Asculta

Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1459 din  1 septembrie 2006

privind înfiinţarea Registrului naţional al operatorilor de produse accizabile armonizate şi aprobarea procedurii de înfiinţare şi actualizare a acestuia

publicat  în Monitorul Oficial  nr. 777 din 13 septembrie 2006

 

    În temeiul prevederilor art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

    în baza prevederilor art. 12^1, 185 şi 206^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,

 

    ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

 

    ART. 1

    Se înfiinţează Registrul naţional al operatorilor de produse accizabile armonizate, care conţine informaţii referitoare la persoanele autorizate ca antrepozitari şi operatori înregistraţi, precum şi la locurile autorizate ca antrepozite fiscale, necesar atât pentru implementarea sistemului de cooperare administrativă şi schimb de informaţii în domeniul accizelor cu statele membre ale Uniunii Europene, cât şi pentru consolidarea capacităţii administrative a autorităţii fiscale care gestionează persoanele fizice sau juridice autorizate de autoritatea fiscală competentă, în exercitarea activităţii acestora, să producă, să transforme, să deţină, să primească şi să expedieze produse accizabile armonizate.

    ART. 2

    Se aprobă Procedura de înfiinţare şi actualizare a Registrului naţional al operatorilor de produse accizabile armonizate, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 3

    Registrul naţional al operatorilor de produse accizabile armonizate conţine următoarele informaţii:

    a) numele şi prenumele sau denumirea antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat;

    b) datele de identificare ale antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat;

    c) date despre asociaţii şi administratorii antrepozitarului autorizat/operatorul înregistrat;

    d) adresa locaţiei/locaţiilor autorizate ca antrepozit fiscal;

    e) adresa locaţiei/locaţiilor în care se realizează recepţia produselor accizabile de către operatorul înregistrat;

    f) natura activităţilor care sunt autorizate să se desfăşoare în antrepozitul fiscal;

    g) codul produselor realizate în cadrul fiecărui antrepozit fiscal/recepţionate în cadrul fiecărei locaţii de către operatorul înregistrat;

    h) codul de acciză atribuit;

    i) data de la care autorizaţia este valabilă;

    j) starea autorizaţiei, inclusiv motivele care determină modificarea, precum şi data de la care se modifică starea autorizaţiei;

    k) autoritatea fiscală competentă în administrarea accizelor;

    l) alte informaţii stabilite de autoritatea fiscală, necesare administrării sau schimbului de informaţii cu statele membre ale Uniunii Europene.

    ART. 4

    Direcţia generală a tehnologiei informaţiei asigură realizarea sistemului informatic necesar constituirii şi gestiunii bazelor de date aferente Registrului naţional al operatorilor de produse accizabile armonizate, precum şi dezvoltarea acestuia în funcţie de necesităţile operaţionale.

    ART. 5

    Direcţia de autorizări şi Direcţia generală a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, precum şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. 6

    Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data de 15 septembrie 2006.

    ART. 7

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu


 

    ANEXA 1

 

PROCEDURA

de înfiinţare şi actualizare a Registrului naţional al operatorilor de produse accizabile armonizate

 

    SECŢIUNEA A

    Încărcarea bazelor de date cu informaţii referitoare la persoanele autorizate ca antrepozitari şi operatori înregistraţi, precum şi la locurile autorizate ca antrepozite fiscale/locaţiile în care se realizează recepţia produselor accizabile de către operatorul înregistrat

 

    Direcţia de autorizări din cadrul Ministerului Finanţelor Publice asigură încărcarea bazelor de date aferente Registrului naţional al operatorilor de produse accizabile armonizate cu informaţiile necesare atât pentru implementarea sistemului de cooperare administrativă şi schimb de informaţii în domeniul accizelor cu statele membre ale Uniunii Europene, cât şi pentru consolidarea capacităţii administrative a autorităţii fiscale care gestionează persoanele fizice sau juridice autorizate de autoritatea fiscală competentă, în exercitarea activităţii acestora, să producă, să transforme, să deţină, să primească şi să expedieze produse accizabile armonizate, prin preluarea informaţiilor din documentaţiile care stau la baza autorizării.

