PROCEDURA PRIVIND DECLARAREA CONTRIBUABILILOR INACTIVI

A. PREVEDERI GENERALE

 

           

            1.1. În evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi, potrivit prevederilor art.78 alin.(5) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, parte componentă a Registrului contribuabililor, sunt înscrişi contribuabilii persoane juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică, care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:

            - nu au depus nicio declaraţie fiscală la două termene de declarare consecutive;

            - nu li s-a aprobat, la cerere, de către organul fiscal competent o măsura privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale declarative (regim derogatoriu).

            1.2. În sensul prezentului ordin, prin declaraţii fiscale se înţelege formularul 100 “Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, formularul 300 “Decont de taxă pe valoarea adăugată” şi formularul 301 “Decont special de taxă pe valoarea adăugată”.

 

            2. Declararea contribuabililor inactivi se face cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Listei contribuabililor inactivi

 

            3. Contribuabilii declaraţi inactivi se reactivează dacă îndeplinesc una din următoarele condiţii:

            - li s-a aprobat, la cerere, trecerea în regimul derogatoriu de declarare;

            - şi-au îndeplinit toate obligaţiile declarative.

 

            4. Reactivarea contribuabililor declaraţi inactivi se face cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Listei contribuabililor reactivaţi.

 

            5. Prezenta procedura se aplică de către compartimentele cu atribuţii în domeniul gestionării registrului contribuabililor şi declaraţiilor fiscale din cadrul organelor fiscale competente.

 

            6. Transmiterea listelor prevăzute de prezenta procedură, între nivelele ierarhice implicate, se face numai în format electronic.

 

 

 

 

 

 

 

B. PROCEDURA PRIVIND ÎNSCRIEREA CONTRIBUABILILOR

ÎN EVIDENŢA CONTRIBUABILILOR INACTIVI

 

 

            1. Lunar, în termen de 15 zile de la expirarea termenului legal de depunere a declaraţiilor fiscale, organul fiscal competent întocmeşte lista contribuabililor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile declarative, emite şi transmite notificări acestei categorii de contribuabili.

 

            2. În termen de 15 zile de la data transmiterii notificărilor, organul fiscal competent întocmeşte lista contribuabililor care îndeplinesc condiţiile pentru a fi declaraţi inactivi, eliminând din lista contribuabililor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile declarative acei contribuabili care au depus declaraţiile urmare notificărilor primite.

 

            3. Pentru întocmirea listei prevăzute la pct.2 se au în vedere următoarele:

            a) se selectează numai acei contribuabili care, la două termene de declarare consecutive, nu şi-au îndeplinit niciuna dintre obligaţiile declarative înscrise în vectorul fiscal,

            b) nu se selectează sediile secundare ale contribuabililor, care au numai obligaţii de declarare a impozitului pe venitul din salarii.   

 

            4. Lista prevăzută la pct.2 conţine, în mod obligatoriu, următoarele informaţii:

            a) denumirea contribuabilului,

            b) codul de identificare fiscală,

            c) domiciuliul fiscal,

            d) codul de identificare fiscală pentru fiecare sediul secundar înregistrat fiscal, al respectivului contribuabil.  

                       

            5. În maxim 5 zile de la expirarea termenului prevazut la pct.2, listele cuprinzând contribuabilii care îndeplinesc condiţiile pentru a fi declaraţi inactivi se transmit Directiei generale de tehnologia informatiei.

 

            6. În termen de 5 zile de la primirea listelor cuprinzând contribuabilii care îndeplinesc condiţiile pentru a fi declaraţi inactivi, Direcţia generală de tehnologia informaţiei întocmeşte Lista contribuabililor care îndeplinesc condiţiile pentru a fi declaraţi inactivi, consolidată la nivelul întregii ţări si o transmite Direcţiei generale proceduri pentru administrarea veniturilor, în vederea elaborării proiectului de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea acestei liste.

 

            7. Proiectul de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Listei contribuabililor declaraţi inactivi se publică pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

 

            8. La data publicării proiectului de ordin, pe pagina de Internet, Direcţia generală de tehnologia informaţiei transmite organelor fiscale competente, lista contribuabililor care îndeplinesc condiţiile pentru a fi declaraţi inactivi, înscrişi în evidenţele lor fiscale.

