Activitatea de cooperare internaţională din cadrul ANAF
crează condiţii pentru colaborarea cu alte administraţii
fiscale, precum şi cu organisme,
organizaţii şi instituţii
internaţionale. Prin cooperarea internaţională se
urmăreşte organizarea şi facilitarea schimbului de
experienţă şi transferul īn ambele sensuri a celor mai bune
practici īn domeniul administrării fiscale. De asemenea, Direcţia
generală de cooperare internaţională are rolul de a coordona
şi impulsiona proiectele de reformă ale administraţiei fiscale
īn vederea atingerii obiectivelor strategice ale agenţiei.
Direcţia generală de cooperare internaţională
funcţionează īn cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală şi are următoarele atribuţii:
(1)
Coordonează şi monitorizează
activităţile desfăşurate de direcţiile de specialitate
din cadrul ANAF īn ceea ce priveşte cooperarea internaţională;
(2)
Colaborează la monitorizarea
respectării angajamentelor asumate de Romānia īn calitate de membru al Uniunii
Europene īn domeniul administrării fiscale, precum şi a respectarii
angajamentelor asumate prin alte convenţii bilaterale ori multilaterale;
īn acest scop colaborează cu direcţiile de specialitate din cadrul
Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală;
(3)
Organizează, participă şi
monitorizează activităţile de cooperare şi schimb de
experienţă cu alte administraţii fiscale, precum şi cu organisme, organizaţii şi
instituţii internaţionale pe
probleme legate de administrarea fiscală;
(4)
Participă la lucrările
unor conferinţe sau a diverselor grupuri de lucru pe probleme privind
cooperarea internaţională, afacerile europene şi reforma
administraţiei fiscale;
(5)
Propune īncheierea de acorduri,
convenţii şi alte forme de cooperare instituţională,
bilaterală sau multilaterală īn domeniul de competenţă al
agenţiei;
(6)
Informează periodic conducerea
agenţiei cu privire la activităţile de cooperare
internaţională şi asupra propunerilor şi/sau deciziilor
instituţiilor Uniunii Europene pe probleme fiscale sau de interes
general;
(7)
Pregăteşte
documentaţia necesară participării conducerii agenţiei la
diverse acţiuni şi evenimente care ţin de cooperarea internaţională şi
redactează corespondenţa oficială destinată altor administraţii fiscale, precum şi
organismelor, organizaţiilor şi instituţiilor internaţionale;
(8)
Colaborează cu direcţiile
implicate din Ministerul Economiei şi Finanţelor, Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea
Naţională a Vămilor şi Garda Financiară pentru
realizarea acţiunilor de cooperare internaţională, a celor
legate de afacerile europene ori de participarea la diferite proiecte,
conferinţe, acţiuni de formare profesională, etc.;
(9)
Coordonează şi
monitorizează participarea Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală la derularea programelor iniţiate sau derulate īn colaborare
cu administraţii fiscale şi/sau cu
organisme, organizaţii şi instituţii internaţionale, pe probleme de
specialitate din domeniul administrării fiscale;
(10)
Gestionează biblioteca electronică
cu informaţii referitoare la proiectele de reformă derulate la
nivelul ANAF şi cu informaţii despre activităţile de
cooperare internaţională şi schimb de experienţă;
(11)
Coordonează elaborarea propunerilor şi participarea efectivă a ANAF la activităţi
de asistenţă tehnică īn beneficiul unor
parteneri externi;
(12)
Asistă direcţiile
din cadrul ANAF şi de
la nivel teritorial īn parcurgerea etapelor prevăzute īn Programul de dezvoltare a sistemului de control managerial;
(13)
Informează conducerea agenţiei cu privire la stadiul programelor şi proiectelor
aflate īn pregătire, īn derulare ori
īncheiate şi īn care este sau a fost implicată Agenţia Naţională
de Administrare Fiscală;
(14)
Desfăşoară activităţi premergătoare
derulării proiectelor
de reformă, īn colaborare cu alte
direcţii ale Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală,
ale Ministerului Economiei
şi Finanţelor şi cu alte organisme interne şi internaţionale de profil;
(15)
Asistă şi coordonează
derularea proiectelor de
reformă finanţate de Uniunea
Europeană, din bugetul de stat şi de instituţiile financiare internaţionale,
proiecte care privesc activitatea Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală;
(16)
Monitorizează
şi evaluează realizarea
obiectivelor proiectelor de
reformă şi identifică măsurile necesare pentru a asigura succesul acestora; propune soluţii rapide pentru depăşirea eventualelor obstacole apărute pe durata desfăşurării proiectelor
de reformă; consiliază conducerea
ANAF īn luarea deciziilor privind realizarea obiectivelor de
reformă prin dezvoltarea
de propuneri asupra unor probleme cheie
sau asupra adaptării planului de lucru, īn acord
cu celelalte direcţii implicate din agenţie;
(17)
Participă la derularea
unor proiecte de
reformă ce privesc activitatea
mai multor instituţii sau autorităţi publice, dupa caz;
(18)
Colaborează cu direcţiile implicate pentru constituirea colectivelor de lucru care vor
lucra cu consultanţii externi;
(19)
Face propuneri cu privire la
procedurile de lucru pentru colaborarea cu consultanţii externi care
asigură asistenţă de specialitate pe diferite domenii īn cadrul
agenţiei;
(20)
Asigură, alături de
direcţiile de specialitate implicate, analiza şi revizuirea
rapoartelor elaborate de către consultanţii care oferă
asistenţă īn cadrul proiectelor de reformă a administraţiei
fiscale şi colaborează, īn etapa de evaluare a proiectelor, cu
specialişti ai firmelor de audit extern;
(21)
Organizează şi participă
la reuniunile desfăşurate īn cadrul proiectelor de reformă:
īntālniri la nivel īnalt, īntālniri organizate īn cadrul misiunilor, comitete
de conducere periodice, īntālniri de lucru, ateliere, seminarii, vizite, etc.;
(22)
Organizează, ori de cāte ori este
necesar, reuniuni cu reprezentanţii structurilor implicate īn derularea
proiectelor de reformă din cadrul Ministerului Economiei şi
Finanţelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
precum şi din alte instituţii, pentru derularea eficientă a
activităţilor īn cadrul proiectelor;
(23)
Acordă sprijin pentru derularea
unor activităţi de formare profesională, īn colaborare cu
Direcţia Generală de Organizare şi Resurse Umane, cu Şcoala
de Finanţe Publice şi Vamă, pentru sprijinirea atingerii
obiectivelor agenţiei;
(24) Īndeplineşte şi alte sarcini īn domeniile cooperării internaţionale, afacerilor europene sau īn domeniul reformei administraţiei fiscale.