Asculta

ORDONANŢA GUVERNULUI   Nr. 47 din 28 august 2007

privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale

publicată în Monitorul Oficial nr.  603 din 31 august 2007

 

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.1 din Legea nr. 266/2007 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

 

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

 

SECŢIUNEA 1

Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

    ART. I

    Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "ART. 4

    Înfiinţarea şi funcţionarea Comisiei de proceduri fiscale

    (1) În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se înfiinţează Comisia de proceduri fiscale, care are responsabilităţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod şi a legislaţiei care intră în sfera de competenţă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.

    (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de proceduri fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    (3) Comisia de proceduri fiscale este coordonată de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    (4) Deciziile Comisiei de proceduri fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    (5) Soluţiile unitare adoptate prin decizii ale Comisiei de proceduri fiscale şi aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sunt aplicabile de la data publicării acestor decizii potrivit alin. (4).

    (6) Soluţiile unitare prevăzute la alin. (5) sunt aplicabile şi procedurilor în curs."

    2. După alineatul (4) al articolului 11 se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:

    "(41) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), cazurile de nerespectare a legislaţiei financiar-fiscale pot fi făcute publice prin mass-media."

    3. Alineatul (3) al articolului 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(3) Statul este reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate cu personalitate juridică."

    4. Alineatele (1) şi (3) ale articolului 33 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "(1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenţa revine acelui organ fiscal, judeţean, local sau al municipiului Bucureşti, stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor şi contribuţiilor realizate prin stopaj la sursă, în condiţiile legii.

    ..........................................................................

    (3) Pentru administrarea de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a creanţelor fiscale datorate de marii contribuabili, inclusiv de sediile secundare ale acestora, competenţa poate fi stabilită în sarcina altor organe fiscale decât cele prevăzute la alin. (1), prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."

    5. Alineatul (1) al articolului 52 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(1) Contribuabilul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligaţia de a furniza organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite informaţii şi altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice. Informaţiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de probă."

    6. Alineatul (1) al articolului 56 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(1) În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice."

    7. Alineatul (3) al articolului 83 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(3) Data depunerii declaraţiei fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz. În situaţia în care declaraţia fiscală se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia pe pagina de internet a organului fiscal, astfel cum rezultă din mesajul electronic de confirmare transmis ca urmare a primirii declaraţiei."

    8. După alineatul (4) al articolului 83 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

    "(5) Declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice vor fi certificate de către un consultant fiscal, în condiţiile legii, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea."

    9. La articolul 88, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:

    "e) deciziile privind nemodificarea bazei de impunere."

    10. Alineatul (1) al articolului 94 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(1) Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora."

    11. După alineatul (3) al articolului 94 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

    "(4) Nu intră în atribuţiile inspecţiei fiscale efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice sau orice alte verificări solicitate de organele de urmărire penală în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzelor aflate în lucru la aceste instituţii."

    12. Alineatele (2) şi (3) ale articolului 99 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "(2) În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală competenţa de exercitare a inspecţiei fiscale se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat în condiţiile legii. Organele de inspecţie fiscală din aparatul central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au competenţă în efectuarea inspecţiei fiscale pe întregul teritoriu al ţării.

    (3) Competenţa privind efectuarea inspecţiei fiscale se poate delega altui organ fiscal. În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală condiţiile în care se poate efectua delegarea altui organ fiscal se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."

    13. După alineatul (2) al articolului 109 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

    "(3) Deciziile prevăzute la alin. (2) se comunică în termen de 7 zile de la data finalizării raportului de inspecţie fiscală."

    14. Alineatul (7) al articolului 111 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(7) Prin derogare de la dispoziţiile legale în vigoare privind termenele de plată, impozitele şi contribuţiile aferente veniturilor din salarii, precum şi impozitul reţinut la sursă potrivit art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se plătesc astfel:

    a) trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului, de către contribuabilii persoane juridice plătitoare de impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, precum şi de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente;

    b) semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului, de către asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, cu excepţia instituţiilor publice."

