Potrivit prevederilor art. 209 alin (1) aferent Titlului VII - Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, plătitorii de accize pentru bijuterii din aur şi/sau din platină, cu excepţia verighetelor, sunt agenţi economici - persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice autorizate - care produc sau importă astfel de produse. Astfel, în cazul în care o societate vinde bijuterii din aur confecţionate din materii prime proprii societăţii, această activitate reprezintă producţie de bijuterii, chiar dacă este realizată la un alt agent economic în sistem de prestări de servicii. În aceste condiţii, la comercializarea pe piaţa internă a bijuteriilor (indiferent de forma de comercializare, fie cu plata valorii integrale a bijuteriei, fie cu plata manoperei şi recuperarea la schimb a metalului preţios încorporat), societatea respectivă datorează bugetului de stat acciza în cotă de 25% aplicată asupra bazei de impozitare determinată potrivit art. 208 alin.2 din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. În ceea ce priveşte documentele fiscale care se utilizează, acestea sunt expres reglementate de HG 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora.  

Totodată, în conformitate cu art. 36 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea OUG 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin HG 1344/2003, coroborate cu prevederile art. 3 din OMEF 1809/2004, pentru toate operaţiunile cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase desfăşurate de o societate, pentru care a primit autorizaţie, aceasta are obligaţia întocmirii Registrului special de evidenţă a operaţiunilor cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase (cod 24-5-14). Acest registru reprezintă documentul obligatoriu de înregistrare cronologică a tuturor operaţiunilor privind intrările, respectiv ieşirile de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase.