pentru aprobarea Normelor metodologice
privind
īncheierea execuţiei bugetare a
anului 2004
publicat in MONITORUL OFICIAL NR.
1226 din 20 decembrie 2004
Īn temeiul prevederilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 500/2002 privind
finanţele publice, cu modificările ulterioare, ale art. 73 alin. (2)
şi ale art. 78 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
45/2003 privind finanţele publice locale, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 108/2004, ale art. 33 alin. (4) din Legea
contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi ale art. 10
alin. (6) din Hotărārea Guvernului nr. 1.574/2003 privind organizarea
şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările
şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Normele metodologice privind īncheierea execuţiei
bugetare a anului 2004, prevăzute īn anexa care face parte integrantă
din prezentul ordin.
ART. 2
Direcţiile care au atribuţii īn execuţia bugetară
din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, direcţiile generale ale
finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti,
precum şi unităţile lor subordonate vor lua măsuri pentru
ducerea la īndeplinire a dispoziţiilor din prezentul ordin.
ART. 3
Prezentul ordin se publică īn Monitorul Oficial al Romāniei, Partea
I.
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
ANEXA 1*)
*) Anexa este reprodusă īn facsimil.
NORME METODOLOGICE
privind īncheierea execuţiei bugetare a anului 2004
Īn scopul īncheierii īn bune condiţii a execuţiei bugetare a
anului 2004, instituţiile publice şi agenţii economici,
indiferent de forma de proprietate, au obligaţia să efectueze
operaţiunile care privesc veniturile şi cheltuielile bugetului de
stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor
speciale, bugetelor locale şi bugetelor proprii ale instituţiilor
publice pe anul 2004, īn conformitate cu prezentele norme metodologice şi
programul prevăzut īn anexa nr. 1.
CAP. 1
Īncasarea veniturilor bugetare
1.1. Impozitele, taxele, contribuţiile
şi celelalte venituri datorate bugetului de stat, bugetului
asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetelor
locale şi bugetelor proprii ale instituţiilor publice, cu termene de
plată scadente pānă la finele anului 2004, se achită prin ordine
de plată pentru trezoreria statului (OPHT) prezentate de către
persoanele juridice şi fizice, potrivit programului stabilit de
societăţile bancare sau unităţile trezoreriei statului,
după caz, la care au conturile deschise, astfel īncāt sumele respective
să fie īncasate īn contul curent general al trezoreriei statului pānă
la data de 31 decembrie 2004.
Societăţile bancare vor lua măsuri pentru asigurarea
decontării tuturor ordinelor de plată pentru trezoreria statului
(OPHT) reprezentānd impozite, taxe, contribuţii şi alte
obligaţii bugetare, prezentate de către clienţii acestora,
potrivit programului stabilit de Banca Naţională a Romāniei şi
de prezentele norme metodologice, astfel īncāt pānă la data de 31
decembrie 2004, sumele respective să fie īncasate īn contul curent general
al trezoreriei statului.
1.2. Impozitele, taxele, contribuţiile şi celelalte venituri
datorate de către contribuabili, cu termene scadente pānă la finele
anului 2004, pot fi achitate īn numerar pānă la data de 30 decembrie 2004,
la casieriile trezoreriei statului sau ale instituţiilor publice
beneficiare, după caz.
1.3. (1) Sumele īncasate īn numerar de către instituţiile
publice sau de către agenţii fiscali, reprezentānd venituri bugetare
sau venituri proprii ale bugetelor instituţiilor publice vor fi depuse īn
conturile de venituri bugetare sau de disponibilităţi, după caz,
cărora acestea se cuvin pānă la data de 30 decembrie 2004, inclusiv.
(2) Eventualele venituri proprii īncasate īn numerar de către
instituţiile publice īn data de 31 decembrie 2004 se depun īn conturile
corespunzătoare de disponibilităţi deschise la
unităţile trezoreriei statului īn data de 3 ianuarie 2005 şi se
īnregistrează ca venituri ale anului 2004.
1.4. Instituţiile publice care īncasează īn conturi de
disponibilităţi venituri pentru bugetul de stat sau bugetele locale,
după caz, au obligaţia să vireze veniturile respective la
capitolele şi subcapitolele de venituri ale bugetelor cărora acestea
se cuvin, pānă la data de 30 decembrie 2004.
1.5. Eventualele sume īn numerar īncasate īn data de 31 decembrie 2004
de unităţile trezoreriei statului care nu funcţionează cu
casierii-tezaur se depun la finele zilei la unitatea bancară la care acestea
īşi au deschis contul de disponibil, īn genţi de numerar, sau la cea
mai apropiată unitate a trezoreriei statului cu tezaur din judeţ,
după caz, şi se īnregistrează īn contul 13 "Casa
tranzitorie".
1.6. Casa de Economii şi Consemnaţiuni va stabili īn cursul
lunii decembrie 2004 programul unităţilor din subordine astfel īncāt,
persoanele fizice să aibă posibilitatea să-şi achite
obligaţiile către bugetul de stat, bugetele locale sau către
alte bugete, potrivit Convenţiilor īncheiate īn acest scop cu
unităţile subordonate ale Ministerului Finanţelor Publice, cu
autorităţile administraţiei publice locale sau cu alte
instituţii publice, după caz.
1.7. (1) Veniturile bugetare īncasate īn numerar de către
unităţile vamale īn perioada 31 decembrie 2004 - 2 ianuarie 2005 se
depun la unităţile trezoreriei statului pe data de 3 ianuarie 2005,
pe bază de chitanţe pentru īncasarea de impozite, taxe şi
contribuţii īntocmite distinct pentru data de 31 decembrie 2004 şi
respectiv pentru perioada 1 - 2 ianuarie 2005.
(2) Sumele depuse īn numerar pentru data de 31 decembrie 2004 se
īnregistrează ca venituri bugetare ale anului 2004, cu data de 31
decembrie 2004, iar sumele depuse pentru perioada 1 - 2 ianuarie 2005 se īnregistrează
ca venituri bugetare ale anului 2005, cu data de 3 ianuarie 2005.
CAP. 2
Īncheierea execuţiei bugetare la instituţiile publice
2.1. Ordonatorii de credite bugetare şi conducătorii
compartimentelor financiar-contabile ale instituţiilor publice
răspund pentru asigurarea īncheierii tuturor operaţiunilor financiare
privind īncasările şi plăţile aferente exerciţiului
bugetar al anului 2004, la termenele şi īn condiţiile prevăzute
de reglementările legale īn vigoare şi de prevederile prezentelor
norme metodologice şi vor lua măsuri pentru:
a) utilizarea creditelor bugetare aprobate, pānă la finele anului
2004, īn limita prevederilor şi destinaţiilor din bugetele de
venituri şi cheltuieli şi a creditelor bugetare deschise şi
repartizate, numai pentru cheltuieli angajate, lichidate şi
ordonanţate la plată īn condiţiile legii;
b) repartizarea şi retragerea creditelor bugetare la termenele
stabilite īn prezentele norme metodologice;
c) acordarea sumelor reprezentānd plăţi īn avans precum
şi recuperarea sau justificarea acestora īn conformitate cu prevederile
Hotărārii Guvernului nr. 264/2003, republicată, privind stabilirea
acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor
şi limitelor pentru efectuarea de plăţi īn avans din fonduri
publice, cu modificările şi completările ulterioare;
d) luarea măsurilor necesare pentru lichidarea, pānă la finele
anului, a imobilizărilor de fonduri īn debitori, clienţi şi alte
creanţe şi reconstituirea cu sumele recuperate a plăţilor
de casă efectuate. Eventualele sume care nu pot fi recuperate pānă la
finele anului se virează īn anul 2005 ca venituri la bugetele din care
instituţiile publice sunt finanţate, la subcapitolul "Restituiri
de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi";
e) verificarea zilnică a operaţiunilor privind deschiderea,
repartizarea sau retragerea de credite bugetare, precum şi a
īncasărilor şi plăţilor īnregistrate īn extrasele de cont
emise de unităţile trezoreriei statului şi luarea măsurilor
ce se impun pentru comunicarea şi corectarea īn următoarea zi
lucrătoare a eventualelor sume īnregistrate eronat, īn vederea
asigurării concordanţei datelor din contabilitatea proprie cu cele
din contabilitatea unităţilor trezoreriei statului.
2.2. (1) Ordonatorii principali de credite finanţaţi din
bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele
fondurilor speciale vor deschide, repartiza şi īn cazuri justificate
retrage credite bugetare instituţiilor din subordine, pānă cel mai
tārziu la data de 24 decembrie 2004, inclusiv, asigurāndu-se astfel timpul
necesar efectuării cheltuielilor pānă la finele anului.
După data de 24 decembrie 2004 pot fi deschise credite bugetare
numai pentru operaţiuni privind serviciul datoriei publice sau pentru alte
acţiuni urgente finanţate prin suplimentarea creditelor bugetare din
Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului sau din
Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pe bază de
hotărāri de Guvern aprobate ulterior acestei date.
(2) Creditele bugetare neutilizate pānă la data de 31 decembrie
2004 sunt anulate de drept conform prevederilor art. 61 alin. (3) din Legea nr.
500/2002 privind finanţele publice şi art. 56 alin. (3) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind
finanţele publice locale, aprobată cu modificări prin Legea nr.
108/2004.
2.3. (1) Drepturile salariale cu termene de plată scadente īn luna
decembrie 2004 şi īn zilele de 1 şi 2 ianuarie 2005 se achită de
către instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare
şi de subordonare, pānă la data de 28 decembrie 2004.
O dată cu ridicarea numerarului sau cu virarea salariilor pe card,
după caz, instituţiile publice vor prezenta şi ordinele de
plată pentru achitarea impozitelor şi contribuţiilor datorate,
potrivit legii.
Unităţile trezoreriei statului, la propunerea
instituţiilor publice, vor stabili graficele de eşalonare a
salariilor pentru luna decembrie 2004 şi vor asigura, īmpreună cu
unităţile Băncii Naţionale a Romāniei, sumele īn numerar
necesare achitării drepturilor salariale.
(2) Drepturile salariale aferente lunii decembrie 2004 scadente
după data de 3 ianuarie 2005, inclusiv, se achită din fondurile
prevăzute cu această destinaţie īn bugetele aprobate pentru anul
2005, la termenul care a fost stabilit pentru plata acestora, īn conformitate
cu prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1772/2002, cu
modificările şi completările ulterioare.
Instituţiile publice indiferent de sistemul de finanţare
şi de subordonare care achită salariile īn 2 tranşe lunare, nu
pot propune/aproba modificarea datelor stabilite pentru achitarea drepturilor
salariale aferente lunii decembrie 2004.
(3) Drepturile salariale aferente anului 2004 neplătite pānă
la finele anului, se achită īn anul următor, din fondurile prevăzute
cu această destinaţie īn bugetele aprobate pe anul 2005.
(4) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor care compun sistemul
bugetar, inclusiv ai bugetelor locale, care achită drepturile salariale īn
două tranşe lunare, vor lua măsurile necesare pentru achitarea
acestor drepturi, īncepānd cu anul 2005, atāt pentru personalul
instituţiilor publice pe care le conduc cāt şi pentru cel al
instituţiilor publice subordonate, indiferent de sistemul de
finanţare, īntr-o singură tranşă lunară, īn perioada 5
- 15 a lunii curente pentru luna precedentă, astfel:
a) ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale transmit
propunerile pentru aprobarea datei achitării drepturilor salariale,
direcţiilor generale a finanţelor publice judeţene şi
respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, pānă la data de 20
decembrie 2004.
b) ordonatorii principali de credite ai celorlalte bugete transmit
propunerile pentru aprobarea datei achitării drepturilor salariale,
Ministerului Finanţelor Publice, pānă la data de 20 decembrie 2004.
(5) Data achitării drepturilor salariale pentru personalul
instituţiilor publice prevăzute la alin. (4) lit. a) se aprobă
prin decizie a directorilor executivi ai direcţiilor generale a finanţelor
publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, după caz, iar
data achitării drepturilor salariale pentru personalul instituţiilor
publice prevăzute la alin. (4) lit. b) se aprobă prin ordin al
ministrului finanţelor publice.
2.4. (1) Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat,
bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru
şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate care au aprobat bugetele proprii de venituri
şi cheltuieli şi bugetele ordonatorilor de credite subordonaţi,
pot prezenta Ministerului Finanţelor Publice cererile pentru deschiderea
de credite bugetare aferente lunii ianuarie 2005, īncepānd cu data de 27
decembrie 2004. Cererile pentru deschiderea de credite bugetare, vor fi
īnsoţite de adrese prin care ordonatorii principali de credite
confirmă că bugetele proprii de venituri şi cheltuieli şi
bugetele ordonatorilor de credite subordonaţi au fost aprobate.
(2) Pānă la definitivarea repartizării pe trimestre a
veniturilor şi cheltuielilor bugetelor prevăzute la alin. (1),
ordonatorii principali de credite pot deschide credite bugetare, pe baza
bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate la nivel de an.
(3) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor prevăzute la
alin. (1) care nu au aprobat pānă la finele anului 2004 bugetele proprii
de venituri şi cheltuieli precum şi bugetele ordonatorilor de credite
subordonaţi pot deschide şi repartiza credite bugetare aferente lunii
ianuarie 2005 numai pentru cheltuieli de natura drepturilor salariale, drepturi
cu caracter social, hrană, rambursări de credite, plăţi de
dobānzi şi comisioane la credite, contribuţii şi cotizaţii
la organisme internaţionale, cofinanţarea programelor finanţate
din fonduri externe care impun aceasta, precum şi cheltuieli pentru plata
facturilor la energia termică, energia electrică şi gaze
naturale.
