Ordin Nr. 601
din 26 noiembrie 2002
privind actualizarea Clasificării
activităţilor din economia naţională - CAEN
EMITENT:
INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ
Publicat în Monitorul Oficial nr. 908 din 13
decembrie 2002
În temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) din
Hotărârea Guvernului nr. 488/2001 privind organizarea şi
funcţionarea Institutului Naţional de Statistică,
având în vedere prevederile art. 5 din Hotărârea
Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării
activităţilor din economia naţională - CAEN,
preşedintele Institutului Naţional de
Statistică emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă actualizarea Clasificării
activităţilor din economia naţională - CAEN, potrivit
anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Actualizarea a fost efectuată cu respectarea
prevederilor Regulamentului Comisiei Europene nr. 29/2002 de modificare a
Regulamentului Consiliului Comunităţii Economice Europene nr.
3.037/90 privind Nomenclatorul activităţilor din Comunitatea
Europeană - NACE Rev.1.1.
ART. 3
Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1
ianuarie 2003.
ART. 4
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial
al României, Partea I.
Preşedintele Institutului Naţional de
Statistică,
Aurel Camara
ANEXA 1
CUPRINS
A AGRICULTURĂ, VÂNĂTOARE,
SILVICULTURĂ
AA AGRICULTURĂ, VÂNĂTOARE, SILVICULTURĂ
01 Agricultură, vânătoare şi servicii anexe
011 Cultivarea plantelor; grădinăritul
destinat pieţei; horticultura
0111
Cultivarea cerealelor, porumbului şi a altor plante n.c.a.
0112
Cultivarea legumelor, a specialităţilor horticole şi a
produselor de seră
0113
Cultivarea fructelor, nucilor, a plantelor pentru băuturi şi
mirodenii
0121
Creşterea animalelor, activitatea fermelor pentru obţinerea laptelui
0122
Creşterea ovinelor, caprinelor, cabalinelor, măgarilor, catârilor
şi asinilor
013 Activităţi în ferme mixte (cultura
vegetală combinată cu creşterea animalelor)
0130
Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu
creşterea animalelor)
0141
Activităţi de servicii anexe agriculturii; grădinărit
peisagistic (arhitectură peisageră)
0142
Activităţi de servicii pentru creşterea animalelor, cu
excepţia activităţilor veterinare
015 Vânătoare, ocrotirea vânatului, inclusiv
activităţi de servicii anexe
0150
Vânătoare, ocrotirea vânatului, inclusiv activităţi de servicii
anexe
02 Silvicultură, exploatare forestieră şi servicii anexe
020 Silvicultură, exploatare forestieră
şi servicii anexe
0201
Silvicultură şi exploatare forestieră.
0202
Servicii auxiliare silviculturii şi exploatării forestiere
05 Pescuitul, piscicultura şi serviciile anexe
050 Pescuitul, piscicultura şi serviciile
anexe
CA INDUSTRIA EXTRACTIVĂ DE PRODUSE ENERGETICE
10 Extracţia şi prepararea cărbunelui
101 Extracţia şi prepararea
cărbunelui superior (PCS =/> 23865 kJ/kg)
1010
Extracţia şi prepararea cărbunelui superior (PCS =/> 23865
kJ/kg)
102 Extracţia şi prepararea
cărbunelui inferior (PCS < 23865 kJ/kg)
1020
Extracţia şi prepararea cărbunelui inferior (PCS < 23865
kJ/kg)
103 Extracţia şi prepararea turbei
1030
Extracţia şi prepararea turbei
11 Extracţia hidrocarburilor şi
servicii anexe
1110
Extracţia hidrocarburilor
112 Activităţi de servicii anexe
extracţiei petrolului şi gazelor naturale (exclusiv
prospecţiuni)
1120
Activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului şi
gazelor naturale, exclusiv prospecţiunile
12 Extracţia şi prepararea minereurilor radioactive
120 Extracţia şi prepararea
minereurilor radioactive
1200
Extracţia şi prepararea minereurilor radioactive
CB INDUSTRIA EXTRACTIVĂ DE PRODUSE NEENERGETICE
13 Extracţia şi prepararea minereurilor metalifere
131 Extracţia şi prepararea
minereurilor feroase
1310
Extracţia şi prepararea minereurilor feroase
132 Extracţia şi prepararea
minereurilor neferoase şi rare (exclusiv minereuri radioactive)
1320
Extracţia şi prepararea minereurilor neferoase şi rare (exclusiv
minereurile radioactive)
141 Extracţia mineralelor pentru industria
materialelor de construcţii
1411
Extracţia pietrei pentru construcţii
1412
Extracţia pietrei calcaroase, ghipsului şi a cretei
142 Extracţia nisipului şi argilei
1421
Extracţia pietrişului şi nisipului
1422
Extracţia argilei şi caolinului
143 Extracţia şi prepararea mineralelor
pentru industria chimică şi a
1430
Extracţia şi prepararea minereurilor pentru industria chimică
şi a îngrăşămintelor naturale
145 Alte activităţi extractive n.c.a.
1450 Alte
activităţi extractive n.c.a.
D PRODUSE ALE
INDUSTRIEI PRELUCRĂTOARE
DA INDUSTRIA ALIMENTARĂ, A BĂUTURILOR ŞI A TUTUNULUI
15 Industria alimentară şi a băuturilor
151 Producţia, prelucrarea şi
conservarea cărnii şi a produselor din carne
1511
Producţia şi conservarea cărnii
1512
Producţia şi conservarea cărnii de pasăre
1513
Prepararea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)
152 Prelucrarea şi conservarea peştelui
şi a produselor din peşte
1520
Prelucrarea şi conservarea peştelui şi a produselor din
peşte
153 Prelucrarea şi conservarea fructelor
şi legumelor
1531
Prelucrarea şi conservarea cartofilor
1532
Fabricarea sucurilor de fructe şi legume
1533
Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor
154 Fabricarea uleiurilor şi a
grăsimilor vegetale şi animale
1541
Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor brute.
1542
Fabricarea uleiurilor şi a grăsimilor rafinate
1543
Fabricarea margarinei şi produselor comestibile similare
155 Fabricarea produselor lactate
1551
Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor
156 Fabricarea produselor de morărit,
amidonului şi produselor din amidon
1561
Fabricarea produselor de morărit
1562
Fabricarea amidonului şi a produselor din amidon.
157 Fabricarea produselor pentru hrana animalelor
1571
Fabricarea produselor pentru hrana animalelor de fermă
1572
Fabricarea produselor pentru hrana animalelor de companie
158 Fabricarea altor produse alimentare
1581
Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de patiserie
1582
Fabricarea biscuiţilor, pişcoturilor şi altor produse similare
1584
Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase
1585
Fabricarea macaroanelor, tăiţeilor, cuş-cuş-ului şi a
altor produse
1586
Prelucrarea ceaiului şi cafelei
1588
Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate şi alimentelor dietetice
1589
Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
1591
Fabricarea băuturilor alcoolice distilate
1592
Fabricarea alcoolului etilic de fermentaţie
1594
Fabricarea cidrului şi a altor vinuri din fructe.
1595
Fabricarea altor băuturi nedistilate, obţinute prin fermentare
1598
Producţia de ape minerale şi băuturi răcoritoare
nealcoolice
16 Fabricarea produselor din tutun
160 Fabricarea produselor din tutun
1600
Fabricarea produselor din tutun
DB INDUSTRIA TEXTILĂ ŞI A PRODUSELOR TEXTILE
17 Fabricarea produselor textile
171 Pregătirea fibrelor şi filarea în
fire
1711
Pregătirea fibrelor şi filarea în fire de bumbac şi tip bumbac
1712
Pregătirea fibrelor şi filarea în fire de lână cardată
şi tip lână cardată
1713
Pregătirea fibrelor şi filarea în fire de lână
pieptănată şi tip lână
1714 Pregătirea
şi filarea în fire a fibrelor tip in
1717
Pregătirea fibrelor şi filarea altor tipuri de fire
1721
Ţesături din bumbac şi din fire tip bumbac
1722
Ţesături din lână cardată şi din fire tip lână
cardată
1723
Ţesături din lână pieptănată şi din fire tip
lână pieptănată
1724
Ţesături din mătase şi din fire tip mătase
1725
Ţesături din alte textile
173 Finisarea materialelor textile
1730
Finisarea materialelor textile
175 Fabricarea altor articole textile
1751
Fabricarea de covoare şi mochete
1752
Fabricarea de frânghii, sfori şi plase
1754
Fabricarea altor articole textile n.c.a.
176 Fabricarea de metraje obţinute prin
tricotare sau croşetare
1760
Fabricarea de metraje prin tricotare sau croşetare
177 Fabricarea de articole tricotate sau
croşetate
1771
Fabricarea de ciorapi, şosete şi ciorapi pantalon, tricotaţi sau
croşetaţi
1772
Fabricarea de pulovere, veste şi articole similare tricotate sau
croşetate
18 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte; aranjarea şi vopsirea blănurilor
181 Fabricarea articolelor de
îmbrăcăminte din piele
1810
Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele
182 Fabricarea altor articole de
îmbrăcăminte şi accesorii
1821 Fabricarea
de articole de îmbrăcăminte pentru lucru
1822
Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)
1823
Fabricarea de articole de lenjerie de corp
1824
Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte şi accesorii n.c.a.
183 Prepararea şi vopsirea blănurilor;
fabricarea articolelor din blană
1830
Prepararea şi vopsirea blănurilor; fabricarea articolelor din
blană
DC INDUSTRIA PIELĂRIEI ŞI A PRODUSELOR DIN PIELE
191 Tăbăcirea şi finisarea pieilor
1910
Tăbăcirea şi finisarea pieilor
192 Fabricarea articolelor de voiaj şi
marochinărie şi a articolelor de harnaşament
1920
Fabricarea de articole de voiaj şi marochinărie şi a articolelor
de harnaşament
DD FABRICAREA LEMNULUI ŞI A PRODUSELOR DIN LEMN
201 Tăierea şi rindeluirea lemnului;
impregnarea lemnului
2010
Tăierea şi rindeluirea lemnului; impregnarea lemnului
202 Fabricarea de produse stratificate din lemn
203 Fabricarea de elemente de dulgherie şi
tâmplărie, pentru construcţii
2030
Fabricarea de elemente de dulgherie şi tâmplărie pentru
construcţii
204 Fabricarea ambalajelor din lemn
2040
Fabricarea ambalajelor din lemn
205 Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea
articolelor din plută, paie şi împletituri
2051
Fabricarea altor produse din lemn
2052
Fabricarea articolelor din plută, paie şi împletituri
DE FABRICAREA CELULOZEI, HÂRTIEI ŞI A PRODUSELOR DIN HÂRTIE; EDITAREA ŞI TIPĂRIREA PUBLICAŢIILOR
21 Fabricarea celulozei, hârtiei şi a produselor din hârtie
211 Fabricarea celulozei, hârtiei şi
cartonului
2112
Fabricarea hârtiei şi cartonului
212 Fabricarea articolelor din hârtie şi
carton
2121
Fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat şi a ambalajelor din hârtie
sau carton
2122
Fabricarea produselor de uz gospodăresc şi sanitar, din hârtie sau
carton
2123
Fabricarea articolelor de papetărie
2125
Fabricarea altor articole din hârtie şi carton n.c.a.
22 Edituri, poligrafie şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor
2213
Editarea revistelor şi periodicelor
2214
Editarea înregistrărilor sonore
2215 Alte
activităţi de editare
222 Tipărirea şi activităţi
anexe
2222 Alte
activităţi de tipărire n.c.a.
2224
Servicii pregătitoare pentru pretipărire
2225 Alte
lucrări de tipografie
223 Reproducerea înregistrărilor pe
suporţi
2231
Reproducerea înregistrărilor audio
2232
Reproducerea înregistrărilor video
2233
Reproducerea înregistrărilor informatice
23 Industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari
231 Fabricarea produselor de cocserie
2310
Fabricarea produselor de cocserie
232 Fabricarea produselor obţinute din
prelucrarea ţiţeiului
2320
Fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului
233 Prelucrarea combustibililor nucleari
2330
Prelucrarea combustibililor nucleari
DG FABRICAREA SUBSTANŢELOR, A PRODUSELOR CHIMICE ŞI A FIBRELOR ŞI FIRELOR SINTETICE ŞI ARTIFICIALE
24 Fabricarea substanţelor şi a produselor chimice
241 Fabricarea produselor chimice de bază
2411
Fabricarea gazelor industriale
2412
Fabricarea coloranţilor şi a pigmenţilor
2413
Fabricarea altor produse chimice anorganice de bază
2414
Fabricarea altor produse chimice organice de bază
2415
Fabricarea îngrăşămintelor şi produselor azotoase
2416
Fabricarea materialelor plastice în forme primare
2417
Fabricarea cauciucului sintetic în forme primare
242 Fabricarea pesticidelor şi a altor
produse agrochimice
2420
Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice
243 Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii
tipografice şi masticurilor
2430
Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor
244 Fabricarea de medicamente, produse
farmaceutice şi naturiste
2441
Fabricarea produselor farmaceutice de bază
2442
Fabricarea preparatelor farmaceutice
245 Fabricarea săpunurilor,
detergenţilor şi a produselor de întreţinere, cosmetice şi
de parfumerie
2451
Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere
2452
Fabricarea parfumurilor şi a produselor cosmetice (de toaletă)
246 Fabricarea altor produse chimice
2462
Fabricarea cleiurilor şi gelatinelor
2463
Fabricarea uleiurilor esenţiale
2464
Fabricarea preparatelor chimice de uz fotografic
2465 Fabricarea
suporţilor destinaţi înregistrărilor
2466
Fabricarea altor produse chimice n.c.a.
247 Fabricarea fibrelor şi firelor sintetice
şi artificiale
2470
Fabricarea fibrelor şi firelor sintetice şi artificiale
DH FABRICAREA PRODUSELOR DIN CAUCIUC ŞI MASE PLASTICE
25 Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice
251 Producţia de articole din cauciuc
2511
Fabricarea anvelopelor şi a camerelor de aer
2513
Fabricarea altor produse din cauciuc
252 Fabricarea articolelor din material plastic
2521
Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor şi profilelor din material
plastic
2522
Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic
2523
Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii
2524
Fabricarea altor produse din material plastic
DI FABRICAREA ALTOR PRODUSE DIN MINERALE NEMETALICE
26 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice
261 Fabricarea sticlei şi a articolelor din
sticlă
2612
Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate
2613
Fabricarea articolelor din sticlă
2614
Fabricarea fibrelor din sticlă
2615
Fabricarea de sticlărie tehnică
262 Fabricarea produselor din ceramică
refractară şi nerefractară (exclusiv cele pentru
construcţii)
2621
Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc şi ornamental
2622
Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică
2623
Fabricarea izolatorilor şi pieselor izolante din ceramică
2624
Fabricarea de produse ceramice de uz tehnic
2625
Fabricarea altor produse ceramice
2626
Fabricarea produselor ceramice refractare
263 Fabricarea plăcilor şi dalelor, din
ceramică
2630
Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramică
264 Fabricarea cărămizilor,
ţiglelor şi altor produse pentru construcţii, din argilă
arsă
2640
Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor produse pentru
construcţii, din argilă arsă
265 Fabricarea cimentului, varului şi
ipsosului
266 Fabricarea elementelor din beton, ciment
şi ipsos
2661
Fabricarea elementelor din beton pentru construcţii
2662
Fabricarea elementelor din ipsos pentru construcţii
2665 Fabricarea
produselor din azbociment
2666
Fabricarea altor elemente din beton, ciment şi ipsos
267 Tăierea, fasonarea şi finisarea
pietrei
2670
Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei
268 Fabricarea altor produse din minerale
nemetalice
2681
Fabricarea de produse abrazive
2682
Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.
DJ INDUSTRIA METALURGICĂ ŞI A PRODUSELOR DIN METAL
271 Producţia de metale feroase sub forme
primare şi semifabricate
2710
Producţia de metale feroase sub forme primare şi cea de feroaliaje
272 Producţia de tuburi din fontă
şi oţel
2721
Producţia de tuburi (ţevi) din fontă.
2722
Producţia de tuburi (ţevi) din oţel
273 Alte activităţi metalurgice
2733
Producţia altor profile obţinute la rece
274 Producţia metalelor preţioase
şi a altor metale neferoase
2741
Producţia metalelor preţioase
2743
Producţia plumbului, zincului şi cositorului
2745
Producţia altor metale neferoase
2753
Turnarea metalelor neferoase uşoare
2754 Turnarea
altor metale neferoase
281 Fabricarea de construcţii metalice
2811
Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale
structurilor metalice
2812
Fabricarea de elemente de dulgherie şi tâmplărie din metal
282 Producţia de rezervoare, cisterne
şi containere metalice; producţia de
2821
Producţia de rezervoare, cisterne şi containere metalice
2822
Producţia de radiatoare şi cazane pentru încălzire centrală
283 Producţia generatoarelor de aburi (cu
excepţia cazanelor pentru încălzire centrală)
2830
Producţia generatoarelor de aburi (cu excepţia cazanelor pentru
încălzire centrală)
284 Fabricarea produselor metalice obţinute
prin deformare plastică; metalurgia pulberilor
2840
Fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică;
metalurgia pulberilor
285 Tratarea şi acoperirea metalelor;
operaţiuni de mecanică generală
2851
Tratarea şi acoperirea metalelor
2852
Operaţiuni de mecanică generală
286 Producţia de unelte şi articole de
fierărie
2861
Fabricarea produselor de tăiat şi de uz casnic
2862
Fabricarea uneltelor de mână
2863
Fabricarea articolelor de feronerie
287 Fabricarea altor produse prelucrate din metal
2871
Fabricarea de recipienţi, containere şi alte produse similare din
oţel
2872
Fabricarea ambalajelor din metale uşoare
2873
Fabricarea articolelor din fire metalice
2874
Fabricarea de şuruburi, buloane, lanţuri şi arcuri
2875
Fabricarea altor articole din metal
DK INDUSTRIA DE MAŞINI ŞI ECHIPAMENTE
29 Industria de maşini şi echipamente
2912
Fabricarea de pompe şi compresoare
2913
Fabricarea de articole de robinetărie
2914 Fabricarea
lagărelor, angrenajelor şi organelor mecanice de transmisie
292 Fabricarea de maşini de utilizare
generală
2921
Fabricarea cuptoarelor industriale şi arzătoarelor
2922
Fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat
2924
Fabricarea altor echipamente de utilizare generală
293 Fabricarea de maşini agricole şi
forestiere
2932
Fabricarea altor maşini şi utilaje agricole şi forestiere
294 Fabricarea maşinilor-unelte
2941
Fabricarea maşinilor-unelte portabile acţionate electric
2942
Fabricarea altor maşini-unelte pentru prelucrarea metalului
2943
Fabricarea altor maşini-unelte n.c.a.
295 Fabricarea altor maşini cu
destinaţie specifică
2951
Fabricarea utilajelor pentru metalurgie
2952
Fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii
2953
Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea produselor alimentare, băuturilor
şi tutunului
2954
Fabricarea utilajelor pentru industria textilă, a îmbrăcămintei
şi pielăriei
2955
Fabricarea utilajelor pentru industria hârtiei şi cartonului
2956
Fabricarea altor maşini şi utilaje specifice
296 Fabricarea armamentului şi muniţiei
2960
Fabricarea armamentului şi muniţiei
297 Fabricarea maşinilor şi aparatelor
pentru uz casnic
2971
Fabricarea de maşini şi aparate electrocasnice
2972
Fabricarea de aparate neelectrice, de uz casnic
DL INDUSTRIA DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ŞI OPTICE
30 Industria de mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou
300 Producţia de mijloace ale tehnicii de
calcul şi de birou
3001
Fabricarea maşinilor de birou
3002
Fabricarea calculatoarelor şi a altor echipamente electronice
31 Industria de maşini şi aparate electrice
311 Producţia de motoare, generatoare
şi transformatoare electrice
3110
Producţia de motoare, generatoare şi transformatoare electrice
312 Producţia de aparate pentru comanda
şi distribuţia electricităţii
3120
Producţia de aparate pentru distribuţia şi comanda
electricităţii
313 Producţia de fire şi cabluri
electrice şi optice
3130
Producţia de fire şi cabluri electrice şi optice
314 Producţia de acumulatori, baterii
şi pile electrice
3140
Producţia de acumulatori, baterii şi pile electrice
315 Producţia de lămpi electrice
şi echipamente de iluminat
3150
Producţia de lămpi electrice şi echipamente de iluminat
316 Producţia de alte aparate, echipamente
şi materiale electrice
3161
Producţia de componente electrice pentru motoare şi vehicule n.c.a.
3162
Producţia altor componente electrice n.c.a.
32 Industria de echipamente pentru radio, televiziune şi comunicaţii
321 Producţia de tuburi electronice şi
alte componente electronice
3210
Producţia tuburilor electronice şi a altor componente electronice
322 Producţia de emiţătoare
radio-televiziune, echipamente şi aparate telefonice şi telegrafice
3220
Producţia de emiţătoare radio-televiziune, echipamente şi
aparate telefonice şi telegrafice
33 Industria de aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice şi fotografice, ceasornicărie
331 Producţia de aparatură şi
instrumente medicale
3310
Producţia de aparatură şi instrumente medicale
333 Producţia de echipamente de
măsură, reglare şi control pentru procesele industriale
3330
Producţia de echipamente de măsură, reglare şi control
pentru procese industriale
334 Producţia de aparatură şi
instrumente optice şi fotografice
3340
Producţia de aparatură şi instrumente optice şi fotografice
DM INDUSTRIA MIJLOACELOR DE TRANSPORT
34 Industria mijloacelor de transport rutier
3410
Producţia de autovehicule
342 Producţia de caroserii, remorci şi
semiremorci
3420
Producţia de caroserii, remorci şi semiremorci
343 Producţia de piese şi accesorii
pentru autovehicule şi pentru motoare de
autovehicule
3430
Producţia de piese şi accesorii pentru autovehicule şi motoare
de autovehicule
35 Industria altor mijloace de transport n.c.a.
351 Construcţii şi reparaţii de
nave
3511
Construcţii şi reparaţii de nave
3512
Construcţii şi reparaţii de ambarcaţiuni sportive şi
de agrement
352 Construcţia şi repararea
materialului rulant
3520
Construcţia şi repararea materialului rulant
353 Construcţii şi reparaţii de
aeronave şi nave
3530
Construcţii şi reparaţii de aeronave şi nave
354 Producţia de motociclete, biciclete
şi vehicule pentru invalizi
3543
Producţia de vehicule pentru invalizi
355 Producţia altor mijloace de transport
n.c.a.
3550
Producţia altor mijloace de transport n.c.a.
DN ALTE ACTIVITĂŢI INDUSTRIALE
36 Producţia de mobilier şi alte activităţi industriale n.c.a.
3612
Producţia mobilierului pentru birou şi magazine
3613
Producţia mobilierului pentru bucătării
3614
Producţia altor tipuri de mobilier
3615
Producţia de saltele şi somiere
362 Fabricarea bijuteriilor şi articolelor
similare
3621
Baterea monedelor şi medaliilor
3622
Fabricarea bijuteriilor şi articolelor similare din metale şi pietre
363 Fabricarea instrumentelor muzicale
3630
Fabricarea instrumentelor muzicale
364 Fabricarea articolelor pentru sport
3640
Fabricarea articolelor pentru sport
365 Fabricarea jocurilor şi jucăriilor
3650
Fabricarea jocurilor şi jucăriilor
366 Fabricarea altor produse n.c.a.
3661
Fabricarea bijuteriilor de fantezie
3662
Confecţionarea măturilor şi periilor
3663
Fabricarea altor produse manufacturiere
37 Recuperarea deşeurilor şi resturilor de materiale reciclabile
371 Recuperarea deşeurilor şi
resturilor metalice reciclabile
3710
Recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice reciclabile
372 Recuperarea deşeurilor şi
resturilor nemetalice reciclabile
3720
Recuperarea deşeurilor şi resturilor nemetalice reciclabile
E ENERGIE
ELECTRICĂ ŞI TERMICĂ, GAZE ŞI APĂ
EA ENERGIE ELECTRICĂ ŞI TERMICĂ, GAZE ŞI APĂ
40 Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă
401 Producţia şi distribuţia
energiei electrice
4011
Producţia de energie electrică
4012
Transportul energiei electrice
4013
Distribuţia şi comercializarea energiei electrice
402 Producţia gazelor; distribuţia
combustibililor gazoşi prin conducte
4022
Distribuţia şi comercializarea combustibililor gazoşi, prin
conducte
403 Producţia şi distribuţia
energiei termice şi a apei calde
4030
Producţia şi distribuţia energiei termice şi a apei calde
41 Captarea, tratarea şi distribuţia apei
410 Captarea, tratarea şi distribuţia
apei
4100
Captarea, tratarea şi distribuţia apei
451 Organizarea de şantiere şi
pregătirea terenului
4511
Demolarea construcţiilor, terasamente şi organizare de şantiere
4512
Lucrări de foraj şi sondaj pentru construcţii
452 Construcţii de clădiri sau
părţi ale acestora; geniu civil
4521
Construcţii de clădiri şi lucrări de geniu
4522
Lucrări de învelitori, şarpante şi terase la construcţii
4523
Construcţii de autostrăzi, drumuri, aerodroame şi baze sportive
4525 Alte
lucrări speciale de construcţii
453 Lucrări de instalaţii pentru
clădiri
4531
Lucrări de instalaţii electrice
4532
Lucrări de izolaţii şi protecţie anticorozivă
4533
Lucrări de instalaţii tehnico-sanitare
4534 Alte
lucrări de instalaţii
4542
Lucrări de tâmplărie şi dulgherie
4543
Lucrări de pardosire şi placare a pereţilor
4544
Lucrări de vopsitorie, zugrăveli şi montări de geamuri
455 Închirierea utilajelor de construcţii
şi demolare, cu personal de deservire
4550
Închirierea utilajelor de construcţii şi demolare, cu personal de
deservire
50 Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea.
502 Întreţinerea şi repararea
autovehiculelor
5020 Întreţinerea
şi repararea autovehiculelor
503 Comerţ cu piese şi accesorii pentru
autovehicule
5030
Comerţ cu piese şi accesorii pentru autovehicule
504 Comerţ cu motociclete, piese şi
accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor
5040
Comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente, şi
reparaţii
505 Comerţ cu amănuntul al
carburanţilor pentru autovehicule
5050
Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule
511 Activităţi de intermediere în
comerţul cu ridicata
5112
Intermedieri în comerţul cu combustibili, minerale, şi produse
chimice pentru industrie
5113
Intermedieri în comerţul cu material lemnos şi de construcţii
5114
Intermedieri în comerţul cu maşini, echipamente industriale, nave
şi avioane
5115
Intermedieri în comerţul cu mobilă, articole de menaj şi de
fierărie
5116
Intermedieri în comerţul cu textile, confecţii,
încălţăminte şi articole
5117
Intermedieri în comerţul cu produse alimentare, băuturi şi tutun
5118
Intermedieri în comerţul specializat în vânzarea produselor cu caracter
specific, n.c.a.
5119
Intermedieri în comerţul cu produse diverse
512 Comerţ cu ridicata al produselor
agricole brute şi al animalelor vii
5121
Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor şi furajelor
5122
Comerţ cu ridicata al florilor şi al plantelor
5123
Comerţ cu ridicata al animalelor vii
5124
Comerţ cu ridicata a pieilor brute şi al pieilor prelucrate
5125
Comerţ cu ridicata al tutunului neprelucrat
513 Comerţ cu ridicata al produselor
alimentare, al băuturilor şi al tutunului
5131
Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor
5132
Comerţ cu ridicata al cărnii şi produselor din carne
5133
Comerţ cu ridicata al produselor lactate, ouălor, uleiurilor şi
grăsimilor comestibile
5134
Comerţ cu ridicata al băuturilor
5135
Comerţ cu ridicata al produselor din tutun
5136
Comerţ cu ridicata al zahărului, ciocolatei şi produselor
zaharoase
5137
Comerţ cu ridicata cu cafea, ceai, cacao şi condimente
5138
Comerţ cu ridicata, specializat, al altor alimente, inclusiv peşte,
crustacee şi moluşte
5139
Comerţ cu ridicata, nespecializat, de produse alimentare, băuturi
şi tutun
514 Comerţ cu ridicata al bunurilor de
consum, altele decât cele alimentare
5141
Comerţ cu ridicata al produselor textile
5142
Comerţ cu ridicata al îmbrăcămintei şi
încălţămintei
5144
Comerţ cu ridicata al produselor din ceramică, sticlărie, tapete
şi produse de întreţinere
5145
Comerţ cu ridicata al produselor cosmetice şi de parfumerie
5146
Comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice
5147
Comerţ cu ridicata al altor bunuri de consum, nealimentare, n.c.a.
515 Comerţ cu ridicata al produselor
intermediare neagricole şi al deşeurilor
5151
Comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi
şi a produselor derivate
5152
Comerţ cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice
5153
Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi de construcţii
5155
Comerţ cu ridicata al produselor chimice
5156
Comerţ cu ridicata al altor produse intermediare.
5157
Comerţul cu ridicata al deşeurilor şi resturilor
518 Comerţ cu ridicata al maşinilor,
echipamentelor şi furniturilor
5181
Comerţ cu ridicata al maşinilor-unelte
5182
Comerţ cu ridicata al maşinilor pentru industria minieră şi
construcţii
5184
Comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi
software-ului
5185
Comerţ cu ridicata al altor maşini şi echipamente de birou
5186
Comerţ cu ridicata al altor componente şi echipamente electronice
5187
Comerţ cu ridicata al altor aparaturi utilizate în industrie, comerţ
şi transporturi
5188
Comerţ cu ridicata al maşinilor, accesoriilor şi uneltelor
agricole, inclusiv al tractoarelor
519 Comerţ cu ridicata al altor produse
5190 Comerţ
cu ridicata al altor produse
521 Comerţul cu amănuntul în magazine
nespecializate
5212
Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
predominantă de produse
nealimentare
5221
Comerţ cu amănuntul al fructelor şi legumelor proaspete
5222
Comerţ cu amănuntul al cărnii şi al produselor din carne
5223
Comerţ cu amănuntul al peştelui, crustaceelor şi
moluştelor
5224
Comerţ cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi
produselor zaharoase
5225
Comerţ cu amănuntul al băuturilor
5226
Comerţ cu amănuntul al produselor din tutun.
5227
Comerţ cu amănuntul, în magazine specializate, al produselor
alimentare
5231
Comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice
5232
Comerţ cu amănuntul al articolelor medicale şi ortopedice
5233
Comerţ cu amănuntul al produselor cosmetice şi de parfumerie
524 Comerţul cu amănuntul, în magazine
specializate, al altor produse n.c.a.
5241
Comerţul cu amănuntul al textilelor
5242
Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei
5243
Comerţ cu amănuntul al încălţămintei şi
articolelor din piele
5244
Comerţ cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat şi al
altor articole de uz casnic
5246
Comerţ cu amănuntul cu articole de fierărie, cu articole din
sticlă şi cu cele pentru vopsit
5247
Comerţ cu amănuntul al cărţilor, ziarelor şi
articolelor de papetărie
5248
Comerţul cu amănuntul, în magazine specializate, al altor produse
n.c.a.
525 Comerţ cu amănuntul al bunurilor de
ocazie vândute prin magazine
5250
Comerţ cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine
526 Comerţ cu amănuntul neefectuat prin
magazine
5261
Comerţ cu amănuntul prin corespondenţă
5262
Comerţ cu amănuntul prin standuri şi pieţe
5263
Comerţ cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine
527 Reparaţii de articole personale şi
gospodăreşti
5271
Reparaţii de încălţăminte şi ale altor articole din
piele
5272
Reparaţii de articole electrice de uz gospodăresc
5273
Reparaţii de ceasuri şi bijuterii
5274 Alte
reparaţii de articole personale n.c.a.
552 Campinguri şi alte facilităţi
pentru cazare de scurtă durată
5521
Tabere de tineret şi refugii montane
5522
Campinguri, inclusiv parcuri pentru rulote
555 Cantine şi alte unităţi de
preparare a hranei
5552 Alte
unităţi de preparare a hranei
I TRANSPORT,
DEPOZITARE ŞI COMUNICAŢII
IA TRANSPORT, DEPOZITARE ŞI COMUNICAŢII
60 Transporturi terestre; transporturi prin conducte
601 Transportul pe calea ferată
6010
Transporturi pe calea ferată
602 Alte transporturi terestre
6021 Alte
transporturi terestre de călători, pe bază de grafic
6023
Transporturi terestre de călători, ocazionale
6024
Transporturi rutiere de mărfuri
603 Transporturi prin conducte
6030
Transporturi prin conducte
611 Transporturi maritime şi de coastă
6110
Transporturi maritime şi de coastă
612 Transporturi pe căi navigabile
interioare
6120
Transporturi pe căi navigabile interioare
621 Transporturi aeriene, după grafic
6210
Transporturi aeriene după grafic
622 Transporturi aeriene, ocazionale
6220
Transporturi aeriene ocazionale
63 Activităţi anexe şi auxiliare de transport, activităţi ale agenţiilor de turism
632 Alte activităţi anexe
transporturilor
6321 Alte
activităţi anexe transporturilor terestre.
6322 Alte
activităţi anexe transporturilor pe apă
6323 Alte
activităţi anexe transporturilor aeriene
634 Activităţi ale altor agenţii
de transport
6340
Activităţi ale altor agenţii de transport
641 Activităţi de poştă
şi de curier
6411
Activităţile poştei naţionale
6412 Alte
activităţi de curier (altele decât cele de poştă
naţională)
65 Intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale caselor de pensii)
6511
Activităţi ale băncii centrale (naţionale)
6512 Alte
activităţi de intermedieri monetare
652 Alte intermedieri financiare
6521
Activităţi de creditare pe bază de contract (Leasing financiar)
6522 Alte
activităţi de creditare
6523 Alte
tipuri de intermedieri financiare
6601
Activităţi de asigurări de viaţă
6602
Activităţi ale caselor de pensii (cu excepţia celor din sistemul
public de asigurări sociale)
6603 Alte
activităţi de asigurări (exceptând asigurările de
viaţă)
67 Activităţi auxiliare intermedierilor financiare
671 Activităţi auxiliare intermedierilor
financiare (cu excepţia caselor de
asigurări şi de pensii)
6711
Administrarea pieţelor financiare
6713
Activităţi auxiliare intermedierilor financiare (cu excepţia
caselor de asigurări şi de
pensii)
672 Activităţi auxiliare ale caselor de
asigurări şi de pensii
6720
Activităţi auxiliare ale caselor de asigurări şi de pensii
K TRANZACŢII
IMOBILIARE, ÎNCHIRIERI ŞI ACTIVITĂŢI DE SERVICII PRESTATE
ÎN PRINCIPAL ÎNTREPRINDERILOR
701 Activităţi imobiliare cu bunuri
proprii
7011
Dezvoltare (promovare) imobiliară
7012
Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii
702 Închirierea şi subînchirierea bunurilor
imobiliare, proprii sau închiriate
7020
Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
703 Activităţi imobiliare pe bază
de tarife sau contract
7032
Administrarea imobilelor pe bază de tarife sau contract
71 Închirierea maşinilor şi echipamentelor, fără operator şi a bunurilor personale şi gospodăreşti
711 Închirierea autoturismelor şi
utilitarelor de capacitate mică
7110
Închirierea autoturismelor şi utilitarelor de capacitate mică
712 Închirierea altor mijloace de transport
7121
Închirierea altor mijloace de transport terestru
7122
Închirierea mijloacelor de transport pe apă
7123
Închirierea mijloacelor de transport aerian
713 Închirierea maşinilor şi
echipamentelor
7131
Închirierea maşinilor şi echipamentelor agricole
7132
Închirierea maşinilor şi echipamentelor pentru construcţii,
fără personal de deservire aferent
7133
Închirierea maşinilor şi echipamentelor de birou, inclusiv a
7134
Închirierea altor maşini şi echipamente n.c.a.
714 Închirierea bunurilor personale şi
gospodăreşti
7140
Închirierea bunurilor personale şi gospodăreşti n.c.a
72 Informatică şi activităţi conexe
7210
Consultanţă în domeniul echipamentelor de calcul (hardware)
722 Consultanţă şi furnizare de
programe informatice (software)
7222
Consultanţă şi furnizare de alte produse software
723 Prelucrarea informatică a datelor
7230
Prelucrarea informatică a datelor
724 Activităţi legate de băncile
de date
7240
Activităţi legate de bazele de date
725 Întreţinerea şi repararea
maşinilor de birou, de contabilizat şi a
7250
Întreţinerea şi repararea maşinilor de birou, de contabilizat
şi a
726 Alte activităţi legate de
informatică
7260 Alte
activităţi legate de informatică
731 Cercetare-dezvoltare în ştiinţe
fizice şi naturale
7310
Cercetare-dezvoltare în ştiinţe fizice şi naturale
732 Cercetare-dezvoltare în ştiinţe
sociale şi umaniste
7320
Cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste
74 Alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor
7412
Activităţi de contabilitate, revizie contabilă,
consultanţă în domeniul fiscal
7413
Activităţi de studiere a pieţei şi de sondaj
7414
Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
7415
Activităţile de management ale holdingurilor
742 Activităţi de arhitecturi,
inginerie şi servicii de consultanţă tehnică legate de
acestea
7420
Activităţi de arhitectură, inginerie şi servicii de
consultanţă tehnică
legate de acestea
743 Activităţi de testări şi
analize tehnice
7430
Activităţi de testări şi analize tehnice
745 Selecţia şi plasarea forţei de
muncă
7450
Selecţia şi plasarea forţei de muncă
746 Activităţi de investigaţie
şi protecţie a bunurilor şi persoanelor
7460
Activităţi de investigaţie şi protecţie a bunurilor
şi persoanelor
747 Activităţi de întreţinere
şi curăţare a clădirilor
7470
Activităţi de întreţinere şi curăţare a
clădirilor
748 Alte activităţi de servicii
prestate în principal întreprinderilor
7485
Activităţi de secretariat şi traducere.
7486
Activităţi ale centrelor de intermediere telefonică
7487 Alte
activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor
L
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ ŞI APĂRARE; ASIGURĂRI
SOCIALE DIN SISTEMUL PUBLIC
LA ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ ŞI
APĂRARE; ASIGURĂRI SOCIALE DIN SISTEMUL PUBLIC
75 Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public
751 Administraţie generală,
economică şi socială
7511 Servicii de administraţie generală
7512
Reglementarea activităţilor organismelor care prestează servicii
în
7513
Controlul activităţilor economice
7514
Servicii de susţinere a administraţiilor publice
752 Activităţi de servicii pentru
societate
7521
Activităţi de afaceri externe
7522
Activităţi de apărare naţională
7524
Activităţi de ordine publică
7525
Activităţi de protecţie civilă
753 Activităţi de protecţie
socială obligatorie
7530
Activităţi de protecţie socială obligatorie
8021
Învăţământ secundar general
8022
Învăţământ secundar teoretic, tehnic sau profesional
8041
Şcoli de conducere (pilotaj)
N
SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
NA SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
85 Sănătate şi asistenţă socială
851 Activităţi referitoare la
sănătatea umană
8511
Activităţi de asistenţă spitalicească şi
sanatorială
8512
Activităţi de asistenţă medicală ambulatorie
8513
Activităţi de asistenţă stomatologică
8514 Alte
activităţi referitoare la sănătatea umană
8531
Activităţi de asistenţă socială, cu cazare
8532
Activităţi de asistenţă socială, fără cazare
O ALTE
ACTIVITĂŢI DE SERVICII COLECTIVE, SOCIALE ŞI PERSONALE
OA ALTE ACTIVITĂŢI DE SERVICII COLECTIVE, SOCIALE ŞI PERSONALE
90 Eliminarea deşeurilor şi a apelor uzate; salubritate şi activităţi similare
900 Eliminarea deşeurilor şi a apelor
uzate; salubritate şi activităţi similare
9001
Colectarea şi tratarea apelor uzate
9002
Colectarea şi tratarea altor reziduuri
9003
Salubritate, depoluare şi activităţi similare
91 Activităţi asociative diverse
911 Activităţi ale organizaţiilor
economice, patronale şi profesionale
9111
Activităţi ale organizaţiilor economice şi patronale
9112
Activităţi ale organizaţiilor profesionale
912 Activităţi ale sindicatelor
salariaţilor
9120
Activităţi ale sindicatelor salariaţilor
913 Alte activităţi asociative
9131
Activităţi ale organizaţiilor religioase
9132
Activităţi ale organizaţiilor politice.
9133 Alte
activităţi asociative n.c.a.
92 Activităţi recreative, culturale şi sportive
921 Activităţi cinematografice şi
video
9211
Producţia de filme cinematografice şi video.
9212
Distribuţia de filme cinematografice şi video
9213
Proiecţia de filme cinematografice
922 Activităţi de radio şi
televiziune
9220
Activităţi de radio şi televiziune
923 Alte activităţi de spectacole
9231
Creaţie şi interpretare artistică şi literară
9232
Activităţi de gestionare a sălilor de spectacol
9233
Bâlciuri şi parcuri de distracţii
9234 Alte
activităţi de spectacole n.c.a.
924 Activităţi ale agenţiilor de
presă
9240
Activităţi ale agenţiilor de presă
925 Activităţi ale bibliotecilor,
arhivelor, muzeelor şi alte activităţi
9251
Activităţi ale bibliotecilor şi arhivelor
9252
Activităţi ale muzeelor, conservarea monumentelor şi
clădirilor
9253
Activităţi ale grădinilor botanice şi zoologice şi ale
rezervaţiilor
9261
Activităţi ale bazelor sportive
927 Alte activităţi recreative
9271
Jocuri de noroc şi pariuri
9272 Alte
activităţi recreative
93 Alte activităţi de servicii personale
930 Alte activităţi de servicii
9301
Spălarea, curăţarea şi vopsirea textilelor şi
blănurilor
9302
Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare
9303
Activităţi de pompe funebre şi similare
9304
Activităţi de întreţinere corporală
9305 Alte
activităţi de servicii personale n.c.a.
P
ACTIVITĂŢI ALE PERSONALULUI ANGAJAT ÎN GOSPODĂRII
PARTICULARE
PA ACTIVITĂŢI ALE PERSONALULUI ANGAJAT ÎN GOSPODĂRII PARTICULARE
95 Activităţi ale personalului angajat în gospodării personale
950 Activităţi ale personalului angajat
în gospodării particulare
9500
Activităţi ale personalului angajat în gospodării particulare
97 Activităţi ale gospodăriilor private, de servicii pentru scopuri proprii
970 Activităţi ale gospodăriilor
private, de servicii pentru scopuri proprii
9700
Activităţi ale gospodăriilor private, de servicii pentru scopuri
proprii
Q
ACTIVITĂŢI ALE ORGANIZAŢIILOR ŞI ORGANISMELOR
EXTRATERITORIALE
QA ACTIVITĂŢI ALE ORGANIZAŢIILOR ŞI ORGANISMELOR EXTRATERITORIALE
99 Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale
990 Activităţi ale organizaţiilor
şi organismelor extrateritoriale
9900
Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale
CLASIFICAREA
ACTIVITĂŢILOR DIN ECONOMIA NAŢIONALĂ
(Ediţie
revizuită)
CAEN Rev.1
NOMENCLATORUL
CAEN Rev.1 - Note explicative
Secţiune/ Denumire
Subsecţiune/Diviziune/
Grupă/Clasă
A AGRICULTURĂ, VÂNĂTOARE, SILVICULTURĂ
Secţiunea A acoperă exploatarea
resurselor naturale vegetale şi animale.
Secţiunea cuprinde
activităţile de obţinere a recoltelor de plante
vegetale, creşterea animalelor,
activităţi din domeniul forestier,
obţinerea altor plante şi preluarea
de animale dintr-o fermă sau din
habitatul lor natural.
AA AGRICULTURĂ, VÂNĂTOARE, SILVICULTURĂ
01 Agricultură, vânătoare şi servicii anexe
În cadrul diviziunii 01 se disting mai
întâi două activităţi de bază:
- Producerea de produse vegetale (01.1:
Cultivarea plantelor ...) şi
- Producerea de produse animale (01.2:
Creşterea animalelor).
În cadrul grupei 01.1 se face
distincţia între
- cultivarea plantelor vegetale care
urmează un ciclu anual (01.11 şi
01.12), cum este cultivarea cerealelor,
a legumelor şi a florilor;
- cultivarea plantelor cu un ciclu lung,
cum sunt livezile de pomi
fructiferi, viţa de vie şi
plantaţiile de arbuşti fructiferi (de ex.
zmeur, coacăz, afin etc.), vezi
(01.13).
În cadrul grupei 01.2 (Creşterea
animalelor de fermă), activităţile sunt
grupate conform speciei de animale şi
nu conform tipului de produs obţinut
(de ex. carne, lapte, piei etc.) şi
fără a face distincţia între creşterea
animalelor în spaţii închise
(fără păşunat) şi creşterea animalelor pe
păşuni deschise.
Grupa 01.3 (Activităţi mixte) se
îndepărtează de la principiile obişnuite
de identificare a activităţii
principale. Se acceptă faptul că multe
holdinguri agricole au o producţie de
produse vegetale şi animale raţional
echilibrată şi că ar fi
arbitrar să le clasificăm într-o categorie sau în
cealaltă. Anumite operaţiuni,
cum sunt pregătirea solului, plantarea,
recoltarea şi administrarea, care în
mod normal fac parte din activitatea
fermei, pot fi efectuate de
unităţi agricole de susţinere, pe bază de tarif
sau contract, ca servicii agricole (01.41)
sau ca servicii de
reproducere a animalelor (01.42).
Activitatea agricolă exclude orice
prelucrare ulterioară a produselor
agricole (clasificate în diviziunea 15:
Fabricarea produselor alimentare,
şi diviziunea 16: Fabricarea
produselor din tutun), în afară de cea
necesară pregătirii lor pentru
pieţele primare. Dar, ca o excepţie de la
regula generală de clasificare a
activităţilor integrate, o unitate care
îşi prelucrează la fermă
propria producţie agricolă este clasificată în
diviziunea 01, chiar dacă rezultatul
este în mod normal produsul
diviziunii 15 şi 16. Exemple sunt
următoarele:
- Cultivarea strugurilor şi
producerea de vinuri din aceştia.
- Cultivarea măslinilor şi
producerea de ulei de măsline din recolta
proprie.
Diviziunea exclude activităţile
de construcţie în câmp (de ex. terasarea
terenului agricol, drenarea,
pregătirea orezăriilor etc.) clasificate în
Diviziunea 45 (Construcţii) precum
şi activităţile desfăşurate de
cumpărătorii şi
asociaţiile cooperatiste angajate în comercializarea
produselor agricole clasificate în
Secţiunea G (Comerţul în vrac şi cu
ridicata; ...)
011 Cultivarea plantelor; grădinăritul destinat pieţei; horticultura
Această grupă include, de
asemenea:
- cultivarea de plante, în sere
0111 Cultivarea cerealelor, porumbului şi a altor plante n.c.a.
Această clasă include:
- cultivarea cerealelor: grâu,
secară, orz, orzoaică, ovăz, orez, porumb,
sorg etc;
- cultivarea cartofilor;
- cultivarea sfeclei de zahăr;
- cultivarea tutunului, inclusiv
prelucrarea lui preliminară (recoltarea şi
uscarea frunzelor de tutun);
- cultivarea plantelor producătoare
de seminţe sau fructe oleaginoase
(floarea soarelui, soia, arahide etc.),
precum şi a plantelor tehnice
oleaginoase (in pentru ulei,
rapiţă, ricin etc.);
- producerea seminţelor de
sfeclă de zahăr şi a seminţelor de plante
furajere (inclusiv a masei verzi de
nutreţuri: lucernă, trifoi etc.);
- cultivarea conurilor de hamei, a
rădăcinilor şi tuberculilor cu conţinut
ridicat de amidon sau inulină;
- cultivarea bumbacului; cultivarea a
diverse plante textile (in pentru
fibră, cânepă); topitul
plantelor care au fibre textile;
- cultivarea plantelor leguminoase uscate,
ca: fasolea şi mazărea de câmp;
- cultivarea plantelor medicinale
utilizate în principal în farmacie sau la
prepararea de insecticide, fungicide ori
în alte scopuri similare;
- cultivarea plantelor vegetale n.c.a.
Această clasă exclude:
- cultivarea pepenilor, vezi 01.12;
- cultivarea porumbului dulce, vezi 01.12;
- cultivarea altor legume, vezi 01.12;
- producerea de specialităţi
horticole, vezi 01.12;
- cultivarea plantelor pentru băuturi
răcoritoare, vezi 01.13;
- cultivarea plantelor pentru mirodenii,
vezi 01.13;
- cultivarea măslinilor, vezi 01.13;
- cultivarea de plante cu fibre, folosite
pentru împletituri, vezi 02.01;
- culegerea fructelor de pădure
şi a altor produse naturale, vezi 02.01;
- colectarea produselor forestiere şi
a altor produse de masă lemnoasă,
provenite din flora spontană, vezi
02.01
0112 Cultivarea legumelor, a specialităţilor horticole şi a produselor de seră
Această clasă include:
- cultivarea legumelor: tomate,
ceapă, usturoi, varză, salată, castraveţi,
ardei, vinete, morcovi, fasole
păstăi, mazăre verde, porumb dulce, pepeni
verzi şi galbeni, dovlecei etc.;
- cultivarea plantelor aromatice
proaspete: ardei iute, pătrunjel,
haţmaţuchi, tarhon,
măghiran, busuioc, capere etc.;
- cultivarea ciupercilor, culesul
ciupercilor de pădure, a trufelor sau a
bureţilor de pădure;
- cultivarea florilor;
- producerea de seminţe de flori,
fructe sau legume;
- cultivarea plantelor pentru
răsaduri, sau a plantelor folosite în
scopuri ornamentale, inclusiv a
gazonului pentru transplantare.
Această clasă exclude:
- cultivarea cartofilor, vezi 01.11;
- cultivarea sfeclei de zahăr, vezi
01.11;
- cultivarea seminţelor şi
fructelor oleaginoase, vezi 01.11;
- cultivarea bumbacului sau a altor plante
textile, vezi 01.11;
- cultivarea plantelor pentru mirodenii,
vezi 01.13;
- cultivarea măslinilor, vezi 01.13;
- obţinerea produselor de
pepinieră, vezi 02.01;
- cultivarea brazilor şi a altor
conifere, pentru Crăciun, vezi 02.01
0113 Cultivarea fructelor, nucilor, a plantelor pentru băuturi şi mirodenii
Această clasă include:
- producerea de fructe: mere, pere, prune,
cireşe, vişine, caise, piersici,
căpşuni, zmeură, citrice,
smochine, banane, avocado etc.;
- cultivarea de struguri pentru vin
şi a strugurilor de masă;
- producerea de vin din struguri
producţie proprie;
- cultivarea de nuci comestibile, inclusiv
nuci de cocos;
- cultivarea plantelor pentru
băuturi, cum sunt cafeaua, ceaiul, cacaoa;
- cultivarea mirodeniilor: cimbru,
coriandru, anason, dafin, piper,
nucuşoară,
scorţişoară;
- cultivarea măslinilor pentru
producţia de ulei şi pentru consumul direct;
- producerea de ulei de măsline din
măsline producţie proprie.
Această clasă include, de
asemenea:
- culesul fructelor sălbatice şi
alunelor de pădure.
