Codul de procedură fiscală
cu normele metodologice de aplicare
Text în vigoare începând cu data de 3 martie
2008
Ultima
actualizare: ORDONANŢA DE
URGENŢĂ Nr. 19 din 27 februarie 2008
pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală
publicată în Monitorul Oficial
nr. 163 din 3 martie 2008
Acest text a fost
realizat cu mijloace informatice.
El nu reprezintă o
republicare.
CAP. 1 Domeniul de
aplicare a Codului de procedură fiscală
Art.
1 Sfera
de aplicare a Codului de procedură fiscală
Art.
2 Raportul
Codului de procedură fiscală cu alte acte normative
Art.
3 Modificarea
şi completarea Codului de procedură fiscală
Art.
4 Funcţionarea
Comisiei fiscale centrale
CAP. 2 Principii
generale de conduită în administrarea impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat
Art.
5 Aplicarea
unitară a legislaţiei
Art.
6 Exercitarea
dreptului de apreciere
Art.
8 Limba
oficială în administraţia fiscală
Art.
9 Dreptul
de a fi ascultat
Art.
10 Obligaţia
de cooperare
CAP. 3 Aplicarea
prevederilor legislaţiei fiscale
Art.
15 Eludarea
legislaţiei fiscale
CAP. 4 Raportul juridic
fiscal
Art.
16 Conţinutul
raportului de drept procedural fiscal
Art.
17 Subiectele
raportului juridic fiscal
Art.
19 Numirea
curatorului fiscal
Art.
20 Obligaţiile
reprezentanţilor legali
TITLUL II Dispoziţii
generale privind raportul de drept material fiscal
Art.
23 Naşterea
creanţelor şi obligaţiilor fiscale
Art.
24 Stingerea
creanţelor fiscale
Art.
25 Creditorii
şi debitorii
Art.
28 Dispoziţii
speciale privind stabilirea răspunderii
Art.
29 Drepturile
şi obligaţiile succesorilor
Art.
30 Dispoziţii
privind cesiunea creanţelor fiscale ale contribuabililor
TITLUL
III Dispoziţii
procedurale generale
CAP. 1 Competenţa
organului fiscal
Art.
33 Competenţa
teritorială
Art.
34 Competenţa
în cazul sediilor secundare
Art.
35 Competenţa
teritorială a compartimentelor de specialitate ale autorităţilor
administraţiei publice locale
Art.
37 Conflictul
de competenţă
Art.
38 Acord
asupra competenţei
Art.
39 Conflictul
de interese
Art.
40 Abţinerea
şi recuzarea
CAP. 2 Actele emise de
organele fiscale
Art.
41 Noţiunea
de act administrativ fiscal
Art.
42 Soluţia
fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în
avans
Art.
43 Conţinutul
şi motivarea actului administrativ fiscal
Art.
44 Comunicarea
actului administrativ fiscal
Art.
45 Opozabilitatea
actului administrativ fiscal
Art.
46 Nulitatea
actului administrativ fiscal
Art.
47 Desfiinţarea
sau modificarea actelor administrative fiscale
Art.
48 Îndreptarea
erorilor materiale
CAP. 3 Administrarea
şi aprecierea probelor
Art.
50 Dreptul
organului fiscal de a solicita prezenţa contribuabilului la sediul
său
Art.
51 Comunicarea
informaţiilor între organele fiscale
Art.
52 Obligaţia
de a furniza informaţii
Art.
53 Furnizarea
periodică de informaţii
Art.
54 Obligaţia
băncilor de a furniza informaţii
Art.
56 Prezentarea
de înscrisuri
Art.
57 Cercetarea
la faţa locului
Art.
58 Dreptul
rudelor de a refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize
şi prezentarea unor înscrisuri
Art.
59 Dreptul
altor persoane de a refuza furnizarea de informaţii
Art.
60 Obligaţia
autorităţilor şi instituţiilor publice de a furniza
informaţii şi de a prezenta acte
Art.
61 Colaborarea
dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes
public
Art.
62 Condiţii
şi limite ale colaborării
Art.
63 Colaborarea
interstatală dintre autorităţile publice
Art.
64 Forţa
probantă a documentelor justificative şi evidenţelor contabile
Art.
65 Sarcina
probei în dovedirea situaţiei de fapt fiscale
Art.
66 Dovedirea
titularului dreptului de proprietate în scopul impunerii
Art.
67 Estimarea
bazei de impunere
Art.
69 Prelungirea
termenelor
Art.
70 Termenul
de soluţionare a cererilor contribuabililor
Art.
71 Cazul
de forţă majoră şi cazul fortuit
TITLUL IV Înregistrarea
fiscală şi evidenţa contabilă şi fiscală
Art.
72 Obligaţia
de înregistrare fiscală
Art.
73 Obligaţia
înscrierii codului de identificare fiscală pe documente
Art.
74 Declararea
filialelor şi sediilor secundare
Art.
75 Forma
şi conţinutul declaraţiei de înregistrare fiscală
Art.
76 Certificatul
de înregistrare fiscală
Art.
77 Modificări
ulterioare înregistrării fiscale
Art.
78 Registrul
contribuabililor
Art.
79 Obligaţia
de a conduce evidenţa fiscală
Art.
80 Reguli
pentru conducerea evidenţei contabile şi fiscale
Art.
81 Obligaţia
de a depune declaraţii fiscale
Art.
82 Forma
şi conţinutul declaraţiei fiscale
Art.
83 Depunerea
declaraţiilor fiscale
Art.
84 Corectarea
declaraţiilor fiscale
TITLUL VI Stabilirea
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate
bugetului general consolidat
Art.
85 Stabilirea
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului
general consolidat
Art.
87 Forma
şi conţinutul deciziei de impunere
Art.
88 Acte
administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere
Art.
89 Deciziile
referitoare la bazele de impunere
Art.
90 Stabilirea
obligaţiilor fiscale sub rezerva verificării ulterioare
CAP. 2 Prescripţia
dreptului de a stabili obligaţii fiscale
Art.
91 Obiectul,
termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de
prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale
Art. 92 Întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale
Art.
93 Efectul
împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a stabili
obligaţii fiscale
CAP. 1 Sfera
inspecţiei fiscale
Art.
94 Obiectul
şi funcţiile inspecţiei fiscale
Art.
93 Persoanele
supuse inspecţiei fiscale
Art.
96 Formele
şi întinderea inspecţiei fiscale
Art.
97 Proceduri
şi metode de control fiscal
Art.
98 Perioada
supusă inspecţiei fiscale
CAP. 2 Realizarea
inspecţiei fiscale
Art.
100 Selectarea
contribuabililor pentru inspecţie fiscală
Art.
101 Avizul
de inspecţie fiscală
Art.
102 Comunicarea
avizului de inspecţie fiscală
Art.
103 Locul
şi timpul desfăşurării inspecţiei fiscale
Art.
104 Durata
efectuării inspecţiei fiscale
Art.
105 Reguli
privind inspecţia fiscală
Art.
106 Obligaţia
de colaborare a contribuabilului
Art.
107 Dreptul
contribuabilului de a fi informat
Art.
108 Sesizarea
organelor de urmărire penală
Art.
109 Raportul
privind rezultatul inspecţiei fiscale
TITLUL
VIII Colectarea creanţelor fiscale
Art.
110 Colectarea
creanţelor fiscale
Art.
112 Certificatul
de atestare fiscală
Art.
113 Certificatul
de atestare fiscală emis de autorităţile administraţiei
publice locale
CAP. 2 Stingerea
creanţelor fiscale prin plată, compensare şi restituire
Art.
114 Dispoziţii
privind efectuarea plăţii
Art.
115 Ordinea
stingerii datoriilor
Art.
118 Obligaţia
băncilor supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare
specială
CAP. 3 Majorări de
întârziere1)
Art.
119 Dispoziţii
generale privind majorări de întârziere
Art.
120 Majorări
de întârziere
Art.
121 Majorări
de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară
Art.
122 Majorări
de întârziere în cazul compensării
Art. 1221 Majorări de
întârziere în cazul deschiderii procedurii insolvenţei
Art.
119 Majorări
de întârziere în cazul înlesnirilor la plată
Art.
124 Dobânzi
în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
Art.
125 Înlesniri
la plata obligaţiilor fiscale
CAP. 5 Constituirea de
garanţii
Art.
126 Constituirea
de garanţii
Art.
128 Valorificarea
garanţiilor
Art.
129 Poprirea
şi sechestrul asigurătoriu
Art.
130 Ridicarea
măsurilor asigurătorii
CAP. 7 Prescripţia
dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere
compensarea sau restituirea
Art.
131 Începerea
termenului de prescripţie
Art.
132 Suspendarea
termenului de prescripţie
Art.
133 Întreruperea
termenului de prescripţie
Art.
134 Efecte
ale împlinirii termenului de prescripţie
Art.
135 Prescripţia
dreptului de a cere compensarea sau restituirea
CAP. 8 Stingerea
creanţelor fiscale prin executare silită
Art.
136 Organele
de executare silită
Art.
137 Executarea
silită în cazul debitorilor solidari
Art.
139 Executarea
silită împotriva veniturilor bugetului general consolidat
Art.
140 Executarea
silită împotriva unei asocieri fără personalitate juridică
Art.
141 Titlul
executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite
Art.
142 Reguli
privind executarea silită
Art.
143 Obligaţia
de informare
Art.
144 Precizarea
naturii debitului
Art.
146 Drepturi
şi obligaţii ale terţului
Art.
147 Evaluarea
bunurilor supuse executării silite
Art.
148 Suspendarea,
întreruperea sau încetarea executării silite
Art.
149 Executarea
silită a sumelor ce se cuvin debitorilor
Art.
150 Executarea
silită a terţului poprit
Art.
151 Executarea
silită a bunurilor mobile
Art.
152 Procesul-verbal
de sechestru
Art.
154 Executarea
silită a bunurilor imobile
Art.
155 Instituirea
administratorului-sechestru
Art.
156 Suspendarea
executării silite a bunurilor imobile
Art.
157 Executarea
silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de
rădăcini
Art.
158 Executarea
silită a unui ansamblu de bunuri
Art.
159 Valorificarea
bunurilor sechestrate
Art.
160 Valorificarea
bunurilor potrivit înţelegerii părţilor
Art.
161 Valorificarea
bunurilor prin vânzare directă
Art.
162 Vânzarea
bunurilor la licitaţie
Art.
166 Procesul-verbal
de adjudecare
Art.
167 Reluarea
procedurii de valorificare
Art.
168 Cheltuieli
de executare silită
CAP. 10 Eliberarea
şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită
Art.
169 Sumele
realizate din executare silită
Art.
170 Ordinea
de distribuire
Art.
171 Reguli
privind eliberarea şi distribuirea
CAP. 11 Contestaţia
la executare silită
Art.
172 Contestaţia
la executare silită
Art.
174 Judecarea
contestaţiei
CAP. 12 Stingerea
creanţelor fiscale prin alte modalităţi
Art.
177 Deschiderea
procedurii insolvenţei
Art.
178 Anularea
creanţelor fiscale
CAP. 13 Aspecte
internaţionale
Art.
181 Autoritatea
competentă din România
Art.
182 Furnizarea
de informaţii
Art.
183 Comunicarea
actelor emise în statul membru în care se află autoritatea
solicitantă
Art.
184 Recuperarea
creanţei şi aplicarea măsurilor asigurătorii
Art.
186 Modificarea
ulterioară a creanţei
Art.
187 Posibilitatea
de a refuza acordarea asistenţei
Art.
188 Confidenţialitatea
asupra documentelor şi informaţiilor primite
Art.
189 Cheltuielile
privind asistenţa
Art.
190 Solicitarea
de informaţii
Art.
191 Comunicarea
actelor emise în România
Art.
192 Recuperarea
creanţelor stabilite în România
Art.
193 Cheltuielile
privind asistenţa
Art.
194 Imposibilitatea
recuperării
Art.
194 Modificarea
sau stingerea creanţei
Art.
196 Limba
utilizată în procedura de asistenţă
Art.
198 Contestarea
creanţei sau a titlului executoriu
Art.
199 Prescripţia
dreptului de a cere executarea silită
Art.
200 Rambursarea
cheltuielilor de recuperare
Art.
201 Transmiterea
informaţiilor pe cale electronică
Art.
202 Biroul
central şi birourile de legătură
Art.
203 Condiţii
de admitere a cererii de asistenţă
Art.
204 Instrucţiuni
de aplicare
TITLUL IX Soluţionarea
contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale
Art.
205 Posibilitatea
de contestare
Art.
206 Forma
şi conţinutul contestaţiei
Art.
207 Termenul
de depunere a contestaţiei
Art.
208 Retragerea
contestaţiei
CAP. 2 Competenţa
de soluţionare a contestaţiilor. Decizia de soluţionare
Art.
210 Decizia
sau dispoziţia de soluţionare
Art.
211 Forma
şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei
Art.
212 Introducerea
altor persoane în procedura de soluţionare
Art.
213 Soluţionarea
contestaţiei
Art.
214 Suspendarea
procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă
Art.
215 Suspendarea
executării actului administrativ fiscal
CAP. 4 Soluţii
asupra contestaţiei
Art.
216 Soluţii
asupra contestaţiei
Art.
217 Respingerea
contestaţiei pentru neîndeplinirea condiţiilor procedurale
Art.
218 Comunicarea
deciziei şi calea de atac
Art.
220 Contravenţii
şi sancţiuni la regimul produselor accizabile
Art.
221 Constatarea
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor
Art.
222 Actualizarea
sumei amenzilor
Art.
223 Dispoziţii
aplicabile
TITLUL XI Dispoziţii
tranzitorii şi finale
Art.
224 Dispoziţii
privind regimul vamal
Art.
225 Dispoziţii
privind stoparea ajutorului de stat
Art.
226 Dispoziţii
privind recuperarea ajutorului de stat ilegal sau interzis
Art.
227 Dispoziţii
privind funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale
Art.
228 Acte
normative de aplicare
Art.
229 Scutirea
organelor fiscale de plata taxelor
Art.
230 Înscrierea
creanţelor la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare
Art.
231 Dispoziţii
privind termenele
Art.
233 Constatarea
faptelor ce pot constitui infracţiuni
Art.
234 Dispoziţii
procedurale privind înregistrarea în cazul unor activităţi cu produse
accizabile
Art.
235 Dispoziţii
tranzitorii privind înregistrarea fiscală
Art.
236 Dispoziţii
tranzitorii privind soluţionarea cererilor de rambursare a taxei pe
valoarea adăugată
Art.
237 Dispoziţii
tranzitorii privind inspecţia fiscală
Art.
238 Dispoziţii
tranzitorii privind soluţionarea contestaţiilor
Art.
240 Dispoziţii
tranzitorii privind executarea silită
Art.
241 Conflictul
temporal al actelor normative
Sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală
(1) Prezentul cod
reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile
juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate
bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.
(2) Prezentul cod
se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale, precum şi pentru
administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi
alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit
legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.
(3) Prin
administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume
datorate bugetului general consolidat se înţelege ansamblul
activităţilor desfăşurate de organele fiscale în
legătură cu:
a) înregistrarea fiscală;
b) declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate
bugetului general consolidat;
c) soluţionarea contestaţiilor împotriva
actelor administrative fiscale.
Raportul Codului de
procedură fiscală cu alte acte normative
(1) Administrarea
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate
bugetului general consolidat, prevăzute la art. 1, se
îndeplineşte potrivit dispoziţiilor Codului de procedură
fiscală, ale Codului fiscal, precum
şi ale altor reglementări date în aplicarea acestora.
(2) Prezentul cod
constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
(3) Unde prezentul
cod nu dispune se aplică prevederile Codului de
procedură civilă.
Modificarea şi
completarea Codului de procedură fiscală
(1) Prezentul cod
se modifică şi se completează numai prin lege, promovată,
de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.
(2) Orice
modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere
din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin
lege.
Înfiinţarea
şi funcţionarea Comisiei de proceduri fiscale
(1) În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală se înfiinţează Comisia de proceduri fiscale, care are
responsabilităţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea
unitară a prezentului cod şi a legislaţiei care intră în
sfera de competenţă a Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.
(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei
de proceduri fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se publică
în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Comisia de proceduri fiscale este coordonată de
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(4) Deciziile Comisiei de proceduri fiscale se aprobă prin
ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea
I.
(5)
Soluţiile unitare adoptate prin decizii ale Comisiei de proceduri fiscale
şi aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală sunt aplicabile de la data publicării acestor
decizii potrivit alin. (4)
(6) Soluţiile unitare prevăzute la alin.
(5) sunt aplicabile şi procedurilor în curs.
Aplicarea unitară a legislaţiei
Organul fiscal este obligat să aplice unitar
prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României, urmărind
stabilirea corectă a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a
altor sume datorate bugetului general consolidat.
Exercitarea dreptului de apreciere
Organul fiscal este îndreptăţit să
aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin,
relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte
soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete
asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.
(1) Organul
fiscal înştiinţează contribuabilul asupra drepturilor
şi obligaţiilor ce îi revin în desfăşurarea procedurii
potrivit legii fiscale.
(2) Organul fiscal
este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt,
să obţină şi să utilizeze toate informaţiile
şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei
fiscale a contribuabilului. În analiza efectuată organul fiscal va
identifica şi va avea în vedere toate circumstanţele edificatoare ale
fiecărui caz.
(3) Organul fiscal
are obligaţia să examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum
şi să îndrume contribuabilii pentru depunerea declaraţiilor
şi a altor documente, pentru corectarea declaraţiilor sau a
documentelor, ori de câte ori este cazul.
(4) Organul fiscal
decide asupra felului şi volumului examinărilor, în funcţie de
circumstanţele fiecărui caz în parte şi de limitele
prevăzute de lege.
(5) Organul fiscal
îndrumă contribuabilul în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale.
Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din iniţiativa
organului fiscal.
Limba oficială în administraţia fiscală
(1) Limba
oficială în administraţia fiscală este limba română.
(2) Dacă la
organele fiscale se depun petiţii, documente justificative, certificate
sau alte înscrisuri într-o limbă străină, organele fiscale vor
solicita ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română
certificate de traducători autorizaţi.
(3)
Dispoziţiile legale cu privire la folosirea limbii minorităţilor
naţionale se aplică în mod corespunzător.
(1) Înaintea
luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure
contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu
privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei.
(2) Organul fiscal
nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când:
a) întârzierea în luarea deciziei determină un
pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea
obligaţiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri
prevăzute de lege;
b) situaţia de fapt prezentată urmează
să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanţelor
fiscale;
c) se acceptă informaţiile prezentate de
contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere;
d) urmează să se ia măsuri de executare
silită.
(1) Contribuabilul
este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării
stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către
acesta, în întregime, conform realităţii, şi prin indicarea
mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.
(2) Contribuabilul
este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării
mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor
posibilităţilor juridice şi efective ce îi stau la
dispoziţie.
(1)
Funcţionarii publici din cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care
nu mai deţin această calitate, sunt obligaţi, în condiţiile
legii, să păstreze secretul asupra informaţiilor pe care le
deţin ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.
(2)
Informaţiile referitoare la impozite, taxe, contribuţii şi alte
sume datorate bugetului general consolidat pot fi transmise numai:
a) autorităţilor publice, în scopul
îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege;
b) autorităţilor fiscale ale altor
ţări, în condiţii de reciprocitate în baza unor convenţii;
c) autorităţilor judiciare competente, potrivit
legii;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
(3) Autoritatea
care primeşte informaţii fiscale este obligată să
păstreze secretul asupra informaţiilor primite.
(4) Este
permisă transmiterea de informaţii cu caracter fiscal în alte
situaţii decât cele prevăzute la alin. (2), în condiţiile în
care se asigură că din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane
fizice sau juridice.
(41) Prin
excepţie de la prevederile alin. (4), cazurile de nerespectare a
legislaţiei financiar-fiscale pot fi făcute publice prin mass-media.
(5) Nerespectarea
obligaţiei de păstrare a secretului fiscal atrage răspunderea
potrivit legii.
Relaţiile dintre contribuabili şi organele
fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în
scopul realizării cerinţelor legii.
Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie
să respecte voinţa legiuitorului aşa cum este exprimată în
lege.
Veniturile, alte beneficii şi valori patrimoniale
sunt supuse legii fiscale indiferent dacă sunt obţinute din
activităţi ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii
legale.
(1) În cazul în care,
eludându-se scopul legii fiscale, obligaţia fiscală nu a fost
stabilită ori nu a fost raportată la baza de impunere reală,
obligaţia datorată şi, respectiv, creanţa fiscală
corelativă sunt cele legal determinate.
(2) Pentru
situaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 23.
Conţinutul
raportului de drept procedural fiscal
Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile
şi obligaţiile ce revin părţilor, potrivit legii, pentru
îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea,
exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor
părţilor din raportul de drept material fiscal.
Subiectele raportului
juridic fiscal
(1) Subiecte ale
raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile
administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care
dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.
(2) Contribuabilul
este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă
entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite,
taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în
condiţiile legii.
(3) Statul este reprezentat de
Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile
sale subordonate cu personalitate juridică.
(4)
Unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de
autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de
compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor
delegate de către autorităţile respective.
(5) Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia,
precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor
administraţiei publice locale sunt denumite în prezentul cod organe
fiscale.
(1) În
relaţiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un
împuternicit. Conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele
cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz. Desemnarea unui
împuternicit nu îl împiedică pe contribuabil să îşi
îndeplinească personal obligaţiile fiscale, chiar dacă nu a
procedat la revocarea împuternicirii potrivit alin. (2).
(2) Împuternicitul
este obligat să înregistreze la organul fiscal actul de împuternicire, în
formă autentică şi în condiţiile prevăzute de lege.
Revocarea împuternicirii operează faţă de organul fiscal de la
data înregistrării actului de revocare.
(3) În cazul
reprezentării contribuabililor în relaţiile cu organele fiscale prin
avocat, forma şi conţinutul împuternicirii sunt cele prevăzute
de dispoziţiile legale privind organizarea şi exercitarea profesiei
de avocat.
(4) Contribuabilul
fără domiciliu fiscal în România, care are obligaţia de a depune
declaraţii la organele fiscale, trebuie să desemneze un împuternicit,
cu domiciliul fiscal în România, care să îndeplinească, în numele
şi din averea contribuabilului, obligaţiile acestuia din urmă
faţă de organul fiscal.
(5) Prevederile
prezentului articol sunt aplicabile şi reprezentanţilor fiscali
desemnaţi potrivit Codului fiscal,
dacă legea nu prevede altfel.
(1) Dacă nu
există un împuternicit potrivit art. 18, organul fiscal, în
condiţiile legii, va solicita instanţei judecătoreşti
competente numirea unui curator fiscal pentru contribuabilul absent, al
cărui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii, unei
infirmităţi, bătrâneţii sau unui handicap de orice fel, nu
poate să îşi exercite şi să îşi îndeplinească
personal drepturile şi obligaţiile ce îi revin potrivit legii.
(2) Pentru
activitatea sa curatorul fiscal va fi remunerat potrivit hotărârii
judecătoreşti, toate cheltuielile legate de această reprezentare
fiind suportate de cel reprezentat.
Obligaţiile
reprezentanţilor legali
(1)
Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum
şi ai asocierilor fără personalitate juridică sunt
obligaţi să îndeplinească obligaţiile fiscale ale
persoanelor reprezentate, în numele şi din averea acestora.
(2) În cazul în
care, din orice motiv, obligaţiile fiscale ale asocierilor fără
personalitate juridică nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociaţii
răspund solidar pentru îndeplinirea acestora.
(1) Creanţele
fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii,
rezultă din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile
de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul, cât
şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate
constând în:
a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului
general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea
adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului
general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale
principale;
b) dreptul la perceperea majorărilor de întârziere,
în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii.
(3) În cazurile
prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptăţit să
solicite stingerea obligaţiei fiscale de către cel îndatorat să
execute acea obligaţie în locul debitorului.
(4) În măsura
în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi
alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost
fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la
restituirea sumei respective.
Prin obligaţii fiscale, în sensul prezentului cod,
se înţelege:
a) obligaţia de a declara bunurile şi
veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele,
contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
b) obligaţia de a calcula şi de a înregistra în
evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele,
contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
c) obligaţia de a plăti la termenele legale
impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului
general consolidat;
d) obligaţia de a plăti majorări, aferente
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului
general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii;
e) obligaţia de a calcula, de a reţine şi
de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la
termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează
prin stopaj la sursă;
f) orice alte obligaţii care revin contribuabililor,
persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.
Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale
(1) Dacă
legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi
obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care,
potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.
(2) Potrivit alin.
(1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina
obligaţia fiscală datorată.
Creanţele fiscale se sting prin încasare,
compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie şi
prin alte modalităţi prevăzute de lege.
(1) În raporturile
de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi
de creanţă fiscală prevăzute la art. 21, iar
debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaţia
corelativă de plată a acestor drepturi.
(2) În cazul în
care obligaţia de plată nu a fost îndeplinită de debitor,
debitori devin, în condiţiile legii, următorii:
a) moştenitorul care a acceptat succesiunea
contribuabilului debitor;
b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile
şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii ori
reorganizării judiciare, după caz;
c) persoana căreia i s-a stabilit răspunderea
în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;
d) persoana care îşi asumă obligaţia de
plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt
act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii
reale la nivelul obligaţiei de plată;
e) persoana juridică, pentru obligaţiile
fiscale datorate de sediile secundare ale acesteia;
f) alte persoane, în condiţiile legii.
(1) Plătitor
al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care în numele
debitorului, conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a
reţine şi de a plăti, după caz, impozite, taxe,
contribuţii, amenzi şi alte sume datorate bugetului general consolidat.
(2) Pentru
persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare,
plătitor de obligaţii fiscale este persoana juridică, cu
excepţia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului
se face, potrivit legii, de către sediile secundare ale persoanei
juridice.
(1) Pentru
obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în
condiţiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele
persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani
anteriori datei declarării insolvabilităţii, cu
rea-credinţă, dobândesc în orice mod active de la debitorii care
îşi provoacă astfel insolvabilitatea;
b) administratorii, asociaţii, acţionarii
şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei
juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu
rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi
imobile proprietatea acesteia.
(2) Persoana
juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în
condiţiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori
indirect, controlează, este controlată sau se află sub control
comun cu debitorul, dacă desfăşoară efectiv aceeaşi
activitate sau aceleaşi activităţi ca şi debitorul şi
dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele
condiţii:
a) dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de
proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea
contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate
din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale
dobânditorului;
b) are raporturi comerciale contractuale cu clienţii
şi/sau cu furnizorii, alţii decât cei de utilităţi, care,
în proporţie de cel puţin jumătate, au avut sau au raporturi
contractuale cu debitorul;
c) are raporturi de muncă sau civile de
prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii
sau prestatorii de servicii ai debitorului.
(3) În
înţelesul alin. (2), termenii şi expresiile de mai jos au
următoarea semnificaţie:
a) control - majoritatea drepturilor de vot, fie în
adunarea generală a asociaţilor unei societăţi comerciale
ori a unei asociaţii sau fundaţii, fie în consiliul de
administraţie al unei societăţi comerciale ori consiliul
director al unei asociaţii sau fundaţii;
b) control indirect - activitatea prin care o persoană
exercită controlul prin una sau mai multe persoane.
Dispoziţii speciale privind stabilirea răspunderii
(1)
Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 27 se va
stabili potrivit dispoziţiilor prezentului articol.
(2) În scopul
prevăzut la alin. (1) organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi
arătate motivele de fapt şi de drept pentru care este angajată
răspunderea persoanei în cauză. Decizia se va supune spre aprobare
conducerii organului fiscal.
(3) Decizia
aprobată potrivit alin. (2) constituie titlu de creanţă privind
obligaţia la plată a persoanei răspunzătoare potrivit art. 27 şi va cuprinde, pe lângă elementele
prevăzute la art. 43 alin. (2), şi
următoarele:
a) codul de identificare fiscală a persoanei
răspunzătoare, obligată la plata obligaţiei debitorului
principal, precum şi orice alte date de identificare;
b) numele şi prenumele sau denumirea debitorului
principal; codul de identificare fiscală; domiciliul sau sediul acestuia,
precum şi orice alte date de identificare;
c) cuantumul şi natura sumelor datorate;
d) termenul în care persoana răspunzătoare
trebuie să plătească obligaţia debitorului principal;
e) temeiul legal şi motivele în fapt ale
angajării răspunderii.
(4)
Răspunderea va fi stabilită atât pentru obligaţia fiscală
principală, cât şi pentru accesoriile acesteia.
(5) Titlul de
creanţă prevăzut la alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate
la plată, menţionându-se că aceasta urmează să
facă plata în termenul stabilit.
(6) Titlul de
creanţă comunicat potrivit alin. (5) poate fi atacat în
condiţiile legii.
Drepturile şi
obligaţiile succesorilor
(1) Drepturile
şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor
debitorului în condiţiile dreptului comun.
(2)
Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligaţiei de
plată a sumelor ce reprezintă amenzi aplicate, potrivit legii,
debitorului persoană fizică.
Dispoziţii privind
cesiunea creanţelor fiscale ale contribuabililor
(1) Creanţele
principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale
contribuabililor, precum şi sumele afectate garantării
executării unei obligaţii fiscale pot fi cesionate numai după
stabilirea lor potrivit legii.
(2) Cesiunea
produce efecte faţă de organul fiscal competent numai de la data la
care aceasta i-a fost notificată.
(3)
Desfiinţarea cesiunii sau constatarea nulităţii acesteia
ulterior stingerii obligaţiei fiscale nu este opozabilă organului
fiscal.
(1) În cazul
creanţelor fiscale administrate de Ministerul Economiei şi
Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală, prin domiciliu fiscal se înţelege:
a) pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au
domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care
aceasta este diferită de domiciliu;
b) pentru persoanele fizice care desfăşoară
activităţi economice în mod independent sau exercită profesii
libere, sediul activităţii sau locul unde se
desfăşoară efectiv activitatea principală;
c) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul
unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea
efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la
sediul social declarat;
d) pentru asocierile şi alte entităţi
fără personalitate juridică, sediul acestora sau locul unde se
desfăşoară efectiv activitatea principală.
(2) Prin adresa
unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înţelege adresa
locuinţei pe care o persoană o foloseşte în mod continuu peste
183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de scurtă durată
nefiind luate în considerare. Dacă şederea are un scop exclusiv de
vizită, concediu, tratament sau alte scopuri particulare
asemănătoare şi nu depăşeşte perioada unui an, nu
se consideră adresa unde locuiesc efectiv.
(3) În
situaţia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1)
lit. c) şi d), domiciliul fiscal este locul în care se află
majoritatea activelor.
(4) În cazul
celorlalte creanţe fiscale ale bugetului general consolidat, prin
domiciliu fiscal se înţelege domiciliul reglementat potrivit dreptului
comun sau sediul social înregistrat potrivit legii.
(1) Organele
fiscale au competenţă generală privind administrarea
creanţelor fiscale, exercitarea controlului şi emiterea normelor de
aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.
(2) În cazul impozitului
pe venit, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili altă
competenţă specială de administrare.
(3) Impozitele,
taxele şi alte sume care se datorează, potrivit legii, în vamă
sunt administrate de către organele vamale.
(4)
Asistenţa şi îndrumarea contribuabililor privind aplicarea
unitară a prevederilor legislaţiei privind impozitele, taxele,
contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare administrate de
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se realizează
de către aceasta şi de unităţile sale subordonate, conform
procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală.
(1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a
altor sume datorate bugetului general consolidat, competenţa revine acelui
organ fiscal, judeţean, local sau al municipiului Bucureşti, stabilit
prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală, în a cărui rază teritorială se află
domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în
cazul impozitelor şi contribuţiilor realizate prin stopaj la
sursă, în condiţiile legii.
(2) În cazul
contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară
activităţi pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii
permanente, competenţa revine organului fiscal pe a cărui rază
teritorială se află situat fiecare sediu permanent. În cazul în care
activitatea unui sediu permanent se desfăşoară pe raza
teritorială a mai multor organe fiscale, competenţa revine acelui
organ fiscal în a cărui rază teritorială începe activitatea
acelui sediu permanent.
(3) Pentru administrarea de către organele fiscale din subordinea
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a creanţelor fiscale
datorate de marii contribuabili, inclusiv de sediile secundare ale acestora,
competenţa poate fi stabilită în sarcina altor organe fiscale decât
cele prevăzute la alin. (1), prin ordin al preşedintelui
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Competenţa în
cazul sediilor secundare
În cazul în care contribuabilul are, potrivit legii,
obligaţii de plată la sedii secundare, competenţa
teritorială pentru administrarea acestora revine organului fiscal în a
cărui rază teritorială acestea se află situate.
Competenţa teritorială a compartimentelor de specialitate ale
autorităţilor administraţiei publice locale
Compartimentele de specialitate ale
autorităţilor administraţiei publice locale sunt competente
pentru administrarea impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate
bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.
(1) În
situaţia în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenţa
teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face
constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale.
(2)
Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi pentru luarea de
urgenţă a măsurilor legale ce se impun în cazurile de
dispariţie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum
şi în caz de executare silită.
(3) Pentru
administrarea de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală a creanţelor datorate de contribuabilii
nerezidenţi, care nu au pe teritoriul României un sediu permanent,
competenţa revine organului fiscal stabilit prin ordin
al ministrului economiei şi finanţelor, la propunerea preşedintelui
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Art. 37
(1) Există
conflict de competenţă când două sau mai multe organe fiscale se
declară deopotrivă competente sau necompetente. În acest caz organul fiscal
care s-a învestit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua
procedura în derulare şi va solicita organului ierarhic superior comun
să hotărască asupra conflictului.
(2) În
situaţia în care organele fiscale între care apare conflictul de
competenţă nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, conflictul
de competenţă ivit se soluţionează de către Comisia
fiscală centrală din cadrul Ministerului Economiei şi
Finanţelor.
(3) În cazul
bugetelor locale, Comisia fiscală centrală se completează cu
câte un reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România, Asociaţiei
Oraşelor din România, Asociaţiei Municipiilor din România, Uniunii
Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, precum şi al
Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative.
Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor
prezentului cod, deţine competenţa teritorială, precum şi
al contribuabilului în cauză, un alt organ fiscal poate prelua activitatea
de administrare a acestuia.
Funcţionarul public din cadrul organului fiscal
implicat într-o procedură de administrare se află în conflict de
interese, dacă:
a) în cadrul procedurii respective acesta este
contribuabil, este soţ/soţie al/a contribuabilului, este rudă
până la gradul al treilea inclusiv a contribuabilului, este reprezentant sau
împuternicit al contribuabilului;
b) în cadrul procedurii respective poate dobândi un
avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct;
c) există un conflict între el,
soţul/soţia, rudele sale până la gradul al treilea inclusiv
şi una dintre părţi sau soţul/soţia, rudele
părţii până la gradul al treilea inclusiv;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
(1)
Funcţionarul public care ştie că se află în una dintre
situaţiile prevăzute la art. 39 este obligat să
înştiinţeze conducătorul organului fiscal şi să se
abţină de la îndeplinirea procedurii.
(2) În cazul în
care conflictul de interese se referă la conducătorul organului
fiscal, acesta este obligat să înştiinţeze organul ierarhic
superior.
(3) Abţinerea
se propune de funcţionarul public şi se decide de îndată de
conducătorul organului fiscal sau de organul ierarhic superior.
(4) Contribuabilul
implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea funcţionarului
public aflat în conflict de interese.
(5) Recuzarea
funcţionarului public se decide de îndată de către
conducătorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior.
Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la
instanţa judecătorească competentă. Cererea de recuzare nu
suspendă procedura de administrare în derulare.
Noţiunea de act
administrativ fiscal
În înţelesul prezentului cod, actul administrativ
fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea
legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor
şi obligaţiilor fiscale.
Soluţia fiscală individuală anticipată şi
acordul de preţ în avans
(1) Soluţia
fiscală individuală anticipată este actul administrativ emis de
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în vederea
soluţionării unei cereri a contribuabilului, referitoare la
reglementarea unor situaţii fiscale de fapt viitoare.
(2) Acordul de
preţ în avans este actul administrativ emis de Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală în vederea
soluţionării unei cereri a contribuabilului, referitoare la
stabilirea condiţiilor şi modalităţilor în care
urmează să fie determinate, pe parcursul unei perioade fixe, preţurile
de transfer, în cazul tranzacţiilor efectuate între persoane afiliate,
astfel cum sunt definite în Codul fiscal.
(3) Soluţia
fiscală individuală anticipată sau acordul de preţ în avans
se comunică numai contribuabilului căruia îi sunt destinate.
(4) Soluţia
fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în
avans sunt opozabile şi obligatorii faţă de organele fiscale,
numai dacă termenii şi condiţiile acestora au fost respectate de
contribuabil.
(5) Prin cerere
contribuabilul propune conţinutul soluţiei fiscale individuale
anticipate sau al acordului de preţ în avans, după caz.
(6) În
soluţionarea cererii contribuabilului se emite soluţia fiscală
individuală anticipată sau acordul de preţ în avans. În
situaţia în care contribuabilul nu este de acord cu soluţia
fiscală individuală anticipată sau cu acordul de preţ în
avans emis, va transmite, în termen de 15 zile de la comunicare, o notificare
la organul fiscal emitent. Soluţia fiscală individuală
anticipată sau acordul de preţ în avans pentru care contribuabilul a
transmis o notificare organului fiscal emitent nu produce niciun efect juridic.
(7)
Contribuabilul, titular al unui acord de preţ în avans, are obligaţia
de a depune anual la organul emitent al acordului un raport privind modul de
realizare a termenilor şi condiţiilor acordului în anul de raportare.
Raportul se depune până la termenul prevăzut de lege pentru depunerea
situaţiilor financiare anuale.
(8) Soluţia
fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în
avans nu mai sunt valabile dacă prevederile legale de drept material
fiscal în baza cărora a fost luată decizia se modifică.
