DECRET   Nr. 67 din 25 martie 1981

pentru ratificarea unor tratate internaţionale

EMITENT:      CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

PUBLICAT  ÎN: BULETINUL OFICIAL  NR. 19 din 27 martie 1981

 

    Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:

 

    (…)

    ART. 11

    Se ratifică Convenţia dintre Republica Socialistă România şi Regatul Norvegiei privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor şi averii, încheiată la Oslo la 14 noiembrie 1980.

 

NICOLAE CEAUŞESCU

Preşedintele Republicii Socialiste România

 

 

CONVENŢIE

între Republica Socialistă România şi Regatul Norvegiei privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor şi averii

 

    Guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Regatului Norvegiei,

    în dorinţa de a promova şi de a întări relaţiile economice între cele două ţări pe baza suveranităţii şi respectului independenţei naţionale, a egalităţii în drepturi, a avantajului reciproc şi a neamestecului în treburile interne,

    au convenit după cum urmează:

 

    ART. 1

    Persoane vizate

    Prezenta convenţie se aplică persoanelor care sînt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante.

    ART. 2

    Impozite vizate

    1. Prezenta convenţie se aplică impozitelor pe venit şi pe avere stabilite în numele fiecărui stat contractant sau al subdiviziunilor administrative ori al autorităţilor locale ale acestora, indiferent de modul cum sînt percepute.

    2. Sînt considerate ca impozite pe venit şi pe avere toate impozitele percepute pe venitul total, pe averea totală sau pe elemente de venit ori de avere, inclusiv impozitele pe cîştigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile, precum şi impozitele asupra creşterii valorii averii.

    3. Impozitele care cad sub incidenţa prezentei convenţii sînt următoarele:

    a) în ce priveşte România:

    (i) impozitul pe veniturile din retribuţii, din lucrări de litere, artă şi ştiinţă, din colaborări la publicaţii, la spectacole şi din alte surse asemănătoare;

    (ii) impozitul pe veniturile realizate din România de persoanele fizice şi juridice nerezidente;

    (iii) impozitul pe beneficiile societăţilor mixte constituite în România, cu participare română şi străină;

    (iv) impozitul pe veniturile din activităţi lucrative (meserii, profesii libere), precum şi din întreprinderi, altele decît cele de stat;

    (v) impozitul pe veniturile din închirieri de clădiri şi terenuri;

    (vi) impozitul pe veniturile realizate din activităţi agricole,

    (mai jos denumite impozit român);

    b) în ceea ce priveşte Norvegia:

    (i) impozitele naţionale şi municipale pe venit şi capital;

    (ii) contribuţia naţională asupra beneficiilor artiştilor nerezidenţi;

    (iii) impozitul celor care lucrează pe mare (the seamen's tax),

    (mai jos denumite impozit norvegian).

    4. Convenţia se va aplica, de asemenea, impozitelor viitoare de natură identică sau analoagă care se vor adăuga celor existente sau care le vor înlocui. Autorităţile competente ale statelor contractante îşi vor comunica reciproc orice modificări mai importante aduse legislaţiei fiscale respective.

    ART. 3

    Definiţii generale

    1. În sensul prezentei convenţii, în măsura în care contextul nu cere o interpretare diferită;

    a) expresiile un stat contractant şi celălalt stat contractant indică, după context, România sau Norvegia;

    b) termenul România înseamnă teritoriul Republicii Socialiste România, fundul mării şi subsolul ariilor submarine situate în afara apelor teritoriale asupra cărora România exercită drepturi suverane în conformitate cu dreptul internaţional şi cu propria sa legislaţie cu privire la explorarea şi exploatarea resurselor naturale ale unor astfel de arii;

    c) termenul Norvegia înseamnă Regatul Norvegiei, inclusiv orice arie în afara apelor teritoriale ale Norvegiei unde Norvegia, în conformitate cu legislaţia norvegiană şi cu dreptul internaţional, poate exercita drepturile cu privire la fundul mării, subsolul şi resursele lor naturale; termenul nu cuprinde Svalbard, Jan Mayen şi teritoriile dependente de Norvegia din afara Europei;

    d) termenul persoană cuprinde o persoană fizică, o societate şi orice altă grupare de persoane;

    e) termenul societate indică orice persoană juridică, inclusiv o societate mixtă constituită în conformitate cu prevederile legislaţiei române sau oricare entitate considerată ca persoană juridică în vederea impozitării;

    f) expresiile întreprindere a unui stat contractant şi întreprindere a celuilalt stat contractant indică, după caz, o întreprindere exploatată de un rezident al unui stat contractant sau o întreprindere exploatată de un rezident al celuilalt stat contractant;

    g) termenul trafic internaţional înseamnă orice transport făcut de către o navă, aeronavă, un vehicul feroviar sau rutier exploatat de către o întreprindere care are sediul conducerii efective într-unul din statele contractante, cu excepţia cazului cînd un atare transport este efectuat numai între două locuri situate în celălalt stat contractant;

    h) termenul naţionali înseamnă toate persoanele fizice care au cetăţenia unui stat contractant şi toate persoanele juridice sau alte entităţi create în conformitate cu legislaţia în vigoare într-un stat contractant;

    i) expresia autoritate competentă indică:

    (i) în cazul României, ministrul finanţelor sau reprezentantul său;

    (ii) în cazul Norvegiei, ministrul finanţelor şi vămilor sau reprezentantul său autorizat.

    2. În ce priveşte aplicarea convenţiei de către un stat contractant, oricare expresie ce nu este altfel definită va avea, dacă contextul nu cere altfel, înţelesul ce i se atribuie de către legislaţia acelui stat referitoare la impozitele făcînd obiectul convenţiei.

    ART. 4

    Domiciliu fiscal

    1. În sensul prezentei convenţii, expresia rezident al unui stat contractant înseamnă orice persoană care în virtutea prevederilor legale ale acelui stat este subiect de impunere în acel stat datorită domiciliului său, rezidenţei sale, sediului conduceri sau pe baza oricărui alt criteriu de natură analoagă.