Această clasă exclude:
- cultivarea arahidelor, vezi 01.11;
- cultivarea conurilor de hamei, vezi
01.11;
- cultivarea legumelor producătoare
de fructe: tomate, pepeni verzi,
castraveţi etc., vezi 01.12;
- cultivarea de plante aromatice
proaspete: pătrunjel, mărar, leuştean şi
tarhon, vezi 01.12;
- producerea de ulei de măsline, alta
decât din măsline producţie proprie, vezi 15.42;
- fabricarea de cacao, vezi 15.84;
- prelucrarea frunzelor de ceai şi a
cafelei, vezi 15.86;
- producerea de vinuri, alta decât cea din
struguri producţie proprie, vezi
15.93
0121 Creşterea animalelor, activitatea fermelor pentru obţinerea laptelui
Această clasă include:
- creşterea bovinelor;
- producerea de lapte de vacă brut
Această clasă exclude:
- îngrijirea şi întreţinerea
animalelor de fermă, vezi 01.42;
- prelucrarea laptelui în afara fermei sau
gospodăriei, vezi 15.51
0122 Creşterea ovinelor, caprinelor, cabalinelor, măgarilor, catârilor şi asinilor
Această clasă include:
- creşterea ovinelor şi
caprinelor;
- creşterea şi reproducerea
cailor, asinilor, măgarilor sau catârilor;
- producerea de lână brută;
- producerea de lapte brut, de oaie
şi capră
Această clasă exclude:
- tunsul oilor pe bază de tarif sau
contract, vezi 01.42;
- producerea de lână
dărăcită, vezi 15.11;
- întreţinerea grajdurilor pentru
caii de curse şi a şcolilor de echitaţie, vezi 92.62
Această clasă include:
- creşterea porcinelor pentru
prăsilă, producţie şi sacrificare
Această clasă include:
- creşterea păsărilor:
găini şi pui de găină, curcani, gâşte, raţe
şi
bibilici;
- obţinerea producţiei de
ouă
Această clasă exclude:
- creşterea altor păsări,
vezi 01.25;
- producerea de pene şi puf, vezi
15.12
Această clasă include:
- creşterea albinelor şi
producerea de miere şi ceară;
-
creşterea iepurilor;
- creşterea animalelor cu blană,
producerea de piei brute;
- creşterea viermilor de mătase,
producerea de gogoşi de mătase;
- creşterea şi reproducerea
animalelor de companie;
- creşterea reptilelor de apă
şi a broaştelor, în bazine;
- creşterea şerpilor;
- creşterea de diverse alte animale
Această clasă exclude:
- întreţinerea şi îngrijirea
animalelor de fermă, vezi 01.42;
- producerea de piei şi blănuri
brute provenite din vânătoare, vezi 01.50;
- dresarea animalelor de companie, vezi
93.05
013 Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor)
0130 Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor)
Această clasă include:
- cultivarea plantelor asociată cu
creşterea animalelor destinate
sacrificării, în unităţi
cu activitate mixtă, cu o specializare într-una
sau alta dintre activităţi,
într-o pondere mai mică de 66% .
Această clasă exclude:
- activitatea în unităţile
agricole mixte (ce au atât producţie vegetală,
cât şi activitate de creştere
a animalelor), clasificate în funcţie de
activitatea lor principală, ce
deţine o pondere de peste 66% .
0141 Activităţi de servicii anexe agriculturii; grădinărit peisagistic (arhitectură peisageră)
Această clasă include:
- activităţi agricole pe bază
de tarif sau contract:
- pregătirea câmpului;
- însămânţarea
(semănatul);
- tratarea culturilor împotriva
buruienilor (cu ierbicide) sau prăşit;
- stropirea culturilor contra bolilor
şi dăunătorilor (cu fungicide sau
insecticide), inclusiv din aer;
- curăţirea crengilor pomilor
fructiferi şi tăierea viilor;
- semănatul orezului, răritul
sfeclei;
- recoltarea şi pregătirea
recoltelor pentru pieţele primare (sortarea,
uscarea, dezinfectarea, acoperirea cu
ceară, lustruirea, împachetarea,
decorticarea, topirea firelor
textile, congelarea sau ambalarea
produselor în vrac, inclusiv
ambalarea în vid);
- stârpirea dăunătorilor
(inclusiv a iepurilor), în legătură cu
agricultura;
- operarea sistemelor de irigaţii;
- grădinăritul peisagistic
(arhitectura peisageră) pentru construirea,
întreţinerea şi reproiectarea
peisajelor, ca
- parcuri şi grădini pentru:
- case particulare şi publice;
- clădiri publice şi
semi-publice (şcoli, spitale, clădiri
administrative, clădiri ale
bisericilor etc.);
- terenuri municipale (parcuri, zone
verzi, cimitire etc.);
- spaţiile verzi de pe
autostrăzi (şosele, linii de tren şi tramvai,
căi navigabile, porturi);
- clădiri industriale şi
comerciale;
- spaţii verzi pe clădiri
(grădini pe terase, verdeaţă pe faţade, grădini
interioare);
- terenuri de sport, terenuri de
joacă şi alte parcuri recreative (terenuri
sportive, terenuri de golf, pajişti
pentru băi de soare);
- apă staţionară şi
curgătoare (bazine, fântâni arteziene, eleştee, bazine
de înot, şanţuri, sisteme de
canalizare);
- plantări şi construcţii de
peisaje pentru protecţia împotriva zgomotului,
vântului, eroziunii sau a luminii
orbitoare a farurilor autovehiculelor;
- activităţi de creare a
peisajelor pentru protejarea mediului şi a
naturii, precum şi de
întreţinere a peisajului (renaturalizare,
recultivare, ameliorarea terenului,
amenajare de zone de retenţie, bazine
anti-inundaţii etc.);
- lucrări de arboricultură
şi chirurgie a arborilor, inclusiv curăţarea
pomilor şi tunsul gardurilor vii,
replantarea copacilor mari.
Această clasă include, de
asemenea:
- închirierea maşinilor agricole, cu
operatori şi echipaje de lucrători
specializaţi.
Această clasă exclude:
- defrişarea copacilor pentru a reda
terenul producţiei agricole, vezi 02.01;
- prepararea de fibre vegetale, vezi 17.1;
- curăţarea terenului (de
pietre, gunoaie etc.) pentru a-l reda producţiei
agricole, vezi 45;
- activităţi de marketing ale
comercianţilor cu comision şi ale
asociaţiilor cooperatiste, vezi 51;
- activităţi ale agronomilor
şi economiştilor agricoli, vezi 74.14;
- planificarea şi proiectarea
grădinilor şi instalaţiilor sportive, vezi 74.20;
- organizarea de expoziţii şi
târguri agricole, vezi 74.87
0142 Activităţi de servicii pentru creşterea animalelor, cu excepţia activităţilor veterinare
Această clasă include:
- activităţi de reproducere a
animalelor, pe bază de tarif sau contract:
- activităţi legate de
însămânţarea artificială;
- servicii de expertiză şi
control a cirezilor (expertize pentru
eliberarea autorizaţiilor de
montă pentru masculii reproducători,
eliberare de certificate individuale
de origine şi productivitate,
controlul oficial de origine şi
productivitate, expertiza şi controlul
materialului seminal), servicii de
castrare a porcilor etc.;
- servicii de mutare a cirezilor;
- activităţi de promovare a
creşterii şi producţiei de animale;
- întreţinerea şi îngrijirea animalelor
de fermă: servicii de păşunat,
servicii de igienizare a coteţelor
şi adăposturilor etc.
Această clasă exclude:
- servicii de aprovizionare cu hrană,
vezi 01.2;
- servicii pentru promovarea vânatului în
scopuri comerciale, vezi 01.50;
- activităţi de achiziţii
ale comercianţilor comisionari şi asociaţiilor
cooperatiste, vezi 51;
- activităţi ale agronomilor
şi economiştilor agricoli, vezi 74.14;
- activităţi veterinare, vezi
85.20
015 Vânătoare, ocrotirea vânatului, inclusiv activităţi de servicii anexe
0150 Vânătoare, ocrotirea vânatului, inclusiv activităţi de servicii anexe
Această clasă include:
- vânarea animalelor pentru carne,
blană, piei sau pentru utilizarea în
cercetare, în grădini zoologice sau
pentru utilizare ca animale de
companie;
- producerea de blănuri, de piei de
reptilă sau păsări, provenite din
vânătoare;
- ocrotirea vânatului;
- servicii de promovare a vânătorii
în scopuri comerciale.
Această clasă include, de asemenea:
- capturarea mamiferelor marine, ca foci,
morse, delfini etc.
Această clasă exclude:
- producerea de blănuri, de piei de
reptile sau păsări, provenite de la
animalele crescute în crescătorii
(de fermă), vezi 01.25;
- creşterea animalelor în
crescătorii (la ferme), vezi 01.25;
- vânătoarea de balene, vezi 05.01;
- producerea de blănuri şi piei
brute, provenite din abatoare, vezi 15.11;
- vânătoarea pentru sport şi
recreere, vezi 92.62
02 Silvicultură, exploatare forestieră şi servicii anexe
Silvicultura acoperă
activităţile legate de obţinerea producţiei de lemn
"pe picior", precum şi cele
privind extragerea şi colectarea materialelor
care cresc spontan în pădure. În
afara de producţia de lemn, silvicultura
furnizează produse care suferă o
prelucrare minimă, ca lemnul pentru foc
sau cel pentru utilizare industrială
(de ex. stâlpi de susţinere pentru
mine, lemn pentru celuloză etc.)
Activităţile de prelucrare
ulterioară a lemnului, începând cu tăiatul cu
fierăstrăul şi
obţinerea scândurilor, care în general se efectuează la
distanţă de zona de doborâre a
copacilor, este clasificată la diviziunea 20
(Fabricarea lemnului şi a produselor
din lemn), iar producţia de cărbune de
lemn (mangal), este clasificată în
diviziunea 24.
020 Silvicultură, exploatare forestieră şi servicii anexe
0201 Silvicultură şi exploatare forestieră
Această clasă include:
- activităţi forestiere:
plantarea, replantarea, transplantarea, rărirea şi
conservarea pădurilor, precum
şi realizarea şi întreţinerea drumurilor
forestiere;
- tăierea copacilor şi
producerea de lemn brut, ca: stâlpi de susţinere
pentru mină, stâlpi despicaţi,
ţăruşi sau lemn pentru foc;
- creşterea arboretului şi a
lemnului pentru celuloză;
- întreţinerea pepinierelor;
- creşterea pomilor pentru
Crăciun;
- creşterea materialului vegetal
utilizat la împletituri.
Această clasă include, de
asemenea:
- colectarea materialului natural din
păduri: plută, lac, răşini,
balsamuri, păr vegetal, iarbă,
ghindă, castane, muşchi, licheni etc.
Această clasă exclude:
- creşterea şi culesul
ciupercilor, bureţilor sau trufelor, vezi 01.12;
- culesul fructelor sălbatice şi
alunelor de pădure, vezi 01.13;
- producerea de cherestea (inclusiv lemn
tăiat subţire), vezi 20.10
0202 Servicii auxiliare silviculturii şi exploatării forestiere
Această clasă include:
-
servicii forestiere: inventarierea pădurilor, evaluarea lemnului, paza
contra incendiilor;
- servicii de exploatare forestieră:
transportul buştenilor în interiorul
pădurii.
Pescuitul este definit de totalitatea
activităţilor de utilizare a
resurselor piscicole din medii marine sau
de apă dulce, desfăşurate în
scopul prinderii sau colectării
peştelui, crustaceelor, moluştelor şi a
altor produse marine (de ex. perle,
bureţi etc.).
Secţiunea B include, de asemenea,
activităţile din fermele piscicole şi de
acvacultură, care duc la
obţinerea unor produse similare. Ea include
activităţi care sunt în mod
normal integrate în procesul de producţie pe
cont propriu (de ex. însămânţarea
stridiilor pentru producerea perlelor).
Secţiunea B nu include
construcţiile şi reparaţiile de nave (35.11) şi
pescuitul sportiv sau recreativ (92.62).
Prelucrarea peştelui, a crustaceelor
sau moluştelor este exclusă, fie că se
face în fabrici situate pe uscat, fie de
către nave-uzină (Industria de
prelucrare şi conservare a
peştelui: 15.20). Totuşi, prelucrarea ce are loc
la bordul navelor de pescuit este
clasificată, de asemenea, la Secţiunea B.
05 Pescuitul, piscicultura şi serviciile anexe
050 Pescuitul, piscicultura şi serviciile anexe
Această clasă include:
- pescuitul oceanic, în apele de
coastă sau în apele interioare;
- colectarea crustaceelor şi
moluştelor marine şi de apă dulce;
- vânătoarea animalelor marine:
broaşte ţestoase, arici de mare etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- colectarea materialelor marine: perle
naturale, bureţi, corali şi alge;
- servicii anexe pescuitului.
Această clasă exclude:
- capturarea mamiferelor marine; cu
excepţia balenelor, de ex. morse, foci, vezi 01.50;
- prelucrarea peştelui, crustaceelor
şi moluştelor, care nu are legătură cu
pescuitul, de ex. pe vase angajate numai
în prelucrarea şi conservarea
peştelui sau în fabrici de pe
ţărm, vezi 15.20;
- pescuitul practicat pentru sport sau
recreere şi serviciile anexe
acestuia, vezi 92.62
Această clasă include:
- piscicultura în mare şi ape dulci,
inclusiv creşterea peştilor exotici;
- producerea icrelor de stridii, scoici
comestibile, homari, creveţi şi a
puilor de somon;
- creşterea varegului şi a altor
ierburi marine comestibile;
- cultivarea stridiilor;
- servicii anexe funcţionării
"creşelor piscicole" şi crescătoriilor de
peşte.
Această clasă exclude:
- activitatea din crescătoriile de
broaşte, vezi 01.25;
- funcţionarea rezervaţiilor
pentru pescuit sportiv, vezi 92.62
Industria extractivă include
extragerea mineralelor existente în natură sub
formă solidă (cărbune
şi minereuri), lichidă (ţiţei) sau gazoasă (gaze
naturale). Extracţia se poate face
prin mineritul în subteran sau la
suprafaţă, ori prin exploatarea
puţurilor.
Această secţiune include
activităţi suplimentare necesare pentru
transportarea şi comercializarea
produselor minerale, de ex. concasarea,
măcinarea, curăţarea,
uscarea, sortarea, concentrarea minereurilor,
lichefierea gazelor naturale şi
aglomerarea combustibililor solizi. Aceste
operaţiuni sunt, adesea, efectuate de
către unităţile care au extras
resursele naturale şi/sau alte
unităţi situate în apropiere.
Activităţile de minerit sunt
clasificate în subsecţiuni, diviziuni, grupe
şi clase, pe baza principalei
substanţe minerale produse. Subsecţiunea CA
se referă la extragerea produselor
energetice (cărbune, lignit şi turbă,
hidrocarburi, minereu de uraniu); subsecţiunea
CB se referă la produsele
neenergetice (minereuri nemetalifere,
diverse minerale şi produse folosite
în industria materialelor de
construcţii).
Unele operaţiuni tehnice din
această secţiune, care privesc în special
extragerea hidrocarburilor, pot fi de
asemenea executate de către unităţi
specializate, pentru terţe
părţi, ca o prestare de servicii industriale.
Această secţiune include, de
asemenea, aglomerarea cărbunelui şi a
minereurilor.
Această secţiune exclude:
- prelucrarea materialelor extrase, vezi
secţiunea D;
- producţia de ape minerale din
izvoare naturale, puţuri şi fântâni, vezi
15.98;
- sfărâmarea, măcinarea sau alte
prelucrări, aplicate anumitor pământuri,
roci şi minerale, şi care nu
se desfăşoară în legătură cu industria
extractivă, vezi 26.81; 26.82;
- colectarea, tratarea şi
distribuţia apei, vezi 41.00;
- organizarea de şantiere pentru
minerit, vezi 45.11;
- prospecţiunile geologice de
căutare a mineralelor, vezi 74.20
CA INDUSTRIA EXTRACTIVĂ DE PRODUSE ENERGETICE
10 Extracţia şi prepararea cărbunelui
Această diviziune include:
- extracţia şi prepararea
antracitului, huilei, cărbunelui brun, lignitului
şi turbei.
Această diviziune exclude:
- fabricarea cocsului din cărbune,
vezi diviziunea 23
- fabricarea produselor din turbă,
vezi diviziunea 26
101 Extracţia şi prepararea cărbunelui superior (PCS =/> 23865 kJ/kg)
1010 Extracţia şi prepararea cărbunelui superior (PCS =/> 23865 kJ/kg)
Această clasă include:
- extracţia şi prepararea de
antracit brut, huilă brută, antracit sortat,
huilă netă (inclusiv
brichetarea).
Această clasă exclude:
- activitatea cuptoarelor producătoare
de combustibil solid, vezi 23.10
102 Extracţia şi prepararea cărbunelui inferior (PCS < 23865 kJ/kg)
1020 Extracţia şi prepararea cărbunelui inferior (PCS < 23865 kJ/kg)
Această clasă include:
- extracţia şi prepararea de
cărbune brun şi lignit brut, cărbune brun şi
lignit sortat (inclusiv brichetarea).
103 Extracţia şi prepararea turbei
1030 Extracţia şi prepararea turbei
Această clasă include:
- extracţia şi prepararea de
turbă extrasă şi turbă netă (inclusiv
aglomerată).
Această clasă exclude:
- prelucrarea articolelor de turbă,
vezi 26.82
11 Extracţia hidrocarburilor şi servicii anexe
Această diviziune include
activităţile de operare şi/sau dezvoltare a
proprietăţilor (terenurilor) ce
conţin zăcăminte de ţiţei şi gaze. Asemenea
activităţi pot include
terminarea şi dotarea puţurilor; operarea
separatoarelor, a agenţilor
dezemulsionanţi, a echipamentului de decantare
a mâlului şi conductele de colectare
a ţiţeiului brut din teren; precum şi
toate celelalte activităţi pe
care le implică pregătirea ţiţeiului şi a
gazelor până în momentul
expediţiei de pe proprietatea producătoare.
Diviziunea include producţia de
ţiţei brut, forarea şi extragerea din
şisturi bituminoase şi nisipuri
petrolifere, producţia gazelor naturale şi
recuperarea hidrocarburilor lichide.
Serviciile auxiliare, pe bază de
onorariu sau contract, necesare pentru
forarea sau exploatarea puţurilor de
extracţie a ţiţeiului
şi gazelor naturale, sunt clasificate la 11.20.
Această diviziune exclude:
- rafinarea produselor petroliere, vezi
23.20
- forajul şi sondajul experimental,
vezi 45.12
- lucrările de prospecţiuni
geofizice şi topografie, vezi 74.20
1110 Extracţia hidrocarburilor
Această clasă include:
- extracţia petrolului brut;
- producţia de hidrocarburi
lichefiate;
- decantarea şi separarea
fracţiilor uşoare;
- lichefierea şi regazeificarea
gazului natural, în scopul transportului;
- desulfurarea gazelor.
Această clasă include, de
asemenea:
- extracţia şisturilor şi
nisipurilor bituminoase;
- extracţia petrolului din
şisturi şi nisipuri bituminoase.
Această clasă exclude:
- activităţi de servicii anexe
extracţiei de petrol şi gaze, vezi 11.20;
- prelucrarea produselor de petrol
rafinat, vezi 23.20;
- reciclarea gazelor de petrol lichefiat
obţinute din rafinarea petrolului, vezi 23.20;
- transportul prin conducte de petrol sau
gaze, vezi 60.30;
- lucrările de prospecţiuni
pentru descoperirea zăcămintelor de petrol şi
gaze, precum şi prospecţiunile
seismologice, vezi 74.20
112 Activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului şi gazelor naturale (exclusiv prospecţiuni)
1120 Activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului şi gazelor naturale, exclusiv prospecţiunile
Această clasă include:
- activităţile anexe executate
în terenurile petroliere, precum şi
gazeifierea pe bază de taxă
sau contract:
- forare, reforare, forare la
suprafaţă; înlocuirea, repararea şi
demontarea sondelor; cimentarea
puţurilor; pomparea, astuparea şi
abandonarea sondelor etc.
Această clasă exclude:
- studiile geofizice, geologice,
seismologice, vezi 74.20
12 Extracţia şi prepararea minereurilor radioactive
120 Extracţia şi prepararea minereurilor radioactive
1200 Extracţia şi prepararea minereurilor radioactive
Această clasă include:
- extracţia minereurilor de uraniu
şi thoriu;
- concentrarea minereurilor radioactive;
- prelucrarea oxidului de uraniu.
Această clasă exclude:
- îmbogăţirea minereurilor de
uraniu şi toriu, vezi 23.30;
- producţia de material fusionabil
sau fertil, vezi 23.30;
- producţia de uraniu metalic, vezi
23.30
CB INDUSTRIA EXTRACTIVĂ DE PRODUSE NEENERGETICE
13 Extracţia şi prepararea minereurilor metalifere
Această diviziune include:
- extracţia minereurilor feroase,
neferoase şi rare.
-
prepararea minereurilor:
- spargerea şi măcinarea
minereurilor
- concentrarea minereurilor prin
separarea magnetică sau gravimetrică
- flotarea, cernerea, uscarea,
calcinarea şi prăjirea minereurilor
Această diviziune exclude:
- extracţia minereurilor de uraniu
şi thoriu, vezi diviziunea 12;
- producţia de oxid de aluminiu
(alumină), vezi 27.42;
- prăjirea piritelor de fier, vezi
24.13
131 Extracţia şi prepararea minereurilor feroase
1310 Extracţia şi prepararea minereurilor feroase
Această clasă include:
- extracţia minereurilor feroase;
- concentrarea şi aglomerarea
minereurilor feroase.
Această clasă exclude:
- extracţia şi prepararea
piritelor şi pirotinelor, vezi 14.30
132 Extracţia şi prepararea
minereurilor neferoase şi rare (exclusiv minereuri radioactive)
1320 Extracţia şi prepararea minereurilor neferoase şi rare (exclusiv minereurile radioactive)
Această clasă include:
- extracţia şi prepararea
minereurilor neferoase:
- cupru, bauxită, plumb, zinc,
molibden, bismut, wolfram şi alte
minereuri neferoase şi rare
(titan, zirconiu, pământuri rare etc.);
- metale preţioase: aur, argint,
platină.
Această clasă exclude:
- extracţia şi prepararea
minereurilor de uraniu şi thoriu, vezi 12.00;
- producţia oxidului de aluminiu
şi a matelor de nichel sau cupru, vezi
27.4
Această diviziune cuprinde,
alături de activitatea de extracţie din
exploatări, şi
activităţile de dragare a depozitelor aluvionare, de
spargere (sfărâmare) a rocilor
şi utilizare a nămolurilor saline. Produsele
sunt utilizate în special în
construcţii (ex. nisip, piatră etc.),
producţia de materiale (ex. argilă,
gips, calcar etc.) şi industria
produselor chimice.
141 Extracţia mineralelor pentru industria materialelor de construcţii
1411 Extracţia pietrei pentru construcţii
Această clasă include:
- extracţia pietrei brute şi
tăierea grosieră a pietrei ornamentale şi
pentru construcţii, ca:
marmură, granit, gresie etc.;
- zdrobirea şi spargerea pietrei.
Această clasă exclude:
- extracţia şi prepararea
minereurilor pentru industria chimică, vezi
14.30;
- tăierea, modelarea şi
finisarea pietrei, în afara carierelor, vezi 26.70
1412 Extracţia pietrei calcaroase, ghipsului şi a cretei
Această clasă include:
- extracţia, zdrobirea şi
spargerea pietrei calcaroase;
- extracţia ghipsului şi
anhidridei calcaroase;
- extracţia cretei şi a
dolomitei necalcinate.
Această clasă exclude:
- extracţia şi prepararea
minereurilor pentru industria chimică, vezi
14.30;
- producţia de dolomită
calcinată, vezi 26.52
142 Extracţia nisipului şi argilei
1421 Extracţia pietrişului şi nisipului
Această clasă include:
- extracţia nisipului utilizat, în
principal, în industrie; a nisipului
pentru construcţii şi a
pietrişului;
- spargerea şi zdrobirea
pietrişului şi nisipului.
Această clasă exclude:
- extracţia de nisipuri bituminoase,
vezi 11.10;
- extracţia şi prepararea
minereurilor pentru industria chimică, vezi 14.30
1422 Extracţia argilei şi caolinului
Această clasă include:
- extracţia argilei comune,
loessului, argilei refractare şi semirefractare
şi caolinului.
Această clasă exclude:
- extracţia şi prepararea
minereurilor pentru industria chimică, vezi 14.30
143 Extracţia şi prepararea mineralelor pentru industria chimică şi a
îngrăşămintelor naturale
1430 Extracţia şi prepararea minereurilor pentru industria chimică şi a îngrăşămintelor naturale
Această clasă include:
- extracţia fosfaţilor naturali
şi a sărurilor naturale de potasiu;
- extracţia sulfului;
- extracţia şi prepararea
piritelor şi pirotinelor;
- extracţia sulfaţilor şi
carbonaţilor naturali de bariu, a boraţilor
naturali şi a sulfaţilor
naturali de magneziu;
- extracţia de coloranţi
naturali (argile) şi fluorină (fluorit).
Această clasă exclude:
- producţia de sare, vezi 14.40;
- prăjirea piritelor feroase, vezi
24.13;
- fabricarea
îngrăşămintelor chimice şi a compuşilor de azot, vezi
24.15
Această clasă include:
- extracţia sării din subteran,
inclusiv prin dizolvare şi pompare;
- producerea sării prin evaporare,
din apă de mare sau alte ape sărate;
- producţia de soluţii saline;
- spargerea, purificarea şi rafinarea
sării.
Această clasă exclude:
- producţia de apă
potabilă, prin evaporarea apei din saline, vezi 41.00
145 Alte activităţi extractive n.c.a.
1450 Alte activităţi extractive n.c.a.
Această clasă include:
- extracţia minereurilor şi
mineralelor neclasificate în altă parte, ca:
- materiale abrazive, pietre
preţioase şi semipreţioase, azbest;
- grafit natural, cuarţ,
mică;
- talc, feldspat, stearit,
fondanţi naturali;
- asfalt şi bitum natural.
D PRODUSE ALE INDUSTRIEI PRELUCRĂTOARE
Activitatea de prelucrare reprezintă
transformarea mecanică, fizică sau
chimică a materialelor,
substanţelor sau componentelor în produse noi.
Materialele, substanţele sau
componentele transformate sunt materii prime
ce constituie produse ale agriculturii,
silviculturii, pescuitului,
industriei extractive, precum şi
produse ale altor activităţi de
prelucrare.
Unităţile din secţiunea
privind industria prelucrătoare sunt adesea
descrise ca fiind uzine, fabrici sau
întreprinderi şi utilizează în mod
caracteristic maşini acţionate
electric şi echipament pentru manipularea
materialelor. În această
secţiune sunt incluse, de asemenea, unităţi de
transformare manuală sau la
domiciliul lucrătorului, a materialelor sau
substanţelor, în produse noi;
vânzarea către publicul general a produselor,
în aceleaşi localuri în care sunt
produse, cum sunt de exemplu brutăriile
şi atelierele pentru croitorie de
comandă.
Unităţile de prelucrare pot
prelucra materiale, sau pot încheia contracte
cu alte unităţi care să
prelucreze materialele în folosul lor. În industria
prelucrătoare sunt incluse ambele
tipuri de unităţi.
Produsul nou prelucrat poate fi finisat,
în sensul că este gata pentru
utilizare sau consum ori poate fi
semi-finit, pentru a deveni materie primă
în vederea unei prelucrări
ulterioare. De exemplu, produsul rafinăriei de
alumină reprezintă materia
primă utilizată în producţia primară a
aluminiului; aluminiul primar constituie
materia primă pentru o uzină de
sârmă din aluminiu; iar sârma din
aluminiu este materia primă pentru o
fabrică de produse fabricate din
sârmă.
Asamblarea părţilor componente
ale produselor prelucrate este considerată
industrie prelucrătoare, cu
excepţia cazurilor în care activitatea este
clasificată în mod
corespunzător, în orice clasă a diviziunii 45
(Construcţii).
Asamblarea şi instalarea
maşinilor şi echipamentelor în unităţile
extractive, prelucrătoare, comerciale
şi alte unităţi, atunci când este
executată ca o activitate
specializată, este clasificată în aceeaşi clasă a
industriei prelucrătoare, ca şi
producerea articolului instalat.
Asamblarea şi instalarea
maşinilor şi echipamentului, care este executată
ca un serviciu auxiliar ocazionat de
vânzarea mărfurilor de către o unitate
angajată în primul rând în
prelucrare, comerţ cu ridicata sau cu amănuntul,
este clasificată împreună cu
principala sa activitate.
Întreţinerea şi repararea
maşinilor şi echipamentelor industriale,
comerciale şi similare este în
general clasificată în aceeaşi clasă ca şi
fabricarea mărfurilor.
Totuşi, repararea maşinilor de
birou şi de calcul este clasificată în clasa
72.50. Repararea articolelor de menaj
şi a echipamentului casnic, a
mobilierului, vehiculelor cu motor şi
a altor bunuri de consum este
clasificată, de regulă, în clasa
corespunzătoare a diviziunii 50 (Comerţ cu
ridicata şi cu amănuntul,
întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a
motocicletelor; comerţ cu
amănuntul al carburanţilor) sau 52 (Comerţ cu
amănuntul, cu excepţia
autovehiculelor şi motocicletelor; repararea
bunurilor personale şi
gospodăreşti), în concordanţă cu tipul de
mărfuri/bunuri care sunt reparate.
Modificarea substanţială,
renovarea sau reconstruirea bunurilor este în
general considerată drept prelucrare.
Ca regulă generală, prelucrarea
pieselor componente şi a părţilor
specializate, a accesoriilor şi
anexelor la maşini şi echipamente este
clasificată în aceeaşi
clasă ca şi fabricarea maşinilor şi echipamentelor
cărora le sunt destinate piesele
şi accesoriile. Fabricarea de componente
şi părţi nespecializate ale
maşinilor şi echipamentelor, de ex. motoare,
pistoane, motoare electrice, ansambluri
electrice, supape, roţi dinţate,
rulmenţi cu role este
clasificată în clasa de prelucrare corespunzătoare,
indiferent de maşinile şi
echipamentele în care aceste articole pot fi
incluse.
Graniţele dintre sectorul de
prelucrare şi celelalte sectoare ale
sistemului de clasificare pot fi, oarecum
neclare. Activitatea de
prelucrare este angajată în transformarea
materialelor în produse noi.
Rezultatul este un produs nou. Dar
definiţia a ceea ce reprezintă un produs
nou poate fi, oarecum, subiectivă.
Pentru clasificare, în cadrul CAEN sunt
considerate drept prelucrare,
următoarele activităţi:
- Pasteurizarea şi îmbutelierea
laptelui;
- Prelucrarea peştelui proaspăt
(cojirea stridiilor, tranşarea fileului de
peşte);
- Tipărirea şi
activităţile conexe;
- Producţia betonului gata de
turnare;
- Prelucrarea pielii;
-
Conservarea lemnului;
- Electroplacarea, placarea, tratarea
şi polizarea la cald a metalelor;
- Fabricarea indicatoarelor şi a
panourilor de afişaj;
- Reconstruirea sau refabricarea unor
organe de maşini (de ex., motoarele
de automobil);
- Repararea şi renovarea navelor;
- Reşaparea cauciucurilor.
Dimpotrivă, există
activităţi care sunt considerate uneori drept
prelucrare, dar care, pentru CAEN, sunt
clasificate în altă secţiune
(adică, nu sunt clasificate drept
prelucrare). Acestea includ:
- Exploatarea forestieră,
clasificată în secţiunea A (Agricultură,
vânătoare, silvicultură);
- Îmbogăţirea minereurilor
şi a altor minerale, clasificate în secţiunea C
(Industria extractivă);
-
Construirea de structuri şi operaţiunile de prelucrare efectuate pe
şantierul de construcţii,
clasificate în secţiunea F (Construcţii);
- Activitatea de fragmentare şi
redistribuire în loturi mai mici, inclusiv
ambalarea, reambalarea sau îmbutelierea
produselor, cum ar fi băuturile
alcoolice sau substanţele chimice;
asamblarea computerelor conform
cerinţei clientului; sortarea
deşeurilor; amestecarea culorilor la
comanda clientului; tăierea
metalelor la comanda clientului, toate produc
o versiune modificată a
aceluiaşi produs (nu un produs nou) şi se
clasifică în secţiunea G
(Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul).
DA INDUSTRIA ALIMENTARĂ, A BĂUTURILOR ŞI A TUTUNULUI
Industria alimentară prelucrează
produsele provenite din agricultură,
zootehnie şi pescuit, în alimente
şi băuturi pentru oameni sau animale. Tot
aici se include producţia de diverse
produse intermediare, care nu
constituie în mod direct produse
alimentare. Activitatea generează, adesea,
produse secundare de valoare mai mare sau
mai mică (de ex. piei provenite
de la abatoare, sau turte de ulei
rezultate din fabricarea uleiului).
Fiecare diviziune este organizată pe
activităţi referitoare la diverse
tipuri de produse, precum: carne,
peşte, fructe şi legume, grăsimi şi
uleiuri, produse lactate, produse de
morărit, produse pentru hrana
animalelor, alte produse alimentare,
băuturi, tutun. Producţia se poate
realiza în folos propriu, dar şi pentru
terţe părţi, ca de pildă tăieri de
animale pentru clienţi.
Unele activităţi, de exemplu
cele desfăşurate de brutării, patiserii şi
magazine cu preparate din carne etc., care
îşi vând producţia proprie, sunt
considerate ca fiind prelucrare, chiar
dacă există comerţ cu amănuntul al
produselor în magazinul propriu.
Însă, acolo unde prelucrarea este minimală
şi nu duce la o transformare
reală (de ex. măcelării, pescării etc.),
unitatea este clasificată la
secţiunea G (Comerţ cu ridicata şi cu
amănuntul; ...)
Tratarea resturilor provenite de la
abatoare pentru a obţine produse
destinate hranei animalelor, este
clasificată în 15.7, în timp ce
prelucrarea deşeurilor de alimente,
băuturi şi tutun şi obţinerea de
materii prime secundare, este
clasificată în 37.20, iar îndepărtarea
deşeurilor de alimente, băuturi
şi tutun - în 90.
15 Industria alimentară şi a băuturilor
151 Producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne
1511 Producţia şi conservarea cărnii
Această clasă include:
- producţia de carne
proaspătă, refrigerată sau congelată, în carcasă;
- producţia de carne
proaspătă, refrigerată sau congelată, tranşată.
Această clasă include, de
asemenea:
- producţia de piei provenite din
abatoare, inclusiv scoaterea lânei de pe
ovine;
- obţinerea de grăsimi
comestibile de origine animală;
- prelucrarea organelor şi
măruntaielor rezultate din tăierea animalelor;
- producţia de lână.
Această clasă exclude:
- obţinerea grăsimilor de
pasăre, comestibile, vezi 1512;
- ambalarea cărnii, pe cont propriu,
de către comercianţii cu ridicata, vezi 51.32;
- ambalarea cărnii, pe bază de
tarif sau contract, vezi 74.82
1512 Producţia şi conservarea cărnii de pasăre
Această clasă include:
- sacrificarea în abatoare, a
păsărilor;
- prepararea cărnii de pasăre;
- producţia de carne de pasăre,
proaspătă sau congelată, în porţii
individuale;
- obţinerea grăsimilor
comestibile de pasăre.
Această clasă include de
asemenea:
- sacrificarea iepurilor şi a
animalelor similare;
- prepararea cărnii de iepure şi
a cărnii provenite de la alte animale
similare;
- producţia de pene şi puf.
Această clasă exclude:
- ambalarea, pe cont propriu, a
cărnii de pasăre, în cadrul comerţului
cu ridicata, vezi 51.32;
- ambalarea cărnii de pasăre, pe
bază de tarif sau contract.
1513 Prepararea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)
Această clasă include:
- producţia de carne uscată,
sărată sau afumată;
- obţinerea produselor din carne:
- cârnaţi, salam, caltaboşi,
pate, şuncă fiartă, extracte şi sucuri de
carne;
- producţia de mâncăruri
preparate din carne.
Această clasă exclude:
- ambalarea cărnii şi a
cărnii de pasăre, pe cont propriu, în cadrul
comerţului cu ridicata, vezi 51.32;
- ambalarea cărnii şi a
cărnii de pasăre, pe bază de tarif sau contract, vezi 74.82
152 Prelucrarea şi conservarea peştelui şi a produselor din peşte
1520 Prelucrarea şi conservarea peştelui şi a produselor din peşte
Această clasă include:
- pregătirea şi conservarea
peştelui, a crustaceelor şi moluştelor:
congelarea, uscarea, afumarea, sărarea,
prepararea saramurii, prepararea
conservelor;
- obţinerea produselor din
peşte, crustacee şi moluşte: peşte gătit,
fileuri de peşte, icre, caviar,
înlocuitori de caviar etc;
- producţia de mâncăruri
preparate din peşte;
- producţia de produse din
peşte, pentru hrana animalelor.
Această clasă include, de
asemenea:
- activităţi ale navelor
angajate numai în prelucrarea şi conservarea
peştelui.
Această clasă exclude:
-
activităţi ale vaselor angajate atât în pescuit, cât şi în
prelucrarea şi
conservarea peştelui, vezi 05.01;
- producţia de uleiuri şi
grăsimi din material marin, vezi 15.41;
- fabricarea supelor de peşte, vezi
15.89
153 Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor
1531 Prelucrarea şi conservarea cartofilor
Această clasă include:
- producţia cartofilor preparaţi
sau congelaţi;
- producţia piureului de cartofi
deshidrataţi;
- producţia de gustări din
cartofi;
- producţia de cartofi crocanţi;
- fabricarea făinei de cartofi.
Această clasă include, de
asemenea:
- curăţatul industrial al
cartofilor.
Această clasă exclude:
- fabricarea amidonului din cartofi, vezi
15.62
1532 Fabricarea sucurilor de fructe şi legume
Această clasă include, de
asemenea:
- producţia de concentrate din fructe
şi legume.
1533 Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor
Această clasă include:
- conservarea fructelor, a nucilor sau a
legumelor: congelarea, uscarea,
conservarea în ulei sau în oţet,
fabricarea conservelor etc.;
- fabricarea produselor alimentare, din
fructe şi legume;
- fabricarea gemurilor, marmeladelor
şi jeleurilor.
Această clasă exclude:
- fabricarea făinei din legume
uscate, vezi 1561;
- conservarea în zahăr a fructelor
şi a nucilor, vezi 15.84
154 Fabricarea uleiurilor şi a grăsimilor vegetale şi animale
Fabricarea uleiurilor şi a
grăsimilor brute (15.41) include producţia de
uleiuri şi grăsimi vegetale
brute, nemodificate chimic, precum şi producţia
de uleiuri şi grăsimi animale
brute, nemodificate chimic. Fabricarea
uleiurilor şi grăsimilor
rafinate (clasa 15.42) include producţia de
uleiuri şi grăsimi vegetale
rafinate, precum şi producţia de grăsimi şi
uleiuri animale şi vegetale şi a
produselor (fracţiunilor) lor de
distilare, hidrogenate parţial sau
total, inter-esterificate sau
eladinizate, indiferent că sunt
rafinate sau nu, dar fără altă preparare
consecutivă.
1541 Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor brute
Această clasă include:
- producţia de uleiuri vegetale
brute: ulei de măsline, floarea soarelui,
soia, rapiţă, in, seminţe
de dovleac etc.;
- producţia făinei oleaginoase
nedegresate.
Această clasă include de
asemenea:
- producţia de uleiuri şi
grăsimi animale, necomestibile;
- extragerea uleiurilor de peşte
şi din mamifere marine.
Notă: Linter-ele de bumbac, turtele
şi alte produse reziduale ale
fabricării uleiului, constituie
sub-produse ale acestei clase.
Această clasă exclude:
- topirea şi rafinarea unturii
şi a altor grăsimi animale comestibile, vezi
15.11;
- măcinarea cerealelor, vezi 15.62;
- fabricarea uleiurilor esenţiale,
vezi 24.63
1542 Fabricarea uleiurilor şi a grăsimilor rafinate
Această clasă include:
- producţia uleiurilor vegetale
rafinate: ulei de măsline, ulei de soia
etc.;
- prelucrarea uleiurilor vegetale: suflare,
fierbere, oxidare,
polimerizare, deshidratare, hidrogenare
etc.
Această clasă exclude:
- producţia uleiului de măsline
realizat din măsline din producţia proprie, vezi 01.13;
- producţia uleiurilor şi
grăsimilor animale, necomestibile, vezi 15.41;
- extragerea uleiului (unturii) de
peşte şi a uleiurilor provenite de la
mamifere marine, vezi 15.41
1543 Fabricarea margarinei şi produselor comestibile similare
Această clasă include:
- fabricarea margarinei;
- fabricarea amestecurilor pentru tartine;
- fabricarea grăsimilor de
gătit, combinate.
Această clasă exclude:
- fabricarea de untură de porc
şi seu (de bovine, ovine etc.), vezi 15.11
155 Fabricarea produselor lactate
1551 Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor
Această clasă include:
- producţia de lapte lichid
proaspăt, pasteurizat, sterilizat, omogenizat
şi/sau tratat la cald;
- producţia băuturilor
nealcoolice pe bază de lapte;
- producţia de smântână din
lapte lichid proaspăt, pasteurizat, sterilizat,
omogenizat;
- fabricarea laptelui praf sau concentrat,
îndulcit sau neîndulcit;
- fabricarea untului;
- fabricarea iaurtului;
- fabricarea brânzei şi a cheagului;
- obţinerea zerului;
- fabricarea cazeinei şi lactozei.
Această clasă exclude:
- producţia de lapte de vacă
brut, vezi 01.21
Această clasă include:
- producţia de îngheţată
şi specialităţi de îngheţată.
Această clasă exclude:
- activităţi ale
cofetăriilor specializate în prepararea îngheţatei, vezi
55.30
156 Fabricarea produselor de morărit, amidonului şi produselor din amidon
1561 Fabricarea produselor de morărit
Această clasă include:
- morăritul: producţia de
făină, arpacaş, crupe sau pelete din grâu,
secară, ovăz, porumb sau alte
cereale;
- măcinarea orezului: producţia
de orez măcinat, glazurat, semi-fiert; sau
producţia de făină de
orez;
- măcinarea legumelor: producţia
de făină sau pudră de legume uscate sau
fructe comestibile;
- fabricarea cerealelor pentru micul
dejun;
- fabricarea făinei în amestec,
pentru pâine, prăjituri, biscuiţi sau
clătite.
Această clasă exclude:
-
fabricarea făinei de cartofi, vezi 15.31;
- măcinarea porumbului, vezi 15.62
1562 Fabricarea amidonului şi a produselor din amidon
Această clasă include:
- fabricarea amidonului din orez, cartofi,
porumb etc.;
- măcinarea porumbului;
- fabricarea glucozei, siropului de
glucoză, maltozei etc.;
- fabricarea glutenului;
- fabricarea uleiului (din germeni) de
porumb.
Această clasă exclude:
- fabricarea lactozei, vezi 15.51;
- producţia de zahăr din
sfeclă sau trestie de zahăr, vezi 15.83
157 Fabricarea produselor pentru hrana animalelor
1571 Fabricarea produselor pentru hrana animalelor de fermă
Această clasă include:
- fabricarea produselor pentru hrana
animalelor de fermă, inclusiv a
suplimentelor alimentare pentru animale;
Această clasă exclude:
- fabricarea de produse din peşte,
pentru hrana animalelor, vezi 15.20;
- producţia de turte din oleaginoase,
vezi 15.41
1572 Fabricarea produselor pentru hrana animalelor de companie
158 Fabricarea altor produse alimentare
1581 Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de patiserie
Această clasă include:
- fabricarea pâinii şi
specialităţilor de panificaţie;
- fabricarea produselor proaspete de
patiserie, plăcintelor, checurilor,
tartelor etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea produselor din paste
făinoase, vezi 15.85
1582 Fabricarea biscuiţilor, pişcoturilor şi altor produse similare
Această clasă include:
- fabricarea pişcoturilor,
biscuiţilor şi produselor "uscate" de
panificaţie;
- fabricarea produselor de patiserie
şi prăjiturilor conservate;
- fabricarea produselor pentru
gustări, dulci sau sărate.
Această clasă include:
-
fabricarea sau rafinarea zahărului (zaharozei) şi a înlocuitorilor de
zahăr, din sfeclă de
zahăr, suc de trestie de zahăr, arţar şi palmier.
Această clasă exclude:
- fabricarea glucozei, siropului de
glucoză, maltozei, vezi 15.62
1584 Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase
Această clasă include:
- fabricarea de cacao, unt de cacao,
grăsime şi ulei de cacao;
- fabricarea ciocolatei şi
bomboanelor de ciocolată;
- fabricarea produselor zaharoase;
- fabricarea gumei de mestecat;
- conservarea în zahăr a fructelor,
sâmburilor de fructe şi a altor părţi
ale plantelor;
- fabricarea pastilelor şi tabletelor
(mentolate, gen "TIC-TAC" etc.).
Această clasă exclude:
-
producţia zaharozei, vezi 15.83
1585 Fabricarea macaroanelor, tăiţeilor, cuş-cuş-ului şi a altor produse
făinoase similare
Această clasă include:
- fabricarea pastelor făinoase, ca:
macaroanele şi tăiţeii;
- fabricarea cuş-cuş-ului.
1586 Prelucrarea ceaiului şi cafelei
Această clasă include:
- decafeinizarea şi prăjirea
cafelei;
- obţinerea produselor din cafea:
- cafea măcinată;
- cafea solubilă;
- extracte şi concentrate din
cafea;
- fabricarea înlocuitorilor de cafea;
- amestecarea ceaiului şi frunzelor
de mate;
- ambalarea ceaiului, inclusiv în doze
(pliculeţe).
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea infuziilor din plante
(mentă, muşeţel, verbină etc.).
Această clasă exclude:
- fabricarea ceaiului, asociată cu
plantaţiile de ceai, vezi 01.13;
- fabricarea infuziilor din plante,
dacă sunt considerate medicinale, vezi
24.62
Această clasă include:
-
fabricarea mirodeniilor, sosurilor picante şi condimentelor:
- maioneză;
- făină de muştar;
- muştar etc.;
- fabricarea oţetului.
Această clasă exclude:
- cultivarea plantelor pentru mirodenii,
vezi 01.13;
- fabricarea sării de masă, vezi
14.40
1588 Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate şi alimentelor dietetice
Această clasă include:
- fabricarea produselor alimentare pentru
utilizări nutriţionale speciale
(Directivele Consiliului, OJ Nr. L 186,
din 30.06.1989):
- lapte praf pentru sugari;
- lapte şi alte alimente pentru
copii mici;
- alimente pentru sugari;
- alimente cu conţinut redus de
calorii, pentru controlul greutăţii;
- alimente dietetice pentru scopuri
medicale speciale;
- alimente cu conţinut redus de
sodiu, inclusiv sare fără sodiu;
- alimente fără gluten;
- alimente recomandate în efortul
muscular intens, în special pentru
sportivi;
- alimente pentru persoanele ce
suferă de dereglări ale metabolismului
carbohidraţilor (diabet).
1589 Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
Această clasă include:
- fabricarea de supe şi ciorbe;
- fabricarea drojdiei de bere, prafului de
ouă etc.;
- fabricarea produselor alimentare
îmbogăţite cu vitamine, proteine etc.
1591 Fabricarea băuturilor alcoolice distilate
Această clasă include:
- fabricarea băuturilor alcoolice
distilate: whisky, coniac, gin,
lichioruri etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea băuturilor alcoolice
nedistilate, vezi 15.92; 15.93 şi 15.94
1592 Fabricarea alcoolului etilic de fermentaţie
Această clasă include, de
asemenea:
- producţia alcoolurilor neutre.
Această clasă include:
- fabricarea vinului:
- vin de masă;
- VCPAR (vin de calitate, produs în
anumite regiuni);
- fabricarea vinului spumos;
- fabricarea vinului din must de struguri
concentrat.
Această clasă include de
asemenea:
- fabricarea vinului slab alcoolizat sau
fără alcool.
Această clasă exclude:
- producţia de vin din struguri de
producţie proprie, vezi 01.13;
- îmbutelierea şi ambalarea
fără transformare a vinului, vezi 51.34 şi
74.82
1594 Fabricarea cidrului şi a altor vinuri din fructe
Această clasă include:
- fabricarea cidrului, cidrului de pere,
miedului şi altor vinuri din
fructe, cât şi a băuturilor
mixte ce conţin alcool.
1595 Fabricarea altor băuturi nedistilate, obţinute prin fermentare
Această clasă include:
- fabricarea vermutului şi a altor
băuturi similare.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea berii slab alcoolizate sau
fără alcool
1598 Producţia de ape minerale şi băuturi răcoritoare nealcoolice
Această clasă include:
- producţia de ape minerale naturale;
- producţia de băuturi
nealcoolice:
- băuturi nealcoolice aromatizate
şi/sau îndulcite: limonadă, oranjadă,
cola, băuturi energizante,
băuturi din fructe, ape tonice etc.
Această clasă exclude:
- producţia de sucuri din fructe
şi legume, vezi 15.32
16 Fabricarea produselor din tutun
160 Fabricarea produselor din tutun
1600 Fabricarea produselor din tutun
Această clasă include:
- fabricarea produselor din tutun:
ţigarete, tutun de ţigarete, ţigări de
foi, tutun de pipă, tutun de
mestecat şi pentru prizat;
- fabricarea tutunului
"omogenizat" sau "reconstituit".
Această clasă exclude:
- cultivarea sau prelucrarea
preliminară a tutunului, vezi 01.11
DB INDUSTRIA TEXTILĂ ŞI A PRODUSELOR TEXTILE
17 Fabricarea produselor textile
Această diviziune include
pregătirea şi filarea fibrelor textile în fire,
precum şi ţesutul materialelor
textile, finisarea materialelor textile şi a
confecţiilor de
îmbrăcăminte, fabricarea articolelor confecţionate din
textile, cu excepţia lenjeriei (de ex.
lenjerie de pat, feţe de masă,
pături, covoare, pluş cord etc.)
şi fabricarea materialelor tricotate şi
croşetate şi a articolelor din
aceste materiale (de ex. ciorapi şi
pulovere). Cultura fibrelor naturale se
regăseşte în diviziunea 01
(Agricultură), în timp ce fabricarea fibrelor sintetice
reprezintă un
proces chimic ce trebuie să fie
clasificat în clasa 24.70 (Fabricarea
fibrelor artificiale). Fabricarea
confecţiilor de îmbrăcăminte se regăseşte
în diviziunea 18.
171 Pregătirea fibrelor şi filarea în fire
1711 Pregătirea fibrelor şi filarea în fire de bumbac şi tip bumbac
Această clasă include:
- operaţiunile de pregătire a
fibrelor tip bumbac, cardarea şi pieptănarea;
- fabricarea firelor tip bumbac, fie din
bumbac, fie din fibre artificiale
sau sintetice, pentru ţesut,
tricotat etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea aţei de cusut, vezi
17.16
1712 Pregătirea fibrelor şi filarea în fire de lână cardată şi tip lână cardată
Această clasă include:
- operaţiile de pregătire a
fibrelor tip lână: degresarea şi carbonizarea
lânei, cardarea;
- fabricarea firelor tip lână, fie cu
lână, fie cu fibre artificiale sau
sintetice, pentru ţesut, tricotat
etc.
1713 Pregătirea fibrelor şi filarea în fire de lână pieptănată şi tip lână
Această clasă include:
- pieptănarea fibrelor de lână;
- fabricarea firelor tip lână
pieptănată, fie cu lână, fie cu fibre
artificiale sau sintetice, pentru
ţesut, tricotat etc.;
- pregătirea şi filarea în fire
a fibrelor tip lână semi-pieptănată
(cardată dar incomplet
pieptănată).
1714 Pregătirea şi filarea în fire a fibrelor tip in
Această clasă include:
- meliţarea inului;
- fabricarea firelor tip in, fie cu in,
fie cu fibre artificiale sau
sintetice, pentru ţesut, tricotat
etc.
Această clasă include:
- bobinarea, spălarea şi
răcirea mătăsii naturale;
- cardarea şi pieptănarea
deşeurilor de mătase;
- fabricarea firelor tip mătase, fie
cu mătase naturală, fie cu fibre
artificiale sau sintetice, pentru
ţesut, tricotat, etc.;
- răsucirea, paralelizarea şi
înmuierea firelor sintetice sau artificiale.
Această clasă include:
- fabricarea aţei de cusut din orice
material textil, inclusiv din
amestecuri.
Această clasă exclude:
- fabricarea firelor pentru tricotat
şi croşetat, vezi 17.11 la 17.15;
17.17
1717 Pregătirea fibrelor şi filarea altor tipuri de fire
Această clasă include:
- operaţii de pregătire şi
filare în fire a altor fibre textile, cum ar fi
fibrele de iută sau liberiene.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea firelor din celofibră.