(9) Pentru
emiterea unei soluţii fiscale individuale anticipate, precum şi
pentru emiterea sau modificarea unui acord de preţ în avans, emitentul
încasează tarife care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(10) Contribuabilul solicitant are dreptul la restituirea
tarifului achitat în cazul în care organul fiscal competent respinge
emiterea/modificarea soluţiei fiscale individuale anticipate sau a
acordului de preţ în avans ori se întrerupe procedura de emitere, în
condiţiile aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(11) Termenul pentru emiterea unui acord de preţ în
avans este de 12 luni în cazul unui acord unilateral, respectiv de 18 luni în
cazul unui acord bilateral sau multilateral, după caz. Termenul pentru
emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate este de 45 de zile.
Dispoziţiile art. 70 sunt aplicabile în mod
corespunzător.
(12) Procedura referitoare la emiterea soluţiei fiscale
individuale anticipate şi a acordului de preţ în avans va fi
aprobată prin hotărâre a Guvernului.
Conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal
(1) Actul
administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă.
(2) Actul
administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis şi data de la care
îşi produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a
persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele şi semnătura persoanelor
împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ştampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a
contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia;
j) menţiuni privind audierea contribuabilului.
(3) Actul
administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin intermediul
mijloacelor informatice este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura
persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi
ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele
legale aplicabile în materie.
(4) Prin ordin al ministrului economiei şi
finanţelor se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în
condiţiile alin. (3).
Comunicarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ
fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În
situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care
şi-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin.
(4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în
condiţiile art. 19, actul administrativ
fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.
(2) Actul
administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului
fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către
acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării
sub semnătură a actului;
b) prin remiterea, sub semnătură, a actului
administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului
fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub
semnătură a actului;
c) prin poştă, la domiciliul fiscal al
contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire,
precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se
asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi
confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.
(3) Comunicarea
prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului
fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează
că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În
cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35,
afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de
internet a autorităţii administraţiei publice locale respective.
În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de
internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ
fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data
afişării anunţului.
(4)
Dispoziţiile Codului de procedură
civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt
aplicabile în mod corespunzător.
Opozabilitatea actului
administrativ fiscal
Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în
care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară
menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Nulitatea actului
administrativ fiscal
Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ
fiscal, referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei
împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea
contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei
împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 43
alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau
din oficiu.
Desfiinţarea sau
modificarea actelor administrative fiscale
(1) Actul
administrativ fiscal poate fi modificat sau desfiinţat în condiţiile
prezentului cod.
(2) Desfiinţarea totală
sau parţială, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin
care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage desfiinţarea
totală sau parţială a actelor administrative prin care s-au
stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor principale
anulate
Îndreptarea erorilor
materiale
Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din
cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea
contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunica contribuabilului,
potrivit legii.
(1) Pentru
determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile
legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la:
a) solicitarea informaţiilor, de orice fel, din
partea contribuabililor şi a altor persoane;
b) solicitarea de expertize;
c) folosirea înscrisurilor;
d) efectuarea de cercetări la faţa locului.
(2) Probele
administrate vor fi coroborate şi apreciate ţinându-se seama de
forţa lor doveditoare recunoscută de lege.
Dreptul organului
fiscal de a solicita prezenţa contribuabilului la sediul său
Organul fiscal poate solicita prezenţa
contribuabilului la sediul său pentru a da informaţii şi
lămuriri necesare stabilirii situaţiei sale fiscale reale. Odată
cu această solicitare, când este cazul, organul fiscal va indica şi
documentele pe care contribuabilul este obligat să le prezinte.
Comunicarea
informaţiilor între organele fiscale
Dacă într-o procedură fiscală se
constată fapte care prezintă importanţă pentru alte
raporturi juridice fiscale, organele fiscale îşi vor comunica reciproc
informaţiile deţinute.
Obligaţia de a furniza informaţii
(1) Contribuabilul sau altă persoană împuternicită de acesta
are obligaţia de a furniza organului fiscal informaţiile necesare
pentru determinarea stării de fapt fiscale. În acelaşi scop, organul
fiscal are dreptul să solicite informaţii şi altor persoane cu
care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice.
Informaţiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în
măsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de probă.
(2) Cererea de
furnizare a informaţiilor se formulează în scris şi va specifica
natura informaţiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt
fiscale şi documentele care susţin informaţiile furnizate.
(3)
Declaraţia persoanelor obligate potrivit alin. (1) să furnizeze
informaţii va fi, după caz, prezentată sau consemnată în
scris.
(4) În
situaţia în care persoana obligată să furnizeze informaţia în
scris este, din motive independente de voinţa sa, în imposibilitate de a
scrie, organul fiscal întocmeşte un proces-verbal.
Furnizarea periodică de informaţii
(1) Contribuabilii
sunt obligaţi să furnizeze periodic organelor fiscale informaţii
referitoare la activitatea desfăşurată.
(2) Furnizarea
informaţiilor prevăzute la alin. (1) se face prin completarea unei
declaraţii pe proprie răspundere.
(3) Natura
informaţiilor, periodicitatea, precum şi modelul declaraţiilor
se aprobă prin ordin al preşedintelui
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Obligaţia
băncilor de a furniza informaţii
(1) Băncile
sunt obligate să comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice,
juridice sau orice alte entităţi fără personalitate
juridică ce deschid ori închid conturi, forma juridică pe care
aceştia o au şi domiciliul sau sediul acestora. Comunicarea se va
face bilunar, cu referire la conturile deschise sau închise în perioada
anterioară acesteia şi va fi adresată Ministerului Economiei
şi Finanţelor.
(2) Ministerul Economiei şi Finanţelor
împreună cu Banca Naţională a României vor elabora proceduri
privind transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1).
(3) Ministerul
Economiei şi Finanţelor, la cererea justificată a
autorităţilor publice centrale şi locale, va transmite
informaţiile deţinute în baza alin. (1), în scopul îndeplinirii de
către aceste autorităţi a atribuţiilor prevăzute de
lege.
(1) Ori de câte
ori consideră necesar, organul fiscal are dreptul să apeleze la
serviciile unui expert pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este
obligat să comunice contribuabilului numele expertului.
(2) Contribuabilul
poate să numească un expert pe cheltuiala proprie.
(3) Experţii
au obligaţia să păstreze secretul fiscal asupra datelor şi
informaţiilor pe care le dobândesc.
(4) Expertiza se
întocmeşte în scris.
(5) Onorariile
stabilite pentru expertizele prevăzute de prezentul articol vor fi
plătite de la bugetele organelor fiscale care au apelat la serviciile
expertului, după caz.
(1) Contribuabilul sau altă persoană împuternicită de acesta
are obligaţia de a furniza organului fiscal informaţiile necesare
pentru determinarea stării de fapt fiscale. În acelaşi scop, organul
fiscal are dreptul să solicite informaţii şi altor persoane cu
care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice. Informaţiile
furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care
sunt confirmate şi de alte mijloace de probă.
(2) Organul fiscal
poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său
ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte.
(3) Organul fiscal
are dreptul să reţină, în scopul protejării împotriva
înstrăinării sau distrugerii, documente, acte, înscrisuri, registre
şi documente financiar-contabile sau orice element material care face
dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor
fiscale de către contribuabili, pe o perioadă de maximum 30 de zile.
În cazuri excepţionale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal,
perioada de reţinere poate fi prelungită cu maximum 90 de zile.
(1) În
condiţiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la faţa
locului, întocmind în acest sens proces-verbal.
(2) Contribuabilii
au obligaţia să permită funcţionarilor împuterniciţi
de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faţa locului, precum
şi experţilor folosiţi pentru această acţiune intrarea
acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în
măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în
interes fiscal.
(3)
Deţinătorii terenurilor ori incintelor respective vor fi
înştiinţaţi în timp util despre cercetare, cu excepţia
cazurilor prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b).
Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în
domiciliu sau reşedinţă.
(4) În caz de
refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se
face cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente,
dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţială din Codul de procedură civilă fiind
aplicabile.
(5) La cererea
organului fiscal, organele de poliţie, jandarmerie ori alţi
agenţi ai forţei publice sunt obligaţi să îi acorde
sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.
Dreptul rudelor de a
refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize şi
prezentarea unor înscrisuri
(1)
Soţul/soţia şi rudele contribuabilului până la gradul al
treilea inclusiv pot refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de
expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri.
(2) Persoanele
prevăzute la alin. (1) vor fi înştiinţate asupra acestui drept.
Dreptul altor persoane
de a refuza furnizarea de informaţii
(1) Pot refuza
să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat
cunoştinţă în exercitarea activităţii lor
preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali,
executorii judecătoreşti, auditorii, experţii contabili, medicii
şi psihoterapeuţii, cu excepţia informaţiilor cu privire la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale stabilite de lege în sarcina lor.
(2) Sunt asimilate
persoanelor prevăzute la alin. (1) asistenţii, precum şi
persoanele care participă la activitatea profesională a acestora.
(3) Persoanele
prevăzute la alin. (1), cu excepţia preoţilor, pot furniza
informaţii, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate
informaţiile.
(4) În regim
derogatoriu de la prevederile alin. (1) - (3), în vederea clarificării
şi stabilirii reale a situaţiei fiscale a contribuabililor,
compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei
publice locale au competenţa de a solicita informaţii şi
documente cu relevanţă fiscală ori pentru identificarea
contribuabililor sau a materiei impozabile ori taxabile, după caz, iar
notarii publici, avocaţii, executorii judecătoreşti, organele de
poliţie, organele vamale, serviciile publice comunitare regim permise de
conducere şi înmatriculare a vehiculelor, serviciile publice comunitare
pentru eliberarea paşapoartelor simple, serviciile publice comunitare de
evidenţă a persoanelor, precum şi orice altă entitate care
deţine informaţii ori documente cu privire la bunuri impozabile sau taxabile,
după caz, ori la persoane care au calitatea de contribuabil, au
obligaţia furnizării acestora fără plată.
Obligaţia
autorităţilor şi instituţiilor publice de a furniza
informaţii şi de a prezenta acte
(1) Autorităţile publice, instituţiile
publice şi de interes public, centrale şi locale, precum şi
serviciile deconcentrate ale autorităţilor publice centrale vor
furniza informaţii şi acte organelor fiscale, la cererea acestora.
(2) În realizarea
scopului prezentului cod, organele fiscale pot accesa on-line baza de date a
instituţiilor prevăzute la alin. (1), pentru informaţiile
stabilite pe bază de protocol.
Colaborarea dintre
autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public
(1)
Autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public
sunt obligate să colaboreze în realizarea scopului prezentului cod.
(2) Nu constituie
activitate de colaborare acţiunile întreprinse de autorităţile
prevăzute la alin. (1), în conformitate cu atribuţiile ce le revin
potrivit legii.
(3) Organul fiscal
care solicită colaborarea răspunde pentru legalitatea
solicitării, iar autoritatea solicitată răspunde pentru datele
furnizate.
Condiţii şi
limite ale colaborării
(1) Colaborarea
dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes
public se realizează în limita atribuţiilor ce le revin potrivit
legii.
(2) Dacă
autoritatea publică, instituţia publică sau de interes public
solicitată refuză colaborarea, autoritatea publică
superioară ambelor organe va decide. Dacă o asemenea autoritate nu
există, decizia va fi luată de autoritatea superioară celei
solicitate.
Colaborarea
interstatală dintre autorităţile publice
(1) În baza
convenţiilor internaţionale, organele fiscale vor colabora cu
autorităţile fiscale similare din alte state.
(2) În lipsa unei
convenţii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei
autorităţi fiscale din alt stat pe bază de reciprocitate.
Forţa
probantă a documentelor justificative şi evidenţelor contabile
Documentele justificative şi evidenţele
contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de
impunere. În cazul în care există şi alte acte doveditoare, acestea
vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.
Sarcina probei în
dovedirea situaţiei de fapt fiscale
(1) Contribuabilul
are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza
declaraţiilor sale şi a oricăror cereri adresate organului
fiscal.
(2) Organul fiscal
are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau
constatări proprii.
Dovedirea titularului
dreptului de proprietate în scopul impunerii
(1) În cazul în care constată că anumite bunuri, venituri sau
alte valori care, potrivit legii, constituie baza impozabilă sunt
deţinute de persoane care în mod continuu beneficiază de
câştigurile sau de orice foloase obişnuite aduse de acestea şi
că persoanele respective declară în scris că nu sunt
proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauză, fără
să arate însă care sunt titularii dreptului de proprietate, organul
fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligaţiei fiscale corespunzătoare
în sarcina acelor persoane.
(2) În
condiţiile legii, obligaţia fiscală privind baza impozabilă
prevăzută la alin. (1) va putea fi stabilită în sarcina
titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel aceştia datorează
despăgubiri persoanelor care au făcut plata pentru stingerea obligaţiei
stabilite potrivit alin. (1).
(1) Dacă
organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta
trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele
şi documentele care au relevanţă pentru estimare. Estimarea
constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate
situaţiei de fapt fiscale.