    2. Cînd, conform dispoziţiilor paragrafului 1, o persoană fizică este considerată rezidentă a ambelor state contractante, atunci acest caz se rezolvă după regulile ce urmează:

    a) persoana va fi considerată rezidentă a statului contractant în care dispune de o locuinţă permanentă. Dacă dispune de o locuinţă permanentă în fiecare din statele contractante, ea va fi considerată ca rezidentă a statului contractant cu care legăturile sale personale şi economice sînt mai strînse (centrul intereselor vitale);

    b) dacă statul contractant în care această persoană are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinat sau dacă această persoană nu dispune de o locuinţă permanentă la dispoziţia sa în nici unul din statele contractante, atunci va fi considerată că este rezidentă a statului contractant în care locuieşte în mod obişnuit;

    c) dacă această persoană locuieşte în mod obişnuit în ambele state contractante sau în nici unul din ele, ea va fi considerată ca rezidentă a statului contractant a cărui cetăţenie o are;

    d) dacă această persoană are cetăţenia ambelor state contractante sau a nici unuia din ele, autorităţile competente ale statelor contractante tranşează problema de comun acord.

    3. Cînd, după prevederile paragrafului 1, o persoană, alta decît o persoană fizică, este socotită ca rezidentă a ambelor state contractante, ea va fi considerată ca rezidentă a statului unde se găseşte sediul conducerii sale efective.

    ART. 5

    Sediu permanent

    1. În sensul prezentei convenţii, expresia sediu permanent indică un loc fix de afaceri în care întreprinderea exercită în total sau în parte activitatea sa.

    2. Expresia sediu permanent cuprinde îndeosebi:

    a) un sediu de conducere;

    b) o sucursală;

    c) un birou;

    d) o uzină;

    e) un atelier;

    f) o mină, un puţ de petrol, o carieră sau orice alt loc de extracţie a resurselor naturale;

    g) un şantier de construcţie sau de montaj a cărui durată depăşeşte 12 luni.

    3. Nu se consideră sediu permanent:

    a) folosirea de instalaţii în scopul depozitării, expunerii sau livrării de produse sau mărfuri aparţinînd întreprinderii;

    b) menţinerea unui stoc de produse sau mărfuri aparţinînd întreprinderii în scopul exclusiv al stocării, expunerii sau livrării;

    c) menţinerea unui stoc de produse sau mărfuri aparţinînd întreprinderii, în scopul exclusiv de a fi prelucrate de către o altă întreprindere;

    d) menţinerea unui stoc de produse sau mărfuri aparţinînd întreprinderii, expuse în cadrul unui tîrg sau expoziţii ocazionale temporare şi vîndute după închiderea acelui tîrg sau expoziţii;

    e) menţinerea unui loc stabil de afaceri în scopul exclusiv de a cumpăra produse sau mărfuri ori de a strînge informaţii pentru întreprindere;

    f) menţinerea unui loc stabil de afaceri în scopul exclusiv de a face reclamă, de a furniza informaţii, pentru cercetări ştiinţifice sau activităţi analoage care au caracter preparator sau auxiliar pentru întreprindere.

    4. O persoană activînd într-unul din statele contractante în contul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant - alta decît un agent cu statut independent în sensul paragrafului 5 - se va considera că este un sediu permanent în primul stat contractant, dacă dispune de puteri pe care le exercită în mod obişnuit în acel stat, care îi permit să încheie contracte în numele întreprinderii, în afară de cazul cînd activitatea acestei persoane este limitată la cumpărarea de mărfuri pentru întreprindere.

    5. O întreprindere a unui stat contractant nu va fi considerată că are un sediu permanent în celălalt stat contractant numai prin faptul ca aceasta îşi exercită activitatea în acel celălalt stat prin intermediul unui curtier (broker), al unui comisionar general sau al oricărui alt intermediar cu statut independent, cu condiţia ca aceste persoane să acţioneze în cadrul activităţii lor obişnuite.

    6. Faptul că o societate rezidentă a unui stat contractant controlează sau este controlată de către o societate rezidentă a celuilalt stat contractant sau care îşi exercită activitatea în acel celălalt stat contractant (printr-un sediu permanent sau în alt mod) nu este prin el însuşi suficient pentru a face din oricare dintre aceste societăţi un sediu permanent al celeilalte.

    ART. 6

    Venituri imobiliare

    1. Veniturile provenind din bunuri imobile, inclusiv veniturile din exploatări agricole şi forestiere, sînt impozabile în statul contractant în care aceste bunuri sînt situate.

    2. Expresia bunuri imobile se va defini în conformitate cu legislaţia statului contractant în care bunurile în cauză sînt situate. Expresia va cuprinde, în orice caz, toate accesoriile bunurilor imobile, inventarul viu şi mort al exploatărilor agricole şi forestiere, drepturile asupra cărora se aplică dreptul comun cu privire la proprietatea funciară, uzufructul bunurilor imobile şi drepturile la rente variabile sau fixe ca plată pentru exploatarea sau concesionarea exploatării zăcămintelor minerale, izvoarelor şi altor bogăţii naturale ale solului; navele şi aeronavele nu sînt considerate ca bunuri imobile.

    3. Prevederile paragrafului 1 se vor aplica venitului obţinut din exploatarea directă, din închirierea sau din folosirea în orice altă formă a proprietăţii imobiliare.

    4. La determinarea venitului din proprietate imobiliară pe care un rezident al unui stat contractant o are în celălalt stat contractant, cheltuielile (inclusiv dobînzile asupra creanţelor) făcute pentru o astfel de proprietate se vor acorda ca deduceri în aceleaşi condiţii cum s-a prevăzut pentru rezidenţii acestui celălalt stat.

    5. Prevederile paragrafelor 1, 3 şi 4 se vor aplica, de asemenea, veniturilor provenind din bunuri imobile ale unei întreprinderi şi veniturilor din bunuri imobile folosite la exercitarea unei profesiuni libere.