Această clasă exclude:
- fabricarea fibrelor şi a cablurilor
sintetice sau artificiale, fabricarea
firelor nerăsucite (inclusiv firul
cu rezistenţă mare şi firul pentru
covoare), din fibre sintetice sau
artificiale, vezi 24.70;
- fabricarea fibrelor de sticlă, vezi
26.14;
- filarea firului de azbest, vezi 26.82
1721 Ţesături din bumbac şi din fire tip bumbac
Această clasă include:
- fabricarea ţesăturilor din
bumbac, fie cu fire de bumbac, fie cu fire
artificiale sau sintetice.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea ţesăturilor
imitaţie de blană sau din şnur, a prosoapelor
pluşate, a voalului etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor textile pentru
acoperirea podelelor, vezi 17.51;
- fabricarea materialelor textile
neţesute, vezi 17.53;
- fabricarea materialelor textile înguste
(panglici), vezi 17.54;
- fabricarea materialelor textile
tricotate sau croşetate, vezi 17.60
1722 Ţesături din lână cardată şi din fire tip lână cardată
Această clasă include:
- fabricarea ţesăturilor din
fire tip lână, fie cu fire de lână, fie cu
fire artificiale sau sintetice.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor textile pentru
acoperirea podelelor, vezi 17.51;
- fabricarea materialelor textile
neţesute, vezi 17.53;
- fabricarea materialelor tricotate
şi croşetate, vezi 17.60
1723 Ţesături din lână pieptănată şi din fire tip lână pieptănată
Această clasă include:
- fabricarea ţesăturilor din
lână pieptănată, fie cu fire de lână, fie cu
fire artificiale sau sintetice.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor textile pentru
acoperirea podelelor, vezi 17.51;
- fabricarea materialelor textile
neţesute, vezi 17.53;
- fabricarea materialelor textile
tricotate şi croşetate, vezi 17.60
1724 Ţesături din mătase şi din fire tip mătase
Această clasă include:
- fabricarea ţesăturilor tip
mătase, fie cu fire de mătase, fie cu fire
artificiale sau sintetice.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor neţesute,
vezi 17.53
1725 Ţesături din alte textile
Această clasă include:
- fabricarea altor ţesături,
prin utilizarea fibrelor şi firelor speciale,
de in, cânepă, iută,
liberiene;
- fabricarea materialelor textile din
polipropilen.
Această clasă include, de
asemenea:
-
fabricarea ţesăturilor din fire de sticlă.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor textile pentru
acoperirea podelelor, vezi 17.51;
- fabricarea materialelor neţesute,
vezi 17.53;
- ţesutul firelor de azbest, vezi
26.82
173 Finisarea materialelor textile
1730 Finisarea materialelor textile
Această clasă include:
- albirea, vopsirea şi imprimarea
(inclusiv termoimprimarea) fibrelor,
firelor, materialelor şi
articolelor textile, inclusiv a articolelor de
îmbrăcăminte care nu sunt producţie proprie;
- apretarea, uscarea, expunerea la abur,
repararea, sanforizarea,
mercerizarea materialelor şi a
articolelor textile, inclusiv a
articolelor de îmbrăcăminte
care nu reprezintă producţie proprie.
Această clasă include, de
asemenea:
- finisarea articolelor de
îmbrăcăminte din piele;
- albirea jeans-ilor;
- plisarea şi alte lucrări
similare, executate pe materiale textile.
Această clasă exclude:
- finisarea articolelor textile executate
din materiale produse de fabrică, vezi 17.1; 17.2; 17.5;
- imprimarea la cerere, pe loc, pe
articole textile, vezi 52.74
Această clasă include:
- fabricarea de articole
confecţionate din orice material textil, inclusiv
din materiale tricotate sau
croşetate:
- pături, inclusiv cuverturi;
- lenjerie de pat, de masă sau de
bucătărie;
- cuverturi, plăpumi matlasate,
plăpumi de puf, perne, saci de dormit
etc.;
- fabricarea articolelor pentru decorarea
locuinţelor:
- perdele, draperii, jaluzele,
cuverturi de pat, huse de mobilă sau de
maşină etc.;
- prelate, corturi, articole pentru
camping, pânze pentru ambarcaţiuni,
parasolare, huse de automobil etc.;
- steaguri, drapele, fanioane etc.;
- cârpe de praf, cârpe de vase şi
articole similare, veste de salvare,
paraşute etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea părţii textile a
păturilor electrice, a produselor de
camping, de navigaţie;
-
fabricarea de prelate, veste de salvare, steaguri, paraşute,
îmbrăcăminte
de protecţie, saci şi
sacoşe, lavete pentru spălarea duşumelei, veselei,
şters praful etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor textile pentru uz
tehnic, vezi 17.54.
175 Fabricarea altor articole textile
1751 Fabricarea de covoare şi mochete
Această clasă include:
- fabricarea de ţesături şi
împletituri executate din textile, pentru
acoperirea pardoselilor:
- carpete, covoare, mochete,
preşuri.
Această clasă exclude:
- fabricarea ştergătoarelor
şi rogojinilor, prin împletirea materialelor, vezi 20.52;
- fabricarea materialelor pentru
acoperirea podelelor, din: plută, cauciuc
sau plastic, chiar cu o faţă
textilă, vezi 36.63
1752 Fabricarea de frânghii, sfori şi plase
Această clasă include:
- fabricarea de frânghii, sfori, odgoane,
cord şi şnururi, din fibre sau
fâşii textile, fie că sunt sau
nu impregnate sau acoperite cu cauciuc sau
plastic;
- fabricarea plaselor din sfoară,
cord sau frânghie;
- fabricarea produselor din frânghie
şi plasă: plase de pescuit, trancheţi
de navă, perne pentru
descărcare, tapane, frânghii sau cabluri prevăzute
cu inele metalice pentru încărcat
navele etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea plaselor pentru păr,
vezi 18.24
1754 Fabricarea altor articole textile n.c.a.
Această clasă include:
- fabricarea ţesăturilor înguste
(panglici), inclusiv materiale constând
din urzeală fără
bătătură, obţinute cu ajutorul unui adeziv;
- fabricarea fetrului;
- fabricarea de etichete, cocarde etc.;
-
fabricarea de pasmanterie ornamentală:
- trese, ciucuri, pampoane etc.;
- fabricarea tulului şi a altor
ţesături tip plasă, a dantelei, broderiilor
etc.;
- fabricarea materialelor impregnate,
acoperite sau stratificate cu
material plastic;
- fabricarea vatei şi articolelor
confecţionate din vată (tampoane etc.);
- fabricarea firelor metalizate sau
aurite, a firelor de cauciuc şi a
cordului acoperit cu material textil, a
firelor sau benzilor textile
acoperite, impregnate sau bordate cu
cauciuc sau plastic;
- fabricarea de diverse materiale:
ţesături cord pentru anvelope, din fire
artificiale rezistente; calc pânzat;
canava pentru utilizare în pictură;
muşama şi materiale textile
apretate similare, acoperite cu cauciuc,
adezivi sau substanţe poliamidice;
- fabricarea de diverse articole textile:
fitile textile, furtunuri, benzi
rulante şi alte produse similare,
curele de transmisie, pânză pentru
strecurat.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor din pâslă,
pentru acoperirea podelelor, vezi
17.51;
- fabricarea pânzei ţesute din fire
metalice, vezi 28.73
176 Fabricarea de metraje obţinute prin tricotare sau croşetare
1760 Fabricarea de metraje prin tricotare sau croşetare
Această clasă include:
- fabricarea şi prelucrarea în
aceeaşi unitate a metrajelor obţinute prin
tricotare sau croşetare:
- materiale pluşate şi
imitaţie de blană;
- materiale tip plasă şi
pentru ferestre, tricotate pe maşini Raschel
sau similare;
- alte materiale tricotate sau
croşetate.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor tip plasă
şi pentru acoperirea ferestrelor, gen
dantelă sau broderie, obţinute
pe maşini Raschel sau similare, vezi 17.54
177 Fabricarea de articole tricotate sau croşetate
1771 Fabricarea de ciorapi, şosete şi ciorapi pantalon, tricotaţi sau croşetaţi
Această clasă include:
- fabricarea de ciorapi, şosete
şi ciorapi pantalon.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea de
încălţăminte din materiale textile, fără tălpi
aplicate.
1772 Fabricarea de pulovere, veste şi articole similare tricotate sau croşetate
Această clasă include:
-
fabricarea de pulovere, jachete, jerseuri, veste şi articole similare,
tricotate sau croşetate.
18 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte; aranjarea şi vopsirea blănurilor
Industria confecţiilor de
îmbrăcăminte acoperă toate activităţile de
croitorie (pentru confecţii de gata
sau de comandă), din toate materialele
(de ex. piele, ţesături,
materiale tricotate sau croşetate etc.) a tuturor
articolelor de îmbrăcăminte (de
ex. haine, lenjerie pentru bărbaţi, femei
sau copii; îmbrăcăminte de
lucru, de oraş sau de purtare etc.) şi
accesoriilor. Nu se face nici o
distincţie între îmbrăcămintea pentru
adulţi sau copii, sau între
îmbrăcămintea modernă şi cea tradiţională.
Diviziunea 18 include, de asemenea, industria
blănurilor (blănuri şi haine
de blană). Ea nu include fabricarea
articolelor tricotate şi croşetate
(17.7) şi finisarea articolelor de
îmbrăcăminte (17.30).
181 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele
1810 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele
Această clasă include:
- fabricarea articolelor de
îmbrăcăminte din piele, sau din înlocuitori de
piele.
Această clasă exclude:
- fabricarea mănuşilor şi
curelelor din piele, vezi 18.24;
- fabricarea articolelor de
îmbrăcăminte din blană, vezi 18.30;
- fabricarea mănuşilor şi
căştilor de sport, din piele, vezi 36.40
182 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte şi accesorii
Această grupă exclude:
- fabricarea articolelor de
îmbrăcăminte din blană, vezi 18.30
1821 Fabricarea de articole de îmbrăcăminte pentru lucru
Această clasă exclude:
- fabricarea încălţămintei,
vezi 19.30;
- fabricarea îmbrăcămintei de
cauciuc sau plastic, neasamblate prin
cusătură, ci doar lipite, vezi
25.13 şi 25.24;
- fabricarea căştilor de
protecţie, vezi 25.24 şi 28.75;
- repararea articolelor de
îmbrăcăminte, vezi 52.74
1822 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)
Această clasă include:
- fabricarea altor confecţii din
materiale ţesute, tricotate sau
croşetate, materiale neţesute
etc., pentru bărbaţi, femei şi copii:
- haine, costume, compleuri, jachete,
pantaloni, fuste etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- croitoria de comandă.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor de
îmbrăcăminte din blană, vezi 18.30;
- fabricarea articolelor de
îmbrăcăminte din cauciuc şi materiale plastice,
neasamblate prin cusături, ci doar
lipite, vezi 25.13 şi 25.24;
- repararea articolelor de
îmbrăcăminte, vezi 52.74
1823 Fabricarea de articole de lenjerie de corp
Această clasă include:
- fabricarea de articole de lenjerie de
corp din materiale textile, ţesute,
tricotate sau croşetate,
mătase etc., pentru bărbaţi, femei şi copii:
- cămăşi, tricouri,
chiloţi, indispensabili, pijamale, cămăşi de noapte,
halate de casă, bluze, slipuri,
sutiene, corsete etc.
Această clasă exclude:
- repararea articolelor de îmbrăcăminte,
vezi 52.74
1824 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte şi accesorii n.c.a.
Această clasă include:
- fabricarea articolelor de
îmbrăcăminte pentru sugari, a treningurilor,
costumelor de schi, costumelor de baie
etc.;
- fabricarea pălăriilor şi
şepcilor;
- fabricarea altor accesorii:
mănuşi, curele, şaluri, cravate, fileuri de
păr etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea articolelor din blană,
pentru acoperit capul.
Această subclasă elementară
şi respectiv întreaga clasă 18.24 exclude:
- fabricarea căştilor de
protecţie, vezi 25.24 şi 28.75;
- fabricarea mănuşilor şi
căştilor din piele pentru sport, vezi 36.40;
- repararea articolelor de
îmbrăcăminte, vezi 52.74
183 Prepararea şi vopsirea blănurilor; fabricarea articolelor din blană
1830 Prepararea şi vopsirea blănurilor; fabricarea articolelor din blană
Această clasă include:
- prepararea şi vopsirea
blănurilor şi a pieilor cu păr: răzuirea,
tăbăcirea, tratarea cu
tananţi, decolorarea (albirea), tunderea, pensarea
şi vopsirea blănurilor;
- fabricarea articolelor din blană:
- fabricarea hainelor şi
accesoriilor din blană;
- asamblări de blănuri, cum
sunt: resturile de blană, rondelele,
covoraşele, fâşiile din
petice de blană etc.;
- diverse articole din blană:
covoraşe, "pufuri" (taburete rotunde)
neumplute, cârpe pentru lustruire
industrială.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea blănurilor artificiale
şi a articolelor din blană artificială
Această clasă exclude:
- producţia de blănuri
neprelucrate, vezi 01.25 şi 01.50;
- producţia de piei neprelucrate,
vezi 15.11;
- fabricarea imitaţiilor din
blană (materiale cu păr lung obţinute prin
ţesere sau tricotare), vezi 17.2
şi 17.60;
- fabricarea pălăriilor de
blană, vezi 18.24;
- fabricarea confecţiilor garnisite
cu blană, vezi 18.24;
- fabricarea cizmelor sau a pantofilor, cu
garnituri din blană, vezi 19.30
DC INDUSTRIA PIELĂRIEI ŞI A PRODUSELOR DIN PIELE
În prezent, industria pielăriei
şi a încălţămintei utilizează multe alte
materiale pentru a-şi fabrica
produsele (de ex. articole de voiaj,
încălţăminte etc.).
Activitatea descrisă în această diviziune include
prepararea şi tratarea cu
tananţi a pieilor brute produse de grupa 15.1.
191 Tăbăcirea şi finisarea pieilor
1910 Tăbăcirea şi finisarea pieilor
Această clasă include:
- producţia de piei
tăbăcite;
- producţia de piei velurate, piei
lăcuite sau metalizate;
- producţia de piei, din componente.
Această clasă exclude:
- producţia de piei şi piei
brute, vezi 15.11;
- fabricarea îmbrăcămintei din
piele, vezi 18.10;
- tăbăcirea şi finisarea
pieilor de animale cu blană sau a pieilor de
animale cu păr, vezi 18.30;
- fabricarea imitaţiilor din piele
care nu se compun din piele naturală, vezi 17.2; 25.13; 25.24
192 Fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de harnaşament
1920 Fabricarea de articole de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de harnaşament
Această clasă include:
- fabricarea de articole de voiaj,
genţi de mână şi articole similare, din
piele, piele din componente şi din
orice alt material, ca: pânză de
plastic, materiale textile, fibre
vulcanizate sau carton, la obţinerea
cărora se utilizează
aceeaşi tehnologie ca şi pentru piele;
- fabricarea cureluşelor de ceas,
nemetalizate;
- fabricarea de diverse articole din piele
sau piele reconstituită: curele
de transmisie, ambalaje etc.;
- fabricarea articolelor de harnaşament.
Această clasă exclude:
- fabricarea confecţiilor din piele,
vezi 18.10;
- fabricarea mănuşilor şi
pălăriilor din piele, vezi 18.24;
- fabricarea încălţămintei,
vezi 19.30;
- fabricarea cureluşelor metalice de
ceas, vezi 33.50
Această clasă include:
- fabricarea de
încălţăminte pentru toate scopurile, din orice material,
prin orice procedeu, inclusiv prin
turnare;
- fabricarea de jambiere, ghete şi
articole similare;
- fabricarea unor părţi din
încălţăminte: fabricarea căputelor şi a unor
părţi ale căputelor, a
tălpilor şi branţurilor, tocurilor etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea încălţămintei
din materiale textile, fără tălpi, vezi 17.71;
- fabricarea încălţămintei
din azbest, vezi 26.82;
- fabricarea pantofilor şi ghetelor
ortopedice, vezi 33.10
DD FABRICAREA LEMNULUI ŞI A PRODUSELOR DIN LEMN
Această diviziune include fabricarea
produselor din lemn, cum sunt:
cheresteaua, placajul, panourile de lemn,
ambalajele de lemn, podelele din
lemn, grinzi de lemn şi clădiri
prefabricate din lemn.
Procesele de producţie includ:
tăierea cu fierăstrăul, rindeluirea,
fasonarea, laminarea şi asamblarea
produselor din lemn, începând de la
tăierea buştenilor sau de la
cherestea, care poate fi tăiată ulterior, ori
fasonată la strung sau cu alte unelte
de fasonat. Cheresteaua sau alte
produse fasonate din lemn transformat pot
fi, de asemenea, rindeluite
ulterior şi asamblate în produse
finite, cum ar fi ambalajele din lemn.
Cu excepţia joagărelor şi a
unităţilor de ocrotire a pădurilor, unităţile
sunt grupate în ramuri industriale care se
bazează, în principal, pe
produsele specifice fabricate.
Diviziunea nu include nici fabricarea
mobilei (36.1), nici instalarea de
accesorii din lemn de producţie
proprie (vezi 45.42).
201 Tăierea şi rindeluirea lemnului; impregnarea lemnului
2010 Tăierea şi rindeluirea lemnului; impregnarea lemnului
Această clasă include:
- tăierea, rindeluirea şi
prelucrarea mecanică a lemnului;
- fabricarea traverselor de cale
ferată;
- fabricarea podelelor neasamblate din
lemn;
- fabricarea talaşului, a
rumeguşului, aşchiilor, particulelor de lemn.
Această clasă include, de
asemenea:
- uscarea lemnului;
- impregnarea sau tratarea chimică a
lemnului, cu conservanţi şi alte
materiale.
Această clasă exclude:
- tăierea copacilor şi
producţia de lemn brut, vezi 02.01;
- fabricarea şindrilei şi a
cofrajelor, vezi 20.30
202 Fabricarea de produse stratificate din lemn
203 Fabricarea de elemente de dulgherie şi tâmplărie, pentru construcţii
2030 Fabricarea de elemente de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii
Aceasta clasă include:
- fabricarea produselor din lemn, ce
urmează a fi utilizate în principal în
industria de construcţii:
- bârne, grinzi, suporţi pentru
acoperiş;
- uşi, ferestre, obloane şi
cadrele lor;
- scări, balustrade;
- cofraje din lemn, şindrilă;
- parchete asamblate în panouri;
- fabricarea caselor prefabricate din
lemn, sau a unor elemente ale
acestora.
Această clasă exclude:
- fabricarea lamelelor neasamblate de
lemn, pentru parchet, vezi 20.10
204 Fabricarea ambalajelor din lemn
2040 Fabricarea ambalajelor din lemn
Această clasă include:
- fabricarea cutiilor din lemn, a
lăzilor, cilindrilor şi altor ambalaje
similare din lemn;
- fabricarea paleţilor, a
paleţilor pentru cutii şi a altor platforme de
încărcare, din lemn;
- fabricarea butoaielor, ciuberelor,
putinilor, doagelor şi altor produse
de dogărie;
- fabricarea tamburilor din lemn, pentru
cablu.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor de voiaj, vezi
19.20;
- fabricarea de lăzi sau cutii din
material împletit, vezi 20.52
205 Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie şi împletituri
2051 Fabricarea altor produse din lemn
Această clasă include:
- fabricarea de diverse produse din lemn:
- mânere din lemn şi diferite
monturi pentru unelte, mături, perii;
- şanuri din lemn, pentru ghete
şi pantofi; umeraşe pentru haine;
- ustensile casnice şi vase de
bucătărie din lemn; cuiere pentru haine
şi pălării;
- statuete şi ornamente din lemn,
marchetărie de lemn, intarsii din
lemn;
- casete din lemn pentru bijuterii,
tacâmuri şi articole similare;
- sicrie de lemn;
- linguri, scafe, bobine, mosoare
pentru aţă de cusut şi articole
similare din lemn curbat;
- alte articole din lemn.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor de voiaj, vezi
19.20;
- fabricarea încălţămintei
din lemn, vezi 19.30;
- fabricarea de corpuri şi montaje de
iluminat, vezi 31.50;
- fabricarea carcaselor de ceas, vezi
33.50;
- fabricarea de mobilă, vezi 36.1;
- fabricarea jucăriilor din lemn,
vezi 36.50;
- fabricarea imitaţiilor de
bijuterii, vezi 36.61;
- fabricarea de perii şi mături,
vezi 36.62;
- fabricarea bastoanelor şi
umbrelelor de mână, vezi 36.63;
- fabricarea chibriturilor, vezi 36.63
2052 Fabricarea articolelor din plută, paie şi împletituri
Această clasă include:
- prelucrarea plutei naturale;
- fabricarea articolelor din plută
naturală şi aglomerată;
- fabricarea de împletituri şi
produse din materiale împletite: rogojini,
covoraşe, etc.;
- fabricarea de coşuri şi
împletituri din nuiele.
Această clasă exclude:
- fabricarea de rogojini sau împletituri
de materiale textile, vezi 17.51;
- fabricarea de mobilă, vezi 36.1
DE FABRICAREA CELULOZEI, HÂRTIEI ŞI A PRODUSELOR DIN HÂRTIE; EDITAREA ŞI TIPĂRIREA PUBLICAŢIILOR
21 Fabricarea celulozei, hârtiei şi a produselor din hârtie
Această diviziune cuprinde fabricarea
celulozei, hârtiei şi produselor din
hârtie reciclată. Fabricarea acestor
produse este inclusă în aceeaşi grupă,
deoarece ele constituie o serie de procese
conectate pe verticală. Mai
multe din aceste procese se
desfăşoară adesea, într-o singură unitate. În
esenţă, există trei
activităţi şi anume:
-
fabricarea celulozei, ce implică separarea fibrelor de celuloză de
alte
impurităţi din lemn sau din
deşeurile de hârtie.
- fabricarea hârtiei, ce implică
alcătuirea colilor din aceste fibre.
- fabricarea produselor din hârtie
reciclată, rezultate din hârtie şi alte
materiale, ce implică diverse
tehnici de tăiere şi modelare şi include
activităţi de acoperire
şi laminare. Articolele din hârtie pot fi
tipărite (de ex. tapet, ambalaje
pentru cadouri etc.), atât timp cât
informaţia tipărită nu
reprezintă scopul principal.
211 Fabricarea celulozei, hârtiei şi cartonului
Această clasă include:
- fabricarea celulozei albite, semi-albite
sau nealbite, prin procese
mecanice, chimice (cu sau fără
dizolvare) sau semichimice;
- eliminarea cernelii şi fabricarea
celulozei din deşeuri de hârtie.
2112 Fabricarea hârtiei şi cartonului
Această clasă include:
- fabricarea hârtiei şi cartonului,
destinate prelucrării industriale
ulterioare.
Această clasă include, de
asemenea:
- acoperirea şi impregnarea hârtiei
şi a cartonului;
- fabricarea hârtiei creponate;
- fabricarea hârtiei de ziar şi a
altor tipuri de hârtie pentru tipărituri
şi hârtie de scris;
- fabricarea hârtiei pentru rotativă.
Această clasă exclude:
- fabricarea cartonului ondulat, vezi
21.21;
- fabricarea articolelor din hârtie
prelucrată ulterior, vezi 21.22; 21.23;
21.24; 21.25
212 Fabricarea articolelor din hârtie şi carton
2121 Fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat şi a ambalajelor din hârtie sau carton
Această clasă include:
- fabricarea hârtiei şi cartonului
ondulat;
- fabricarea ambalajelor din hârtie sau
carton ondulat;
- fabricarea ambalajelor din carton
pliabil;
- fabricarea ambalajelor din carton
rezistent;
- fabricarea altor ambalaje din hârtie
şi carton;
- fabricarea sacilor şi pungilor de
hârtie;
- fabricarea dosarelor de birou şi a
articolelor similare.
Această clasă exclude:
- fabricarea plicurilor, vezi 21.23;
- fabricarea articolelor din pastă de
hârtie sau carton, prin presare sau
mulare (de exemplu cofraje de ouă),
vezi 21.25
2122 Fabricarea produselor de uz gospodăresc şi sanitar, din hârtie sau carton
Această clasă include:
- fabricarea produselor de uz
gospodăresc şi pentru igiena personală, din
hârtie şi pastă de
celuloză:
- şerveţele pentru
curăţat tenul;
- batiste, prosoape,
şerveţele de masă;
- hârtie igienică;
- tampoane igienice, scutece şi
căptuşeli de scutece pentru copii;
- ceşti, farfurii şi
tăvi.
2123 Fabricarea articolelor de papetărie
Această clasă include:
- fabricarea hârtiei de tipărituri
şi de scris, gata pentru utilizare;
- fabricarea hârtiei de imprimantă;
- fabricarea hârtiei de copiat, gata
pentru utilizare;
- fabricarea indigoului şi a hârtiei
şablon, pentru multiplicat;
- fabricarea hârtiei de lipit sau adezive,
gata pentru utilizare;
- fabricarea plicurilor şi a
cărţilor poştale;
- fabricarea cutiilor, mapelor, truselor
pentru scris, conţinând hârtie de
scris asortată.
Această clasă include:
- fabricarea tapetelor de hârtie şi a
altor materiale similare, pentru
lipit pe pereţi, inclusiv tapete
acoperite cu vinil;
- fabricarea materialelor textile pentru
acoperirea pereţilor.
2125 Fabricarea altor articole din hârtie şi carton n.c.a.
Această clasă include:
- fabricarea etichetelor;
- fabricarea hârtiei şi cartonului de
filtru;
- fabricarea bobinelor, mosoarelor,
canetelor etc., din hârtie şi carton;
- fabricarea cofrajelor de ouă
şi a altor produse de ambalat, din pastă
mulată (turnată);
- fabricarea cartelelor de hârtie sau
carton, utilizate la maşinile de
tricotat Jacquard.
Această clasă exclude:
- fabricarea hârtiei sau cartonului în
vrac (desfăcut), vezi 21.12;
- fabricarea cărţilor de joc,
vezi 36.50;
- fabricarea jocurilor şi
jucăriilor, din hârtie sau carton, vezi 36.50
22 Edituri, poligrafie şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor
Această diviziune include editarea
ziarelor, revistelor, a altor periodice
şi a cărţilor.
În general, unităţile cunoscute
ca edituri publică copii ale unor lucrări
pentru care posedă, de obicei,
dreptul de reproducere (copyright).
Lucrările pot avea un singur format
sau mai multe formate, inclusiv forma
poligrafică tradiţională,
bandă audio, CD-ROM sau on-line. Editorii pot
publica lucrări originale, create de
alţii, pentru care au obţinut
drepturile respective şi/sau
lucrări pe care le-au creat în interiorul
editurii.
Activităţile poligrafice
reprezintă tipărirea de produse, cum sunt: ziare,
cărţi, periodice, formulare
comerciale, felicitări şi alte materiale şi
execută, de asemenea, lucrări
anexe cum sunt: lucrările de legătorie,
serviciile de reproducere pe clişee
etc.
Activităţile anexe cuprinse aici fac
parte integrantă din industria
poligrafică şi aceste
operaţiuni furnizează aproape întotdeauna un produs
(o placă tipografică, o carte
legată sau un disc, ori un fişier magnetic)
ce face parte integrantă din
industria poligrafică.
Procesele utilizate în poligrafie includ o
varietate de metode utilizate
pentru a transfera o imagine de pe o
planşă, un ecran sau dintr-un fişier
de calculator, pe un suport oarecare, cum
ar fi: hârtia, materialele
plastice, metalul, articolele textile sau
lemnul. Cea mai utilizată dintre
aceste metode este transferarea imaginii
de pe o planşă sau ecran pe un
suport (tipărire litografică, a
unei gravuri, a unui ecran sau
flexografică). O nouă tehnologie
care se dezvoltă cu rapiditate
utilizează un fişier de
calculator în scopul acţionării directe a
mecanismului de tipărire pentru a
crea imaginea şi noi echipamente
electrostatice sau alte tipuri de
echipament (tipărire digitală sau
non-impact).
Deşi tipărirea şi editarea
sunt adesea executate de aceeaşi unitate (de ex.
un ziar), situaţiile în care aceste
activităţi distincte sunt efectuate în
aceeaşi unitate sunt din ce în ce mai
rare.
Această diviziune exclude:
- editarea de programe, vezi 72.21;
- editarea on-line fără
legătură cu alt tip de editare, se regăseşte în
72.40
Această clasă include:
- editarea cărţilor,
broşurilor, pliantelor şi materialelor similare,
inclusiv editarea dicţionarelor
şi a enciclopediilor;
- editarea hărţilor şi a
schemelor.
Această clasă include:
- editarea ziarelor, inclusiv a presei
publicitare.
2213 Editarea revistelor şi periodicelor
2214 Editarea înregistrărilor sonore
Această clasă include:
- editarea discurilor, a CD-urilor,
DVD-urilor şi benzilor magnetice cu
muzică sau alte înregistrări
sonore;
- editarea partiturilor muzicale
tipărite.
2215 Alte activităţi de editare
Această clasă include:
- editarea de:
- fotografii, gravuri de
cărţi poştale;
- orare;
- formulare;
- afişe, reproduceri ale operelor
de artă;
- alte tipărituri, cum sunt:
cărţile poştale ilustrate, reproduse prin
mijloace mecanice şi
foto-mecanice.
222 Tipărirea şi activităţi anexe
Această clasă include:
- imprimarea ziarelor şi a altor
publicaţii periodice.
2222 Alte activităţi de tipărire n.c.a.
Această clasă include:
- tipărirea de reviste şi de
alte periodice, cărţi, broşuri, partituri şi
manuscrise muzicale, hărţi,
atlase, afişe, cataloage publicitare,
prospecte şi alte tipărituri
publicitare, timbre poştale, timbre fiscale,
bilete de bancă, cecuri, registre,
albume, jurnale de zi, calendare,
formulare administrative şi alte
materiale imprimate comerciale, hârtie
de scris cu antet personal şi alte
tipărituri (de ex. etichete de
plastic, pungi de plastic şi
plăci de sticlă, articole din metal), cu
ajutorul presei de tipar înalt, la
offset, prin fotogravură, imprimare
flexografică, tipărire de pe
ecran şi cu alte prese de tipărit, maşini de
multiplicat, imprimante de calculator,
maşini de tipărit în relief,
fotocopiatoare şi termocopiatoare.
Această clasă exclude:
- tipărirea etichetelor, vezi 21.25;
- editarea, vezi 22.1
Această clasă include:
- legarea foilor tipărite, de ex.
pentru a forma cărţi, broşuri, reviste,
cataloage etc., prin pliere, asamblare,
coasere, lipire, colare,
însăilare, legare cu ajutorul
adezivilor, tăiere, precum şi imprimarea cu
litere aurite.
2224 Servicii pregătitoare pentru pretipărire
Această clasă include:
- lucrări de compoziţie,
culegere, fotoculegere, introducere a datelor,
inclusiv scanare şi
recunoaşterea caracterelor optice, cosmetizare
electronică;
- lucrări de creare a documentelor,
editare pe calculator şi toate
celelalte lucrări de
concepţie;
- servicii de pregătire a datelor
digitale, adică extindere, selecţie,
codificarea legăturii între
programe;
- servicii de proiectare asistată de
calculator, prelucrare asistată de
calculator, procesare electronică;
- servicii de paginare digitală;
- lucrări de executare a
planşelor, inclusiv fixarea imaginii şi a
paginilor cu ilustraţii (pentru
tipar înalt şi offset);
- lucrări de făţuire a
cilindrilor, pentru gravură;
- lucrări de prelucrare, executate
direct pe placă (şi plăci din
fotopolimeri);
- plăci şi vopsele pentru
lucrări de imprimare sau tipărire în relief;
- lucrări de artă, inclusiv
pietre pentru litografii şi blocuri din lemn
preparat.
2225 Alte lucrări de tipografie
Această clasă include:
- lucrări de realizare a produselor
reprografice;
- lucrări de realizare a suporturilor
de prezentare, de ex. diapozitive
pentru proiecţie şi alte forme
digitale de prezentare;
- lucrări de design al produselor
tipografice, de ex. schiţe, planuri,
machete;
- alte lucrări grafice ca: vopsire,
scufundare în baie sau imprimare,
copiere în alfabetul braille, perforare,
tipărire în relief, glazurare şi
laminare, colare şi intercalare,
creponare.
223 Reproducerea înregistrărilor pe suporţi
2231 Reproducerea înregistrărilor audio
Această clasă include:
- reproducerea după matriţă
a discurilor de patefon, CD-urilor, DVD-urilor
şi casetelor cu muzică, sau cu
alte înregistrări audio.
2232 Reproducerea înregistrărilor video
Această clasă include:
- reproducerea după matriţă
a benzilor video şi DVD-urilor cu filme şi alte
înregistrări video.
2233 Reproducerea înregistrărilor informatice
Această clasă include:
- reproducerea după matriţă
a înregistrărilor informatice (programe şi
date), pe discuri şi benzi.
23 Industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari
Această diviziune se bazează pe
transformarea ţiţeiului şi a cărbunelui
brut în produse utilizabile şi
include de asemenea industriile nucleare.
Partea de prelucrare din sectorul
energetic este aceea care începe în
secţiunea C (Industria
extractivă) fiind, de asemenea, prezentă şi în
secţiunea E (Energia electrică,
gaze şi apă). Procesul dominant este
rafinarea ţiţeiului, care
implică separarea ţiţeiului brut în produsele
componente prin tehnici cum sunt: cracarea
şi distilarea. Această diviziune
acoperă şi fabricarea, în cont
propriu, a unor produse caracteristice (de
ex. cocs, butan, propan, benzină,
petrol lampant, ulei combustibil,
combustibil nuclear etc.), precum şi
servicii de prelucrare (de ex.
rafinare la cererea clientului, tratarea
deşeurilor nucleare etc.).
Această diviziune include numai
fabricarea gazelor cu puritate scăzută (sub
95% pentru etan, etilenă şi
butan; sub 90% pentru propan (propilenă), butan
(butilenă) şi butadienă).
Nu este inclusă fabricarea gazelor cu
grad înalt de puritate (24.14),
fabricarea gazelor industriale (24.11),
extracţia hidrocarburilor (metan,
etan, butan sau propan - 11.10) şi
producţia gazelor, altele decât cele
provenite din prelucrarea
ţiţeiului (de ex. gaz provenit din prelucrarea
cărbunelui, din apă, gaz
provenit din procese gazogene, uzine de gaz -
40.21).
231 Fabricarea produselor de cocserie
2310 Fabricarea produselor de cocserie
Această clasă include:
- producerea cocsului;
- producerea gazelor de la cuptoarele de
cocs;
-
producerea gudroanelor de cărbune şi lignit.
Această clasă exclude:
- aglomerarea antracitului, vezi 10.10;
- aglomerarea lignitului, vezi 10.20;
- producţia de smoală, vezi
24.14;
- transformarea gazelor de la cuptoarele
de cocs, pentru distribuţie prin
conducte principale, vezi 40.21
232 Fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului
2320 Fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului
Această clasă include:
- fabricarea carburanţilor: benzină,
kerosen etc.;
- fabricarea de combustibili: ulei
combustibil uşor, mediu şi greu, gaze de
rafinărie ca: etan, propan, butan
etc.;
- fabricarea uleiurilor sau
grăsimilor lubrifiante pe bază de ţiţei,
inclusiv din reziduuri de ţiţei;
- fabricarea de produse pentru industria
petrochimică şi pentru prepararea
bitumului;
- fabricarea diferitelor produse:
white-spirit, vaselină, parafină etc.
233 Prelucrarea combustibililor nucleari
2330 Prelucrarea combustibililor nucleari
Această clasă include:
- producerea de uraniu
îmbogăţit;
- producerea elementelor combustibile,
pentru reactoarele nucleare;
- producerea elementelor radioactive,
pentru uzul industrial sau medical;
- prelucrarea combustibililor nucleari
şi tratarea reziduurilor nucleare
radioactive.
Această clasă exclude:
- extracţia şi concentrarea
minereurilor de uraniu şi thoriu, vezi 12.00;
- fabricarea oxidului de uraniu, vezi
12.00;
- tratarea şi îndepărtarea
reziduurilor radioactive, de tranziţie, din
spitale, vezi 90.02*1)
------------
*1) Tip de reziduuri radioactive (în
principal de origine medicală) care se vor degrada în perioada
depozitării temporare şi pot fi adecvate unei manipulări în afara
sistemului de control reglementar.
DG FABRICAREA SUBSTANŢELOR, A PRODUSELOR CHIMICE ŞI A FIBRELOR ŞI FIRELOR SINTETICE ŞI ARTIFICIALE
Această subsecţiune se
bazează pe transformarea materiilor prime organice
şi anorganice printr-un proces chimic
şi prepararea produselor pe baza unei
formule. Ea face distincţie între
producţia substanţelor chimice de bază,
care cuprind prima grupă
industrială, şi producţia de produse intermediare
şi finale obţinute prin
prelucrarea ulterioară a substanţelor chimice de
bază, care formează restul
grupelor de activitate.
24 Fabricarea substanţelor şi a produselor chimice
241 Fabricarea produselor chimice de bază
2411 Fabricarea gazelor industriale
Această clasă include:
- fabricarea gazelor industriale sau
medicale, lichefiate sau comprimate:
- gaze primare (elementare);
- aer lichefiat sau comprimat;
- gaze de refrigerare;
- gaze industriale mixte;
- gaze inerte, ca bioxidul de carbon;
- gaze izolatoare.
Această clasă exclude:
- extracţia de metan, etan, butan sau
propan, vezi 11.10;
- fabricarea, în rafinării de petrol,
a combustibililor gazoşi pe bază de
etan, butan sau propan, vezi 23.20
2412 Fabricarea coloranţilor şi a pigmenţilor
Această clasă include:
- fabricarea de coloranţi şi
pigmenţi, din orice sursă, sub forma de bază
sau concentrată.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea produselor de tipul celor
folosite ca agenţi fluorescenţi sau
ca
substanţe luminofere.
Această clasă exclude:
- fabricarea vopselelor şi
pigmenţilor preparaţi, vezi 24.30
2413 Fabricarea altor produse chimice anorganice de bază
Această clasă include:
- fabricarea de elemente chimice, cu excepţia
metalelor, a gazelor
elementare industriale şi a
elementelor radioactive produse de industria
combustibililor nucleari;
- fabricarea acizilor anorganici, cu
excepţia acidului nitric;
- fabricarea bazelor, leşiilor
şi a altor baze anorganice, cu excepţia
amoniacului;
- fabricarea altor compuşi
anorganici.
Această clasă exclude:
- fabricarea acidului azotic şi
sulfonitric, vezi 24.15;
- fabricarea amoniacului, vezi 24.15;
- fabricarea clorurii de amoniu, vezi
24.15;
- fabricarea nitriţilor şi a
nitraţilor de potasiu, vezi 24.15;
- fabricarea carbonaţilor de amoniu,
vezi 24.15
2414 Fabricarea altor produse chimice organice de bază
Această clasă include:
- fabricarea altor substanţe chimice
organice de bază, ca:
- hidrocarburi aciclice, saturate
şi nesaturate;
- hidrocarburi ciclice, saturate
şi nesaturate;
- alcooli aciclici şi ciclici,
inclusiv alcool etilic de sinteză;
- acizi mono- şi poli-carboxilici,
inclusiv acid acetic;
- alţi compuşi cu
funcţii oxigenate, inclusiv aldehide, cetone, chinone
şi compuşi cu funcţie
duală sau poli-oxigenată;
- compuşi organici cu funcţii
azotate, inclusiv amine;
- alţi compuşi organici,
inclusiv produse obţinute prin distilarea
lemnului etc.;
- fabricarea cărbunelui de lemn;
- producerea de bitum şi cocs de
bitum;
- fabricarea produselor aromatice
sintetice;
- distilarea gudronului de cărbune.
Această clasă exclude:
- fabricarea alcoolului etilic, din
substanţe fermentate, vezi 15.92;
- fabricarea materialelor plastice în
forme primare, vezi 24.16;
- fabricarea cauciucului sintetic în forme
primare, vezi 24.17;
- fabricarea acidului salicilic şi
O-acetilsalicilic, vezi 24.41;
- fabricarea glicerolului brut, vezi
24.51;
- fabricarea uleiurilor esenţiale,
vezi 24.63
2415 Fabricarea îngrăşămintelor şi produselor azotoase
Această clasă include:
- fabricarea îngrăşămintelor:
- îngrăşăminte azotoase,
fosfatice sau potasice, simple sau complexe;
- uree, fosfaţi naturali
bruţi şi săruri naturale de potasiu, brute;
- fabricarea produselor asociate ale
azotului:
- acid nitric şi sulfonic, amoniac,
clorură de amoniu, nitriţi şi
nitraţi de potasiu.
Această clasă exclude:
- fabricarea produselor agrochimice, vezi
24.20;
- tratarea reziduurilor prin compostare cu
plante, în scopul îndepărtării
şi al obţinerii unui produs
derivat (compost), vezi 90.02
2416 Fabricarea materialelor plastice în forme primare
Această clasă include:
- fabricarea materialelor plastice în
forme primare:
- polimeri, inclusiv cei din
etilenă, propilenă, stiren, clorură de
vinil, acetat de vinil şi
acrilice;
- poliamide;
- răşini fenolice, epoxidice
şi poliuretan;
- răşini aldehidice şi
poliesterice, precum şi polieteri;
- siliconi;
- modificatori ionici pe bază de
polimeri.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea celulozei.
Această clasă exclude:
- reciclarea materialelor plastice, vezi
37.20
2417 Fabricarea cauciucului sintetic în forme primare
Această clasă include:
- fabricarea cauciucului sintetic, în
forme primare:
- cauciuc sintetic;
- fracţiuni chimice;
- fabricarea amestecurilor de cauciuc
sintetic şi cauciuc natural.
242 Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice
2420 Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice
Această clasă include:
- fabricarea insecticidelor,
rodenticidelor, fungicidelor, ierbicidelor;
- fabricarea inhibitorilor de germinare, a
biostimulatorilor;
- fabricarea dezinfectanţilor;
- fabricarea altor produse agrochimice
n.c.a., exclusiv îngrăşămintele
artificiale şi compuşii
azotului n.c.a.
Această clasă exclude:
- fabricarea de
îngrăşăminte artificiale şi compuşi ai azotului
n.c.a., vezi 24.15
243 Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor
2430 Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor
Această clasă include:
- fabricarea vopselelor şi a
lacurilor;
- fabricarea pigmenţilor finiţi,
a opacifianţilor şi culorilor finite;
fabricarea emailurilor vitroase şi
a glazurilor, a angobelor şi
substanţelor analoge;
- fabricarea masticurilor;
- fabricarea compuşilor pentru
călăfătuit navele şi a preparatelor
nerefractare similare, de umplere sau de
acoperire a suprafeţelor;
- fabricarea solvenţilor şi
diluanţilor organici complecşi; fabricarea
dizolvanţilor finiţi, pentru
vopsele şi lacuri;
- fabricarea cernelii tipografice.
Această clasă exclude:
- fabricarea coloranţilor şi a
pigmenţilor, vezi 24.12;
- fabricarea cernelii de scris şi de
desen, vezi 24.66
244 Fabricarea de medicamente, produse farmaceutice şi naturiste
2441 Fabricarea produselor farmaceutice de bază
Această clasă include:
- producerea de substanţe active din
punct de vedere medicinal, ce urmează
a fi utilizate pentru
proprietăţile lor farmacologice, la fabricarea
medicamentelor;
- prelucrarea sângelui.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea zaharurilor pure din punct de
vedere chimic;
- prelucrarea glandelor şi fabricarea
extractelor glandulare etc.
2442 Fabricarea preparatelor farmaceutice
Această clasă include:
- fabricarea medicamentelor, definite ca
atare în legislaţia Comunităţii:
- antiseruri şi alte fracţii
ale sângelui;
- vaccinuri;
- diverse medicamente, inclusiv
preparate homeopatice;
- fabricarea produselor chimice
anticoncepţionale pentru uz extern şi a
medicamentelor anticoncepţionale
hormonale;
- fabricarea materialelor utilizate pentru
plombe dentare şi a cimenturilor
pentru reconstrucţia oaselor.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea vatei, tifonului,
feşelor, bandajelor medicinale impregnate, a
catgutului chirurgical etc.
245 Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere, cosmetice şi de parfumerie
2451 Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere
Această clasă include:
- fabricarea agenţilor organici
activi, de suprafaţă;
- fabricarea săpunului;
- fabricarea glicerolului;
- fabricarea preparatelor active, de
suprafaţă:
- prafuri de curăţat sub
formă solidă sau lichidă, precum şi detergenţi;
- preparate pentru spălatul
vaselor;
- produse pentru înmuierea materialelor
textile;
- fabricarea produselor de
curăţat şi lustruit:
- preparate pentru parfumarea şi
dezodorizarea încăperilor;
- ceară artificială şi
ceară preparată;
-
creme de ghete şi produse de lustruit pielea;
- creme şi produse de lustruit
lemnul;
- produse de lustruit pentru caroserii,
sticlă şi metal;
- paste şi prafuri de
curăţat.
2452 Fabricarea parfumurilor şi a produselor cosmetice (de toaletă)
Această clasă include fabricarea
de:
- parfumuri şi ape de toaletă;
- preparate de înfrumuseţare
şi farduri;
- preparate pentru prevenirea arsurilor
la plajă şi pentru bronzat;
- preparate pentru manichiură
şi pedichiură;
- şampoane, lacuri fixative pentru
păr, preparate pentru ondularea şi
întinderea părului;
- produse pentru igiena bucală
şi dentară, inclusiv preparate pentru
fixarea danturii false;
- preparate pentru ras;
- deodorante şi săruri de
baie;
- depilatoare.
Această clasă exclude:
- extragerea şi rafinarea uleiurilor
esenţiale, vezi 24.63
246 Fabricarea altor produse chimice
Această clasă include:
- fabricarea pulberilor propulsive;
- fabricarea explozivilor;
- fabricarea produselor pirotehnice.
2462 Fabricarea cleiurilor şi gelatinelor
Această clasă include:
- fabricarea gelatinei şi a
derivaţilor săi, a cleiului şi adezivilor
finiţi, inclusiv cleiurile şi
adezivii pe bază de cauciuc.
2463 Fabricarea uleiurilor esenţiale
Această clasă include:
- fabricarea extractelor din produse
aromatice naturale;
- fabricarea răşinilor;
- fabricarea apelor aromatice distilate;
- fabricarea mixturilor de produse
odorifere, utilizate la prepararea
parfumurilor sau a alimentelor.
Această clasă exclude:
- fabricarea produselor aromatice
sintetice, vezi 24.14;
- fabricarea parfumurilor şi a
preparatelor de toaletă, vezi 24.52
2464 Fabricarea preparatelor chimice de uz fotografic
Această clasă include:
- fabricarea plăcilor fotografice, a
filmelor, hârtiei fotosensibile şi a
altor materiale fotosensibile neexpuse;
- fabricarea preparatelor chimice pentru
uz fotografic.
2465 Fabricarea suporţilor destinaţi înregistrărilor
Această clasă include:
- fabricarea suporţilor de
înregistrare audio şi video;
- fabricarea dischetelor şi a
benzilor magnetice pentru calculatoare.
Această clasă exclude:
- fabricarea peliculei cinematografice,
vezi 24.64
2466 Fabricarea altor produse chimice n.c.a.
Această clasă include:
- fabricarea diverselor produse chimice,
ca de ex.:
- peptone, derivaţi ai peptonelor,
alte substanţe proteice şi derivatele
lor n.c.a.;
- uleiuri şi grăsimi
modificate chimic;
- materiale folosite la finisarea
materialelor textile şi a pielii;
- pulberi şi paste utilizate în
sudură;
- decapanţi pentru metale;
- aditivi finiţi pentru cimenturi;
- carbon activat, aditivi pentru
lubrifianţi, acceleratori finiţi ai
cauciucului, catalizatori şi
alte produse chimice de uz industrial;
- preparate antidetonante, antigeluri,
lichide pentru transmisia
hidraulică;
- reactivi complecşi de diagnostic
şi laborator.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea cernelii de scris şi de
desen.
247 Fabricarea fibrelor şi firelor sintetice şi artificiale
2470 Fabricarea fibrelor şi firelor sintetice şi artificiale
Această clasă include:
- fabricarea filamentelor sintetice sau
artificiale;
- fabricarea fibrelor sintetice sau
artificiale, necardate, nepieptănate
sau prelucrate altfel, utilizate pentru
filarea în fire;
- fabricarea firului simplu, sintetic sau
artificial, inclusiv a firului de
înaltă rezistenţă;
- fabricarea monofilamentelor sau a
benzilor înguste, sintetice sau
artificiale.
Această clasă exclude:
- fabricarea aţei de cusut din fire
artificiale, vezi 17.16;
- filarea fibrelor sintetice sau
artificiale (obţinerea firelor), vezi 17.1
DH FABRICAREA PRODUSELOR DIN CAUCIUC ŞI MASE PLASTICE
Industria de prelucrare a cauciucului
şi a maselor plastice se
caracterizează prin materiile prime
utilizate. Aceasta nu înseamnă însă, că
toate produsele fabricate din aceste
materiale se încadrează, în mod
necesar, în această subsecţiune.
25 Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice
251 Producţia de articole din cauciuc
2511 Fabricarea anvelopelor şi a camerelor de aer
Această clasă include:
- fabricarea anvelopelor din cauciuc
pentru vehicule, echipamente, maşini
mobile şi pentru alte
utilizări:
- anvelope pneumatice;
- anvelope solide sau tampon;
- fabricarea camerelor de aer interioare,
pentru anvelope;
- fabricarea suprafeţelor (benzilor)
de rulare interşanjabile, pentru
pneuri; a flapsurilor, benzilor
("cocoaşă de cămilă"), pentru
recondiţionarea anvelopelor etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor pentru repararea
cauciucului, vezi 25.13;
- repararea de anvelope şi camere
(vulcanizare), vezi 50.20
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor pentru repararea
cauciucului, vezi 25.13;
- repararea penelor de cauciuc, vezi 50.20
2513 Fabricarea altor produse din cauciuc
Această clasă include:
- fabricarea altor produse din cauciuc
natural sau sintetic, nevulcanizat,
vulcanizat sau solidificat:
- plăci, foi, benzi, baghete,
profile din cauciuc;
- tuburi, conducte şi furtunuri de
cauciuc;
- curele de transmisie şi benzi
transportoare din cauciuc;
- articole de igienă şi
farmacie, din cauciuc: prezervative, tetine,
buiote etc.;
- articole de îmbrăcăminte
din cauciuc;
- covoare şi preşuri din
cauciuc;
- materiale textile cauciucate;
- aţă şi frânghie din
cauciuc;
- fire şi ţesături
cauciucate;
- inele şi garnituri din cauciuc;
- învelişuri din cauciuc, pentru
role de conducere;
- saltele gonflabile din cauciuc.
Această clasă include, de
asemenea:
-
fabricarea materialelor pentru repararea cauciucului.
Această clasă exclude:
- fabricarea suportului textil pentru
anvelope, vezi 17.54;
- fabricarea îmbrăcămintei din
material textil elastic, vezi 18.2;
- fabricarea încălţămintei
din cauciuc, vezi 19.30;
- fabricarea cleiurilor şi adezivilor
pe bază de cauciuc, vezi 24.62;
- fabricarea benzilor
"cocoaşă de cămilă", vezi 25.11;
- fabricarea de plute pneumatice şi
ambarcaţiuni, vezi 35.12;
- fabricarea saltelelor din cauciuc
spongios neacoperit, vezi 36.15;
- fabricarea articolelor sportive din
cauciuc, vezi 36.40;
- fabricarea jocurilor şi
jucăriilor din cauciuc, vezi 36.50;
- recuperarea cauciucului, vezi 37.20
252 Fabricarea articolelor din material plastic
2521 Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor şi profilelor din material plastic
Această clasă include:
- fabricarea produselor semifabricate din
material plastic:
- plăci, folii, blocuri,
peliculă, foi, benzi etc.