    15. După alineatul (8) al articolului 111 se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:

    "(9) Sediile secundare plătitoare de obligaţii fiscale potrivit legii îndeplinesc obligaţiile de plată şi de declarare la aceleaşi termene cu cele aplicabile în cazul persoanei în structura căreia funcţionează."

    16. După alineatul (5) al articolului 113 se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins:

    "(51) Prevederile alin. (5), precum şi ale art. 254 alin. (7), art. 259 alin. (61) şi art. 264 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei şi procedurilor de lichidare."

    17. După alineatul (2) al articolului 114 se introduc şase noi alineate, alineatele (21) - (26), cu următorul cuprins:

    "(21) Debitorii vor efectua plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile datorate bugetului de stat şi a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru celelalte obligaţii de plată.

    (22) Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporţional cu obligaţiile datorate.

    (23) În cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate, distribuirea, în cadrul fiecărui buget sau fond, pe tip de impozit, contribuţie sau altă sumă reprezentând creanţă fiscală se face mai întâi pentru impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă şi apoi pentru celelalte obligaţii fiscale, proporţional cu obligaţiile datorate.

    (24) Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    (25) Plata obligaţiilor fiscale, altele decât cele prevăzute la alin. (21), se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat.

    (26) În situaţia în care plata se efectuează de către o altă persoană decât debitorul, dispoziţiile art. 1093 din Codul civil se aplică în mod corespunzător."

    18. Articolul 115 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "ART. 115

    Ordinea stingerii datoriilor

    (1) Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:

    a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonare la plată, precum şi majorarea de întârziere datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu majorările de întârziere datorate pe perioada amânării, în cazul în care termenul de plată se împlineşte în luna curentă, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii acordate;

    b) obligaţiile fiscale principale sau accesorii, în ordinea vechimii, cu excepţia cazului în care s-a început executarea silită, când se aplică prevederile art. 169 în mod corespunzător;

    c) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonare, până la concurenţa cu suma eşalonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz, precum şi suma amânată la plată împreună cu majorările de întârziere datorate pe perioada amânării, după caz;

    d) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea contribuabilului.

    (2) Vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte astfel:

    a) în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;

    b) în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organele competente, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii;

    c) în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil.

    (3) Pentru debitorii care se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, ordinea de stingere este următoarea:

    a) obligaţii fiscale cu termene de plată după data confirmării planului de reorganizare, în ordinea vechimii;

    b) sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi a obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară confirmat, precum şi obligaţiile accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea şi plata acestora;

    c) obligaţii fiscale datorate şi neachitate cu termene de plată între data deschiderii procedurii insolvenţei, până la data confirmării planului de reorganizare, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, altele decât cele prevăzute la lit. b).

    (4) Organul fiscal competent va comunica debitorului modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor prevăzută la alin. (1), până la următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.

    (5) Pentru creanţele fiscale administrate de autorităţile administraţiei publice locale, orice plată făcută după comunicarea somaţiei în cadrul executării silite va stinge mai întâi obligaţiile fiscale cuprinse în titlul executoriu."

    19. Alineatul (5) al articolului 116 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(5) În cazul compensărilor efectuate de organul fiscal conform alin. (4), creanţele fiscale ale debitorului vor fi compensate cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional."

    20. Titlul articolului 122 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "ART. 122

    Majorări de întârziere în cazul compensării"

    21. După articolul 122 se introduce un nou articol, articolul 1221, cu următorul cuprins:

    "ART. 1221

    Majorări de întârziere în cazul deschiderii procedurii insolvenţei

    Pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei nu se datorează şi nu se calculează majorări de întârziere după data deschiderii procedurii insolvenţei."

    22. Alineatul (1) al articolului 124 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor."

    23. După alineatul (1) al articolului 137 se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

    "(11) Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare în condiţiile art. 27 şi 28 revine organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul aflat în stare de insolvabilitate sau insolvenţă sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz."

    24. Alineatele (10) şi (11) ale articolului 141 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "(10) Instituţiile publice care nu au organe de executare proprii pot transmite titluri executorii privind veniturile proprii, spre executare silită, organelor fiscale, în baza unei convenţii încheiate cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau cu autorităţile administraţiei publice locale, după caz.

    (11) Pentru realizarea creanţelor prevăzute la alin. (10), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau autorităţile administraţiei publice locale, după caz, reţin o cotă de 15% din valoarea creanţelor fiscale stinse. Sumele se utilizează de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau autorităţile administraţiei publice locale, după caz, ca venituri proprii, în condiţiile legii, pentru finanţarea cheltuielilor necesare îmbunătăţirii activităţii de administrare a creanţelor fiscale."

    25. După alineatul (11) al articolului 141 se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu următorul cuprins:

    "(12) Prevederile alin. (11) se aplică şi în cazul în care prin legi speciale se stabilesc atribuţii de executare silită pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin unităţile sale subordonate şi pentru alte venituri decât cele menţionate în prezentul cod."

    26. Alineatul (1) al articolului 142 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(1) Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare."

    27. După alineatul (1) al articolului 142 se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins:

    "(11) Sunt supuse sechestrării şi valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta şi/sau identificate de către organul de executare, în următoarea ordine:

    a) bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;

    b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie principala sursă de venit;

    c) bunurile mobile şi imobile ce se află temporar în deţinerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele;

    d) ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 158;

    e) maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri imobile ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit;

    f) produse finite."

    (12) Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute la alin. (11) ori de câte ori valorificarea nu este posibilă."

    28. Alineatul (5) al articolului 148 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(5) Măsurile de executare silită aplicate în condiţiile prezentului cod se ridică prin decizie întocmită în cel mult două zile de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de executare."

    29. După alineatul (5) al articolului 148 se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins:

    "(51) În măsura în care creanţele fiscale înscrise în titluri executorii se sting prin plată, prin poprire sau prin alte modalităţi prevăzute de prezentul cod, sechestrele aplicate pentru aceste titluri executorii se ridică prin decizie a organului de executare în cel mult două zile de la data stingerii."

    30. Alineatul (1) al articolului 175 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(1) Creanţele fiscale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu excepţia celor cu reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente acestora, precum şi creanţele bugetelor locale pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor imobile, inclusiv a celor supuse executării silite."

    31. Alineatul (2) al articolului 177 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii aflaţi în lichidare în condiţiile legii."

    32. Alineatul (1) al articolului 209 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(1) Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum şi a deciziilor pentru regularizarea situaţiei, emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, se soluţionează după cum urmează:

    a) contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, precum şi accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 1.000.000 lei, se soluţionează de către organele competente constituite la nivelul direcţiilor generale unde contestatarii au domiciliul fiscal;

    b) contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 1.000.000 lei sau mai mare, cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale, precum şi cele formulate de marii contribuabili care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, inclusiv accesoriile aferente acestora, indiferent de cuantum, se soluţionează de către Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."

    33. Alineatul (2) al articolului 218 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii."

    34. La articolul 219 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b1), cu următorul cuprins:

    "b1) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor recapitulative reglementate la titlul VI din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;".

    35. Litera e) a alineatului (1) a articolului 219 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "e) neducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite potrivit art. 79 alin. (2), art. 80 alin. (4) şi art. 105 alin. (9);".

    36. Alineatul (2) al articolului 219 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:

    a) cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. c);

    b) cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. d);

    c) cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f);

    d) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), g) - m);

    e) cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. n) - r), dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt de până la 50.000 lei inclusiv;

    f) cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. n) - r), dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt cuprinse între 50.000 lei şi 100.000 lei inclusiv;

    g) cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. n) - r), dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt mai mari de 100.000 lei;

    h) cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. b1)."

    37. După alineatul (9) al articolului 227 se introduc două noi alineate, alineatele (10) şi (11), cu următorul cuprins:

    "(10) Din fondurile prevăzute la alin. (4) şi (5), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală poate finanţa următoarele cheltuieli:

    a) cheltuieli pentru finalizarea obiectivelor de investiţii în derulare - construcţii-montaj, cuprinse în bugetul de cheltuieli al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi în bugetele unităţilor subordonate;

    b) cheltuieli cu amenajarea unor sedii ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a unităţilor subordonate;

    c) cheltuieli pentru dotări independente şi achiziţii de sedii ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ale unităţilor subordonate, inclusiv pentru dotări de tehnologia informaţiei şi comunicaţii;

    d) cheltuieli materiale şi cheltuieli cu prestări de servicii, necesare îmbunătăţirii activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a unităţilor subordonate.