2.5. (1) Avansurile acordate de către instituţiile publice
pentru realizarea unor acţiuni şi categorii de cheltuieli
finanţate din fonduri publice, conform Hotărārii Guvernului nr. 264/2003,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii
prestate, īn condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate
pānă la data de 30 decembrie 2004 de către instituţiile publice
respective, īn conturile de cheltuieli bugetare sau de
disponibilităţi, după caz, din care acestea au fost acordate, īn
scopul reconstituirii plăţilor de casă.
(2) Īn cazul īn care recuperarea avansului acordat este programată
să se efectueze īn anul 2005, potrivit dispoziţiilor legale,
beneficiarul contractual va prezenta, pānă la finele anului 2004, un deviz
justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care confirmă utilizarea
conform destinaţiilor legale a avansului acordat. De asemenea, pentru
avansurile primite īn cadrul unor contracte multianuale, beneficiarul
contractual va prezenta, pānă la finele anului 2004, un deviz justificativ
al cheltuielilor efectuate, prin care confirmă utilizarea integrală
şi potrivit destinaţiilor legale a avansului acordat.
(3) Pentru realizarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare
şi inovare şi a acţiunilor cuprinse īn Planul naţional de
cercetare-dezvoltare şi inovare şi īn programele-nucleu de cercetare,
recuperarea sumelor reprezentānd plăţi īn avans se face īn
conformitate cu prevederile art. 65 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002
privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea
tehnologică, aprobată prin Legea nr. 324/2003 şi respectiv ale
art. 16 alin. (2) din Normele metodologice privind contractarea,
finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor-nucleu de
cercetare-dezvoltare aprobate prin Hotărārea Guvernului nr. 137/2003.
(4) Avansurile acordate pentru realizarea programelor, proiectelor
şi acţiunilor finanţate din īmprumuturi externe contractate,
potrivit legii, de la organisme financiare internaţionale sau din fonduri
externe nerambursabile, se justifică potrivit prevederilor din acordurile
de īmprumut convenite de părţile contractante sau din memorandumurile
de finanţare, după caz.
Recuperarea avansurilor acordate din īmprumuturi externe şi din
fonduri de cofinanţare de la bugetul de stat sau din bugetul local,
după caz, se efectuează potrivit prevederilor din contractele
īncheiate, īn condiţiile acordurilor de īmprumut īncheiate cu organismele
financiare internaţionale.
2.6. Sumele de mandat primite de instituţiile publice de la alte
instituţii publice sau de la agenţi economici vor fi lichidate
pānă cel mai tārziu la data de 30 decembrie 2004, inclusiv, iar sumele
rămase neutilizate vor fi restituite unităţilor de la care au
fost primite. Īn contul "Sume de mandat şi sume īn depozit" pot
fi menţinute sume la finele anului 2004 numai pentru cazurile
prevăzute īn anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice. Menţinerea
sumelor īn contul 50.05 "Sume de mandat şi sume īn depozit"
pentru cazurile prevăzute īn anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice,
nu este obligatorie.
2.7. Sumele īncasate īn contul 50.32 "Disponibil din sume colectate
pentru bugetul de stat", 50.33 "Disponibil din sume colectate pentru
bugetele locale" şi 50.34 "Disponibil din sume colectate pentru
bugetul asigurărilor sociale de stat" pānă la data de 29
decembrie 2004, inclusiv, vor fi virate īn conturile corespunzătoare de
venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale şi bugetului
asigurărilor sociale de stat, după caz, pe data de 30 decembrie 2004.
Eventualele sume īncasate īn aceste conturi īn data de 30 şi 31 decembrie
2004, se virează īn conturile corespunzătoare de venituri ale
bugetului de stat, bugetelor locale şi bugetului asigurărilor sociale
de stat, după caz, pe data de 3 ianuarie 2005 şi reprezintă
venituri ale anului 2005.
2.8. (1) Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale şi locale, precum şi
instituţiile subordonate acestora au obligaţia de a analiza
componenta sumelor aflate īn soldul conturilor 50.01 "Disponibil din
fonduri cu destinaţie specială ale ministerelor şi
instituţiilor subordonate" şi 50.02 "Disponibil din fonduri
cu destinaţie specială ale instituţiilor publice de subordonare
locală" deschise la unităţile trezoreriei statului, avānd
īn vedere că īn aceste conturi pot rămāne la finele anului numai sume
aferente fondurilor de stimulare a personalului, constituite īn condiţiile
legii, precum şi sume pentru care reportarea īn anul următor este
prevăzută de legislaţia īn vigoare. Pānă la data de 29
decembrie 2004, instituţiile publice vor prezenta unităţilor
trezoreriei statului la care au deschise conturile 50.01 "Disponibil din
fonduri cu destinaţie specială ale ministerelor şi
instituţiilor subordonate" şi 50.02 "Disponibil din fonduri
cu destinaţie specială ale instituţiilor publice de subordonare
locală", după caz, componenta sumelor aflate īn sold şi
temeiul legal īn baza căruia acestea se pot reporta īn anul următor.
(2) Īn situaţia īn care īn conturile prevăzute la alin. (1) au
fost īncasate sume de la bugetul de stat, bugetele locale sau de la alte
bugete, care au rămas neutilizate, acestea se restituie pānă la data
de 28 decembrie 2004 īn conturile de cheltuieli bugetare sau de
disponibilităţi, după caz, din care au fost īncasate, dacă
legea nu prevede altfel.
(3) Eventualele sume īncasate īn conturile 50.01 "Disponibil din
fonduri cu destinaţie specială ale ministerelor şi
instituţiilor subordonate" şi 50.02 "Disponibil din fonduri
cu destinaţie specială ale instituţiilor publice de subordonare
locală" īn baza unor acte normative īn vigoare, pentru care nu se
prevede reportarea, precum şi cele care nu se reportează din oficiu,
rămase după efectuarea operaţiunilor de restituire
prevăzute la alin. (2) vor fi virate de către instituţiile
publice respective, după caz, ca venituri la bugetele din care acestea
sunt īncasate, la subcapitolul "Īncasări din alte surse",
pānă la data de 30 decembrie 2004.
2.9. (1) Se reportează din oficiu disponibilităţile
instituţiilor publice provenite din contravaloarea īn lei a ajutoarelor
externe, fondurile nerambursabile externe pentru finanţarea unor
obiective, precum şi disponibilităţile din fondurile publice
destinate cofinanţării contribuţiei financiare a
Comunităţii Europene rămase la finele exerciţiului bugetar
al anului 2004, īn conturile structurilor de implementare.
(2) Donaţiile şi sponsorizările rămase neutilizate
la finele anului se reportează īn anul următor conform prevederilor
Normelor metodologice privind modul de īncasare şi utilizare a fondurilor
băneşti primite sub forma donaţiilor şi
sponsorizărilor de către instituţiile publice aprobate prin
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1661 bis/2003.
2.10. Soldurile conturilor 50.72 "Disponibil din fondul
naţional pentru dezvoltare regională" şi 50.73
"Disponibil din fondul pentru dezvoltare regională" rămase
la finele anului 2004 se reportează īn anul următor.
2.11. Instituţiile publice
fără personalitate juridică au obligaţia de a vira
pānă la data de 28 decembrie 2004 īn conturile instituţiilor publice
cu personalitate juridică ierarhic superioare, sumele aflate īn soldul
conturilor 50.14 "Disponibil pentru finanţarea unităţilor
Ministerului Apărării Naţionale", 50.15 "Disponibil al
instituţiilor publice fără personalitate juridică de
subordonare centrală sau locală", 50.25 "Disponibil al
instituţiilor publice ale administraţiei publice centrale
finanţate integral din venituri proprii", 50.28 "Disponibil al
instituţiilor publice ale administraţiei publice locale
finanţate integral din venituri proprii", 50.09 "Disponibil al
instituţiilor publice subvenţionate din bugetul de stat" şi
50.10 "Disponibil al instituţiilor publice subvenţionate din
bugetul local", 50.46 "Disponibil pentru finanţarea
activităţii de bază a instituţiilor de
īnvăţămānt superior", după caz.
2.12. (1) Instituţiile publice vor lua măsurile necesare
pentru restituirea pānă la data de 28 decembrie 2004, īn conturile din
care au fost acordate, a acreditivelor īn lei deschise pentru procurări de
bunuri, rămase neutilizate pānă la finele anului 2004. Cu sumele
restituite vor fi reconstituite plăţile de casă, la
subdiviziunile de cheltuieli bugetare de la care acestea au fost constituite.
(2) Acreditivele īn valută, deschise de către
instituţiile publice pentru decontarea importurilor īn curs de derulare
şi comisioanele īn valută aferente acestora, se menţin īn continuare
pānă la lichidarea contractelor īncheiate. Sumele īn valută
rămase nefolosite după terminarea contractelor se virează la
rezerva valutară a statului īn termen de 5 zile de la īncheierea
importurilor iar contravaloarea īn lei se restituie la bugetele din care
acestea s-au constituit, la subcapitolul "Restituiri de fonduri din
finanţarea bugetară a anilor precedenţi".
2.13. (1) Valuta achiziţionată de către instituţiile
publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale şi
bugetele locale pentru efectuarea de cheltuieli, rămasă
neutilizată la finele anului, se schimbă īn lei pānă la data de
28 decembrie 2004 prin societăţile bancare prin care aceasta a fost
achiziţionată, iar cu contravaloarea īn lei se reconstituie
plăţile de casă, la subdiviziunile corespunzătoare de
cheltuieli.
Pānă la acelaşi termen instituţiile publice
menţionate mai sus vor ceda la rezerva valutară a statului sumele
reprezentānd venituri bugetare īncasate īn valută, iar contravaloarea īn
lei a sumelor respective se virează īn conturile bugetelor cărora se
cuvin, deschise la unităţile trezoreriei statului.
(2) Instituţiile publice prevăzute la alin. (1) pot
păstra la finele anului 2004, īn conturile deschise la societăţi
bancare numai valuta procurată īn scopul rambursării la extern a
ratelor la īmprumuturi externe guvernamentale şi plăţii
dobānzilor sau comisioanelor aferente acestora, cu termene scadente pānă
la data de 14 ianuarie 2005, sumele aferente acreditivelor deschise pentru
importuri īn curs de derulare prevăzute la pct. 2.12 (2) precum şi
donaţiile sau sponsorizările primite īn valută din care se
efectuează plăţi īn valută, conform prevederilor Normelor
metodologice privind modul de īncasare şi utilizare a fondurilor
băneşti primite sub forma donaţiilor şi
sponsorizărilor de către instituţiile publice aprobate prin
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1661 bis/2003.
2.14. Instituţiile publice şi activităţile
finanţate integral din venituri proprii pot păstra la finele anului
īn conturi deschise la societăţi bancare, valuta īncasată din
donaţii şi sponsorizări, din contravaloarea bunurilor livrate,
serviciilor prestate sau lucrărilor executate, potrivit prevederilor pct.
9.5.4. din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea
resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 201/2003, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor
publice nr. 1235/2003, precum şi valuta cumpărată pentru
achitarea obligaţiilor de plată īn valută cu termene scadente
pānă la data de 14 ianuarie 2005.
2.15. Garanţiile īn valută depuse la unităţile
vamale, aflate īn conturi deschise la societăţi bancare, se reportează
īn anul următor pentru a fi utilizate īn scopul pentru care au fost
constituite.
2.16. (1) Disponibilităţile īn valută procurate din
credite bugetare rămase la finele anului 2004 īn conturile
reprezentanţelor diplomatice şi comerciale ale Romāniei din
străinătate se reportează īn anul următor şi se
regularizează cu bugetul de stat, de către Ministerul Afacerilor
Externe şi de către celelalte ministere care finanţează
cheltuieli de această natură, astfel:
- īn termen de 45 de zile, pentru reprezentanţele din Europa;
- īn termen de 60 de zile, pentru reprezentanţele din celelalte
continente.
Contravaloarea īn lei a sumelor īn valută existente la data de 31
decembrie 2004, calculată la cursul de schimb valutar comunicat de Banca
Naţională a Romāniei pentru data efectuării operaţiunii de
regularizare, se virează de către Ministerul Afacerilor Externe
şi de către celelalte ministere, din creditele bugetare aprobate
pentru anul 2005, īn contul 20.22.01.05 "Restituiri de fonduri din
finanţarea bugetară a anilor precedenţi" deschis la
Direcţia trezorerie şi contabilitate publică a municipiului
Bucureşti.
(2) Taxele consulare īncasate īn valută pentru serviciile prestate
īn străinătate rămase la finele anului 2004 īn conturile
misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare se virează pānă la
data de 14 ianuarie 2005 īn contul de valută deschis pe seama Ministerului
Afacerilor Externe la banca comercială. Īn termen de 5 zile
lucrătoare de la īncasare, Ministerul Afacerilor Externe va dispune cedarea
la rezerva valutară a statului a taxelor consulare, iar echivalentul īn
lei al acestora se virează la bugetul de stat īn contul 20.21.01.04
"Taxe consulare".
(3) Reprezentanţele diplomatice şi comerciale ale Romāniei din
străinătate aplică prevederile prezentelor norme metodologice cu
privire la plata salariilor, īncasarea sumelor de la debitori, plata
obligaţiilor pentru achiziţii de bunuri şi servicii.
