În articolul 144 alin.(6) din OG
92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi în pct.143 din HG 1050/2004
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acesteia, se arată
că creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului, pentru o
perioadă de cel mult 6 luni de la data comunicării către
bancă a suspendării propririi de către
organul fiscal, fie suspendarea temporară totală, fie suspendarea
temporară parţială, a executării silite prin poprirea
conturilor bancare, în cazul în care propririle
înfiinţate de organul de executare generează imposibilitatea
debitorului de a-şi continua activitatea economică, cu
consecinţe sociale deosebite.
Debitorul
poate solicita suspendarea executării silite în temeiul art.114 alin.(6),
printr-o cerere adresata organului de
executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul
fiscal. Conform alin.(7), debitorul va indica bunurile libere de orice
sarcini oferite în vederea sechestrării sau alte garanţii
prevăzute de lege, la nivelul sumei pentru care s-a început executarea
silita.