Anexa nr.4
INSTRUCŢIUNI
de
completare a formularului 220 "Declaraţie
privind
veniturile estimate”
Cod 14.13.01.13/3p.
1. Declaraţia se completează şi se depune de
către persoanele fizice care realizează venituri în bani şi/sau
în natură provenind din:
1.1
Activităţi independente:
Declaratia se completeaza
de catre contribuabilii care realizeaza venituri in bani si/sau in natura, provenind din
activitati independente - comerciale si profesii libere, desfasurate
in mod individual si/sau in cadrul unei asocieri fara personalitate juridica,
constituita intre persoane fizice, inclusiv din activitati adiacente.
Declaratia
se depune de catre:
-
contribuabilii care incep o activitate in cursul anului fiscal, in termen de 15
zile de la data producerii evenimentului;
-
contribuabilii care, in anul anterior, au realizat pierderi si cei care, au
realizat venituri pe perioade mai mici decat anul fiscal, precum si cei care,
din motive obiective, estimeaza ca vor realiza venituri care difera cu cel
putin 20% fata de anul fiscal anterior, odata cu declaratia privind venitul
realizat;
-
contribuabilii care determina venitul net pe baza de norme de venit si care au
optat pentru determinarea venitului net in sistem real, odata cu cererea de
optiune, pana la data de 31 ianuarie a anului fiscal.
Declaratia nu se depune de
catre contribuabilii care realizeaza venituri pentru care impozitul se percepe
prin retinere la sursa de catre platitorii de venituri: cazul veniturilor
comerciale realizate in baza contractelor de consignatie, de agent, de comision
sau de mandat comercial; cazul veniturilor din activitati desfasurate in baza
contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil; cazul
veniturilor din profesii libere realizate din activitati de expertiza contabila
si tehnica, judiciara si extrajudiciara; cazul veniturilor din drepturi de
proprietate intelectuala; cazul veniturilor din activitati independente
realizate de catre contribuabili in cadrul unei asocieri intre persoane fizice
si persoane juridice, care nu da nastere unei persoane juridice.
Persoanele
fizice care obtin venituri din activitati independente din mai multe surse
depun cate o declaratie estimativa pentru fiecare sursa de venit. Persoanele fizice care realizeaza
venituri in cadrul unei asocieri fara personalitate juridica, constituita intre
persoane fizice, completeaza declaratia avand in vedere venitul net estimat
distribuit, care le revine din asociere.
1.2 Cedarea folosinţei bunurilor
Declaratia se completeaza
de catre persoanele fizice care realizeaza venituri in bani si/sau in natura,
provenind din cedarea folosintei bunurilor mobile si imobile, obtinute in
calitate de proprietar, uzufructuar sau alt detinator legal.
Declaratia
se depune de catre:
-
contribuabilii care realizeaza venituri dintr-o sursa noua in cursul anului
fiscal, in termen de 15 zile de la data incheierii contractului intre parti,
odata cu inregistrarea acestuia;
-
contribuabilii care au contracte incheiate din anii precedenti si care
stabilesc venitul net pe baza cotei forfetare de cheltuieli si au optat pentru
determinarea venitului net in sistem real, pana la data de 31 ianuarie a anului
fiscal, odata cu cererea de optiune.
Nu depun
declaratie estimativa contribuabilii care realizeaza venituri din arendare.
Persoanele
fizice care obtin venituri din cedarea folosintei bunurilor din mai multe
surse, respectiv contracte de inchiriere, depun cate o declaratie estimativa
pentru fiecare sursa.
In
situatia inchirierii bunurilor detinute in comun, fiecare coproprietar
completeaza si depune cate o declaratie privind veniturile estimate,
corespunzator cotei care ii revine din proprietate.
1.3
Activităţi agricole impuse în sistem real, pe baza datelor din
contabilitatea în partidă simplă:
Declaratia se completeaza si se depune de catre
persoanele fizice care realizeaza venituri in bani si/sau in natura, provenind
din cultivarea si valorificarea florilor, legumelor si zarzavaturilor, in sere
si in solarii, special destinate acestor scopuri si/sau in sistem irigat,
precum si din cultivarea si valorificarea arbustilor, plantelor decorative si a
ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole si pomicole si din altele
asemenea, realizate in mod individual si/sau in cadrul unei asocieri fara
personalitate juridica, constituita intre persoane fizice.