2.17. (1) Disponibilităţile instituţiilor publice
finanţate integral din venituri proprii, precum şi
disponibilităţile rezultate din execuţia bugetelor
activităţilor finanţate integral din venituri proprii,
rămase la finele anului 2004 īn soldul conturilor 50.25 "Disponibil
al instituţiilor publice ale administraţiei publice centrale
finanţate integral din venituri proprii", 50.28 "Disponibil al
instituţiilor publice ale administraţiei publice locale
finanţate integral din venituri proprii", 50.03 "Disponibil din
venituri proprii ale ministerelor şi instituţiilor de subordonare
centrală" şi 50.04 "Disponibil din venituri proprii ale
instituţiilor de subordonare locală", după caz, se
reportează īn anul următor cu aceeaşi destinaţie.
(2) Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al
Municipiului Bucureşti, după caz, pot hotărī īn condiţiile
art. 66 alin. (3) şi ale art. 67 alin. (4) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice
locale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/2004, preluarea ca
venit la bugetul local, īn contul 21.21.02.12 "Vărsăminte din
disponibilităţile instituţiilor publice şi
activităţilor autofinanţate", a excedentelor rezultate din
execuţia bugetelor instituţiilor publice subordonate, finanţate
integral din venituri proprii, existente la finele anului 2004 īn soldul
contului 50.28 "Disponibil al instituţiilor publice ale
administraţiei publice locale finanţate integral din venituri
proprii" precum şi a excedentelor rezultate din execuţia
bugetelor de venituri şi cheltuieli ale activităţilor finanţate
integral din venituri proprii, existente īn soldul contului 50.04
"Disponibil din venituri proprii ale instituţiilor de subordonare
locală" deschise pe seama instituţiilor publice şi
serviciilor publice subordonate.
2.18. (1) Excedentele rezultate din execuţia bugetelor
instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi
subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau bugetele locale, după
caz, rămase după rezervarea īn conturile prevăzute īn Ordinul
ministrului finanţelor publice nr. 1661 bis/2003 a donaţiilor şi
sponsorizărilor neutilizate la finele anului 2004, se regularizează
la finele anului 2004 cu bugetele respective, īn limita sumelor primite de la
aceste bugete, după cum urmează:
- subvenţiile care au fost acordate direct de către
ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului
asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, se restituie
pānă la data de 29 decembrie 2004 īn conturile acestora, din care sumele
respective au fost primite, deschise la Direcţia trezorerie şi
contabilitate publică a municipiului Bucureşti.
- subvenţiile care au fost acordate de către ordonatorii
secundari de credite, se restituie īn conturile acestora deschise la
unităţile trezoreriei statului, pānă la data de 30 decembrie
2004.
(2) Īn termenele prevăzute la alin. (1) se regularizează
şi excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor
publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de
la bugetele locale.
(3) Disponibilităţile rămase īn contul instituţiilor
publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de
la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele
fondurilor speciale sau bugetele locale după efectuarea operaţiunilor
de regularizare īn limita subvenţiilor primite, se reportează īn anul
următor cu aceeaşi destinaţie.
2.19. Sumele rămase neutilizate īn contul 50.47 "Disponibil
din alocaţii bugetare cu destinaţie specială" determinate
ca diferenţă īntre sumele primite cu destinaţie specială de
la bugetul de stat şi bugetele locale, de către instituţiile
sanitare publice, şi plăţile de casă efectuate pe
destinaţiile pentru care acestea au fost alocate, se regularizează cu
bugetele din care au fost primite pānă la data de 29 decembrie 2004.
După efectuarea operaţiunilor de regularizare cu bugetele din
care au fost īncasate sumele primite cu destinaţie specială, contul
50.47 "Disponibil din alocaţii bugetare cu destinaţie
specială" deschis pe seama instituţiilor sanitare publice nu va
prezenta sold.
2.20. Disponibilităţile aflate īn soldul contului 50.41
"Disponibil din venituri proprii din activitatea sanitară conform
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002" se
reportează īn anul următor cu aceeaşi destinaţie.
2.21. Instituţiile de īnvăţămānt superior de stat
aflate īn coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării
finanţate īn condiţiile Legii nr. 84/1995, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, reportează īn anul
următor disponibilităţile rămase īn conturile 50.46
"Disponibil pentru finanţarea activităţii de bază a
instituţiilor de īnvăţămānt superior" şi
respectiv 50.47 "Disponibil din alocaţii bugetare cu destinaţie
specială" reprezentānd sume alocate de la bugetul de stat pentru
burse, alte forme de protecţie socială şi pentru realizarea unor
obiective de investiţii.
Celelalte alocaţii de la bugetul de stat rămase neutilizate la
finele anului 2004 īn soldul contului 50.47 "Disponibil din alocaţii
bugetare cu destinaţie specială" se restituie de fiecare
instituţie de īnvăţămānt superior, pānă cel mai tārziu
la 14 ianuarie 2005, la bugetul de stat pe anul 2005, īn contul 20.22.01.05
"Restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor
precedenţi" deschis la Direcţia trezorerie şi contabilitate
publică a municipiului Bucureşti.
Instituţiile de īnvăţămānt superior publică,
potrivit legii, indicatorii sintetici ai execuţiei bugetare anuale
potrivit modelului prevăzut īn anexa nr. 4 la prezentele norme metodologice.
2.22. Instituţiile publice de cultură restituie, pānă la
data de 28 decembrie 2004, alocaţiile primite de la bugetul de stat sau de
la bugetele locale, după caz, aferente obligaţiilor ori programelor
minimale stabilite prin contracte şi nerealizate, potrivit prevederilor
art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/1996, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 86/1996.
Cu sumele restituite, ordonatorii principali şi secundari de
credite, după caz, vor reconstitui plăţile de casă pe anul
2004 īn conturile din care au fost acordate alocaţiile respective.
2.23. Structurile sportive de drept privat fără scop lucrativ
şi Comitetul Olimpic Romān au obligaţia să restituie sumele
rămase neutilizate din transferurile primite de la bugetul de stat, prin
virarea acestor sume īn contul Agenţiei Naţionale pentru Sport,
deschis la Direcţia trezorerie şi contabilitate publică a
municipiului Bucureşti din care sumele respective au fost īncasate.
Această operaţiune se efectuează pānă la data de 28
decembrie 2004.
Sumele de restituit se stabilesc ca diferenţe īntre transferurile
primite şi totalul plăţilor de casă efectuate pentru
finanţarea programelor sportive de utilitate publică, potrivit
contractelor privind finanţarea programelor sportive aprobate pe anul
2004, īncheiate īn conformitate cu prevederile art. 69 din Legea educaţiei
fizice şi sportului nr. 69/2000.
2.24. Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării īn
Industrie şi celelalte instituţii implicate īn procesul de
privatizare care īncasează venituri din vānzarea acţiunilor emise de
societăţile comerciale şi din dividende, precum şi
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului īntocmesc şi
anexează contul de execuţie al veniturilor şi cheltuielilor
efectuate ca anexă la situaţiile financiare īntocmite la finele anului
2004.
III. Regularizări financiare cu bugetul de stat şi bugetele
locale de către regiile autonome, societăţile sau companiile
naţionale şi societăţile comerciale
3.1. (1) Regiile autonome, societăţile sau companiile
naţionale şi societăţile comerciale care au beneficiat īn
anul 2004 de subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat sau de la
bugetele locale, după caz, au obligaţia de a verifica, pe baza
deconturilor definitive, dacă alocaţiile bugetare primite sunt
justificate şi īn cazul īn care se constată că s-au primit sume
īn plus acestea vor fi restituite bugetului de stat sau bugetelor locale pe
anul 2005, după caz, īn conturile 20.22.01.05 "Restituiri de fonduri
din finanţarea bugetară a anilor precedenţi" pentru bugetul
de stat şi respectiv 21.22.02.05 "Restituiri de fonduri din
finanţarea bugetară a anilor precedenţi" pentru bugetele
locale, pānă la data de 31 ianuarie 2005, dacă legea nu prevede
altfel.
(2) Regiile autonome, societăţile comerciale, serviciile
publice de interes local şi agenţii economici care au beneficiat de
subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif
pentru energia termică livrată populaţiei, acordate īn avans īn
temeiul art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 162/1999, aprobată prin Legea nr. 328/2002, restituie la bugetul local
eventualele sume īncasate īn plus, determinate pe baza deconturilor
justificative pe luna decembrie 2004, pānă la data de 17 ianuarie 2005, īn
condiţiile legii. Sumele īncasate īn plus se restituie īn contul de
venituri al bugetului local 21.22.02.05 "Restituiri de fonduri din
finanţarea bugetară a anilor precedenţi".
Īn termen de 3 zile lucrătoare de la īncasarea sumelor īn contul
21.22.02.05 "Restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a
anilor precedenţi", ordonatorii principali de credite ai bugetelor
locale vor restitui sumele respective la bugetul de stat īn contul 20.22.01.05
"Restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor
precedenţi", dacă sumele din care s-au acordat avansurile au fost
alocate de la bugetul de stat.
(3) Ordonatorii principali de credite din bugetele cărora s-au
acordat īn anul 2004 alocaţii de la bugetul de stat sau bugetele locale,
după caz, precum şi organele de control abilitate de lege au
obligaţia sa verifice pānă la data de 31 ianuarie 2005, pe baza
deconturilor anuale definitive dacă subvenţiile sau transferurile
acordate regiilor autonome, societăţilor sau companiilor
naţionale şi societăţilor comerciale sunt justificate,
şi să dispună acestora restituirea eventualelor sume īncasate īn
plus, īn conturile de venituri bugetare prevăzute la alin. (1), īn termen
de 2 zile lucrătoare de la constatare.
3.2. (1) Īn aplicarea prevederilor art. 145 alin. (13) din Codul fiscal,
aprobat prin Legea nr. 571/2003, agenţii economici īnregistraţi la
organele fiscale ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată,
care au primit īn anul 2004 alocaţii de la bugetul de stat sau de la
bugetele locale, după caz, destinate realizării obiectivelor proprii
de investiţii īşi exercită dreptul de deducere a taxei pe
valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor
achiziţionate, īn condiţiile legii.
Sumele deduse īn anul 2004 cu care au fost reīntregite
disponibilităţile de investiţii se īnregistrează ca
reconstituiri de plăţi īn conturile de cheltuieli bugetare sau de
disponibilităţi, după caz, deschise la unităţile
trezoreriei statului şi se utilizează numai pentru plăţile
aferente aceluiaşi obiectiv de investiţii, pānă la finele anului
2004.
(2) Sumele deduse reprezentānd taxa pe valoarea adăugată
aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate īn luna
decembrie 2004, pentru investiţii proprii finanţate din sume de la
bugetul de stat sau bugetele locale se virează de către agenţii
economici respectivi la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz,
īn conturile 20.22.01.05 "Restituiri de fonduri din finanţarea
bugetară a anilor precedenţi" şi, respectiv, 21.22.02.05
"Restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor
precedenţi", la data de 25 ianuarie 2005.
3.3. Regiile autonome şi societăţile comerciale sau
companiile naţionale cărora li s-au preluat credite neperformante
pentru investiţii īn baza Legii nr. 7/1992 au obligaţia să
ramburseze creditele respective, din resursele financiare destinate
finanţării investiţiilor rămase disponibile la finele
anului 2004.
Rambursarea sumelor cuvenite statului se efectuează īn contul 50.18
"Disponibil din sumele īncasate din reactivarea şi rambursarea
obligaţiilor rezultate din aplicarea Legii nr. 7/1992", deschis la unităţile
trezoreriei statului ale municipiilor reşedinţă de judeţ,
pe seama Ministerului Finanţelor Publice.
Societăţile bancare īn a căror evidenţă sunt
īnregistrate credite neperformante, precum şi organele de control ale
Ministerului Finanţelor Publice vor verifica la fiecare agent economic, īn
termen de 20 zile de la data īncheierii şi depunerii bilanţului
contabil pe anul 2004, posibilităţile de reactivare a debitelor prin
identificarea şi preluarea unor noi surse disponibile īn contul creditelor
neperformante.
IV. Īncheierea execuţiei bugetelor locale
4.1. (1) Primăriile sectoarelor municipiului Bucureşti vor lua
măsuri pentru virarea, pānă la data de 30 decembrie 2004, a soldului
contului 50.83 "Disponibil din venituri īncasate pentru bugetul
Capitalei" īn conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului
Consiliului General al municipiului Bucureşti deschis la Direcţia
trezorerie şi contabilitate publică a municipiului Bucureşti.
(2) Īn scopul cuprinderii īn execuţia bugetului Consiliului General
al municipiului Bucureşti pe anul 2004 a veniturilor bugetare īncasate īn
contul 50.83 "Disponibil din venituri īncasate pentru bugetul
Capitalei" īn zilele de 30 şi 31 decembrie 2004, trezoreriile
sectoarelor municipiului Bucureşti vor īnchide acest cont, cu data de 31
decembrie 2004, prin creditul contului 63 "Decontări privind
execuţia bugetului Capitalei". Pentru această operaţiune,
trezoreriile sectoarelor municipiului Bucureşti vor transmite Direcţiei
trezorerie şi contabilitate publică a municipiului Bucureşti, un
exemplar din nota contabilă īmpreună cu Situaţia veniturilor
īncasate īn contul 50.83 "Disponibil din venituri īncasate pentru bugetul
Capitalei" īn zilele de 30 şi 31 decembrie 2004, cu
desfăşurare pe capitole şi subcapitole de venituri, care va fi
īntocmită şi semnată de persoanele autorizate ale
primăriilor de sector.
(3) Direcţia trezorerie şi contabilitate publică a
municipiului Bucureşti, pe baza notelor contabile transmise de
trezoreriile sectoarelor municipiului Bucureşti şi a situaţiilor
anexate, īnregistrează cu data de 31 decembrie 2004 īn execuţia
bugetului propriu al municipiului Bucureşti veniturile respective,
creditānd contul 21 "Veniturile bugetului local" (pe subdiviziunile
clasificaţiei bugetare) prin debitul contului 63 "Decontări
privind execuţia bugetului Capitalei".
(4) La data de 3 ianuarie 2005, trezoreriile sectoarelor municipiului
Bucureşti virează cu ordin de plată pentru trezoreria statului
(OPHT) soldul contului 63 "Decontări privind execuţia bugetului
Capitalei" īn contul deschis la BNR-SMB, pe seama Direcţiei
trezorerie şi contabilitate publică a municipiului Bucureşti. La
primirea sumelor, Direcţia trezorerie şi contabilitate publică a
municipiului Bucureşti creditează contul 63 "Decontări
privind execuţia bugetului Capitalei" prin debitul contului 60
"Cont curent al trezoreriei la Banca Naţională a Romāniei".
4.2. Instituţiile publice care au īncasat īn anul 2004 sume din
bugetul propriu al judeţului sau al municipiului Bucureşti, după
caz, īn contul 50.26 "Disponibil din bugetul consiliului
judeţean/Consiliului General al municipiului Bucureşti" vor
restitui cu ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT) sumele
rămase disponibile la finele anului īn conturile din care acestea au fost
primite, pānă la data de 29 decembrie 2004.
4.3. Eventualele sume rămase neutilizate la finele anului 2004 īn
contul 50.02.10 "Disponibil provenit din fondul de rulment al
instituţiilor, serviciilor publice şi agenţilor economici de
subordonare locală, pentru efectuarea de investiţii" se
restituie de către titularii contului, pānă la data de 30 decembrie
2004, īn contul 50.39 "Disponibil din fondul de rulment constituit la
nivelul unităţii administrativ-teritoriale".
4.4. (1) Donaţiile şi sponsorizările primite de
unităţile administrativ-teritoriale rămase neutilizate la finele
anului 2004 se transferă pe bază de ordin de plată pentru
trezoreria statului (OPHT) din contul corespunzător de cheltuieli bugetare
īn contul 50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizări
rămase neutilizate la finele anului", pānă la data de 30
decembrie 2004.
Cuantumul donaţiilor şi sponsorizărilor rămase
neutilizate se determină ca diferenţă īntre sumele īncasate din
donaţii şi sponsorizări īn contul de venituri al bugetului local
21.40.02.01 "Donaţii şi sponsorizări" şi
plăţile efectuate īn limita acestora de la capitolele de cheltuieli
corespunzătoare, potrivit clauzelor din actele de
donaţie/sponsorizare.
(2) La ordinul de plată pentru trezoreria statului (OPHT) prin care
se face transferul donaţiilor/sponsorizărilor īn contul 50.07
"Disponibil din donaţii şi sponsorizări rămase
neutilizate la finele anului", deschis la Trezoreria Statului,
unităţile administrativ-teritoriale vor anexa Contul de execuţie
a donaţiilor/sponsorizărilor primite şi utilizate īn anul 2004,
īntocmite pe modelul prevăzut īn anexa nr. 3 la Normele metodologice
privind modul de īncasare şi utilizare a fondurilor băneşti
primite sub forma donaţiilor şi sponsorizărilor de către
instituţiile publice, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor
publice nr. 1661 bis/2003.
Soldul donaţiilor şi/sau sponsorizărilor rămase
neutilizate la finele anului 2004, īnscris īn Contul de execuţie a
donaţiilor/sponsorizărilor primite şi utilizate īn anul 2004,
trebuie să coincidă cu suma care se transferă pānă la data
de 30 decembrie 2004 īn contul 50.07 "Disponibil din donaţii şi
sponsorizări rămase neutilizate la finele anului".
(3) Utilizarea īn anul 2005 a donaţiilor/sponsorizărilor
rămase neutilizate la finele anului 2004 se efectuează din contul
50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizări rămase
neutilizate la finele anului", pe destinaţiile stabilite de
transmiţător şi la subdiviziunile de cheltuieli bugetare
corespunzătoare.
(4) Donaţiile şi/sau sponsorizările, rămase
neutilizate la finele anului bugetar īn conturile īn valută deschise la
societăţi bancare pe numele unităţilor
administrativ-teritoriale, se utilizează īn anul următor din acelaşi
cont, pe destinaţiile stabilite de transmiţător.
(5) Donaţiile şi/sau sponsorizările primite īn cursul
lunii decembrie 2004, cu care nu mai pot fi majorate bugetele de venituri
şi cheltuieli ale unităţilor administrativ-teritoriale şi
īn consecinţă nu mai pot fi utilizate īn cursul anului 2004, vor fi
īncasate de către acestea īn contul 50.06 "Sume de mandat şi īn
depozit ale instituţiilor publice de subordonare locală" deschis
la unităţile trezoreriei statului sau īn contul de valută
deschis la bancă, după caz, urmānd ca virarea sumelor respective īn
contul de venituri bugetare corespunzător şi majorarea creditelor
bugetare, īn scopul efectuării de cheltuieli, să se realizeze īn
primele 10 zile ale anului 2005.
Donaţiile şi sponsorizările primite de
unităţile administrativ-teritoriale rămase neutilizate la finele
anului 2004 se transferă pe bază de ordin de plată pentru
trezoreria statului (OPHT) din contul corespunzător de cheltuieli bugetare
īn contul 50.07 "Disponibil din donaţii şi sponsorizări rămase
neutilizate la finele anului".
4.5. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale care au
primit īn cursul anului 2004 subvenţii de la bugetul de stat sau de la
bugetul asigurărilor pentru şomaj restituie pānă la data de 29
decembrie 2004 sumele rămase neutilizate la finele anului, īn conturile
ordonatorilor principali de credite ai bugetelor din care acestea au fost
īncasate.
Sumele care se restituie se determină ca diferenţă īntre
subvenţiile primite, īnregistrate la subcapitole de venituri: 37.02.02
"Subvenţii primite de bugetele locale pentru retehnologizarea
centralelor termice şi electrice de termoficare", 37.02.03
"Subvenţii primite de bugetele locale pentru investiţii
finanţate parţial din īmprumuturi externe", 37.02.07
"Subvenţii primite de bugetele locale pentru dezvoltarea sistemului
energetic", 37.02.08 "Subvenţii primite de bugetele locale
pentru drumuri judeţene, comunale şi pentru străzile care se vor
amenaja īn perimetrele destinate construcţiilor de cvartale de
locuinţe noi īn localităţi rurale şi urbane", 37.02.09
"Subvenţii primite de bugetele locale pentru finanţarea
drepturilor acordate persoanelor cu handicap", 37.02.11
"Subvenţii primite de bugetele locale pentru finanţarea
elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale
şi a regulamentelor locale de urbanism", 37.02.12
"Subvenţii primite de bugetele locale pentru aeroporturi de interes
local", 37.02.13 "Subvenţii primite din Fondul de
intervenţie", 37.02.14 "Subvenţii primite pentru
finanţarea programului de pietruire a drumurilor comunale şi alimentare
cu apă a satelor", 37.02.15 "Subvenţii primite pentru
finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al
construcţiilor existente cu destinaţie de locuinţă",
37.02.16 "Subvenţii primite pentru lucrări de cadastru
imobiliar", 37.02.18 "Subvenţii primite de bugetele locale
pentru asigurarea securităţii turiştilor şi salvare īn
munţi" şi 39.02.02 "Subvenţii primite de la bugetul
asigurărilor pentru şomaj pentru finanţarea programelor pentru
ocuparea temporară a forţei de muncă" şi
plăţile de casă efectuate īn limita acestora.
Īn acest scop, unităţile administrativ-teritoriale
prezintă unităţilor trezoreriei statului la care au conturile
deschise, ordine de plată pentru trezoreria statului (OPHT) īntocmite
distinct pentru restituirea către bugetul de stat sau către bugetul
asigurărilor pentru şomaj a fiecărui tip de subvenţie
primită, la care se anexează contul de execuţie a cheltuielilor
efectuate din subvenţiile primite īn anul 2004, pe baza căruia are
loc operaţiunea de regularizare.
4.6. Sumele defalcate din impozitul pe venit pentru bugetele locale
alocate pentru: protecţie socială privind asigurarea ajutorului
social acordat potrivit Legii nr. 416/2001, asigurarea ajutorului pentru
īncălzirea locuinţei precum şi pentru susţinerea sistemului
de protecţie a persoanelor cu handicap; finanţarea instituţiilor
de cultură şi plata contribuţiilor pentru personalul neclerical
angajat īn unităţile de cult din ţară, īncasate de bugetele
locale īn anul 2004 peste nivelul plăţilor de casă efectuate,
potrivit legii, se restituie la bugetul de stat īn contul 20.07.01.02
"Sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor
locale", pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului
(OPHT), pānă la data de 29 decembrie 2004.
La ordinul de plată pentru trezoreria statului (OPHT),
autorităţile administraţiei publice locale anexează contul
de execuţie a cheltuielilor efectuate potrivit legii din sume defalcate
din impozitul pe venit pentru bugetele locale pe anul 2004.
4.7. (1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru
subvenţionarea energiei termice livrate populaţiei īncasate īn
bugetele locale, īn anul 2004, peste nivelul plăţilor de casă
efectuate, potrivit legii, se restituie la bugetul de stat īn contul 20.13.01.05
"Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru
subvenţionarea energiei termice livrată populaţiei", pe
bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT), pānă
la data de 29 decembrie 2004.
Eventualele economii īnregistrate la sumele defalcate din taxa pe
valoarea adăugată pentru subvenţionarea energiei termice livrate
populaţiei, ca urmare a aplicării prevederilor art. 3 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2001 privind
reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare īn vederea
furnizării energiei termice şi a gazelor naturale pentru
populaţie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 84/2002, se
utilizează pentru retehnologizarea instalaţiilor pentru producerea
şi/sau distribuţia energiei termice.
(2) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate
finanţării cheltuielilor instituţiilor de
īnvăţămānt preuniversitar de stat, inclusiv pentru drepturile
privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii
din clasele I - IV din īnvăţămāntul de stat, precum şi
pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat cu program
normal de 4 ore, creşelor şi centrelor judeţene şi locale
de consultanţă agricolă, precum şi cele destinate
susţinerii sistemului de protecţie a copilului īncasate īn bugetele
locale īn anul 2004 peste nivelul plăţilor de casă efectuate
potrivit legii din acestea, se restituie la bugetul de stat īn contul
20.13.01.04 "Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru
instituţiile de īnvăţămānt preuniversitar de stat,
creşe, centre judeţene şi locale de consultanţă
agricolă, precum şi pentru susţinerea sistemului de
protecţie a copilului" din care aceste sume au fost īncasate, pe
bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT), pānă
la data de 29 decembrie 2004. La ordinele de plată pentru trezoreria
statului (OPHT) prin care se efectuează regularizarea,
autorităţile administraţiei publice locale vor anexa conturile
de execuţie ale cheltuielilor suportate potrivit legii din sumele
defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2004.
4.8. Īn cazul īn care operaţiunile de regularizare prevăzute
la pct. 4.5 - 4.7 determină gol temporar de casă al bugetului local,
unităţile trezoreriei statului, pe baza ordinelor de plată
pentru trezoreria statului (OPHT) īntocmite de către unităţile
administrativ-teritoriale, vor transfera suma corespunzătoare golului de
casă astfel creat, din contul 50.39 "Disponibil din fondul de rulment
constituit la nivelul unităţii administrativ-teritoriale" īn contul
de venituri al bugetului local 21.46.02 "Sume din fondul de rulment pentru
acoperirea golurilor temporare de casă".
4.9. (1) Eventualele cote defalcate din impozitul pe venit care nu au
fost alocate la bugetele locale ca urmare a neachitării obligaţiilor
către furnizorii de energie termică livrată populaţiei, īn
conformitate cu prevederile art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 115/2001 privind reglementarea unor
măsuri de asigurare a fondurilor necesare īn vederea furnizării energiei
termice şi a gazelor naturale pentru populaţie, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 84/2002, se rezervă de către
unităţile trezoreriei statului la finele anului, īn contul 50.02.07
"Disponibil cu destinaţie specială din cote defalcate din
impozitul pe venit care urmează a fi alocate bugetelor locale".
Operaţiunea de rezervare se efectuează pe bază de
notă contabilă, potrivit următoarei operaţiuni contabile:
20.07.01.01 "Cote
defalcate din impozitul = 50.02.07 "Disponibil cu
pe
venit"
destinaţie specială
din
cote
defalcate din
impozitul
pe venit care
urmează a fi alocate
bugetelor
locale"
(2) Virarea īn contul de venituri al bugetelor locale 21.31.02.01
"Cote defalcate din impozitul pe venit" a cotelor defalcate din
impozitul pe venit rezervate īn contul 50.02.07 "Disponibil cu
destinaţie specială din cote defalcate din impozitul pe venit care
urmează a fi alocate bugetelor locale" se efectuează numai cu
condiţia prezentării de către unităţile administrativ-teritoriale
a ordinelor de plată pentru trezoreria statului (OPHT) prin care acestea
īşi achită obligaţiile de plată către furnizorii de
energie termică.
4.10. Pānă la data de 29 decembrie 2004, consiliile judeţene
vor repartiza sumele rămase neutilizate īn soldul contului 30.24
"Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea
bugetelor locale", pe baza criteriilor aprobate prin lege, pentru bugetele
locale sau pentru bugetul propriu, după caz.
