Ascultă

Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
ultima actualizare : Ordonanţa Guvernului nr. 11/2022


Acest text este actualizat prin mijloace informatice și nu reprezintă o republicare.







ART. 16 Conținutul raportului juridic fiscal

ART. 17 Subiectele raportului juridic fiscal

ART. 18 Împuterniciții

ART. 19 Numirea curatorului fiscal

ART. 20 Obligațiile reprezentanților legali

ART. 21 Nașterea creanțelor și obligațiilor fiscale

ART. 22 Stingerea creanțelor fiscale

ART. 23 Preluarea obligației fiscale

ART. 24 Garantarea obligației fiscale

ART. 25 Răspunderea solidară

ART. 26 Dispoziții speciale privind stabilirea răspunderii

ART. 27 Drepturile și obligațiile succesorilor

ART. 28 Dispoziții privind cesiunea creanțelor fiscale ale contribuabilului/plătitorului

ART. 29 Competența generală a organului fiscal central

ART. 30 Competența materială și teritorială a organului fiscal central

ART. 31 Domiciliul fiscal în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central

ART. 32 Înregistrarea/modificarea domiciliului fiscal

ART. 33 Competența în cazul sediilor secundare

ART. 34 Competența privind impozitul și contribuțiile aferente veniturilor din activități agricole

ART. 35 Competența în cazul contribuabilului nerezident

ART. 36 Schimbarea competenței

ART. 37 Competența generală a organului fiscal local

ART. 38 Competența teritorială a organului fiscal local

ART. 39 Domiciliul fiscal în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local

ART. 40 Competența specială

ART. 41 Conflictul de competență

ART. 42 Conflictul de competență în cazul organelor fiscale centrale

ART. 43 Conflictul de competență în cazul organelor fiscale locale

ART. 44 Conflictul de interese

ART. 45 Abținerea și recuzarea

ART. 46 Conținutul și motivarea actului administrativ fiscal

ART. 47 Comunicarea actului administrativ fiscal

ART. 48 Opozabilitatea actului administrativ fiscal

ART. 49 Nulitatea actului administrativ fiscal

ART. 50 Anularea, desființarea sau modificarea actului administrativ fiscal

ART. 51 Efectele anulării actului administrativ fiscal

ART. 52 Soluția fiscală individuală anticipată și acordul de preț în avans

ART. 53 Îndreptarea erorilor materiale din actul administrativ fiscal

ART. 54 Prevederi aplicabile actelor de executare și altor acte emise de organele fiscale

SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale

ART. 55 Mijloace de probă

ART. 56 Dreptul organului fiscal de a solicita prezența contribuabilului/plătitorului la sediul său

ART. 57 Comunicarea informațiilor între organele fiscale

SECȚIUNEA a 2-a Informații și expertize

ART. 58 Obligația de a furniza informații

ART. 59 Furnizarea periodică de informații

ART. 60 Obligații declarative cu privire la rezidenții altor state membre ale Uniunii Europene

ART. 61 Obligaţia instituţiilor de credit, instituţiilor de plată şi instituţiilor emitente de monedă electronică de a furniza informaţii

ART. 62 Obligația instituțiilor financiare de a furniza informații privind contribuabilii nerezidenți

ART. 63 Expertiza

SECȚIUNEA a 3-a înscrisurile și constatarea la fața locului

ART. 64 Prezentarea de înscrisuri

ART. 65 Constatarea la fața locului

SECȚIUNEA a 4-a Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi

ART. 66 Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informații, efectuarea de expertize și prezentarea unor înscrisuri

ART. 67 Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informații

SECȚIUNEA a 5-a Colaborarea dintre autoritățile publice

ART. 68 Obligația autorităților și instituțiilor publice de a furniza informații și de a prezenta acte

ART. 69 Colaborarea dintre autoritățile publice, instituțiile publice sau de interes public

ART. 70 Condiții și limite ale colaborării

ART. 70 1 Modalitatea de colaborare

ART. 71 Colaborarea interstatală dintre autoritățile publice

SECȚIUNEA a 6-a Sarcina probei

ART. 72 Forța probantă a documentelor justificative și evidențelor contabile

ART. 73 Sarcina probei în dovedirea situației de fapt fiscale

ART. 74 Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impozitării

ART. 75 Calcularea termenelor

ART. 76 Prelungirea termenelor

ART. 77 Termenul de soluționare a cererilor contribuabilului/plătitorului

ART. 78 Cazul de forță majoră și cazul fortuit

ART. 79 Transmiterea cererilor la organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanță

ART. 80 Identificarea contribuabilului/plătitorului în mediul electronic

ART. 81 Sfera activității de înregistrare fiscală

ART. 82 Obligația de înregistrare fiscală

ART. 83 Prevederi speciale privind înregistrarea fiscală a persoanelor fizice nerezidente

ART. 84 Identificarea contribuabilului/plătitorului în relația cu organul fiscal local

ART. 85 Declararea filialelor și sediilor secundare

ART. 86 Forma și conținutul declarației de înregistrare fiscală

ART. 87 Certificatul de înregistrare fiscală

ART. 88 Modificări ulterioare înregistrării fiscale

ART. 89 Modificări ulterioare înregistrării fiscale în cazul persoanelor fizice sau juridice ori altor entități supuse înregistrării în registrul comerțului

ART. 90 Radierea înregistrării fiscale

ART. 91 Registrul contribuabililor/plătitorilor

ART. 92 Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați

ART. 93 Sfera și actele de stabilire a creanțelor fiscale

ART. 94 Stabilirea creanțelor fiscale sub rezerva verificării ulterioare

ART. 95 Decizia de impunere

ART. 96 Renunțarea la stabilirea creanței fiscale

ART. 97 Forma și conținutul deciziei de impunere

ART. 98 Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere

ART. 99 Deciziile referitoare la bazele de impozitare

ART. 100 Decizii privind stabilirea unor creanțe bugetare

ART. 101 Obligația depunerii declarației fiscale

ART. 102 Forma și conținutul declarației fiscale

ART. 103 Depunerea declarației fiscale

ART. 104 Certificarea declarației fiscale depuse la organul fiscal central

ART. 105 Corectarea declarației fiscale

ART. 106 Dreptul organului fiscal de a stabili baza de impozitare prin estimare

ART. 107 Stabilirea din oficiu a creanțelor fiscale ca urmare a nedepunerii declarației de impunere

ART. 108 Obligația de a conduce evidența fiscală

ART. 109 Reguli pentru conducerea evidențelor contabile și fiscale

ART. 110 Obiectul, termenul și momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de stabilire a creanțelor fiscale

ART. 111 Întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale

ART. 112 Efectul împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale


ART. 113 Obiectul inspecției fiscale

ART. 114 Persoanele supuse inspecției fiscale

ART. 115 Formele și întinderea inspecției fiscale

ART. 116 Metode de control

ART. 117 Perioada supusă inspecției fiscale

ART. 118 Reguli privind inspecția fiscală

ART. 119 Competența de efectuare a inspecției fiscale

ART. 120 Reguli speciale privind competența de efectuare a inspecției fiscale de către organul fiscal central

ART. 121 Selectarea contribuabililor/plătitorilor pentru inspecție fiscală

ART. 122 Avizul de inspecție fiscală

ART. 123 Începerea inspecției fiscale

ART. 124 Obligația de colaborare a contribuabilului/plătitorului

ART. 125 Locul și timpul desfășurării inspecției fiscale

ART. 126 Durata efectuării inspecției fiscale

ART. 127 Suspendarea inspecției fiscale

ART. 128 Reverificarea

ART. 129 Refacerea inspecției fiscale

ART. 130 Dreptul contribuabilului/plătitorului de a fi informat

ART. 131 Rezultatul inspecției fiscale

ART. 132 Sesizarea organelor de urmărire penală

ART. 133 Decizia de impunere provizorie

ART. 134 Obiectul controlului inopinat

ART. 135 Reguli privind desfășurarea controlului inopinat

ART. 136 Competența de efectuare a controlului operativ și inopinat

ART. 137 Reguli privind controlul operativ și inopinat

ART. 137^1 Rezultatele controlului antifraudă

ART. 138 Obiectul și regulile privind verificarea persoanelor fizice

ART. 139 Drepturile și obligațiile organului fiscal central

ART. 140 Perioada, locul și durata desfășurării verificării situației fiscale personale

ART. 141 Avizul de verificare

ART. 142 Suspendarea verificării

ART. 143 Dreptul de colaborare al persoanei fizice verificate

ART. 144 Reverificarea

ART. 145 Raportul de verificare

ART. 146 Decizia de impunere

ART. 147 Alte norme aplicabile

ART. 148 Sfera și obiectul verificării documentare

ART. 149 Rezultatul verificării documentare

ART. 150 Regimul actelor de sesizare a organelor de urmărire penală

ART. 151 Dispoziții finale privind controlul fiscal efectuat de organul fiscal central și local

ART. 152 Colectarea creanțelor fiscale

ART. 153 Evidența creanțelor fiscale

ART. 154 Scadența creanțelor fiscale

ART. 155 Prevederi speciale privind scadența și declararea creanțelor fiscale

ART. 156 Termenele de plată

ART. 157 Obligații fiscale restante

ART. 158 Certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal central

ART. 159 Certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal local

ART. 160 Solicitarea certificatului de atestare fiscală de către alte persoane decât contribuabilul

ART. 161 Plata obligațiilor fiscale în cazuri speciale

ART. 162 Publicarea listelor debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante

ART. 163 Dispoziții privind efectuarea plății

ART. 164 Dispoziții privind corectarea erorilor din documentele de plată întocmite de debitori

ART. 165 Ordinea stingerii obligațiilor fiscale

ART. 166 Reguli speciale privind stingerea creanțelor fiscale prin plată sau compensare

ART. 167 Compensarea

ART. 168 Restituiri de sume

ART. 169 Prevederi speciale privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată

ART. 170 Prevederi speciale privind restituirea impozitului pe venit reținut la sursă

ART. 170^1 Prevederi speciale privind restituirea impozitului pe dividende

ART. 171 Regularizarea obligațiilor fiscale în cazul reconsiderării unei tranzacții de către organul fiscal central

ART. 172 Obligația băncilor supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială

ART. 173 Dispoziții generale privind dobânzi și penalități de întârziere

ART. 174 Dobânzi

ART. 175 Dobânzi în cazul impozitelor administrate de organul fiscal central pentru care perioada fiscală este anuală

ART. 176 Penalități de întârziere

ART. 177 Dobânzi și penalități de întârziere în cazul plăților efectuate prin decontare bancară

ART. 178 Dobânzi și penalități de întârziere în cazul compensării

ART. 179 Dobânzi și penalități de întârziere în cazul deschiderii procedurii insolvenței

ART. 180 Dobânzi și penalități de întârziere în cazul debitorilor pentru care s-a pronunțat o hotărâre de dizolvare

ART. 181 Penalitatea de nedeclarare în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central

ART. 182 Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget

ART. 183 Majorări de întârziere în cazul obligațiilor fiscale datorate bugetelor locale

SECȚIUNEA 1 Instituirea posibilității acordării înlesnirilor la plată

ART. 184 Instituirea posibilității acordării eșalonărilor la plată de către organul fiscal central

ART. 185 Instituirea posibilității acordării înlesnirilor la plată de către organul fiscal local

SECȚIUNEA a 2-a Procedura de acordare a eșalonării la plată de către organul fiscal central

ART. 186 Condiții de acordare a eșalonării la plată

ART. 187 Cererea de acordare a eșalonării la plată

ART. 188 Retragerea cererii de acordare a eșalonării la plată

ART. 189 Prevederi speciale privind stingerea obligațiilor fiscale

ART. 190 Alte prevederi speciale privind stingerea obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal central

ART. 191 Eliberarea certificatului de atestare fiscală

ART. 192 Modul de soluționare a cererii

ART. 193 Garanții

ART. 194 Condiții de menținere a valabilității eșalonării la plată

ART. 195 Modificarea deciziei de eșalonare la plată în perioada de valabilitate a eșalonării

ART. 196 Renunțarea la eșalonarea la plată

ART. 197 Dobânzi și penalități de întârziere

ART. 198 Penalitate

ART. 199 Pierderea valabilității eșalonării la plată și consecințele pierderii acesteia

ART. 200 Menținerea eșalonării la plată

ART. 201 Dobânzi și majorări de întârziere în cazul pierderii valabilității eșalonării la plată

ART. 202 Executarea garanțiilor

ART. 203 Suspendarea executării silite

ART. 204 Regimul special al obligațiilor fiscale de a căror plată depinde menținerea autorizației, acordului ori a altui act administrativ similar

ART. 205 Calcularea termenelor

ART. 206 Prevederi speciale pentru eșalonările la plată acordate de organele fiscale

ART. 207 Dispoziții finale

ART. 208 Amânarea la plată a penalităților de întârziere

ART. 209 Acte normative de aplicare

ART. 209^1 - Instituirea posibilităţii acordării eşalonărilor la plată, în formă simplificată, de către organul fiscal central

ART. 209^2 - Eliberarea certificatului de atestare fiscală

ART. 209^3 - Modul de soluţionare a cererii

ART. 209^4 - Condiţii de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată

ART. 209^5 Modificarea deciziei de eşalonare la plată în perioada de valabilitate a eşalonării

ART. 209^6 Renunţarea la eşalonarea la plată

ART. 209^7 Dobânzi şi penalităţi de întârziere

ART. 209^8 Penalitate

ART. 209^9 Pierderea valabilităţii eşalonării la plată şi consecinţele pierderii acesteia

ART. 209^10 Menţinerea eşalonării la plată

ART. 209^11 Suspendarea executării silite

ART. 209^12 Prevederi speciale aplicabile debitorilor care au în derulare înlesniri la plată

ART. 209^13 Prevederi speciale pentru debitorii a căror activitate este restrânsă/închisă de către organele abilitate ale statului

ART. 209^14 Procedura de acordare a eşalonării la plată, în formă simplificată

ART. 210 Constituirea de garanții

ART. 211 Tipuri de garanții

ART. 212 Valorificarea garanțiilor

ART. 213 Poprirea și sechestrul asigurător

ART. 214 Ridicarea măsurilor asigurătorii

ART. 215 Începerea termenului de prescripție

ART. 216 Suspendarea termenului de prescripție

ART. 217 Întreruperea termenului de prescripție

ART. 218 Efecte ale împlinirii termenului de prescripție

ART. 219 Prescripția dreptului de a cere restituirea

SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale

ART. 220 Organele de executare silită

ART. 221 Reguli speciale privind executarea silită a creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local

ART. 222 Executarea silită în cazul debitorilor solidari

ART. 223 Executorii fiscali

ART. 224 Executarea silită împotriva veniturilor bugetului general consolidat

ART. 225 Executarea silită împotriva unei asocieri fără personalitate juridică

ART. 226 Titlul executoriu și condițiile pentru începerea executării silite

ART. 227 Reguli privind executarea silită

ART. 228 Obligația de informare

ART. 229 Precizarea naturii debitului

ART. 230 Somația

ART. 231 Drepturi și obligații ale terțului

ART. 232 Evaluarea bunurilor supuse executării silite

ART. 233 Suspendarea executării silite

ART. 234 Încetarea executării silite și ridicarea măsurilor de executare silită

ART. 235 Suspendarea executării silite în cazul depunerii unei scrisori de garanție/poliță de asigurare de garanție

SECȚIUNEA a 2-a Executarea silită prin poprire

ART. 236 Executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor

ART. 237 Executarea silită a terțului poprit

SECȚIUNEA a 3-a Executarea silită a bunurilor mobile

ART. 238 Executarea silită a bunurilor mobile

ART. 239 Procesul-verbal de sechestru

ART. 240 Custodele

ART. 241 Înlocuirea bunurilor sechestrate

SECȚIUNEA a 4-a Executarea silită a bunurilor imobile

ART. 242 Executarea silită a bunurilor imobile

ART. 243 Instituirea administratorului-sechestru

ART. 244 Suspendarea executării silite a bunurilor imobile

SECȚIUNEA a 5-a Executarea silită a altor bunuri

ART. 245 Executarea silită a fructelor neculese și a recoltelor prinse de rădăcini

ART. 246 Executarea silită a unui ansamblu de bunuri

SECȚIUNEA a 6-a Valorificarea bunurilor sechestrate

ART. 247 Modalități de valorificare a bunurilor sechestrate

ART. 248 Valorificarea bunurilor sechestrate potrivit înțelegerii părților

ART. 249 Valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare directă

ART. 250 Vânzarea bunurilor sechestrate la licitație

ART. 251 Comisia de licitație

ART. 252 Adjudecarea

ART. 253 Plata în rate

ART. 254 Procesul-verbal de adjudecare

ART. 255 Reluarea procedurii de valorificare a bunurilor sechestrate

ART. 256 Cheltuieli de executare silită

ART. 257 Sumele realizate din executare silită

ART. 258 Ordinea de distribuire

ART. 259 Reguli privind eliberarea și distribuirea

ART. 260 Contestația la executare silită

ART. 261 Termen de contestare

ART. 262 Judecarea contestației

ART. 263 Darea în plată

ART. 264 Conversia în acțiuni a obligațiilor fiscale

ART. 265 Conduita organului fiscal în cazul insolvabilității și al deschiderii procedurii insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014

ART. 266 Anularea creanțelor fiscale

ART. 267 Dispoziții speciale privind colectarea

ART. 268 Posibilitatea de contestare

ART. 269 Forma și conținutul contestației

ART. 270 Termenul de depunere a contestației

ART. 271 Retragerea contestației

ART. 272 Organul competent

ART. 273 Decizia de soluționare

ART. 274 Forma și conținutul deciziei de soluționare a contestației

ART. 275 Introducerea altor persoane în procedura de soluționare

ART. 276 Soluționarea contestației

ART. 277 Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă

ART. 278 Suspendarea executării actului administrativ fiscal

ART. 279 Soluții asupra contestației

ART. 280 Respingerea contestației pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale

ART. 281 Comunicarea deciziei și calea de atac

ART. 281^1 Reexaminarea deciziei de soluţionare

ART. 282 Procedura amiabilă

ART. 283 Procedura pentru eliminarea dublei impuneri între persoane române afiliate

ART. 283^1 Obiect și domeniu de aplicare

ART. 283^2 Definiții

ART. 283^3 Plângeri

ART. 283^4 Decizia autorității competente cu privire la plângere

ART. 283^5 Procedura amiabilă

ART. 283^6 Soluționarea litigiilor de către comisia consultativă

ART. 283^7 Numirea de către instanțele competente sau de către organismul național împuternicit să facă numiri

ART. 283^8 Comisia consultativă

ART. 283^9 Lista persoanelor independente

ART. 283^10 Comisia de soluționare alternativă a litigiilor

ART. 283^11 Regulamentul de funcționare

ART. 283^12 Costurile procedurilor

ART. 283^13 Informații, elemente de probă și audieri

ART. 283^14 Avizul comisiei consultative sau al comisiei de soluționare alternativă a litigiilor

ART. 283^15 Decizia finală

ART. 283^16 Interacțiunea cu procedurile și derogările naționale

ART. 283^17 Dispoziții speciale pentru persoane fizice, microîntreprinderi și întreprinderi mici

ART. 283^18 Publicarea

ART. 283^19 Rolul Comisiei și sprijinul administrativ

SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale

ART. 284 Scopul

ART. 285 Sfera de aplicare

ART. 286 Definiții

ART. 287 Autoritatea competentă din România

SECȚIUNEA a 2-a Schimbul de informații

ART. 288 Procedura aplicabilă schimbului de informații la cerere

ART. 289 Anchete administrative

ART. 290 Termene pentru schimbul de informații la cerere

ART. 291 Sfera de aplicare și condițiile schimbului automat obligatoriu de informații

ART. 292 Sfera de aplicare și condițiile schimbului spontan de informații

ART. 293 Termene pentru schimbul spontan de informații

SECȚIUNEA a 3-a Alte forme de cooperare administrativă

ART. 294 Sfera de aplicare și condiții

ART. 295 Controale simultane

ART. 296 Cereri de notificare

ART. 297 Condiții

ART. 298 Sfera de aplicare și condiții

SECȚIUNEA a 4-a Condiții aplicabile cooperării administrative

ART. 299 Transmiterea de informații și documente

ART. 300 Limite

ART. 301 Obligații

ART. 302 Lărgirea cooperării extinse oferite unei țări terțe

ART. 303 Formulare-tip și formate electronice

ART. 304 Măsuri practice

ART. 305 Obligații speciale

SECȚIUNEA a 5-a Relațiile cu Comisia Europeană

ART. 306 Evaluare

SECȚIUNEA a 6-a Relațiile cu țările terțe

ART. 307 Schimbul de informații cu țările terțe

SECȚIUNEA a 7-a Dispoziții generale și finale

ART. 308 Protecția datelor

ART. 309 Păstrarea informațiilor

SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale

ART. 310 Scopul

ART. 311 Sfera de aplicare

ART. 312 Definiții

ART. 313 Autoritatea competentă din România

SECȚIUNEA a 2-a Schimbul de informații

ART. 314 Furnizarea de informații

ART. 315 Schimbul de informații fără cerere prealabilă

ART. 316 Prezența în birourile administrative și participarea la anchetele administrative

SECȚIUNEA a 3-a Asistență pentru notificarea documentelor

ART. 317 Cererea de notificare a anumitor documente referitoare la creanțe

ART. 318 Mijloace de notificare

SECȚIUNEA a 4-a Măsurile asigurătorii sau de recuperare

ART. 319 Cererea de recuperare

ART. 320 Condiții aplicabile cererilor de recuperare

ART. 321 Titlul executoriu și alte documente însoțitoare

ART. 322 Recuperarea creanței

ART. 323 Litigii

ART. 324 Modificarea sau retragerea cererii de asistență pentru recuperare

ART. 325 Cererea de măsuri asigurătorii

ART. 326 Normele aplicabile cererilor de măsuri asigurătorii

ART. 327 Limite ale obligațiilor autorității solicitate

ART. 328 Aspecte privind prescripția

ART. 329 Costuri

SECȚIUNEA a 5-a Dispoziții generale aplicabile tuturor tipurilor de cereri de asistență

ART. 330 Formulare-tip și mijloace de comunicare

ART. 331 Limba utilizată

ART. 332 Divulgarea informațiilor și a documentelor

SECȚIUNEA a 6-a Dispoziții finale

ART. 333 Aplicarea altor acorduri privind asistența

ART. 334 Norme de aplicare

ART. 335 Raportare

ART. 336 Contravenții

ART. 337 Contravenții în cazul declarațiilor recapitulative

ART. 338 Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor

ART. 339 Dispoziții aplicabile

ART. 340 Dispoziții privind regimul vamal

ART. 341 Dispoziții privind funcționarii publici din cadrul organelor fiscale

ART. 342 Acte normative de aplicare

ART. 343 Scutirea organelor fiscale de plata taxelor

ART. 344 Scutirea de la plata taxelor extrajudiciare de timbru

ART. 345 Înscrierea creanțelor la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare

ART. 346 Conflictul temporal al actelor normative

ART. 347 Dispoziții privind termenele

ART. 348 Confiscări

ART. 349 Constatarea faptelor ce pot constitui infracțiuni

ART. 350 Colaborarea cu organele de urmărire penală

ART. 351 Soluționarea căilor de atac în cazul actelor administrative fiscale privind debitorii în insolvență

ART. 352 Aplicarea legii noi și ultraactivarea legii vechi

ART. 353 Intrarea în vigoare

ART. 354 Abrogări


ANEXA 1 - NORME de raportare și de precauție pentru schimbul de informații referitoare la conturile financiare

ANEXA 2 - NORME SUPLIMENTARE de raportare și de precauție pentru schimbul de informații referitoare la conturile financiare

ANEXA 3 - NORME de raportare pentru grupurile de întreprinderi multinaționale

ANEXA 4 - Semne distinctive





TITLUL I Dispoziții generale

ART. 1 Definiții

în înțelesul prezentului cod, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

1. actul administrativ fiscal - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat;

2. administrarea creanțelor fiscale - oricare din activitățile desfășurate de organele fiscale în legătură cu:

a) înregistrarea fiscală a contribuabililor/plătitorilor și a altor subiecte ale raporturilor juridice fiscale;

b) declararea, stabilirea, controlul și colectarea creanțelor fiscale;

c) soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale;

d) asistența/îndrumarea contribuabililor/plătitorilor, la cerere sau din oficiu;

e) aplicarea sancțiunilor în condițiile legii;

3. analiza de risc - activitatea efectuată de organul fiscal în scopul identificării riscurilor de neconformare în ceea ce privește îndeplinirea de către contribuabil/plătitor a obligațiilor prevăzute de legislația fiscală, de a le evalua, de a le gestiona, precum și de a le utiliza în scopul efectuării activităților de administrare fiscală;

4. contribuabil - orice persoană fizică, juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează, conform legii, impozite, taxe și contribuții sociale;

5. contribuție socială - prelevare obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop protecția persoanelor fizice obligate a se asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul căreia aceste persoane beneficiază de drepturile acoperite de respectiva prelevare;

6. control fiscal - totalitatea activităților efectuate de organele fiscale pentru verificarea modului de îndeplinire de către contribuabil/plătitor a obligațiilor prevăzute de legislația fiscală și contabilă;

7. creanță bugetară - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța bugetară principală și creanța bugetară accesorie;

8. creanță bugetară principală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, altele decât creanțele bugetare accesorii;

9. creanță bugetară accesorie - dreptul la încasarea dobânzilor, penalităților sau a altor asemenea sume, în baza legii, aferente unor creanțe bugetare principale;

10. creanță fiscală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța fiscală principală și creanța fiscală accesorie;

11. creanță fiscală principală - dreptul la perceperea impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate și la rambursarea sumelor cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege;

12. creanță fiscală accesorie - dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților sau majorărilor aferente unor creanțe fiscale principale, precum și dreptul contribuabilului de a primi dobânzi, în condițiile legii;

13. creditor fiscal - titularul unui drept de creanță fiscală;

14. creditor bugetar - titularul unui drept de creanță bugetară;

15. debitor fiscal - titularul unei obligații de plată corelativă unui drept de creanță fiscală;

16. debitor bugetar - titularul unei obligații de plată corelativă unui drept de creanță bugetară;

17. declarație fiscală - act întocmit de contribuabil/plătitor, în condițiile și situațiile prevăzute de lege, reprezentând declarația de impunere și declarația informativă;

18. declarație de impunere - actul întocmit de contribuabil/plătitor care se referă la:

a) impozitele, taxele și contribuțiile sociale datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligația calculării acestora revine contribuabilului/plătitorului;

b) impozitele, taxele și contribuțiile sociale colectate, în cazul în care plătitorul are obligația de a calcula, de a reține și de a plăti sau, după caz, de a colecta și de a plăti impozitele, taxele și contribuțiile sociale;

c) bunurile și veniturile impozabile, precum și alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea prevede declararea acestora;

19. declarație informativă - actul întocmit de contribuabil/plătitor referitor la orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele şi contribuţiile sociale, bunurile şi veniturile impozabile, precum şi în legătură cu evidenţele contabile şi fiscale, inclusiv fişierul standard de control fiscal, dacă legea prevede declararea acestora, altele decât cele prevăzute la pct. 18;

20. dobândă - obligația fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale principale ca urmare a neachitării la scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale;

21. drepturi vamale - drepturi de import și drepturi de export, astfel cum sunt definite de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare;

22. executor fiscal - persoana din cadrul organului de executare cu atribuții de efectuare a executării silite;

23. impozit - prelevare obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, fără contraprestație, în scopul satisfacerii necesităților de interes general;

24. legislație fiscală - totalitatea normelor prevăzute în actele normative referitoare la impozite, taxe, contribuții sociale, precum și la proceduri de administrare a acestora;

25. legislație contabilă - totalitatea normelor prevăzute în actele normative referitoare la organizarea și conducerea contabilității;

26. majorare de întârziere - obligația fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale principale, precum și sancțiunea, ca urmare a neachitării la scadență, de către debitor, a obligațiilor fiscale principale;

27. obligație fiscală - obligația de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând obligația fiscală principală și obligația fiscală accesorie;

28. obligație fiscală principală - obligația de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și obligația organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate și de a rambursa sumele cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege;

29. obligație fiscală accesorie - obligația de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităților sau a majorărilor, aferente unor obligații fiscale principale;

30. organ fiscal - organul fiscal central, organul fiscal local, precum și alte instituții publice care administrează creanțe fiscale;

31. organ fiscal central - Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare A.N.A.F., prin structurile de specialitate cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale, inclusiv unităţile subordonate ale Ministerului Finanţelor Publice sau A.N.A.F.;

32. organ fiscal local - structurile de specialitate din cadrul autorităților administrației publice locale cu atribuții de administrare a creanțelor fiscale;

33. penalitate de întârziere - obligația fiscală accesorie reprezentând sancțiunea pentru neachitarea la scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale;

34. penalitate de nedeclarare - obligația fiscală accesorie reprezentând sancțiunea pentru nedeclararea sau declararea incorectă, în declarații de impunere, a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale;

35. plătitor - persoana care, în numele contribuabilului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti ori de a colecta și plăti, după caz, impozite, taxe și contribuții sociale. Este plătitor și sediul secundar obligat, potrivit legii, să se înregistreze fiscal ca plătitor de salarii și de venituri asimilate salariilor;

36. taxă - prelevarea obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, cu ocazia prestării unor servicii de către instituții sau autorități publice, fără existența unui echivalent între cuantumul taxei și valoarea serviciului;

37. titlu de creanță fiscală - actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează creanța fiscală;

38. titlu de creanță bugetară - actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează creanța bugetară;

39. vector fiscal - totalitatea tipurilor de obligații fiscale pentru care există obligații de declarare cu caracter permanent;

40. date de identificare - numele și prenumele în cazul persoanelor fizice sau denumirea în cazul persoanelor juridice și entităților fără personalitate juridică, domiciliul fiscal și codul de identificare fiscală.

CAPITOLUL I Domeniul de aplicare a Codului de procedură fiscală

ART. 2 Obiectul și sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală

(1) Codul de procedură fiscală reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea creanțelor fiscale datorate bugetului general consolidat, indiferent de autoritatea care le administrează, cu excepția cazului când prin lege se prevede altfel.

(2) în măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, prezentul cod se aplică și pentru:

a) administrarea drepturilor vamale;

b) administrarea redevențelor miniere, a redevențelor petroliere și a redevențelor rezultate din contracte de concesiune, arendă și alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de Agenția Domeniilor Statului;

c) alte creanțe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanțelor fiscale.

(3) în scopul aplicării alin. (2), drepturile vamale și redevențele sunt asimilate creanțelor fiscale.

(4) Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanțelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale, cu excepția celor prevăzute la alin. (2) lit. b).

(5) Activităţile de administrare a creanţelor fiscale desfăşurate de către instituţii publice care au calitatea de organe fiscale, altele decât organele fiscale centrale şi organele fiscale locale definite potrivit art. 1 pct. 31 şi 32, se realizează astfel:

a) potrivit regulilor prevăzute de prezentul cod pentru organele fiscale centrale, în situaţia în care instituţia face parte din structura administraţiei publice centrale;

b) potrivit regulilor prevăzute de prezentul cod pentru organele fiscale locale, în situaţia în care instituţia face parte din structura administraţiei publice locale.

(6) La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale se poate decide încheierea unor acorduri de cooperare, potrivit prevederilor art. 24 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, pentru desfăşurarea în comun a activităţilor de administrare a creanţelor fiscale locale. Încheierea acordurilor de cooperare se decide prin hotărâri ale consiliilor locale interesate. Dispoziţiile alin. (5) lit. b) se aplică în mod corespunzător.

ART. 3 Raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative

(1) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanțelor prevăzute la art. 2.

(2) Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorități publice și contribuabili/plătitori.

CAPITOLUL II Principii generale de conduită în administrarea creanțelor fiscale

ART. 4 Principiul legalității

(1) Creanțele fiscale și obligațiile corespunzătoare ale contribuabilului/plătitorului sunt cele prevăzute de lege.

(2) Procedura de administrare a creanțelor fiscale se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii. Organul fiscal are obligația de a asigura respectarea dispozițiilor legale privind realizarea drepturilor și obligațiilor contribuabilului/plătitorului sau ale altor persoane implicate în procedură.

ART. 5 Aplicarea unitară a legislației

(1) Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislației fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a creanțelor fiscale.

(2) Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, are rolul de a coordona aplicarea unitară a prevederilor legislației fiscale.

(3) în cadrul Ministerului Finanțelor Publice funcționează Comisia fiscală centrală, care are responsabilități de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a Codului fiscal, a prezentului cod, a legislației subsecvente acestora, precum și a legislației a cărei aplicare intră în sfera de competență a A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN Nr. 3733/2018 privind componența și funcționarea Comisiei fiscale centrale

(4) Componența și regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 1718/2017 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.695/2016 pentru aprobarea formularelor privind definitivarea impozitului anual pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice

ORDIN nr. 3480/2017 pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.006/2016 privind aprobarea Procedurii de implementare și de administrare a grupului fiscal unic, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formular

ORDINnr. 883/2018 pentru aprobarea procedurilor de anulare a obligatiilor fiscale ce fac obiectul prevederilor Legii nr. 29/2018 privind anularea unor obligatii fiscale

ORDIN Nr. 3733/2018 privind componența și funcționarea Comisiei fiscale centrale

(5) Comisia fiscală centrală este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice care răspunde de politicile și legislația fiscală.

Ordine de aplicare

ORDIN Nr. 1003/2018 pentru aprobarea Procedurii privind procesarea formularelor 230 "Cerere privind destinatia sumei reprezentand pana la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii si din pensii

ORDIN Nr. 3733/2018 privind componența și funcționarea Comisiei fiscale centrale

(6) în cazul în care Comisia fiscală centrală este învestită cu soluționarea unei probleme care vizează impozitele și taxele locale prevăzute de Codul fiscal, comisia se completează cu 2 reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, precum și cu câte un reprezentant al fiecărei structuri asociative a autorităților administrației publice locale.

(7) Deciziile Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ordine de aplicare

ORDIN Nr. 3733/2018 privind componența și funcționarea Comisiei fiscale centrale

ORDIN Nr. 1948/2019 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 1/2019

ART. 6 Exercitarea dreptului de apreciere

(1) Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege și să adopte soluția întemeiată pe prevederile legale, precum și pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză raportat la momentul luării unei decizii. în exercitarea dreptului său de apreciere, organul fiscal trebuie să ia în considerare opinia emisă în scris de organul fiscal competent respectivului contribuabil/plătitor în cadrul activității de asistență și îndrumare a contribuabililor/plătitorilor, precum și soluția adoptată de organul fiscal în cadrul unui act administrativ fiscal sau de instanța judecătorească, printr-o hotărâre definitivă, emisă anterior, pentru situații de fapt similare la același contribuabil/plătitor. în situația în care organul fiscal constată că există diferențe între starea de fapt fiscală a contribuabilului/plătitorului și informațiile avute în vedere la emiterea unei opinii scrise sau a unui act administrativ fiscal la același contribuabil/plătitor, organul fiscal are dreptul să consemneze constatările în conformitate cu situația fiscală reală și cu legislația fiscală și are obligația să menționeze în scris motivele pentru care nu ia în considerare opinia prealabilă.

(2) Organul fiscal își exercită dreptul de apreciere în limitele rezonabilității și echității, asigurând o proporție justă între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.

(3) Ori de câte ori organul fiscal trebuie să stabilească un termen pentru exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații de către contribuabil/plătitor, acesta trebuie să fie rezonabil, pentru a da posibilitatea contribuabilului/plătitorului să își exercite dreptul sau să își îndeplinească obligația. Termenul poate fi prelungit, pentru motive justificate, cu acordul conducătorului organului fiscal.

ART. 7 Rolul activ și alte reguli de conduită pentru organul fiscal

(1) în desfășurarea unei proceduri de administrare a creanțelor fiscale, organul fiscal înștiințează contribuabilul/plătitorul asupra drepturilor și obligațiilor prevăzute de lege ce îi revin acestuia în desfășurarea procedurii.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 1162/2016 din 7 aprilie 2016 privind aprobarea Cartei drepturilor și obligațiilor persoanei fizice supuse verificării situației fiscale personale

(2) Organul fiscal are obligația să examineze starea de fapt în mod obiectiv și în limitele stabilite de lege, precum și să îndrume contribuabilul/plătitorul în aplicarea prevederilor legislației fiscale, în îndeplinirea obligațiilor și exercitarea drepturilor sale, ca urmare a solicitării contribuabilului/plătitorului sau din inițiativa organului fiscal, după caz.

(3) Organul fiscal este îndreptățit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului. în analiza efectuată, organul fiscal este obligat să identifice și să ia în considerare toate circumstanțele edificatoare fiecărui caz în parte.

(4) Organul fiscal decide asupra felului și volumului examinărilor, în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte și de limitele prevăzute de lege.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 727/2016 din 17 februarie 2016 pentru aprobarea Procedurii de organizare și funcționare a Registrului operatorilor intracomunitari, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

ORDIN nr. 2012/2016 din 5 iulie 2016 pentru aprobarea procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

ORDIN nr. 2393/2016 din 12 august 2016 privind stabilirea criteriilor pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA, pentru aprobarea Procedurii privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a persoanelor impozabile, societăți, cu sediul activității economice în România, înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerțului și pentru aprobarea Procedurii de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a persoanelor impozabile, societăți, cu sediul activității economice în România, înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerțului care nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activități economice care implică operațiuni în sfera de aplicare a TVA.

ORDIN nr. 605/2017 privind stabilirea criteriilor pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA, pentru aprobarea Procedurii privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a persoanelor impozabile, societăţi, cu sediul activităţii economice în România, înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerţului şi pentru aprobarea Procedurii de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a persoanelor impozabile, societăţi, cu sediul activităţii economice în România, înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerţului care nu justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera de aplicare a TVA

ORDIN nr. 2927/2017 privind procedura și condițiile de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA

(5) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, procedurile de administrare se realizează în funcție de clasa/subclasa de risc fiscal în care sunt încadrați contribuabilii ca urmare a analizei de risc efectuate de organul fiscal.

(6) Contribuabilii se încadrează în 3 clase principale de risc, după cum urmează:

a) contribuabili cu risc fiscal mic;

b) contribuabili cu risc fiscal mediu;

c) contribuabili cu risc fiscal ridicat.

(7) Criteriile generale în funcție de care se stabilește clasa/subclasa de risc fiscal sunt următoarele:

a) criterii cu privire la înregistrarea fiscală;

b) criterii cu privire la depunerea declarațiilor fiscale;

c) criterii cu privire la nivelul de declarare;

d) criterii cu privire la realizarea obligațiilor de plată către bugetul general consolidat și către alți creditori.

(8) Dezvoltarea claselor principale de risc în subclase de risc și dezvoltarea criteriilor generale în subcriterii, precum și procedurile de stabilire a subclaselor și subcriteriilor se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

(9) Procedura de soluționare a contestațiilor nu se realizează în funcție de clasa/subclasa de risc.

(10) Analiza de risc se efectuează periodic, caz în care organul fiscal stabileşte şi clasa/subclasa de risc fiscal a contribuabilului.

(11) Contribuabilul nu poate face obiecții cu privire la modul de stabilire a riscului și a clasei/subclasei de risc fiscal în care a fost încadrat.

(12) Procedurile de administrare corespunzătoare fiecărei clase/subclase de risc fiscal se stabilesc prin ordin al președintelui A.N.A.F.

(13) Ordinele prevăzute la alin. (8) și (12) se elaborează în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(Legea nr. 30/2019 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare)

Ordine de aplicare

Legea nr. 30/2019 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare

ORDIN Nr. 169/2019 din 30 ianuarie 2019privind aprobarea Procedurii de actualizare a vectorului fiscal, pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România, precum și a modelului și conținutului unor formulare

ART. 8 Limba oficială în administrația fiscală

(1) Limba oficială în administrația fiscală este limba română.

(2) Dacă la organul fiscal se depun petiții, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, organul fiscal solicită ca acestea să fie însoțite de traduceri în limba română certificate de traducători autorizați de Ministerul Justiției, în condițiile legii.

(3) Dacă la organul fiscal se depun petiții, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, pentru care nu există traducători autorizați potrivit alin. (2), organul fiscal solicită ca acestea să fie însoțite de traduceri în limba română efectuate sau certificate de o ambasadă/oficiu consular al statului în a cărui limbă oficială a fost emis documentul respectiv.

(4) Petiţiile, documentele justificative, certificatele sau înscrisurile redactate într-o limbă străină depuse fără respectarea alin. (2) sau (3), după caz, nu se iau în considerare de organul fiscal dacă acesta a solicitat traducerea în limba română potrivit alin. (2) sau (3), după caz, iar contribuabilul/plătitorul nu s-a conformat solicitării.

(4^1) Dacă traducerea în limba română se efectuează dintr-o scriere care nu are caractere latine, la documentul tradus se va ataşa şi copia legalizată de pe înscrisul original.

(5) Dispozițiile art. 19 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile în mod corespunzător.

ART. 9 Dreptul de a fi ascultat

(1) înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.

(2) Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când:

a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;

b) cuantumul creanțelor fiscale urmează să se modifice cu mai puțin de 10% din valoarea creanței fiscale stabilită anterior;

c) se acceptă informațiile prezentate de contribuabil/plătitor, pe care acesta le-a dat într-o declarație sau într-o cerere;

d) urmează să se ia măsuri de executare silită;

e) urmează să se emită deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii.

(3) Audierea se consideră îndeplinită în următoarele situații:

a) contribuabilul/plătitorul refuză explicit să se prezinte la termenul stabilit de organul fiscal în vederea audierii;

b) contribuabilul/plătitorul nu se prezintă, din orice motiv, la două termene consecutive stabilite de organul fiscal în vederea audierii.

(4) Excepția lipsei audierii poate fi invocată de contribuabil/plătitor odată cu formularea contestației depuse potrivit prezentului cod.

(5) La stabilirea termenelor prevăzute la alin. (3) devin aplicabile prevederile art. 6 alin. (3).

ART. 10 Obligația de cooperare

(1) Contribuabilul/Plătitorul este obligat să coopereze cu organul fiscal în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realității, și prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute, cu respectarea prevederilor în materie penală și procesual penală.

(2) Contribuabilul/Plătitorul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităților ce îi stau la dispoziție.

ART. 11 Secretul fiscal

(1) Personalul din cadrul organului fiscal este obligat să păstreze secretul asupra informațiilor de care a luat cunoștință ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu.

(2) în categoria informațiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intră datele referitoare la contribuabil/plătitor, cum ar fi: datele de identificare, natura și cuantumul obligațiilor fiscale, natura, sursa și cuantumul veniturilor, natura, sursa și valoarea bunurilor, plăți, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informații obținute din declarații ori documente prezentate de către contribuabil/plătitor sau terți.

(3) Organul fiscal poate transmite informațiile pe care le deține:

a) autorităţilor şi instituţiilor publice în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege;

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2632/2016 din 15 noiembrie 2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanţelor Publice puse la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice prin sistemul informatic propriu

ORDIN nr. 2152/2017 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului de colaborare în vederea schimbului de informații dintre Agenția Națională de Administrare Fiscală și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București

a1) instituţiilor de interes public definite potrivit actelor normative de organizare şi funcţionare, care sunt învestite să îndeplinească un serviciu de interes public, în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege;

b) autorităților fiscale ale altor țări, în condiții de reciprocitate, în baza unor instrumente juridice internaționale semnate de România și care cuprind prevederi privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și/sau recuperarea creanțelor fiscale;

c) autorităților judiciare competente, potrivit legii;

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2632/2016 din 15 noiembrie 2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanţelor Publice puse la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice prin sistemul informatic propriu

d) oricărui solicitant, cu consimţământul expres şi neechivoc al contribuabilului/plătitorului despre care au fost solicitate informaţii. Responsabilitatea privind modalitatea de utilizare a informaţiilor astfel obţinute revine solicitantului;

e) în alte cazuri prevăzute expres de lege.

(4) Autoritatea care primește informații fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informațiilor primite.

(5) Este permisă transmiterea informațiilor de natura celor prevăzute la alin. (1), inclusiv pentru perioada în care a avut calitatea de contribuabil/plătitor:

a) contribuabilului/plătitorului însuși;

b) succesorilor acestuia, precum și persoanelor cu vocație succesorală, calitate dovedită potrivit legii.

(6) în scopul aplicării prevederilor alin. (3) lit. a), a^1) şi c), autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile de interes public şi autorităţile judiciare pot încheia protocol privind schimbul de informaţii cu organul fiscal deţinător al informaţiei, ce se transmite prin sistemul informatic propriu al Ministerului Finanţelor/A.N.A.F., denumit PatrimVen.

(6^1) în scopul aplicării prevederilor alin. (3) lit. d), solicitantul care prin natura activităţii solicită frecvent informaţii de natura secretului fiscal despre clienţii/partenerii săi poate încheia un protocol privind schimbul de informaţii cu organul fiscal deţinător al informaţiei ce se transmite, utilizând sistemul informatic în conformitate cu art. 70^1.

(7) Este permisă transmiterea de informații cu caracter fiscal în alte situații decât cele prevăzute la alin. (3), în condițiile în care se asigură că din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice, juridice ori unei entități fără personalitate juridică.

(8) Organul fiscal poate aduce la cunoștință publică informațiile pe care le deține:

a) ori de câte ori informațiile sunt calificate de lege ca fiind publice;

b) ori de câte ori, prin acte administrative sau prin hotărâri judecătorești, definitive, se constată încălcări ale obligațiilor prevăzute de legislația fiscală.

(9) Procedura de aducere la cunoștință publică a informațiilor deținute de organul fiscal central se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F., iar procedura de aducere la cunoștință publică a informațiilor deținute de organul fiscal local se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.

(10) Prelucrarea datelor cu caracter personal de către organele fiscale centrale şi locale se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare, în scopul exercitării atribuţiilor de administrare a creanţelor fiscale.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3731/2016 privind aprobarea modelului-cadru al protocolului de colaborare în vederea schimbului de informaţii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi instituţiile financiare nebancare

ART. 12 Buna-credință

(1) Relațiile dintre contribuabil/plătitor și organul fiscal trebuie să fie fundamentate pe bună-credință.

(2) Contribuabilul/Plătitorul trebuie să își îndeplinească obligațiile și să își exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și să declare corect datele și informațiile privitoare la obligațiile fiscale datorate.

(3) Organul fiscal trebuie să respecte drepturile contribuabilului/plătitorului în fiecare procedură de administrare a creanțelor fiscale aflată în derulare.

(4) Buna-credință a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedește contrariul.

CAPITOLUL III Aplicarea prevederilor legislației fiscale

ART. 13 Interpretarea legii

(1) Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege.

(2) în cazul în care voința legiuitorului nu reiese clar din textul legii, la stabilirea voinței legiuitorului se ține seama de scopul emiterii actului normativ astfel cum acesta reiese din documentele publice ce însoțesc actul normativ în procesul de elaborare, dezbatere și aprobare.

(3) Prevederile legislației fiscale se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul legii.

(4) Prevederile legislației fiscale susceptibile de mai multe înțelesuri se interpretează în sensul în care corespund cel mai bine obiectului și scopului legii.

(5) Prevederile legislației fiscale se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.

(6) Dacă după aplicarea regulilor de interpretare prevăzute la alin. (1) - (5), prevederile legislației fiscale rămân neclare, acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului.

ART. 14 Prevalența conținutului economic al situațiilor relevante din punct de vedere fiscal

(1) Veniturile, alte beneficii și elemente patrimoniale sunt supuse legislației fiscale indiferent dacă sunt obținute din acte sau fapte ce îndeplinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale.

(2) Situațiile de fapt relevante din punct de vedere fiscal se apreciază de organul fiscal în concordanță cu realitatea lor economică, determinată în baza probelor administrate în condițiile prezentului cod. Atunci când există diferențe între fondul sau natura economică a unei operațiuni sau tranzacții și forma sa juridică, organul fiscal apreciază aceste operațiuni sau tranzacții, cu respectarea fondului economic al acestora.

(3) Organul fiscal stabilește tratamentul fiscal al unei operațiuni având în vedere doar prevederile legislației fiscale, tratamentul fiscal nefiind influențat de faptul că operațiunea respectivă îndeplinește sau nu cerințele altor prevederi legale.

ART. 15 Eludarea legislației fiscale

(1) în cazul în care, eludându-se scopul legislației fiscale, obligația fiscală nu a fost stabilită ori nu a fost raportată la baza de impozitare reală, obligația datorată și, respectiv, creanța fiscală corelativă sunt cele legal determinate.

(2) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 21.


TITLUL II Raportul juridic fiscal

CAPITOLUL I Dispoziții privind raportul juridic fiscal

ART. 16 Conținutul raportului juridic fiscal

(1) Raportul juridic fiscal cuprinde raportul de drept material fiscal și raportul de drept procedural fiscal.

(2) Raportul de drept material fiscal cuprinde totalitatea drepturilor și obligațiilor care apar în legătură cu creanțele fiscale.

(3) Raportul de drept procedural fiscal cuprinde totalitatea drepturilor și obligațiilor care apar în legătură cu administrarea creanțelor fiscale.

ART. 17 Subiectele raportului juridic fiscal

(1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul/plătitorul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.

(2) Statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F. și unitățile subordonate acesteia, cu excepția cazului când legea stabilește o altă autoritate în acest sens.

(3) Unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective.

ART. 18 Împuterniciții

(1) în relațiile cu organul fiscal contribuabilul/plătitorul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conținutul și limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz. Desemnarea unui împuternicit nu îl împiedică pe contribuabil/plătitor să își îndeplinească personal obligațiile prevăzute de legislația fiscală, chiar dacă nu a procedat la revocarea împuternicirii potrivit alin. (2).

(2) împuternicitul este obligat să depună la organul fiscal actul de împuternicire, în original sau în copie legalizată. Revocarea împuternicirii operează față de organul fiscal de la data depunerii actului de revocare, în original sau în copie legalizată.

(3) În cazul reprezentării contribuabilului/plătitorul în relaţia cu organul fiscal prin avocat, consultant fiscal sau expert contabil, forma şi conţinutul împuternicirii sunt cele prevăzute de dispoziţiile legale privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, consultant fiscal sau expert contabil, după caz.

(4) Contribuabilul/Plătitorul fără domiciliu fiscal în România, care are obligația de a depune declarații la organul fiscal, trebuie să desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care să îndeplinească, în numele și din patrimoniul contribuabilului/plătitorului, obligațiile acestuia din urmă față de organul fiscal.

(5) Dispozițiile alin. (4) nu se aplică:

a) contribuabilului/plătitorului care are rezidența într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv al Spațiului Economic European;

b) contribuabilului/plătitorului care are rezidența într-un stat care este parte a unui instrument juridic internațional semnat de România și care cuprinde prevederi privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și recuperarea creanțelor fiscale.

c) contribuabilului/plătitorului care comunică cu organele fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă potrivit art. 79.

(6) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile și reprezentanților fiscali desemnați potrivit Codului fiscal, dacă legea nu prevede altfel.

ART. 19 Numirea curatorului fiscal

(1) Dacă nu există un împuternicit potrivit art. 18 alin. (1) - (4) organul fiscal, în condițiile legii, solicită instanței judecătorești competente numirea unui curator fiscal pentru:

a) contribuabilul/plătitorul fără domiciliu fiscal în România, care nu și-a îndeplinit obligația de desemnare a unui împuternicit potrivit art. 18 alin. (4);

b) contribuabilul/plătitorul absent, al cărui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii, unei infirmități, bătrâneții sau unui handicap de orice fel, și din cauza arestului preventiv sau a încarcerării în penitenciar, nu poate să își exercite și să își îndeplinească personal drepturile și obligațiile ce îi revin potrivit legii.

(2) Pentru activitatea sa, curatorul fiscal este remunerat potrivit hotărârii judecătorești, toate cheltuielile legate de această reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.

ART. 20 Obligațiile reprezentanților legali

(1) Reprezentanții legali ai persoanelor fizice și juridice, precum și reprezentanții desemnați ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligați să îndeplinească obligațiile ce revin potrivit legislației fiscale persoanelor sau entităților reprezentate. Acești reprezentanți îndeplinesc obligațiile fiscale de plată ale persoanelor sau entităților reprezentate din acele mijloace pe care le administrează.

(2) în cazul în care, din orice motiv, obligațiile fiscale ale asocierilor fără personalitate juridică nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociații răspund solidar pentru îndeplinirea acestora.

CAPITOLUL II Dispoziții generale privind raportul sarcinii fiscale

ART. 21 Nașterea creanțelor și obligațiilor fiscale

(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impozitare care le generează sau în momentul la care contribuabilul/plătitorul este îndreptățit, potrivit legii, să ceară restituirea.

(2) Potrivit alin. (1), se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată sau dreptul contribuabilului/plătitorului de a solicita restituirea.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 187/2018 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor reprezentând taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, plătite în plus sau necuvenit și pentru care nu există obligația de declarare

 

ART. 22 Stingerea creanțelor fiscale

Creanțele fiscale se sting prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție, dare în plată și prin alte modalități prevăzute expres de lege.

ART. 23 Preluarea obligației fiscale

(1) în cazul în care obligația fiscală nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în condițiile legii, următoarele persoane:

a) moștenitorul care a acceptat succesiunea debitorului, în condițiile dreptului comun;

b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile și obligațiile debitorului supus divizării, fuziunii ori transformării, după caz;

c) alte persoane, în condițiile legii.

(2) Debitorii care preiau obligația fiscală potrivit alin. (1) lit. a) și b) se substituie vechiului debitor, în condițiile legilor care reglementează încetarea existenței persoanelor în cauză.

(3) Persoana fizică care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent într-una din formele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, răspunde pentru obligaţiile fiscale datorate ca urmare a exercitării profesiei sau activităţii cu bunurile din patrimoniul de afectaţiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru recuperarea creanţelor fiscale, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului. Dispoziţiile art. 31, 32 şi ale art. 2.324 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 - Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile.

(4) Preluarea obligaţiei fiscale potrivit prezentului articol se realizează prin comunicarea unei decizii către persoanele care devin debitori.

ART. 24 Garantarea obligației fiscale

(1) Pentru obligațiile fiscale ale debitorului răspunde ca debitor garant, cu renunțarea la beneficiul discuțiunii și diviziunii:

a) persoana care își asumă obligația de plată printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanții reale la nivelul obligației de plată, în limita sumei garantate și a sumei realizate din valorificarea garanției;

b) persoana juridică pentru obligațiile fiscale datorate, potrivit legii, de sediile secundare ale acesteia.

(2) Organul fiscal este îndreptățit să solicite stingerea obligației fiscale de către debitorul garant.

(3) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă astfel:

a) prin ordin al președintelui A.N.A.F., în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central;

b) prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local.

ART. 25 Răspunderea solidară

(1) Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane:

a) asociații din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligațiile fiscale datorate de acestea, în condițiile prevăzute la art. 20, alături de reprezentanții legali care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență;

b) terții popriți, în situațiile prevăzute la art. 236 alin. (9), (11), (13), (14), (18), (20) și (21), în limita sumelor sustrase indisponibilizării;

c) reprezentantul legal al contribuabilului care, cu rea-credință, declară băncii, potrivit art. 236 alin. (14) lit. a), că nu deține alte disponibilități bănești.

d) emitentul scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie ori instituţia care a confirmat scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie potrivit art. 211 lit. b), în cazul în care nu a virat, potrivit legii, sumele de bani în conturile de venituri bugetare la solicitarea organului fiscal. Dispoziţiile art. 2.321 alin. (3) din Codul civil rămân aplicabile.

(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului;

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;

e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.

(2^1) Pentru obligaţiile fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei răspund solidar cu acesta persoanele care au determinat cu rea-credinţă acumularea şi sustragerea de la plata acestor obligaţii.

(3) Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) dobândește, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puțin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor dobânditorului;

b) are sau a avut raporturi contractuale cu clienții și/sau cu furnizorii, alții decât cei de utilități, care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul în proporție de cel puțin jumătate din totalul valoric al tranzacțiilor;

c) are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului.

(4) în înțelesul alin. (3), termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) control - majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaților unei societăți ori a unei asociații sau fundații, fie în consiliul de administrație al unei societăți ori consiliul director al unei asociații sau fundații;

b) control indirect - activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane.

(5) Răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol privește obligațiile fiscale principale și accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare.

ART. 26 Dispoziții speciale privind stabilirea răspunderii

(1) Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 25 se stabilește prin decizie emisă de organul fiscal competent pentru fiecare persoană fizică sau juridică în parte. Decizia este act administrativ fiscal potrivit prezentului cod.

(2) înaintea emiterii deciziei prevăzute la alin. (1), organul fiscal efectuează audierea persoanei potrivit art. 9. Persoana are dreptul să își prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii.

(3) Prin excepție de la prevederile art. 9 alin. (4) este nulă decizia de atragere a răspunderii solidare emisă fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea. Dispozițiile art. 9 alin. (3) rămân aplicabile.

(4) Decizia prevăzută la alin. (1) cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, și următoarele:

a) datele de identificare a persoanei răspunzătoare;

b) datele de identificare a debitorului principal;

c) cuantumul și natura sumelor datorate;

d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligația debitorului principal;

e) temeiul legal și motivele în fapt ale angajării răspunderii, inclusiv opinia organului fiscal motivată în drept și în fapt cu privire la punctul de vedere al persoanei.

(5) Răspunderea se stabilește atât pentru obligația fiscală principală, cât și pentru accesoriile acesteia.

(6) în scopul aplicării măsurilor de executare silită decizia prevăzută la alin. (1) devine titlu executoriu la data împlinirii termenului de plată prevăzut la art. 156 alin. (1).

(7) Stingerea creanțelor fiscale prin oricare modalitate prevăzută de prezentul cod liberează față de creditor pe debitor sau, după caz, pe celelalte persoane răspunzătoare solidar.

(8) Ori de câte ori Codul fiscal sau alte acte normative care reglementează creanțe fiscale prevăd răspunderea solidară a două sau mai multor persoane pentru aceeași creanță fiscală, titlul de creanță fiscală se emite pe numele fiecărei persoane cu menționarea și a celorlalte persoane care răspund solidar pentru creanța respectivă.

(9) Procedura de atragere a răspunderii solidare se aprobă astfel:

a) prin ordin al președintelui A.N.A.F., în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central;

b) prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, în cazul creanțelor fiscale administrate de organele fiscale locale.

ART. 27 Drepturile și obligațiile succesorilor

(1) Drepturile și obligațiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în condițiile dreptului comun, dispozițiile art. 23 rămânând aplicabile.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligației de plată a sumelor ce reprezintă amenzi aplicate, potrivit legii, debitorului persoană fizică.

ART. 28 Dispoziții privind cesiunea creanțelor fiscale ale contribuabilului/ plătitorului

(1) Creanțele fiscale privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabilului/plătitorului pot fi cesionate numai după stabilirea lor prin decizie de restituire.

(2) Cesiunea produce efecte față de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificată.

(3) Desființarea cesiunii sau constatarea nulității acesteia ulterior stingerii obligației fiscale nu este opozabilă organului fiscal.


TITLUL III Dispoziții procedurale generale

CAPITOLUL I Competența organului fiscal central

ART. 29 Competența generală a organului fiscal central

(1) Administrarea creanțelor fiscale datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetului asigurărilor pentru șomaj se realizează prin organul fiscal central, cu excepția cazului când prin lege se prevede altfel.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3648/2015 din 15 decembrie 2015 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili

ORDIN nr. 3649/2015 din 15 decembrie 2015 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii

ORDIN nr. 3609/2016 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili

ORDIN nr. 3610/2016 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii

ORDIN Nr. 2716/2018 pentru modificarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr.3.610/2016 privind organizarea activitatii de administrare a contribuabililor mijlocii

(2) Organul fiscal central realizează activități de administrare și pentru alte creanțe datorate bugetului general consolidat decât cele prevăzute la alin. (1), potrivit competențelor stabilite prin lege.