 

    SECŢIUNEA B

    Actualizarea bazelor de date cu informaţii referitoare la persoanele autorizate ca antrepozitari şi operatori înregistraţi, precum şi la locurile autorizate ca antrepozite fiscale/locaţiile în care se realizează recepţia produselor accizabile de către operatorul înregistrat

 

    Direcţia de autorizări din cadrul Ministerului Finanţelor Publice asigură actualizarea bazelor de date aferente Registrului naţional al operatorilor de produse accizabile armonizate în funcţie de deciziile Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a autorizaţiilor.

 

    SECŢIUNEA C

    Actualizarea bazelor de date cu informaţii referitoare la starea autorizaţiilor emise persoanelor autorizate ca antrepozitari şi operatori înregistraţi, precum şi a locurilor autorizate ca antrepozite fiscale/locaţiilor în care se realizează recepţia produselor accizabile de către operatorul înregistrat

 

    1. Pentru măsurile dispuse prin decizii ale Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării:

    1.1. Direcţia de autorizări, pentru fiecare decizie, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data semnării acesteia, transmite decizia autorităţii fiscale teritoriale competente în administrarea antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat, după cum urmează:

    a) prin poştă electronică, în vederea comunicării acesteia antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat şi pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor cuprinse în conţinutul deciziei conform prevederilor legale în vigoare;

    b) prin poştă, în vederea înmânării originalului deciziei antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat.

    1.2. Autorităţile fiscale teritoriale competente, după primirea deciziei, procedează după cum urmează:

    a) în cel mult două zile lucrătoare asigură comunicarea deciziei către antrepozitarul autorizat/operatorul înregistrat, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    b) notifică Direcţia de autorizări despre data la care decizia a fost comunicată, astfel cum această dată este reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cel mult 24 de ore de la data comunicării, prin adresă, transmisă atât prin poştă, cât şi prin poşta electronică;

    c) după primirea originalului deciziei, asigură înmânarea acesteia antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat.

    1.3. Direcţia de autorizări, după primirea notificării privind data comunicării, pentru fiecare decizie, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare, actualizează bazele de date, cu înregistrarea corespunzătoare a menţiunii "nevalid", precum şi completarea menţiunilor solicitate conform secţiunii E pct. 2.2 lit. a.1).

 

    2. Pentru măsurile dispuse prin decizii ale autorităţilor fiscale teritoriale competente:

    2.1. Autorităţile fiscale teritoriale, prin compartimentele cu atribuţii pe linia autorizării, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data semnării deciziei, asigură comunicarea acesteia către antrepozitarul autorizat/operatorul înregistrat, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    2.2. Autorităţile fiscale teritoriale, prin compartimentele cu atribuţii pe linia autorizării, după comunicarea deciziei, în cel mult 24 de ore de la data comunicării, transmit Direcţiei de autorizări decizia în copie şi data comunicării acesteia, atât prin poştă, cât şi prin poşta electronică.

    2.3. Direcţia de autorizări, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data primirii notificării, asigură actualizarea bazelor de date, cu înregistrarea corespunzătoare a menţiunii "nevalid", precum şi completarea menţiunilor solicitate conform secţiunii E pct. 2.2 lit. a.1).

 

    3. Pentru măsurile care decurg din aplicarea prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal sau sunt dispuse prin hotărâri ale instanţelor de judecată:

    3.1. În situaţia în care antrepozitarii autorizaţi contestă pe cale administrativă actul administrativ prin care a fost dispusă măsura de anulare, revocare sau suspendare, după caz, a autorizaţiei de antrepozit fiscal/de operator înregistrat:

    a) în situaţia depunerii contestaţiilor împotriva deciziilor Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, Direcţia de autorizări procedează după cum urmează:

    a.1) transmite contestaţia prin poştă electronică autorităţii fiscale teritoriale competente în administrarea antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat;

    a.2) actualizează bazele de date, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei, cu înregistrarea corespunzătoare a menţiunii "valid", a datei la care a fost depusă contestaţia (data înregistrării acesteia la registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice), precum şi completarea menţiunilor solicitate conform secţiunii E pct. 2.2 lit. a.2);

    b) în situaţia depunerii contestaţiilor împotriva deciziilor dispuse de autorităţile fiscale teritoriale competente, se procedează după cum urmează:

    b.1) compartimentele cu atribuţii pe linia autorizării din cadrul autorităţilor fiscale teritoriale notifică Direcţia de autorizări, în termen de cel mult 24 de ore de la data înregistrării contestaţiei la registratura autorităţii fiscale teritoriale, prin poştă electronică, anexând şi contestaţia în format electronic;

    b.2) Direcţia de autorizări, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data primirii notificării, asigură actualizarea bazelor de date, cu înregistrarea corespunzătoare a menţiunii "valid", a datei la care a fost depusă contestaţia (data înregistrării acesteia la registratura autorităţii fiscale teritoriale), precum şi completarea menţiunilor solicitate conform secţiunii E pct. 2.2 lit. a.2);

    c) în situaţia admiterii/respingerii contestaţiilor depuse în cadrul procedurii prealabile de către Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, se procedează după cum urmează:

    c.1) Direcţia de autorizări, pentru fiecare decizie, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data semnării acesteia, transmite decizia autorităţii fiscale teritoriale competente în administrarea antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat, după cum urmează:

    c.1.1) prin poştă electronică, în vederea comunicării acesteia antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat şi pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor cuprinse în conţinutul deciziei conform prevederilor legale în vigoare;

    c.1.2) prin poştă, în vederea înmânării originalului deciziei antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat;

    c.2) autorităţile fiscale teritoriale competente, după primirea deciziei, procedează după cum urmează:

    c.2.1) în cel mult două zile lucrătoare asigură comunicarea deciziei către antrepozitarul autorizat/operatorul înregistrat, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    c.2.2) notifică Direcţia de autorizări despre data la care decizia a fost comunicată, astfel cum această dată este reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cel mult 24 de ore de la data comunicării, prin adresă, transmisă atât prin poştă, cât şi prin poşta electronică;

    c.2.3) după primirea originalului deciziei, asigură înmânarea acesteia antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat;

    c.3) Direcţia de autorizări, după primirea notificării privind data comunicării, pentru fiecare decizie, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare, actualizează bazele de date, cu înregistrarea corespunzătoare a menţiunii "valid" sau "nevalid" (după caz), precum şi completarea menţiunilor solicitate conform secţiunii E pct. 2.2 lit. a.3);

    d) în situaţia admiterii/respingerii contestaţiilor depuse în cadrul procedurii prealabile de către autorităţile fiscale teritoriale competente care privesc soluţionarea contestaţiilor sau a plângerilor prealabile depuse de antrepozitarii autorizaţi împotriva deciziilor emise de aceste autorităţi şi care privesc suspendarea autorizaţiilor, se procedează după cum urmează:

    d.1) autorităţile fiscale teritoriale, prin compartimentele cu atribuţii pe linia autorizării, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data semnării deciziei, asigură comunicarea acesteia în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    d.2) autorităţile fiscale teritoriale, prin compartimentele cu atribuţii pe linia autorizării, în cel mult 24 de ore de la data comunicării, astfel cum această dată este reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, transmit Direcţiei de autorizări decizia în copie şi data comunicării acesteia, atât prin poştă, cât şi prin poşta electronică;

    d.3) Direcţia de autorizări, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data primirii notificării, asigură actualizarea bazelor de date, cu înregistrarea corespunzătoare a menţiunii "valid" sau "nevalid " (după caz), precum şi completarea menţiunilor solicitate conform secţiunii E pct. 2.2 lit. a.3).

    3.2. În cazul hotărârilor dispuse de instanţele de judecată sau care derivă din aplicarea prevederilor legale în vigoare privind contenciosul administrativ:

    a) autorităţile fiscale teritoriale competente, prin compartimentele juridice care asigură reprezentarea intereselor Ministerului Finanţelor Publice sau ale organelor subordonate acestuia în cauzele respective, comunică în cel mult două zile lucrătoare de la pronunţare sau comunicare, după caz, soluţiile pronunţate de instanţe atât Direcţiei de autorizări, cât şi compartimentelor cu atribuţii pe linia autorizării din cadrul aceloraşi structuri. Comunicarea se realizează atât prin transmitere poştală, anexându-se documentele respective în copie, cât şi prin poşta electronică, anexându-se formatul electronic al documentelor. Având în vedere efectele măsurii suspendării actelor administrative de către instanţele de judecată, consilierii juridici sunt obligaţi să acorde o atenţie sporită cauzelor al căror obiect îl constituie acţiunile depuse împotriva deciziilor de anulare/revocare/suspendare dispuse de autorităţile fiscale competente în condiţiile legii;

    b) antrepozitarii autorizaţi/operatorii înregistraţi sunt obligaţi să notifice hotărârile dispuse de instanţele judecătoreşti sau recursul formulat împotriva acestora, în termen de cel mult 24 de ore, după cum urmează:

    b.1) prin adresă, Direcţiei de autorizări din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, anexând în copie hotărârile respective şi, după caz, recursul formulat împotriva acestora, precum şi o declaraţie pe propria răspundere prin care îşi asumă realitatea şi exactitatea informaţiilor transmise;

    b.2) prin adresă, compartimentelor cu atribuţii pe linia autorizării din cadrul autorităţii fiscale teritoriale responsabile cu punerea în aplicare a hotărârilor dispuse de instanţele judecătoreşti;

    c) Direcţia de autorizări, în cel mult două zile lucrătoare de la data primirii notificării transmise de structurile teritoriale care au asigurat reprezentarea intereselor Ministerului Finanţelor Publice sau de antrepozitarii autorizaţi/operatorii înregistraţi, după caz, asigură actualizarea bazelor de date, cu înregistrarea corespunzătoare a menţiunii "valid" sau "nevalid" (după caz), precum şi completarea menţiunilor solicitate conform secţiunii E pct. 2.2 lit. a.4) - a.8), după caz.

 

    SECŢIUNEA D

    Starea autorizaţiei

 

    1. Pentru antrepozitarul autorizat:

    1.1. "valid" - dacă este valid cel puţin un cod de accize acordat antrepozitelor fiscale ale antrepozitarului autorizat;

    1.2. "nevalid" - dacă nu este valid niciun cod de accize acordat antrepozitelor fiscale ale antrepozitarului autorizat.

    2. Pentru operatorul înregistrat: "valid" sau "nevalid", în funcţie de încadrarea în una dintre stările descrise la secţiunea C.

    3. Pentru antrepozitul fiscal autorizat: "valid " sau "nevalid", în funcţie de încadrarea în una dintre stările descrise la secţiunea C.

 

    SECŢIUNEA E

    Publicarea pe pagina de web a Ministerului Finanţelor Publice a stărilor autorizaţiilor emise

 

    1. a) Baza de date (Oracle) va fi salvată integral, la intervale de timp prestabilite, sau incremental, conform procedurilor uzuale de salvare a datelor, într-un spaţiu de lucru rezervat pe echipamente de tip SAN sau NAS.

    b) Pentru recuperarea datelor în caz de dezastru se vor utiliza medii de salvare de tip bandă magnetică sau CD-ROM, care vor fi stocate în spaţii special amenajate. Operaţiunile de salvare a datelor pe bandă magnetică sau CD-ROM, programate să aibă loc la intervale de timp prestabilite, vor fi urmate, în mod obligatoriu, de operaţiuni de verificare a integrităţii datelor salvate (respectiv dacă acestea sunt complete şi dacă pot fi restaurate de pe mediile de salvare).

    c) Paginile web conţinând actualizările bazei de date (Oracle) vor fi salvate sub formă de fişiere într-un spaţiu de lucru rezervat, de asemenea, pe echipamente de tip SAN sau NAS. O aplicaţie care este deja funcţională pe portalul MFP/ANAF jurnalizează activitatea de publicare a acestor pagini indicând numele fişierului, respectiv ziua şi ora la care au fost publicate informaţiile din fişier.

