Începând cu anul 2007, conform prevederilor pct. 20 alin.(3) din Normele metodologice date în aplicarea art.138 din Codul fiscal, ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adaugată, prevăzută la art.138 lit. d) din Codul fiscal, este permisă numai în situaţia în care data declarării falimentului beneficiarilor a intervenit dupa data de 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile emise inainte de această dată, dacă contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate ori taxa pe valoarea adaugata aferentă consemnată în aceste facturi nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului.