DECRET   Nr. 316 din 14 octombrie 1980

pentru ratificarea unor tratate internaţionale

EMITENT:      CONSILIUL DE STAT

PUBLICAT  ÎN: BULETINUL OFICIAL  NR. 84 din 17 octombrie 1980

 

    Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:

 

    (…)

    ART. 8

    Se ratifică Convenţia dintre Republica Socialistă România şi Regatul Olandei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale în materie de impozit pe venit şi pe avere, semnată la Bucureşti la 27 martie 1979.

    (…)

NICOLAE CEAUŞESCU

Preşedintele

Republicii Socialiste România

 

 

CONVENŢIE

între Republica Socialistă România şi Regatul Olandei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale în materie de impozit pe venit şi pe avere

 

    Guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Regatului Olandei,

    în dorinţa de a încheia o Convenţie pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale în materie de impozit pe venit şi pe avere,

    au convenit asupra următoarelor:

 

    CAP. 1

    Sfera de aplicare a convenţiei

    ART. 1

    Persoane vizate

    Prezenta convenţie se aplică persoanelor care sunt rezidente ale unuia sau ale fiecăruia din cele două state.

    ART. 2

    Impozite vizate

    1. Prezenta convenţie se aplică impozitelor pe venit şi pe avere percepute în contul fiecăruia din state, al unităţilor sale administrativ-teritoriale sau al subdiviziunilor politice şi al colectivităţilor sale locale, care ar fi sistemul de percepere.

    2. Sunt considerate ca impozite pe venit şi pe avere impozitele percepute pe venitul total, pe averea totală ori pe elemente de venit sau avere, inclusiv impozitele pe câştigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile, impozitele pe retribuţiile plătite de întreprinderi, precum şi impozitele asupra creşterii averii.

    3. Impozitele actuale la care se aplică convenţia sunt:

    a) în ce priveşte România:

    - impozitul pe retribuţie, pe veniturile din lucrări literare, artistice şi ştiinţifice, pe veniturile din colaborarea la publicaţii şi la spectacole şi pe veniturile din expertize, precum şi din alte surse asemănătoare;

    - impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice şi juridice nerezidente;

    - impozitul pe veniturile societăţilor mixte constituite cu participarea organizaţiilor economice române şi a partenerilor străini;

    - impozitul pe veniturile din activităţi lucrative (meserii, profesii libere) ca şi din întreprinderi altele decât cele de stat;

    - impozitul pe veniturile din închirierea de clădiri şi terenuri;

    - impozitul pe veniturile realizate din activităţi agricole,

   (denumite în cele ce urmează impozitul român);

    b) în ce priveşte Olanda:

    - impozitul pe venit;

    - impozitul pe retribuţii, salarii, pensii;

    - impozitul societăţilor;

    - impozitul pe dividende;

    - impozitul pe avere,

    (denumite în cele ce urmează impozitul olandez).

    4. Convenţia se va aplica de asemenea impozitelor viitoare de natura identică sau analoagă care s-ar adaugă la actualele impozite sau care le-ar înlocui. Autorităţile competente ale celor două state îşi vor comunica modificările importante aduse legislaţiilor fiscale respective.

 

    CAP. 2

    Definiţii

    ART. 3

    Definiţii generale

    1. În sensul prezentei convenţii, afara de cazul când contextul reclama o interpretare diferită:

    a) termenul stat indică, potrivit contextului, România sau Olanda;

    b) termenul România indică Republica Socialistă România şi zonele situate în afara apelor teritoriale ale Republicii Socialiste România asupra cărora, în conformitate cu dreptul internaţional şi potrivit legislaţiei sale, Republica Socialistă România exercită drepturi în legătura cu fundul marii, cu subsolul marin şi cu resursele naturale ale acestora;

    c) termenul Olanda indică partea din Regatul Olandei situată în Europa şi zonele situate în afara apelor teritoriale ale Regatului Olandei asupra cărora, în conformitate cu dreptul internaţional şi potrivit legislaţiei sale, Regatul Olandei exercită drepturi în legătura cu fundul marii, cu subsolul marin şi cu resursele naturale ale acestora;

    d) termenul persoana cuprinde persoanele fizice şi societăţile;

    e) termenul societate indică orice persoana juridică, societatea mixtă în sensul dreptului românesc sau orice entitate considerată ca persoana juridică în scopuri de impunere;

    f) expresiile întreprindere a unui stat şi întreprindere a celuilalt stat indică respectiv o întreprindere exploatată de un rezident al unui stat şi o întreprindere exploatată de un rezident al celuilalt stat;

    g) expresia autoritate competenta indică:

    1) în România: ministrul finanţelor sau reprezentantul sau legal;

    2) în Olanda: ministrul finanţelor sau reprezentantul sau legal.

    2. Pentru aplicarea convenţiei de fiecare dintre state, orice expresie care nu este altfel definită are sensul atribuit de legislaţia acelui stat care guvernează impozitele ce fac obiectul convenţiei, afara de cazul când contextul reclama o interpretare diferită.

    3. În scopurile prezentei convenţii, expresia unitate administrativ-teritorială se referă la România şi expresia subdiviziune politica se referă la Olanda.

    ART. 4

    Domiciliu fiscal

    1. În sensul prezentei convenţii, expresia rezident al unuia dintre state indică orice persoana care, în baza legislaţiei acelui stat, este supusă impozitului în acel stat, în baza domiciliului sau, a rezidentei sale, a sediului de conducere sau a oricărui alt criteriu de natura analoagă.

    2. În scopurile prezentei convenţii, membrii unei reprezentante diplomatice sau consulare a unuia dintre state în celălalt stat sau într-un stat terţ, care posedă naţionalitatea statului acreditant sau de trimitere, sunt consideraţi rezidenţi ai acelui stat dacă sunt supuşi aceloraşi obligaţii cu privire la impozitul pe venit sau pe avere ca şi rezidenţii numitului stat.

    3. Dacă, potrivit dispoziţiei din paragraful 1, o persoană fizică este considerată rezidenta a fiecăruia dintre state, cazul se rezolvă după regulile următoare:

    a) aceasta persoana este considerată rezidenta a statului unde dispune de o locuinţă permanenta. Dacă dispune de o locuinţă permanenta în fiecare din state, ea este considerată rezidenta a statului cu care legăturile sale personale şi economice sunt cele mai strânse (centrul intereselor vitale);

    b) dacă statul în care aceasta persoana are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinat sau dacă nu dispune de o locuinţă permanenta în nici unul din state, ea este considerată rezidenta a statului în care locuieşte în mod obişnuit;

    c) dacă aceasta persoana locuieşte în mod obişnuit în fiecare din state sau dacă nu locuieşte în mod obişnuit în nici unul din acestea, ea este considerată rezidenta a acelui stat a cărui naţionalitate o posedă;

    d) dacă aceasta persoana posedă naţionalitatea fiecăruia dintre state sau nu posedă naţionalitatea nici unuia dintre ele, autorităţile competente ale statelor tranşează problema de comun acord.

    4. Atunci când, potrivit dispoziţiei paragrafului 1, o persoană, alta decât o persoană fizică, este considerată rezidenta a fiecăruia dintre state, ea este considerată rezidenta a statului unde se află sediul sau de conducere efectivă.

    ART. 5

    Sediu stabil

    1. În sensul prezentei convenţii, expresia sediu stabil indică un loc fix de afaceri în care întreprinderea desfăşoară în total sau în parte activitatea sa.

    2. Expresia sediu stabil cuprinde îndeosebi:

    a) un sediu al conducerii;

    b) o sucursală;

    c) un birou;

    d) o uzină;

    e) un atelier;

    f) o mină, o carieră sau orice alt loc de extracţie a resurselor naturale;

    g) un şantier de construcţii sau de montaj a cărui durata depăşeşte 12 luni.

    3. Nu se consideră sediu stabil dacă:

    a) se folosesc amenajări în scopul exclusiv al depozitarii, expunerii sau livrării de mărfuri, aparţinând întreprinderii;

    b) mărfurile aparţinând întreprinderii sunt depozitate numai în scopul stocării, expunerii sau al livrării;

    c) mărfurile aparţinând întreprinderii sunt depozitate numai în scopul prelucrării lor de către o altă întreprindere;

    d) mărfurile aparţinând întreprinderii care au fost expuse la un târg comercial sau la o expoziţie sunt vândute de întreprindere la încheierea acestui târg sau a expoziţiei;

    e) un loc fix de afaceri este utilizat numai în scopul cumpărării de mărfuri sau strângerii de informaţii pentru întreprindere;

    f) un loc fix de afaceri este utilizat pentru întreprindere numai în scopuri de publicitate, de furnizare de informaţii, de cercetări ştiinţifice sau de activităţi analoage care au un caracter pregătitor sau auxiliar.

    4. O persoană care desfăşoară o activitate într-unul din state în contul unei întreprinderi a celuilalt stat - alta decât un agent cu statut independent, vizată la paragraful 5 - este considerată sediu stabil în primul stat dacă:

    a) dispune în acest stat de împuterniciri pe care le exercită în mod obişnuit, care-i permit sa încheie contracte în numele întreprinderii, în afara de cazul când activitatea acestei persoane se limitează la achiziţionarea de mărfuri pentru întreprindere; sau

    b) dispune în acest stat de un stoc de mărfuri aparţinând întreprinderii, cu care execută în mod regulat comenzi pe care le-a primit în contul întreprinderii.

    5. Nu se consideră ca o întreprindere a unuia dintre state are un sediu stabil în celălalt stat, pentru faptul ca îşi desfăşoară acolo activitatea prin intermediul unui curtier, al unui comisionar general sau al oricărui alt intermediar care se bucură de un statut independent, cu condiţia ca aceste persoane sa lucreze în cadrul activităţii lor obişnuite.

    6. Faptul ca o societate care este rezidenta a unuia dintre state controlează sau este controlată de o societate care este rezidenta a celuilalt stat sau care-şi desfăşoară acolo activitatea (fie prin intermediul unui sediu stabil sau nu) nu este suficient prin sine spre a face din oricare dintre aceste societăţi un sediu stabil al celeilalte.

 

    CAP. 3

    Impunerea veniturilor

    ART. 6

    Venituri imobiliare

    1. Veniturile provenind din bunuri imobile sunt impozabile în statul în care aceste bunuri sunt situate.

    2. Expresia bunuri imobile se defineşte în conformitate cu dreptul statului unde sunt situate bunurile în discuţie. Expresia cuprinde în orice caz toate accesoriile, inventarul viu sau mort al exploatărilor agricole şi forestiere, drepturile asupra cărora se aplică dispoziţiile dreptului privat privind proprietatea funciară, uzufructul bunurilor imobile şi drepturile la redevenţe variabile sau fixe pentru exploatarea sau concesionarea exploatării de zăcăminte minerale, izvoare şi alte bogăţii ale solului şi creanţele de orice natura - care nu îmbracă forma obligaţiilor de împrumut - care sunt prevăzute cu garanţii ipotecare pe bunuri imobile; navele şi aeronavele nu sunt considerate bunuri imobile.

    3. Dispoziţia de la paragraful 1 se aplică veniturilor obţinute din exploatarea directa, din închiriere ca şi din orice alta forma de exploatare de bunuri imobile.

    4. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 3 se aplică atât veniturilor provenind din bunurile imobile ale unei întreprinderi, cât şi veniturilor din bunuri imobile ce servesc exercitării unei profesii libere.

    ART. 7

    Beneficiile întreprinderilor

    1. Beneficiile unei întreprinderi a unuia dintre state nu sunt impozabile decât în acel stat, afara de cazul când întreprinderea îşi exercită activitatea în celălalt stat prin intermediul unui sediu stabil situat acolo. Dacă întreprinderea îşi exercită activitatea în acest mod, beneficiile întreprinderii sunt impozabile în celălalt stat, însă numai în măsura în care sunt imputabile acelui sediu stabil.