    (11) Aplicarea alin. (10) se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare."

    38. Alineatul (2) al articolului 228 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(2) Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora privind administrarea creanţelor fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."

    ART. II

    (1) Articolul I intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei ordonanţe, cu excepţia pct. 34 - 36, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării, şi a pct. 38, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2008.

    (2) Dispoziţiile art. I pct. 8 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008, pentru declaraţiile anuale aferente anului 2007.

    (3) Dispoziţiile art. I pct. 13, 18, 19, 23, 30 şi 37 se aplică şi procedurilor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.

    (4) Dispoziţiile art. I pct. 14 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008.

    (5) Dispoziţiile art. I pct. 24 - 27 se aplică procedurilor de executare silită începute după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.

    (6) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, organele fiscale vor calcula obligaţiile fiscale accesorii datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de către contribuabilii aflaţi în stare de insolvenţă, potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, şi vor depune diligenţe pentru înscrierea creanţelor în tabelul creditorilor.

    (7) Dispoziţiile art. I pct. 32 se aplică contestaţiilor înregistrate la organul fiscal începând cu data de 1 octombrie 2007.

    (8) Reglementările emise până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe în temeiul art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, rămân aplicabile până la data aprobării actelor normative de aplicare prevăzute în modificările cuprinse în prezenta ordonanţă.

    ART. III

    (1) Prevederile art. I pct. 17 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008. La aceeaşi dată se abrogă prevederile art. 114 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.

    (2) Pentru contribuabilii care plătesc integral şi la termenele prevăzute de lege obligaţiile fiscale şi care nu au alte obligaţii fiscale restante, prevederile art. I pct. 17 se aplică pentru plata obligaţiilor fiscale începând cu cele aferente lunii septembrie 2007.

    ART. IV

    Obligaţiile fiscale datorate bugetului general consolidat de către contribuabili în anul 2006 şi achitate de către aceştia cu indicarea eronată a numărului de evidenţă a plăţii se sting de către organele fiscale competente, potrivit ordinii de stingere a datoriilor în vigoare la data plăţii.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

 

    ART. V

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 2, literele a), h) şi k) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "a) comerţul ocazional cu produse agricole efectuat de producătorii agricoli individuali în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri publice autorizate, livrările de bunuri efectuate prin automatele comerciale, serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate, precum şi activităţile de jocuri de noroc desfăşurate cu mijloace tehnice de joc ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;

    ..........................................................................

    h) activităţile desfăşurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu implică crearea unei societăţi comerciale;

    ..........................................................................

    k) comerţul cu amănuntul prin comis-voiajori, precum şi prin corespondenţă, cu excepţia livrărilor de bunuri la domiciliu efectuate de magazine şi unităţile de alimentaţie publică, pe bază de comandă;".

    2. La articolul 2, literele j), r) şi s) se abrogă.

    3. La articolul 4 alineatul (6), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:

    "e) să înregistreze banii personali deţinuţi de angajaţi şi/sau de administratorul unităţii într-un registru special întocmit în acest sens şi să introducă, la începutul fiecărei zile, în aparatele de marcat electronice fiscale soldul iniţial reprezentând monedele/bancnotele divizionare necesare pentru a da restul clientului."

    4. Alineatul (10) al articolului 4 se abrogă.

    5. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "ART. 6

    Obligaţia operatorilor economici prevăzuţi la art. 1 de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale ia naştere de la data începerii activităţilor comerciale desfăşurate în fiecare locaţie."

