DECRET Nr. 625 din 21 noiembrie 1973
pentru ratificarea Convenţiei dintre Republica Socialistă România şi Republica Federala Germania privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor şi averii
EMITENT: CONSILIUL DE STAT
PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL NR. 197 din 11 decembrie 1973
EXPUNERE DE MOTIVE
Prin decretul alăturat se ratifică Convenţia dintre Republica Socialistă România şi Republica Federala Germania privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor şi averii, semnată la Bonn la 29 iunie 1973.
Dezvoltarea relaţiilor dintre cele două tari în domeniul economic, comercial şi de cooperare tehnico-ştiinţifică a făcut necesară reglementarea juridică a regimului fiscal al beneficiilor rezidenţilor uneia dintre părţi, realizate pe teritoriul celeilalte părţi.
Convenţia precizează impozitele din ambele state care cad sub incidenţa acesteia, stabileşte criteriile pentru determinarea cazurilor de impozabilitate a întreprinderilor dintr-un stat care activează pe teritoriul celuilalt stat, dându-se o reglementare expresă modului de impozitare a veniturilor realizate de întreprinderile de transporturi navale şi aeriene din exploatarea în trafic internaţional a navelor şi aeronavelor.
De asemenea, convenţia reglementează modul cum vor acţiona sub raport fiscal statele contractante în legătura cu diferite bunuri şi venituri impozabile realizate pe teritoriul unui stat cuvenite beneficiarilor din celălalt stat contractant, cum sunt: veniturile din proprietăţi imobiliare, beneficiile întreprinderilor, dividendele, dobânzile, drepturile de licenţa, veniturile realizate de liber-profesionişti, veniturile din salarii, veniturile realizate de artiştii profesionişti sportivi, veniturile din remunerarea consiliilor de administraţie şi de conducere, veniturile din pensii plătite din fonduri publice, precum şi veniturile realizate de studenţi şi alte persoane în curs de instruire.
Totodată, convenţia prevede modul cum va acţiona fiecare stat contractant pentru evitarea dublei impuneri, pentru evitarea unei impozitări care nu este conforma cu convenţia sau pentru soluţionarea situaţiilor neprevăzute în convenţie.
Prin dispoziţiile pe care le conţine, convenţia stabileşte un cadru juridic-fiscal adecvat pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor economice şi financiare dintre cele două tari.
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
ARTICOL UNIC
Se ratifică Convenţia dintre Republica Socialistă România şi Republica Federala Germania privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor şi averii, semnată la Bonn la 29 iunie 1973.
Preşedintele Consiliului de Stat,
NICOLAE CEAUŞESCU
CONVENŢIE
între Republica Socialistă România şi Republica Federala Germania privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor şi averii
Republica Socialistă România şi Republica Federala Germania,
în dorinţa de a încheia o convenţie pentru evitarea dublei impuneri asupra veniturilor şi averii, în vederea promovării relaţiilor economice reciproce, au convenit următoarele:
ART. 1
Sfera de aplicare cu privire la persoane
Prezenta convenţie se aplică persoanelor care au o reşedinţă în unu sau în ambele state contractante.
ART. 2
Impozitele care cad sub incidenţa convenţiei
(1) Prezenta convenţie se aplică, indiferent de modul de percepere, impozitelor pe venit şi pe avere care se prelevă în statele contractante, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(2) Sunt considerate ca impozite pe venit şi pe avere impozitele percepute pe venitul total, pe averea totală sau asupra unor părţi de venit sau de avere, inclusiv impozitele asupra veniturilor provenind din înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile, precum şi impozitele asupra creşterii valorii.
(3) Impozitele actuale care cad sub incidenţa prezentei convenţii sunt următoarele:
a) În Republica Socialistă România:
- impozitul pe veniturile din salarii, din lucrări de litere, arta şi ştiinţa, precum şi veniturile din colaborări la publicaţii, la spectacole, din expertize şi din alte surse;
- impozitul asupra veniturilor societăţilor mixte la care participă organizaţii economice române şi parteneri străini;
- impozitul pe veniturile din activităţi productive - meserii, profesii libere -, precum şi din întreprinderi altele decât cele de stat;
- impozitul asupra veniturilor realizate din activităţi agricole;
- impozitul pe clădiri şi terenuri din oraşe;
- taxele asupra mijloacelor de transport.
b) În Republica Federala Germania:
- impozitul asupra venitului (die Eincommensteuer), inclusiv impozitul complimentar la impozitul pe venit (Erganzungsabgabe);
- impozitul asupra societăţilor (die Korperschaftsteuer), inclusiv impozitul complimentar la impozitul asupra societăţilor (Erganzungsabgabe);
- impozitul asupra averii (die Vermogensteuer);
- impozitul funciar (die Grundsteuer);
- impozitul profesional (die Gewerbesteuer).
(4) Dispoziţiile prezentei convenţii privind impozitul asupra veniturilor şi asupra averii se aplică, în mod corespunzător, asupra impozitului profesional (Gewerbesteuer) perceput în Republica Federala Germania pe alte baze decât venitul sau averea.