(3) în cazul impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale, prin hotărâre a Guvernului se poate atribui altă competență specială de administrare.

(4) Organul fiscal central realizează activitățile de asistență și îndrumare a contribuabilului/plătitorului pe baza coordonării metodologice a Ministerului Finanțelor Publice. Procedura de coordonare metodologică se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.

(5) Organul fiscal central, prin A.N.A.F., este competent și pentru colectarea creanțelor bugetare stabilite în titluri executorii, cuvenite bugetului de stat, indiferent de natura acestora, care au fost transmise acestuia în vederea recuperării, potrivit legii.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3480/2017 pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.006/2016 privind aprobarea Procedurii de implementare și de administrare a grupului fiscal unic, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formular.

ART. 30 Competența materială și teritorială a organului fiscal central

(1) Pentru administrarea creanțelor fiscale și a altor creanțe datorate bugetelor prevăzute la art. 29 alin. (1) și (2), competența revine acelui organ fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F., stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3631/2015 din 11 decembrie 2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare

(2) în cazul contribuabilului/plătitorului nerezident care desfășoară activități pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii permanente, competența revine organului fiscal central pe a cărui rază teritorială se află situat sediul permanent desemnat potrivit Codului fiscal.

(3) în scopul administrării de către organul fiscal central a obligațiilor fiscale datorate de contribuabilii mari și mijlocii, inclusiv de sediile secundare ale acestora, prin ordin al președintelui A.N.A.F. se poate stabili competența de administrare în sarcina altor organe fiscale decât cele prevăzute la alin. (1), precum și criteriile de selecție și listele contribuabililor care dobândesc calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu.

Ordine de aplicare

ORDIN Nr. 2716/2018 pentru modificarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr.3.610/2016 privind organizarea activitatii de administrare a contribuabililor mijlocii

3^1) Administrarea obligațiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii, inclusiv de sediile secundare ale acestora, se realizează de organul fiscal de la nivel județean sau al municipiului București, după caz. 

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3648/2015 din 15 decembrie 2015 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili

ORDIN nr. 3649/2015 din 15 decembrie 2015 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii

ORDIN nr. 560/2016 din 29 ianuarie 2016 pentru aprobarea Procedurii de administrare și monitorizare a contribuabililor mijlocii și pentru modificarea unor prevederi referitoare la activitatea de administrare a contribuabililor mijlocii

ORDIN nr. 3609/2016 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili

ORDIN nr. 3610/2016 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii

ORDIN nr. 1024/2017 privind modificarea anexelor nr. 1 - 5 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.560/2016 pentru aprobarea Procedurii de administrare şi monitorizare a contribuabililor mijlocii şi pentru modificarea unor prevederi referitoare la activitatea de administrare a contribuabililor mijlocii

ORDONANTA DE URGENTA Nr. 71/2018 din 17 iulie 2018 privind prorogarea termenului de administrare, de catre organele fiscale de la nivel judetean si al municipiului Bucuresti, a obligatiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii, de la data de 1 august 2018 la data de 1 noiembrie 2018

(4) Organul fiscal central competent notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări cu privire la calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu.

(5) în scopul administrării de către organul fiscal central a obligațiilor fiscale datorate de un grup fiscal constituit potrivit prevederilor Codului fiscal, prin ordin al președintelui A.N.A.F. se poate stabili competența de administrare în sarcina altor organe fiscale decât cele prevăzute la alin. (1). Organul fiscal central desemnat este competent să administreze obligațiile fiscale datorate de toți membrii grupului.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3648/2015 din 15 decembrie 2015 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili

ORDIN nr. 3649/2015 din 15 decembrie 2015 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii

ORDIN nr. 3775/2015 din 24 decembrie 2015 pentru aprobarea unor competențe speciale ale organului fiscal central

ORDIN nr. 501/2016 din 25 ianuarie 2016 privind stabilirea unor competențe în sarcina Direcției Generale a Vămilor și structurilor vamale subordonate și pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor și documentelor utilizate de către Direcția Generală a Vămilor și structurile vamale subordonate în activitatea de supraveghere și control în domeniul produselor accizabile

ORDIN nr. 3006/2016 din 8 noiembrie 2016 privind aprobarea Procedurii de implementare şi de administrare a grupului fiscal unic, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare

ORDIN nr. 3609/2016 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili

ORDIN nr. 3610/2016 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii

ORDIN Nr. 2716/2018 pentru modificarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr.3.610/2016 privind organizarea activitatii de administrare a contribuabililor mijlocii

ART. 31 Domiciliul fiscal în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central

(1) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin domiciliu fiscal se înțelege:

a) pentru persoanele fizice, adresa unde își au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu;

b) pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, sediul activității sau locul unde se desfășoară efectiv activitatea principală;

c) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă și conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;

d) pentru asocierile și alte entități fără personalitate juridică, sediul acestora sau locul unde se desfășoară efectiv activitatea principală.

(2) Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înțelege adresa locuinței pe care o persoană o folosește în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de până la 30 de zile nefiind luate în considerare. Dacă șederea are un scop exclusiv de vizită, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemănătoare și nu depășește perioada unui an, nu se consideră adresa unde locuiesc efectiv.

(3) în situația în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. c) și d), domiciliul fiscal este locul în care se află majoritatea activelor.

ART. 32 Înregistrarea/modificarea domiciliului fiscal

(1) Domiciliul fiscal definit potrivit art. 31 se înregistrează/modifică la/de organul fiscal central în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social prin depunerea de către contribuabil/plătitor a unei cereri de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta.

(2) Cererea se depune la organul fiscal central în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal. Cererea se soluționează în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia, prin emiterea deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal care se comunică contribuabilului/plătitorului.

(3) Organul fiscal prevăzut la alin. (2) emite din oficiu decizia de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal ori de câte ori constată că domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau sediul social, iar contribuabilul/plătitorul nu a depus cerere de modificare a domiciliului fiscal.

(4) Data înregistrării/modificării domiciliului fiscal este data comunicării deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3845/2015 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea procedurilor de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

ORDIN nr. 2853/2017 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3845/2015 pentru aprobarea procedurilor de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

(5) Modificarea domiciliului sau sediului social care reprezintă şi domiciliu fiscal are ca efect şi modificarea de drept a domiciliului fiscal, iar contribuabilul/plătitorul nu are obligaţia depunerii cererii de modificare a domiciliului fiscal. În acest caz, transferul dosarului fiscal al contribuabilului/plătitorului de către vechiul organ fiscal central către noul organ fiscal central se face în termen de 15 zile lucrătoare de la data înscrierii în registrele în care, potrivit legii, se înregistrează modificările privind sediul social/domiciliul.

Ordine de aplicare

Ordin nr. 3309/2017 privind modificarea anexei nr. 6 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ART. 33 Competența în cazul sediilor secundare

(1) în cazul sediilor secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, competența pentru administrarea impozitului pe venitul din salarii datorat de acestea revine organului fiscal competent pentru administrarea obligațiilor datorate de contribuabilul/plătitorul care le-a înființat.

(2) Competența pentru înregistrarea fiscală a sediilor secundare ca plătitoare de salarii și venituri asimilate salariilor, potrivit legii, revine organului fiscal central în a cărui rază teritorială se află situate acestea.

ART. 34 Competența privind impozitul și contribuțiile aferente veniturilor din activități agricole

(1) Prin excepție de la prevederile art. 30 și 38, impozitul și contribuțiile sociale aferente veniturilor din activități agricole, datorate de persoanele fizice, potrivit legii, se pot achita în numerar și la organul fiscal local din localitatea în care își are domiciliul fiscal contribuabilul unde nu există o unitate teritorială a A.N.A.F., dacă între autoritatea administrației publice locale și A.N.A.F. s-a încheiat un protocol în acest scop. Data plății este data prevăzută la art. 163 alin. (11) lit. a), inclusiv pentru sumele achitate eronat de către contribuabil pe alte tipuri de obligații sau stinse eronat de către organul fiscal în realizarea procedurii prevăzute la alin. (4).

(2) Sumele încasate potrivit alin. (1) se depun de către organul fiscal local în cont distinct de disponibil, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la încasare, împreună cu situația privind sumele încasate, care va cuprinde cel puțin următoarele informații: numărul și data documentului prin care s-a efectuat încasarea în numerar, CUI/CNP contribuabil, denumirea contribuabilului, tipul obligației achitate, suma achitată.

(3) Sumele depuse în contul prevăzut la alin. (2) se virează de unitățile Trezoreriei Statului în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat și ale bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în termen de două zile lucrătoare de la depunere, potrivit procedurii prevăzute la alin. (4).

(4) Procedura de încasare și de virare la bugetul de stat și la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate a sumelor încasate potrivit alin. (1), precum și modul de colaborare și de realizare a schimbului de informații dintre organele fiscale centrale și organele fiscale locale se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 4032/2066/2015 din 11 decembrie 2015 pentru aprobarea Procedurii de încasare și de virare la bugetul de stat și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate a sumelor încasate în numerar reprezentând impozit și contribuții sociale aferente veniturilor din activități agricole, de către organele fiscale locale, precum și modul de colaborare și de realizare a schimbului de informații dintre organele fiscale centrale și organele fiscale locale

ART. 35 Competența în cazul contribuabilului nerezident

În cazul contribuabilului nerezident care nu are pe teritoriul României un sediu permanent, competența revine organului fiscal central stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3775/2015 din 24 decembrie 2015 pentru aprobarea unor competențe speciale ale organului fiscal central
modificat prin

ORDIN nr. 794/2016 din 19 februarie 2016 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3775/2015 pentru aprobarea unor competențe speciale ale organului fiscal central

ART. 36 Schimbarea competenței

(1) în cazul în care se schimbă domiciliul fiscal, potrivit legii, competența teritorială trece la noul organ fiscal central de la data schimbării domiciliului fiscal.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și contribuabililor mari și mijlocii, definiți potrivit legii, în cazul în care se modifică această calitate.

(3) în situația în care se află în curs de derulare o procedură de administrare, cu excepția procedurii de executare silită, organul fiscal central care a început procedura este competent să o finalizeze.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care se modifică domiciliul fiscal potrivit art. 32 alin. (5), competenţa teritorială trece la noul organ fiscal central de la data împlinirii termenului prevăzut la acest alineat.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2853/2017 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.845/2015 pentru aprobarea procedurilor de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

ART. 33^1 - Competenţa în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere

în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, potrivit legii, competenţa pentru administrarea obligaţiilor fiscale datorate de acestea ca urmare a exercitării profesiei sau desfăşurării activităţii revine organului fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F., stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

CAPITOLUL II Competența organului fiscal local

ART. 37 Competența generală a organului fiscal local

Administrarea creanțelor fiscale datorate bugetului local, inclusiv a impozitului pe profit care se face venit la bugetul local, potrivit Codului fiscal, se realizează prin organul fiscal local, cu excepția cazului când prin lege se prevede altfel.

ART. 38 Competența teritorială a organului fiscal local

(1) Administrarea creanțelor fiscale datorate bugetului local al unei unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale se realizează prin organul fiscal local al respectivei unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, cu excepția cazului când prin lege se prevede altfel.

(2) în scopul administrării de către organul fiscal local a obligațiilor fiscale datorate de contribuabilii mari și mijlocii, prin hotărâre a autorității deliberative se pot stabili criteriile în funcție de care se stabilesc contribuabilii mari sau, după caz, contribuabilii mijlocii, precum și listele cu respectivii contribuabili.

(3) Organul fiscal local notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări cu privire la calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu.

ART. 39 Domiciliul fiscal în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local

(1) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin domiciliu fiscal se înțelege domiciliul reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat potrivit legii.

(2) în situația în care contribuabilul/plătitorul are înregistrat un domiciliu fiscal potrivit art. 32, în scopul comunicării actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local se utilizează acest domiciliu fiscal.

CAPITOLUL III Alte dispoziții privind competența

ART. 40 Competența specială

(1) În situația în care contribuabilul/plătitorul nu are un domiciliu fiscal cunoscut sau nu are domiciliu fiscal în România, competența teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozițiilor legale fiscale.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3775/2015 din 24 decembrie 2015 pentru aprobarea unor competențe speciale ale organului fiscal central

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și pentru luarea de urgență a măsurilor legale ce se impun în cazurile de dispariție a elementelor de identificare a bazei de impozitare reale, precum și în caz de executare silită.

(3) în cazul contribuabilului/plătitorului cu domiciliul fiscal în România care aplică regimul special pentru serviciile electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune sau televiziune reglementat de Codul fiscal, competența de administrare a taxei pe valoarea adăugată aferentă serviciilor supuse acestui regim revine organului fiscal central stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3775/2015 din 24 decembrie 2015 pentru aprobarea unor competențe speciale ale organului fiscal central

ART. 41 Conflictul de competență

(1) Există conflict de competență când două sau mai multe organe fiscale se declară deopotrivă competente sau necompetente.

(2) Prin conflict de competență în sensul prezentului articol se înțelege conflictul apărut în legătură cu modul de aplicare a regulilor de competență privind administrarea creanțelor fiscale prevăzute de prezentul cod și/sau, după caz, de Codul fiscal sau alte legi care reglementează creanțele fiscale în legătură cu care a apărut conflictul.

(3) în cazul în care apare un conflict de competență, organul fiscal care s-a învestit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent continuă procedura de administrare în derulare și solicită organului competent să hotărască asupra conflictului.

(4) Organul competent să soluționeze conflictul de competență hotărăște de îndată asupra conflictului, iar soluția adoptată se comunică organelor fiscale aflate în conflict, pentru a fi dusă la îndeplinire, cu informarea, după caz, a persoanelor interesate.

(5) în situația în care există conflict de competență între organul fiscal central și o instituție publică ce administrează creanțe fiscale, conflictul de competență se soluționează de către Comisia fiscală centrală.

Ordine de aplicare

ORDIN Nr. 3733/2018 privind componența și funcționarea Comisiei fiscale centrale

ART. 42 Conflictul de competență în cazul organelor fiscale centrale

în cazul în care există conflict de competență între două sau mai multe organe fiscale centrale, conflictul se soluționează de către organul ierarhic superior comun. în cazul în care în conflictul de competență este implicată o structură de la nivelul central al A.N.A.F., conflictul se soluționează de președintele A.N.A.F..

ART. 43 Conflictul de competență în cazul organelor fiscale locale

(1) în cazul în care există un conflict de competență între organele fiscale locale sau între organul fiscal central și un organ fiscal local, conflictul de competență ivit se poate soluționa amiabil, sub coordonarea reprezentanților desemnați în acest scop de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. în cazul în care conflictul de competență nu se poate soluționa pe cale amiabilă, conflictul se soluționează de către Comisia fiscală centrală. în această situație, Comisia se completează cu 2 reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, precum și cu câte un reprezentant al fiecărei structuri asociative a autorităților administrației publice locale.

Ordine de aplicare

ORDIN Nr. 3733/2018 privind componența și funcționarea Comisiei fiscale centrale

(2) în cazul creanțelor fiscale administrate de organele fiscale locale, conflictul de competență în sensul prezentului articol nu vizează conflictul apărut în legătură cu modul de delimitare a teritoriului între unitățile administrativ-teritoriale și/sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor.

(3) în cazul în care se ivește un conflict cu privire la delimitarea teritorială între două sau mai multe unități administrativ-teritoriale și/sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor, cu privire la aceeași materie impozabilă, până la clarificarea conflictului, contribuabilul datorează impozitele și taxele locale aferente materiei impozabile, la bugetul local al unității administrativ-teritoriale sau subdiviziunii administrativ-teritoriale în a cărei evidență era înscrisă materia impozabilă până la apariția conflictului. Celelalte organe fiscale locale nu au dreptul să perceapă impozite și taxe locale până la soluționarea conflictului. Impozitele și taxele locale plătite de contribuabil rămân venit al bugetului local la care au fost plătite chiar dacă după soluționarea conflictului dreptul de impunere aparține altui organ fiscal local. în acest caz, dreptul de impunere revine noului organ fiscal local competent, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a soluționat conflictul.

(4) Dispozițiile alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător și pentru amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul local.

ART. 44 Conflictul de interese

Persoana din cadrul organului fiscal implicată într-o procedură de administrare se află în conflict de interese, dacă:

a) în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil/plătitor, este soț/soție al/a contribuabilului/plătitorului, este rudă sau afin până la gradul al treilea inclusiv a/al contribuabilului/plătitorului, este reprezentant sau împuternicit al contribuabilului/plătitorului;

b) în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj, direct sau indirect;

c) există un conflict de orice natură între el, soțul/soția, rudele sale sau afinii până la gradul al treilea inclusiv și una dintre părți sau soțul/soția, rudele părții sau afinii până la gradul al treilea inclusiv;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

ART. 45 Abținerea și recuzarea

(1) Persoana care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 44 este obligată, de îndată ce a luat la cunoștință de existența situației, să înștiințeze conducătorul ierarhic și să se abțină de la efectuarea oricărui act privind procedura de administrare în derulare.

(2) Abținerea se propune de persoană și se decide de îndată de conducătorul ierarhic.

(3) Contribuabilul/plătitorul implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea persoanei aflate în conflict de interese. Cererea de recuzare nu suspendă procedura de administrare în derulare.

(4) Recuzarea persoanei se decide de îndată de conducătorul organului fiscal din care face parte persoana recuzată sau de organul fiscal ierarhic superior dacă persoana recuzată este chiar conducătorul organului fiscal. în cazul persoanelor din cadrul structurii centrale a A.N.A.F., recuzarea se decide de către președintele acestei instituții.

(5) Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la instanța judecătorească competentă.

CAPITOLUL IV Actele emise de organele fiscale

ART. 46 Conținutul și motivarea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal se emite în scris, pe suport hârtie sau în formă electronică.

(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;

c) datele de identificare a contribuabilului/plătitorului și, dacă este cazul, datele de identificare a persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor;

d) obiectul actului administrativ fiscal;

e) motivele de fapt;

f) temeiul de drept;

g) numele și calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;

h) semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum și ștampila organului fiscal emitent;

i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;

j) mențiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului.

(3) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică cuprinde elementele prevăzute la alin. (2), cu excepția elementelor prevăzute la lit. h).

(4) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică de organul fiscal central se semnează cu semnătura electronică extinsă a Ministerului Finanțelor Publice, bazată pe un certificat calificat.

Ordine de aplicare

ORDIN nr.691/2017 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora

(5) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică de organul fiscal local se semnează cu semnătura electronică extinsă a autorității administrației publice locale din care face parte organul fiscal local emitent, bazată pe un certificat calificat.

(6) Actul administrativ fiscal emis în condițiile alin. (2) și tipărit prin intermediul unui centru de imprimare masivă este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie.

(7) Prin ordin al președintelui A.N.A.F. se stabilesc categoriile de acte administrative fiscale care se emit, în condițiile alin. (6), de către organul fiscal central.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 1155/2016 din 7 aprilie 2016 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative fiscale și procedurale.

ORDIN nr. 3733/2017 pentru modificarea și completarea unor ordine ale președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind emiterea unor acte procedurale prin intermediul Unității de imprimare rapidă

ORDIN nr. 2343/2018 pentru completarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1155/2016 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masiva a unor acte administrative fiscale si procedurale

(8) Prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice se stabilesc categoriile de acte administrative fiscale care pot fi emise în condițiile alin. (6) de către organele fiscale locale. în cazul în care organul fiscal local are în dotare sau are acces la un centru de imprimare masivă consiliile locale stabilesc, prin hotărâre, dacă organul fiscal local din cadrul autorității administrației publice locale respective poate emite acte administrative fiscale în condițiile alin. (6).

(9) Actul administrativ fiscal se consideră emis și înregistrat la organul fiscal astfel:

a) la data semnării acestuia de către persoana împuternicită din cadrul organului fiscal, în cazul actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie;

b) la data generării actului, în cazul actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie și tipărit prin intermediul unui centru de imprimare masivă;

c) la data aplicării semnăturii electronice extinse, în cazul actului administrativ fiscal emis în formă electronică.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3706/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale"

ORDIN nr. 3707/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie privind nemodificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale"

ORDIN nr. 3708/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie de impunere provizorie privind obligațiile fiscale principale"

ORDIN nr. 3709/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice"

ORDIN nr. 3771/2015 din 23 decembrie 2015 privind aprobarea modelului și conținutului unor documente utilizate în cadrul inspecției fiscale la persoane fizice

ART. 47 Comunicarea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabilului/plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care şi-a desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie poate fi comunicat fie prin poştă potrivit alin. (3) - (7), fie prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia potrivit alin. (8) - (12), fie prin remitere la sediul organului fiscal potrivit alin. (13), iar actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă potrivit alin. (15) - (17).

(3) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate potrivit alin. (5) - (7).

(5) Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afişarea unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului, după cum urmează:

a) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal central prin afişarea anunţului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a A.N.A.F.;

b) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local prin afişarea anunţului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective.

(6) Anunţul prevăzut la alin. (5) se menţine afişat cel puţin 60 de zile de la data publicării acestuia şi conţine următoarele elemente:

a) numele şi prenumele sau denumirea contribuabilului/plătitorului;

b) domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului;

c) denumirea, numărul şi data emiterii actului administrativ fiscal.

(7) În cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.

(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), organul fiscal competent poate decide comunicarea actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie, prin remiterea, sub semnătură, la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia, prin angajaţii proprii ai organului fiscal.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între Ministerul Finanțelor Publice/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică

ORDIN nr.691/2017 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora

(9) Dacă în procedura comunicării actului administrativ fiscal prin remitere potrivit alin. (8) destinatarul refuză primirea actului sau nu este găsit la domiciliul fiscal, se afişează pe uşa acestuia o înştiinţare.

(10) În situaţia în care contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestuia refuză primirea actului administrativ fiscal potrivit alin. (9), actul se consideră comunicat la data afişării înştiinţării.

(11) În situaţia în care contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestuia nu este găsit la domiciliul fiscal potrivit alin. (9), contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestuia este în drept să se prezinte, în termen de maximum 15 zile de la data afişării înştiinţării, la sediul organului fiscal emitent pentru a i se comunica actul administrativ fiscal. În situaţia în care contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestuia nu se prezintă în acest termen, actul se consideră comunicat la împlinirea acestui termen.

(12) Înştiinţarea prevăzută la alin. (9) trebuie să cuprindă:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) numele şi prenumele celui care a făcut afişarea şi funcţia acestuia;

c) numele, prenumele şi domiciliul fiscal al celui înştiinţat;

d) denumirea, numărul şi data emiterii actului administrativ fiscal în legătură cu care se face înştiinţarea;

e) anul, luna, ziua şi ora când afişarea a fost făcută;

f) menţiuni cu privire la data la care se consideră comunicat actul administrativ fiscal, potrivit alin. (10) sau (11);

g) semnătura celui care a afişat înştiinţarea.

(13) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie poate fi comunicat şi prin remiterea, sub semnătură, la sediul organului fiscal emitent ori de câte ori contribuabilul/plătitorul sau împuternicitul ori curatorul acestora se prezintă la sediul organului fiscal şi solicită acest lucru.

(14) Ori de câte ori comunicarea se realizează prin publicitate, potrivit alin. (5) sau prin afişare potrivit alin. (9), organul fiscal întocmeşte un proces-verbal. Procesul-verbal se întocmeşte şi în situaţia în care contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestora primeşte actul administrativ fiscal, dar refuză să semneze dovada de înmânare ori, din motive întemeiate, nu o poate semna.

(15) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă ori de câte ori contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare, iar acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data transmiterii actului către contribuabil/plătitor ori împuternicitul sau curatorul acestora.

(16) în cazul actelor administrative fiscale emise de către organul fiscal central, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de comunicare a actelor administrative fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., cu avizul Autorităţii pentru Digitalizarea României. Actele administrative fiscale emise de organul fiscal central care se transmit obligatoriu prin asemenea mijloace se stabilesc prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3312/2017 privind abrogarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 230/2013 pentru aprobarea Procedurii de accesare a informațiilor cuprinse în dosarul fiscal, puse la dispoziția contribuabililor pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în spațiul privat al contribuabilului

(161) în scopul comunicării actelor administrative prevăzute la alin. (16), organul fiscal central poate să înregistreze din oficiu contribuabilii/plătitorii în sistemul de comunicare electronică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. Procedura de înregistrare din oficiu se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

(16^2) Comunicarea actelor administrative fiscale prevăzute la art. 46 alin. (6), pentru contribuabilii/plătitorii care au fost înregistrați din oficiu potrivit alin. (16^1) și nu au accesat sistemul de comunicare electronică în termen de 15 zile de la comunicarea datelor referitoare la înregistrare, se realizează doar prin publicitate potrivit alin. (5) - (7).

(17) În cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de comunicare a actelor administrative fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Pentru organul fiscal local, consiliul local stabileşte, prin hotărâre, în funcţie de capacitatea tehnică disponibilă, mijloacele electronice de transmitere la distanţă ce urmează a fi utilizate de către respectivul organ fiscal local.

(18) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul societăţilor aflate în procedura insolvenţei sau în dizolvare, potrivit legii, comunicarea actului administrativ fiscal se face administratorului judiciar/lichidatorului judiciar la locul indicat de acesta ori de câte ori se solicită, în scris, acest lucru.

(19) În termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data emiterii actului administrativ fiscal, organul fiscal trebuie să iniţieze acţiunile pentru comunicarea actului.

ART. 48 Opozabilitatea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului/plătitorului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

(2) Actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 nu este opozabil contribuabilului/plătitorului și nu produce niciun efect juridic.

ART. 49 Nulitatea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal este nul în oricare din următoarele situații:

a) este emis cu încălcarea prevederilor legale privind competența;

b) nu cuprinde unul dintre elementele acestuia referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului/plătitorului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 46 alin. (6), precum și organul fiscal emitent;

c) este afectat de o gravă și evidentă eroare. Actul administrativ fiscal este afectat de o gravă și evidentă eroare atunci când cauzele care au stat la baza emiterii acestuia sunt atât de viciate încât, dacă acestea ar fi fost înlăturate anterior sau concomitent emiterii actului, ar fi determinat neemiterea sa.

d) organul fiscal nu prezintă argumentele pentru care nu ia în considerare opinia prealabilă emisă în scris sau soluţia adoptată de organul fiscal sau de instanţa de judecată potrivit art. 6 alin. (1), în cazul în care contribuabilul/plătitorul a prezentat organului fiscal anterior emiterii actului administrativ-fiscal respectiva opinie/soluţie;

e) organul fiscal nu respectă considerentele deciziei de soluţionare a contestaţiei în cazul emiterii noului act administrativ-fiscal potrivit art. 279 alin. (3);

f) emiterea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere sau a deciziei de nemodificare a bazei de impunere de către organul de inspecţie fiscală după încetarea inspecţiei fiscale potrivit art. 126 alin. (2), respectiv emiterea raportului de verificare şi a deciziei de impunere de către organul fiscal după încetarea verificării situaţiei fiscale personale potrivit art. 140 alin. (6) coroborat cu art. 147 şi art. 126 alin. (2), fără ca acestea să fie reluate, potrivit legii;

g) organul fiscal emite raport de inspecţie fiscală/de verificare a situaţiei fiscale personale şi decizie de impunere/decizie de modificare a bazelor de impozitare/decizie de nemodificare a bazelor de impozitare/decizie pentru regularizarea situaţiei ori decizie de încetare a procedurii de verificare a situaţiei fiscale personale, în situaţia în care se fac constatări în legătură cu săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare/valorii în vamă care fac obiectul inspecţiei fiscale/controlului vamal, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 132.

(2) Nulitatea se poate constata de organul fiscal competent sau de organul de soluționare a contestației, la cerere sau din oficiu. în situația în care nulitatea se constată de organul fiscal competent, acesta emite o decizie ce se comunică contribuabilului/plătitorului.

(3) Actele administrative fiscale prin care sunt încălcate alte prevederi legale decât cele prevăzute la alin. (1) sunt anulabile. Prevederile art. 50 sunt aplicabile în mod corespunzător.

ART. 50 Anularea, desființarea sau modificarea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal poate fi anulat, desființat sau modificat de către organul fiscal competent în condițiile prezentului cod.

(2) Anularea ori desființarea totală sau parțială, cu titlu definitiv, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale principale atrage anularea, desființarea sau modificarea, totală sau parțială, atât a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale individualizate în actele administrative fiscale anulate, desființate ori modificate, cât și a actelor administrative fiscale subsecvente emise în baza actelor administrative fiscale anulate, desființate sau modificate, chiar dacă actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare ori nu au fost contestate. în acest caz, organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului, emite un nou act administrativ fiscal, prin care desființează sau modifică în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente.

(3) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul actelor administrative fiscale prevăzute la art.49 alin. (3), inclusiv cele transmise spre administrare organelor fiscale centrale, rămase definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare. În acest caz, organul fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului, emite decizie de anulare.

ART. 51 Efectele anulării actului administrativ fiscal

(1) Ori de câte ori se anulează un act administrativ fiscal, organul fiscal competent emite un alt act administrativ fiscal, dacă acest lucru este posibil în condițiile legii.

(2) Emiterea unui alt act administrativ fiscal nu mai este posibilă în situații cum sunt:

a) s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de lege;

b) viciile care au condus la anularea actului administrativ fiscal privesc fondul actului.

ART. 52 Soluția fiscală individuală anticipată și acordul de preț în avans

(1) Soluția fiscală individuală anticipată este actul administrativ emis de organul fiscal central în vederea soluționării unei cereri a contribuabilului/plătitorului referitoare la reglementarea unor situații fiscale de fapt viitoare. Situația fiscală de fapt viitoare se apreciază în funcție de data depunerii cererii.

(2) Acordul de preț în avans este actul administrativ emis de organul fiscal central în vederea soluționării unei cereri a contribuabilului/plătitorului, referitoare la stabilirea condițiilor și modalităților în care urmează să fie determinate, pe parcursul unei perioade fixe, prețurile de transfer, în cazul tranzacțiilor efectuate cu persoane afiliate, astfel cum sunt definite în Codul fiscal. Tranzacțiile viitoare care fac obiectul acordului de preț în avans se apreciază în funcție de data depunerii cererii. Contribuabilul/plătitorul va putea solicita un acord de preț în avans și pentru determinarea rezultatului fiscal atribuibil unui sediu permanent.

(3) Anterior depunerii cererii de emitere a unei soluții fiscale individuale anticipate sau de emitere/modificare a unui acord de preț în avans, contribuabilul/plătitorul poate solicita în scris organului fiscal competent o discuție preliminară în vederea stabilirii existenței stării de fapt viitoare pentru emiterea unei soluții fiscale, respectiv pentru încheierea unui acord sau, după caz, a condițiilor pentru modificarea acordului.

(4) Cererea pentru emiterea soluției fiscale individuale anticipate sau a acordului de preț în avans trebuie să fie însoțită de documente relevante pentru emitere, precum și de dovada plății taxei de emitere.

(5) Prin cerere contribuabilul/plătitorul propune conținutul soluției fiscale individuale anticipate sau al acordului de preț în avans, după caz.

(6) în scopul soluționării cererii, organul fiscal competent poate solicita contribuabilului/plătitorului clarificări cu privire la cerere și/sau documentele depuse.

(7) înainte de emiterea soluției fiscale individuale anticipate sau acordului de preț în avans, după caz, organul fiscal competent prezintă contribuabilului/plătitorului proiectul actului administrativ în cauză, acordându-i acestuia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu excepția cazului în care contribuabilul/plătitorul renunță la acest drept și notifică acest fapt organului fiscal.

(8) Contribuabilul/Plătitorul poate prezenta clarificările prevăzute la alin. (6) sau poate exprima punctul de vedere prevăzut la alin. (7) în termen de 60 de zile lucrătoare de la data solicitării clarificărilor necesare ori de la data comunicării proiectului soluției fiscale individuale anticipate sau acordului de preț în avans.

(9) în soluționarea cererii contribuabilului/plătitorului se emite soluția fiscală individuală anticipată sau acordul de preț în avans. în situația în care contribuabilul/plătitorul nu este de acord cu soluția fiscală individuală anticipată sau cu acordul de preț în avans emis, acesta transmite, în termen de 30 zile de la comunicare, o notificare la organul fiscal emitent. Soluția fiscală individuală anticipată sau acordul de preț în avans pentru care contribuabilul/plătitorul a transmis o notificare nu produce niciun efect juridic.

(10) Soluția fiscală individuală anticipată sau acordul de preț în avans se comunică contribuabilului/plătitorului căruia îi sunt destinate, precum și organului fiscal competent pentru administrarea creanțelor fiscale datorate de contribuabilul/plătitorul solicitant.

(11) Soluția fiscală individuală anticipată și acordul de preț în avans sunt opozabile și obligatorii față de organul fiscal, numai dacă termenii și condițiile acestora au fost respectate de contribuabil/plătitor.

(12) Termenul pentru soluţionarea cererii de emitere a unui acord de preţ în avans este de 12 luni în cazul unui acord unilateral, respectiv de 18 luni în cazul unui acord bilateral sau multilateral, după caz. Termenul pentru soluţionarea cererii de emitere a soluţiei fiscale individuale anticipate este de până la 6 luni. Dispoziţiile art. 77 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(13) Contribuabilul/Plătitorul, titular al unui acord de preț în avans, are obligația de a depune anual, la organul fiscal emitent al acordului, un raport privind modul de realizare a termenilor și condițiilor acordului în anul de raportare. Raportul se depune până la termenul prevăzut de lege pentru depunerea situațiilor financiare anuale, respectiv a raportărilor contabile anuale.

(14) în perioada de valabilitate, acordul de preț în avans poate fi modificat prin prelungirea valabilității, extindere sau, după caz, revizuire la solicitarea titularului acordului, prin depunerea unei cereri în acest sens. Prelungirea valabilității acordului de preț în avans poate avea loc atunci când contribuabilul/plătitorul solicită aceasta în situația existenței acelorași termeni și condiții. Extinderea poate avea loc în situația în care contribuabilul/plătitorul solicită includerea în acordul de preț în avans încheiat a altor tranzacții cu persoane afiliate. Revizuirea poate avea loc în situația în care intervin circumstanțe și elemente de fapt ce nu au fost previzionate sau au fost inexact previzionate la momentul emiterii acordului de preț în avans și care pot influența termenii și condițiile acordului. Cererea de modificare poate fi depusă cu cel puțin 30 de zile înainte de împlinirea termenului de valabilitate, sub sancțiunea decăderii. în cazul în care cererea de modificare se aprobă după împlinirea termenului de valabilitate a acordului de preț în avans, aceasta produce efecte și pentru trecut, respectiv pentru perioada cuprinsă între momentul împlinirii termenului de valabilitate și data comunicării deciziei de aprobare a modificării.

(15) Acordul de preț în avans poate fi emis unilateral, bilateral sau multilateral. Acordul de preț în avans unilateral este emis de organul fiscal competent din România. Acordul de preț în avans bilateral sau multilateral este emis în comun de către organul fiscal competent din România și autoritățile fiscale competente din statele în a căror jurisdicție se află persoanele afiliate contribuabilului/plătitorului solicitant. Acordul de preț în avans bilateral/multilateral poate fi emis numai pentru tranzacții cu contribuabili/plătitori care provin din țări cu care România are încheiate convenții pentru evitarea dublei impuneri. în acest caz, sunt aplicabile prevederile referitoare la "Procedura amiabilă" prevăzute în convențiile pentru evitarea dublei impuneri.

(16) Emiterea unei soluții fiscale individuale anticipate se supune unei taxe de emitere după cum urmează

a) de 5.000 euro, la cursul comunicat de Banca Națională a României pentru ziua efectuării plății, pentru contribuabilii mari;

b) de 3.000 euro, la cursul comunicat de Banca Națională a României pentru ziua efectuării plății, pentru celelalte categorii de contribuabili/plătitori.

(17) Emiterea unui acord de preț în avans se supune unei taxe de emitere/modificare, după cum urmează:

a) de 20.000 euro, la cursul comunicat de Banca Națională a României în ziua efectuării plății, pentru contribuabilii mari. în cazul modificării acordului taxa este de 15.000 euro, la cursul comunicat de Banca Națională a României în ziua efectuării plății;

b) de 10.000 euro, la cursul comunicat de Banca Națională a României în ziua efectuării plății, pentru celelalte categorii de contribuabili/plătitori. în cazul în care valoarea consolidată a tranzacțiilor incluse în acord depășește echivalentul a 4.000.000 euro, la cursul comunicat de Banca Națională a României la data de 31 decembrie a anului fiscal pentru care se depune raportul privind modul de realizare a termenilor și condițiilor acordului, sau contribuabilul/plătitorul este încadrat în categoria "mari contribuabili" în perioada de valabilitate a acordului, taxa de emitere este cea prevăzută la lit. a). în cazul modificării acordului, taxa este de 6.000 euro, la cursul comunicat de Banca Națională a României în ziua efectuării plății. în cazul în care valoarea consolidată a tranzacțiilor incluse în acord depășește echivalentul a 4.000.000 euro, la cursul comunicat de Banca Națională a României la data de 31 decembrie a anului fiscal pentru care se depune raportul privind modul de realizare a termenilor și condițiilor acordului, sau contribuabilul/plătitorul este încadrat în categoria "mari contribuabili" în perioada de valabilitate a acordului, taxa de modificare este cea prevăzută la lit. a).

(18) Eventualele diferențe de taxă datorate potrivit alin. (17) se achită la data depunerii raportului privind modul de realizare a termenilor și condițiilor acordului în care se constată depășirea plafonului sau încadrarea la categoria "mari contribuabili".

(19) Contribuabilul/Plătitorul solicitant are dreptul la restituirea taxei achitate în cazul în care organul fiscal competent respinge emiterea soluției fiscale individuale anticipate, respectiv emiterea/modificarea acordului de preț în avans.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 187/2018 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor reprezentând taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, plătite în plus sau necuvenit și pentru care nu există obligația de declarare

(20) Soluţia fiscală individuală anticipată, precum şi respingerea cererii de emitere a soluţiei fiscale individuale anticipate se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor. Acordul de preţ în avans, precum şi respingerea cererii de emitere a acordului de preţ în avans se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

(21) Soluția fiscală individuală anticipată și acordul de preț în avans, precum și respingerea cererii de emitere a soluției fiscale individuale anticipate și acordului de preț în avans se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

(22) Prin ordin al ministrului finanţelor se stabileşte procedura privind emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate, precum şi conţinutul cererii pentru emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate. Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se stabileşte procedura privind emiterea acordului de preţ în avans, precum şi conţinutul cererii pentru emiterea acordului de preţ în avans şi a cererii de modificare, extindere sau revizuire a acordului de preţ în avans.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3736/2015 din 23 decembrie 2015 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea soluției fiscale individuale anticipate, precum și conținutul cererii pentru emiterea soluției fiscale individuale anticipate

ORDIN nr. 3735/2015 din 23 decembrie 2015 pentru aprobarea procedurii privind emiterea și modificarea acordului de preț în avans, precum și conținutul cererii de emitere și modificare a acordului de preț în avans

ART. 53 Îndreptarea erorilor materiale din actul administrativ fiscal

(1) Organul fiscal poate îndrepta oricând erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului.

(2) Prin erori materiale, în sensul prezentului articol, se înțelege orice greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite din actele administrative fiscale, cu excepția acelora care atrag nulitatea actului administrativ fiscal, potrivit legii, sau care privesc fondul actului administrativ fiscal.

(3) în cazul în care, după comunicarea actului administrativ fiscal, organul fiscal constată, din oficiu, că există erori materiale în cuprinsul său, acesta comunică contribuabilului/plătitorului un act de îndreptare a erorii materiale.

(4) în situația în care îndreptarea erorii materiale este solicitată de contribuabil/plătitor, organul fiscal procedează astfel:

a) dacă cererea de îndreptare a erorii materiale este întemeiată, emite și comunică contribuabilului/plătitorului actul de îndreptare a erorii materiale;

b) dacă cererea de îndreptare a erorii materiale nu este întemeiată, respinge cererea printr-o decizie ce se comunică contribuabilului/plătitorului.

(5) Actul de îndreptare a erorii materiale și decizia de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale urmează regimul juridic al actului inițial și pot fi contestate în condițiile legii în care putea fi contestat actul inițial.

ART. 54 Prevederi aplicabile actelor de executare și altor acte emise de organele fiscale

Dispoziţiile art. 46 - 51 şi art. 53 se aplică în mod corespunzător şi actelor de executare şi altor acte emise de organele fiscale, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 691/2017 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora

CAPITOLUL V Administrarea și aprecierea probelor

SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale

ART. 55 Mijloace de probă

(1) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea unei stări de fapt fiscale, înregistrări audiovideo, date şi informaţii aflate în orice mediu de stocare, fişierul standard de control fiscal stocat într-un mediu care asigură unicitatea, integralitatea şi integritatea acestuia, precum şi alte mijloace materiale de probă, care nu sunt interzise de lege.

(2) Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condițiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la:

a) solicitarea informațiilor, de orice fel, din partea contribuabilului/plătitorului și a altor persoane;

b) solicitarea de expertize;

c) folosirea înscrisurilor;

d) efectuarea de constatări la fața locului;

e) efectuarea, în condițiile legii, de controale curente, operative și inopinate sau controale tematice, după caz.

(2^1) în cadrul căilor administrative şi judiciare de atac, organul fiscal are obligaţia punerii la dispoziţie a unei copii sau a unui link care să asigure accesul la varianta electronică a fişierului standard de control fiscal, cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (3).

(3) Probele administrate vor fi coroborate și apreciate ținându-se seama de forța lor doveditoare recunoscută de lege.

ART. 56 Dreptul organului fiscal de a solicita prezența contribuabilului/plătitorului la sediul său

(1) Organul fiscal poate solicita prezența contribuabilului/plătitorului la sediul său pentru a da informații și lămuriri necesare stabilirii situației sale fiscale reale. Odată cu această solicitare, când este cazul, organul fiscal indică și documentele pe care contribuabilul/plătitorul este obligat să le prezinte.

(2) Solicitarea se face în scris și cuprinde în mod obligatoriu:

a) data, ora și locul la care contribuabilul/plătitorul este obligat să se prezinte;

b) baza legală a solicitării;

c) scopul solicitării;

d) documentele pe care contribuabilul/plătitorul este obligat să le prezinte.

(3) La stabilirea datei la care contribuabilul/plătitorul trebuie să se prezinte la sediul organului fiscal, acesta va avea în vedere un termen rezonabil, care să dea posibilitatea contribuabilului/plătitorului să își îndeplinească obligația.

(4) Contribuabilul/Plătitorul poate solicita amânarea datei stabilite de către organul fiscal potrivit prezentului articol, pentru motive justificate.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3840/2015 din 29 decembrie 2015 privind stabilirea criteriilor pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA

ORDIN nr. 2048/2016 din 08 iulie 2016 pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.841/2015 privind aprobarea modelului și conținutului formularului (088) Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA

ORDIN nr. 2011/2016 din 5 iulie 2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 316 alin. (12) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

ORDIN nr. 2012/2016 din 5 iulie 2016 pentru aprobarea procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

ORDIN nr. 2393/2016 din 12 august 2016 privind stabilirea criteriilor pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA, pentru aprobarea Procedurii privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a persoanelor impozabile, societăți, cu sediul activității economice în România, înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerțului și pentru aprobarea Procedurii de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a persoanelor impozabile, societăți, cu sediul activității economice în România, înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerțului care nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activități economice care implică operațiuni în sfera de aplicare a TVA.

ORDIN nr. 605/2017 privind stabilirea criteriilor pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA, pentru aprobarea Procedurii privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a persoanelor impozabile, societăţi, cu sediul activităţii economice în România, înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerţului şi pentru aprobarea Procedurii de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a persoanelor impozabile, societăţi, cu sediul activităţii economice în România, înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerţului care nu justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera de aplicare a TVA

ORDIN nr. 2927/2017 privind procedura și condițiile de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA

ORDIN nr. 3076/2017 privind modelul și conținutul formularelor utilizate în activitatea de verificare a contribuabililor de către structurile de informații fiscale

ORDIN nr. 2927/2017 privind procedura și condițiile de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA

ORDIN Nr. 2117/2018 din 27 august 2018 privind aprobarea modelului si continutului formularelor si documentelor utilizate in activitatea de verificare a situatiei fiscale personale

ART. 57 Comunicarea informațiilor între organele fiscale

(1) Dacă într-o procedură de administrare se constată fapte care prezintă importanță pentru alte raporturi juridice fiscale, organele fiscale își vor comunica reciproc informațiile deținute.

(2) Neîndeplinirea cu celeritate sau obstrucționarea schimbului de informații reprezintă abatere disciplinară, iar conducătorul organului fiscal are obligația să ia măsuri de sancționare a persoanelor vinovate și de furnizare a informațiilor solicitate.

SECȚIUNEA a 2-a Informații și expertize

ART. 58 Obligația de a furniza informații

(1) Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligația de a furniza organului fiscal informațiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. în același scop, organul fiscal are dreptul să solicite informații și altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, iar acestea au obligația de a furniza informațiile solicitate. Informațiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate și de alte mijloace de probă.

(2) Cererea de furnizare a informațiilor se formulează în scris. în cerere organul fiscal trebuie să specifice natura informațiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale și documentele care susțin informațiile furnizate.

(3) Declarația persoanelor obligate potrivit alin. (1) să furnizeze informații va fi, după caz, prezentată sau consemnată în scris.

(4) în situația în care persoana obligată să furnizeze informația în scris este, din motive independente de voința sa, în imposibilitate de a scrie, organul fiscal întocmește un proces-verbal.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3840/2015 din 29 decembrie 2015 privind stabilirea criteriilor pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA

ORDIN nr. 446/2016 din 22 ianuarie 2016 privind cuantumul tranzacțiilor, termenele pentru întocmire, conținutul și condițiile de solicitare a dosarului prețurilor de transfer și procedura de ajustare/estimare a prețurilor de transfer

ORDIN nr. 2048/2016 din 08 iulie 2016 pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.841/2015 privind aprobarea modelului și conținutului formularului (088) Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA

ORDIN nr. 2011/2016 din 5 iulie 2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 316 alin. (12) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

ORDIN nr. 2012/2016 din 5 iulie 2016 pentru aprobarea procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

ORDIN nr. 2393/2016 din 12 august 2016 privind stabilirea criteriilor pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA, pentru aprobarea Procedurii privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a persoanelor impozabile, societăți, cu sediul activității economice în România, înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerțului și pentru aprobarea Procedurii de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a persoanelor impozabile, societăți, cu sediul activității economice în România, înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerțului care nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activități economice care implică operațiuni în sfera de aplicare a TVA.

ORDIN nr. 605/2017 privind stabilirea criteriilor pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA, pentru aprobarea Procedurii privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a persoanelor impozabile, societăţi, cu sediul activităţii economice în România, înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerţului şi pentru aprobarea Procedurii de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal a persoanelor impozabile, societăţi, cu sediul activităţii economice în România, înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerţului care nu justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera de aplicare a TVA

ORDIN nr. 2927/2017 privind procedura și condițiile de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA

ORDIN nr. 3076/2017 privind modelul și conținutul formularelor utilizate în activitatea de verificare a contribuabililor de către structurile de informații fiscale

ORDIN Nr. 2117/2018 din 27 august 2018 privind aprobarea modelului si continutului formularelor si documentelor utilizate in activitatea de verificare a situatiei fiscale personale

ART. 59 Furnizarea periodică de informații

(1) Contribuabilul/Plătitorul este obligat să furnizeze periodic organului fiscal central informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.

(2) Contribuabilul/Plătitorul care pune la dispoziţie o interfaţă electronică prin care se facilitează tranzacţiile comerciale online este obligat să furnizeze periodic organului fiscal central informaţii referitoare la tranzacţiile desfăşurate prin intermediul acesteia.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3769/2015 din 23 decembrie 2015 privind declararea livrărilor/prestărilor și achizițiilor efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA și pentru aprobarea modelului și conținutului declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA (D394)

ORDIN nr. 2328/2016 din 5 august 2016 pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor și achizițiilor efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA și pentru aprobarea modelului și conținutului declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA

(3) Furnizarea informaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se face prin completarea unei declaraţii pe propria răspundere.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3796/2015 din 28 decembrie 2015 privind declararea livrărilor/prestărilor și achizițiilor efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA și pentru aprobarea modelului și conținutului declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA.

ORDIN nr. 1105/2016 din 29 martie 2016 pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor și achizițiilor efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA și pentru aprobarea modelului și conținutului declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA.

ORDIN nr. 2264/2016 din 29 iulie 2016 pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor și achizițiilor efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA și pentru aprobarea modelului și conținutului declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA.

ORDIN nr. 627/2018 privind aprobarea procedurii de transmitere a datelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) sau art. 3 alin. (2) lit. a), b) sau c), după caz, respectiv cele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi c) din anexa nr. 11 la Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

(4) Natura informaţiilor, periodicitatea, precum şi modelul declaraţiilor se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

ART. 59^1 Obligaţia de depunere a fişierului standard de control fiscal

(1) Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia de a depune la organul fiscal central o declaraţie cuprinzând informaţii din evidenţa contabilă şi fiscală, denumită în continuare fişierul standard de control fiscal.

(2) Fişierul standard de control fiscal se depune în format electronic, la termenul stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

(3) în cazul în care depunerea fişierului standard de control fiscal nu a fost validată ca urmare a detectării unor erori în completarea sa, data înregistrării fişierului valid este data din mesajul transmis iniţial cu condiţia depunerii de către contribuabil/plătitor a unui fişier valid în termen de 5 zile lucrătoare după termenul prevăzut la alin. (2).

(4) Natura informaţiilor pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le declare prin fişierul standard de control fiscal, modelul de raportare, precum şi data/datele de la care categoriile de contribuabili/plătitori sunt obligate să depună fişierul standard de control fiscal se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

(5) Procedura de transmitere a fişierului standard de control fiscal, precum şi condiţiile în care se realizează transmiterea se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

ART. 60 Obligații declarative cu privire la rezidenții altor state membre ale Uniunii Europene

(1) Plătitorii de venituri de natura celor prevăzute la art. 291 alin. (1) lit. a) - d) au obligația să depună la organul fiscal central o declarație privind veniturile plătite fiecărui beneficiar care este rezident al altor state membre ale Uniunii Europene, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2727/2015 din 26 octombrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare de declarații informative

(2) Contribuabilii rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene care obțin venituri din proprietăți imobiliare situate în România au obligația să depună la organul fiscal central o declarație privind veniturile realizate până în data de 25 mai a anului curent, pentru anul expirat.

(3) Modelul și conținutul declarațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2727/2015 din 26 octombrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare de declarații informative

(4) în scopul realizării schimbului automat obligatoriu de informații prevăzut la art. 291, organul fiscal local are obligația de a transmite organului fiscal central informații cu privire la bunurile imobile deținute în proprietate de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul respectivei unități administrativ-teritoriale. Transmiterea și conținutul informațiilor, precum și termenele și procedura de realizare a acestora se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice. Organul fiscal local transmite organului fiscal central, la cererea acestuia, și alte informații cu relevanță fiscală disponibile, în format electronic.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 4031/2067/2015 din 11 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 401 "Declarație informativă privind proprietățile imobiliare deținute de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României"

ORDIN nr. 2632/2016 din 15 noiembrie 2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanţelor Publice puse la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice prin sistemul informatic propriu

(5) în scopul transmiterii de către organul fiscal local a informațiilor prevăzute la alin. (4), rezidenții din alte state membre ale Uniunii Europene care dobândesc proprietatea unui bun imobil în România au obligația depunerii declarației fiscale în condițiile și la termenele prevăzute de Codul fiscal. Modelul și conținutul declarației se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.

(6) Organul fiscal central are obligația de a comunica organelor fiscale locale, prin schimb automat, informații cu relevanță fiscală disponibile, stabilite pe bază de protocol.

(7) Organul fiscal central are obligația de a comunica organelor fiscale locale, la cererea acestora, și alte informații cu relevanță fiscală disponibile, în format electronic.

(8) în cazul operaționalizării schimbului de informații, pe baza protocoalelor încheiate între organul fiscal central și organele fiscale locale, informațiile prevăzute la alin. (4) se preiau în mod automat de către organul fiscal central, iar organul fiscal local este exonerat de transmiterea informațiilor respective.

ART. 61 Obligaţia instituţiilor de credit, instituţiilor de plată şi instituţiilor emitente de monedă electronică de a furniza informaţii

(1) Instituţiile de credit, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică au obligaţia ca, la solicitarea organului fiscal central, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi.

(2) Instituţiile de credit, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică sunt obligate să comunice organului fiscal central, zilnic, următoarele informaţii:

a) lista titularilor persoane fizice, juridice sau altor entităţi fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi bancare sau de plăţi, persoanelor care deţin dreptul de semnătură pentru conturile deschise la acestea, persoanelor care pretind că acţionează în numele clientului, beneficiarilor reali ai titularilor de cont, împreună cu datele de identificare prevăzute la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, sau cu numerele unice de identificare atribuite fiecărei persoane/entităţi, după caz, precum şi cu informaţiile privind numărul IBAN şi data deschiderii şi închiderii pentru fiecare cont în parte;

b) lista persoanelor care au închiriat casete de valori, însoţite de datele de identificare prevăzute la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, sau de numerele unice de identificare atribuite fiecărei persoane/entităţi, după caz, împreună cu datele referitoare la încetarea contractelor de închiriere.

(3) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor transmite lunar către A.N.A.F. rapoartele pentru tranzacţii cu sume în numerar, rapoartele privind transferurile externe în şi din conturi şi rapoartele privind activităţile de remitere de bani primite de la entităţile raportoare care au obligaţia transmiterii informaţiilor respective către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2632/2016 din 15 noiembrie 2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanţelor Publice puse la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice prin sistemul informatic propriu

ORDIN nr. 3592/2016 pentru modificarea și completarea Procedurii de furnizare de informații conform art. 61 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.3.770

(4) Prin excepţie de la prevederile art. 11 alin. (3), informaţiile obţinute potrivit alin. (1) şi (3) sunt utilizate doar în scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice ale organului fiscal central.

(5) Instituţiile de credit, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică păstrează informaţiile prevăzute la alin. (2) pentru o perioadă de 10 ani de la data încetării relaţiei de afaceri cu clientul ori de la data efectuării tranzacţiei ocazionale.

(6) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3770/2015 din 23 decembrie 2015 pentru aprobarea Procedurii de furnizare de informații conform art. 61 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

ORDIN nr. 1106/2016 din 29 martie 2016 pentru modificarea Procedurii de furnizare de informații conform art. 61 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3770/2015.

ART. 61^1 Registrul central electronic pentru conturi de plăţi şi conturi bancare

(1) Pe baza datelor şi informaţiilor primite conform art. 61, A.N.A.F. organizează şi operaţionalizează Registrul central electronic pentru conturi de plăţi şi conturi bancare identificate prin IBAN.

(2) Registrul prevăzut la alin. (1) permite identificarea, în timp util, a tuturor persoanelor fizice sau juridice care deţin sau controlează conturi de plăţi şi conturi bancare identificate prin IBAN, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului sau casete de valori deţinute la o instituţie de credit de pe teritoriul României.

(3) Următoarele informaţii sunt accesibile prin intermediul registrului prevăzut la alin. (1):

a) pentru titularul de cont-client, persoanele care deţin dreptul de semnătură pentru conturile deschise şi orice persoană care pretinde că acţionează în numele clientului: numele, însoţit de celelalte date de identificare prevăzute la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, sau de numărul unic de înregistrare în cazul nerezidenţilor, după caz;

b) pentru beneficiarul real al titularului de cont-client: numele, însoţit de celelalte date de identificare prevăzute la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, sau de numărul unic de înregistrare în cazul nerezidenţilor, după caz;

c) pentru contul bancar sau de plăţi: numărul IBAN şi data deschiderii şi închiderii contului;

d) pentru casetele de valori: numele concesionarului, însoţit de celelalte date de identificare prevăzute la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, sau de numărul unic de identificare în cazul nerezidenţilor, după caz, şi durata perioadei de concesionare.

(4) Organul fiscal central, la cererea justificată a organului fiscal local sau a altei autorităţi publice centrale şi locale, transmite informaţiile de la alin. (3) lit. a) şi c) în scopul îndeplinirii de către aceste autorităţi a atribuţiilor prevăzute de lege.

(5) Autorităţile şi instituţiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, au acces la informaţiile din registrul prevăzut la alin. (1) pentru îndeplinirea obligaţiilor care le revin acestora în temeiul Legii nr. 129/2019, respectiv în domeniul combaterii spălării banilor sau al finanţării terorismului. Informaţiile din registrul prevăzut la alin. (1) sunt direct accesibile, fără întârziere şi fără a fi filtrate Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

(6) Solicitarea şi transmiterea de informaţii prevăzute la alin. (4), precum şi accesul la informaţii prevăzut la alin. (5) se fac prin intermediul unui sistem informatic, pe bază de protocol încheiat de autorităţile şi instituţiile respective cu A.N.A.F. Informaţiile cu privire la încheierea protocoalelor dintre autorităţile şi instituţiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, sau dintre alte autorităţi publice centrale sau locale şi A.N.A.F., vor fi publicate atât pe pagina proprie de internet a instituţiilor/autorităţilor respective, cât şi pe pagina de internet a A.N.A.F.

(7) Informaţiile prevăzute în registrul prevăzut la alin. (1) sunt păstrate pentru o perioadă de zece ani de la încetarea relaţiei de afaceri dintre entităţile prevăzute la art. 61 alin. (1) şi clienţi.

(8) Organizarea şi funcţionarea registrului prevăzut la alin. (1) se stabileşte prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

ART. 62 Obligația instituțiilor financiare de a furniza informații privind contribuabilii nerezidenți

(1) în scopul realizării schimbului de informații privind contribuabilii rezidenți ai statelor cu care România s-a angajat printr-un instrument juridic de drept internațional și pentru îmbunătățirea conformării fiscale internaționale, instituțiile financiare, inclusiv instituțiile de credit, au obligația să declare anual organului fiscal din cadrul A.N.A.F. informații de natură financiară referitoare la conturile deschise și/sau închise de contribuabilii menționați în acest alineat la astfel de instituții.

(2) Prin ordin al ministrului finanțelor publice, avizat de Banca Națională a României și Autoritatea de Supraveghere Financiară, se stabilesc:

a) instituțiile financiare, inclusiv instituțiile de credit, care au obligația de declarare;

b) categoriile de informații privind identificarea contribuabililor menționați la alin. (1), precum și informațiile de natură financiară referitoare la conturile deschise și/sau închise de aceștia la instituțiile menționate la alin. (1);

c) entitățile nonraportoare din România și conturile excluse de la obligația de declarare;

d) regulile de conformare aplicabile de către instituțiile menționate la alin. (1), în vederea identificării conturilor raportabile de către aceste instituții, precum și procedura de declarare a informațiilor privind identificarea contribuabililor menționați la alin. (1) și a informațiilor de natură financiară referitoare la conturile deschise și/sau închise de aceștia la instituțiile menționate la alin. (1);

e) norme și proceduri administrative menite să asigure punerea în aplicare și respectarea procedurilor de raportare și precauție prevăzute în instrumentele juridice de drept internațional la care România s-a angajat.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 1939/2016 din 18 august 2016 privind stabilirea instituțiilor financiare care au obligația de declarare, categoriile de informații privind identificarea contribuabililor, precum și informațiile de natură financiară referitoare la conturile deschise și/sau închise de aceștia la instituțiile financiare, instituțiile financiare nonraportoare din România și conturile excluse de la obligația de declarare, regulile de conformare aplicabile de către aceste instituții în vederea identificării conturilor raportabile de către acestea, precum și procedura de declarare a acestor informații și a normelor și procedurilor administrative menite să asigure punerea în aplicare și respectarea procedurilor de raportare și diligență fiscală prevăzute în instrumentele juridice de drept internațional la care România s-a angajat

(3) Declararea informațiilor menționate la alin. (1) se face până la data de 15 mai inclusiv a anului calendaristic curent pentru informațiile aferente anului calendaristic precedent.

Ordine de aplicare

ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13/2016 din 11 mai 2016 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

(4) Informațiile menționate la alin. (1) obținute de organul fiscal din cadrul A.N.A.F. se utilizează de către acesta doar în scopul prevăzut la alin. (1) și cu respectarea dispozițiilor art. 11.

(5) Fără a aduce atingere alin. (1) şi (6), fiecare instituţie menţionată la alin. (1), care are obligaţii de declarare, informează contribuabilii menţionaţi la alin. (1) cu privire la faptul că datele privind identificarea conturilor lor sunt selectate şi declarate în conformitate cu prezentul articol, furnizând acestora toate informaţiile la care au dreptul în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679, cu modificările ulterioare. Informarea se realizează anterior deschiderii contului.

(6) Informațiile menționate la alin. (1) se păstrează o perioadă care nu depășește perioada necesară pentru atingerea scopului prevăzut la alin. (1) și în conformitate cu legislația referitoare la termenele de prescripție ale fiecărui operator de date.

ART. 62^1 Accesul organului fiscal central la informaţii privind combaterea spălării banilor

Entităţile raportoare care intră sub incidenţa legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului pun la dispoziţia organului fiscal central, la cerere, în cadrul termenului de păstrare prevăzut de lege, informaţii şi documente privitoare la:

a) mecanismele şi procedurile în baza cărora aplică măsurile de precauţie privind clientela;

b) identificare clientului şi a beneficiarului real;

c) evaluarea scopului şi naturii dorite a relaţiei de afaceri;

d) monitorizarea relaţiei de afaceri;

e) evidenţele tranzacţiilor.

ART. 63 Expertiza

(1) Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal are dreptul să apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat să comunice contribuabilului/plătitorului numele expertului.

(2) Contribuabilul/plătitorul poate să numească un expert pe cheltuiala proprie.

(3) Experții au obligația să păstreze secretul fiscal asupra datelor și informațiilor pe care le dobândesc.

(4) Expertiza se întocmește în scris.

(5) Onorariile stabilite pentru expertizele prevăzute de prezentul articol se plătesc din bugetul organului fiscal care a apelat la serviciile expertului.

(6) Dacă organul fiscal nu este lămurit prin expertiza efectuată, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.

SECȚIUNEA a 3-a înscrisurile și constatarea la fața locului

ART. 64 Prezentarea de înscrisuri

(1) în vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul/plătitorul are obligația să pună la dispoziție organului fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri. în același scop, organul fiscal are dreptul să solicite înscrisuri și altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice.

(2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziție a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte.

(3) Organul fiscal are dreptul să rețină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, indiferent de mediul în care sunt stocate, documente, acte, înscrisuri, registre și documente financiar-contabile în original sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării și achitării obligațiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, pe o perioadă de cel mult 30 de zile. în cazuri excepționale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de reținere poate fi prelungită cu cel mult 90 de zile. Contribuabilul/plătitorul are dreptul să solicite copii ale documentelor reținute atât timp cât acestea sunt în posesia organului fiscal.

(4) Dovada reținerii documentelor prevăzute la alin. (3) o constituie actul întocmit de organul fiscal, în care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii respective, precum și mențiunea că aceasta a fost reținută, potrivit dispozițiilor legale, de către organul fiscal. Actul se întocmește în două exemplare și se semnează de organul fiscal și de contribuabil/plătitor, un exemplar comunicându-i-se contribuabilului/plătitorului.

(5) în cazul în care pentru stabilirea stării de fapt fiscale contribuabilul/plătitorul pune la dispoziția organului fiscal înscrisuri sau alte documente, în original, acestea se înapoiază contribuabilului/plătitorului, păstrându-se în copie, conform cu originalul, numai înscrisuri relevante din punct de vedere fiscal. Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de către contribuabil/plătitor prin înscrierea mențiunii "conform cu originalul" și prin semnătura acestuia.

(6) Ori de câte ori contribuabilul/plătitorul depune la organul fiscal un document semnat de către o persoană fizică sau juridică care exercită activități specifice unor profesii reglementate cum ar fi consultanță fiscală, audit financiar, expertiză contabilă, evaluare, documentul trebuie să conțină în mod obligatoriu și numele și prenumele sau denumirea persoanei în cauză, precum și codul de identificare fiscală al acesteia atribuit de organul fiscal competent.

(7) în cazul în care legea prevede depunerea de către contribuabil/plătitor de copii ale unor documente, acestea trebuie certificate de contribuabil/plătitor pentru conformitate cu originalul. Dispozițiile alin. (5) sunt aplicabile în mod corespunzător.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 446/2016 din 22 ianuarie 2016 privind cuantumul tranzacțiilor, termenele pentru întocmire, conținutul și condițiile de solicitare a dosarului prețurilor de transfer și procedura de ajustare/estimare a prețurilor de transfer

ORDIN nr. 2927/2017 privind procedura și condițiile de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA

ORDIN nr. 3076/2017 privind modelul și conținutul formularelor utilizate în activitatea de verificare a contribuabililor de către structurile de informații fiscale

ART. 65 Constatarea la fața locului

(1) în condițiile legii, organul fiscal poate efectua o constatare la fața locului, întocmind în acest sens proces-verbal de constatare.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3711/2015 din 18 decembrie 2015 privind modelul și conținutul formularelor și documentelor utilizate în activitatea de inspecție fiscală

(2) Procesul-verbal cuprinde cel puțin următoarele elemente:

a) data și locul unde este încheiat;

b) numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite, precum și denumirea organului fiscal din care face parte aceasta;

c) temeiul legal în baza căruia s-a efectuat constatarea la fața locului;

d) constatările efectuate la fața locului;

e) susținerile contribuabilului/plătitorului, ale experților sau ale altor persoane care au participat la efectuarea constatării;

f) semnătura persoanei împuternicite, precum și a persoanelor prevăzute la lit. e). în caz de refuz al semnării de către persoanele prevăzute la lit. e), se face mențiune despre aceasta în procesul-verbal;

g) alte mențiuni considerate relevante.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3711/2015 din 18 decembrie 2015 privind modelul și conținutul formularelor și documentelor utilizate în ctivitatea de inspecție fiscală

(3) Contribuabilul/Plătitorul are obligația să permită persoanelor împuternicite de organul fiscal pentru a efectua o constatare la fața locului, precum și experților folosiți pentru această acțiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi și în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.

(4) Deținătorii terenurilor ori incintelor respective trebuie înștiințați într-un termen rezonabil despre constatare, cu excepția controlului inopinat. Persoanele fizice trebuie informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reședință.

(5) în caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reședința persoanei fizice se face cu autorizarea instanței judecătorești competente, dispozițiile privind ordonanța președințială din Codul de procedură civilă, republicat, fiind aplicabile.

(6) La cererea organului fiscal, organele de poliție, jandarmerie ori alți agenți ai forței publice sunt obligați să îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.

(7) Competenţa de efectuare a constatării la faţa locului de către organul fiscal central se poate delega altui organ fiscal central din cadrul A.N.A.F., în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

(8) În cazul delegării competenţei potrivit alin. (7), organul fiscal central căruia i s-a delegat competenţa înştiinţează în scris contribuabilul/plătitorul despre delegarea de competenţă.

SECȚIUNEA a 4-a Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi

ART. 66 Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informații, efectuarea de expertize și prezentarea unor înscrisuri

(1) Soțul/soția și rudele ori afinii contribuabilului/plătitorului până la gradul al treilea inclusiv pot refuza furnizarea de informații, efectuarea de expertize, precum și prezentarea unor înscrisuri.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) trebuie înștiințate asupra acestui drept.

ART. 67 Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informații

(1) Pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţă în exercitarea activităţii lor preoţii, avocaţii, consultanţii fiscali, auditorii, experţii contabili, medicii şi psihoterapeuţii. Aceste persoane nu pot refuza furnizarea informaţiilor cu privire la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală în sarcina lor, atât în calitate de contribuabili/plătitori, cât şi în calitate de persoane care exercită profesia respectivă.

(2) Sunt asimilate persoanelor prevăzute la alin. (1) asistenții acestora, precum și persoanele care participă la activitatea profesională a acestora.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1), cu excepția preoților, pot furniza informații, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informațiile.

SECȚIUNEA a 5-a Colaborarea dintre autoritățile publice

ART. 68 Obligația autorităților și instituțiilor publice de a furniza informații și de a prezenta acte

(1) Autoritățile publice, instituțiile publice și de interes public, centrale și locale, precum și serviciile deconcentrate ale autorităților publice centrale au obligația să furnizeze informații și acte organului fiscal, la cererea acestuia.

(2) Organele fiscale locale sunt obligate să transmită organului fiscal central informații privind bunurile imobile și mijloacele de transport deținute de persoanele fizice sau juridice pentru care există obligația declarării conform Codului fiscal. Periodicitatea, formatul și modalitatea de transmitere se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2632/2016 din 15 noiembrie 2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanţelor Publice puse la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice prin sistemul informatic propriu

(3) Organul fiscal central este obligat să transmită organelor fiscale locale informații privind sursele de venit ale persoanelor fizice. Periodicitatea, formatul și modalitatea de transmitere se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2632/2016 din 15 noiembrie 2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanţelor Publice puse la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice prin sistemul informatic propriu

(4) în realizarea scopului prezentului cod, organul fiscal poate accesa on-line baza de date a autorităților publice și instituțiilor prevăzute la alin. (1), pentru informațiile stabilite pe bază de protocol.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2152/2017 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului de colaborare în vederea schimbului de informații dintre Agenția Națională de Administrare Fiscală și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București

ORDIN Nr. 2117/2018 din 27 august 2018 privind aprobarea modelului si continutului formularelor si documentelor utilizate in activitatea de verificare a situatiei fiscale personale

ART. 69 Colaborarea dintre autoritățile publice, instituțiile publice sau de interes public

(1) Autoritățile publice, instituțiile publice sau de interes public sunt obligate să colaboreze în realizarea scopului prezentului cod.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 691/2017 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora

(11) Autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public sunt obligate să se înroleze în sistemul informatic PatrimVen, astfel cum acesta este definit la art. 701 alin. (2).

(2) Nu constituie activitate de colaborare acțiunile întreprinse de autoritățile prevăzute la alin. (1), în conformitate cu atribuțiile ce le revin potrivit legii.

(3) Organul fiscal care solicită colaborarea răspunde pentru legalitatea solicitării, iar autoritatea solicitată răspunde pentru datele furnizate.

(4) Ori de câte ori o instituție sau autoritate publică trebuie să soluționeze o cerere a unei persoane fizice sau juridice, iar pentru soluționarea cererii legislația specifică prevede prezentarea unui certificat de atestare fiscală, a unei adeverințe de venit sau a unui alt document cu privire la situația fiscală a persoanei în cauză, instituția sau autoritatea publică are obligația să solicite certificatul de atestare fiscală, adeverința de venit sau documentul respectiv de la organul fiscal competent. în acest caz, persoana fizică sau juridică nu mai are obligația depunerii certificatului, adeverinței sau documentului.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 570/2016 din 21 aprilie 2016 pentru aprobarea Procedurii privind solicitarea certificatelor de atestare fiscală de către secretariatul Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate și de către structurile care asigură secretariatul comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate constituite la nivelul structurilor teritoriale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală

(5) Certificatul de atestare fiscală, adeverința de venit sau documentul prevăzut la alin. (4) poate fi emis și transmis în formă electronică în baza unui protocol încheiat între instituția/autoritatea publică și organul fiscal emitent al acestuia. în acest caz, certificatul, adeverința sau documentul prevăzut la alin. (4) este valabil și fără semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2632/2016 din 15 noiembrie 2016 pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanţelor Publice puse la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice prin sistemul informatic propriu

ORDIN nr. 2152/2017 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului de colaborare în vederea schimbului de informații dintre Agenția Națională de Administrare Fiscală și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București

ART. 70 Condiții și limite ale colaborării

(1) Colaborarea dintre autoritățile publice, instituțiile publice sau de interes public se realizează în limita atribuțiilor ce le revin potrivit legii.

(2) Dacă autoritatea publică, instituția publică sau de interes public solicitată refuză colaborarea, autoritatea publică superioară ambelor organe va decide. Dacă o asemenea autoritate nu există, decizia va fi luată de autoritatea superioară celei solicitate. în cazul în care un organ fiscal local refuză colaborarea, decizia este luată de primar sau de președintele consiliului județean, după caz, conform competențelor legale.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2152/2017 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului de colaborare în vederea schimbului de informații dintre Agenția Națională de Administrare Fiscală și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București

ART. 70 1 Modalitatea de colaborare

(1) Furnizarea de informaţii şi documente între Ministerul Finanţelor/A.N.A.F. şi autorităţile publice, instituţiile publice şi de interes public din administraţia publică centrală şi locală, precum şi alte persoane juridice de drept privat, în temeiul prezentului cod sau al altor acte normative, se realizează, în formă dematerializată, astfel:

a) în cazul autorităţilor publice, instituţiilor publice şi de interes public din administraţia publică centrală şi locală utilizând sistemul informatic propriu al Ministerului Finanţelor/A.N.A.F., denumit PatrimVen;

b) în cazul persoanelor juridice de drept privat utilizând sisteme informatice dedicate.

(2) PatrimVen este un depozit de date în care sunt colectate şi agregate date obţinute de Ministerul Finanţelor Publice/A.N.A.F, în condiţiile legii, de la autorităţile/instituţiile publice şi de interes public, din administraţia publică centrală şi locală ori de la contribuabili/plătitori şi care sunt puse la dispoziţia autorităţilor publice, instituţiilor publice şi de interes public din administraţia publică centrală şi locală, precum şi altor persoane juridice de drept privat, în beneficiul cetăţenilor şi în scopul realizării atribuţiilor stabilite de normele juridice care reglementează activitatea instituţiilor, autorităţilor ori persoanelor juridice de drept privat care primesc respectivele informaţii şi/sau documente.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), la solicitarea autorităţilor judiciare ori în situaţia în care, din motive tehnice, informaţiile sau documentele nu pot fi furnizate prin PatrimVen, acestea se pot transmite în format letric sau pe dispozitive/suporturi de stocare a datelor.

(4) Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se aprobă:

a) procedura de înrolare, precum şi modalităţile de acces în PatrimVen;

b) condiţiile de furnizare a informaţiilor, modelul-cadru al protocolului de colaborare, procedura privind schimbul de informaţii între A.N.A.F. şi persoanele juridice de drept privat semnatare, precum şi modalităţile de acces în sistemele informatice dedicate.

ART. 71 Colaborarea interstatală dintre autoritățile publice

(1) în baza convențiilor internaționale, organele fiscale colaborează cu autoritățile fiscale similare din alte state.

(2) în lipsa unei convenții, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autorități fiscale din alt stat pe bază de reciprocitate.

(3) A.N.A.F., în calitate de reprezentant autorizat al Ministerului Finanțelor Publice sau, după caz, al ministrului finanțelor publice, este autoritatea competentă din România pentru efectuarea schimbului de informații în scopuri fiscale cu statele cu care România s-a angajat printr-un instrument juridic de drept internațional, altele decât statele membre ale Uniunii Europene, pentru informațiile prevăzute de respectivele instrumente juridice de drept internațional.

(4) Informațiile se transmit la cererea autorității solicitante din statele cu care România s-a angajat printr-un instrument juridic de drept internațional, altele decât statele membre ale Uniunii Europene. Termenele prevăzute la art. 290 pentru transmiterea informațiilor se aplică și pentru schimbul de informații prevăzut de prezentul articol, cu excepția cazului în care prin instrumentul juridic de drept internațional sunt prevăzute alte termene.

(5) Toate schimburile de informaţii efectuate în temeiul prezentului articol se realizează cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679, cu modificările ulterioare.

SECȚIUNEA a 6-a Sarcina probei

ART. 72 Forța probantă a documentelor justificative și evidențelor contabile

Documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului/plătitorului constituie probe la stabilirea bazei de impozitare. în cazul în care există și alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impozitare.

ART. 73 Sarcina probei în dovedirea situației de fapt fiscale

(1) Contribuabilul/Plătitorul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal.

(2) Organul fiscal are sarcina de a motiva actele administrative fiscale emise pe bază de probe sau constatări proprii.

ART. 74 Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impozitării

(1) în cazul în care constată că anumite bunuri, venituri sau alte valori care, potrivit legii, constituie bază de impozitare sunt deținute de persoane care în mod continuu beneficiază de câștigurile sau de orice foloase obișnuite aduse de acestea și că persoanele respective declară în scris că nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauză, fără să arate însă care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal procedează la stabilirea provizorie a obligației fiscale corespunzătoare în sarcina acelor persoane.

(2) în condițiile legii, obligația fiscală privind baza de impozitare prevăzută la alin. (1) va putea fi stabilită în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel, aceștia datorează despăgubiri persoanelor care au făcut plata pentru stingerea obligației stabilite potrivit alin. (1). în cazul în care obligația fiscală este stabilită în sarcina titularului dreptului de proprietate încetează procedura de stabilire provizorie a obligației fiscale potrivit alin. (1).

CAPITOLUL VI Termene

ART. 75 Calcularea termenelor

Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Codul fiscal, de prezentul cod, precum și de alte dispoziții legale aplicabile în materie, dacă legislația fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, republicat.

ART. 76 Prelungirea termenelor

(1)Termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite de acesta în situații temeinic justificate, la cerere sau din oficiu.

(2) Ori de câte ori legislaţia fiscală prevede un termen în care contribuabilii/plătitorii trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute de legea fiscală, în legătură cu creanţele administrate de organul fiscal central, acesta poate fi prelungit/modificat, pentru motive justificate ce ţin de activitatea de administrare a creanţelor fiscale, prin ordin al ministrului finanţelor publice.

ART. 77 Termenul de soluționare a cererilor contribuabilului/plătitorului

(1) Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluționează de către acesta în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) în situațiile în care, pentru soluționarea cererii, este necesară administrarea de probe suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării probei și data obținerii acesteia, dar nu mai mult de:

a) două luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la contribuabilul/plătitorul solicitant;

b) 3 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorități sau instituții publice ori de la terțe persoane din România;

c) 6 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorități fiscale din alte state, potrivit legii.

(3) în situațiile prevăzute la alin. (2) lit. b) și c), organul fiscal are obligația să înștiințeze contribuabilul/plătitorul cu privire la prelungirea termenului de soluționare a cererii.

(4) în situația prevăzută la alin. (2) lit. a), termenul de două luni poate fi prelungit de organul fiscal la cererea contribuabilului/plătitorului.

(5) în situația în care, pe baza analizei de risc, soluționarea cererii necesită efectuarea inspecției fiscale, termenul de soluționare a cererii este de cel mult 90 de zile de la înregistrarea cererii, prevederile alin. (2) - (4) aplicându-se în mod corespunzător. în acest caz contribuabilul/plătitorul este notificat cu privire la termenul de soluționare aplicabil în termen de 5 zile de la finalizarea analizei de risc. Inspecția fiscală pentru soluționarea cererii este o inspecție fiscală parțială în sensul art. 115.

(6) Inspecția fiscală pentru soluționarea cererii potrivit alin. (5) poate fi suspendată în condițiile art. 127. în acest caz, nu sunt aplicabile prevederile alin. (2). Perioadele în care inspecția fiscală este suspendată nu sunt incluse în calculul termenului prevăzut la alin. (5).

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2927/2017 privind procedura și condițiile de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA

ART. 78 Cazul de forță majoră și cazul fortuit

(1) Termenele prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale, după caz, nu încep să curgă sau se suspendă în situația în care îndeplinirea acestor obligații a fost împiedicată de ivirea unui caz de forță majoră sau a unui caz fortuit.

(2) Obligațiile fiscale se consideră a fi îndeplinite în termen, fără perceperea de dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, ori aplicarea de sancțiuni prevăzute de lege, dacă acestea se execută în termen de 60 de zile de la încetarea evenimentelor prevăzute la alin. (1).

CAPITOLUL VII Transmiterea cererilor de către contribuabili/plătitori și identificarea acestora în mediul electronic

ART. 79 Transmiterea cererilor la organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanță

(1) Contribuabilul/Plătitorul poate transmite organului fiscal competent cereri, înscrisuri sau orice alte documente și prin mijloace electronice de transmitere la distanță în condițiile alin. (4) ori (5).

(1^1) Prin excepţie de la alin. (1), contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persoane fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent în una dintre formele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să transmită organului fiscal central documente de natura celor prevăzute la alin. (1) prin mijloace electronice de transmitere la distanţă în condiţiile prezentului articol, respectiv prin înrolarea în sistemul de comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanţelor/A.N.A.F.

(1^2) în situaţia în care contribuabilii/plătitorii nu îşi îndeplinesc obligaţia comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente în condiţiile alin. (1^1), iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă.

(2) Data depunerii cererii, înscrisului sau documentului este data înregistrării acesteia/acestuia, astfel cum rezultă din mesajul electronic transmis de registratura electronică a Ministerului Finanțelor Publice sau a autorității administrației publice locale, după caz.

(3) în sensul prezentului cod, prin registratură electronică se înțelege sistemul electronic de înregistrare și tranzacționare a documentelor și a informațiilor primite sau emise de organul fiscal prin mijloace electronice.

(4) în cazul cererilor, înscrisurilor sau documentelor transmise de către contribuabil/plătitor organului fiscal central, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de transmitere a cererilor, înscrisurilor ori documentelor prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. cu avizul Autorităţii pentru Digitalizarea României.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între Ministerul Finanțelor Publice/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică

ORDIN nr. 3737/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a persoanelor impozabile, în vederea utilizării unuia dintre regimurile speciale pentru servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune, precum şi pentru declararea taxei pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 314 şi art. 315 din Codul fiscal, în situaţia în care România este stat membru de înregistrare

(5) în cazul cererilor, înscrisurilor sau documentelor transmise de către contribuabil/plătitor organului fiscal local, mijloacele electronice de transmitere la distanță, procedura de transmitere a cererilor, înscrisurilor ori documentelor prin mijloace electronice de transmitere la distanță, precum și condițiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, cu avizul ministrului pentru societatea informațională. Pentru organul fiscal local, consiliul local stabilește, prin hotărâre, în funcție de capacitatea tehnică disponibilă, mijloacele electronice de transmitere la distanță ce pot fi utilizate de către contribuabil/plătitor.

ART. 80 Identificarea contribuabilului/plătitorului în mediul electronic

(1) Contribuabilul/Plătitorul care depune cereri, înscrisuri sau documente la organul fiscal, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, se identifică în relația cu organul fiscal astfel:

a) persoanele juridice, asocierile și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent ori exercită profesii libere se identifică numai cu certificate calificate;

b) persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la lit. a), se identifică prin intermediul furnizorilor de servicii publice de autentificare electronică autorizaţi potrivit legii sau prin diverse dispozitive, cum ar fi certificat calificat, credenţiale de tip utilizator/parolă însoţite de liste de coduri de autentificare de unică folosinţă, telefon mobil, digipass ori alte dispozitive stabilite prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., cu avizul Autorităţii pentru Digitalizarea României, în cazul identificării acestor persoane în relaţia cu organul fiscal central sau, după caz, prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, cu avizul Ministerului Finanţelor şi cu avizul Autorităţii pentru Digitalizarea României, în cazul identificării acestor persoane în relaţia cu organul fiscal local. în aceste cazuri, cererile, înscrisurile sau documentele se consideră semnate dacă sunt îndeplinite toate condiţiile din ordinele prevăzute la art. 79 alin. (4) şi (5).

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3737/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a persoanelor impozabile, în vederea utilizării unuia dintre regimurile speciale pentru servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune, precum şi pentru declararea taxei pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art.314 şi art. 315 din Codul fiscal, în situaţia în care România este stat membru de înregistrare

ORDIN nr. 660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între Ministerul Finanțelor Publice/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică

(2) Sistemul de comunicare electronică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă dezvoltat de Ministerul Finanţelor Publice/A.N.A.F. poate fi utilizat şi de alte instituţii sau autorităţi publice în scopul realizării comunicării actelor emise de aceste instituţii sau a depunerii de către contribuabili/plătitori de cereri, înscrisuri sau orice alte documente la aceste instituţii.

(3) În scopul aplicării prevederilor alin. (2) instituţiile sau autorităţile publice pot încheia un protocol, privind procedura de comunicare a documentelor, precum şi condiţiile şi termenele de comunicare a documentelor, cu A.N.A.F.

TITLUL IV Înregistrarea fiscală

ART. 81 Sfera activității de înregistrare fiscală

(1) înregistrarea fiscală reprezintă activitatea de atribuire a codului de identificare fiscală, de organizare a registrului contribuabililor/plătitorilor și de eliberare a certificatului de înregistrare fiscală.

(2) Cu excepția cazului în care prin lege se prevede altfel, atribuirea codului de identificare fiscală se face exclusiv de către organul fiscal central, pe baza declarației de înregistrare fiscală.

ART. 82 Obligația de înregistrare fiscală

(1) Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală este:

a) pentru persoanele juridice, precum și pentru asocieri și alte entități fără personalitate juridică, cu excepția celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;

b) pentru persoanele fizice și juridice, precum și pentru alte entități care se înregistrează potrivit legii speciale la registrul comerțului, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;

c) pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, cu excepția celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;

d) pentru persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la lit. c), codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;

e) pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal. În cazul obţinerii ulterioare a codului numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit anterior se înlocuieşte de către organul fiscal, cu preluarea informaţiilor fiscale înregistrate în perioada deţinerii numărului de identificare fiscală pe codul numeric personal. Actele administrative fiscale, actele de executare sau alte acte emise de organele fiscale şi comunicate anterior înlocuirii numărului de identificare fiscală rămân valabile.

(2) În scopul administrării impozitului pe venit şi contribuţiilor sociale, în cazul persoanelor fizice care sunt contribuabili potrivit Codului fiscal, codul de identificare fiscală este codul numeric personal.

(3) Prin excepție de la dispozițiile art. 18 alin. (1), pentru persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. e), precum și pentru persoanele juridice nerezidente, care realizează numai venituri supuse regulilor de impunere la sursă, iar impozitul reținut este final, atribuirea codului de identificare fiscală se poate face de organul fiscal, la solicitarea plătitorului de venit.

(4) Au obligația depunerii declarației de înregistrare fiscală și persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) care au calitatea de angajator.

(5) Persoanele fizice care dețin cod numeric personal și sunt supuse impozitului pe venit se înregistrează fiscal la data depunerii primei declarații fiscale.

(6) Declaraţia de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:

a) data înfiinţării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică;

b) data stabilirii în România, în cazul persoanelor juridice străine care au locul exercitării conducerii efective în România;

c) data începerii activităţii pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, cu excepţia celor care se înregistrează, potrivit legii speciale, la registrul comerţului;

d) data obţinerii primului venit sau dobândirii calităţii de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice, altele decât cele de la lit. c);

e) data obţinerii primului venit, în cazul persoanelor fizice şi juridice nerezidente care nu au un sediu permanent sau o reprezentanţă în România.

(7) în scopul administrării creanțelor fiscale, organul fiscal central poate să înregistreze, din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, un subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, potrivit legii. Procedura de înregistrare din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2921/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii

(8) în cazul contribuabililor nerezidenți care desfășoară activități pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii permanente, odată cu depunerea declarației de înregistrare fiscală, aceștia au obligația să indice sediul permanent desemnat potrivit dispozițiilor din Codul fiscal. în cazul înregistrării fiscale declarația de înregistrare fiscală se depune la organul fiscal în raza căruia se află sediul permanent ce urmează a fi desemnat.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3140/2016 din 8 noiembrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală a contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente, precum şi a modelului şi conţinutului formularului 013 "Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru contribuabilii nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente"

(9) în cazurile prevăzute la alin. (3) și (7), atribuirea codului de identificare fiscală se face pe baza cererii depuse de solicitant, cu excepția cazului în care înregistrarea fiscală se efectuează din oficiu.

(10) Declarația de înregistrare fiscală depusă potrivit prezentului articol trebuie însoțită de copii ale documentelor doveditoare ale informațiilor înscrise în aceasta.

(11) Data înregistrării fiscale este:

a) data depunerii declarației fiscale, în cazul contribuabililor prevăzuți la alin. (5);

b) data atribuirii codului de identificare fiscală, în celelalte cazuri.

(12) Codul de identificare fiscală poate fi utilizat de contribuabili şi pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale aferente perioadelor anterioare datei de înregistrare fiscală.

ART. 83 Prevederi speciale privind înregistrarea fiscală a persoanelor nerezidente

(1) Odată cu solicitarea înregistrării unei societăți la registrul comerțului, potrivit legii, sau, după caz, la cesiunea părților sociale ori a acțiunilor, respectiv la numirea de noi reprezentanți legali sau la cooptarea de noi asociați ori acționari, cu prilejul efectuării majorării de capital social, oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale transmit direct sau prin intermediul Oficiului Național al Registrului Comerțului, pe cale electronică, Ministerului Finanțelor Publice, solicitarea de atribuire a numărului de identificare fiscală pentru persoanele fizice nerezidente care, potrivit actului constitutiv, au calitatea de fondator, asociat, acționar ori administrator în cadrul societății respective.

(2) Pe baza datelor transmise potrivit prevederilor alin. (1), Ministerul Finanțelor Publice atribuie numărul de identificare fiscală, înregistrează fiscal persoanele fizice nerezidente prevăzute la alin. (1) și emite certificatul de înregistrare fiscală, cu excepția cazului în care aceste persoane sunt înregistrate fiscal. Prevederile art. 87 sunt aplicabile în mod corespunzător. Certificatul de înregistrare fiscală se emite și se transmite către oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunal în aceeași zi sau cel mai târziu a doua zi.

(3) Certificatul de înregistrare fiscală se comunică de către oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale societății în care această persoană deține una dintre calitățile menționate la alin. (1), împreună cu documentele prevăzute la art. 8 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Odată cu solicitarea deschiderii unui cont bancar sau închirierea unei casete de valori, instituţiile de credit transmit organului fiscal central solicitarea de atribuire a numărului de identificare fiscală sau, după caz, a codului de înregistrare fiscală, pentru persoanele fizice nerezidente sau pentru persoanele juridice care nu deţin cod de identificare fiscală. Pe baza datelor transmise Ministerul Finanţelor Publice atribuie numărul de identificare fiscală sau, după caz, codul de înregistrare fiscală, înregistrează fiscal persoana respectivă şi comunică instituţiei de credit informaţia referitoare la înregistrarea fiscală în termen de 5 zile de la data solicitării atribuirii numărului de identificare fiscală sau, după caz, a codului de înregistrare fiscală. Totodată se emite certificatul de înregistrare fiscală care se păstrează de către organul fiscal până la data ridicării de către contribuabil sau împuternicitul acestuia. În cazul în care solicitarea de atribuire a numărului de identificare fiscală se realizează prin intermediul aplicaţiei on-line a A.N.A.F numărul de identificare fiscală sau, după caz, codul de înregistrare fiscală se comunică instituţiei de credit prin aplicaţia on-line spre a fi înregistrat în evidenţele informatice ale acesteia.

(5) în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) - (3), pentru contribuabilii nerezidenţi care nu au un sediu permanent pe teritoriul României, organul fiscal poate comunica contribuabilului nerezident, prin mijloace electronice, stabilite prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., informaţii conţinute în certificatul de înregistrare fiscală. în acest caz, certificatul de înregistrare fiscală se păstrează de organul fiscal până la data ridicării de către contribuabil sau împuternicitul acestuia.

ART. 84 Identificarea contribuabilului/plătitorului în relația cu organul fiscal local

în scopul administrării impozitelor și taxelor locale, contribuabilul/plătitorul se identifică în relația cu organul fiscal local, astfel:

a) persoanele fizice, prin codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;

b) persoanele fizice care nu dețin cod numeric personal, prin numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal potrivit art. 82;

c) persoanele juridice, prin codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal potrivit art. 82.

ART. 85 Declararea filialelor și sediilor secundare

(1) Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia de a declara organului fiscal central, înfiinţarea de sedii secundare, în termen de 30 de zile de la:

a) data înregistrării/menţionării acestora la registrul comerţului sau în alte registre în care a fost înregistrată entitatea care le-a înfiinţat;

b) data actului de înfiinţare, în alte cazuri decât cele prevăzute la lit.a).

(2) Contribuabilul/Plătitorul cu domiciliul fiscal în România are obligația de a declara, în termen de 30 de zile, înființarea de filiale și sedii secundare în străinătate.

(3) În sensul prezentului articol, prin sediu secundar se înţelege un loc prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea contribuabilului/plătitorului, cum ar fi: birou, magazin, atelier, depozit şi altele asemenea, cu excepţia activităţilor desfăşurate de salariaţi la domiciliul acestora, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă şi a locaţiilor beneficiarilor unde contribuabilul/plătitorul desfăşoară alte activităţi decât cele menţionate la art. 85 alin. (4), activităţi autorizate conform Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Prin sediu secundar se înțelege și un șantier de construcții, un proiect de construcție, ansamblu sau montaj ori activități de supervizare legate de acestea, numai dacă șantierul, proiectul sau activitățile durează mai mult de 6 luni. Sunt sedii secundare sediile permanente definite potrivit Codului fiscal.

(5) Contribuabilul/Plătitorul care înregistrează sediile secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate salariilor potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, nu are obligația declarării acestor sedii potrivit prezentului articol. Dispozițiile art. 32 alin. (7) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.

(6) Declarația este însoțită de o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală a contribuabilului/plătitorului de care aparține sediul secundar sau filiala, precum și de copii ale documentelor doveditoare ale informațiilor înscrise în aceasta.

(7) Prevederile alin. (6) nu sunt aplicabile în cazul în care organul fiscal deţine documente doveditoare ale informaţiilor înscrise în declaraţie de la contribuabil sau alte autorităţi ori instituţii publice.

ART. 86 Forma și conținutul declarației de înregistrare fiscală

(1) Declarația de înregistrare fiscală se întocmește prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit de organul fiscal central și este însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta.

(2) Declarația de înregistrare fiscală cuprinde: datele de identificare a contribuabilului/plătitorului, datele privind vectorul fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele privind situația juridică a contribuabilului/plătitorului, precum și alte informații necesare administrării creanțelor fiscale.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3698/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal*) modificat prin Ordin nr. 371/2016 din 20 ianuarie 2016 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 3249/2016 din 14 noiembrie 2016 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 210/2017privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal şi pentru abrogarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.841/2015 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului (088) "Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA"

ORDIN nr.2372/2017 pentru aprobarea modelului, conţinutului, precum şi a instrucţiunilor decompletare a formularului (700) "Declaraţie pentru înregistrarea/modificareacategoriilor de obligaţii fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal", cod14.13.01.10.01

ORDIN nr. 3309/2017 privind modificarea anexei nr. 6 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 3.725/2017 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 3.769/2017 privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.140/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală a contribuabililor nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente, precum și a modelului și conținutului formularului 013 "Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente"

(3) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1) în cazul în care solicitarea de atribuire a numărului de identificare fiscală se realizează potrivit art. 83 alin. (4) nu este necesară depunerea de către instituţiile de credit de acte doveditoare cu privire la informaţiile cuprinse în solicitare. Organele fiscale pot solicita Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau instituţiilor de credit să pună la dispoziţia acestora documente justificative ale informaţiilor cuprinse în solicitarea de atribuire a numărului de identificare fiscală sau a codului de înregistrare fiscală, după caz.

ART. 87 Certificatul de înregistrare fiscală

(1) Pe baza declarației de înregistrare fiscală depuse potrivit art. 81 alin. (2) sau, după caz, a cererii depuse potrivit art. 82 alin. (9), organul fiscal central eliberează certificatul de înregistrare fiscală, în termen de 10 zile de la data depunerii declarației ori a cererii. în certificatul de înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală.

(2) Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor extrajudiciare de timbru.

(3) în cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscală, organul fiscal eliberează un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabilului/plătitorului și a dovezii de publicare a pierderii, furtului ori distrugerii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

(4) Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile, în mod corespunzător, și pentru certificatul de înregistrare în scopuri de TVA.

ART. 88 Modificări ulterioare înregistrării fiscale

(1) Modificările ulterioare ale datelor din declarația de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoștință organului fiscal central, în termen de 15 zile de la data producerii acestora, prin completarea și depunerea declarației de mențiuni.

(2) în cazul modificărilor intervenite în datele declarate inițial și înscrise în certificatul de înregistrare fiscală, contribuabilul/plătitorul depune, odată cu declarația de mențiuni, și certificatul de înregistrare fiscală, în vederea anulării acestuia și eliberării unui nou certificat.

(3) Declarația de mențiuni este însoțită de documente care atestă modificările intervenite.

(4) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător ori de câte ori contribuabilul/plătitorul constată erori în declarația de înregistrare fiscală.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3698/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal*)modificat prin Ordin nr. 371/2016 din 20 ianuarie 2016 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 3140/2016 din 8 noiembrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală a contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente, precum şi a modelului şi conţinutului formularului 013 "Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru contribuabilii nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente"

ORDIN nr. 3249/2016 din 14 noiembrie 2016 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 210/2017 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal şi pentru abrogarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.841/2015 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului (088) "Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA"

ORDIN nr.2372/2017 pentru aprobarea modelului, conţinutului, precum şi a instrucţiunilor decompletare a formularului (700) "Declaraţie pentru înregistrarea/modificareacategoriilor de obligaţii fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal", cod14.13.01.10.01

ORDIN nr. 3309/2017 privind modificarea anexei nr. 6 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 3.725/2017 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 3.769/2017 privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.140/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală a contribuabililor nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente, precum și a modelului și conținutului formularului 013 "Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente"

ART. 89 Modificări ulterioare înregistrării fiscale în cazul persoanelor fizice sau juridice ori altor entități supuse înregistrării în registrul comerțului

(1) Modificările intervenite în datele declarate inițial de persoanele fizice, juridice sau de alte entități care se înregistrează potrivit legii speciale la registrul comerțului se fac potrivit dispozițiilor legii speciale.

(2) în cazul persoanelor sau entităților prevăzute la alin. (1), modificările intervenite în datele declarate inițial în vectorul fiscal se declară la organul fiscal central.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3698/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal*)modificat prin
ORDIN nr. 371/2016 din 20 ianuarie 2016 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 3249/2016 din 14 noiembrie 2016 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 210/2017 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal şi pentru abrogarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.841/2015 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului (088) "Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA"

ORDIN nr.2372/2017 pentru aprobarea modelului, conţinutului, precum şi a instrucţiunilor decompletare a formularului (700) "Declaraţie pentru înregistrarea/modificareacategoriilor de obligaţii fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal", cod14.13.01.10.01

ORDIN nr. 3.725/2017 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 3.769/2017 privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.140/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală a contribuabililor nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente, precum și a modelului și conținutului formularului 013 "Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente"

ART. 90 Radierea înregistrării fiscale

(1) Radierea înregistrării fiscale reprezintă activitatea de retragere a codului de identificare fiscală și a certificatului de înregistrare fiscală.

(2) La încetarea calității de subiect de drept fiscal, persoanele sau entitățile înregistrate fiscal prin declarație de înregistrare fiscală potrivit art. 81 și 82 trebuie să solicite radierea înregistrării fiscale, prin depunerea unei declarații de radiere. Declarația se depune în termen de 30 de zile de la încetarea calității de subiect de drept fiscal și trebuie însoțită de certificatul de înregistrare fiscală în vederea anulării acestuia. Radierea înregistrării fiscale se poate efectua și din oficiu, de către organul fiscal, ori de câte ori acesta constată îndeplinirea condițiilor de radiere a înregistrării și nu s-a depus declarație de radiere.

(3) Radierea înregistrării fiscale se efectuează din oficiu, de către organul fiscal central, în cazul decesului persoanei fizice sau, după caz, încetării existenței persoanei juridice potrivit legii.

(4) Codul de identificare fiscală retras ca urmare a radierii înregistrării fiscale poate fi utilizat ulterior radierii numai pentru îndeplinirea, de către succesorii persoanelor/entităților care și-au încetat existența, a obligațiilor fiscale aferente perioadelor în care persoana/entitatea a avut calitatea de subiect de drept fiscal.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3698/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal*)
modificat prin
ORDIN nr. 371/2016 din 20 ianuarie 2016 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 3140/2016 din 8 noiembrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală a contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente, precum şi a modelului şi conţinutului formularului 013 "Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru contribuabilii nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente"

ORDIN nr. 3249/2016 din 14 noiembrie 2016 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 210/2017privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal şi pentru abrogarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.841/2015 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului (088) "Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA"

ORDIN nr. 3309/2017 privind modificarea anexei nr. 6 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 3.725/2017 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 3.769/2017 privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.140/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală a contribuabililor nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente, precum și a modelului și conținutului formularului 013 "Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente"

ORDIN nr. 3.726/2017 pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.695/2016 pentru aprobarea formularelor privind definitivarea impozitului anual pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice

ART. 91 Registrul contribuabililor/plătitorilor

(1) Organul fiscal central organizează evidența contribuabililor/plătitorilor în cadrul registrului contribuabililor/plătitorilor, care conține:

a) datele de identificare a contribuabilului/plătitorului;

b) date privind vectorul fiscal;

c) alte informații necesare administrării creanțelor fiscale.

(2) Datele prevăzute la alin. (1) se completează pe baza informațiilor comunicate de contribuabil/plătitor, de oficiul registrului comerțului, de serviciul de evidență a populației, de la alte autorități și instituții, precum și a constatărilor proprii ale organului fiscal central.

(3) Datele din registrul contribuabililor/plătitorilor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constată că acestea nu corespund stării de fapt reale. Modificările se comunică contribuabilului/plătitorului.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 727/2016 din 17 februarie 2016 pentru aprobarea Procedurii de organizare și funcționare a Registrului operatorilor intracomunitari, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

(4) Tipurile de obligații fiscale pentru care, potrivit legii, contribuabilul/plătitorul are obligația declarării lor și care formează vectorul fiscal sunt stabilite prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3698/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal*)
modificat prin
ORDIN nr. 371/2016 din 20 ianuarie 2016 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 3845/2015 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea procedurilor de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

ORDIN nr. 3249/2016 din 14 noiembrie 2016 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 210/2017 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal şi pentru abrogarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.841/2015 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului (088) "Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA"

ORDIN nr. 2853/2017 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.845/2015 pentru aprobarea procedurilor de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

ORDIN nr. 3309/2017 privind modificarea anexei nr. 6 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 3.725/2017 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal

ORDIN nr. 3.769/2017 privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.140/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală a contribuabililor nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente, precum și a modelului și conținutului formularului 013 "Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente"

ORDIN Nr. 169/2019 din 30 ianuarie 2019privind aprobarea Procedurii de actualizare a vectorului fiscal, pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România, precum și a modelului și conținutului unor formulare

ART. 92 Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați

(1) Contribuabilul/Plătitorul persoană juridică sau orice entitate fără personalitate juridică este declarat inactiv și îi sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivității dacă se află în una dintre următoarele situații:

a) nu își îndeplinește, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege;

b) se sustrage controalelor efectuate de organul fiscal central prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;

c) organul fiscal central constatată că nu funcționează la domiciliul fiscal declarat;

d) inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerțului;

e) durata de funcționare a societății este expirată;

f) societatea nu mai are organe statutare;

g) durata deținerii spațiului cu destinația de sediu social este expirată.

(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), contribuabilul/plătitorul pentru care s-a deschis procedura insolvenţei în formă simplificată, contribuabilul/plătitorul care a intrat în faliment sau contribuabilul/plătitorul pentru care s-a pronunţat ori a fost adoptată o hotărâre de dizolvare este declarat inactiv doar dacă se află în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a).

(2) în cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), declararea în inactivitate nu se poate face înainte de împlinirea termenului de 15 zile prevăzut la art. 107 alin. (1).

(3) în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. f) și g), declararea în inactivitate se va face după împlinirea termenului de 30 de zile de la comunicarea către contribuabil/plătitor a unei notificări referitoare la situațiile respective.

(4) Declararea ca inactiv a contribuabilului/plătitorului, precum și reactivarea acestuia se efectuează de către organul fiscal central, prin decizie, emisă conform competențelor și procedurii stabilite prin ordin al președintelui A.N.A.F., care se comunică contribuabilului/plătitorului.

(5) Contribuabilul/Plătitorul declarat inactiv conform alin. (1) lit. a), d) - g) se reactivează dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) îşi îndeplineşte toate obligaţiile declarative prevăzute de lege;
b) nu înregistrează obligaţii fiscale restante.

(5^1) Contribuabilul/Plătitorul declarat inactiv conform alin. (1) lit. b) şi c) se reactivează dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute la alin. (5) şi dacă organul fiscal central care a propus reactivarea constată că acesta funcţionează la domiciliul fiscal declarat.

(6) În cazul contribuabilului/plătitorului prevăzut la alin. (1) lit. d) - g), în vederea reactivării, pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (5), trebuie să nu se mai afle în situaţia pentru care a fost declarat inactiv, conform menţiunilor înscrise în registrele în care a fost înregistrat, precum în nicio altă situaţie din cele prevăzute la alin. (1) lit. d) - g).

(7) Condiția prevăzută la alin. (5) lit. a) se consideră îndeplinită și în cazul în care obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central.

(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), (5^1) şi (6), contribuabilul/plătitorul pentru care s-a deschis procedura insolvenţei în formă simplificată, contribuabilul/plătitorul care a intrat în faliment sau contribuabilul/plătitorul pentru care s-a pronunţat ori a fost adoptată o hotărâre de dizolvare se reactivează de organul fiscal central, la cererea acestora, după îndeplinirea obligaţiilor declarative.

(9) Ori de câte ori se constată că un contribuabil/plătitor a fost declarat inactiv din eroare, organul fiscal central emitent anulează decizia de declarare a contribuabilului/plătitorului ca inactiv, cu efect pentru viitor și pentru trecut.

(9^1) în cazul suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate, dispusă de instanţele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, toate efectele deciziei de inactivare sunt suspendate până la încetarea acesteia şi contribuabilul/plătitorul se reactivează pe perioada suspendării.

(10) A.N.A.F. organizează evidența contribuabililor/plătitorilor declarați inactivi/reactivați în cadrul Registrului contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați, care conține:

a) datele de identificare a contribuabilului/plătitorului;

b) data declarării ca inactiv a contribuabilului/plătitorului;

c) data reactivării;

d) denumirea organului fiscal central care a emis decizia de declarare în inactivitate/reactivare;

e) alte mențiuni.

(11) Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați este public și se afișează pe site-ul A.N.A.F.

(12) înscrierea în registrul prevăzut la alin. (11) se face de către organul fiscal central emitent, după comunicarea deciziei de declarare în inactivitate/reactivare, în termen de cel mult 5 zile de la data comunicării.

(13) Decizia de declarare în inactivitate/reactivare produce efecte față de terți din ziua următoare datei înscrierii în registrul prevăzut la alin. (10).

(14) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3846/2015 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 92 din Codul de procedură fiscală, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare


TITLUL V Stabilirea creanțelor fiscale

CAPITOLUL I Dispoziții generale

ART. 93 Sfera și actele de stabilire a creanțelor fiscale

(1) Stabilirea creanțelor fiscale reprezintă activitatea de determinare a materiei impozabile, de calculare a bazei de impozitare și a creanțelor fiscale.

(2) Creanțele fiscale se stabilesc astfel:

a) prin declarație de impunere, în condițiile art. 95 alin. (4) și art. 102 alin. (2);

b) prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

(3) Dispozițiile alin. (2) sunt aplicabile și în cazurile în care creanțele fiscale sunt scutite la plată conform reglementărilor legale, precum și în cazul unei rambursări de taxă pe valoarea adăugată.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3699/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

Ordin nr. 2809/2016 din 31 octombrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată formulate de către persoanele impozabile nestabilite în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene

ORDIN nr. 3159/2017 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată formulate de către persoane impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilite pe teritoriul Uniunii Europene,precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

ART. 94 Stabilirea creanțelor fiscale sub rezerva verificării ulterioare

(1) Cuantumul creanțelor fiscale se stabilește sub rezerva verificării ulterioare, cu excepția cazului în care stabilirea a avut loc ca urmare a unei inspecții fiscale sau a unei verificări a situației fiscale personale.

(2) Decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desființată sau modificată, din inițiativa organului fiscal ori la solicitarea contribuabilului/plătitorului, pe baza constatărilor organului fiscal competent.

(3) Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale sau ca urmare a inspecției fiscale ori a verificării situației fiscale personale

(4) în situația în care contribuabilul/plătitorul corectează declarațiile de impunere în condițiile art. 105 alin. (6), se redeschide rezerva verificării ulterioare astfel:

a) pentru elementele bazei de impozitare ce fac obiectul corecției, în cazul în care rezerva verificării ulterioare s-a anulat ca urmare a inspecției fiscale ori a verificării situației fiscale personale;

b) pentru toate elementele bazei de impozitare, în cazul în care rezerva verificării ulterioare s-a anulat ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale.

CAPITOLUL II Dispoziții privind decizia de impunere

ART. 95 Decizia de impunere

(1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent.

(2) Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta stabilește sau modifică baza de impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecții fiscale ori a unei verificări a situației fiscale personale, efectuate în condițiile legii.

(3) Decizia de impunere se emite, dacă este necesar, și în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impozitare potrivit art. 99.

(4) Declarația de impunere întocmită potrivit art. 102 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia.

(5) în situația în care legea nu prevede obligația de calculare a impozitului, declarația de impunere este asimilată unei decizii referitoare la baza de impozitare.

(6) Decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3706/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale"

ORDIN nr. 3707/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie privind nemodificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale"

ORDIN nr. 3708/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie de impunere provizorie privind obligațiile fiscale principale"

ORDIN nr. 3709/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice"

ORDIN nr. 3771/2015 din 23 decembrie 2015 privind aprobarea modelului și conținutului unor documente utilizate în cadrul inspecției fiscale la persoane fizice

ART. 96 Renunțarea la stabilirea creanței fiscale

(1) Organul fiscal renunță la stabilirea creanței fiscale și nu emite decizie de impunere ori de câte ori constată încetarea persoanei juridice sau decesul persoanei fizice și nu există succesori.

(2) Organul fiscal central renunță la stabilirea creanței fiscale și nu emite decizie de impunere în situația în care creanța fiscală principală este mai mică de 20 de lei. în situația în care decizia are ca obiect mai multe tipuri de creanțe fiscale principale, plafonul se aplică totalului acestor creanțe.

(3) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre, autoritățile deliberative pot stabili plafonul creanțelor fiscale la care pot renunța, care nu poate depăși limita maximă prevăzută la alin. (2).

ART. 97 Forma și conținutul deciziei de impunere

Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, și tipul creanței fiscale, baza de impozitare, precum și cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3708/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie de impunere provizorie privind obligațiile fiscale principale"

ORDIN nr. 3709/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice"

ORDIN nr. 3771/2015 din 23 decembrie 2015 privind aprobarea modelului și conținutului unor documente utilizate în cadrul inspecției fiscale la persoane fizice

ART. 98 Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere

Sunt asimilate deciziilor de impunere și următoarele acte administrative fiscale:

a) deciziile privind soluționarea cererilor de rambursare de taxă pe valoarea adăugată și deciziile privind soluționarea cererilor de restituiri de creanțe fiscale;

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 1559/2016 17 mai 2016 privind aprobarea Procedurii de soluționare a cererilor de restituire a taxei pe valoarea adăugată depuse în condițiile titlului VII "Taxa pe valoarea adăugată" din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și ale titlului VII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016

b) deciziile referitoare la bazele de impozitare;

c) deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii;

d) deciziile privind nemodificarea bazei de impozitare, inclusiv deciziile de încetare a procedurii de verificare a situaţiei fiscale personale.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3706/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale"

ORDIN nr. 3707/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie privind nemodificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale"

ART. 99 Deciziile referitoare la bazele de impozitare

(1) Bazele de impozitare se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impozitare, în următoarele situații:

a) când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia cuprinde și repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea venitului;

b) când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. în acest caz, competența de a stabili baza de impozitare o deține organul fiscal pe raza căruia se află sursa venitului.

(2) Dacă venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot să-și numească un împuternicit comun în relația cu organul fiscal.

ART. 100 Decizii privind stabilirea unor creanțe bugetare

(1) Creanțele bugetare reprezentând prejudicii/plăți nelegale din fonduri publice ce trebuie recuperate potrivit legii se stabilesc prin decizie, de către autoritățile competente, în măsura în care legea specială nu prevede altfel.

(2) Decizia prevăzută la alin. (1) este titlu de creanță bugetară potrivit art. 1 pct. 38 și poate fi contestată potrivit prezentului cod. Contestația se soluționează de către autoritatea emitentă. Dispozițiile titlului VIII sunt aplicabile în mod corespunzător.

CAPITOLUL III Dispoziții privind declarația fiscală

ART. 101 Obligația depunerii declarației fiscale

(1) Declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal sau altor legi speciale, la termenele stabilite de acestea.

(2) în cazul în care legea nu prevede termenul de depunere a declarației fiscale, acest termen se stabilește astfel:

a) prin ordin al ministrului finanțelor publice, în cazul declarațiilor fiscale ce se depun la organul fiscal central;

b) prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, în cazul declarațiilor fiscale ce se depun la organul fiscal local.

(3) Obligația de a depune declarația fiscală se menține și în cazurile în care:

a) a fost efectuată plata obligației fiscale;

b) obligația fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale;

c) pentru obligația fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există obligația declarativă, conform legii;

d) veniturile sunt obținute în România de contribuabili nerezidenți și care potrivit convențiilor de evitare a dublei impuneri nu sunt impozabile în România.

(4) în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal central poate aproba, la cererea contribuabilului/plătitorului, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesităţile administrării obligaţiilor fiscale. Asupra termenelor şi condiţiilor decide organul fiscal central potrivit competenţelor aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 889/2016 din 2 martie 2016 privind Procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu

(4^1) Entităţile înregistrate în registrul comerţului, pentru care există înscrise menţiuni privind inactivitatea temporară, nu au obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale pentru perioada în care se află în inactivitate temporară, începând cu data de 1 a lunii următoare înscrierii menţiunii privind inactivitatea temporară în registrul comerţului.

(4^2) Celelalte entităţi, altele decât cele prevăzute la alin. (4^1), nu au obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale, pentru perioada pentru care au solicitat suspendarea activităţii la organismele care le-au autorizat, începând cu data de 1 a lunii următoare înscrierii menţiunii privind suspendarea activităţii în registrul contribuabililor.

(4^3) Aplicarea prevederilor alin. (4^1) şi (4^2) încetează la data reluării activităţii sau la împlinirea unui termen de 3 ani de la data înregistrării în registrul comerţului a menţiunii privind inactivitatea temporară sau a menţiunii privind suspendarea activităţii în registrul contribuabililor.

(4^4) Obligaţiile de declarare, aferente activităţii desfăşurate anterior înregistrării inactivităţii temporare/suspendării, se menţin.

(5) Contribuabilul/Plătitorul care are sedii secundare înregistrate fiscal ca plătitoare de salarii și venituri asimilate salariilor are obligația de a declara, în numele sediilor secundare, impozitul pe venitul din salarii datorat de acestea, potrivit legii.

(6) în cazul contribuabililor nerezidenți care desfășoară activități pe teritoriul României prin mai multe sedii permanente, obligația de declarare prevăzută la alin. (5) se îndeplinește prin sediul permanent desemnat potrivit prevederilor din Codul fiscal.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 587/2016 din 1 februarie 2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă

ORDIN nr. 1053/2016 din 17 martie 2016 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă

ORDIN nr. 3386/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit" şi 120 "Decont privind accizele"

ORDIN nr. 869/2017 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.

ORDIN nr.2935/2017 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă

ORDIN nr. 3.781/2017 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă

ORDIN nr. 3200/2018 din 20 decembrie 2018 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de AdministrareFiscală nr. 3.386/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor 101 "Declarațieprivind impozitul pe profit" și 120 "Decont privind accizele”

ORDIN nr. 50/2019 din 11 ianuarie 2019pentru aprobarea procedurii privind stabilirea de către organul fiscal central a sumei reprezentând 2% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult sau pentru acordarea de burse private, conform legii, sau a sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, în condițiile legii, precum și a modelului și conținutului unor formulare

ORDIN Nr. 426/2019 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale deAdministrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă.

ART. 102 Forma și conținutul declarației fiscale

(1) Declarația fiscală se întocmește prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit de organul fiscal.

(2) în declarația de impunere contribuabilul/plătitorul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.

(3) Contribuabilul/Plătitorul are obligația de a completa declarația fiscală înscriind corect, complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației sale fiscale. Declarația fiscală se semnează de către contribuabil/plătitor sau, după caz, reprezentantul legal ori împuternicitul acestuia.

(4) Obligația de semnare a declarației fiscale se consideră a fi îndeplinită și în următoarele situații:

a) în cazul transmiterii declarației fiscale prin sistemul electronic de plăți;

b) în cazul transmiterii declarației fiscale prin sisteme electronice de transmitere la distanță în condițiile art. 103 alin. (1).

(5) Declarația fiscală trebuie însoțită de documentația cerută de prevederile legale.

(6) în cazul creanțelor fiscale administrate de către organul fiscal central, prin ordin al președintelui A.N.A.F. se pot stabili tipurile de creanțe fiscale pentru care organul fiscal poate transmite contribuabilului/plătitorului formularele de declarare a creanțelor fiscale, instrucțiunile de completare a acestora, alte informații utile, precum și plicurile preadresate. în acest caz, contravaloarea corespondenței se suportă de către organul fiscal central.

ART. 103 Depunerea declarației fiscale

(1) Declaraţia fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau se comunică prin poştă, cu confirmare de primire, ori prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă. În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, procedura privind transmiterea declaraţiei fiscale prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă, precum şi declaraţiile fiscale care se transmit obligatoriu prin asemenea mijloace sau sisteme se stabileşte prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2326/2017 privind declarațiile fiscale care se transmit obligatoriu prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanță

(1^1) Organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal central acordă asistenţă în vederea completării şi/sau depunerii declaraţiei unice privind impunerea veniturilor persoanelor fizice pentru contribuabilii care au domiciliul fiscal în localitatea în care îşi are sediul organul fiscal local şi nu există o unitate teritorială a A.N.A.F. Declaraţia astfel completată se transmite organului fiscal central competent în administrarea contribuabilului, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, fie de contribuabil, fie de organul fiscal local.

(1^2) Procedura de acordare a asistenţei realizată de organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal central şi de transmitere a declaraţiei unice potrivit alin. (1^1) se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

(2) Declarația fiscală poate fi redactată de organul fiscal sub formă de proces-verbal, dacă din motive independente de voința contribuabilului/plătitorului acesta este în imposibilitatea de a scrie.

(3) Data depunerii declarației fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștă, după caz. în situația în care declarația fiscală se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, data depunerii declarației este data înregistrării acesteia pe pagina de internet a organului fiscal, astfel cum rezultă din mesajul electronic de confirmare transmis ca urmare a primirii declarației.

(4) Data depunerii declarației fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță este data înregistrării acesteia pe portal, astfel cum rezultă din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacționare a informațiilor, cu condiția validării conținutului declarației. în cazul în care declarația nu este validată, data depunerii declarației este data validării astfel cum rezultă din mesajul electronic.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), în situația în care declarația fiscală a fost depusă până la termenul legal, iar din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacționare a informațiilor rezultă că aceasta nu a fost validată ca urmare a detectării unor erori în completarea declarației, data depunerii declarației este data din mesajul transmis inițial în cazul în care contribuabilul/plătitorul depune o declarație validă până în ultima zi a lunii în care se împlinește termenul legal de depunere.

(6) În cazul creanţelor administrate de organul fiscal central sau de organul fiscal local, declaraţia fiscală depusă şi înregistrată la un organ fiscal necompetent este considerată a fi depusă la data înregistrării acesteia la organul fiscal necompetent. În acest caz, organul fiscal necompetent transmite declaraţia fiscală la organul fiscal competent în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării declaraţiei. În cazul în care la momentul depunerii declaraţiei fiscale la registratura organului fiscal acesta sesizează că declaraţia fiscală nu îi este adresată nu o înregistrează şi îi recomandă contribuabilului depunerea la organul fiscal competent.

ART. 104 Certificarea declarației fiscale depuse la organul fiscal central

(1) Contribuabilul/Plătitorul poate opta pentru certificarea declarației fiscale, inclusiv a declarației fiscale rectificative, anterior depunerii acestora la organul fiscal central, de către un consultant fiscal care a dobândit această calitate potrivit reglementărilor legale cu privire la organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală și care este înscris ca membru activ în Registrul consultanților fiscali și al societăților de consultanță fiscală.

(2) Certificarea declarației fiscale se realizează cu/fără rezerve, potrivit normelor de certificare aprobate, în condițiile legii, de Camera Consultanților Fiscali, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice. Documentele care se încheie ca urmare a certificării trebuie să cuprindă obligatoriu explicații cu privire la cuantumul și natura creanței fiscale declarate, precum și, după caz, cauzele care au generat rectificarea, iar în cazul unei certificări cu rezerve, motivația acesteia.

(3) Prin ordin al președintelui A.N.A.F. se aprobă procedura de depunere la organul fiscal a documentului de certificare întocmit de consultantul fiscal potrivit normelor prevăzute la alin. (2), precum și procedura privind schimbul de informații între A.N.A.F. și Camera Consultanților Fiscali.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3635/2015 din 11 decembrie 2015 pentru aprobarea Procedurii de depunere la organul fiscal a documentului de certificare întocmit de consultantul fiscal, precum și a Procedurii privind schimbul de informații între Agenția Națională de Administrare Fiscală și Camera Consultanților Fiscali

(4) Certificarea declarației fiscale de către un consultant fiscal care nu este înscris ca membru activ în Registrul consultanților fiscali și al societăților de consultanță fiscală sau de către o persoană care nu are calitatea de consultant fiscal are ca efect lipsa certificării.

(5) Organul fiscal central notifică contribuabilul/plătitorul în cazul în care constată că a fost depusă o declarație fiscală certificată de un consultant fiscal care nu este înscris ca membru activ în Registrul consultanților fiscali și al societăților de consultanță fiscală sau de către o persoană care nu are calitatea de consultant fiscal, potrivit legii. în cazul în care certificarea nu se depune în termen de 30 de zile de la notificare, sunt aplicabile prevederile alin. (4).

(6) Certificarea declarației fiscale de către un consultant fiscal reprezintă un criteriu de evaluare în analiza de risc efectuată de organul fiscal central în scopul selectării contribuabililor/plătitorilor pentru inspecția fiscală.

ART. 105 Corectarea declarației fiscale

(1) Declarația de impunere poate fi corectată de către contribuabil/plătitor, pe perioada termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale.

(2) Declarația informativă poate fi corectată de către contribuabil/plătitor indiferent de perioada la care se referă.

(3) Declarațiile prevăzute la alin. (1) și (2) pot fi corectate prin depunerea unei declarații rectificative.

(4) în cazul taxei pe valoarea adăugată, corectarea erorilor din deconturile de taxă se realizează potrivit prevederilor Codului fiscal. Erorile materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată se corectează potrivit procedurii aprobate prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3604/2015 din 9 decembrie 2015 pentru aprobarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată

(5) Declarația de impunere nu poate fi depusă și nu poate fi corectată după anularea rezervei verificării ulterioare.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), declarația de impunere poate fi depusă sau corectată după anularea rezervei verificării ulterioare în următoarele situații:

a) în situația în care corecția se datorează îndeplinirii sau neîndeplinirii unei condiții prevăzute de lege care impune corectarea bazei de impozitare și/sau a creanței fiscale aferente;

b) în situaţia în care prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au stabilit în sarcina plătitorului obligaţii de plată reprezentând venituri sau diferenţe de venituri către beneficiarii acestora ori plata unor sume sau acceptarea unor cheltuieli care generează modificarea bazei de impozitare şi a obligaţiilor fiscale aferente unor perioade pentru care s-a anulat rezerva verificării ulterioare.

(7) în situațiile prevăzute la alin. (6), contribuabilul/plătitorul trebuie să menționeze în declarația de impunere depusă sau rectificată temeiul legal pentru depunerea ori corectarea bazei de impozitare și/sau a creanței fiscale aferente.

(8) în situația în care în timpul inspecției fiscale contribuabilul/plătitorul depune sau corectează declarația de impunere aferentă perioadelor și creanțelor fiscale ce fac obiectul inspecției fiscale, aceasta nu va fi luată în considerare de organul fiscal.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 587/2016 din 1 februarie 2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă

CAPITOLUL IV Stabilirea bazei de impozitare prin estimare

ART. 106 Dreptul organului fiscal de a stabili baza de impozitare prin estimare

(1) Organul fiscal stabilește baza de impozitare și creanța fiscală aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impozitare, folosind orice probă și mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situația fiscală corectă.

(2) Stabilirea prin estimare a bazei de impozitare se efectuează în situații cum ar fi:

a) în situația prevăzută la art. 107 alin. (1) - (4);

b) în situația în care organul fiscal nu poate determina situația fiscală corectă și constată că evidențele contabile sau fiscale ori declarațiile fiscale sau documentele și informațiile prezentate în cursul controlului fiscal sunt incorecte, incomplete, precum și în situația în care acestea nu există ori nu sunt puse la dispoziția organelor fiscale.

(3) în situațiile în care, potrivit legii, organul fiscal este îndreptățit să stabilească prin estimare bazele de impozitare, acesta identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale. Organul fiscal are obligația menționării în actul de impunere a motivelor de fapt și a temeiului de drept care au determinat folosirea estimării, precum și a criteriilor de estimare.

(4) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central și în scopul stabilirii prin estimare a bazei de impozitare, organul fiscal poate folosi metode de stabilire prin estimare a bazelor de impozitare, aprobate prin ordin al președintelui A.N.A.F.

(5) Cuantumul creanțelor fiscale rezultate din aplicarea prevederilor prezentului articol sunt stabilite sub rezerva verificării ulterioare, cu excepția celor stabilite în cadrul unei inspecții fiscale.

ART. 107 Stabilirea din oficiu a creanțelor fiscale ca urmare a nedepunerii declarației de impunere

(1) Nedepunerea declarației de impunere dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a creanțelor fiscale prin decizie de impunere. Stabilirea din oficiu nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului/plătitorului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației de impunere. Aceste prevederi nu sunt aplicabile după începerea inspecției fiscale pentru obligațiile fiscale nedeclarate.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 962/2016 din 11 martie 2016 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor și contribuțiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă.

(2) în înștiințarea prevăzută la alin. (1) organul fiscal informează contribuabilul/plătitorul cu privire la consecințele nedepunerii declarației de impunere.

(3) Stabilirea din oficiu a creanței fiscale se face prin estimarea bazei de impozitare, potrivit art. 106. Organul fiscal procedează la estimarea creanței fiscale ori de câte ori informațiile deținute de organul fiscal nu permit estimarea bazei de impozitare.

(4) Pentru creanțele fiscale administrate de organul fiscal central, înștiințarea pentru nedepunerea declarațiilor și stabilirea din oficiu a creanțelor fiscale nu se face în cazul contribuabilului/plătitorului inactiv, atât timp cât se găsește în această situație.

(5) Contribuabilul/Plătitorul poate depune declarația de impunere pentru creanțele fiscale ce au format obiectul deciziei de impunere emisă potrivit alin. (1), în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei, sub sancțiunea decăderii, chiar dacă acest termen se împlinește după împlinirea termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale. Decizia de impunere se anulează de organul fiscal la data depunerii declarației de impunere.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 962/2016 din 11 martie 2016 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor și contribuțiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă.

ORDIN nr. 3.726/2017 pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.695/2016 pentru aprobarea formularelor privind definitivarea impozitului anual pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice

(6) în cazul în care se depune declarația de impunere potrivit alin. (5), după împlinirea termenului de prescripție prevăzut la art. 110, de la data depunerii declarației începe să curgă un nou termen de prescripție.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 1110/2016 din 31 martie 2016 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3622/2015 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare utilizate în administrarea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice.

ORDIN nr. 3567/2017 privind aprobarea unor formulare utilizate pentru stabilirea din oficiu a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice

ORDIN Nr. 1869/2018 din 31 iulie 2018 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice

CAPITOLUL V Despre evidențele fiscale și contabile

ART. 108 Obligația de a conduce evidența fiscală

(1) în vederea stabilirii stării de fapt fiscale și a obligațiilor fiscale datorate, contribuabilul/plătitorul are obligația să conducă evidențe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.

(2) în vederea documentării respectării principiului valorii de piață contribuabilul/plătitorul care desfășoară tranzacții cu persoane afiliate are obligația să întocmească dosarul prețurilor de transfer. La solicitarea organului fiscal central competent contribuabilul/plătitorul are obligația de a prezenta dosarul prețurilor de transfer. Cuantumul tranzacțiilor pentru care contribuabilul/plătitorul are obligația întocmirii dosarului prețurilor de transfer, termenele pentru întocmirea acestuia, conținutul dosarului prețurilor de transfer, precum și condițiile în care se solicită acesta se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 446/2016 din 22 ianuarie 2016 privind cuantumul tranzacțiilor, termenele pentru întocmire, conținutul și condițiile de solicitare a dosarului prețurilor de transfer și procedura de ajustare/estimare a prețurilor de transfer

(3) Sunt evidențe fiscale registrele, situațiile, precum și orice alte înscrisuri care, potrivit legislației fiscale, trebuie întocmite în mod obligatoriu în scopul stabilirii stării de fapt fiscale și a creanțelor fiscale, cum ar fi: jurnalul pentru vânzări, jurnalul pentru cumpărări, registrul de evidență fiscală.

ART. 109 Reguli pentru conducerea evidențelor contabile și fiscale

(1) Evidențele contabile și fiscale se păstrează, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, la sediul social ori la sediile secundare ale acestuia, inclusiv pe suport electronic, sau pot fi încredințate spre păstrare unei societăți autorizate, potrivit legii, să presteze servicii de arhivare.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), evidențele contabile și fiscale ale exercițiului financiar în curs se păstrează, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, la sediul social ori la sediile secundare ale acestuia sau, în perioada 1 - 25 a lunii următoare perioadei fiscale de raportare, la sediul persoanei fizice ori juridice autorizate pentru prelucrarea lor în vederea întocmirii declarațiilor fiscale.

(3) Dispozițiile legale privind păstrarea, arhivarea și limba folosită pentru evidențele contabile sunt aplicabile și pentru evidențele fiscale.

(4) în cazul în care evidențele contabile și fiscale sunt ținute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic contribuabilul/plătitorul este obligat să păstreze și să prezinte aplicațiile informatice cu ajutorul cărora le-a generat.

(5) Contribuabilul/Plătitorul este obligat să evidențieze veniturile realizate și cheltuielile efectuate din activitățile desfășurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror altor documente prevăzute de lege.

(6) Contribuabilul/Plătitorul este obligat să utilizeze pentru activitatea desfășurată documente primare și de evidență contabilă stabilite prin lege și să completeze integral rubricile formularelor, corespunzător operațiunilor înregistrate.

(7) Organul fiscal poate lua în considerare orice evidențe relevante pentru impozitare ținute de contribuabil/plătitor.

CAPITOLUL VI Prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale

ART. 110 Obiectul, termenul și momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de stabilire a creanțelor fiscale

(1) Dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală, dacă legea nu dispune altfel.

(3) Dreptul de a stabili creanțe fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârșirii faptei ce constituie infracțiune sancționată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

ART. 111 Întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale

(1) Termenele de prescripție prevăzute la art. 110 se întrerup:

a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;

b) la data depunerii de către contribuabil/plătitor a declarației de impunere după expirarea termenului legal de depunere a acesteia;

c) la data la care contribuabilul/plătitorul corectează declarația de impunere sau efectuează un alt act voluntar de recunoaștere a creanței fiscale datorate.

(2) Termenele de prescripție prevăzute la art. 110 se suspendă:

a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;

b) pe perioada cuprinsă între data începerii inspecției fiscale/verificării situației fiscale personale și data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecției fiscale/verificării situației fiscale personale, în condițiile respectării duratei legale de efectuare a acestora;

c) pe timpul cât contribuabilul/plătitorul se sustrage de la efectuarea inspecției fiscale/verificării situației fiscale personale;

d) pe perioada cuprinsă între data declarării unui contribuabil/plătitor inactiv și data reactivării acestuia.

e) pe perioada cuprinsă între data comunicării către organele de urmărire penală a procesului-verbal de sesizare a organelor de urmărire penală sau a procesului-verbal întocmit ca urmare a solicitării organelor de urmărire penală adresată organelor fiscale de a efectua constatări cu privire la faptele care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează şi data rămânerii definitive a soluţiei de rezolvare a cauzei penale.

ART. 112 Efectul împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale

Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a creanței fiscale, procedează la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanță fiscală.


TITLUL VI Controlul fiscal

CAPITOLUL I Inspecția fiscală

ART. 113 Obiectul inspecției fiscale

(1) Inspecția fiscală reprezintă activitatea ce are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor în legătură cu stabilirea obligațiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare și a situațiilor de fapt aferente, stabilirea diferențelor de obligații fiscale principale.

(2) în scopul efectuării inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală procedează la:

a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului;

b) verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilă şi fiscală a contribuabilului/plătitorului, inclusiv din fişierul standard de control fiscal;

c) analiza și evaluarea informațiilor fiscale, în vederea confruntării declarațiilor fiscale cu informațiile proprii sau din alte surse și, după caz, a descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legislației fiscale;

d) verificarea, constatarea și investigarea fiscală a actelor și faptelor rezultând din activitatea contribuabilului/plătitorului supus inspecției sau altor persoane privind legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de legislația fiscală și contabilă;

e) solicitarea de informații de la terți;

f) verificarea locurilor unde se realizează activități generatoare de venituri impozabile ori unde se află bunurile impozabile;

g) solicitarea de explicații scrise de la reprezentantul legal al contribuabilului/plătitorului sau împuternicitul acestuia ori de la persoanele prevăzute la art. 124 alin. (1), după caz, ori de câte ori acestea sunt necesare în timpul inspecției fiscale, pentru clarificarea și definitivarea constatărilor;

h) informarea reprezentantului legal al contribuabilului/plătitorului sau a împuternicitului acestuia, după caz, cu privire la constatările inspecției fiscale, precum și discutarea acestora;

i) stabilirea corectă a bazei de impunere, a diferențelor datorate în plus sau în minus, după caz, față de obligația fiscală principală declarată de către contribuabil/plătitor și/sau stabilită, după caz, de organul fiscal;

j) sancționarea potrivit legii a faptelor reprezentând încălcări ale legislației fiscale și contabile constatate și dispunerea de măsuri pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la prevederile legislației fiscale și contabile;

k) dispunerea măsurilor asigurătorii în condițiile legii;

l) aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3711/2015 din 18 decembrie 2015 privind modelul și conținutul formularelor și documentelor utilizate în activitatea de inspecție fiscală

(3) Nu intră în atribuțiile inspecției fiscale efectuarea de constatări tehnico-științifice sau orice alte verificări solicitate de organele de urmărire penală în vederea lămuririi unor fapte ori împrejurări ale cauzelor aflate în lucru la aceste instituții.

ART. 114 Persoanele supuse inspecției fiscale

Inspecția fiscală se exercită asupra oricăror persoane și entități, indiferent de forma lor de organizare, care au obligații de stabilire, reținere sau plată a obligațiilor fiscale prevăzute de lege.

ART. 115 Formele și întinderea inspecției fiscale

(1) Formele de inspecție fiscală sunt:

a) inspecția fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a modului de îndeplinire a tuturor obligațiilor fiscale și a altor obligații prevăzute de legislația fiscală și contabilă ce revin unui contribuabil/plătitor, pentru o perioadă de timp determinată;

b) inspecția fiscală parțială, care reprezintă activitatea de verificare a modului de îndeplinire a uneia sau mai multor obligații fiscale, precum și a altor obligații prevăzute de legislația fiscală și contabilă, ce revin unui contribuabil/plătitor pentru o perioadă de timp determinată.

(2) Organul de inspecție fiscală decide asupra efectuării unei inspecții fiscale generale sau parțiale, pe baza analizei de risc.

(3) Inspecția fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legislației fiscale/contabile.

ART. 116 Metode de control

(1) Pentru efectuarea inspecţiei fiscale se pot folosi următoarele metode:

a) inspecţia prin sondaj care constă în activitatea de verificare selectivă a perioadelor impozabile, documentelor şi operaţiunilor semnificative, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale;

b) inspecţia exhaustivă care constă în activitatea de verificare a tuturor perioadelor impozabile, precum şi a documentelor şi operaţiunilor semnificative, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale;

c) inspecţia electronică, care constă în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente informatice specializate.

(2) Selectarea documentelor și a operațiunilor semnificative se apreciază de inspector.

(3) în cazul efectuării inspecției fiscale de către organul fiscal central, prin ordin al președintelui A.N.A.F. se pot aproba metode și proceduri de sondaj.

ART. 117 Perioada supusă inspecției fiscale

(1) Inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale.

(2) Selectarea perioadelor care vor fi supuse inspecţiei fiscale se efectuează de organul fiscal în funcţie de riscul fiscal identificat. Inspecţia fiscală se poate extinde, cu respectarea alin. (1) şi asupra celorlalte perioade fiscale neverificate.

ART. 118 Reguli privind inspecția fiscală

(1) Activitatea de inspecție fiscală se organizează și se desfășoară în baza unor programe anuale, trimestriale și lunare. Condițiile pentru întocmirea programelor se aprobă astfel:

a) prin ordin al președintelui A.N.A.F., în cazul inspecției fiscale efectuate de organul fiscal central;

b) prin acte ale autorităților administrației publice locale emise în condițiile legii, în cazul inspecției fiscale efectuate de organul fiscal local.

(2) Inspecția fiscală se exercită pe baza principiilor independenței, unicității, autonomiei, ierarhizării, teritorialității și descentralizării.

(3) Inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare tip de creanță fiscală și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

(4) La începerea inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală trebuie să prezinte contribuabilului/plătitorului legitimația de inspecție și ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de inspecție fiscală. începerea inspecției fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control ori de câte ori există obligația ținerii acestuia.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3711/2015 din 18 decembrie 2015 privind modelul și conținutul formularelor și documentelor utilizate în activitatea de inspecție fiscală

ORDIN nr. 2225/2016 din 26 iulie 2016 privind legitimațiile de verificare fiscală

(5) Inspecția fiscală are în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt și raporturile juridice care sunt relevante pentru impozitare sau verificarea modului de respectare a altor obligații prevăzute de legislația fiscală și contabilă.

(6) Inspecția fiscală se efectuează în așa fel încât să afecteze cât mai puțin activitatea curentă a contribuabilului/plătitorului și să utilizeze eficient timpul stabilit pentru efectuarea inspecției fiscale.

(7) La finalizarea inspecției fiscale, contribuabilul/plătitorul este obligat să dea o declarație scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziție toate documentele și informațiile solicitate pentru inspecția fiscală. în declarație se menționează și faptul că au fost restituite toate documentele solicitate și puse la dispoziție de contribuabil/plătitor.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3711/2015 din 18 decembrie 2015 privind modelul și conținutul formularelor și documentelor utilizate în activitatea de inspecție fiscală

(8) Contribuabilul/Plătitorul are obligația să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecției fiscale, în termenele și condițiile stabilite de organul de inspecție fiscală.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3833/2015 din 29 decembrie 2015 pentru aprobarea formularului "Dispoziție privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală"

ORDIN Nr. 2117/2018 din 27 august 2018 privind aprobarea modelului si continutului formularelor si documentelor utilizate in activitatea de verificare a situatiei fiscale personale

ART. 119 Competența de efectuare a inspecției fiscale

(1) Inspecția fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit și neîngrădit de organul fiscal competent potrivit cap. I și II ale titlului III. Organele fiscale care sunt competente să efectueze inspecția fiscală sunt denumite în sensul prezentului capitol organe de inspecție fiscală.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), competenţa de efectuare a inspecţiei fiscale în cazul creanţelor administrate de organul fiscal central poate fi stabilită prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. şi în sarcina altor organe fiscale care nu au competenţă potrivit cap. I al titlului III.

ART. 120 Reguli speciale privind competența de efectuare a inspecției fiscale de către organul fiscal central

(1) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al președintelui A.N.A.F. se pot constitui, la nivelul aparatului central, structuri care au competență în efectuarea inspecției fiscale pe întreg teritoriul țării.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3696/2015 din 16 decembrie 2015 pentru stabilirea unor competențe de exercitare a inspecției fiscale pe întreg teritoriul țării

(2) Competența de efectuare a inspecției fiscale de către organul fiscal central se poate delega altui organ fiscal central, în condițiile stabilite prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 767/2016 din 19 februarie 2016 privind condițiile de delegare a competenței altui organ de inspecție fiscală pentru efectuarea unei acțiuni de inspecție fiscală

(3) în cazul delegării competenței potrivit alin. (2), organul de inspecție fiscală căruia i s-a delegat competența înștiințează contribuabilul/plătitorul despre delegarea de competență.

ART. 121 Selectarea contribuabililor/plătitorilor pentru inspecție fiscală

(1) Selectarea contribuabililor/plătitorilor ce urmează a fi supuși inspecției fiscale este efectuată de către organul de inspecție fiscală competent, în funcție de nivelul riscului. Nivelul riscului se stabilește pe baza analizei de risc.

(2) Contribuabilul/Plătitorul nu poate face obiecții cu privire la procedura de selectare folosită.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul solicitărilor primite de la alte instituții ale statului, precum și în cazul în care în alte acte normative este prevăzută efectuarea unei acțiuni de inspecție fiscală.

ART. 122 Avizul de inspecție fiscală

(1) înaintea desfășurării inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală are obligația să înștiințeze, în scris, contribuabilul/plătitorul în legătură cu acțiunea care urmează să se desfășoare, prin transmiterea unui aviz de inspecție fiscală.

(2) Avizul de inspecție fiscală se comunică contribuabilului/plătitorului, înainte de începerea inspecției fiscale, astfel:

a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;

b) cu 15 zile pentru ceilalți contribuabili/plătitori.

(3) Contribuabilul/Plătitorul poate renunța la beneficiul perioadei de comunicare a avizului de inspecție fiscală prevăzut la alin. (2).

(4) Avizul de inspecție fiscală se comunică la începerea inspecției fiscale în următoarele situații:

a) în cazul efectuării unei inspecții fiscale la un contribuabil/plătitor aflat în procedura de insolvență;

b) în cazul în care, ca urmare a unui control inopinat, se impune începerea imediată a inspecției fiscale;

c) pentru extinderea inspecției fiscale la perioade sau creanțe fiscale, altele decât cele cuprinse în avizul de inspecție fiscală inițial;

d) în cazul refacerii inspecției fiscale ca urmare a unei decizii de soluționare a contestației;

e) în cazul unor cereri ale contribuabilului/plătitorului pentru a căror soluționare, ca urmare a analizei de risc, este necesară efectuarea inspecției fiscale.

(5) în cazul prevăzut la alin. (2), după primirea avizului de inspecție fiscală, contribuabilul/plătitorul poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate, amânarea datei de începere a inspecției fiscale. Amânarea se aprobă sau se respinge prin decizie emisă de conducătorul activității de inspecție fiscală care se comunică contribuabilului. în cazul în care cererea de amânare a fost admisă, în decizie se menționează și data la care a fost reprogramată inspecția fiscală.

(6) în cazul prevăzut la alin. (4), contribuabilul/plătitorul poate solicita suspendarea inspecției fiscale. Prevederile art. 127 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(7) Avizul de inspecție fiscală cuprinde:

a) temeiul juridic al inspecției fiscale;

b) data de începere a inspecției fiscale;

c) obligațiile fiscale, alte obligații prevăzute de legislația fiscală și contabilă, precum și perioadele ce urmează a fi supuse inspecției fiscale;

d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecției fiscale.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3711/2015 din 18 decembrie 2015 privind modelul și conținutul formularelor și documentelor utilizate în activitatea de inspecție fiscală

ART. 123 Începerea inspecției fiscale

(1) în situația în care data de începere a inspecției fiscale înscrisă în aviz este ulterioară împlinirii termenului prevăzut la art. 122 alin. (2), inspecția fiscală nu poate începe înainte de data înscrisă în aviz.

(2) Data începerii inspecției fiscale este data menționată în registrul unic de control ori de câte ori există obligația ținerii acestuia. în cazul contribuabilului/plătitorului care nu ține sau nu prezintă organului de inspecție fiscală registrul unic de control, această dată se înscrie într-un proces-verbal de constatare. Procesul-verbal se semnează de către organul de inspecție fiscală și contribuabil/plătitor și se înregistrează la registratura contribuabilului/plătitorului ori de câte ori există o astfel de registratură.

(3) Dacă inspecția fiscală nu poate începe în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data prevăzută în aviz, contribuabilul/plătitorul este înștiințat, în scris, asupra noii date de începere a inspecției fiscale.

ART. 124 Obligația de colaborare a contribuabilului/plătitorului

(1) La începerea inspecției fiscale, contribuabilul/plătitorul trebuie informat că poate numi persoane care să dea informații. Dacă informațiile furnizate de contribuabil/plătitor sau de către persoana numită de acesta sunt insuficiente, atunci organul de inspecție fiscală se poate adresa și altor persoane pentru obținerea de informații necesare realizării inspecției fiscale.

(2) Contribuabilul/Plătitorul are obligația să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta este obligat să dea informații, să prezinte la locul de desfășurare a inspecției fiscale toate documentele, precum și orice alte date necesare clarificării situațiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

(3) Pe toată durata exercitării inspecției fiscale contribuabilul/plătitorul are dreptul de a beneficia de asistență de specialitate sau juridică.

ART. 125 Locul și timpul desfășurării inspecției fiscale

(1) Inspecția fiscală se desfășoară, de regulă, în spațiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului. Contribuabilul/Plătitorul trebuie să pună la dispoziție un spațiu adecvat, precum și logistica necesară desfășurării inspecției fiscale.

(2) Dacă nu există sau nu poate fi pus la dispoziție un spațiu de lucru adecvat pentru derularea inspecției fiscale, atunci activitatea de inspecție se poate desfășura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul/plătitorul.

(3) Indiferent de locul unde se desfășoară inspecția fiscală, organul de inspecție fiscală are dreptul să inspecteze locurile în care se desfășoară activitatea, sau unde se află bunurile impozabile, în prezența contribuabilului/plătitorului ori a unei persoane desemnate de acesta.

(4) Inspecția fiscală se desfășoară, de regulă, în timpul programului de lucru al contribuabilului/plătitorului. Inspecția fiscală se poate desfășura și în afara programului de lucru al contribuabilului/plătitorului, cu acordul scris al acestuia și cu aprobarea conducătorului organului de inspecție fiscală.

ART. 126 Durata efectuării inspecției fiscale

(1) Durata efectuării inspecției fiscale este stabilită de organul de inspecție fiscală, în funcție de obiectivele inspecției, și nu poate fi mai mare de:

a) 180 de zile pentru contribuabilii mari, precum și pentru contribuabilii/plătitorii care au sedii secundare, indiferent de mărime;

b) 90 de zile pentru contribuabilii mijlocii;

c) 45 de zile pentru ceilalți contribuabili.

(2) În cazul în care inspecţia fiscală nu se finalizează într-o perioadă reprezentând dublul perioadei prevăzute la alin. (1) în care nu se includ perioadele de suspendare legală a inspecţiei fiscale, inspecţia fiscală încetează, fără a se emite raport de inspecţie fiscală şi decizie de impunere sau decizie de nemodificare a bazei de impunere. În acest caz, organul de inspecţie fiscală poate relua inspecţia, cu aprobarea organului ierarhic superior celui care a aprobat inspecţia fiscală iniţială, o singură dată pentru aceeaşi perioadă şi aceleaşi obligaţii fiscale, cu respectarea prevederilor art. 117 alin. (1).

(2^1) În cazul în care inspecţia fiscală a început şi intervine încetarea persoanei juridice sau decesului persoanei fizice ca subiecte de drept fiscal, inspecţia fiscală continuă cu succesorii persoanei respective, dacă aceştia există. În acest caz, creanţa fiscală se stabileşte pe numele succesorilor. În cazul în care nu există succesori inspecţia fiscală încetează.

(2^2) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (2^1) se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

(3) în cazul încetării inspecției fiscale potrivit alin. (2), prevederile art. 111 alin. (2) lit. b) nu sunt aplicabile.

ART. 127 Suspendarea inspecției fiscale

(1) Conducătorul inspecției fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecții fiscale în oricare din următoarele situații și numai dacă apariția acestei situații împiedică finalizarea inspecției fiscale:

a) pentru desfășurarea unuia sau mai multor controale încrucișate în legătură cu actele și operațiunile efectuate de contribuabilul/plătitorul supus inspecției fiscale;

b) pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de organul de inspecție fiscală, inclusiv în situația în care acestea privesc elaborarea și prezentarea dosarului prețurilor de transfer;

c) pentru emiterea unei decizii a Comisiei fiscale centrale;

d) pentru efectuarea unei expertize, potrivit art. 63;

e) pentru efectuarea de cercetări specifice în vederea identificării unor persoane sau stabilirii realității unor tranzacții;

f) pentru solicitarea de informații sau documente de la autorități, instituții ori terți, inclusiv de la autorități fiscale din alte state, în legătură cu obiectul inspecției fiscale;

g) pentru finalizarea unor acțiuni de control fiscal efectuate în condițiile legii la același contribuabil/plătitor care pot influența rezultatele inspecției fiscale;

h) pentru efectuarea verificărilor la ceilalţi membri ai grupului fiscal/grupului fiscal unic, definite potrivit Codului fiscal;

i) atunci când, în scopul valorificării informațiilor rezultate din alte acțiuni de inspecție fiscală sau obținute de la alte autorități ori de la terți, se impune începerea de îndată a unei inspecții fiscale la un alt contribuabil/plătitor;

i^1) în situaţia în care organul de inspecţie fiscală este sesizat sau i se aduce la cunoştinţă, în timpul inspecţiei fiscale că împotriva contribuabilului/plătitorului se află în desfăşurare o procedură judiciară în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare care fac obiectul inspecţiei fiscale sau în situaţia în care documentele financiar-contabile ale contribuabilului au fost ridicate de organul de urmărire penală, fără a putea fi puse la dispoziţia organului de inspecţie fiscală.

j) în alte cazuri temeinic justificate.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), inspecţia fiscală este suspendată până la data la care încetează motivul suspendării, dar nu mai mult de 6 luni de la data suspendării. Termenul de 6 luni nu operează în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. i^1). În acest caz, inspecţia fiscală se reia după data finalizării procedurii judiciare sau după data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, precum şi după data la care organul de inspecţie fiscală are acces la documentele financiar-contabile ale contribuabilului.

(3) Conducătorul inspecției fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecții fiscale la cererea justificată a contribuabilului/plătitorului. în acest caz, suspendarea nu poate fi mai mare de 3 luni.

(4) Conducătorul inspecției fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecții fiscale în situația în care soluționarea contestației formulate împotriva unui act administrativ fiscal emis anterior sau a unei acțiuni în contencios-administrativ, pentru același contribuabil/plătitor, poate influența rezultatele inspecției fiscale în curs. în acest caz, inspecția fiscală se reia după emiterea deciziei de soluționare a contestației sau după data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

(5) Ori de câte ori conducătorul inspecţiei fiscale decide suspendarea inspecţiei, se emite o decizie de suspendare care se comunică contribuabilului/plătitorului. Suspendarea începe de la data prevăzută în decizie. În cazul în care în decizie nu este prevăzută o astfel de dată suspendarea începe de la data comunicării deciziei de suspendare.

(6) În termen de cel mult 10 zile de la încetarea motivului suspendării sau la împlinirea perioadei de suspendare prevăzută la alin. (2) sau (3), organul de inspecţie înştiinţează contribuabilul/plătitorul privind încetarea suspendării şi stabileşte data la care se reia inspecţia fiscală.

(7) Perioadele în care inspecția fiscală este suspendată nu sunt incluse în calculul duratei acesteia.

(8) Prevederile art. 124 alin. (1) şi (2) nu sunt aplicabile pe perioada suspendării inspecţiei fiscale.

(9) Contribuabilul/plătitorul are dreptul de a fi informat cu privire la orice alt mijloc de probă obţinut de organul fiscal, ca urmare a acţiunilor ce au constituit cauze de suspendare conform alin. (1), şi care are legătură cu situaţia fiscală a contribuabilului/plătitorului, cu excepţia cazului în care obiective de interes general justifică restrângerea accesului la respectivele probe, caz în care contribuabilul este informat în mod corespunzător despre obiectivele a căror protejare împiedică accesul acestuia la probe.

(10) Contribuabilul/plătitorul poate contesta decizia de suspendare, potrivit titlului VIII.

ART. 128 Reverificarea

(1) Prin excepţie de la prevederile art. 118 alin. (3), conducătorul organului de inspecţie fiscală poate decide reverificarea unor tipuri de obligaţii fiscale pentru o anumită perioadă impozabilă, la propunerea organului de inspecţie fiscală desemnat cu efectuarea inspecţiei sau la cererea contribuabilului, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii cumulative:

a) după încheierea inspecţiei fiscale apar date suplimentare care erau necunoscute organului de inspecţie fiscală sau, după caz, contribuabilului, la data efectuării inspecţiei fiscale;

b) datele suplimentare influenţează rezultatele inspecţiei fiscale încheiate.

(2) Prin date suplimentare se înţelege orice fapt sau mijloc de probă de care se ia cunoştinţă ulterior inspecţiei, de natură să modifice rezultatele inspecţiei anterioare.

(2^1) Contribuabilul poate solicita reverificarea în situaţiile în care nu poate corecta declaraţia de impunere potrivit art. 105 alin. (6).

(3) La începerea acțiunii de reverificare, organul de inspecție fiscală este obligat să comunice contribuabilului/plătitorului decizia de reverificare, care poate fi contestată în condițiile prezentului cod. Decizia se comunică în condițiile prevăzute la art. 122 alin. (2) - (6). în acest caz nu se emite și nu se comunică aviz de inspecție fiscală.

(4) Decizia de reverificare conține, pe lângă elementele prevăzute la art. 46 și elementele prevăzute la art. 122 alin. (7) lit. b) - d).

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 825/2016 din 22 februarie 2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie de reverificare"

ART. 129 Refacerea inspecției fiscale

(1) în situația în care, ca urmare a deciziei de soluționare emise potrivit art. 279 se desființează total sau parțial actul administrativ-fiscal atacat, emis în procedura de inspecție fiscală, organul de inspecție fiscală reface inspecția fiscală, cu respectarea dispozițiilor art. 276 alin. (3).

(2) Refacerea inspecției fiscale trebuie să respecte strict perioadele fiscale, precum și considerentele deciziei de soluționare a contestației care au condus la desființare, astfel cum acestea sunt menționate în decizie.

(3) Refacerea inspecției fiscale și emiterea noului act administrativ-fiscal sunt posibile chiar dacă pentru perioadele și obligațiile fiscale vizate de refacere s-a anulat rezerva verificării ulterioare potrivit art. 94 alin. (3).

(4) Refacerea inspecției fiscale se realizează de către o altă echipă de inspecție fiscală decât cea care a încheiat actul desființat.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), refacerea inspecţiei fiscale se realizează de către aceeaşi echipă de inspecţie care a încheiat actul desfiinţat dacă, din motive obiective, nu există posibilitatea refacerii inspecţiei fiscale de către o altă echipă de inspecţie.

ART. 130 Dreptul contribuabilului/plătitorului de a fi informat

(1) Contribuabilul/Plătitorul trebuie informat pe parcursul desfășurării inspecției fiscale despre aspectele constatate în cadrul acțiunii de inspecție fiscală, iar la încheierea acesteia, despre constatările și consecințele lor fiscale.

(2) Organul de inspecţie fiscal comunică contribuabilului/plătitorului proiectul de raport de inspecţie fiscală, în format electronic sau pe suport hârtie, acordându-i acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere. În acest scop, odată cu comunicarea proiectului de raport, organul de inspecţie fiscală comunică şi data, ora şi locul la care va avea loc discuţia finală, însă nu mai devreme de 3 zile lucrătoare de la data comunicării proiectului de raport de inspecţie fiscală, respectiv 5 zile lucrătoare în cazul marilor contribuabili. Perioada necesară pentru îndeplinirea audierii în condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (3) lit. b) nu se include în calculul duratei inspecţiei fiscale.

(3) Contribuabilul/Plătitorul poate renunța la discuția finală, notificând acest fapt organului de inspecție fiscală.

(4) Data încheierii inspecției fiscale este data programată pentru discuția finală cu contribuabilul/plătitorul sau data notificării de către contribuabil/plătitor că renunță la acest drept.

(5) Contribuabilul/Plătitorul are dreptul să își prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatările organului de inspecție fiscală, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încheierii inspecției fiscale. în cazul marilor contribuabili termenul de prezentare a punctului de vedere este de cel mult 7 zile lucrătoare. Termenul poate fi prelungit pentru motive justificate cu acordul conducătorului organului de inspecție fiscală.

ART. 131 Rezultatul inspecției fiscale

(1) Rezultatul inspecţiei fiscale se consemnează, în scris, într-un raport de inspecţie fiscală, în care se prezintă constatările organului de inspecţie fiscală din punctul de vedere faptic şi legal şi consecinţele lor fiscale, cu excepţia cazurilor în care se fac constatări în legătură cu săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare care fac obiectul inspecţiei fiscale, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 132. Procedura de aplicare se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

(2) Raportul de inspecţie fiscală se întocmeşte la finalizarea inspecţiei fiscale şi cuprinde constatările în legătură cu toate perioadele şi toate obligaţiile fiscale înscrise în Avizul de inspecţie fiscală, precum şi în legătură cu alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă ce au făcut obiectul verificării. În cazul în care contribuabilul/plătitorul şi-a exercitat dreptul prevăzut la art. 130 alin. (5), raportul de inspecţie fiscală cuprinde şi opinia organului de inspecţie fiscală, motivată în drept şi în fapt, cu privire la punctul de vedere exprimat de contribuabil/plătitor.

(3) La raportul de inspecție fiscală se anexează, ori de câte ori este cazul, acte privind constatări efectuate la sediul contribuabilului/plătitorului sau la sediile secundare ale acestuia, cum ar fi procese-verbale încheiate cu ocazia controalelor inopinate sau de constatare la fața locului și alte asemenea acte.

(4) Pentru fiecare perioadă şi obligaţie fiscală ce au făcut obiectul constatărilor, raportul de inspecţie fiscală stă la baza emiterii:

a) deciziei de impunere, pentru diferențe în plus sau în minus de obligații fiscale principale aferente diferențelor de baze de impozitare;

b) deciziei de nemodificare a bazelor de impozitare, dacă nu se constată diferențe ale bazelor de impozitare și respectiv de obligații fiscale principale;

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3707/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie privind nemodificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale"

c) deciziei de modificare a bazelor de impozitare dacă se constată diferențe ale bazelor de impozitare, dar fără stabilirea de diferențe de obligații fiscale principale.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3706/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale"

(5) Deciziile prevăzute la alin. (4) se emit în termen de cel mult 25 de zile lucrătoare de la data încheierii inspecției fiscale.

(6) Deciziile prevăzute la alin. (4) se comunică contribuabilului/plătitorului în condițiile art. 47.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3710/2015 din 18 decembrie 2015 privind modelul și conținutul Raportului de inspecție fiscală întocmit la persoane juridice

ORDIN nr. 3709/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice"

ORDIN nr. 3772/2015 din 23 decembrie 2015 privind modelul și conținutul Raportului de inspecție fiscală întocmit la persoane fizice

ORDIN nr. 3771/2015 din 23 decembrie 2015 privind aprobarea modelului și conținutului unor documente utilizate în cadrul inspecției fiscale la persoane fizice

ART. 132 Sesizarea organelor de urmărire penală

(1) Organul de inspecție fiscală are obligația de a sesiza organele judiciare competente în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală.

(2) în situațiile prevăzute la alin. (1) organul de inspecție fiscală are obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție fiscală și de către contribuabilul/plătitorul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului/plătitorului. în cazul în care cel supus inspecției fiscale refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală consemnează despre aceasta în procesul-verbal. în toate cazurile procesul-verbal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului.

(3) Procesul-verbal întocmit potrivit alin. (2) reprezintă act de sesizare și stă la baza documentației de sesizare a organelor de urmărire penală.

ART. 133 Decizia de impunere provizorie

(1) Pe perioada desfășurării inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală emite decizii de impunere provizorii pentru obligațiile fiscale principale suplimentare aferente unei perioade și unui tip de obligație verificată. în acest caz, prin excepție de la prevederile art. 131, nu se întocmește raport de inspecție fiscală. în acest scop, organul fiscal informează în cel mult 5 zile lucrătoare, contribuabilul/plătitorul cu privire la finalizarea unei perioade fiscale și a unui tip de obligație fiscală verificată.

(2) Deciziile de impunere provizorii prevăzute la alin. (1) se emit la cererea contribuabilului/plătitorului, în scopul plății obligațiilor fiscale suplimentare.

(3) Obligațiile fiscale stabilite prin decizii de impunere provizorii se includ în deciziile întocmite în condițiile art. 131 și se contestă împreună cu acestea. Sumele stabilite prin decizie de impunere provizorie se regularizează în decizia de impunere emisă potrivit art. 131.

(4) Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine executoriu la data la care devine executorie decizia de impunere emisă potrivit art. 131.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3708/2015 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie de impunere provizorie privind obligațiile fiscale principale"

CAPITOLUL II Controlul inopinat

ART. 134 Obiectul controlului inopinat

(1) Organul fiscal poate efectua un control fără înștiințarea prealabilă a contribuabilului/plătitorului, denumit în continuare control inopinat.

(2) Controlul inopinat constă în:

a) verificarea faptică și documentară, în principal, ca urmare a unor informații cu privire la existența unor fapte de încălcare a legislației fiscale;

b) verificarea documentelor și operațiunilor impozabile ale unui contribuabil/plătitor, în corelație cu cele deținute de persoana sau entitatea supusă unui control fiscal, denumită control încrucișat;

c) verificarea unor elemente ale bazei de impozitare sau cu privire la situația fiscală faptică, precum și constatarea, analizarea și evaluarea unui risc fiscal specific.

(3) Durata efectuării controlului inopinat este stabilită de conducătorul organului de control, în funcție de obiectivele controlului, și nu poate fi mai mare de 30 de zile.

(4)  Pentru aceleaşi operaţiuni şi obligaţiile fiscale aferente acestora nu se poate derula concomitent şi un control inopinat cu o inspecţie fiscală derulată la acelaşi contribuabil, cu excepţia situaţiei în care în alte proceduri sunt necesare constatări în legătură cu operaţiuni şi obligaţii fiscale supuse unei inspecţii fiscale în derulare, caz în care echipa de inspecţie fiscală este competentă să efectueze şi un control inopinat. În acest caz se încheie proces-verbal potrivit art. 135 alin. (3), iar durata controlului inopinat nu intră în calculul duratei inspecţiei fiscale.

ART. 135 Reguli privind desfășurarea controlului inopinat

(1) La începerea controlului inopinat, organul de control este obligat să prezinte contribuabilului/plătitorului legitimația de control și ordinul de serviciu.

(2) Efectuarea controlului inopinat trebuie consemnată în registrul unic de control, potrivit legii.

(3) La finalizarea controlului inopinat se încheie proces-verbal, care constituie mijloc de probă în sensul art. 55. Un exemplar al procesului-verbal se comunică contribuabilului/plătitorului.

ORDIN nr. 3711/2015 din 18 decembrie 2015 privind modelul și conținutul formularelor și documentelor utilizate în activitatea de inspecție fiscală

(4) Contribuabilul/Plătitorul își poate exprima punctul de vedere față de constatările menționate în procesul-verbal în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicare.

(5) Prevederile art. 113 alin. (2) lit. a), b), e), f), g), h), j), k) şi l), art. 118 alin. (8), art. 120, 124, 125 şi 132 sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul controlului inopinat.

CAPITOLUL III Controlul antifraudă

ART. 136 Competența de efectuare a controlului operativ și inopinat

Controlul operativ și inopinat se efectuează de către funcționarii publici din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală, în condițiile legii.

ART. 137 Reguli privind controlul operativ și inopinat

(1) Controlul operativ și inopinat se poate efectua și în scopul realizării de operațiuni de control tematic care reprezintă activitatea de verificare prin care se urmărește constatarea, analizarea și evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activități economice determinate.

(2) La începerea controlului operativ și inopinat, funcționarul public din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală este obligat să se legitimeze în condițiile legii.

(3) Ori de câte ori controlul operativ și inopinat se efectuează la sediul social sau la sediile secundare ale contribuabilului/plătitorului, acesta se consemnează în registrul unic de control, potrivit legii.

(4) A B R O G A T

ART. 137^1 Rezultatele controlului antifraudă

(1) La finalizarea controlului operativ şi inopinat se încheie proces-verbal de control/act de control, în condiţiile legii. Un exemplar al procesului-verbal de control/actului de control se comunică contribuabilului/plătitorului.

(2) Procesul-verbal/actul de control prevăzut la alin. (1) constituie mijloc de probă în sensul prevederilor art. 55, inclusiv în situaţia în care în conţinutul său sunt prezentate consecinţele fiscale ale neregulilor constatate.

(3) Contribuabilul/Plătitorul îşi poate exprima punctul de vedere faţă de constatările menţionate în procesul-verbal/actul de control în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicare.

CAPITOLUL IV Verificarea situației fiscale personale de către organul fiscal central

ART. 138 Obiectul și regulile privind verificarea persoanelor fizice

(1) Organul fiscal central are dreptul de a efectua o verificare fiscală a ansamblului situaţiei fiscale personale a persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit.

(2) Pentru verificarea situaţiei fiscale personale a persoanei fizice, organul fiscal central efectuează următoarele activităţi preliminare:

a) analiza de risc pentru stabilirea riscului de neconformare la declararea veniturilor impozabile pentru un grup de persoane fizice sau pentru cazuri punctuale, la solicitarea unor instituţii ori autorităţi publice. Riscul de neconformare la declararea veniturilor impozabile aferent unei persoane fizice reprezintă diferenţa semnificativă între veniturile estimate în cadrul analizei de risc şi veniturile declarate de persoana fizică şi/sau de plătitori pentru aceeaşi perioadă impozabilă. Diferenţa este semnificativă dacă între veniturile estimate în cadrul analizei de risc şi veniturile declarate de persoana fizică şi/sau de plătitori este o diferenţă mai mare de 10% din veniturile declarate, dar nu mai puţin de 50.000 lei.

b) selectarea pe baza analizei de risc a persoanelor fizice care vor fi supuse verificării situaţiei fiscale personale.

(3) Competenţa de exercitare a verificării situaţiei fiscale personale şi a activităţilor reliminare acesteia se stabileşte prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. Aparatul central al A.N.A.F. are competenţă în efectuarea verificării persoanelor fizice, potrivit prezentului capitol, pe întregul teritoriu al ţării.

(4) Prin situaţie fiscală personală se înţelege totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente de natură să determine starea de fapt fiscală reală a persoanei fizice pe perioada verificată.

(5) Înaintea desfăşurării verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central are obligaţia să înştiinţeze, în scris, persoana fizică supusă verificării în legătură cu acţiunea care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de verificare.

(6) Organul fiscal central solicită persoanei fizice prezentarea, în termen de cel mult 60 de zile de la comunicarea avizului de verificare, sub sancţiunea decăderii, de documente justificative sau alte clarificări relevante pentru situaţia sa fiscală. Termenul se poate prelungi cu 30 de zile, o singură dată, la solicitarea justificată a persoanei fizice, cu acordul organului fiscal central.

(7) Persoana supusă verificării are obligaţia de a depune în termenul prevăzut la alin. (6) o declaraţie de patrimoniu şi de venituri la solicitarea organului fiscal central. Solicitarea se face prin avizul de verificare.

(8) Elementele de patrimoniu şi de venituri ce trebuie declarate de persoana fizică supusă verificării, precum şi modelul declaraţiei se stabilesc prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

(9) Cu ocazia verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central stabileşte veniturile obţinute de persoana fizică în cursul perioadei verificate. În acest scop organul fiscal central utilizează metode indirecte de stabilire a veniturilor, aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 675/2018 privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor şi a procedurii de aplicare a acestora

(10) În cazul în care persoana fizică supusă verificării nu îndeplineşte obligaţiile prevăzute la alin. (6) şi (7) verificarea situaţiei fiscale personale se face pe baza informaţiilor şi documentelor deţinute sau obţinute de organul fiscal central în condiţiile prezentului cod.

(11) Organul fiscal central apreciază asupra metodei indirecte folosite şi a întinderii acesteia, în limitele rezonabilităţii şi echităţii, asigurând o proporţie justă între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.

(12) Ori de câte ori, pe parcursul verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central apreciază că sunt necesare noi documente sau informaţii relevante pentru verificare, le poate solicita persoanei fizice, în condiţiile prezentului cod. În acest caz, organul fiscal central stabileşte un termen rezonabil, care nu poate fi mai mic de 10 zile, pentru prezentarea documentelor şi/sau a informaţiilor solicitate.

(13) Pe parcursul derulării verificării situaţiei fiscale personale, persoana fizică supusă verificării are dreptul să prezinte orice documente justificative sau explicaţii pentru stabilirea situaţiei fiscale reale. Cu ocazia prezentării documentelor justificative sau explicaţiilor, concluziile se consemnează într-un document semnat de ambele părţi. În cazul în care persoana fizică verificată refuză semnarea documentului, se consemnează refuzul de semnare.

(14) La începerea verificării situaţiei fiscale personale, persoana fizică verificată este informată că poate numi, în condiţiile prezentului cod, persoane care să dea informaţii.

(15) Dacă informaţiile persoanei fizice verificate sau cele ale persoanei numite de aceasta sunt insuficiente, atunci organul fiscal central se poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea de informaţii, în condiţiile prezentului cod.

(16) Persoana fizică verificată trebuie informată pe parcursul desfăşurării verificării situaţiei fiscale personale asupra constatărilor rezultate din verificare.

(17) Verificarea situaţiei fiscale personale se efectuează o singură dată pentru impozitul pe venit şi pentru fiecare perioadă impozabilă.

(18) În situaţia în care persoana fizică verificată este persoană cu handicap auditiv sau cu surdocecitate, comunicarea dintre aceasta şi organul fiscal se realizează prin intermediul unui interpret în limbaj mimico-gestual.

ART. 139 Drepturile și obligațiile organului fiscal central

în scopul verificării situației fiscale personale, organul fiscal central poate proceda la:

a) solicitarea, în condițiile legii, de informații de la autorități și instituții publice;

b) analiza tuturor informațiilor, documentelor și a altor mijloace de probă referitoare la situația fiscală a persoanei fizice verificate;

c) confruntarea informațiilor obținute prin administrarea mijloacelor de probă cu cele din declarațiile fiscale depuse, conform legii, de persoana fizică verificată sau, după caz, de plătitorii de venit ori terțe persoane;

d) solicitarea, în condițiile legii, de informații, clarificări, explicații, documente și alte asemenea mijloace de probă de la persoana fizică verificată și/sau de la persoane cu care aceasta a avut ori are raporturi economice sau juridice;

e) discutarea constatărilor organului fiscal central cu persoana fizică verificată și/sau cu împuterniciții acesteia;

f) stabilirea, dacă este cazul, a bazei de impozitare, ajustată pe fiecare categorie de venit, a creanţei fiscale principale, precum şi a creanţelor fiscale accesorii aferente creanţei fiscale principale;

g) dispunerea măsurilor asigurătorii, în condițiile legii.

ART. 140 Perioada, locul și durata desfășurării verificării situației fiscale personale

(1) Perioada pentru care se determină starea de fapt fiscală a persoanei fizice verificate este perioada impozabilă definită de Codul fiscal.

(2) Verificarea situației fiscale personale se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale.

(3) Verificarea situaţiei fiscale personale se desfăşoară de regulă la sediul organului fiscal central. La cererea justificată a persoanei fizice supuse verificării, verificarea situaţiei fiscale personale se poate desfăşura şi la:

a) domiciliul său, dacă persoana verificată este în imposibilitate fizică de a se deplasa;

b) domiciliul/sediul persoanei care îi acordă asistenţă de specialitate sau juridică, potrivit art. 124 alin. (3), dacă domiciliul acestei persoane reprezintă şi sediul său profesional.

(4) Solicitarea scrisă a persoanei fizice pentru desfășurarea verificării la domiciliul său sau la domiciliul/sediul persoanei care îi acordă asistență se depune la organul fiscal înainte de data începerii verificării fiscale înscrisă în avizul de verificare. Cererea se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare.

(5) Pentru efectuarea verificării la domiciliul persoanei fizice sau la domiciliul/sediul persoanei care îi acordă asistență de specialitate ori juridică trebuie ca spațiul pus la dispoziția organului fiscal central să fie adecvat pentru efectuarea verificărilor. Prin spațiu adecvat desfășurării verificărilor se înțelege asigurarea unui spațiu, în limita posibilității persoanei fizice, care să permită desfășurarea activităților legate de controlul documentelor și elaborarea actului de control.

(5^1) Prin solicitarea scrisă a persoanei fizice pentru desfăşurarea verificării la domiciliul său sau la domiciliul/sediul persoanei care îi acordă asistenţă, se vor prezenta motivele argumentate şi justificate cu documente/alte mijloace de probă pentru care se solicită schimbarea locului de desfăşurare a verificării situaţiei fiscale personale.

(6) Durata efectuării verificării situaţiei fiscale personale este stabilită de organul fiscal central şi nu poate fi mai mare de 270 de zile calculate de la data începerii verificării fiscale.

(6^1) Data începerii verificării situaţiei fiscale personale se înscrie într-un proces-verbal de constatare. Procesul-verbal se semnează de către organul fiscal competent şi persoana fizică supusă verificării şi se înregistrează la registratura organului fiscal.

(7) Perioadele prevăzute de lege sau stabilite de organul fiscal central pentru prezentarea documentelor și/sau a informațiilor solicitate nu sunt incluse în calculul duratei verificării fiscale.

ART. 141 Avizul de verificare

(1) Avizul de verificare prevăzut la art. 138 alin. (5) cuprinde:

a) temeiul juridic al verificării;

b) data de începere a verificării;

c) perioada ce urmează a fi supusă verificării;

d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a verificării. Amânarea se poate solicita o singură dată, pentru motive justificate;

e) solicitarea de informații și înscrisuri relevante pentru verificare.

f) solicitarea de depunere a declarației de patrimoniu și de venituri.

(2) Cererea de amânare prevăzută la alin. (1) lit. d) se soluționează în termen de cel mult 5 zile de la data înregistrării acesteia. în situația în care organul fiscal central a aprobat amânarea datei de începere a verificării fiscale, comunică persoanei fizice data la care a fost reprogramată acțiunea de verificare fiscală.

(3) Prin avizul de verificare, persoana fizică este înștiințată că are dreptul de a beneficia de asistență de specialitate sau juridică.

ART. 142 Suspendarea verificării

(1) Verificarea situației fiscale personale poate fi suspendată când este îndeplinită una dintre următoarele condiții și numai dacă neîndeplinirea acesteia împiedică finalizarea verificării:

a) pentru efectuarea unei expertize potrivit prezentului cod;

b) pentru efectuarea de cercetări în vederea identificării unor persoane sau în vederea stabilirii realității unor tranzacții;

c) la solicitarea scrisă a persoanei fizice ca urmare a apariției unei situații obiective, confirmată de organul fiscal central desemnat pentru efectuarea verificării, care conduce la imposibilitatea continuării verificării. Pe parcursul unei verificări, persoana fizică poate solicita suspendarea acesteia doar o singură dată;

d) pentru solicitarea unor informații suplimentare de la terțe persoane sau de la autoritățile fiscale similare din alte state;

e) la propunerea structurii care coordonează activitatea de verificare fiscală a persoanelor fizice, pentru valorificarea unor informații rezultate din alte verificări, primite de la alte autorități sau instituții publice ori de la terți.

(2) Data de la care se suspendă acțiunea de verificare este comunicată persoanei fizice prin decizie de suspendare.

(3) După încetarea condițiilor care au generat suspendarea, verificarea situației fiscale personale este reluată, data acesteia fiind comunicată în scris persoanei fizice.

ART. 143 Dreptul de colaborare al persoanei fizice verificate

Persoana fizică verificată are dreptul să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale, în condițiile legii. Aceasta are dreptul să dea informații, să prezinte înscrisuri relevante pentru verificarea fiscală, precum și orice alte date necesare clarificării situațiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

ART. 144 Reverificarea

Prin excepţie de la prevederile art. 138 alin. (17), conducătorul organului fiscal central competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă de la data încheierii verificării fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie apar date suplimentare necunoscute organului fiscal la data efectuării verificării.

ART. 145 Raportul de verificare

(1) Rezultatul verificării situaţiei fiscale personale se consemnează într-un raport scris în care se prezintă constatările din punct de vedere faptic şi legal, cu excepţia cazurilor în care se fac constatări în legătură cu săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare care fac obiectul verificării situaţiei fiscale personale, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 132. Procedura de aplicare se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

(2) La raportul privind rezultatele verificării se anexează documentele care au stat la baza constatărilor, documentele întâlnirilor și orice alte acte care au legătură cu constatările efectuate în cauză. Documentele prezentate de persoana fizică verificată se predau organului fiscal central, sub semnătură.

(3)  La finalizarea verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central prezintă persoanei fizice constatările şi consecinţele lor fiscale, acordându-i acesteia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere potrivit art. 9, cu excepţia cazului în care bazele de impozitare nu au suferit nicio modificare în urma verificării sau a cazului în care persoana fizică renunţă la acest drept şi notifică, în scris, acest fapt organului fiscal. Dispoziţiile art. 138 alin. (18) sunt aplicabile în mod corespunzător. Perioada necesară pentru îndeplinirea audierii în condiţiile art. 9 alin. (3) lit. b) nu se include în calculul duratei verificării situaţiei fiscale personale.

(4) Data, ora și locul prezentării concluziilor se comunică, în scris, persoanei fizice, în timp util.

(5) Persoana fizică are dreptul să prezinte, în scris, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data prezentării concluziilor, punctul de vedere cu privire la constatările verificării situației fiscale personale, punct de vedere ce se anexează la raportul de verificare și asupra căruia organul fiscal central se pronunță în cuprinsul raportului.

ART. 146 Decizia de impunere

(1) Raportul prevăzut la art. 145 stă la baza emiterii deciziei de impunere sau, după caz, a unei decizii de încetare a procedurii de verificare, în cazul în care nu se ajustează baza de impozitare.

(2) Decizia de impunere sau de încetare a procedurii de verificare se comunică persoanei fizice verificate.

(3) în cazul în care se constată că declarațiile fiscale, documentele și informațiile prezentate în cadrul procedurii de verificare sunt incorecte, incomplete, false sau dacă persoana fizică verificată refuză, în cadrul aceleiași proceduri, prezentarea documentelor pentru verificare ori acestea nu sunt prezentate în termenul legal sau persoana se sustrage prin orice alte mijloace de la verificare, organul fiscal central stabilește baza de impozitare ajustată pentru impozitul pe venit și emite decizia de impunere.

ART. 147 Alte norme aplicabile

Dispozițiile prezentului capitol se completează cu dispozițiile capitolului I în măsura în care nu contravin regulilor speciale privind verificarea situației fiscale personale.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 2225/2016 din 26 iulie 2016 privind legitimațiile de verificare fiscală

CAPITOLUL V Verificarea documentară

ART. 148 Sfera și obiectul verificării documentare

(1) Pentru stabilirea corectă a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului, organul fiscal poate proceda la o verificare documentară.