    2. Când o întreprindere a unuia dintre state îşi exercită activitatea în celălalt stat prin intermediul unui sediu stabil situat acolo (în celălalt stat), se atribuie, în fiecare stat, acelui sediu stabil, beneficiile pe care le-ar fi putut realiza dacă ar fi constituit o întreprindere distinctă şi separată exercitând activităţi identice sau analoage, în condiţii identice sau analoage, şi tratând cu toată independenta cu întreprinderea al cărui sediu stabil este.

    3. La determinarea beneficiilor unui sediu stabil sunt admise la scădere cheltuielile pentru scopurile urmărite de acest sediu stabil, inclusiv cheltuielile de conducere şi cheltuielile generale de administrare, indiferent de faptul ca s-au efectuat în statul unde este situat acest sediu stabil sau în alta parte.

    4. În măsura în care, într-unul din state, se obişnuieşte sa se determine beneficiile imputabile unui sediu stabil pe baza unei repartizări a beneficiilor totale ale întreprinderii între diversele sale unităţi, nici una din dispoziţiile paragrafului 2 nu împiedică acest stat sa determine beneficiile impozabile potrivit repartiţiei în uz; totuşi, metoda de repartizare adoptată trebuie sa fie în aşa fel încât rezultatul obţinut sa fie conform cu principiile enunţate în prezentul articol.

    5. Nici un beneficiu nu se poate atribui unui sediu stabil numai pentru faptul ca acest sediu stabil a cumpărat mărfuri pentru întreprindere.

    6. În vederea aplicării paragrafelor precedente, beneficiile care se consideră realizate de către sediul stabil sunt calculate în fiecare an după aceeaşi metodă, în afara de cazul când există motive suficiente şi valabile pentru a se proceda altfel.

    7. Când beneficiile cuprind elemente de venit tratate separat în alte articole ale prezentei convenţii, dispoziţiile acelor articole nu sunt afectate de dispoziţiile prezentului articol.

    ART. 8

    Întreprinderi de transport

    1. Beneficiile realizate din exploatarea în trafic internaţional a navelor sau aeronavelor nu sunt impozabile decât în statul unde este situat sediul conducerii efective a întreprinderii.

    2. Dacă sediul conducerii efective a unei întreprinderi de navigaţie se află la bordul unei nave, acest sediu este considerat situat în statul unde se află portul de origine al acestei nave sau, în lipsa portului de origine, în statul al cărui rezident este persoana care exploatează nava.

    3. Beneficiile rezultate din exploatarea în trafic internaţional de vehicule feroviare sau rutiere nu sunt impozabile decât în statul în care este situat sediul conducerii efective a întreprinderii.

    4. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 3 se aplică şi atunci când o întreprindere de transport participă la un pool, o exploatare în comun sau la un alt organism internaţional de exploatare.

    ART. 9

    Întreprinderi asociate

    1. Atunci când două întreprinderi sunt legate în relaţiile lor comerciale sau financiare prin condiţii acceptate sau impuse, care diferă de cele care ar fi convenite între întreprinderi independente, toate beneficiile pe care una din întreprinderi nu le-a realizat datorită exclusiv acestor condiţii pot fi incluse în beneficiile acestei întreprinderi şi impuse în consecinţa.

    2. În aplicarea paragrafului 1, întreprinderile sunt considerate legate atunci când:

    a) o întreprindere a unuia din state participă direct sau indirect la conducerea, la controlul şi la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat, sau dacă

    b) aceleaşi persoane participă direct sau indirect la conducerea, la controlul şi la capitalul unei întreprinderi a unuia din state şi unei întreprinderi a celuilalt stat.

    ART. 10

    Dividende

    1. Dividendele plătite de către o societate care este rezidenta a unuia din state, unui rezident al celuilalt stat, sunt impozabile în acest celălalt stat.

    2. Totuşi, aceste dividende pot fi impuse şi în statul al carei rezident este societatea care plăteşte dividendele, potrivit legislaţiei acelui stat, însă impozitul astfel stabilit nu poate depăşi:

    a) 10 la suta din suma brută a dividendelor, dacă beneficiarul este o societate al carei capital, în total sau în parte, este împărţit în acţiuni şi care dispune direct de cel puţin 25 la suta din capitalul societăţii care plăteşte dividendele;

    b) 15 la suta din suma brută a dividendelor, în toate celelalte cazuri.

    3. Dispoziţiile paragrafului 2 nu privesc impunerea societăţii pe beneficiile care servesc la plata dividendelor.

    4. Termenul dividende folosit în acest articol indică veniturile provenind din acţiuni sau bonuri de folosinţa, părţi de mina, părţi de fondator sau alte părţi din beneficii (cu excepţia creanţelor), precum şi veniturile altor părţi sociale asimilate veniturilor din acţiuni prin legislaţia fiscală a statului a cărui rezidenta este societatea distribuitoare.

    5. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică atunci când beneficiarul dividendelor, rezident al unuia dintre state, are în celălalt stat al cărui rezident este societatea care plăteşte dividendele un sediu stabil de care este efectiv legată participarea generatoare de dividende. În acest caz se aplică prevederile art. 7.

    6. Când o societate care este rezidenta a unuia dintre state realizează beneficii sau venituri din celălalt stat, acest celălalt stat nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor plătite de acea societate persoanelor care nu sunt rezidente ale acestui celălalt stat, nici sa preleve vreun impozit cu titlu de impunere a beneficiilor nedistribuite asupra beneficiilor nedistribuite ale societăţii, chiar dacă dividendele plătite sau beneficiile nedistribuite constau în total sau în parte din beneficii sau venituri provenind din acest celălalt stat.

    ART. 11

    Dobânzi

    1. Dobânzile provenind dintr-unul din state şi plătite unui rezident al celuilalt stat sunt impozabile în acest celălalt stat.

