Asculta

ORDIN   Nr. 6358 din 16 iunie 2006

pentru aprobarea Normelor privind procedurile simplificate de vămuire

PUBLICAT  ÎN: MONITORUL OFICIAL  NR. 540 din 22 iunie 2006

 

    Având în vedere prevederile art. 97 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, ale art. 663 și 664 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006,

    în temeiul art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 165/2005 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor,

 

    vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

 

    ART. 1

    Se aprobă Normele privind procedurile simplificate de vămuire, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 2

    Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, dată la care se abrogă Ordinul vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 460/2005 pentru aprobarea Normelor privind procedurile simplificate de vămuire, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 7 aprilie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

 

         p. Vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

                           Marcel Simion Mutescu

 

    ANEXA 1*)

 

    *) Anexa este reprodusă în facsimil.

 

                                  NORME

              privind procedurile simplificate de vămuire

 

    CAP. 1

    Dispoziții generale

 

    1. Declararea mărfurilor la autoritatea vamală în vederea plasării sub un regim vamal se poate face, prin derogare de la declararea mărfurilor în procedură normală, prin utilizarea unor proceduri simplificate, după cum urmează:

    a) procedura declarației incomplete - prevăzută la art. 194 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, permite autorității vamale să accepte, în cazuri temeinic justificate, o declarație care nu conține toate datele necesare sau care nu este însoțită de toate documentele cerute pentru plasarea sub regimul vamal respectiv; documentele care pot lipsi sunt cele necesare pentru calculul drepturilor de import sau export aferente mărfurilor plasate sub regimul vamal respectiv; titularul declarației incomplete este obligat să prezinte ulterior biroului vamal documentele lipsă.

    b) procedura declarației simplificate - prevăzută la art. 194 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, permite, în cazul operațiunilor cu caracter repetitiv, ca mărfurile să fie plasate sub regimul vamal respectiv pe baza depunerii unei declarații simplificate cu condiția depunerii ulterioare a unei declarații suplimentare cu caracter global.

    Prin operațiuni cu caracter repetitiv se înțeleg transporturile de marfă, având același destinatar și același expeditor, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

    i) au frecvență mai mare de două transporturi pe săptămână;

    ii) marfa transportată se încadrează la același cod tarifar;

    iii) țara de expediție și țara de destinație, precum și regimul vamal și cel tarifar aplicabile rămân neschimbate.

    Declarația simplificată poate fi:

    b.1) o declarație incompletă întocmită pe formularul declarației vamale în detaliu sau

    b.2) un document comercial convenit cu autoritatea vamală, însoțit de o cerere de plasare a mărfurilor sub regim;

    c) procedura de vămuire la domiciliu - prevăzută la art. 194 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României.

    2. Procedurile simplificate pot fi utilizate de orice persoană juridică stabilită în România, dacă sunt îndeplinite condițiile prezentelor norme.

    3. Autorizarea utilizării procedurilor simplificate menționate la punctul 1 lit. b) și c) implică efectuarea în prealabil de către autoritatea vamală a unei verificări al cărei obiectiv este acela de a permite cunoașterea activității și organizării interne a persoanei solicitante.

    În cazul respingerii cererii de autorizare a utilizării procedurilor simplificate, decizia autorității vamale trebuie să facă obiectul unui răspuns scris, în care se explică motivele soluției adoptate, conform art. 33 alin. (4) din Codul vamal al României.

    4. Utilizarea procedurilor simplificate, potrivit prezentelor norme, este condiționată de constituirea de către titularul autorizației a unui depozit bănesc în contul biroului vamal, potrivit art. 199, art. 204 și art. 209 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, care să asigure plata drepturilor vamale datorate sau achitarea acestora de către titularul autorizației, la biroul vamal, în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.

    Este interzisă utilizarea procedurilor simplificate de către titularul autorizației, dacă sumele disponibile în depozitul bănesc constituit în contul biroului vamal nu acoperă datoria vamală care trebuie plătită sau dacă sumele care sunt achitate în momentul efectuării operațiunii de vămuire nu sting în totalitate datoria vamală. În aceste cazuri, titularul autorizației este obligat să prezinte mărfurile la biroul vamal și să aplice procedura normală de vămuire.

    5. Procedurile simplificate menționate la punctul 1 pot fi utilizate pentru plasarea mărfurilor și încheierea regimurilor vamale prevăzute în Titlul IX Proceduri Simplificate din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României.

    6. Titularul poate apela, în aplicarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, la serviciile unui comisionar în vamă pentru declararea mărfurilor în procedura prevăzută în prezenta secțiune.

    Comisionarul în vamă poate fi mandatat de titular să efectueze total sau parțial orice atribuție specifică legată de prezentarea și declararea mărfurilor în procedura simplificată în numele său.

    7. Pentru mărfurile restricționate, astfel cum acestea sunt definite la art. 269 alin. (2) și (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, titularul este obligat să dețină toate documentele necesare anterior operațiunii de vămuire.

    8. Procedurile simplificate de vămuire pot fi aplicate tuturor mărfurilor, cu excepția:

    a) mărfurilor care potrivit reglementărilor legale se încadrează în categoria produselor strategice, prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999;

    b) mărfurilor care intră sub incidența prevederilor privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare, prevăzute de Legea nr. 111/1996;

    c) mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii unor alte condiții stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de către autoritatea vamală de eșantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operațiune.

 

    CAP. 2

    Proceduri simplificate de vămuire pentru punerea în liberă circulație

 

    SECȚIUNEA 1

    Procedura de declarare incompletă

 

    9. Procedura declarației incomplete se consideră aprobată de autoritatea vamală prin acceptarea de către aceasta a declarației vamale incomplete.

    10. Declarația incompletă cuprinde toate datele și informațiile înscrise, potrivit prevederilor Normelor tehnice privind utilizarea, completarea și tipărirea formularelor declarației sumare, declarației vamale în detaliu și exemplarului de control T5R. Totuși datele și informațiile aferente documentelor lipsă care se înscriu în declarație au caracter provizoriu și sunt rezultate din informațiile pe care titularul le are la dispoziție la momentul declarării.

    În rubrica A a declarației vamale, rândul al doilea, se înscrie codul "B" conform prevederilor Normelor tehnice privind utilizarea, completarea și tipărirea formularelor declarației sumare, declarației vamale în detaliu și exemplarului de control T5R.

    11. Datele referitoare la documentele care lipsesc, precum și termenul de prezentare a documentelor lipsă se înscriu în mod obligatoriu în Borderoul documentelor anexate, prevăzut în Normele tehnice privind utilizarea, completarea și tipărirea formularelor declarației sumare, declarației vamale în detaliu și exemplarului de control T5R.

    Aceste mențiuni au următoarea formă:

    Codul documentului/document lipsă - termen de prezentare ZZ/LL/AA, codul instrumentului de garantare, numărul și data acestuia.

    12. Acordarea liberului de vamă și constituirea garanției se realizează conform prevederilor art. 199 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României.

    13. Elementele de identificare ale instrumentului de garantare și cuantumul garanției se înscriu în rubrica B a declarației vamale de către agentul vamal desemnat în acest sens.

    Declarația incompletă se rectifică în mod corespunzător de către biroul vamal prin utilizarea "funcției post control" a sistemului informatic.

    Declarația rectificată, denumită declarație completă, va purta în rubrica A a declarației vamale, rândul al doilea codul "X", conform prevederilor Normelor tehnice privind utilizarea, completarea și tipărirea formularelor declarației sumare, declarației vamale în detaliu și exemplarului de control T5R.

 

    SECȚIUNEA 2

    Procedura declarației simplificate

 

    A. Condiții de autorizare

    14. Procedura declarației simplificate se realizează în cazul operațiunilor cu caracter repetitiv, pe baza unei autorizații eliberate de biroul vamal în a cărui rază de competență teritorială își are sediul sau punctul de lucru solicitantul.

    Autorizația pentru utilizarea procedurii declarației simplificate poate fi acordată agenților economici, persoane juridice stabilite în România care, pe lângă condițiile stabilite la art. 203 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, îndeplinesc și următoarele cerințe:

    a) nu înregistrează debite față de autoritatea vamală;

    b) au organizate evidențe astfel încât acestea să permită verificarea de către biroul vamal a operațiunilor;

    În sensul art. 203 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României se consideră că o persoană declară mărfuri pentru punere în liberă circulație în mod ocazional dacă efectuează cel mult 100 de operațiuni vamale într-o perioadă de 1 an, calculată de la data depunerii cererii de autorizare.

 

    B. Dosarul de autorizare

    15. Autorizația de utilizare a procedurii de declarație simplificată se acordă pe baza unei cereri scrise, întocmită potrivit modelului și instrucțiunilor prevăzute în anexa nr. 1.

    Cererea se depune la biroul vamal împreună cu următoarele documente:

    a) certificatul de înregistrare a societății comerciale, în copie;

    b) copia actului constitutiv al societății comerciale, cu modificările și completările ulterioare, după caz;

    c) cazierul judiciar al persoanelor fizice care reprezintă legal societatea comercială;

    d) o declarație-angajament, completată conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;

    e) certificatul de atestare fiscală, eliberat de autoritatea fiscală competentă.

 

    C. Emiterea autorizației

    16. Verificarea cererii, a documentelor anexate și a îndeplinirii condițiilor de autorizare se face de către biroul vamal.