(2) Verificarea documentară constă în efectuarea unei analize de coerență a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum și pe baza oricăror informații și documente transmise de terți sau deținute de organul fiscal, care au relevanță pentru determinarea situației fiscale.

(3) Prevederile art. 119 şi 120 sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul verificării documentare efectuate de către organele de inspecţie fiscală.

(4) Prevederile art. 138 alin. (2) şi dispoziţiile legale prevăzute în ordinul preşedintelui A.N.A.F. emis în temeiul art. 138 alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul verificării documentare efectuate de către organele fiscale competente să exercite verificarea situaţiei fiscale personale.

ART. 149 Rezultatul verificării documentare

(1) în situația în care, ca urmare a verificării documentare, organul fiscal constată diferențe față de creanțele fiscale, veniturile sau bunurile impozabile și/sau informațiile în legătură cu acestea declarate de contribuabil/plătitor, acesta înștiințează contribuabilul/plătitorul despre constatările efectuate. Odată cu înștiințarea, organul fiscal solicită și documentele pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le prezinte în vederea clarificării situației fiscale.

(2) în cazul în care documentele solicitate potrivit alin. (1) nu au fost prezentate de contribuabil/plătitor în termen de 30 de zile de la comunicarea înștiințării sau documentele prezentate nu sunt suficiente pentru clarificarea situației fiscale, organul fiscal stabilește diferențele de creanțe fiscale datorate prin emiterea unei decizii de impunere sau dispune măsurile necesare respectării prevederilor legale, după caz.

(3) Decizia de impunere prevăzută la alin. (2) este o decizie sub rezerva verificării ulterioare.

(4) Decizia de impunere emisă în condițiile prezentului articol fără audierea contribuabilului/plătitorului este nulă.

CAPITOLUL VI Dispoziții finale privind controlul fiscal efectuat de organul fiscal central

ART. 150 Regimul actelor de sesizare a organelor de urmărire penală

(1) Procesele-verbale care stau la baza sesizării organelor de urmărire penală prin care organele fiscale constată situaţii de fapt ce ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, precum şi procesele-verbale încheiate la solicitarea organelor de urmărire penală, prin care se evaluează prejudiciul nu sunt acte administrativ fiscale în sensul prezentului cod.

(2) Pe baza proceselor-verbale prevăzute la alin. (1), organul fiscal organizează evidența fiscală a sumelor reprezentând prejudiciul înscrise în aceste procese-verbale, distinct de evidența creanțelor fiscale.

(3) Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană interesată poate să plătească sumele înscrise în procesele-verbale prevăzute la alin. (1) sau, după caz, pretențiile organului fiscal înscrise în documentele prin care s-a constituit parte civilă în procesul penal.

(4) Ori de câte ori, prin actele emise de organele judiciare, rezultă că persoana care a efectuat plata nu datorează sumele achitate, acestea se restituie. în acest caz, dreptul la restituire se naște la data comunicării actului de către organul judiciar.

(5) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă astfel:

a) prin ordin al președintelui A.N.A.F., în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central;

b) prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, în cazul creanțelor fiscale administrate de organele fiscale locale.

ART. 151 Dispoziții finale privind controlul fiscal efectuat de organul fiscal central și local

(1) Delimitarea competențelor diferitelor structuri de control din cadrul A.N.A.F. se realizează prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

Ordin nr. 1817/2017 pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.695/2015 privind competența de exercitare a verificării situației fiscale personale și a activităților preliminare acesteia

(2) Structurile de control din cadrul A.N.A.F. au obligația de a colabora în scopul efectuării controlului fiscal prevăzut de prezentul titlu, în condițiile stabilite prin ordinul prevăzut la alin. (1).

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 1817/2017 pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.695/2015 privind competența de exercitare a verificării situației fiscale personale și a activităților preliminare acesteia

(3) Delimitarea competențelor diferitelor structuri de control din cadrul organului fiscal local se realizează prin hotărâre a autorității deliberative.

(4) Controlul fiscal efectuat de organul fiscal central sau local poate consta şi în acţiuni de prevenire şi conformare.

TITLUL VII Colectarea creanțelor fiscale

CAPITOLUL I Dispoziții generale

ART. 152 Colectarea creanțelor fiscale

(1) în sensul prezentului titlu, colectarea creanțelor fiscale reprezintă totalitatea activităților care au ca scop stingerea creanțelor fiscale.

(2) Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță fiscală sau al unui titlu executoriu, după caz.

ART. 153 Evidența creanțelor fiscale

(1) în scopul exercitării activității de colectare a creanțelor fiscale, organul fiscal organizează, pentru fiecare contribuabil/plătitor, evidența creanțelor fiscale și modul de stingere a acestora. Evidența se organizează pe baza titlurilor de creanță fiscală și a actelor referitoare la stingerea creanțelor fiscale.

(2) Contribuabilul/Plătitorul are acces la informațiile din evidența creanțelor fiscale, la cererea acestuia, adresată organului fiscal competent.

(3) Accesul la evidența creanțelor fiscale se efectuează potrivit procedurii și condițiilor aprobate, astfel:

a) prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul evidenţei creanţelor fiscale organizate de organul fiscal central;

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3312/2017 privind abrogarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 230/2013 pentru aprobarea Procedurii de accesare a informațiilor cuprinse în dosarul fiscal, puse la dispoziția contribuabililor pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în spațiul privat al contribuabilului

b) prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, în cazul evidenței creanțelor fiscale organizate de organul fiscal local.

ART. 154 Scadența creanțelor fiscale

(1) Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.

(2) în cazul în care legea nu prevede scadența, aceasta se stabilește astfel:

a) prin ordin al ministrului finanțelor publice, în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central;

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 378/2016 din 17 martie 2016 pentru modificarea și completarea Procedurii de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2015 privind acordarea unor facilități fiscale în cazul creanțelor administrate de către organul fiscal central, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3831/2015

b) prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, în cazul creanțelor fiscale administrate de organele fiscale locale.

(3) Pentru creanțele fiscale administrate de organul fiscal central stabilite pe baza declarațiilor de impunere, care se plătesc în contul unic și care au scadența diferită de data de 25, aceasta se înlocuiește cu data de 25 a lunii prevăzute de actul normativ care le reglementează.

ART. 155 Prevederi speciale privind scadența și declararea creanțelor fiscale

(1) Persoanele juridice care, în cursul unei perioade fiscale, se dizolvă cu lichidare potrivit legii, au obligația să depună declarațiile fiscale și să plătească obligațiile fiscale aferente până la data depunerii bilanțului în condițiile legii.

(2) Creanțele fiscale administrate de organul fiscal central pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, scadența și/sau termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie, sunt scadente și/sau se declară până la data de 21 decembrie. în situația în care data de 21 decembrie, este zi nelucrătoare, creanțele fiscale sunt scadente și/sau se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie.

(3) Obligațiile fiscale stabilite de organul fiscal central prin decizii de plăți anticipate comunicate după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal, în cazul contribuabililor care nu au avut obligația efectuării de plăți anticipate în anul precedent întrucât nu au realizat venituri sunt scadente în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei de plăți anticipate.

(4) Obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă în baza unei declaraţii de impunere în sensul art. 1 pct. 18 lit. c), comunicată după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal sau alte legi speciale care reglementează respectivele obligaţii fiscale, sunt scadente în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei de impunere, cu condiţia depunerii de către contribuabil/plătitor a declaraţiilor fiscale în termenul prevăzut de lege.

ART. 156 Termenele de plată

(1) Pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite prin decizie potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării deciziei, astfel:

a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv;

b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare, inclusiv.

(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător și în următoarele cazuri:

a) al deciziei de atragere a răspunderii solidare, emisă potrivit art. 26;

b) al deciziei emise potrivit art. 100 în cazul în care legea nu prevede un alt termen de plată;

c) al deciziei de impunere emise de organul fiscal, potrivit legii, pe baza declarației rectificative depuse de contribuabil

d) al deciziei de impunere emisă de organul fiscal potrivit art. 107, pentru obligaţiile fiscale a căror scadenţă era împlinită la data comunicării deciziei.

(3) Pentru obligațiile fiscale eșalonate la plată, precum și pentru accesoriile acestora termenul de plată se stabilește prin documentul prin care se acordă eșalonarea.

(4) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor prin declaraţii fiscale rectificative, termenul de plată al diferenţelor este data depunerii declaraţieirectificative la organul fiscal.

ART. 157 Obligații fiscale restante

(1) Prin obligații fiscale restante se înțelege:

a) obligații fiscale pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată;

b) diferențele de obligații fiscale principale și accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1).

(2) Nu sunt considerate obligații fiscale restante:

a)  obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în actul de acordare a înlesnirii sau se află în termenul de plată prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. d), precum şi celelalte obligaţii fiscale, care sunt condiţii de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, dacă pentru acestea nu s-au împlinit termenele suplimentare astfel cum sunt prevăzute la art. 194 alin. (1); obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în actul de acordare a înlesnirii sau se află în termenul de plată prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. d), precum şi celelalte obligaţii fiscale, care sunt condiţii de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, dacă pentru acestea nu s-au împlinit termenele suplimentare astfel cum sunt prevăzute la art. 194 alin. (1);

b) obligațiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare;

b^1) obligațiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale contestate potrivit legii, care sunt garantate potrivit art. 210 - 211 sau art. 235;

c) obligaţiile fiscale cu termene de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat şi confirmat în condiţiile legii;

d) obligaţiile fiscale care nu se sting potrivit art. 266 alin. (9);

e) creanţele fiscale înscrise în titlurile executorii ce au stat la baza sechestrului pentru care s-a realizat valorificarea bunului cu plata în rate potrivit art. 253, în limita diferenţei de preţ ce a fost aprobată la plata în rate.

(3) Nu se consideră că un contribuabil înregistrează obligații fiscale restante în situația în care suma obligațiilor fiscale datorate de contribuabil/plătitor este mai mică sau egală cu suma de rambursat/restituit pentru care există cerere în curs de soluționare și cu sumele certe, lichide și exigibile pe care contribuabilul le are de încasat de la autoritățile contractante. în cazul emiterii certificatului de atestare fiscală se face mențiune în acest sens.

ART. 158 Certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal central

(1) Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal central competent la solicitarea contribuabilului/plătitorului. Certificatul se emite și din oficiu sau la solicitarea altor autorități publice, în cazurile și în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, precum și la solicitarea oricărei persoane care deține titluri de participare la o societate.

(2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidența creanțelor fiscale a organului fiscal central competent și cuprinde obligațiile fiscale restante existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii și nestinse până la data eliberării acestuia, precum și alte creanțe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal central în vederea recuperării.

(3) în certificatul de atestare fiscală se înscriu orice alte mențiuni cu privire la situația fiscală a contribuabilului/plătitorului, prevăzute prin ordin al președintelui A.N.A.F.

(4) Organul fiscal central emitent înscrie în certificatul de atestare fiscală sumele certe, lichide şi exigibile pe care contribuabilul/plătitorul solicitant le are de încasat de la autorităţi contractante definite potrivit Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. Înscrierea se face în baza unui document eliberat de autoritatea contractantă prin care se certifică faptul că sumele sunt certe, lichide şi exigibile.

(5)  Certificatul de atestare fiscală se emite în maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii şi poate fi utilizat de persoana interesată, pe o perioadă de până la 30 de zile de la data eliberării. În cazul certificatului de atestare fiscală eliberat pentru persoanele fizice care nu desfăşoară activităţi economice în mod independent sau nu exercită profesii libere, perioada în care poate fi utilizat este de până la 90 de zile de la data eliberării. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil/plătitor, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în situația contribuabilului/plătitorului supus unei inspecții fiscale și care solicită eliberarea unui certificat de atestare fiscală în scopul radierii din registrele în care a fost înregistrat, certificatul de atestare fiscală se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei de impunere sau a deciziei de nemodificare a bazei de impozitare, după caz.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3654/2015 din 15 decembrie 2015 privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală, a certificatului de obligații bugetare, precum și a modelului și conținutului acestora

ART. 159 Certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal local

(1) Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal local, la solicitarea contribuabilului/plătitorului. Certificatul se emite și la solicitarea autorităților publice în cazurile și în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, precum și la solicitarea notarului public, conform delegării date de către contribuabil.

(2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidența creanțelor fiscale a organului fiscal local și cuprinde obligațiile fiscale restante și, după caz, obligațiile fiscale scadente până în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, precum și alte creanțe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal local în vederea recuperării.

(3) Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data solicitării și este valabil 30 de zile de la data emiterii.

(4) Certificatul de atestare fiscală emis în condițiile prezentului articol poate fi prezentat în original sau în copie legalizată oricărui solicitant.

(5) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2). Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul bunului trebuie să achite impozitul datorat pentru anul în care se înstrăinează bunul, cu excepția cazului în care pentru bunul ce se înstrăinează impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul.

(5^1) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (5), proprietarii bunurilor care înstrăinează mijloace de transport nu trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală în cazul în care pentru înstrăinare utilizează formularul de contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport aprobat prin ordin al ministrului potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

(6) Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (5), sunt nule de drept.

(7) Prevederile alin. (5) și (6) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenței și procedurilor de lichidare.

ART. 160 Solicitarea certificatului de atestare fiscală de către alte persoane decât contribuabilul

(1) Orice persoană fizică sau juridică, alta decât cea prevăzută la art. 69 alin. (4), poate solicita organelor fiscale certificatul de atestare fiscală sau documente care să ateste situaţia fiscală a unui contribuabil numai cu consimţământul expres şi neechivoc al contribuabilului în cauză.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), ori de câte ori se dezbate succesiunea unei persoane fizice decedate, notarul public are obligația de a solicita organului fiscal central și organului fiscal local, certificatul de atestare fiscală pentru persoana fizică pentru care se dezbate succesiunea.

(3) Certificatul de atestare fiscală prevăzut la alin. (2) nu se solicită în următoarele situaţii:

a) în cazul contribuabililor care la data decesului nu au avut alocat codul numeric personal;

b) în cazul în care se solicită eliberarea de către notarul public a unui certificat de calitate de moştenitor.

c) în cazul în care se solicită eliberarea de către notarul public a unui certificat de moştenitor exclusiv pentru locul de veci.

(4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care procedura succesorală se soluţionează de către instanţa de judecată.

(5) După finalizarea procedurii succesorale în care în masa succesorală sunt cuprinse obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare, notarul public transmite prin mijloace electronice de comunicare organului fiscal central competent, precum şi organului fiscal local în a cărui rază teritorială se află sediul biroului notarial, în termen de 30 de zile de la încheierea acesteia, o copie a certificatului de moştenitor.

(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în cazul în care în masa succesorală, pe lângă obligaţiile fiscale restante şi alte creanţe bugetare, se află şi bunuri imobile intabulate, obligaţia comunicării copiei certificatului de moştenitor împreună cu încheierea de intabulare a acestuia revine Biroului de cadastru şi publicitate imobiliară care a dispus înscrierea bunului în cartea funciară. În acest caz, comunicarea se face prin mijloace electronice de comunicare către organul fiscal central competent şi organul fiscal local în a cărui rază teritorială se află bunurile imobile.

(7) După înscrierea în cartea funciară a actului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti sau, după caz, a actului de adjudecare prin care se transferă dreptul de proprietate asupra unui bun imobil, Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară comunică organului fiscal local de la locul situării bunului imobil o copie a încheierii de intabulare la care se ataşează şi copia actului de înstrăinare a bunului imobil.

(8) Solicitarea şi eliberarea certificatului de atestare fiscală potrivit alin. (2) sau art. 159 alin. (1), precum şi transmiterea documentelor prevăzute la alin. (5) - (7) se fac prin mijloace electronice de comunicare conform unor proceduri care se aprobă, astfel:

a) prin ordin al ministrului finanţelor publice, cu avizul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, pentru solicitările ce se depun la organul fiscal central, şi respectiv, comunicările făcute către acesta;

b) prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, cu avizul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, pentru solicitările ce se depun la organul fiscal local şi, respectiv, comunicările făcute către acesta.

(9) Organele fiscale centrale şi locale primesc informaţii, prin mijloace electronice de comunicare, din registrele naţionale notariale conform procedurilor aprobate potrivit alin. (8).

ART. 161 Plata obligațiilor fiscale în cazuri speciale

Orice persoană poate efectua, pentru sine sau pentru altă persoană, plata unor obligații fiscale pentru care s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale sau termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită ori obligațiile fiscale erau datorate de o persoană juridică care și-a încetat existența. Persoana care efectuează plata trebuie să depună la organul fiscal o declarație pe propria răspundere cu privire la opțiunea efectuării unei asemenea plăți.

ART. 162 Publicarea listelor debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante

(1) Organele fiscale au obligația de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane juridice care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații.

a) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al președintelui A.N.A.F.;

Ordine de aplicare

ORDIN Nr. 509/2019 pentru modificarea și completarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 558/2016

(2) Lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare și cuprinde obligațiile fiscale restante la sfârșitul trimestrului și neachitate la data publicării listei, al căror plafon se stabilește astfel:

a) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al președintelui A.N.A.F.;

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 558/2016 din 29 ianuarie 2016 privind Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații

ORDIN nr. 1164/2016 din 7 aprilie 2016 pentru modificarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 558/2016.

ORDIN nr. 2266/2016 din 29 iulie 2016 pentru modificarea și completarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 558/2016.

ORDIN nr. 590/2017 pentru modificarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 558/2016

Ordin nr. 3501/2017 pentru modificarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 558/2016

ORDIN Nr. 509/2019 pentru modificarea și completarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 558/2016

b) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre a consiliului local.

(3) înainte de publicare, obligațiile fiscale restante se notifică debitorilor. Obligațiile fiscale ale sediilor secundare plătitoare de salarii și venituri asimilate salariilor se notifică persoanei în structura căreia acestea funcționează.

(4) în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligațiilor fiscale datorate, organul fiscal competent operează modificările pentru fiecare debitor care și-a achitat aceste obligații.

(5) Prevederile prezentului articol se aplică și pentru obligațiile fiscale stabilite prin titluri de creanță împotriva cărora contribuabilul a exercitat căile de atac prevăzute de lege, până la soluționarea căilor de atac, caz în care organul fiscal face mențiuni cu privire la această situație. Ori de câte ori contribuabilul obține suspendarea executării actului administrativ fiscal în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile prevederile alin. (4).

CAPITOLUL II Stingerea creanțelor fiscale prin plată, compensare și restituire

ART. 163 Dispoziții privind efectuarea plății

(1) Plățile către organul fiscal se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor și al altor instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată.

Ordine de aplicare

ORDIN Nr. 2936/2018 pentru aprobarea Nomenclatorului obligatiilor fiscale care se platesc in contul unic de contribuabili persoane fizice

(2)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central şi organul fiscal local, debitorii efectuează plata acestora într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile fiscale datorate. Tipurile de obligaţii fiscale supuse acestor prevederi se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central şi prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 531/2016 din 28 ianuarie 2016 privind impozitele, contribuțiile și alte sume reprezentând creanțe fiscale, care se plătesc de contribuabili într-un cont unic

ORDIN nr. 877/2017 pentru completarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 531/2016 privind impozitele, contribuţiile şi alte sume reprezentând creanţe fiscale, care se plătesc de contribuabili într-un cont unic

ORDIN nr. 7166/2017 privind stabilirea obligațiilor fiscale locale care se plătesc în contul unic

ORDIN nr. 7.299/2017 pentru modificarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, nr. 7.166/2017 privind stabilirea obligațiilor fiscale locale care se plătesc în contul unic

(3) Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporțional cu obligațiile fiscale datorate.

(4) în cazul în care suma plătită nu acoperă obligațiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond se face în următoarea ordine:

a) pentru toate impozitele și contribuțiile sociale cu reținere la sursă;

b) pentru toate celelalte obligații fiscale principale;

c) pentru obligațiile fiscale accesorii aferente obligațiilor prevăzute la lit. a) și b).

(5) în cazul în care suma achitată nu acoperă toate obligațiile fiscale aferente uneia dintre categoriile prevăzute la alin. (4), distribuirea se face, în cadrul categoriei respective, proporțional cu obligațiile fiscale datorate.

(6) Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic și de stingere a obligațiilor fiscale se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3637/2015 din 11 decembrie 2015 pentru aprobarea Metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic și de stingere a obligațiilor fiscale înregistrate de către aceștia

ORDIN nr.1613/2018 pentru aprobarea Metodologiei de distribuire a sumelor platite de contribuabil in contul unic si de stingere a obligatiilor fiscale

ORDIN Nr. 2937/2018 pentru aprobarea Metodologiei de distribuire a sumelor platite de contribuabili persoane fizice in contul unic si de stingere a obligatiilor fiscale

(7) Plata obligațiilor fiscale, altele decât cele prevăzute la alin. (2), se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare tip de creanță fiscală.

(8) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local, debitorii efectuează plata acestora potrivit prevederilor alin. (7). Dispozițiile alin. (1), (9), (11) și (12) sunt aplicabile și plăților efectuate la organul fiscal local.

 Se abrogă începând cu 1 ianuarie 2018

(9) Plata obligațiilor fiscale se efectuează de debitor. Plata poate fi efectuată în numele debitorului și de către o altă persoană decât acesta.

(10) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în cazul în care debitorii beneficiază de înlesniri la plată potrivit reglementărilor legale în vigoare ori se află sub incidența legislației privind insolvența, distribuirea sumelor achitate în contul unic se efectuează de către organul fiscal competent, potrivit ordinii prevăzute la art. 165 alin. (1) sau (6), după caz, indiferent de tipul de creanță.

(11) În cazul stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţii publice, în condiţiile legii, momentul plăţii este:

a) în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organul fiscal, unităţile Trezoreriei Statului, instituţiile publice beneficiare care colectează sume în condiţiile legii sau instituţii de credit care au încheiate convenţii cu instituţiile publice sau cu Trezoreria Statului în condiţiile prevăzute prin acte normative specifice;

b) în cazul plăţilor în numerar efectuate la terminale şi echipamente de plată puse la dispoziţia debitorilor de către instituţiile de credit, în cadrul serviciilor bancare oferite pentru achitarea obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţii publice, în contul tranzitoriu deschis conform convenţiilor încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice, data înscrisă în documentul de plată eliberat de terminalele sau echipamentele respective;

c) în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal, data poştei, înscrisă pe mandatul poştal. În cazul mandatelor poştale transmise de unităţile poştale în sistem electronic, momentul plăţii este data poştei astfel cum este aceasta transmisă prin sistemul electronic către Trezoreria Statului, potrivit normelor etodologice aprobate prin ordin comun al ministrului comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională şi al ministrului finanţelor publice;

d) în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, inclusiv internet banking, home banking, mobile banking sau alte mijloace de plată la distanţă puse la dispoziţia debitorilor de instituţiile de credit, inclusiv tranzacţiile efectuate prin intermediul contului tranzitoriu, data la care băncile debitează contul persoanei care efectuează plata pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această informaţie este transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituţia bancară iniţiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 177;

e) în cazul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia. În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, procedura şi tipurile de creanţe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(11^1) Efectuarea plăţii şi data plăţii pot fi dovedite, dacă legea nu prevede altfel, pe baza următoarelor documente:

a) documentul de plată pe suport hârtie, cum ar fi ordin de plată, chitanţă sau mandat poştal, în original sau în copie certificată prin semnătura olografă de către instituţia prin care s-a efectuat plata;

b) extrasul de cont, în original, emis de instituţia de credit sau de unitatea Trezoreriei Statului sau copia extrasului de cont certificat prin semnătura olografă de către instituţia prin care s-a efectuat plata;

c) documentul eliberat de terminalele şi echipamentele de plată puse la dispoziţia debitorilor de instituţiile de credit în cadrul serviciilor bancare oferite pentru achitarea obligaţiilor fiscale în contul tranzitoriu deschis conform convenţiilor încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice în condiţiile legii, semnate de către debitor cu semnătura olografă. În acest document debitorul îşi va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat;

d) documentul de plată sau extrasul de cont pe suport hârtie, semnate de către debitor cu semnătura olografă, în cazul plăţilor efectuate prin internet banking, home banking, mobile banking sau alte mijloace de plată la distanţă, conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate.În acest document debitorul îşi va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat;

e) documentul de plată editat pe suport hârtie conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate, semnat de către debitor cu semnătura olografă, în cazul plăţilor efectuate online utilizând cardul bancar în cadrul sistemelor de plată aparţinând instituţiilor publice sau în cadrul altor sisteme de plată reglementate de acte normative în vigoare. În acest document debitorul îşi va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat;

f) mandatul poştal editat pe suport hârtie, conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate, semnat de către debitor cu semnătura olografă. În acest document debitorul îşi va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat;

g) declaraţia pe propria răspundere completată pe suport hârtie în formatul solicitat de instituţia publică, conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate şi semnată de către debitor cu semnătura olografă, în cazul plăţilor efectuate prin mijloacele de plată prevăzute la lit. c) - f), în care debitorul îşi va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat.

(11^2) Instituţiile publice care prestează serviciile publice sau colectează sumele cuvenite bugetului general consolidat pot accepta comunicarea de către debitori, prin mijloace electronice, a dovezii plăţii prevăzute la alin. (11^1), în condiţiile şi în formatul stabilite de acestea, cu condiţia verificării ulterioare a încasării în conturile de disponibilităţi sau de venituri bugetare ale acestora, pe baza extraselor de cont eliberate de unităţile Trezoreriei Statului, în condiţiile şi în termenul prevăzute la alin.(11^3).

(11^3) În situaţia prezentării de către debitor, ca dovadă a plăţii a documentelor prevăzute la alin. (11^1) lit. c) - g) semnate olograf de către acesta, şi în cazurile prevăzute la alin. (11^2), instituţia publică are obligaţia verificării încasării sumelor respective în termen de maximum 180 de zile de la data prestării serviciului/acceptării ca dovadă a plăţii a respectivelor documente. În cadrul acestui termen, pentru eventualele sume neregăsite în extrasele de cont, instituţia publică evidenţiază în contabilitate creanţa asupra debitorului şi solicită acestuia informaţii suplimentare în legătură cu plata la adresa de domiciliu, adresa de e-mail sau la numărul de telefon indicate de acesta în documentul prezentat în scopul dovedirii plăţii. În cadrul aceluiaşi termen, instituţia publică poate solicita confirmarea plăţii instituţiei de credit sau unităţii Poştei Române care a iniţiat plata. Confirmarea scrisă a efectuării plăţii de către instituţia prin care s-a iniţiat plata trebuie să cuprindă toate informaţiile aferente plăţii efectuate. Instituţiile publice pot stabili prin normele proprii prevăzute la alin. (11^9) acceptarea transmiterii prin e-mail a acestui document.

(11^4) În situaţia în care plătitorul diferă de debitorul pentru care s-a efectuat plata, în documentele prevăzute la alin. (11^1) lit. c) - g) se completează adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat debitorul şi se semnează olograf de către acesta. Prin semnarea de către debitor acesta îşi asumă că plata efectuată este pentru sine. În cazul debitorilor reprezentaţi, în numele acestora semnează reprezentantul legal.

(11^5)În cazul în care, în termen de 180 de zile de la data prestării serviciului/data acceptării ca dovadă a plăţii a documentelor prevăzute la alin. (11^1), sumele înscrise în aceste documente nu se regăsesc încasate sau acestea nu au fost confirmate de instituţiile prin care s-a iniţiat plata, instituţia publică emite şi comunică debitorului o decizie de recuperare care reprezintă titlu executoriu şi cuprinde elementele prevăzute la art. 226 alin. (8). Pentru sumele individualizate în decizia de recuperare se datorează obligaţii fiscale accesorii, potrivit cap. III al titlului VII, din ziua următoare datei prestării serviciului sau datei scadenţei, după caz, şi până la data stingerii acestor sume inclusiv, această menţiune înscriindu-se în decizie. În cazul în care executarea silită se efectuează de organele fiscale, obligaţiile fiscale accesorii se fac venit la bugetul de stat, în cazul în care executarea silită se efectuează de organul fiscal central, sau la bugetele locale, în cazul în care executarea silită se efectuează de organul fiscal local.

(11^6) Prin excepţie de la prevederile art. 226 alin. (10) - (13), în cazul în care executarea silită se efectuează de organele fiscale, sumele recuperate în cadrul procedurii de executare silită reprezentând obligaţii principale se virează integral într-un cont distinct al instituţiei publice care a prestat serviciul public deschis la unitatea Trezoreriei Statului, în scopul stingerii debitelor înregistrate în contabilitatea acesteia şi a virării sumelor către bugetele sau beneficiarii cărora se cuvin.

(11^7) Informaţiile minime obligatorii privind efectuarea plăţii în baza documentelor acceptate ca dovadă a plăţii, prevăzute la alin. (11^1) şi procedura de restituire a sumelor încasate de instituţiile publice care prestează serviciile publice se stabilesc astfel:

a) prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul instituţiilor publice care fac parte din administraţia publică centrală;

b) prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, în cazul instituţiilor publice care fac parte din administraţia publică locală.

(11^8) În aplicarea prevederilor alin. (11^2) - (11^7) pot fi emise instrucţiuni aprobate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

(11^9) Procedura de verificare a sumelor încasate pentru care au fost acceptate ca dovadă a plăţii documentele de la alin. (11^3) se aprobă prin norme proprii de către instituţiile publice. Instituţiile publice pot aproba norme proprii de verificare a sumelor încasate şi pentru situaţiile în care dovada plăţii este cea prevăzută la alin. (11^1) lit. a) şi b).

(11^10) Instituţiile publice care prestează serviciile publice pot dezvolta sisteme centralizate care să permită facilitarea verificării încasării sumelor colectate. Procedura de funcţionare şi de administrare a sistemelor centralizate se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(11^11) Până la aprobarea ordinelor prevăzute la alin. (11^7) informaţiile aferente identificării plăţilor sunt cele prevăzute în documentele de plată prevăzute de normele legale în vigoare la data efectuării plăţii.

(11^12) Utilizarea informaţiilor solicitate potrivit alin. (11^1) se realizează cu respectarea legislaţiei privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

(12) în cazul stingerii obligațiilor fiscale prin valorificarea garanției constituite potrivit art. 211 lit. a), data stingerii este data constituirii garanției.

Ordine de aplicare

ART. 164 Dispoziții privind corectarea erorilor din documentele de plată

(1) Plata obligațiilor fiscale efectuată într-un cont bugetar eronat este valabilă, de la momentul efectuării acesteia, în condițiile prezentului articol. La cererea debitorului, organul fiscal competent efectuează îndreptarea erorilor din documentele de plată întocmite de debitor, în suma și din contul debitorului înscrise în documentul de plată, cu condiția debitării contului acestuia și a creditării unui cont bugetar.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care plata s-a efectuat în alt buget decât cel al cărui venit este creanţa fiscală plătită, cu condiţia ca plata să nu fi stins creanţele datorate bugetului în care s-a încasat suma plătită eronat, cu excepţia cazului în care în evidenţa fiscală debitorul înregistrează sume plătite în plus cel puţin la nivelul plăţii eronate.

(3) în cazul plăților efectuate în alt buget, organul fiscal competent dispune unității Trezoreriei Statului transferul sumelor plătite eronat către bugetul căruia obligația fiscală este datorată.

(4) în situația în care plata obligațiilor fiscale s-a efectuat utilizând un cod de identificare fiscală eronat, eroarea din documentul de plată poate fi corectată cu condiția ca plata să nu fi stins creanțele datorate bugetului în care s-a încasat suma plătită eronat, cu excepția cazului în care în evidența fiscală debitorul înregistrează sume plătite în plus cel puțin la nivelul plății eronate. în acest caz, cererea de îndreptare a erorii se depune de cel care a efectuat plata la organul fiscal competent.

(5) Cererea de îndreptare a erorilor din documentele de plată poate fi depusă în termen de 5 ani, sub sancțiunea decăderii. Termenul începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a efectuat plata.

(6) Procedura de îndreptare a erorilor din documentele de plată se aprobă astfel:

a) prin ordin al ministrului finanțelor publice, în cazul plăților efectuate la organul fiscal central;

b) prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, în cazul plăților efectuate la organul fiscal local.

(7) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în următoarele situaţii:

a) documentele de plată sunt întocmite de terţii popriţi;

b) creanţa fiscală este administrată de organ fiscal diferit. în acest caz, cererea se depune de debitor la organul fiscal la care s-a creditat contul bugetar cu plata efectuată eronat.

(8) Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul erorilor generate de operatorii sistemului de decontare bancară. în acest caz, îndreptarea erorilor se realizează din oficiu de către organul fiscal sau, după caz, la solicitarea instituției de credit.

Ordine de aplicare

ART. 165 Ordinea stingerii obligațiilor fiscale

(1) Dacă un debitor datorează mai multe tipuri de obligații fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate obligațiile, atunci se stinge obligația fiscală pe care o indică debitorul, potrivit legii, sau care este distribuită potrivit prevederilor art. 163, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:

a) toate obligațiile fiscale principale, în ordinea vechimii, și apoi obligațiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii;

b) obligațiile cu scadențe viitoare, la solicitarea debitorului.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local cu suma plătită de titulari ai dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor sau mijloacelor de transport, se sting cu prioritate amenzile contravenționale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligație fiscală. Aceste prevederi nu se aplică în cazul plății taxelor astfel cum sunt definite la art. 1 pct. 36.

(3) în scopul stingerii obligațiilor fiscale, vechimea acestora se stabilește astfel:

a) în funcție de scadență, pentru obligațiile fiscale principale;

b) în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organul fiscal competent, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii;

c) în funcție de data depunerii la organul fiscal a declarațiilor fiscale rectificative, pentru diferențele de obligații fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor, în cazul în care legea prevede obligația acestuia de a calcula cuantumul obligației fiscale;

d) în funcție de data primirii, în condițiile legii, a titlurilor executorii transmise de alte instituții.

(4) Pentru beneficiarii unei eșalonări la plată, ordinea de stingere este următoarea:

a) ratele de eșalonare și/sau, după caz, obligațiile fiscale de a căror plată depinde menținerea valabilității eșalonării la plată;

b) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată, până la concurența cu suma eșalonată la plată sau până la concurența cu suma achitată, după caz.

(5) Pentru beneficiarii unei amânări la plată, ordinea de stingere este următoarea:

a) obligațiile fiscale datorate, altele decât cele care fac obiectul amânării la plată;

b) obligațiile fiscale amânate la plată.

(6) Cu excepția situațiilor prevăzute la art. 167 alin. (11) și (12), pentru debitorii care se află sub incidența legislației privind insolvența, ordinea de stingere este următoarea:

a) obligații fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenței, în ordinea vechimii;

b) sume datorate în contul ratelor din programele de plăți ale obligațiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară confirmat, precum și obligațiile fiscale accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea și plata acestora;

c) obligații fiscale născute anterior datei la care s-a deschis procedura insolvenței, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, în situația contribuabililor aflați în stare de faliment;

d) alte obligații fiscale în afara celor prevăzute la lit. a) - c).

(7) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul contribuabililor care beneficiază de ajutor de stat sub formă de subvenții de la bugetul de stat pentru completarea veniturilor proprii, potrivit legii, se sting cu prioritate obligațiile fiscale aferente perioadei fiscale la care se referă subvenția, indiferent dacă plata este efectuată din subvenție sau din veniturile proprii.

(8) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul obligațiilor fiscale de plată stabilite de organele de inspecție fiscală, precum și a amenzilor de orice fel, se stinge cu prioritate obligația fiscală sau amenda pe care o alege contribuabilul.

Ordine de aplicare

(9) Debitorul poate opta pentru a fi înştiinţat cu privire la modul în care a fost efectuată stingerea obligaţiilor fiscale, prin depunerea unei cereri în acest sens la organul fiscal competent. În acest caz,organul fiscal competent comunică debitorului modul în care a fost efectuată stingerea obligaţiilor fiscale, cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.

ART. 166 Reguli speciale privind stingerea creanțelor fiscale prin plată sau compensare

(1) Plățile efectuate de către debitori nu se distribuie și nu sting obligațiile fiscale înscrise în titluri executorii pentru care executarea silită este suspendată în condițiile art. 233 alin. (1) lit. a) și d) și alin. (7), cu excepția situației în care contribuabilul optează pentru stingerea acestora potrivit art. 165 alin. (8).

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul stingerii obligațiilor fiscale prin compensare.

ART. 167 Compensarea

(1) Prin compensare se sting creanțele statului sau unităților administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică, inclusiv unitățile subordonate acesteia. Prin sume de plată de la buget se înțeleg sumele pe care statul sau unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială trebuie să le plătească unei persoane, inclusiv cele care rezultă din raporturi juridice contractuale, dacă acestea sunt stabilite prin titluri executorii.

(2) Creanțele debitorului se compensează cu obligații datorate aceluiași buget, urmând ca din diferența rămasă să fie compensate obligațiile datorate altor bugete, în mod proporțional, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (1).

(3) Creanțele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanțele debitorului reprezentând sume de restituit de aceeași natură. Eventualele diferențe rămase se compensează cu alte obligații fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (2).

(4) Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile.

(5) în sensul prezentului articol, creanțele sunt exigibile:

a) la data scadenței, potrivit art. 154 sau 155, după caz;

b) la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare, în limita sumei aprobate la rambursare prin decizia emisă de organul fiscal central, potrivit legii;

c) la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal central, potrivit legii, pentru cererile de restituire a accizei sau taxei pe valoarea adăugată, după caz, depuse potrivit Codului fiscal;

d) la data comunicării deciziei, pentru obligațiile fiscale principale, precum și pentru obligațiile fiscale accesorii stabilite de organul fiscal competent prin decizie;

e) la data depunerii la organul fiscal a declarațiilor de impunere rectificative, pentru diferențele de obligații fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor în cazul în care legea prevede obligația acestuia de a calcula cuantumul obligației fiscale;

f) la data comunicării actului de individualizare a sumei, pentru obligațiile de plată de la buget;

g) la data primirii, în condițiile legii, de către organul fiscal a titlurilor executorii emise de alte instituții, în vederea executării silite;

h) la data nașterii dreptului la restituire pentru sumele de restituit potrivit art. 168, astfel:

1. la data plății pentru sumele achitate în plus față de obligațiile fiscale datorate;

2. la data prevăzută de lege pentru depunerea declarației anuale de impozit pe profit, în cazul impozitului pe profit de restituit rezultat din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face în limita sumei rămase după regularizarea impozitului anual cu plățile anticipate neachitate;

3. la data emiterii deciziei de impunere anuală, în cazul impozitului pe venit de restituit rezultat din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face în limita sumei rămase după regularizarea impozitului anual cu plățile anticipate neachitate;

4. la data procesului-verbal de distribuire, pentru sumele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 258;

5. la data prevăzută de lege pentru depunerea declarației fiscale, în cazul sumelor de restituit rezultate din regularizarea prevăzută la art. 170;

6. la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru celelalte cazuri de sume de restituit.

(6) Creanțele fiscale rezultate din cesiunea notificată potrivit prevederilor art. 28 se sting prin compensare cu obligațiile cesionarului la data notificării cesiunii.

(7) Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu. Dispozițiile art. 165 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.

(8) Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii.

(9) Se compensează, în condițiile prezentului articol, suma negativă a taxei pe valoarea adăugată din decontul de taxă cu opțiune de rambursare depus de reprezentantul unui grup fiscal constituit potrivit Codului fiscal cu obligațiile fiscale ale membrilor grupului fiscal, în următoarea ordine:

a) obligațiile fiscale ale reprezentantului grupului fiscal;

b) obligațiile fiscale ale celorlalți membri ai grupului fiscal, la alegerea organului fiscal central.

(9^1) Dispoziţiile alin. (9) privind ordinea de stingere prin compensare se aplică în mod corespunzător şi în cazul grupului fiscal constituit în domeniul impozitului pe profit, dacă drept urmare a depunerii declaraţiei anuale consolidate privind impozitul pe profit rezultă o sumă de restituit.

(10) în cazul în care taxa pe valoarea adăugată de plată se stinge prin regularizare cu suma negativă de taxă, potrivit Codului fiscal, data stingerii taxei de plată este data prevăzută de lege pentru depunerea decontului în care s-a efectuat regularizarea.

(11) Pentru debitorii care se află sub incidența legislației privind insolvența și care depun un decont cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare după data deschiderii procedurii insolvenței, suma aprobată la rambursare se compensează în condițiile prezentului articol cu obligațiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenței.

(12) Suma negativă de taxă pe valoarea adăugată înscrisă în decontul de taxă pe valoarea adăugată aferentă perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenței se compensează în condițiile prezentului articol cu obligațiile fiscale ale debitorului născute anterior deschiderii procedurii.

Ordine de aplicare

ART. 168 Restituiri de sume

(1) Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi datorată.

(2) în situația în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

(3) Prevederile prezentului articol se aplică și pentru sumele de restituit ca urmare a aplicării, potrivit legii, a scutirii indirecte sau a altor asemenea scutiri.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se restituie din oficiu următoarele sume:

a) cele de restituit, reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, care se restituie în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere;

b) cele încasate prin poprire, în plus față de creanțele fiscale pentru care s-a înființat poprirea, care se restituie în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării.

(5) Diferențele de impozit pe venit și/sau contribuții sociale de restituit mai mici de 10 lei rămân în evidența fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând să se restituie atunci când suma cumulată a acestora depășește limita menționată.

(6) Prin excepție de la alin. (5), diferențele mai mici de 10 lei se restituie în numerar numai la solicitarea contribuabilului/plătitorului.

(7) în cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referință al pieței valutare pentru euro, comunicat de Banca Națională a României, de la data rămânerii definitivă a hotărârii judecătorești prin care se dispune restituirea.

(8) în cazul în care contribuabilul/plătitorul înregistrează obligații restante, restituirea/rambursarea se efectuează numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.

(9) în cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligațiile restante ale contribuabilului/plătitorului, se efectuează compensarea până la concurența sumei de rambursat sau de restituit.

(10) în cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligații restante ale contribuabilului/plătitorului, compensarea se efectuează până la concurența obligațiilor restante, diferența rezultată restituindu-se contribuabilului/plătitorului.

(11) în cazul în care după decesul persoanei fizice sau încetarea persoanei juridice se stabilesc sume de restituit sau de rambursat prin hotărâri judecătorești definitive, aceste sume se restituie sau se rambursează numai dacă există succesori ori alți titulari care au dobândit drepturile de rambursare sau de restituire în condițiile legii.

(12) În cazul în care din eroare instituţiile de credit virează organului fiscal sume reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale ori internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte, precum şi sumele prevăzute la art. 729 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin excepţie de la prevederile alin. (8), sumele respective se restituie la cererea instituţiei de credit sau a contribuabilului/plătitorului, chiar dacă acesta înregistrează obligaţii restante.

Ordine de aplicare

ART. 169 Prevederi speciale privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată

(1) Taxa pe valoarea adâugatâ, denumitâ în continuare TVA, solicitatâ la rambursare prin deconturile cu sumâ negativâ de TVA cu opţiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, se ramburseazâ de organul fiscal central, cu efectuarea, ulterior, a inspecţiei fiscale.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplicâ deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, depuse de contribuabilii mari şi mijlocii, stabiliţi potrivit prevederilor art. 30 alin. (3), care se soluţioneazâ dupâ efectuarea inspecţiei fiscale anticipate, în cazul în care:

a) contribuabilul/plâtitorul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancţionate ca infracţiuni;

b) organul fiscal central, pe baza informaţiilor deţinute, constatâ câ existâ riscul unei rambursâri necuvenite;

c) pentru contribuabilul/plâtitorul respectiv a fost declanşatâ procedura de lichidare voluntarâ sau a fost deschisâ procedura de insolvenţâ, cu excepţia celor pentru care s-a confirmat un plan de reorganizare, în condiţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţâ, cu modificârile şi completârile ulterioare.

(3) Prevederile alin. (1) nu se aplicâ deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, depuse de alţi contribuabili/plâtitori decât cei prevâzuţi la alin. (2) care se soluţioneazâ dupâ efectuarea inspecţiei fiscale anticipate, în cazul în care:

a) contribuabilul/plâtitorul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancţionate ca infracţiuni;

b) organul fiscal central, pe baza informaţiilor deţinute, constatâ câ existâ riscul unei rambursâri necuvenite;

c) pentru contribuabilul/plâtitorul respectiv a fost declanşatâ procedura de lichidare voluntarâ sau a fost deschisâ procedura de insolvenţâ, cu excepţia celor pentru care s-a confirmat un plan de reorganizare, în condiţiile legii speciale;

d) contribuabilul/plâtitorul depune primul decont cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, dupâ înregistrarea în scopuri de TVA;

e) soldul sumei negative de TVA solicitatâ la rambursare provine dintr-un numâr de perioade mai mare decât numârul perioadelor de raportare utilizate într-o perioadâ de 12 luni.

(4) în sensul prezentului articol, se considerâ câ persoanele impozabile prezintâ un risc de rambursare necuvenitâ a TVA dacâ se regâsesc în oricare dintre urmâtoarele situaţii:

a) organele fiscale primesc documente oficiale de la alte instituţii, care vizeazâ aspecte de naturâ fiscalâ şi se constatâ câ au incidenţâ în acordarea unei rambursâri necuvenite de TVA;

b) în cadrul acţiunilor de control fiscal s-au constatat fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni cu implicaţii de naturâ fiscalâ;

c) cu ocazia inspecţiei fiscale ulterioare au fost stabilite diferenţe mai mari de 10% din suma rambursatâ, dar nu mai puţin de 50.000 lei pentru fiecare decont de TVA care a fâcut obiectul inspecţiei fiscale ulterioare;

d) s-au constatat neconcordanţe semnificative, verificate şi confirmate de organul fiscal, între informaţiile înscrise în declaraţiile informative privind livrârile/prestârile şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA depuse de persoana impozabilâ şi cele depuse de partenerii de afaceri şi/sau neconcordanţe semnificative între informaţiile înscrise în declaraţiile informative privind livrârile/achiziţiile/prestârile intracomunitare depuse de persoana impozabilâ şi cele depuse de partenerii de afaceri şi transmise organului fiscal prin intermediul sistemului informatic de schimb de informaţii privind TVA între statele membre ale Uniunii Europene.

(5) în cazul deconturilor cu sumâ negativâ de TVA cu opţiune de rambursare, depuse dupâ termenul legal de depunere, suma negativâ din acestea se preia în decontul perioadei urmâtoare.

(6) în cazul decontului cu sumâ negativâ de TVA depus în numele unui grup fiscal constituit potrivit Codului fiscal, dispoziţiile alin. (2) sau (3), dupâ caz, sunt aplicabile atât pentru reprezentantul grupului fiscal, cât şi pentru membrii acestuia.

(7) Procedura de aplicare a prevederilor prezentului articol se aprobâ prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

(8) Ori de câte ori, în condiţiile prezentului articol, rambursarea se aprobâ cu inspecţie fiscalâ ulterioarâ, inspecţia fiscalâ se decide în baza unei analize de risc.

Ordine de aplicare

(9) în cazul inspecţiei fiscale anticipate, efectuate pentru soluţionarea deconturilor cu sumâ negativâ de TVA, prin excepţie de la prevederile art. 117, perioada supusâ inspecţiei fiscale va cuprinde exclusiv perioadele fiscale în care s-au derulat operaţiunile care au generat soldul sumei negative a taxei. Dispoziţiile art. 94 alin. (3) râmân aplicabile.

(10) în situaţia în care se constatâ indicii privind nerespectarea legislaţiei fiscale ori stabilirea incorectâ a obligaţiilor fiscale, prin operaţiuni care s-au desfâşurat în afara perioadei prevâzute la alin. (9), inspecţia fiscalâ se extinde corespunzâtor, cu respectarea prevederilor art. 117.

ART. 170 Prevederi speciale privind restituirea impozitului pe venit reținut la sursă

(1) în situația în care plătitorul a reținut la sursă un impozit pe venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, restituirea acestuia se efectuează de către plătitor, la cererea contribuabilului depusă în termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea prevăzut la art. 219.

(2) Sumele restituite de către plătitor se regularizează de către acesta cu obligațiile fiscale de același tip datorate în perioada fiscală în care s-a efectuat restituirea prin depunerea unei declarații de regularizare/cerere de restituire. Declarația de regularizare/cererea de restituire poate fi depusă și ulterior, în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a cere restituirea. Pentru diferențele de restituit sunt aplicabile prevederile art. 167 sau 168, după caz.

(3) în cazul contribuabililor nerezidenți care depun certificatul de rezidență fiscală ulterior reținerii la sursă a impozitului de către plătitorul de venit, restituirea și regularizarea, potrivit prezentului articol, se efectuează chiar dacă pentru perioada fiscală în care creanța fiscală restituită a fost datorată s-a ridicat rezerva verificării ulterioare, ca urmare a efectuării inspecției fiscale.

(4) Pentru impozitul pe venit care se regularizează potrivit prezentului articol, plătitorul nu depune declarație rectificativă.

Ordine de aplicare

(5) în situația în care plătitorul nu mai există sau acesta se află în procedura insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, restituirea impozitului pe venit reținut la sursă în cuantum mai mare decât cel legal datorat se efectuează de către organul fiscal central competent, în baza cererii de restituire depuse de contribuabil. Prin organ fiscal central competent se înțelege organul fiscal central competent pentru administrarea creanțelor fiscale ale contribuabilului solicitant.

(6) Plătitorul are obligația de a corecta, dacă este cazul, declarațiile informative corespunzătoare regularizării efectuate.

(7) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ART. 170^1 Prevederi speciale privind restituirea impozitului pe dividende

(1) în cazul în care din regularizarea anuală a dividendelor distribuite parţial în cursul anului, potrivit art. 67 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă sume de restituit de la buget, plătitorul de dividende depune la organul fiscal competent o declaraţie de regularizare/cerere de restituire, după restituirea de către asociaţi sau acţionari a dividendelor plătite sau după aprobarea situaţiilor financiare anuale în cazul dividendelor interimare distribuite neplătite, până la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere restituirea. Pentru diferenţele de restituit sunt aplicabile prevederile art. 167 sau 168, după caz.

(2) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

ART. 171 Regularizarea obligațiilor fiscale în cazul reconsiderării unei tranzacții de către organul fiscal central

(1) Obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal central ca urmare a reconsiderării unei tranzacţii, potrivit legii, se regularizează cu obligaţiile fiscale declarate/plătite de contribuabil/plătitor aferente respectivei tranzacţii. În acest caz, sumele achitate în contul obligaţiilor fiscale declarate/plătite de contribuabil/plătitor se consideră, în totalitate, indiferent de bugetul unde au fost ulterior distribuite, a reprezenta plăţi anticipate în contul obligaţiilor fiscale stabilite ca urmare a reconsiderării, cu regularizarea ulterioară între bugete.

(2) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ART. 172 Obligația băncilor supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială

Băncile supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială și care efectuează plățile dispuse în limita încasărilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând obligații fiscale cuprinse în ordinele de plată emise de debitori și/sau obligații fiscale înscrise în adresa de înființare a popririi transmisă de organele fiscale.

CAPITOLUL III Dobânzi, penalități de întârziere și penalități de nedeclarare

ART. 173 Dispoziții generale privind dobânzi și penalități de întârziere

(1) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.

(2) Nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.

(3) Nu se datorează obligaţii fiscale accesorii pentru suma plătită în contul obligaţiei fiscale principale dacă, anterior stabilirii obligaţiilor fiscale, debitorul a efectuat o plată, iar suma plătită nu a stins alte obligaţii, stabilite prin:

a) declaraţii de impunere depuse ulterior efectuării plăţii;

b) declaraţii de impunere rectificative sau decizii de impunere, inclusiv cele emise ca urmare a refacerii inspecţiei fiscale în condiţiile art. 129. În aceste cazuri, se datorează obligaţii fiscale accesorii de la data scadenţei obligaţiei fiscale principale până la data plăţii, inclusiv.

(3^1) Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul stingerii obligaţiilor fiscale prin celelalte modalităţi prevăzute la art. 22 decât cea prin plată.

(4) Dobânzile și penalitățile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală.

(5) Dobânzile și penalitățile de întârziere se stabilesc prin decizii, cu excepția situației prevăzute la art. 227 alin. (8).

Ordine de aplicare

(5^1) Comunicarea deciziilor referitoare la obligaţiile fiscale accesorii în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central se realizează în funcţie de vechimea, cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii şi starea juridică a contribuabilului.

(5^2) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (5^1) se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Ordine de aplicare

(6) Dobânzile și penalitățile de întârziere pot fi actualizate anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcție de evoluția ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.

ART. 174 Dobânzi

(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

(2) Pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii acesteia, inclusiv.

(3) în situația în care diferențele rezultate din corectarea declarațiilor de impunere sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite inițial, se datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii acesteia, inclusiv.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează:

a) pentru creanțele fiscale stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire, inclusiv. în cazul plății prețului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile sunt datorate de către cumpărător;

b) pentru obligaţiile fiscale datorate de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri şi bunuri urmăribile, până la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate potrivit prevederilor art. 265 alin. (4), urmând ca de la data trecerii obligaţiilor fiscale în evidenţa curentă să se datoreze dobânzi.

(5) Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.

ART. 175 Dobânzi în cazul impozitelor administrate de organul fiscal central pentru care perioada fiscală este anuală

(1) Pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale reprezentând impozite pentru care perioada fiscală este anuală, se datorează dobânzi după cum urmează:

a) în anul fiscal de impunere, pentru obligațiile fiscale stabilite, potrivit legii, de organul fiscal central sau de contribuabili, inclusiv cele reprezentând plăți anticipate, dobânzile se calculează din ziua următoare termenului de scadență și până la data stingerii sau, după caz, până în ultima zi a anului fiscal de impunere, inclusiv;

b) pentru sumele neachitate în anul de impunere potrivit lit. a), dobânzile se calculează începând cu prima zi a anului fiscal următor până la data stingerii acestora, inclusiv;

c) în cazul în care obligația fiscală stabilită prin decizia de impunere anuală sau declarația de impunere anuală, după caz, este mai mică decât cea stabilită prin deciziile de plăți anticipate sau declarațiile depuse în cursul anului de impunere, dobânzile se recalculează, începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală sau declarația de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător;

d) pentru diferențele de impozit rămase de achitat, conform deciziei de impunere anuală sau declarației de impunere anuală, dobânzile se datorează începând cu ziua următoare termenului de scadență prevăzut de lege. în cazul impozitului pe venit, această regulă se aplică numai dacă declarația de venit a fost depusă până la termenul prevăzut de lege. în situația în care declarația de venit nu a fost depusă până la termenul prevăzut de lege, dobânda se datorează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care contribuabilii nu-și îndeplinesc obligațiile declarative, iar creanța fiscală se stabilește de organul fiscal central prin decizie, precum și în cazul declarației depuse potrivit art. 107 alin. (5). în acest caz, în scopul aplicării alin. (1) lit. a), creanța aferentă unei perioade fiscale, stabilită de organul fiscal central, se repartizează pe termenele de plată corespunzătoare din anul de impunere, cu excepția cazului în care obligațiile fiscale au fost stabilite în anul fiscal de impunere.

(3) în cazul în care, în cadrul unei proceduri de control fiscal, organul fiscal central stabilește diferențe de impozit suplimentare, dobânzile se calculează la diferența de impozit începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere.

(4) Prevederile alin. (1) - (3) sunt aplicabile şi în cazul contribuţiilor sociale.

ART. 176 Penalități de întârziere

(1) Penalitățile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Dispozițiile art. 174 alin. (2) - (4) și art. 175 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(2) Nivelul penalității de întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere.

(3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor.

(4) Penalitatea de întârziere nu se aplică pentru obligaţiile fiscale principale pentru care se datorează penalitate de nedeclarare potrivit art. 181.

ART. 177 Dobânzi și penalități de întârziere în cazul plăților efectuate prin decontare bancară

(1) Nedecontarea de către instituțiile de credit a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului contribuabilului/plătitorului nu îl exonerează pe contribuabil/plătitor de obligația de plată a sumelor respective și atrage pentru acesta dobânzi și penalități de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 174 și 176, după termenul de 3 zile.

(2) Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului general consolidat și nedecontate de instituțiile de credit, precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere prevăzute la alin. (1), contribuabilul/plătitorul se poate îndrepta împotriva instituției de credit respective.

ART. 178 Dobânzi și penalități de întârziere în cazul compensării

în cazul creanțelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile și penalitățile de întârziere, după caz, se calculează până la data prevăzută la art. 167 alin. (4).

ART. 179 Dobânzi și penalități de întârziere în cazul deschiderii procedurii insolvenței

în cazul debitorilor cărora li s-a deschis procedura insolvenței, pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței se datorează dobânzi și penalități de întârziere, potrivit legii care reglementează această procedură.

ART. 180 Dobânzi și penalități de întârziere în cazul debitorilor pentru care s-a pronunțat o hotărâre de dizolvare

(1) Pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a debitorului în registrul comerțului, începând cu această dată nu se mai datorează și nu se calculează dobânzi și penalități de întârziere.

(2) în cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă a fost desființat actul care a stat la baza înregistrării dizolvării, se calculează dobânzi și penalități de întârziere între data înregistrării în registrul comerțului a actelor de dizolvare și data rămânerii definitive a hotărârii de desființare.

ART. 181 Penalitatea de nedeclarare în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central

(1) Pentru obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul fiscal prin decizii de impunere, contribuabilul/plătitorul datorează o penalitate de nedeclarare de 0,08% pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, din obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul fiscal prin decizii de impunere.

(2) Penalitatea de nedeclarare stabilită potrivit alin. (1) se reduce cu 75%, dacă obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie:

a) se sting prin plată sau compensare până la termenul prevăzut la art. 156 alin. (1);

b) sunt eșalonate la plată, în condițiile legii. în acest caz, reducerea se acordă la finalizarea eșalonării la plată.

(2^1) Ori de câte ori organul fiscal constată incidenţa prevederilor art. 181 alin. (2), acesta comunică decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare prin evidenţierea reducerii de 75% aplicate.

(3) Penalitatea de nedeclarare prevăzută la alin. (1) se majorează cu 100% în cazul în care obligațiile fiscale principale au rezultat ca urmare a săvârșirii unor fapte de evaziune fiscală, constatate de organele judiciare, potrivit legii.

(4) Aplicarea penalității de nedeclarare prevăzute de prezentul articol nu înlătură obligația de plată a dobânzilor prevăzute de prezentul cod.

(5) Penalitatea de nedeclarare constituie venit al bugetului de stat.

(6) Organul fiscal nu stabilește penalitatea de nedeclarare prevăzută de prezentul articol dacă aceasta este mai mică de 50 lei.

(7) Penalitatea de nedeclarare nu se aplică dacă obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul fiscal prin decizii de impunere rezultă din aplicarea unor prevederi ale legislaţiei fiscale de către contribuabil/plătitor, potrivit interpretării organului fiscal cuprinse în norme, instrucţiuni, circulare sau opinii comunicate contribuabilului/plătitorului de către organul fiscal central.

(8) În cazul inspecţiei fiscale despre aplicarea penalităţii de nedeclarare potrivit alin. (1) sau, după caz, despre neaplicarea acesteia potrivit alin. (6) sau (7), se consemnează şi se motivează în raportul de inspecţie fiscală. Prevederile art. 130 alin. (5) şi ale art. 131 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător. Lipsa menţiunii din cuprinsul raportului de inspecţie fiscală privind aplicarea penalităţii de nedeclarare conduce la decăderea organului fiscal din dreptul de a mai aplica penalitatea prin alte acte administrative subsecvente sau accesorii.

(9) în situația în care obligațiile fiscale principale sunt stabilite de organul de inspecție fiscală ca urmare a nedepunerii declarației de impunere, se aplică numai penalitatea de nedeclarare, fără a se aplica sancțiunea contravențională pentru nedepunerea declarației.

(10) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

(11) Cu excepția situației prevăzute la alin. (3), penalitatea de nedeclarare nu poate fi mai mare decât nivelul creanței fiscale principale la care se aplică, ori de câte ori prin aplicarea metodei de calcul prevăzute la alin. (1) penalitatea de nedeclarare depășește acest nivel.

