Regiunea Sud-Est - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ

A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI

 

                                                                                                                       
 

           

 

Regiunea Sud-Est este o regiune de dezvoltare a României, creată în 1998, acoperind 35762 km2, ceea ce reprezintă 15% din suprafaţa totală a ţării, fiind a doua ca mărime din cele opt ale României şi are în componenţă judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea.


           
Datorită poziţiei sale geografice, regiunea Sud-Est are aproape toate formele de relief din România, plecând de la Munţii Măcinului - cei mai vechi munţi din România şi printre cei mai vechi din Europa, Munţii Vrancei, Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzǎu şi până la Delta Dunării - teren încă în formare, cel mai nou pământ al ţării. Pe de altă parte, în Dobrogea de Nord există peisaje de stepă şi silvo-stepă unice în Europa, lucru ce face ca această zonă să fie recunoscută drept una din cele mai frumoase regiuni ale ţării.


           
Relieful variat, clima temperată, reţeaua hidrografică, flora şi fauna, bogată şi diversă constituie suporturi reale ale unui viitor potenţial economico – social şi cultural în condiţiile unei evaluări judicioase conforme cu nevoile locale şi cu tendinţele generale.


        
 Numărul de locuitori ai Regiunii Sud-Est înregistrați la Recensământul din 2011 a fost de 2.545.923 de persoane, ceea ce reprezintă 12,6% din populaţia României.(
Judeţul Brăila 321.212, Judeţul Buzău 451.069, Judeţul Constanţa 684.082, Judeţul Galaţi 536.167, Judeţul Tulcea 213.083, Judeţul Vrancea 340.310).

 

Densitatea de 71,2 loc/kmp este sub media pe țară (79,9 loc/kmp), cea mai mare densitate a populației fiind în județul Galați (120,1 loc/kmp), dominat de centrul industrial și comercial cu același nume, iar cea mai mică, în județul Tulcea (25,7 loc/kmp).

 

Populația Regiunii Sud-Est este concentrată în 390 unități administrativ teritoriale după cum urmează: 35 de localități urbane (din care 11 municipii) și 355 de comune (cu un număr de 1.447 de sate).

 

Regiunea Sud-Est cuprinde trei dintre cele 10 cele mai populate oraşe din România: Constanţa, Galaţi şi Brăila. Cel mai mare oraș al regiunii este Constanța (peste 283.872 de locuitori), urmat de Galați (231.204 de locuitori) și Brăila (168.389 de locuitori), Buzău (115.494 de locuitori), Tulcea (73.707 de locuitori) şi Focşani (73.315 de locuitori).


           
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi este unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin care se realizează, în mod unitar, strategia şi programul de guvernare în domeniul finanţelor publice şi se aplică politica fiscală a statului.

 

 

 

DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI

 


       

 

A. ACTIVITATEA FISCALĂ

Date statistice , contribuabili administraţi, resurse umane




               
Numărul total al contribuabililor administraţi  la 31.12.2013 a fost de 959.564 din care:
 
                                                                                     
 

Persoane juridice (inclusiv sedii secundare)   122.137
Persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent 53.457
Persoane fizice care exercită profesii libere 12.442
Asociaţii familiale 8.852
Alti plătitori de impozite şi taxe 762.676


               La data de 31.12.2013 în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi şi a unităţilor subordonate îşi desfăşoară activitatea 3.124 salariaţi.
 

Există un număr de 6 structuri teritoriale subordonate Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi astfel:
           

           

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila

Contact

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău

Contact

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa

Contact

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi 

Contact

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea

Contact

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea

Contact


 

 

MANAGEMENT PE BAZA DE OBIECTIVE DE PERFORMANŢĂ


 
A.     Viziunea DGRFP Galaţi


            Viziunea noastră este de a fi o administraţie fiscală modernă, eficientă ce oferă consecvent contribuabililor servicii de calitate.
           
B.     MISIUNEA DGRFP Galaţi


         Misiunea noastră este aceeaşi ca şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv colectarea şi gestionarea eficace şi eficient a impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, pentru a asigura resersele necesare finanţării cheltuielilor publice, combaterea evaziunii fiscale concomitent cu cresterea graduala a functiei preventive a controlului fiscal-bugetar, pentru asigurarea unui mediu de afaceri sanatos.


         În realizarea misiunii se vor avea în vedere următoarele valori: profesionalism şi corectitudine, transparenţa în relaţiile cu cetăţenii, tratament egal pentru toţi contribuabilii, relaţie de calitate cu contribuabilii, servicii adaptate nevoilor acestora şi responsabilizare şi adeziune a tuturor salariaţilor cu obiectivele stabilite.
 
C.     OBIECTIVELE DGRFP GALAŢI 2014-2015
 
                Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi are ca valori eficienţa, transparenţa activităţii şi aplicarea unui tratament unitar pentru contribuabili care să asigure evitarea subiectivismului şi reducerea suspiciunilor de corupţie.


                Obiectivele avute în vedere sunt în concordanţă cu Strategia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală 2013 – 2017 şi Programul de guvernare 2013 – 2016 şi vizează:


ü
Prevenirea şi combaterea fermă a evaziunii fiscale;
ü Îmbunătăţirea colectării şi stimularea conformării voluntare la declarare şi plată;
ü Îndrumarea şi sprijinirea unităţilor administrativ-teritoriale în elaborarea bugetelor locale şi execuţia acestora, precum şi a celorlalte instituţii publice din judeţ;
 
 

B. ACTIVITATEA VAMALĂ

 

Direcţia Regională Vamală Galaţi este subordonată direct Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Galaţi şi metodologic Direcţiei Generale a Vămilor Bucureşti, care se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al  administraţiei publice centrale, fără personalitate juridică, fără buget şi patrimoniu propriu, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

 

Datele de contact ale instituţiei:  Telefon : 0236.46.11.45, 0236.46.08.85, Fax: 0236.46.02.59

                                                    E-mail: regionalagalati@customs.ro

 

Ca structură teritorială a autorităţii vamale Direcţia Regională Vamală Galaţi are în subordine 15  Birouri Vamale în judeţele: Constanţa, Galaţi, Brăila, Buzău, Vrancea, Tulcea. Dintre acestea 13 sunt birouri vamale de frontieră şi douǎ sunt birouri vamale de interior.

  

Pe baza obiectivelor Strategiei ANAF, Direcţia Regională Vamală Galaţi a stabilit planul de acţiune concret pentru înfăptuirea politicii fiscal bugetare şi a obiectivelor de guvernare în teritoriu.

  Misiunea este, în principal, de impulsionare a colectării veniturilor statului în judeţele arondate Direcţiei Regionale Vamale Galaţi, combatere a evaziunii fiscale, concomitent cu creşterea graduală a funcţiei preventive a controlului fiscal-bugetar, pentru asigurarea unui mediu de afaceri sănǎtos şi fluidizarea traficului de mărfuri prin îmbunătătirea procedurilor aplicate.

În realizarea misiunii se vor avea în vedere următoarele valori: profesionalism şi corectitudine, transparenţă în relaţiile cu cetăţenii, tratament egal pentru toţi contribuabilii, relaţie de calitate cu contribuabilii, servicii adoptate nevoilor acestora şi responsabilizare şi adeziune a tuturor salariaţilor cu obiectivele stabilite.