    ART. 7

    Beneficiile întreprinderilor

    1. Beneficiile unei întreprinderi a unui stat contractant sînt impozabile numai în acel stat, în afară de cazul cînd întreprinderea îşi exercită activitatea în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent aflat în acel stat. Dacă întreprinderea exercită activitatea sa în acest mod, printr-un sediu permanent, beneficiile întreprinderii pot fi impuse în celălalt stat, dar numai în măsura în care acestea sînt atribuibile acelui sediu permanent.

    2. Sub rezerva prevederilor paragrafului 3, cînd o întreprindere a unui stat contractant îşi exercită activitatea în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent aflat în acel stat, se vor atribui în fiecare stat contractant, acelui sediu permanent, beneficiile pe care le-ar fi putut realiza dacă ar fi constituit o întreprindere distinctă şi separată, exercitînd activităţi identice sau analoage în condiţii identice sau analoage şi tratînd cu toată independenţa cu întreprinderea al cărui sediu permanent este.

    3. La calcularea beneficiilor unui sediu permanent se vor acorda, drept cheltuieli deductibile, cheltuielile făcute pentru scopurile sediului permanent, inclusiv cheltuielile de conducere şi cheltuielile generale de administrare, făcute fie în statul contractant în care se află sediul permanent, fie în altă parte.

    4. În măsura în care într-un stat contractant este uzual ca beneficiile de atribuit unui sediu permanent să fie determinate pe baza unei repartizări a beneficiilor totale ale întreprinderii între diversele ei părţi componente, nici o prevedere a paragrafului 2 nu va împiedica acel stat contractant de a determina beneficiile impozabile printr-o asemenea repartizare, aşa după cum este uzual; metoda de repartizare adoptată trebuie să fie în orice caz astfel încît rezultatul să corespundă principiilor enunţate în prezentul articol.

    5. Nici un beneficiu nu se va atribui unui sediu permanent numai pentru faptul că acel sediu permanent cumpără mărfuri pentru întreprindere.

    6. În vederea aplicării prevederilor paragrafelor precedente, beneficiile atribuibile unui sediu permanent se vor determina în fiecare an prin aceeaşi metodă, în afară de cazul cînd există motive valabile şi suficiente de a proceda altfel.

    7. În cazul cînd beneficiile cuprind elemente de venit tratate separat în alte articole ale prezentei convenţii, dispoziţiile acelor articole nu sînt afectate de prevederile prezentului articol.

    ART. 8

    Întreprinderi de transport

    1. Beneficiile obţinute din exploatarea în trafic internaţional a navelor, aeronavelor ori a vehiculelor de transport feroviar sau rutier sînt impozabile numai în statul contractant în care este situat sediul conducerii efective a întreprinderii.

    2. Dacă sediul conducerii efective a unei întreprinderi de transporturi navale se află la bordul unei nave, atunci se va considera că este situat în statul contractant în care este situat portul de înregistrare al navei sau, dacă nu există un atare port de înregistrare, în statul contractant în care este rezident cel ce exploatează nava.

    3. Prevederile paragrafului 1 se vor aplica beneficiilor obţinute de consorţiul norvegian, danez şi suedez de transporturi aeriene Scandinavian Airlines System (SAS), dar numai în măsura în care beneficiile astfel obţinute de către Det Norske Luftfartselskap A/S (DNL), partenerul norvegian în Scandinavian Airlines System (SAS), sînt proporţionale cu acţiunile sale în acea organizaţie.

    4. Dispoziţiile paragrafului 1 se vor aplica, de asemenea, în mod corespunzător, beneficiilor obţinute din participarea întreprinderilor statelor contractante într-un pool, la o exploatare în comun sau la o agenţie internaţională de transporturi.

    ART. 9

    Întreprinderi asociate

    Atunci cînd:

    a) o întreprindere a unui stat contractant participă direct sau indirect la conducerea, controlul sau la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant, sau

    b) aceleaşi persoane participă direct sau indirect la conducerea, controlul sau la capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant şi al unei întreprinderi a celuilalt stat contractant, şi fie într-un caz fie în celălalt între cele două întreprinderi s-au stabilit ori impus condiţii în relaţiile lor comerciale sau financiare care diferă de acelea care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, atunci orice beneficii care ar fi revenit uneia din întreprinderi dacă nu ar fi fost acele condiţii dar, datorită acelor condiţii nu i-au mai revenit, pot fi incluse în beneficiile acelei întreprinderi şi impuse în mod corespunzător.

    ART. 10

    Dividende

    1. Dividendele plătite de o societate rezidentă a unui stat contractant unei persoane rezidente a celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.

    2. Totuşi, astfel de dividende pot fi impuse în statul contractant în care este rezidentă societatea plătitoare de dividende, potrivit legislaţiei acelui stat, dar impozitul astfel stabilit nu va depăşi 10 la sută din suma brută a dividendelor.

    Prevederile acestui paragraf nu vor afecta impunerea societăţii cu privire la beneficiile din care se plătesc dividendele.

    3. Termenul dividende, aşa cum este folosit în acest articol, indică venituri provenind din acţiuni, acţiuni de folosinţă sau drepturi de folosinţă, părţi miniere, părţi de fondator, precum şi veniturile din alte părţi sociale asimilate veniturilor din acţiuni de către legislaţia fiscală a statului contractant în care este rezidentă societatea distribuitoare a dividendelor. În acest context, beneficiile distribuite de societăţile mixte române subscriitorilor de capital sînt asimilate dividendelor.

    4. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se vor aplica dacă beneficiarul dividendelor, fiind rezident al unui stat contractant, are, în celălalt stat contractant în care societatea plătitoare de dividende este rezidentă, un sediu permanent de care este legată în mod efectiv participarea generatoare de dividende. În acest caz se vor aplica prevederile art. 7.