9. În termen de 3 zile de la expirarea termenului de 30 de zile de la data publicării proiectului de ordin pe pagina de internet, potrivit pct.6, organele fiscale competente transmit Direcţiei generale de tehnologia informaţiei lista finală a contribuabililor care îndeplinesc condiţiile pentru a fi declaraţi inactivi.

 

10. Pentru întocmirea listei finale prevăzută la pct.8, organul fiscal competent verifică în evidenţele fiscale proprii, pentru fiecare contribuabil înscris în listă, dacă sunt îndeplinite, în continuare, condiţiile pentru a fi declarat inactiv.

 

            11. Dupa primirea listelor finale a contribuabililor care îndeplinesc condiţiile pentru a fi declaraţi inactivi, Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor asigură parcurgerea etapelor de aprobare şi publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Listei contribuabililor declaraţi inactivi.

 

 

 

            C. PROCEDURA PRIVIND SCOATEREA CONTRIBUABILILOR DIN EVIDENŢA CONTRIBUABILILOR DECLARAŢI INACTIVI

 

 

            1. In prima zi a fiecărei luni, organul fiscal competent întocmeste, pentru luna precedenta, lista contribuabililor declaraţi inactivi care îndeplinesc condiţiile pentru reactivare, structurată pe două secţiuni:

            a) secţiunea I - contribuabilii declaraţi inactivi care îndeplinesc condiţiile de reactivare;

            b) secţiunea II -   contribuabilii declaraţi inactivi prin eroare materială.

 

            2. Pentru fiecare contribuabil înscris în Lista contribuabililor declaraţi inactivi se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile de reactivare.

 

            3. Rezultatele analizei efectuate se înscriu într-un referat, care cuprinde, pentru fiecare contribuabil în parte, în afara datelor de identificare ale acestuia, motivaţia propunerii de reactivare. Referatul se aprobă de conducătorul organului fiscal competent.

 

            4. După aprobarea referatului cu propunerea de reactivare, organul fiscal competent întocmeşte lista contribuabililor care îndeplinesc condiţiile pentru a fi reactivaţi, cu cele doua secţiuni prevăzute la pct.1, care conţine urmatoarele informaţii:

a) denumirea contribuabilului,

            b) codul de identificare fiscală,

            c) domiciuliul fiscal,

            d) codul de identificare fiscală pentru fiecare sediul secundar înregistrat fiscal, al respectivului contribuabil

 

            5. Lista contribuabililor care îndeplinesc condiţiile pentru a fi reactivaţi se transmite Direcţiei generale de tehnologia informaţiei până cel târziu la data de 5 a fiecărei luni.

 

            6. Direcţia generală de tehnologia informaţiei transmite lista contribuabililor care îndeplinesc condiţiile pentru a fi reactivaţi Direcţiei generale proceduri pentru administrarea veniturilor, în vederea parcurgerii etapelor de aprobare şi publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Lista contribuabililor reactivaţi.

 

            7. La data reactivării unui contribuabil se reactivează toate sediile secundare care aparţin respectivului contribuabil.

 

 

 

D. PUBLICAREA EVIDENŢEI CONTRIBUABILILOR DECLARAŢI INACTIVI PE PAGINA DE INTERNET A AGENŢIEI NAŢIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

 

            1. Se constituie, ca secţiune în cadrul Registrului contribuabililor, evidenţa contribuabililor inactivi, cu următoarea structură:

            - denumirea contribuabilului,

            - codul de identificare fiscală,

            - domiciliul fiscal,

            - data la care a fost declarat inactiv (zz/ll/aa),

            - perioada pentru care a fost declarat inactiv (de la zz/ll/aa la zz/ll/aa), care se completează numai pentru contribuabilii reactivaţi.

 

            2. În cazul contribuabililor care au sedii secundare, în evidenţa se înscriu şi sediile secundare înregistrate fiscal.  

 

            3. În 2 zile lucrătoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I a unui ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Listei contribuabililor declaraţi inactivi, respectiv a Listei contribuabililor reactivaţi, se actualizează evidenţa contribuabililor inactivi.

 

            4. Evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi, astfel întocmită, se publică pe pagina de Internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.