Ascultă
Tabel codificări tipuri de situaţii financiare şi raportări anuale
Denumire formular Programe asistenţă Instrucţiuni/ Documentaţie
PDF JAVA
S1042 - Situaţii financiare anuale pentru entităţile prevăzute la art. 6 din OMFP nr. 3781/2019 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice şi pentru reglementarea unor aspecte contabile şi care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 din legea contabilităţii (inclusiv pentru entităţile care aplică Reglementările contabile conforme cu IFRS, aprobate prin Ordinul ministrul finanţelor publice, nr. 2.844/2016 cu modificările şi completările ulterioare, şi care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic). Potrivit art. 185 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consiliul de administraţie, respectiv directoratul, este obligat să depună la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă, situaţiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, după caz. Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale încheiate la data aleasă pentru acestea generat prin programul de asistentă, constă într-un fişier PDF având ataşat un fişier xml, care conţine datele de identificare a societăţii, la care trebuie ataşat şi un fişier cu extensia zip. Fişierul cu extensia zip va conţine situaţiile financiare anuale încheiate la data aleasă şi documentele cerute de lege aşa cum acestea sunt întocmite de societăţile comerciale şi scanate, alb-negru, lizibil şi cu o rezoluţie care să permită încadrarea în limita a 9,5 MB a fişierului PDF la care este ataşat fişierul zip. Componentele şi structura situaţiilor financiare anuale sunt cele prevăzute de reglementările contabile aplicabile. Fişierul zip ataşat situaţiilor financiare anuale nu va conţine parolă. Valabil începând cu anul 2018.- publicat în data de 27.01.2020

soft A
actualizat în data de 20.08.2020

 

S1042 -Soft J

Schema XSD: S1042

Structura S1042

*softul J se adresează doar contribuabililor care îşi generează fişierul xml din aplicaţiile informatice proprii