(5) Aceasta convenţie se va aplica, de asemenea, impozitelor viitoare de natura identică sau analogă care se vor adăuga celor existente sau care le vor înlocui. Autorităţile competente ale statelor contractante îşi vor comunica reciproc, la finele fiecărui an, în măsura în care este necesar, modificările aduse legislaţiei fiscale respective.
ART. 3
Definiţii generale
(1) În sensul prezentei convenţii, în măsura în care contextul nu cere o interpretare diferită:
a) expresiile un stat contractant şi celălalt stat contractant indică, după context, Republica Socialistă România sau Republica Federala Germania;
b) termenul persoana cuprinde persoanele fizice şi societăţile;
c) termenul societate indică toate persoanele juridice, inclusiv societăţile mixte prevăzute de legislaţia româna sau subiectele de drept care sunt considerate ca persoane juridice în vederea aplicării impozitelor;
d) expresiile întreprindere a unui stat contractant şi întreprindere a celuilalt stat contractant indică, după caz, o întreprindere exploatată de o persoană care îşi are reşedinţa într-un stat contractant sau o întreprindere care este exploatată de o persoană care îşi are reşedinţa în celălalt stat contractant;
e) expresia autoritate competenta indică, în Republica Socialistă România, Ministerul Finanţelor, iar în Republica Federala Germania, Ministerul Federal al Finanţelor.
(2) Pentru aplicarea convenţiei de către un stat contractant, orice expresie care nu este altfel definită prin convenţie şi în măsura în care contextul nu cere o interpretare diferită va avea sensul care i se atribuie de către legislaţia menţionatului stat care reglementează impozitele făcând obiectul convenţiei.
ART. 4
Domiciliul fiscal
(1) În sensul prezentei convenţii, expresia o persoană care îşi are reşedinţa într-un stat contractant desemnează orice persoana care, în virtutea prevederilor legale ale statului menţionat, este subiect de impunere în acest stat, datorită domiciliului sau, reşedinţei sale, sediului conducerii sau pe baza oricărui alt criteriu de natura analogă.
(2) Dacă, conform dispoziţiilor paragrafului 1, o persoană fizică este rezidenta în ambele state contractante, se aplică următoarele dispoziţii:
a) aceasta persoana este considerată ca rezidenta a statului contractant în care are o locuinţă permanenta. Dacă ea are o locuinţă permanenta în fiecare dintre statele contractante, este considerată ca rezidenta a statului contractant cu care legăturile sale personale şi economice sunt cele mai strânse;
b) dacă nu se poate stabili în care dintre statele contractante persoana respectiva îşi are legăturile personale şi economice cele mai strânse, sau aceasta persoana nu dispune de o locuinţă permanenta în nici unul dintre statele contractante, ea este considerată ca rezidenta a statului contractant în care locuieşte în mod obişnuit.
(3) Dacă, în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 1, o persoană, alta decât o persoană fizică, este rezidenta în ambele state contractante, se consideră ca reşedinţa ei este în statul contractant unde se află sediul conducerii efective a afacerilor sale.
ART. 5
Sediu stabil
(1) În sensul prezentei convenţii, expresia sediu stabil indică o unitate permanenta a întreprinderii în care aceasta exercită, în total sau în parte, activitatea sa.
(2) Expresia sediu stabil cuprinde îndeosebi:
a) un sediu al conducerii;
b) o sucursală;
c) un birou;
d) o fabrică;
e) un atelier;
f) o mină, o carieră sau orice alt loc de extracţie a bogăţiilor naturale;
g) un şantier de construcţie sau de montaj a cărui durata depăşeşte 12 luni.
(3) Nu se consideră sediu stabil:
a) amenajările folosite exclusiv pentru depozitarea, expunerea sau livrarea de bunuri sau mărfuri ale întreprinderii, precum şi mărfurile înseşi, inclusiv vânzarea unor astfel de mărfuri după închiderea unui târg;
b) stocurile de bunuri sau mărfuri ale unei întreprinderi destinate exclusiv în scopul prelucrării lor de către o altă întreprindere;
c) o unitate permanenta folosită exclusiv în scopul de a cumpăra bunuri sau mărfuri pentru întreprindere, culegere de informaţii ori pentru reclama;
d) o unitate permanenta întreţinută exclusiv în scopul de a efectua cercetări ştiinţifice pentru întreprindere, de a da informaţii sau de a exercita activităţi similare care au un caracter pregătitor sau reprezintă o activitate auxiliara.
(4) Dacă o persoană - cu excepţia unui reprezentant independent în sensul paragrafului 5 - desfăşoară o activitate într-un stat contractant pentru o întreprindere a celuilalt stat contractant, se consideră ca există un sediu stabil în primul stat atunci când persoana este împuternicită sa încheie contracte în numele întreprinderii şi face uz de aceasta împuternicire în mod obişnuit în acel stat, cu excepţia cazului în care îşi limitează activitatea la cumpărarea de bunuri sau mărfuri pentru întreprindere.
(5) O întreprindere a unuia dintre statele contractante nu se consideră ca având un sediu stabil în celălalt stat contractant numai prin faptul ca îşi exercită activitatea aici printr-un intermediar, un comisionar sau printr-un alt reprezentant independent, în măsura în care aceste persoane lucrează în cadrul activităţii lor comerciale în mod regulat.
(6) Faptul ca o societate care îşi are reşedinţa într-un stat contractant controlează sau este controlată de o societate care îşi are reşedinţa în celălalt stat contractant sau îşi exercită în acel stat activitatea sa (fie printr-un sediu stabil sau în alt mod) nu este prin el însuşi suficient pentru a face ca una dintre cele două societăţi sa devină un sediu stabil al celeilalte.
ART. 6
Venituri din proprietăţi imobiliare
(1) Veniturile provenind din bunuri imobile sunt impozabile în statul contractant în care sunt situate aceste bunuri.
(2) Expresia bunuri imobile este definită în conformitate cu legislaţia statului contractant în care sunt situate bunurile respective. Expresia cuprinde, în orice caz, toate accesoriile bunurilor imobiliare, inventarul viu şi mort al exploatărilor agricole şi forestiere, drepturile asupra cărora se aplică dispoziţiile dreptului privat cu privire la proprietatea funciară, uzufructul bunurilor imobile, precum şi drepturile asupra remunerarilor variabile sau fixe pentru exploatarea sau concesionarea exploatării zăcămintelor minerale, izvoare şi alte bogăţii ale solului; navele şi aeronavele nu sunt considerate bunuri imobile.
(3) Dispoziţiile paragrafului 1 se aplică veniturilor obţinute din folosirea directa, din închiriere, arendare, precum şi din folosirea în orice alta forma a proprietăţii imobiliare.
(4) Prevederile paragrafelor 1 şi 3 se aplică, de asemenea, veniturilor provenind de la bunurile imobile ale unei întreprinderi şi veniturilor de la bunurile imobile folosite la exercitarea unei profesiuni libere.
ART. 7
Beneficiile întreprinderilor
(1) Beneficiile unei întreprinderi a unui stat contractant sunt impozabile numai în acest stat, în afara de cazul când întreprinderea exercită activitatea sa în celălalt stat contractant printr-un sediu stabil aflat în acel stat. Dacă întreprinderea exercită activitatea sa în acest fel, beneficiile întreprinderii sunt impozabile în celălalt stat (al doilea), dar numai în măsura în care pot fi atribuite acelui sediu stabil.
(2) Dacă o întreprindere a unui stat contractant exercită activitatea sa şi în celălalt stat contractant printr-un sediu stabil aflat în acel stat, beneficiile vor fi atribuite în fiecare stat contractant acelui sediu stabil care le-ar fi putut realiza dacă ar fi exercitat, ca întreprindere independenta, o activitate identică sau similară în condiţii identice sau similare şi ar fi fost complet independent în relaţiile cu întreprinderea a cărui sediu stabil este.
(3) La stabilirea beneficiilor unui sediu stabil cheltuielile efectuate pentru acest sediu stabil, inclusiv cheltuielile de conducere şi cheltuielile generale de administrare, sunt admise la scădere, indiferent de faptul dacă s-au produs în statul în care se află sediul stabil sau în alta parte.
(4) În măsura în care într-un stat contractant este uzual ca beneficiile ce urmează sa fie atribuite unui sediu stabil sa fie determinate prin repartizarea beneficiilor totale ale întreprinderii între diferitele ei părţi componente, nici o dispoziţie a paragrafului 2 nu împiedică ca acest stat contractant sa stabilească beneficiile impozabile în conformitate cu repartiţia uzuală; modul de repartizare adoptat trebuie, în orice caz, sa fie astfel încât rezultatul sa concorde cu principiile acestui articol.
(5) Simpla cumpărare de bunuri şi mărfuri pentru întreprindere de către un sediu stabil nu poate da loc la atribuirea de beneficii pentru acel sediu stabil.
(6) În vederea aplicării prevederilor paragrafelor precedente, beneficiile atribuibile unui sediu stabil se vor determina în fiecare an în acelaşi mod, afara de cazul când există motive suficiente de a proceda în alt fel.
(7) Dacă beneficiile cuprind venituri menţionate în alte articole ale prezentei convenţii, prevederile acelor articole nu sunt afectate de prevederile prezentului articol.
ART. 8
Navigaţie maritima, pe ape interioare şi aeriană
(1) Beneficiile provenind din exploatarea, în trafic internaţional, a navelor sau aeronavelor pot fi impuse numai în statul contractant în care se află locul conducerii efective a întreprinderii.
(2) Beneficiile provenind din exploatarea navelor în transporturi interne pe apa pot fi impuse numai în statul contractant în care se află locul conducerii efective a întreprinderii.
(3) Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător şi participărilor pe care le are o întreprindere de transporturi aeriene sau navele într-un pool, o exploatare în comun sau o altă organizaţie internaţională de exploatare.