- fabricarea produselor finite din
material plastic:
- tuburi, conducte, furtunuri şi
fitting-urile lor, din material
plastic.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor plastice în
forme primare, vezi 24.16;
- fabricarea elementelor optice de
plastic, vezi 33.40;
- fabricarea saltelelor din plastic
spongios neacoperit, vezi 36.15
2522 Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic
Această clasă include:
- fabricarea articolelor din material
plastic, utilizate pentru ambalarea
mărfurilor:
- pungi, saci, containere, cutii,
lăzi, bidoane, sticle etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor de voiaj, din
plastic, vezi 19.20;
- fabricarea articolelor din cauciuc
natural sau sintetic, vezi 25.1;
- ambalarea produselor în material
plastic, vezi 74.82
2523 Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii
Această clasă include:
- fabricarea articolelor din material
plastic pentru construcţii:
-
uşi, ferestre, tocuri, obloane şi articole similare, din plastic;
- bazine, rezervoare;
- pardoseli din material plastic,
articole de acoperit pereţii sau
plafonul, sub formă de suluri
sau dale etc.;
- articole sanitare din material
plastic: căzi, cuve de duş, chiuvete,
lavoare, bideuri etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor din cauciuc
natural sau sintetic, vezi 25.1;
- fabricarea linoleumului şi a
materialelor tari, de acoperire a podelelor,
altele decât cele din materiale
plastice, vezi 36.63
2524 Fabricarea altor produse din material plastic
Această clasă include:
- fabricarea articolelor de menaj din
material plastic (veselă, vase de
bucătărie şi articole de
toaletă);
- fabricarea diverselor articole din
plastic:
- căşti de protecţie din
material plastic, piese izolante, părţi din
material plastic pentru corpuri de
iluminat, rechizite şcolare sau de
birou, articole de
îmbrăcăminte, fittinguri pentru mobilă, statuete,
curele de transmisie şi benzi
transportoare etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor de voiaj, din
material plastic, vezi 19.20;
- fabricarea încălţămintei
din plastic, vezi 19.30;
- fabricarea instrumentelor medicale
şi dentare din plastic, vezi 33.10;
- fabricarea elementelor optice din
materiale plastice, vezi 33.40;
- fabricarea mobilei din plastic, vezi
36.1;
- fabricarea saltelelor din plastic spongios
neacoperit, vezi 36.15;
- fabricarea rechizitelor sportive din
plastic, vezi 36.40;
- fabricarea jocurilor şi
jucăriilor din plastic, vezi 36.50;
- fabricarea linoleumului şi a
materialelor tari de acoperire a podelelor,
altele decât cele din material plastic,
vezi 36.63
DI FABRICAREA ALTOR PRODUSE DIN MINERALE NEMETALICE
Această diviziune grupează
diferite domenii care au, toate, legătură cu o
singură substanţă de
origine minerală. În primul rând, sticla şi articolele
din sticlă (de ex.: sticla
plată, sticla cu goluri, fibrele din sticlă,
sticlăria tehnică etc.).
Urmează apoi produsele ceramice, dalele, ţiglele
şi produsele din lut ars; urmate de
ciment şi ipsos, de la materia primă
până la articolele finite. Piatra
fasonată şi finisată, precum şi alte
produse din minerale nemetalice,
completează această diviziune.
26 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice
261 Fabricarea sticlei şi a articolelor din sticlă
Această clasă include:
- fabricarea sticlei plate, inclusiv a
sticlei plate cu armătură de sârmă,
sticlei plate colorate sau cu tente de
culoare.
2612 Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate
Această clasă include:
- fabricarea sticlei securit, a sticlei
trase în foi, arcuită, cu marginile
prelucrate, găurită,
acoperită cu email sau prelucrată printr-un alt
procedeu (dar nu pentru pus în
ramă);
- fabricarea oglinzilor din sticlă;
- fabricarea de izolatori cu mai
mulţi pereţi din sticlă.
2613 Fabricarea articolelor din sticlă
Această clasă include:
- fabricarea sticlelor şi a altor
recipienţi, din sticlă sau cristal;
- fabricarea paharelor şi a altor
articole casnice, din sticlă şi cristal.
Această clasă exclude:
- fabricarea jucăriilor din
sticlă, vezi 36.50
2614 Fabricarea fibrelor din sticlă
Această clasă include:
- fabricarea fibrelor din sticlă
şi a produselor din ele, cu excepţia
ţesăturilor.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor ţesute cu
fire de sticlă, vezi 17.25;
- fabricarea cablurilor cu fibre optice,
pentru transmisii de date codate, vezi 31.30;
- fabricarea fibrelor optice şi a
cablurilor cu fibre optice, pentru
transmisia imaginilor în direct:
endoscopice, imagini optice directe, vezi 33.40
2615 Fabricarea de sticlărie tehnică
Această clasă include:
- fabricarea de produse din sticlă
pentru laborator, pentru industria
farmaceutică (inclusiv fiole);
- fabricarea de geamuri pentru ceasuri
şi sticle analoge, de sticle
neprelucrate optic, pentru ochelari;
- fabricarea de sticlă colorată
pentru mărgele din sticlă şi pentru
realizarea de imitaţii de
bijuterii;
- fabricarea de izolatori electrici din
sticlă;
- fabricarea de sticlă în masă
neprelucrată, sub formă de sferă (în afară
de microsfere), baghete şi tuburi.
Această clasă exclude:
- fabricarea seringilor, vezi 33.10;
- fabricarea elementelor optice din
sticlă prelucrată optic, vezi 33.40
262 Fabricarea produselor din ceramică refractară şi nerefractară (exclusiv cele pentru construcţii)
2621 Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc şi ornamental
Această clasă include:
- fabricarea de articole de menaj din
ceramică şi alte produse pentru uz
casnic şi de toaletă;
- fabricarea de statuete şi ornamente
din ceramică.
Această clasă exclude:
- fabricarea jucăriilor ceramice,
vezi 36.50;
- fabricarea imitaţiilor de
bijuterii, vezi 36.61
2622 Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor din ceramică
refractară, vezi 26.26;
- fabricarea materialelor de
construcţie ceramice, vezi 26.30; 26.40
2623 Fabricarea izolatorilor şi pieselor izolante din ceramică
Această clasă include:
- fabricarea de izolatori electrici din
ceramică, armătură izolată din
ceramică pentru maşini
electrice, dispozitive şi utilaje.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor din ceramică
refractară, vezi 26.26
2624 Fabricarea de produse ceramice de uz tehnic
Această clasă include:
- fabricarea de produse din ceramică
pentru laboratoare, uz industrial şi
alte scopuri tehnice.
2625 Fabricarea altor produse ceramice
Această clasă include:
- fabricarea altor produse din
ceramică (exclusiv, cele folosite în
construcţii), neclasificate în
altă parte (recipienţi şi similare, pentru
transport sau ambalare).
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor din ceramică
refractară, vezi 26.26;
- fabricarea materialelor de
construcţie ceramice, vezi 26.30; 26.40
2626 Fabricarea produselor ceramice refractare
Această clasă include:
-
fabricarea de ciment refractar, mortare, betoane şi alte materiale
refractare analoge;
- fabricarea de produse din ceramică
refractară:
- cărămizi, blocuri,
plăci şi alte materiale ceramice izolatoare, din
bioxid de siliciu;
- cărămizi refractare,
blocuri din ceramică refractară, plăci şi alte
materiale de construcţii din
ceramică refractară;
- alte produse din ceramică
refractară ca: retorte, creuzete, mufe,
coturi, tuburi etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea de articole conţinând
magnezită, dolomită sau cromită.
263 Fabricarea plăcilor şi dalelor, din ceramică
2630 Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramică
Această clasă include:
- fabricarea de plăci şi
calupuri din ceramică nerefractară, pentru
făţuirea sobelor sau
pereţilor;
- fabricarea plăcilor şi
pavelelor pentru pavaj, din ceramică nerefractară.
Această clasă exclude:
- fabricarea produselor din ceramică
refractară, vezi 26.26
264 Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor produse pentru construcţii, din argilă arsă
2640 Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor produse pentru construcţii, din argilă arsă
Această clasă include:
- fabricarea de produse pentru construcţii,
din argilă arsă:
- fabricarea de cărămizi,
ţigle, umbrele pentru coşuri de fum, tuburi,
conducte etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea de elemente pentru pardosire,
din argilă arsă.
Această clasă exclude:
- fabricarea produselor ceramice
refractare structurale, vezi 26.26;
- fabricarea dalelor şi pardoselelor
ceramice, vezi 26.30
265 Fabricarea cimentului, varului şi ipsosului
Această clasă include:
-
fabricarea de clincher, ciment Portland, ciment aluminos, ciment de zgură
şi alte cimenturi hidraulice
asemănătoare.
Această clasă exclude:
- fabricarea cimenturilor utilizate în
stomatologie, vezi 24.42;
- fabricarea mortarelor şi betoanelor
refractare, vezi 26.26;
- fabricarea articolelor din ciment, vezi
26.6;
- fabricarea betoanelor şi mortarelor
pregătite pentru a fi folosite, vezi
26.63; 26.64
Această clasă include:
- fabricarea varului stins, nestins
şi a varului hidraulic.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea dolomitei calcinate.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor din ipsos, vezi
26.6
266 Fabricarea elementelor din beton, ciment şi ipsos
2661 Fabricarea elementelor din beton pentru construcţii
Această clasă include:
- fabricarea de:
- plăci, plăcuţe,
cărămizi, tuburi, conducte etc.;
- produse din ciment, beton sau
piatră artificială, pentru construcţii;
- componente prefabricate din beton,
pentru clădiri şi construcţii
inginereşti.
2662 Fabricarea elementelor din ipsos pentru construcţii
Această clasă include:
- fabricarea de produse pe bază de
ipsos pentru construcţii:
- plăci, foi şi alte elemente
arhitecturale
Această clasă exclude:
- fabricarea cimenturilor refractare, vezi
26.26
Această clasă include:
- fabricarea mortarelor, în
unităţi organizate de tip industrial.
Această clasă exclude:
- fabricarea mortarelor refractare, vezi
26.26
2665 Fabricarea produselor din azbociment
Această clasă include:
- fabricarea de produse pentru
construcţii, pe bază de substanţe vegetale
(deşeuri de lemn, paie, alte fibre
vegetale);
- fabricarea de articole din fibre
celulozice cu ciment, cum ar fi:
- panouri, blocuri, ţigle, tuburi,
ţevi, rezervoare, bazine etc.
2666 Fabricarea altor elemente din beton, ciment şi ipsos
Această clasă include:
- fabricarea de alte produse din beton,
ciment şi ipsos:
- statui, basoreliefuri, vaze şi
ghivece de flori etc.
267 Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei
2670 Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei
Această clasă include:
- tăierea, fasonarea şi
prelucrarea pietrei şi marmurei destinate
construcţiilor de clădiri,
construcţiilor de monumente funerare, de
drumuri şi pentru alte
aplicaţii.
Această clasă exclude:
- activităţi de cariere, de
exemplu: producţia de pietre neprelucrate, vezi
14.11;
- producţia de pietre de moară,
pietre abrazive şi produse similare, vezi
26.81
268 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice
2681 Fabricarea de produse abrazive
Această clasă include:
- fabricarea de pietre de moară,
pietre de polizor, tocilă şi alte pietre
abrazive, naturale sau artificiale; praf
sau granule din abraziv natural
sau artificial, aplicat pe suport textil
sau hârtie etc.
2682 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.
Această clasă include:
- obţinerea de fibre
confecţionate din azbest; amestecuri pe bază de azbest
şi carbonat de magneziu; produse
din astfel de amestecuri sau din azbest.
Produse din asfalt sau materiale
analoge. Amestecuri de bitum pe bază de
asfalt natural, bitum natural, bitum de
petrol, smoală minerală sau
gudron mineral. Grafit artificial,
grafit coloidal sau semicoloidal;
produse pe bază de grafit sau
altfel de carbon sub formă de
semifabricate. Corindon artificial.
Produse minerale nemetalice,
neincluse în alte clase (vată
minerală, minerale poroase, mică
prelucrată, produse din mică,
produse neelectrice din grafit sau altfel
de carbon şi produse din tuf
vulcanic).
Această clasă exclude:
- fabricarea de vată de sticlă
şi a produselor din aceasta, vezi 26.14;
- fabricarea de produse din minerale
nemetalice n.c.a. (îmbrăcăminte,
încălţăminte, sfoară,
hârtie, funii, pâslă etc.);
- fabricarea materialelor de
fricţiune;
- fabricarea de materiale izolatoare, pe
bază de minerale nemetalice:
- vată minerală;
- vermiculită exfoliată;
- minerale expandate şi
izolanţi termici, sonori sau absorbanţi fonici;
- fabricarea de articole din diverse
substanţe minerale:
- mică prelucrată şi
articole din mică;
- smoală sau grafit (altele decât
cele electrice) etc.
DJ INDUSTRIA METALURGICĂ ŞI A PRODUSELOR DIN METAL
Această diviziune include
activităţile de turnare şi/sau rafinare de metale
feroase şi neferoase din minereu,
lingouri sau deşeuri, utilizând
tehnologii metalurgice diverse (inclusiv
electrice). Această subsecţiune
cuprinde şi fabricarea de aliaje
metalice şi superaliaje, prin introducerea
de elemente chimice în metalele pure.
Produsele rezultate după topire
şi rafinare, de obicei obţinute sub formă
de lingouri, sunt utilizate pentru
laminare, tragere sau extrudare, pentru
a obţine table, benzi, bare, profile
tije sau fire, ori sunt folosite în
stare topită la realizarea de piese
turnate.
271 Producţia de metale feroase sub forme primare şi semifabricate
2710 Producţia de metale feroase sub forme primare şi cea de feroaliaje
Această clasă include:
- producerea de fonte brute sau
oglindă sub formă de lingouri, blocuri sau
alte forme primare;
- producerea de feroaliaje;
- producerea de semifabricate din fier sau
oţel nealiat;
- producerea de lingouri, alte forme
primare şi semifabricate, din oţel
aliat şi inoxidabil;
- producerea de profile din oţel
aliat şi inoxidabil;
- producerea de bare forjate, din
oţel aliat şi inoxidabil;
- producerea de laminate plate din fier
şi oţel nealiat;
- producerea de profile din fier şi
oţel nealiat;
- producerea de bare forjate din fier
şi oţel nealiat;
- producerea de profile pentru căi de
rulare (şine);
- producerea de tablă subţire.
272 Producţia de tuburi din fontă şi oţel
2721 Producţia de tuburi (ţevi) din fontă
Această clasă include:
- fabricarea de tuburi (ţevi) turnate
din fontă, inclusiv tuburile turnate
centrifugal din oţel;
-
fabricarea de accesorii de ţevărie (coturi, manşoane şi
diverse
racorduri), din fontă şi din
oţel turnat.
2722 Producţia de tuburi (ţevi) din oţel
Această clasă include:
- fabricarea de ţevi prin laminare,
tragere sau extrudare la cald ori prin
laminare sau tragere la rece;
- fabricarea de tuburi prin deformare
plastică la cald şi sudare, prin
deformare plastică sau tragere la
rece, sau prin deformare plastică la
cald;
- fabricarea de accesorii de
ţevărie din oţel:
- flanşe plate şi flanşe
cu umăr, forjate;
- fittinguri filetate şi alte
fittinguri din oţel;
- fittinguri ce se montează prin
sudură, din oţel.
Această clasă exclude:
- fabricarea tuburilor fără
sudură (realizate dintr-o bucată), din oţel
turnat centrifugal, vezi 27.21
273 Alte activităţi metalurgice
Această clasă include:
- fabricarea de bare şi profile din
oţel, prin tragere la rece.
Această clasă exclude:
- fabricarea de fire obţinute prin
trefilare, vezi 27.34
Această clasă include:
- fabricarea de laminate plate din
oţel, cu o lăţime < 600 mm, din oţel
nealiat, obţinute prin relaminarea
la rece a produselor laminate la cald.
2733 Producţia altor profile obţinute la rece
Această clasă include:
- fabricarea de profile laminate şi
fasonate, din oţel nealiat, oţel
inoxidabil şi alte tipuri de
oţel aliat, obţinute prin finisare la rece,
dar neprelucrate ulterior.
Această clasă include:
- fabricarea de sârmă din oţel
nealiat, oţel inoxidabil şi alte tipuri de
oţel aliat, la rece.
274 Producţia metalelor preţioase şi a altor metale neferoase
2741 Producţia metalelor preţioase
Această clasă include:
- producerea de metale preţioase de
bază:
- producerea şi rafinarea
metalelor preţioase: aur, argint, platină
etc.;
- producerea de aliaje din metale
preţioase;
- producerea de semifabricate din metale
preţioase;
- producerea de metale comune, suflate cu
argint;
- producerea de metale comune sau argint,
suflate cu aur;
- producerea de platină şi de
metale comune, aur sau argint, suflate cu
platină.
Această clasă exclude:
- fabricarea carcaselor de ceas, din metal
preţios, vezi 33.50;
- fabricarea bijuteriilor din metale
preţioase, vezi 36.22
Această clasă include:
- producerea de aluminiu din alumină;
- producerea de aluminiu prin rafinarea
catalitică a deşeurilor de
aluminiu;
- producerea de aliaje pe bază de
aluminiu;
- producerea de semifabricate din
aluminiu.
Această clasă include, de
asemenea:
- producerea oxidului de aluminiu (alumina);
- fabricarea foilor subţiri din
aluminiu.
2743 Producţia plumbului, zincului şi cositorului
Această clasă include:
- producerea de plumb, zinc şi
cositor, din minereuri;
- producerea de plumb, zinc şi
cositor, prin rafinarea electrolitică a
deşeurilor de plumb, zinc şi
cositor;
- producerea de aliaje de plumb, zinc
şi cositor;
- producerea de semifabricate din plumb,
zinc sau cositor.
Această clasă include:
- producerea de cupru din minereu;
- producerea de cupru, prin separarea
electrolitică a deşeurilor de cupru;
- producerea de aliaje de cupru;
- fabricarea de benzi şi sârmă
de cupru;
- producerea de semifabricate din cupru.
2745 Producţia altor metale neferoase
Această clasă include:
- producerea de crom, magneziu, nichel
etc., din minereuri şi oxizi;
- producerea de crom, magneziu, nichel
etc, prin rafinare electrolitică sau
aluminotermie, a deşeurilor de
crom, magneziu, nichel etc.;
- producerea de aliaje pe bază de
crom, magneziu, nichel etc.;
- producerea de semifabricate din crom,
magneziu, nichel etc.
Această grupă include:
- fabricarea de produse semifinite şi
diverse produse obţinute prin
turnarea metalelor, produse realizate
pentru terţe părţi, conform
specificaţiilor lor.
Această grupă exclude:
- turnarea produselor finite din metal, de
ex.: 27.21 tuburi (ţevi) din
fontă etc.; cazane pentru
încălzirea centrală şi radiatoare, vezi 28.2 şi
28.3; fabricarea altor articole de uz
casnic din metal, vezi 28.75 etc.
Această clasă include:
- turnarea de semifabricate din
fontă;
- turnarea fontei cenuşii;
- turnarea fontei cu grafit sferoidal;
- turnarea de piese din fontă
maleabilă.
Această clasă exclude:
- turnarea realizată în cadrul
operaţiilor de fabricare a produselor
metalice, vezi diviziunile 27 - 36.
Această clasă include:
- turnarea de semifabricate din oţel;
- turnarea oţelului în forme finite.
Această clasă exclude:
- turnarea realizată în cadrul
operaţiilor de fabricare a produselor
metalice, vezi diviziunile 27 - 36.
2753 Turnarea metalelor neferoase uşoare
Această clasă include:
- turnarea de semifabricate din aluminiu,
magneziu, titan, beriliu, scandiu
etc;
- turnarea metalelor uşoare, în forme
finite.
Această clasă exclude:
- turnarea realizată în cadrul
operaţiilor de fabricare a produselor
metalice, vezi diviziunile 27 - 36.
2754 Turnarea altor metale neferoase
Această clasă include:
- turnarea în forme finite, a metalelor
neferoase grele;
- turnarea în forme finite, a metalelor
preţioase.
Această clasă exclude:
- turnarea realizată în cadrul
operaţiilor de fabricare a produselor
metalice, vezi diviziunile 27 - 36.
În timp ce diviziunea 28 se ocupă de
fabricarea produselor din metal "pur"
(cum ar fi piese, părţi
componente, containere şi structuri), de obicei cu
o funcţie statică, imobilă,
diviziunile 29 - 36 se referă la combinaţii sau
asamblări ale unor astfel de produse
metalice (uneori cu alte materiale) în
ansambluri complexe care, dacă nu
sunt în totalitate electrice, electronice
sau optice, funcţionează cu
părţi componente mobile.
281 Fabricarea de construcţii metalice
2811 Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice
Această clasă include:
- fabricarea de structuri metalice pentru
construcţii;
- fabricarea de structuri metalice
industriale (structuri pentru furnale,
pentru echipamente de ridicat şi
manevrat etc.);
- fabricarea de construcţii
prefabricate din metal:
- barăci metalice, elemente
modulare pentru expoziţii etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea elementelor de structură
pentru nave, vezi 35.11
2812 Fabricarea de elemente de dulgherie şi tâmplărie din metal
Această clasă include:
- fabricarea de uşi, ferestre, rame
de uşi şi ferestre, praguri pentru uşi,
din metal.
282 Producţia de rezervoare, cisterne şi containere metalice; producţia de
radiatoare şi cazane pentru
încălzire centrală
2821 Producţia de rezervoare, cisterne şi containere metalice
Această clasă include:
- fabricarea de rezervoare, cisterne
şi alte containere metalice, cu o
capacitate mai mare de 300 l;
- fabricarea de containere metalice,
pentru gaze comprimate sau lichefiate.
Această clasă exclude:
- fabricarea de butoaie, bidoane,
canistre, cuve, cutii metalice etc. care
să nu depăşească 300
l, vezi 28.7;
- fabricarea de containere pentru
transportul materialelor, vezi 34.20
2822 Producţia de radiatoare şi cazane pentru încălzire centrală
283 Producţia generatoarelor de aburi (cu excepţia cazanelor pentru încălzire centrală)
2830 Producţia generatoarelor de aburi (cu excepţia cazanelor pentru încălzire centrală)
Această clasă include:
- fabricarea de reactoare nucleare;
- fabricarea de cazane cu aburi şi
alte generatoare de aburi;
- fabricarea de echipamente auxiliare
utilizate pentru cazanele cu abur:
- condensatoare, economizoare,
supraîncălzitoare, cilindri colectori de
aburi şi acumulatori de aburi.
Această clasă exclude:
- fabricarea separatoarelor de izotopi,
vezi 29.56
284 Fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică; metalurgia pulberilor
2840 Fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică; metalurgia pulberilor
Această clasă include:
- fabricarea de produse finite sau
semifinite din metal, obţinute prin:
forjare, presare, matriţare,
ambutisare şi laminare;
- metalurgia pulberilor: fabricarea
produselor metalice, obţinute plecând
direct de la pulberi metalice, tratate
termic sau presate.
Această clasă exclude:
- producţia de pulbere metalică
fină, vezi 27.
285 Tratarea şi acoperirea metalelor; operaţiuni de mecanică generală
2851 Tratarea şi acoperirea metalelor
Această clasă include:
- acoperirile metalice, tratamentul anodic
etc., pentru metale;
- tratamentul termic al metalelor;
- operaţiunile de debavurare, sablare
şi curăţire a metalelor;
- vopsirea şi gravarea metalelor;
- acoperirea metalelor cu nemetale:
- plastifierea, emailarea,
lăcuirea etc.;
- călirea metalelor.
Această clasă exclude:
- acoperirea prin laminare a metalelor
comune cu metale preţioase, vezi
27.41
- efectuarea unor reparaţii de
urgenţă la articolele casnice, vezi 52.74
2852 Operaţiuni de mecanică generală
Această clasă include:
- activităţile de găurire,
polizare, frezare, alezare, filetare, strunjire,
sudare etc. a pieselor din metal;
- activităţile de tăiere
şi gravare cu fascicul laser;
- operaţiunile de întreţinere
şi reparaţii cu caracter general, ale
utilajelor.
286 Producţia de unelte şi articole de fierărie
2861 Fabricarea produselor de tăiat şi de uz casnic
Această clasă include:
- fabricarea de obiecte casnice de
tăiat (cuţite), precum şi alte obiecte
de uz casnic: furculiţe, linguri
etc.;
- fabricarea de diverse articole pentru
tăiat:
- aparate de bărbierit şi
lame pentru acestea;
- foarfeci pentru tăiat
corespondenţa sau pentru coafură/frizerie.
Această clasă exclude:
- fabricarea lamelor de tăiere pentru
maşini, vezi 28.62;
- fabricarea castroanelor alimentare
şi a veselei de masă, din metal, vezi
28.75;
- fabricarea tacâmurilor şi a veselei
de masă din metal preţios, vezi 36.22
2862 Fabricarea uneltelor de mână
Această clasă include:
- fabricarea de cuţite şi lame
tăietoare, pentru maşini şi utilaje;
- fabricarea de unelte de mână, ca:
pile, chei pentru piuliţe etc.;
- fabricarea părţilor active,
interschimbabile, pentru uneltele de mână
(chiar acţionate electric), sau
pentru maşini unelte: freze, burghie,
poansoane, matriţe, filiere, pânze
de fierăstrău;
- fabricarea de unelte pentru
fierărie: forje, nicovale etc.;
- fabricarea de menghine, cleşti.
Această clasă exclude:
- fabricarea sculelor de mână, cu
acţionare mecanică, vezi 29.41
2863 Fabricarea articolelor de feronerie
Această clasă include:
- fabricarea de încuietori, lacăte,
zăvoare, chei şi alte articole de
lăcătuşerie, pentru
clădiri, mobilier, vehicule etc.
287 Fabricarea altor produse prelucrate din metal
2871 Fabricarea de recipienţi, containere şi alte produse similare din oţel
Această clasă include:
- fabricarea de butoaie, bidoane, cutii
etc. (exclusiv cele pentru gaze),
confecţionate din oţel, cu o
capacitate sub 300 l;
- fabricarea de găleţi,
rezervoare cu capacitate sub 300 l etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea cisternelor şi
rezervoarelor, vezi 28.21
2872 Fabricarea ambalajelor din metale uşoare
Această clasă include:
- fabricarea de containere, butoaie,
bidoane, cutii cilindrice şi
capacităţi
asemănătoare, confecţionate din metale uşoare (aluminiu);
- fabricarea de:
- dopuri, capace, căpacele, capace
care se înşurubează (pentru sticle),
manşoane cu filet, acoperitoare
de siguranţă pentru manşoane;
- alte dispozitive de astupat, din
metale.
2873 Fabricarea articolelor din fire metalice
Această clasă include:
- fabricarea de cabluri metalice, benzi
şi articole similare;
- fabricarea de articole din fire
metalice: sârmă ghimpată, sârmă răsucită
pentru împrejmuiri, grilaje, reţele
din sârmă, plase etc.;
- fabricarea de ace de cusut, ace cu
gămălie şi ace de siguranţă.
2874 Fabricarea de şuruburi, buloane, lanţuri şi arcuri
Această clasă include:
- fabricarea de cuie, pioneze, scoabe,
şaibe şi articole similare;
- fabricarea de şuruburi, buloane,
piuliţe;
- fabricarea de arcuri:
- arcuri din foi, arcuri elicoidale,
bare de torsiune;
- foi pentru arcuri;
- fabricarea lanţurilor, cu
excepţia lanţurilor de transmisie mecanică.
Această clasă exclude:
- fabricarea lanţurilor cu transmisie
mecanică, vezi 29.14;
-
fabricarea orologiilor sau ceasurilor cu arc, vezi 33.50
2875 Fabricarea altor articole din metal
Această clasă include:
- fabricarea de articole casnice, din
metal:
- sosiere, tigăi şi alte
ustensile neelectrice, pentru utilizare la masă
sau în bucătărie;
- veselă metalică;
- accesorii pentru bucătării
(inclusiv articole pentru curăţat:
răzuitoare, bureţi de
sârmă etc.);
- fabricarea de căzi, chiuvete,
bazine de spălător şi articole similare;
-
fabricarea de articole mărunte pentru birou (cleme, agrafe etc.);
- fabricarea de seifuri, casete, uşi
blindate etc.
- fabricarea de spade, săbii,
baionete şi de teci pentru acestea
- fabricarea de elici navale şi
palete pentru acestea
- fabricarea de diverse articole din
metal:
- căşti de protecţie,
din metal
- capse, catarame, cârlige
- panouri indicatoare etc.
DK INDUSTRIA DE MAŞINI ŞI ECHIPAMENTE
29 Industria de maşini şi echipamente
Diviziunea 29 cuprinde fabricarea de
maşini şi echipamente care acţionează
în mod independent asupra materialelor,
fie în mod mecanic, fie termic, sau
execută operaţiuni pe materiale
(cum ar fi manipulare, pulverizare,
cântărire sau ambalare), incluzând
componentele lor mecanice care produc şi
aplică forţă, şi orice
părţi componente fabricate special. Această
categorie include dispozitive fixe şi
mobile sau portabile, indiferent dacă
sunt destinate utilizării
industriale, militare, în construcţii, în
agricultură, sau sunt de uz casnic.
Fabricarea armamentului şi a
echipamentelor speciale pentru transportul
de pasageri sau de mărfuri, în
cadrul instalaţiilor care
aparţin, de asemenea, acestei diviziuni.
Această diviziune exclude fabricarea
produselor metalice de uz general
(Diviziunea 28), a dispozitivelor de
control asociate, a calculatoarelor, a
aparaturii de măsură şi
control, aparatelor pentru distribuţie şi comandă
electrică (Diviziunile 30 - 33)
şi a vehiculelor cu motor de utilizare
generală (Diviziunile 34 şi 35).
Diviziunea 29 face distincţia între
fabricarea echipamentelor şi
componentelor de utilizare generală
şi cele cu utilizări speciale.
Titlurile încep cu "Fabricarea de ..."
- motoare (cu excepţia motoarelor
electrice), turbine, pompe, compresoare,
supape şi organe mecanice de
transmisie;
- cuptoare industriale, arzătoare,
echipamente de ridicat şi manipulat,
echipamente de ventilare şi
condiţionare a aerului, alte echipamente de ventilare şi
condiţionare a aerului, alte echipamente de
utilizare generală (de ex.:
echipamente pentru ambalat, maşini de
cântărit şi echipamente pentru
purificarea apei);
- maşini agricole, maşini unelte,
alte maşini cu destinaţie industrială
specifică (de ex.: pentru
metalurgie, construcţii, extracţie sau pentru
fabricarea produselor alimentare,
textile, a hârtiei, tipăriturilor, a
produselor din mase plastice şi
cauciuc)
- armament şi muniţie;
- maşini şi aparate de uz casnic
(electrice şi neelectrice).
Această clasă include:
- fabricarea de motoare (cu piston) cu
combustie internă şi a părţilor lor,
cu excepţia motoarelor pentru
aviaţie, autoturisme şi motociclete:
- motoare navale;
- motoare pentru locomotive;
- fabricarea de turbine şi a
părţilor lor:
- turbine cu aburi sau alţi
vapori;
- turbine hidraulice, roţi
hidraulice;
- turbine cu gaze.
Această clasă exclude:
- fabricarea turbinelor de vânt, vezi
29.12;
- fabricarea de generatoare electrice,
vezi 31.10;
- fabricarea componentelor şi
echipamentelor electrice pentru maşini cu
combustie internă, vezi 31.61;
- fabricarea de autovehicule, aparate de
zbor sau motociclete, vezi 34.10;
35.30; 35.41;
- fabricarea turboreactoarelor şi
turbopropulsoarelor, vezi 35.30
2912 Fabricarea de pompe şi compresoare
Această clasă include:
- fabricarea de pompe de aer sau vid,
compresoare de aer sau alte gaze;
- fabricarea de pompe pentru lichide,
echipate sau nu cu instrumente de
măsură.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea de motoare hidraulice şi
pneumatice; motoare eoliene.
Această clasă exclude:
- fabricarea echipamentelor de transmisie
hidraulică, vezi 29.14
2913 Fabricarea de articole de robinetărie
Această clasă include:
- fabricarea de robineţi şi valve
industriale, inclusiv valve regulatoare
şi robineţi de admisie;
- fabricarea de robineţi şi
valve pentru instalaţii sanitare;
- fabricarea de robineţi şi
valve pentru instalaţii de încălzire.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor de
robinetărie din cauciuc vulcanizat nerigid,
sticlă sau din materiale ceramice,
vezi 25.13; 26.15 sau 26.24;
- fabricarea supapelor de admisie şi
evacuare pentru motoare cu combustie
internă, vezi 34.30; 35.30
2914 Fabricarea lagărelor, angrenajelor şi organelor mecanice de transmisie
Această clasă include:
- fabricarea de rulmenţi cu bile sau
role şi a părţilor lor componente;
- fabricarea echipamentului de transmisie
a energiei mecanice:
- arbori de transmisie şi manivele
(inel arbori cu came);
- carcase de rulmenţi şi
lagăre;
- fabricarea de angrenaje (inclusiv cu
roţi dinţate), cutii de viteze şi
alte dispozitive de schimbare a
vitezelor;
- fabricarea ambreiajelor şi cuplajelor
mecanice;
- fabricarea de volanţi şi
scripeţi;
- fabricarea lanţurilor articulate;
- fabricarea echipamentului de transmisie
hidraulică.
Această clasă exclude:
- fabricarea altor lanţuri, vezi
28.74;
- fabricarea ambreiajelor
electromagnetice, vezi 31.62
292 Fabricarea de maşini de utilizare generală
2921 Fabricarea cuptoarelor industriale şi arzătoarelor
Această clasă include:
- fabricarea de cuptoare electrice,
cuptoare industriale şi de laborator
(inclusiv incineratoare);
- fabricarea arzătoarelor.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea de vetre automate,
grătare şi dispozitive pentru evacuarea
cenuşei.
Această clasă exclude:
- fabricarea maşinilor de uscat
produse agricole, vezi 29.53;
- fabricarea cuptoarelor de brutărie
neelectrice, vezi 29.53;
- fabricarea uscătoarelor pentru
lemn, hârtie sau carton, vezi 29.56;
- fabricarea cuptoarelor de uz casnic,
vezi 29.71;
- fabricarea sterilizatoarelor
medico-chirurgicale sau de laborator, vezi
33.10
2922 Fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat
Această clasă include:
- fabricarea de echipamente de ridicat,
manipulat, încărcat, descărcat:
- palane de ridicare; trolii şi
cabestane, vinciuri;
- poduri rulante, macarale, suporturi
suspendate de prindere etc.;
- utilaje mobile, dotate sau nu cu
echipament de ridicat sau manipulat,
autopropulsate sau nu, de tipul celor
folosite în fabrici;
-
manipulatori şi roboţi industriali specializaţi pentru
operaţii de
ridicare, încărcare sau
descărcare;
- fabricarea de conveioare, teleferice
etc.;
- fabricarea de lifturi, elevatoare
şi scări şi trotuare rulante.
Această clasă include, de
asemenea:
- întreţinerea lifturilor,
scărilor rulante şi elevatoarelor
Această clasă exclude:
- fabricarea ascensoarelor şi
transportoarelor cu acţiune continuă, pentru
mine sau pentru alte lucrări
subterane, vezi 29.52;
- fabricarea excavatoarelor, a cupelor
mecanice şi încărcătoarelor de
excavare, vezi 29.52;
- fabricarea roboţilor industriali
pentru utilizări multiple, vezi 29.56;
- fabricarea macaralelor plutitoare,
macaralelor de pe vagoane de cale
ferată şi autocamioane, vezi
34.10; 35.11; 35.20
Această clasă include:
- fabricarea de echipament industrial de
răcit şi congelat;
- fabricarea de echipament pentru
condiţionarea aerului;
- fabricarea de schimbători de
căldură;
- fabricarea ventilatoarelor de uz
industrial.
Această clasă exclude:
- fabricarea maşinilor de uscat
pentru produse agricole, vezi 29.53;
- fabricarea echipamentelor de refrigerare
sau congelare casnice, vezi
29.71;
- fabricarea ventilatoarelor casnice, vezi
29.71
2924 Fabricarea altor echipamente de utilizare generală
Această clasă include:
- fabricarea de maşini pentru
cântărit (altele decât balanţele sensibile de
laborator):
- cântare casnice şi pentru
magazine, platforme de cântărire,
dispozitive de cântărire
continuă, rame suspendate pentru cântărire,
greutăţi etc.;
- fabricarea de aparate şi
dispozitive pentru filtrarea şi purificarea
lichidelor;
- fabricarea de echipamente pentru
proiectarea, dispersia sau pulverizarea
de lichide sau substanţe
pulverulente:
- pistoale-pulverizatoare,
stingătoare de foc, maşini de sablat, maşini
de curăţat cu abur etc.;
- fabricarea de maşini pentru
împachetat şi ambalat:
- maşini de etichetat, capsulat,
sigilat, închis, umplut etc.;
- fabricarea de maşini de spălat
sau uscat sticle şi pentru gazeificarea
băuturilor;
- fabricarea de dispozitive de distilare
sau filtrare pentru rafinării,
industria chimică, industria
alimentară etc.,
- fabricarea generatoarelor de gaz;
- fabricarea de calandre, maşini de
vălţuit şi a cilindrilor pentru
acestea;
- fabricarea de maşini centrifugale;
Această clasă exclude:
- fabricarea maşinilor şi
aparatelor de pulverizare pentru agricultură, vezi 29.32;
- fabricarea maşinilor de laminare a
metalelor, sticlei şi a cilindrilor
acestora, vezi 29.51; 29.56;
- fabricarea separatoarelor de creme sau
frişcă, vezi 29.53;
- fabricarea ventilatoarelor casnice, vezi
29.71;
- fabricarea cântarelor de precizie, vezi
33.20
293 Fabricarea de maşini agricole şi forestiere
Această clasă include:
- fabricarea de tractoare agricole şi
forestiere;
- fabricarea motocultoarelor.
Această clasă exclude:
- fabricarea tractoarelor rutiere pentru
semi-remorci auto, vezi 34.10;
- fabricarea remorcilor sau semiremorcilor
auto, vezi 34.20
2932 Fabricarea altor maşini şi utilaje agricole şi forestiere
Această clasă include:
- fabricarea de maşini de cosit
(inclusiv pentru gazon);
- fabricarea de remorci sau semiremorci
agricole, cu autoîncărcare sau
autodescărcare;
- fabricarea de maşini agricole
pentru pregătirea, cultivarea sau
fertilizarea solului:
- pluguri, grape, grape cu disc,
cultivatoare, scarificatoare etc.;
- fabricarea de maşini de secerat sau
treierat:
- secerători, maşini de
treierat, sortat etc.;
- fabricarea maşinilor de muls;
- fabricarea de maşini de pulverizat,
pentru agricultură;
- fabricarea de maşini agricole
diverse:
- incubatoare şi cloşti
artificiale, echipament pentru prepararea
furajelor, apicultură etc.;
- maşini de curăţat,
sortat sau calibrat ouă, fructe, seminţe, cereale
etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea sculelor agricole de
mână, vezi 28.62;
- fabricarea separatoarelor de creme sau
frişcă, vezi 29.53;
- fabricarea de remorci sau semiremorci
auto, vezi 34.20;
- fabricarea de utilaje mobile de
încărcat-descărcat, vezi 29.22
294 Fabricarea maşinilor-unelte
2941 Fabricarea maşinilor-unelte portabile acţionate electric
Această clasă include:
- fabricarea uneltelor manuale,
acţionate pneumatic sau cu motor;
- fabricarea părţilor componente
ale fierăstraielor cu lanţ; părţi
componente ale maşinilor-unelte
pneumatice; părţi componente ale
maşinilor-unelte manuale,
fără motor electric;
- fabricarea de părţi componente
ale maşinilor-unelte manuale cu motor
electric.
2942 Fabricarea altor maşini-unelte pentru prelucrarea metalului
Această clasă include:
- fabricarea maşinilor-unelte pentru
prelucrarea metalelor, cu laser şi
procedee similare; centre de prelucrare
şi similare;
- fabricarea de strunguri, maşini de
găurit şi frezat, pentru prelucrarea
metalelor;
- fabricarea altor maşini-unelte,
pentru prelucrarea metalelor;
- fabricarea de piese componente şi
accesorii destinate maşinilor-unelte,
pentru prelucrarea metalelor.
2943 Fabricarea altor maşini-unelte n.c.a.
Această clasă include:
- fabricarea de maşini unelte pentru
prelucrarea pietrei, lemnului şi a
altor materiale similare; prese pentru
fabricarea panourilor din
particule şi similare;
- fabricarea de maşini pentru
cositorit, lipit şi sudat; maşini şi aparate
de călire a suprafeţelor sau
de acoperire prin pulverizare de metal
topit;
- fabricarea de port-scule (inclusiv cele
cu autodeschidere);
- fabricarea de mandrine pentru fixarea
pieselor ce se prelucrează pe
maşini unelte;
- fabricarea de capete divizoare şi
alte dispozitive speciale pentru maşini
unelte;
- fabricarea de părţi şi
accesorii pentru maşini unelte destinate
prelucrării lemnului, plutei, ebonitei
şi a altor materiale similare;
- fabricarea de părţi şi
accesorii pentru echipamentele de sudură.
295 Fabricarea altor maşini cu destinaţie specifică
2951 Fabricarea utilajelor pentru metalurgie
Această clasă include:
- fabricarea de maşini şi
echipamente pentru manipularea metalului topit:
- convertizoare, lingotiere, oale de
turnare, maşini de turnat;
- fabricarea de laminoare şi cilindri
pentru laminoare.
Această clasă exclude:
- fabricarea de şasiuri şi matriţe
pentru turnătorie (exclusiv blocuri
metalice), vezi 29.56
2952 Fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii
Această clasă include:
- fabricarea de elevatoare şi benzi
transportoare cu acţiune continuă,
pentru lucrări subterane;
- fabricarea de maşini de forat,
tăiat, săpat tuneluri etc.;
- fabricarea de maşini de separare,
sortare, cernere etc., pentru materiale
minerale;
- fabricarea de utilaje pentru fabricarea
betonului şi mortarului;
- fabricarea de utilaje pentru
construcţii:
- buldozere, gredere, screpere,
compresoare, nivelatoare, maşini de
curăţat zăpada etc;
- fabricarea de utilaje pentru baterea
şi scoaterea piloţilor; maşini de
tencuit, maşini de asfaltat etc.;
- fabricarea de lame pentru buldozer.
Această clasă exclude:
- fabricarea de echipamente de ridicat
şi manipulat, vezi 29.22;
- fabricarea de tractoare pe pneuri, vezi
29.31 şi 34.10;
- fabricarea de maşini unelte pentru
prelucrarea pietrei, vezi 29.4;
- fabricarea de autobetoniere vezi 34.10
2953 Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea produselor alimentare, băuturilor şi tutunului
Această clasă include:
- fabricarea uscătoarelor pentru
produse agricole;
-
fabricarea de utilaje pentru industria laptelui:
- separator de coceni sau
hrişcă;
- utilaje de prelucrare a laptelui
(omogenizatoare şi iradiatoare);
- utilaje pentru transformarea laptelui
în diverse produse (unt, lapte
praf etc.);
- utilaje pentru produse omogenizate,
pudre, produse presate (brânză,
caşcaval, pudră de
frişcă etc.);
- fabricarea de utilaje pentru industria
morăritului:
- maşini de curăţare,
triere şi mărunţire; maşini şi echipamente pentru
producerea făinei,
arpacaşului şi a altor produse de morărit);
- fabricarea de prese şi zdrobitoare
pentru producerea vinului, cidrului, a
sucurilor de fructe etc.;
- fabricarea de maşini pentru
panificaţie, patiserie şi paste făinoase:
- cuptoare neelectrice pentru
brutării, malaxoare pentru aluat,
dozatoare de aluat, maşini de
tăiat felii etc.;
- fabricarea de maşini şi
echipamente pentru produse alimentare diverse:
- maşini de fabricat bomboane,
ciocolată, zahăr; maşini pentru fabrici
de bere; maşini pentru
prelucrarea cărnii; maşini pentru procesarea
fructelor, nucilor sau legumelor;
maşini pentru prelucrarea peştelui;
alte maşini pentru prelucrarea
sau fabricarea industrială a
alimentelor şi băuturilor;
- fabricarea de utilaje pentru
extracţia şi prepararea grăsimilor şi
uleiurilor vegetale sau animale;
- fabricarea de maşini pentru
industria tutunului, fabricarea ţigaretelor
şi a tutunului pentru pipă;
- fabricarea de maşini şi
utilaje pentru prepararea hranei în hoteluri şi
restaurante.
Această clasă exclude:
- fabricarea utilajelor de ambalare,
împachetare şi cântărire, vezi 29.24;
- fabricarea utilajelor de
curăţire, sortare sau clasificare pentru ouă,
fructe etc., vezi 29.32
2954 Fabricarea utilajelor pentru industria textilă, a îmbrăcămintei şi pielăriei
Această clasă include:
- fabricarea de utilaje pentru industria
textilă:
- maşini pentru prepararea,
producerea, extrudarea, tragerea, ţeserea
sau debitarea (tăierea)
fibrelor, firelor, materialelor textile,
sintetice sau artificiale;
- maşini pentru prepararea
fibrelor textile: maşini de dărăcit, de
depănat, urzit,
curăţat, carbonizat, răsucit şi similare;
- maşini de tors;
- maşini pentru prepararea firelor
textile: maşini de bobinat, ţesut şi
similare;
- maşini de ţesut
(războaie), inclusiv războaie de ţesut acţionate
manual;
- maşini de tricotat;
- maşini de fabricat plase, tul,
dantelă, panglici etc.;
- fabricarea de dispozitive şi
maşini auxiliare, pentru maşinile utilizate
de industria textilă:
- maşini Jacquard, dispozitive
automate de oprire a mişcării, mecanisme
de schimbare a suveicilor, axe
şi fusuri pentru maşini etc.;
- fabricarea de utilaje pentru prelucrarea
produselor textile:
- utilaje pentru spălarea, albirea,
apretarea, vopsirea, acoperirea sau
impregnarea produselor textile;
- fabricarea maşinilor de rulat,
derulat, pliat, croit sau dantelat
ţesături;
- fabricarea maşinilor de tipul celor
utilizate în spălătorii:
-
maşini de călcat, inclusiv prese;
- maşini de spălat şi
uscat;
- maşini pentru
curăţătorii chimice uscate;
- fabricarea de maşini de cusut, a
capetelor şi acelor pentru acestea;
- fabricarea de maşini pentru
producerea sau finisarea fetrului sau
materialelor neţesute;
- fabricarea de maşini pentru
prelucrarea pielii:
- utilaje pentru prepararea, tanarea
sau prelucrarea pieilor
- fabricarea de maşini pentru
confecţionarea sau repararea încălţămintei
şi a altor articole din piele.
Această clasă exclude:
- fabricarea cartelelor din hârtie sau
carton, utilizate pe maşini
Jacquard, vezi 21.25;
- fabricarea maşinilor de
călcat, vezi 29.24;
- fabricarea maşinilor utilizate în
legătoriile de carte, vezi 29.56;
- fabricarea maşinilor casnice de
spălat şi uscat, vezi 29.71
2955 Fabricarea utilajelor pentru industria hârtiei şi cartonului
Această clasă include:
- producerea de maşini pentru
fabricarea pastei celulozice pentru hârtie;
- producerea de maşini pentru
fabricarea hârtiei şi cartonului;
- producerea de maşini pentru
fabricarea articolelor din hârtie sau carton.
Această clasă exclude:
- fabricarea de maşini pentru uscarea
hârtiei, vezi 29.56
2956 Fabricarea altor maşini şi utilaje specifice
Această clasă include:
- fabricarea de utilaje pentru prelucrarea
cauciucului sau a materialelor
plastice şi pentru fabricarea de
produse din aceste materiale:
- extrudoare, modelatoare, maşini
de fabricat sau reşapat şi alte maşini
specifice pentru fabricarea de
produse din cauciuc sau mase plastice;
- fabricarea de maşini de imprimat
sau legat cărţi;
- fabricarea de matriţe pentru orice
material: plăci de bază, matriţe model
(etalon); şabloane;
- fabricarea de maşini de uscat
pentru: lemn, celuloză, hârtie sau carton;
- fabricarea de uscătoare
centrifugale;
- fabricarea de maşini şi
echipamente speciale, diverse:
- maşini de asamblat lămpi
electrice şi electronice, tuburi electrice
sau electronice, becuri;
- maşini pentru fabricarea sau
prelucrarea la cald a sticlei,
articolelor din sticlă sau a
firelor din fibre de sticlă;
- maşini şi aparate pentru
separarea izotopică;
- maşini de fabricat funii etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea de utilaje sau echipamente
pentru lucrări cu cauciuc şi
plasticuri tari, sau prelucrarea sticlei
la rece, vezi 29.43;
- fabricarea de maşini şi
aparate de uz casnic, vezi 29.7
296 Fabricarea armamentului şi muniţiei
2960 Fabricarea armamentului şi muniţiei
Această clasă include:
- fabricarea de tancuri şi alte
vehicule de luptă;
- fabricarea de piese de artilerie şi
rachete balistice;
- fabricarea de arme uşoare;
- fabricarea de muniţie de
război.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea de arme de foc şi a
muniţiei aferente, pentru: vânătoare,
sport, protecţie;
- fabricarea de dispozitive explozive, ca:
bombe, mine şi torpile.
Această clasă exclude:
- fabricarea amorselor, capsulelor
detonante şi rachetelor de semnalizare, vezi 24.61;
- fabricarea cosorilor (de tăiat
tufişuri), spadelor, săbiilor, baionetelor
etc., vezi 28.75;
- fabricarea de autovehicule blindate
pentru transportul bancnotelor sau
obiectelor de valoare, vezi 34.10
297 Fabricarea maşinilor şi aparatelor pentru uz casnic
2971 Fabricarea de maşini şi aparate electrocasnice
Această clasă include:
- fabricarea de frigidere şi
congelatoare, maşini de spălat rufe şi vase,
aspiratoare, maşini de lustruit
pardoseala, dispozitive pentru
îndepărtarea gunoaielor menajere,
mixere, râşniţe, storcătoare de fructe,
maşini electrice de bărbierit,
perii de dinţi, capace de aerisire;
- fabricarea de aparate electrotermice
casnice:
- încălzitoare de apă,
pături şi perne electrice, uscătoare de păr,
droturi; fiare de călcat;
aeroterme; cuptoare electrice, cuptoare cu
microunde, plite electrice,
prăjitoare de pâine, fierbătoare de cafea
sau ceai, tigăi electrice,
rotisoare, grătare, rezistenţe pentru
aparate de încălzit etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea maşinilor de cusut, vezi
29.54;
- fabricarea uscătoarelor
centrifugale, vezi 29.56
2972 Fabricarea de aparate neelectrice, de uz casnic
Această clasă include:
- fabricarea echipamentului casnic,
neelectric, de gătit şi încălzit:
-
aparate neelectrice de încălzit camere, aragaze, grătare, sobe,
încălzitoare de apă;
dispozitive pentru gătit, încălzitoare de
farfurii.
Această clasă exclude:
- fabricarea de utilaje pentru prepararea
mâncărurilor în bucătării
comerciale, vezi 29.53
DL INDUSTRIA DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ŞI OPTICE
30 Industria de mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou
Fabricarea maşinilor de birou (de ex.
fotocopiatoare, maşini
înregistratoare de casă etc.) şi
a echipamentului electronic de calcul (de
ex. calculatoare, procesoare de texte
şi unităţi periferice) este
considerată a include instalarea, dar
nu întreţinerea (72.5), furnizarea de
programe (72.2) sau producţia
componentelor electronice (32.1).
300 Producţia de mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou
3001 Fabricarea maşinilor de birou
Această clasă include:
- fabricarea de maşini de scris
electrice şi neelectrice;
- fabricarea de maşini de scris
automate;
- fabricarea de aparate de fotocopiat
şi multiplicat, maşini de imprimat
adrese şi maşini de imprimat
offset.alimentate cu hârtie (de birou);
- fabricarea maşinilor de calculat,
contabilizat, francat; a dispozitivelor
(automate) de emis bilete etc.;
- fabricarea de maşini şi
echipamente de birou, diverse:
- maşini de sortat, numărat
şi ambalat monede; maşini automate de
distribuit bancnote; maşini de
ambalat în plicuri şi sortat
corespondenţa; maşini de
ascuţit creioane; maşini de perforat şi
capsat etc.
3002 Fabricarea calculatoarelor şi a altor echipamente electronice
Această clasă include:
- fabricarea de maşini automate de
prelucrare a datelor, inclusiv
microcalculatoare:
-
maşini digitale
- maşini analogice
- maşini hibride
- fabricarea de unităţi
periferice:
- imprimante, terminale etc.;
- cititoare magnetice sau optice
- maşini de transcriere a
informaţiei pe suporţi, în format codat.
Această clasă exclude:
- fabricarea pieselor electronice din
utilajele de calcul, vezi 32.10;
- fabricarea de jocuri electronice, vezi
36.50;
- repararea şi întreţinerea
sistemelor de calcul, vezi 72.50
31 Industria de maşini şi aparate electrice
311 Producţia de motoare, generatoare şi transformatoare electrice
3110 Producţia de motoare, generatoare şi transformatoare electrice
Această clasă include:
- fabricarea motoarelor de curent
alternativ;
- fabricarea generatoarelor de curent
alternativ;
- fabricarea motoarelor electrice
universale, de curent continuu şi
alternativ;
- fabricarea motoarelor şi
generatoarelor de curent continuu;
- fabricarea grupurilor electrogene, de
curent continuu sau alternativ;
- fabricarea convertizoarelor electrice,
statice sau rotative;
- fabricarea transformatoarelor electrice.
Această clasă exclude:
- fabricarea de generatoare şi
demarcare pentru vehicule, vezi 31.61;
- fabricarea de becuri pentru diode, vezi
32.10;
- fabricarea de echipament de telefonie
sau telegrafie, vezi 32.20
312 Producţia de aparate pentru comanda şi distribuţia electricităţii
3120 Producţia de aparate pentru distribuţia şi comanda electricităţii
Această clasă include:
- fabricarea de aparatură
electrică pentru comutarea sau protecţia
circuitelor electrice, sau pentru
conectarea la, sau într-un circuit
electric:
- comutatoare, siguranţe fuzibile,
limitatoare de tensiune,
întrerupătoare, prize, cutii de
joncţiune, relee, contactoare, dulii;
- fabricarea de panouri, pupitre, dulapuri
şi alte dispozitive pentru
controlul şi distribuţia
curentului electric.
Această clasă exclude:
- fabricarea firelor ori lamelelor pentru
siguranţe, vezi 27.4;
- fabricarea electrozilor, din carbon sau
grafit, vezi 31.62;
- fabricarea tablourilor, panourilor,
consolelor etc., utilizate pentru
liniile telefonice sau telegrafice, vezi
32.20
313 Producţia de fire şi cabluri electrice şi optice
3130 Producţia de fire şi cabluri electrice şi optice
Această clasă include:
- fabricarea de fire, cabluri, benzi
izolate şi alţi conductori izolaţi,
echipaţi sau nu, cu elemente de
conectare;
- fabricarea de cabluri cu fibră
optică, pentru transmisii codate:
telecomunicaţii, video, de date
etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea de fire metalice neferoase,
neizolate, vezi 27.4;
- fabricarea cablurilor metalice neizolate
sau izolate, care nu sunt bune
conducătoare de electricitate, vezi
28.73;
- fabricarea de seturi de instalaţii
electrice, vezi 31.61
314 Producţia de acumulatori, baterii şi pile electrice
3140 Producţia de acumulatori, baterii şi pile electrice
Această clasă include:
- fabricarea de pile şi baterii de
pile electrice;
- fabricarea de acumulatori electrici
şi părţi ale acestora.
315 Producţia de lămpi electrice şi echipamente de iluminat
3150 Producţia de lămpi electrice şi echipamente de iluminat
Această clasă include:
- fabricarea de lămpi electrice, cu
filament sau descărcare:
- lămpi pentru raze ultraviolete
sau infraroşii;
- lămpi cu arc;
- lămpi-blitz;
- fabricarea de echipamente de iluminat:
- lustre, veioze de masă, de pat,
lămpi cu picior;
- lanterne electrice portabile;
- tablouri şi plăcuţe
indicatoare iluminate;
- armături pentru iluminatul
public şi stradal;
- seturi pentru brazii de Crăciun.
316 Producţia de alte aparate, echipamente şi materiale electrice
3161 Producţia de componente electrice pentru motoare şi vehicule n.c.a.
Această clasă include:
- fabricarea de echipament electric pentru
aprinderea sau pornirea
motoarelor cu combustie internă: magnetouri de aprindere,
magneto-dinamuri, bobine de aprindere,
bujii cu scânteie şi cu
incandescenţă, startere,
generatoare (dinamuri, alternatoare), regulatori
de tensiune etc.;
- fabricarea de echipament de iluminat
şi de semnalizare acustică şi
vizuală, pentru autovehicule
şi motociclete: faruri, claxoane, sirene,
semnale etc.;
- fabricarea seturilor de cabluri;
- fabricarea ştergătoarelor de
parbriz, a echipamentului electric de
degivrare şi desaburire, pentru
autovehicule şi motociclete;
- fabricarea de dinamuri pentru biciclete.
3162 Producţia altor componente electrice n.c.a.
Această clasă include:
- fabricarea de aparataj electric de semnalizare,
siguranţă sau control al
traficului, pentru autostrăzi,
străzi şi drumuri, căi ferate (inclusiv
pentru tramvai), ape interioare, porturi
şi dane, aeroporturi;
- fabricarea de aparate electrice de
semnalizare acustică şi vizuală,
diverse:
- clopote, sirene, plăci
indicatoare, alarme antiefracţie şi de incendiu
etc.;
- fabricarea de electromagneţi,
magneţi cu acţiune permanentă, cuplaje
electromagnetice, ambreiaje şi
frâne, dispozitive electromagnetice de
ridicat;
- fabricarea de izolatori electrici
şi armături izolante, în afară de cele
din sticlă sau ceramică;
- fabricarea de piese izolante pentru
maşini, aparate şi instalaţii
electrice, cu excepţia celor din
sticlă şi ceramică;
- fabricarea electrozilor din cărbune
sau grafit;
- fabricarea tubulaturii şi a
elementelor de conexiune pentru circuite
electrice, din metal,
căptuşite cu material izolator;
- fabricarea de maşini şi
aparate electrice diverse:
- acceleratori de particule;
generatoare de semnal, detectori pentru
mine etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea învelişurilor de
sticlă pentru becuri, vezi 26.15;
- fabricarea de pulverizatoare electrice
de mână, vezi 29.24;
- fabricarea de secerătoare
electrice, vezi 29.32;
- fabricarea de maşini electrice de
bărbierit, vezi 29.71;
- fabricarea de tuburi electronice,
inclusiv tuburi catodice, vezi 32.10;
- fabricarea de aparate medicale electrice
de mână sau instrumente dentare, vezi 33.10
32 Industria de echipamente pentru radio, televiziune şi comunicaţii
Această diviziune cuprinde fabricarea
echipamentelor de radiodifuziune şi
transmitere, receptoarelor radio şi
de televiziune, aparatelor de
înregistrare şi redare. Diviziunea
acoperă toate produsele intermediare, de
la echipamentul profesional, la cel
destinat publicului general.
Trebuie subliniat faptul că
această diviziune cuprinde şi instalarea şi
repararea echipamentului profesional.
Pe de altă parte, repararea
echipamentului din gospodării intră în grupa
52.7 (Reparaţii de articole personale
şi gospodăreşti), iar instalarea
cablurilor, antenelor sau alarmelor se
încadrează în secţiunea Construcţii
(45.3: Lucrări de instalaţii
pentru clădiri).
321 Producţia de tuburi electronice şi alte componente electronice
3210 Producţia tuburilor electronice şi a altor componente electronice
Această clasă include:
- fabricarea de lămpi şi valve
cu catod cald, rece sau fotocatod:
- tuburi pentru televizoare, camere de
televiziune; tuburi convertizoare
şi intensificatoare de imagine,
tuburi pentru microunde; tuburi şi
valve pentru recepţie sau
amplificare;
- fabricarea de diode, tranzistori şi
dispozitive semiconductoare similare;
- fabricarea de dispozitive
semiconductoare fotosensibile, inclusiv celule
fotoelectrice;
- fabricarea de cristale piezoelectrice
montate;
- fabricarea circuitelor electronice
integrate şi microansamblurilor:
- circuite integrate monolitice,
circuite integrate hibride şi
microansamble electronice de
micromodule sau de alte tipuri similare;
- fabricarea circuitelor imprimate;
- fabricarea condensatorilor, inclusiv a
celor de putere;
- fabricarea rezistoarelor, inclusiv
reostate şi potenţiometre.
Această clasă exclude:
- fabricarea de rezistoare pentru
încălzit, vezi 29.71;
- fabricarea de transformatoare, vezi
31.10;
- fabricarea de întrerupătoare, vezi
31.20
322 Producţia de emiţătoare radio-televiziune, echipamente şi aparate telefonice şi telegrafice
3220 Producţia de emiţătoare radio-televiziune, echipamente şi aparate telefonice şi telegrafice
Această clasă include:
- fabricarea de aparate de transmisie
pentru televiziune, inclusiv
fabricarea de relee de emisie pentru
televiziune şi emiţătoare de
televiziune pentru uz industrial;
- fabricarea camerelor de televiziune;
- fabricarea aparatelor de transmisie
pentru radiodifuziune;
- fabricarea aparatelor de transmisie
pentru radiotelefonie:
- emiţătoare şi
emiţătoare-receptoare fixe, aparate de radio-telefonie
pentru mijloace de transport,
radio-telefoane, alte emiţătoare etc.;
- fabricarea de aparatură pentru
linii de telefonie:
- telefoane, fax-uri, echipament
automat şi neautomat de comutare şi
schimbare, aparatură pentru
telex sau telefotografiere etc.;
- fabricarea de echipamente pentru
transmisii de date.
Această clasă include, de
asemenea:
- instalarea echipamentului de
telecomunicaţii.
Această clasă exclude:
- fabricarea de componente electronice,
vezi 32.10;
- repararea telefoanelor mobile, vezi
52.74
Această clasă include:
- fabricarea receptoarelor de televiziune,
inclusiv video-monitoare şi
video-proiectoare;
- fabricarea de aparate video cu
înregistrare sau fără, DVD-uri cu
înregistrare şi fără;
- fabricarea de aparate fotografice
digitale;
-
fabricarea de aparate de radio;
- fabricarea casetofoanelor,
magnetofoanelor şi a altor aparate de
înregistrare a sunetului, inclusiv
roboţi telefonici;
- fabricarea de aparate de înregistrare pe
discuri, de aparate de
reproducere a sunetului de pe casete,
discuri, CD-uri etc.;
- fabricarea de microfoane, incinte
acustice (boxe), căşti, amplificatoare;
- fabricarea pick-up-urilor, a
braţelor şi dozelor pentru acestea, a
capetelor de citire, a cablurilor
convertoare, a decodoarelor TV.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea aparaturii electroacustice, a
interfoanelor, aparatelor de
traducere simultană, a sistemelor
de vot electronic, a sistemelor de
conferinţă, a sistemelor
acustice portabile.
Această clasă exclude:
- editarea şi reproducerea benzilor
şi discurilor audio-video, după
matriţă, vezi 22.1; 22.3;
92.11;
- fabricarea de suporţi audio-video
neînregistraţi, vezi 24.65
33 Industria de aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice şi fotografice, ceasornicărie
Diviziunea 33 nu cuprinde numai
instrumentele ştiinţifice şi tehnice (de
ex. aparatura de electrodiagnostic), ci
şi aparatura fotografică şi
cinematografică, echipamentele pentru
controlul proceselor industriale şi
articolele de uz personal (ceasuri de
mână, ochelari etc.)
Diviziunea 33 include, de asemenea,
instalarea şi repararea echipamentelor
industriale de acest gen, deşi,
repararea articolelor personale se
încadrează în grupa 52.7
(Reparaţii de articole personale şi gospodăreşti).
331 Producţia de aparatură şi instrumente medicale
3310 Producţia de aparatură şi instrumente medicale
Această clasă include:
- fabricarea de dispozitive şi
instrumente utilizate în medicină,
chirurgie, stomatologie sau
medicină veterinară:
- aparatură de electrodiagnostic,
de tipul electrocardiograf, aparate de
diagnosticare cu ultrasunete, aparate
ce folosesc rezonanţa magnetică
pentru stabilirea diagnosticului; freze
stomatologice; sterilizatoare;
instrumentar oftalmologic;
- fabricarea de seringi, ace pentru
acestea, oglinzi, reflectoare,
endoscoape etc.;
- fabricarea de aparatură cu raze X,
beta sau gama, ce este utilizată în
medicina umană şi
veterinară:
- tuburi pentru raze X, generatori de
supratensiune, pupitre, tablouri
de control, ecrane etc.;
- fabricarea de mobilier medical:
- mese pentru operaţii, paturi de
spital cu dispozitive mecanice, scaune
stomatologice;
- fabricarea de dispozitive pentru
mecano-terapie, aparate pentru masaj,
aparate pentru teste psihologice,
aparate pentru ozono-terapie, aparate
pentru terapia cu oxigen, aparate pentru
respiraţie artificială, măşti de
gaze etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea de dispozitive ortopedice:
- cârje, curele şi bandaje
chirurgicale, atele, dinţi artificiali,
proteze pentru corpul uman, proteze
auditive, stimulatoare cardiace,
încălţăminte
ortopedică etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea cimentului utilizat în
stomatologie, vezi 24.42;
- fabricarea de termometre, vezi 33.20;
- fabricarea lentilelor corectoare din
sticlă, a ramelor şi microscoapelor
optice, vezi 33.40
Această clasă include:
- fabricarea balanţelor sensibile
pentru laborator;
- fabricarea de instrumente pentru desen,
trasare sau calcul matematic:
- tije şi benzi pentru
măsurare, micrometre, şublere şi etaloane etc.;
- fabricarea de microscoape (altele decât
cele optice) şi aparate de
difracţie;
- fabricarea de aparate pentru
măsurarea şi verificarea mărimilor
electrice:
- osciloscoape, analizoare de spectru,
instrumente pentru verificarea
intensităţii, tensiunii,
rezistenţei etc.;
- fabricarea de aparate pentru
măsurarea şi verificarea mărimilor
neelectrice:
- reglarea autovehiculelor etc.;
- fabricarea de instrumente şi
aparate de navigaţie, meteorologie, geodezie
şi similare:
- instrumente de analiză,
instrumentar hidrologic sau oceanografic;
seismografe, telemetre,
piloţi-automaţi, sextante, instrumente de
sondare cu ultrasunete;
- fabricarea contoarelor pentru energie
electrică, apă, gaze, produse
petroliere etc.;
- fabricarea de maşini pentru
testarea proprietăţilor mecanice ale
materialelor;
- fabricarea de dispozitive şi
instrumente pentru analize fizice şi chimice
ale materialelor:
- magnetometre, fotometre,
refractometre, spectometre, pH-metre,
vâscozimetre, instrumente pentru
măsurarea tensiunilor superficiale
(de suprafaţă) etc.;
- fabricarea de aparate şi
instrumente pentru măsurarea şi controlul
debitului, nivelului, presiunii sau a
altor caracteristici a gazelor şi
lichidelor:
- debitmetre, tije de nivel, manometre,
contoare de căldură etc.;
- fabricarea de aparate şi
instrumente de măsură şi control diverse:
- hidrometre, termometre, barometre,
contoare de rotaţii, taxometre,
gedometre, tahometre, vitezometre,
balansmetre, comparatoare etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea de dispozitive şi
instrumente optice de măsură şi control:
- sisteme şi instrumente de
navigaţie aeriană, aparate radar,
telecomenzi, aparate de
radionavigaţie.
Această clasă exclude:
- fabricarea de pompe încorporate în
aparate de măsură, vezi 29.12;
- fabricarea instrumentelor
medico-chirurgicale, vezi 33.10;
- fabricarea echipamentelor de control
pentru procese industriale, vezi
33.30;
- fabricarea binoclurilor, monoclurilor
şi aparatelor optice similare, vezi
33.40;
- fabricarea de microscoape optice, vezi
33.40
333 Producţia de echipamente de măsură, reglare şi control pentru procesele industriale
3330 Producţia de echipamente de măsură, reglare şi control pentru procese industriale
Această clasă include:
- proiectarea şi asamblarea
echipamentelor de măsură, reglare şi control
pentru procesele industriale şi
instalaţiile automatizate.
334 Producţia de aparatură şi instrumente optice şi fotografice
3340 Producţia de aparatură şi instrumente optice şi fotografice
Această clasă include:
- fabricarea de elemente optice, montate
sau nu:
- elemente optice neprelucrate, altele
decât cele din sticlă;
- prisme, lentile, oglinzi optice,
filtre colorate, elemente polarizante
etc., din sticlă sau alte
materiale;
- lentile pentru ochelari şi
lentile de contact;
- rame pentru ochelari şi ochelari,
indiferent dacă lentilele sunt sau
nu prelucrate optic: ochelari de
soare, ochelari de protecţie,
ochelari de vedere etc.;
- fabricarea de instrumente optice:
- microscoape optice, echipamente
pentru microfotografiere şi
microproiecţie, lupe etc.;
- binocluri, monocluri, telescoape,
echipamente pentru observări
astronomice;
- fabricarea de echipament fotografic
şi cinematografic:
- camere foto;
- proiectoare de imagini; aparate de
mărit şi micşorat;
- aparate blitz complete;
- aparate şi echipamente pentru
laboratoare foto şi cinematografie,
aparatură de proiecţie a
circuitelor şablon pe materiale
semiconductoare senzitive, ecrane de
proiecţie.
Această clasă exclude:
- fabricarea produselor fotochimice, vezi
24.64;
- fabricarea elementelor optice din
sticlă neprelucrată, vezi 26.15;
- fabricarea cablurilor din fibre optice
pentru transmisii de date codate, vezi 31.30;
- fabricarea becurilor de blitz, vezi
31.50;
- fabricarea camerelor de luat vederi
pentru televiziune, vezi 32.20;
- fabricarea de microscoape, altele decât
cele optice, vezi 33.20;
- fabricarea de aparate şi
instrumente de verificare şi măsură tip optic, vezi 33.20
Această clasă include:
- fabricarea de ceasuri de toate tipurile
(inclusiv, instrumente de control
al timpului); carcase de ceasuri
(inclusiv, carcase din metale
preţioase); mecanisme pentru toate
tipurile de ceasuri;
- fabricarea de echipamente de
înregistrare a timpului şi echipamente
pentru măsurarea, înregistrarea sau
indicarea intervalelor de timp, ca de
ex. contoare pentru parcări,
contoare de timp pentru procese industriale,
întrerupătoare orare şi
similare;
- fabricarea de componente pentru ceasuri:
arcuri, rubine, cadrane, curele
şi brăţări metalice
pentru ceasuri, capace, telescoape şi alte părţi
componente.
Această clasă exclude:
- fabricarea curelelor de ceas nemetalice,
vezi 19.20
DM INDUSTRIA MIJLOACELOR DE TRANSPORT
34 Industria mijloacelor de transport rutier
3410 Producţia de autovehicule
Această clasă include:
- fabricarea de autovehicule pentru
pasageri;
- fabricarea de vehicule comerciale:
- dube, camioane, tractoare rutiere,
basculante grele pentru circulaţia
în afara drumurilor publice etc.;
- fabricarea de autobuze, troleibuze
şi autocare;
- fabricarea de motoare pentru
autovehicule;
- fabricarea de şasiuri echipate cu
motoare;
- fabricarea de autovehicule diverse:
- autovehicule pentru terenuri de golf,
pentru circulaţia pe zăpadă;
autovehicule amfibii;
- autovehicule speciale pentru stins
incendii, de măturat străzile;
biblioteci mobile; autovehicule
blindate pentru transportul banilor
etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea motoarelor pentru
motociclete.
Această clasă exclude:
- fabricarea tractoarelor industriale
şi agricole, vezi 29.31; 29.52;
- fabricarea de piese electrice pentru
autovehicule, vezi 31.61;
- fabricarea de caroserii pentru autovehicule,
vezi 34.20;
- fabricarea de piese şi accesorii
pentru autovehicule, vezi 34.30;
- întreţinerea, repararea şi
modificarea autovehiculelor, vezi 50.20
342 Producţia de caroserii, remorci şi semiremorci
3420 Producţia de caroserii, remorci şi semiremorci
Această clasă include:
- fabricarea de caroserii, inclusiv cabine
pentru autovehicule;
- fabricarea de elemente de caroserie
pentru toate tipurile de autovehicule
şi pentru remorci şi
semiremorci;
- fabricarea de remorci şi
semiremorci:
- tancuri pentru transportul
lichidelor;
- remorci de tip caravană;
- fabricarea de containere destinate a fi
utilizate pentru unul sau mai
multe feluri de transport.
Această clasă exclude:
- fabricarea de remorci şi
semiremorci, special destinate pentru utilizare
în agricultură, vezi 29.32
343 Producţia de piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule
3430 Producţia de piese şi accesorii pentru autovehicule şi motoare de autovehicule
Această clasă include:
- fabricarea de părţi şi
accesorii pentru autovehicule:
- frâne, cutii de viteză,
roţi, sisteme de suspensie (amortizoare),
radiatoare, tobe şi ţevi de
eşapament, catalizatori, ambreiaje; cutii,
coloane şi cartere de
direcţie;
- fabricarea de părţi şi
accesorii pentru caroserii de autovehicule:
- centuri de siguranţă,
airbag-uri, uşi, bare de protecţie.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea de valve pentru motoare cu
ardere internă.
Această clasă exclude:
- fabricarea de baterii pentru vehicule,
vezi 31.40;
- fabricarea de echipament electric pentru
autovehicule, vezi 31.61;
- întreţinerea, repararea şi
modificarea autovehiculelor, vezi 50.20
35 Industria altor mijloace de transport n.c.a.
351 Construcţii şi reparaţii de nave
3511 Construcţii şi reparaţii de nave
Această clasă include:
- construcţia navelor comerciale:
vase de pasageri, feriboturi, vase pentru
transport de mărfuri, tancuri
maritime şi fluviale etc.;
- construcţia navelor de război;
- construcţia navelor de pescuit.
Această clasă include, de
asemenea:
- construcţia platformelor de foraj,
plutitoare sau submersibile;
- construcţia altor structuri
plutitoare:
- docuri plutitoare, pontoane, drage
aspiratoare, macarale plutitoare,
barje, faruri plutitoare etc.;
- întreţinerea, repararea şi
modificarea (transformarea) navelor.
Această clasă exclude:
- fabricarea de elice pentru nave, vezi
28.75;
- fabricarea de motoare pentru nave, vezi
29.11;
- fabricarea de instrumente pentru
navigaţie, vezi 33.20;
- fabricarea de vehicule amfibii, vezi
34.10;
- fabricarea de ambarcaţiuni sau
plute pneumatice, vezi 35.12
3512 Construcţii şi reparaţii de ambarcaţiuni sportive şi de agrement
Această clasă include:
- fabricarea ambarcaţiunilor
pneumatice;
- fabricarea bărcilor cu rame şi
vele, cu sau fără motor auxiliar;
- fabricarea bărcilor cu motor;
- fabricarea altor bărci pentru sport
sau agrement:
- canoe, caiace, schifuri;
- întreţinerea, repararea şi
transformarea ambarcaţiunilor de agrement.
Această clasă exclude:
- fabricarea de motoare pentru nave, vezi
29.11
352 Construcţia şi repararea materialului rulant
3520 Construcţia şi repararea materialului rulant
Această clasă include:
- fabricarea locomotivelor diesel sau
electrice;
- fabricarea vagoanelor autopropulsate,
pentru căi ferate sau tramvai; a
vehiculelor (vagoane şi platforme)
autopropulsate pentru întreţinerea şi
repararea căii ferate;
- fabricarea de vagoane pentru căi
ferate sau tramvai, fără autopropulsie:
- vagoane de pasageri, vagoane de
marfă, vagoane-tanc, vagoane şi
platforme cu autodescărcare,
vagoane atelier, vagoane-macara, tendere
etc.;
- fabricarea de repere speciale pentru
locomotive şi material rulant:
- boghiuri, axe cu roţi, frâne
şi părţi ale acestora, cârlige şi
dispozitive de cuplare, tampoane
şi părţi ale acestora, amortizoare;
rame pentru vagoane şi
locomotive, caroserii, burdufuri de conectare
etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea de şine neasamblate,
vezi 27.10;
- fabricarea de motoare şi turbine,
vezi 29.11;
- fabricarea de motoare electrice, vezi
31.10;
- fabricarea de semnalizatoare electrice,
echipamente de siguranţă şi
control, sau comandă a traficului,
vezi 31.62
353 Construcţii şi reparaţii de aeronave şi nave
3530 Construcţii şi reparaţii de aeronave şi nave
Această clasă include:
- fabricarea de aeronave pentru transport
de mărfuri sau de pasageri,
pentru forţele armate, pentru sport
sau pentru alte scopuri;
- fabricarea de elicoptere;
- fabricarea de planoare şi
deltaplane;
- fabricarea de dirijabile şi
baloane;
- fabricarea de vehicule spaţiale
şi vehicule lansatoare ale acestora;
sateliţi, sonde spaţiale,
staţii orbitale etc.;
- fabricarea de părţi şi
accesorii pentru aeronavele din această clasă:
- subansamble ca: fuselaje, aripi,
uşi, flapsuri şi eleroane, trenuri de
rulare, rezervoare de combustibil,
nacele etc.;
- turbine, rotoare pentru elicoptere,
propulsoare cu elice;
- motoare şi maşini
specializate pentru aeronave;
- părţi de turboreactoare
şi turbopropulsoare;
- fabricarea echipamentelor de lansare a
aeronavelor şi de amarare la sol;
-
fabricarea simulatoarelor de antrenament.
Această clasă exclude:
- fabricarea paraşutelor, vezi 17.40;
- fabricarea rachetelor balistice
militare, vezi 29.60;
- fabricarea de demaroare şi alte
părţi electrice pentru motoare cu
combustie internă, vezi 31.61;
- fabricarea instrumentelor utilizate pe
aeronave, vezi 33.20;
- fabricarea sistemelor de navigaţie
aeriană, vezi 33.20
354 Producţia de motociclete, biciclete şi vehicule pentru invalizi
Această clasă include:
- fabricarea motocicletelor, motoretelor
şi bicicletelor echipate cu motor;
- fabricarea de ataşe;
- fabricarea de părţi şi
accesorii pentru motociclete.
Această clasă exclude:
- fabricarea părţilor de motoare
de motocicletă, vezi 34.30;
- fabricarea de biciclete, vezi 35.42;
- fabricarea vehiculelor pentru invalizi,
vezi 35.43;
- fabricarea motoarelor pentru
motociclete, vezi 34.10
Această clasă include:
- fabricarea de biciclete (inclusiv
triciclete de transport);
- fabricarea de părţi şi
accesorii pentru biciclete.
Această clasă exclude:
- fabricarea bicicletelor cu motor
auxiliar, vezi 35.41;
- fabricarea tricicletelor pentru copii,
altele decât biciclete, vezi 36.50
3543 Producţia de vehicule pentru invalizi
Această clasă include:
- fabricarea de fotolii şi alte
vehicule pentru invalizi, cu sau fără
motor;
- fabricarea de părţi şi
accesorii pentru vehicule pentru invalizi.
355 Producţia altor mijloace de transport n.c.a.
3550 Producţia altor mijloace de transport n.c.a.
Această clasă include:
- fabricarea de vehicule cu tracţiune
manuală:
- roabe, platforme pentru bagaje,
şarete tractate manual (ricşe);
- fabricarea de vehicule cu tracţiune
animală.
DN ALTE ACTIVITĂŢI INDUSTRIALE
36 Producţia de mobilier şi alte activităţi industriale n.c.a.
Diviziunea 36 este o diviziune
restantă, aici neaplicându-se criteriile
obişnuite pentru gruparea claselor în
diviziuni.
Repararea produselor din diviziunea 36 se
încadrează în general în grupa
52.7 (Reparaţii de articole personale
şi gospodăreşti), cu excepţia
reparaţiilor de: mobilier,
instrumente muzicale, echipament sportiv
profesional, echipament automatizat pentru
popicării şi similare.
Această clasă include:
- fabricarea de scaune şi banchete
pentru birouri, ateliere şi locuinţe,
din orice material;
- fabricarea de scaune şi banchete
pentru teatre, cinematografe etc., din
orice material;
- fabricarea de scaune şi banchete
pentru mijloace de transport, din orice
material;
- fabricarea de canapele, canapele
extensibile şi fotolii;
- fabricarea de scaune şi bănci
pentru grădină.
Această clasă include, de
asemenea:
- finisarea scaunelor şi banchetelor,
cum ar fi tapiţarea.
Această clasă exclude:
- fabricarea de mobilier medico-chirurgical,
dentar sau veterinar, vezi
33.10
3612 Producţia mobilierului pentru birou şi magazine
Această clasă include:
- fabricarea mobilierului pentru magazine:
tejghele, vitrine, rafturi;
- fabricarea mobilierului pentru birou;
- fabricarea mobilierului pentru biserici,
şcoli, restaurante.
Această clasă exclude:
- fabricarea corpurilor şi montajelor
de iluminat, vezi 31.50;
- fabricarea de mobilier
medico-chirurgical, dentar sau veterinar, vezi
33.10
3613 Producţia mobilierului pentru bucătării
Această clasă include:
- fabricarea mobilei ce se utilizează
în bucătării, din orice material.
3614 Producţia altor tipuri de mobilier
Această clasă include:
- fabricarea de mobilier pentru dormitoare,
sufragerii, grădini etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- finisarea mobilierului cum ar fi:
vopsirea, lăcuirea şi tapiţarea, cu
excepţia scaunelor şi
banchetelor.
3615 Producţia de saltele şi somiere
Această clasă include:
- fabricarea de suporturi pentru saltele;
- fabricarea de saltele:
- saltele cu arcuri, saltele umplute cu
orice tip de material;
- saltele din cauciuc poros neacoperite
sau saltele din material
plastic, neacoperite.
Această clasă exclude:
- fabricarea de perne, plăpumi cu puf
şi cuverturi, vezi 17.40;
- fabricarea de saltele pneumatice, vezi
25.13
362 Fabricarea bijuteriilor şi articolelor similare
3621 Baterea monedelor şi medaliilor
Această clasă include:
- fabricarea de monede, inclusiv cele
utilizate ca masă monetară, din
metale preţioase sau din alte
metale, medalii şi medalioane din metale
preţioase sau din alte metale.
3622 Fabricarea bijuteriilor şi articolelor similare din metale şi pietre
Această clasă include:
- producerea de perle prelucrate;
- producerea de pietre preţioase
şi semipreţioase în stare prelucrată,
inclusiv prelucrarea pietrelor sintetice
şi reconstituirea (restaurarea)
pietrelor preţioase şi
semipreţioase;
- producerea diamantelor;
- fabricarea bijuteriilor din: metale
preţioase sau metale comune acoperite
cu metale preţioase, din pietre
preţioase sau semipreţioase sau din
combinaţii între metale preţioase
şi pietre preţioase sau semipreţioase,
între ele, sau cu alte materiale;
- fabricarea de articole de giuvaergerie,
din metale preţioase sau metale
comune acoperite cu metale
preţioase:
- veselă, articole de
toaletă, articole de birou, articole de ritual
religios, etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor din metal,
placate cu metal preţios, vezi 28;
- fabricarea carcaselor de ceas şi a
curelelor metalice, vezi 33.50;
- fabricarea imitaţiilor de
bijuterii, vezi 36.61
363 Fabricarea instrumentelor muzicale
3630 Fabricarea instrumentelor muzicale
Această clasă include:
- fabricarea instrumentelor muzicale cu
corzi;
- fabricarea instrumentelor muzicale cu
claviatură şi corzi, inclusiv piane
automate;
- fabricarea orgilor cu tuburi, inclusiv
armonici şi instrumente similare
cu claviatură şi ancii
metalice;
- fabricarea de acordeoane şi
instrumente similare, inclusiv orgi "de
gură";
- fabricarea instrumentelor muzicale de
suflat;
- fabricarea instrumentelor muzicale de
percuţie;
- fabricarea instrumentelor muzicale al
căror sunet este produs electronic;
- fabricarea cutiilor muzicale,
flaşnetelor etc.;
- fabricarea de părţi şi
accesorii pentru instrumente muzicale:
- metronoame; diapazoane; cartele,
discuri şi cilindri pentru
instrumente muzicale mecanice
automate etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- fabricarea de fluiere, goarne şi
alte instrumente de semnalizare acustică
pe bază de suflat.
Această clasă exclude:
- editarea şi reproducerea benzilor
şi discurilor audio-video după matriţă, vezi 22.1; 22.3;
92.11;
- fabricarea de microfoane,
amplificatoare, incinte acustice, căşti şi
componente similare, vezi 32.30;
- fabricarea aparatelor de înregistrare,
magnetofoane şi casetofoane şi
altele similare, vezi 32.30;
- fabricarea instrumentelor muzicale de
jucărie, vezi 36.50;
- acordarea pianelor, vezi 52.74
364 Fabricarea articolelor pentru sport
3640 Fabricarea articolelor pentru sport
Această clasă include:
- fabricarea de echipamente şi
articole pentru sport, jocuri în aer liber
sau în sală:
- mingi tari, moi şi gonflabile;
- rachete, bâte şi crose;
- schiuri, legături şi
beţe;
- planşe pentru sporturi nautice
(wind-surf, surfing etc.);
- echipament pentru pescuit sportiv,
inclusiv mincioguri;
- echipament pentru vânătoare, alpinism
etc.;
- mănuşi de sport, din piele
şi căşti pentru sportivi;
- bazine pentru înot şi piscine cu
valuri etc.;
- patine pentru gheaţă
şi patine cu rotile etc.;
- arcuri şi săgeţi
pentru tir sportiv;
- echipament pentru gimnastică,
atletism sau întreţinere corporală.
Această clasă exclude:
- fabricarea velelor, vezi 17.40;
- fabricarea îmbrăcămintei de
sport, vezi 18;
- fabricarea produselor de
şelărie şi curelărie, vezi 19.20;
- fabricarea încălţămintei
de sport, vezi 19.30;
- fabricarea armamentului şi
muniţiei, vezi 29.60;
- fabricarea vehiculelor de sport, altele
decât tobogane sau altele
similare, vezi 34.35;
- fabricarea ambarcaţiunilor, vezi
35.12;
- fabricarea meselor de biliard şi a
echipamentelor de bowling, vezi 36.50;
- fabricarea de biciuri şi
cravaşe pentru călărie, vezi 36.63
365 Fabricarea jocurilor şi jucăriilor
3650 Fabricarea jocurilor şi jucăriilor
Această clasă include:
- fabricarea de păpuşi,
îmbrăcăminte pentru păpuşi şi accesorii;
- fabricarea de figurine reprezentând
animale;
- fabricarea de jucării cu roţi,
destinate a fi încălecate, inclusiv
triciclete;
- fabricarea instrumentelor muzicale de
jucărie;
- fabricarea de articole pentru amuzament,
jocuri de masă şi salon;
- fabricarea cărţilor de joc;
- fabricarea de popice, jocuri
funcţionând cu fise, jocuri de biliard, mese
speciale pentru cazinouri, piste pentru
bawling-uri etc.;
- fabricarea jocurilor electronice: jocuri
video, şah etc.;
- fabricarea de minimodele la scară
şi montaje tip constructor, trenuleţe
electrice etc;
- fabricarea jocurilor tip puzzle.
Această clasă exclude:
- fabricarea bicicletelor, vezi 35.42;
- fabricarea de articole pentru
festivităţi, carnavaluri şi pentru alte
reprezentaţii de divertisment, vezi
36.63
366 Fabricarea altor produse n.c.a.
3661 Fabricarea bijuteriilor de fantezie
3662 Confecţionarea măturilor şi periilor
Această clasă include:
- fabricarea de mături şi perii,
inclusiv cele ce se constituie ca părţi de
maşini şi utilaje; mături
mecanice acţionate manual, pămătufuri şi pufuri
pentru praf, pensule de vopsit (plane
şi cilindrice), mături din cauciuc
şi alte perii, mături,
pămătufuri etc.;
- fabricarea de perii pentru
curăţat încălţămintea şi îmbrăcămintea.
3663 Fabricarea altor produse manufacturiere
Această clasă include:
- fabricarea de creioane şi stilouri
de toate tipurile, inclusiv mecanice;
- fabricarea de peniţe;
- fabricarea ştampilelor,
dispozitivelor de imprimat manual şi etichetat;
garnituri pentru imprimare manuală,
riboane şi tuşiere;
- fabricarea cărucioarelor pentru
copii;
- fabricarea de umbrele, parasolare,
bastoane, cravaşe, biciuşti, copci,
butoni, nasturi, eboşe pentru
nasturi, fermoare etc.;
- fabricarea brichetelor şi
chibriturilor;
- fabricarea de articole de uz personal:
pipe, piepteni, bigudiuri,
pulverizatoare pentru parfum; meşe
pentru uz personal: peruci, bărbi,
gene şi sprâncene false;
- fabricarea de
carusele-căluşei, standuri de tir cu arme cu aer comprimat
şi alte articole de amuzament
similare;
- fabricarea linoleumului şi a altor
acoperitoare de podea, cu suprafaţă
din alte materiale dure;
- fabricarea de articole diverse: candele,
lumânări şi similare; flori,
fructe şi frunze artificiale;
articole surpriză; site şi ciururi de mână;
manechine etc.;
- activităţile de împăiere.
Această clasă exclude:
- fabricarea fitilelor pentru brichete,
vezi 17.54
37 Recuperarea deşeurilor şi resturilor de materiale reciclabile
Această diviziune include:
- prelucrarea deşeurilor, resturilor
fi a altor articole, folosite sau
nefolosite, în materii prime secundare
printr-un proces de transformare
mecanic sau chimic. Este caracteristic
faptul că, în sensul de mărfuri,
materialele introduse constau în
deşeuri şi resturi sortate sau
nesortate, dar în mod normal,
necorespunzătoare utilizării directe, în
continuare, într-un proces industrial,
în timp ce produsul rezultat este
corespunzător pentru utilizarea
directă într-un proces de fabricaţie
industrială. Materia primă
secundară rezultată trebuie considerată drept
o marfă cu valoare, dar nu
reprezintă un produs final nou.
Această diviziune exclude:
- fabricarea de produse finale noi, din
materii prime secundare (fie că
sunt auto-fabricate sau nu), vezi 14
la 36;
- vânzarea cu ridicata a deşeurilor
şi resturilor, inclusiv colectarea,
sortarea, separarea, demontarea unor
produse uzate cum sunt
autoturismele, pentru a obţine
piese componente reutilizabile,
reambalarea, depozitarea şi
livrarea, dar fără un proces real de
transformare, vezi 50, 51 şi 52;
- vânzarea cu ridicata sau cu
amănuntul a mărfurilor de ocazie, vezi 50,
51 şi 52.50;
-
tratarea deşeurilor, nu pentru utilizarea ulterioară într-un proces
de
fabricaţie industrială, ci
cu scopul eliminării lor, vezi 90.
371 Recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice reciclabile
3710 Recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice reciclabile
Această clasă include:
- prelucrarea deşeurilor, resturilor
metalice şi a articolelor din metal,
în materie primă secundară.
Exemple de procese de transformare
mecanică sau chimică sunt:
- strivirea mecanică a
deşeurilor metalice cum sunt automobilele uzate,
maşinile de spălat,
bicicletele etc., urmată de sortare şi separare;
- reducerea mecanică la dimensiuni
mai mici a fierăriei grele, cum sunt
vagoanele de cale ferată;
- fragmentarea deşeurilor metalice, a
vehiculelor casate etc.;
- alte metode de tratare mecanică, de
ex.: tăierea, presarea pentru
reducerea volumului.
Această clasă exclude:
- fabricarea de metale finite noi sau
produse metalice finite noi din
materii prime metalice secundare, vezi 27
sau 28;
- şantierele pentru demontarea
automobilelor, demolarea utilajelor, a
calculatoarelor, în scopul
obţinerii de piese componente reutilizabile
etc., inclusiv comerţul cu piese de
schimb la mâna a doua, vezi 50; 51;
şi 52.50;
- îndepărtarea bunurilor uzate, cum
sunt frigiderele, pentru a elimina
deşeurile nocive, vezi 90.
372 Recuperarea deşeurilor şi resturilor nemetalice reciclabile
3720 Recuperarea deşeurilor şi resturilor nemetalice reciclabile
Această clasă include:
- prelucrarea deşeurilor şi
resturilor nemetalice şi a articolelor
nemetalice în materii prime secundare.
Exemple de procese de transformare:
- recuperarea cauciucului, cum ar fi
cauciucurile de maşină uzate,
pentru a produce materii prime
secundare;
- sortarea şi peletizarea
materialelor plastice, în scopul producerii de
materii prime pentru tuburi, ghivece
de flori, paleţi şi altele;
- prelucrarea (curăţarea,
topirea, măcinarea) deşeurilor de materiale
plastice sau cauciuc în granule;
- recuperarea substanţelor chimice
din deşeurile de chimicale;
- zdrobirea, curăţarea
şi sortarea sticlei;
- zdrobirea, curăţarea
şi sortarea altor deşeuri, cum ar fi resturile
provenite din demolări, pentru a
obţine materii prime secundare;
- zdrobirea mecanică şi
măcinarea deşeurilor provenite din construcţii
şi demolări de clădiri
(inclusiv lemn), a asfaltului;
- prelucrarea uleiurilor şi
grăsimilor de gătit folosite, în materii
prime secundare, pentru a obţine
hrană pentru animalele de companie
sau pentru animalele de fermă;
- prelucrarea altor deşeuri alimentare
şi substanţe alimentare
reziduale, în materii prime
secundare.
Această clasă exclude:
- obţinerea de produse finite noi din
materii prime secundare, cum ar fi
toarcerea firelor din material fibros
gametat sau producerea celulozei
din deşeurile de hârtie, ori
reşaparea cauciucurilor care trebuie
clasificate la industria
corespunzătoare, vezi 14 la 36;
- tratarea substanţelor alimentare
reziduale, pentru fabricarea produselor
alimentare, vezi 15;
-
tratarea resturilor de la abatoare, pentru a produce hrană pentru
animale, vezi 15.7;
- reprelucrarea combustibililor nucleari
şi tratarea deşeurilor nucleare, vezi 23.30;
- prepararea compostului, vezi 24.15;
- comerţ cu ridicata al
deşeurilor şi resturilor nemetalice, inclusiv
colectarea, sortarea, ambalarea,
tranzacţionarea etc., dar fără un proces
real de transformare, vezi 51.57;
- comerţ cu ridicata sau cu
amănuntul al mărfurilor de ocazie, vezi 50.51
şi 52.50;
- incinerarea, îndepărtarea,
îngroparea etc. deşeurilor, vezi 90;
- tratarea şi îndepărtarea
deşeurilor radioactive de tranziţie din spitale,
laboratoare de profil etc., vezi 90;
- îndepărtarea reziduurilor de
alimente, băuturi şi tutun, vezi 90;
- tratarea gunoaielor cu ajutorul
plantelor de compostare, în scopul
îndepărtării şi a
obţinerii unui produs secundar (compostul), vezi 90.02.
E ENERGIE ELECTRICĂ ŞI TERMICĂ, GAZE ŞI APĂ
Această secţiune cuprinde
activitatea de furnizare a energiei electrice,
gazelor naturale, a aburului şi apei,
printr-o infrastructură permanentă
(reţea) de linii electrice, conducte
principale şi ţevi. Dimensiunea
reţelei nu este decisivă;
secţiunea include de asemenea furnizarea energiei
electrice, a gazelor, aburului şi
apei şi a celor similare, în parcuri
industriale sau blocuri de apartamente.
Producţia, administrarea reţelei
şi furnizarea către utilizatorul final pot
fi efectuate: de către aceeaşi
unitate sau o unitate diferită. Unităţile
angajate în furnizarea energiei electrice
şi/sau a gazelor şi/sau a
aburului şi apei calde şi/sau a
apei, trebuie să fie clasificate conform
cu principala lor activitate.
EA ENERGIE ELECTRICĂ ŞI TERMICĂ, GAZE ŞI APĂ
40 Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă
401 Producţia şi distribuţia energiei electrice
4011 Producţia de energie electrică
Această clasă include:
- activitatea de producere a energiei
electrice, cuprinzând centralele
termoelectrice, nucleare,
hidroelectrice, cu turbine cu gaze, diesel şi
energie regenerabilă.
4012 Transportul energiei electrice
Această clasă include:
- activitatea sistemelor de transmisie,
care transportă energia electrică
de la dispozitivul de generare la
sistemul de distribuţie.
4013 Distribuţia şi comercializarea energiei electrice
Această clasă include:
- activitatea sistemelor de
distribuţie (adică, acela format din linii,
stâlpi, contoare şi cablaj), care
transportă energia electrică primită de
la dispozitivul de generare sau sistemul
de transmisie la consumatorul
final;
- vânzarea energiei electrice către
utilizator;
- activităţi ale broker-ilor sau
agenţilor din domeniul energiei electrice,
care aranjează vânzarea
electricităţii prin intermediul sistemelor de
distribuţie a acesteia, sisteme
administrate de alţii.
402 Producţia gazelor; distribuţia combustibililor gazoşi prin conducte
Această clasă include:
- producţia, în scopul
furnizării, a gazelor rezultate din cocsificarea
cărbunelui, din produse agricole
derivate sau din deşeuri;
- fabricarea combustibililor gazoşi
cu o valoare calorică determinată, prin
purificare, amestec şi alte
procese, din gaze de diferite tipuri,
inclusiv gazele naturale.
Această clasă exclude:
- operarea cuptoarelor de cocs, vezi
23.10;
- fabricarea produselor petroliere
rafinate, vezi 23.20;
- producerea gazelor industriale, vezi
24.11;
- vânzarea în vrac a combustibililor
gazoşi, sau vânzarea în butelii (vezi
51.12; 51.51; 52.48; 52.6)
4022 Distribuţia şi comercializarea combustibililor gazoşi, prin conducte
Această clasă include:
- transportul, distribuţia şi
furnizarea combustibililor gazoşi de toate
tipurile, printr-un sistem de conducte;
- vânzarea către utilizatori a
gazelor, prin conducte magistrale;
- activităţi ale broker-ilor sau
agenţilor care aranjează vânzarea gazelor,
prin sisteme de distribuţie a
gazelor administrate de alţii.
Această clasă exclude:
- vânzarea în vrac a combustibililor
gazoşi, sau vânzarea lor în butelii
(vezi 51.12; 51.51; 52.48; 52.6);
- transportul gazelor prin conducte
(altele decât conductele magistrale) vezi 60.30
403 Producţia şi distribuţia energiei termice şi a apei calde
4030 Producţia şi distribuţia energiei termice şi a apei calde
Această clasă include:
- producerea, colectarea şi
distribuţia aburului şi a apei calde pentru
încălzit, energie electrică
şi alte scopuri.
Această clasă include, de
asemenea:
- producerea şi distribuţia de
apă refrigerată, gheaţă în calup, pentru
răcire sau alte scopuri.
41 Captarea, tratarea şi distribuţia apei
410 Captarea, tratarea şi distribuţia apei
4100 Captarea, tratarea şi distribuţia apei
Această clasă include, de
asemenea:
- desalinizarea apei de mare, în scopul
obţinerii de apă dulce (ca produs
principal).
Această clasă exclude:
- activitatea sistemelor de irigaţii
pentru agricultură, vezi 01.41;
- tratarea apei din conductele de
deversare, pentru prevenirea poluării, vezi diviz. 90.
Această diviziune include
construcţiile generale şi speciale pentru clădiri
şi de geniu civil, lucrări de
instalaţii pentru clădiri şi finisaje ale
clădirilor. Diviziunea include
lucrări noi, reparaţii, completări şi
modificări; ridicarea de clădiri
sau structuri din prefabricate, pe şantier
şi de asemenea, construcţiile cu
caracter temporar.
Construcţiile generale
reprezintă realizarea de clădiri integrale, clădiri
pentru birouri, magazine şi alte
clădiri publice şi utilitare, clădiri
pentru ferme etc., construcţii
inginereşti (sau de geniu civil), cum ar fi:
autostrăzi, drumuri, străzi,
poduri, tuneluri, căi ferate, aerodromuri,
porturi şi alte proiecte marine sau
fluviale, sisteme de irigaţii, sisteme
de canalizare, dispozitive industriale,
conducte şi linii electrice, baze
sportive etc.
Această activitate se poate
desfăşura pe cont propriu, pe bază de onorarii
sau contract. Porţiuni din
lucrări, sau uneori, întreaga activitate,
practic, pot fi efectuate de către
subcontractori.
Construcţiile speciale includ
construcţia unor părţi ale clădirilor şi
lucrărilor de geniu civil, sau
pregătirea în acest scop. De obicei, este
vorba de specializarea într-un singur
aspect comun diferitelor structuri,
necesitând calificare sau echipament
specializat. Sunt incluse activităţi
ca: fixarea pilonilor, lucrări de
fundaţii, forarea puţurilor, lucrări de
armare, lucrări de betoane, zidării,
fixarea elementelor prefabricate,
schelărie, fixarea acoperişului
etc. Aici este inclusă realizarea
structurilor de oţel, cu
condiţia ca piesele componente să nu fie produse
de aceeaşi unitate.
În majoritatea cazurilor, construcţiile
speciale sunt executate prin
subcontractare, iar reparaţiile de
construcţii sunt efectuate, în special,
pentru posesorul proprietăţii.
Lucrările de instalaţii pentru
clădiri includ instalarea tuturor tipurilor
de utilităţi care fac
construcţia să funcţioneze. Aceste activităţi sunt,
de obicei, efectuate la locul
construcţiei, deşi părţi ale lucrării pot fi
executate într-un atelier. Sunt incluse
activităţi ca lucrările
tehnico-sanitare, instalarea sistemelor de
încălzire şi de aer condiţionat,
antene, sisteme de alarmă şi
alte lucrări electrice, sisteme de aspersoare,
lifturi şi scări rulante etc.
Sunt de asemenea incluse lucrările de
izolaţii (hidro şi
termo-izolaţii, izolaţie fonică), lucrările de
instalaţii frigorifice comerciale,
instalarea iluminatului şi a sistemelor
de semnalizare pentru drumuri, căi
ferate, aeroporturi, porturi etc. Sunt
incluse, de asemenea, reparaţiile la
lucrările mai sus menţionate.
Activităţile de finisare a
clădirilor cuprind acele activităţi care
contribuie la finalizarea sau finisarea
unei construcţii, cum ar fi:
montări de geamuri, tencuieli,
vopsitorie, zugrăveli, pardoseli sau
căptuşirea pereţilor cu
plăci de ceramică sau cu alte materiale, ca:
parchet, tapet, mochetă etc.;
lustruirea pardoselilor, lucrări de
dulgherie fină, lucrări
acustice, curăţarea exteriorului etc. Sunt incluse
de asemenea reparaţiile la
lucrările mai sus menţionate.
Această diviziune exclude:
-
instalarea de peluze şi grădini şi activităţi de
întreţinere a arborilor, vezi 01.41;
- fabricarea materialelor de
construcţii, vezi secţiunea C şi D;
- activităţi de construcţii
legate direct de extracţia petrolului şi a
gazelor naturale, vezi 11.20.
Construcţia de clădiri, drumuri etc. pe
terenul de extracţie rămâne,
însă, în această clasă.
- înălţarea sau instalarea
echipamentului industrial, vezi secţiunea D (de
ex. instalarea de furnale, turbine
etc.);
- ridicarea de clădiri sau structuri
complet prefabricate este clasificată
în categoria industrială
relevantă, în funcţie de materialul principal
folosit, cu excepţia betonului, caz
în care rămâne clasificată aici;
- instalarea elementelor de tâmplărie
sau dulgherie autofabricate este
clasificată în categoria
industrială relevantă, în funcţie de materialul
folosit de ex. în cazul lemnului în
20.30 (Fabricarea de elemente de
dulgherie şi tâmplărie pentru
construcţii)
-
construcţii metalice din părţi componente auto-fabricate, vezi
28.11;
- activităţile de urbanism
şi inginerie sunt clasificate în clasa 74.20
(Activităţi de
consultanţă în urbanism, inginerie şi alte servicii
tehnice);
- activităţi de proiectare
pentru construcţii, vezi 74.20;
- activităţi de
curăţare a ferestrelor, în interior şi exterior, a
coşurilor, cazanelor cu aburi, a
interioarelor etc., vezi 74.70
451 Organizarea de şantiere şi pregătirea terenului
4511 Demolarea construcţiilor, terasamente şi organizare de şantiere
Această clasă include:
- demolarea sau distrugerea de
clădiri sau alte structuri;
- curăţarea amplasamentelor;
- mutarea pământului: excavaţii,
umplerea, nivelarea şi împrejmuirea
amplasamentelor, săparea
şanţurilor, eliminarea pietrelor, dinamitări
etc.;
- pregătirea şantierelor pentru
exploatările miniere:
- mutarea pământului şi
pregătirea amplasamentelor pentru extracţie.
Această clasă include, de
asemenea:
- executarea canalizărilor pentru
clădiri;
- executarea canalelor de scurgere, pentru
terenuri agricole şi forestiere.
4512 Lucrări de foraj şi sondaj pentru construcţii
Această clasă include:
- lucrări de analiză a terenului
de fundare, prin foraje şi sondaje;
săparea tunelurilor şi
galeriilor, precum şi orice alte lucrări de
amenajare şi pregătire a
terenului şi a zăcămintelor de agregate
minerale.