    În cazul în care condițiile legale sunt îndeplinite, autorizația de utilizare a procedurii declarației simplificate se întocmește în două exemplare și se semnează de către șeful biroului vamal, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3. Un exemplar al autorizației se predă solicitantului, iar celălalt exemplar se păstrează în evidența biroului vamal, care transmite câte o copie direcției regionale vamale, în a cărei rază de competență funcționează, precum și Autorității Naționale a Vămilor.

    Numărul autorizației se acordă, în ordine cronologică, din registrul prevăzut în anexa nr 4. Pe autorizație numărul se înscrie sub forma "PSxxxyyy", unde "xxx" reprezintă codul biroului vamal emitent, iar "yyy" reprezintă numărul din registrul de evidență al autorizațiilor pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire.

    17. În situația în care titularul solicită modificarea și/sau completarea autorizației, acesta întocmește și depune la biroul vamal de autorizare o cerere de suplimentare întocmită potrivit punctului 15. Până la obținerea aprobării operațiunile de vămuire pentru mărfurile în cauză se derulează în procedură normală.

    Modificările și/sau completările autorizației se fac de către biroul vamal pe un nou formular de autorizație, care devine anexă la autorizația emisă inițial. Biroul vamal transmite câte o copie direcției regionale vamale, în a cărei rază de competență funcționează, precum și Autorității Naționale a Vămilor.

    18. În autorizația de utilizare a procedurii declarației simplificate se înscriu elementele precizate la art. 204 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României.

 

    D. Anularea autorizației

    19. Biroul vamal anulează autorizația dacă:

    a) emiterea ei s-a făcut pe baza unor date incorecte sau incomplete, iar solicitantul avea cunoștință sau trebuia să aibă cunoștință de acest fapt;

    b) una sau mai multe dintre condițiile ce au stat la baza emiterii nu mai sunt îndeplinite;

    c) titularul solicită;

    d) nu sunt respectate condițiile privind organizarea, de către persoana autorizată, a unor evidențe ale operațiunilor comerciale astfel încât să permită autorității vamale să efectueze un control eficient;

    e) s-au săvârșit infracțiuni sau încălcări repetate ale legislației vamale de către persoana autorizată sau reprezentantul său.

    Anularea autorizației conține data de la care măsura intervine și este notificată de biroul vamal titularului, direcției regionale vamale, în a cărei rază de competență funcționează, precum și Autorității Naționale a Vămilor.

    20. În cazul în care autorizația a fost anulată, o nouă autorizație poate fi emisă numai după remedierea sau înlăturarea cauzelor care au dus la anularea acesteia, prin reluarea procedurii de autorizare cuprinsă în prezentele norme.

 

    E. Etape ale procedurii declarației simplificate sub forma declarației incomplete

    21. Pentru derularea procedurii declarației simplificate întocmite pe formularul declarației vamale în detaliu se parcurg următoarele etape:

    a) constituirea unui depozit bănesc în contul biroului vamal potrivit prevederilor art. 211 - 222 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României;

    b) prezentarea și declararea mărfurilor la biroul vamal prin depunerea declarației incomplete prevăzute la punctul 10;

    c) plata drepturilor de import;

    d) depunerea declarației suplimentare cu caracter global și regularizarea plății drepturilor de import în primele cinci zile ale lunii următoare celei în care s-au depus declarațiile simplificate.

    22. La declarația simplificată se anexează documentele prevăzute la art. 145 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României.

    Declarația simplificată poate fi acceptată și în cazul în care unele dintre aceste documente nu pot fi anexate, după ce autoritatea vamală stabilește că documentele lipsă sunt cele necesare calculării drepturilor de import.

    23. În rubrica A, rândul al doilea a declarației simplificate se înscrie codul "C", conform prevederilor Normelor tehnice privind utilizarea, completarea și tipărirea formularelor declarației sumare, declarației vamale în detaliu și exemplarului de control T5R.

    24. Dispozițiile punctului 11 se aplică și în cazul procedurii declarației simplificate sub forma declarației incomplete.

    25. Acordarea liberului de vamă și constituirea garanției se realizează conform prevederilor art. 199 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României.

    Elementele de identificare ale instrumentului de garantare și cuantumul garanției se înscriu în rubrica B a declarației vamale de către agentul vamal desemnat în acest sens.

    26. Declarație suplimentară cu caracter global, va purta în rubrica A, rândul al doilea, codul "Y", conform prevederilor Normelor tehnice privind utilizarea, completarea și tipărirea formularelor declarației sumare, declarației vamale în detaliu și exemplarului de control T5R.

    27. Datele care se înscriu în rubricile 8 (Destinatar), 14 (Declarant/Reprezentant), 31 (Colete și descrierea mărfurilor), 33 (Codul mărfurilor), 34 (Cod țară origine), 36 (Preferințe) și 37 (Regim) ale declarației suplimentare cu caracter global trebuie să coincidă cu cele care au fost înscrise în declarația simplificată.

    Pentru datele înscrise în rubricile declarației suplimentare cu caracter global se admit diferențe față de cele declarate inițial, cu condiția justificării și aprobări lor de către biroul vamal.

    În cazul rubricilor referitoare la greutate și valoare aceste diferențe nu pot fi mai mari de 10% față de cele declarate inițial.

    28. La depunerea declarației suplimentare cu caracter global se efectuează, după caz regularizarea drepturilor de import.

    Elementele de taxare luate în considerare pentru calculul drepturilor de import sunt cele în vigoare la momentul depunerii declarației simplificate.

 

    E1. Etape ale procedurii declarației simplificate sub forma unui document comercial

    29. Pentru derularea procedurii declarației simplificate sub forma unui document comercial se parcurg următoarele etape:

    a) constituirea unui depozit bănesc în contul biroului vamal potrivit prevederilor art. 211 - 222 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României;

    b) prezentarea și declararea mărfurilor la biroul vamal prin prezentarea documentului comercial în două exemplare, dintre care unul este destinat biroului vamal, iar celălalt se păstrează de către titular;

    c) plata drepturilor de import;

    d) depunerea declarației suplimentare cu caracter global întocmite pe formularul declarației vamale în detaliu și regularizarea plății drepturilor de import în primele cinci zile ale lunii următoare celei în care s-au depus declarațiile simplificate.

    30. După parcurgerea etapelor de vămuire, potrivit legii, se acordă liber de vamă. În acest caz titularul are dreptul de a dispune de mărfuri înainte de depunerea declarației suplimentare cu caracter global și regularizarea plății drepturilor de import.

    31. Documentul comercial autorizat în prealabil de către biroul vamal conține cel puțin următoarele elemente:

    i) expeditorul și țara de expediție a mărfii;

    ii) destinatarul;

    iii) descrierea comercială și cantitatea mărfii;

    iv) valoarea și codul tarifar al mărfii;

    v) numărul, felul și mărcile coletelor, după caz.

    32. Plata drepturilor vamale menționată la pct. 29 lit. c) se face o dată cu depunerea documentului comercial, ținându-se seama de elementele de taxare aplicabile în momentul depunerii acestui document.

    33. Declarație suplimentară cu caracter global, va purta în rubrica A, rândul al doilea, codul "Y", conform prevederilor Normelor tehnice privind utilizarea, completarea și tipărirea formularelor declarației sumare, declarației vamale în detaliu și exemplarului de control T5R.

    34. La rubrica 44 din declarația suplimentară cu caracter global se menționează perioada pentru care aceasta se întocmește și datele de referință ale documentelor comerciale.

    35. La depunerea declarației suplimentare cu caracter global se efectuează controlul concordanței dintre datele cuprinse în aceasta cu cele din documentele comerciale.

 

    SECȚIUNEA 3

    Procedura de vămuire la domiciliu

 

    A. Definiții

    36. În aplicarea dispozițiilor prezentei secțiuni, prin termenii de mai jos se înțelege:

    a) declarații vamale preautentificate - exemplarele declarației vamale în detaliu completate parțial, semnate și ștampilate de agentul vamal desemnat, puse la dispoziția titularului periodic, anterior efectuării formalităților vamale de plasare sub regim. Completare parțială constă în înscrierea manuală la rubrica "J - CONTROLAT LA VAMA DE DESTINAȚIE" mențiunea "VĂMUIRE LA DOMICILIU", precum și numărul curent din Registrul de evidență a declarațiilor vamale preautentificate și numărul autorizației de utilizare a procedurii;

    b) agent vamal desemnat - lucrătorul vamal desemnat prin ordin de serviciu de către șeful biroului vamal, însărcinat cu preautentificarea, eliberarea, evidența și verificarea utilizării declarațiilor vamale preautentificate;

    c) aviz de sosire - documentul prin care titularul notifică biroul vamal despre sosirea mijlocului de transport încărcat cu mărfuri la locul de descărcare sau alt loc aprobat de autoritatea vamală. Avizul poate fi completat pentru mijloacele de transport ce urmează să sosească într-o perioadă de maximum 72 de ore calculată de la momentul transmiterii. În acest caz pentru fiecare mijloc de transport se va preciza data și ora sosirii, prevederile privind dreptul de intervenție, prevăzute în prezenta secțiune, aplicându-se în mod corespunzător;

    d) perioada de justificare - termenul stabilit de biroul vamal pentru justificarea utilizării declarațiilor vamale preautentificate, care nu poate depăși 30 de zile de la data punerii la dispoziție a declarațiilor vamale preautentificate.

 

    B. Condiții de autorizare

    37. Procedura de vămuire la domiciliu se realizează pe baza unei autorizații eliberate de biroul vamal în a cărui rază de competență teritorială solicitantul își are sediul sau punctul de lucru.