    2. Totuşi, aceste dobânzi pot fi impuse şi în statul din care provin în conformitate cu legislaţia acestui stat, însă impozitul astfel stabilit nu poate depăşi 10 la suta din suma dobânzilor.

    3. Contrar dispoziţiilor paragrafului 2, dobânzile provenind dintr-unul din state nu pot fi impuse în acest stat atunci când sunt plătite unei bănci sau unei alte instituţii financiare sau atunci când sunt plătite pe baza de împrumuturi de orice fel acordate, garantate, asigurate sau finanţate direct sau indirect de celălalt stat sau de către un organism public al acestui celălalt stat.

    4. Termenul dobânzi folosit în prezentul articol indică venituri din efecte publice, din obligaţii de împrumut, însoţite sau nu de garanţii ipotecare sau de o clauză de participare la beneficii şi din creanţe de orice natura care nu sunt însoţite de garanţii ipotecare, precum şi orice venituri asimilate veniturilor din sume împrumutate, de către legislaţia fiscală a statului din care provin veniturile.

    5. Prevederile paragrafelor 1, 2 şi 3 nu se aplică atunci când beneficiarul dobânzilor, rezident al unuia dintre state, are în celălalt stat de unde provin dobânzile un sediu stabil de care este efectiv legată creanţa generatoare a dobânzilor. În acest caz sunt aplicabile dispoziţiile art. 7.

    6. Dobânzile sunt considerate ca provin dintr-unul din state atunci când debitor este chiar acel stat, o unitate administrativ-teritorială, o subdiviziune politica, o colectivitate locală sau un rezident al acestui stat. Totuşi, dacă debitorul dobânzilor, fie ca este sau nu rezident al unuia dintre state, are, într-unul din state, un sediu stabil pentru care a fost contractat împrumutul generator al dobânzilor şi care plăteşte aceste dobânzi, dobânzile menţionate sunt considerate ca provin din statul în care este situat sediul stabil.

    7. Dacă, datorită relaţiilor speciale existente între debitor şi creditor sau relaţiilor pe care şi unul şi altul le întreţin cu terţe persoane, suma dobânzilor plătite, ţinând cont de creanţa pentru care ele sunt vărsate, depăşeşte pe aceea pe care ar fi convenit-o debitorul şi creditorul în absenta unor asemenea relaţii, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică decât asupra acestei din urma sume. În acest caz, partea excedentară a plăţilor rămâne impozabilă în conformitate cu legislaţia fiecăruia dintre state, ţinând cont de alte dispoziţii ale prezentei convenţii.

    ART. 12

    Redevenţe

    1. Redevenţele provenind dintr-unul din state şi plătite unui rezident al celuilalt stat sunt impozabile în acest celălalt stat.

    Totuşi, aceste redevenţe pot fi impuse şi în statul din care provin, în conformitate cu legislaţia acestui stat, însă impozitul astfel stabilit nu poate depăşi 10 la suta din suma lor brută.

    3. Termenul redevenţe folosit în prezentul articol indică remuneraţiile de orice natura plătite pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filmele cinematografice şi filmele şi benzile magnetice de televiziune sau de radiodifuziune, a unui brevet, a unei mărci de fabrica sau de comerţ, a unui desen sau unui model, a unui plan, a unei formule sau a unui procedeu secret şi a informaţiilor în legătura cu o experienţă dobândită în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific.

    4. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică atunci când beneficiarul redevenţelor, rezident al unuia dintre state, are, în celălalt stat de unde provin redevenţele, un sediu stabil de care este efectiv legat dreptul sau bunul generator al redevenţelor. În acest caz se aplică dispoziţiile art. 7.

    5. Redevenţele sunt considerate ca provin dintr-unul din state atunci când debitorul este chiar acel stat, o unitate administrativ-teritorială sau o subdiviziune politica, o colectivitate locală sau un rezident al acelui stat. Totuşi, dacă debitorul redevenţelor, fie ca este sau nu rezident al unuia dintre state, are într-unul din state un sediu stabil de care este legat efectiv dreptul generator al redevenţelor şi care suportă ca atare plata redevenţelor, redevenţele sunt considerate ca provin din statul în care este situat sediul stabil.

    6. Dacă, datorită relaţiilor speciale existente între debitor şi creditor sau relaţiilor pe care şi unul şi celălalt le întreţin cu terţe persoane, suma redevenţelor plătite, ţinând cont de prestaţia pentru care acestea sunt vărsate, depăşeşte pe cea pe care ar fi convenit-o debitorul şi creditorul în absenta unor asemenea relaţii, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică decât acestei din urma sume. În acest caz, partea excedentară a plăţilor rămâne impozabilă în conformitate cu legislaţia fiecăruia dintre state ţinând cont şi de alte dispoziţii ale prezentei convenţii.

    ART. 13

    Comisioane

    1. Comisioanele provenind dintr-unul din state şi plătite unui rezident al celuilalt stat sunt impozabile în acest celălalt stat.

    2. Totuşi, aceste comisioane pot fi impuse şi în statul din care provin, în conformitate cu legislaţia acestui stat, însă impozitul astfel stabilit nu poate depăşi 5 la suta din suma lor brută.

    3. Termenul comisioane folosit în prezentul articol indică remuneraţiile plătite oricărei persoane pentru serviciile pe care le-a furnizat în calitate de intermediar; acest termen nu cuprinde remuneraţiile plătite cu titluri de venituri din activităţi independente vizate la art. 15 sau de venituri din profesiuni dependente vizate la art. 16.

    4. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică atunci când beneficiarul comisioanelor, rezident al unuia dintre state, are în celălalt stat, din care provin comisioanele, un sediu stabil de care se leagă efectiv plata comisioanelor. În acest caz se aplică dispoziţiile art. 7.

