Tabel codificări tipuri de situaţii financiare şi raportări anuale
Denumire formular Programe asistenţă Instrucţiuni/ Documentaţie
PDF JAVA
S1027 - S1050 - Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2016 a operatorilor economici (microentităti, entităti mici, respectiv mijlocii şi mari, precum şi entităti de interes public) aprobat prin OMFP nr. 916/2016, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 499/05.07.2016, se aplică persoanelor cărora le sunt incidente Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei.
Potrivit pct. 16 din anexa la OMFP nr. 916/2016, entitătile care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2016, cele care în tot semestrul I al anului 2016 s-au aflat în inactivitate temporară, cele înfiinţate în cursul anului 2016, precum şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2016. - actualizat în data de 28.07.2016  

soft  A
actualizat în data de 10.08.2016

Soft J - 1027

Soft J - 1050

Schema XSD: S1027

Schema XSD: S1050

Structura S1027-S1050

*softul J se adresează doar contribuabililor care îşi generează fişierul xml din aplicaţiile informatice proprii