    Prevederile punctului 14 se aplică și în cazul procedurii de vămuire la domiciliu.

 

    C. Dosarul de autorizare

    38. Autorizația de utilizare a procedurii de vămuire la domiciliu se acordă pe baza unei cereri scrise, întocmite potrivit modelului și instrucțiunilor prevăzute în anexa nr. 1.

    Cererea se depune la biroul vamal împreună cu următoarele documente:

    a) certificatul de înregistrare a societății comerciale, în copie;

    b) actul constitutiv al societății comerciale, cu modificările și completările ulterioare, după caz;

    c) cazierul judiciar al persoanelor fizice care reprezintă legal societatea comercială;

    d) o declarație-angajament, completată conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;

    e) certificatul de atestare fiscală, eliberat de autoritatea fiscală competentă.

    39. La cererea depusă de titular, acesta anexează documente din care să rezulte datele prevăzute la art. 205 din Regulamentul vamal de aplicare a Codului vamal al României, precum și documentele cu privire la îndeplinirea condiției de a fi autorizat ca destinatar agreat pentru mărfurile supuse regimului de tranzit comun; această condiție poate fi îndeplinită și de către un comisionar în vamă care are încheiat un contract de reprezentare cu titularul operațiunii. Condiția nu este aplicabilă în cazul în care tranzitul se efectuează sub acoperirea Convenției TIR sau pe calea ferată.

 

    D. Emiterea autorizației

    40. Dispozițiile punctelor 16 și 17 se aplică în mod corespunzător și în cazul procedurii de vămuire la domiciliu.

    41. În autorizația de utilizare a procedurii de vămuire la domiciliu se înscriu elementele prevăzute la art. 209 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României și locul aprobat de biroul vamal pentru plasarea mărfurilor sub regim.

 

    E. Anularea autorizației

    42. Biroul vamal anulează autorizația dacă:

    a) emiterea ei s-a făcut pe baza unor date incorecte sau incomplete, iar solicitantul avea cunoștință sau trebuia să aibă cunoștință de acest fapt;

    b) una sau mai multe dintre condițiile ce au stat la baza emiterii nu mai sunt îndeplinite;

    c) nu sunt respectate condițiile privind organizarea, de către persoana autorizată, a unor evidențe ale operațiunilor comerciale astfel încât să permită autorității vamale să efectueze un control eficient;

    d) s-au săvârșit infracțiuni sau încălcări repetate ale legislației vamale de către persoana autorizată sau reprezentantul său;

    e) nu mai declară mărfurile în procedura pentru care a fost autorizat pe o perioadă mai mare de 6 luni;

    f) titularul solicită.

    Anularea autorizației conține data de la care măsura intervine și este notificată de biroul vamal titularului, direcției regionale vamale și Autorității Naționale a Vămilor.

    43. În cazul în care autorizația a fost anulată, o nouă autorizație poate fi emisă numai după remedierea sau înlăturarea cauzelor care au dus la anularea acesteia, prin reluarea procedurii de autorizare cuprinsă în prezentele norme.

 

    F. Etape ale procedurii de vămuire la domiciliu

    44. Pentru derularea procedurii de vămuire la domiciliu se parcurg următoarele etape:

    a) constituirea unei garanții în contul biroului vamal potrivit prevederilor art. 211 - 222 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României;

    b) obținerea declarațiilor vamale preautentificate;

    c) evidența declarațiilor vamale preautentificate;

    d) dirijarea mărfurilor la sediul titularului sau, după caz, către alte locuri stabilite sau aprobate de autoritatea vamală;

    e) notificarea biroului vamal privind sosirea mărfurilor;

    f) transmiterea răspunsului biroului vamal privind decizia de intervenție sau neintervenție;

    g) descărcarea și recepționarea mărfurilor;

    h) completarea declarațiilor vamale preautentificate și acordarea liberului de vamă;

    i) înscrierea mărfurilor în evidențe;

    j) depunerea declarațiilor vamale la biroul vamal, regularizarea diferențelor, precum și justificarea utilizării declarațiilor vamale preautentificate.

 

    Obținerea și evidența declarațiilor vamale preautentificate

    45. Titularul solicită în scris biroului vamal, sub semnătura persoanei care angajează răspunderea juridică a societății comerciale, preautentificarea unui număr de declarații vamale corespunzător nevoilor estimate pentru o perioadă de justificare.

    Declarațiile vamale preautentificate se predau pe baza unui proces-verbal de predare-primire, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5.

    46. Declarațiile vamale preautentificate se înregistrează, în ordinea eliberării lor, în Registrul de evidență a declarațiilor vamale preautentificate al cărui model este prevăzut în anexa nr. 6. Acest registru se înființează de fiecare titular și este ținut în formă identică cu cel al biroului vamal.

 

    Dirijarea mărfurilor

    47. Mărfurile destinate plasării sub regimul vamal de punere în liberă circulație sunt dirijate direct la locul aprobat pentru descărcare, stabilit în autorizația pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu de biroul vamal, sub acoperirea unui titlu de tranzit și se îndeplinesc toate formalitățile corespunzătoare încheierii regimului vamal de tranzit.

 

    Notificarea biroului vamal privind sosirea mărfurilor și răspunsul biroului vamal

    48. Sosirea mijlocului de transport se notifică de titular biroului vamal pe baza unui aviz de sosire, cu scopul de a permite acestuia efectuarea, dacă se consideră necesar, a controlului sigiliilor și al mărfurilor.

    Avizul de sosire, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 7, se transmite biroului vamal prin fax, pe cale electronică sau în orice alt mod acceptat de biroul vamal, imediat după sosirea efectivă a mijlocului de transport, atunci când aceasta are loc în timpul orelor de program al biroului vamal. Titularul este obligat să verifice transmiterea corectă a faxului conținând avizul de sosire (menționată în mod automat pe sușa confirmării de transmitere de către aparat prin mențiunea "OK"), respectiv confirmarea transmisiei efectuată pe cale electronică sau prin orice alt mod acceptat de biroul vamal.

    Modalitatea de transmitere a avizului de sosire trebuie să asigure titularului transmiterea sau eliberarea unei confirmări a transmiterii avizului de sosire, în care să fie indicate data, ora și minutul primirii de către biroul vamal a acestuia.

    În cazul în care, din cauza unor defecțiuni tehnice sau din alte cauze, titularul nu poate transmite avizul de sosire, acesta este obligat să îl predea cât mai curând posibil, personal, agentului vamal desemnat. Acesta înscrie data, ora și minutul primirii.

    La primirea avizului agentul vamal desemnat îl înștiințează pe șeful biroului vamal sau pe înlocuitorul legal al acestuia, pentru luarea deciziei privind intervenția sau neintervenția în vederea efectuării controlului vamal al mărfurilor. În cazul în care se constată existența unui consemn, agentul vamal va comunica aceasta imediat șefului biroului vamal sau înlocuitorului legal al acestuia, care va lua măsura suspendării procedurii de vămuire la domiciliu pentru operațiunea în cauză până la clarificarea situației. Biroul vamal informează imediat emitentul consemnului în vederea luării deciziei privind măsurile ce se impun.

    De la primirea avizului de sosire biroul vamal dispune de un termen de maximum 3 ore, în cursul căruia lucrătorii vamali se pot deplasa pentru efectuarea controlului. Termenul se calculează începând cu ora și minutul înscrise automat prin modalitățile menționate la alin. 2, sau, după caz, începând cu ora și minutul înscrise de agentul vamal desemnat pe avizul de sosire primit personal.

    În cazul în care achitarea drepturilor vamale se efectuează pe baza ordinului de plată, titularul autorizației prezintă agentului vamal desemnat ordinul de plată vizat de către banca plătitorului prin care s-a efectuat plata drepturilor vamale pentru mărfurile înscrise în aviz.

    49. În cazul în care sosirea mărfurilor are loc în afara orelor de program sau cu maximum 30 de minute înainte de ora de încheiere a programului, termenul menționat la pct. 48 curge începând cu prima oră de program a zilei următoare de lucru. Dacă biroul vamal nu intervine în acest termen, titularul poate să rupă sigiliile și să descarce mărfurile.

    50. Avizul de sosire poate fi transmis și în afara programului de lucru al biroului vamal atunci când acesta și titularul au convenit asupra prelungirii programului.

    51. Avizul de sosire se întocmește în două exemplare, dintre care un exemplar original se predă sau se trimite prin poștă la biroul vamal ulterior transmiterii în modalitățile prevăzute la pct. 48, iar celălalt se păstrează de titular anexat la confirmarea de transmitere.

    52. După primirea avizului de sosire, agentul vamal desemnat completează rubrica "Decizia șefului biroului vamal cu privire la intervenție sau neintervenție" cu mențiunea "Intervenție" sau "Neintervenție", după caz.

    Răspunsul biroului vamal privind decizia de intervenție sau neintervenție se transmite prin fax titularului autorizației. În situația în care pe răspuns este înscrisă mențiunea "Intervenție", titularul are obligația să aștepte lucrătorul vamal care se prezintă la locul aprobat în termenul precizat la punctul 48.

    53. În cazul transportului de mărfuri având mai mulți destinatari, în avizul de sosire se completează rubrica "mărfuri de grupaj".

    54. În situația în care mărfurile sosesc la locul de descărcare în afara programului de lucru sau în zile nelucrătoare, utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu se reia în prima zi lucrătoare care urmează celei în care acestea au sosit la destinație.