    6. Articolul 7 se abrogă.

    7. La articolul 10, literele c) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "c) emiterea bonului fiscal conţinând date eronate sau fără ca acesta să conţină toate datele prevăzute la art. 4 alin. (1);

    ..........................................................................

    h) încălcarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) lit. a) - d), precum şi încălcarea de către furnizorii consumabilelor destinate aparatelor de marcat electronice fiscale a dispoziţiilor art. 4 alin. (8);."

    8. La articolul 10, după litera h) se introduce o nouă literă, litera h1), cu următorul cuprins:

    "h1) nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligaţiilor prevăzute la art. 4 alin. (6) lit. e);".

    9. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 11 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "ART. 11

    (1) Amenzile pentru contravenţiile prevăzute la art. 10 se aplică operatorilor economici, cu excepţia celor prevăzute la art. 10 lit. d), astfel:

    a) faptele prevăzute la art. 10 lit. c), e), f), g) şi o) se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei;

    b) faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h1), i), j), l) şi m) se sancţionează cu amendă de la 8.000 lei la 40.000 lei;

    c) faptele prevăzute la art. 10 lit. h), k) şi n) se sancţionează cu amendă de la 40.000 lei la 100.000 lei.

    (2) Contravenţiile prevăzute la art. 10 lit. d), aplicabile persoanelor fizice, se sancţionează cu amendă de la 800 lei la 4.000 lei."

    10. Alineatul (2) al articolului 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(2) Împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare."

    11. În titlul şi în cuprinsul ordonanţei de urgenţă, sintagma "agenţi economici" se înlocuieşte cu sintagma "operatori economici".

    ART. VI

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal

 

    ART. VII

    Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

    1. Alineatele (1) şi (11) ale articolului 8 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "ART. 8

    (1) Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în următoarele situaţii:

    a) la înfiinţarea societăţilor comerciale, a societăţilor cooperative şi a cooperativelor agricole, de către asociaţi, acţionari şi reprezentanţii legali desemnaţi;

    b) la solicitarea înscrierii asociaţiilor şi fundaţiilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de către asociaţii sau membrii fondatori ai acestora;

    c) la autorizarea exercitării unei activităţi independente de către solicitanţi;

    d) la cesiunea părţilor sociale sau a acţiunilor de către noii asociaţi sau acţionari;

    e) la numirea de noi reprezentanţi legali, precum şi la cooptarea de noi asociaţi sau acţionari cu prilejul efectuării majorării de capital social de către noii reprezentanţi legali, asociaţi şi acţionari.

    (11) Obligaţia prevăzută la alin. (1) este îndeplinită în situaţiile prevăzute la lit. a), d) şi e) prin transmiterea, în format electronic, a informaţiilor din cazierul fiscal al contribuabililor de Ministerul Economiei şi Finanţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la solicitarea acestuia, în termen de 8 ore. Solicitarea cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele informaţii: numele şi prenumele/denumirea şi codul de identificare fiscală."

    2. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "ART. 9

    (1) Certificatul de cazier fiscal este valabil 30 de zile de la data emiterii şi numai în scopul în care a fost eliberat.

    (2) Eliberarea certificatului de cazier fiscal se face de îndată, în prezenţa contribuabilului sau a reprezentantului acestuia.

    (3) Pentru eliberarea certificatului de cazier fiscal sau pentru transmiterea electronică a informaţiilor din cazierul fiscal se percepe o taxă în sumă de 20 lei pentru fiecare persoană.

    (4) Taxa prevăzută la alin. (3) se face venit la bugetul de stat şi se plăteşte la unităţile de trezorerie şi contabilitate publică sau la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, după caz."

    3. Alineatul (2) al articolului 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(2) Procedura de eliberare a certificatului de cazier fiscal şi de transmitere, în format electronic, a informaţiilor din cazierul fiscal al contribuabililor, a cărui prezentare este obligatorie la înfiinţarea societăţilor comerciale pentru persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1), precum şi modalitatea de plată a taxei prevăzute la art. 9 alin. (3) vor fi convenite prin protocol încheiat între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Justiţiei - Oficiul Naţional al Registrului Comerţului."

    ART. VIII

    Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

 

Contrasemnează:

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

 

    Bucureşti, 28 august 2007.

    Nr. 47.