La finele anului 2004, īn soldul contului 30.24 "Disponibil din
cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor
locale", pot rămāne numai eventualele cote defalcate din impozitul pe
venit care, după intrarea īn vigoare a prevederilor din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 81/2003 pentru modificarea unor reglementări
privind acordarea de ajutoare pentru īncălzirea locuinţei şi
asigurarea fondurilor necesare īn vederea furnizării energiei termice
şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele
măsuri pentru īntărirea disciplinei financiare, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 525/2003, nu au fost alocate bugetelor locale ca
urmare a neachitării de către acestea a obligaţiilor către
furnizorii de energie termică livrată populaţiei, īn
condiţiile legii.
4.11. După efectuarea operaţiunilor de regularizare prevăzute
la pct. 4.2 - 4.10, autorităţile administraţiei publice locale
īmpreună cu unităţile trezoreriei statului vor stabili
rezultatul execuţiei bugetelor locale la finele anului, potrivit
următorului mecanism:
4.11.1. Stabilirea rezultatului execuţiei bugetului local
4.11.1.1. Īn situaţia īn care veniturile sunt mai mari decāt
cheltuielile bugetului local:
a) Reīntregirea fondului de rulment al unităţilor
administrativ-teritoriale cu sumele repartizate din acesta īn cursul anului
2004. Operaţiunea se efectuează de ordonatorii principali de credite
ai bugetelor locale pe bază de ordin de plată pentru trezoreria
statului (OPHT), prin care se virează suma corespunzătoare din contul
de venituri al bugetului local 21.46.02 "Sume din fondul de rulment pentru
acoperirea golurilor temporare de casă" īn contul 50.39
"Disponibil din fondul de rulment constituit la nivelul
unităţilor administrativ-teritoriale".
b) Īnchiderea de către unităţile trezoreriei statului a
conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului local, prin contul de
excedent:
21 "Venituri
ale = 82.98.02.01
"Excedent"
bugetului
local"
(analitice pe
subdiviziunile
clasificaţiei
bugetare)
82.98.02.01
"Excedent" = 24
"Cheltuieli ale bugetului local"
(analitice pe
subdiviziunile
clasificaţiei
bugetare)
c) Utilizarea cu prioritate a excedentului din exerciţiul curent al
bugetului local pentru rambursarea eventualelor īmprumuturi restante, plata
dobānzilor, comisioanelor, spezelor şi a altor costuri aferente acestora.
Operaţiunea se efectuează de ordonatorii principali de credite
ai bugetelor locale pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului
(OPHT) pānă la data de 29 decembrie 2004, īn limita soldului creditor al
contului 82.98.02.01 "Excedent", şi se evidenţiază de
către unităţile trezoreriei statului astfel:
82.98.02.01
"Excedent" = 61
"Cont corespondent al trezoreriei"
d) Excedentul din exerciţiul curent al bugetului local rămas
după efectuarea operaţiunii de la pct. c) se utilizează pentru
constituirea fondului de rulment, īn care scop ordonatorii principali de
credite ai bugetelor locale vor vira suma respectivă din contul
82.98.02.01 "Excedent" īn contul 50.39 "Disponibil din fondul de
rulment constituit la nivelul unităţilor
administrativ-teritoriale".
4.11.1.2. Īn situaţia īn care veniturile sunt mai mici decāt
cheltuielile bugetului local:
a) Īnchiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului
local, prin contul de deficit:
21 "Venituri ale
bugetului = 82.99.02.01
"Deficit"
local"
(analitice pe
subdiviziunile
clasificaţiei
bugetare)
82.99.02.01
"Deficit" = 24
"Cheltuieli ale bugetului local"
(analitice pe
subdiviziunile
clasificaţiei
bugetare)
b) Acoperirea definitivă a deficitului rezultat din execuţia
curentă a bugetului local, din fondul de rulment propriu al
unităţilor administrativ-teritoriale, astfel:
b.1) Pānă la data de 7 ianuarie 2005 consiliile locale,
judeţene şi Consiliul General al municipiului Bucureşti,
după caz, au obligaţia de a aproba acoperirea definitivă din
fondul de rulment a deficitului bugetului propriu pe anul 2004.
b.2) Pe baza hotărārii consiliilor locale, judeţene şi
Consiliului General al municipiului Bucureşti, ordonatorii principali de
credite ai bugetelor locale respective īntocmesc ordine de plată pentru
trezoreria statului (OPHT) pentru acoperirea definitivă a deficitului
bugetului local din fondul de rulment. Suma corespunzătoare deficitului
īnregistrat se virează din contul 50.39 "Disponibil din fondul de
rulment constituit la nivelul unităţilor
administrativ-teritoriale" īn contul 82.99.02.01 "Deficit".
4.12. Operaţiunile de īncheiere a execuţiei bugetelor locale
prevăzute la pct. 4.11 se efectuează īn primele 5 zile
lucrătoare ale lunii ianuarie 2005, cu data de 31 decembrie 2004.
V. Īncheierea execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat
5.1. Unităţile pe seama cărora a fost deschis contul 25
"Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat" la nivelul
unităţilor trezoreriei statului din cadrul administraţiilor
finanţelor publice ale oraşelor şi municipiilor (altele decāt
cele reşedinţă de judeţ), transferă pānă la data
de 28 decembrie 2004 plăţile de casă īnregistrate īn acest cont,
cu ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT), īn contul 25
"Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat" deschis pe
seama Casei Judeţene de Pensii. La ordinul de plată pentru trezoreria
statului (OPHT) se anexează contul de execuţie bugetară pe
subdiviziunile clasificaţiei bugetului asigurărilor sociale de stat
pe baza căruia se vor īnregistra plăţile de casă īn
contabilitatea Casei Judeţene de Pensii.
5.2. (1) La data de 31 decembrie 2004, unităţile trezoreriei
statului īnchid conturile de venituri ale bugetului asigurărilor sociale
de stat 22.11.04.01 "Contribuţii de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale datorate de angajatori", 22.11.04.02
"Contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale datorate de alte persoane fizice care īncheie asigurare" sau
22.11.04.03 "Contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă
şi boli profesionale pentru şomeri pe durata practicii
profesionale", prin creditul contului 30.01 "Disponibil al Fondului
iniţial pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru accidente
de muncă şi boli profesionale", care se deschide pe numele
caselor judeţene de pensii şi Casei de Pensii a municipiului
Bucureşti.
Operaţiunea se efectuează pe bază de notă
contabilă, astfel:
% = 30.01 "Disponibil
al Fondului iniţial
22.11.04.01
"Contribuţii de pentru
funcţionarea sistemului de
asigurare pentru
accidente de asigurare pentru
accidente de muncă
muncă şi boli
profesionale şi boli
profesionale"
datorate de
angajatori"
22.11.04.02
"Contribuţii de
asigurare pentru
accidente de
muncă şi boli
profesionale
datorate de alte
persoane fizice
care īncheie
asigurare"
22.11.04.03
"Contribuţii de
asigurare pentru
accidente de
muncă şi boli
profesionale pentru
şomeri pe durata
practicii
profesionale"
Pentru operaţiunile īnregistrate īn contul 30.01 "Disponibil
al Fondului iniţial pentru funcţionarea sistemului de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale", unităţile
trezoreriei statului eliberează extrase de cont caselor judeţene de
pensii şi Casei de Pensii a municipiului Bucureşti.
(2) Sumele existente īn soldul contului 30.01 "Disponibil al
Fondului iniţial pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale" deschis pe numele
caselor judeţene de pensii şi Casei de Pensii a municipiului
Bucureşti se virează de către acestea, la data de 5 ianuarie
2005, īn contul 30.01 "Disponibil al Fondului iniţial pentru
funcţionarea sistemului de asigurare pentru accidente de muncă
şi boli profesionale" deschis pe numele Casei Naţionale de
Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale la Direcţia
trezorerie şi contabilitate publică a municipiului Bucureşti.
Pentru disponibilităţile contului 30.01 "Disponibil al
Fondului iniţial pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale" deschis pe numele
caselor judeţene de pensii şi Casei de Pensii a municipiului
Bucureşti se acordă dobāndă īn condiţiile prevederilor
Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1571/2003. Dobānda astfel
calculată se virează de către casele judeţene de pensii
şi Casa de Pensii a municipiului Bucureşti īn contul 30.01
"Disponibil al Fondului iniţial pentru funcţionarea sistemului
de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale"
deschis pe numele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări Sociale la Direcţia trezorerie şi contabilitate
publică a municipiului Bucureşti.
(3) Veniturile īncasate, īncepānd cu anul 2005, īn conturile 22.11.04.01
"Contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale datorate de angajatori", 22.11.04.02 "Contribuţii
de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorate
de alte persoane fizice care īncheie asigurare", 22.11.04.03
"Contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale pentru şomeri pe durata practicii profesionale" şi
22.22.04.10 "Alte venituri pentru asigurările de accidente de
muncă şi boli profesionale" nu se mai transferă lunar īn
contul 30.01 "Disponibil al Fondului iniţial pentru funcţionarea
sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale" deschis la Direcţia trezorerie şi contabilitate
publică a municipiului Bucureşti.
5.3. Īnchiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului
asigurărilor sociale de stat
5.3.1. (1) Unităţile operative ale trezoreriei statului
după efectuarea operaţiunilor prevăzute la pct. 5.2 īncheie īn
contabilitatea proprie execuţia bugetului asigurărilor sociale de
stat la data de 31 decembrie 2004 reflectată īn conturile 22
"Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat" (cu
excepţia celor prevăzute la pct. 5.2) şi 25 "Cheltuielile
bugetului asigurărilor sociale de stat".
Conturile de venituri şi cheltuieli ale bugetului asigurărilor
sociale de stat se īnchid prin debitul/creditul contului 81
"Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat",
după caz, care se deschide la nivelul trezoreriilor operative, pe seama
caselor judeţene de pensii.
(2) Īn zilele de 3 - 4 ianuarie 2005, unităţile operative ale
trezoreriei statului virează/īncasează soldul contului 81
"Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat"
īn/din contul 81 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale
de stat" deschis la trezoreria municipiului reşedinţă de
judeţ pe numele casei judeţene de pensii. Această
operaţiune se efectuează cu data de 31 decembrie 2004, iar la ordinul
de plată pentru trezoreria statului (OPHT) prin care se virează
excedentul sau la dispoziţia de īncasare prin care se īncasează
deficitul, după caz, se anexează īn copie extrasele contului 81.98.04
sau 81.99.04, după caz, deschise la nivelul trezoreriilor operative, care
constituie document justificativ pentru īnchiderea conturilor de venituri
şi cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat īn
contabilitatea proprie a caselor judeţene de pensii.
5.3.2. Direcţia trezorerie şi contabilitate publică a
municipiului Bucureşti şi trezoreriile sectoarelor municipiului
Bucureşti, după efectuarea operaţiunilor prevăzute la pct.
5.2 īncheie īn contabilitatea proprie execuţia bugetului asigurărilor
sociale de stat la data de 31 decembrie 2004 reflectată īn conturile 22
"Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat" (cu
excepţia celor prevăzute la pct. 5.2) şi 25 "Cheltuielile
bugetului asigurărilor sociale de stat".
Conturile de venituri şi cheltuieli ale bugetului asigurărilor
sociale de stat se īnchid prin debitul/creditul contului 81
"Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat",
după caz, care se deschide pe numele Casei de Pensii a municipiului
Bucureşti, sau a Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări Sociale, după caz, şi se codifică astfel: simbol
cont sintetic 81; cod capitol 98.04 pentru excedent, şi respectiv 99.04
pentru deficit.
NOTĂ:
1. La trezoreria sectorului 3, contul 81 "Excedent/Deficit al
bugetului asigurărilor sociale de stat" se codifică astfel:
simbol cont sintetic 81, cu 2 conturi sintetice de gradul II - 81.01 "Excedent/deficit
al Casei de Pensii a municipiului Bucureşti" şi 81.02
"Excedent/deficit al Institutului Naţional de Expertiză
Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă";
cod capitol 98.04 pentru excedent, şi respectiv 99.04 pentru deficit.
2. Īnchiderea conturilor de venituri ale bugetului asigurărilor
sociale de stat īn care au fost īncasate contribuţiile achitate de marii
contribuabili cu sediul īn municipiul Bucureşti şi judeţul
Ilfov, se efectuează prin contul 81 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor
sociale de stat" deschis la Direcţia trezorerie şi contabilitate
publică a municipiului Bucureşti pe numele Casei de Pensii a
municipiului Bucureşti.
5.3.3. Īnchiderea īn contabilitate unităţilor trezoreriei
statului a conturilor de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de
stat:
22 "Veniturile
bugetului = 81
"Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor
sociale de stat"
asigurărilor sociale de stat"
5.3.4. Īnchiderea īn contabilitate unităţilor trezoreriei statului
a conturilor de cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat:
81
"Excedent/Deficit al bugetului = 25 "Cheltuielile bugetului
asigurărilor
sociale de stat"
asigurărilor sociale de stat"
5.3.5. Soldul contului 81 "Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor sociale de stat" deschis pe numele caselor judeţene
de pensii, Casei de Pensii a municipiului Bucureşti, Institutului
Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a
Capacităţii de Muncă şi Casei Naţionale de Pensii
şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale rămāne la finele anului
2004 īn contabilitatea unităţilor trezoreriei statului la care
acestea au conturile deschise.
Pentru operaţiunile īnregistrate īn contul 81
"Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat"
unităţile trezoreriei statului eliberează titularilor, extrase
de cont īmpreună cu documentele justificative.
5.4. Transferarea rezultatului execuţiei bugetului
asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 īn contul Casei Naţionale
de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
5.4.1. Pānă la data de 6 ianuarie 2005, Casa de Pensii a
municipiului Bucureşti īşi transferă rezultatul execuţiei
bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 īn contul propriu
deschis la Trezoreria statului sector 3, prin virarea/īncasarea īn/din contul
respectiv a tuturor soldurilor conturilor 81 "Excedent/Deficit al
bugetului asigurărilor sociale de stat", pe care le are deschise la
sectoarele municipiului Bucureşti.