    55. Evidența avizelor de sosire se ține atât de titular, cât și de biroul vamal prin intermediul Registrului de evidență a avizelor, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8. Acest registru se înființează de fiecare titular și este ținut în formă identică cu cel al biroului vamal.

 

    Descărcarea și recepționarea mărfurilor

    56. Efectuarea operațiunilor prealabile declarării mărfurilor revine titularului în situația în care biroul vamal transmite răspunsul cu mențiunea "Neintervenție". Aceste operațiuni prealabile declarării mărfurilor constau în ruperea sigiliilor, descărcarea mijlocului de transport, identificarea mărfurilor și recepționarea acestora.

    Dacă biroul vamal transmite răspunsul cu mențiunea "Intervenție" agentul vamal are obligația să se prezinte la locul aprobat în cadrul termenului menționat la pct. 48.

    Conform art. 208 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, titularul are dreptul ca, înainte de plasarea sub regimul vamal de punere în liberă circulație, să introducă mărfurile în depozit temporar la sediul său ori la punctul de lucru aprobat, notificând biroului vamal această situație prin avizul de sosire. Dispozițiile prevăzute în Codul vamal și în Regulamentul de aplicare a acestuia privind depozitul temporar se aplică în mod corespunzător. În acest caz avizul de sosire este asimilat cu declarația sumară.

    Titularul este obligat să înregistreze mărfurile în registrul de evidență a mărfurilor intrate în depozit temporar, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9.

    Scoaterea mărfurilor din depozitul temporar se va face prin transmiterea la biroul vamal a unui nou aviz de sosire completat corespunzător, iar procedura de vămuire la domiciliu se derulează conform prevederilor prezentelor norme.

    57. În cazul transportului de mărfuri având mai mulți destinatari - mărfuri de grupaj - aflați în raza de competență teritorială a unor birouri vamale diferite, agentul vamal desemnat este obligat să se deplaseze la locul aprobat, în cadrul termenului menționat la pct. 48 și să asiste la desigilarea și descărcarea din mijlocul de transport a partidei de marfă corespunzătoare.

    După încheierea operațiunii de descărcare, agentul vamal desemnat, resigilează mijlocul de transport și îndeplinește normele legale privind tranzitul către biroul vamal corespunzător destinației următoare.

    58. La transportul de mărfuri având mai mulți destinatari, beneficiari ai procedurii de vămuire la domiciliu, aflați în raza de competență teritorială a aceluiași birou vamal, agentul vamal desemnat este obligat să se deplaseze la primul loc aprobat pentru descărcare, în cadrul termenului menționat la pct. 48, să asiste la desigilarea și descărcarea partidei de marfă destinată acestui loc și să însoțească mijlocul de transport, pe baza aceluiași titlu de tranzit, către următorul loc aprobat pentru descărcarea mărfurilor.

    59. Dacă în cadrul termenului prevăzut la pct. 48, agentul vamal nu se prezintă, iar titularul constată în timpul descărcării mărfurilor diferențe între datele înscrise în titlul de tranzit și mărfurile descărcate, acesta este obligat să întrerupă imediat operațiunile aflate în derulare și să informeze imediat biroul vamal.

    În această situație biroul vamal procedează astfel:

    a) dacă informarea se face în timpul orelor de program, agentul vamal desemnat se deplasează imediat la locul de descărcare a mărfurilor, efectuând controlul vamal;

    b) dacă informarea se face în afara orelor de program, agentul vamal desemnat se deplasează în ziua lucrătoare următoare la locul de descărcare a mărfurilor, efectuând controlul vamal.

    Pe baza constatărilor rezultate în urma controlului se întocmește un proces-verbal ce se anexează la titlul de tranzit și la declarația vamală preautentificată de plasare sub regim vamal.

    În același mod se procedează și în cazul în care se constată diferențe între datele conținute în avizul de sosire și cele cuprinse în titlul de tranzit și în documentele însoțitoare.

    60. Predarea titlului de tranzit și confirmarea acestuia se fac potrivit normelor stabilite pentru regimul vamal de tranzit.

 

    Completarea declarației vamale, acordarea liberului de vamă și înscrierea mărfurilor în evidențe

    61. Plasarea mărfurilor sub regim vamal se realizează prin completarea declarației vamale în detaliu, conform Normelor tehnice privind utilizarea, completarea și tipărirea formularelor declarației sumare, declarației vamale în detaliu și exemplarului de control T5R.

    62. După efectuarea operațiunilor prealabile vămuirii titularul completează declarațiile vamale preautentificate, corespunzător regimului vamal.

    i) la rubrica "A - BIROU DE DESTINAȚIE" se înscriu codul și denumirea biroului vamal, precum și numărul și data înregistrării declarației vamale;

    ii) la rubrica "B - INFORMAȚII CONTABILE" se înscriu numărul și data validării declarației vamale în detaliu, precum și numărul și data borderoului contabil;

    iii) la rubrica "14 - DECLARANT/REPREZENTANT" se înscriu numărul autorizației de vămuire la domiciliu, de forma "PSxxxyyy", precum și datele de identificare a titularului (denumirea, adresa); în situația în care titularul apelează la serviciile unui comisionar în vamă, în această rubrică se vor înscrie denumirea și adresa comisionarului în vamă, precum și numărul autorizației de comisionar în vamă, de forma "ACVxxx";

    iv) la rubrica "48 - REPORT DE PLATĂ" titularul înscrie, după caz, codul documentului de garantare constituite în contul biroului vamal;

    v) rubrica "54 - LOCUL ȘI DATA" se completează, după tipărirea declarației vamale, cu numele, prenumele și semnătura persoanei împuternicite de titular sau de comisionarul în vamă, după caz, să întocmească respectiva declarație vamală.

    63. După completarea rubricilor declarației vamale se solicită liberul de vamă. Se obțin numărul și data de înregistrare ale declarației vamale în detaliu, de forma: "I xxxxxxxx - zz/ll/aaaa", evidențiate la nivelul rubricii A, numărul și data de validare, de forma: "V xxxxxxxx - zz/ll/aaaa", precum și numărul și data borderoului contabil, de forma "R xxxxxxxx - zz/ll/aaaa", evidențiate la nivelul rubricii B.

    Tipărirea se face de către titular pe formularele de declarații vamale preautentificate în setul corespunzător.

    După acordarea liberului de vamă mărfurile se înscriu în evidențele titularului.

 

    Depunerea declarațiilor vamale și justificarea utilizării declarațiilor vamale preautentificate

    64. Exemplarele pentru vamă cu documentele care au stat la baza emiterii declarației vamale vor fi depuse la biroul vamal la sfârșitul perioadei de justificare. Setul de documente include în mod obligatoriu și documentele speciale cerute în conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) și (3) din Codul vamal al României.

    Agentul vamal desemnat operează în registrul de evidență a declarațiilor vamale preautentificate justificarea utilizării acestora.

    Atunci când se constată încălcarea legislației în vigoare, operațiunile respective fac obiectul controlului ulterior.

    65. La sfârșitul perioadei de justificare, titularul este obligat să justifice utilizarea declarațiilor vamale preautentificate. Acesta prezintă inclusiv declarațiile vamale preautentificate care au fost completate greșit sau care nu au putut fi utilizate în mod corespunzător, însoțite de o notă din care să rezulte cauzele ce au condus la neutilizarea lor, după care acestea sunt distruse în prezența agentului vamal desemnat. Scoaterea lor din evidență se face pe baza notei menționate mai sus, datată, semnată și ștampilată de către titular și agentul vamal.

 

    CAP. 3

    Proceduri simplificate de vămuire pentru regimul de antrepozitare vamală

 

    SECȚIUNEA 1

    Procedura declarației incomplete

 

    66. Prevederile punctului 9 se aplică și în cazul regimului de antrepozitare vamală.

    67. Prevederile pct. 10 - 13 se aplică după caz, în mod corespunzător pentru regimul de antrepozitare vamală.

 

    SECȚIUNEA 2

    Procedura declarării simplificate

 

    68. Dispozițiile pct. 14 - 35 se aplică în mod corespunzător pentru regimul de antrepozitare vamală.

 

    SECȚIUNEA 3

    Procedura de vămuire la domiciliu

 

    69. Autorizația pentru vămuirea la domiciliu se acordă cu condiția deținerii de către solicitant a autorizației de antrepozitare vamală.

    Pentru aplicarea procedurii de vămuire la domiciliu în cazul regimului de antrepozitare titularul va solicita implicit autorizație de expeditor și destinatar agreat.

    Prevederile pct. 36 - 43 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de antrepozit.

    70. Prevederile pct. 44 - 60 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de antrepozit.

 

    Completarea și depunerea declarației vamale

    71. După efectuarea operațiunilor prealabile vămuirii titularul completează declarațiile vamale preautentificate, astfel:

    i) la rubrica "A - BIROU DE DESTINAȚIE" se înscriu codul și denumirea biroului vamal, precum și numărul și data înregistrării declarației vamale;

    ii) la rubrica "B - INFORMAȚII CONTABILE" se înscriu numărul și data validării declarației vamale în detaliu, precum și numărul și data borderoului contabil;

    iii) la rubrica "14 - DECLARANT/REPREZENTANT" se înscriu numărul autorizației de vămuire la domiciliu, de forma "PSxxxyyy", precum și datele de identificare a titularului (denumirea, adresa); în situația în care titularul apelează la serviciile unui comisionar în vamă, în această rubrică se vor înscrie denumirea și adresa comisionarului în vamă, precum și numărul autorizației de comisionar în vamă, de forma "ACVxxx";

    iv) la rubrica "49 - IDENTIFICAREA ANTREPOZITULUI", a doua parte a casetei, titularul înscrie termenul acordat de autoritatea vamală pentru încheierea operațiunilor suspensive, exprimat în zile;

    v) rubrica "54 - LOCUL ȘI DATA" se completează după tipărirea declarației vamale, cu numele, prenumele și semnătura persoanei împuternicite de titular sau de comisionarul în vamă, după caz, să întocmească respectiva declarație vamală.