Această clasă exclude:
- lucrări de foraj pentru
extracţia petrolului sau a gazului, vezi 11.20;
- forarea puţurilor de apă, vezi
45.25;
- săparea puţurilor, vezi 45.25;
- prospectarea zăcămintelor de
petrol şi gaze; studii geofizice, geologice
şi seismice, vezi 74.20
452 Construcţii de clădiri sau părţi ale acestora; geniu civil
4521 Construcţii de clădiri şi lucrări de geniu
Această clasă include:
- construcţia tuturor tipurilor de
clădiri;
- lucrări de geniu:
- poduri, inclusiv cele pentru autostrăzi
suspendate, viaducte, tunele
şi pasaje subterane;
- conducte de mare lungime, linii de
comunicaţii şi electrice;
- conducte urbane, linii urbane de
comunicaţii şi electrice; lucrări
urbane auxiliare;
- asamblarea şi ridicarea de
construcţii din prefabricate, pe şantier.
Această clasă exclude:
- activităţi de servicii anexe
extracţiei petrolului şi gazelor, vezi
11.20;
- realizarea construcţiilor complete
din prefabricate, din părţi
componente autofabricate, altele decât
din beton, vezi diviziunile 20, 26
şi 28;
- lucrări de construcţii, altele
decât clădiri, pentru stadioane, bazine de
înot, săli de gimnastică,
terenuri de tenis, terenuri de golf şi alte
baze sportive, vezi 45.23;
- lucrări de instalaţii pentru
clădiri, vezi 45.3;
- lucrări de finisare, vezi 45.4;
- activităţi de urbanism şi
inginerie vezi 74.20;
- activităţi de proiectare
pentru construcţii, vezi 74.20
4522 Lucrări de învelitori, şarpante şi terase la construcţii
Această clasă include:
- realizarea structurii
acoperişurilor;
- montarea elementelor de acoperire;
- lucrări de hidroizolaţii,
inclusiv lucrări de protecţie hidro la pereţi.
4523 Construcţii de autostrăzi, drumuri, aerodroame şi baze sportive
Această clasă include:
- construcţia de autostrăzi,
şosele, străzi şi alte drumuri pentru vehicule
sau pietoni;
- construcţia de căi ferate;
- construcţia de aerodroame;
- lucrări de construcţii,
exclusiv clădiri, pentru stadioane, piscine, săli
de gimnastică, terenuri de tenis,
terenuri de golf şi alte instalaţii
sportive;
- marcarea drumurilor şi a
platformelor de parcare;
- lucrări de copertare pentru
autostrăzi, suprafeţe circulabile de pe
poduri sau din tuneluri;
- lucrări de instalare a barierelor
antişoc, a semnelor de circulaţie şi
similare.
Această clasă exclude:
- mutarea pământului, vezi 45.11
Această clasă include:
- construcţia de:
- căi de navigaţie, porturi
şi regularizări de râuri, porturi de
agrement, ecluze etc.;
- baraje şi diguri;
- lucrări de dragare;
- lucrări subacvatice
4525 Alte lucrări speciale de construcţii
Această clasă include:
- activităţi de construcţii
specializate într-un aspect comun diferitelor
tipuri de structuri, necesitând
calificare sau echipament specializat:
- construcţii de fundaţii,
inclusiv fixarea pilonilor;
- forarea şi construirea
puţurilor de apă;
- înălţarea elementelor din
oţel non-autofabricate;
- fasonarea oţelului;
- zidării din
cărămidă şi piatră;
- înălţarea şi
demontarea schelelor şi platformelor de lucru, inclusiv
închirierea de schele şi
platforme de lucru;
- înălţarea coşurilor
şi a cuptoarelor industriale;
- îndepărtarea igrasiei din
clădiri;
- lucrări ce impun cerinţe
speciale care necesită abilităţi de căţărare
şi utilizarea de echipament
specific, adică pentru lucrul la înălţime,
pe structuri înalte.
Această clasă exclude:
- închirierea schelelor, fără
ridicare şi demontare vezi 71.32
453 Lucrări de instalaţii pentru clădiri
4531 Lucrări de instalaţii electrice
Această clasă include:
- instalarea în clădiri şi în
alte tipuri de construcţii, de:
- instalaţii (cablaje) electrice
şi a armăturii electrice;
- instalaţii (cablaje) pentru telecomunicaţii;
- sisteme de încălzire
electrică, inclusiv de acumulatori de energie
electrică solară (panouri
solare);
- montarea de antene şi cabluri
aeriene pentru acestea;
- alarme de semnalizare a incendiilor;
- alarme antiefracţie;
- lifturi şi scări rulante;
- conductori pentru instalaţii de
iluminat etc.
Această clasă exclude:
- instalarea sistemelor de
telecomunicaţii, vezi 32.20
4532 Lucrări de izolaţii şi protecţie anticorozivă
Această clasă include:
- lucrări de izolaţii:
termică, fonică şi antivibraţii.
Această clasă exclude:
- lucrări de etanşeitate, vezi
45.22
4533 Lucrări de instalaţii tehnico-sanitare
Această clasă include:
- instalarea în clădiri şi alte
tipuri de construcţii a:
- echipamentelor şi
instalaţiilor sanitare;
- instalaţiilor şi
armăturilor pentru gaze;
- echipamentului şi tubulaturii
pentru instalaţiile de încălzire,
ventilaţie, frigotehnie sau aer
condiţionat;
- montarea acumulatorilor de energie,
alta decât electrică sau solară;
- sistemelor de stins incendii (sisteme
de sprinkler-e).
Această clasă exclude:
- instalarea sistemelor electrice de
încălzire, vezi 45.31
4534 Alte lucrări de instalaţii
Această clasă include:
- instalarea sistemelor de iluminat sau
semnalizare, pentru străzi, căi
ferate, aeroporturi şi porturi;
- instalarea în clădiri şi în
alte tipuri de construcţii, a armăturilor şi
accesoriilor neclasificate altundeva;
- repararea şi întreţinerea
instalaţiilor din clădiri.
Această clasă include:
- lucrări de tencuire cu ipsos,
montarea articolelor (profite, plăci etc.)
din ipsos, inclusiv montarea de articole
din materiale similare.
4542 Lucrări de tâmplărie şi dulgherie
Această clasă include:
- montarea de elemente de tâmplărie
şi dulgherie, produse de terţi, din
lemn sau alte materiale ca: uşi,
ferestre, tocuri de uşi şi ferestre,
elemente pentru bucătării,
trepte de scări, accesorii pentru magazine
etc.;
- lucrări de finisaj interior, de
tipul: compartimentări, lambrisări,
montarea de pereţi mobili etc.
Această clasă exclude:
- lucrări de parchetare şi de
acoperire a podelelor cu alte materiale pe
bază de lemn, vezi 45.43
4543 Lucrări de pardosire şi placare a pereţilor
Această clasă include:
- montarea, acoperirea, prinderea sau
aplicarea în clădiri sau în alte
tipuri de construcţii, a:
- plăcilor de pardoseală din
ceramică, beton sau piatră; reperelor din
teracotă pentru sobe înzidite;
- parchetului şi duşumelelor
din lemn;
- mochetelor şi linoleumului,
inclusiv acoperitorilor pentru pardoseli
din cauciuc şi mase plastice;
- elementelor de acoperire pentru
pardoseli sau pereţi din gresie,
granit, marmură etc.;
- tapetelor.
Această clasă exclude:
- activităţile de proiectare
pentru decoraţiuni interioare, vezi 74.87
4544 Lucrări de vopsitorie, zugrăveli şi montări de geamuri
Această clasă include:
- lucrări de vopsitorie şi
zugrăveli, interioare şi exterioare, la clădiri;
- lucrări de vopsitorie şi
zugrăveli pentru construcţii inginereşti;
- montarea de geamuri şi oglinzi.
Această clasă exclude:
- instalarea ferestrelor, vezi 45.42
Această clasă include:
- instalarea piscinelor - proprietate
privată;
- curăţarea clădirilor la
exterior: cu abur, prin sablare şi metode
similare;
- alte lucrări de finisare n.c.a.
Această clasă exclude:
- curăţirea spaţiilor
interioare din clădiri şi din alte structuri, vezi
74.70
455 Închirierea utilajelor de construcţii şi demolare, cu personal de deservire
aferent
4550 Închirierea utilajelor de construcţii şi demolare, cu personal de deservire
aferent
Această clasă include:
- închirierea utilajelor pentru
construirea sau demolarea clădirilor sau a
altor construcţii civile, cu
operatori.
Această clasă exclude:
- închirierea utilajelor de
construcţii, sau demolare şi de echipament,
fără personal de deservire,
vezi 71.32
Această secţiune include
vânzarea cu ridicata şi cu amănuntul (vânzare fără
transformare) a oricărui tip de
mărfuri, şi prestarea serviciilor auxiliare
vânzării mărfurilor. Vânzarea în
vrac şi cu amănuntul sunt etapele finale
ale distribuirii mărfurilor. În
această secţiune este inclusă şi repararea
autovehiculelor, şi instalarea
şi repararea bunurilor personale şi
gospodăreşti.
Vânzarea fără transformare este
considerată aceea care include operaţiile
obişnuite (sau manipulările)
asociate comerţului, de ex. sortarea, trierea
şi asamblarea mărfurilor,
mixarea (amestecarea) bunurilor (de ex. vin sau
nisip), îmbutelierea (cu sau
fără curăţarea în prealabil a sticlelor),
ambalarea, împărţirea masei
şi reambalarea pentru distribuirea în loturi
mai mici, depozitarea (fie că sunt,
ori nu, răcite sau congelate),
curăţarea şi uscarea
produselor agricole, tăierea panourilor din lemn sau a
tablei, pe cont propriu.
Vânzarea cu ridicata este revânzarea
(vânzarea fără transformare) a
bunurilor noi şi folosite, către
comercianţii cu amănuntul, utilizatorilor
industriali, comerciali, instituţii
şi utilizatorilor profesionali; sau
către alţi vânzători cu
ridicata; sau care activează ca agenţi sau brokeri
în cumpărarea mărfii pentru ei,
sau vânzarea mărfii către asemenea persoane
sau firme.
Principalele tipuri de
activităţi incluse sunt cele desfăşurate de:
comercianţii cu ridicata, adică
acei comercianţi cu ridicata care îşi
însuşesc titlul asupra mărfii pe
care o vând; vânzătorii cu ridicata sau
misiţii; distribuitorii industriali;
exportatorii, importatorii şi
asociaţiile cooperatiste
cumpărătoare, sucursalele comerciale şi birourile
comerciale (dar nu magazinele pentru
desfacerea cu amănuntul) şi care sunt
menţinute de unităţile
industriale şi miniere, separat de uzinele sau
minele respective, în scopul
activităţii de marketing legată de produsele
lor şi care nu preiau doar comenzi ce
urmează a fi onorate prin expediţie
directă de la uzine sau mine. Sunt
incluşi, de asemenea, brokerii de
mărfuri şi bunuri de consum,
comercianţii cu comision şi agenţii şi
asamblorii, cumpărătorii şi
asociaţiile cooperatiste angajate în desfacerea
pe piaţă a produselor agricole.
Vânzătorii cu ridicata, adeseori,
asamblează fizic, sortează
şi triază mărfurile în loturi mari, fărâmiţează
masa, reambalează, redistribuie în
loturi mai mici, de ex. produse
farmaceutice; depozitează,
refrigerează, livrează şi instalează bunuri, se
angajează în activităţi
promoţionale pentru clienţii lor şi proiectează
etichete.
Vânzarea cu amănuntul este revânzarea
(vânzarea fără transformare) de
mărfuri noi şi folosite,
către publicul general, pentru consum şi utilizare
personală sau în gospodărie,
prin magazine, supermagazine, case de comenzi
prin
poştă, vânzători ambulanţi, cooperative de consum, case de
licitaţie
etc.
Majoritatea negustorilor cu amănuntul
preiau titlul mărfurilor pe care
le vând, dar unii acţionează ca
agenţi pentru un mandatar şi vând în
consignaţie, sau pe bază de
comision.
50 Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea
autovehiculelor şi a motocicletelor;
comerţ cu amănuntul al carburanţilor
pentru autovehicule
Această diviziune include:
- toate activităţile (cu
excepţia fabricării şi închirierii) legate de
autovehicule şi motociclete,
inclusiv camioane:
- vânzarea cu ridicata şi cu
amănuntul a vehiculelor noi şi second-hand
- întreţinerea şi repararea
- vânzarea cu ridicata şi cu
amănuntul a pieselor şi accesoriilor
- activităţi ale
agenţilor comisionari implicaţi în vânzarea cu ridicata
sau cu amănuntul a vehiculelor
- spălarea, lustruirea şi
remorcarea vehiculelor etc.
Această diviziune include de
asemenea:
- vânzarea cu amănuntul a
carburanţilor şi a produselor de răcire sau
lubrifiere
Această diviziune exclude:
- închirierea autovehiculelor, vezi 71.10
- închirierea motocicletelor, vezi 71.21
Această clasă include:
- vânzarea cu ridicata şi cu
amănuntul a vehiculelor noi şi a celor uzate:
- autovehicule de pasageri, inclusiv
autovehicule de pasageri
specializate ca ambulanţe
şi microbuze etc.;
- camioane, remorci şi
semi-remorci;
- vehicule pentru camping, ca: rulote
şi case pe roţi.
Această clasă include de
asemenea:
- vânzarea cu ridicata şi cu
amănuntul a autovehiculelor de teren (jeep-uri
etc.);
- vânzarea cu ridicata şi cu
amănuntul, prin agenţi cu comision;
- licitaţii de autoturisme şi
licitaţii de autoturisme prin Internet.
Această clasă exclude:
- vânzarea cu ridicata şi cu
amănuntul a pieselor şi accesoriilor pentru
autovehicule, vezi 50.30
502 Întreţinerea şi repararea autovehiculelor
5020 Întreţinerea şi repararea autovehiculelor
Această clasă include:
- întreţinerea şi repararea
autovehiculelor:
- reparaţii mecanice;
- reparaţii electrice;
- repararea sistemelor electronice de
injecţie;
- întreţinerea uzuală;
- reparaţii ale caroseriei;
- reparaţii ale unor piese ale
motorului;
- spălare, lustruire etc.;
- pulverizare şi vopsire;
- repararea parbrizelor şi a
ferestrelor;
- repararea locurilor din autovehicule;
- repararea, ajustarea sau înlocuirea
pneurilor şi a ţevii de eşapament;
- tratamentul anti-rugină;
- remorcarea;
- instalarea de piese şi accesorii
care nu fac parte din procesul de
fabricaţie;
- asistenţa pe şosele.
Această clasă exclude:
- reşaparea şi
recondiţionarea pneurilor, vezi 25.12
503 Comerţ cu piese şi accesorii pentru autovehicule
5030 Comerţ cu piese şi accesorii pentru autovehicule
Această clasă include:
- vânzările cu ridicata sau cu
amănuntul ale pieselor şi accesoriilor
pentru autovehicule, care nu fac parte
din seturile de primă dotare ce se
vând odată cu autovehiculele.
504 Comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor
5040 Comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente, şi reparaţii
Această clasă include:
- vânzarea cu ridicata şi cu
amănuntul a motocicletelor, inclusiv a
motoretelor;
- vânzarea cu ridicata şi cu
amănuntul; inclusiv comanda prin poştă, de
piese şi accesorii pentru
motociclete;
- activităţi ale intermediarilor
în comerţul cu motociclete;
- întreţinerea şi repararea
motocicletelor.
Această clasă exclude:
- vânzarea, întreţinerea şi
repararea bicicletelor şi a pieselor şi
accesoriilor aferente, vezi 51.18;
51.47; 52.48
505 Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule
5050 Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule
Această clasă include:
- vânzarea cu amănuntul a
carburanţilor pentru autovehicule şi motociclete.
Această clasă include, de
asemenea:
- vânzarea cu amănuntul a produselor
lubrifiante şi de răcire pentru
autovehicule.
Această clasă exclude:
- vânzarea cu ridicata a combustibililor,
vezi 51.51
51 Comerţ cu ridicata şi servicii de intermediere în comerţul cu ridicata (cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor)
Această diviziune include:
- revânzarea (vânzarea fără
transformare) de mărfuri noi, cât şi a celor
uzate, către comercianţi cu
amănuntul, către utilizatori industriali sau
comerciali, din instituţii, şi
utilizatori profesionali; sau către
angrosişti; sau activitatea în
calitate de agent în cumpărarea mărfii
pentru ei, sau vânzarea mărfii
către astfel de persoane sau firme;
- activităţi ale
comercianţilor, misiţilor, distribuitorilor industriali,
exportatorilor, importatorilor,
asociaţiilor cooperatiste cumpărătoare,
brokerilor de mărfuri şi
bunuri de consum, ale intermediarilor şi ale
agenţilor şi asamblorilor,
cumpărătorilor şi asociaţiilor cooperatiste
angajate în desfacerea produselor
agricole.
Aceasta diviziune include, de asemenea:
- manipulări uzuale implicate în
vânzarea cu ridicata, ca: sortarea şi
trierea mărfurilor în loturi mari,
porţionarea, reambalarea şi
îmbutelierea, redistribuirea în loturi
mai mici, de ex. a produselor
farmaceutice; depozitarea, refrigerarea,
livrarea şi instalarea
mărfurilor pe cont propriu;
- ambalarea mărfurilor solide şi
îmbutelierea mărfurilor lichide şi
gazoase, inclusiv amestecarea şi
filtrarea, pe cont propriu.
Această diviziune exclude:
- vânzarea cu ridicata a vehiculelor cu
motor, a rulotelor şi
motocicletelor, vezi 50.10; 50.40
- vânzarea cu ridicata a accesoriilor
aferente pentru autovehicule şi
motociclete, vezi 50.30; 50.40
- închirierea şi leasing-ul de
mărfuri, vezi 71
- ambalarea mărfurilor solide şi
îmbutelierea mărfurilor lichide şi
gazoase, inclusiv amestecarea şi
filtrarea, pentru terţe părţi, vezi
74.82
511 Activităţi de intermediere în comerţul cu ridicata
Această
grupă include:
- activităţile intermediarilor,
brokerilor de bunuri de consum şi ale
tuturor celorlalţi comercianţi
cu ridicata, care fac comerţ în numele sau
pe contul altora;
- activităţi ale celor
implicaţi în stabilirea contactelor dintre vânzători
şi cumpărători, sau care
preiau tranzacţii comerciale în numele unui
patron, inclusiv pe Internet.
Această grupă include, de
asemenea:
- activităţi ale caselor de
licitaţie pentru comerţul cu ridicata, inclusiv
licitaţii pe Internet, pentru
comerţul cu ridicata.
Această grupă exclude:
- comerţul cu ridicata în nume
propriu, vezi 51.2 la 51.9
- vânzări cu amănuntul,
făcute de agenţi intermediari, vezi 52
- activităţi ale agenţilor
de asigurări, vezi 67.20
- activităţi ale agenţilor
imobiliari, vezi 70.3
Această clasă include:
- intermedieri pentru vânzări de
materii prime agricole şi de animale vii,
materii prime textile, de semiproduse
şi alte produse neclasificate în
altă parte, efectuate pe bază de
plată sau contract.
5112 Intermedieri în comerţul cu combustibili, minerale, şi produse chimice pentru industrie
Această clasă include, de
asemenea:
- servicii de intermediere în vânzarea
îngrăşămintelor.
5113 Intermedieri în comerţul cu material lemnos şi de construcţii
Această clasă include:
- intermedieri pentru vânzări ale
materialului lemnos şi de construcţii,
efectuate pe bază de contract sau
plată.
5114 Intermedieri în comerţul cu maşini, echipamente industriale, nave şi avioane
Această clasă include, de
asemenea:
- intermedieri în vânzarea maşinilor
agricole;
- intermedieri în vânzarea maşinilor
de birou.
5115 Intermedieri în comerţul cu mobilă, articole de menaj şi de fierărie
5116 Intermedieri în comerţul cu textile, confecţii, încălţăminte şi articole
Această clasă include, de
asemenea:
- servicii de intermediere în vânzarea
blănurilor.
5117 Intermedieri în comerţul cu produse alimentare, băuturi şi tutun
5118 Intermedieri în comerţul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific, n.c.a.
Această clasă include, de
asemenea:
- servicii de intermediere în vânzarea
bicicletelor.
5119 Intermedieri în comerţul cu produse diverse
512 Comerţ cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii
5121 Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor şi furajelor
Această clasă include, de
asemenea:
- vânzarea cu ridicata a cartofilor de
sămânţă;
- vânzarea cu ridicata a furajelor pentru
animale;
- vânzarea de materiale, reziduuri şi
produse secundare folosite pentru
hrana animalelor.
5122 Comerţ cu ridicata al florilor şi al plantelor
Această clasă include, de
asemenea:
- vânzarea cu ridicata a bulbilor de
lalele.
Această clasă exclude:
- vânzarea cu amănuntul a fibrelor
textile, vezi 51.56
5123 Comerţ cu ridicata al animalelor vii
5124 Comerţ cu ridicata a pieilor brute şi al pieilor prelucrate
5125 Comerţ cu ridicata al tutunului neprelucrat
513 Comerţ cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului
5131 Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor
Această clasă include:
- comerţul cu ridicata al fructelor
şi legumelor neprelucrate, inclusiv al
cartofilor neprelucraţi.
5132 Comerţ cu ridicata al cărnii şi produselor din carne
Această clasă include:
- comerţul cu ridicata al cărnii
(inclusiv carne de pasăre, carne de vânat,
carne prelucrată) şi a
produselor din carne.
5133 Comerţ cu ridicata al produselor lactate, ouălor, uleiurilor şi grăsimilor comestibile
Această clasă include:
- comerţul cu ridicata al produselor
lactate (inclusiv lapte);
- comerţul cu ridicata al
ouălor;
- comerţul cu ridicata al uleiurilor şi
grăsimilor comestibile.
5134 Comerţ cu ridicata al băuturilor
Această clasă include:
- cumpărarea de vin în vrac şi
îmbutelierea sa, fără transformare;
- cumpărarea de vin în vrac, cu
amestecare, purificare, îmbuteliere şi
revânzare.
5135 Comerţ cu ridicata al produselor din tutun
5136 Comerţ cu ridicata al zahărului, ciocolatei şi produselor zaharoase
Această clasă include, de
asemenea:
- comerţul cu ridicata al produselor
de patiserie.
5137 Comerţ cu ridicata cu cafea, ceai, cacao şi condimente
Această clasă include:
- comerţul cu ridicata cu cafea,
ceai, cacao şi condimente (sare, piper,
cuişoare,
scorţişoară, foi de dafin etc.).
5138 Comerţ cu ridicata, specializat, al altor alimente, inclusiv peşte, crustacee şi moluşte
Această clasă include, de
asemenea:
- comerţul cu ridicata al produselor
din cartofi;
- comerţul cu ridicata al produselor
alimentare pentru hrana animalelor de
companie.
5139 Comerţ cu ridicata, nespecializat, de produse alimentare, băuturi şi tutun
514 Comerţ cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare
5141 Comerţ cu ridicata al produselor textile
Această clasă include:
- vânzările cu ridicata ale firelor;
- vânzările cu ridicata ale
ţesăturilor;
- vânzările cu ridicata ale lenjeriei
de pat şi de masă etc.;
- vânzările cu ridicata de articole
de mercerie: ace, aţă de cusut etc.
Această clasă exclude:
- comerţul cu ridicata al fibrelor
textile, vezi 51.56
5142 Comerţ cu ridicata al îmbrăcămintei şi încălţămintei
Această clasă include:
- comerţul cu ridicata al articolelor
de îmbrăcăminte, inclusiv
îmbrăcăminte sport;
- comerţul cu ridicata al
încălţămintei;
- comerţul cu ridicata al
accesoriilor pentru îmbrăcăminte (mănuşi,
cravate, veste);
- comerţul cu ridicata al umbrelelor.
Această clasă exclude:
- comerţ cu ridicata al bijuteriilor
şi articolelor din piele, vezi 51.47;
- comerţ cu ridicata al încălţămintei
de sport, vezi 51.47
Această clasă include, de
asemenea:
- comerţul cu ridicata al
echipamentelor şi accesoriilor de iluminat;
- comerţul cu ridicata al CD-urilor,
DVD-urilor, benzilor şi casetelor
audio şi video;
- comerţul cu ridicata al cablurilor,
întrerupătoarelor şi a altor repere
de instalaţii electrice pentru uz
casnic.
5144 Comerţ cu ridicata al produselor din ceramică, sticlărie, tapete şi produse de întreţinere
Această clasă include, de
asemenea:
- comerţul cu ridicata cu veselă
metalică de uz casnic.
5145 Comerţ cu ridicata al produselor cosmetice şi de parfumerie
5146 Comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice
Această clasă include, de
asemenea:
- comerţul cu ridicata al
instrumentelor şi aparatelor pentru medici şi
spitale;
- comerţul cu ridicata al produselor
ortopedice.
5147 Comerţ cu ridicata al altor bunuri de consum, nealimentare, n.c.a.
Această clasă include:
- comerţul cu ridicata cu bunuri de
consum diverse, cum sunt: mobila şi
alte produse din lemn; produse de
acoperit pardoselile;
- comerţul cu ridicata cu instrumente
muzicale;
- comerţul cu ridicata cu aparate
neelectrice de uz casnic;
- comerţul cu ridicata cu
împletituri, produse din plută; hârtie şi carton;
cărţi, reviste, ziare şi
rechizite;
- comerţul cu ridicata cu articole
fotografice şi optice; jocuri şi
jucării; ceasuri şi bijuterii;
articole de sport (inclusiv bicicletele);
- comerţul cu ridicata cu produse din
piele şi accesorii de voiaj;
- comerţul cu ridicata cu alte
mărfuri de consum, neincluse în alte
categorii.
Această clasă exclude:
- comerţ cu ridicata cu mobilă
de birou, vezi 51.85
515 Comerţ cu ridicata al produselor intermediare neagricole şi al deşeurilor
5151 Comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi a produselor derivate
Această clasă include, de
asemenea:
- vânzările cu ridicata ale
carburanţilor lichizi, vaseline, lubrifianţi,
uleiuri etc.
5152 Comerţ cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice
Această clasă include:
- vânzările cu ridicata ale
minereurilor metalice;
- vânzările cu ridicata ale metalelor
feroase şi neferoase, în formă
primară;
- vânzările cu ridicata ale
semifabricatelor din metale feroase şi
neferoase;
- vânzările cu ridicata de aur
şi alte metale preţioase.
Această clasă exclude:
- comerţul cu ridicata al
deşeurilor şi resturilor, vezi 51.57;
- tranzacţiile cu lingouri de aur, în
scopuri financiare, vezi 65.23
5153 Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi de construcţii
Această clasă include:
- vânzările cu ridicata ale lemnului
neprelucrat;
- vânzările cu ridicata ale
produselor rezultate din prelucrarea primară a
lemnului;
- vânzările cu ridicata de vopsele,
lacuri şi emailuri;
- vânzările cu ridicata de materiale
de construcţii:
- nisip şi pietriş;
- vânzările cu ridicata de geamuri;
- vânzările cu ridicata ale
obiectelor sanitare din porţelan:
- căzi, chiuvete etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- vânzările cu ridicata de produse
pentru instalaţii sanitare:
- tuburi, conducte, fitinguri,
racorduri, conducte cauciucate;
- vânzările cu ridicata de scule cum
ar fi: ciocane, cleşti, fierăstraie,
menghine şi alte scule de
mână.
5155 Comerţ cu ridicata al produselor chimice
Această clasă include:
- vânzările cu ridicata ale
chimicalelor industriale de bază:
-
anilină, tuş tipografic, uleiuri esenţiale, gaze industriale,
cleiuri,
coloranţi, răşini
sintetice, metanol, parafină, substanţe
aromatizante, sodă, sare
industrială, acizi, sulfuri, derivate de
amidon etc.;
- vânzările cu ridicata ale
îngrăşămintelor;
- vânzările cu ridicata ale
răşinilor sintetice şi ale materialelor
plastice în formă primară;
- vânzările cu ridicata ale
cauciucului.
5156 Comerţ cu ridicata al altor produse intermediare
Această clasă include, de
asemenea:
- vânzările cu ridicata ale fibrelor
textile etc.;
- vânzările cu ridicata ale hârtiei
în vrac;
- vânzările cu ridicata de pietre
preţioase.
5157 Comerţul cu ridicata al deşeurilor şi resturilor
Această clasă include:
- comerţul cu ridicata
(cumpărare şi vânzare) a deşeurilor şi resturilor
metalice şi nemetalice şi a
materialelor pentru reciclare, inclusiv
colectarea, sortarea, separarea,
demontarea bunurilor uzate, precum sunt
autoturismele, în scopul obţinerii
de piese reutilizabile, (re)ambalarea,
depozitarea şi livrarea, dar
fără un proces real de transformare. În
plus, deşeurile cumpărate
şi vândute au o valoare remanentă;
- dezmembrarea vehiculelor casate (demontarea
autoturismelor; comerţul cu
ridicata cu autoturisme avariate;
vânzarea pieselor provenite de la
autoturisme avariate, către
persoane particulare şi utilizatori
profesionali).
Această clasă exclude:
- prelucrarea deşeurilor şi
resturilor şi a altor articole în materii prime
secundare. Este necesar un proces real
de transformare. Materia primă
secundară rezultată este
adecvată pentru utilizarea directă într-un
proces de fabricaţie
industrială şi nu constituie un proces non finit, vezi 37.10, 37.20;
- fragmentarea autoturismelor printr-un
proces mecanic, vezi 37.10;
- vânzarea cu amănuntul a
mărfurilor second-hand, vezi 52.50;
- tratarea deşeurilor, nu pentru
utilizarea ulterioară într-un proces de
fabricaţie industrială, ci cu
scopul îndepărtării lor, vezi 90;
- colectarea şi tratarea
deşeurilor menajere şi industriale, vezi 90
518 Comerţ cu ridicata al maşinilor, echipamentelor şi furniturilor
5181 Comerţ cu ridicata al maşinilor-unelte
Această clasă include, de
asemenea:
- vânzările cu ridicata al
maşinilor-unelte automate.
5182 Comerţ cu ridicata al maşinilor pentru industria minieră şi construcţii
Această clasă include, de
asemenea:
- vânzările cu ridicata al
maşinilor automate pentru industria textilă şi
al maşinilor automate de cusut
şi de tricotat.
5184 Comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-ului
5185 Comerţ cu ridicata al altor maşini şi echipamente de birou
Această clasă include:
- vânzarea cu ridicata de maşini de
scris, maşini de contabilizat etc.;
- vânzarea cu ridicata a mobilierului de
birou.
5186 Comerţ cu ridicata al altor componente şi echipamente electronice
5187 Comerţ cu ridicata al altor aparaturi utilizate în industrie, comerţ şi transporturi
Această clasă include:
- vânzările cu ridicata de mijloace
şi utilaje de transport, exclusiv de
autovehicule, motociclete şi
biciclete;
- vânzările cu ridicata de
roboţi industriali;
- vânzările cu ridicata de
reţele electrice şi comutatoare;
- vânzările cu ridicata de motoare
electrice şi transformatoare;
- vânzările cu ridicata de alte
maşini şi utilaje, folosite în industrie,
comerţ, navigaţie şi în
alte servicii.
Această clasă include, de
asemenea:
- vânzările cu ridicata de
instrumente şi echipamente de măsură.
Această clasă exclude:
- vânzările cu ridicata de
autovehicule, trailere şi de caravane, vezi
50.10;
- vânzările cu ridicata de piese
pentru autovehicule, vezi 50.30;
- vânzările cu ridicata de
motociclete, vezi 50.40;
- vânzările cu ridicata de biciclete,
vezi 51.47
5188 Comerţ cu ridicata al maşinilor, accesoriilor şi uneltelor agricole, inclusiv al tractoarelor
Această clasă include, de
asemenea:
- vânzările cu ridicata ale
maşinilor de tuns iarba, indiferent de modul
lor de operare.
519 Comerţ cu ridicata al altor produse
5190 Comerţ cu ridicata al altor produse
Această clasă include:
- comerţul cu ridicata, specializat,
pentru alte produse neclasificate în
altă parte;
- comerţul cu ridicata pentru diverse
articole şi produse fără o
specializare particulară.
Această diviziune include:
- revânzarea (vânzarea fără
transformare) a mărfurilor noi şi folosite, în
principal, către marele public,
pentru consum sau utilizare personală sau
casnică, prin magazine,
supermagazine, standuri (tarabe), case de comenzi
prin poştă, vânzători
ambulanţi (stradali), cooperative de consum etc.
Comerţul cu amănuntul este
clasificat, în primul rând, după tipul unităţii
de desfacere a mărfii (comerţul
cu amănuntul în magazine: grupele 52.1 la
52.5; comerţul cu amănuntul
neefectuat prin magazine: grupa 52.6).
Comerţul cu amănuntul în
magazine este în continuare subdivizat în: vânzări
cu amănuntul de mărfuri noi
(grupele 52.1 la 52.4) şi vânzări cu amănuntul
ale mărfurilor de ocazie (grupa
52.5).
Pentru vânzarea cu amănuntul a bunurilor
noi prin magazine există şi o altă
distincţie între vânzările cu
amănuntul în magazine specializate (grupele
52.2 la 52.4) şi vânzările cu
amănuntul în magazine nespecializate (grupa
52.1). Grupele de mai sus sunt în
continuare subdivizate după gama de
produse vândute.
Vânzările neefectuate prin magazine
vizează formele de comerţ ca de ex.:
comandă prin poştă,
pieţe, din uşă în uşă, prin automate de vânzare,
e-mail
etc.
Această diviziune include, de
asemenea:
- repararea şi instalarea bunurilor
personale sau casnice, fie că sunt sau
nu, efectuate în combinaţie cu
comerţul cu amănuntul;
- comerţul cu amănuntul prin
comisionari;
- activităţile caselor de
licitaţie cu amănuntul.
Această diviziune exclude:
- vânzarea de vehicule cu motor,
motociclete şi piese ale acestora şi de
carburanţi pentru aceste vehicule,
vezi 50;
- intermedieri în comerţul cu
cereale, seminţe, minereuri, ţiţei brut,
produse chimice pentru industrie, fier
şi oţel şi maşini şi echipamente
industriale, vezi 51;
- vânzarea de alimente şi
băuturi, pentru consum în localuri, şi vânzarea
preparatelor alimentare la pachet, vezi
55.30; 55.40 şi 55.51;
- închirierea de bunuri personale şi
gospodăreşti, pentru publicul larg, vezi 71.40
521 Comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate
5211 Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
Această clasă include:
- vânzările, în magazine
nespecializate, de mărfuri diverse, în care
predominante sunt cele alimentare,
băuturile şi produsele din tutun.
Acest tip de activităţi se
desfăşoară în general în magazine denumite
"Magazine generale
alimentare", care au ca principal obiect de
activitate, vânzarea bunurilor de
băcănie, precum şi a altor tipuri de
mărfuri cum sunt: cosmetice,
articole electrocasnice, articole de
fierărie, îmbrăcăminte
etc.
5212 Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
Această clasă include:
- activitatea magazinelor ce vând o
cantitate mare de bunuri, în care
mărfurile alimentare,
băuturile şi produsele din tutun nu sunt
predominante. Acest tip de activitate se
desfăşoară, frecvent, în mari
magazine care vând în general produse
ca: îmbrăcăminte, mobilier, produse
electrocasnice, articole de
fierărie, cosmetice, bijuterii, jucării,
articole sportive.
5221 Comerţ cu amănuntul al fructelor şi legumelor proaspete
Această clasă exclude:
- vânzări cu amănuntul al
fructelor şi legumelor conservate, vezi 52.27
5222 Comerţ cu amănuntul al cărnii şi al produselor din carne
Această clasă include, de
asemenea:
- vânzările cu amănuntul de
carne de pasăre şi vânat.
5223 Comerţ cu amănuntul al peştelui, crustaceelor şi moluştelor
5224 Comerţ cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi produselor zaharoase
5225 Comerţ cu amănuntul al băuturilor
5226 Comerţ cu amănuntul al produselor din tutun
5227 Comerţ cu amănuntul, în magazine specializate, al produselor alimentare
Această clasă include, de asemenea:
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale produselor
lactate, ouălor, uleiurilor şi
grăsimilor comestibile;
- vânzările cu amănuntul a
fructelor şi legumelor conservate.
5231 Comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice
5232 Comerţ cu amănuntul al articolelor medicale şi ortopedice
5233 Comerţ cu amănuntul al produselor cosmetice şi de parfumerie
524 Comerţul cu amănuntul, în magazine specializate, al altor produse n.c.a.
5241 Comerţul cu amănuntul al textilelor
Această clasă include:
- comerţul cu amănuntul al
ţesăturilor;
- comerţul cu amănuntul al
firelor de tricotat;
- comerţul cu amănuntul al
materialelor de bază pentru confecţionarea
covoarelor, tapiseriilor şi
broderiilor;
- comerţul cu amănuntul al
textilelor pentru gospodărie, ca: aşternuturi de
pat, feţe de masă, prosoape
etc.;
- comerţul cu amănuntul al
articolelor de mercerie: ace, aţă de cusut etc.
5242 Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei
Această clasă include:
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale obiectelor de
îmbrăcăminte;
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale produselor din
blană;
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale accesoriilor
pentru îmbrăcăminte
(mănuşi, cravate, veste etc.).
5243 Comerţ cu amănuntul al încălţămintei şi articolelor din piele
Această clasă include:
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale încălţămintei;
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale produselor din
piele;
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale accesoriilor de
voiaj, din piele şi înlocuitori.
5244 Comerţ cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat şi al altor articole de uz casnic
Această clasă include:
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale mobilei (exclusiv
mobila de birou);
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale articolelor de
iluminat;
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale articolelor de
menaj diverse (toate tipurile de
cuţite, tacâmuri, veselă din lut,
sticlă, porţelan,
ceramică şi metal);
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale perdelelor,
draperiilor şi ale altor obiecte
din materiale textile, pentru
întrebuinţare curentă;
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale produselor din
lemn, plută şi ale produselor
împletite;
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale articolelor
casnice neelectrice, neincluse în alte
categorii.
Această clasă exclude:
- vânzări cu amănuntul al
articolelor de pardoseală din lemn, vezi 52.48;
- vânzări cu amănuntul de
antichităţi, vezi 52.50
Această clasă include:
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale articolelor şi
aparatelor electrice de uz casnic;
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale aparatelor de
radio, televizoarelor şi ale
aparatelor de înregistrare audio-video;
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale discurilor,
partiturilor şi benzilor magnetice
audio-video şi casetelor; a CD-urilor
şi DVD-urilor;
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, de instrumente
muzicale.
Această clasă exclude:
- comerţ cu amănuntul al
articolelor şi aparatelor neelectrice de uz
casnic, vezi 52.44;
- închirieri de benzi, casete şi
discuri, vezi 71.40
5246 Comerţ cu amănuntul cu articole de fierărie, cu articole din sticlă şi cu cele pentru vopsit
Această clasă include:
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale articolelor de
fierărie;
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, a vopselelor,
lacurilor şi emailurilor;
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, a produselor din
sticlă plată;
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, a materialelor pentru
mici lucrări în gospodării
şi al altor materiale de construcţie, ca de
ex.: cărămizi, lemn,
echipament sanitar;
- vânzările cu amănuntul de
produse artizanale;
- vânzările cu amănuntul de
saune.
5247 Comerţ cu amănuntul al cărţilor, ziarelor şi articolelor de papetărie
Această clasă include:
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, ale cărţilor,
revistelor, ziarelor şi articolelor
de papetărie.
Această clasă include, de
asemenea:
- vânzările cu amănuntul, prin
magazine specializate, a rechizitelor de
birou (creioane, pixuri, hârtie etc.).
Această clasă exclude:
- comerţul cu amănuntul al
articolelor de ocazie, sau al cărţilor de
anticariat, vezi 52.50
5248 Comerţul cu amănuntul, în magazine specializate, al altor produse n.c.a.
Această clasă include:
- comerţul cu amănuntul, în
magazine specializate, cu echipament de birou,
calculatoare şi software standard;
- comerţul cu amănuntul, în
magazine specializate, cu echipament de
telecomunicaţii;
- activităţile şi
comerţul cu produse de optician;
- comerţul cu amănuntul, în
magazine specializate, al tapetelor şi
mochetelor;
- comerţul cu amănuntul, în
magazine specializate, al carpetelor şi
păturilor;
- comerţul cu amănuntul, în
magazine specializate, al ceasurilor de mână,
ceasurilor de masă şi
bijuteriilor;
- comerţul cu amănuntul, în
magazine specializate, al articolelor de sport,
uneltelor de pescuit, articolelor pentru
camping, bărcilor şi
bicicletelor;
- comerţul cu amănuntul, în
magazine specializate, al jocurilor şi
jucăriilor;
- comerţul cu amănuntul, în magazine
specializate, al florilor, plantelor,
seminţelor,
îngrăşămintelor, animalelor de companie şi hranei pentru
animale de companie;
- comerţul cu amănuntul, în
magazine specializate, al cadourilor,
articolelor de artizanat şi religioase;
- comerţul cu amănuntul, în
magazine specializate, al combustibililor
lichizi, gazului îmbuteliat,
cărbunilor şi lemnelor pentru uzul în
gospodărie;
- comerţul cu amănuntul, în
magazine specializate, al armelor şi muniţiei;
- comerţul cu amănuntul, în
magazine specializate, al timbrelor şi
monedelor;
- comerţul cu amănuntul, în
magazine specializate, al produselor
nealimentare n.c.a.
525 Comerţ cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine
5250 Comerţ cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine
Această clasă include:
- comerţul cu amănuntul
(second-hand) al cărţilor de ocazie;
- comerţul cu amănuntul al altor
bunuri de ocazie (second-hand);
- comerţul cu amănuntul al
antichităţilor.
Această clasă exclude:
- comerţul cu amănuntul al
maşinilor de ocazie, vezi 50.10
526 Comerţ cu amănuntul neefectuat prin magazine
5261 Comerţ cu amănuntul prin corespondenţă
Această clasă include:
- vânzările cu amănuntul ale
oricăror feluri de produse, prin
corespondenţă, alese de
cumpărători pe bază de cataloage sau orice alt
tip de ofertă.
Această clasă include, de
asemenea:
- vânzările directe, prin intermediul
televiziunii, radioului, telefonic,
sau prin Internet.
5262 Comerţ cu amănuntul prin standuri şi pieţe
Această clasă include:
- vânzările cu amănuntul ale
oricăror feluri de produse, în standuri,
chioşcuri, de obicei mobile, de-a
lungul drumurilor publice sau în locuri
fixe, în pieţe.
5263 Comerţ cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine
Această clasă include:
- vânzările cu amănuntul ale
oricărui tip de marfă, în orice mod, neincluse
în clasele anterioare:
-
prin intermediul comis-voiajorilor;
- prin intermediul automatelor de
vândut produse;
- prin magazine mobile.
Această clasă include, de
asemenea:
- activitatea caselor de licitaţii;
- licitaţiile prin Internet.
527 Reparaţii de articole personale şi gospodăreşti
În clasele acestei grupe se
încadrează repararea de bunuri personale şi
casnice, când nu este combinată cu
producerea, vânzarea cu ridicata sau cu
amănuntul a acestor bunuri.
Această grupă exclude:
- repararea autovehiculelor şi
motocicletelor, vezi diviziunea 50
5271 Reparaţii de încălţăminte şi ale altor articole din piele
Această clasă include:
- reparaţiile de
încălţăminte şi de alte articole din piele, de uz personal
sau casnic.
5272 Reparaţii de articole electrice de uz gospodăresc
5273 Reparaţii de ceasuri şi bijuterii
5274 Alte reparaţii de articole personale n.c.a.
Această clasă include:
- reparaţiile de biciclete;
- reparaţiile de articole de îmbrăcăminte
şi de produse textile de uz
personal sau casnic;
- reparaţiile telefoanelor mobile;
- acordările de piane.
Secţiunea cuprinde punerea la
dispoziţia clienţilor a cazării şi/sau a unor
mâncăruri calde, gustări şi
băuturi, pentru consumul imediat. Secţiunea
include atât cazarea, cât şi
serviciile de asigurare a hranei, deoarece
cele două activităţi sunt
adesea combinate în aceeaşi unitate.
Există unele suprapuneri între
activităţile din secţiunea H, deoarece
vânzarea băuturilor este o activitate
independentă, dar, în acelaşi timp,
face parte din activitatea unui restaurant
(asigurarea mesei, inclusiv
băuturi) şi, în acest din
urmă caz, vânzarea băuturilor este clasificată
împreună cu vânzarea meselor în 55.3
(Restaurante).
În mod similar, activitatea unui
restaurant este o activitate specifică,
dar poate fi, de asemenea inclusă, în
mod implicit, în cazare.
Unităţile de cazare asigură
găzduirea sau cazarea pe termen scurt pentru
călători, turişti şi
alte persoane. Există o gamă largă de unităţi. Unele
asigură numai cazarea; în timp ce
altele asigură masa şi facilităţi
recreative, precum şi cazarea. Tipul
de servicii complementare oferite
poate varia de la o unitate la alta.
Activităţile din restaurante
oferă mese complete gata pentru consumul
imediat, fie că este vorba de
restaurante tradiţionale, cu auto-servire sau
de catering, fie de standuri permanente
sau temporare (cu sau fără locuri),
care vând peşte şi cartofi
prăjiţi şi altele asemenea. Decisiv este faptul
că se oferă mese calde gata
pentru consumul imediat, nu tipul de unitate
care le asigură.
Din această secţiune se exclude
pregătirea meselor care nu sunt gata pentru
consumul imediat, sau neplanificate a fi
consumate imediat, sau din
alimente preparate care nu se
consideră a fi o masă caldă (vezi 15:
Industria alimentară şi a
băuturilor).
Se exclude, de asemenea, vânzarea
alimentelor nepreparate în unitatea
respectivă şi care nu se
consideră a fi o masă caldă, sau a meselor care nu
sunt gata pentru consumul imediat (vezi,
secţiunea G: Comerţ cu ridicata şi
cu amănuntul; ...)
Această clasă include:
- asigurarea cazării de scurtă
durată în:
- hoteluri, moteluri şi hanuri;
- hoteluri cu săli de
conferinţe.
Această clasă exclude:
- închirierea, în vederea cazării pe
o perioadă îndelungată, vezi 70.20
552 Campinguri şi alte facilităţi pentru cazare de scurtă durată
Această grupă include:
- asigurarea cazării de scurtă
durată în:
- tabere de vacanţă, cabane
şi apartamente;
- spaţii pentru camping şi
facilităţi pentru camping;
- alte facilităţi de cazare
de scurtă durată, cum sunt: casele de
oaspeţi, casele
ţărăneşti (agroturism), căminele de tineret, refugiile
(adăposturile) montane etc.
Această grupă exclude:
- închirierea, în vederea cazării, pe
o perioadă îndelungată, vezi 70.20
5521 Tabere de tineret şi refugii montane
Această clasă include:
- activitatea de servicii din taberele
pentru tineret şi a refugiilor din
zona montană.
5522 Campinguri, inclusiv parcuri pentru rulote
Această clasă include:
- activitatea de servicii pentru camping,
parcuri pentru rulote şi
instalări de corturi în locuri
amenajate.
Această clasă include:
- activitatea altor mijloace de cazare pe
termen scurt, în: vile,
bungalowuri, cabane turistice, sate de
vacanţă, pensiuni turistice, ferme
agroturistice, spaţii de cazare pe
nave fluviale şi maritime, camere de
închiriat pentru turism în
locuinţele cetăţenilor;
- activitatea în cămine
studenţeşti şi internate şcolare;
- activitatea în căminele pentru
lucrători străini;
- activitatea în alte mijloace de cazare
n.c.a.
Această clasă include:
- prepararea şi vânzarea la
comandă, de mâncăruri calde, inclusiv vânzarea
de băuturi care însoţesc masa,
cu sau fără program distractiv. Aceste
activităţi se
desfăşoară prin: restaurante, restaurante cu autoservire,
cafenele, restaurante şi rulote
fast-food, unităţi de pregătire a hranei
la pachet, standuri pentru vânzarea
peştelui preparat şi a cartofilor
prăjiţi, tonete de
îngheţată, vagoane-restaurant.
Această clasă exclude:
- vânzările prin intermediul
maşinilor sau dispozitivelor automate, vezi
52.63
Această clasă include:
- vânzarea de băuturi, cu consumarea
în local, cu sau fără program
distractiv, prin: baruri, berării,
cluburi de noapte, cârciumi etc.
Această clasă exclude:
- vânzările prin intermediul
maşinilor, sau dispozitivelor automate, vezi
52.63;
- vânzarea de băuturi pentru consumul
în afara localului, vezi diviziunea
52.
555 Cantine şi alte unităţi de preparare a hranei
Această clasă include:
- vânzarea de mâncăruri calde şi
băuturi, de obicei, la preţ redus, pentru
grupuri definite prin natura
ocupaţiei lor (ex.: cantine pentru sportivi,
elevi, studenţi, în armată etc.).
5552 Alte unităţi de preparare a hranei
Această clasă include:
- activitatea altor unităţi de
preparare şi livrare a hranei pentru
cantine, pentru companii aeriene şi
similare, la domiciliu şi pentru
diferite ocazii.
I TRANSPORT, DEPOZITARE ŞI COMUNICAŢII
Această secţiune include:
- activităţi legate de
asigurarea transportului de pasageri sau de mărfuri
(pe bază de grafic sau
fără), pe calea ferată, prin conducte, pe drumuri,
pe apă sau pe calea aerului
- activităţi anexe, ca terminale
şi facilităţi de parcare, manipularea
încărcăturii, depozitare etc.
- activităţi poştale
şi de telecomunicaţii
- închirierea echipamentului de transport,
cu conducător sau operator
Această secţiune exclude:
- reparaţii majore sau
modificări ale echipamentului de transport, cu
excepţia autovehiculelor, vezi 35
- construcţia, întreţinerea
şi repararea drumurilor, a căilor ferate,
porturilor, aerodroamelor, vezi 45
- întreţinerea şi repararea
autovehiculelor, vezi 50.20
- închirierea mijloacelor de transport,
fără conducător sau operator, vezi
71.1, 71.2.
IA TRANSPORT, DEPOZITARE ŞI COMUNICAŢII
60 Transporturi terestre; transporturi prin conducte
601 Transportul pe calea ferată
6010 Transporturi pe calea ferată
Această clasă include:
- activitatea transporturilor de
călători şi mărfuri, pe calea ferată
(inclusiv transporturile poştale pe
calea ferată). Tot aici sunt incluse
şi activităţile legate de
manevră.
Această clasă exclude:
- activităţile din gări
şi terminale, manipularea de bagaje, depozitarea de
mărfuri şi alte
activităţi auxiliare, vezi 63;
- activităţile de întreţinere
şi reparaţii minore la materialele rulante, vezi 63.21;
- întreţinerea infrastructurii de
cale ferată, vezi 63.21
602 Alte transporturi terestre
6021 Alte transporturi terestre de călători, pe bază de grafic
Această clasă include:
-
transporturile terestre de călători, pe bază de grafic, urbane
şi
suburbane, pe rute precise şi
conform unui orar de plecări şi sosiri,
precum şi de opriri în staţii.
Aceste transporturi pot fi efectuate cu
autobuzul sau autocarul, tramvaiul,
troleibuzul, metroul sau monoraiul
etc.
- în această clasă intră
şi exploatarea autocarelor pentru transportul
pasagerilor la şi de la aeroporturi
şi gări, funicularele, telefericele,
telecabinele, telescaunele şi alte activităţi
de transporturi terestre de
călători, pe bază de
grafic (inclusiv, autobuze şcolare).
Această clasă include, de
asemenea:
- alte închirieri de autovehicule, cu
operator.
6023 Transporturi terestre de călători, ocazionale
Această clasă include:
- activitatea de exploatare a
transporturilor terestre ocazionale, de
călători, cum sunt:
închirierea autovehiculelor cu şofer, transportul la
cerere (cu excepţia taxiurilor),
excursiile şi alte servicii ocazionale
de transport cu autocarul.
- transportul de pasageri cu mijloace de
transport cu tracţiune animală şi
alte transporturi de pasageri
neregulate, neincluse în alte categorii.