5.4.2. Pānă la data 10 ianuarie 2005, casele judeţene de
pensii şi Casa de Pensii a municipiului Bucureşti transferă
rezultatul execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat
īnregistrat la finele anului 2004 īn contul 81.0000 "Excedent/Deficit
curent al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004"
deschis pe numele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări Sociale la Direcţia trezorerie şi contabilitate
publică a municipiului Bucureşti, astfel:
- soldul creditor al contului 81 "Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor sociale de stat" se virează īn contul Casei
Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu
ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT);
- soldul debitor al contului 81 "Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor sociale de stat" se preia cu dispoziţie de īncasare
din contul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări Sociale.
5.4.3. La data de 13 ianuarie 2005, Casa Naţională de Pensii
şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale transferă soldul contului
81.0000 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat
pe anul 2004" īn/din contul propriu 81.99.04 "Deficit al bugetului
asigurărilor sociale de stat".
5.5. Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări Sociale centralizează īn perioada 3 - 6 ianuarie 2005,
soldul execuţiei de casă a bugetului asigurărilor sociale de
stat, īnregistrat la unităţile trezoreriei statului, iar īn cazul īn
care se īnregistrează excedent, acesta se regularizează cu bugetul de
stat īn limita subvenţiilor primite īn anul 2004 de la bugetul de stat.
Operaţiunea se efectuează de către Casa Naţională de
Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale cu ordin de plată
pentru trezoreria statului (OPHT), la data de 7 ianuarie 2005, prin virarea
sumei corespunzătoare din contul 81 "Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor sociale de stat" īn contul 23.85.01.04 "Transferuri
din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat"
care funcţionează la Direcţia trezorerie şi contabilitate
publică a municipiului Bucureşti.
VI. Īncheierea execuţiei fondurilor
speciale
6.1. Operaţiunile de īncheiere a execuţiei bugetului
asigurărilor pentru şomaj se efectuează astfel:
6.1.1. Īnchiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale
bugetului asigurărilor pentru şomaj
(1) Unităţile operative ale trezoreriei statului īncheie īn
contabilitatea proprie execuţia bugetului asigurărilor pentru
şomaj la data de 31 decembrie 2004 prin īnchiderea conturilor 28
"Veniturile bugetului asigurărilor pentru şomaj" şi 29
"Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru şomaj", prin
debitul/creditul contului 86 "Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor pentru şomaj", care se deschide pe numele
agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă,
centrelor regionale de formare profesională a adulţilor şi
Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă,
după caz, şi se codifică astfel: simbol cont sintetic 86; cod
capitol 98.06 pentru excedent, şi respectiv 99.06 pentru deficit; codul
fiscal al agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă,
centrului regional de formare profesională a adulţilor sau
Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă,
după caz.
NOTĂ:
La nivelul unităţilor trezoreriei statului īn care au deschise
conturi de cheltuieli atāt agenţia teritorială pentru ocuparea
forţei de muncă, cāt şi centrul regional de formare
profesională a adulţilor, conturile 28 "Veniturile bugetului
asigurărilor pentru şomaj" se īnchid prin creditul contului 86
"Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor pentru şomaj"
deschis pe numele agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de
muncă. De asemenea, la nivelul unităţilor operative ale
trezoreriei statului īn care nu sunt deschise conturi de cheltuieli ale
bugetului asigurărilor pentru şomaj, īnchiderea conturilor 28
"Veniturile bugetului asigurărilor pentru şomaj" se
efectuează prin creditul contului 86 "Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor pentru şomaj" deschis pe numele agenţiei
pentru ocuparea forţei de muncă judeţene.
(2) Īn zilele de 3 - 4 ianuarie 2005, unităţile operative ale
trezoreriei statului virează/īncasează soldul contului 86
"Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor pentru şomaj"
(inclusiv cele deschise pe numele centrelor regionale de formare profesională
a adulţilor) īn/din contul 86 "Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor pentru şomaj" deschis la trezoreria municipiului
reşedinţă de judeţ pe numele agenţiei pentru ocuparea
forţei de muncă judeţene. Această operaţiune se efectuează
cu data de 31 decembrie 2004, iar la ordinul de plată pentru trezoreria
statului (OPHT) prin care se virează excedentul sau la dispoziţia de
īncasare prin care se īncasează deficitul, după caz, se anexează
īn copie extrasele contului 86.98.06 sau 86.99.06, după caz, deschise la
nivelul trezoreriilor operative, care constituie document justificativ pentru
īnchiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului
asigurărilor pentru şomaj īn contabilitatea proprie a agenţiilor
pentru ocuparea forţei de muncă judeţene.
6.1.2. (1) Direcţia trezorerie şi contabilitate publică a
municipiului Bucureşti şi trezoreriile sectoarelor municipiului
Bucureşti īncheie īn contabilitatea proprie execuţia bugetului
asigurărilor pentru şomaj la data de 31 decembrie 2004
reflectată īn conturile 28 "Veniturile bugetului asigurărilor
pentru şomaj" şi 29 "Cheltuielile bugetului
asigurărilor pentru şomaj", prin debitul/creditul contului 86
"Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor pentru şomaj",
care se deschide pe seama Agenţiei pentru ocuparea forţei de
muncă a municipiului Bucureşti.
(2) Conturile de cheltuieli ale bugetului asigurărilor pentru
şomaj deschise pe numele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea
Forţei de Muncă se īnchid prin debitul contului 86 "Excedent/Deficit
al bugetului asigurărilor pentru şomaj" deschis pe numele
acesteia.
6.1.3. Pānă la data de 6 ianuarie 2005, Agenţia pentru
ocuparea forţei de muncă a municipiului Bucureşti īşi
transferă rezultatul execuţiei bugetului asigurărilor pentru
şomaj pe anul 2004 īn contul propriu deschis la Trezoreria statului sector
5, prin virarea/īncasarea īn/din contul respectiv a tuturor soldurilor
conturilor 86 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor pentru
şomaj" pe care le are deschise la sectoarele municipiului
Bucureşti.
6.1.4. Īnchiderea īn contabilitatea unităţilor trezoreriei
statului a conturilor de venituri ale bugetului asigurărilor pentru
şomaj:
28 "Veniturile
bugetului = 86
"Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor
pentru şomaj"
asigurărilor pentru şomaj"
6.1.5. Īnchiderea īn contabilitatea unităţilor trezoreriei
statului a conturilor de cheltuieli ale bugetului asigurărilor pentru
şomaj
86
"Excedent/Deficit al bugetului = 29 "Cheltuielile bugetului
asigurărilor
pentru şomaj"
asigurărilor pentru şomaj"
6.1.6. Soldul contului 86
"Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor pentru şomaj"
deschis pe numele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă
judeţene şi a municipiului Bucureşti şi Agenţiei
Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă rămāne la finele
anului 2004 īn contabilitatea unităţilor trezoreriei statului la care
acestea au conturile deschise.
Pentru operaţiunile īnregistrate īn contul 86
"Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor pentru şomaj"
unităţile trezoreriei statului eliberează agenţiilor
teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, centrelor regionale de
formare profesională a adulţilor şi Agenţiei Naţionale
pentru Ocuparea Forţei de Muncă, extrase de cont īmpreună cu
documentele justificative.
NOTĂ:
Conturile de venituri ale bugetului asigurărilor pentru şomaj
deschise la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti şi respectiv
al Direcţiei trezorerie şi contabilitate publică a municipiului
Bucureşti (pentru marii contribuabili cu sediul īn municipiul
Bucureşti şi judeţul Ilfov) se īnchid prin contul 86
"Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor pentru şomaj"
deschis pe numele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă a
municipiului Bucureşti.
6.1.7. Transferarea rezultatului execuţiei bugetului
asigurărilor pentru şomaj pe anul 2004 īn contul Agenţiei
Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă
6.1.7.1. Pānă la data de 10 ianuarie 2005, agenţiile
teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă transferă rezultatul
execuţiei bugetului asigurărilor pentru şomaj īnregistrat la finele
anului 2004, īn contul 86.0000 "Excedent/Deficit curent al bugetului
asigurărilor pentru şomaj pe anul 2004" deschis pe numele
Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă la
Direcţia trezorerie şi contabilitate publică a municipiului
Bucureşti, astfel:
- soldul creditor al contului 86 "Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor pentru şomaj" se virează īn contul
Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cu
ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT);
- soldul debitor al contului 86 "Excedent/Deficit al bugetului
asigurărilor pentru şomaj" se preia cu dispoziţie de
īncasare din contul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de
Muncă.
6.1.7.2. Pe data de 13 ianuarie 2005, Agenţia Naţională
pentru Ocuparea Forţei de Muncă virează sumele colectate de la
unităţile din subordine, din contul 86.0000 "Excedent/Deficit
curent al bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2004" īn
contul propriu 86.98.06 "Excedent al bugetului asigurărilor pentru
şomaj".
6.2. Operaţiunile de īncheiere a execuţiei bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate se
efectuează astfel:
6.2.1. Subvenţiile primite de bugetul Fondului naţional unic
de asigurări sociale de sănătate de la bugetul de stat īn
conformitate cu prevederile art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr.
48/2004 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2004, rămase
neutilizate, se restituie pānă la data de 30 decembrie 2004 īn contul de
cheltuieli al bugetului de stat din care acestea au fost īncasate.
Sumele care se restituie se determină ca diferenţă īntre
subvenţiile primite īn contul Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate, nr. 26.37.16.10 "Subvenţii primite de bugetul
fondului de asigurări sociale de sănătate" şi
plăţile efectuate pe destinaţiile pentru care acestea au fost
aprobate.
6.2.2. (1) Īn zilele de 3 - 4 ianuarie 2005, unităţile
teritoriale ale trezoreriei statului la care sunt deschise conturile de
venituri ale bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate īntocmesc "Situaţia veniturilor bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate colectate de
Ministerul Finanţelor Publice, īncasate īn anul 2004", la nivel de
subcapitole bugetare, potrivit modelului prevăzut īn anexa nr. 3.1 pe care
o transmit īn aceeaşi zi direcţiei trezorerie şi contabilitate
publică judeţeană.
(2) Direcţiile trezorerie şi contabilitate publică
judeţene, centralizează situaţiile prevăzute la alin. (1)
pe formularul prevăzut īn anexa nr. 3.2, care se transmite caselor de
asigurări sociale de sănătate judeţene, la data de 4
ianuarie 2005.
(3) Īn zilele de 3 - 4 ianuarie 2005, trezoreriile sectoarelor
municipiului Bucureşti transmit "Situaţia veniturilor bugetului
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
colectate de Ministerul Finanţelor Publice, īncasate īn anul 2004",
īntocmită pe modelul prevăzut īn anexa nr. 3.1, Direcţiei
trezorerie şi contabilitate publică a municipiului Bucureşti.
(4) La nivelul Direcţiei trezorerie şi contabilitate publică
a municipiului Bucureşti situaţiile īntocmite pe modelul
prevăzut īn anexa nr. 3.1 primite de la trezoreriile sectoarelor
municipiului Bucureşti, se centralizează cu datele din aceeaşi
situaţie īntocmită pentru contribuţiile achitate de marii
contribuabili cu sediul īn municipiul Bucureşti şi judeţul
Ilfov, din evidenţa proprie, pe formularul prevăzut īn anexa nr. 3.2,
care se transmite Casei de asigurări sociale de sănătate a
municipiului Bucureşti, la data de 4 ianuarie 2005.
(5) La data de 5 ianuarie 2005, casele de asigurări sociale de
sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti,
după caz, pe baza datelor din anexa nr. 3.2 īntocmesc ordine de plată
pentru trezoreria statului (OPHT) prin care virează cota de 1%
destinată fondului de rezervă, din conturile de venituri bugetare
prevăzute īn coloanele 1 - 6, urmate de codul fiscal al casei de
asigurări sociale de sănătate, deschise la trezoreriile
municipiilor reşedinţă de judeţ sau la Direcţia
trezorerie şi contabilitate publică a municipiului Bucureşti,
după caz, īn contul 50.49 "Disponibil din fondul de
rezervă" care se deschide pe numele acestora la aceleaşi
unităţi ale trezoreriei statului.
(6) Pānă la data de 5 ianuarie 2005, Casele de asigurări
sociale de sănătate judeţene şi a municipiului
Bucureşti, Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Casa
Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice,
Siguranţei Naţionale şi Autorităţii
Judecătoreşti au obligaţia de a vira īn contul 50.49 "Disponibil
din fondul de rezervă" care se deschide pe numele acestora la
trezoreriile municipiilor reşedinţă de judeţ sau la
Direcţia trezorerie şi contabilitate publică a municipiului
Bucureşti, după caz, şi cota de 1% aplicată asupra
veniturilor colectate de către acestea, prevăzute īn anexa nr. 4 pct.
III din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor
publice nr. 1644/2003, cu excepţia celor īncasate īn conturile 26.37.16.10
"Subvenţii primite de bugetul fondului de asigurări sociale de
sănătate" şi 26.40.16.01 "Donaţii şi
sponsorizări" şi 26.22.16.05 "Restituiri de fonduri din
finanţarea bugetară a anilor precedenţi".
NOTĂ:
Operaţiunile prevăzute la alin. (5) şi (6) se
efectuează cu data de 31 decembrie 2004.
(7) Pana la data de 13 ianuarie 2005, casele de asigurări sociale
de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, Casa
Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului şi Casa Asigurărilor de
Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei
Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti au
obligaţia de a vira sumele īncasate īn contul propriu 50.49
"Disponibil din fondul de rezervă", potrivit prevederilor alin.
(5) şi (6), īn contul 50.49 "Disponibil din fondul de
rezervă" deschis pe numele Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate la Direcţia trezorerie şi contabilitate
publică a municipiului Bucureşti.
6.2.3. Īnchiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale
bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate.
6.2.3.1. După efectuarea operaţiunilor de la pct. 6.2.2. alin.
(5) şi (6), unităţile operative ale trezoreriei statului īncheie
īn contabilitatea proprie execuţia bugetului Fondului naţional unic
de asigurări sociale de sănătate la data de 31 decembrie 2004,
prin īnchiderea conturilor 26 "Veniturile bugetului Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate" şi 27
"Cheltuielile bugetului Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate" prin debitul/creditul contului 87
"Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate", după caz, care se
deschide pe numele caselor de asigurări sociale de sănătate
judeţene şi a municipiului Bucureşti, Casei Asigurărilor de
Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului şi Casei Asigurărilor de Sănătate a
Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi
Autorităţii Judecătoreşti, după caz.
Contul 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate" se codifică astfel:
simbol cont sintetic 87; cod capitol 98.16 pentru excedent, şi respectiv,
99.16 pentru deficit; codul fiscal al casei de asigurări sociale de
sănătate judeţene sau a municipiului Bucureşti, Casei
Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului şi Casei Asigurărilor de
Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei
Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, după
caz.
6.2.3.2. La data de 7 ianuarie 2005, unităţile operative ale
trezoreriei statului virează/īncasează soldul contului 87
"Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate" īn/din contul 87
"Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate" deschis la trezoreria
municipiului reşedinţă de judeţ pe numele casei de
asigurări sociale de sănătate judeţene. Această
operaţiune se efectuează cu data de 31 decembrie 2004, iar la ordinul
de plată pentru trezoreria statului (OPHT) prin care se virează
excedentul său la dispoziţia de īncasare prin care se īncasează
deficitul, după caz, se anexează īn copie extrasele contului 87.98.16
sau 87.99.16, după caz, deschise la nivelul unităţilor operative
ale trezoreriei statului, care constituie document justificativ pentru
īnchiderea conturilor de venituri şi cheltuieli ale bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate īn
contabilitatea proprie a caselor de asigurări sociale de
sănătate judeţe.
6.2.3.3. (1) Conturile de venituri ale bugetului Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate deschise la nivelul
sectoarelor municipiului Bucureşti şi respectiv al Direcţiei
trezorerie şi contabilitate publică a municipiului Bucureşti
(pentru marii contribuabili cu sediul īn municipiul Bucureşti şi
judeţul Ilfov) se īnchid prin creditul contului 87 "Excedent/Deficit
al bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate" deschis pe numele Casei de asigurări sociale de
sănătate a municipiului Bucureşti. Fac excepţie de la
aceste prevederi, veniturile bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate colectate de către Casa
Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului şi Casa Asigurărilor de Sănătate
a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi
Autorităţii Judecătoreşti, care se īnchid prin creditul
contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate" deschis pe numele acestora.
(2) Pānă la data de 7 ianuarie 2005, Casa de asigurări sociale
de sănătate a municipiului Bucureşti īşi transferă
rezultatul execuţiei bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate pe anul 2004 īn contul propriu
deschis la Direcţia trezorerie şi contabilitate publică a
municipiului Bucureşti, prin virarea/īncasarea īn/din contul respectiv a
tuturor soldurilor conturilor 87 "Excedent/Deficit al bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate" pe
care le are deschise la sectoarele municipiului Bucureşti.
6.2.3.4. Īnchiderea īn contabilitatea trezoreriei statului a conturilor
de venituri ale bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale
de sănătate
26 "Veniturile
bugetului = 87 "Excedent/Deficit al bugetului
Fondului naţional
unic Fondului
naţional unic
de asigurări
sociale de sănătate"
de asigurări sociale de sănătate"
6.2.3.5. Īnchiderea īn contabilitatea trezoreriei statului a conturilor
de cheltuieli ale bugetului Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate
87 "Excedent/Deficit
al bugetului = 27 "Cheltuielile
bugetului
Fondului naţional
unic Fondului
naţional unic
de asigurări
sociale de sănătate"
de asigurări sociale de sănătate"
6.2.4. Transferarea rezultatului execuţiei bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2004
īn contul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
6.2.4.1. Pānă la data de 10 ianuarie 2005, casele de asigurări
sociale de sănătate judeţene şi a municipiului
Bucureşti, Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Casa
Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice,
Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti
transferă rezultatul execuţiei bugetului Fondului naţional unic
de asigurări sociale de sănătate, īnregistrat la finele anului
2004, īn contul 87.0000 "Excedent/Deficit curent al bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul
2004" deschis pe numele Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate la Direcţia trezorerie şi contabilitate
publică a municipiului Bucureşti, astfel:
- soldul creditor al contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului
Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate" se virează īn contul Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate, cu ordin de plată pentru trezoreria
statului (OPHT);
- soldul debitor al contului 87 "Excedent/Deficit al bugetului
Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate" se preia cu dispoziţie de īncasare din contul
Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
6.2.4.2. Pe data de 13 ianuarie 2005, Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate virează sumele colectate de la
unităţile din subordine, din contul 87.0000 "Excedent/Deficit
curent al bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
pe anul 2004" īn contul propriu 87.98.16 "Excedent al bugetului
Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate".
VII. Dispoziţii finale
7.1. Unităţile trezoreriei statului vor elibera
instituţiilor publice cu conturi deschise la acestea, extrase de cont cu
operaţiunile efectuate pānă la data de 31 decembrie 2004, inclusiv,
şi vor solicita acestora confirmarea scrisă a concordanţei
soldurilor conturilor de credite bugetare deschise şi repartizate, de
cheltuieli bugetare şi de disponibilităţi cu cele din
evidenţa proprie, pānă la data de 6 ianuarie 2005. Īn cazul īn care
nu se respectă acest termen, unităţile trezoreriei statului nu
vor efectua plăţi din conturile instituţiilor respective.
Unităţile trezoreriei statului la care instituţiile
publice au deschise conturile vor verifica şi viza, pentru exactitate,
soldurile conturilor de disponibilităţi, precum şi cele privind
plăţile de casă raportate īn situaţiile financiare
īncheiate la data de 31 decembrie 2004.
7.2. Instituţiile publice au obligaţia ca īn primele 4 zile
lucrătoare ale lunii ianuarie a anului 2005 să confirme
unităţilor trezoreriei statului la care au conturile deschise,
soldurile conturilor de credite bugetare deschise şi repartizate, de
cheltuieli bugetare şi de disponibilităţi. Eventualele
diferenţe īntre soldurile conturilor din contabilitatea instituţiilor
publice şi cea a unităţilor trezoreriei statului vor fi
clarificate operativ, fiind interzisă īncheierea execuţiei bugetare
la finele anului 2004 cu diferenţe.
7.3. Instituţiile publice au obligaţia de a prezenta
unităţilor trezoreriei statului la care au conturile deschise,
bilanţurile contabile īncheiate la data de 31 decembrie 2004 şi conturile
de execuţie bugetară pe anul 2004, pentru obţinerea vizei
privind exactitatea plăţilor de casă efectuate din bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale
sau bugetele locale precum şi a soldurilor conturilor de
disponibilităţi, după caz, care trebuie să coincidă cu
cele din conturile corespunzătoare deschise la unităţile
trezoreriei statului.
Ordonatorii principali şi secundari de credite vor centraliza
datele din bilanţurile contabile anuale şi conturile de execuţie
bugetară pe anul 2004 primite de la instituţiile publice din
subordine, numai dacă acestea sunt vizate de unităţile
trezoreriei statului. Īn cazul īn care din centralizarea datelor se
constată existenţa unor obligaţii neachitate la
scadenţă (plăţi restante) pentru bunuri şi servicii
achiziţionate, ordonatorii principali de credite vor dispune, prin
compartimentele de audit, controlul asupra modului de respectare a
dispoziţiilor legale īn vigoare la īncheierea contractelor respective,
avānd obligaţia de a prezenta īn raportul la bilanţul contabil
măsurile luate.
7.4. Soldul contului 12 "Disponibil al trezoreriei la bancă
pentru efectuarea de plăţi īn numerar", deschis la
unităţile bancare se virează de către unităţile
trezoreriei statului īn contul curent general al trezoreriei statului deschis
la sucursalele Băncii Naţionale a Romāniei la data de 30 decembrie
2004.
7.5. Nerespectarea prevederilor prezentelor norme metodologice, īn cazul
īn care nu au caracter de infracţiune, se sancţionează cu
amendă contravenţională, potrivit dispoziţiilor legale īn vigoare,
care se aplică de organele abilitate īn acest scop.
ANEXA 1
la normele metodologice
Program calendaristic
pentru derularea prin unităţile trezoreriei statului a principalelor operaţiuni de īncheiere a exerciţiului bugetar pe anul 2004
______________________________________________________________________________
|Nr. | Denumirea
operaţiunilor
| Data limită pentru |
|crt. | | efectuarea
operaţiunilor |
|_______________________________________|__________________________|
| | I. Operaţiuni
īn numerar
| |
| 1.| Ridicarea sumelor īn
numerar din conturile | eşalonat
pānă la |
| | instituţiilor
publice deschise la trezoreria | 28 decembrie 2004 |
| | statului pentru plata
salariilor şi a altor
|
|
| | drepturi de
personal
| 2.| Ridicarea de sume īn
numerar din conturile | eşalonat
pānă la |
| | instituţiilor
publice pentru plăţi de volum
| 29 decembrie 2004 |
| | redus şi
urgenţe necesare bunei funcţionari a| |
| | acestora | |
| |
| |
| 3.| Depunerea īn
conturile deschise la | 31
decembrie 2004 |
| | trezoreriile
statului a soldurilor aflate īn | |
| | casieriile
instituţiilor publice
| |
| |
| |
| 4.| Depunerea
īncasărilor īn numerar ale
| |
| | unităţilor
vamale: | |
| | - din perioada 31
decembrie 2004 - | 3 ianuarie
2005 |
| | 2 ianuarie 2005 | |
| | | |
| | II. Operaţiuni
de īncasări şi plăţi prin |
|
| | virament | |
| |
| |
| 1.| Prezentarea la
trezoreria statului a | 29
decembrie 2004 |
| | documentelor prin
care instituţiile publice | ora
10,00 |
| | dispun
plăţi către beneficiari cu conturi |
|
| | deschise la
unităţi ale trezoreriei statului | |
| | din alte
judeţe, inclusiv pentru plăţi īntre | |
| | trezorerii ale
municipiului Bucureşti
| |
| | | |
| 2.| Prezentarea la
trezoreria statului a | 29
decembrie 2004 |
| | documentelor prin
care agenţii economici | ora
10,00 |
| | dispun
plăţi către beneficiari cu conturi |
|
| | deschise la
unităţi ale trezoreriei statului | |
| | din alte judeţe
sau la trezorerii diferite | |
| | ale municipiului
Bucureşti | |
| |
| |
| 3.| Prezentarea la
trezoreria statului a | 30
decembrie 2004 |
| | documentelor prin
care instituţiile publice | ora
10,00 |
| | sau agenţii
economici dispun plăţi către
| |
| | beneficiari cu
conturi deschise la aceiaşi
| |
| | unitate a
trezoreriei statului sau la unităţi| |
| | ale trezoreriei
statului din cadrul aceluiaşi| |
| | judeţ | |
| |
| |
| 4.| Prezentarea de către
instituţiile publice sau| 30 decembrie 2004 |
| | agenţii
economici a documentelor de virare a | ora 12,00 |
| | veniturilor bugetare
reprezentānd impozite, | |
| | taxe,
contribuţii şi alte venituri, care se |
|
| | achită la
unitatea trezoreriei statului la
| |
| | care īşi au
contul deschis sau la unităţi ale| |
| | trezoreriei statului
din cadrul aceluiaşi | |
| | judeţ | |
| |
| |
| 5.| Prezentarea de
către agenţii economici la
| - pānă la 29 decembrie |
| | unităţile
trezoreriei statului a documentelor| 2004, ora 14,00 (pentru |
| | de transferare a
disponibilităţilor īn |
plăţi de mare valoare) |
| | conturi deschise la
bănci | -
pānă la 29 decembrie |
| |
| 2004, ora 10,00 (pentru |
| |
| plăţi de mică valoare) |
| |
| |
| | III. Deschiderea,
repartizarea şi retragerea | |
| | creditelor
bugetare | |
| |
| |
| 1.| - ordonatorii
principali | 24
decembrie 2004 |
| |
| |
| 2.| - ordonatorii
secundari | 28
decembrie 2004 |
| | | |
| 3.| - retragerile de
credite bugetare | 24
decembrie 2004 |
| |
| |