    72. Dispozițiile pct. 63 - 65 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de antrepozit.

 

    CAP. 4

    Proceduri simplificate de vămuire pentru regimurile de perfecționare activă, transformare sub control vamal și admitere temporară

 

    SECȚIUNEA 1

    Procedura declarației incomplete

 

    73. Dispozițiile prevăzute la pct. 9 - 13 se aplică în mod corespunzător pentru regimurile vamale de perfecționare activă, transformare sub control vamal și admitere temporară.

 

    SECȚIUNEA 2

    Procedura de declarare simplificată și de vămuire la domiciliu

 

    74. Autorizația pentru vămuirea la domiciliu se acordă cu condiția deținerii de către solicitant a autorizației pentru regimul sau regimurile economice pentru care urmează să se aplice procedura de vămuire la domiciliu.

    Prevederile pct. 14 - 61 se aplică în mod corespunzător pentru regimurile vamale de perfecționare activă, transformare sub control vamal și admitere temporară.

 

    Completarea și depunerea declarației vamale în cazul procedurii de vămuire la domiciliu

    75. După efectuarea operațiunilor prealabile vămuirii titularul completează declarațiile vamale preautentificate, corespunzător regimului vamal:

    i) la rubrica "A - BIROU DE DESTINAȚIE" se înscriu codul și denumirea biroului vamal, precum și numărul și data înregistrării declarației vamale;

    ii) la rubrica "B - INFORMAȚII CONTABILE" se înscriu numărul și data validării declarației vamale în detaliu, precum și numărul și data borderoului contabil;

    iii) la rubrica "14 - DECLARANT/REPREZENTANT" se înscriu numărul autorizației de vămuire la domiciliu, de forma "PSxxxyyy", precum și datele de identificare a titularului (denumirea și adresa); în situația în care titularul apelează la serviciile unui comisionar în vamă, în această rubrică se vor înscrie denumirea și adresa comisionarului, precum și numărul autorizației de comisionar în vamă, emisă de Autoritatea Națională a Vămilor, de forma "ACVxxx";

    i) la rubrica "48 - REPORT DE PLATĂ" titularul înscrie, după caz, codul documentului de garantare constituite în contul biroului vamal;

    ii) la rubrica "49 - IDENTIFICAREA ANTREPOZITULUI", a doua parte a casetei, titularul înscrie termenul acordat de autoritatea vamală pentru încheierea operațiunilor suspensive, exprimat în zile;

    iii) rubrica "54 - LOCUL ȘI DATA" se completează, după tipărirea declarației vamale, cu numele, prenumele și semnătura persoanei împuternicite de titular sau de comisionarul în vamă, după caz, să întocmească declarația vamală.

    76. Prevederile pct. 63 - 65 se aplică în mod corespunzător pentru regimurile vamale de perfecționare activă, transformare sub control vamal și admitere temporară.

 

    CAP. 5

    Proceduri simplificate de vămuire pentru regimul de perfecționare pasivă

 

    77. În cazul punerii în liberă circulație a mărfurilor care au fost anterior plasate sub regimul de perfecționare pasivă pot fi aplicate procedurile simplificate referitoare la punerea în liberă circulație a mărfurilor.

 

    CAP. 6

    Proceduri simplificate de vămuire la export

 

    SECȚIUNEA 1

    Procedura de declarare incompletă

 

    78. Dispozițiile pct. 9 - 13 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de export.

    79. Data determinantă pentru aplicarea altor dispoziții ce reglementează exportul este data înregistrării declarației incomplete.

 

    SECȚIUNEA 2

    Procedura declarării simplificate

 

    80. Dispozițiile pct. 14 - 28 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de export.

 

    Etape ale procedurii declarației simplificate sub forma unui document comercial

    81. Procedura declarației simplificate, la export, sub forma unui document comercial poate fi utilizată atunci când mărfurile nu au restricții la export, iar regimul vamal este cel de export definitiv și nu presupune regimuri vamale economice, cu excepția regimului vamal de antrepozitare.

    82. Pentru derularea procedurii declarației simplificate se parcurg următoarele etape:

    a) prezentarea și declararea mărfurilor la biroul vamal prin prezentarea documentului comercial în două exemplare, dintre care unul este destinat biroului vamal, iar celălalt se păstrează de către titular;

    b) depunerea declarației suplimentare cu caracter global completată pe formularul declarației vamale în detaliu.

    83. După parcurgerea etapelor de vămuire, potrivit legii, se acordă liber de vamă. În acest caz titularul are dreptul de a dispune de mărfuri înainte de depunerea declarației suplimentare cu caracter global.

    84. Documentul comercial autorizat de către biroul vamal constituie dovada ieșirii de pe teritoriul vamal al României. Acesta conține cel puțin următoarele elemente:

    i) expeditorul;

    ii) destinatarul și țara de destinație;

    iii) descrierea comercială și cantitatea mărfii;

    iv) valoarea și codul tarifar al mărfii;

    v) numărul, felul și mărcile coletelor, după caz.

    vi) numărul autorizației pentru procedura simplificată.

    85. Dispozițiile pct. 33 - 35 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de export.

 

    SECȚIUNEA 3

    Procedura de vămuire la domiciliu

 

    86. În cadrul procedurii de vămuire la domiciliu autoritatea vamală acordă dreptul titularului operațiunilor de a aplica sigilii vamale la mijloacele de transport încărcate cu mărfuri pentru export cu respectarea instrucțiunilor de aplicare, păstrare și evidență a acestora.

 

    A. Definiții

    87. În aplicarea dispozițiilor prezentei secțiuni, prin termenii de mai jos se înțelege:

    a) declarații vamale preautentificate - exemplarele declarației vamale în detaliu completate parțial, semnate și ștampilate în rubrica A de agentul vamal desemnat, puse la dispoziția titularului periodic, anterior efectuării formalităților vamale de plasare sub regim.

    Completarea parțială constă în înscrierea manuală

    i) la rubrica "C - BIROU DE PLECARE" a declarației de tranzit se înscrie numărul din Registrul de evidență a declarațiilor vamale preautentificate;

    ii) la rubrica "D - CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE" - se înscrie mențiunea "VĂMUIRE LA DOMICILIU", precum și numărul din Registrul de evidență a declarațiilor vamale preautentificate și numărul autorizației, însoțite de semnătura și ștampila personală;

    b) agent vamal desemnat - lucrătorul vamal desemnat prin ordin de serviciu de către șeful biroului vamal, însărcinat cu preautentificarea, eliberarea, evidența și verificarea utilizării declarațiilor vamale preautentificate, precum și cu eliberarea, evidența și verificarea utilizării sigiliilor vamale;

    c) informarea de încărcare - documentul prin care titularul notifică biroul vamal că este pregătit să înceapă operațiunea de încărcare a mărfurilor la locul de încărcare sau în alt loc aprobat de autoritatea vamală;

    d) perioada de justificare - termenul stabilit de biroul vamal pentru justificarea utilizării declarațiilor vamale preautentificate, precum și a sigiliilor vamale, care nu poate depăși 30 de zile de la data punerii la dispoziție a declarațiilor vamale preautentificate și a eliberării sigiliilor.

 

    B. Condiții de autorizare

    88. Prevederile pct. 37 se aplică în mod corespunzător și pentru regimul vamal de export.

 

    C. Dosarul de autorizare

    89. Prevederile pct. 38 și 39 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de export.

 

    D. Emiterea autorizației

    90. Prevederile pct. 40 - 41 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de export.

    Titularul autorizației de vămuire la domiciliu poate solicita autorității vamale următoarele autorizații:

    a) expeditor agreat

    b) exportator autorizat

 

    E. Anularea autorizației

    91. Prevederile pct. 42 - 43 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de export.

 

    F. Etape ale procedurii de vămuire la domiciliu

    92. Pentru derularea procedurii de vămuire la domiciliu se parcurg următoarele etape:

    a) obținerea și evidența declarațiilor preautentificate și a sigiliilor vamale;

    b) completarea declarațiilor vamale preautentificate și transmiterea la biroul vamal a notificării de încărcare;

    c) transmiterea răspunsului biroului vamal privind decizia de intervenție sau neintervenție și acordarea liberului de vamă;

    d) încărcarea, sigilarea mijlocului de transport și înscrierea mărfurilor în evidențe;

    e) justificarea utilizării declarațiilor vamale preautentificate și a sigiliilor vamale.

    Exportul temporar sau reexportul mărfurilor în procedura de vămuire la domiciliu se realizează cu respectarea etapelor prevăzute la alin. 1.

 

    Obținerea și evidența declarațiilor vamale preautentificate și a sigiliilor vamale

    93. Titularul solicită în scris birourilor vamale, sub semnătura persoanei care angajează răspunderea juridică a societății comerciale, preautentificarea unui număr de declarații vamale corespunzător nevoilor estimate pentru o perioadă de justificare.

    Pentru operațiunile de export titularul solicită punerea la dispoziție de către biroul vamal a unui număr de sigilii vamale estimat a fi necesar pentru o perioadă de justificare.