    5. Comisioanele sunt considerate ca provin dintr-unul din state atunci când debitor este chiar acel stat, o unitate administrativ-teritorială sau o subdiviziune politica, o colectivitate locală sau un rezident al acelui stat. Totuşi, dacă debitorul comisioanelor fie ca este sau nu rezident al unuia dintre state are, într-unul din state, un sediu stabil de care este legată obligaţia plăţii comisioanelor şi care suportă ca atare plata acestora, aceste comisioane sunt considerate ca provin din statul în care este situat sediul stabil.

    6. Dacă, datorită relaţiilor speciale existente între debitor şi creditor sau relaţiilor pe care şi unul şi celălalt le întreţin cu terţe persoane, suma comisioanelor, ţinând cont de serviciile pentru care acestea sunt plătite, depăşeşte pe cea pe care ar fi convenit-o debitorul şi creditorul în absenta unor asemenea relaţii, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică decât la aceasta din urma suma. În acest caz, partea excedentară a comisioanelor rămâne impozabilă în conformitate cu legislaţia fiecăruia dintre state ţinând cont şi de alte dispoziţii ale prezentei convenţii.

    7. Atunci când un rezident al unuia dintre stat care primeşte comisioane provenind din celălalt stat solicită pentru un an de impunere sau pentru un an financiar determinat, impozitul asupra comisioanelor se va putea stabili în statul din care acestea provin ca şi cum numitul rezident ar avea un sediu stabil în acel stat şi ca şi cum comisioanele ar fi impozabile în conformitate cu art. 7, ca beneficii aferente acestui sediu stabil.

    ART. 14

    Câştiguri din capital

    1. Câştigurile provenind din înstrăinarea bunurilor imobile, astfel cum sunt definite la paragraful 2 al art. 6, sunt impozabile în statul unde sunt situate bunurile.

    2. Câştigurile provenite din înstrăinarea de bunuri mobile ce fac parte din activul unui sediu stabil pe care o întreprindere a unuia dintre state îl are în celălalt stat sau de bunuri mobile constitutive ale unei baze fixe de care dispune un rezident al unuia dintre state în celălalt stat pentru exercitarea unei profesii libere, inclusiv acele câştiguri provenind din înstrăinarea globală a acestui sediu stabil (singur sau împreună cu întreaga întreprindere) sau a acestei baze fixe, sunt impozabile în acest celălalt stat.

    3. Contrar prevederilor paragrafului 2, câştigurile provenite din înstrăinarea mijloacelor de transport exploatate în trafic internaţional ca şi a bunurilor mobile afectate exploatării acestor mijloace de transport nu sunt impozabile decât în statul în care este situat sediul de conducere efectivă a întreprinderii, ţinând seama de dispoziţiile paragrafului 2 al art. 8.

    4. Câştigurile provenite din înstrăinarea oricăror bunuri, altele decât cele menţionate la paragrafele precedente, nu sunt impozabile decât în statul al cărui rezident este cel care înstrăinează.

    5. Dispoziţiile paragrafului 4 nu afectează dreptul fiecăruia din state de a percepe, conform propriei sale legislaţii, impozit pe câştigurile provenind din înstrăinarea de acţiuni sau de bonuri de folosinţa ale unei societăţi rezidente a acestui stat, atunci când aceste câştiguri sunt realizate de o persoană fizică rezidenta a celuilalt stat şi care a fost rezidenta a primului stat în cursul ultimilor 5 ani anteriori înstrăinării.

    ART. 15

    Profesii independente

    1. Veniturile pe care un rezident al unuia dintre state le realizează dintr-o profesie libera sau din alte activităţi independente cu caracter analog nu sunt impozabile decât în acest stat, afara de cazul când acest rezident dispune în mod obişnuit în celălalt stat de o bază fixa pentru exercitarea activităţilor sale. Dacă dispune de o asemenea baza, veniturile sunt impozabile în celălalt stat, însă numai în măsura în care acestea sunt imputabile acelei baze fixe.

    Un rezident al unuia dintre state care exercită o asemenea profesie libera sau alte activităţi independente cu caracter analog în celălalt stat va fi considerat ca dispune de o bază fixa în acest celălalt stat, dacă locuieşte în acest celălalt stat pe o perioadă sau pe perioade ce depăşesc în total 183 zile în cursul anului fiscal considerat.

    2. Expresia profesii libere cuprinde în special activităţile independente de ordin ştiinţific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, ca şi activităţile independente de medic, avocat, inginer, arhitect, dentist şi contabil.

    ART. 16

    Profesii dependente

    1. Sub rezerva dispoziţiilor art. 17, 19, 20, 21 şi 22, retribuţiile, indemnizaţiile şi alte remuneraţii similare pe care un rezident al unuia dintre state le primeşte pentru un serviciu retribuit nu sunt impozabile decât în acest stat, afara de cazul când serviciul este prestat în celălalt stat. Dacă serviciul este prestat în celălalt stat, remuneraţiile primite cu acest titlu sunt impozabile în acest celălalt stat.

    2. Derogind de la prevederile paragrafului 1, remuneraţiile pe care un rezident al unuia dintre state le primeşte pentru un serviciu retribuit prestat în celălalt stat nu sunt impozabile decât în primul stat, dacă:

    a) beneficiarul locuieşte în celălalt stat pe o perioadă sau pe perioade ce nu depăşesc în total 183 de zile în cursul anului fiscal considerat; şi

    b) remuneraţiile sunt plătite de către o persoană care angajează sau în numele unei persoane care angajează şi care nu este rezident al celuilalt stat; şi

    c) sarcina remunerării nu este suportată de un sediu stabil sau de o bază fixa pe care o persoană care angajează o are în celălalt stat.

    3. Contrar prevederilor prezentului articol, remuneraţiile pe care un rezident al unuia dintre state le primeşte pentru un serviciu retribuit prestat la bordul unui mijloc de transport în trafic internaţional nu sunt impozabile decât în acest stat.

    ART. 17

    Administratori, directori (bestuurders) şi comisari (commissarissen) de societăţi

    1. Tantiemele, jetoanele de prezenta şi alte remuneraţii, pe care un rezident al Olandei le primeşte în calitatea sa de membru în consiliul de administraţie sau de cenzor al unei societăţi pe acţiuni rezidenta în România, sunt impozabile în România.

    2. Tantiemele, jetoanele de prezenta şi alte remuneraţii pe care un rezident al României le primeşte în calitatea sa de director (bestuurder) sau de comisar (commissaris) al unei societăţi pe acţiuni rezidenta în Olanda sunt impozabile în Olanda.

    3. Prin derogare de la prevederile paragrafelor 1 şi 2 remuneraţiile sus-menţionate primite de persoane care exercită funcţiuni în mod efectiv într-un sediu stabil situat într-un stat altul decât acela în care este rezidenta societatea şi care sunt suportate ca atare de acest sediu stabil sunt impozabile în statul în care se află acest sediu stabil.

    ART. 18

    Artişti şi sportivi

    1. Contrar prevederilor art. 15 şi 16, veniturile pe care artiştii de spectacole, cum ar fi artiştii de teatru, de cinema, de radio sau de televiziune şi muzicantii, precum şi sportivii, le realizează din activităţile lor personale în aceasta calitate sunt impozabile în statul în care se desfăşoară aceste activităţi.

    2. Prin derogare de la dispoziţiile paragrafului 1, veniturile pe care un rezident al unuia dintre state le primeşte pentru activităţile menţionate la paragraful 1, exercitate în celălalt stat în cadrul unui schimb cultural aprobat de cele două state, nu sunt impozabile decât în primul stat.

    ART. 19

    Pensii

    Pensiile, inclusiv pensiile primite în baza unui sistem de asigurări sociale de drept public, cu excepţia pensiilor reglementate la paragraful 1 al art. 20, şi alte remuneraţii similare plătite unui rezident al unuia dintre state, precum şi rentele viagere plătite unui asemenea rezident, nu sunt impozabile decât în acest stat.

    ART. 20

    Funcţii publice

    1. Remuneraţiile, inclusiv pensiile, plătite de unul dintre state sau de una din unităţile sale administrativ-teritoriale ori de subdiviziunile sale politice sau de una din colectivităţile sale locale, fie direct fie prin prelevare din fondurile constituite de acestea, unei persoane fizice pentru servicii prestate acestui stat sau acestei subdiviziuni sau colectivităţi, în exerciţiul unei funcţiuni cu caracter public, sunt impozabile în acest stat.

    2. Totuşi, dispoziţiile art. 16, 17 şi 19 se aplică remuneraţiilor sau pensiilor plătite pentru servicii prestate în cadrul unei activităţi comerciale sau industriale, exercitate de unul dintre state sau de una din unităţile sale administrativ-teritoriale ori de subdiviziunile sale politice sau de una din colectivităţile sale locale.

    3. Dispoziţiile paragrafului 1 nu se aplică atunci când serviciile sunt efectuate pentru unul dintre state în celălalt stat de către o persoană fizică care este rezidenta a acestui celălalt stat şi care posedă naţionalitatea acestui alt stat.

    ART. 21

    Profesori

    1. Remuneraţiile pe care profesorii şi alţi membri ai personalului didactic, rezidenţi ai unuia dintre state, care predau într-o universitate sau orice alta instituţie de învăţământ din celălalt stat, le primesc pentru aceasta predare nu sunt impozabile decât în primul stat pe durata unei perioade care nu depăşeşte doi ani de la începerea predării.

    2. Aceasta dispoziţie este de asemenea aplicabilă remuneraţiilor pe care o persoană fizică, rezidenta a unuia dintre state, le primeşte pentru lucrări de cercetare executate în celălalt stat, dacă aceste lucrări sunt întreprinse în interesul public şi nu în vederea realizării unui avantaj special de care profită o întreprindere sau o persoană.

    ART. 22

    Studenţi, stagiari şi persoane în curs de pregătire profesională

    1. Sumele pe care un student sau un stagiar, inclusiv orice persoana în curs de perfecţionare, care este sau care a fost înainte rezident al unuia dintre state şi locuieşte în celălalt stat le primeşte pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere, de studii sau de pregătire, cu unicul scop de a urma acolo studiile sau pregătirea, nu sunt impozabile în acest celălalt stat, cu condiţia sa provină din surse situate în afara acestui alt stat.

    2. Persoanele vizate la paragraful 1, care exercită o activitate remunerată în celălalt stat în vederea completării resurselor necesare întreţinerii şi pentru acoperirea cheltuielilor lor de studiu sau de pregătire, nu sunt supuse impozitului în acest ultim stat pe o perioadă de maximum patru ani pentru remuneraţia primită cu acest titlu şi care nu depăşeşte 6.000 florini olandezi sau echivalentul în lei pe an calendaristic.

    ART. 23

    Alte venituri

    Veniturile realizate de un rezident al unuia dintre state, care nu sunt prevăzute la articolele precedente ale prezentei convenţii, nu sunt impozabile decât în acel stat.

 

    CAP. 4

    ART. 24

    Impunerea pe avere

    1. Averea constituită din bunuri imobile, astfel cum sunt definite la paragraful 2 al art. 6, este impozabilă în statul în care sunt situate aceste bunuri.

    2. Averea constituită din bunuri mobile făcând parte din activul unui sediu stabil al unei întreprinderi sau din bunuri mobile constitutive ale unei baze fixe care serveşte exercitării unei profesii libere este impozabilă în statul în care este situat sediul stabil sau baza fixa.

    3. Mijloacele de transport exploatate în trafic internaţional, precum şi bunurile mobile afectate exploatării lor, nu sunt impozabile decât în statul în care este situat sediul conducerii efective a întreprinderii, ţinând seama de dispoziţiile paragrafului 2 al art. 8.

    Toate celelalte elemente ale averii unui rezident al unuia dintre state nu sunt impozabile decât în acel stat.

 

    CAP. 5

    ART. 25

    Dispoziţii pentru evitarea dublei impuneri

    Se înţelege ca dubla impunere va fi evitată în modul următor:

    A. În ce priveşte România:

    Impozitul olandez plătit de un rezident român pe veniturile sau averea impozabile în Olanda în aplicarea prezentei convenţii va fi scăzut din suma impozitului român exigibilă conform legislaţiei fiscale române.

    B. În ce priveşte Olanda:

    1. Pentru a determina impozitele datorate de rezidenţii săi, Olanda va putea cuprinde în baza de calcul a acestor impozite elementele de venit sau de avere care, conform dispoziţiilor prezentei convenţii, sunt impozabile în România.

    2. Totuşi, sub rezerva dispoziţiilor legislaţiei interne olandeze privind compensarea pierderilor, Olanda va scădea din suma impozitelor, calculată potrivit paragrafului 1, o sumă egala cu fracţiunea acestor impozite care corespunde raportului existent între suma elementelor de venit sau de avere cuprinse în baza impozabilă menţionata la paragraful 1 şi impozabilă în România în virtutea art. 6, 7, 10 paragraful 5; 11 paragraful 5; 12 paragraful 4; 13 paragraful 4; 14 paragrafele 1 şi 2; 15; 16 paragraful 1; 17 paragrafele 1 şi 3; 20; 24 paragrafele 1 şi 2 ale prezentei convenţii şi suma venitului total sau a averii totale reţinută ca baza de impunere în aplicarea paragrafului 1 menţionat.

    3. În ceea ce priveşte elementele de venit cuprinse în baza impozabilă menţionata la paragraful 1 şi care sunt impozabile în România în virtutea art. 10 paragraful 2; 11 paragraful 2; 12 paragraful 2; 13 paragraful 2; şi 18, Olanda acordă asupra impozitului olandez, astfel calculat, o reducere egala cu cea mai scăzută din sumele următoare:

    a) o sumă egala cu impozitul reţinut în România fie în baza art. 18, fie în limita cotelor prevăzute la art. 10 paragraful 2; 11 paragraful 2; 12 paragraful 2; şi 13 paragraful 2;

    b) o sumă egala cu fracţiunea impozitului olandez calculată potrivit paragrafului 1, care corespunde raportului existent între suma sus-mentionatelor elemente de venit şi suma totală a venitului ce constituie baza impozabilă prevăzută la paragraful 1 de mai sus.

 

    CAP. 6

    Dispoziţii speciale

    ART. 26

    Nediscriminare

    1. Naţionalii unuia dintre state, fie ca sunt sau nu rezidenţi ai unuia dintre state, nu sunt supuşi în celălalt stat la nici o impozitare sau obligaţie legată de impunere, diferită sau mai împovărătoare decât aceea la care sunt sau vor putea fi supuşi naţionalii acestui celălalt stat care se află în aceeaşi situaţie.

    2. Termenul naţionali indică:

    a) toate persoanele fizice care posedă cetăţenia unuia din cele două state;

    b) toate persoanele juridice, societăţi de persoane şi asociaţii, constituite în conformitate cu legislaţia în vigoare în fiecare din cele două state.

    3. Impunerea unui sediu stabil pe care o întreprindere a unuia dintre state îl are în celălalt stat nu se va stabili în acest celălalt stat în mod mai puţin favorabil decât impunerea întreprinderilor acestui celălalt stat care exercită aceeaşi activitate. Aceasta dispoziţie nu poate fi interpretată ca obligă vreunul dintre state sa acorde rezidenţilor celuilalt stat deduceri personale, scăderi şi reduceri de impozit, în funcţie de situaţia sau de sarcinile de familie, pe care le acordă propriilor rezidenţi.

    4. Întreprinderile unuia dintre state, al căror capital este în total sau în parte, direct sau indirect, deţinut sau controlat de unu sau mai multi rezidenţi ai celuilalt stat, nu sunt supuse în primul stat la nici un impozit sau obligaţii în legătura cu impozitarea care sa fie diferită sau mai împovărătoare decât aceea la care sunt sau vor putea fi supuse celelalte întreprinderi de aceeaşi natură ale acestui prim stat.

    5. Termenul impunere indică în prezentul articol impozitele de orice natura sau denumire.

    ART. 27

    Aplicarea convenţiei

    Autorităţile competente ale celor două state vor determina modalităţile de aplicare a prezentei convenţii.

    ART. 28

    Procedura amiabilă

    1. Când un rezident al unuia dintre state consideră ca măsurile luate de unul dintre state sau de fiecare din două state antrenează sau vor antrena pentru el o impunere neconformă cu prezenta convenţie, el poate, independent de căile prevăzute de legislaţia naţională a acestor state, sa supună cazul sau autorităţii competente a statului al cărui rezident este.

    2. Aceasta autoritate competenta se va strădui, dacă reclamaţia ii pare întemeiată şi dacă ea însăşi nu este în măsura sa dea o soluţie satisfăcătoare, sa rezolve problema pe calea înţelegerii amiabile cu autoritatea competenta a celuilalt stat, în vederea evitării unei impuneri neconforme cu convenţia.

    3. Autorităţile competente ale statelor se vor strădui, pe cale de înţelegere amiabilă, sa rezolve dificultăţile şi sa înlăture dubiile la care pot da loc interpretarea sau aplicarea convenţiei. Ele pot, de asemenea, sa se consulte în vederea evitării dublei impuneri în cazurile neprevăzute de convenţie.

    4. Autorităţile competente ale statelor pot comunica direct între ele, în vederea realizării unei înţelegeri, după cum se prevede la paragrafele precedente.

    ART. 29

    Schimb de informaţii

    1. Autorităţile competente ale celor două state vor schimba informaţiile de care dispun în mod normal, pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii, în special pentru prevenirea fraudei. Orice informaţie comunicată va fi ţinuta secret şi nu va putea fi transmisă decât persoanelor sau autorităţilor însărcinate cu stabilirea sau cu încasarea impozitelor vizate prin prezenta convenţie.

    2. Dispoziţiile paragrafului 1 nu pot în nici un caz sa fie interpretate ca impun vreunuia din state obligaţia:

    a) sa ia măsuri administrative care sa deroge de la propria legislaţie sau de la practica sa administrativă ori a celor ale celuilalt stat;

    b) sa furnizeze informaţii care nu pot fi obţinute pe baza propriei sale legislaţii sau în cadrul practicii sale administrative normale sau a celor ale celuilalt stat;

    c) sa transmită informaţii care ar dezvălui un secret comercial, industrial, profesional sau un procedeu comercial sau informaţii a căror comunicare ar fi contrară ordinii publice.

    ART. 30

    Functionari diplomatici şi consulari

    1. Dispoziţiile prezentei convenţii nu vor afecta privilegiile fiscale de care beneficiază functionarii diplomatici sau consulari în virtutea fie a regulilor generale ale dreptului gintilor, fie a dispoziţiilor unor acorduri speciale.

    2. Convenţia nu se aplică organizaţiilor internaţionale, organelor şi funcţionarilor acestora, nici persoanelor care sunt membre ale misiunilor diplomatice sau consulare ale terţelor state, atunci când acestea se află pe teritoriul unuia din state şi nu sunt tratate ca rezidente într-unul sau în celălalt stat în materie de impozit pe venit şi pe avere.

    ART. 31

    Extinderea aplicabilităţii teritoriale

    1. Prezenta convenţie poate fi extinsă, sub aceeaşi formă sau cu modificările necesare, la Antilele olandeze, atunci când aceasta tara va percepe impozite cu caracter analog celor la care se aplică convenţia. O asemenea extindere va intra în vigoare de la data care, împreună cu modificările şi în condiţiile, inclusiv condiţiile referitoare la încetarea aplicării, se va stabili de comun acord prin schimb de note diplomatice.

    2. În măsura în care nu se va conveni altfel, atunci când prezenta convenţie nu va mai fi în vigoare, ea nu va înceta sa se aplice în Antilele olandeze, dacă a fost extinsă conform prezentului articol.

 

    CAP. 7

    Dispoziţii finale

    ART. 32

    Intrare în vigoare

    Prezenta convenţie va fi aprobată în conformitate cu dispoziţiile constituţionale în vigoare în fiecare din state. Ea va intra în vigoare în a 30-a zi următoare celei în care va avea loc schimbul de notificări prin care se va confirma ca ai o parte şi cealaltă au îndeplinit aceste dispoziţii. Convenţia va fi aplicabilă pe ani şi perioade fiscale, începând de la întâi ianuarie al anului intrării în vigoare.

    ART. 33

    Denunţare

    Prezenta convenţie rămâne în vigoare pe nedeterminată.

    Fiecare stat va putea, până la 30 iunie al fiecărui an calendaristic, începând din al cincilea an următor intrării în vigoare, sa o denunţe sub forma scrisă sau pe cale diplomatică. În asemenea caz, convenţia va înceta să-şi producă efectul pentru anii şi perioadele fiscale, începând de la întâi ianuarie următor al anului calendaristic în cursul căruia a fost notificată denunţarea.

    Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi în acest scop de guvernele respective, au semnat prezenta convenţie.

    Făcută la Bucureşti la 27 martie 1979, în două exemplare, în limbile româna, olandeză şi franceza, toate trei textele fiind egal valabile. În caz de divergenţa de interpretare între textele român şi olandez, textul francez are precădere.

 

 

              Pentru guvernul

      Republicii Socialiste România,

              Ştefan Andrei

 

              Pentru guvernul

              Regatul Olandei,

       Cristoph A. van der Klaauw

 

                            PROTOCOL

    Odată cu semnarea Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale în materie de impozit pe venit şi pe avere, încheiată astăzi între Republica Socialistă România şi Regatul Olandei, subsemnaţii au căzut de acord asupra următoarelor dispoziţii care formează parte integrantă a convenţiei:

    I. La articolele 2 şi 25

    Pentru aplicarea art. 2 şi 25, vărsarea obligatorie a unei părţi din beneficiile întreprinderilor de stat române va fi considerată ca impozit român, în sensul acestor articole.

    II. La articolul 5

    Instalaţiile organelor de presa, de radiodifuziune şi de televiziune nu sunt considerate ca sediu stabil, dacă informaţiile obţinute nu sunt transmise decât întreprinderii care utilizează acele instalaţii.

    III. La articolul 10

    Este subinteles ca impozitul perceput în România în virtutea art. 13 al Decretului nr. 425 din 2 noiembrie 1972 asupra distribuirii beneficiilor societăţilor mixate, care sunt transferate în străinătate, va fi considerat ca impozit prelevat asupra dividendelor în sensul art. 10 paragraful 4.

    IV. La articolele 10, 11, 12 şi 13

    Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 10, 11, 12 şi 13, cererile de rambursare trebuie făcute autorităţii competente a statului care a perceput impozitul, în termen de trei ani după expirarea anului calendaristic în cursul căruia a fost perceput impozitul.

    V. La articolul 25

    Se înţelege ca în ce priveşte impozitul olandez asupra venitului sau impozitul olandez pe societăţi, baza impozabilă vizată la art. 25 lit. B paragraful 1 este totalul veniturilor nete (onzuivere inkomen) sau beneficiul (winst) în sensul legislaţiei olandeze privind impozitul pe venit sau respectiv impozitul pe societăţi.

    VI. La articolul 29

    Obligaţia de a face schimb de informaţii nu priveşte informaţiile provenind de la bănci sau instituţii asimilate cu acestea. Expresia instituţii asimilate cu acestea cuprinde, printre altele, societăţile de asigurare.

    Făcut la Bucureşti la 27 martie 1979, în două exemplare, în limbile româna, olandeză şi franceza, toate trei textele fiind egal valabile. În caz de divergenţa de interpretare între textele român şi olandez, textul francez are precădere.

 

                   Pentru guvernul

            Republicii Socialiste România,

                   Ştefan Andrei

 

                   Pentru guvernul

                   Regatul Olandei,

              Cristoph A. van der Klaauw