    5. Cînd o societate rezidentă a unui stat contractant realizează beneficii sau venituri din celălalt stat contractant, acest celălalt stat nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor plătite de societate persoanelor care nu sînt rezidente ale acestui celălalt stat sau să supună beneficiile nedistribuite ale societăţii unui impozit asupra beneficiilor nedistribuite chiar dacă dividendele plătite sau beneficiile nedistribuite reprezintă, în total sau în parte, beneficii sau venituri provenind din acest celălalt stat.

    ART. 11

    Dobînzi

    1. Dobînzile provenind dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acest celălalt stat contractant.

    2. Totuşi, astfel de dobînzi pot fi impuse în statul contractant din care provin, în conformitate cu legislaţia acelui stat, dar impozitul astfel stabilit nu va depăşi 10 la sută din suma dobînzilor.

    3. Termenul dobînzi folosit în prezentul articol indică veniturile din efecte publice, din titluri de credit sau obligaţiuni, indiferent dacă sînt sau nu garantate ipotecar, indiferent dacă dau sau nu dreptul de participare la beneficii şi din creanţe de orice natură, precum şi orice alte venituri pe care legislaţia fiscală a statului contractant din care provin veniturile le asimilează veniturilor din sume împrumutate.

    4. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 nu se vor aplica dacă beneficiarul dobînzilor, fiind rezident al unui stat contractant, are, în celălalt stat contractant din care provin dobînzile, un sediu permanent de care este legată efectiv creanţa de la care provin dobînzile. În acest caz se vor aplica prevederile art. 7.

    5. Dobînzile vor fi considerate că provin dintr-un stat contractant cînd plătitorul este acel stat însuşi, o subdiviziune administrativă, o autoritate locală sau un rezident al acelui stat. Totuşi, cînd persoana plătitoare a dobînzilor, fie că este sau nu rezidentă a unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent în legătură cu care a fost contractată creanţa asupra căreia se plătesc dobînzile şi care dobînzi sînt suportate de sediul permanent respectiv, atunci astfel de dobînzi sînt considerate că provin din statul contractant în care este situat sediul permanent.

    6. Cînd, datorită unor relaţii speciale existente între debitor şi creditor sau între ambii şi o altă persoană, suma dobînzilor plătite, ţinînd cont de creanţa pentru care sînt plătite, depăşeşte suma pe care debitorul şi creditorul ar fi convenit-o în lipsa unor asemenea relaţii, prevederile prezentului articol se vor aplica numai la ultima sumă menţionată. În acest caz, partea excedentară a plăţilor va rămîne impozabilă conform legislaţiei fiecărui stat contractant, ţinîndu-se cont de celelalte dispoziţii ale prezentei convenţii.

    ART. 12

    Comisioane

    1. Comisioanele provenind dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat contractant.

    2. Cu toate acestea, astfel de comisioane pot fi impuse în statul contractant din care provin, în conformitate cu legislaţia acelui stat, dar impozitul astfel stabilit nu va depăşi 4 la sută din suma comisioanelor.

    3. Termenul comisioane, aşa cum este folosit în acest articol, înseamnă o plată făcută unui intermediar (broker), unui reprezentant comisionar general sau oricărei alte persoane asimilate unui astfel de intermediar sau reprezentant de către legislaţia fiscală a statului contractant din care provine o asemenea plată.

    4. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se vor aplica dacă primitorii comisioanelor, fiind rezidenţi ai unui stat contractant, au în celălalt stat contractant din care provin comisioanele un sediu permanent de care este legată efectiv activitatea care generează comisioanele. Într-un asemenea caz se vor aplica prevederile art. 7.

    5. Comisioanele vor fi considerate că provin dintr-un stat contractant cînd plătitorul este statul însuşi, o subdiviziune administrativă, o autoritate locală sau un rezident al acelui stat. Cînd, totuşi, persoana care are de plătit comisioanele, indiferent dacă este sau nu rezidentă a unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent de care sînt legate activităţile pentru care este făcută plata şi aceste comisioane sînt suportate de acel sediu permanent, atunci comisioanele vor fi considerate că provin din statul contractant în care este situat sediul permanent.

    6. Cînd, datorită relaţiilor speciale existente între plătitor şi primitor sau între aceştia şi vreo altă persoană, suma comisioanelor plătite, ţinînd seama de activităţile pentru care se plătesc, depăşeşte suma pe care ar fi convenit-o plătitorul şi primitorul în lipsa unor astfel de relaţii, prevederile prezentului articol se vor aplica numai la această ultimă sumă. În acest caz, partea excedentară a plăţilor va rămîne impozabilă conform legislaţiei fiecărui stat contractant, ţinîndu-se cont de celelalte dispoziţii ale prezentei convenţii.

    ART. 13

    Redevenţe

    1. Redevenţele provenind dintr-un stat contractant, plătite unui rezident al celuilalt stat contractant, pot fi impuse în acel celălalt stat.

    2. Totuşi, aceste redevenţe pot fi impuse în statul contractant din care provin, în conformitate cu legislaţia acelui stat, însă impozitul astfel stabilit nu va depăşi 10 la sută din suma redevenţelor.

    3. Termenul redevenţe folosit în prezentul articol indică remuneraţiile de orice natură primite drept plată pentru folosirea sau concesionarea folosirii oricărui drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filme de cinematograf sau filme ori benzi magnetice folosite la emisiunile de radio sau televiziune, oricărui brevet, marcă de fabrică sau altă proprietate ori drepturi asemănătoare, a unui desen sau a unui model, plan, formulă sau procedeu secret sau pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui echipament industrial, comercial sau ştiinţific sau pentru informaţii cu privire la experienţa în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific.

    4. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 nu se vor aplica dacă beneficiarul redevenţelor, fiind rezident al unui stat contractant, are, în celălalt stat contractant din care provin redevenţele, un sediu permanent de care este legat efectiv dreptul sau bunul generator de redevenţe. În asemenea caz se aplică prevederile art. 7.

