Veniturile
obţinute de către persoanele care îşi desfăşoară
activitatea în baza unui contract sau convenţie civilă, încheiate
potrivit Codului civil, sunt considerate venituri din activităţi
independente. Pentru acestea, conform art. 52 alin. (1) lit. d) şi alin.
(2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată şi
completată prin OUG 138/2004, prestatorul de serviciu datorează în
cursul anului un impozit anticipat în procent de 10% din venitul brut. Acest
impozit este reţinut la sursă şi virat de către de plătitorul
de venit la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
celei în care a fost plătit venitul.
Persoanele
fizice respective au obligaţia de a completa şi depune la organul
fiscal competent Declaraţia specială
privind veniturile realizate (cod 200), până la data de 15 mai
inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. Pe baza acestei
declaraţii, organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat şi
emite o decizie de impunere, în care se vor înscrie, după caz, sumele ce
trebuie restituite contribuabilului sau sumele rămase de achitat de
către acesta bugetului de stat, luându-se în calcul plăţile
anticipate reţinute la sursă de plătitorul de venit.
Începând
cu data de 01.01.2005, s-a întrodus cota unica de impozit de 16%, veniturile
din activităţi independente fiind una dîntre categoriile de venituri
cărora le este aplicabila aceasta cotă, astfel cum este prevăzut
la art. 43 alin. (1) lit. a).
În urma depunerii Declaraţiei speciale privind veniturile realizate şi a
aplicării de către organul fiscal a cotei unice de 16% asupra venitului
net anual impozabil, rezultă o diferenţă de achitat între
această cotă şi impozitul anticipat în procent de 10% .