ART. 9
Dividende
(1) Dividendele plătite de către o societate care are o reşedinţă în unul dintre statele contractante către o persoană care are o reşedinţă în celălalt stat contractant pot fi impuse în acest celălalt stat.
(2) Cu toate acestea, dividendele pot fi impuse şi în statul contractant în care societatea plătitoare de dividende are o reşedinţă potrivit legislaţiei acestui stat, impozitul nu poate însă depăşi:
a) 10 la suta din suma brută a dividendelor, dacă beneficiarul dividendelor este o societate (cu excepţia societăţilor de persoane) care deţine nemijlocit cel puţin 25 la suta din capitalul societăţii plătitoare de dividende;
b) 15 la suta din suma brută a dividendelor, în toate celelalte cazuri.
(3) În măsura în care în unul dintre statele contractante cota de impozit asupra beneficiului unei societăţi privitoare la beneficiul distribuit este mai mica decât cota de impozit pentru beneficiul nedistribuit, iar diferenţa este de 20 la suta sau mai mare, impozitul care este perceput în acest stat asupra dividendelor poate, prin derogare de la prevederile alineatului 2, sa fie de 25,75 la suta din suma brută a dividendelor, dacă acestea provin de la o societate care îşi are sediul în acest stat contractant, sunt încasate de o societate care îşi are sediul în celălalt stat contractant şi care, fie singura sau împreună cu alte persoane care o controlează sau cu care împreună este controlată, deţine direct sau indirect cel puţin 25 la suta din părţile sociale cu drept de vot în societatea care îşi are sediul pe teritoriul primului stat.
(4) Termenul dividende, folosit în acest articol, indică veniturile provenind din acţiuni, drepturi de folosinţa sau titluri de folosinţa, acţiuni miniere, participări la beneficii sau alte drepturi cu participare la beneficii - cu excepţia creanţelor -, precum şi alte venituri provenind din părţile sociale care, în conformitate cu legislaţia fiscală a statului în care societatea distribuitoare a beneficiului îşi are sediul, sunt echivalente cu veniturile din acţiuni, inclusiv veniturile provenind din participări la o activitate comercială în calitate de asociat tacit în sensul dreptului Republicii Federale Germania, din obligaţii cu câştiguri sau din împrumuturi dând dreptul la o participare a creditorului la beneficiile debitorului, precum şi din distribuiri asupra titlurilor de participare ale societăţilor de investiţii de capitaluri (Investment fonds).
(5) Prevederile paragrafelor 1 şi 3 nu se aplică dacă beneficiarul dividendelor care îşi are reşedinţa în unul dintre statele contractante are un sediu stabil în celălalt stat contractant în care se află sediul societăţii plătitoare de dividende şi dacă participarea pentru care se plătesc dividendele se referă efectiv la acel sediu stabil. În acest caz se aplică prevederile articolului 7.
(6) Dacă o societate rezidenta a unui stat contractant realizează beneficii sau venituri în celălalt stat contractant, acest celălalt stat contractant nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor plătite de acea societate unor persoane care nu îşi au reşedinţa în acest celălalt stat, nici sa preleve impozite asupra beneficiilor nedistribuite ale societăţii, chiar dacă dividendele plătite sau beneficiile nedistribuite reprezintă, în total sau în parte, beneficii sau venituri realizate în acest celălalt stat.
ART. 10
Dobânzi
(1) Dobânzile provenind dintr-un stat contractant şi plătite unei persoane care are reşedinţa în celălalt stat contractant pot fi impuse în acest celălalt stat contractant.
(2) Aceste dobânzi pot fi însă impuse şi în stat contractant din care provin, în conformitate cu legislaţia acestui stat, dar impozitul astfel stabilit nu poate depăşi 10 la suta din suma dobânzilor.
(3) Termenul dobânzi, folosit în prezentul articol, înseamnă veniturile din împrumuturi publice, din titluri de obligaţiuni, indiferent dacă sunt cu participare la beneficii sau garantate ipotecar, veniturile care provin din creanţe de orice natura, precum şi toate celelalte venituri care sunt asimilate, de legislaţia fiscală a statului din care provin, cu veniturile din împrumuturi.
(4) Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică când beneficiarul dobânzilor, rezident al unui stat contractant, are în celălalt stat contractant din care provin dobânzile un sediu stabil şi creanţa pentru care se plătesc dobânzi aparţine efectiv acelui sediu stabil. În acest caz se aplică prevederile articolului 7.
(5) Dobânzile sunt considerate ca provenind dintr-un stat contractant atunci când debitorul îşi are reşedinţa în acel stat. Cu toate acestea, dacă debitorul dobânzilor, indiferent dacă este sau nu rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu stabil şi creanţa pentru care se plătesc aceste dobânzi a fost contractată pentru trebuinţele acelui sediu stabil, iar dobânzile se plătesc le acel sediu, aceste dobânzi sunt considerate ca provenind din statul contractant în care este situat sediul stabilit.
(6) Dacă între debitor şi creditor sau între fiecare dintre ei şi o terţă persoana există relaţii speciale şi din aceasta cauza dobânzile plătite şi evaluate conform creanţei de baza depăşesc suma pe care debitorul şi creditorul ar fi plătit-o fără existenta acestor relaţii, prevederile prezentului articol se aplică numai la aceasta ultima suma. În acest caz, partea care excede poate fi impusă în conformitate cu legislaţia fiecărui stat contractant, ţinându-se seama şi de celelalte dispoziţii ale prezentei convenţii.
ART. 11
Drepturile de licenţa
(1) Drepturile de licenţa care provin dintr-un stat contractant şi sunt plătite unei persoane care îşi are reşedinţa în celălalt stat contractant pot fi impuse numai în acest celălalt stat contractant.
(2) Aceste drepturi de licenţa pot fi însă impuse şi în statul contractant din care provin, în conformitate cu legislaţia acelui stat; impozitul nu poate însă depăşi 10 la suta din suma reprezentând drepturile de licenţa.
(3) Termenul folosit în acest articol de drepturi de licenţa înseamnă remunerări de orice fel plătite pentru folosirea sau pentru concesionarea folosirii unor drepturi de autor asupra unor opere literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filmele cinematografice, asupra brevetelor, mărcilor de fabrica, desene sau modele, planuri, formule sau procedee secrete sau pentru folosirea ori concesionarea folosirii unor echipamente industriale, comerciale sau ştiinţifice ori pentru comunicarea de informaţii privitoare la o experienţă dobândită în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific.
(4) Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică dacă beneficiarul drepturilor de licenţa care îşi are reşedinţa într-un stat contractant are în celălalt stat contractant din care provin drepturile de licenţa un sediu stabil şi drepturile sau valorile patrimoniale pentru care se plătesc drepturile de licenţa aparţin efectiv acelui sediu stabil. În acest caz se aplică prevederile articolului 7.
(5) Se consideră ca drepturile de licenţa provin dintr-un stat contractant atunci când debitorul acestora este statul însuşi sau o persoană care îşi are reşedinţa în acel stat. Dacă, totuşi, debitorul drepturilor de licenţa, indiferent dacă are sau nu reşedinţa în unul dintre statele contractante, are un sediu stabil într-un stat contractant, iar contractul pe baza căruia urmează sa fie plătite drepturile de licenţa a fost încheiat pentru trebuinţele sediului stabil şi drepturile de licenţa sunt plătite de acest sediu stabil, se consideră ca drepturile de licenţa provin din statul contractant în care se află acest sediu stabil.
(6) Dacă între debitor şi creditor sau între fiecare dintre ei şi o terţă persoana există relaţii speciale şi din aceasta cauza drepturile de licenţa plătite şi evaluate conform prestaţiei de baza depăşesc drepturile de licenţa pe care debitorul şi creditorul le-ar fi convenit fără existenta acestor relaţii, prevederile prezentului articol se aplică numai la aceasta ultima suma. În acest caz, partea care excede poate fi impusă în conformitate cu legislaţia fiecărui stat contractant, ţinându-se seama şi de celelalte dispoziţii ale prezentei convenţii.
ART. 12
Profesiuni libere
(1) Veniturile realizate de către un rezident al unui stat contractant din exercitarea unei profesii libere sau din alta activitate independenta similata pot fi impuse numai în acest stat, afara de cazul când persoana dispune în mod obişnuit de un centru stabil pentru exercitarea activităţii sale în celălalt stat contractant. Dacă el dispune de un astfel de centru stabil, veniturile pot fi impuse în acest celălalt stat, dar numai în măsura în care pot fi atribuite acelui centru stabil.
(2) Expresia profesiuni libere cuprinde în special activităţile independente de ordin ştiinţific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, precum şi activitatea independenta a medicilor, avocaţilor, inginerilor, arhitecţilor, dentiştilor şi contabililor.
ART. 13
Salarii şi alte forme de remunerare a muncii
(1) Sub rezerva prevederilor articolelor 14 şi 16, salariile şi remuneraţiile similare pe care o persoană care îşi are reşedinţa într-un stat contractant le primeşte pentru munca prestată ca angajat pot fi impuse numai în acel stat, în afara de cazul când munca este exercitată în celălalt stat contractant. Dacă munca este exercitată în acest stat, remuneraţiile primite pot fi impuse în acest celălalt stat.
(2) Indiferent de prevederile paragrafului 1, remuneraţiile pe care o persoană care îşi are reşedinţa într-un stat contractant le primeşte pentru o muncă prestată ca angajat în celălalt stat contractant pot fi impuse numai în primul stat contractant, dacă:
a) beneficiarul nu locuieşte, în total, în celălalt stat mai mult de 183 zile în cursul anului calendaristic respectiv;
b) remuneraţiile sunt plătite de o persoană care angajează sau pentru o persoană care angajează şi care nu îşi are reşedinţa în celălalt stat;
c) remuneraţiile nu sunt plătite de către un sediu stabil sau de un centru stabil pe care cel care angajează îl are în celălalt stat.
(3) Indiferent de prevederile de mai sus ale prezentului articol, remuneraţiile încasate pentru o muncă prestată ca angajat la bordul unei nave maritime sau aeronave în trafic internaţional ori la bordul unei nave care serveşte transportului pe ape interioare pot fi impuse în statul contractant în care este situat locul conducerii efective a întreprinderii.
ART. 14
Remunerarea consiliilor de administraţie şi de conducere
Remuneraţiile consiliilor de administraţie şi de conducere sau plăţile similare pe care o persoană care îşi are reşedinţa într-un stat contractant le primeşte în calitate de membru al unui consiliu de administraţie sau de conducere al unei societăţi care îşi are reşedinţa în celălalt stat contractant pot fi impuse în acest celălalt stat contractant.
ART. 15
Artişti şi sportivi
(1) Veniturile pe care le realizează artiştii profesionişti cum sunt actorii de teatru, de cinematograf, artiştii de radio sau de televiziune, interpreţii muzicali, precum şi sportivii, din activitatea exercitată personal în aceasta calitate pot fi impuse în statul contractant în care aceste activităţi sunt exercitate. Prevederile articolelor 12 şi 13 nu au aplicaţie în aceste cazuri.
(2) Prin derogare de la prevederile alineatului 1, veniturile realizate din activităţi de natura celor menţionate la alineatul 1, de către persoane care dau spectacole în cadrul schimburilor culturale aprobate de statele contractante, nu pot fi impuse decât în statul în care îşi au reşedinţa acele persoane.
ART. 16
Plati din fonduri publice
(1) Remuneraţiile, inclusiv pensiile, acordate de unul dintre statele contractante sau de una dintre colectivităţile sale teritoriale direct sau dintr-un patrimoniu special creat de către acel stat sau de o colectivitate teritorială unei persoane fizice pentru serviciile aduse acelui stat sau colectivităţii teritoriale prin exercitarea unor funcţii publice, pot fi impuse în acel stat.
Aceasta dispoziţie nu se aplică atunci când remuneraţia este plătită unei persoane fizice care domiciliază permanent în celălalt stat.
(2) În cazul remuneraţiilor şi pensiilor plătite pentru servicii prestate în cadrul unei activităţi comerciale sau industriale a unuia dintre statele contractante sau a uneia dintre colectivităţile sale teritoriale se aplică prevederile articolelor 13 şi 14.
ART. 17
Studenţi şi alte persoane în curs de instruire
Dacă o persoană fizică este rezidenta a unui stat contractant înainte de a merge direct în celălalt stat contractant şi rămâne temporar în acest celălalt stat contractant exclusiv în calitate de student al unei universităţi, al altei instituţii de învăţământ superior, al unei şcoli sau al unui alt institut de învăţământ similar din cel de-al doilea stat contractant sau ca ucenic (în Republica Federala Germania inclusiv ca voluntar sau practicant) ori pentru perfecţionare profesională, ea este scutită de impozit din ziua primei sosiri, în aceste scopuri, în cel de-al doilea stat contractant, după cum urmează:
a) pentru transferurile din străinătate destinate întreţinerii, educării sau instruirii ei;
b) pe timp de maximum 3 ani pentru toate remuneraţiile de până la 6.000 D.M. sau contravaloarea lor în valuta româna, pe an calendaristic, primite pentru munca pe care o exercită în celălalt stat contractant, cu scopul de a-şi întregi mijloacele de întreţinere, educare sau instruire.
ART. 18
Bunuri
(1) Bunurile imobiliare în sensul prevederilor articolului 6 paragraful 2 pot fi impuse în statul contractant în care sunt situate aceste bunuri.
(2) Bunurile mobile care reprezintă mijloacele de exploatare ale unui sediu stabil al unei întreprinderi sau care aparţin unui centru stabil ce serveşte exercitării unei profesii libere pot fi impuse în statul contractant în care se află sediul sau centrul stabil.
(3) Navele maritime şi aeronavele exploatate în trafic internaţional şi navele servind la navigaţia interioară, precum şi bunurile mobile afectate exploatării acestor nave şi aeronave, sunt impozabile numai în statul contractant în care se află locul conducerii efective a întreprinderii.
(4) Toate celelalte elemente ale averii unei persoane care îşi are reşedinţa într-un stat contractant pot fi impuse numai în acel stat.
ART. 19
Înlăturarea dublei impuneri
(1) Pentru o persoană care îşi are reşedinţa în Republica Socialistă România impozitul se stabileşte în felul următor:
La impozitul care se percepe în Republica Socialistă România asupra veniturilor provenind din Republica Federala Germania şi asupra valorilor patrimoniale aflate în Republica Federala Germania se ia în considerare, ţinând seama de prevederile legislaţiei fiscale din Republica Socialistă România privitoare la luarea în considerare a impozitelor străine, impozitul care a fost plătit în conformitate cu legislaţia Republicii Federale Germania şi în concordanta cu prezenta convenţie.
Suma care urmează a fi luată în considerare nu trebuie sa depăşească totuşi partea din impozitul Republicii Socialiste România aferentă acestor venituri, stabilită înainte de luarea în considerare.