    2. Direcţia generală a tehnologiei informaţiei asigură publicarea pe pagina de web a "Situaţiei centralizatoare privind starea autorizaţiilor emise", conform modelului prezentat în secţiunea F. Situaţia poartă menţiunea "valabilă la data de ..." (se menţionează data publicării) şi cuprinde informaţii referitoare la starea autorizaţiilor emise, prin includerea modificărilor intervenite şi introduse în bazele de date în ziua precedentă, după cum urmează:

    2.1. pentru autorizaţiile valide - înregistrarea aferentă nu cuprinde nicio menţiune;

    2.2. pentru autorizaţiile suspendate, revocate sau anulate:

    a) în dreptul fiecărui antrepozit fiscal aparţinând antrepozitarului autorizat/în dreptul fiecărui operator înregistrat (după caz) se consemnează una dintre următoarele menţiuni, după caz:

    a.1) "Autorizaţie antrepozit fiscal/operator înregistrat (după caz) nevalidă începând cu data de ... (se consemnează data comunicării deciziei) - autorizaţia este suspendată/revocată/anulată (după caz) prin Decizia nr. ... din ..., emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial competent (se înscrie denumirea acestuia, după caz)";

    a.2) "Autorizaţie antrepozit fiscal/operator înregistrat (după caz) validă începând cu data de .............. (se consemnează data înregistrării contestaţiei/plângerii prealabile) - Decizia nr. ........ din ............, emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial competent (se înscrie denumirea acestuia, după caz), este contestată prin Adresa nr. ....... din ..........., înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice/organul fiscal teritorial competent (se înscrie denumirea acestuia, după caz) sub nr. ........ din ...........";

    a.3) "Autorizaţie antrepozit fiscal/operator înregistrat (după caz) validă/nevalidă (după caz) începând cu data de ......... (se consemnează data comunicării deciziei) prin Decizia nr. ........ din ............, emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial competent (se înscrie denumirea acestuia, după caz), ca rezultat al admiterii/respingerii (după caz) contestaţiei - autorizaţia a fost suspendată/revocată/anulată (după caz) prin Decizia nr. ........ din ............, emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial competent (se înscrie denumirea acestuia, după caz)". Pentru situaţia admiterii acţiunii, menţiunea se consemnează numai în prima lună de după luarea deciziei, pentru lunile următoare aplicându-se prevederile de la pct. 2.1;

    a.4) "Autorizaţie antrepozit fiscal/operator înregistrat (după caz) validă începând cu data ... (se consemnează data comunicării hotărârii), până la soluţionarea definitivă a acţiunii formulate conform prevederilor Legii contenciosului administrativ, prin Hotărârea nr. ........ din ..............., pronunţată de ...................... (se consemnează instanţa de judecată), de suspendare a efectelor Deciziei nr. ........ din ............, emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial competent (se va înscrie denumirea acestuia, după caz), de suspendare/revocare/anulare (după caz)";

    a.5) "Autorizaţie antrepozit fiscal/operator înregistrat (după caz) nevalidă/validă (după caz) ca rezultat al respingerii/admiterii acţiunii formulate conform prevederilor Legii contenciosului administrativ, prin Hotărârea nr. ....... din ............., pronunţată de ....................... (se consemnează instanţa de judecată), începând cu data .................. (se consemnează data comunicării hotărârii) - autorizaţia a fost suspendată/revocată/anulată (după caz) prin Decizia nr. .......... din .............., emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial competent (se înscrie denumirea acestuia, după caz)." Pentru situaţia admiterii acţiunii, menţiunea se consemnează numai în prima lună de la comunicarea hotărârii, pentru lunile următoare aplicându-se prevederile pct. 2.1;

    a.6) "Autorizaţie antrepozit fiscal/operator înregistrat (după caz) validă/nevalidă (după caz) începând cu data de ............ (se consemnează data comunicării promovării recursului), ca rezultat al promovării recursului de către ..... (se consemnează antrepozitarul autorizat/autoritatea responsabilă privind reprezentarea, după caz) împotriva Hotărârii nr. ........ din ..........., pronunţată de ......................... (se consemnează instanţa de judecată), de respingere/admitere a acţiunii formulate conform Legii contenciosului administrativ - autorizaţia a fost suspendată/revocată/anulată (după caz) prin Decizia nr. ....... din ........., emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial competent (se înscrie denumirea acestuia, după caz).";

    a.7) "Autorizaţie antrepozit fiscal/operator înregistrat (după caz) validă începând cu data ..................... (se consemnează data comunicării hotărârii), până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii formulate conform prevederilor Legii contenciosului administrativ, prin Hotărârea nr. .......... din ................, pronunţată de ............... (se consemnează instanţa de judecată), de suspendare a efectelor Deciziei nr. ......... din .................., emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial competent (se înscrie denumirea acestuia, după caz), de suspendare/revocare/anulare (după caz).";

    a.8) "Autorizaţie antrepozit fiscal/operator înregistrat (după caz) validă/nevalidă (după caz) începând cu data de ............... (se consemnează data comunicării hotărârii), prin decizia rămasă definitivă şi irevocabilă ca rezultat al Hotărârii nr. ............ din ................, pronunţată de ........................... (se consemnează instanţa de judecată)/nerecurării (după caz)." Pentru situaţia în care autorizaţia antrepozitului fiscal devine validă, menţiunea se consemnează numai în prima lună de la comunicarea hotărârii, pentru lunile următoare aplicându-se prevederile pct. 2.1;

    b) în dreptul fiecărui antrepozitar autorizat se consemnează una dintre următoarele menţiuni, după caz:

    b.1) în dreptul antrepozitarilor autorizaţi care deţin cel puţin o autorizaţie de antrepozit fiscal validă - înregistrarea aferentă nu cuprinde nicio menţiune;

    b.2) "Antrepozitar nevalid începând cu data de .............. (se menţionează data de la care nu mai este valid cel puţin un cod de accize acordat antrepozitelor fiscale ale antrepozitarului autorizat), întrucât nu deţine autorizaţii de antrepozit fiscal valide.";

    c) Direcţia de autorizări şi Direcţia generală juridică din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene/a municipiului Bucureşti, precum şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili răspund de realitatea datelor pe baza cărora Direcţia generală a tehnologiei informaţiei asigură publicarea "Situaţiei centralizatoare privind starea autorizaţiilor emise".

 

    SECŢIUNEA F

    Modelul utilizat pentru publicarea pe pagina de web a Ministerului Finanţelor Publice a "Situaţiei centralizatoare privind starea autorizaţiilor emise"

 

    A. Antrepozitari autorizaţi şi antrepozite fiscale:

 

    Semnificaţia coloanelor din tabelele de mai jos este următoarea:

    A - Cod de accize al antrepozitarului/antrepozitului

    B - Data de la care este valabilă autorizaţia

    C - Codul produselor realizate în antrepozit

    D - Starea autorizaţiei (validă/nevalidă)

    E - Data modificării stării autorizaţiei

    F - Menţiuni privind motivele care au condus la modificarea stării autorizaţiei

________________________________________________________________________________

CUI/CNP       Denumirea         A  B  Locaţia         Judeţ       C   D   E   F

antrepozitar  antrepozitarului        antrepozitului  antrepozit

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

 

    B. Operatori înregistraţi:

________________________________________________________________________________

CUI/CNP      Denumirea     Cod de        Data de la   Codul          D   E   F

operator     operatorului  accize al     care este    produselor

înregistrat  înregistrat   operatorului  valabilă     recepţionate

                           înregistrat   autorizaţia

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________