Din continutul Legii
nr.254/2007 pentru aprobarea OUG nr.86/2006 privind organizarea activitatii
practicienilor in insolventa, rezulta ca agentul economic, incepand cu data de
30 iulie 2007, nu mai are personalitate juridica, aceasta urmand
regimul fiscal aplicabil asocierii fara personalitate
juridica, constituita intre persoane fizice.
Ca urmare, potrivit
prevederilor art.77 alin.(1) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura
fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, agentul economic are obligatia sa aduca la cunostinta organului fiscal modificarile
ulterioare intervenite in forma de organizare si in vectorul fiscal, in termen
de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea si depunerea declaratiei de mentiuni. Astfel,
la completarea formularului 010 - “Declaratie de inregistrare fiscala/Declaratie
de mentiuni pentru persoane juridice, asocieri si
alte entitati fara
personalitate juridica”, aprobat prin OMFP
nr.262/2007, agentul economic va evidentia modificarile mentionate mai sus
prin bifarea casutei - Asociatie
de la lit.B pct.4 - Forma de organizare, precum si
prin bifarea si completarea casutei - 2.2.Scoatere
din evidenta de la lit.E - Date privind vectorul
fiscal, pct.2 - Impozit pe profit.
Potrivit dispozitiilor Titlului III din Legea nr.571/2003 privind
Codul fiscal, cu modificarile si completarile
ulterioare, asocierea fara personalitate juridica,
constituita intre persoane fizice, nu reprezinta o
persoana impozabila distincta in intelesul
impozitului pe venit, subiectul impozabil in acest caz fiind fiecare asociat
persoana fizica, care realizeaza venituri din desfasurarea profesiei. Asocierilor fara
personalitate juridica, constituite intre persoane fizice, le sunt aplicabile dispozitiile art.86 din Codul fiscal, cu modificarile si completarile
ulterioare.
Asociatii
persoane fizice au obligatiile fiscale prevazute de Titlul III, pentru veniturile obtinute in cadrul agentului economic respectiv, incepand cu data de la care aceasta nu mai are
personalitate juridica.
Totodata,
mentionam ca, pentru anul fiscal 2007, nu se efectueaza regularizari intre
impozitul pe profit datorat, pentru perioada cuprinsa intre 1 ianuarie 2007 si
data intrarii in vigoare a dispozitiilor
Legii nr.254/2007, de catre persoanele juridice care
se organizeaza si functioneaza
potrivit OUG nr.86/2006, si impozitul pe venit
datorat, dupa aceasta data, de catre
asociatii, persoane fizice, ai societatilor
civile profesionale cu raspundere limitata, in conditiile in care acestea sunt supuse regimului
transparentei fiscale, potrivit prevederilor art.9 alin.(6) din ordonanta de urgenta citata mai sus, cu modificarile
si completarile ulterioare.