Această clasă exclude:
- transportul cu ambulanţe, vezi
85.14
6024 Transporturi rutiere de mărfuri
Această clasă include:
- activitatea tuturor transporturilor,
regulate şi neregulate, rutiere, de
mărfuri (congelate, refrigerate,
încărcături lichide - inclusiv, lapte
colectat de la ferme, şi gazoase,
încărcături în containere, mobilă,
transporturi poştale etc.). In
această clasă se include şi transportul de
mărfuri cu tracţiune
animală, precum şi închirierea mijloacelor de
transport rutier al mărfurilor, cu
şofer sau operator;
- transportul automobilelor;
- transportul deşeurilor şi
reziduurilor colectate deja de terţe părţi,
fără tratarea finală a
acestora de către firme de transport.
Această clasă include, de asemenea:
- mutări de mobilier;
- închirieri de camioane cu şofer;
- transportul efectuat de hamali.
Această clasă exclude:
- exploatarea instalaţiilor pentru
manipularea mărfurilor în staţii şi
terminale, vezi 63;
- activităţile de
poştă şi curierat, vezi 64.1;
- transportul deşeurilor, ca parte
indisolubilă a activităţii de colectare
a deşeurilor, realizată de
firme specializate, vezi diviziunea 90
603 Transporturi prin conducte
6030 Transporturi prin conducte
Această clasă include:
- activitatea de transport prin conducte a
gazelor, lichidelor şi a altor
mărfuri, precum şi transportul
reziduurilor;
Această clasă exclude:
- distribuţia gazului natural sau
fabricat, al apei sau aburului, vezi
40.22; 40.30; 41.00
611 Transporturi maritime şi de coastă
6110 Transporturi maritime şi de coastă
Această clasă include:
- transportul maritim de pasageri şi
mărfuri;
- excursiile cu nave de croazieră;
- transportul de pasageri cu bacuri,
feriboturi, taxiuri de apă;
- transport şi manevrare a barjelor,
platformelor petroliere etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- închirierea ambarcaţiunilor cu
echipaj, pentru activităţi recreative.
Această clasă exclude:
- activităţi de restaurant
şi bar pe vase, vezi 55.3; 55.4;
- manipularea încărcăturilor,
depozitare de mărfuri, operaţii portuare şi
alte activităţi auxiliare,
vezi 63.
612 Transporturi pe căi navigabile interioare
6120 Transporturi pe căi navigabile interioare
Această clasă include:
- transportul de pasageri şi
mărfuri pe cursurile de apă, canale şi în zone
portuare, inclusiv transportul cu bacul;
Această clasă include, de asemenea:
- închirierea mijloacelor de transport
fluvial şi pe apele interioare, cu
echipaj;
- servicii de manevră a mijloacelor
de transport pe căi navigabile
interioare.
Această diviziune include:
-
transportul, aerian sau spaţial, al pasagerilor sau mărfurilor
Această diviziune exclude:
- stropirea recoltelor, vezi 01.41
- revizia aeronavelor sau a motoarelor de
aeronave, vezi 35.30
- publicitatea aeriană, vezi 74.40
- fotografia aeriană, vezi 74.81
621 Transporturi aeriene, după grafic
6210 Transporturi aeriene după grafic
Această clasă include:
- transporturile aeriene de
călători şi mărfuri, pe linii şi după orare
prevăzute în graficele de trafic.
Această clasă exclude:
- zborurile Charter regulate, vezi 62.20
622 Transporturi aeriene, ocazionale
6220 Transporturi aeriene ocazionale
Această clasă include:
- transporturile aeriene ocazionale, de
călători şi mărfuri.
Această clasă include, de
asemenea:
- zborurile Charter regulate.
Această clasă include:
- lansarea sateliţilor şi a
vehiculelor spaţiale;
- transportul spaţial de mărfuri
şi pasageri.
63 Activităţi anexe şi auxiliare de transport, activităţi ale agenţiilor de turism
Această clasă include:
- activităţile de încărcare
şi descărcare a mărfurilor şi bagajelor,
indiferent de modul de transport
utilizat, inclusiv arimarea
(repartizarea şi fixarea
încărcăturii la bordul aeronavelor pentru a
obţine echilibrarea şi
stabilitatea) şi debordajarea (descărcarea navelor
la chei).
Această clasă exclude:
- serviciile terminalelor, vezi 63.2
Această
clasă include:
- exploatarea spaţiilor de depozitare
pentru toate tipurile de mărfuri:
depozite generale, silozuri de cereale,
depozite frigorifice. În această
clasă se include şi depozitarea
masei lemnoase şi a produselor din lemn;
a petrolului şi a produselor
petroliere.
Această clasă exclude:
- exploatarea spaţiilor de parcare
pentru autovehicule, vezi 63.21
632 Alte activităţi anexe transporturilor
6321 Alte activităţi anexe transporturilor terestre
Această clasă include:
- serviciile auxiliare pentru transporturi
pe linia ferată (gări feroviare,
staţii de autobuz, staţii de
manipulare a mărfurilor, activităţi de
control ale traficului feroviar);
- serviciile auxiliare pentru transporturi
rutiere (servicii de staţii de
autobuz şi autogări);
- serviciile de exploatare a
autostrăzilor, şoselelor, podurilor şi
tunelurilor;
- serviciile pentru parcarea autovehiculelor;
- alte servicii auxiliare pentru
transporturi terestre;
- întreţinerea şi
reparaţiile minore la benzi rulante;
- depozitarea pe timp de iarnă a
vehiculelor (caravane) utilizate ca
locuinţă.
6322 Alte activităţi anexe transporturilor pe apă
Această clasă include:
- serviciile de exploatare a porturilor
şi căilor navigabile (cu excepţia
manipulării
încărcăturilor), pilotarea şi acostarea la dană;
- aprovizionarea navelor;
- salvare şi scoatere la
suprafaţă a navelor scufundate;
- activităţi de întreţinere
a farurilor;
- alte servicii auxiliare pentru
transportul pe apă.
6323 Alte activităţi anexe transporturilor aeriene
Această clasă include:
- serviciile de exploatare a
aeroporturilor (exclusiv manipularea
încărcăturilor), de dirijare a
traficului aerian şi alte servicii
auxiliare pentru transportul aerian;
- serviciile aeroportuare la sol;
activităţile şcolilor de pilotaj pentru
linii comerciale (cu certificat de
profesionist).
Această clasă exclude:
- activităţile şcolilor de
aviaţie, cu excepţia celor care acordă
certificate de profesionişti, vezi
80.41
Această clasă include:
- activităţile agenţiilor
de voiaj:
- activităţile de informare
şi consulting în domeniul turismului;
organizarea de excursii, cu sau
fără procurarea locurilor pentru
cazare şi transport;
- activităţile
tur-operatorilor;
- activităţile birourilor de
informaţii turistice şi de cazare;
- serviciile de ghid pentru turism
şi de asigurare a locurilor de odihnă
şi tratament.
634 Activităţi ale altor agenţii de transport
6340 Activităţi ale altor agenţii de transport
Această clasă include:
- serviciile de expediere a
mărfurilor, organizarea expedierii mărfurilor
în contul expeditorului sau
destinatarului, recepţia şi acceptarea
mărfurilor (inclusiv, ridicarea sau
coborârea pe loc a mărfurilor);
întocmirea documentelor de transport;
gruparea şi degruparea mărfurilor;
activităţile de comisionar, de
agent de vamă, verificarea facturilor;
furnizarea de informaţii asupra
agenţilor şi tarifelor de transport;
tranzacţiile maritime şi
aeriene pentru efectuarea transporturilor;
ambalarea şi despachetarea
mărfurilor; controlul, cântărirea şi luarea de
eşantioane etc.
Această clasă exclude:
- activităţile de mesagerie,
vezi 64.12;
- activităţile pentru asigurarea
mărfurilor, vezi 67.20
641 Activităţi de poştă şi de curier
Activităţile de poştă
şi de curier se ocupă, în principal, de colectarea,
transportul şi remiterea
corespondenţei, a pachetelor şi articolelor
similare. În măsura în care
există încă, fostele monopoluri naţionale din
domeniul poştei sunt, astăzi, în
competiţie cu diverse unităţi din sectorul
privat. În scopul păstrării unei
compatibilităţi stricte cu ISIC Rev. 3.1,
clasificarea menţine, încă,
distincţia tradiţională dintre fostele
monopoluri tradiţionale din domeniul
poştei şi alte unităţi.
6411 Activităţile poştei naţionale
Această clasă include:
- primirea, preluarea, transportul şi
distribuirea (internă şi
internaţională) a obiectelor
de corespondenţă (scrisori, cărţi poştale,
imprimate, pachete mici, acte de
procedură etc);
- colectarea corespondenţei şi a
coletelor din cutiile publice de scrisori
sau de la oficiile poştale;
- distribuirea şi livrarea
corespondenţei şi a coletelor;
- comercializarea timbrelor şi
efectelor poştale;
- închirierea căsuţelor
poştale, efectuarea unor servicii suplimentare
specifice (post restant), inclusiv
întreţinerea reţelei poştale
specifice.
Această clasă exclude:
- activităţile de transfer, credit,
economii şi alte activităţi financiare
realizate de administraţiile
poştale, vezi 65.12
6412 Alte activităţi de curier (altele decât cele de poştă naţională)
Această clasă include:
- primirea, preluarea, transportul şi
distribuirea scrisorilor, pachetelor
şi caietelor, de către alte
firme decât poşta naţională.
Această clasă include, de
asemenea:
- serviciile de livrare la domiciliu;
- serviciile de mesagerie urbană
şi transport de bunuri în regim de taxi.
Expedierea se poate face pe unul sau mai multe
mijloace de transport,
publice sau private.
Pe lângă transmiterea
informaţiilor, această grupă acoperă şi
activităţi
care oferă acces la o anumită
reţea, cum este Internet-ul.
Această clasă include:
- activităţile de transmisie a
sunetului, a imaginilor, datelor sau a altor
informaţii, prin cabluri, radio,
relee sau satelit:
- comunicaţii prin telefon,
telegraf şi telex;
-
întreţinerea reţelelor de telecomunicaţii;
- transmisia (transportul) programelor
de radio şi televiziune;
- asigurarea accesului la Internet.
Această clasă exclude:
- producţia programelor de radio
şi televiziune, chiar dacă are legătură cu
transmiterea, vezi 92.20
65 Intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale caselor de pensii)
Această diviziune include:
- activitatea de obţinere şi
redistribuire a fondurilor, altele decât în
scopul asigurărilor, sau al
asigurării fondului de pensii sau al
asigurărilor sociale de stat
Notă:
- Acordurile instituţionale la nivel
naţional joacă un rol important în
stabilirea clasificării unităţilor în această
diviziune.
- Activităţile legate de
cărţile de credit sunt clasificate în funcţie
de tipul de operator.
Această grupă include:
- obţinerea de fonduri sub formă
de depozite transferabile
6511 Activităţi ale băncii centrale (naţionale)
6512 Alte activităţi de intermedieri monetare
Această clasă include:
- intermedieri monetare ale
instituţiilor monetare, altele decât banca
naţională (activităţi
bancare), inclusiv activităţile băncilor de
stabilire a scontului. Tot în
această clasă se includ şi activităţile
caselor de economii, precum şi ale
instituţiilor specializate pentru
acordarea creditelor pentru
locuinţe, care acceptă depuneri (deţin
depozite).
Această clasă include, de
asemenea:
- activităţi ale sistemului de
transfer de credite prin poştă şi activităţi
poştale ale băncilor de
economii.
652 Alte intermedieri financiare
În această grupă sunt incluse
intermedierile financiare, altele decât cele
care sunt efectuate de instituţiile
monetare.
6521 Activităţi de creditare pe bază de contract (Leasing financiar)
Această clasă include:
- creditul pe bază de contract
(leasing financiar). Termenul acoperă
durata de funcţionare pentru un
bun, timp în care contractantul
beneficiază de toate avantajele
oferite de utilizarea acestuia,
asumându-şi toate riscurile de
proprietate. Bunurile pot fi sau nu
transferate.
Această clasă exclude:
- activităţile de închiriere de
bunuri (leasing operaţional, corespunzător
tipului de bunuri închiriate), vezi
diviziunea 71.
6522 Alte activităţi de creditare
Această clasă include:
- intermedieri financiare, în principal
legate de cei care fac împrumuturi
cu instituţii neimplicate în
intermedieri monetare, inclusiv acordarea de
credite pentru consum şi cu termen
lung, pentru finanţarea activităţilor
economice, precum şi împrumuturile
de bani acordate în afara sistemului
bancar. Se include în această
clasă şi acordarea de credite pentru
cumpărarea de locuinţe de
către instituţii specializate care nu percep
depuneri, precum şi cooperativele
de credit şi CAR.
Principalele servicii sunt:
- servicii de credit garantat (credit
ipotecar);
- servicii de credite pentru persoane
particulare;
- servicii de cărţi de credit;
- alte servicii: amanetare sau gaj.
6523 Alte tipuri de intermedieri financiare
Această clasă include:
- alte servicii de intermedieri financiare
care sunt legate în principal de
distribuirea fondurilor, altele decât
cele care fac obiectul
împrumuturilor, cum sunt: serviciile
companiilor de investiţii,
serviciile pentru distribuirea
fondurilor de investiţii pentru micii
proprietari, serviciile de mediere
neincluse în alte categorii.
Această clasă exclude:
- creditări financiare, vezi 65.21;
- gestionarea portofoliilor în contul
terţilor, vezi 67.12;
- comerţ, creditări şi
închirieri de proprietăţi, vezi 70;
- creditări operaţionale, vezi
71
66 Activităţi de asigurări şi ale caselor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale)
660 Activităţi de asigurări şi ale caselor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale)
Această grupă include:
- distribuţia riscului, preluat de
către asigurător, pe termen lung sau
scurt, cu sau fără realizarea
de economii
6601 Activităţi de asigurări de viaţă
Această clasă include:
- asigurările de viaţă
(inclusiv reasigurările), cu sau fără realizarea de
economii.
6602 Activităţi
ale caselor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale)
Această clasă include:
- activităţile de constituire a
veniturilor pentru pensii, exclusiv cele
din sistemul public.
Această clasă exclude:
- programele necontributive, din fonduri
provenite în mare parte din surse
publice, vezi 75.12;
- programele sistemului public de
asigurări sociale, vezi 75.30
6603 Alte activităţi de asigurări (exceptând asigurările de viaţă)
Această clasă include:
- activităţile de
asigurare-reasigurare pentru:
- accidente;
- foc;
- sănătate;
- proprietate;
- transport rutier, maritim şi
aerian;
- pierderi financiare din riscuri.
67 Activităţi auxiliare intermedierilor financiare
Această diviziune include activitatea
serviciilor implicate sau strâns
legate de intermedieri financiare, dar
care nu sunt ele însele intermedieri
financiare, ca: administrarea
pieţelor financiare, activităţi de garantare
a tranzacţiilor, precum şi
activităţile auxiliare ale caselor de asigurări
şi de pensii.
671 Activităţi auxiliare intermedierilor financiare (cu excepţia caselor de asigurări şi de pensii)
6711 Administrarea pieţelor financiare
Această clasă include:
- activităţile de gestionare
şi supervizare a pieţelor financiare, altele
decât cele realizate de
instituţiile publice şi activităţile bursei de
valori şi ale altor instituţii
care reglementează sau supervizează
activităţile pieţelor
financiare, inclusiv activităţile burselor de
comerţ de mărfuri.
Principalele servicii sunt:
- servicii legate de operaţiunile
pieţelor financiare;
- servicii legate de reglarea
activităţilor financiare;
- alte servicii de organizare a
pieţelor financiare.
Această clasă include:
- tranzacţiile pe piaţa
financiară în contul altora (agenţi de bursă) şi
activităţile conexe acestora
(servicii legate de bursele de efecte), cum
sunt: servicii de operaţii
intermediare cu hârtii de valoare, servicii de
emitere şi înregistrare a hârtiilor
de valoare, servicii de control şi
reglare a portofoliilor active, alte
servicii legate de bursele de
efecte.
Această clasă exclude:
- tranzacţiile comerciale pe
pieţele financiare, în contul propriu, vezi
65.23
6713 Activităţi auxiliare intermedierilor financiare (cu excepţia caselor de asigurări şi de pensii)
Această clasă include:
- activităţile auxiliare ale
intermedierilor financiare care nu au fost
clasificate în alte clase, ca cele de
consultaţii financiare şi ale
intermediarilor de credite ipotecare,
ale birourilor de schimb etc.
672 Activităţi auxiliare ale caselor de asigurări şi de pensii
6720 Activităţi auxiliare ale caselor de asigurări şi de pensii
Această clasă include:
- activităţile implicate sau
strâns legate de administrarea fondurilor de
asigurări sau pensii, altele decât
cele ale intermedierii financiare,
incluzând serviciile intermediarilor,
agenţiilor şi agenţilor de
asigurări (agenţii de
intermediere care negociază şi încheie contracte de
asigurare pentru societăţile
de asigurare sau reasigurare, ori care
prestează alte servicii privind
încheierea şi executarea unor asemenea
contracte); servicii de consultaţii
în domeniile asigurării şi
garanţiilor pentru pensii; servicii
de dispatch (bonificaţia care se
acordă de către armatorul unei
nave navlositorului, pentru timpul
economisit la încărcarea sau
descărcarea acesteia) şi de evaluare a
pagubelor; servicii actuariale şi
serviciile statisticienilor specialişti
în calcule financiare de
probabilităţi, cu aplicaţie, în special, în
materie de asigurări; servicii
referitoare la proprietăţile calamitate;
alte servicii auxiliare, referitoare la
asigurări şi garanţiile pentru
pensii.
K TRANZACŢII IMOBILIARE, ÎNCHIRIERI ŞI ACTIVITĂŢI DE SERVICII PRESTATE ÎN PRINCIPAL ÎNTREPRINDERILOR
Această secţiune include
activităţi care se concentrează în principal
asupra întreprinderilor. Dar, într-o
măsură mai mare sau mai mică, toate
activităţile cuprinse în
această secţiune pot fi prestate şi pentru
gospodării particulare, de ex.
închirieri de bunuri personale şi
gospodăreşti,
activităţi privind bazele de date, servicii de investigaţie
şi securitate, decoraţiuni
interioare sau activităţi fotografice.
701 Activităţi imobiliare cu bunuri proprii
7011 Dezvoltare (promovare) imobiliară
Această clasă include:
- dezvoltarea proiectelor imobiliare:
- reunirea mijloacelor financiare
şi tehnice în scopul construirii de
imobile de locuit (rezidenţiale)
sau cu altă destinaţie
(nerezidenţiale).
Această clasă exclude:
- dezvoltarea şi construirea proiectelor
imobiliare de către o unitate de
construcţii, vezi 45.2
7012 Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii
Această clasă include:
- serviciile de cumpărare şi
vânzare a proprietăţilor imobiliare cum sunt:
- clădiri de locuit
(rezidenţiale);
- clădiri cu altă
destinaţie (nerezidenţiale);
- pământ.
702 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare, proprii sau închiriate
7020 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
Această clasă include:
- serviciile de închiriere sau leasing
imobiliar:
- apartamente sau alte clădiri de
locuit;
- clădiri nerezidenţiale,
inclusiv pavilioane expoziţionale;
- terenuri.
Această clasă exclude:
-
operaţiuni de servicii pentru hoteluri, pensiuni, campinguri, campinguri
pentru rulote şi altele de uz
nerezidenţial sau pentru sejururi de scurtă
durată, vezi 55
703 Activităţi imobiliare pe bază de tarife sau contract
Această clasă include:
- serviciile de intermediere pentru
cumpărarea, vânzarea sau închirierea
bunurilor imobiliare.
7032 Administrarea imobilelor pe bază de tarife sau contract
Această clasă include, de
asemenea:
- activitatea agenţiilor de colectare
a chiriilor;
- înlesnirea administrării,
activităţile de pază şi activităţile legate de:
- înlesnirea tranzacţiilor
financiare;
- curăţenie şi
întreţinere a clădirilor;
- controlarea sistemelor de
încălzire centrală, aerisire şi climatizare;
- executarea de reparaţii
uşoare.
71 Închirierea maşinilor şi
echipamentelor, fără operator şi a bunurilor personale şi
gospodăreşti
Această diviziune include:
- leasing-ul operaţional, care în mod
normal constituie o închiriere pe
termen lung
Această diviziune exclude:
- leasing-ul financiar care în mod normal
reprezintă o formă specială de
acordare de credite, vezi 65.21
711 Închirierea autoturismelor şi utilitarelor de capacitate mică
7110 Închirierea autoturismelor şi utilitarelor de capacitate mică
Această clasă include:
- servicii de leasing sau închiriere de
autoturisme şi utilitare mai mici
de 3,5 t, fără şofer.
Această clasă exclude:
- contractele de închiriere pe credit,
vezi 65.21
712 Închirierea altor mijloace de transport
7121 Închirierea altor mijloace de transport terestru
Această clasă include:
- servicii de leasing operaţional sau
închirieri de alte mijloace de
transport terestru (toate felurile de
mijloace de transport terestru,
exclusiv autoturismele şi
utilitarele mai mici de 3,5 t), fără şofer sau
operatori, de ex.:
- vehicule de cale ferată;
- camioane, tractoare de tracţiune,
trailere şi semitrailere;
- motociclete, rulote etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- închirierea containerelor;
- închirierea paleţilor.
Această clasă exclude:
- închirieri sau contracte de închiriere
pe credit (leasing operaţional)
pentru vehicule sau autocamioane cu
şofer, vezi 60.2;
- leasing financiar, vezi 65.21;
- închirieri de containere de locuit sau
folosite ca birouri, vezi 71.32;
- închirieri de biciclete, vezi 71.40
7122 Închirierea mijloacelor de transport pe apă
Această clasă include:
- servicii de leasing operaţional
şi închirieri de nave şi alte mijloace de
transport pe apă, fără
echipaj.
Această clasă exclude:
- închirierea echipamentelor de transport
pe apă, cu personal de deservire
aferent, vezi 61;
- contracte de închiriere pe credit
(leasing financiar), vezi 65.21;
- închirieri de ambarcaţiuni pentru
agrement, vezi 71.40
7123 Închirierea mijloacelor de transport aerian
Această clasă include:
- servicii de leasing operaţional
şi închiriere de aeronave, fără echipaj.
Această clasă exclude:
- închirierea echipamentelor de transport
aeriene, cu pilot, vezi 62;
- contracte de închiriere pe credit
(leasing financiar), vezi 65.21
713 Închirierea maşinilor şi echipamentelor
7131 Închirierea maşinilor şi echipamentelor agricole
Această clasă include:
- serviciile de leasing operaţional
şi închirieri de maşini şi utilaje
agricole, fără operatori;
închirierea de produse realizate în grupa 29.3,
ca de ex.: tractoare agricole etc.
Această clasă exclude:
- închirierea echipamentelor şi
utilajelor agricole, cu personal de
deservire aferent, vezi 01.4;
- contracte de închiriere pe credit
(leasing financiar), vezi 65.21
7132 Închirierea
maşinilor şi echipamentelor pentru construcţii, fără
personal de deservire aferent
Această clasă include:
- serviciile de leasing operaţional
şi închirieri de maşini şi utilaje
pentru construcţii, fără
operatori;
- închirierea de schele şi platforme
care necesită asamblare şi
dezasamblare;
- închirierea de containere de locuit sau
folosite ca birouri.
Această clasă exclude:
- închirierea echipamentelor şi
utilajelor de construcţie, cu personal de
deservire aferent, vezi 45.50;
- contracte de închiriere pe credit
(leasing financiar), vezi 65.21
7133 Închirierea maşinilor şi echipamentelor de birou, inclusiv a
calculatoarelor
Această clasă include:
- servicii de leasing operaţional
şi închirieri de maşini şi utilaje de
birou (inclusiv calculatoare),
fără operatori, cum sunt:
- calculatoare electronice, maşini
şi materiale informatice (maşini de
prelucrare automată a datelor,
de tip numeric, analogic sau hibrid;
unităţi centrale de calcul;
unităţi periferice şi cititoare magnetice
sau optice);
- maşini de multiplicat,
maşini de scris şi de prelucrare a textelor;
- maşini de contabilizat, case de
înregistrare şi alte maşini care au
încorporat un dispozitiv de calcul.
Această clasă exclude:
- contracte de închiriere pe credit
(leasing financiar), vezi 65.21
7134 Închirierea altor maşini şi echipamente n.c.a.
Această clasă include:
- serviciile de leasing şi închirieri
de alte maşini sau utilaje, fără
operator, cum sunt:
- motoare şi turbine,
maşini-unelte;
- utilaje de exploatare minieră
şi petrolieră;
- echipamente profesionale de radio,
televiziune şi comunicaţii;
- echipamente de măsură
şi control;
- alte maşini şi utilaje de
uz ştiinţific, comercial şi industrial.
Această clasă exclude:
- contracte de închiriere pe credit
(leasing financiar), vezi 65.21;
- închirieri de echipamente şi
utilaje agricole, vezi 71.31;
- închirieri de echipamente şi
utilaje de construcţii, vezi 71.32;
- închirieri de echipamente şi
maşini de birou, inclusiv calculatoare, vezi
71.33
714 Închirierea bunurilor personale şi gospodăreşti
7140 Închirierea bunurilor personale şi gospodăreşti n.c.a
Această clasă include:
- închirierea altor bunuri către
gospodării sau întreprinderi:
- textile, îmbrăcăminte
şi încălţăminte;
- mobilă, ceramică şi
sticlărie, vase de bucătărie, veselă şi tacâmuri,
aparate electrice şi de uz
gospodăresc;
- bărci de agrement;
- biciclete;
- echipament sportiv;
- bijuterii, instrumente muzicale,
decoruri şi costume;
- cărţi, ziare şi
reviste;
- casete video, DVD-uri, discuri
şi CD-uri etc.;
- aparatură şi echipament
pentru amatori, unelte manuale;
- flori şi plante.
Această clasă exclude:
- închirierea autoturismelor şi a
autoutilitarelor de capacitate mică, a
motocicletelor, rulotelor şi
remorcilor, vezi 71.1; 71.2;
- închirierea de cărţi, ziare,
reviste, discuri, casete video şi DVD-uri
prin biblioteci, vezi 92.51;
- închirierea de lenjerie, uniforme de
lucru şi alte articole similare,
prin intermediul
spălătoriilor, vezi 93.1
72 Informatică şi activităţi conexe
721 Consultanţă în domeniul
echipamentelor de calcul (hardware), exclusiv consultanţă şi furnizare de
programe
7210 Consultanţă în domeniul echipamentelor de calcul (hardware)
Această clasă include:
- consultaţii referitoare la tipul
şi configuraţia echipamentului de
prelucrare automată a datelor
şi la sistemul de operare asociat.
Consultanţii sunt implicaţi în
analiza cerinţelor şi problemelor
utilizatorilor şi în prezentarea
celor mai eficiente soluţii.
722 Consultanţă şi furnizare de programe informatice (software)
Această clasă include:
- dezvoltarea, producerea, furnizarea
şi documentarea de programe
informatice nespecializate (exclusiv
cele realizate conform cerinţelor
clientului).
7222 Consultanţă şi furnizare de alte produse software
Această
clasă include:
- analiza, proiectarea şi programarea
sistemelor la cheie;
- analiza cerinţelor şi
problemelor utilizatorului, consultanţă privind
soluţia optimă;
- elaborarea, producerea, furnizarea
şi documentarea soft-ului la comandă,
bazat pe cerinţele utilizatorilor;
- scrierea de programe, urmând
indicaţiile utilizatorului;
- proiectarea de pagini web.
Această clasă exclude:
- reproducerea soft-ului nespecializat, la
cerinţele clientului, vezi
22.33;
- consultanţa în domeniul sistemelor
de operare, vezi 72.10.
723 Prelucrarea informatică a datelor
7230 Prelucrarea informatică a datelor
Această clasă include:
- activităţi legate de bazele de
date:
- furnizarea de date într-o
anumită ordine, prin metode de căutare
on-line sau acces direct pentru
utilizatori;
- prelucrarea datelor folosind, fie
programele proprii, fie ale clientului:
- prelucrarea completă a datelor,
servicii de introducere de date (data
entry), scanarea documentelor etc.;
- gestiunea şi exploatarea
curentă a datelor care aparţin clienţilor;
- administrarea de pagini web.
724 Activităţi legate de băncile de date
7240 Activităţi legate de bazele de date
Această clasă include:
- analiza, proiectarea şi
implementarea bazelor de date on-line;
- realizarea şi implementarea
sistemului de comunicare on-line;
- realizarea şi implementarea altor
sisteme on-line;
- realizarea de portale de căutare
web.
Această clasă exclude:
-
publicarea prin Internet, în conexiune cu alte modalităţi de
publicare, vezi 22.
725 Întreţinerea şi repararea maşinilor de birou, de contabilizat şi a
calculatoarelor
7250 Întreţinerea şi repararea maşinilor de birou, de contabilizat şi a
calculatoarelor
726 Alte activităţi legate de informatică
7260 Alte activităţi legate de informatică
Această clasă include:
- alte activităţi de
informatică, neclasificate în altă parte, de exemplu:
serviciile de pregătire a datelor.
Această diviziune include trei tipuri
de cercetare şi dezvoltare:
- cercetarea fundamentală:
- activitatea experimentală sau
teoretică întreprinsă, în primul rând,
pentru a dobândi cunoştinţe
noi despre fundamentele fenomenelor şi ale
faptelor observabile, fără a
avea în vedere o aplicaţie sau utilizare
particulară;
- cercetarea aplicată:
- investigaţii originale
întreprinse în scopul dobândirii de cunoştinţe
noi, dirijate, în primul rând,
către un scop practic sau obiectiv
specific;
- dezvoltarea experimentală:
- activitatea sistematică,
bazată pe cunoştinţele existente dobândite
din cercetare şi/sau
experienţa practică, îndreptată spre producerea
de materiale, produse şi
dispozitive noi, instalarea de noi procese,
sisteme şi servicii şi
îmbunătăţirea substanţială a celor deja produse
sau instalate.
731 Cercetare-dezvoltare în ştiinţe fizice şi naturale
7310 Cercetare-dezvoltare în ştiinţe fizice şi naturale
Această clasă include:
- activităţile referitoare la
studiile sistematice şi eforturile creative
efectuate în cadrul celor trei tipuri de
activităţi de
cercetare-dezvoltare, în domeniul
ştiinţelor fizice şi naturale
(matematică, fizică,
astronomie, chimie, ştiinţe tehnice, ştiinţe
biologice, ştiinţe medicale,
geologie, agronomie etc.). Aceste activităţi
au ca obiectiv creşterea nivelului
de cunoştinţe acumulate şi creşterea
gradului de utilizare al acestora.
Această clasă include, de
asemenea:
- cercetări şi dezvoltări
multidisciplinare.
732 Cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste
7320 Cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste
Această clasă include:
- activităţile referitoare la
studiile sistematice şi eforturile creative
întreprinse în cadrul celor trei tipuri
de activităţi de
cercetare-dezvoltare, în domeniul
ştiinţelor sociale şi umaniste
(economie, psihologie, sociologie,
drept, lingvistică, artă etc.). Aceste
activităţi au ca obiectiv
creşterea nivelului de cunoştinţe acumulate,
precum şi creşterea gradului
de utilizare al acestora.
Această clasă exclude:
- studiile de piaţă, vezi 74.13
74 Alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor
Această clasă include:
- reprezentarea juridică a
intereselor unei părţi împotriva alteia, fie sau
nu în faţa instanţelor
judecătoreşti sau a altor organisme juridice, cu
sau fără persoane care sunt
membre ale baroului de avocaţi:
- consultanţă şi
reprezentare în procese civile;
- consultanţă şi
reprezentare în procese de crimă;
- consultanţă şi
reprezentare în legătură cu litigiile de muncă;
- consultanţă şi
asistenţă generală, redactarea de documente juridice:
- clauze de constituire a
societăţilor comerciale, acorduri de asociere
sau alte documente similare legate de
înfiinţarea unei societăţi
comerciale;
- brevete şi drepturi de autor;
- pregătirea de acte,
hotărâri, testamente, hotărâri de încredinţare
etc.;
- alte activităţi ale notarilor
publici, notarilor de drept civil,
birourilor de arbitraje, executorilor
judecătoreşti etc.
Această clasă exclude:
- arbitraj şi conciliere,
fără reprezentare juridică, între întreprindere
şi salariaţi, vezi 74.14;
- activităţile tribunalelor,
vezi 75.23
7412 Activităţi
de contabilitate, revizie contabilă, consultanţă în domeniul fiscal
Această clasă include:
- servicii de înregistrare a
operaţiunilor comerciale pentru firme sau
alţii (contarea
operaţiunilor);
- examinarea conturilor şi
certificarea corectivităţii lor, servicii de
efectuare a calculelor şi întocmire
a bilanţurilor contabile;
- servicii de revizii contabile şi
financiare;
- servicii de întocmire a documentelor de
impozitare pentru persoane fizice
şi firme;
- servicii de consultanţă
şi reprezentare (alta decât cea juridică) a
clienţilor în faţa organelor
fiscale.
Tot aici se include şi auditul intern
şi financiar.
Această clasă exclude:
- consultanţă de management
pentru proiectarea sistemelor contabile,
programe de costuri contabile, proceduri
de control bugetar, vezi 74.14;
- perceperea facturilor de impozitare,
vezi 74.87
7413 Activităţi de studiere a pieţei şi de sondaj
Această clasă include:
- servicii de investigare a
potenţialului pieţei, acceptarea şi
familiarizarea cu produsele noi,
comportamentul cumpărătorilor faţă de
produse şi servicii etc., inclusiv
analiza statistică a rezultatelor;
- servicii de sondare a opiniei publice
despre probleme politice, economice
şi sociale, inclusiv analiza statistică
a rezultatelor.
7414 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
Această clasă include:
- acordarea de consultaţii, îndrumare
sau asistenţă operaţională pentru
firme şi servicii publice. Aceste
activităţi cuprind:
-
relaţii şi comunicare cu publicul;
- proiectarea sistemului contabil,
programe de eficientizare a acestuia
şi proceduri de control a
bugetului;
- asistenţă pentru firme
şi servicii publice privind planificarea,
organizarea eficientă şi
controlul, managementul informaţiei etc;
- consultanţă privind
managementul (conducerea) exploataţiilor agricole
(fermelor), acordată de
către agronomi şi economişti specialişti în
agricultură etc.
7415 Activităţile de management ale holdingurilor
Această clasă include:
- activităţi de management ale
companiilor de tip holding, în special al
celor care deţin garanţii ale
companiilor şi întreprinderilor (sau alte
acţiuni cu dobândă variabilă
ale acestora), în scopul influenţării
deciziilor manageriale ale acestora.
Această clasă include, de
asemenea:
- activităţi ale
direcţiilor (centralelor), birourilor administrative
centralizate şi altora
asemănătoare, care administrează, supervizează şi
conduc alte unităţi ale
companiei sau întreprinderii şi care, în mod
normal, îşi asumă planificarea
strategică sau organizatorică şi rolul de
a lua decizii.
742 Activităţi de arhitecturi,
inginerie şi servicii de consultanţă tehnică legate de acestea
7420 Activităţi
de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă
tehnică legate de acestea
Această clasă include:
- consultanţă pentru
activităţi de arhitectură:
- planuri şi proiecte pentru
clădiri;
- supravegherea activităţii
de construcţii;
- planuri de urbanism şi
amenajarea teritoriului;
- proiectarea platformelor industriale
şi a echipamentelor;
- inginerie, management de proiect şi
activităţi tehnice:
- realizarea de proiecte privind
ingineria civilă, hidraulică şi de
trafic;
- elaborarea şi realizarea de
proiecte privind ingineria electrotehnică,
minieră, chimică,
mecanică, industrială şi de securitate tehnică;
- elaborarea proiectelor referitoare la
instalaţii de aer condiţionat,
refrigerare, control al poluării,
inginerie acustică etc,;
- elaborarea de proiecte de
prospecţiuni şi geologie:
- măsurători şi
cercetări conexe, care oferă informaţii referitoare la
structura solului, localizarea
zăcămintelor de petrol, gaze naturale,
minerale, minereuri şi ape
subterane;
- activităţi de prognoză
meteo;
- activităţi de cercetare
geodezică:
- cercetarea solului şi
subsolului;
- cercetări hidrografice;
- cartografie şi fotografiere
aeriană a terenurilor;
- supravegherea activităţilor
de inginerie şi industriale.
Această clasă include, de
asemenea:
- activităţi de
consultanţă tehnică, altele decât inginerie.
Această clasă exclude:
- teste de forare şi teste ale
sistemelor de foraj, vezi 45.12;
- activităţi de cercetare
şi dezvoltare, vezi 73;
- testare tehnică, vezi 74.30;
- decorări de interioare, vezi 74.87;
- activităţi de
consultanţă în informatică, vezi 72.
743 Activităţi de testări şi analize tehnice
7430 Activităţi de testări şi analize tehnice
Această clasă include:
- servicii de testări tehnice şi
analize, cum sunt:
- servicii de verificare şi
analiză a compoziţiei şi purităţii apei şi
aerului, măsurarea nivelului de
radioactivitate; analiza poluării
potenţiale;
- servicii de verificare şi
analiză a elementelor de construcţii;
- servicii de inspectări tehnice
pentru igiena alimentelor produse şi
comercializate; teste veterinare;
- alte servicii de verificare
tehnică şi analiză a calităţii;
- servicii de certificare a navelor,
aeronavelor, autovehiculelor,
containerelor presurizate,
instalaţiilor nucleare etc.;
- testări periodice de
siguranţă a drumurilor şi autovehiculelor.
Această clasă include:
- activitatea agenţiilor de
publicitate care se ocupă cu vânzarea sau
închirierea mijloacelor pentru
reclamă şi de planificarea, crearea şi
amplasarea reclamelor, precum şi de
alte servicii din domeniul reclamei
(distribuirea sau livrarea materialelor
publicitare sau a mostrelor,
furnizarea de spaţii pentru
publicitate prin media etc.).
Această clasă exclude:
- tipărirea materialelor pentru
publicitate, vezi 22.22;
- studii de piaţă, vezi 74.13;
- activităţi de relaţii cu
publicul, vezi 74.14;
- fotografii publicitare, vezi 74.81;
- producţia de mesaje comerciale
pentru radio, televiziune şi film, vezi 92
745 Selecţia şi plasarea forţei de muncă
7450 Selecţia şi plasarea forţei de muncă
Această clasă include:
- activităţile de investigare,
selecţie, orientare şi plasare a forţei de
muncă. Serviciile pot fi furnizate
patronilor sau solicitanţilor pentru
angajare şi sunt de tipul:
- redactarea fişei postului;
- evaluarea şi testarea
solicitantului;
- investigarea referinţelor;
- activităţi de căutare
şi plasare a forţei de muncă;
- activităţi de contractare a
forţei de muncă:
- furnizarea către terţi, pe
baze temporare, a personalului angajat şi
plătit de agenţie.
Această clasă exclude:
- activităţi ale contractorilor
pentru munci agricole, vezi 01.4;
- activităţi de impresariat
şi activităţi ale agenţilor artistici, vezi
74.87;
- film, televiziune şi alte
activităţi de distribuire de roluri pentru
teatre, televiziune şi cinema, vezi
92.72
746 Activităţi de investigaţie şi protecţie a bunurilor şi persoanelor
7460 Activităţi de investigaţie şi protecţie a bunurilor şi persoanelor
Această clasă include:
- activităţile de investigare
şi supraveghere, de gardă şi alte activităţi
de protecţie pentru indivizi sau
proprietăţi, cum sunt:
- transportul valorilor;
- activitatea gărzilor de corp;
- activitatea patrulelor de
stradă;
- activitatea de pază a apartamentelor,
birourilor, fabricilor,
hotelurilor, teatrelor etc.;
- asigurarea siguranţei
transporturilor publice de pasageri şi de
bagaje, din aeroporturi, gări
şi staţii;
- activitatea detectivilor din
magazine;
- activitatea de supraveghere,
inspecţie şi control la distanţă a
echipamentelor tehnice;
- analiza alarmelor în vederea
apelării poliţiei, pompierilor sau
ambulanţei;
- consultanţă pentru servicii de
securizare a instituţiilor, locuinţelor şi
obiectivelor industriale, inclusiv
evaluarea sistemului de securitate;
- protejarea împotriva scurgerilor de
informaţii;
- activitatea detectivilor particulari.
Această clasă exclude:
- instalarea sistemelor de alarmă,
vezi 45.31;
- investigări legate de
asigurări, vezi 67.20
747 Activităţi de întreţinere şi curăţare a clădirilor
7470 Activităţi de întreţinere şi curăţare a clădirilor
Această clasă include:
- activităţile de
curăţare a clădirilor de toate tipurile: birouri, uzine,
ateliere, magazine, instituţii
şi alte localuri de folosinţă comercială
sau profesională, şi imobile
de locuit; curăţarea geamurilor,
duşumelelor; lustruirea mobilei;
curăţarea sobelor şi coşurilor,
incineratoarelor, boilerelor,
ventilatoarelor, unităţilor de canal;
curăţarea maşinilor
industriale; spălarea sticlelor etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- activităţile de
dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.
Această clasă exclude:
- protecţie fito-sanitară în
agricultură, vezi 01.41;
- sablare şi activităţi
similare, pentru exterioarele clădirilor, vezi
45.45;
- curăţirea covoarelor şi
mochetelor, draperiilor şi perdelelor, vezi
93.01;
- curăţarea trenurilor,
autobuzelor, avioanelor etc;
- curăţarea interiorului
tancurilor marine şi rutiere.
748 Alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor
Această clasă include:
- activităţi de fotografiere
şi prelucrare a materialelor fotografice, cum
sunt:
- servicii de efectuare de portrete
şi alte fotografii;
- servicii de fotografiere a
evenimentelor;
- servicii de fotografiere
specializată, inclusiv fotografierile
aeriene;
- servicii de prelucrare a materialelor
fotografice: developare, mărire
etc.;
- servicii de prelucrare a filmelor:
montaj;
- servicii de restaurare,
recondiţionare şi de retuşare a fotografiilor.
Această clasă exclude:
- procesarea imaginilor de film asociate
cu industria de film şi
televiziune, vezi 92.11
Această clasă include:
- activităţile pe bază de
tarif sau contract, indiferent dacă sunt sau nu
procese automatizate, cum sunt:
amestecare şi umplere a atomizoarelor,
cutiilor sau sticlelor, îmbutelierea
produselor farmaceutice, a
cosmeticelor etc., etichetajul,
ştampilarea, imprimarea ambalajelor,
împachetarea caietelor şi cutiilor
de cadouri.
Această clasă exclude:
- activităţi de ambalare, conexe
transportului, vezi 63.40
7485 Activităţi de secretariat şi traducere
Această clasă include:
- activităţi stenografice
şi de corespondenţă:
-
dactilografierea;
- alte activităţi de
secretariat, cum ar fi transcrierea de pe bandă sau
discuri;
- copierea, heliografierea,
multigrafierea şi activităţi similare;
- scrierea adreselor pe plicuri,
introducerea materialului, lipirea şi
expedierea prin poştă etc.,
inclusiv pentru materiale de reclamă;
- traducere scrisă şi
orală.
Această clasă include, de
asemenea:
- corectare.
Această clasă exclude:
- activităţile legate de bazele
de date, vezi 72.40;
- activităţile de contabilitate,
vezi 74.12
7486 Activităţi ale centrelor de intermediere telefonică
Această clasă include:
- servicii de intermediere tehnică
legate de relaţia cu clientul şi
servirea clientului în contul altora:
- centre de informare cu revenire, care
răspund la apelurile clienţilor
folosind distribuţia
automată a apelurilor, integrarea telefonică prin
computer sau sisteme de răspuns
interactive;
- plasarea comenzilor;
- asigurarea informaţiilor despre
produs;
- rezolvarea reclamaţiilor:
- centre de informare direcţionate
spre exterior, care se ocupă de
activităţi de vânzare
şi marketing dirijate către clienţi;
- cercetarea pieţei;
- marketing-ul direct;
- verificarea adreselor.
7487 Alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor
Această clasă include:
- strângerea facturilor, acordarea de
credite în rate şi stabilirea
dobânzilor la credite în funcţie de
credibilitatea unei firme sau
persoane şi de experienţa în
afaceri;
- activităţi de brokerage pentru
întreprinderi, adică aranjamente pentru
cumpărarea şi vânzarea
întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv
cumpărarea experienţei
profesionale;
- activităţi de evaluare, altele
decât pentru bunuri imobiliare şi
asigurări;
- design de modă, legat de textile,
îmbrăcăminte, pantofi, bijuterii,
mobilă şi alte
decoraţiuni interioare şi alte articole de modă, ca şi
alte bunuri personale sau
gospodăreşti;
- servicii ale designerilor graficieni;
- activităţi de schimb
filatelic;
- activităţi ale designerilor de
decoraţiuni interioare;
- activităţi ale organizatorilor
de târguri, expoziţii şi congrese;
- activităţi ale designerilor de
standuri;
- activităţi ale
vânzătorilor la licitaţii;
- activităţi ale
consultanţilor, în alte domenii decât tehnic şi
ingineresc, n.c.a;
- citirea contoarelor de gaze, apă
şi electricitate.
Această clasă include, de
asemenea:
- activităţi
desfăşurate de agenţi şi agenţii, în numele unor
indivizi,
implicând de obicei obţinerea de
angajamente în filme, producţii teatrale
sau alte spectacole de divertisment sau
atracţii sportive şi plasarea de
cărţi, piese de teatru,
lucrări de artă, fotografii etc. la edituri,
producători etc.
Aceasta clasă exclude:
- proiectarea aparaturii şi a
instalaţiilor industriale, vezi 74.20;
- afişarea reclamelor şi alte
activităţi de design publicitar, vezi 74.40
L ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ ŞI APĂRARE; ASIGURĂRI SOCIALE DIN SISTEMUL PUBLIC
Această secţiune include
activităţile desfăşurate în mod normal de
administraţia publică. Statutul
legal sau instituţional nu constituie
factorul determinant în sine. Această
diviziune include unităţi ce sunt
instituţii publice centrale sau
locale care permit ca administraţia
comunităţii să
funcţioneze în mod corespunzător.
Această diviziune include
activităţile din domeniile:
- privind în primul rând, apărarea,
justiţia, poliţia, afacerile externe
etc.
- în al doilea rând, privind:
administrarea generală (de ex. executivă,
legislativă, financiară, la
toate nivelele de guvernare) şi supravegherea
în domeniul vieţii sociale şi
economice,
- şi, în sfârşit, privind
managementul proiectelor din domeniul
asigurărilor sociale de stat.
Activităţile clasificate în
altă parte în CAEN nu intră în diviziunea 75,
chiar dacă sunt desfăşurate
de administraţiile publice. De ex.
administrarea sistemului şcolar
(adică regulamente, inspecţii, programe de
învăţământ) intră în
diviziunea 75, dar predarea în sine - nu
(80: Învăţământ), spitalele
închisorilor sau spitalele militare etc. sunt
clasificate la sănătate (85:
Sănătate şi asistenţă socială), iar eliminarea
deşeurilor şi a apelor uzate
este clasificată în diviziunea 90 (Eliminarea
deşeurilor şi a apelor uzate;
salubritate şi activităţi similare).
LA ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ ŞI APĂRARE; ASIGURĂRI SOCIALE DIN SISTEMUL PUBLIC
75 Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public
751 Administraţie generală, economică şi socială
7511 Servicii de administraţie generală
Această clasă include:
- servicii de administraţie ale
organelor executive şi legislative
centrale sau regionale;
- administrarea şi
funcţionarea serviciilor generale de planificare
economică şi socială
şi a serviciilor statistice, la diferite niveluri
ale administraţiei publice;
- administrarea şi supravegherea
operaţiunilor fiscale:
- operaţii de impozitare;
- scutire de taxe de impozitare pe
bunuri, şi investigaţiile asupra
evaziunii fiscale;
- administrarea vămilor;
- implementarea bugetului şi
managementul fondurilor şi a debitelor
publice:
- colectarea şi percepţia
banilor şi controlul asupra plăţii acestora.
7512 Reglementarea activităţilor organismelor care prestează servicii în
domeniul îngrijirii
sănătăţii, învăţământului, culturii şi
al altor
activităţi sociale, excluzând
protecţia socială
Această clasă include:
- administraţie publică pentru
programe în cadrul cărora se asigură
servicii pentru populaţie privind:
învăţământul, sănătatea, cultura,
sportul, mediul, locuinţele etc.
Această clasă exclude:
- activităţi de
asistenţă socială obligatorie, vezi 75.30;
- activităţi pentru
educaţie, vezi 80;
- activităţi pentru
sănătate, vezi 85.1;
- canalizări, asanări şi
salubrizări, vezi 90;
- activităţi de bibliotecă,
arhive publice, muzee şi alte instituţii
culturale, vezi 92.5;
- sport sau alte activităţi
recreative, vezi 92.6; 92.7
7513 Controlul activităţilor economice
Această clasă include:
- administraţia publică şi
controlul diferitelor clase de activitate
economică: agricultura şi
amenajarea teritoriului, energia şi resursele
miniere, infrastructura, transportul,
comunicaţiile, hoteluri şi turism;
- administrarea activităţilor
generale legate de forţa de muncă;
- implementarea politicilor de dezvoltare
regională.
7514 Servicii de susţinere a administraţiilor publice
Această clasă include:
- activităţile legate de
personalul din administraţie şi alte servicii
generale:
- administrarea şi
funcţionarea serviciilor de personal, indiferent dacă
sunt legate sau nu de o funcţie
specifică;
- dezvoltarea şi implementarea
politicii generale de personal şi a
procedeelor de acoperire, selectare
şi promovare, inclusiv metodele de
evaluare şi descriere a
locurilor de muncă;
- administrarea, funcţionarea şi
susţinerea serviciilor generale:
- servicii centralizate de
aprovizionare şi vânzare;
- întreţinerea şi stocarea
înregistrărilor şi arhivelor guvernamentale;
- servicii de administrare a
clădirilor proprii guvernului sau ocupate
de guvern;
- gestionarea birourilor centrale
şi a altor servicii generale, fără
legătură cu o funcţie
specifică;
- servicii centralizate de
aprovizionare şi vânzare a clădirilor
proprii, sau pe care le ocupă
şi alte servicii generale;
Această clasă exclude:
- activităţi privind arhivele
istorice, vezi 92.51
752 Activităţi de servicii pentru societate
7521 Activităţi de afaceri externe
Această clasă include:
- administrarea şi funcţionarea
Ministerului Afacerilor Externe, inclusiv a
misiunilor diplomatice şi
consulatelor situate pe teritoriul altor ţări,
sau la organismele internaţionale;
- administrarea, funcţionarea şi
finanţarea serviciilor de informaţii şi
culturale, a căror activitate se
desfăşoară în afara graniţelor
naţionale;
- acordarea de ajutor altor
ţări, în mod direct, sau prin intermediul
organismelor internaţionale;
- acordarea de ajutor militar altor
ţări;
- managementul în comerţul exterior,
cât şi a problemelor financiare şi
tehnice internaţionale;
- asistenţă
internaţională (ajutorul dat refugiaţilor şi lupta pentru
combaterea foametei).
7522 Activităţi de apărare naţională
Această clasă include:
- administrarea, supravegherea şi
funcţionarea activităţilor de apărare
naţională şi a
forţelor armate (terestre, navale, aeriene şi spaţiale),
ca:
- unităţi combatante ale
forţelor terestre, navale şi aeriene;
- unităţi de geniu,
transport, transmisiuni, servicii secrete;
- servicii de aprovizionare
materială (manutanţă), de personal şi alte
servicii necombatante;
- forţe de rezervă şi
auxiliare, ale apărării naţionale;
- furnizarea de echipamente,
clădiri, provizii;
- ocrotirea
sănătăţii personalului militar din unităţile
militare şi
campanii în câmpul de
instrucţie;
- administrarea, funcţionarea şi
susţinerea forţelor de apărare civilă;
-
pregătirea unor situaţii de urgenţă şi organizarea de
exerciţii la care
să participe instituţiile
civile şi populaţia.
Această clasă exclude:
- acordarea de ajutor militar altor
ţări, vezi 75.21;
- activităţile tribunalelor
militare, vezi 75.23;
- furnizarea, către populaţie,
de articole de primă necesitate în caz de
catastrofe naturale pe timp de pace,
vezi 75.24;
- activităţile educaţionale
din şcolile militare, licee şi academii, vezi
80
Această clasă include:
- administrarea şi funcţionarea
tribunalelor administrative, civile, de
corecţie, a curţilor de apel,
tribunalelor militare şi a sistemului
judiciar;
- administrarea penitenciarelor şi
aprovizionarea materială a caselor de
corecţie.