Declaratia se depune de catre contribuabilii care au
optat pentru determinarea venitului net in sistem real, pe baza datelor din
contabilitatea in partida simpla, dupa cum urmeaza:
- in termen de 15 zile de la inceperea activitatii, in
cazul contribuabililor care incep activitatea in cursul anului fiscal;
-
contribuabilii care, in anul anterior, au realizat pierderi si cei care au realizat venituri pe perioade mai
mici decat anul fiscal, precum si cei care, din motive obiective, estimeaza ca
vor realiza venituri care difera cu cel putin 20% fata de anul fiscal anterior,
odata cu declaratia privind venitul realizat;
- contribuabilii care determina venitul net pe baza de
norme de venit si care au optat pentru determinarea venitului net in sistem
real, odata cu cererea de optiune, pana la data de 31 ianuarie a anului fiscal.
Contribuabilii depun cate o declaratie pentru fiecare loc
de realizare a venitului, respectiv pentru fiecare localitate in a carei raza
teritoriala se afla terenul.
In cazul in care in raza teritoriala a aceleiasi
localitati se afla mai multe terenuri, se va depune o singura declaratie de
impunere.
Persoanele fizice care realizeaza venituri in cadrul unei
asocieri fara personalitate juridica, constituita intre persoane fizice,
completeaza declaratia avand in vedere venitul net estimat distribuit, care le
revine din asociere.
1.4 Venituri din cedarea folosintei bunurilor calificate in
categoria venituri din activitati independente.
Declaratia
se depune de catre contribuabilii care la sfarsitul anului precedent celui de
impunere realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor din derularea
unui numar mai mare de 5 contracte de închiriere sau subinchiriere. Persoanele fizice care
realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor din derularea unui numar
mai mare de 5 contracte de închiriere sau subinchiriere la sfârsitul anului
fiscal, începând cu anul fiscal urmator, califica aceste venituri în categoria
veniturilor din activitati independente. La stabilirea numarului de
contracte se iau in calcul contractele de inchiriere sau subinchiriere aflate
in derulare la data de 31 decembrie a anului precedent celui de impunere, cu
exceptia contractelor de arendare a bunurilor agricole.
Termen
de depunere:
-
pana la data de 15 ianuarie a anului de
impunere.
În cazul
veniturilor din
cedarea folosintei bunurilor din derularea unui numar mai mare de 5 contracte
de închiriere sau subinchiriere, calificate in categoria venituri din
activitati independente, la completarea si depunerea
formularului, se au în vedere dispoziţiile Hotărârii
Guvernului nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare, si Ordinului Presedintelui Agentiei Nationale de
Administrare Fiscala nr………………………………………………
2. Declaraţia privind
veniturile estimate se completează de către contribuabili sau de
către reprezentanţii fiscali ai acestora, înscriind cu majuscule,
citeţ şi corect, datele prevăzute de formular.
Declaraţia
se completează în două exemplare:
- originalul se depune la:
a) organul fiscal în a cărui rază teritorială
contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii sau
adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită
de domiciliu, pentru
persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
b) organul fiscal în a cărui rază teritorială se
realizează, în întregime sau cu preponderenţă, cifra de afaceri,
pentru persoanele fizice nerezidente care desfaşoară activităţi
pe teritoriul României printr-un sediu permanent;
c) organul fiscal în a cărui rază
teritorială se află sursa de venit, pentru ceilalţi
contribuabili persoane fizice. Persoanele
fizice fara domicilu fiscal in Romania care realizeaza venituri din cedarea
folosintei bunurilor calificate in categoria venituri din activitati
independente, iar bunurile inchiriate/subinchiriate se afla in raza teritoriala a mai multor organe
fiscale, au obligatia sa desemneze o sursa principala de venit, in functie de
care vor indeplini obligatiile fiscale.