    5. Redevenţele vor fi considerate ca provenind dintr-un stat contractant cînd plătitorul este însuşi acel stat, o subdiviziune administrativă, o autoritate locală sau un rezident din acel stat. Totuşi, cînd persoana plătitoare a redevenţelor, fie că este sau nu rezidentă a unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent de care este legat efectiv dreptul sau proprietatea generatoare de redevenţe şi care sediu permanent suportă sarcina acestor redevenţe, atunci astfel de redevenţe vor fi considerate că provin din statul contractant în care este situat sediul permanent.

    6. Cînd, datorită relaţiilor speciale existente între plătitor şi beneficiar sau între ambii şi o altă persoană, suma redevenţelor plătite, ţinînd cont de folosirea, dreptul concesionat sau informaţia pentru care ele sînt plătite, depăşeşte suma pe care ar fi convenit-o plătitorul şi beneficiarul în lipsa unor asemenea relaţii, prevederile prezentului articol se vor aplica numai la ultima sumă menţionată. În acest caz, partea excedentară a plăţilor rămîne impozabilă conform legislaţiei fiecărui stat contractant, ţinînd cont şi de celelalte prevederi ale prezentei convenţii.

    ART. 14

    Cîştiguri din capital

    1. Cîştigurile provenind din înstrăinarea bunurilor imobile, astfel cum sînt definite la paragraful 2 al art. 6, sînt impozabile în statul contractant în care sînt situate astfel de bunuri.

    2. Cîştigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobile făcînd parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant sau a bunurilor mobile ţinînd de o bază fixă de care dispune un rezident al unui stat contractant în celălalt stat contractant în scopul exercitării unei profesii libere, inclusiv cîştiguri provenind din înstrăinarea unui asemenea sediu permanent (singur sau cu întreaga întreprindere) sau a unei astfel de baze fixe, pot fi impuse în celălalt stat. Cu toate acestea, cîştigurile provenind din înstrăinarea vapoarelor, a avioanelor, a vehiculelor feroviare sau rutiere exploatate în trafic internaţional şi bunurile mobile ţinînd de exploatarea unor astfel de vapoare, avioane sau vehicule feroviare ori rutiere vor fi impozabile numai în statul contractant în care, urmare prevederilor art. 8, sînt impozabile beneficiile din atare activităţi.

    3. Cîştigurile provenind din înstrăinarea oricăror bunuri, altele decît cele menţionate la paragrafele 1 şi 2, vor fi impozabile numai în statul contractant al cărui rezident este cel care înstrăinează.

    4. Prevederile paragrafului 3 nu vor afecta dreptul fiecărui stat contractant să impună, în conformitate cu propria sa legislaţie, cîştigurile provenind din înstrăinarea acţiunilor dintr-o societate care este rezidentă a acelui stat contractant, cînd asemenea cîştiguri sînt realizate de o persoană fizică care este rezidentă a celuilalt stat contractant şi care a fost rezidentă a primului stat contractant menţionat oricînd în cursul ultimilor cinci ani anteriori înstrăinării.

    ART. 15

    Profesiuni independente

    1. Veniturile realizate de către un rezident al unui stat contractant din exercitarea unei profesii libere sau a altor activităţi independente cu un caracter analog sînt impozabile numai în acel stat, afară de cazul cînd rezidentul are la dispoziţia sa pentru exercitarea activităţii în celălalt stat contractant o bază fixă sau este prezent în acel celălalt stat contractant o perioadă sau perioade care însumează în total mai mult de 183 de zile în cursul unui an fiscal. Dacă rezidentul dispune de o asemenea bază fixă sau dacă este prezent, aşa după cum s-a menţionat, veniturile sînt impozabile în celălalt stat contractant, dar numai în măsura în care acestea sînt atribuibile acelei baze fixe sau şederii sale.

    2. Expresia profesii libere cuprinde în special activităţile independente de ordin ştiinţific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, precum şi exercitarea independentă a profesiunii de medic, avocat, inginer, arhitect, dentist şi contabil.

    ART. 16

    Profesiuni dependente

    1. Sub rezerva prevederilor art. 17, 19, 20, 21 şi 22, retribuţiile şi alte remuneraţii similare obţinute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate exercitată ca angajat vor fi impozabile numai în acest stat, dacă activitatea nu este exercitată în celălalt stat contractant. Dacă activitatea este exercitată în celălalt stat contractant, remuneraţia primită pentru această activitate este impozabilă în acel celălalt stat.

    2. Prin derogare de la prevederile paragrafului 1, remuneraţiile obţinute de un rezident al unui stat contractant pentru activitate exercitată va angajat în celălalt stat contractant vor fi impozabile numai în primul stat contractant menţionat dacă:

    a) primitorul este prezent în celălalt stat o perioadă sau perioade care însumate nu depăşesc în total 183 de zile în cursul anului fiscal vizat;

    b) remuneraţiile sînt plătite de către sau în numele unei persoane care angajează şi care nu este rezidentă a celuilalt stat, şi

    c) remuneraţiile nu sînt suportate de un sediu permanent sau de o bază fixă pe care cel care angajează o are în celălalt stat.

    3. Prin derogare de la dispoziţiile precedente ale acestui articol, remuneraţiile pentru muncă prestată ca angajat la bordul unei nave, aeronave sau la bordul unui vehicul feroviar sau rutier în trafic internaţional pot fi impuse în statul contractant în care, urmare prevederilor art. 8, se impune cel care angajează.

    ART. 17

    Tantieme

    Tantiemele, jetoanele de prezenţă şi alte remuneraţii similare primite de către un rezident al unui stat contractant în calitate de membru al consiliului de administraţie sau de conducere a unei societăţi rezidente în celălalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat contractant.

    ART. 18

    Artişti şi sportivi

    1. Prin derogare de la prevederile art. 15 şi 16, veniturile obţinute de profesioniştii de spectacole, cum sînt artiştii de teatru, de cinema, de radio sau televiziune şi muzicienii, precum şi de sportivi, din activitatea lor personală desfăşurată în această calitate, pot fi impuse în statul contractant în care sînt exercitate aceste activităţi.

    2. Cînd veniturile din activităţile exercitate personal de un artist sau sportiv sînt atribuite unei alte persoane decît artistul sau sportivul însuşi, prin derogare de la prevederile art. 7, 15 şi 16, acele venituri pot fi impuse în statul contractant în care sînt exercitate activităţile artistului sau sportivului.

    3. Veniturile obţinute din activităţi desfăşurate în cadrul acordurilor culturale încheiate între cele două state contractante vor fi impozabile numai în statul în care artistul sau sportivul este rezident.

    ART. 19

    Pensii, rente, contribuţii de asigurări sociale

    1. Pensiile altele decît pensiile a căror impunere este reglementată de prevederile paragrafului 2 al art. 20) şi alte remuneraţii similare plătite unui rezident al unui stat contractant pentru muncă prestată ca angajat în trecut şi orice rentă plătită unui atare rezident vor fi impozabile numai în acel stat.

    2. Contrar prevederilor paragrafului 1, contribuţiile de asigurări sociale provenind dintr-un stat contractant în conformitate cu legislaţia acelui stat şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în primul stat menţionat.

    3. Termenul rentă înseamnă o sumă stabilită, plătibilă în mod periodic la scadenţe fixe, cu titlu viager sau în timpul unei perioade specificate sau determinabile, cu obligaţia de a face în schimb plăţi pentru deplină şi corespunzătoare recompensare în bani sau evaluabile în bani.

    ART. 20

    Funcţii publice

    1. a) Remuneraţia, alta decît o pensie, plătită de un stat contractant sau o autoritate administrativă ori locală din acel stat oricărei persoane fizice pentru servicii prestate acelui stat sau autorităţi administrative ori locale din acel stat, se va impune numai în acel stat.

    b) Cu toate acestea, o astfel de remuneraţie va fi impozabilă numai în celălalt stat contractant, dacă serviciile sînt prestate în acel stat, iar primitorul este rezident al acelui celălalt stat contractant şi dacă:

    (i) este cetăţean al acelui stat; sau

    (ii) nu a devenit rezident al acelui stat numai în scopul prestării serviciilor.

    2. a) Orice pensie plătită de către sau din fonduri create de un stat contractant sau de o autoritate administrativă ori locală a acestuia oricărei persoane fizice pentru servicii prestate acelui stat ori autorităţi administrative sau locale din acel stat va fi impozabilă numai în acel stat.

    b) Cu toate acestea, atare pensie va fi impozabilă numai în celălalt stat contractant dacă primitorul este cetăţean şi rezident al acelui stat.

    3. Prevederile art. 16, 17 şi 19 se vor aplica remuneraţiei şi pensiilor cu privire la serviciile prestate în legătură cu orice activitate de afaceri desfăşurată de un stat contractant sau de o autoritate administrativă ori locală a acestuia.

    ART. 21

    Profesori

    1. Un profesor universitar sau de alt grad rezident al unui stat contractant care predă la o universitate sau la orice altă instituţie de învăţămînt a celuilalt stat contractant va fi impozabil numai în acel prim stat contractant asupra tuturor remuneraţiilor primite pentru acea activitate, pe o perioadă care nu depăşeşte doi ani de la începerea activităţii sale.

 

    2. Prevederile paragrafului 1 se vor aplica, de asemenea, remuneraţiilor primite de o persoană fizică rezidentă a unui stat contractant pentru conducerea de cercetări în celălalt stat contractant, dacă asemenea cercetări nu sînt întreprinse în principal în interesul privat al unei anumite întreprinderi sau persoane.

    ART. 22

    Studenţi, stagiari şi persoane trimise la specializare

    O persoană fizică care a fost rezidentă a unui stat contractant imediat anterior venirii în celălalt stat contractant şi este prezentă în mod temporar în acel celălalt stat contractant numai ca student la universitate, colegiu, şcoală sau altă instituţie de învăţămînt similară în acel celălalt stat, ca stagiar sau ca persoană trimisă pentru a dobîndi experienţă tehnică, profesională sau comercială specială, va fi scutit de impozit în acel celălalt stat de la data primei sale sosiri în acel celălalt stat în legătură cu acea vizită:

    a) asupra tuturor remiterilor din afară în scopul întreţinerii, educării sau instruirii sale; şi

    b) pe o perioadă care în total nu depăşeşte cinci ani, asupra oricărei remuneraţii care nu depăşeşte 15.000 coroane norvegiene sau echivalentul în lei pe fiecare an calendaristice, pentru servicii personale prestate în acel celălalt stat contractant în vederea suplimentării resurselor la dispoziţia sa în aceste scopuri.

    ART. 23

    Alte venituri

    1. Alte venituri ale unui rezident al unui stat contractant, indiferent de unde provin, care nu au fost tratate în articolele precedente ale prezentei convenţii se vor impune numai în acel stat.

    2. Prevederile paragrafului 1 nu se vor aplica dacă primitorul venitului fiind rezident al unui stat contractant desfăşoară afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat în acel stat sau prestează în acel celălalt stat servicii profesionale de la o bază fixă situată în acel stat şi dreptul sau bunul cu privire la care se plăteşte venitul este legat în mod efectiv de un astfel de sediu permanent sau bază fixă. În asemenea situaţie se vor aplica prevederile art. 7 sau ale art. 15, după caz.

    ART. 24

    Impunerea averii

    1. Averea constituită din bunuri imobile, aşa cum sînt ele definite la paragraful 2 al art. 6, este impozabilă în statul contractant unde aceste bunuri sînt situate.

    2. Averea constituită din bunuri mobile făcînd parte din activul unui sediu permanent al unei întreprinderi sau din bunuri mobile ţinînd de o bază fixă folosită la exercitarea unei profesiuni libere este impozabilă în statul contractant unde este situat sediul permanent sau baza fixă.

    3. Navele, aeronavele sau vehiculele feroviare şi rutiere exploatate în trafic internaţional, precum şi bunurile mobile afectate exploatării unor astfel de mijloace de transport, vor fi impozabile numai în statul contractant în care urmare prevederilor art. 8 sînt impozabile beneficiile obţinute din atare activitate.

    4. Toate celelalte elemente ale averii unui rezident al unui stat contractant vor fi impozabile numai în acel stat.

    ART. 25

    Eliminarea dublei impuneri

    Dubla impunere va fi evitată după cum urmează:

    1. În ce priveşte România, impozitele plătite în Norvegia de rezidenţi ai României asupra veniturilor obţinute sau capitalurilor deţinute, care, în conformitate cu prevederile acestei convenţii, pot fi impuse în Norvegia, vor fi scăzute din impozitele datorate statului român.

    Beneficiile vărsate de întreprinderile de stat române la bugetul statului sînt considerate, în sensul acestui articol, ca impozit pe venit al României.

    2. În ce priveşte Norvegia:

    a) Cînd un rezident al Norvegiei obţine venit din România care poate fi impus în România în conformitate cu prevederile acestei convenţii, Norvegia, cu excepţia prevederilor de la subparagraful b), va scuti de impozit un astfel de venit, dar, la calcularea impozitului asupra venitului care rămîne acelei persoane, poate aplica cota de impozit care ar fi fost aplicabilă dacă venitul nu ar fi fost astfel scutit.

    b) Cînd un rezident al Norvegiei obţine venit din România care poate fi impus în România în conformitate cu prevederile art. 10, 11, 12 sau 13, suma impozitului român plătibil cu privire la acel venit se va acorda ca un credit faţă de impozitul norvegian stabilit acelui rezident. Suma creditului nu va depăşi totuşi acea parte a impozitului norvegian care este corespunzătoare acelui venit înainte de acordarea creditului.

    ART. 26

    Nediscriminarea

    1. Naţionalii unui stat contractant, fie că sînt sau nu rezidenţi ai statului contractant, nu vor fi supuşi în celălalt stat contractant nici unei impuneri sau obligaţii legate de aceasta care să fie diferită sau mai împovărătoare decît impunerea şi obligaţiunile conexe la care sînt sau pot fi supuşi naţionalii acelui celălalt stat aflaţi în aceeaşi situaţie.

    2. Impunerea unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant nu va fi făcută în condiţii mai puţin avantajoase în acel celălalt stat decît impunerea întreprinderilor acelui celălalt stat, desfăşurînd aceleaşi activităţi.

    3. Întreprinderile unui stat contractant, al căror capital este, în totalitate sau în parte, deţinut sau controlat, direct sau indirect, de unu sau mai mulţi rezidenţi ai celuilalt stat contractant, nu vor fi supuse în primul stat contractant menţionat la nici o impunere sau obligaţie legată de impunere care să fie diferită sau mai împovărătoare decît impunerea şi obligaţiile conexe la care sînt sau pot fi supuse întreprinderile de acelaşi fel ale acelui prim stat menţionat.

    4. Prevederile prezentului articol nu vor fi interpretate ca obligînd Norvegia să acorde persoanelor fizice care nu sînt cetăţeni ai Norvegiei degrevările excepţionale care sînt acordate cetăţenilor Norvegiei sau persoanelor fizice născute în Norvegia din părinţi avînd cetăţenia norvegiană urmare prevederilor secţiunii 22 din Legea de impunere norvegiană pentru districtele rurale şi secţiunii 17 din Legea de impunere norvegiană pentru districtele urbane.

    5. În prezentul articol, termenul impunere indică impozite de orice natură sau denumire.

    ART. 27

    Procedura amiabilă

    1. Cînd un rezident al unui stat contractant apreciază ca măsurile luate de unul sau de ambele state contractante îi atrag sau îi vor atrage o impunere care nu este conformă cu prezenta convenţie, el poate, indiferent de căile de atac prevăzute de legislaţia naţională a acelor state, să supună cazul său autorităţii competente a statului contractant al cărui rezident este.

    2. Autoritatea competentă se va strădui, dacă reclamaţia i se pare întemeiată şi dacă ea însăşi nu este în măsură să aducă o rezolvare corespunzătoare, să rezolve cazul pe calea unei înţelegeri de comun acord cu autoritatea competentă a celuilalt stat contractant, în vederea evitării unei impuneri care nu este conformă cu convenţia.

    3. Autorităţile competente ale statelor contractante se vor strădui să rezolve de comun acord orice dificultăţi sau dubii cu privire la interpretarea sau la aplicarea convenţiei. Ele pot, de asemenea, să se consulte în vederea evitării dublei impuneri în cazurile neprevăzute de convenţie.

    4. Autorităţile competente ale statelor contractante pot comunica direct între ele în scopul de a realiza un acord în vederea aplicării prevederilor prezentei convenţii. Cînd pentru a se ajunge la o înţelegere apare ca fiind recomandabil un schimb oral de vederi, un atare schimb poate avea loc în cadrul unei comisii compuse din reprezentanţi ai autorităţilor competente ale statelor contractante.

    5. Autorităţile competente ale statelor contractante se vor consulta împreună, dacă schimbările aduse legislaţiei lor fiscale necesită modificarea convenţiei.

    ART. 28

    Schimb de informaţii

    1. Autorităţile competente ale statelor contractante vor face schimb de informaţii necesare pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii şi celor ale legilor interne ale statelor contractante referitoare la impozitele vizate de convenţie, în măsura în care impunerea pe cale ele o prevăd este conformă cu prezenta convenţie.

    Orice informaţie astfel obţinută va fi tratată ca secretă şi nu va fi divulgată nici unei persoane sau autorităţi, inclusiv tribunale, altele decît cele însărcinate cu stabilirea sau încasarea impozitelor vizate de prezenta convenţie sau cu judecarea încălcărilor privitoare la acestea.

