Locul livrarii de bunuri cu instalare, efectuate de societatea din Italia in beneficiul societatii din Romania, este considerat din punct de vedere al TVA ca fiind in Romania si, prin urmare, se datoreaza TVA romanesc pentru acesta livrare. In continuare, trebuie identificata persoana obligata la plata taxei.

            In aceasta situatie, pot fi aplicabile 2 litere din cadrul art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, respectiv litere a) sau g):

 „ ART. 150 Persoana obligată la plata taxei pentru operaţiunile taxabile din România

    (1) Următoarele persoane sunt obligate la plata taxei, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu:

            a) persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii taxabile, conform prevederilor prezentului titlu, cu excepţia cazurilor pentru care clientul este obligat la plata taxei conform prevederilor lit. b) - g);

            .....

            g) persoana impozabilă acţionând ca atare sau persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România sau nestabilită în România, dar înregistrată prin reprezentant fiscal, care este beneficiar al unor livrări de bunuri sau prestări de servicii care au loc în România, conform art. 132 sau 133, altele decât cele prevăzute la lit. b) - e), dacă sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România şi care nu este înregistrată în România, conform art. 153.”

            Avand in vedere ca societatea din Italia este inregistrata in scopuri de TVA in Romania prin reprezentant fiscal, rezulta ca aceasta este obligata la plata taxei prin reprezentantul sau fiscal in Romania si va emite catre societatea din Romania o factura cu TVA romanesc de 19%.

            Situatiile in care o persoana impozabila nestabilita in Romania poate sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA sunt reglementate la art. 153 alin. (4) si (5) din Codul fiscal.

Mentionam in acest context ca pentru livrarea de bunuri cu instalare sau pentru prestarile de servicii de natura celor precizate de societate, acesta nu avea obligatia de a se inregistra in scopuri de TVA in Romania.

            Prin urmare, in cazul in care societatea din Italia desfasoara in Romania si alte operatiuni decat cele mentionate si pentru care avea obligatia de a se inregistra in Romania, cum ar fi achizitiile si livrarile intracomunitare de bunuri, atunci consideram corecta abordarea societatii cu privire la modalitatea de facturare a livrarii de bunuri cu instalare catre beneficiarul roman.

            In situatia in care societatea nu realizeaza in Romania operatiuni pentru care ar fi obligata la plata taxei, precizam ca ar fi trebuit sa solicite organelor fiscale anularea inregistrarii in scopuri de TVA in Romania, iar persoana obligata la plata taxei pentru livrarea cu instalare ar fi fost beneficiarul din Romania, persoana impozabila actionand ca atare, respectiv societatea din Romania, conform art. 150 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal.

            In ceea ce priveste prestarile de servicii direct legate de livrarea de bunuri cu instalare, suntem de acord ca acestea reprezinta servicii accesorii operatiunii principale si ca trebuie sa urmeze regimul fiscal aplicabil acesteia.

            Astfel, in Cazul Curtii Europene de Justitie C – 349/96 (Cazul Card Protection Plan), Curtea a statuat ca pentru a determina in scopul aplicarii TVA daca o prestare de servicii care cuprinde mai multe elemente trebuie interpretata ca o singura prestare sau ca 2 sau mai multe prestari distincte pentru care regimul TVA trebuie stabilit separat, trebuie avut in vedere in primul rand ca din art. 2(1) din Directiva a 6 - a rezulta ca fiecare prestare de servicii trebuie in mod normal sa fie tratata distinct si independent, si, in al doilea rand, ca o prestare care cuprinde un singur serviciu din punct de vedere economic nu trebuie sa fie impartita artificial, pentru a nu distorsiona functionarea sistemului taxei pe valoarea adaugata.

            Totodata, Curtea a decis ca este vorba de o singura prestare in cazul in care unul sau mai multe elemente trebuie considerate ca reprezentand un serviciu principal, in timp ce unul sau mai multe elemente trebuie considerate, prin contrast, servicii accesorii care beneficiaza de acelasi regim fiscal ca serviciul principal. Un serviciu va fi considerat accesoriu serviciului principal daca nu constituie pentru client un scop in sine, ci un mijloc de a beneficia in mai mare masura de serviciul principal. In aceste conditii, nu are relevanta daca se percepe un singur pret pentru intreaga prestare.

            In Cazul Curtii Europene de Justitie C – 41/04 (Cazul Levob), Curtea a statuat ca art. 2(1) din Directiva a 6 - a trebuie interpretat dupa cum urmeaza: atunci cand 2 sau mai multe elemente sau activitati furnizate/prestate de o persoana impozabila unui client obisnuit, sunt atat de strans legate incat formeaza in mod obiectiv, din punct de vedere economic, o singura tranzactie, care nu ar putea fi separate decat in mod artificial, atunci toate acele elemente sau activitati constituie o singura livrare/prestare din punct de vedere al TVA.