- copia se păstrează de
către contribuabil.
Declaraţia
se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal,
prin scrisoare recomandată.
Declaraţia se pune gratuit la
dispoziţia contribuabilului.
I. Date de identificare ale contribuabilului
Adresa -
se înscrie adresa domiciliului fiscal.
Cod numeric personal/Număr de identificare fiscală - se înscrie codul numeric
personal din cartea de identitate, respectiv din buletinul de identitate al
fiecărui contribuabil sau numărul de identificare fiscală,
atribuit de către Ministerul Economiei si Finanţelor, cu ocazia
înregistrării fiscale, după caz.
II. Date privind activitatea
desfăşurată
rd.1. Natura veniturilor - se bifează căsuţa corespunzătoare categoriei de
venit realizat, după caz: venituri comerciale, venituri din profesii
libere, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din
activităţi agricole, venituri din cedarea
folosintei bunurilor calificate in categoria venituri din activitati
independente, dupa caz.
rd.2. Determinarea venitului net - se
bifează căsuţa corespunzătoare în funcţie de modul de
determinare a venitului net: în sistem real, pe baza cotelor forfetare de
cheltuieli sau pe normă de venit.
Contribuabilii care realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor calificate in
categoria venituri din activitati independente stabilesc
venitul net, in sistem real, pe baza datelor din contabilitatea in partida
simpla, potrivit regulilor prevazute pentru veniturile din activitati
independente.
rd.3. Forma de organizare - se
bifează căsuţa corespunzătoare modului de desfăşurare a
activităţii: individual sau
într-o formă de asociere cu persoane fizice.
rd.4.
Obiectul principal de activitate -
se înscrie denumirea activităţii principale generatoare de venituri,
desfăşurată de contribuabil, precum şi codul CAEN al
activităţii desfăşurate.
rd.5. Sediul - se completează
adresa sediului sau locului principal de desfăşurare a
activităţii, după caz. În cazul în care activitatea se
desfăşoară prin mai multe puncte de lucru, se completează
adresa sediului sau locului principal de desfăşurare a
activităţii, după caz.
Persoanele fizice care realizează venituri din
activităţi agricole vor înscrie
denumirea unităţii administrativ - teritoriale în a cărei
rază se află terenul (terenurile), respectiv: municipiu, oraş,
comună sau sector al municipiului Bucureşti, după caz.
rd.6. Datele de identificare ale bunului
căruia i se cedează folosinţa - se înscriu datele de
identificare ale bunului a cărui folosinţă este cedată. De
exemplu:
a) pentru
imobile (clădiri, terenuri): adresa completă (stradă,
număr, bloc, etaj, apartament), suprafaţa totală, din care
închiriată;
b) pentru
autovehicule: tipul, anul de fabricaţie, numărul de înmatriculare,
seria motorului, seria şasiului;
c) alte bunuri:
denumirea bunului, descrierea detaliată, cu identificarea principalelor
caracteristici care individualizează bunul.
Rubrica se
completează numai de către contribuabilii care realizează
venituri din cedarea folosinţei bunurilor.
rd.7.
Numele si prenumele (denumirea) persoanei careia i se
cedeaza dreptul de folosinta a bunului - se completeaza numele si prenumele persoanei
fizice/denumirea persoanei juridice careia i s-a cedat folosinta bunului.
rd.8
Localitatea pe raza careia se afla terenul(terenurile) - se inscrie
denumirea unitatii administrativ - teritoriale in a carei raza se afla terenul
(terenurile), respectiv: municipiu, oras, comuna sau sector al municipiului
Bucuresti, dupa caz. Rubrica se completeaza numai de catre contribuabilii care
realizeaza venituri din activitati agricole.
rd.9
Documentul de autorizare/ Contractul de închiriere - se înscriu
numărul documentului care atestă dreptul contribuabilului de a
desfăşura activitate independentă, potrivit legii, data emiterii
acestuia, precum şi denumirea organului care l-a eliberat.