Această clasă include, de
asemenea:
- servicii de asistenţă,
acordate deţinuţilor, în vederea facilitării
integrării acestora în societate.
Această clasă exclude:
- consultanţă şi reprezentare
civilă, penală şi în alte cazuri, vezi 74.11;
- activităţi ale şcolilor
din închisori, vezi 80;
- activităţi ale spitalelor din
închisori, vezi 85.11
7524 Activităţi de ordine publică
Această clasă include:
- administrarea şi funcţionarea
forţelor permanente de poliţie şi a
forţelor auxiliare, finanţate
de autorităţile publice, cât şi a forţelor
de poliţie portuară, de
frontieră, pază de coastă, sau a altor forţe
speciale de poliţie, incluzând
supravegherea circulaţiei, evidenţa
cetăţenilor străini,
gestiunea laboratoarelor poliţiei şi întreţinerea
fişelor cu persoanele
reţinute;
- furnizarea către populaţie a
articolelor de primă necesitate în caz de
catastrofe ce survin pe timp de pace.
Această clasă exclude:
- administrarea şi conducerea
forţelor militare armate, vezi 75.22
7525 Activităţi de protecţie civilă
Această clasă include:
- lupta împotriva incendiilor şi
prevenirea acestora:
- administrarea şi
funcţionarea corpurilor permanente de pompieri şi a
corpurilor auxiliare de pompieri,
finanţate de autorităţile publice
însărcinate cu prevenirea
şi lupta împotriva incendiilor;
- salvarea persoanelor şi
animalelor, asistenţă în cazul catastrofelor
naturale (inundaţii, cutremure),
accidente de circulaţie etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- serviciile maritime de stingere a
incendiilor.
Această clasă exclude:
- serviciile de pază contra incendiilor
forestiere, vezi 0.02;
- serviciile private de prevenire şi
stingere a incendiilor din fabrici, vezi secţiunea D;
- serviciile de prevenire şi stingere
a incendiilor din aeroporturi, vezi
63.23;
- serviciile de prevenire şi stingere
a incendiilor din obiectivele de
apărare, vezi 75.22.
753 Activităţi de protecţie socială obligatorie
7530 Activităţi de protecţie socială obligatorie
Această clasă include:
- administrarea protecţiei sociale
obligatorii:
-
asigurări în caz de boală, accidente de muncă şi
şomaj;
- pensii pentru limită de
vârstă.
Această clasă exclude:
- activităţi de
protecţie socială neobligatorie, vezi 66.0;
- furnizare de servicii de ajutor
social, vezi 85.3
Această diviziune include:
- învăţământul public
şi particular la orice nivel şi pentru orice
profesie, oral sau scris, precum şi
prin radio şi televiziune.
Include atât învăţământul
asigurat de diferite instituţii în sistemul
şcolar obişnuit (reglementar),
la diferitele sale nivele, cât şi
învăţământul pentru
adulţi, programele de alfabetizare etc.
Pentru fiecare nivel al
învăţământului iniţial, clasele includ învăţământ
special pentru elevi handicapaţi
fizic şi mental.
Învăţământul pentru
adulţi, care este similar în conţinut cu învăţământul
asigurat la anumite nivele, este inclus în
acel nivel.
Această diviziune include, de
asemenea:
- alte tipuri de
învăţământ, cum sunt şcolile de şoferi.
Această diviziune exclude:
- învăţământul cu scop în
primul rând recreativ, cum ar fi: bridge sau
golf, vezi 92.
Activitatea de educaţie se poate
realiza în săli de curs, prin programe
radio-tv, prin Internet sau
corespondenţă.
Această clasă include:
- învăţământ preşcolar
(învăţământ ce precede primul nivel);
- învăţământ primar (primul
nivel de învăţământ).
Această clasă exclude:
- activităţi de îngrijire
zilnică a copilului, vezi 85.32
Activitatea de educaţie se poate
realiza în săli de curs, prin programe
radio-tv, prin Internet sau
corespondenţă.
8021 Învăţământ secundar general
Această clasă include:
- activitatea de educaţie a elevilor
din şcolile generale, corespunzătoare
(mai mult, sau mai puţin) perioadei
de şcolarizare obligatorie;
- activitatea de educaţie a elevilor
din şcolile generale, ce oferă acces
la învăţământul superior.
Specializarea pe un anumit obiect de
studiu la acest nivel are, adesea,
influenţă chiar şi asupra
experienţei educaţionale a celor ce urmează un
program general. Astfel de programe
pregătesc elevii, fie pentru
învăţământul tehnic şi
profesional, fie pentru admiterea în învăţământul
superior, fără a fi
necesară alegerea unei discipline anume.
Această clasă exclude:
- învăţământ pentru
adulţi, vezi 80.42
8022 Învăţământ secundar teoretic, tehnic sau profesional
Această clasă include:
- învăţământ teoretic,
tehnic sau profesional, inferior nivelului
universitar definit în clasa 80.30.
În mod normal, programele presupun o
specializare pe obiecte de studiu,
care
combină cunoştinţele teoretice, de bază, cu
abilităţi practice
necesare în actuala sau viitoarea meserie.
Scopul unui program poate varia,
de la pregătirea elevului pentru un
domeniu general de activitate, până la
pregătirea lui pentru un domeniu
specific.
Această clasă exclude:
- învăţământul tehnic
şi profesional, la nivel postliceal şi universitar, vezi 80.30
Activitatea de educaţie se poate
realiza în săli de curs, prin programe
radio-tv, prin Internet sau
corespondenţă.
Această clasă include:
- prima, a doua şi a treia
treaptă a învăţământului superior:
- învăţământ post-liceal
şi în colegiile universitare ce nu acordă o
diplomă de licenţă sau
o diplomă echivalentă;
- învăţământ universitar
şi postuniversitar finalizat prin obţinerea
diplomei de licenţă sau a
celei echivalente.
La acest nivel este oferită o
mare varietate de programe specializate,
unele punând accent pe instruirea
teoretică, altele pe cea practică.
Această grupă este
rezervată pentru pregătirea specializată a adulţilor,
necomparabilă cu educaţia
generală, vezi 80.1 - 80.3.
Activitatea de educaţie se poate
realiza în săli de curs, prin programe
radio-tv, prin Internet sau
corespondenţă.
8041 Şcoli de conducere (pilotaj)
Această clasă include, de
asemenea:
- activităţile de instruire
teoretică şi practică în şcolile de conducere
auto (pilotaj), pentru obţinerea de
permise, altele decât certificatele
comerciale.
Această clasă include:
- învăţământul pentru
adulţi; instruirea pentru cei care nu frecventează un
centru şcolar sau sistem
universitar.
Instruirea se poate face în timpul zilei
sau seara, în şcoli sau în
centre special rezervate adulţilor.
- activităţi de
învăţământ, ce nu pot fi clasificate pe nivele.
Această clasă exclude:
- învăţământ universitar,
vezi 80.30;
- activitatea şcolilor de dans, vezi
92.34;
- instruiri în sport şi jocuri, vezi
92.62
N SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
NA SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
85 Sănătate şi asistenţă socială
851 Activităţi referitoare la sănătatea umană
8511 Activităţi de asistenţă spitalicească şi sanatorială
Această clasă include:
- activităţi spitaliceşti,
cum ar fi:
- servicii medicale, chirurgicale
şi tehnice, ca: diagnosticare,
tratamente, intervenţii
chirurgicale, analize, servicii de urgenţă
etc.;
- servicii de spitalizare, ca:
întreţinere, mese etc.
Aceasta include activităţi
pe termen lung sau scurt, ale spitalelor
generale sau specializate, a sanatoriilor,
preventoriilor,
azilelor-spital, spitalelor
psihiatrice, centrelor de reabilitare,
leprozeriilor şi a altor
instituţii de sănătate, care oferă servicii
de cazare, inclusiv spitalele
militare şi penitenciare.
Activităţile sunt orientate în
special către pacienţii internaţi şi
sunt efectuate sub directa
supraveghere a medicilor.
Această clasă exclude:
- activităţi referitoare la
sănătatea umană, pentru personalul militar, în
câmpul de instrucţie, vezi 75.22;
- servicii de consultaţii particulare
pentru pacienţi, vezi 85.12;
- activităţi de
asistenţă stomatologică fără cazare, vezi 85.13;
- activităţi de
asistenţă medicală pe ambulanţe, vezi 85.14
8512 Activităţi de asistenţă medicală ambulatorie
Această clasă include:
- consultaţii şi tratamente
efectuate de personal medical specializat în
medicină generală sau alte
specialităţi (inclusiv chirurgie).
Activităţile pot fi efectuate
în spitale, clinici, policlinici,
dispensare, cabinete medicale, care
asigură tratamente ambulatorii.
Această clasă include, de
asemenea:
- activităţile medicilor
consultanţi privaţi, din spitale, precum şi
activităţile exercitate în
clinici, ca cele ataşate întreprinderilor,
şcolilor, azilelor de bătrâni,
sindicatelor şi confederaţiilor sindicale,
dar şi la domiciliul
pacienţilor.
Pacienţii sunt, în general,
internaţi ambulatoriu şi pot fi îndrumaţi de
către medicul generalist către
medicul specialist.
Această clasă exclude:
- activităţi paramedicale ale
moaşelor, infirmierelor şi fizioterapeuţilor, vezi 85.14
8513 Activităţi de asistenţă stomatologică
Această clasă include:
- activităţi de practică dentară,
de natură generală sau specializată;
- activităţi ortodontice.
Ele pot fi efectuate în policlinici
şi cabinete, incluzând clinici ataşate
întreprinderilor, şcolilor etc.,
precum şi în săli de operaţie.
Această clasă exclude:
-
fabricarea de dinţi artificiali şi articole dentare, de către
tehnicienii
dentari care nu le şi
montează, vezi 33.10
8514 Alte activităţi referitoare la sănătatea umană
Această clasă include:
- activităţi referitoare la
sănătatea umană, neefectuate în spitale sau de
medici, ci de paramedici autorizaţi
prin lege să trateze pacienţi.
Această clasă poate include
activitatea infirmierelor, moaşelor,
fizioterapeuţilor sau a altora, din
domeniul optometriei, hidroterapiei,
masajului medical, praxiterapiei,
logopedici, pedologiei, homeopatiei,
presopuncturii, acupuncturii, medicinei
naturiste şi tratamentelor prin
bioenergie, reflexoterapie etc.
Acestea pot fi exercitate în
policlinici, dispensare, cabinete medicale,
ca cele ataşate întreprinderilor,
şcolilor, azilelor de bătrâni,
sindicatelor şi
confederaţiilor sindicale, în centre de sănătate (altele
decât spitalele), precum şi în
cabinete particulare, şi la domiciliul
pacientului etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- activitatea personalului paramedical
stomatologic, ca: specialişti în
terapie dentară, infirmiere dentare
din şcoli şi personal de igienă
dentară;
- activitatea laboratoarelor medicale;
- activitatea băncilor de sânge, de
spermă, de organe pentru transplant
etc.
- transportul pacienţilor cu orice
mijloc, inclusiv cu avionul.
Această clasă exclude:
- fabricarea de dinţi artificiali
şi articole dentare de către tehnicienii
dentari, vezi 33.10;
- activităţi de testare în
domeniul igienei alimentare, vezi 74.30
Această clasă include:
- activităţile spitalelor
şi dispensarelor veterinare, unde animalele sunt
tratate medical, chirurgical sau dentar
şi unde serviciile sunt efectuate
şi supravegheate de către
personal medical calificat. În această clasă se
includ şi activităţile
veterinare realizate de către personalul veterinar
calificat, în ferme şi la
gospodăriile populaţiei, precum şi activităţile
de patologie chimică şi alte
servicii de diagnosticare pentru animale,
precum şi activităţile de
ambulanţă pentru animale.
Această clasă exclude:
- activităţi de întreţinere
a animalelor, fără asistenţă medicală, vezi
01.42
8531 Activităţi de asistenţă socială, cu cazare
Această clasă include:
- activităţile cu cazare,
prestate permanent de unităţile de ocrotire şi
asistenţă socială
(leagăne pentru copii; case pentru copii; grădiniţe
pentru deficienţi; şcoli
generale, profesionale, licee speciale şi şcoli
postliceale pentru deficienţi;
centre şcolare şi centre de calificare şi
recalificare pentru deficienţi;
cămine şcoală pentru deficienţi; cămine
spital pentru deficienţi;
cămine spital pentru bolnavi cronici; cămine
spital pentru bătrâni; centre
pentru primire minori; cămine pentru
pensionari). Această
asistenţă se acordă persoanelor care posedă o
capacitate redusă de a-şi
purta singure de grijă. Aceste activităţi pot
fi exercitate de către servicii
publice sau organizaţii private.
Această clasă exclude:
- activităţi de adopţie,
vezi 85.32;
- activităţi de protecţie
pe termen scurt, pentru victime ale dezastrelor, vezi 85.32
8532 Activităţi de asistenţă socială, fără cazare
Această clasă include:
- servicii sociale fără cazare,
cum sunt: servicii de îngrijire zilnică
pentru copii şi persoane cu
deficienţe fizice sau mentale; protecţie şi
îndrumare pentru copii;
activităţi legate de înfiere, de prevenire a
actelor de cruzime faţă de
copii şi de alte persoane; activităţi de
stabilire a drepturilor în
legătură cu ajutoarele sociale, alocaţiile
pentru chirii şi bunuri alimentare;
vizitarea persoanelor în vârstă;
consultaţii familiale şi
conjugale; asistenţă şi îndrumare pentru
persoanele în stare de libertate provizorie;
activităţile în sprijinul
victimelor catastrofelor,
refugiaţilor şi emigranţilor, inclusiv cazarea
acestora; recalificarea
profesională şi calificarea pentru handicapaţi,
cu condiţia ca acestea să nu
comporte decât un element educaţional (de
instruire) limitat. Alte
activităţi caritabile cum sunt colectarea de
fonduri şi alte ajutoare şi
distribuirea lor. Aceste activităţi sunt
efectuate de servicii publice sau
organizaţii private, ca de exemplu:
organizaţiile de binefacere de pe
lângă biserici, organizaţiile de ajutor
în caz de calamităţi,
organizaţiile naţionale sau locale de
întrajutorare, precum şi de
consilierii specializaţi.
Această clasă exclude:
- activităţi speciale de asistenţă
socială, componente ale sistemului de
protecţie socială obligatorie,
vezi 75.30
O ALTE ACTIVITĂŢI DE SERVICII COLECTIVE, SOCIALE ŞI PERSONALE
OA ALTE ACTIVITĂŢI DE SERVICII COLECTIVE, SOCIALE ŞI PERSONALE
90 Eliminarea deşeurilor şi a apelor uzate; salubritate şi activităţi similare
Această diviziune include:
- colectarea şi tratarea
deşeurilor menajere şi industriale, nu pentru a fi
utilizate în continuare într-un proces
de prelucrare industrială, ci în
scopul îndepărtării lor,
rezultatul fiind un produs de mică valoare, sau
fără nici o valoare.
Această diviziune include, de
asemenea:
- alte activităţi, cum ar fi
curăţarea străzilor şi îndepărtarea zăpezii
etc.
Această diviziune exclude:
- prelucrarea deşeurilor, a
gunoaielor şi a altor articole, pentru
obţinerea de materii prime
secundare, printr-un proces de transformare.
Materiile prime secundare obţinute,
sunt destinate a fi utilizate în
continuare într-un proces de prelucrare
industrială (nu sunt un produs
final), vezi 37.10; 37.20
- comerţul cu ridicata al
deşeurilor şi resturilor, inclusiv colectarea,
sortarea, ambalarea,
tranzacţionarea etc., dar fără un proces de
transformare reală, vezi 51.57
900 Eliminarea deşeurilor şi a apelor uzate; salubritate şi activităţi similare
9001 Colectarea şi tratarea apelor uzate
Această clasă include:
- colectarea şi transportul apei
uzate menajere provenite de la unul sau
mai mulţi utilizatori, precum şi
al apei de ploaie, prin reţele de
canalizare, canale colectoare, cisterne
şi alte mijloace de transport
(vehicule de vidanjare etc.); tratarea
şi îndepărtarea lor;
- tratarea apelor uzate prin procese
fizice, chimice şi biologice ca:
diluarea, separarea, filtrarea,
sedimentarea etc.;
- întreţinerea şi
curăţarea canalelor colectoare şi de drenaj;
- golirea şi curăţarea
haznalelor şi rezervoarelor septice, a jgheaburilor
şi puţurilor de canalizare,
întreţinerea toaletelor chimice;
- tratarea apei uzate din bazinele de înot
şi din industrie.
Această clasă exclude:
- construcţia sistemelor de
canalizare, vezi 45.21;
- degajarea, deblocarea canalelor
colectoare, vezi 45.33;
- tratarea apei poluate, de profunzime sau
de suprafaţă, în combinaţie cu
îndepărtarea poluării
mediului, vezi 90.03
9002 Colectarea şi tratarea altor reziduuri
Această clasă include:
- colectarea reziduurilor din
gospodării şi întreprinderi cu ajutorul
cazanelor de gunoi, a tomberoanelor,
containerelor etc.;
- colectarea reziduurilor nocive, a
bateriilor uzate, a uleiurilor şi
grăsimilor de gătit uzate
etc.;
- colectarea reziduurilor petroliere de pe
nave şi a produselor petroliere
uzate din garaje;
- colectarea molozului provenit din
demolări şi a resturilor de materiale
de construcţii;
- serviciile centrelor de colectare a
deşeurilor;
- îndepărtarea reziduurilor prin incinerare
sau alte mijloace:
- depozitarea gunoaielor pe pământ
sau în apă, îngroparea sau
răsturnarea sub brazdă,
prin arat, a reziduurilor;
- tratarea şi îndepărtarea
resturilor radioactive (de tranziţie) din
spitale etc.;
- tratarea gunoaielor cu ajutorul
plantelor de compostare, în scopul
îndepărtării şi al
obţinerii unui produs secundar (compostul);
- tratarea şi îndepărtarea
animalelor vii sau moarte, infestate toxic şi
a altor resturi contaminate;
- îndepărtarea bunurilor uzate,
cum sunt frigiderele, pentru a elimina
resturile nocive.
Această clasă exclude:
- tratarea substanţelor alimentare
reziduale pentru producerea de
alimente, vezi 15;
- tratarea reziduurilor din abatoare
pentru producerea de hrană pentru
animale, vezi 15.7;
- prelucrarea combustibililor nucleari
şi tratarea reziduurilor nucleare
radioactive, vezi 23.30;
- obţinerea compostului, vezi 24.15;
- prelucrarea reziduurilor de alimente,
băuturi şi tutun, şi transformarea
lor în materii prime secundare, vezi
37.20;
- tratarea deşeurilor şi a
fragmentelor, fără un proces real de
transformare mecanică sau
chimică, pentru vânzare către terţe părţi, cum
ar fi: dezmembrarea autoturismelor, a
utilajelor sau calculatoarelor, şi
activităţi cum ar fi: sortarea
sau presarea hârtiei, a textilelor,
materialelor plastice, lemnului,
deşeurilor etc., vezi 50; 51. şi 52.;
- colectarea deşeurilor, ca parte
componentă a vânzării cu ridicata a
deşeurilor, vezi 51.57
9003 Salubritate, depoluare şi activităţi similare
Această clasă include:
- decontaminarea solului şi a apei
freatice, la locul poluării, fie în
situ, fie ex situ, folosind metode
mecanice, chimice sau biologice;
- decontaminarea şi
curăţarea apei de suprafaţă, în urma poluării
accidentale; de exemplu prin colectarea
poluanţilor sau prin aplicare de
substanţe chimice;
- curăţarea petelor de
ţiţei de pe sol, de pe suprafaţa apei, din oceane şi
mări - inclusiv, apa mărilor
din apropierea coastei;
- colectarea gunoaielor din locuri
publice, în coşuri de gunoi;
- măturarea şi stropirea
străzilor, scuarurilor, pieţelor, grădinilor,
incluzând presărarea de sare sau
nisip etc.;
- degajarea minelor şi a altor locuri
similare (incluzând detonarea);
- alte activităţi specializate,
de control al poluării n.c.a.;
- închirierea de closete ecologice.
Această clasă exclude:
- curăţarea şanţurilor
şi combaterea dăunătorilor în folosul agriculturii, vezi 01.41;
- purificarea apei freatice, în scopul
alimentării cu apă, vezi 41.00;
- îndepărtarea stratului superior
contaminat al solului, ca parte a
activităţilor de
construcţie, vezi 45.11;
- izolarea solurilor, vezi 45.11;
- lucrări de îndepărtare a
azbestului, vezi 45.25;
- transportarea solului poluat,
îndepărtat deja de terţe părţi, vezi 60.24;
- teste şi analize, vezi 74.30;
- activităţi de dezinfectare
şi deratizare în clădiri, vezi 74.70;
- activităţi de îndepărtare
a apelor uzate, vezi 90.01
91 Activităţi asociative diverse
911 Activităţi ale organizaţiilor economice, patronale şi profesionale
9111 Activităţi ale organizaţiilor economice şi patronale
Această clasă include:
- activităţile
organizaţiilor ale căror membri au ca interese esenţiale
dezvoltarea şi protecţia unor
anumite activităţi sau profesiuni, sau
creşterea economică şi a
condiţiilor de viaţă ale unei regiuni geografice
sau ale unei subdiviziuni politice,
independent de genul (tipul) de
activitate.
În această clasă se includ
şi:
- activităţile
federaţiilor, care cuprind asociaţii ale căror membri
desfăşoară acelaşi
gen de activitate cu federaţiile;
- activităţile camerelor de
comerţ, ale corporaţiilor şi ale altor
organizaţii similare.
Principalele servicii furnizate, cuprind:
- informarea;
-
reprezentarea pe lângă organisme publice;
- relaţiile publice;
- negocierea sindicală.
9112 Activităţi ale organizaţiilor profesionale
Această clasă include:
- activităţile
organizaţiilor ale căror membri se ocupă, în principal, de o
disciplină, profesie sau un domeniu
tehnic specific şi asociaţiile de
specialişti care
desfăşoară activităţi cu caracter cultural (scriitori,
pictori, ziarişti, artişti
etc.). Membrii acestor organizaţii au, în
general, o pregătire
superioară (universitară sau tehnică).
În această clasă se includ
şi:
- asociaţiile de meseriaşi,
vânzători, agenţi de asigurări, fotografi etc.;
- activitatea societăţilor
profesionale.
Principalele activităţi cuprind:
-
difuzarea informaţiilor;
- fixarea normelor deontologice;
- reprezentarea pe lângă
organismele publice;
- relaţiile publice.
912 Activităţi ale sindicatelor salariaţilor
9120 Activităţi ale sindicatelor salariaţilor
Această clasă include:
- activităţile sindicatelor ale
căror membri sunt în principal salariaţi,
având ca obiectiv esenţial de a
face cunoscut punctul lor de vedere
asupra situaţiei salariaţilor
şi de a se organiza în vederea acţiunilor
concertate, cum sunt: sindicatele
lucrătorilor care exercită activităţi
de profesiune liberă,
activităţi tehnice, culturale, agricole etc.,
federaţii sindicale şi
confederaţii sindicale organizate conform unor
criterii profesionale, regionale,
structurale etc.
913 Alte activităţi asociative
9131 Activităţi ale organizaţiilor religioase
Această clasă include:
- activităţile
organizaţiilor religioase şi ale persoanelor care oferă
servicii religioase direct credincioşilor,
în lăcaşe de cult;
- activitatea mânăstirilor,
pensioanelor şi a instituţiilor similare
religioase, inclusiv
activităţile de refugiu religios.
Această clasă exclude:
- învăţământul
prevăzut de acest tip de organizaţie, vezi 80;
- activităţi referitoare la
sănătate, prevăzute de acest tip de
organizaţie, vezi 85.1;
- activităţi de
asistenţă socială, prevăzute de acest tip de
organizaţie, vezi 85.3
9132 Activităţi ale organizaţiilor politice
Această clasă include:
- activităţile
organizaţiilor politice şi ale celor auxiliare acestora, cum
sunt organizaţiile de tineret
asociate la un partid politic. Aceste
activităţi vizează, în
principal, accesul membrilor sau simpatizanţilor
unui partid la funcţii politice,
şi poate cuprinde difuzarea
informaţiilor, relaţiile
publice, colectarea de fonduri etc.
9133 Alte activităţi asociative n.c.a.
Această clasă include:
- activităţi ale unor
organizaţii neafiliate la un partid, având drept scop
militantismul pentru o cauză sau
interes public, sensibilizarea opiniei
publice, exercitarea unei influenţe
politice, colectarea de fonduri etc.:
- iniţiativa cetăţenilor
sau mişcări de protest;
- mişcări pentru
protecţia mediului înconjurător şi mişcări ecologice;
- organizaţii ce susţin
diferite activităţi comunitare şi educative;
- organizaţii pentru
protecţia şi apărarea intereselor unor grupuri
(minoritare, etnice);
- asociaţii cu scop patriotic,
inclusiv cele ale veteranilor de război;
- grupuri de interes special, cum ar fi:
cluburile de turism şi asociaţiile
automobilistice şi ale
consumatorilor;
- asociaţii al căror obiect
constă în organizarea de reuniuni şi întâlniri
precum lojile masonice etc.;
- asociaţii ale tinerilor,
asociaţiile studenţilor, asociaţiile elevilor,
cluburi şi frăţii;
- asociaţii cu activităţi
culturale sau recreative (altele decât sporturi
şi jocuri), cenaclurile literare;
asociaţiile istorice, cinecluburile,
asociaţiile filatelice; cluburile
prietenilor muzicii şi ai artelor etc.;
- asociaţiile pentru protecţia
animalelor.
Această clasă exclude:
- activităţi ale
asociaţiilor profesionale, vezi 91.12;
- asociaţii pentru practicarea sau
promovarea activităţilor artistice, vezi 92.31
92 Activităţi recreative, culturale şi sportive
921 Activităţi cinematografice şi video
9211 Producţia de filme cinematografice şi video
Această clasă include:
- producţia de filme realizată
pe peliculă, DVD sau bandă video, cu
destinaţia de a fi proiectate
direct în sălile de spectacole sau a fi
difuzate la televiziune:
- producţia de filme de lung
metraj, de scurt metraj, de animaţie,
documentare etc. ce se
realizează în studiouri cinematografice sau
laboratoare specializate în desene
animate şi pot avea un caracter
recreativ, educativ sau informativ,
publicitar etc.;
- activităţi conexe cum ar fi
dublajul, subtitrarea etc.;
- activităţi ale studiourilor de
înregistrare.
Această clasă exclude:
- copierea de filme şi reproducerea
benzilor magnetice şi video după
original, vezi 22.3;
- producţia de filme, altele decât
cele destinate pentru industria
cinematografică, vezi 74.81;
- activităţi ale agenţiilor
cinematografice, vezi 74.87;
- producţia de filme sau benzi
magnetice şi video, în studiouri de
televiziune, vezi 92.20;
- activităţi pe cont propriu ale
actorilor, realizatorilor de desene
animate, regizorilor,
consultanţilor şi a altor specialişti din domeniu, vezi 92.31
9212 Distribuţia de filme cinematografice şi video
Această clasă include:
- distribuţia de filme, DVD-uri
şi benzi video către alte instituţii
(întreprinderi), dar nu publicului
general.
Aceasta presupune vânzarea sau
închirierea de filme, DVD-uri şi benzi
video către aceste întreprinderi,
precum şi activităţile referitoare la
distribuire cum sunt: rezervarea,
închirierea, livrarea şi arhivarea
filmelor şi benzilor video etc.
Această clasă exclude:
- copierea de filme şi reproducerea
benzilor magnetice audio şi video după
original, vezi 22.3;
- comerţ cu ridicata a DVD-urilor
şi benzilor video, vezi 51.43;
- comerţ cu amănuntul a
DVD-urilor şi a benzilor video, vezi 52.1; 52.4;
- închirierea DVD-urilor şi a
benzilor video, publicului general, vezi 71.40
9213 Proiecţia de filme cinematografice
Această clasă include:
- activităţile de proiecţie
a filmelor cinematografice sau benzilor video,
în săli de cinema sau în aer liber
şi în săli sau alte locuri pentru
proiecţie.
Această clasă include, de asemenea:
- activităţile cinecluburilor.
922 Activităţi de radio şi televiziune
9220 Activităţi de radio şi televiziune
Această clasă include:
- difuzarea programelor de radio şi
televiziune;
- producţia programelor de radio
şi televiziune, combinată sau nu cu
difuzarea.
Programele produse şi difuzate pot
fi în scopuri recreative, publicitare,
educative sau de informare.
Acestea sunt înregistrate pe benzi care
pot fi vândute, închiriate sau
conservate, în vederea unei
difuzări sau redifuzări ulterioare.
Această clasă exclude:
- transmisii de radio şi televiziune,
prin reţele de cablu, vezi 64.20;
- transmisii de radio şi televiziune,
prin relee sau satelit, vezi 64.20;
- producţia de filme, DVD-uri şi
benzi video, produse în studiouri de film, vezi 92.11;
- activităţi ale agenţiilor
de presă, vezi 92.40
923 Alte activităţi de spectacole
9231 Creaţie şi interpretare artistică şi literară
Această clasă include:
- servicii de organizare şi
prezentare publică, în direct, de spectacole,
piese de teatru, concerte, spectacole de
operă şi balet etc.:
- activităţi ale grupurilor,
companiilor, orchestrelor sau formaţiilor
muzicale;
- activităţile individuale ale
creatorilor de artă, precum: actori,
regizori, muzicieni, cantautori,
conferenţiari, sculptori, pictori,
caricaturişti, gravori, realizatori
de decoruri etc.;
- restaurări ale operelor de
artă precum picturi, sculpturi, tapiţerii etc.
Această clasă exclude:
- restaurări de mobilă, vezi
36.1;
- restaurări de instrumente muzicale
istorice, vezi 36.30;
- restaurări de clădiri, vezi 45
9232 Activităţi de gestionare a sălilor de spectacol
Această clasă include:
- activităţi de gestionare a
sălilor de concert şi teatru etc.;
- activităţi ale agenţiilor
de bilete.
Această clasă exclude:
- activităţi de gestionare a
sălilor de cinema, vezi 92.13
9233 Bâlciuri şi parcuri de distracţii
Această clasă mai include:
- exploatarea căilor ferate de
agrement.
9234 Alte activităţi de spectacole n.c.a.
Această clasă include:
- organizarea activităţilor
recreative:
- activităţile şcolilor
de dans şi ale instructorilor de dans;
- spectacole de circ;
- spectacole cu marionete,
activităţi ale sălilor de tir, focuri de
artificii, instalarea de trenuri
miniaturale, spectacole gen rodeo,
concursuri canine etc.
Această clasă exclude:
- alte activităţi recreative,
vezi 92.72
924 Activităţi ale agenţiilor de presă
9240 Activităţi ale agenţiilor de presă
Această clasă include:
- activităţi ale agenţiilor
de presă, care constau în comunicarea ştirilor
şi transmiterea fotografiilor
către mediile de informare;
- activităţi ale
ziariştilor şi a fotografilor de presă.
925 Activităţi ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor şi alte activităţi
9251 Activităţi ale bibliotecilor şi arhivelor
Această clasă include:
- activităţi ale bibliotecilor
de orice tip, ale sălilor de lectură, de
audiţie, ale arhivelor publice care
furnizează servicii publicului larg
sau unei categorii speciale de
utilizatori, precum: studenţi, oameni de
ştiinţă, membrii unei
asociaţii sau personalul unei întreprinderi etc.:
- gestionarea colecţiilor de
lucrări, specializate sau nu;
- elaborarea de cataloage;
- împrumutul şi depozitarea
cărţilor, hârtiilor, periodicelor, filmelor,
înregistrărilor, lucrărilor
de artă etc.;
- activităţi de cercetare, cu
scopul de a răspunde cererii de informaţie
etc.
Această clasă exclude:
- închirierea de benzi video şi
DVD-uri, vezi 71.40;
- activităţi privind bazele de
date, vezi 72.40
9252 Activităţi ale muzeelor, conservarea monumentelor şi clădirilor
Această clasă include:
- activităţile muzeelor de toate
tipurile:
- muzee de artă, de bijuterii,
mobilă, costume, ceramică şi argintărie;
- muzee de istorie naturală, de
ştiinţă şi tehnică, de istorie, inclusiv
muzee militare şi case istorice;
- alte muzee specializate;
- muzee în aer liber;
- activităţi de conservare
şi restaurare a monumentelor istorice.
9253 Activităţi ale grădinilor botanice şi zoologice şi ale rezervaţiilor
Această clasă include:
- gestionarea grădinilor botanice
şi zoologice, inclusiv a grădinilor zoo
pentru copii;
- gestionarea rezervaţiilor naturale
şi protecţia vieţii sălbatice.
9261 Activităţi ale bazelor sportive
Această clasă include:
- exploatarea instalaţiilor destinate
evenimentelor sportive, acoperite sau
nu, cu sau fără scaune pentru
spectatori:
- stadioane de fotbal;
- bazine de înot şi stadioane;
- terenuri de golf;
- arene de box;
- piste de bowling;
- terenuri şi stadioane destinate
sporturilor de iarnă;
- stadioane de atletism.
Această clasă exclude:
- închirieri de echipament sportiv, vezi
71.40;
- activităţi privind parcurile
şi plajele, vezi 92.72
Această clasă include:
- organizarea şi gestionarea
activităţilor sportive în sală sau în aer
liber, pentru profesionişti sau
amatori, de către întreprinzători
(publici sau privaţi), care dispun
sau nu, de propriile instalaţii:
- cluburile de fotbal, de bowling, de
înot, de golf, de box, de lupte,
de gimnastică, de culturism, de
sporturi de iarnă, şah, de jocuri de
cărţi, de atletism, de tir;
- activităţi de propagandă
şi de organizare a acţiunilor sportive;
- activităţi ale sportivilor
profesionişti, arbitrii, instructori,
antrenori etc.;
- activităţi ale şcolilor
sportive;
- activităţi legate de cursele
cu cai şi automobile;
- activităţi ale şcolilor
de echitaţie;
- activităţi ale porturilor
sportive;
- activităţi legate de pescuitul
sportiv sau de agrement;
- activităţi legate de vânatul
sportiv sau de agrement;
- alte servicii referitoare de
activităţile sportive.
Această clasă exclude:
- închirieri de echipament sportiv, vezi
71.40;
- activităţi privind parcuri
şi plaje, vezi 92.72
927 Alte activităţi recreative
9271 Jocuri de noroc şi pariuri
Această clasă include:
- activităţi legate de jocuri
şi pariuri (loto, pronosport, cazinouri şi
săli de joc, jocuri mecanice de
noroc).
9272 Alte activităţi recreative
Această clasă include:
-
servicii referitoare la: utilizarea parcurilor de distracţie şi a
plajelor (închirierea de cabine de baie,
vestiare etc.); târguri şi
expoziţii cu caracter recreativ
etc.;
- activităţi de recrutare a
persoanelor pentru film, televiziune, teatru
etc.;
- exploatarea jocurilor video, pe
bază de monede.
Această clasă exclude:
- activităţi exercitate de
către agenţiile artistice pentru obţinerea unor
angajamente în teatru sau alte
spectacole, vezi. 74.87;
- alte activităţi recreative,
inclusiv spectacole de circ sau activităţi
ale şcolilor de dans, vezi 92.34
93 Alte activităţi de servicii personale
930 Alte activităţi de servicii
9301 Spălarea, curăţarea şi vopsirea textilelor şi blănurilor
Această clasă include:
- servicii de curăţare a
produselor din textile şi blănuri;
- servicii de ridicare şi aducere a
lenjeriei la spălat;
- servicii de curăţătorie
chimică uscată;
- servicii de călcat;
- servicii de vopsire şi
intensificare a culorilor;
- servicii de reparare de haine şi
alte articole textile, cu condiţia ca
acestea să se facă în cadrul
curăţătoriilor;
- curăţarea covoarelor, a
mochetelor, tapiţeriilor, draperiilor şi
perdelelor, uscată şi
umedă, efectuată la domiciliul clienţilor;
- închirierea textilelor, uniformelor
şi altor obiecte similare, de către
curăţătorii.
Această clasă exclude:
- repararea şi modificarea
îmbrăcămintei etc., efectuată ca activitate
independentă, vezi 52.74;
- închirierea îmbrăcămintei,
alta decât uniformele de lucru, chiar dacă
curăţirea acestor articole
este o parte integrantă a activităţii, vezi 71.40
9302 Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare
Această clasă include:
- serviciile efectuate de frizerii,
coafuri şi cabinete de cosmetică.
Această clasă exclude:
- fabricarea perucilor, vezi 36.63
9303 Activităţi de pompe funebre şi similare
Această clasă include:
- servicii de înhumare şi incinerare
a corpurilor umane sau animale;
- servicii conexe înhumării şi
incinerării, cum sunt: îmbălsămarea
corpurilor în vederea înhumării sau
incinerării; servicii de incinerare
şi înhumare, altele decât cele
religioase, închirierea locurilor în
capele;
- serviciile oferite de întreprinderile de
pompe funebre; închirierea sau
vânzarea locurilor de veci;
întreţinerea mormintelor şi a mausoleelor
etc.
Această clasă exclude:
- activităţi de servicii religioase
legate de funeralii, vezi 91.31
9304 Activităţi de întreţinere corporală
Această clasă include:
- activităţile care se
referă la starea fizică bună, ca de exemplu:
serviciile prestate de băile
publice, saune, băi de aburi; solarii,
staţiuni termale, instituţii
de slăbire, instituţii de masaj, centre de
întreţinere corporală
(fitness).
9305 Alte activităţi de servicii personale n.c.a.
Această clasă include:
- activităţi de astrologie
şi spiritism;
- activităţi ale agenţiilor
matrimoniale;
- servicii ale lustrageriilor; hamalâc;
- servicii de parcare a vehiculelor de
către alte persoane decât
proprietarii acestora;
- servicii de îngrijire a animalelor de
companie, cum ar fi: plimbatul,
împerecherea, găzduirea şi
dresajul;
- servicii ale organizaţiilor
genealogice;
- exploatarea maşinilor şi
aparatelor care oferă servicii personale pe bază
de monezi, cum ar fi: lustruitoare de
ghete, cântare, aparate de măsurare
a presiunii sanguine etc.
P ACTIVITĂŢI ALE PERSONALULUI ANGAJAT ÎN GOSPODĂRII PARTICULARE
PA ACTIVITĂŢI ALE PERSONALULUI ANGAJAT ÎN GOSPODĂRII PARTICULARE
95 Activităţi ale personalului angajat în gospodării personale
Notă: Această diviziune este
limitată strict la activităţile gospodăriilor,
legate de angajarea de personal casnic,
cum ar fi: servitoare, bucătărese,
chelneri, valeţi, majordomi,
spălătorese, grădinari, portari, grăjdari,
şoferi, îngrijitori, guvernante,
babysitter-e, meditatori, secretare etc.
Personalul casnic angajat poate să
declare activitatea angajatorului lor,
cu ocazia recensămintelor sau
anchetelor statistice, chiar dacă angajatorul
este un individ. Activităţile
personalului angajat, sunt considerate
non-market şi estimate conform cu
costul de personal la nivel naţional.
Aceste servicii nu pot fi asigurate de
către firme.
950 Activităţi ale personalului angajat în gospodării particulare
9500 Activităţi ale personalului angajat în gospodării particulare
Această clasă include:
- activităţile personalului
angajat în gospodăriile personale, cum sunt:
bone, guvernante, bucătari,
servitori, şoferi, grădinari, paznici,
spălătorese, secretare şi
alte persoane angajate în gospodăriile
populaţiei.
96 Activităţi desfăşurate
în gospodării private, de producere a bunurilor destinate consumului propriu
NOTĂ: Această diviziune se
limitează strict la activităţile gospodăriilor
ca unităţi de producţie,
care funcţionează la nivel de subzidenţă,
producând bunuri mixte pentru hrană,
adăpost şi îmbrăcăminte, pentru consum
propriu. Activităţile sunt
prestate de către membrii gospodăriei şi nu
implică personal din afară,
angajat cu plată.
Totuşi, gospodăriile ca
unităţi angajate în primul rând într-o activitate
productivă (cu produse nedestinate
pieţii) ca agricultura, sunt clasificate
în categoria CAEN adecvată, privind
agricultura şi nu în 96.
960 Activităţi desfăşurate în
gospodării private, de producere a bunurilor destinate consumului propriu
9600 Activităţi
desfăşurate în gospodării private, de producere a bunurilor destinate consumului propriu
97 Activităţi ale gospodăriilor private, de servicii pentru scopuri proprii
NOTĂ: Această diviziune se
limitează strict la activităţile gospodăriilor
angajate, în primul rând, în
combinaţii diverse de servicii de subzidenţă.
Activităţile sunt prestate de
către membrii gospodăriei şi nu implică
personal din afară, angajat cu
plată.
970 Activităţi ale gospodăriilor private, de servicii pentru scopuri proprii
9700 Activităţi ale gospodăriilor private, de servicii pentru scopuri proprii
Q ACTIVITĂŢI ALE ORGANIZAŢIILOR ŞI ORGANISMELOR EXTRATERITORIALE
NOTĂ: Această secţiune
permite angajaţilor din organizaţiile
extrateritoriale să declare
activitatea angajatorului lor, în cadrul
recensămintelor sau al studiilor
(anchetelor), chiar dacă angajatorul este
considerat în afara teritoriului economic
al unei ţări (deşi în interiorul
teritoriului geografic).
QA ACTIVITĂŢI ALE ORGANIZAŢIILOR ŞI ORGANISMELOR EXTRATERITORIALE
99 Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale
990 Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale
9900 Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale
Această clasă include:
- activităţile
organizaţiilor şi organismelor internaţionale ca de exemplu:
Organizaţia Naţiunilor Unite
şi instituţiile specializate; organismele
regionale şi alte organizaţii;
Fondul Monetar Internaţional, Banca
Mondială etc.
Această clasă include, de
asemenea:
- activităţile misiunilor
consulare şi diplomatice, în cazul în care
acestea sunt coordonate de către
ţara unde sunt amplasate şi nu de ţara
pe care o reprezintă.
Această clasă exclude:
- administrarea şi conducerea
misiunilor diplomatice şi consulare în
străinătate sau la birourile
organizaţiilor internaţionale, vezi 75.21
TABEL DE CONVERSIE ÎNTRE CAEN ŞI CAEN
rev.1 PENTRU CODURILE CARE AU SUFERIT MODIFICĂRI
__________________________________________________________
| CAEN | CAEN
| Tip modificare |
Nivel |
| | rev.1 | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
| A
| A | Agregare (A + B) = A | Secţiune |
|_______| | | |
| B
| | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
| C
| B | Recodificare | Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| D
| C | Recodificare | Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| E
| D | Recodificare | Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| F
| E | Recodificare | Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| G
| F | Recodificare | Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| H
| G | Recodificare | Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| I
| H | Recodificare | Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| J
| I | Agregare + Recodificare | Secţiune |
|_______| | (J + K) = I | |
| K
| | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
| L
| J | Recodificare | Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| M
| K | Recodificare | Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| N
| L | Recodificare | Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| O
| M | Recodificare | Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| P
| N | Recodificare | Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| R
| O | Recodificare | Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| S
| P | Recodificare | Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| T
| Q |
Recodificare |
Secţiune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| DA
| CA | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| DB
| CB | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| EA
| DA | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| EB
| DB | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| EC
| DC | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| ED
| DD | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| EE
| DE | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| EF
| DF | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| EG
| DG | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| EH
| DH | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| EI
| DI | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| EJ
| DJ | Agregare + Recodificare |Subsecţiune|
|_______| | (EJ + EK) = DJ | |
| EK
| | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
| EL
| DK | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| EM
| DL | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| EN
| DM | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| EO
| DN | Recodificare |Subsecţiune|
|_______|_______|______________________________|___________|
| --- |
96*) | Introducere | Diviziune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| --- |
97*) | Introducere | Diviziune |
|_______|_______|______________________________|___________|
| 021
| 020 | Agregare | Grupă
|
|_______| | (021 + 022 + 024) = 020 | |
| 022 | | | |
|_______| | | |
| 024
| | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
| 023
| 015 | Recodificare | Grupă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
| 111
| 111 | Agregare (111 + 112) = 111 |
Grupă |
|_______| | | |
| 112
| | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
| 113
| 112 | Recodificare | Grupă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
__________________________________________________________
|
516*) | 518 | Recodificare | Grupă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
517*) | 519 | Recodificare | Grupă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
| ---
| 623 | Introducere | Grupă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
| 642
| 642 | Agregare | Grupă
|
|_______| | (642 + 643 + 644) = 642 | |
| 643 | | | |
|_______| | | |
| 644
| | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
| --- |
960*) | Introducere
| Grupă |
|_______|_______|______________________________|___________|
| --- |
970*) | Introducere
| Grupă |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
0111 | 0111 | Agregare (0111 + 0112 + |
Clasă |
|_______| | 0113 + 0114) = 0111 | |
|
0112 | | | |
|_______| | | |
|
0113 | | |
|
|_______| | | |
|
0114 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
0115 | 0112 | Agregare (0115 + 0116) = 0112| Clasă |
|_______| | | |
|
0116 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
0117 | 0113 | Agregare (0117 + 0118) = 0113| Clasă
|
|_______| | | |
|
0118 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
0122 | 0122 | Agregare (0122 + 0124) = 0122| Clasă
|
|_______| |
| |
|
0124 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
0125 | 0124 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
0126 | 0125 | Agregare | Clasă
|
|_______| | (0126 + 0127 + 0128) = 0125 |
|
|
0127 | | | |
|_______| | |
|
|
0128 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
0141 | 0141 | Agregare | Clasă
|
|_______| | (0141 + 0143 + 0144) = 0141 |
|
|
0143 | | | |
|_______| | | |
|
0144 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
0211 | 0201 | Agregare (0211 + 0212 + |
Clasă |
|_______| | 0221 + 0222) = 0201 | |
|
0212 | | | |
|_______| | | |
|
0221 | |
| |
|_______| | | |
|
0222 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
0230 | 0150 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
0240 | 0202 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
1111 | 1110 | Agregare |
Clasă |
|_______| | (1111 + 1112 + 1120) = 1110 |
|
|
1112 | | | |
|_______| | | |
|
1120 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
1130 | 1120 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
1570 | 1571 | Detaliere | Clasă
|
| |_______|______________________________|___________|
| | 1572
| Detaliere
| Clasă |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
1598 | 1598 | Agregare (1598 + 1599) = 1598| Clasă
|
|_______| | | |
|
1599 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
1725 | 1725 | Agregare (1725 + 1726) = 1725| Clasă
|
|_______| | | |
|
1726 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
1831 | 1830 | Agregare (1831 + 1832) = 1830| Clasă
|
|_______| | |
|
|
1832 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
2710 | 2710 | Agregare (2710 + 2735) = 2710| Clasă
|
|_______| | | |
|
2735*)| | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
2742 | 2742 | Agregare (2742 + 2743) = 2742| Clasă
|
|_______| | | |
|
2743 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
2744 | 2743 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
2745 | 2744 | Agregare (2745 + 2746) = 2744| Clasă
|
|_______| | | |
|
2746 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
2747 | 2745 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
2940*)| 2941 | Detaliere | Clasă
|
|
|_______|______________________________|___________|
| | 2942
| Detaliere |
Clasă |
|
|_______|______________________________|___________|
| | 2943
| Detaliere
| Clasă |
|_______|_______|______________________________|___________|
__________________________________________________________
|
2952 | 2952 | Agregare (2952 + 2956) = 2952| Clasă
|
|_______| | | |
|
2956 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
2957 | 2956 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
3511 | 3511 | Agregare (3511 + 3513) = 3511| Clasă
|
|_______| | | |
|
3513 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
3512 | 3512 | Agregare (3512 + 3514) = 3512| Clasă
|
|_______| | | |
|
3514 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
3531 | 3530 | Agregare (3531 + 3532) = 3530| Clasă
|
|_______| | | |
|
3532 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
3611 | 3611 | Agregare (3611 + 3616) = 3611| Clasă
|
|_______| | | |
|
3616 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
3612 | 3612 | Agregare (3612 + 3617) = 3612| Clasă
|
|_______| | | |
|
3617 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
4012*)| 4012 | Detaliere | Clasă
|
|
|_______|______________________________|___________|
| | 4013
| Detaliere
| Clasă |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
4020*)| 4021 | Detaliere | Clasă
|
|
|_______|______________________________|___________|
| | 4022
| Detaliere
| Clasă |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
4031 | 4030 | Agregare (4031 + 4032) = 4030| Clasă
|
|_______| | | |
|
4032 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
4521 | 4521 | Agregare (4521 + 4525) = 4521| Clasă
|
|_______| | | |
|
4525 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
4526 | 4525 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
5021 | 5020 | Agregare (5021 + 5022) = 5020| Clasă
|
|_______| | | |
| 5022 |
|
| |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
5041 | 5040 | Agregare (5041 + 5042) = 5040| Clasă
|
|_______| | | |
|
5042 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
5161*)| 5181 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
5162*)| 5182 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
5163*)| 5183 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
5164*)| 5184 | Detaliere + Recodificare |
Clasă |
|
|_______|______________________________|___________|
| | 5185
| Detaliere + Recodificare
| Clasă |
|
|_______|______________________________|___________|
| | 5186
| Detaliere + Recodificare
| Clasă |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
5165*)| 5187 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
5166*)| 5188 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
5170*)| 5190 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
5511*)| 5510 | Agregare (5511 + 5512) =
5510| Clasă |
|_______| | | |
|
5512*)| | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
5541 | 5540 | Agregare (5541 + 5542) = 5540| Clasă
|
|_______| |
| |
|
5542 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
| --- |
6230 | Introducere | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
6411 | 6411 | Agregare (6411 + 6412) = 6411| Clasă
|
|_______| | | |
|
6412 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
6413 | 6412 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
6421 | 6420 | Agregare (6421 + 6422 + |
Clasă |
|_______| | 6423 + 6424 + 6431 + 6432 + |___________|
|
6422 | | 6433 + 6441 + 6442) = 6420 |
Clasă |
|_______| | |___________|
|
6423 | | | Clasă
|
|_______| | |___________|
|
6424 |
| | Clasă
|
|_______| | |___________|
|
6431 | | | Clasă
|
|_______| | |___________|
|
6432 | |
| Clasă
|
|_______| | |___________|
|
6433 | | | Clasă
|
|_______| | |___________|
|
6441 | | |
Clasă |
|_______| | |___________|
|
6442 | | | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
7220*)| 7221 | Detaliere | Clasă
|
|
|_______|______________________________|___________|
| | 7222
| Detaliere
| Clasă |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
7483*)| 7485 | Recodificare | Clasă
|
|_______|_______|______________________________|___________|
|
7484*)| 7486 | Detaliere +
Recodificare | Clasă
|
|
|_______|______________________________|___________|
| | 7487
| Detaliere + Recodificare
| Clasă |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
7531 | 7530 | Agregare (7531 + 7532) = 7530| Clasă
|
|_______| | | |
|
7532 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
8011 | 8010 | Agregare (8011 + 8012) = 8010| Clasă
|
|_______| | | |
|
8012 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
8021 | 8021 | Agregare (8021 + 8022) = 8021| Clasă
|
|_______| | | |
|
8022 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
8023 | 8022 | Agregare (8023 + 8024) = 8022| Clasă
|
|_______| | | |
|
8024 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
8031 | 8030 | Agregare (8031 + 8032) = 8030| Clasă
|
|_______| | | |
|
8032 | | | |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
9000*)| 9001 | Detaliere | Clasă
|
|
|_______|______________________________|___________|
| | 9002
| Detaliere
| Clasă |
|
|_______|______________________________|___________|
| | 9003
| Detaliere
| Clasă |
|_______|_______|______________________________|___________|
|
9233 | 9233 | Detaliere | Clasă
|
|
|_______|______________________________|___________|
| | 9234
| Detaliere |
Clasă |
|_______|_______|______________________________|___________|
| --- |
9600*)| Introducere
| Clasă |
|_______|_______|______________________________|___________|
| --- |
9700*)| Introducere |
Clasă |
|_______|_______|______________________________|___________|
NOTĂ
- *) indică o modificare generată
de o schimbare în structura NACE Rev.1.1 faţă de NACE Rev.1
- toate celelalte modificări au fost
generate de diferenţele de structură dintre CAEN ('97) şi NACE
Rev.1