RASPUNS:
1. In ceea ce priveste calculul impozitului pentru certificatul de mostenitor, art. 771 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede ca "Pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrãmintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datoreazã impozitul prevãzut la alin. (1), dacã succesiunea este dezbãtutã și finalizatã în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizãrii procedurii succesorale în termenul prevãzut mai sus, moștenitorii datoreazã un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale."
In cazul in care procedura succesorala a fost finalizata la mai mult de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii, procedura de calcul a impozitului este cea prevazuta la pct. 1514 si 1515 din Hotararea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum a fost modificata prin Hotararea Guvernului nr. 1861/2006 (in cazul procedurii finalizate in perioada 29.12.2006 - 18.10.2007) sau astfel cum a fost modificata prin Hotararea Guvernului nr. 1195/2007 (in cazul procedurii finanlizate incepand cu data de 19.10.2007).
2. In ceea ce priveste actul de partaj succesoral cuprins in certificatul de mostenitor incepand cu data de 19.10.2007, acesta nu mai este supus impozitarii.
Anterior datei de 19.10.2007, actul de partaj voluntar ( cum este si cazul actului de partaj succesoral cuprins in certificatul de mostenitor) era supus impozitarii, data dobandirii imobilelor fiind data la care fiecare coproprietar (coindivizar) a dobandit proprietatea (pct. 1512 lit. i) din Hotarea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum a fost modificata prin Hotararea Guvernului nr. 1861/2006.
Cota de impozit aplicabila in cazul actului de partaj succesoral cuprins in certificatul de mostenitor este cea prevazuta de art. 771 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, deoarece coprorietarii au dobandit dreptul de proprietate sau dezmembramitele acestuia cu titlu de mostenire, la aceeasi data la care are loc si iesirea din indiviziune, aceste doua operatiuni fiind consfintite printr-un inscris unic, respectiv cetrificatul de mostenitor cu partaj succesoral.
3. Toate prevederile mentionate anterior sunt aplicabile si in cazul in care cele doua operatiuni, respectiv transmiterea mostenirii si iesirea din indiviziune, se concretizeaza in doua inscrisuri separate - un certificat de mostenitor si un act de partaj.