Contribuabilii
care au realizat venituri din cedarea
folosinţei bunurilor completează
rubrica după cum urmează:
- se
elimină din text sintagma “documentul de autorizare”;
- se înscrie
numărul sub care a fost înregistrat la organul fiscal contractul încheiat
între părţi, precum şi data înregistrării acestuia.
Rd.10 Contractul
de asociere - se inscrie numarul sub
care contractul de asociere a fost inregistrat la organul fiscal, precum si
data inregistrarii acestuia.
Rubrica se completeaza
numai de catre contribuabilii care desfasoara activitati independente sau activităţi agricole in cadrul unei asocieri
fara personalitate juridica, constituita intre persoane fizice.
rd.11,12 Data începerii/încetării activităţii
- se completează de către contribuabilii care îşi
încep/încetează activitatea în cursul anului fiscal.
Persoanele
fizice autorizate care încetează activitatea în cursul anului, înscriu
data depunerii autorizaţiei de funcţionare la organul emitent.
Contribuabilii
care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor înscriu
data prevăzută pentru începerea derulării contractului încheiat
între părţi, respectiv data prevăzută pentru încetarea
contractului încheiat între părţi.
Rubricile de la rd.11 şi rd.12 se
completează numai dacă evenimentele respective se produc în cursul
anului pentru care se depune declaraţia.
III.
Venit ESTIMAT
1.Venituri din activităţi
independente:
activităţi comerciale,
profesii libere
a) ACTIVITATE DESFăşURATă în mod INDIVIDUAL
a.1) În cazul persoanelor care realizează venituri din
activităţi comerciale şi/sau din exercitarea unei profesii
libere determinate în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea in
partida simpla.
rd.1.
Venit brut estimat - se inscrie suma
reprezentand veniturile in bani si/sau echivalentul in lei al veniturilor in
natura estimate a se realiza in anul fiscal in curs de catre contribuabilii, atât din activitatea de bază, cât şi din activităţi
adiacente.
rd.2.
Cheltuieli deductibile estimate - se inscrie suma reprezentand cheltuielile estimate a se
efectua in anul fiscal in curs in vederea realizarii venitului brut estimat atât din activitatea de bază, cât
şi din activităţi adiacente, cum sunt: cheltuieli pentru achizitionarea de
materii prime, materiale, obiecte de inventar, etc
rd.3. Venit
net estimat - se înscrie suma
reprezentând diferenţa dintre venitul brut estimat şi cheltuielile
aferente deductibile, respectiv se scade rd.2 din rd.1.
a.2) In cazul contribuabililor care realizează venituri din
activităţi independente impuse pe bază de normă de
venit
Contribuabilii care desfăşoară activităţi
independente, in mod individual, impusi pe bază de norme de venit, nu
completeaza randurile de la Cap.III – „Venit estimat”.
In aceste situatii se completeaza cu x casuta “Norma de
venit”, special prevazuta in acest scop in declaratie la Cap. II “Date privind
activitatea desfasurata”, punctul 2 “Determinarea venitului net”.
b) ACTIVITATE DESFĂŞURATĂ
ÎNTR-O FORMĂ DE ASOCIERE
In cazul contribuabililor
care desfasoara activitati independente in cadrul unei asocieri fara
personalitate juridica, constituita intre persoane fizice, se completează numai rd.3 „Venit net estimat” din
declaraţie, după cum urmează:
rd.3. Venit net estimat - se inscrie venitul care ii
revine contribuabililului din distribuirea venitului net estimat al asociatiei,
preluat din col.5 a tabelului “Distributia venitului net estimat pe asociati”
din Declaratia privind veniturile estimate pentru asocierile fara personalitate
juridica, constituite intre persoane fizice, randul corespunzator
contribuabilului.
2.VENITURI
DIN CEDAREA FOLOSINŢEI BUNURILOR
rd.1.
Venit brut estimat - se înscrie suma chiria prevăzute în contractul
încheiat între părţi pentru anul fiscal de raportare, indiferent de
momentul plăţii acesteia, majorata cu valoarea cheltuielilor ce cad,
conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului
sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de
cealaltă parte contractantă.
rd.2. Cheltuieli deductibile
estimate – se completeaza de persoanele care au optat pentru
stabilirea venitului net in sistem real si conduc evidenta contabila in partida
simpla. Se inscrie suma reprezentand cheltuielile estimate a se efectua in anul
fiscal in curs, in vederea realizarii venitului brut estimat.
rd.3. Venit net estimat - se completeaza de
persoanele care au optat pentru stabilirea venitului net in sistem real si
conduc evidenta contabila in partida simpla. Se înscrie suma reprezentând diferenţa dintre
venitul brut estimat şi cheltuielile deductibile aferente, respectiv
dintre datele înscrise la rd.1 şi datele înscrise la rd. 2.
3.
VENITURI DIN ACTIVITĂŢI AGRICOLE PENTRU CARE VENITUL NET SE
DETERMINĂ ÎN SISTEM REAL, PE BAZA DATELOR DIN CONTABILITATEA ÎN
PARTIDĂ SIMPLĂ
a)
ACTIVITATE
DESFĂŞURATĂ În mod INDIVIDUAL
rd.1.
Venit brut estimat - se inscrie suma reprezentand
veniturile in bani si/sau echivalentul in lei al veniturilor in natura estimate
a se realiza in anul fiscal in curs de catre contribuabili.
rd.2. Cheltuieli deductibile estimate - se inscrie suma
reprezentand cheltuielile estimate a se efectua in anul fiscal in curs in
vederea realizarii venitului brut estimat, cum sunt: cheltuieli pentru
achizitionarea de materii prime, materiale, obiecte de inventar, etc
rd.3. Venit net estimat - se înscrie suma reprezentând
diferenţa dintre venitul brut estimat şi cheltuielile aferente
deductibile, respectiv se scade rd.2 din rd.1.
b)
ACTIVITATE DESFĂŞURATĂ ÎNTR-O FORMĂ DE ASOCIERE
In cazul contribuabililor
care realizeaza venituri din activitati agricole in cadrul unei asocieri fara
personalitate juridica, constituita intre persoane fizice, se completează numai rd.3 „Venit net estimat” din
declaraţie, după cum urmează:
rd.3. Venit net estimat - se inscrie venitul care ii
revine contribuabililului din distribuirea venitului net estimat al asocierii, preluat
din col.5 a tabelului “Distributia venitului net estimat pe asociati” din
Declaratia privind veniturile estimate pentru asocierile fara personalitate
juridica, constituite intre persoane fizice, randul corespunzator
contribuabilului.
4. VENITURI DIN CEDAREA FOLOSINTEI
BUNURILOR CALIFICATE IN CATEGORIA VENITURI DIN ACTIVITATI INDEPENDENTE
Contribuabilii care realizeaza venituri
din cedarea folosintei bunurilor calificate, in conditiile legii, in categoria venituri
din activitati independente stabilesc venitul net, in sistem real, pe baza datelor
din contabilitatea in partida simpla, potrivit regulilor prevazute pentru
veniturile din activitati independente. Veniturile si cheltuielile luate in
calcul pentru stabilirea venitului net estimat sunt cele realizate la nivelul
tuturor contractelor de inchiriere/subinchiriere aflate in derulare in anul de
impunere.
rd.1. Venit brut estimat- se inscrie suma reprezentand
veniturile in bani si/sau echivalentul in lei al veniturilor in natura estimate
a se realiza in anul fiscal in curs de catre contribuabili .
rd.2. Cheltuieli deductibile estimate - se inscrie suma
reprezentand cheltuielile estimate a se efectua in anul fiscal in curs in
vederea realizarii venitului brut estimat.
rd.3. Venit net estimat - se înscrie suma reprezentând
diferenţa dintre venitul brut estimat şi cheltuielile aferente
deductibile, respectiv se scade rd.2 din rd.1.
IV. Date de identificare ale
reprezentantului fiscal
Se completează numai în cazul în
care obligaţiile de declarare a veniturilor se îndeplinesc de către
reprezentantul fiscal desemnat de contribuabil.
Adresa - se înscrie adresa domiciliului
fiscal.
Cod de identificare fiscală - se
înscrie codul de identificare fiscală al reprezentantului fiscal.