(2) Pentru o persoană care îşi are reşedinţa în Republica Federala Germania:
a) Din baza de impunere a Republicii Federale Germania se exceptează veniturile provenind din surse aflate în Republica Socialistă România sau valorile patrimoniale aflate în Republica Socialistă România care, în conformitate cu prezenta convenţie, pot fi impuse în Republica Socialistă România în măsura în care nu sunt aplicabile prevederile de la litera b). Republica Federala Germania îşi rezerva dreptul sa ţină seama de veniturile astfel exceptate la stabilirea cotelor de impunere. Fraza 1 se aplică la dividende numai în cazul când dividendele sunt plătite de o societate care îşi are sediul în Republica Socialistă România unei societăţi de capitaluri care îşi are reşedinţa în Republica Federala Germania şi care posedă cel puţin 25 la suta din părţile sociale cu drept de vot al primei societăţi. Din baza de impunere pentru impozitul Republicii Federale Germania se exceptează, de asemenea, participările ale căror dividende, în conformitate cu fraza anterioară, sunt exceptate din baza de impunere sau ar fi exceptate la plata.
b) Impozitul care, în conformitate cu legislaţia Republicii Socialiste România şi în concordanta cu prezenta convenţie, se plăteşte pentru venituri]e menţionate mai jos, provenite din surse aflate în Republica Socialistă România, se ia în considerare la impozitul perceput în Republica Federala Germania asupra acestor venituri, ţinând seama de prevederile legislaţiei fiscale a Republicii Federale Germania privitoare la luarea în considerare a impozitelor străine:
1. dividendele, în sensul articolului 9, care nu cad sub incidenţa prevederilor de la litera a);
2. dobânzile, în sensul prevederilor articolului 10;
3. drepturile de licenţa, în sensul prevederilor articolului 11;
4. veniturile, în sensul prevederilor articolului 14;
5. veniturile, în sensul prevederilor articolului 15.
ART. 20
Procedura amiabilă
(1) Când o persoană care îşi are reşedinţa într-un stat contractant apreciază ca măsurile luate de un stat contractant sau de ambele state contractante au avut sau vor avea ca urmare o impozitare care nu este conforma cu prezenta convenţie, ea poate, indiferent de căile de atac prevăzute de legislaţia naţională a acestor state, sa supună cazul sau autorităţii competente a statului al cărui rezident este.
(2) Dacă aceasta autoritate competenta consideră ca reclamaţia este întemeiată şi dacă ea însăşi nu este în măsura sa aducă o rezolvare satisfăcătoare, se va strădui sa rezolve pe cale amiabilă cu autoritatea competenta a celuilalt stat contractant, în vederea evitării unei impozitări care nu este conforma cu convenţia.
(3) Autorităţile competente ale statelor contractante se vor strădui ca, de comun acord, sa înlăture dificultăţile sau indoielile la care poate da loc aplicarea sau interpretarea convenţiei. Ele pot, de asemenea, sa se consulte împreună în vederea evitării dublei impuneri în cazurile neprevăzute de convenţie.
(4) Autorităţile competente ale statelor contractante pot comunica direct între ele în vederea aplicării dispoziţiilor prezentei convenţii.
ART. 21
Schimb de informaţii
(1) Autorităţile competente ale statelor contractante vor face schimb de informaţii necesare aplicării prezentei convenţii.
Toate informaţiile obţinute pe aceasta cale vor fi ţinute în secret şi nu vor putea fi comunicate decât persoanelor sau autorităţilor care au sarcina stabilirii şi încasării impozitelor vizate de prezenta convenţie.
(2) Dispoziţiile paragrafului 1 nu pot fi în nici un caz interpretate ca impunând unuia dintre statele contractante obligaţia:
a) de a lua măsuri administrative contrare prevederilor legislaţiei sau practicii administrative proprii sau a celuilalt stat contractant;
b) de a furniza informaţii care nu ar putea fi obţinute pe baza prevederilor legislaţiei în vigoare sau în cadrul practicii administrative normale proprii sau a celuilalt stat contractant;
c) de a transmite informaţii care ar da la iveala un secret comercial, de afaceri, profesional sau un procedeu comercial ori informaţii a căror comunicare ar fi contrară ordinii publice.
ART. 22
Privilegii diplomatice şi consulare
Dispoziţiile prezentei convenţii nu afectează privilegiile diplomatice şi consulare conforme cu regulile generale ale dreptului internaţional sau stabilite pe baza unor acorduri internaţionale speciale.
ART. 23
Prezenta convenţie se extinde şi asupra Berlinului (occidental), conform Acordului cvadripartit din 3 septembrie 1971, în concordanta cu procedurile stabilite.
ART. 24
Intrarea în vigoare
(1) Prezenta convenţie necesită ratificarea; instrumentele de ratificare vor fi schimbate, cât mai curând posibil, la Bucureşti.