    Declarațiile vamale preautentificate și sigiliile vamale se predau pe baza procesului-verbal de predare-primire potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5.

    94. Declarațiile preautentificate se înregistrează, în ordinea eliberării lor, în Registrul de evidență a declarațiilor vamale preautentificate potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6. Acest registru se înființează de fiecare titular și este ținut în formă identică cu cea a biroului vamal.

    95. Sigiliile vamale se înregistrează, în ordinea eliberării lor, în Registrul de evidență a sigiliilor vamale al biroului vamal, conform prevederilor legale în vigoare. Titularul este obligat să înregistreze sigiliile vamale primite într-un registru identic și să țină evidența utilizării acestora, cu mențiunea ca la rubrica "Numele și prenumele lucrătorilor vamali care au primit sau utilizat sigiliile vamale" se înscriu datele persoanei care a fost desemnată de titular să gestioneze și să utilizeze sigiliile.

 

    Completarea declarațiilor vamale preautentificate și transmiterea la biroul vamal a notificării de încărcare

    96. Titularul completează declarația vamală preautentificată, potrivit Normelor tehnice de completare, utilizare și tipărire a declarației vamale în detaliu. Rubricile menționate mai jos se completează astfel:

    i) la rubrica "A-BIROU DE EXPEDIERE/DE EXPORT" se înscriu codul și denumirea biroului vamal, precum și numărul și data înregistrării declarației vamale;

    ii) la rubrica "B-INFORMAȚII CONTABILE" se înscriu numărul și data validării;

    iii) la rubrica "14-DECLARANT/REPREZENTANT" se înscriu numărul autorizației de vămuire la domiciliu, de forma "PSxxxyyy", precum și datele de identificare a acestuia (denumirea și adresa); în situația în care titularul apelează la serviciile unui comisionar în vamă, în această rubrică se vor înscrie denumirea și adresa comisionarului în vamă, precum și numărul autorizației de comisionar în vamă, emisă de Autoritatea Națională a Vămilor, de forma "ACVxxx";

    iv) rubrica "54-LOCUL ȘI DATA" se completează, după tipărirea declarației vamale, cu data, numele, prenumele și semnătura persoanei împuternicite de titular sau de comisionarul în vamă, după caz, aplicându-se ștampila.

    97. Notificarea sosirii mijlocului de transport pentru încărcare trebuie anunțată de titular biroului vamal pe baza informării de încărcare, cu scopul de a permite acestuia efectuarea, dacă se consideră necesar, a controlului mărfurilor și a aplicării sigiliilor.

    Informarea de încărcare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 7, se transmite biroului vamal prin fax, pe cale electronică sau în orice alt mod acceptat de biroul vamal, imediat după sosirea pentru încărcare a mijlocului de transport, atunci când aceasta are loc în timpul orelor de program al biroului vamal. Titularul este obligat să verifice transmiterea corectă a faxului conținând informarea de încărcare (menționată în mod automat pe sușa confirmării de transmitere de către aparat prin mențiunea "OK"), respectiv confirmarea transmisiei efectuată pe cale electronică sau prin orice alt mod acceptat de biroul vamal.

    Modalitatea de transmitere a informării de încărcare trebuie să asigure titularului transmiterea sau eliberarea unei confirmări a transmiterii informării de încărcare, în care să fie indicate data, ora și minutul primirii de către biroul vamal a acesteia.

    În cazul în care, din cauza unor defecțiuni tehnice sau din alte cauze, titularul nu poate transmite informarea de încărcare, acesta este obligat să o predea cât mai curând posibil, personal, agentului vamal desemnat. Acesta înscrie data, ora și minutul primirii.

    La primirea informării agentul vamal desemnat îl înștiințează pe șeful biroului vamal sau pe înlocuitorul legal al acestuia, pentru luarea deciziei privind intervenția sau neintervenția în vederea efectuării controlului vamal. În cazul în care se constată existența unui consemn, agentul vamal va comunica aceasta imediat șefului biroului vamal sau înlocuitorului legal al acestuia, care va lua măsura suspendării procedurii de vămuire la domiciliu pentru operațiunea în cauză până la clarificarea situației. Biroul vamal informează imediat emitentul consemnului în vederea luării deciziei privind măsurile ce se impun.

    De la primirea informării de încărcare biroul vamal dispune de un termen de maximum 3 ore, în cursul căruia lucrătorii vamali se pot deplasa pentru efectuarea controlului. Termenul se calculează începând cu ora și minutul înscrise automat prin modalitățile menționate la alin. 2, sau, după caz, începând cu ora și minutul înscrise de agentul vamal desemnat pe informarea de încărcare primită personal.

    98. În cazul în care încărcarea mărfurilor se realizează în afara orelor de program sau cu maximum 30 de minute înainte de ora de închidere a biroului vamal, termenul menționat la pct. 97 curge începând cu prima oră de program a zilei următoare de lucru. Dacă biroul vamal nu intervine în acest termen, titularul procedează la încărcarea mărfurilor și la sigilarea mijlocului de transport.

    99. Informarea de încărcare poate fi transmisă și în afara programului de lucru al biroului vamal, atunci când acesta și titularul convin asupra prelungirii programului de lucru.

    100. Informarea de încărcare se întocmește în două exemplare, dintre care un exemplar în original se predă sau se trimite prin poștă la biroul vamal ulterior transmiterii prin modalitățile prevăzute la pct. 97, iar celălalt se păstrează de titular anexat la confirmarea de transmitere.

    Informarea de încărcare cuprinde următoarele date:

    a) datele de identificare a titlului de tranzit, după caz;

    b) identitatea mijlocului de transport;

    c) denumirea comercială a mărfurilor;

    d) numărul estimat al coletelor și natura acestora;

    e) greutatea brută estimată a mărfurilor;

    f) numărul autorizației de plasare sub regimul de perfecționare pasivă, după caz;

    g) originea și proveniența mărfurilor;

    h) valoarea estimată a mărfurilor.

 

    Transmiterea răspunsului biroului vamal și acordarea liberului de vamă

    101. După primirea informării de încărcare, agentul vamal desemnat completează rubrica "Decizia șefului biroului vamal cu privire la intervenție sau neintervenție" cu mențiunea "Intervenție" sau "Neintervenție", după caz.

    Răspunsul biroului vamal privind decizia de intervenție sau neintervenție se transmite prin fax titularului autorizației. În situația în care pe răspuns este înscrisă mențiunea "Intervenție", titularul are obligația să aștepte lucrătorul vamal care se prezintă la locul aprobat în termenul precizat la punctul 97.

    102. După completarea rubricilor declarației vamale în detaliu și primirea răspunsului biroului vamal se solicită acordarea liberului de vamă. Se obțin numărul și data de înregistrare ale declarației vamale în detaliu, de forma: "Ixxxxxxxx/zz/ll/aaaa", evidențiate la nivelul rubricii A, numărul și data de validare, de forma: "V xxxxxxxx-zz/ll/aaaa", evidențiate la nivelul rubricii B.

    Tipărirea se face de către titular pe formularele declarațiilor vamale preautentificate din setul corespunzător. Exemplarele pentru vamă cu documentele care au stat la baza emiterii declarației vamale, vor fi depuse la biroul vamal la sfârșitul perioadei de justificare.

    103. După acordarea liberului de vamă mărfurile se înscriu în evidențele titularului.

    104. Pentru exporturile de mărfuri de grupaj care implică formalități la mai multe birouri vamale efectuate pe baza documentului T1, agentul vamal desemnat este obligat să se deplaseze la locul aprobat și să asiste la desigilarea, încărcarea și resigilarea mijlocului de transport. În acest caz, informarea de încărcare va cuprinde la transmitere mențiunea "mărfuri de grupaj".

    105. În cazul în care șeful biroului vamal ia decizia de intervenție, agentul vamal desemnat efectuează controlul vamal al mijlocului de transport și al mărfurilor, după care sigilează mijlocul de transport și completează în mod corespunzător rubricile destinate autorității vamale din titlul de tranzit către destinația următoare.

    106. Dacă biroul vamal nu intervine în termenul prevăzut, titularul procedează la:

    a) completarea declarației vamale preautentificate, inclusive la rubrica "D - CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE" a declarației de tranzit T1;

    b) încărcarea mărfurilor;

    c) sigilarea mijlocului de transport, efectuată de persoana desemnată de titular, potrivit punctului 95;

    În cazul exporturilor realizate cu mijloace de transport care circulă sub acoperirea Convenției TIR, înainte de plecare către destinația externă, carnetul TIR, fără mijlocul de transport, va fi prezentat agentului vamal desemnat pentru luarea în evidență și completarea acestuia.

    107. În cazul depunerii declarației vamale prin procedee informatice, pentru urmărirea derulării operațiunilor de tranzit în trafic rutier, titularul are obligația introducerii datelor referitoare la tranzit în sistemul informatic.

    Validarea tranzitului se va face de agentul vamal responsabil cu această operațiune. În cazul în care se constată că operațiunea face obiectul unor consemne, agentul vamal menționat mai sus va comunica aceasta imediat șefului biroului vamal, care va lua măsura suspendării procedurii de vămuire la domiciliu până la clarificarea situației.

    Biroul vamal informează imediat emitentul consemnului în vederea luării deciziei privind măsurile ce se impun.

