Începând cu data de 1 februarie 2012,
pentru perioadele de raportare începând cu anul 2011, toate tipurile de
situaţii financiare şi raportările anuale se vor putea depune numai pe noile versiuni ale programelor de
asistenţă, în format PDF cu fişier xml ataşat, indiferent de canalul de depunere
ales (internet sau ghişeu).
Ministerul Finanţelor
Publice recomandă depunerea documentelor prin Internet.
Pentru a pregăti programele de
generare automată, prin aplicaţii proprii, a fisierului XML, consultati
specificaţiile tehnice şi documentaţia de ajutor accesibilă pe portalul ANAF,
secţiunea Declaraţii electronice, subsecţiunea Descarcare declaraţii.
Noile versiuni ale programelor de
asistenţă (Soft A şi Soft J) vor putea fi descărcate de pe portalul ANAF,
secţiunea Declaraţii electronice - Descărcare formulare, unde se vor regăsi si
prevederile legale, precum şi instructiuni / documentaţie de ajutor
În noile versiuni ale formularelor,
acestea se vor putea depune prin Internet, semnate electronic cu certificat
digital calificat, de pe pagina "de upload" a declaraţiilor 100, 112, 300, 390,
710, accesibilă prin portalul
www.e-guvernare.ro.
Contribuabilii care nu au un
certificat digital calificat pentru semnarea declaraţiilor, le vor putea depune
la ghişeul organelor fiscale, în format PDF cu fisier xml atasat, pe suport CD,
însoţite de rezumatul declaraţiei (prima pagină) listat, semnat şi ştampilat.
Pentru perioadele de raportare
anterioare anului 2011, formularele vor putea fi depuse doar la ghişeu, în
vechile formate de raportare.