    2. Prevederile paragrafului 1 nu vor fi interpretate în nici un caz ca impunînd unuia din statele contractante obligaţia:

    a) de a lua măsuri administrative contrare legislaţiei sau practicii administrative a unuia sau a celuilalt stat contractant;

    b) de a furniza informaţii care nu ar putea fi obţinute conform legislaţiei sau în cadrul desfăşurării normale a practicii administrative a unuia sau a celuilalt stat contractant;

    c) de a transmite informaţii care ar divulga orice secret comercial, de afaceri, industrial, profesional sau procedeu comercial sau informaţii a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice.

    ART. 29

    Funcţionari diplomatici şi consulari

    Nici o prevedere din prezenta convenţie nu va afecta privilegiile fiscale acordate funcţionarilor diplomatici sau consulari în conformitate cu normele dreptului internaţional sau cu prevederile unor acorduri speciale.

    ART. 30

    Aplicabilitatea extinderii teritoriale a convenţiei

    1. Prezenta convenţie poate fi extinsă, fie în totalitatea ei sau cu modificări, oricărui teritoriu care este exclus de la aplicarea prezentei convenţii conform prevederilor paragrafului 1 c) al art. 3 şi în care se percep impozite cu caracter analog acelora la care se aplică prezenta convenţie.

    Orice extindere de acest fel va intra în vigoare de la data convenită şi va fi supusă modificărilor şi condiţiilor, inclusiv condiţiilor cu privire la denunţare, aşa după cum se va specifica şi conveni între cele două state contractante prin note ce vor fi schimbate pe cale diplomatică.

    2. Dacă nu se convine în alt mod, de către ambele state contractante, în cazul în care prezenta convenţie se va denunţa în conformitate cu art. 32, va înceta să fie în vigoare în orice teritoriu la care a fost extinsă în conformitate cu prevederile prezentului articol.

    ART. 31

    Intrarea în vigoare

    Prezenta convenţie va fi aprobată în conformitate cu dispoziţiile constituţionale în vigoare în fiecare din statele contractante şi va intra în vigoare din cea de-a 30-a zi următoare datei la care a avut loc schimbul notificărilor prin care se arată că ambele părţi s-au conformat acestor prevederi, înţelegînd că se va aplica pentru prima dată:

    a) cu privire la impozitele pe venit obţinute la sau după 1 ianuarie imediat următor unui asemenea schimb şi

    b) cu privire la impozitele pe capital prelevate în cursul oricărui an care începe cu anul calendaristic imediat următor unui asemenea schimb.

    ART. 32

    Denunţarea

    Prezenta convenţie va rămîne în vigoare pînă cînd va fi denunţată de către unul dintre statele contractante. Oricare stat contractant poate - după 30 iunie într-un an calendaristic, dar nu mai devreme de împlinirea a trei ani de la sfîrşitul anului în care convenţia a intrat în vigoare - să denunţe convenţia pe cale diplomatică, în scris, celuilalt stat contractant. În asemenea eventualitate, convenţia va înceta să fie aplicabilă:

    a) cu privire la veniturile care urmează a fi impuse în anul imediat următor celui în care s-a transmis nota de denunţare şi anii următori;

    b) cu privire la capitalul care se impune pentru anul calendaristic imediat următor aceluia în care s-a transmis nota de denunţare şi anii următori.

    Drept care, subsemnaţii, autorizaţi pentru aceasta în bună şi cuvenită formă de către guvernele respective, au semnat prezenta convenţie.

    Făcută la Oslo la 14 noiembrie 1980, în două exemplare originale, redactate fiecare în limbile română, norvegiană şi engleză, cele trei texte avînd aceeaşi valabilitate. În caz de divergenţe în interpretarea dispoziţiilor acestei convenţii, textul în limba engleză are precădere.

 

                   Pentru guvernul

                   Republicii Socialiste România,

                   Gheorghe Oprea

 

                   Pentru guvernul Norvegiei,

                   Reiulf Steen

 

                            PROTOCOL

 

    La semnarea Convenţiei dintre Republica Socialistă România şi Regatul Norvegiei pentru evitarea dublei impuneri, subsemnaţii au căzut de acord că următoarele fac parte integrantă din convenţie:

    1. Statele contractante sînt de acord ca subparagrafele a) şi b) ale paragrafului 2 al art. 25 vor fi înlocuite, la cererea Norvegiei, cu următorul text, care va fi transmis pe cale diplomatică. Noul text, expus mai jos, va intra în vigoare într-un mod asemănător aceluia prevăzut la subparagrafele a) şi b) ale art. 31 din convenţie.

    2. Cînd un rezident al Norvegiei obţine venit sau deţine capital care, în conformitate cu prevederile prezentei convenţii, poate fi impus în România, Norvegia va acorda ca deducere din impozitul pe venit sau impozitul pe capital al acelei persoane o sumă egală cu impozitul plătit în România. O asemenea deducere nu va depăşi, în orice caz, acea parte a impozitului norvegian, astfel cum a fost calculat înaintea acordării deducerii, care este corespunzător venitului obţinut sau capitalului deţinut în România.

    3. În scopul aplicării în Norvegia a art. 25) paragraful 2 a), cînd s-a acordat o scutire sau reducere a impozitului român plătibil în conformitate cu prevederile art. 7 asupra beneficiilor unui sediu permanent pe care un rezident al Norvegiei îl are în România, creditul faţă de impozitul norvegian va fi acordat într-o sumă egală cu impozitul care ar fi fost perceput în România dacă o astfel de scutire sau reducere n-ar fi fost acordată.

    Întocmit în Oslo la 14 noiembrie 1980, în două exemplare originale, redactate fiecare în limbile română, norvegiană şi engleză, cele trei texte avînd aceeaşi valabilitate. În caz de divergenţe în interpretarea dispoziţiilor acestei convenţii, textul în limba engleză are precădere.

 

Pentru guvernul

Republicii Socialiste România,

Gheorghe Oprea

 

Pentru guvernul Norvegiei,

Reiulf Steen

 

-------------------