 

    Justificarea utilizării declarațiilor vamale preautentificate și a sigiliilor vamale

    108. Titularul este obligat ca, în termenul aprobat de biroul vamal, să justifice utilizarea declarațiilor vamale preautentificate, precum și a sigiliilor vamale, după caz, prin prezentarea către agentul vamal desemnat a declarațiilor vamale împreună cu setul de documente aferent acestora, pentru fiecare operațiune derulată. Setul de documente include în mod obligatoriu și documentele speciale cerute în conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) și (3) din Codul vamal al României.

    Titularul este obligat să predea inclusiv declarațiile vamale preautentificate care au fost completate greșit sau care nu au putut fi utilizate în mod corespunzător, respectiv sigiliile vamale deteriorate, însoțite de registrul de evidență a sigiliilor, precum și o notă din care să rezulte cauzele ce au condus la imposibilitatea utilizării lor. Declarațiile vamale sunt distruse în prezența agentului vamal desemnat și a persoanei împuternicite de titular și sunt scăzute din evidență pe baza notei menționate mai sus, datată, semnată și ștampilată; sigiliile vamale sunt scăzute din evidențe și păstrate în gestiunea biroului vamal până la distrugerea lor conform normelor legale.

    109. Agentul vamal desemnat procedează la verificarea concordanței dintre datele cuprinse în declarația vamală și cele cuprinse în documentele anexate, precum și a legalității operațiunii. Dacă nu se constată nici o încălcare a legislației în vigoare, agentul vamal desemnat operează în registrele de evidență a declarațiilor vamale preautentificate și a sigiliilor vamale ale titularilor justificarea utilizării acestora.

    Atunci când se constată încălcarea legislației în vigoare, operațiunile respective fac obiectul controlului ulterior. Justificarea utilizării declarațiilor vamale preautentificate și a sigiliilor vamale, precum și operarea în registrul corespunzător se fac în funcție de rezultatele controlului ulterior menționat.

 

    CAP. 7

    Dispoziții finale

 

    110. În cazul în care se solicită extinderea utilizării unei proceduri și la alt birou vamal, titularul va adresa biroului vamal emitent al autorizației o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 1. În acest caz, la rubrica 4 din cerere se va menționa, pe lângă adresa sediului sau punctului de lucru unde se solicită extinderea, și denumirea biroului vamal în a cărei rază de competență se află aceste locuri.

    Biroul vamal emitent al autorizației, după înregistrarea noii cereri, va transmite operativ cererea împreună cu documentele anexate, biroului vamal suplimentar, în vederea verificării îndeplinirii condițiilor de autorizare, potrivit prevederilor prezentelor norme.

    Biroul vamal suplimentar va transmite biroului vamal emitent, după efectuarea verificărilor privind respectarea condițiilor stabilite în prezentele norme, un aviz care va cuprinde toate datele și informațiile cerute pentru autorizare. Avizul se va transmite pe formularul de autorizație conform anexei nr. 3. Formularul aviz nu va fi completat la rubrica "Nr. .... din ......". Această rubrică va fi completată de biroul vamal emitent cu numărul autorizației inițiale, dar cu data aprobării extinderii.

    De asemenea, aceasta va purta mențiunea "AUTORIZAȚIE ANEXĂ Nr. .........", precum și ștampila biroului vamal emitent pe lângă cea a biroului vamal suplimentar.

    Extinderea utilizării procedurii devine efectivă prin aprobarea și transmiterea de către biroul vamal emitent a "Autorizației anexă nr. ......." la biroul vamal suplimentar.

    Autorizația ANEXĂ va fi emisă în 4 (patru) exemplare care vor fi distribuite astfel:

    i) un exemplar pentru dosarul solicitantului la biroul vamal emitent;

    ii) un exemplar pentru biroul vamal suplimentar;

    iii) un exemplar pentru titular;

    iv) un exemplar transmis direcției regionale vamale în a cărei rază de competență se află biroul vamal suplimentar.

    Distribuirea exemplarelor se efectuează de biroul vamal emitent.

    111. Operațiunile vamale derulate potrivit prezentelor norme sunt supuse controlului ulterior cel puțin o dată pe an.

    112. Orice modificare intervenită în datele de identificare ale titularului vor fi aduse la cunoștința biroului vamal competent, în scris, în termen de 24 de ore de la producerea lor. Dacă modificările sunt legate de condițiile prevăzute în autorizație, biroul vamal le va menționa pe cele două exemplare (pe verso) ale acesteia. Modificările vor purta numărul de înregistrare, data, semnătura și ștampila persoanei care le-a operat. O copie a autorizației astfel modificată se transmite operativ direcției regionale vamale.

    113. Autoritatea Națională a Vămilor aprobă, în cazuri justificate economic, utilizarea procedurilor simplificate de vămuire pentru unele categorii de mărfuri care potrivit reglementărilor legale se încadrează în categoria produselor strategice.

    114. Dispozițiile prezentelor norme se completează cu prevederile Codului vamal al României și Regulamentului de aplicare al acestuia.

 

    ANEXA 1

    la norme

 

    Nr. ........... din ....................

    Către biroul vamal .....................

 

                           CERERE DE AUTORIZARE

                pentru procedură simplificată de vămuire

 

    1. Societatea comercială ..........................., CUI .................., cu sediul în ..............................................

    Punct de lucru/adresa ......................................... reprezentată legal de ....................................., având funcția de .............................

    2. Solicităm autorizarea pentru procedura*:

 

                       DECLARAȚIEI SIMPLIFICATE          VĂMUIRE LA DOMICILIU

                       _____             _____                 _____

                      | DI  |           | DC  |               | DP  |

                      |_____|           |_____|               |_____|

 

    3. Pentru regimurile*:

                       _____             _____                 _____

    punere în liberă  |     |           |     |               |     |

    circulație        |_____|           |_____|               |_____|

    export            |_____|           |_____|               |_____|

    antrepozitare     |     |           |     |               |     |

    vamală            |_____|           |_____|               |_____|

    perfecționare     |     |           |     |               |     |

    activă            |_____|           |_____|               |_____|

    admitere          |     |           |     |               |     |

    temporară         |_____|           |_____|               |_____|

    perfecționare     |     |           |     |               |     |

    pasivă            |_____|           |_____|               |_____|

    transformare      |     |           |     |               |     |

    sub               |     |           |     |               |     |

    control vamal     |_____|           |_____|               |_____|

 

    4. Solicităm că pentru procedura de vămuire la domiciliu, vămuirea să se efectueze la adresa/adresele ..................................................

    Biroul vamal suplimentar ..................................................

    5. Procedura simplificată de vămuire pentru care solicităm autorizarea va fi aplicată mărfurilor clasificate la următoarele poziții tarifare din Tariful vamal de import al României, conform tabelului anexat.**

    6. Denumirea documentului comercial***

    7. Documente anexă

    ..........................................................................

    ..........................................................................

 

                                         Numele, prenumele, funcția

                                        ............................

 

                                           Semnătura și ștampila

                                         ............................

 

------------

    * Se bifează căsuța corespunzătoare.

    ** În tabel se menționează distinct mărfurile pentru care se solicită procedura declarației simplificate/sau de vămuire la domiciliu. Tabelul se semnează și ștampilează de către titular.

    *** Se completează numai dacă se utilizează un document comercial.

 

    DI - declarație incompletă; DC - document comercial; DP - declarație preautentificată

 

    ANEXA 2

    la norme

 

                         DECLARAȚIE-ANGAJAMENT

                      Nr. ______________/data ________

 

    Societatea comercială ................................., CUI ........................, reprezentată legal prin ..........................., având funcția de .........................................., se angajează:

    a) să respecte reglementările vamale și condițiile privind derularea procedurii declarației simplificate/procedurii de vămuire la domiciliu*;

    b) să țină evidența operațiunilor de vămuire astfel încât aceasta să permită verificarea lor de către autoritatea vamală;

    c) să păstreze și să pună la dispoziția autorității vamale, toate documentele vizând mărfurile vămuite prin procedura simplificată de vămuire precum și evidența operațiunilor;

    d) să permită autorității vamale accesul necondiționat, în orice moment, la mărfurile ce fac obiectul procedurii simplificate de vămuire;

    e) să respecte termenul de depunere a declarației suplimentare cu caracter global, în cazul procedurii declarației simplificate;

    f) să respecte perioada de justificare în cazul procedurii de vămuire la domiciliu;

    g) să respecte obligațiile care îi revin din prevederile privind termenul de intervenție, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu.

 

    Declarăm pe propria răspundere că nu am comis infracțiuni sau, după caz, încălcări repetate ale legislației vamale și nu avem debite față de autoritatea vamală.

 

                                   Numele, prenumele, funcția

                                  .............................

 

                                     Semnătura și ștampila

                                  ...........................

 

------------

    *) Se anulează cu o linie continuă mențiunea care nu este necesară.

 

    ANEXA 3

    la norme

 

    AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR

    Biroul vamal ...................

 

                                                         EXEMPLAR NR. ......

 

                                AUTORIZAȚIE

                pentru utilizarea procedurii simplificate

 

                    Nr. .............. din ............

