În conformitate cu
prevederile pct.68 alin.(h) din Normele metodologice date în aplicarea art.55 din
Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare, aprobate prin HG 44/2004, în vederea impunerii, sunt asimilate
salariilor indemnizaţiile, primele şi alte asemenea sume acordate
membrilor aleşi (preşedinte, administrator, cenzor) ai asociaţiilor
de proprietari/chiriaşi .
În această situaţie,
plătitorul venitului, respectiv Asociaţia de proprietari, are obligaţia
de a calcula, reţine şi vira atât contribuţiile individuale
obligatorii, cât şi impozitul pe salariu, determinat prin aplicarea cotei
de 16% asupra bazei de calcul, determinate ca diferenţă între venitul
brut şi contribuţiile individuale obligatorii.
Precizăm că persoanele
fizice care realizează venituri asimilate salariilor nu beneficiază de deducerile
personale pentru aceste venituri.
În cazul în care între
Asociaţia de proprietari şi persoanele fizice se încheie un contract
de prestări servicii, potrivit Codului civil, veniturile obţinute în
baza unui astfel de contract sunt venituri din activităţi
independente; conform art. 52 din actul menţionat, plătitorul,
respectiv Asociaţia de proprietari, are obligaţia de a reţine
persoanelor fizice, în cursul anului, un impozit anticipat în procent de 10% din venitul brut, şi de
a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
celei în care a fost plătit venitul.
Totodată, contribuabilii care
realizează venituri din activităţi independente au obligaţia
de a depune o declaraţie privind venitul realizat la organul fiscal
competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 15 mai inclusiv a
anului următor celui în care a realizat venitul. Pe baza datelor din declaraţia
de venit, organul fiscal va determina impozitul pe
venitul net anual impozabil datorat,
prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului anual din activităţi
independente realizat în anul fiscal respectiv.