În articolul 103 din Codul Fiscal se arată că: "o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent: a) are înscrisă în obiectul de activitate producţia de bunuri materiale, prestarea de servicii şi/sau comerţul; b) are de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv; c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000 euro; d) capitalul social al persoanei juridice este deţinut de persoane, altele decât statul, autorităţile locale şi instituțiile publice. Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul fiscal următor anului în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile prevăzute la art. 103.”

            Ca atare, având în vedere că în anul fiscal 2005 societatea nu a îndeplinit condiţia prevăzută la lit.b) a art.103, începând cu anul 2006 societatea va datora impozit pe profit.