 

    1. Denumirea și sediul solicitantului ....................................

    2. Procedurile simplificate și regimurile vamale pentru care se emite autorizația*:

 

                       DECLARAȚIEI SIMPLIFICATE          VĂMUIRE LA DOMICILIU

                       _____             _____                 _____

                      | DI  |           | DC  |               | DP  |

                      |_____|           |_____|               |_____|

 

    Pentru regimurile*:

                       _____             _____                 _____

    punere în liberă  |     |           |     |               |     |

    circulație        |_____|           |_____|               |_____|

    export            |_____|           |_____|               |_____|

    antrepozitare     |     |           |     |               |     |

    vamală            |_____|           |_____|               |_____|

    perfecționare     |     |           |     |               |     |

    activă            |_____|           |_____|               |_____|

    admitere          |     |           |     |               |     |

    temporară         |_____|           |_____|               |_____|

    perfecționare     |     |           |     |               |     |

    pasivă            |_____|           |_____|               |_____|

    transformare      |     |           |     |               |     |

    sub               |     |           |     |               |     |

    control vamal     |_____|           |_____|               |_____|

 

    3. Pozițiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal de import al României pentru care se autorizează procedura simplificată, conform tabelului anexat.**

    4. Adresa locului/locurilor aprobate pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu ..................................................................

    5. Perioada de justificare a declarațiilor vamale preautentificate, exprimată în zile .............................................................

    6. Denumirea documentului comercial.*** ...................................

    7. Termenul în care biroul vamal poate interveni, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, cu începere din momentul primirii avizului de sosire/informării de încărcare, este de ......... ore.

 

                                      ȘEF BIROU VAMAL

 

------------

    * Se bifează căsuța corespunzătoare

    ** În tabel se menționează distinct mărfurile pentru care se solicită procedura declarației simplificate/sau de vămuire la domiciliu. Tabelul se vizează de către autoritatea vamală.

    *** Se completează numai dacă se utilizează un document comercial.

 

    DI - declarație incompletă; DC - document comercial; DP - declarație preautentificată

 

    ANEXA 4

    la norme

 

    BIROUL VAMAL ....................

 

    REGISTRUL DE EVIDENȚĂ AL AUTORIZAȚIILOR PENTRU UTILIZAREA PROCEDURILOR SIMPLIFICATE DE VĂMUIRE

 

 ______________________________________________________________________________

| Nr. și data | Denumirea S.C. | Tipul procedurii | Denumirea      | Observații|

| autorizației|                | simplificate     | comisionarului |           |

|             |                | (DS sau VD)      | vamal (dacă    |           |

|             |                |                  | este cazul)    |           |

|_____________|________________|__________________|________________|___________|

|             |                |                  |                |           |

|_____________|________________|__________________|________________|___________|

|             |                |                  |                |           |

|_____________|________________|__________________|________________|___________|

|             |                |                  |                |           |

|_____________|________________|__________________|________________|___________|

 

    ANEXA 5

    la norme

 

    DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ ................

    BIROU VAMAL ...................             TITULARUL .....................

                                                NR. AUT. ......................

 

                               PROCES-VERBAL*

                        Nr. ........./data .............

 

    În vederea utilizării procedurii de vămuire la domiciliu, s-a procedat la predarea/primirea declarațiilor vamale preautentificate și sigiliilor vamale**, în următoarele exemplare/cantități:

    - ......................................

    - ......................................

    - ......................................

 

    Am predat (lucrătorul vamal)                      Am primit

 

    Numele și prenumele                          Numele și prenumele

    ____________________                         _____________________

    Semnătura                                    Semnătura

    ____________________                         _____________________

    Ștampilă                                     Ștampilă

    ____________________                         _____________________

 

------------

    * Se menționează la rubricile nr. 1 și 2 din registrul de evidență a declarațiilor preautentificate.

    ** Se completează numai în cazul operațiunilor de export și se înscrie seria sigiliilor vamale.

 

    ANEXA 6

    la norme

 

    REGISTRUL DE EVIDENȚĂ A DECLARAȚIILOR VAMALE PREAUTENTIFICATE

 

 ______________________________________________________________________________

|NUMĂR     |PROCES-VERBAL|       TITULAR      |         JUSTIFICARE            |

|DECLARAȚIE| DE PREDARE  |                    |                                |

|          |_____________|____________________|________________________________|

|          | Număr | Dată|Denumire|Autorizație| Declarații vamale  |   NOTĂ*   |

|          |       |     |        |           |    prezentate      |           |

|          |       |     |        |___________|____________________|___________|

|          |       |     |        |Număr |Dată| Număr| Dată| Regim | Număr|Dată|

|          |       |     |        |      |    |      |     | vamal |      |    |

|__________|_______|_____|________|______|____|______|_____|_______|______|____|

|    0     |   1   |  2  |    3   |   4  |  5 |   6  |   7 |   8   |   9  | 10 |

|__________|_______|_____|________|______|____|______|_____|_______|______|____|

|          |       |     |        |      |    |      |     |       |      |    |

|__________|_______|_____|________|______|____|______|_____|_______|______|____|

|          |       |     |        |      |    |      |     |       |      |    |

|__________|_______|_____|________|______|____|______|_____|_______|______|____|

    * se înregistrează în registrul de corespondență și se completează doar în dreptul declarației distruse

 

    ANEXA 7

    la norme

 

    Către Biroul vamal .............................

 

                     AVIZ DE SOSIRE/INFORMARE DE ÎNCĂRCARE

 

    Denumirea titularului ....................................................

                                                   __________________________

    Număr/data - registrul de evidență a avizelor |__________________________|

    Locul aprobat de biroul vamal: ...........................................

                                                           _________

    Regimul vamal*                                        |_________|

                                                           _________

    Depozit temporar**                                    |_________|

                                                   __________________________

    Instrument de garantare (nr./dată)            |__________________________|

 

    Tipul transportului                                    _________

    - destinatar unic                                     |_________|

    - mărfuri de grupaj                                   |_________|

 

 ______________________________________________________________________________

| Data și ora sosirii/plecării: .............................................. |

| Felul titlului de tranzit și numărul acestuia: ............................. |

| Identitatea mijlocului de transport: ....................................... |

| Denumirea comercială a mărfurilor și poziția tarifară: ..................... |

| Originea mărfurilor: ....................................................... |

| Valoarea din factură (în valută): .......................................... |

| Numărul autorizației de plasare sub regim .................................. |

| Țara de expediție                                                            |

|______________________________________________________________________________|

| Nr. și natura coletelor: ................................................... |

| Greutatea brută: ........................................................... |

| Sigilii (marca și seria): .................................................. |

|______________________________________________________________________________|

| Decizia șefului biroului vamal cu privire la intervenție sau neintervenție.  |

|                                                                              |

|                                                                              |

|                                                                              |

|                                                                              |

|______________________________________________________________________________|

 

                            Numele, prenumele, funcția ......................

                            Semnătura și ștampila ...........................

                            DATA ............................................

 

------------

    * Se înscrie codul regimului vamal solicitat

    ** La scoaterea din depozitul temporar, la această rubrică se înscrie numărul primului aviz de sosire

 

    ANEXA 8

    la norme

 

    Registrul de evidență a avizelor de sosire/informărilor de încărcare

 

 ______________________________________________________________________________

| Aviz de sosire/        |     Depozit temporar    |     Declarație vamală     |

| Informare de încărcare |                         |                           |

|________________________|_________________________|___________________________|

|   Numărul  |    Data   |   Numărul  |    Data    |   Numărul   |    Data     |

|____________|___________|____________|____________|_____________|_____________|

|            :           :            :            :             :             |

|_ _ _ _ _ _ :_ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ : _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _|

|            :           :            :            :             :             |

|_ _ _ _ _ _ :_ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ : _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _|

|            :           :            :            :             :             |

|_ _ _ _ _ _ :_ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ : _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _|

|            :           :            :            :             :             |

|_ _ _ _ _ _ :_ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ : _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _|

|            :           :            :            :             :             |

|_ _ _ _ _ _ :_ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ : _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _|

|            :           :            :            :             :             |

|_ _ _ _ _ _ :_ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ : _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _|

|            :           :            :            :             :             |

|_ _ _ _ _ _ :_ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ : _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _|

|            :           :            :            :             :             |

|_ _ _ _ _ _ :_ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ : _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _|

|            :           :            :            :             :             |

|_ _ _ _ _ _ :_ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ : _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _:_ _ _ _ _ _ _|

|            :           :            :            :             :             |

|____________|___________|____________|____________|_____________|_____________|

 

    ANEXA 9

    la norme

 

    REGISTRU DE EVIDENȚĂ AL MĂRFURILOR INTRATE ÎN DEPOZIT TEMPORAR

 

 ______________________________________________________________________________

|N  |Numărul   |Data și|Felul și    |Numărul  |Greutatea|Denumirea |Numărul/   |

|r. |avizului  |ora de |numărul     |și natura|brută sau|comercială|data       |

|   |de sosire/|intrare|de          |coletelor|netă     |a         |declarației|

|c  |informării|în     |identificare|         |         |mărfurilor|vamale     |

|r  |de        |depozit|a           |         |         |          |           |

|t. |încărcare |necesar|titlului de |         |         |          |           |

|   |          |       |tranzit     |         |         |          |           |

|___|__________|_______|____________|_________|_________|__________|___________|

|___|__________|_______|____________|_________|_________|__________|___________|

|___|__________|_______|____________|_________|_________|__________|___________|

|___|__________|_______|____________|_________|_________|__________|___________|

|___|__________|_______|____________|_________|_________|__________|___________|

|___|__________|_______|____________|_________|_________|__________|___________|

|___|__________|_______|____________|_________|_________|__________|___________|

|___|__________|_______|____________|_________|_________|__________|___________|

|___|__________|_______|____________|_________|_________|__________|___________|

|___|__________|_______|____________|_________|_________|__________|___________|

|___|__________|_______|____________|_________|_________|__________|___________|

|___|__________|_______|____________|_________|_________|__________|___________|

|___|__________|_______|____________|_________|_________|__________|___________|

 

                                                 Semnătura și ștampila