(12) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a procedurii de verificare a situaţiei fiscale personale. În acest caz, penalitatea de nedeclarare se calculează începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

(13) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie de regularizare emisă ca urmare a procedurii de control vamal ulterior.

ART. 182 Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget

(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului.

(2) în cazul creanțelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligații fiscale de plată și care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul/plătitorul este îndreptățit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat și până în ziua restituirii sau compensării creanței contribuabilului/plătitorului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situația în care contribuabilul/plătitorul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și în situația prevăzută la art. 107 alin. (5).

(3) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și pentru creanțele fiscale ce au făcut obiectul unei cereri de restituire, respinsă de organul fiscal, dar admisă definitiv de organul de soluționare a contestațiilor sau de instanța judecătorească.

(4) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de contribuabil/plătitor.

((5) Dreptul contribuabilului/plătitorului de a solicita dobânda prevăzută de prezentul articol se prescrie în termen de 5 ani. Termenul începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care:

(a) au fost stinse prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilului/plătitorului;

(b) anularea actului administrativ fiscal a devenit definitivă, în cazul prevăzut la alin. (2);

(c) restituirea a fost admisă definitiv, în cazul prevăzut la alin. (3).

ART. 183 Majorări de întârziere în cazul obligațiilor fiscale datorate bugetelor locale

(1) Prin excepție de la prevederile art. 173 și 176, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere.

(2) Nivelul majorării de întârziere este de 1% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

(3) Prevederile art. 173 - 180 și art. 182 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(4) Pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează majorări de întârziere. Nivelul și modul de calcul al majorării de întârziere sunt cele prevăzute la alin. (2).

CAPITOLUL IV înlesniri la plată

SECȚIUNEA 1 Instituirea posibilității acordării înlesnirilor la plată

ART. 184 Instituirea posibilității acordării eșalonărilor la plată de către organul fiscal central

(1) Organele fiscale centrale acordă la cererea debitorilor eşalonări la plată pe o perioadă de cel mult 5 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare a acestora. Pentru debitorii care nu constituie niciun fel de garanţie potrivit prezentului capitol, eşalonarea se acordă pe cel mult 6 luni.

Ordine de aplicare

(2) în sensul prezentului capitol, asocierile fără personalitate juridică care, potrivit legii, au calitatea de debitor sunt asimilate persoanelor juridice.

(3) Eșalonarea la plată se acordă pentru toate obligațiile fiscale înscrise în certificatul de atestare fiscală, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezentul capitol.

(4) Prevederile alin. (3) se aplică și pentru obligațiile fiscale preluate de organele fiscale de la alt organ fiscal sau de la altă autoritate publică ca urmare a transferului de competență, în situația în care acesta are loc pe perioada derulării unei eșalonări la plată. în acest scop, organul fiscal competent comunică debitorului o înștiințare de plată privind obligațiile fiscale individualizate în acte administrative preluate ca urmare a transferului de competență, precum și deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii aferente.

(5) în scopul acordării eșalonării la plată, sunt asimilate obligațiilor fiscale:

a) amenzile de orice fel administrate de organul fiscal;

b) creanțele bugetare stabilite de alte organe și transmise spre recuperare organelor fiscale, potrivit legii, inclusiv creanțele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotărâri judecătorești sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.

(6) Eșalonarea la plată nu se acordă pentru:

a) obligațiile fiscale care au făcut obiectul unei eșalonări acordate în temeiul prezentului capitol, care și-a pierdut valabilitatea;

b) obligațiile fiscale care au scadența și/sau termenul de plată după data eliberării certificatului de atestare fiscală;

c) obligațiile fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, intră sub incidența art. 167, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;

d) obligațiile fiscale stabilite prin acte administrative fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, sunt suspendate în condițiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. în cazul în care suspendarea executării actului administrativ fiscal încetează după data comunicării unei decizii de eșalonare la plată, debitorul poate solicita includerea în eșalonare a obligațiilor fiscale ce au făcut obiectul suspendării, precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente. în acest scop, organul fiscal competent comunică debitorului o înștiințare de plată privind obligațiile fiscale individualizate în acte administrative pentru care a încetat suspendarea executării, precum și deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii aferente.

e) obligaţiile fiscale care reprezintă ajutor de stat acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat, precum şi fonduri europene sau fonduri publice naţionale aferente fondurilor europene.

(7) Eşalonarea la plată nu se acordă nici pentru obligaţiile fiscale în sumă totală mai mică de 500 lei în cazul persoanelor fizice, 2.000 lei în cazul asocierilor fără personalitate juridică şi 5.000 lei în cazul persoanelor juridice.

(8) Perioada de eșalonare la plată se stabilește de organul fiscal competent în funcție de cuantumul obligațiilor fiscale și de capacitatea financiară de plată a debitorului. Perioada de eșalonare la plată acordată nu poate fi mai mare decât perioada de eșalonare la plată solicitată.

ART. 184^1 Reguli speciale privind eşalonarea la plată a impozitului calculat potrivit art. 40^3 din Codul fiscal

(1) Procedura de executare silită nu începe pentru sumele care fac obiectul eşalonării la plată a impozitului calculat potrivit art. 40^3 alin. (1) din Codul fiscal, de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată.

(2) Debitorii care la data depunerii declaraţiei prin care calculează impozitul prevăzut de art. 40^3 alin. (1) din Codul fiscal au în derulare înlesniri la plată acordate potrivit prevederilor legale în vigoare pot beneficia de eşalonare la plată potrivit prezentului articol.

(3) Prevederile art. 165 alin. (4) se aplică în mod corespunzător în ceea ce priveşte ordinea de stingere a obligaţiilor fiscale. Dacă suma plătită de către debitor nu este suficientă pentru a stinge ratele din graficele de eşalonare la plată, atunci se stinge, cu prioritate, rata aferentă celei mai vechi decizii de eşalonare la plată.

(4) Obligaţiile fiscale principale şi accesorii rămase de plată din eşalonările la plată şi/sau amânările la plată, după caz, a căror valabilitate a fost pierdută potrivit prevederilor art. 40^3 alin. (6) din Codul fiscal ori potrivit prevederilor în baza cărora au fost acordate celelalte înlesniri la plată, în scopul încadrării în condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată, sunt exigibile şi au termen de plată data pierderii valabilităţii eşalonărilor la plată, respectiv data comunicării deciziei de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare.

(5) Pentru debitorii care au obţinut o înlesnire la plată conform prevederilor legale în vigoare şi optează prin cerere pentru eşalonare la plată potrivit art. 40^3 alin. (4) din Codul fiscal, condiţia de menţinere a valabilităţii eşalonărilor la plată privind achitarea obligaţiei fiscale declarate se consideră îndeplinită.

(6) Nu este considerat restant impozitul prevăzut de art. 40^3 alin. (1) din Codul fiscal pentru care s-a acordat şi este în derulare o eşalonare la plată, potrivit acestui articol, dacă pentru acesta nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în decizia de eşalonare la plată sau se află în termenul de plată prevăzut la art. 40^3 alin. (6) lit. e) din Codul fiscal.

(7) Debitorul poate renunţa la eşalonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin depunerea unei cereri de renunţare la eşalonare.

(8) Graficul de eşalonare se poate suplimenta ca urmare a depunerii declaraţiei rectificative, cu respectarea perioadei de eşalonare acordată iniţial.

(9) Pe perioada derulării eşalonării la plată, cu sumele de rambursat/de restituit se sting obligaţiile în ordinea prevăzută la art. 165 alin. (4), în limita sumei aprobate la rambursare/restituire. în sensul art. 167, ratele sunt exigibile la aceste termene de plată.

(10) Pentru debitorii care trebuie să achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen pentru a se menţine autorizaţia, acordul ori alt act administrativ similar se aplică în mod corespunzător prevederile art. 204.

(11) Pentru debitorii care beneficiază de eşalonare la plată potrivit 40^3 alin. (4) din Codul fiscal se aplică în mod corespunzător prevederile art. 207.

(12) Debitorul trebuie să constituie garanţia prevăzută la art. 40^3 alin. (4^1) din Codul fiscal, în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării acordului de principiu, dacă are această obligaţie.

(13) Procedura de acordare de către organul fiscal central a eşalonării la plată a impozitului prevăzut de art. 40^3 alin. (4) din Codul fiscal, precum şi formularistica utilizată se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

(14) în situaţia în care cererea prevăzută la alin. (5) se respinge, contribuabilul are obligaţia să plătească impozitul prevăzut de art. 40^3 alin. (1) din Codul fiscal, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere.

ART. 185 Instituirea posibilității acordării înlesnirilor la plată de către organul fiscal local

(1) La cererea temeinic justificată a contribuabilului, organul fiscal local poate acorda pentru obligațiile fiscale restante următoarele înlesniri la plată:

a) eșalonări și/sau amânări la plata obligațiilor fiscale, precum și a obligațiilor bugetare prevăzute la art. 184 alin. (5);

b) scutiri sau reduceri de majorări de întârziere.

(2) Eșalonarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 5 ani, iar amânarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 6 luni, dar care nu poate depăși data de 20 decembrie a anului fiscal în care se acordă.

(3) Pe perioada pentru care au fost acordate amânări sau eșalonări la plată, pentru obligațiile fiscale principale eșalonate sau amânate la plată, se datorează majorări de întârziere de 0,5% pe lună sau fracțiune de lună, reprezentând echivalentul prejudiciului.

(4) Pe perioada eșalonării și/sau amânării la plată, un procent de 50% din majorările de întârziere reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligațiilor fiscale eșalonate sau amânate la plată, se amână la plată. în situația în care sumele eșalonate sau amânate au fost stinse în totalitate, majorările de întârziere amânate la plată se anulează.

(5) Pentru obligațiile fiscale eșalonate și/sau amânate la plată, contribuabilii trebuie să constituie garanții astfel:

a) în cazul persoanelor fizice, o sumă egală cu două rate medii din eșalonare, reprezentând obligații fiscale locale eșalonate și majorări de întârziere calculate, în cazul eșalonărilor la plată, sau o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea debitelor amânate și majorările de întârziere calculate și numărul de luni aprobate pentru amânare la plată, în cazul amânărilor la plată;

b) în cazul persoanelor juridice garanția trebuie să acopere totalul obligațiilor fiscale eșalonate și/sau amânate la plată.

(6) Prin hotărâre a autorității deliberative se aprobă procedura de acordare a înlesnirilor la plată.

(7) în cazul contribuabilului persoană juridică, acordarea înlesnirilor prevăzute la alin. (1) lit. b) se realizează cu respectarea regulilor în domeniul ajutorului de stat.

SECȚIUNEA a 2-a Procedura de acordare a eșalonării la plată de către organul fiscal central

ART. 186 Condiții de acordare a eșalonării la plată

(1) Pentru acordarea unei eșalonări la plată de către organul fiscal central, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eșalonare la plată. Aceste situații se apreciază de organul fiscal competent pe baza programului de restructurare sau de redresare financiară ori a altor informații și/sau documente relevante, prezentate de debitor sau deținute de organul fiscal;

b) să aibă constituită garanția potrivit art. 193;

c) să nu se afle în procedura insolvenţei potrivit legii. Debitorul care se află în procedura insolvenţei şi doreşte eşalonarea la plată poate solicita această înlesnire la plată cu condiţia ca până la data emiterii deciziei de eşalonare la plată să iasă din procedura insolvenţei;

d) să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;

e) A B R O G A T

(2) Pe lângă condițiile prevăzute la alin. (1), debitorul trebuie să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal. Această condiție trebuie îndeplinită la data eliberării certificatului de atestare fiscală.

(3) Condiția prevăzută la alin. (2) se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal.

(3^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit.a), în cazul debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate, situaţia de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi capacitatea financiară de plată pe perioada de eşalonare la plată se menţionează de debitor în cererea depusă potrivit art. 187. Organul fiscal competent verifică şi constată situaţia de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti din informaţiile prezentate de debitor în cerere şi/sau din informaţii şi/sau documente relevante deţinute de organul fiscal.

Ordine de aplicare

(4)  Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b), în situaţia debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate sau acestea sunt insuficiente pentru a constitui garanţiile prevăzute de prezentul capitol, organul fiscal poate acorda eşalonarea la plată dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute la alin. (1). În acest caz, penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată şi se includ în eşalonare.

Ordine de aplicare

ART. 187 Cererea de acordare a eșalonării la plată

(1) Cererea de acordare a eșalonării la plată, denumită în continuare cerere, se depune la registratura organului fiscal competent sau se transmite prin poștă cu confirmare de primire și se soluționează de organul fiscal competent, în termen de 60 de zile de la data înregistrării cererii.

(2) Conținutul cererii, precum și documentele justificative care se anexează acesteia se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

(3) În cazul debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate, cererea poate fi însoţită de o propunere de grafic de eşalonare la plată. Dispoziţiile art. 192 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Ordine de aplicare

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate, cererea se soluţionează de organul fiscal competent în termen de 15 zile de la data înregistrării acesteia.

Ordine de aplicare

ART. 188 Retragerea cererii de acordare a eșalonării la plată

(1) Cererea poate fi retrasă de debitor până la emiterea deciziei de eșalonare la plată sau a deciziei de respingere. Organul fiscal competent comunică debitorului decizia prin care se ia act de retragerea cererii.

(2) Prin retragerea cererii, debitorul nu pierde dreptul de a depune o nouă cerere.

ART. 189 Prevederi speciale privind stingerea obligațiilor fiscale

în cazul în care în perioada dintre data eliberării certificatului de atestare fiscală și data comunicării deciziei de eșalonare la plată debitorul efectuează plăți în conturile bugetare aferente tipurilor de creanțe fiscale ce fac obiectul eșalonării la plată, se sting mai întâi obligațiile exigibile în această perioadă și apoi obligațiile cuprinse în certificatul de atestare fiscală, în condițiile art. 207 alin. (2) sau (3), după caz.

ART. 190 Alte prevederi speciale privind stingerea obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal central

(1) Pentru deconturile cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare depuse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală se aplică dispozițiile art. 167.

(2) Pe perioada derulării eșalonării la plată, cu sumele de rambursat/de restituit se sting obligațiile în ordinea prevăzută la art. 165 alin. (4), în limita sumei aprobate la rambursare/restituire.

(3) Prin excepție de la prevederile art. 167 alin. (5) lit. b), în cazul deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare depuse în perioada dintre data eliberării certificatului de atestare fiscală și data emiterii deciziei de eșalonare la plată, momentul exigibilității sumei de rambursat este data emiterii deciziei de rambursare.

(4) Prin data emiterii deciziei de rambursare, prevăzută la alin. (3), se înțelege data înregistrării acesteia la organul fiscal competent.

(5) Diferențele de obligații fiscale rămase nestinse în urma soluționării deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare se comunică debitorului printr-o înștiințare de plată.

ART. 191 Eliberarea certificatului de atestare fiscală

(1) După primirea cererii, organul fiscal competent eliberează, din oficiu, certificatul de atestare fiscală, pe care îl comunică debitorului. Eliberarea certificatului de atestare fiscală în scopul acordării eșalonării la plată nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru.

(2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), termenul de eliberare a certificatului de atestare fiscală este de cel mult 10 zile lucrătoare în cazul cererilor depuse de debitorii persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere.

(4) Prin excepţie de la prevederile art. 158, certificatul de atestare fiscală cuprinde obligaţiile fiscale restante existente în sold la data eliberării acestuia.

Ordine de aplicare

(5) Atunci când există diferențe între sumele solicitate de către debitor în cerere și cele înscrise în certificatul de atestare fiscală, se procedează la punerea de acord a acestora.

(6) Prin excepţie de la prevederile art. 158, certificatul de atestare fiscală are valabilitate de 90 de zile de la data eliberării.

ART. 192 Modul de soluționare a cererii

(1) Cererea debitorului se soluționează de organul fiscal competent prin decizie de eșalonare la plată ori decizie de respingere, după caz.

(2) Cuantumul și termenele de plată a ratelor de eșalonare se stabilesc prin grafice de eșalonare care fac parte integrantă din decizia de eșalonare la plată. în sensul art. 167, ratele sunt exigibile la aceste termene de plată, cu excepția situației prevăzute la art. 190 alin. (2).

(2^1) În cazuri justificate, în funcţie de specificul activităţii contribuabilului şi de capacitatea financiară de plată a acestuia pe parcursul unui an, la cererea debitorului, organul fiscal central poate aproba plata diferenţiată a ratelor de eşalonare.

Ordine de aplicare

(3) Cererea se soluționează prin decizie de respingere în oricare dintre următoarele situații:

a) în cazul cererilor depuse pentru obligațiile prevăzute la art. 184 alin. (6) și (7);

b) nu sunt îndeplinite condițiile de acordare prevăzute la art. 186 alin. (1) și (2);

c) debitorul nu depune documentele justificative necesare soluționării cererii;

d) cererea și documentele aferente nu prezintă nicio modificare față de condițiile de acordare a eșalonării la plată dintr-o cerere anterioară care a fost respinsă;

e) în cazul stingerii în totalitate, până la data emiterii deciziei de eșalonare la plată, a obligațiilor fiscale care au făcut obiectul cererii de eșalonare la plată.

(4) După eliberarea certificatului de atestare fiscală și, după caz, punerea de acord a sumelor potrivit art. 191 alin. (5), organul fiscal competent verifică încadrarea cererii în prevederile prezentului capitol și comunică debitorului decizia de respingere sau acordul de principiu privind eșalonarea la plată, după caz.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), în cazul debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate, nu se emite acord de principiu privind eşalonarea la plată.

Ordine de aplicare

ART. 193 Garanții

(1) în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acordului de principiu, debitorul trebuie să constituie garanții. La cererea temeinic justificată a debitorului, organul fiscal competent poate aproba prelungirea acestui termen cu cel mult 30 de zile.

(2) Pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată, precum şi cele care fac obiectul amânării la plată potrivit art. 208, de până la 5.000 lei în cazul persoanelor fizice, 10.000 lei în cazul asocierilor fără personalitate juridică şi, respectiv, 20.000 lei în cazul persoanelor juridice, nu este necesară constituirea de garanţii.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), următoarele categorii de debitori nu trebuie să constituie garanții:

a) instituțiile publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, după caz;

b) autoritățile/serviciile publice autonome înființate prin lege organică;

c) unităţile şi instituţiile de drept public prevăzute la art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi unităţile şi instituţiile de drept public prevăzute la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare;

d) instituțiile de învățământ superior de stat.

Ordine de aplicare

(4) Debitorii prevăzuți la alin. (3), precum și debitorii prevăzuți la art. 186 alin. (4), care dețin în proprietate bunuri, constituie garanții astfel:

a) dacă valoarea bunurilor acoperă valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), după caz, debitorii constituie garanții la nivelul acestor valori, cu respectarea prevederilor prezentului articol;

b) dacă valoarea bunurilor nu acoperă valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), după caz, debitorii constituie garanții la valoarea bunurilor deținute în proprietate, cu respectarea prevederilor prezentului articol.

(5) Prin acordul de principiu organul fiscal stabilește perioada de eșalonare la plată, data până la care este valabilă garanția în cazul în care aceasta este constituită sub forma scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție, precum și cuantumul garanției, cu menționarea sumelor eșalonate la plată, a dobânzilor datorate pe perioada de eșalonare la plată și a procentului prevăzut la alin. (13), corespunzător perioadei de eșalonare.

(6) Garanțiile pot consta în:

a) mijloace bănești consemnate pe numele debitorului la dispoziția organului fiscal la o unitate a Trezoreriei Statului;

b) scrisoare de garanție/poliță de asigurare de garanție potrivit art. 211;

c) instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietate a debitorului;

d) încheierea unui contract de ipotecă sau gaj în favoarea organului fiscal competent pentru executarea obligațiilor fiscale ale debitorului pentru care există un acord de eșalonare la plată, având ca obiect bunuri proprietate a unei terțe persoane. Aceste bunuri trebuie să fie libere de orice sarcini, cu excepția cazului în care acestea sunt sechestrate exclusiv de către organul fiscal competent, cu respectarea limitelor prevăzute la alin. (16).

(7) Pot forma obiect al garanțiilor constituite potrivit alin. (6) bunurile mobile care nu au durata normală de funcționare expirată potrivit Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și bunurile mobile care, deși au durata normală de funcționare expirată, au fost supuse reevaluării potrivit regulilor contabile în vigoare.

Ordine de aplicare

(7^1) Nu pot face obiectul garanţiilor prevăzute la alin. (6) lit. c) şi d) bunurile perisabile.

(8) Bunul ce constituie obiect al garanției prevăzute la alin. (6) lit. d) nu poate să mai constituie obiect al unei garanții pentru eșalonarea la plată a obligațiilor unui alt debitor.

(9) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care valoarea bunurilor proprietatea debitorului deja sechestrate de organul fiscal acoperă valoarea prevăzută la alin. (13) sau (15), după caz, cu condiția prezentării unui raport de evaluare cu valori actualizate ale bunurilor sechestrate la data depunerii cererii, în termenul prevăzut la alin. (1). Dispozițiile alin. (11) sunt aplicabile în mod corespunzător.

(9^1) Prevederile alin. (9) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care pentru creanţele solicitate la eşalonare a fost instituit, anterior emiterii titlului de creanţă în care aceste creanţe au fost individualizate, un sechestru asigurătoriu, transformat în sechestru executoriu în condiţiile art. 213 alin. (3), precum şi în cazul în care există sume indisponibilizate în conturile bancare ale debitorului ca urmare a popririi asiguratorii sau executorii care acoperă valoarea prevăzută la alin. (14). Sumele indisponibilizate vor fi virate la trezorerie în vederea constituirii garanţiei potrivit dispoziţiilor alin. (6) lit. a).

(10) în situația în care valoarea bunurilor deja sechestrate de organul fiscal nu acoperă valoarea prevăzută la alin. (13) sau (15), după caz, debitorul constituie garanție potrivit prevederilor alin. (1) pentru diferența de valoare neacoperită.

(11)Bunurile oferite drept garanţie potrivit alin. (6) lit. c) şi d) se evaluează de un evaluator autorizat, care întocmeşte un raport de evaluare conform standardelor de evaluare în vigoare.

(12) Pentru bunurile oferite drept garanție potrivit alin. (6) lit. c) și d), debitorul depune la organul fiscal competent, în termenul prevăzut la alin. (1), raportul de evaluare și alte documente stabilite prin ordin emis în condițiile art. 209.

(13) Garanțiile constituite sub formele prevăzute la alin. (6) trebuie să acopere sumele eșalonate la plată, dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată, plus un procent de până la 16% din sumele eșalonate la plată, în funcție de perioada de eșalonare la plată, astfel:

a) pentru eșalonări de la 13 la 24 de luni, procentul este de 4%;

b) pentru eșalonări de la 25 la 36 de luni, procentul este de 8%;

c) pentru eșalonări de la 37 la 48 de luni, procentul este de 12%;

d) pentru eșalonări de peste 49 de luni, procentul este de 16%.

(14) Prin excepție de la prevederile alin. (13), garanțiile constituite sub formele prevăzute la alin. (6) lit. a) și b) trebuie să acopere sumele eșalonate la plată, precum și dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată.

(15) în scopul constituirii garanției sub forma prevăzută la alin. (6) lit. c), dacă bunurile sunt ipotecate/gajate în favoarea altor creditori, valoarea acestor bunuri trebuie să acopere valoarea pentru care s-a constituit ipoteca/gajul, precum și sumele eșalonate la plată, dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată, plus un procent de până la 16% din sumele eșalonate la plată, în funcție de perioada de eșalonare la plată.

(16) în scopul constituirii garanției sub forma prevăzută la alin. (6) lit. d), valoarea acestor bunuri trebuie să acopere obligațiile fiscale ale garantului pentru care organul fiscal competent a instituit sechestrul, precum și sumele eșalonate la plată ale debitorului, dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată, plus un procent de până la 16% din sumele eșalonate la plată, în funcție de perioada de eșalonare la plată.

(17) Perioada de valabilitate a scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție trebuie să fie cu cel puțin 3 luni mai mare decât scadența ultimei rate din eșalonarea la plată.

(18) Pe parcursul derulării eşalonării la plată, garanţia se poate înlocui sau redimensiona în funcţie de valoarea ratelor rămase de achitat, la cererea temeinic justificată a debitorului. În urma analizării celor solicitate de debitor, organul fiscal poate aproba sau respinge solicitarea privind înlocuirea sau redimensionarea garanţiei.

(18^1) În cazul aprobării, pentru debitorii care beneficiază de eşalonarea la plată cu constituire de garanţii potrivit alin. (13) sau art. 206 alin. (2) lit. c), după caz, procentajul suplimentar al garanţiei care se ia în calcul la stabilirea valorii garanţiei este cel în vigoare la data înlocuirii sau redimensionării garanţiei, corespunzător perioadei de timp rămase din eşalonarea la plată acordată.

(18^2) În cazul aprobării, pentru debitorii care beneficiază de eşalonarea la plată cu bunuri insuficiente, pentru stabilirea valorii garanţiei se ia în calcul cuantumul obligaţiilor rămase de plată din eşalonare.

(18^3) Organul fiscal, la cererea debitorului, eliberează diferenţa de garanţie care depăşeşte valoarea luată în calcul cu ocazia redimensionării, iar în cazul înlocuirii eliberează garanţia constituită asupra bunului înlocuit.

(19) Organul fiscal competent eliberează garanțiile după comunicarea deciziei de finalizare a eșalonării la plată, prevăzută la art. 194 alin. (3), cu excepția situației prevăzute la art. 202 alin. (3).

(20) în cazul în care contribuabilul solicită înlocuirea sau redimensionarea garanției potrivit alin. (18), iar sumele rămase din eșalonarea la plată sunt mai mici decât limitele prevăzute la alin. (2), prin excepție de la prevederile alin. (19), organul fiscal eliberează garanțiile.

(21) în cazul în care, pe parcursul derulării eșalonării la plată, garanția constituită potrivit alin. (15) se execută de către un alt creditor, iar sumele distribuite din valorificare, în favoarea organului fiscal competent, nu acoperă valoarea garanțiilor prevăzute la alin. (13), debitorul are obligația reîntregirii acesteia, pentru obligațiile fiscale rămase nestinse din eșalonarea la plată.

(22) în cazul în care, pe parcursul derulării eșalonării la plată, bunul care face obiectul garanției constituite potrivit alin. (6) lit. d) și alin. (16) se execută de către organul fiscal pentru obligațiile de plată ale garantului, debitorul are obligația constituirii de garanții pentru obligațiile fiscale rămase nestinse din eșalonarea la plată. în acest caz, până la constituirea garanției, sumele rămase după efectuarea distribuirii sunt indisponibilizate în favoarea organului fiscal, urmând a stinge obligațiile rămase din eșalonarea la plată dacă garanția nu este constituită în termenul prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. m).

(23) La cererea debitorului, organul fiscal competent poate executa garanția constituită sub formele prevăzute la alin. (6) lit. a) și c) sau poate aproba valorificarea bunurilor potrivit înțelegerii părților în condițiile art. 248, în situația în care se stinge întreaga sumă eșalonată la plată.

Ordine de aplicare

(24) În cazul în care pe parcursul eşalonării la plată bunurile care fac obiectul garanţiei constituite potrivit alin. (6) lit. c) şi d), precum şi alin. (15) şi (16) s-au degradat ori dreptul de proprietate a acestor bunuri s-a modificat prin hotărâri judecătoreşti care constituie titluri executorii, la solicitarea organului fiscal central, debitorul are obligaţia reconstituirii garanţiilor pentru obligaţiile fiscale rămase nestinse din eşalonarea la plată dacă celelalte garanţii nu sunt îndestulătoare.

(25) În cazul în care contribuabilii care beneficiază de eşalonare la plată deţin în proprietate bunuri deja sechestrate de către organul fiscal, altele decât cele care fac obiectul garanţiilor constituite potrivit prezentului articol, sechestrele instituite pe aceste bunuri se ridică, cu excepţia cazului în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 213 alin. (8) sau (8^1).

ART. 194 Condiții de menținere a valabilității eșalonării la plată

(1) Eșalonarea la plată acordată pentru obligațiile fiscale își menține valabilitatea în următoarele condiții:

a) să se declare și să se achite, potrivit legii, obligațiile fiscale administrate de organul fiscal cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eșalonare la plată, cu excepția situației în care debitorul a solicitat eșalonarea la plată potrivit art. 195. Eșalonarea la plată își menține valabilitatea și dacă aceste obligații sunt declarate și/sau achitate până la data de 25 a lunii următoare scadenței prevăzute de lege inclusiv sau până la finalizarea eșalonării la plată în situația în care acest termen se împlinește după data stingerii în totalitate a obligațiilor fiscale eșalonate la plată;

b) să se achite, potrivit legii, obligațiile fiscale stabilite de organul fiscal competent prin decizie, cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eșalonare la plată, cu excepția situației în care debitorul a solicitat eșalonarea la plată potrivit art. 195. Eșalonarea la plată își menține valabilitatea și dacă aceste obligații sunt achitate în cel mult 30 de zile de la termenul de plată prevăzut de lege sau până la finalizarea perioadei de eșalonare la plată în situația în care termenul de 30 de zile se împlinește după această dată;

c) să se achite diferenţele de obligaţii fiscale rezultate din declaraţii rectificative sau din declaraţii depuse aferente obligaţiilor fiscale pentru care nu există obligaţia de declarare în vectorul fiscal, în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declaraţiei, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195;

d) să se respecte cuantumul și termenele de plată din graficul de eșalonare. Eșalonarea la plată își menține valabilitatea și dacă rata de eșalonare este achitată până la următorul termen de plată din graficul de eșalonare;

e) să se achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data comunicării deciziei de eşalonare la plată şi care nu fac obiectul eşalonării la plată, în termen de cel mult 180 de zile de la data comunicării acestei decizii sau până la finalizarea eşalonării la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195;

f) să se achite creanțele stabilite de alte organe decât organele fiscale și transmise spre recuperare organelor fiscale, precum și amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somații după data comunicării deciziei de eșalonare la plată, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somației sau până la finalizarea eșalonării la plată în situația în care termenul de 180 de zile se împlinește după data stingerii în totalitate a obligațiilor fiscale eșalonate la plată, cu excepția situației în care contribuabilul a solicitat eșalonarea potrivit art. 195;

g) să achite obligațiile fiscale rămase nestinse după soluționarea deconturilor potrivit art. 190 alin. (5), în cel mult 30 de zile de la data comunicării înștiințării de plată, cu excepția situației în care debitorul a solicitat eșalonarea la plată potrivit art. 195;

h) să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înștiințării de plată, obligațiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate în condițiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și pentru care suspendarea executării actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării deciziei de eșalonare la plată, cu excepția situației în care debitorul a solicitat eșalonarea la plată a acestor sume;

i) să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înștiințării de plată, obligațiile fiscale stabilite de alte autorități a căror administrare a fost transferată organului fiscal după emiterea unei decizii de eșalonare la plată, cu excepția situației în care debitorul a solicitat eșalonarea la plată a acestor sume;

j) să achite sumele pentru care s-a stabilit răspunderea potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 şi 26, în cel mult 30 de zile de la data stabilirii răspunderii, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195;

k) să nu intre sub incidența uneia dintre situațiile prevăzute la art. 186 alin. (1) lit. c) și d);

l) să se reîntregească garanția în condițiile prevăzute la art. 193 alin. (21), în cel mult 15 zile de la data distribuirii sumelor rezultate din valorificarea bunurilor de către alți creditori;

m) să constituie garanția în condițiile prevăzute la art. 193 alin. (22), în cel mult 15 zile de la data comunicării de către organul fiscal a înștiințării cu privire la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunurilor.

m^1) să constituie garanţia în condiţiile prevăzute la art. 193 alin. (24), în cel mult 15 zile de la data comunicării solicitării organului fiscal central;

n) să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înștiințării de plată, obligațiile fiscale datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, și care nu beneficiază de eșalonarea la plată, cu excepția situației în care debitorul a solicitat eșalonarea potrivit art. 195.

o) să achite impozitul pe profit calculat şi declarat potrivit art. 40^3 alin. (2) din Codul fiscal, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere a solicitării de eşalonare.

Ordine de aplicare

(2) în situația în care termenele prevăzute la alin. (1) se împlinesc după data finalizării eșalonării la plată, obligațiile fiscale trebuie stinse până la data finalizării eșalonării la plată.

(3) în situația în care sumele eșalonate la plată au fost stinse în totalitate și au fost respectate condițiile prevăzute la alin. (1), organul fiscal competent comunică debitorului decizia de finalizare a eșalonării la plată.

ART. 195 Modificarea deciziei de eșalonare la plată în perioada de valabilitate a eșalonării

(1) Pe perioada de valabilitate a eşalonării, decizia de eşalonare la plată poate fi modificată la cererea debitorului prin includerea în eşalonare a următoarelor obligaţii fiscale cuprinse în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal competent:

a) obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată, prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a) - c), e) - j) şi n);

b) obligaţiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării, prevăzute la art. 200 alin. (2).

Ordine de aplicare

(2) Contribuabilul poate depune cel mult două cereri de modificare a deciziei de eşalonare la plată într-un an calendaristic sau, după caz, fracţie de an calendaristic. Pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (11), alin. (11^1) şi la art. 194 alin. (1) lit. h) şi i) debitorul poate depune cererea de modificare a deciziei de eşalonare la plată ori de câte ori este necesar. Printr-o cerere se poate solicita modificarea deciziei de eşalonare la plată prin includerea tuturor obligaţiilor fiscale ce reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată la data depunerii cererii.

(3) Cererea se depune până la împlinirea termenului prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. a) - c), e) - j) sau n), după caz, ori până la împlinirea termenului prevăzut la art. 200 alin. (2) şi se soluţionează de organul fiscal competent prin decizie de modificare a deciziei de eşalonare la plată sau decizie de respingere, după caz.

Ordine de aplicare

(4) Pentru obligațiile fiscale prevăzute la alin. (1), includerea în eșalonare se efectuează cu menținerea perioadei de eșalonare deja aprobate.

(5) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (4), pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (1), precum şi pentru sumele rămase de plată din eşalonarea la plată în derulare, la cererea debitorului, se poate aproba şi o altă perioadă de eşalonare, calculată de la data emiterii deciziei de modificare a deciziei de eşalonare la plată şi care nu poate depăşi perioada prevăzută la art. 184 sau art. 206, după caz. Dispoziţiile art. 184 alin. (8) sunt aplicabile în mod corespunzător.

(6) Cuantumul și termenele de plată ale noilor rate de eșalonare se stabilesc prin grafice de eșalonare care fac parte integrantă din decizia de modificare a deciziei de eșalonare la plată.

(7) După depunerea cererii, în termen de 10 zile de la emiterea acordului de principiu de către organul fiscal central, debitorul trebuie să constituie şi garanţiile prevăzute de prezentul capitol, corespunzător condiţiilor în care urmează să se modifice decizia de eşalonare la plată.

Ordine de aplicare

(8) Debitorul nu trebuie să constituie garanții în situația în care valoarea garanțiilor deja constituite acoperă obligațiile fiscale rămase din eșalonarea la plată, precum și obligațiile fiscale pentru care se solicită modificarea deciziei de eșalonare la plată. în situația garanțiilor deja constituite potrivit art. 193 alin. (6) lit. d), se încheie un act adițional la contractul de ipotecă/gaj.

(8^1) În situaţia debitorilor care deţin bunuri în proprietate, insuficiente pentru a constitui garanţiile în cuantumul prevăzut la prezentul capitol, organul fiscal central poate aproba cererea de modificare a deciziei de eşalonare la plată dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute la art. 186 alin. (1). În acest caz, penalităţile de întârziere nu se amână la plată, ci se includ în eşalonare, iar decizia de amânare la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare se anulează.

Ordine de aplicare

(8^2) în cazul debitorilor pentru care s-a acordat eşalonare la plată potrivit prevederilor art. 186 alin. (4), la cererea acestora, penalităţile de întâziere rămase de plată din graficul de eşalonare se amână la plată în situaţia în care garanţiile constituite odată cu acordarea eşalonării sau ulterior acesteia acoperă cuantumul prevăzut la art. 193 alin. (13) sau (15), după caz.

(9) Prevederile art. 208 se aplică în mod corespunzător și penalităților de întârziere aferente sumelor prevăzute la alin. (1).

(10) în situația în care cererea de modificare a deciziei de eșalonare la plată se respinge, debitorul are obligația să plătească sumele prevăzute la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere.

(11) În situaţia în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii debitorul obţine o suspendare a executării actului administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac obiectul eşalonării la plată, decizia de eşalonare la plată se modifică, la cererea debitorului. Dacă eşalonarea cuprinde doar creanţele fiscale individualizate în actul administrativ suspendat, decizia de eşalonare la plată se suspendă.

(11^1) În situaţia în care pe perioada de valabilitate a eşalonării se desfiinţează sau se anulează, în tot sau în parte, actul administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac obiectul eşalonării la plată, decizia de eşalonare la plată se modifică în mod corespunzător, la cererea debitorului.

Ordine de aplicare

(11^2) Prevederile alineatului (11) şi (11^1) se aplică şi în situaţia în care debitorul obţine suspendarea executării silite conform art. 719 din Codul de procedură civilă, atunci când motivele contestaţiei la executare privesc stingerea sau inexistenţa creanţei fiscale care face obiectul executării silite contestate.

(11^3) Dacă hotărârea judecătorească definitivă de admitere în tot sau în parte a contestaţiei la executare formulată în condiţiile alin. (11^2) este pronunţată după emiterea deciziei de finalizare a eşalonării la plată emisă în condiţiile art. 194 alin. (3) sau dacă debitorul nu a solicitat modificarea deciziei de eşalonare conform alin. (11^2), aceasta din urmă, precum şi decizia de finalizare a eşalonării la plată se anulează din oficiu sau la cererea debitorului, iar sumele achitate în baza deciziei de eşalonare se restituie debitorului la cerere, în condiţiile art. 168.

(12) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător și pentru obligațiile fiscale ale unui debitor care nu beneficiază de eșalonare la plată și fuzionează, potrivit legii, cu un alt debitor care beneficiază de eșalonarea la plată.

ART. 196 Renunțarea la eșalonarea la plată

(1) Debitorul poate renunța la eșalonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin depunerea unei cereri de renunțare la eșalonare.

(2) în cazul renunțării la eșalonare, debitorul trebuie să achite obligațiile fiscale rămase din eșalonare până la data la care intervine pierderea valabilității eșalonării la plată. Prevederile art. 194 alin. (3) și art. 208 alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător.

(3) în cazul nerespectării obligației prevăzute la alin. (2), sunt aplicabile prevederile referitoare la pierderea valabilității eșalonării la plată.

ART. 197 Dobânzi și penalități de întârziere

(1) Pe perioada pentru care au fost acordate eșalonări la plată, pentru obligațiile fiscale eșalonate la plată, cu excepția celor prevăzute la art. 173 alin. (2), se datorează și se calculează dobânzi, la nivelul stabilit potrivit art. 174 alin. (5). Prin excepție de la prevederile art. 174 alin. (5), nivelul dobânzii este de 0,015% pentru fiecare zi de întârziere, în situația în care debitorul constituie întreaga garanție sub forma scrisorii de garanție și/sau poliței de asigurare de garanție și/sau consemnării de mijloace bănești la o unitate a Trezoreriei Statului.

(2) Dobânzile se datorează și se calculează pentru fiecare rată din graficul de eșalonare la plată începând cu data emiterii deciziei de eșalonare la plată și până la termenul de plată din grafic sau până la data achitării ratei potrivit art. 194 alin. (1) lit. d), după caz.

(2^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate, dobânzile se datorează, se calculează şi se comunică pentru obligaţiile fiscale principale eşalonate la plată, după finalizarea eşalonării la plată sau, după caz, la data pierderii valabilităţii eşalonării la plată.

Ordine de aplicare

(3) Dobânzile datorate și calculate în cazul achitării cu întârziere a ratei potrivit art. 194 alin. (1) lit. d) se comunică prin decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii și se achită potrivit prevederilor art. 156 alin. (1).

(4) Penalitatea de întârziere prevăzută la art. 176 se calculează până la data emiterii deciziei de eșalonare la plată.

(5) Pentru creanțele bugetare stabilite de alte organe și transmise spre recuperare organului fiscal, potrivit legii, și pentru care legislația specifică prevede un alt regim privind calculul dobânzilor, sunt aplicabile prevederile legislației specifice.

ART. 198 Penalitate

(1) Pentru rata de eșalonare la plată achitată cu întârziere până la următorul termen de plată din graficul de eșalonare, potrivit art. 194 alin. (1) lit. d), precum și pentru diferențele de obligații fiscale marcate și rămase nestinse după soluționarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare, potrivit art. 190 alin. (5), se percepe o penalitate, care i se comunică debitorului prin decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii și se achită potrivit prevederilor art. 156 alin. (1).

(2) Nivelul penalității este de 5% din:

a) suma rămasă nestinsă din rata de eșalonare, reprezentând obligații fiscale principale și/sau obligații fiscale accesorii eșalonate la plată, inclusiv dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată, după caz;

b) diferențele de obligații fiscale marcate și rămase nestinse după soluționarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare.

(3) Penalitatea se face venit la bugetul de stat.

ART. 199 Pierderea valabilității eșalonării la plată și consecințele pierderii acesteia

(1) Eşalonarea la plată îşi pierde valabilitatea la data la care nu sunt respectate dispoziţiile art. 194 alin. (1) şi art. 195 alin. (10). Organul fiscal competent emite o decizie de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată, care se comunică debitorului.

(2) Pierderea valabilității eșalonării la plată atrage începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă nestinsă.

(3) în cazul pierderii valabilității eșalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din eșalonarea la plată acordată de organul fiscal central, reprezentând obligații fiscale principale și/sau obligații fiscale accesorii eșalonate la plată, se datorează o penalitate de 5%. Prevederile art. 198 alin. (1) și (3) se aplică în mod corespunzător.

(4) Prevederile alin. (3) nu sunt aplicabile pentru obligaţiile fiscale principale eşalonate la plată şi pentru care se datorează penalitate de nedeclarare potrivit art. 181. În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, pentru aceste obligaţii fiscale se datorează penalitatea de nedeclarare prevăzută de art. 181 alin. (1).

Ordine de aplicare

ART. 200 Menținerea eșalonării la plată

(1) Debitorul poate solicita organului fiscal competent menţinerea unei eşalonări a cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condiţiilor prevăzute la alin. (2) şi la art. 194 alin. (1), cu excepţia cazului în care eşalonarea a fost pierdută ca urmare a nerespectării condiţiei prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. k), de două ori într-un an calendaristic, sau fracţie de an calendaristic, dacă depune o cerere în acest scop înainte de executarea garanţiei de către organul fiscal competent sau înainte de stingerea tuturor obligaţiilor fiscale care au făcut obiectul eşalonării la plată, după caz. Cererea se soluţionează prin emiterea unei decizii de menţinere a valabilităţii eşalonării, cu păstrarea perioadei de eşalonare deja aprobate.

Ordine de aplicare

(2) Pentru menținerea valabilității eșalonării, debitorul are obligația să achite obligațiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menținere a valabilității eșalonării, cu excepția celor care au făcut obiectul eșalonării a cărei valabilitate a fost pierdută, în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei. Prevederile art. 194 sunt aplicabile în mod corespunzător.

ART. 201 Dobânzi în cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată

în cazul pierderii valabilității eșalonării la plată acordate de organul fiscal, pentru obligațiile fiscale principale rămase de plată din eșalonarea la plată acordată, se datorează de la data emiterii deciziei de eșalonare la plată dobânzi potrivit art. 174.

ART. 202 Executarea garanțiilor

(1) în cazul pierderii valabilității eșalonării la plată, organul fiscal competent execută garanțiile în contul obligațiilor fiscale rămase nestinse.

(2) Dacă până la pierderea valabilității eșalonării la plată nu au fost soluționate deconturile cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare, garanțiile se execută și în contul obligațiilor marcate în vederea stingerii prin compensare cu sume de rambursat, în limita sumei solicitate la rambursare.

(3) în situația în care deconturile cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare nu sunt soluționate până la finalizarea eșalonării la plată, organul fiscal competent execută garanțiile constituite sub formele prevăzute la art. 193 alin. (6) lit. a) și b) în contul obligațiilor marcate, până la emiterea deciziei de finalizare a eșalonării. în acest caz data stingerii obligațiilor marcate este termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare. în cazul garanțiilor constituite sub formă de bunuri potrivit art. 193 alin. (6) lit. c) și d), acestea se eliberează după soluționarea deconturilor. Garanțiile constituite sub formele prevăzute la art. 193 alin. (6) lit. c) și d) se execută în situația în care după soluționarea deconturilor au rămas nestinse obligații fiscale.

ART. 203 Suspendarea executării silite

(1) Pentru sumele care fac obiectul eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, precum şi pentru obligaţiile prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a) - c), e) - j) şi n) nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită, de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată. În cazul obligaţiilor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. f), executarea silită se suspendă după comunicarea somaţiei.

(2) Odată cu comunicarea deciziei de eșalonare la plată către debitor, organele fiscale competente comunică, în scris, instituțiilor de credit la care debitorul are deschise conturile bancare și/sau terților popriți care dețin/datorează sume de bani debitorului măsura de suspendare a executării silite prin poprire.

(3) în cazul prevăzut la alin. (2), suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și în valută, începând cu data și ora comunicării către instituțiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire.

(4) Sumele existente în cont la data și ora comunicării adresei de suspendare a executării silite rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăți în scopul:

a) achitării obligațiilor administrate de organele fiscale competente de care depinde menținerea valabilității eșalonării la plată;

b) achitării drepturilor salariale.

(5) în cazul terților popriți, suspendarea executării silite are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor datorate de aceștia debitorului, atât a celor prezente, cât și a celor viitoare, până la o nouă comunicare din partea organului fiscal privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire.

(6) Măsurile de executare silită începute asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului se suspendă de la data comunicării deciziei de eșalonare la plată.

ART. 204Regimul special al obligaţiilor fiscale de a căror plată depinde menţinerea autorizaţiei, acordului ori a altui act administrativ similar

(1) Pentru debitorii care au solicitat eşalonarea la plată şi care trebuie să achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal central îtr-un anumit termen pentru a se menţine autorizaţia, acordul ori alt act administrativ similar, autoritatea competentă nu revocă/nu suspendă actul pe motiv de neplată a obligaţiilor fiscale la termenul prevăzut în legislaţia specifică, iar garanţiile constituite nu se execută până la soluţionarea cererii de acordare a eşalonării la plat&#

(2) în situaţia în care cererea de acordare a eşalonării la plată a fost respinsă sau retrasă, debitorii prevăzuţi la alin. (1) trebuie să achite obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea autorizaţiei, acordului ori a altui act administrativ similar în scopul menţinerii actului, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de respingere sau a deciziei prin care se ia act de retragerea cererii. în acest caz, o nouă cerere de acordare a eşalonării la plată se poate depune numai după achitarea acestor obligaţii fiscale.

(3) Pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, autoritatea competentă nu revocă/nu suspendă autorizaţia, acordul sau alt act administrativ similar pe motiv de neplată a obligaţiilor fiscale la termenul prevăzut în legislaţia specifică, iar garanţiile constituite nu se execută."

ART. 205 Calcularea termenelor

(1) Termenele stabilite în prezentul capitol, cu excepția celui prevăzut la art. 191 alin. (2) și (3), se calculează pe zile calendaristice începând cu ziua imediat următoare acestor termene și expiră la ora 24,00 a ultimei zile a termenelor.

(2) în situația în care termenele prevăzute la alin. (1) sfârșesc într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, acestea se prelungesc până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.

ART. 206 Prevederi speciale pentru eșalonările la plată acordate de organele fiscale

(1) în cazul debitorilor cu risc fiscal mic, organul fiscal competent poate aproba eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale restante, pe o perioadă de cel mult 12 luni.

(2) Pentru a beneficia de eșalonarea la plată prevăzută la alin. (1), debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) debitorul depune o cerere la organul fiscal competent. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;

b) sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 186, cu excepția celei prevăzute la art. 186 alin. (1) lit. a);

c) debitorul depune, în cel mult 30 de zile de la data comunicării certificatului de atestare fiscală, o garanţie în valoare de minimum 20% din sumele ce pot face obiectul eşalonării la plată, precum şi a penalităţilor de întârziere şi dobânzilor ce pot face obiectul amânării la plată potrivit art. 208, înscrise în certificatul de atestare fiscală emis în condiţiile prezentului capitol.

(3) În sensul prezentului articol este considerat cu risc fiscal mic debitorul care, la data depunerii cererii, îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

b) administratorii, în cazul societăţilor pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, şi asociaţii majoritari sau, după caz, asociatul unic şi/sau administratorii, în cazul celorlalte societăţi, altele decât societăţile pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, nu au fapte înscrise în cazierul fiscal;

c) nu se află în inactivitate temporară înscrisă la registrul comerţului sau în registre ţinute de instanţe judecătoreşti competente;

d) nu are obligaţii fiscale restante mai mari de 12 luni;

e) nu a înregistrat, conform reglementărilor contabile, pierderi din exploatare în ultimul exerciţiu financiar închis;

f) în cazul persoanelor juridice, să fi fost înfiinţate cu minimum 12 luni anterior depunerii cererii.

(4) Cererea depusă potrivit prevederilor alin. (2) lit. a) se soluționează de organul fiscal competent în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia. Acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data comunicării certificatului de atestare fiscală de către organul fiscal competent și data depunerii garanției de către debitor.

(5) în condițiile prezentului articol, debitorii care, la data depunerii cererii, nu au obligații fiscale restante pot solicita eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale declarate, precum și a obligațiilor fiscale stabilite prin decizie de impunere și pentru care nu s-a împlinit scadența sau termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1), după caz.

(6) Prevederile art. 208 se aplică în mod corespunzător pentru penalităţile de întârziere şi pentru un procent de 50% din dobânzile cuprinse în certificatul de atestare fiscală.

(7) în situația în care, ulterior emiterii deciziei de eșalonare la plată, organul fiscal constată că informațiile cuprinse în documentele anexate la cererea depusă potrivit alin. (2) lit. a) nu corespund realității, organul fiscal emite decizia de anulare a deciziei de eșalonare la plată și a deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art. 199, 201 și 202.

ART. 207 Dispoziții finale

(1) Organul fiscal competent care emite decizia de eșalonare la plată poate îndrepta erorile din conținutul acesteia, din oficiu sau la cererea debitorului, printr-o decizie de îndreptare a erorii. Decizia de îndreptare a erorii produce efecte față de debitor de la data comunicării acesteia, potrivit legii.

(2) în cazul în care în perioada cuprinsă între data eliberării certificatului de atestare fiscală și data comunicării deciziei de eșalonare la plată s-au stins obligații fiscale prin orice modalitate prevăzută de lege și care sunt cuprinse în suma care face obiectul eșalonării la plată, debitorul achită ratele eșalonate până la concurența sumei rămase de plată.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în situația în care, până la emiterea deciziei de eșalonare la plată, se constată că s-au stins mai mult de 50% din obligațiile fiscale care fac obiectul eșalonării la plată, la cererea debitorului, organul fiscal competent eliberează un nou certificat de atestare fiscală, caz în care prevederile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.

(4) Debitorul poate plăti anticipat, parțial sau total, sumele cuprinse în graficul de eșalonare la plată. în acest caz, debitorul notifică organului fiscal, prin cerere, intenția de a stinge anticipat aceste sume. în cazul achitării anticipate parțiale, organul fiscal competent înștiințează debitorul, până la următorul termen de plată din graficul de eșalonare, cu privire la stingerea sumelor datorate în contul următoarelor rate de eșalonare aprobate până la concurența cu suma achitată.

(5) în situația în care se sting anticipat mai mult de 3 rate din graficul de eșalonare la plată, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eșalonare, până la următorul termen de plată a ratelor, cu respectarea perioadei de eșalonare aprobate. în acest caz, ratele ce fac obiectul stingerii anticipate sunt exigibile la data plății sau la data emiterii deciziei de rambursare, după caz. Noul grafic de eșalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.

(6) în situația în care în graficul de eșalonare există și creanțe bugetare stabilite de alte organe și transmise spre recuperare organului fiscal, potrivit legii, iar acestea au fost stinse, total sau parțial, potrivit legislației specifice, de către organele care le gestionează, graficul de eșalonare se reface în mod corespunzător.

(7) În cazul constituirii garanţiei sub forma prevăzută la art. 193 alin. (6) lit. b), la solicitarea debitorului, organul fiscal poate solicita emitentului scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie executarea acesteia pentru stingerea ratelor de eşalonare la scadenţa acestora.

(8) Ori de câte ori se modifică graficul de eşalonare potrivit prezentului capitol, organul fiscal competent emite decizie de modificare a deciziei de eşalonare la plată, la care anexează noul grafic.

ART. 208 Amânarea la plată a penalităților de întârziere

(1) Pe perioada eşalonării la plată, penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală se amână la plată prin decizie care se comunică debitorului odată cu decizia de eşalonare la plată. Aceste prevederi se aplică, după caz, şi unui procent de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora.

(2) Garanțiile ori valoarea bunurilor prevăzute la art. 193 alin. (13) - (16) trebuie să acopere și penalitățile de întârziere, precum și majorările de întârziere amânate la plată.

(3) în situația în care eșalonarea la plată se finalizează în condițiile art. 194 alin. (3), penalitățile de întârziere, precum și majorările de întârziere amânate la plată se anulează prin decizie care se comunică debitorului odată cu decizia de finalizare a eșalonării la plată.

(4) Pierderea valabilității eșalonării la plată atrage pierderea valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și/sau a majorărilor de întârziere. în acest caz, odată cu decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată se comunică debitorului și decizia de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și/sau a majorărilor de întârziere.

(5) în situația în care eșalonarea la plată își pierde valabilitatea în condițiile art. 199, garanțiile se execută și în contul penalităților de întârziere și/sau majorărilor de întârziere amânate la plată.

(6) în scopul aplicării reducerii prevăzute la art. 181 alin. (2) lit. b), prevederile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător și pentru penalitatea de nedeclarare aferentă obligațiilor fiscale eșalonate.

ART. 209 Acte normative de aplicare

Procedura de aplicare a eșalonării la plată acordate de organul fiscal central se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

CAPITOLUL IV^1 Eşalonare la plată, în formă simplificată, pentru obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal central

ART. 209^1 - Instituirea posibilităţii acordării eşalonărilor la plată, în formă simplificată, de către organul fiscal central

(1) Pentru obligaţiile fiscale principale şi accesorii restante a căror vechime este de maximum 12 luni anterioare datei depunerii cererii şi nestinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală, administrate de organul fiscal central, denumit în continuare organ fiscal, se aprobă eşalonarea la plată pe o perioadă de cel mult 12 luni.

(2) În sensul prezentului capitol, asocierile fără personalitate juridică care, potrivit legii, au calitatea de debitor sunt asimilate persoanelor juridice.

(3) Eşalonarea la plată se acordă pentru toate obligaţiile fiscale înscrise în certificatul de atestare fiscală, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezentul capitol.

(4) Prevederile alin. (3) se aplică şi pentru obligaţiile fiscale preluate de organele fiscale de la alt organ fiscal sau de la altă autoritate publică ca urmare a transferului de competenţă, în situaţia în care acesta are loc pe perioada derulării unei eşalonări la plată. În acest scop, organul fiscal comunică debitorului o înştiinţare de plată privind obligaţiile fiscale individualizate în acte administrative preluate ca urmare a transferului de competenţă, precum şi deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii aferente.

(5) În scopul acordării eşalonării la plată, sunt asimilate obligaţiilor fiscale:

a) amenzile de orice fel administrate de organul fiscal;

b) creanţele bugetare stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organelor fiscale, potrivit legii, inclusiv creanţele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.

(6) Eşalonarea la plată nu se acordă pentru:

a) obligaţiile fiscale care au făcut obiectul unei eşalonări acordate în temeiul prezentului capitol sau potrivit capitolului I - «Înlesniri la plată pentru obligaţiile bugetare datorate după data declarării stării de urgenţă, administrate de organul fiscal central» din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, care şi-a pierdut valabilitatea, precum şi obligaţiile fiscale care reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii unei eşalonări la plată acordate în temeiul capitolului I - «Înlesniri la plată pentru obligaţiile bugetare datorate după data declarării stării de urgenţă, administrate de organul fiscal central» din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 181/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

b) obligaţiile fiscale care au scadenţa şi/sau termenul de plată după data eliberării certificatului de atestare fiscală;

c) obligaţiile fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, intră sub incidenţa art. 167, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;

d) obligaţiile fiscale stabilite prin acte administrative fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, sunt suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care suspendarea executării actului administrativ fiscal încetează după data comunicării unei decizii de eşalonare la plată, debitorul poate solicita includerea în eşalonare a obligaţiilor fiscale ce au făcut obiectul suspendării, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente. În acest scop, organul fiscal comunică debitorului o înştiinţare de plată privind obligaţiile fiscale individualizate în acte administrative pentru care a încetat suspendarea executării, precum şi deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii aferente;

e) obligaţiile fiscale admise la masa credală, pentru debitorii pentru care s-a deschis procedura insolvenţei;

f) obligaţiile fiscale care reprezintă ajutor de stat acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat, precum şi fonduri europene sau fonduri publice naţionale aferente fondurilor europene.

(7) Eşalonarea la plată nu se acordă pentru obligaţiile fiscale în sumă totală mai mică de 500 lei în cazul persoanelor fizice, 2.000 lei în cazul asocierilor fără personalitate juridică şi 5.000 lei în cazul persoanelor juridice.

(8) Pentru a beneficia de eşalonarea la plată prevăzută la alin. (1), debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să depună o cerere la organul fiscal, la care debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;

b) să nu se afle în procedura falimentului;

c) să nu se afle în dizolvare;

d) să nu înregistreze obligaţii fiscale restante cu o vechime mai mare de 12 luni anterioară datei depunerii cererii şi nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;

e) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26. Prin excepţie, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative şi judiciare de atac, iar suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului, pentru care a fost atrasă răspunderea, a fost stinsă, condiţia se consideră îndeplinită.

(9) Pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (8), debitorul trebuie să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal în conformitate cu ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin care sunt aprobate formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor/plătitorilor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal. Această condiţie trebuie îndeplinită la data eliberării certificatului de atestare fiscală.

(10) Condiţia prevăzută la alin. (9) se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal.

(11) În scopul acordării eşalonării la plată potrivit prezentului capitol, prevederile art. 188 - 190, art. 204, art. 205 şi art. 207 se aplică în mod corespunzător.

(12) Dispoziţiile prezentului capitol sunt aplicabile şi debitorilor care au garantate obligaţiile fiscale potrivit art. 210, art. 211 şi art. 235.

ART. 209^2 - Eliberarea certificatului de atestare fiscală

(1) După primirea cererii, organul fiscal eliberează, din oficiu, certificatul de atestare fiscală, pe care îl comunică debitorului.

(2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, inclusiv în cazul cererilor depuse de debitorii persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere.

(3) Prin excepţie de la prevederile art. 158, certificatul de atestare fiscală cuprinde obligaţiile fiscale existente în sold la data eliberării acestuia.

ART. 209^3 - Modul de soluţionare a cererii

(1) Cererea debitorului se soluţionează de organul fiscal în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, prin decizie de eşalonare la plată ori decizie de respingere, după caz.

(2) Cuantumul şi termenele de plată a ratelor de eşalonare se stabilesc prin grafice de eşalonare care fac parte integrantă din decizia de eşalonare la plată. În sensul art. 167, ratele sunt exigibile la aceste termene de plată, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 190 alin. (2).

(3) La cererea debitorului, organul fiscal poate aproba plata diferenţiată a ratelor de eşalonare.

(4) Cererea se soluţionează prin decizie de respingere în oricare dintre următoarele situaţii:

a) în cazul cererilor depuse pentru obligaţiile prevăzute la art. 2091 alin. (6) şi (7);

b) nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute la art. 2091 alin. (8) şi (9);

c) cererea nu prezintă nicio modificare faţă de condiţiile de acordare a eşalonării la plată dintr-o cerere anterioară care a fost respinsă;

d) în cazul stingerii în totalitate, până la data emiterii deciziei de eşalonare la plată, a obligaţiilor fiscale care au făcut obiectul cererii de eşalonare la plată.

(5) După eliberarea certificatului de atestare fiscală, organul fiscal verifică încadrarea cererii în prevederile prezentului capitol şi comunică debitorului decizia de respingere sau decizia de eşalonare la plată, după caz.v

(6) Atunci când există diferenţe între sumele solicitate de către debitor în cerere şi cele înscrise în certificatul de atestare fiscală, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 207 alin. (1).

(7) În cazul în care în perioada dintre data depunerii cererii de eşalonare la plată şi data eliberării certificatului de atestare fiscală, debitorul efectuează plăţi în conturile bugetare aferente tipurilor de creanţe fiscale datorate, se sting mai întâi obligaţiile fiscale restante a căror vechime este mare de 12 luni anterioară datei depunerii cererii şi apoi obligaţiile ce pot face obiectul eşalonării la plată potrivit prezentului capitol.

(8) Pe perioada eşalonării la plată acordată potrivit prezentului capitol, în scopul aplicării reducerii prevăzute la art. 181 alin. (2) lit. b), penalităţile de nedeclarare cuprinse în certificatul de atestare fiscală se amână la plată prin decizie care se comunică debitorului odată cu decizia de eşalonare la plată. Prevederile art. 208 se aplică în mod corespunzător.

ART. 209^4 - Condiţii de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată

(1) Eşalonarea la plată acordată pentru obligaţiile fiscale îşi menţine valabilitatea în următoarele condiţii:

a) să se declare şi să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată inclusiv, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2). Eşalonarea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt declarate şi/sau achitate până la data de 25 a lunii următoare scadenţei prevăzute de lege inclusiv;

b) să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal prin decizie, cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2). Eşalonarea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt achitate în cel mult 30 de zile de la termenul de plată prevăzut de lege;

c) să se achite diferenţele de obligaţii fiscale rezultate din declaraţii rectificative sau din declaraţii depuse aferente obligaţiilor fiscale pentru care nu există obligaţia de declarare în vectorul fiscal, în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declaraţiei, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);

d) să se respecte cuantumul şi termenele de plată din graficul de eşalonare. Eşalonarea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă rata de eşalonare este achitată până la următorul termen de plată din graficul de eşalonare;

e) să se achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal nestinse la data comunicării deciziei de eşalonare la plată şi care nu fac obiectul eşalonării la plată, în termen de cel mult 180 de zile de la data comunicării acestei decizii, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);

f) să se achite obligaţiile stabilite de alte organe decât organele fiscale şi transmise spre recuperare organelor fiscale, precum şi amenzile de orice fel pentru care au fost comunicate somaţii după data comunicării deciziei de eşalonare la plată, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);

g) să se achite obligaţiile fiscale rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 190 alin. (5), în cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);

h) să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care suspendarea executării actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);

i) să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată organului fiscal după emiterea unei decizii de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);

j) să se achite sumele reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului pentru care s-a stabilit răspunderea potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 şi 26, în cel mult 30 de zile de la data stabilirii răspunderii;

k) să nu intre sub incidenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 2091 alin. (8) lit. b) şi c);

l) să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile fiscale datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, şi care nu beneficiază de eşalonarea la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2).

(2) În situaţia în care termenele prevăzute la alin. (1) se împlinesc după data finalizării eşalonării la plată, obligaţiile fiscale trebuie stinse până la data finalizării eşalonării la plată.

(3) În situaţia în care sumele eşalonate la plată au fost stinse în totalitate şi au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. (1), organul fiscal comunică debitorului decizia de finalizare a eşalonării la plată.

ART. 209^5 Modificarea deciziei de eşalonare la plată în perioada de valabilitate a eşalonării

(1) Pe perioada de valabilitate a eşalonării, decizia de eşalonare la plată poate fi modificată la cererea debitorului prin includerea în eşalonare a următoarelor obligaţii fiscale cuprinse în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal:

a) obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată, prevăzute la art. 209^4 alin. (1) lit. a) - c), e) - i) şi l);

b) obligaţiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării, prevăzute la art. 209^10 alin. (2), cu excepţia sumelor de natura celor prevăzute la art. 209^4 alin. (1) lit. j).

(2) Debitorul poate depune cel mult două cereri de modificare a deciziei de eşalonare la plată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, la care poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare. Pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (8) şi (9) şi la art. 209^4 alin. (1) lit. h) şi i) debitorul poate depune cererea de modificare a deciziei de eşalonare la plată ori de câte ori este necesar. Printr-o cerere se poate solicita modificarea deciziei de eşalonare la plată prin includerea tuturor obligaţiilor fiscale ce reprezintă condiţia de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată la data depunerii cererii, cu excepţia celor pentru care art. 209^4 alin. (1) nu prevede posibilitatea debitorului de a solicita eşalonarea la plată.

(3) Cererea se depune până la împlinirea termenului prevăzut la art. 209^4 alin. (1) lit. a) - c), e) - i) sau l), după caz, ori până la împlinirea termenului prevăzut la art. 209^10 alin. (2) şi se soluţionează de organul fiscal, în termen de 5 zile lucrătoare, prin decizie de modificare a deciziei de eşalonare la plată sau decizie de respingere, după caz.

(4) Pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (1), includerea în eşalonare se efectuează cu menţinerea perioadei de eşalonare deja aprobate.

(5) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (4), pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (1), precum şi pentru sumele rămase de plată din eşalonarea la plată în derulare, la cererea debitorului, se poate aproba şi o altă perioadă de eşalonare, dar care nu poate depăşi perioada prevăzută la art. 209^1 alin. (1).

(6) Cuantumul şi termenele de plată ale noilor rate de eşalonare se stabilesc prin grafice de eşalonare care fac parte integrantă din decizia de modificare a deciziei de eşalonare la plată.

(7) În situaţia în care cererea de modificare a deciziei de eşalonare la plată se respinge, debitorul are obligaţia să plătească sumele prevăzute la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere.

(8) În situaţia în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii debitorul obţine o suspendare a executării actului administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac obiectul eşalonării la plată, decizia de eşalonare la plată se modifică, la cererea debitorului, fără a fi limitate numeric conform alin. (2).

(9) În situaţia în care pe perioada de valabilitate a eşalonării se desfiinţează sau se anulează, în tot sau în parte, actul administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac obiectul eşalonării la plată, decizia de eşalonare la plată se modifică în mod corespunzător, la cererea debitorului, fără a fi limitate la numărul prevăzut la alin. (2).

(10) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru obligaţiile fiscale ale unui debitor care nu beneficiază de eşalonare la plată şi fuzionează, potrivit legii, cu un alt debitor care beneficiază de eşalonarea la plată.

ART. 209^6 Renunţarea la eşalonarea la plată

(1) Debitorul poate renunţa la eşalonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin depunerea unei cereri de renunţare la eşalonare.

(2) În cazul renunţării la eşalonare, debitorul trebuie să achite obligaţiile fiscale rămase din eşalonare până la data la care intervine pierderea valabilităţii eşalonării la plată. Prevederile art. 209^4 alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător.

(3) În cazul nerespectării obligaţiei prevăzute la alin. (2), sunt aplicabile prevederile referitoare la pierderea valabilităţii eşalonării la plată.

ART. 209^7 Dobânzi şi penalităţi de întârziere

(1) Pe perioada pentru care au fost acordate eşalonări la plată pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată, cu excepţia celor prevăzute la art. 173 alin. (2), se datorează şi se calculează dobânzi. Nivelul dobânzii este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere.

(2) Dobânzile se datorează şi se calculează pentru fiecare rată din graficul de eşalonare la plată începând cu data emiterii deciziei de eşalonare la plată şi până la termenul de plată din grafic sau până la data achitării ratei potrivit art. 209^4 alin. (1) lit. d), după caz.

(3) Dobânzile datorate şi calculate în cazul achitării cu întârziere a ratei potrivit art. 209^4 alin. (1) lit. d) se comunică prin decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi se achită potrivit prevederilor art. 156 alin. (1).

(4) Penalitatea de întârziere prevăzută la art. 176 se calculează până la data emiterii deciziei de eşalonare la plată.

(5) Pentru obligaţiile bugetare stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organului fiscal, potrivit legii, şi pentru care legislaţia specifică prevede un alt regim privind calculul dobânzilor, sunt aplicabile prevederile legislaţiei specifice.

(6) Pentru debitorii care se află în perioada de observaţie sau în reorganizare judiciară se datorează obligaţii fiscale accesorii potrivit legii care reglementează această procedură.

ART. 209^8 Penalitate

(1) Pentru rata de eşalonare la plată achitată cu întârziere până la următorul termen de plată din graficul de eşalonare, potrivit art. 209^4 alin. (1) lit. d), precum şi pentru diferenţele de obligaţii fiscale marcate şi rămase nestinse după soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, potrivit art. 190 alin. (5), se percepe o penalitate care i se comunică debitorului prin decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi se achită potrivit prevederilor art. 156 alin. (1).

(2) Nivelul penalităţii este de 5% din:

a) suma rămasă nestinsă din rata de eşalonare, reprezentând obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale accesorii eşalonate la plată, inclusiv dobânzile datorate pe perioada eşalonării la plată, după caz;

b) diferenţele de obligaţii fiscale marcate şi rămase nestinse după soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare.

(3) Penalitatea se face venit la bugetul de stat.

ART. 209^9 Pierderea valabilităţii eşalonării la plată şi consecinţele pierderii acesteia

(1) Eşalonarea la plată îşi pierde valabilitatea la data la care nu sunt respectate dispoziţiile art. 209^4 alin. (1) şi art. 209^5 alin. (7). Organul fiscal emite o decizie de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată, care se comunică debitorului.

(2) Pierderea valabilităţii eşalonării la plată atrage începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă nestinsă.

(3) În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din eşalonarea la plată acordată de organul fiscal, reprezentând obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale accesorii eşalonate la plată, se datorează o penalitate de 5%. Prevederile art. 209^8 alin. (1) şi (3) se aplică în mod corespunzător.

(4) Prevederile alin. (3) nu sunt aplicabile pentru obligaţiile fiscale principale eşalonate la plată şi pentru care se datorează penalitate de nedeclarare potrivit art. 181. În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, pentru aceste obligaţii fiscale se datorează penalitatea de nedeclarare prevăzută de art. 181 alin. (1).

(5) În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată acordate de organul fiscal, pentru obligaţiile fiscale principale rămase de plată din eşalonarea la plată acordată, se datorează de la data emiterii deciziei de eşalonare la plată dobânzi potrivit art. 174.

(6) În cazul debitorilor care solicită înlesniri la plată potrivit capitolului IV - Înlesniri la plată, ulterior pierderii valabilităţii eşalonării la plată acordate de organul fiscal potrivit prezentului capitol, pentru obligaţiile fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii rămase de plată din eşalonarea la plată, penalitatea datorată potrivit art. 209^8 se anulează.

ART. 209^10 Menţinerea eşalonării la plată

(1) Debitorul poate solicita organului fiscal menţinerea unei eşalonări a cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condiţiilor prevăzute la alin. (2), precum şi la art. 209^4 alin. (1) lit. a) - j) şi l), de două ori pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, dacă depune o cerere în acest scop, înainte de stingerea în totalitate a obligaţiilor fiscale care au făcut obiectul eşalonării la plată. Cererea se soluţionează, în termen de 5 zile lucrătoare, prin emiterea unei decizii de menţinere a valabilităţii eşalonării, cu păstrarea perioadei de eşalonare aprobate iniţial.

(2) Pentru menţinerea valabilităţii eşalonării, debitorul are obligaţia să achite obligaţiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării, cu excepţia celor care au făcut obiectul eşalonării a cărei valabilitate a fost pierdută, în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei. Prevederile art. 209^4 sunt aplicabile în mod corespunzător.

ART. 209^11 Suspendarea executării silite

(1) Pentru sumele care fac obiectul eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, precum şi pentru obligaţiile prevăzute la art. 209^4 alin. (1) lit. a) - c), e) - j) şi l) nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită, de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată. În cazul obligaţiilor prevăzute la art. 209^4 alin. (1) lit. f), executarea silită se suspendă după comunicarea somaţiei.

(2) Odată cu comunicarea deciziei de eşalonare la plată către debitor, organele fiscale comunică, în scris, instituţiilor de credit la care debitorul are deschise conturile bancare şi/sau terţilor popriţi care deţin/datorează sume de bani debitorului măsura de suspendare a executării silite prin poprire.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2), suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută, începând cu data şi ora comunicării către instituţiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire.

(4) Sumele existente în cont la data şi ora comunicării adresei de suspendare a executării silite rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăţi în scopul:

a) achitării obligaţiilor administrate de organele fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată;

b) achitării drepturilor salariale.

(5) În cazul terţilor popriţi, suspendarea executării silite are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor datorate de aceştia debitorului, atât a celor prezente, cât şi a celor viitoare, până la o nouă comunicare din partea organului fiscal privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire.

(6) Măsurile de executare silită începute asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului se suspendă de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată.

ART. 209^12 Prevederi speciale aplicabile debitorilor care au în derulare înlesniri la plată

(1) Debitorii care la data depunerii cererii de eşalonare la plată potrivit prezentului capitol au în derulare eşalonări la plată acordate potrivit capitolului IV - Înlesniri la plată pot beneficia de înlesniri la plată potrivit prezentului capitol.

(2) În baza cererii depuse de către debitori, organul fiscal emite, după caz, decizie de acordare a eşalonării la plată pentru obligaţiile fiscale prevăzute la art. 209^1 alin. (1) sau decizie de respingere.

(3) Prevederile art. 165 alin. (4) se aplică în mod corespunzător în ceea ce priveşte ordinea de stingere a obligaţiilor fiscale. Dacă suma plătită de către debitor nu este suficientă pentru a stinge ratele din cele două grafice de eşalonare la plată, atunci se stinge, cu prioritate, rata aferentă celei mai vechi decizii de eşalonare la plată.

(4) Obligaţiile fiscale principale şi accesorii rămase de plată din eşalonările la plată şi/sau amânările la plată, după caz, a căror valabilitate a fost pierdută potrivit prezentului capitol ori potrivit art. 199 alin. (1) şi art. 208 alin. (4), în scopul încadrării în condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată, sunt exigibile şi au termen de plată la data pierderii valabilităţii înlesnirilor la plată, respectiv data comunicării deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, precum şi, după caz, a deciziei de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de nedeclarare.

ART. 209^13 Prevederi speciale pentru debitorii a căror activitate este restrânsă/închisă de către organele abilitate ale statului

(1) Pentru debitorii a căror activitate este restrânsă/închisă pe perioada stării de urgenţă/alertă prin hotărâri emise de către organele abilitate ale statului, condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonărilor la plată acordate potrivit art. 209^4 se suspendă, la cerere, până la data la care este reluată activitatea.

(2) Pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare neachitate până la data reluării activităţii, nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi potrivit art. 209^7. În acest caz, până la primul termen de plată după data constatării reluării activităţii, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eşalonare, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate. Noul grafic de eşalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.

(3) Obligaţiile care intră sub incidenţa măsurilor prevăzute la alin. (1), cu excepţia acelora care privesc ratele din graficele de eşalonare refăcute conform alin. (2), se consideră îndeplinite în următoarele situaţii:

a) pentru situaţia în care termenele prevăzute la art. 209^4 alin. (1), art. 209^5 alin. (7) şi art. 209^10 alin. (2) s-au împlinit până la data constatării reluării activităţii, dacă acestea se execută în termen de 30 de zile de la data constatării acestui fapt;

b) pentru celelalte situaţii decât cele prevăzute la lit. a), la împlinirea termenului prevăzut la art. 209^4 alin. (1), art. 209^5 alin. (7) şi art. 209^10 alin. (2).

(4) Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (3) lit. a), debitorii pot solicita modificarea eşalonării la plată, cu condiţia ca cererea să fie depusă în termen de 30 de zile de la data constatării reluării activităţii, prevederile art. 209^5 aplicându-se în mod corespunzător.

ART. 209^14 Procedura de acordare a eşalonării la plată, în formă simplificată

Procedura de acordare a eşalonării la plată, în formă simplificată, de către organul fiscal central se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

CAPITOLUL V Garanții

ART. 210 Constituirea de garanții

Organul fiscal solicită constituirea unei garanții pentru:

a) suspendarea executării silite în condițiile art. 233 alin. (2^1) și (8);

b) ridicarea măsurilor asigurătorii;

c) asumarea obligației de plată de către altă persoană prin angajament de plată, în condițiile art. 24 alin. (1) lit. a);

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

ART. 211 Tipuri de garanții

Garanțiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 210 se pot constitui, în condițiile legii, prin:

a) consemnarea de mijloace bănești la o unitate a Trezoreriei Statului;

b) scrisoare de garanţie emisă de o instituţie de credit sau poliţă de asigurare de garanţie emisă de o societate de asigurare. În cazul în care scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie este emisă de o instituţie financiară din afara Uniunii Europene aceasta trebuie confirmată conform normelor bancare de o instituţie de credit sau societate de asigurare din România. În cazul în care scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie este emisă de o instituţie financiară din Uniunea Europeană, aceasta este acceptată de organul fiscal dacă sunt respectate prevederile referitoare la notificare cuprinse în Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE, transpusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II), transpusă prin Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare;

c) ipotecă asupra unor bunuri imobile sau mobile din țară;

d) gaj asupra bunurilor mobile.

ART. 212 Valorificarea garanțiilor

(1) Organul fiscal competent se îndestulează din garanțiile depuse dacă nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost constituite.

(2) În cazul garanţiilor prevăzute la art. 211 lit. a) şi b), organul fiscal dispune instituţiei de credit sau societăţii de asigurare emitente a scrisorii de garanţie sau poliţei de asigurare de garanţie, după caz, sau instituţiei de credit ori societăţii de asigurare din România care a confirmat scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie ori unităţii de Trezorerie a Statului, după caz, virarea, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării, a sumei de bani în conturile de venituri bugetare corespunzătoare.

(3) Valorificarea garanțiilor prevăzute la art. 211 lit. c) și d) se realizează prin modalitățile și procedurile prevăzute de dispozițiile art. 247 alin. (2) - (6) și ale art. 248 - 259, care se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL VI Măsuri asigurătorii

ART. 213 Poprirea și sechestrul asigurător

(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

(2^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), nu se dispun măsuri asigurătorii pentru debitorul aflat sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa sau când acesta nu deţine active patrimoniale urmăribile.

(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. în decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

Ordine de aplicare

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.

(6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.

(7) în situația în care măsurile asigurătorii au fost luate înainte de emiterea titlului de creanță acestea încetează dacă titlul de creanță nu a fost emis și comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asigurătorii. în cazuri excepționale, acest termen poate fi prelungit până la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligația să emită decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, iar în cazul popririi asigurătorii să elibereze garanția.

Ordine de aplicare

(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), în situaţia în care au fost instituite măsuri asigurătorii şi au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii rămân valabile 3 luni de la data sesizării penale. La împlinirea acestui termen sau după instituirea măsurilor asigurătorii de către organele de urmărire penală potrivit Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, dar nu mai târziu de 3 luni, măsurile asigurătorii instituite de organul fiscal se ridică.

(8^1) În situaţia în care au fost constituite garanţii în vederea ridicării măsurilor asigurătorii, acestea trebuie menţinute pentru toată perioada de valabilitate în care ar fi fost menţinute măsurile asigurătorii potrivit alin. (7) sau (8), după caz. Organul fiscal execută garanţiile constituite potrivit art. 211 lit. b) în ultima zi de valabilitate a acestora în cazul în care debitorul nu prelungeşte valabilitatea garanţiei. În acest caz, suma de bani va fi virată în contul de garanţii menţionat de organul de executare silită şi reprezintă o garanţie potrivit art. 211 lit. a).

(9) Bunurile perisabile și/sau degradabile sechestrate asigurător pot fi valorificate:

a) de către debitor cu acordul organului de executare silită, sumele obținute consemnându-se la dispoziția organului de executare silită;

b) prin vânzare în regim de urgență în condițiile art. 247 alin. (4).

(10) în cazul înființării sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare silită se comunică pentru notare Biroului de carte funciară.

(11) Notarea potrivit alin. (10) face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după notare, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziție ce ar interveni ulterior notării prevăzute la alin. (10) sunt lovite de nulitate absolută.

(12) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanța fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta.

(13) Prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 268 ale prezentului cod, împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate formula acţiune în anulare, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă, conform cuantumului creanţelor fiscale în privinţa cărora aceste măsuri asigurătorii au fost instituite, fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere. Procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă, iar întâmpinarea nu este obligatorie. Hotărârea prin care se pronunţă anularea deciziei este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.

(14) Împotriva actelor prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație la executare în conformitate cu prevederile art. 260 și 261.

Ordine de aplicare

ART. 214 Ridicarea măsurilor asigurătorii

(1) Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 213 se ridică, în tot sau în parte, prin decizie motivată, de către creditorul fiscal, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei prevăzute la art. 211, după caz. Refuzul nejustificat de a soluţiona cererea de ridicare formulată de către cel interesat sau nesoluţionarea în termen pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă potrivit art. 213 alin. (13), fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere. Procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă, iar întâmpinarea nu este obligatorie. Hotărârea prin care se dispune ridicarea măsurilor asigurătorii este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.

(2) Decizia de ridicare a măsurii asigurătorii emisă potrivit alin. (1) se duce la îndeplinire de către organul de executare silită competent și se comunică tuturor celor cărora le-a fost comunicată decizia de dispunere a măsurilor asigurătorii sau celelalte acte de executare în legătură cu acestea.

Ordine de aplicare

CAPITOLUL VII Prescripția dreptului de a cere executarea silită și a dreptului de a cere restituirea

ART. 215 Începerea termenului de prescripție

(1) Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.

(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.

ART. 216 Suspendarea termenului de prescripție

Termenul de prescripție prevăzut la art. 215 se suspendă:

a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;

b) în cazurile și în condițiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanța judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;

c) pe perioada valabilității înlesnirii acordate potrivit legii;

d) cât timp debitorul își sustrage veniturile și bunurile de la executarea silită;

e) în alte cazuri prevăzute de lege.

ART. 217 Întreruperea termenului de prescripție

1)Termenul de prescripție prevăzut la art. 215 se întrerupe:

a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;

b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei;

c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;

d) la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate/procesului-verbal adiţional de insolvabilitate;

e) în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) În cazul în care pentru acelaşi titlu executoriu organul fiscal emite şi comunică debitorului mai multe somaţii, termenul de prescripţie se întrerupe potrivit alin. (1) lit. c) doar în cazul primei somaţii.

ART. 218 Efecte ale împlinirii termenului de prescripție

(1) Dacă organul de executare silită constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare și la scăderea acestora din evidența creanțelor fiscale.

(2) Sumele achitate de debitor în contul unor creanțe fiscale, după împlinirea termenului de prescripție, nu se restituie.

ART. 219 Prescripția dreptului de a cere restituirea

(1) Dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.

(2) Sumele plătite de contribuabil/plătitor fără a fi datorate, pentru care termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) s-a împlinit, se scad din evidenţa organului fiscal după expirarea acestui termen, cu excepţia cazului în care a operat compensarea potrivit prevederilor art. 167.

CAPITOLUL VIII Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită

SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale

ART. 220 Organele de executare silită

(1) în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organul fiscal competent, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepția cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluționare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală datorată de debitor.

(2) Organul fiscal care administrează creanțe fiscale este abilitat să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită.

(21) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, se stabilesc:

a) cazurile speciale de executare silită, precum şi structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită;

b) alte organe fiscale pentru îndeplinirea unor acte de executare silită, precum şi pentru valorificarea bunurilor confiscate, gajate/ipotecate sau sechestrate potrivit legii, prin procese electronice masive.

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3744/2015 din 23 decembrie 2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum și a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și efectuarea procedurii de executare silită

ORDIN nr. 514/2016 din 25 ianuarie 2016 pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum și a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și efectuarea procedurii de executare silită

ORDIN nr. 952/2016 din 08 martie 2016 pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum și a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și efectuarea procedurii de executare silită

ORDIN nr. 1437/2016 din 21 aprilie 2016 pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum și a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și efectuarea procedurii de executare silită

ORDIN nr. 2546/2016 din 5 septembrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente şi pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare şi de păstrare a unor formulare.

ORDIN nr. 3418/2016 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum şi a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită

 

(22) Organul fiscal central competent notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări cu privire la cazurile speciale de executare silită, precum și structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și efectuarea procedurii de executare silită.

(3) Creanțele bugetare care, potrivit legii, se administrează de autoritățile sau instituțiile publice, inclusiv cele reprezentând venituri proprii, se pot executa prin executori fiscali organizați în compartimente de specialitate, aceștia fiind abilitați să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod.

(4) Organele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită.

(5) Organele de executare silită prevăzute la alin. (4) sunt competente și pentru executarea silită a creanțelor prevăzute la art. 226 alin. (3).

(6) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare silită în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare silită competent potrivit art. 30. în cazul în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii de executare silită se face de către organul de executare silită coordonator prevăzut la alin. (7) - (9).

(7) Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare cu debitorul aflat în stare de insolvabilitate, în condițiile art. 25, precum și în cazul prevăzut de art. 24 alin. (1) lit. b), revine organului de executare silită competent potrivit art. 30.

(8) Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor legislației privind insolvența, revine organului de executare silită competent potrivit art. 30 în a cărui rază teritorială își are/și-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent.

(9) Organul de executare silită coordonator în cazul prevăzut la art. 252 alin. (2) este cel în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal sau își desfășoară activitatea debitorul ale cărui bunuri au fost adjudecate.

(10) în cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor legislației privind insolvența, și pentru creanțe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 173 din Legea nr. 85/2014, executarea silită se efectuează potrivit dispozițiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. în situația în care atragerea răspunderii privește atât creanțe fiscale administrate de organul fiscal central, cât și creanțe fiscale administrate de organul fiscal local, competența aparține organului fiscal care deține creanța fiscală mai mare. în acest caz, organul de executare silită distribuie sumele realizate potrivit ordinii prevăzute de Legea nr. 85/2014.

(11) Atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor și veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare silită în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea și executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.

(12) Organul de executare silită coordonator sesizează în scris celelalte organe prevăzute la alin. (6), comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situația debitorului, contul în care se plătesc sumele încasate, precum și orice alte date utile pentru identificarea debitorului și a bunurilor ori veniturilor urmăribile.

(13) în cazul în care asupra acelorași venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanțe fiscale, cât și pentru titluri ce se execută în condițiile prevăzute de alte dispoziții legale, executarea silită se conexează și se efectuează, potrivit dispozițiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. în acest caz competența aparține organului fiscal care deține creanța fiscală mai mare. în cazul existenței unui conflict între organele fiscale de executare silită având ca obiect conexarea executării sunt aplicabile prevederile art. 41 - 43.

(14) Prevederile alin. (13) nu se aplică în următoarele situații:

a) dacă valoarea bunurilor debitorului acoperă doar creanțele altor creditori care dețin garanții cu un rang prioritar față de creditorul fiscal;

b) dacă executarea silită pornită de executorul judecătoresc se află într-o etapă avansată și din valorificarea bunurilor supuse executării silite se asigură recuperarea integrală a creanțelor fiscale.

(15) Dacă asupra acelorași bunuri ale debitorului au fost pornite executări silite de către un executor judecătoresc și un organ fiscal de executare silită, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia dintre executori, instanța judecătorească competentă dispune conexarea executării silite, în condițiile prezentului articol. Dispozițiile art. 654 alin. (2) - (4) din Codul de procedură civilă, republicat, sunt aplicabile în mod corespunzător.

(16) Când se constată că domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare silită, titlul executoriu împreună cu dosarul executării se transmit acestuia, înștiințându-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.

ART. 221 Reguli speciale privind executarea silită a creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local

(1) Autoritățile administrației publice locale sunt obligate să colaboreze și să efectueze procedura de executare silită a creanțelor fiscale datorate bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor.

(2) în situația în care debitorul nu are bunuri urmăribile pe raza teritorială a respectivei unități administrativ-teritoriale sau a subdiviziunii unității administrativ-teritoriale a municipiului, competența pentru efectuarea procedurii de executare silită revine organului fiscal local în a cărui rază teritorială se află bunurile urmăribile.

(3) Organul fiscal local din cadrul autorității administrației publice locale care administrează creanțele fiscale ale bugetului local al unei unități administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului, denumit în prezentul articol autoritate solicitantă, solicită, în scris, organului fiscal local din cadrul autorității administrației publice locale în a cărui rază teritorială se află situate bunurile mobile sau imobile, denumit în prezentul articol autoritate solicitată, efectuarea procedurii de executare silită.

(4) Cererea conține, în mod obligatoriu, următoarele informații:

a) datele de identificare ale debitorului;

b) valoarea creanței de recuperat;

c) valoarea creanțelor fiscale accesorii stabilite, potrivit legii, până la data solicitării;

d) contul în care se virează sumele încasate;

e) orice date necesare pentru identificarea bunurilor urmăribile, dacă este cazul.

(5) Cererea este însoțită obligatoriu de o copie a titlului executoriu.

(6) Autoritatea solicitată confirmă, în scris, primirea cererii, în termen de 10 zile de la data primirii.

(7) Autoritatea solicitată poate refuza efectuarea procedurii de executare silită în următoarele cazuri:

a) titlul executoriu nu este valabil;

b) cererea nu conține toate informațiile prevăzute la alin. (4).

(8) Sumele realizate prin executare silită se virează autorității solicitante. Prevederile art. 256 se aplică în mod corespunzător.

ART. 222 Executarea silită în cazul debitorilor solidari

(1) Organul de executare silită coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deține mai multe venituri sau bunuri urmăribile.

(2) Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare în condițiile art. 25 și 26 revine organului de executare silită în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul aflat în stare de insolvabilitate sau insolvență sau organul de executare silită competent, desemnat potrivit art. 30, după caz.

(3) Organul de executare silită coordonator înscrie în întregime debitul în evidențele sale și ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit organelor de executare silită în a căror rază teritorială se află domiciliile fiscale ale celorlalți codebitori, aplicându-se dispozițiile art. 220.

(4) Organele de executare silită sesizate, cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidență nominală, iau măsuri de executare silită și comunică organului de executare silită coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.

(5) Dacă organul de executare silită coordonator, care ține evidența întregului debit, constată că acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însuși și de celelalte organe sesizate potrivit alin. (4), el este obligat să ceară în scris acestora din urmă să înceteze de îndată executarea silită.

ART. 223 Executorii fiscali

(1) Executarea silită se face de organul de executare silită competent prin intermediul executorilor fiscali. Aceștia trebuie să dețină o legitimație de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activității.

(2) Executorul fiscal este împuternicit în fața debitorului și a terților prin legitimația de executor fiscal și delegație emisă de organul de executare silită.

(3) în scopul efectuării executării silite, executorii fiscali pot:

a) să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta își păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum și să analizeze evidența contabilă a debitorului în scopul identificării terților care datorează sau dețin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;

b) să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum și să cerceteze toate locurile în care acesta își păstrează bunurile;

c) să solicite și să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului;

d) să aplice sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal;

e) să constate contravenții și să aplice sancțiuni potrivit legii.

(4) Executorul fiscal poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reședința unei persoane fizice, cu consimțământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare silită cere autorizarea instanței judecătorești competente potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, republicat.

(5) Accesul executorului fiscal în locuință, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00 - 20,00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută poate continua în aceeași zi sau în zilele următoare. în cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului poate avea loc și la alte ore decât cele menționate, precum și în zilele nelucrătoare, în baza autorizației prevăzute la alin. (4).

(6) în absența debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la alin. (3), executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezența unui reprezentant al poliției ori al jandarmeriei sau a altui agent al forței publice și a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) și (5).

Ordine de aplicare

ART. 224 Executarea silită împotriva veniturilor bugetului general consolidat

Impozitele, taxele, contribuțiile sociale și orice alte venituri ale bugetului general consolidat nu pot fi urmărite de niciun creditor pentru nicio categorie de creanțe în cadrul procedurii de executare silită.

ART. 225 Executarea silită împotriva unei asocieri fără personalitate juridică

Pentru executarea silită a creanțelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar dacă există un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile și imobile ale asocierii, cât și bunurile personale ale membrilor acesteia.

ART. 226 Titlul executoriu și condițiile pentru începerea executării silite

(1) Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului Cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30, 37 şi 38.

(2) în titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanțele fiscale, principale și accesorii, neachitate la scadență, stabilite și individualizate în titluri de creanță fiscală întocmite și comunicate în condițiile legii, precum și creanțele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță fiscală emis și comunicat în condițiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(3) Executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(4) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care se împlinește scadența sau termenul de plată prevăzut de lege.

(5) Modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.

(6) Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare silită competent conține, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, următoarele: cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, descrierea titlului de creanță sau a înscrisului care constituie titlu executoriu, precum și temeiul legal al puterii executorii a titlului.

(7) Netransmiterea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în termen de 90 de zile de la comunicarea acestora către contravenient atrage, potrivit legii, răspunderea persoanelor care se fac vinovate de aceasta. Transmiterea cu întârziere a proceselor-verbale nu împiedică executarea silită a acestora în condițiile în care nu a intervenit prescripția executării.

(8) În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 30 alin. (1), art. 37 şi 38 nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis şi dovada comunicării acestora, organul de executare silită restituie de îndată titlurile executorii organelor emitente.

(9) în cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare silită confirmă primirea, în termen de 30 de zile.

(10) Instituțiile publice finanțate total sau parțial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului general consolidat, spre executare silită, organelor fiscale din subordinea A.N.A.F. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.

(11) Instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, care nu au organe de executare silită proprii, pot transmite titlurile executorii privind venituri proprii organului fiscal central sau, după caz, organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau la bugetul local, după caz.

(12) Instituțiile publice finanțate total sau parțial de la bugetul local, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului local, spre executare silită, organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul local.

(13) Instituțiile publice din subordinea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale finanțate integral din venituri proprii, care nu au organe de executare silită proprii, pot transmite titlurile executorii privind venituri proprii organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul local.

Ordine de aplicare

ART. 227 Reguli privind executarea silită

(1) Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale și a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanțelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare, cu excepția cazului în care din motive obiective în legătură cu situația patrimonială a debitorului acest nivel nu poate fi respectat.

(2) Sunt supuse sechestrării și valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta și/sau identificate de către organul de executare silită, în următoarea ordine:

a) bunurile mobile și imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;

b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfășurarea activității care constituie principala sursă de venit;

c) bunurile mobile și imobile ce se află temporar în deținerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing și altele;

d) ansamblu de bunuri în condițiile prevederilor art. 246;

e) mașini-unelte, utilaje, materii prime și materiale și alte bunuri mobile, precum și bunuri imobile ce servesc activității care constituie principala sursă de venit;

f) produse finite.

(3) Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute la alin. (2) ori de câte ori valorificarea nu este posibilă.

(4) Bunurile supuse unui regim special de circulație pot fi urmărite numai cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(5) în cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalitățile de executare silită prevăzute de prezentul cod.

(6) Executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimă.

(7) Executarea silită se desfășoară până la stingerea creanțelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a creanțelor fiscale accesorii, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.

(8) în cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, creanțe fiscale accesorii sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele se calculează de către organul de executare silită și se consemnează într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.

(9) Față de terți, inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabilește de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.

ART. ART. 227^1 Reguli speciale privind începerea sau continuarea executării silite

(1) Măsurile de executare silită se aplică diferenţiat, în funcţie de cuantumul şi vechimea creanţelor fiscale.

(2) Procedura de aplicare a dispoziţiilor alin. (1) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Ordine de aplicare

ART. 228 Obligația de informare

în vederea începerii executării silite, organul de executare silită competent se poate folosi de mijloacele de probă prevăzute la art. 55, în vederea determinării averii și a venitului debitorului. La cererea organului fiscal, debitorul este obligat să furnizeze în scris, pe propria răspundere, informațiile solicitate.

ART. 229 Precizarea naturii debitului

(1) În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi cuantumul debitului ce face obiectul executării.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în toate actele de executare silită care privesc poprirea bancară, cu excepţia înştiinţării debitorului privind înfiinţarea popririi, trebuie să se indice doar cuantumul total al obligaţiilor fiscale ce fac obiectul popririi.

ART. 230 Somația

(1) Executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul sau nu se notifică organul fiscal cu privire la intenția de a demara procedura de mediere, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu emis de organul de executare silită.

(2) Somația cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, următoarele: numărul dosarului de executare, suma pentru care se începe executarea silită, termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, indicarea consecințelor nerespectării acesteia, precum și posibilitatea de a intra într-o procedură de mediere.

(3) în cazul în care debitorul are de încasat sume certe, lichide și exigibile de la autorități sau instituții publice, executarea silită se continuă prin poprirea acestor sume ori de câte ori, ulterior comunicării somației, se depune la organul fiscal un document eliberat de autoritatea sau instituția publică respectivă prin care se certifică că sumele sunt certe, lichide și exigibile. Prevederile art. 236 se aplică în mod corespunzător.

Ordine de aplicare

(4) Nu sunt considerate sume exigibile și nu sunt aplicabile prevederile alin. (3) sumelor aflate în litigiu.

(5) în cazul în care documentul prevăzut la alin. (3) a fost depus ulterior luării unor măsuri de executare silită potrivit prezentului cod, suma pentru care s-a înființat poprirea se actualizează, după aplicarea măsurii popririi sumelor înscrise în documentul emis de autoritatea sau instituția publică, în limita acestor sume, cu respectarea nivelului prevăzut la art. 227 alin. (1) teza a doua. (1).

(6) în cazul în care documentul prevăzut la alin. (3) a fost depus ulterior stingerii sumelor pentru care s-a început executarea silită, acesta se ia în considerare pentru următoarele executări silite.

Ordine de aplicare

(7) Urmărirea imobilului, în baza somaţiei prevăzute la alin. (1), se notează la cererea organului fiscal în cartea funciară, asupra bunurilor imobile ale debitorului, indiferent de modalitatea dreptului de proprietate, respectiv proprietate exclusivă, devălmăşie sau coproprietate.

Ordine de aplicare

ART. 230^1 Procedura de mediere

(1) în vederea realizării procedurii de mediere debitorul notifică organul fiscal cu privire la intenția sa în termen de 15 zile de la primirea somației. La notificare se anexează documente și informații care să susțină situația sa economică și financiară.

(2) în termen de maximum 10 zile de la primirea notificării prevăzute la alin. (1), organul fiscal are obligația să organizeze întâlnirea cu contribuabilul în vederea procedurii de mediere.

(3) Procedura de mediere constă în:

a) clarificarea întinderii obligației fiscale înscrise în somație, dacă respectivul debitor are obiecții cu privire la aceasta;

b) analiza de către organul fiscal împreună cu debitorul a situației economice și financiare a debitorului în scopul identificării unor soluții optime de stingere a obligațiilor fiscale, inclusiv posibilitatea de a beneficia de înlesnirile la plată prevăzute de lege.

(4) Rezultatul medierii, precum și soluțiile optime de stingere a obligațiilor fiscale se consemnează într-un proces-verbal.

(5) în situația în care în termen de 15 zile de la finalizarea medierii nu se stinge debitul sau nu se solicită înlesnirea la plată, organul fiscal continuă măsurile de executare silită.

(6) Procedura de executare silită nu începe de la data la care debitorul notifică organului fiscal intenția de mediere.

(7) Pe parcursul procedurii de mediere organul fiscal poate dispune măsuri asigurătorii în condițiile art. 213.

(8) Procedura de mediere, precum și documentele pe care debitorul trebuie să le prezinte în vederea susținerii situației economice și financiare se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ordine de aplicare

ART. 231 Drepturi și obligații ale terțului

Terțul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept de ipotecă sau un privilegiu. Terțul participă la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunului, potrivit legii.

ART. 232 Evaluarea bunurilor supuse executării silite

(1) înaintea valorificării bunurilor, acestea se evaluează. Evaluarea se efectuează de organul de executare silită prin experți evaluatori proprii sau prin experți evaluatori independenți. Evaluatorii independenți sunt desemnați în condițiile art. 63. Atât evaluatorii proprii, cât și evaluatorii independenți sunt obligați să își îndeplinească atribuțiile ce le revin, astfel cum reies din prezentul cod, din actul prin care s-a dispus expertiza, precum și din actul prin care au fost numiți.

(2) Organul de executare silită actualizează prețul de evaluare ținând cont de rata inflației.

(3) Atunci când se consideră necesar, organul de executare silită procedează la o nouă evaluare.

(4) Organul de executare silită poate proceda la o nouă evaluare în situații cum sunt: când se constată modificări ale prețurilor de circulație pe piața liberă a bunurilor, când valoarea bunului s-a modificat prin deteriorări sau prin amenajări. Prevederile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător.

ART. 233 Suspendarea executării silite

(1) Executarea silită se suspendă:

a) când suspendarea a fost dispusă de instanță sau de creditor, în condițiile legii;

b) la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în condițiile legii;

c) în cazul prevăzut la art. 244;

d) pe o perioadă de cel mult 6 luni, în cazuri excepţionale, şi doar o singură dată pentru acelaşi debitor, prin hotărâre a Guvernului, cu respectarea regulilor în materie de ajutor de stat.

e) în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) Executarea silită se suspendă și în cazul în care, ulterior începerii executării silite, se depune o cerere de restituire/rambursare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală pentru care s-a început executarea silită. în acest caz, executarea silită se suspendă la data depunerii cererii.

(2^1) Executarea silită se suspendă sau nu începe în oricare din următoarele situații:

a) pentru creanțele fiscale stabilite printr-o decizie de organul fiscal competent, dacă debitorul notifică organul fiscal, ulterior comunicării deciziei, cu privire la depunerea unei scrisori de garanție/polițe de asigurare de garanție potrivit art. 235. Executarea silită continuă sau începe dacă debitorul nu depune scrisoarea de garanție/polița de asigurare de garanție în termen de 45 de zile de la data comunicării deciziei prin care sunt stabilite creanțele fiscale;

b) pentru creanțele fiscale stabilite în acte administrative fiscale contestate potrivit legii și garantate potrivit art. 210 - 211. Executarea silită continuă sau începe după ce actele administrative fiscale au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare.

(2^2) Pe toată perioada suspendării executării silite potrivit alin. (2^1), creanţele fiscale ce fac obiectul suspendării nu se sting, cu excepţia situaţiei în care debitorul optează pentru stingerea acestora potrivit art. 165 alin. (8).

(3) Pe perioada suspendării executării silite, actele de executare efectuate anterior, precum și orice alte măsuri de executare, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor ori sumelor din conturile bancare, rămân în ființă, cu excepția situațiilor în care suspendarea executării silite a fost dispusă în condițiile art. 235. în acest caz, suma pentru care s-a înființat poprirea se actualizează în cel mult două zile de la data intervenirii suspendării.

(4) Suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și în valută, începând cu data și ora comunicării către instituțiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire.

(5) Sumele existente în cont la data și ora comunicării adresei de suspendare a executării silite prin poprire înființată de organul fiscal rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăți în scopul:

a) achitării obligațiilor fiscale administrate de organele fiscale competente;

b) achitării drepturilor salariale.

(6) în cazul terților popriți, suspendarea executării silite are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor datorate de aceștia debitorului, atât a celor prezente, cât și a celor viitoare, până la o nouă comunicare din partea organului de executare silită privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire.

(7) în cazul în care popririle înființate de organul de executare silită generează imposibilitatea debitorului de a-și continua activitatea economică, cu consecințe sociale deosebite, organul fiscal poate dispune, la cererea debitorului și ținând seama de motivele invocate de acesta, fie suspendarea totală, fie suspendarea parțială a executării silite prin poprire. Suspendarea se poate dispune, o singură dată, pe parcursul a 2 ani calendaristici pentru o perioadă de cel mult 6 luni consecutive de la data comunicării către bancă sau alt terț poprit a actului de suspendare a popririi.

(8) Odată cu cererea de suspendare prevăzută la alin. (7), debitorul trebuie să indice bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, sau alte garanții prevăzute de lege, la nivelul sumei pentru care s-a început executarea silită.

(9) Dispozițiile alin. (8) nu se aplică în cazul în care valoarea bunurilor deja sechestrate de organul de executare silită acoperă valoarea creanței pentru care s-a început executarea silită prin poprire.

(10) în situația în care la expirarea perioadei pentru care s-a aprobat suspendarea executării silite prin poprire creanțele fiscale nu au fost stinse în întregime, organul fiscal competent pentru administrarea acestor creanțe procedează la valorificarea garanțiilor prevăzute la alin. (8).

ART. 234 Încetarea executării silite și ridicarea măsurilor de executare silită

(1) Executarea silită încetează dacă:

a) s-au stins integral obligațiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligațiile de plată accesorii, cheltuielile de executare și orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;

b) a fost desființat titlul executoriu;

c) în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) Măsurile de executare silită aplicate în condițiile prezentului cod se ridică prin decizie întocmită în cel mult două zile de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de executare silită. Nerespectarea termenului atrage răspunderea potrivit art. 341 alin. (2).

(3) în măsura în care creanțele fiscale înscrise în titluri executorii se sting prin plată, prin poprire sau prin alte modalități prevăzute de prezentul cod, sechestrele aplicate pe acele titluri asupra bunurilor, cu valoare mai mică ori egală cu suma creanțelor fiscale astfel stinse, se ridică, prin decizie întocmită de organul de executare silită, în cel mult două zile de la data stingerii.

(4) Organul de executare silită ridică poprirea bancară pentru sumele care depășesc cuantumul creanțelor înscrise în adresa de înființare a popririi în situația în care, din informațiile comunicate de bănci, rezultă că sumele indisponibilizate în favoarea organului de executare silită acoperă creanțele fiscale înscrise în adresa de înființare a popririi și sunt îndeplinite condițiile pentru realizarea creanței.

(5) Poprirea bancară se ridică și în situația în care organul de executare silită constată că poprirea a rămas fără obiect.

ART. 235 Suspendarea executării silite în cazul depunerii unei scrisori de garanție/poliță de asigurare de garanție

(1) în cazul contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale prin care se stabilesc creanțe fiscale, potrivit prezentului cod, inclusiv pe timpul soluționării acțiunii în contencios administrativ, executarea silită se suspendă sau nu începe pentru obligațiile fiscale contestate dacă debitorul depune la organul fiscal competent o scrisoare de garanție/poliță de asigurare de garanție la nivelul obligațiilor fiscale contestate și neachitate la data depunerii garanției. Valabilitatea scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție trebuie să fie de minimum 6 luni de la data emiterii.

(2) în situaţia în care pe perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie contestaţia ori acţiunea în contencios administrativ este respinsă, în totalitate sau în parte, organul fiscal execută garanţia după 30 de zile de la data la care acţiunea în contencios administrativ este respinsă definitiv, dar nu mai târziu de ultima zi de valabilitate a acesteia, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) contribuabilul/plătitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale pentru care s-a respins contestaţia sau acţiunea în contencios administrativ;

b) contribuabilul/plătitorul nu depune o nouă scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie;

c) instanţa judecătorească nu a dispus, prin hotărâre executorie, suspendarea executării actului administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Scrisoarea de garanție/Polița de asigurare de garanție rămâne fără obiect în următoarele situații:

a) contestația a fost admisă, în totalitate, de organul de soluționare a contestației;

b) actul administrativ fiscal contestat a fost desființat, în totalitate, de către organul de soluționare a contestației;

c) acțiunea în contencios administrativ a fost admisă în totalitate;

d) instanța judecătorească admite, prin hotărâre executorie, cererea contribuabilului/plătitorului de suspendare a executării actului administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare;

e) dacă pe perioada soluționării contestației, în procedura administrativă sau în procedura de contencios administrativ, contribuabilul/plătitorul achită în totalitate obligațiile fiscale contestate.

(4) în situația în care contribuabilul/plătitorul achită parțial obligațiile fiscale contestate, acesta are posibilitatea de a redimensiona garanția în mod corespunzător.

(5) Pe toată perioada suspendării executării silite potrivit prezentului articol, creanțele fiscale ce fac obiectul suspendării nu se sting, cu excepția situației în care debitorul optează pentru stingerea acestora potrivit art. 165 alin. (8).

(5^1) Pe perioada suspendării executării silite potrivit prezentului articol, contribuabilul poate solicita acordarea eşalonării la plată pentru aceste obligaţii fiscale suspendate la executarea silită. În acest caz, scrisoarea de garanţie poate constitui garanţie potrivit art. 193, în scopul acordării eşalonării la plată, cu condiţia prelungirii perioadei de valabilitate în condiţiile prevăzute la art. 193 alin. (17).

(6) Pe toată perioada suspendării executării silite potrivit art. 233 alin. (2^1) și prezentului articol, pentru creanțele fiscale ce fac obiectul suspendării, organul fiscal nu emite și nu comunică decizii referitoare la obligațiile fiscale accesorii.

(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (6), pentru acordarea eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, în condiţiile alin. (5^1), organul fiscal emite o decizie prin care stabileşte cuantumul accesoriilor.

(8) Măsurile asigurătorii devenite executorii ca urmare a emiterii actelor administrative fiscale prin care se stabilesc creanţe fiscale se ridică în condiţiile în care contribuabilul/plătitorul constituie garanţie potrivit prezentului articol.

(9) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care debitorul constituie garanţii sub forma consemnării de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului.

SECȚIUNEA a 2-a Executarea silită prin poprire

ART. 236 Executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor

(1) Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

(2)  Sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale ori internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse executării silite prin poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită procedura executării silite.

(3) în cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în valută, instituţiile de credit sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă.

(4) Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi la plătitorul venitului numai în condiţiile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare.

(5) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare silită, printr-o adresă care se comunică terțului poprit, cu respectarea termenului prevăzut la art. 230 și cu înștiințarea debitorului despre înființarea popririi.

(6) Poprirea nu este supusă validării.

(7) Poprirea înfiinţată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie potrivit art. 213 alin. (2) şi (3). În acest caz, organul fiscal transmite terţului poprit o adresă de înfiinţare a popririi executorii. Totodată, despre această măsură va fi înştiinţat şi debitorul.

(8) Poprirea se consideră înființată din momentul primirii adresei de înființare de către terțul poprit. în acest sens, terțul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât și ora primirii adresei de înființare a popririi.

(9) După înființarea popririi, terțul poprit este obligat:

a) să plătească, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înființării popririi sau de la data la care creanța devine exigibilă, după caz, organului fiscal suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare silită;

b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înștiințând despre aceasta organul de executare silită;

c) în cazul înființării popririi asigurătorii, cu excepția popririi asigurătorii asupra sumelor din conturile bancare, să vireze, de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, organului fiscal suma indicată, în contul de garanții menționat de organul de executare silită. Suma virată reprezintă o garanție în sensul art. 211 lit. a).

(10) în situația în care, la data comunicării adresei de înființare a popririi, terțul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, înștiințează despre acest fapt organul de executare silită în termen de 5 zile de la primirea adresei de înființare a popririi.

(11) în cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulți creditori, terțul poprit anunță în scris despre aceasta pe creditori și procedează la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferință prevăzute la art. 258.

(12) Pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriţi prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător.

(13) în măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării instituţiei de credit, potrivit alin. (12), sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută sunt indisponibilizate în limita sumei necesare pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit, astfel cum aceasta rezultă din adresa de înfiinţare a popririi. Instituţiile de credit au obligaţia să plătească sumele indisponibilizate în contul indicat de organul de executare silită în termen de 3 zile lucrătoare de la indisponibilizare.

(14) Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, instituţiile de credit nu procedează la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor şi nu acceptă alte plăţi din conturile acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi, cu excepţia:

a) sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a impozitelor şi contribuţiilor aferente acestora, reţinute la sursă, dacă, potrivit declaraţiei pe propria răspundere a debitorului sau reprezentantului său legal, rezultă că debitorul nu deţine alte disponibilităţi băneşti;

b) sumelor necesare plăţii accizelor de către antrepozitarii autorizaţi. în acest caz, debitorul prezintă instituţiei de credit odată cu dispoziţia de plată şi copia certificată, conform cu originalul, a autorizaţiei de antrepozitar;

c) sumelor necesare plăţii accizelor, în numele antrepozitarilor autorizaţi, de către cumpărătorii de produse energetice;

d) sumelor necesare plăţii obligaţiilor fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii. în acest caz, debitorul va prezenta instituţiei de credit odată cu dispoziţia de plată şi copia certificată, conform cu originalul, a documentului prin care s-a aprobat înlesnirea la plată.

(15) Pe perioada popririi asigurătorii, instituţiile de credit acceptă plăţi din conturile debitorilor dispuse pentru stingerea sumelor prevăzute la alin. (14), precum şi pentru stingerea obligaţiilor fiscale aferente bugetelor administrate de organul fiscal care a înfiinţat poprirea.

(16) încălcarea prevederilor alin. (9), (11), (13), (14), (18), (20) și (21) atrage nulitatea oricărei plăți.

(17) în cazul în care executarea silită este suspendată, potrivit legii, organul de executare silită înștiințează, de îndată, instituțiile de credit ori, după caz, terțul poprit pentru sistarea, temporară, totală sau parțială a indisponibilizării conturilor și reținerilor. în caz contrar, instituția de credit este obligată să procedeze potrivit dispozițiilor alin. (13), (14), (20) și (21).

(18) în situația în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeași zi, instituțiile de credit urmăresc executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.

(19) Dispozițiile alin. (11) se aplică în mod corespunzător.

(20) în cazul popririlor înființate de organul fiscal central, instituțiile de credit transmit organului fiscal central, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, informațiile privind suma disponibilă de plată. în acest caz, instituțiile de credit nu procedează la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, și nu acceptă alte plăți din conturile acestora până la realizarea plății efective. Plata sumelor prevăzute la alin. (14) poate fi realizată până la data la care instituțiile de credit transmit informațiile privind suma disponibilă de plată.

(21) în cazul popririlor înființate de organul fiscal central, instituțiile de credit efectuează plata sumelor indisponibilizate în contul special deschis la Trezoreria Operativă Centrală, cu indicarea numărului de evidentă a plății, în termenul stabilit prin ordin al ministrului finanțelor publice. în situația în care numărul de evidență a plății este completat eronat, suma se restituie instituției de credit de către Trezoreria Operativă Centrală.

Ordine de aplicare

ART. 237 Executarea silită a terțului poprit

(1) Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informațiile și documentele deținute organul fiscal are indicii că terțul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menținerea sau desființarea popririi.

(2) Judecata se face de urgență și cu precădere.

(3) Pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare silită poate începe executarea silită a terțului poprit, în condițiile prezentului cod.

Ordine de aplicare

SECȚIUNEA a 3-a Executarea silită a bunurilor mobile

ART. 238 Executarea silită a bunurilor mobile

(1) Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepțiile prevăzute de lege.

(2) în cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieții și muncii debitorului, precum și familiei sale:

a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor și la formarea profesională, precum și cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupații cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfășurării activității agricole, cum sunt uneltele, semințele, îngrășămintele, furajele și animalele de producție și de lucru;

b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului și familiei sale, precum și obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de același fel;

c) alimentele necesare debitorului și familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;

d) combustibilul necesar debitorului și familiei sale pentru încălzit și pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă;

e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;

f) bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziții legale.

(3) Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfășurării activității în calitate de profesionist nu sunt exceptate de la executare silită.

(4) Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea și valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un terț. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal. în cazul sechestrării autovehiculelor, prevederile art. 740 din Codul de procedură civilă, republicat, sunt aplicabile în mod corespunzător.

(5) Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsură asiguratorie nu este necesară o nouă sechestrare.

(6) Executorul fiscal, la începerea executării silite, este obligat să verifice dacă bunurile prevăzute la alin. (5) se găsesc la locul aplicării sechestrului și dacă nu au fost substituite sau degradate, precum și să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanței.

(7) Bunurile nu se sechestrează dacă:

a) prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cel mult cheltuielile

b) valoarea acestora este mai mică de 1% în cazul în care valoarea obligaţiilor de plată este peste 500.000 lei.

(8) Prin sechestrul înființat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândește un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.

(9) De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă.

(10) Actele de dispoziție care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolută.

(11) în cazurile în care nu au fost luate măsuri asigurătorii pentru realizarea integrală a creanței fiscale și la începerea executării silite se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmăribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicată odată cu comunicarea somației.

ART. 239 Procesul-verbal de sechestru

(1) Procesul-verbal de sechestru cuprinde:

a) denumirea organului de executare silită, indicarea locului, a datei și a orei când s-a făcut sechestrul;

b) numele și prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimației și al delegației;

c) numărul dosarului de executare, data și numărul de înregistrare a somației, precum și titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;

d) temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;

e) sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând obligații fiscale accesorii, precum și actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligația fiscală de plată;

f) numele, prenumele și domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore care locuiește împreună cu debitorul sau denumirea și sediul debitorului, numele, prenumele și domiciliul altor persoane majore care au fost de față la aplicarea sechestrului, precum și alte elemente de identificare a acestor persoane;

g) descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora, menţionându-se starea de uzură şi eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum şi dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz, iar în cazul imobilelor, dacă sunt cunoscute, numărul cadastral şi numărul de carte funciară;

h) mențiunea că evaluarea urmează a se face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoștințe de specialitate;

i) mențiunea făcută de debitor privind existența sau inexistența unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;

j) numele, prenumele și adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum și locul de depozitare a acestora, după caz;

k) eventualele obiecții făcute de persoanele de față la aplicarea sechestrului;

l) mențiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plătește obligațiile fiscale, se procedează la valorificarea bunurilor sechestrate;

m) semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul și a tuturor persoanelor care au fost de față la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul fiscal menționează această împrejurare.

(2) Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predă debitorului sub semnătură sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum și, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmă semnând cu mențiunea de primire a bunurilor în păstrare.

(3) în vederea valorificării, organul de executare silită este obligat să verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc la locul menționat în procesul-verbal de sechestru, precum și dacă nu au fost substituite sau degradate.

(4) Când bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea creanței fiscale, organul de executare silită efectuează investigațiile necesare pentru identificarea și urmărirea altor bunuri ale debitorului.

(5) Dacă se constată că bunurile nu se găsesc la locul menționat în procesul-verbal de sechestru sau dacă au fost substituite ori degradate, executorul fiscal încheie proces-verbal de constatare. Pentru bunurile găsite cu prilejul investigațiilor efectuate conform alin. (4) se încheie procesul-verbal de sechestru.

(6) Dacă se sechestrează și bunuri gajate pentru garantarea creanțelor altor creditori, organul de executare silită trimite și acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.

(7) Executorul fiscal care constată că bunurile fac obiectul unui sechestru anterior consemnează aceasta în procesul-verbal, la care anexează o copie de pe procesele-verbale de sechestru respective. Prin același proces-verbal executorul fiscal declară sechestrate, când este necesar, și alte bunuri pe care le identifică.

(8) Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se consideră sechestrate și în cadrul noii executări silite. în acest sens se întocmește un proces-verbal adițional la procesele-verbale de sechestru încheiate anterior, cu indicarea titlurilor executorii și cuantumul obligațiilor fiscale născute ulterior procesului-verbal de sechestru inițial. Procesul-verbal adițional se comunică debitorului, cât și celorlalte părți interesate care au drepturi reale sau sarcini asupra bunului sechestrat, după caz, Biroului de carte funciară ori Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare. Prin procesul-verbal creditorul fiscal își menține dreptul de gaj sau ipotecă pe care îl conferă procesul-verbal de sechestru în raport cu alți creditori.

(9) în cazul în care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvârșit fapte care pot constitui infracțiuni consemnează aceasta în procesul-verbal de sechestru și are obligația de a sesiza de îndată organele judiciare competente.

ART. 240 Custodele

(1) Bunurile mobile sechestrate pot fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare silită ori de executorul fiscal, după caz, ori pot fi ridicate și depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii și când se constată că există pericol de substituire ori de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.

(2) În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare, obiecte de metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii de valoare, acestea se ridică şi se depun, în termen de 48 de ore de la sechestrare, la unităţile specializate. Bunurile care constau în sume de bani în lei, obiecte de metale preţioase, pietre preţioase sechestrate pot fi depozitate de organul de executare silită sau de executorul fiscal, după caz, în termen de 48 de ore de la sechestrare, şi la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, care au calitatea de depozitar al acestora. Sumele de bani în lei se pot vira/depune de entităţile publice care le-au sechestrat într-un cont de disponibil deschis la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului prin care îşi gestionează bugetul propriu, codificat cu codul de identificare fiscală al acestora. În cazul în care entităţile publice care le-au sechestrat nu au personalitate juridică, contul de disponibil se codifică cu codul de identificare fiscală al entităţii publice cu personalitate juridică din structura căreia face parte entitatea publică respectivă. Contul de disponibil deschis la unităţile Trezoreriei Statului nu este purtător de dobândă, iar pentru operaţiunile efectuate prin intermediul acestuia nu se percep comisioane. Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului depozitare ale obiectelor de metale preţioase şi ale pietrelor preţioase sechestrate, precum şi procedura de depunere, manipulare şi depozitare se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. În situaţia în care este necesară încercarea/analiza/expertiza/marcarea obiectelor de metale preţioase, pietrelor preţioase sechestrate depuse la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, entităţilor publice cu personalitate juridică din structura cărora face parte organul de executare silită sau executorul fiscal, după caz, le revine responsabilitatea efectuării acestor operaţiuni prin intermediul instituţiilor publice care au astfel de atribuţii potrivit prevederilor legale în vigoare.

(3) Cel care primește bunurile în custodie semnează procesul-verbal de sechestru.

(4) în cazul în care custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de executare silită îi stabilește acestuia o remunerație ținând seama de activitatea depusă.

ART. 241 Înlocuirea bunurilor sechestrate

(1) La solicitarea debitorului, organul fiscal poate înlocui sechestrul asupra unui bun:

a) cu sechestrul asupra altui bun şi numai dacă bunul oferit în vederea sechestrării este liber de orice sarcini, sub condiţia acoperirii limitei de 150% din valoarea creanţei rămase de recuperat pentru care s-a instituit sechestru;

b) cu scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie/consemnare de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului, pe o perioadă de maximum 6 luni, la nivelul obligaţiei fiscale rămase de recuperat la data depunerii garanţiei, pentru care s-a început executarea silită a bunului ce se solicită a fi înlocuit. Organul de executare execută garanţia în ultima zi de valabilitate a acesteia.

(2) După înlocuirea bunurilor potrivit alin. (1), sechestrul aplicat asupra bunurilor ce s-au înlocuit se ridică.

SECȚIUNEA a 4-a Executarea silită a bunurilor imobile

ART. 242 Executarea silită a bunurilor imobile

(1) Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului, dispoziţiile art. 238 alin. (7) lit. b) aplicându-se în mod corespunzător. În situaţia în care debitorul deţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.

(2) Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept și asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât odată cu imobilul.

(3) în cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spațiul minim locuit de debitor și familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.

(4) Dispozițiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanțelor fiscale rezultate din săvârșirea de infracțiuni.

(5) Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispoziţiile art. 238 alin. (9) - (11), art. 239 alin. (1) şi (2) şi art. 241 fiind aplicabile. În acest caz, procesul-verbal de sechestru va cuprinde şi numărul cadastral, şi numărul de carte funciară, dacă acestea reies din documentele prezentate de debitor.

(6) Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală.

(7) Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.

(8) Pentru bunurile imobile sechestrate, organul de executare silită care a instituit sechestrul va solicita de îndată biroului de cadastru şi publicitate imobiliară intabularea ipotecii legale în cartea funciară, în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

(9) Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul comunică organului de executare silită, la cererea acestuia, în termen de 10 zile, un extras de carte funciară pentru informare sau un certificat de sarcini, după caz. Titularii drepturilor reale şi sarcinilor constituite asupra imobilului urmărit trebuie înştiinţaţi de către organul de executare silită şi chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi distribuirea preţului.

(10) Creditorii debitorului, alţii decât titularii drepturilor prevăzute la alin. (9), sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la intabularea ipotecii legale în cartea funciară, să comunice în scris organului de executare silită titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.

ART. 243 Instituirea administratorului-sechestru

(1) La instituirea sechestrului și în tot cursul executării silite, organul de executare silită poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei și a altor venituri obținute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.

(2) Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizică sau juridică.

(3) Administratorul-sechestru consemnează veniturile încasate potrivit alin. (1) la unitățile abilitate și depune recipisa la organul de executare silită.

(4) Când administrator-sechestru este numită o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul de executare silită îi fixează o remunerație ținând seama de activitatea depusă.

(5) Ori de câte ori este necesar, administratorul-sechestru este obligat să prezinte organului de executare silită situația veniturilor și a cheltuielilor făcute cu administrarea bunului imobil sechestrat.

ART. 244 Suspendarea executării silite a bunurilor imobile

(1) După primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare silită, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a creanțelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.

(2) De la data aprobării cererii debitorului, executarea silită începută asupra bunului imobil se suspendă.

(3) Pentru motive temeinice, organul de executare silită poate relua executarea silită imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni.

(4) Dacă debitorul persoană juridică căruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silită sau își provoacă insolvabilitatea, sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 25.

SECȚIUNEA a 5-a Executarea silită a altor bunuri

ART. 245 Executarea silită a fructelor neculese și a recoltelor prinse de rădăcini

(1) Executarea silită a fructelor neculese și a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului, se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile.

(2) Pentru executarea silită a recoltelor și a fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentului cod privind bunurile mobile.

(3) Organul de executare silită hotărăște, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor așa cum sunt prinse de rădăcini ori după ce vor fi culese.

ART. 246 Executarea silită a unui ansamblu de bunuri

(1) Bunurile mobile și/sau imobile, proprietate a debitorului, pot fi valorificate individual și/sau în ansamblu dacă organul de executare silită apreciază că astfel acestea pot fi vândute în condiții mai avantajoase.

(2) Organul de executare silită își poate schimba opțiunea în orice fază a executării, cu reluarea procedurii.

(3) Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la alin. (1) organul de executare silită procedează la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.

(4) Prevederile secțiunii a 3-a privind executarea silită a bunurilor mobile și ale secțiunii a 4-a privind executarea silită a bunurilor imobile, precum și ale art. 253 privind plata în rate se aplică în mod corespunzător.

SECȚIUNEA a 6-a Valorificarea bunurilor sechestrate

ART. 247 Modalități de valorificare a bunurilor sechestrate

(1) în cazul în care creanța fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se procedează, fără efectuarea altei formalități, la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepția situațiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desființarea sechestrului sau suspendarea executării silite.

(2) Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, ținând seama atât de interesul legitim și imediat al creditorului, cât și de drepturile și obligațiile debitorului urmărit, organul de executare silită procedează la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalitățile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare și care, față de datele concrete ale cauzei, se dovedesc a fi mai eficiente.

(3) în sensul alin. (2) organul de executare silită competent procedează la valorificarea bunurilor sechestrate prin:

a) înțelegerea părților;

b) vânzare în regim de consignație a bunurilor mobile;

c) vânzare directă;

d) vânzare la licitaţie, inclusiv prin mijloace electronice;

e) alte modalități admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitații, agenții imobiliare sau societăți de brokeraj, după caz.

(3^1) Procedura de vânzare la licitaţie prin mijloace electronice se aprobă astfel:

a) prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor administrate de organul fiscal central;

 b) prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul creanţelor administrate de organul fiscal local.

(4) Dacă au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute în regim de urgență. Evaluarea și valorificarea acestor bunuri se efectuează de către organele fiscale, la prețul pieței.

Ordine de aplicare

(5) Procedura de evaluare și valorificare se aprobă astfel:

a) prin ordin al președintelui A.N.A.F., în cazul creanțelor administrate de organul fiscal central;

b) prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, în cazul creanțelor administrate de organul fiscal local.

Ordine de aplicare

(6) Dacă din cauza unei contestații sau a unei învoieli între părți data, locul ori ora vânzării directe sau la licitație a fost schimbată de organul de executare silită, se efectuează alte publicații și anunțuri, potrivit art. 250.

(7) ***ABROGAT

(8) Dacă bunurile care constau în obiecte de metale preţioase şi pietre preţioase asupra cărora au fost instituite sechestre asigurătorii de către organele judiciare, în orice fază a procesului penal pentru care, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, s-a dispus recuperarea creanţelor bugetare administrate de organul fiscal central şi menţinerea măsurilor asigurătorii, se află depozitate la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, atunci acestea se ridică şi se valorifică de către organele de executare silită prevăzute la art. 220 alin. (2^1) lit. a).

(9) Procedura de aplicare a alin. (8) se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

ART. 248 Valorificarea bunurilor sechestrate potrivit înțelegerii părților

(1) Valorificarea bunurilor potrivit înțelegerii părților se realizează de debitorul însuși, cu acordul organului de executare silită, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanței fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare silită propunerile ce i s-au făcut și nivelul de acoperire a creanțelor fiscale, indicând numele și adresa potențialului cumpărător, precum și termenul în care acesta din urmă va achita prețul propus.

(2) Prețul propus de cumpărător și acceptat de organul de executare silită nu poate fi mai mic decât prețul de evaluare.

(3) Organul de executare silită, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), comunică aprobarea indicând termenul și contul bugetar în care prețul bunului trebuie plătit de cumpărător.

(4) Indisponibilizarea prevăzută la art. 238 alin. (9) și (10) se ridică după creditarea contului bugetar prevăzut la alin. (3).

ART. 249 Valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare directă

(1) Valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza în următoarele cazuri:

a) pentru bunurile prevăzute la art. 247 alin. (4);

b) înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se recuperează integral creanţa fiscală sau dacă pentru bunurile sechestrate se oferă cel puţin preţul de evaluare, după caz;

c) după finalizarea unei licitații, dacă bunul/bunurile sechestrat/e nu a/au fost vândute și se oferă cel puțin prețul de evaluare.

(2) Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.

(3) în cazul în care organul de executare silită înregistrează în condițiile prevăzute la alin. (1) mai multe cereri, vinde bunul persoanei care oferă cel mai mare preț față de prețul de evaluare.

(4) Vânzarea directă a bunurilor se face chiar dacă se prezintă un singur cumpărător.

ART. 250 Vânzarea bunurilor sechestrate la licitație

(1) Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitație organul de executare silită este obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puțin 10 zile înainte de data fixată pentru desfășurarea licitației.

(2)  Publicitatea vânzării se realizează prin afişarea anunţului privind vânzarea la sediul organului de executare silită, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul şi domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile, şi prin anunţuri într-un cotidian local şi în pagina de internet a organului fiscal, precum şi prin alte modalităţi gratuite care asigură publicitatea vânzării.

(3) Despre data, ora și locul licitației trebuie înștiințați și debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum și titularii drepturilor reale și ai sarcinilor care grevează bunul urmărit.

(4) Anunțul privind vânzarea cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis;

c) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului fiscal emitent;

d) numărul dosarului de executare silită;

d^1) datele de identificare ale debitorului pentru care se realizează anunţul privind vânzarea bunurilor;

e) bunurile care se oferă spre vânzare și descrierea lor sumară;

f) prețul de evaluare ori prețul de pornire a licitației, în cazul vânzării la licitație, pentru fiecare bun oferit spre vânzare;

g) indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale și a privilegiilor care grevează bunurile;

h) data, ora și locul vânzării;

i) invitația, pentru toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, să înștiințeze despre aceasta organul de executare silită înainte de data stabilită pentru vânzare;

j) invitația către toți cei interesați în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;

k) mențiunea că ofertanții sunt obligați să depună în cazul vânzării la licitație, până la termenul prevăzut la alin. (7), o taxă de participare ori o scrisoare de garanție, reprezentând 10% din prețul de pornire a licitației;

l) *** ABROGAT

m) data afișării publicației de vânzare;

n) obligații ce revin cumpărătorului potrivit prevederilor legale speciale, cum ar fi obligațiile de mediu, obligațiile de conservare a patrimoniului național sau altele asemenea;

o) alte informații de interes pentru cumpărător, dacă sunt cunoscute de organul fiscal.

(5) Licitația se ține la locul unde se află bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare silită, după caz.

(6) Debitorul este obligat să permită ținerea licitației în spațiile pe care le deține, dacă sunt adecvate acestui scop.

(7) Pentru participarea la licitație ofertanții depun, cu cel puțin o zi înainte de data licitației, următoarele documente:

a) oferta de cumpărare;

b) dovada plății taxei de participare sau a constituirii garanției sub forma scrisorii de garanție, potrivit alin. (15) ori (16);

c) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;

d) pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerțului;

e) pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;

f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;

g) pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/pașaport.

(8) Ofertele de cumpărare pot fi depuse direct sau transmise prin poștă. Nu se admit oferte telefonice, telegrafice, transmise prin telex sau telefax.

(9) Persoanele înscrise la licitație se pot prezenta și prin mandatari care trebuie să își justifice calitatea prin procură specială autentică. Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin persoană interpusă.

(10) în cazul plății taxei de participare la licitație prin decontare bancară sau prin mandat poștal, executorul fiscal verifică, la data ținerii licitației, creditarea contului curent general al Trezoreriei Statului indicat de organul de executare silită pentru virarea acesteia.

(11) Prețul de pornire a licitației este prețul de evaluare pentru prima licitație, diminuat cu 25% pentru a doua licitație și cu 50% pentru următoarele licitații.

(12) Licitația începe de la cel mai mare preț din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior celui prevăzut la alin. (11), iar în caz contrar începe de la acest din urmă preț.

(13) Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preț, dar nu mai puțin decât prețul de pornire. în cazul prezentării unui singur ofertant la licitație, comisia poate să îl declare adjudecatar dacă acesta oferă cel puțin prețul de pornire a licitației.

(14) În situaţia în care nici la a treia licitaţie nu se vinde bunul, se organizează o nouă licitaţie. În acest caz bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă acesta este inferior preţului de pornire a licitaţiei, dar nu mai mic decât 25% din preţul de evaluare al acestuia.

(14^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (14), în cazul în care se valorifică bunuri imobile, iar la licitaţie se prezintă un singur ofertant, vânzarea se face doar în condiţiile în care se oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.

(15) Taxa de participare reprezintă 10% din prețul de pornire a licitației și se plătește în lei la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. în termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de licitație, organul fiscal restituie taxa de participare participanților care au depus oferte de cumpărare și care nu au fost declarați adjudecatari, iar în cazul adjudecării, taxa se reține în contul prețului. Taxa de participare nu se restituie ofertanților care nu s-au prezentat la licitație, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum și adjudecatarului care nu a plătit prețul. Taxa de participare care nu se restituie se face venit la bugetul de stat, cu excepția cazului în care executarea silită este organizată de organul fiscal local, caz în care taxa de participare se face venit la bugetul local.

(16) Pentru participarea la licitație, ofertanții pot constitui și garanții, în condițiile legii, sub forma scrisorii de garanție.

(17) Scrisoarea de garanție, constituită în condițiile alin. (16), se valorifică de organul de executare silită în cazul în care ofertantul este declarat adjudecatar și/sau în situațiile prevăzute la alin. (15) teza a treia.

ART. 251 Comisia de licitație

(1) Vânzarea la licitație a bunurilor sechestrate este organizată de o comisie condusă de un președinte.

(2) Comisia de licitație este constituită din 3 persoane desemnate de conducătorul organului fiscal.

(3) Comisia de licitație verifică și analizează documentele de participare și afișează la locul licitației, cu cel puțin o oră înaintea începerii acesteia, lista cuprinzând ofertanții care au depus documentația completă de participare.

(4) Ofertanții se identifică după numărul de ordine de pe lista de participare, după care președintele comisiei anunță obiectul licitației, precum și modul de desfășurare a acesteia.

(5) La termenele fixate pentru ținerea licitației executorul fiscal dă citire mai întâi anunțului de vânzare și apoi ofertelor scrise primite până la data prevăzută la art. 250 alin. (7).

(6) Dacă la prima licitație nu s-au prezentat ofertanți sau nu s-a obținut cel puțin prețul de pornire a licitației conform art. 250 alin. (11), organul de executare silită fixează un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ținerii celei de-a doua licitații.

(7) în cazul în care nu s-a obținut prețul de pornire nici la a doua licitație ori nu s-au prezentat ofertanți, organul de executare silită fixează un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ținerii celei de-a treia licitații.

(8) La a treia licitație creditorii urmăritori sau intervenienți nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preț mai mic de 50% din prețul de evaluare.

(9) Pentru fiecare termen de licitație se efectuează o nouă publicitate a vânzării, conform prevederilor art. 250.

(10) După licitarea fiecărui bun se întocmește un proces-verbal privind desfășurarea și rezultatul licitației.

(11) în procesul-verbal prevăzut la alin. (10) se menționează, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, și următoarele: datele de identificare ale cumpărătorului; numărul dosarului de executare silită; indicarea bunurilor adjudecate, a prețului la care bunul a fost adjudecat și a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul; toți cei care au participat la licitație și sumele oferite de fiecare participant, precum și, dacă este cazul, menționarea situațiilor în care vânzarea nu s-a realizat.

ART. 252 Adjudecarea

(1) După adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat să plătească prețul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau prin decontare bancară, în cel mult 5 zile de la data adjudecării.

(2) Dacă adjudecatarul nu plătește prețul, licitația se reia în termen de 10 zile de la data adjudecării. în acest caz, adjudecatarul este obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua licitație și, în cazul în care prețul obținut la noua licitație este mai mic, diferența de preț. Adjudecatarul poate să achite prețul oferit inițial și să facă dovada achitării acestuia până la termenul prevăzut la art. 250 alin. (7), caz în care este obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitație.

(3) Cu sumele încasate din eventuala diferență de preț, percepute în temeiul alin. (2), se sting creanțele fiscale înscrise în titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită.

(4) Dacă la următoarea licitație bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea acestuia.

(5) Suma reprezentând diferența de preț și/sau cheltuielile prevăzute la alin. (1) și (4) se stabilesc de organul de executare silită, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod. Contestarea procesului-verbal se face potrivit procedurii prevăzute la titlul VIII.

(6) Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică și în cazul valorificării conform înțelegerii părților sau prin vânzare directă.

ART. 253 Plata în rate

(1) În cazul vânzării la licitaţie a bunurilor, cumpărătorii pot solicita plata preţului în rate, cu un avans de minimum 50% din preţul de adjudecare a bunului şi cu plata unei dobânzi sau majorări de întârziere, după caz, stabilite conform prezentului cod. Organul de executare silită stabileşte printr-un proces-verbal condiţiile şi termenele de plată a diferenţei de preţ. Prevederile art. 252 alin. (1) se aplică în mod corespunzător pentru plata avansului. Dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, se datorează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 252 alin. (1) şi până la data stingerii diferenţei de preţ.

(2) Prin excepţie de la alin. (1), în cazul creanţelor administrate de organul fiscal central, contribuabilii nu pot solicita plata în rate a preţului, în situaţia în care diferenţa de preţ aferentă bunului valorificat are o valoare mai mică de 5.000 lei.

(3) Diferenţa de preţ se poate plăti, în condiţiile prezentului articol, de cumpărător pe o perioadă de:

a) cel mult 12 luni, în cazul vânzării la licitaţie a bunurilor mobile;

b) cel mult 24 de luni, în cazul vânzării la licitaţie a bunurilor imobile.

(4) Procesul-verbal prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu în condiţiile în care cumpărătorul nu respectă condiţiile şi termenele stabilite prin acesta.

(5) Organul de executare silită, odată cu întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (1) şi a procesului-verbal de adjudecare, instituie sechestru asigurător asupra bunului valorificat cu plata în rate.

(6) Un exemplar al procesului-verbal de sechestru asigurător se comunică Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare ori, după caz, biroului de carte funciară însoţit de un exemplar al procesului-verbal de adjudecare.

(7) În cazul neplăţii avansului prevăzut la alin. (1), dispoziţiile art. 252 se aplică în mod corespunzător.

(8) Suma reprezentând dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, nu stinge creanţele fiscale pentru care s-a început executarea silită şi constituie venit al bugetului de stat ori local, după caz. Dispoziţiile art. 227 alin. (8) se aplică în mod corespunzător.

(9) În cazul în care cumpărătorul căruia i s-a încuviinţat plata preţului în rate nu plăteşte diferenţa de preţ în condiţiile şi la termenele stabilite, el poate fi executat silit pentru suma rămasă de plată, în temeiul procesului-verbal prevăzut la alin. (1).

(10) Până la încasarea diferenţei de preţ, creanţele fiscale înscrise în titlurile executorii ce au stat la baza sechestrului pentru care s-a realizat valorificarea bunului cu plata în rate nu se sting,prin nicio altă modalitate, în limita diferenţei de preţ rămase de achitat.

(11) Pentru creanţele prevăzute la alin. (10) se suspendă executarea silită până la încasarea diferenţei de preţ.

ART. 254 Procesul-verbal de adjudecare

(1) Organul de executare silită încheie procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a preţului sau a avansului prevăzut la art. 253 alin. (1), dacă bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate şi serveşte la intabulare în cartea funciară, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii acestuia. Câte un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se transmite organului de executare silită coordonator, după caz, debitorului şi cumpărătorului.

(2) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (1) cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi următoarele menţiuni:

a) numărul dosarului de executare silită;

b) numărul şi data procesului-verbal de desfăşurare a licitaţiei;

c) datele de identificare ale cumpărătorului;

d) datele de identificare ale debitorului;

e) preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;

f) modalitatea de plată a diferenţei de preţ în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;

g) datele de identificare a bunului, cu menţionarea numărului cadastral şi de carte funciară, după caz;

h) menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate;

i) semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său legal, după caz.

(3) În cazul valorificării bunurilor prin vânzare directă sau licitaţie, predarea bunului către cumpărător se face de către organul de executare silită pe bază de proces-verbal de predare-primire.

(4) în cazul vânzării bunurilor mobile, după plata prețului, executorul fiscal întocmește în termen de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.

(5) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (4) cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi elementele prevăzute la alin. (2) din prezentul articol, cu excepţia lit. f) şi h), precum şi menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate.

(6) în cazul valorificării bunurilor prin vânzare directă sau licitație, predarea bunului către cumpărător se face de către organul de executare silită pe bază de proces-verbal de predare-primire.

ART. 255 Reluarea procedurii de valorificare a bunurilor sechestrate

(1) Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin modalitățile prevăzute la art. 247, se procedează astfel:

a) în cazul bunurilor imobile organul de executare silită menține măsura de indisponibilizare, până la împlinirea termenului de prescripție; în cadrul acestui termen organul de executare silită poate relua oricând procedura de valorificare și poate, după caz, să ia măsura numirii, menținerii ori schimbării administratorului-sechestru;

b) în cazul bunurilor mobile, se consideră că acestea nu au valoare de piață și se restituie debitorului; odată cu restituirea bunului mobil organul fiscal ridică și sechestrul; dispozițiile art. 234 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.

(2) În cazul bunurilor prevăzute la alin. (1) lit. a), cu ocazia reluării procedurii în cadrul termenului de prescripţie, dacă organul de executare silită consideră că nu se impune o nouă evaluare, preţul de pornire a licitaţiei nu poate fi mai mic de 50% din preţul de evaluare a bunurilor. Bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă acesta este inferior preţului de pornire a licitaţiei, dar nu mai mic decât 25% din preţul de evaluare al acestuia, cu excepţia situaţiei în care se prezintă un singur ofertant, când vânzarea se realizează la cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.

(3) în cazul în care debitorii cărora urmează să li se restituie bunurile nu se mai află la domiciliul fiscal declarat și, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificați, organul fiscal procedează la înștiințarea acestora, cu procedura prevăzută pentru comunicarea prin publicitate potrivit art. 47, că bunul în cauză este păstrat la dispoziția proprietarului până la împlinirea termenului de prescripție, după care urmează a fi valorificat potrivit dispozițiilor legale privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, dacă legea nu prevede altfel.

(4) Cele arătate la alin. (3) se consemnează într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.

(5) în cazul bunurilor imobile, în baza procesului-verbal prevăzut la alin. (4) în condițiile legii urmează a fi sesizată instanța judecătorească competentă cu acțiune în constatarea dreptului de proprietate privată a statului asupra bunului respectiv.

CAPITOLUL IX Cheltuieli

ART. 256 Cheltuieli de executare silită

(1) Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, cheltuielile generate de comunicarea somației și a adresei de înființare a popririi sunt suportate de organul fiscal central.

(3) Suma cheltuielilor cu executarea silită se stabilește de organul de executare, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod și are la bază documente privind cheltuielile efectuate.

(4) Cheltuielile de executare silită a creanțelor fiscale se avansează de organul de executare silită, din bugetul acestuia.

(5) Cheltuielile de executare silită care nu au la bază documente care să ateste că au fost efectuate în scopul executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.

(6) Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost avansate, cu excepția sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită a creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, care se fac venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede altfel.

CAPITOLUL X Eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin executare silită

ART. 257 Sumele realizate din executare silită

(1) Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după comunicarea somației prin orice modalitate prevăzută de prezentul cod.

(2) Sumele realizate din executare silită potrivit alin. (1) sting creanţele fiscale în ordinea vechimii titlurilor executorii, cu excepţia sumelor realizate prin poprire. În cadrul titlului executoriu se sting mai întâi creanţele fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi creanţele fiscale accesorii, în ordinea vechimii. Prevederile art. 165 alin. (3) referitoare la ordinea vechimii sunt aplicabile în mod corespunzător. Sumele realizate ca urmare a popririi sting creanţele fiscale în ordinea vechimii titlurilor executorii, pentru care s-a înfiinţat poprirea.

Ordine de aplicare

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul sumelor realizate prin plată sau compensare, stingerea se face potrivit prevederilor art. 163 și 165.

(4) Dacă suma ce reprezintă atât creanța fiscală, cât și cheltuielile de executare este mai mică decât suma realizată prin executare silită, cu diferența se procedează la compensare, potrivit art. 167, sau se restituie, la cerere, debitorului, după caz.

(5) Despre sumele de restituit debitorul trebuie înștiințat de îndată.

(6) Prin excepţie de la prevederile art. 226 alin. (10) - (13), sumele realizate în cursul procedurii de executare silită efectuate în baza titlurilor executorii transmise organului fiscal de către alte instituţii sau autorităţi publice şi care se fac venit potrivit legii speciale la alte bugete se virează de către organul fiscal în conturile indicate de instituţia sau autoritatea solicitantă sau în titlul executoriu, după caz, în termen de 15 zile de la încheierea procesului-verbal de distribuire a sumelor încasate în procedura de executare silită.

ART. 258 Ordinea de distribuire

(1) în cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulți creditori sau când până la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus și alți creditori titlurile lor, organele prevăzute la art. 220 procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferință, dacă legea nu prevede altfel:

a) creanțele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea și conservarea bunurilor al căror preț se distribuie, inclusiv cheltuielile făcute în interesul comun al creditorilor;

b) cheltuielile de înmormântare a debitorului, în raport cu condiția și starea acestuia;

c) creanțele reprezentând salarii și alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreținerea și îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătății, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum și creanțele reprezentând obligația de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale ori a sănătății;

d) creanțele rezultând din obligații de întreținere, alocații pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existență;

e) creanțele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuții sociale și din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului Trezoreriei Statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale, inclusiv amenzile cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;

f) creanțele rezultând din împrumuturi acordate de stat;

g) creanțele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietății publice prin fapte ilicite;

h) creanțele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum și din chirii, redevențe ori arenzi;

i) alte creanțe.

(2) Pentru plata creanțelor care au aceeași ordine de preferință, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează între creditori proporțional cu creanța fiecăruia.

ART. 259 Reguli privind eliberarea și distribuirea

(1) Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii și care îndeplinesc condiția de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în condițiile prevăzute la art. 227 alin. (9), la distribuirea sumei rezultate din vânzare față de alți creditori care au garanții reale asupra bunului respectiv.

(2) Accesoriile creanței principale prevăzute în titlul executoriu urmează ordinea de preferință a creanței principale.

(3) Dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi reale, despre care organul de executare silită a luat cunoștință în condițiile art. 239 alin. (6) și ale art. 242 alin. (9), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanțele lor sunt plătite înaintea creanțelor prevăzute la art. 258 alin. (1) lit. b). în acest caz, organul de executare silită este obligat să îi înștiințeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea prețului.

(4) Creditorii care nu au participat la executarea silită pot depune titlurile lor în vederea participării la distribuirea sumelor realizate prin executare silită, numai până la data întocmirii de către organele de executare silită a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.

(5) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se efectuează numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare silită procedează, după caz, la eliberarea ori distribuirea sumei, cu înștiințarea părților și a creditorilor care și-au depus titlurile.

(6) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se consemnează de executorul fiscal de îndată într-un proces-verbal, care se semnează de toți cei îndreptățiți.

(7) Cel nemulțumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită poate cere executorului fiscal să consemneze în procesul-verbal obiecțiile sale.

(8) După întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (6) niciun creditor nu mai este în drept să ceară să participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.

CAPITOLUL XI Contestația la executare silită

ART. 260 Contestația la executare silită

(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

(2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, nu sunt aplicabile.

(3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

(4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

ART. 261 Termen de contestare

(1) Contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când:

a) contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;

b) contestatorul a luat cunoștință, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare silită de a îndeplini un act de executare;

c) cel interesat a luat cunoștință, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.

(2) Contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.

(3) Neintroducerea contestației în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să își realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.

ART. 262 Judecarea contestației

(1) La judecarea contestației instanța citează și organul de executare silită în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, își are sediul sau domiciliul terțul poprit.

(2) La cererea părții interesate instanța poate decide, în cadrul contestației la executare, asupra împărțirii bunurilor pe care debitorul le deține în proprietate comună cu alte persoane.

(3) Dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.

(4) în cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării înseși și al anulării titlului executoriu, instanța poate dispune prin aceeași hotărâre să i se restituie celui îndreptățit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor ori din reținerile prin poprire.

(5) în cazul respingerii contestației contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare silită, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestația a fost exercitată cu rea-credință, el poate fi obligat și la plata unei amenzi potrivit art. 720 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat.

CAPITOLUL XII Stingerea creanțelor fiscale prin alte modalități

ART. 263 Darea în plată

(1) Creanțele fiscale administrate de organul fiscal central, cu excepția celor cu reținere la sursă și a accesoriilor aferente acestora, a drepturilor vamale și a altor creanțe transmise spre colectare organului fiscal central care nu se fac venit la bugetul de stat, precum și creanțele fiscale administrate de organul fiscal local pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale a bunurilor imobile reprezentând construcție și teren aferent, precum și terenuri fără construcții, după caz, chiar dacă acestea sunt supuse executării silite de către organul fiscal competent, potrivit prezentului cod.

(2) în cazul creanțelor fiscale stinse prin dare în plată, data stingerii este data procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil.

(3) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și debitorilor prevăzuți la art. 24 alin. (1) lit. a). în acest caz, prin excepție de la prevederile alin. (1), bunurile imobile oferite în vederea stingerii prin dare în plată trebuie să nu fie supuse executării silite și să nu fie grevate de alte sarcini cu excepția ipotecii constituite în condițiile art. 24 alin. (1) lit. a).

(4) în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil, instituția care a solicitat preluarea în administrare a bunului are obligația de a efectua demersurile pentru inițierea hotărârii de constituire a dreptului de administrare potrivit art. 867 din Codul civil.

(5) Cererea debitorului privind stingerea creanţelor fiscale, potrivit alin. (1), se analizează de către o comisie constituită la nivelul organului fiscal competent. Componenţa comisiei se stabileşte prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. sau, după caz, prin hotărâre a autorităţii deliberative. în aceleaşi condiţii se stabileşte şi documentaţia care însoţeşte cererea.

Ordine de aplicare

(6) Comisia prevăzută la alin. (5) analizează cererea numai în condițiile existenței unor solicitări de preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri din care să rezulte că bunurile respective urmează a fi destinate uzului și interesului public și numai dacă s-a efectuat inspecția fiscală la respectivul contribuabil. Comisia hotărăște, prin decizie, asupra modului de soluționare a cererii. în cazul admiterii cererii, comisia dispune organului fiscal competent încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil și stingerea creanțelor fiscale. Comisia poate respinge cererea în situația în care bunurile imobile oferite nu sunt destinate uzului sau interesului public.

(7) Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil constituie titlu de proprietate.

(8) în cazul în care operațiunea de transfer al proprietății bunurilor imobile prin dare în plată este taxabilă, cu valoarea stabilită, potrivit legii, plus taxa pe valoarea adăugată, se stinge cu prioritate taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunii de dare în plată.

(9) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform alin. (1) sunt date în administrare în condițiile legii, cu condiția menținerii, pe o perioadă de 5 ani, a uzului și a interesului public. Până la intrarea în vigoare a actului prin care s-a dispus darea în administrare, imobilul se află în custodia instituției care a solicitat preluarea în administrare. Instituția care are bunul în custodie are obligația inventarierii acestuia, potrivit legii.

(10) La data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a statului a bunului imobil încetează măsura de indisponibilizare a acestuia, precum și calitatea de administrator-sechestru a persoanelor desemnate conform legii, dacă este cazul.

(11) Eventualele cheltuieli de administrare efectuate în perioada cuprinsă între data încheierii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile și preluarea în administrare prin hotărâre a Guvernului sunt suportate de instituția publică solicitantă. în cazul în care Guvernul hotărăște darea în administrare către altă instituție publică decât cea solicitantă, cheltuielile de administrare se suportă de instituția publică căreia i-a fost atribuit bunul în administrare.

(11^1) În situaţia în care bunul imobil s-a transferat în proprietatea publică a statului, iar instituţia publică centrală solicitantă refuză expres efectuarea demersurilor pentru iniţierea hotărârii de constituire a dreptului de administrare, Ministerul Finanţelor Publice publică pe site-ul propriu disponibilitatea de dare a bunului în administrarea altei instituţii publice centrale sau de transmitere a dreptului de proprietate publică către unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază teritorială se află imobilul, în condiţiile legii, menţionând un termen de 90 de zile de la data publicării pentru transmiterea cererilor instituţiilor publice interesate în preluarea bunului imobil.

(11^2) În cazul în care bunul imobil este solicitat de o instituţie publică centrală în termenul prevăzut la alin. (11^1), Guvernul adoptă hotărârea de dare în administrare, cu respectarea condiţiei prevăzute la alin. (9).

(11^3) În situaţia în care bunul imobil s-a transferat în proprietatea publică a statului, iar instituţia publică centrală solicitantă refuză expres efectuarea demersurilor pentru iniţierea hotărârii de constituire a dreptului de administrare, precum şi în lipsa unei manifestări de voinţă în preluarea administrării bunului din partea unei alte instituţii publice centrale, bunul imobil se poate transfera, pe baza cererii formulate în condiţiile alin. (11^1), în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază teritorială se află imobilul, în condiţiile legii, cu obligaţia menţinerii acestuia în proprietatea publică pentru o perioadă de 5 ani. Dispoziţiile art. 292 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(11^4) Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (11^3) sau a altor condiţii menţionate în hotărârea Guvernului de transmitere în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale are ca efect revenirea de drept a bunului în proprietatea publică a statului. Constatarea revenirii de drept a bunului imobil în proprietatea publică a statului se realizează prin hotărâre a Guvernului.

(11^5) În cazul în care, în urma parcurgerii etapelor prevăzute la alin. (11^1) - (11^3), bunul imobil nu se transmite în administrarea unei instituţii publice centrale sau în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale, după caz, acesta se transferă, în condiţiile legii, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea valorificării potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încetând uzul şi interesul public naţional.

(12) în cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform prezentului cod au fost revendicate și restituite, potrivit legii, terțelor persoane, debitorul este obligat la plata sumelor stinse prin această modalitate. Creanțele fiscale renasc la data la care bunurile imobile au fost restituite terțului.

(13) în cazul în care, în interiorul termenului de prescripție a creanțelor fiscale, comisia prevăzută la alin. (6) ia cunoștință despre unele aspecte privind bunurile imobile, necunoscute la data aprobării cererii debitorului, aceasta poate decide, pe baza situației de fapt, revocarea, în tot sau în parte, a deciziei prin care s-a aprobat stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea bunurilor imobile în proprietatea publică, dispozițiile alin. (12) aplicându-se în mod corespunzător.

(14) în situațiile prevăzute la alin. (12) și (13), pentru perioada cuprinsă între data trecerii în proprietatea publică și data la care au renăscut creanțele fiscale, respectiv data revocării deciziei prin care s-a aprobat darea în plată, nu se datorează dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz.

Ordine de aplicare

ART. 264 Conversia în acțiuni a obligațiilor fiscale

(1) La contribuabilii/plătitorii la care statul este acţionar integral sau majoritar se poate aproba, în condiţiile legii şi cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale principale administrate de organul fiscal central reprezentând impozite, taxe, contribuţii sociale obligatorii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul de stat, precum şi obligaţiile fiscale accesorii, datorate şi neachitate, cu excepţia obligaţiilor fiscale principale cu reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente acestora şi obligaţiile fiscale către fondul de risc ca urmare a împrumuturilor interne şi externe garantate de stat şi a subîmprumuturilor acordate ca urmare a contractării de împrumuturi interne şi externe de către stat.

(2) în aplicarea alin. (1), prin hotărâre a Guvernului, se aprobă contribuabilii/plătitorii la care se realizează stingerea obligațiilor fiscale prin conversie în acțiuni.

(3) Conversia în acțiuni prevăzută la alin. (1) se realizează numai cu respectarea dreptului de preferință al acționarilor existenți, în condițiile legii și conform prevederilor actelor constitutive.

(4) Instituția publică ce exercită calitatea de acționar în numele statului la data efectuării conversiei exercită drepturile și obligațiile statului român în calitate de acționar pentru acțiunile emise în favoarea statului de operatorii economici prevăzuți la alin. (1) și înregistrează în evidențele contabile aceste acțiuni.

(5) La contribuabilii/plătitorii la care s-a deschis procedura insolvenței, potrivit legii, conversia creanțelor bugetare în acțiuni poate fi prevăzută prin planul de reorganizare, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

(6) în vederea stingerii prin conversie în acțiuni a obligațiilor prevăzute la alin. (1), organul fiscal competent emite, din oficiu, certificatul de atestare fiscală.

(7) Certificatul de atestare fiscală emis potrivit alin. (6) se comunică contribuabililor/plătitorilor prevăzuți la alin. (1).

(8) Conversia obligațiilor cuprinse în certificatul de atestare fiscală se face la valoarea nominală a acțiunilor.

(9) Data stingerii obligațiilor prevăzute la alin. (1) este data realizării conversiei.

(10) Operarea în evidențele contabile ale contribuabilului/plătitorului a conversiei în acțiuni a creanței prevăzute la alin. (1) se face în baza certificatului de atestare fiscală emis de organul fiscal competent potrivit alin. (6) și comunicat contribuabilului/plătitorului potrivit alin. (7).

(11) începând cu data emiterii certificatului de atestare fiscală, pentru obligațiile principale datorate de contribuabil/plătitor care fac obiectul conversiei în acțiuni, nu se calculează și nu se datorează obligații accesorii.

(12) Pentru obligațiile care fac obiectul prezentului articol, executarea silită se suspendă la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (2) și încetează la data conversiei în acțiuni a creanțelor.

(13) Instituția publică sub autoritatea căreia funcționează contribuabilul/plătitorul exercită drepturile și obligațiile statului român, în calitate de acționar unic sau majoritar, după caz, și înregistrează acțiunile emise de contribuabil/plătitor în favoarea statului ca urmare a conversiei creanțelor prevăzute la alin. (1), ținându-se evidența acestora distinct potrivit reglementărilor privind contabilitatea instituțiilor publice în vigoare.

(14) La contribuabilii/plătitorii la care o unitate administrativ-teritorială/subdiviziune administrativ-teritorială este acționar integral sau majoritar, se poate aproba, în condițiile legii și cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acțiuni a obligațiilor fiscale principale administrate de organul fiscal local reprezentând impozite, taxe locale și alte sume datorate bugetului local, inclusiv amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul local, precum și obligațiile fiscale accesorii, datorate și neachitate.

(15) în aplicarea alin. (14), prin hotărâre a autorității deliberative, se aprobă contribuabilii/plătitorii la care se realizează stingerea obligațiilor fiscale prin conversie în acțiuni.

(16) Prevederile alin. (3) - (13) sunt aplicabile în mod corespunzător și pentru conversia prevăzută la alin. (14).

ART. 264^1 Cesiunea creanţelor bugetare

(1) Creditorul bugetar poate cesiona creanţele bugetare datorate de debitorii aflaţi în procedura insolvenţei dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a) preţul cesiunii este cel puţin egal cu valoarea creanţelor bugetare, asigurându-se recuperarea integrală a creanţelor bugetare înscrise în tabelul definitiv de creanţe;

b) plata preţului cesiunii şi recuperarea creanţelor bugetare se realizează într-o perioadă de maximum 3 ani de la data încheierii contractului de cesiune;

c) cesionarul justifică un interes public în vederea cesionării creanţei.

(2) Cesionarul creanţei bugetare preia, ca urmare a cesiunii de creanţă, toate drepturile creditorului bugetar.

(3) în situaţia în care plata preţului cesiunii se face într-o perioadă mai mare de 30 de zile de la data încheierii contractului de cesiune, se datorează dobânzi potrivit prezentului cod.

(4) Dacă cesionarul nu plăteşte creditorului bugetar, la termenele prevăzute în contract, preţul cesiunii, contractul de cesiune reprezintă titlu executoriu pentru creditorul bugetar, iar creanţa acestuia este o creanţă bugetară ce poate fi recuperată potrivit prezentului cod.

(5) în situaţia în care există mai mulţi ofertanţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), cesiunea de creanţă se va realiza ca urmare a unei proceduri competitive organizate de către creditorul bugetar bazate pe criteriul celui mai mare preţ al cesiunii oferit şi pe al celui mai scurt termen de plată a preţului cesiunii.

Ordine de aplicare

ART. 265 Conduita organului fiscal în cazul insolvabilității și al deschiderii procedurii insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014

(1) În sensul prezentului cod este insolvabil debitorul ale cărui venituri şi/sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile. În acest sens, organul fiscal comunică debitorului procesul-verbal de insolvabilitate.

(1^1) Se consideră debitori care nu au venituri sau bunuri urmăribile şi următoarele categorii:

a) debitorii ce deţin în proprietate bunuri a căror valorificare acoperă cel mult cheltuielile estimate de executare silită;

b) debitorii care deţin în proprietate bunuri a căror valoare se încadrează în limita pragului prevăzut la art. 238 alin. (7) lit. b).

(2) Pentru obligațiile fiscale ale debitorilor declarați în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri urmăribile, conducătorul organului de executare silită dispune scoaterea creanței din evidența curentă și trecerea ei într-o evidență separată pe baza procesului-verbal de insolvabilitate.

(3) în cazul debitorilor prevăzuți la alin. (2) executarea silită se întrerupe. Organul fiscal are obligația ca cel puțin o dată pe an să efectueze o investigație asupra stării acestor contribuabili, care nu constituie acte de executare silită.

(4) în cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile, organele de executare silită iau măsurile necesare de trecere din evidența separată în evidența curentă și de executare silită.

(4^1) În cazul în care ulterior declarării stării de insolvabilitate debitorii înregistrează alte obligaţii fiscale restante, organul fiscal comunică un proces-verbal adiţional la procesul-verbal de insolvabilitate, în care se înscriu creanţele fiscale născute ulterior declarării stării de insolvabilitate. Prevederile alin. (2) - (4) se aplică în mod corespunzător.

(5) în vederea recuperării creanțelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvență potrivit Legii nr. 85/2014, organul fiscal solicită înscrierea la masa credală a impozitelor, taxelor, contribuțiilor sociale existente în evidența creanțelor fiscale la data declarării insolvenței.

(6) Dispozițiile alin. (5) se aplică și în vederea recuperării creanțelor fiscale de la debitorii aflați în lichidare în condițiile legii.

(7) Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenței sunt scutite de consemnarea vreunei cauțiuni.

(8) în situația în care organul fiscal central deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor, A.N.A.F. poate decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i și remunerația. Confirmarea administratorului judiciar/lichidatorului desemnat de A.N.A.F. de către judecătorul-sindic se efectuează, conform art. 45 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2014.

(9) în dosarele în care organul fiscal deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor, acesta are dreptul să verifice activitatea administratorului judiciar/lichidatorului și să îi solicite prezentarea documentelor referitoare la activitatea desfășurată și onorariile încasate.

ART. 266 Anularea creanțelor fiscale

(1) în situațiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari decât creanțele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare silită poate aproba anularea debitelor respective.

(2) în cazul prevăzut la art. 265 alin. (2), dacă la sfârșitul perioadei de prescripție se constată că debitorul nu a dobândit bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare silită procedează la anularea obligațiilor fiscale.

(3) Anularea se face și atunci când organul fiscal constată că debitorul persoană fizică este dispărut sau decedat fără să fi lăsat venituri ori bunuri urmăribile.

(4) Obligațiile fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiați din registrele în care au fost înregistrați potrivit legii se anulează după radiere dacă pentru plata acestora nu s-a atras răspunderea altor persoane, potrivit legii.

(4^1) Obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau profesii libere, precum şi asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii, se anulează după radiere, inclusiv în situaţia în care obligaţiile au fost preluate de alţi debitori în conformitate cu prevederile art. 23.

(5) Creanțele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanțelor fiscale datorate și neachitate de debitori.

Ordine de aplicare

(6) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre, autoritățile deliberative pot stabili plafonul creanțelor fiscale care pot fi anulate, care nu poate depăși limita maximă prevăzută la alin. (5).

(7) Prevederile alin. (6) se aplică totalului creanțelor fiscale datorate și neachitate de debitori aflate în sold la data de 31 decembrie a anului.

(8) Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central şi local se anulează şi în următoarele situaţii:

 a) ulterior închiderii procedurii insolvenţei, în situaţia în care creanţele nu sunt admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii;

 b) ulterior închiderii procedurii de reorganizare judiciară, în situaţia în care creanţele fiscale nu sunt acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat.

(9) Pe toată perioada derulării procedurii insolvenţei sau reorganizării judiciare, după caz, creanţele prevăzute la alin. (8) nu se sting.

CAPITOLUL XII^1 Dispoziţii aplicabile cazurilor speciale de executare silită

ART. 266^1 Sfera de aplicare

(1) Prezentul capitol se aplică pentru executarea silită a tuturor creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de infracţiuni, astfel:

a) sumele reprezentând repararea prejudiciului material;

b) amenzi;

c) cheltuieli judiciare;

d) sume confiscate.

(2) Prin cazuri speciale de executare în sensul prezentului capitol se înţelege cazurile date în competenţa organului de executare prevăzut la art. 220 alin. (2^1) lit. a).

ART. 266^2 Comunicarea actelor de executare silită în cazuri speciale

Prin excepţie de la prevederile art. 47 alin. (1), în cazul debitorului care datorează sume de natura celor prevăzute la art. 266^1 şi care este arestat preventiv sau deţinut în penitenciar, comunicarea actelor de executare silită se realizează la sediul locului de deţinere.

ART. 266^3
Executarea silită în cazul debitorilor insolvenţi

(1) Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, executarea silită a creanţelor prevăzute la art. 266^1 datorate de debitorii declaraţi insolvenţi se realizează potrivit dispoziţiilor prezentului cod.

(2) Prin excepţie de la prevederile art. 220 alin. (8), în cazul debitorului care datorează sume de natura celor prevăzute la art. 266^1 şi pentru care s-a dispus atragerea răspunderii potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, coordonarea executării silite revine organului de executare silită cazuri speciale în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent.

ART. 266^4 Titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite

Prin excepţie de la dispoziţiile art. 226 alin. (1), pentru creanţele prevăzute la art. 266^1 stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, se aplică măsurile de executare silită prevăzute de prezentul cod, fără a se emite alt titlu executoriu de către organul de executare.

ART. 266^5 Condiţiile începerii executării silite cazuri speciale

Prin excepţie de la dispoziţiile art. 230, pentru creanţele prevăzute la art. 266^1 se aplică măsurile de executare silită prevăzute de prezentul cod, fără comunicarea somaţiei.

CAPITOLUL XIII Dispoziții speciale privind colectarea

ART. 267 Dispoziții speciale privind colectarea

Prevederile prezentului titlu se aplică și pentru colectarea amenzilor de orice fel și altor creanțe bugetare, pe baza unor titluri executorii de creanță bugetară, transmise spre recuperare organului fiscal.

Ordine de aplicare

ORDIN Nr. 727/2019 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea și comunicarea unor acte administrative și de executare pentru debitorii care înregistrează obligații fiscale restante sub o anumită limită și pentru modificarea Procedurii privind stabilirea obligațiilor fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.834/2015

 

TITLUL VIII Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale

CAPITOLUL I Dreptul la contestație

Ordine de aplicare

ORDIN nr. 3741/2015 din 23 decembrie 2015 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

ART. 268 Posibilitatea de contestare

(1) împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit prezentului titlu. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.

(2) Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal. În lipsa unui act administrativ fiscal, devin incidente prevederile art. 8 alin. (1) teza a doua şi art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Baza de impozitare și creanța fiscală stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.

(4) Pot fi contestate în condițiile alin. (3) și deciziile de nemodificare a bazei de impozitare prin care nu sunt stabilite creanțe fiscale.

(5) în cazul deciziilor referitoare la baza de impozitare, reglementate potrivit art. 99 alin. (1), contestația se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.

(6) Bazele de impozitare constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impozitare pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.

ART. 269 Forma și conținutul contestației

(1) Contestația se formulează în scris și va cuprinde:

a) datele de identificare a contestatorului;

b) obiectul contestației;

c) motivele de fapt și de drept;

d) dovezile pe care se întemeiază;

e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.

(2) Obiectul contestaţiei îl constituie sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat, precum şi sumele şi măsurile nestabilite de către organul fiscal, dar pentru care există această obligaţie potrivit legii.

(3) în contestațiile care au ca obiect sume se specifică cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe categorii de creanțe fiscale, precum și accesorii ale acestora. în situația în care se constată nerespectarea acestei obligații, organul fiscal de soluționare competent solicită contestatorului, în scris, ca acesta să precizeze, în termen de 5 zile de la comunicarea solicitării, cuantumul sumei contestate, individualizată. în cazul în care contestatorul nu comunică suma, se consideră contestat întregul act administrativ fiscal atacat.

(4) Contestația se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ atacat și nu este supusă taxelor extrajudiciare de timbru.

ART. 270 Termenul de depunere a contestației

(1) Contestația se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.

(2) în cazul în care contestația nu este depusă la organul fiscal emitent, aceasta se înaintează, în termen de cel mult 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

(3) Organul fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat întocmeşte dosarul contestaţiei, precum şi referatul cu propuneri de soluţionare şi le înaintează, în termen de cel mult 5 zile de la data primirii, organului de soluţionare competent.

(4) Dacă actul administrativ fiscal nu conține elementele prevăzute la art. 46 alin. (2) lit. i), contestația poate fi depusă, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, la organul fiscal emitent al actului administrativ atacat.

ART. 271 Retragerea contestației

(1) Contestația poate fi retrasă de către contestator până la soluționarea acesteia. în acest caz, organul de soluționare competent comunică contestatorului decizia prin care se ia act de renunțarea la contestație.

(2) Prin retragerea contestației nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestație în interiorul termenului prevăzut la art. 270.

CAPITOLUL II Competența de soluționare a contestațiilor. Decizia de soluționare

ART. 272 - Organul competent

(1) Contestaţiile formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrativ-fiscale emise de organul fiscal central se soluţionează de către structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

(2) Activitatea de soluţionare a contestaţiilor se realizează de către structura specializată din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial.

(3) Competenţa şi atribuţiile structurii specializate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi ale structurilor teritoriale de soluţionare a contestaţiilor se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(4) Contestaţiile formulate împotriva actelor administrativ-fiscale emise de organele fiscale locale din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale se soluţionează de către aceste organe fiscale.

(5)Contestaţiile formulate împotriva actelor administrativ-fiscale emise de alte autorităţi publice care, potrivit legii, administrează creanţe fiscale se soluţionează de către aceste autorităţi.

ART. 273 Decizia de soluționare

(1) în soluționarea contestației, organul de soluționare competent se pronunță prin decizie.

(2) Decizia emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac și este obligatorie pentru organul fiscal emitent al actelor administrative fiscale contestate.

ART. 274 Forma și conținutul deciziei de soluționare a contestației

(1) Decizia de soluționare a contestației se emite în formă scrisă și cuprinde: preambulul, considerentele și dispozitivul.

(2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluționarea, datele de identificare ale contestatorului, numărul de înregistrare a contestației la organul de soluționare competent, obiectul cauzei, precum și sinteza susținerilor părților atunci când organul competent de soluționare a contestației nu este organul emitent al actului atacat.

(3) Considerentele cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de soluționare competent în emiterea deciziei.

(4) Dispozitivul cuprinde soluția pronunțată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată și instanța competentă.

(5) Decizia se semnează de către conducătorul structurii de soluţionare a contestaţiei sau de persoana cu funcţie de conducere împuternicită de acesta, după caz.

CAPITOLUL III Dispoziții procedurale

ART. 275 Introducerea altor persoane în procedura de soluționare

(1) Organul de soluționare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluționarea contestației, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluționare a contestației. înainte de introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 9.

(2) Persoanele care participă la realizarea venitului în sensul art. 268 alin. (5) și nu au înaintat contestație vor fi introduse din oficiu.

(3) Persoanei introduse în procedura de contestație i se vor comunica toate cererile și declarațiile celorlalte părți. Această persoană are drepturile și obligațiile părților rezultate din raportul juridic fiscal ce formează obiectul contestației și are dreptul să înainteze propriile sale cereri.

(4) Dispozițiile Codului de procedură civilă, republicat, referitoare la intervenția forțată și voluntară sunt aplicabile.

ART. 276 Soluționarea contestației

(1) în soluționarea contestației organul competent verifică motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în raport cu susținerile părților, cu dispozițiile legale invocate de acestea și cu documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării.

(2) Organul de soluționare competent, pentru lămurirea cauzei, poate solicita:

a) punctul de vedere al direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, A.N.A.F. sau al altor instituții și autorități competente să se pronunțe în cauzele respective;

b) efectuarea, de către organele competente, a unei constatări la fața locului în condițiile art. 65.

(3) Prin soluționarea contestației nu se poate crea o situație mai grea contestatorului în propria cale de atac.

(4) Contestatorul, intervenienții sau împuterniciții acestora poate/pot să depună probe noi în susținerea cauzei. în această situație, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, după caz, i se oferă posibilitatea să se pronunțe asupra acestora.

(5) Contestatorul poate solicita organului de soluţionare competent susţinerea orală a contestaţiei. În acest caz, organul de soluţionare fixează un termen pentru care convoacă contestatorul, intervenienţii sau împuterniciţii acestora. Această solicitare poate fi adresată organului de soluţionare competent în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei, sub sancţiunea decăderii. La solicitarea contestatorului, organul de soluţionare este obligat să asigure acestuia accesul la toate probele ce au legătură cu soluţionarea contestaţiei fiscale, cu excepţia cazului în care obiective de interes general justifică restrângerea accesului la respectivele probe.

(6) Organul de soluționare competent se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, iar, când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se mai procedează la analiza pe fond a cauzei.

(7) Contestațiile formulate potrivit prezentului titlu se soluționează în termenul prevăzut la art. 77.

ART. 277 Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă

(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;

b) soluționarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

(2) La cererea contestatorului, organul de soluționare competent suspendă procedura și stabilește termenul până la care aceasta se suspendă. Termenul de suspendare nu poate fi mai mare de 6 luni de la data acordării. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.

(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu.

(4) Hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor de soluționare competente, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

ART. 278 Suspendarea executării actului administrativ fiscal

(1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune, după cum urmează:

a) de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;

b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depășește 10.000 lei;

c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei;

d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depășește 1.000.000 lei

e) 1.000 lei, dacă obiectul contestaţiei nu este evaluabil în bani.

(3) În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanţele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia şi obligaţiile fiscale nu se înscriu în certificatul de atestare fiscală. Aceste efecte privesc atât obligaţiile fiscale principale individualizate în actul administrativ suspendat la executare, cât şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, chiar dacă aceste obligaţii fiscale accesorii sunt individualizate în acte administrative fiscale care nu sunt suspendate la executare.

(4)  Prin excepţie de la prevederile art. 173 şi ale art. 181, în cazul în care instanţa judecătorească de contencios administrativ admite cererea contribuabilului/plătitorului de suspendare a executării actului administrativ fiscal, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se datorează penalităţi de întârziere sau penalităţi de nedeclarare pe perioada suspendării. În cazul creanţelor administrate de organul fiscal local, pe perioada suspendării se datorează majorări de întârziere de 0,5% pe lună sau pe fracţiune de lună, reprezentând echivalentul prejudiciului.

(5) Suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, încetează de drept și fără nicio formalitate dacă acțiunea în anularea actului administrativ fiscal nu a fost introdusă în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de soluționare a contestației.

(6) În cazul în care s-a formulat o cerere de suspendare a actului administrativ fiscal în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar cauţiunea prevăzută la alin. (2) este deja consemnată la dispoziţia instanţei, nu este necesară consemnarea unei noi cauţiuni în situaţia în care se solicită suspendarea actului administrativ fiscal în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu condiţia ca, la data pronunţării asupra cererii de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cauţiunea să fie consemnată efectiv la dispoziţia instanţei.

CAPITOLUL IV Soluții asupra contestației

ART. 279 Soluții asupra contestației

(1) Prin decizie contestația poate fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.

(2) în cazul admiterii contestației se decide, după caz, anularea totală sau parțială a actului atacat.

(3) Prin decizie se poate desfiinţa, total sau parţial, actul administrativ atacat în situaţia în care, din documentele existente la dosar şi în urma demersurilor întreprinse la organul fiscal emitent, nu se poate stabili situaţia de fapt în cauza supusă soluţionării prin raportare la temeiurile de drept invocate de organul competent şi de contestator. În acest caz, organul fiscal competent urmează să încheie un nou act administrativ fiscal care trebuie să aibă în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare a contestaţiei. Pentru un tip de creanţă fiscală şi pentru o perioadă supusă impozitării, desfiinţarea actului administrativ fiscal se poate pronunţa o singură dată.

(4) Soluţia de desfiinţare este pusă în executare în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei în cazul contribuabililor mari şi mijlocii şi în termen de 30 zile în cazul celorlalţi contribuabili, iar noul act administrativ fiscal emis vizează strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a pronunţat soluţia de desfiinţare.

(4^1) În cazul persoanelor fizice care au fost supuse verificării situaţiei fiscale personale, soluţia de desfiinţare este pusă în executare de către organul fiscal prin comunicarea unei decizii, într-un termen ce nu poate fi mai mare de 240 de zile, calculat de la data comunicării deciziei de desfiinţare.

(5) Prin decizie se poate suspenda soluționarea cauzei, în condițiile prevăzute de art. 277.

(6) Prin decizie se poate constata nulitatea actului atacat.

(7) în cazul soluțiilor de desființare, dispozițiile art. 129 alin. (3) se aplică în mod corespunzător pentru toate categoriile de acte administrativ fiscale contestate, chiar dacă la data refacerii inspecției/controlului termenul de prescripție ar fi împlinit.

ART. 280 Respingerea contestației pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale

(1) Dacă organul de soluționare competent constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația se respinge fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.

(2) Contestația nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire greșită.

ART. 281 Comunicarea deciziei și calea de atac

(1) Decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluționare a contestației, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

(2) Deciziile emise în soluționarea contestații