| 4.| Virarea īn conturile
instituţiilor ierarhic | 28
decembrie 2004 |
| | superioare a
disponibilităţilor rămase īn
| |
| | conturile
instituţiilor publice fără |
|
| | personalitate
juridică
| |
| |
| |
| 5.| Lichidarea şi
decontarea operaţiunilor de | 29
decembrie 2004 |
| | mandat | |
| |
| |
| 6.| Recuperarea
echivalentului īn lei a sumelor | 28
decembrie 2004 |
| | īn valută
achiziţionate din credite bugetare | |
| |
| |
| 7.| Cedarea la rezerva
valutară a statului a | 28
decembrie 2004 |
| | sumelor īn
valută īncasate reprezentānd
| |
| | venituri bugetare
şi virarea contravalorii | |
| | acesteia la bugetele
cărora se cuvin | |
| |
| |
| 8.| Restituirea de
către instituţiile publice a
| 29 - 30 decembrie 2004 |
| | subvenţiilor
şi transferurilor primite de la | |
| | bugetul de stat | |
| |
| |
| | IV. Īncheierea
execuţiei bugetelor locale
| |
| |
| |
| 1.| Regularizarea
subvenţiilor primite de | 28
decembrie 2004 |
| | bugetele locale de
la bugetul de stat şi de | ora
10,00 |
| | la alte bugete | |
| | | |
| 2.| Stabilirea şi
repartizarea excedentelor | īn
primele 5 zile |
| | bugetelor locale
şi acoperirea eventualelor |
lucrătoare din anul 2005 |
| | deficite ale
acestora | |
| |
| |
| 3.| Defalcarea sumelor
existente īn contul 30.24 | 28 decembrie 2004 |
| | "Disponibil din
cote defalcate din impozitul | |
| | pe venit pentru
echilibrarea bugetelor | |
| | locale" la
bugetele locale sau bugetul | |
| | propriu, după
caz | |
| |
| |
| | V. Īncheierea
execuţiei bugetului
| |
| | asigurărilor
sociale de stat | |
| |
| |
| 1.| Virarea/īncasarea de
către unităţile |
3 - 4 ianuarie 2005 (ca |
| | operative ale trezoreriei
statului a soldului| operaţiuni ale anului |
| | contului 81
"Excedent/deficit al bugetului |
2004) |
| | asigurărilor
sociale de stat" īn/din contul
| |
| | 81
"Excedent/deficit al bugetului
| |
| | asigurărilor
sociale de stat" deschis pe
| |
| | numele caselor
judeţene de pensii
| |
| | | |
| 2.| Regularizarea de
către Casa Naţională de
| 7 ianuarie 2005 (ca |
| | Pensii şi Alte
Drepturi de Asigurări Sociale | operaţiune a anului 2004)|
| | a transferurilor
primite de la bugetul de | |
| | stat
| |
| |
| |
| 3.| Virarea/īncasarea de
către casele teritoriale| 10 ianuarie 2005 |
| | de pensii a
rezultatului execuţiei bugetului | |
| | asigurărilor
sociale de stat īn contul Casei | |
| | Naţionale de
Pensii şi Alte Drepturi de
| |
| | Asigurări
Sociale
| |
| |
| |
| | VI. Īncheierea
execuţiei fondurilor speciale | |
| | | |
| 1.| Virarea/īncasarea de
către unităţile |
3 - 4 ianuarie 2004 (ca |
| | operative ale
trezoreriei statului a soldului| operaţiuni ale anului |
| | contului 86
"Excedent/deficit al bugetului |
2004) |
| | asigurărilor
pentru şomaj" īn/din contul 86
| |
| |
"Excedent/deficit al bugetului asigurărilor |
|
| | pentru
şomaj" deschis pe numele agenţiilor |
|
| | pentru ocuparea
forţei de muncă judeţene
| |
| |
| |
| 2.| Virarea/īncasarea de
către agenţiile | 10
ianuarie 2005 |
| | teritoriale pentru
ocuparea forţei de muncă a| |
| | rezultatului
execuţiei bugetului asigurărilor| |
| | pentru şomaj īn
contul Agenţiei Naţionale
| |
| | pentru Ocuparea
Forţei de Muncă
| |
| |
| |
| 3.| Virarea/īncasarea de
către unităţile |
7 ianuarie 2005 (ca |
| | operative ale
trezoreriei statului a soldului| operaţiuni ale anului |
| | contului 87
"Excedent/deficit al bugetului |
2004) |
| | Fondului
naţional unic de asigurări sociale
| |
| | de
sănătate" īn/din contul 87 | |
| |
"Excedent/deficit al bugetului Fondului |
|
| | naţional unic
de asigurări sociale de
| |
| |
sănătate" deschis pe numele caselor de |
|
| | asigurări
sociale de sănătate judeţene |
|
| |
| |
| 4.| Virarea/īncasarea de
către casele de | 10 ianuarie 2005 |
| | asigurări
sociale de sănătate judeţene şi a |
|
| | municipiului
Bucureşti, Casa Asigurărilor de | |
| | Sănătate a
Ministerului Transporturilor, | |
| | Construcţiilor
şi Turismului şi Casa
| |
| | Asigurărilor de
Sănătate a Apărării, Ordinii | |
| | Publice,
Siguranţei Naţionale şi Autorităţii | |
| |
Judecătoreşti a rezultatului execuţiei |
|
| | bugetului Fondului
naţional unic de asigurări| |
| | sociale de
sănătate īn contul Casei naţionale| |
| | de Asigurări de
Sănătate
| |
|____|______________________________________________|__________________________|
ANEXA 2
la normele metodologice
LISTA
cuprinzānd operaţiunile pentru care
unele instituţii publice pot păstra sume la finele anului 2004 īn
contul 50.05 "Sume de mandat şi sume īn depozit" deschis la
trezoreria statului
______________________________________________________________________________
|Nr. | Denumirea operaţiunilor | Instituţiile care |
|crt.| | efectuează |
| |
| operaţiunile |
|____|____________________________________________________|____________________|
| 1.| Garanţiile
vamale, inclusiv drepturile vamale
| - unităţile vamale |
| | achitate īn avans,
precum şi sumele consemnate de
| |
| | persoanele fizice la
unităţile vamale
| |
|____|____________________________________________________|____________________|
| 2.| Cotizaţii
pentru sport reţinute de la personalul
| - unităţile din |
| | militar şi
civil, contribuţii ale cadrelor pentru
| sistemul de apărare|
| | hrană şi
acţiuni social-culturale
| naţională, ordine |
| |
| publică şi |
| |
| siguranţă naţională|
|____|____________________________________________________|____________________|
| 3.| Drepturi
băneşti ale persoanelor lipsite de | - penitenciare
|
| | libertate
păstrate de penitenciare
| |
|____|____________________________________________________|____________________|
| 4.| Drepturi de
personal, burse şi pensii, alocaţii | - instituţii
|
| | pentru copii,
alocaţii pentru şomaj, ordonanţate | publice |
| | dar neridicate īn
cursul anului de către persoanele| |
| | beneficiare | |
|____|____________________________________________________|____________________|
| 5.| Sume depuse īn
numerar de angajaţi, reprezentānd
| - ordonatorii |
| | contribuţia la
bugetul asigurărilor sociale de stat| principali de |
| | şi bugetul
asigurărilor pentru şomaj, pentru | credite
|
| | personalul aflat īn
misiune permanentă īn
| |
| |
străinătate | |
|____|____________________________________________________|____________________|
| 6.| Garanţii depuse
de agenţii economici la
| - instituţii |
| | instituţiile
publice pentru participarea la |
publice |
| | licitaţii,
inclusiv taxa de participare şi
| |
| | contravaloarea
caietelor de sarcini | |
|____|____________________________________________________|____________________|
| 7.| Operaţiuni de
mandat efectuate din sumele puse la | -
instituţii |
| | dispoziţie de
către agenţii economici care nu pot
| publice |
| | fi restituite
pānă la finele anului
| |
|____|____________________________________________________|____________________|
| 8.| Donaţii şi
sponsorizări primite de instituţiile | - instituţii
|
| | publice īn luna decembrie 2004 cu care nu
s-au mai | publice |
| | putut majora
bugetele de venituri şi cheltuieli şi | |
| | nu au mai putut fi
utilizate īn anul 2004 | |
|____|____________________________________________________|____________________|
| 9.| Taxe pentru
Monitorul Oficial şi taxa judeţeană de | Oficiu Registrului |
| | timbru |
Comerţului |
|____|____________________________________________________|____________________|
| 10.| Sumele de la personal, reprezentānd cotizaţii | - instituţii |
| | pentru sindicat |
publice |
|____|____________________________________________________|____________________|
NOTĂ:
Păstrarea, de către instituţiile publice prevăzute
īn anexa nr. 2, de sume īn contul 50.05 "Sume de mandat şi īn
depozit", la finele anului, nu este obligatorie.
ANEXA 3.1
la normele metodologice
Denumirea
unităţii trezoreriei statului
.......................................
Situaţia
veniturilor bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate, colectate de Ministerul Finanţelor Publice, īncasate
īn anul 2004
______________________________________________________________________________
|
Suma (lei) |
|______________________________________________________________________________|
|Cont |Cont |Cont |Cont
|Cont |Cont |
|26.12.16.01 |26.12.16.02 |26.12.16.04 |26.35.16.01|26.35.16.02
|26.36.16.01 |
|"Contribuţii|"Contribuţia|"Contribuţii|"Persoane |"Persoane |"Persoane |
|de la |datorată
de |pentru |care |care execută|care se
află |
|persoane
|persoanele |asigurări |satisfac
|pedepse |īn concediu |
|juridice |asigurate |sociale |stagiul |privative
de|medical, |
|sau fizice |care au |de sănătate |militar īn
|libertate |concediul |
|care |calitatea
de|datorate de |termen" |sau
aflate |medical pentru|
|angajează
|angajat" |persoanele |
|īn arest |sarcină
şi |
|personal | |aflate īn |
|preventiv" |lăuzie
sau īn |
|salariat" | |şomaj" | |
|concediu |
| | | |
| |medical pentru|
| | | |
| |īngrijirea |
| | | |
| |copilului |
| | | | | |bolnav īn |
| | | |
| |vārstă de |
| | | |
| |pānă la 7
ani"|
|____________|____________|____________|___________|____________|______________|
| 1 |
2 | 3 | 4
| 5 |
6 |
|____________|____________|____________|___________|____________|______________|
| | | |
| | |
| | | |
| | |
| | |
| | | |
| | | |
| | |
|____________|____________|____________|___________|____________|______________|
NOTĂ:
1. Īn coloanele 1 - 6 se īnscrie totalul veniturilor īncasate, īn lei,
īn perioada 01.01 - 31.12.2004
2. Īn cazul Direcţiei trezorerie şi contabilitate publică
a municipiului Bucureşti anexa se semnează de Trezorierul Şef
Şef administraţie/
Şef administraţie adjunct
ANEXA 3.2
la normele metodologice
Denumirea
direcţiei trezorerie şi contabilitate publică
.......................................................
Situaţia
veniturilor bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate colectate de Ministerul Finanţelor Publice, īncasate īn
anul 2004
______________________________________________________________________________
| Denumire unitate operativă a
trezoreriei statului |
|______________________________________________________________________________|
|
Suma (lei) |
|______________________________________________________________________________|
|Cont |Cont |Cont |Cont
|Cont |Cont |
|26.12.16.01 |26.12.16.02 |26.12.16.04 |26.35.16.01|26.35.16.02
|26.36.16.01 |
|"Contribuţii|"Contribuţia|"Contribuţii|"Persoane |"Persoane |"Persoane |
|de la |datorată
de |pentru |care |care execută|care se
află |
|persoane
|persoanele |asigurări |satisfac
|pedepse |īn concediu |
|juridice
|asigurate |sociale |stagiul |privative de|medical,
|
|sau fizice |care au |de sănătate |militar īn
|libertate |concediul |
|care |calitatea
de|datorate de |termen" |sau
aflate |medical pentru|
|angajează
|angajat"
|persoanele | |īn arest |sarcină şi
|
|personal | |aflate īn |
|preventiv" |lăuzie
sau īn |
|salariat" | |şomaj" | |
|concediu |
| | | |
| |medical pentru|
| | | |
| |īngrijirea |
| | | |
| |copilului |
| | | |
| |bolnav īn |
| | |
| | |vārstă de |
| | | |
| |pānă la 7
ani"|
|____________|____________|____________|___________|____________|______________|
| 0 |
|______________________________________________________________________________|
| 1 |
2 | 3 | 4
| 5 |
6 |
|____________|____________|____________|___________|____________|______________|
|____________|____________|____________|___________|____________|______________|
|____________|____________|____________|___________|____________|______________|
|____________|____________|____________|___________|____________|______________|
|____________|____________|____________|___________|____________|______________|
|____________|____________|____________|___________|____________|______________|
|____________|____________|____________|___________|____________|______________|
|____________|____________|____________|___________|____________|______________|
| TOTAL |
|______________________________________________________________________________|
| | | |
| | |
|____________|____________|____________|___________|____________|______________|
NOTĂ:
Īn coloanele 1 - 6 se īnscrie totalul veniturilor īncasate, pe fiecare
unitate operativă a trezoreriei statului, īn lei, īn perioada 01.01 -
31.12.2004.
Director
executiv, Trezorier
Şef,
ANEXA 4
la normele metodologice
INSTITUŢIA DE
ĪNVĂŢĂMĀNT SUPERIOR ..................................
INDICATORI SINTETICI AI
EXECUŢIEI BUGETULUI DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2004
1. Venituri totale
milioane lei
din care:
- venituri īncasate pe
bază de contract instituţional şi milioane lei
contract complementar
īncheiate cu Ministerul Educaţiei şi
Cercetării
2. Cheltuieli
totale
milioane lei
din care:
a) cheltuieli
curente
milioane lei
din care:
- cheltuieli de
personal
milioane lei
b) cheltuieli de
capital
milioane lei
3. Ponderea sumelor
īncasate din contractele īncheiate cu
Ministerul
Educaţiei şi Cercetării īn venituri totale
4. Grad de acoperire a
cheltuielilor din alte surse decāt
cele provenite pe
bază de contract īncheiate cu Ministerul
Educaţiei şi
Cercetării %
5. Cost mediu pe student
echivalent = cheltuieli pentru mii
lei/student
activitatea de
bază/numărul de studenţi echivalenţi echivalent
---------------