(2) Prezenta convenţie va intra în vigoare în termen de o lună de la data schimbului instrumentelor de ratificare şi se va aplica:
a) în Republica Socialistă România, la impozitele care se percep pentru perioada de impunere pe anul 1972 şi următoarele perioade de impunere;
b) în Republica Federala Germania, la impozitele care se percep pentru perioada de impunere pe anul 1972 şi următoarele perioade de impunere;
c) în ambele state contractante, la impozitele realizate, prin reţinere, din veniturile încasate după data de 31 decembrie 1971.
ART. 25
Denunţarea
Prezenta convenţie va rămâne în vigoare pe o durată nedeterminată, dar fiecare stat contractant va putea sa denunţe convenţia, în scris, pe cale diplomatică fata de celălalt stat contractant, până la data de 30 iunie a fiecărui an calendaristic, după expirarea anului care urmează anului în care convenţia a intrat în vigoare; în acest caz convenţia nu se mai aplică:
a) la perioadele de impunere care încep după data de 31 decembrie a anului în care s-a făcut denunţarea;
b) la impozitele realizate, pe cale de reţinere, din veniturile încasate după data de 31 decembrie a anului în care s-a făcut denunţarea.
Încheiată la Bonn la data de 29 iunie 1973, în două exemplare originale în limbile româna şi germană, fiecare text având aceeaşi valabilitate.
PROTOCOL
Republica Socialistă România şi Republica Federala Germania,
cu prilejul semnării convenţiei intervenite între ambele state, privitoare la evitarea dublei impuneri pe venit şi pe avere, au stabilit, de comun acord, la data de 29 iunie 1973, la Bonn, următoarele prevederi care fac parte integrantă din aceasta convenţie:
(1) Privitor la articolele 2 şi 19
La aplicarea prevederilor acestor articole, în Republica Socialistă România, beneficiul pe care întreprinderile de stat române îl varsă la bugetul de stat se consideră ca impozit al Republicii Socialiste România în sensul acestor articole.
(2) Privitor la articolul 5
Un şantier de construcţii care este întreţinut într-un stat contractant de o întreprindere a celuilalt stat contractant nu se consideră sediu stabil dacă durata sa nu depăşeşte 18 luni. Aceasta regula este aplicabilă numai pentru perioada de impunere menţionata de articolul 24 şi pentru următoarele patru perioade de impunere.
Centrele stabile de presa, radio şi televiziune nu se consideră sedii stabile dacă informaţiile culese sunt transmise exclusiv întreprinderii care întreţine acele centre stabile.
(3) Privitor la articolul 7
La stabilirea venitului impozabil al unui sediu stabil, plăţile făcute de o întreprindere de construcţii unei subantreprize pentru lucrările efectuate de aceasta pot fi scăzute ca fiind cheltuieli ale întreprinderii, în conformitate cu legislaţia statului în care se află sediul stabil.
(4) Privitor la articolul 9
Există consensul ca impozitul perceput în Republica Socialistă România potrivit articolului 13 din Decretul nr. 425/1972, asupra părţilor din beneficiul societăţilor mixte transferat în străinătate, este considerat ca impozit pe dividende în sensul articolului 9 paragraful 4.
(5) Privitor la articolul 13
În cazul unei persoane care îşi are reşedinţa într-un stat contractant conform prevederilor articolului 4 şi locuieşte temporar în celălalt stat contractant în sensul articolului 13 paragraful 2, ca sa exercite în acest al doilea stat contractant o activitate pe un şantier de construcţii ca angajat al unei întreprinderi din primul stat contractant care întreţine acel şantier, în locul termenului prevăzut de articolul 13 paragraful 2 litera a) se ia în considerare durata şederii temporare, în măsura în care aceasta şedere nu depăşeşte termenul înăuntrul căruia, în conformitate cu prevederile protocolului final privitoare la articolul 5, un şantier nu se consideră ca este un sediu stabil.
Aceasta regula este valabilă numai pentru perioadele de impunere menţionate la articolul 24 şi pentru următoarele patru perioade de impunere.
(6) Privitor la articolul 19
Prevederile articolului 19 paragraful 2 litera a) al prezentei convenţii se aplică numai în cazul când sediul stabil sau societatea în care există participarea obţine veniturile sale exclusiv sau aproape exclusiv din următoarele activităţi exercitate în Republica Socialistă România; fabricarea sau vânzarea de bunuri sau mărfuri, prestări de servicii tehnice, afaceri de banca sau de asigurări. În cazul când aceste condiţii nu sunt îndeplinite, se vor aplica prevederile articolului 19 paragraful 2 litera b); în cazul impunerii averii, impozitul încasat în Republica Socialistă România asupra valorilor patrimoniale va fi scăzut din impozitul perceput în Republica Federala Germania potrivit prevederilor legislaţiei fiscale a Republicii Federale Germania privitor la deducerea impozitelor percepute în străinătate.
(7) Privitor la articolul 20
Autorităţile competente ale statelor contractante se vor informa reciproc, la cerere, privitor la modificările importante survenite în legislaţia lor fiscală şi se vor consulta în comun pentru a stabili dacă sunt necesare modificări ale convenţiei.