(2) În
situaţiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt
îndreptăţite să estimeze baza de impunere, acestea vor avea în
vedere preţul de piaţă al tranzacţiei sau bunului
impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal.
Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor
şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Codul de
procedură fiscală, precum şi de alte dispoziţii legale
aplicabile în materie, dacă legea fiscală nu dispune altfel, se
calculează potrivit dispoziţiilor Codului
de procedură civilă.
Prelungirea termenelor
Termenele pentru
depunerea declaraţiilor fiscale şi termenele stabilite în baza legii
de un organ fiscal pot fi prelungite în situaţii temeinic justificate,
potrivit competenţei stabilite prin ordin
al ministrului economiei şi finanţelor.
Art. 70
Termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile
depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se
soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de
la înregistrare.
(2) În
situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare
informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se
prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi
data primirii informaţiilor solicitate.
Cazul de
forţă majoră şi cazul fortuit
(1) Termenele
prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale, după
caz, nu încep să curgă sau se suspendă în situaţia în care
îndeplinirea acestor obligaţii a fost împiedicată de ivirea unui caz
de forţă majoră sau a unui caz fortuit.
(2)
Obligaţiile fiscale se consideră a fi îndeplinite în termen,
fără perceperea de majorări de întârziere sau aplicarea de
sancţiuni prevăzute de lege, dacă acestea se execută în
termen de 60 de zile de la încetarea evenimentelor prevăzute la alin. (1).
Obligaţia de înregistrare fiscală
(1) Orice
persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se
înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscală. Codul de
identificare fiscală va fi:
a) pentru persoanele juridice, cu excepţia
comercianţilor, precum şi pentru asocieri şi alte
entităţi fără personalitate juridică, codul de
înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
b) pentru persoanele fizice, codul numeric personal
atribuit potrivit legii speciale;
c) pentru persoanele fizice care nu deţin cod
numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul
fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală;
d) pentru comercianţi, inclusiv pentru sucursalele
comercianţilor care au sediul principal al comerţului în
străinătate, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii
speciale;
e) pentru persoanele fizice care
desfăşoară activităţi economice în mod independent sau
exercită profesii libere, codul de înregistrare fiscală atribuit de
organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală.
(2) Persoanele
prevăzute la alin. (1) lit. d) se înregistrează fiscal potrivit
procedurii speciale în materie.
(3) În vederea
atribuirii codului de identificare fiscală persoanele prevăzute la
alin. (1) lit. a), c) şi e) au obligaţia să depună
declaraţie de înregistrare fiscală.
(4) Au
obligaţia să depună o declaraţie de înregistrare
fiscală şi persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) care au
calitatea de angajator.
(5) Contribuabilii
care obţin venituri din activităţi independente, pentru care
plăţile anticipate se fac prin reţinere la sursă de
către plătitorii de venituri, au obligaţia, în vederea
înregistrării, să depună la organul fiscal competent
declaraţia de înregistrare fiscală.
(6)
Declaraţia de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile
de la:
a) data înfiinţării potrivit legii, în cazul
persoanelor juridice, asocierilor şi altor entităţi
fără personalitate juridică;
b) data eliberării actului legal de
funcţionare, data începerii activităţii, data obţinerii
primului venit sau dobândirii calităţii de angajator, după caz,
în cazul persoanelor fizice.
Obligaţia înscrierii codului de identificare fiscală pe
documente
Plătitorii de impozite, taxe, contribuţii
şi alte sume datorate bugetului general consolidat au obligaţia de a
menţiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente
emise codul de identificare fiscală propriu.
Declararea filialelor
şi sediilor secundare
(1) Contribuabilii
au obligaţia de a declara organului fiscal competent din subordinea
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de
zile, înfiinţarea de sedii secundare.
(2) Contribuabilii
cu domiciliul fiscal în România au obligaţia de a declara în termen de 30
de zile înfiinţarea de filiale şi sedii secundare în
străinătate.
Forma şi
conţinutul declaraţiei de înregistrare fiscală
(1)
Declaraţia de înregistrare fiscală se întocmeşte prin
completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal din
subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi va
fi însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în
aceasta.
(2)
Declaraţia de înregistrare fiscală va cuprinde: datele de
identificare a contribuabilului, categoriile de obligaţii de plată
datorate potrivit Codului fiscal, datele
privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele
privind situaţia juridică a contribuabilului, precum şi alte
informaţii necesare administrării impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.
Certificatul de
înregistrare fiscală
(1) Pe baza
declaraţiei de înregistrare fiscală, depusă potrivit art. 72
alin. (3), organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală eliberează certificatul de înregistrare
fiscală, în termen de 15 zile de la data depunerii declaraţiei. În
certificatul de înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu codul de
identificare fiscală.
(2) Eliberarea
certificatelor de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor de timbru.
(3) Contribuabilii
care realizează venituri din activitatea de comerţ sau prestări
de servicii către populaţie sunt obligaţi să afişeze
certificatul de înregistrare fiscală în locurile unde se
desfăşoară activitatea.
(4) În cazul
pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare
fiscală, organul fiscal va elibera un duplicat al acestuia, în baza
cererii contribuabililor şi a dovezii de publicare a pierderii, furtului
sau distrugerii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
Modificări
ulterioare înregistrării fiscale
(1)
Modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare
fiscală trebuie aduse la cunoştinţă organului fiscal
competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin
completarea şi depunerea declaraţiei de menţiuni.
(2) La încetarea
condiţiilor care au generat înregistrarea fiscală, contribuabilii au
obligaţia de a preda organelor fiscale, în vederea anulării,
certificatul de înregistrare fiscală, odată cu depunerea
declaraţiei de menţiuni.
(1) Organul fiscal
competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală organizează evidenţa plătitorilor de impozite,
taxe, contribuţii şi alte sume datorate la bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj,
în cadrul registrului contribuabililor, care conţine:
a) datele de identificare a contribuabilului;
b) categoriile de obligaţii fiscale de declarare,
potrivit legii, denumite vector fiscal; categoriile de obligaţii fiscale
care se înscriu în vectorul fiscal se stabilesc prin ordin al ministrului
economiei şi finanţelor;
c) alte informaţii necesare administrării
obligaţiilor fiscale.
(2) Datele
prevăzute la alin. (1) se completează pe baza informaţiilor
comunicate de contribuabili, de oficiul registrului comerţului, de
serviciul de evidenţă a populaţiei, de la alte
autorităţi şi instituţii, precum şi din
constatările proprii ale organului fiscal.
(3) Datele din
registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se
constată că acestea nu corespund stării de fapt reale şi
vor fi comunicate contribuabililor.
(4) Modificarea
din oficiu a domiciliului fiscal pe baza constatărilor făcute
potrivit alin. (3) se face prin decizie emisă de organul fiscal competent,
după ascultarea prealabilă a contribuabilului, potrivit art. 9.
(5) Contribuabilii persoane juridice sau orice
alte entităţi fără personalitate juridică ce nu
îşi îndeplinesc obligaţiile declarative la două termene de
declarare consecutive şi cărora, la cerere, nici nu li s-a aprobat de
către organul fiscal competent o măsură privind îndeplinirea
obligaţiilor lor fiscale vor fi declaraţi inactivi, fiind aplicabile
prevederile art. 11 alin. (11) şi (12) din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare.
Obligaţia de a conduce evidenţa fiscală
(1) În vederea
stabilirii stării de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale de
plată datorate, contribuabilii sunt obligaţi să conducă
evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.
(2) În vederea
stabilirii preţurilor de transfer, contribuabilii care
desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate au
obligaţia ca, la solicitarea organului fiscal competent, să
întocmească şi să prezinte, în termenele stabilite de acesta,
dosarul preţurilor de transfer. Conţinutul dosarului preţurilor
de transfer va fi aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală.
Reguli pentru
conducerea evidenţei contabile şi fiscale
(1)
Evidenţele contabile şi fiscale vor fi păstrate, după caz,
la domiciliul fiscal al contribuabilului, la sediile secundare ale acestuia,
inclusiv pe suport electronic, sau pot fi încredinţate spre păstrare
unei societăţi autorizate, potrivit legii, să presteze servicii
de arhivare.
(2) Prin
excepţie de la prevederile alin. (1), evidenţele contabile şi
fiscale ale exerciţiului financiar în curs se păstrează,
după caz, la domiciliul fiscal al contribuabililor, la sediile secundare
ale acestora sau, în perioada 1 -
(3)
Dispoziţiile legale privind păstrarea, arhivarea şi limba
folosită pentru evidenţele contabile sunt aplicabile şi pentru
evidenţele fiscale.
(4) În cazul în
care evidenţele contabile şi fiscale sunt ţinute cu ajutorul
sistemelor electronice de gestiune, pe lângă datele arhivate în format
electronic contribuabilul este obligat să păstreze şi să
prezinte aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora le-a generat.
(5) Contribuabilii
sunt obligaţi să evidenţieze veniturile realizate şi
cheltuielile efectuate din activităţile desfăşurate, prin
întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de
lege.
(6) Contribuabilii
sunt obligaţi să utilizeze pentru activitatea
desfăşurată documente primare şi de evidenţă
contabilă stabilite prin lege, achiziţionate numai de la
unităţile stabilite prin normele legale în vigoare, şi să
completeze integral rubricile formularelor, corespunzător
operaţiunilor înregistrate.
(7) Organul fiscal
poate lua în considerare orice evidenţe relevante pentru impunere
ţinute de contribuabil.
Obligaţia de a
depune declaraţii fiscale
(1)
Declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate
potrivit Codului fiscal, la termenele
stabilite de acesta.
(2) În cazul în
care Codul fiscal nu prevede, Ministerul
Economiei şi Finanţelor va stabili termenul de depunere a
declaraţiei fiscale.
(3) Obligaţia
de a depune declaraţia fiscală se menţine şi în cazurile în
care:
a) a fost efectuată plata obligaţiei fiscale;
b) obligaţia fiscală respectivă este
scutită la plată, conform reglementărilor legale;
c) organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere
şi obligaţia fiscală;
d) pentru obligaţia fiscală nu rezultă, în
perioada de raportare, sume de plată, dar există obligaţia
declarativă, conform legii.
(4) În caz de inactivitate temporară sau în cazul
obligaţiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt
scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba,
la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere a
declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesităţile
administrării obligaţiilor fiscale. Asupra termenelor şi
condiţiilor va decide organul fiscal potrivit competenţelor aprobate
prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
Forma şi conţinutul declaraţiei fiscale
(1)
Declaraţia fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular
pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal.
(2) În
declaraţia fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul
obligaţiei fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.
(3) Contribuabilul
are obligaţia de a completa declaraţiile fiscale înscriind corect,
complet şi cu bună-credinţă informaţiile
prevăzute de formular, corespunzătoare situaţiei sale fiscale.
Declaraţia fiscală se semnează de către contribuabil sau de
către împuternicit.
(4) Obligaţia
de semnare a declaraţiei fiscale se consideră a fi îndeplinită
şi în următoarele situaţii:
a) în cazul transmiterii declaraţiilor fiscale prin
sistemul electronic de plăţi. Data depunerii declaraţiei se
consideră a fi data debitării contului plătitorului în baza
acesteia;
b) în cazul transmiterii declaraţiilor fiscale prin
sisteme electronice de transmitere la distanţă în condiţiile art. 83
alin. (1).
(5)
Declaraţia fiscală trebuie însoţită de documentaţia
cerută de prevederile legale.
(6) Pentru anumite
categorii de obligaţii fiscale, stabilite prin ordin al ministrului
economiei şi finanţelor, organul fiscal poate transmite
contribuabililor formularele de declarare a impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat,
instrucţiunile de completare a acestora, alte informaţii utile,
precum şi plicurile preadresate. În acest caz, contravaloarea
corespondenţei se suportă de către organul fiscal.
Depunerea declaraţiilor fiscale
(1)
Declaraţia fiscală se depune la registratura organului fiscal
competent sau la poştă prin scrisoare recomandată.
Declaraţia fiscală poate fi transmisă prin mijloace electronice
sau prin sisteme de transmitere la distanţă, conform procedurii
stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(2)
Declaraţiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub formă de
proces-verbal, dacă din motive independente de voinţa
contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.
(3) Data depunerii declaraţiei fiscale este data
înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la
poştă, după caz. În situaţia în care declaraţia
fiscală se depune prin mijloace electronice de transmitere la
distanţă, data depunerii declaraţiei este data
înregistrării acesteia pe pagina de internet a organului fiscal, astfel
cum rezultă din mesajul electronic de confirmare transmis ca urmare a
primirii declaraţiei.
(4) Nedepunerea
declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la
stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a
altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a
obligaţiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de
15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind
depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale. În
cazul contribuabililor care au obligaţia declarării bunurilor sau
veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligaţiei fiscale se face
prin estimarea bazei de impunere, potrivit art. 67.
Impunerea din oficiu nu se face în cazul contribuabililor inactivi sau al celor
din evidenţa specială, atât timp cât se găsesc în această
situaţie.
(5) Declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice
vor fi certificate de către un consultant fiscal, în condiţiile
legii, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea. (se suspendă
până la 1 ianuarie 2010)
Corectarea declaraţiilor
fiscale
Declaraţiile fiscale pot fi corectate de către
contribuabil, din proprie iniţiativă.
Stabilirea impozitelor,
taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general
consolidat
(1) Impozitele,
taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general
consolidat se stabilesc astfel:
a) prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 82
alin. (2) şi art. 86 alin. (4);
b) prin decizie emisă de organul fiscal, în
celelalte cazuri.
(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile
şi în cazurile în care impozitele, taxele, contribuţiile şi alte
sume datorate bugetului general consolidat sunt scutite la plată conform
reglementărilor legale, precum şi în cazul unei rambursări de
taxă pe valoarea adăugată.
(3) *** Abrogat
(1) Decizia de
impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de
impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere.
(2) Pentru
creanţele administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor
prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin
ordin al ministrului economiei şi finanţelor se pot stabili
şi alte competenţe pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a
inspecţiei fiscale.
(3) Decizia de
impunere se emite, dacă este necesar, şi în cazul în care nu s-a emis
decizie referitoare la baza de impunere potrivit art. 89.
(4)
Declaraţia fiscală întocmită potrivit art. 82
alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei
verificări ulterioare, şi produce efectele juridice ale
înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia.
(5) În
situaţia în care legea nu prevede obligaţia de calculare a
impozitului, declaraţia fiscală este asimilată unei decizii
referitoare la baza de impunere.
(6) Decizia de
impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de plată
accesorii constituie şi înştiinţări de plată, de la
data comunicării acestora, în condiţiile în care se stabilesc sume de
plată.
(7) Până la 1
iulie 2005, sumele reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte
sume datorate bugetului general consolidat, înscrise în deciziile de impunere,
în actele administrative fiscale asimilate acestora, precum şi în declaraţiile
fiscale, vor fi rotunjite la 1.000 lei prin reducere când suma ce urmează
a fi rotunjită este sub 500 lei şi prin majorare când aceasta este
peste 500 lei*1).
------------
*1) Sumele sunt exprimate
în monedă veche.
Forma şi
conţinutul deciziei de impunere
Decizia de impunere trebuie să îndeplinească
condiţiile prevăzute la art. 43. Decizia de impunere
trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 43
alin. (2), şi categoria de impozit, taxă, contribuţie sau
altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de
impunere, precum şi cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă
impozabilă.
Acte administrative
fiscale asimilate deciziilor de impunere
Sunt asimilate deciziilor de impunere şi
următoarele acte administrative fiscale:
a) deciziile privind rambursări de taxă pe
valoarea adăugată şi deciziile privind restituiri de impozite,
taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat;
b) deciziile referitoare la bazele de impunere;
c) deciziile referitoare la obligaţiile de
plată accesorii;
d) procesele-verbale prevăzute la art. 142
alin. (6) şi art. 168 alin. (2).
e) deciziile privind
nemodificarea bazei de impunere.
Deciziile referitoare la bazele de impunere
(1) Bazele de
impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere,
în următoarele situaţii:
a) când venitul impozabil este realizat de mai multe
persoane. Decizia va cuprinde şi repartizarea venitului impozabil pe
fiecare persoană care a participat la realizarea venitului;
b) când sursa venitului impozabil se află pe raza
altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competenţa
de a stabili baza de impunere o deţine organul fiscal pe raza căruia
se află sursa venitului.
(2) Dacă
venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot
să-şi numească un împuternicit comun în relaţia cu organul
fiscal.
Stabilirea
obligaţiilor fiscale sub rezerva verificării ulterioare
(1) Cuantumul
obligaţiilor fiscale se stabileşte sub rezerva verificării
ulterioare.
(2) Decizia de
impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desfiinţată
sau modificată, din iniţiativa organului fiscal sau la solicitarea
contribuabilului, pe baza constatărilor organului fiscal competent.
(3) Rezerva
verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de
prescripţie sau ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate în cadrul
termenului de prescripţie.
Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă
termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor
fiscale
(1) Dreptul
organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5
ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de
prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să
curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a
născut creanţa fiscală potrivit art. 23,
dacă legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a
stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care
acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de
legea penală.
(4) Termenul
prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce
constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o
hotărâre judecătorească definitivă.
Întreruperea şi
suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a
obligaţiei fiscale
(1) Termenele
prevăzute la art. 91 se întrerup şi se
suspendă în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru
întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la
acţiune potrivit dreptului comun.
(2) Termenul de
prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale se
suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii
inspecţiei fiscale şi momentul emiterii deciziei de impunere ca
urmare a efectuării inspecţiei fiscale.
Efectul împlinirii
termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale
Dacă organul fiscal constată împlinirea
termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei
fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de
creanţă fiscală.
Obiectul şi
funcţiile inspecţiei fiscale
(1) Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea
legalităţii şi conformităţii declaraţiilor
fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii
obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor
legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea,
după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor
obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora.
(2) Inspecţia
fiscală are următoarele atribuţii:
a) constatarea şi investigarea fiscală a
tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea contribuabilului
supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi
conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea
îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi
relevante pentru aplicarea legii fiscale;
b) analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale,
în vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu informaţiile
proprii sau din alte surse;
c) sancţionarea potrivit legii a faptelor constatate
şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea
abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale.
(3) Pentru ducerea
la îndeplinire a atribuţiilor prevăzute la alin. (2) organul de
inspecţie fiscală va proceda la:
a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
b) verificarea concordanţei dintre datele din
declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilă a
contribuabilului;
c) discutarea constatărilor şi solicitarea de
explicaţii scrise de la reprezentanţii legali ai contribuabililor sau
împuterniciţii acestora, după caz;
d) solicitarea de informaţii de la terţi;
e) stabilirea corectă a bazei de impunere, a
diferenţelor datorate în plus sau în minus, după caz, faţă
de creanţa fiscală declarată şi/sau stabilită,
după caz, la momentul începerii inspecţiei fiscale;
f) stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale
de plată, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente
acestora;
g) verificarea locurilor unde se realizează
activităţi generatoare de venituri impozabile;
h) dispunerea măsurilor asigurătorii în
condiţiile legii;
i) efectuarea de investigaţii fiscale potrivit alin.
(2) lit. a);
j) aplicarea de sancţiuni potrivit prevederilor
legale;
k) aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în
acest sens proces-verbal.
(4) Nu intră în atribuţiile inspecţiei fiscale efectuarea de
constatări tehnico-ştiinţifice sau orice alte verificări
solicitate de organele de urmărire penală în vederea lămuririi
unor fapte sau împrejurări ale cauzelor aflate în lucru la aceste
instituţii.
Persoanele supuse
inspecţiei fiscale
Inspecţia fiscală se exercită asupra tuturor
persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligaţii de
stabilire, reţinere şi plată a impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat,
prevăzute de lege.
Formele şi
întinderea inspecţiei fiscale
(1) Formele de
inspecţie fiscală sunt:
a) inspecţia fiscală generală, care
reprezintă activitatea de verificare a tuturor obligaţiilor fiscale
ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată;
b) inspecţia fiscală parţială, care
reprezintă activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligaţii
fiscale, pentru o perioadă de timp determinată.
(2) Inspecţia
fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru
impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legii
fiscale.
Proceduri şi metode de control fiscal
(1) În realizarea
atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele proceduri
de control:
a) controlul inopinat, care constă în activitatea de
verificare faptică şi documentară, în principal, ca urmare a
unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a
legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului;
b) controlul încrucişat, care constă în
verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale
contribuabilului, în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane;
controlul încrucişat poate fi şi inopinat.
(2) La finalizarea
controlului inopinat sau încrucişat se încheie proces-verbal.
(3) În realizarea
atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele
metode de control:
a) controlul prin sondaj, care constă în activitatea
de verificare selectivă a documentelor şi operaţiunilor
semnificative, în care sunt reflectate modul de calcul, de evidenţiere
şi de plată a obligaţiilor fiscale datorate bugetului general
consolidat;
b) controlul electronic, care constă în activitatea
de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia,
prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare
şi testare asistate de instrumente informatice specializate.
Perioada supusă
inspecţiei fiscale
(1) Inspecţia
fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a
dreptului de a stabili obligaţii fiscale.
(2) La
contribuabilii mari, perioada supusă inspecţiei fiscale începe de la
sfârşitul perioadei controlate anterior, în condiţiile alin. (1).
(3) La celelalte
categorii de contribuabili inspecţia fiscală se efectuează
asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care
există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale. Inspecţia
fiscală se poate extinde pe perioada de prescripţie a dreptului de a
stabili obligaţii fiscale, dacă este identificată cel puţin
una dintre următoarele situaţii:
a) există indicii privind diminuarea impozitelor,
taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general
consolidat;
b) nu au fost depuse declaraţii fiscale în
interiorul termenului de prescripţie;
c) nu au fost îndeplinite obligaţiile de plată
a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate
bugetului general consolidat.
(1) Inspecţia
fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi neîngrădit
prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau,
după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor
administraţiei publice locale, conform dispoziţiilor prezentului
titlu, ori de alte autorităţi care sunt competente, potrivit legii,
să administreze impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate
bugetului general consolidat.
(2) Competenţa de exercitare a
inspecţiei fiscale pentru Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală şi unităţile sale subordonate se stabileşte
prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală. Organele de inspecţie fiscală din aparatul central al
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au competenţă
în efectuarea inspecţiei fiscale pe întregul teritoriu al ţării.
(3) Competenţa privind efectuarea inspecţiei fiscale se poate
delega altui organ fiscal. În cadrul Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală condiţiile în care se poate efectua delegarea
altui organ fiscal se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală.
Selectarea
contribuabililor pentru inspecţie fiscală
(1) Selectarea
contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este
efectuată de către organul fiscal competent.
(2) Contribuabilul
nu poate face obiecţii cu privire la procedura de selectare folosită.
(1) Înaintea
desfăşurării inspecţiei fiscale, organul fiscal are
obligaţia să înştiinţeze contribuabilul în
legătură cu acţiunea care urmează să se
desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de inspecţie
fiscală.
(2) Avizul de
inspecţie fiscală va cuprinde:
a) temeiul juridic al inspecţiei fiscale;
b) data de începere a inspecţiei fiscale;
c) obligaţiile fiscale şi perioadele ce
urmează a fi supuse inspecţiei fiscale;
d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere
a inspecţiei fiscale. Amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale
se poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate.
Comunicarea avizului de
inspecţie fiscală
(1) Avizul de
inspecţie fiscală se comunică contribuabilului, în scris,
înainte de începerea inspecţiei fiscale, astfel:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b) cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.
(2) Comunicarea
avizului de inspecţie fiscală nu este necesară:
a) pentru soluţionarea unor cereri ale
contribuabilului;
b) în cazul unor acţiuni îndeplinite ca urmare a
solicitării unor autorităţi, potrivit legii;
c) în cazul controlului inopinat şi al controlului
încrucişat;
d) în cazul refacerii controlului ca urmare a unei
dispoziţii de reverificare cuprinse în decizia de soluţionare a
contestaţiei.
(3) Pe durata unei
inspecţii fiscale pentru soluţionarea unei cereri a contribuabilului,
organul de inspecţie poate decide efectuarea unei inspecţii generale
sau parţiale. În acest caz, prin excepţie de la prevederile alin.
(1), avizul de inspecţie se comunică contribuabilului chiar în cursul
efectuării inspecţiei pentru soluţionarea cererii.
Locul şi timpul
desfăşurării inspecţiei fiscale
(1) Inspecţia
fiscală se desfăşoară, de regulă, în spaţiile de
lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie să pună la
dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica necesară
desfăşurării inspecţiei fiscale.
(2) Dacă nu
există un spaţiu de lucru adecvat pentru derularea inspecţiei
fiscale, atunci activitatea de inspecţie se va putea desfăşura
la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu
contribuabilul.
(3) Indiferent de
locul unde se desfăşoară inspecţia fiscală, organul
fiscal are dreptul să inspecteze locurile în care se
desfăşoară activitatea, în prezenţa contribuabilului sau a
unei persoane desemnate de acesta.
(4) Inspecţia
fiscală se desfăşoară, de regulă, în timpul
programului de lucru al contribuabilului. Inspecţia fiscală se poate
desfăşura şi în afara programului de lucru al contribuabilului,
cu acordul scris al acestuia şi cu aprobarea conducătorului organului
fiscal.
Durata efectuării
inspecţiei fiscale
(1) Durata
efectuării inspecţiei fiscale este stabilită de organele de
inspecţie fiscală sau, după caz, de compartimentele de
specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, în
funcţie de obiectivele inspecţiei, şi nu poate fi mai mare de 3
luni.
(2) În cazul
marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata
inspecţiei nu poate fi mai mare de 6 luni.
(3) Perioadele în
care derularea inspecţiei fiscale este suspendată nu sunt incluse în
calculul duratei acesteia, conform prevederilor alin. (1) şi (2).
(4)
Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea
unei inspecţii fiscale ori de câte ori sunt motive justificate pentru
aceasta.
(5)
Condiţiile şi modalităţile de suspendare a unei
inspecţii fiscale se vor stabili prin ordin al preşedintelui
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv prin ordin
comun al ministrului economiei şi finanţelor şi al ministrului
internelor reformei administrative, în cazul inspecţiilor fiscale
efectuate de organele fiscale prevăzute la art. 35, care
se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Reguli privind inspecţia fiscală
(1) Inspecţia
fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi
raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.
(2) Inspecţia
fiscală va fi efectuată în aşa fel încât să afecteze cât
mai puţin activitatea curentă a contribuabililor şi să
utilizeze eficient timpul destinat inspecţiei fiscale.
(3) Inspecţia
fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare
impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului
general consolidat şi pentru fiecare perioadă supusă
impozitării. Prin excepţie, conducătorul inspecţiei fiscale
competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la
data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii
termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute
inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de
calcul care influenţează rezultatele acestora.
(4) Abrogat.
(5) Inspecţia
fiscală se exercită pe baza principiilor independenţei,
unicităţii, autonomiei, ierarhizării, teritorialităţii
şi descentralizării.
(6) Activitatea de
inspecţie fiscală se organizează şi se
desfăşoară în baza unor programe anuale, trimestriale şi
lunare aprobate în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, respectiv prin acte ale autorităţilor
administraţiei publice locale, după caz.
(7) La începerea
inspecţiei fiscale, inspectorul este obligat să prezinte
contribuabilului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu
semnat de conducătorul organului de control. Începerea inspecţiei
fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control.
(8) La finalizarea
inspecţiei fiscale, contribuabilul este obligat să dea o
declaraţie scrisă, pe propria răspundere, din care să
rezulte că au fost puse la dispoziţie toate documentele şi
informaţiile solicitate pentru inspecţia fiscală. În
declaraţie se va menţiona şi faptul că au fost restituite
toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie de contribuabil.
(9) Contribuabilul
are obligaţia să îndeplinească măsurile prevăzute în
actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi
condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală.
Obligaţia de
colaborare a contribuabilului
(1) Contribuabilul
are obligaţia să colaboreze la constatarea stărilor de fapt
fiscale. Acesta este obligat să dea informaţii, să prezinte la
locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele,
precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de
fapt relevante din punct de vedere fiscal.
(2) La începerea
inspecţiei fiscale, contribuabilul va fi informat că poate numi
persoane care să dea informaţii. Dacă informaţiile
contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci
inspectorul fiscal se poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea
de informaţii.
(3) Pe toată
durata exercitării inspecţiei fiscale contribuabilii supuşi
acesteia au dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate sau
juridică.
Dreptul
contribuabilului de a fi informat
(1) Contribuabilul
va fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale
asupra constatărilor rezultate din inspecţia fiscală.
(2) La încheierea
inspecţiei fiscale, organul fiscal va prezenta contribuabilului constatările
şi consecinţele lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de
a-şi exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin.
(1), cu excepţia cazului în care bazele de impozitare nu au suferit nici o
modificare în urma inspecţiei fiscale sau a cazului în care contribuabilul
renunţă la acest drept şi notifică acest fapt organelor de
inspecţie fiscală.
(3) Data, ora
şi locul prezentării concluziilor vor fi comunicate contribuabilului
în timp util.
(4) Contribuabilul
are dreptul să prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la
constatările inspecţiei fiscale.
Sesizarea organelor de
urmărire penală
(1) Organele
fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură
cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care
ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în
condiţiile prevăzute de legea penală.
(2) În
situaţiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecţie au
obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie
şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau
fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului.
În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze
procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre
aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat
contribuabilului.
Raportul privind
rezultatul inspecţiei fiscale
(1) Rezultatul
inspecţiei fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor
prezenta constatările inspecţiei din punct de vedere faptic şi
legal.
(2) La finalizarea
inspecţiei fiscale, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de
impunere care va cuprinde şi diferenţe în plus sau în minus,
după caz, faţă de creanţa fiscală existentă la
momentul începerii inspecţiei fiscale. În cazul în care baza de impunere
nu se modifică, acest fapt va fi stabilit printr-o decizie privind
nemodificarea bazei de impunere.
(3) Deciziile prevăzute la alin. (2) se comunică în termen de 7
zile de la data finalizării raportului de inspecţie fiscală.
(1) În sensul
prezentului titlu, colectarea constă în exercitarea acţiunilor care
au ca scop stingerea creanţelor fiscale.
(2) Colectarea
creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau
al unui titlu executoriu, după caz.
(3) Titlul de
creanţă este actul prin care se stabileşte şi se
individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele
competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii.
(1) Creanţele
fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le
reglementează.
(2) Pentru
diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru
obligaţiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de
plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora,
astfel:
a) dacă data comunicării este cuprinsă în
intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este până la data
de
b) dacă data comunicării este cuprinsă în
intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data
de
(3) Pentru
obligaţiile fiscale eşalonate sau amânate la plată, precum
şi pentru accesoriile acestora termenul de plată se stabileşte
prin documentul prin care se acordă înlesnirea respectivă.
(4) Pentru
creanţele fiscale, administrate de Ministerul Economiei şi
Finanţelor, care nu au prevăzute termene de plată, acestea vor
fi stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(41) Pentru creanţele fiscale stabilite pe baza
declaraţiilor fiscale cărora li se aplică prevederile art. 114
alin. (21) şi care au termenul de plată diferit de data de
25, acesta se înlocuieşte cu data de 25 a lunii prevăzute de actul
normativ care le reglementează.
(5) Pentru
creanţele fiscale ale bugetelor locale care nu au prevăzute termene
de plată, acestea se stabilesc prin ordin comun al ministrului internelor
şi reformei administrative şi al ministrului economiei şi
finanţelor.
(6)
Contribuţiile sociale administrate de Ministerul Economiei şi
Finanţelor, după calcularea şi reţinerea acestora conform
reglementărilor legale în materie, se virează până la data de
(7) Prin derogare de la dispoziţiile legale în vigoare privind
termenele de plată, impozitele şi contribuţiile aferente
veniturilor din salarii, precum şi impozitul reţinut la sursă
potrivit art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
cu modificările şi completările ulterioare, se plătesc
astfel:
a) trimestrial, până la data de 25
inclusiv a lunii următoare trimestrului, de către contribuabilii
persoane juridice plătitoare de impozitul pe veniturile microîntreprinderilor,
asocierile fără personalitate juridică constituite între
persoane fizice, precum şi de către persoanele fizice care au
calitatea de angajator; (intră în vigoare la 1 iulie 2008)
b) semestrial, până la data de 25 inclusiv a
lunii următoare semestrului, de către asociaţii, fundaţii
sau alte entităţi fără scop patrimonial, cu excepţia
instituţiilor publice. (se aplică de la 1
ianuarie 2008)
(8) Contribuabilii prevăzuţi la
alin. (7) au obligaţia să declare impozitele şi
contribuţiile aferente veniturilor din salarii până la termenul de
plată.
(9) Sediile secundare plătitoare de obligaţii fiscale potrivit
legii îndeplinesc obligaţiile de plată şi de declarare la
aceleaşi termene cu cele aplicabile în cazul persoanei în structura
căreia funcţionează.
Certificatul de
atestare fiscală
(1) Certificatul
de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent, la solicitarea
contribuabilului.
(2) Certificatul
de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în
evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde
creanţele fiscale exigibile, existente în sold în ultima zi a lunii
anterioare depunerii cererii, denumită lună de referinţă.
(3) În primele 5
zile lucrătoare ale lunii se emit certificate de atestare fiscală în
care se menţionează creanţele fiscale exigibile, existente în
sold la sfârşitul lunii anterioare lunii de referinţă.
(4) Certificatul
de atestare fiscală se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la
data depunerii cererii de către contribuabil şi poate fi utilizat de
contribuabil pe o perioadă de până la 30 de zile de la data emiterii.
În cazul persoanelor fizice, perioada în care poate fi utilizat este de
până la 90 de zile de la data emiterii. Pe perioada de utilizare,
certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie
legalizată, oricărui solicitant.
(5) În
situaţia în care, în conformitate cu art. 116
alin. (3), există cereri de compensare aflate în termenul legal de
soluţionare, certificatul fiscal se eliberează cu menţiunea
„Cerere de compensare în curs de soluţionare pentru suma de ...” .
Certificatul de
atestare fiscală emis de autorităţile administraţiei
publice locale
(1) Certificatul
de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al
autorităţii administraţiei publice locale, la solicitarea
contribuabilului.
(2) Certificatul de
atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în
evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde
creanţele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii
următoare depunerii cererii, denumită lună de
referinţă.
(3) În certificatul
de atestare fiscală se menţionează creanţele fiscale
exigibile, cu termene de plată expirate până la data de întâi a lunii
următoare emiterii acestuia.
(4) Certificatul
de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile
lucrătoare de la data depunerii cererii de către contribuabil şi
poate fi utilizat de contribuabil pe toată perioada lunii în care se
emite. Certificatul de atestare fiscală emis în intervalul
(5) Pentru
înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor
şi a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte
certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea
tuturor obligaţiilor fiscale locale datorate autorităţii
administraţiei publice locale pe a cărei rază se află
înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează. Actele prin care se
înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport,
cu încălcarea prevederilor prezentului alineat, sunt nule de drept.
(51) Prevederile alin. (5), precum şi ale art. 254 alin.
(7), art. 259 alin. (61) şi art. 264 alin. (5) din Legea nr.
571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt
aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii
insolvenţei şi procedurilor de lichidare.
(6) În
situaţia în care, în conformitate cu art. 116 alin.
(3), există cereri de compensare aflate în termenul legal de
soluţionare, certificatul fiscal se eliberează cu menţiunea
"Cerere de compensare în curs de soluţionare pentru suma de
...".
Dispoziţii privind
efectuarea plăţii
(1)
Plăţile către organele fiscale se efectuează prin
intermediul băncilor, trezoreriilor şi al altor instituţii
autorizate să deruleze operaţiuni de plată.
(2) Plata
obligaţiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct
pe fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate
bugetului general consolidat, inclusiv majorări de întârziere.
Dispoziţiile art. 1093 din Codul civil se
aplică în mod corespunzător.
(21) Debitorii vor efectua plata impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat,
prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de
plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile datorate
bugetului de stat şi a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului
pentru celelalte obligaţii de plată.
(22) Distribuirea sumelor din contul unic se face de
organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz,
proporţional cu obligaţiile datorate.
(23) În cazul în care suma plătită nu
acoperă obligaţiile fiscale datorate, distribuirea, în cadrul
fiecărui buget sau fond, pe tip de impozit, contribuţie sau altă
sumă reprezentând creanţă fiscală se face mai întâi pentru
impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă şi
apoi pentru celelalte obligaţii fiscale, proporţional cu
obligaţiile datorate.
(24) Metodologia de distribuire a sumelor plătite
în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale se aprobă
prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală.
(25) Plata obligaţiilor fiscale, altele decât cele
prevăzute la alin. (21), se efectuează de către
debitori, distinct pe fiecare impozit, contribuţie şi alte sume datorate
bugetului general consolidat.
(26) În
situaţia în care plata se efectuează de către o altă
persoană decât debitorul, dispoziţiile art. 1093 din Codul civil se aplică în mod
corespunzător.
(art. 21-26
se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008. La aceeaşi dată
se abrogă prevederile art. 114 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
Pentru contribuabilii care plătesc integral
şi la termenele prevăzute de lege obligaţiile fiscale şi
care nu au alte obligaţii fiscale restante, prevederile se aplică
pentru plata obligaţiilor fiscale începând cu cele aferente lunii
septembrie 2007.)
27) Prin excepţie de la alin. (22),
în cazul în care debitorii beneficiază de înlesniri la plată potrivit
reglementărilor legale în vigoare ori debitorii se află sub
incidenţa Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu
modificările ulterioare, sau debitorii se află în executare
silită şi efectuează plăţi după comunicarea
somaţiei, distribuirea sumelor achitate în contul unic se efectuează
de către organul fiscal competent, potrivit ordinii prevăzute la art.
115 alin. (1) sau alin. (3) ori art. 169, după caz, indiferent de tipul de
creanţă.
(3) În cazul
stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, momentul
plăţii este:
a) în cazul plăţilor în numerar, data
înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele
abilitate de organul fiscal;
b) în cazul plăţilor efectuate prin mandat
poştal, data poştei, înscrisă pe mandatul poştal;
c) în cazul plăţilor efectuate prin decontare
bancară, data la care băncile debitează contul plătitorului
pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această
informaţie este transmisă prin mesajul electronic de plată de către
instituţia bancară iniţiatoare, potrivit reglementărilor
specifice în vigoare, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 121,
data putând fi dovedită prin extrasul de cont al contribuabilului;
c1) în
cazul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la
care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată
prin procedura de autorizare a acesteia; procedura şi categoriile de
impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general
consolidat care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare se
aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală;
d) pentru obligaţiile fiscale care se sting prin
anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrării la organul competent
a documentului sau a actului pentru care s-au depus şi anulat timbrele
datorate potrivit legii.
(4) Pentru
creanţele fiscale administrate de Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală şi unităţile subordonate, organul
fiscal, la cererea debitorului, va efectua îndreptarea erorilor din documentele
de plată întocmite de acesta şi va considera valabilă plata de
la momentul efectuării acesteia, în suma şi din contul debitorului
înscrise în documentul de plată, cu condiţia debitării contului
acestuia şi a creditării unui cont bugetar.
(5) Prevederile
alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi de către
celelalte autorităţi publice care, potrivit legii, administrează
creanţe fiscale.
(6) Cererea poate
fi depusă în termen de un an de la data plăţii, sub
sancţiunea decăderii.
(7) Procedura de
îndreptare a erorilor va fi aprobată prin ordin al ministrului economiei
şi finanţelor.
(1) Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite,
taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale
prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită
nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting
datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală
principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este distribuită,
potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent,
după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:
a) sumele datorate în contul ratei din luna
curentă din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care
s-a aprobat eşalonare la plată, precum şi majorarea de
întârziere datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată
la plată, împreună cu majorările de întârziere datorate pe
perioada amânării, în cazul în care termenul de plată se
împlineşte în luna curentă, precum şi obligaţiile fiscale
curente de a căror plată depinde menţinerea
valabilităţii înlesnirii acordate;
b)
obligaţiile fiscale principale sau accesorii, în ordinea vechimii, cu
excepţia cazului în care s-a început executarea silită, când se aplică
prevederile art. 169 în mod corespunzător. În cazul stingerii
creanţelor fiscale prin dare în plată se aplică prevederile art.
175 alin. (41).
c) sumele datorate în contul următoarelor rate
din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat
eşalonare, până la concurenţa cu suma eşalonată la
plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după
caz, precum şi suma amânată la plată împreună cu
majorările de întârziere datorate pe perioada amânării, după
caz;
d) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la
solicitarea contribuabilului.
(2) Vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte
astfel:
a) în funcţie de scadenţă, pentru
obligaţiile fiscale principale;
b) în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele
de obligaţii fiscale principale stabilite de organele competente, precum
şi pentru obligaţiile fiscale accesorii;
c) în funcţie de data depunerii la organul fiscal
a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de
obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil.
(3) Pentru debitorii care se află sub incidenţa Legii nr.
85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare,
ordinea de stingere este următoarea:
a) obligaţii fiscale cu termene de plată
după data confirmării planului de reorganizare, în ordinea vechimii;
b) sume datorate în contul ratelor din programele de
plăţi a obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare
judiciară confirmat, precum şi obligaţiile accesorii datorate pe
perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea
şi plata acestora;
c) obligaţii fiscale datorate şi neachitate
cu termene de plată între data deschiderii procedurii insolvenţei,
până la data confirmării planului de reorganizare, în ordinea vechimii,
până la stingerea integrală a acestora, altele decât cele
prevăzute la lit. b).
(4) Organul fiscal competent va comunica debitorului modul în care
a fost efectuată stingerea datoriilor prevăzută la alin. (1),
până la următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.
(5) Pentru creanţele
fiscale administrate de autorităţile administraţiei publice
locale, orice plată făcută după comunicarea somaţiei
în cadrul executării silite va stinge mai întâi obligaţiile fiscale
cuprinse în titlul executoriu.
(1) Prin
compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Economiei şi
Finanţelor cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat
sau de restituit de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume,
când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât
şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Creanţele
fiscale administrate de unităţile administrativ-teritoriale se sting
prin compensarea cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit
de la bugetele locale, până la concurenţa celei mai mici sume, când
ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât
şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
(3) Compensarea se
face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de
restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz.
Dispoziţiile art. 115 privind ordinea
stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.
(4) Organul fiscal
poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată
existenţa unor creanţe reciproce, cu excepţia sumelor negative
din deconturile de taxă pe valoarea adăugată fără
opţiune de rambursare.
(5) În cazul compensărilor efectuate de organul fiscal conform alin.
(4), creanţele fiscale ale debitorului vor fi compensate cu obligaţii
datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă
să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod
proporţional.
(6) Creanţele
fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu
creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de aceeaşi
natură, în condiţiile art. 115. Eventualele
diferenţe rămase vor fi compensate cu alte obligaţii fiscale ale
debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (5). Procedura de
compensare va fi stabilită prin ordin al ministrului economiei şi
finanţelor.
(7) Pentru
celelalte creanţe fiscale, ordinea prevăzută la alin. (5) se
aplică de fiecare autoritate competentă pentru creanţele fiscale
pe care le administrează.
(8)
Dispoziţiile alin. (5) nu se aplică în cazul creanţelor
bugetelor locale.
(9) Organul
competent va înştiinţa în scris debitorul despre măsura
compensării luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la data
efectuării operaţiunii.
(1) Se restituie,
la cerere, debitorului următoarele sume:
a) cele plătite fără existenţa unui
titlu de creanţă;
b) cele plătite în plus faţă de
obligaţia fiscală;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a
prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor
judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii
prevăzute la art. 170;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate
sau din reţinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii
judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării
silite.
(2) Prin
excepţie de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferenţe
de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit
datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale
competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării
deciziei de impunere.
(3)
Diferenţele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei (RON) vor
rămâne în evidenţa fiscală spre a fi compensate cu datorii
viitoare, urmând a se restitui atunci când suma cumulată a acestora
depăşeşte limita menţionată.
(4) Prin
excepţie de la alin. (3), diferenţele mai mici de 5 lei (RON) se vor
putea restitui în numerar numai la solicitarea contribuabilului.
(5) În cazul
restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează
conform legii, în lei la cursul de referinţă al pieţei valutare
pentru euro, comunicat de Banca Naţională a României, de la data
rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii
judecătoreşti prin care se dispune restituirea.
(6) Dacă
debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante, sumele
prevăzute la alin. (1) şi (2) se vor restitui numai după
efectuarea compensării potrivit prezentului cod.
(7) În cazul în
care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât
obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea
până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.
(8) În cazul în
care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând
obligaţii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea
până la concurenţa obligaţiilor fiscale restante, diferenţa
rezultată restituindu-se debitorului.
(9) Procedura de
restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de
acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se
aprobă prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
Obligaţia
băncilor supuse regimului de supraveghere specială sau de
administrare specială
Băncile supuse regimului de supraveghere
specială sau de administrare specială şi care efectuează plăţile
dispuse în limita încasărilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele
reprezentând obligaţii fiscale cuprinse în ordinele de plată emise de
debitori şi/sau creanţe fiscale înscrise în adresa de înfiinţare
a popririi transmisă de organele fiscale.
1) În conformitate cu
dispoziţiile art. IV alin. (2) din Legea nr. 210/2005 privind aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 20/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 5 iulie 2005,
noţiunile de "dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere"
se înlocuiesc cu noţiunea de "majorări de întârziere".
Art. 119
Dispoziţii
generale privind
majorări de întârziere
(1) Pentru
neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a
obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen
majorări de întârziere.
(2) Nu se
datorează majorări de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de
amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii,
cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate,
precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi
sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.
(3)
Majorările de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi
aparţine creanţa principală.
(4)
Majorările de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în
condiţiile aprobate prin ordin al ministrului economiei şi
finanţelor, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 142
alin. (6).
(1)
Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de
întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de
scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate,
inclusiv.
(2) Pentru
diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea
declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, majorările de
întârziere se datorează începând cu ziua imediat următoare
scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa
şi până la data stingerii acesteia inclusiv.
(3) În
situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea
declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în
raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează majorări de
întârziere pentru suma datorată după corectare ori modificare,
începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la
data stingerii acesteia inclusiv.
(4) Prin
excepţie de la prevederile alin. (1), se datorează majorări de
întârziere după cum urmează:
a) pentru impozitele, taxele şi contribuţiile
stinse prin executare silită, până la data întocmirii
procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plăţii
preţului în rate, majorările de întârziere se calculează
până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului.
Pentru suma rămasă de plată, majorările de întârziere sunt
datorate de către cumpărător;
b) pentru impozitele, taxele, contribuţiile şi
alte sume datorate bugetului general consolidat de către debitorul
declarat insolvabil care nu are venituri şi bunuri urmăribile,
până la data trecerii în evidenţa separată, potrivit art. 176.
(5) Modul de
calcul al majorărilor de întârziere aferente sumelor reprezentând
eventuale diferenţe între impozitul pe profit plătit la data de 25
ianuarie a anului următor celui de impunere şi impozitul pe profit
datorat conform declaraţiei de impunere întocmite pe baza situaţiei
financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin
al ministrului economiei şi finanţelor.
(6) Pentru
obligaţiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând
impozitul pe venitul global, se datorează majorări de întârziere
după cum urmează:
a) pentru anul fiscal de impunere majorările de
întârziere pentru plăţile anticipate stabilite de organul fiscal prin
decizii de plăţi anticipate se calculează până la data
plăţii debitului sau, după caz, până la data de 31
decembrie;
b) majorările de întârziere pentru sumele neachitate
în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1
ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora, inclusiv;
c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin
decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile
de plăţi anticipate, majorările de întârziere se
recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui
de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin
decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea
majorărilor de întârziere în mod corespunzător.
(7) Nivelul
majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere,
şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.
Majorări de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin
decontare bancară
(1) Nedecontarea
de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general
consolidat, în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării
contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor de
obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta
majorări de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 120,
după termenul de 3 zile.
(2) Pentru
recuperarea sumelor datorate bugetului şi nedecontate de
unităţile bancare, precum şi a majorărilor de întârziere
prevăzute la alin. (1), plătitorul se poate îndrepta împotriva
unităţii bancare respective.
Majorări de
întârziere în cazul compensării
(1) În cazul
creanţelor fiscale stinse prin compensare, majorările de întârziere
se datorează până la data stingerii inclusiv, astfel:
a) pentru compensările la cerere, data stingerii
este data depunerii la organul competent a cererii de compensare;
b) pentru compensările din oficiu, data stingerii
este data înregistrării operaţiei de compensare de către
unitatea de trezorerie teritorială, conform notei de compensare întocmite
de către organul competent;
c) pentru compensările efectuate ca urmare a unei
cereri de restituire sau de rambursare a sumei cuvenite debitorului, data
stingerii este data depunerii cererii de rambursare sau de restituire.
(2) În cazul în
care în urma exercitării controlului sau analizării cererii de
compensare s-a stabilit că suma ce urmează a se compensa este mai
mică decât suma cuprinsă în cererea de compensare, majorările de
întârziere se recalculează pentru diferenţa rămasă de la
data înregistrării cererii de compensare.
(3) Pentru
obligaţiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevăzute
de actele normative speciale, data stingerii este data la care se
efectuează compensarea prevăzută în actul normativ care o
reglementează sau în normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate
prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
Art. 1221
Majorări de întârziere în cazul deschiderii procedurii
insolvenţei
Pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei
deschiderii procedurii insolvenţei nu se datorează şi nu se
calculează majorări de întârziere după data deschiderii
procedurii insolvenţei.
Majorări de
întârziere în cazul înlesnirilor la plată
Pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la
plata obligaţiilor fiscale restante se datorează majorări de
întârziere.
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la
buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii
au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului
prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art.
70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea
contribuabililor.
__________________
1) Prin Legea nr. 158/2006 privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 165/2005 pentru modificarea Ordonanţei
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
444 din 23 mai 2006, după art. 68 a fost introdus art. 681 - Termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor, care a preluat, în
esenţă, dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) de la art. 199.
Având în vedere că, în prezent, termenul de soluţionare a cererilor
contribuabililor este prevăzut la art. 70, trimiterea de la art. 124 alin.
(1) se consideră făcută la art. 70.
(2) Dobânda
datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de
prezentul cod şi se suportă din acelaşi buget din care se
restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de
plătitori.
Înlesniri la plata
obligaţiilor fiscale
(1) La cererea
temeinic justificată a contribuabililor, organul fiscal competent poate
acorda pentru obligaţiile fiscale restante, atât înaintea începerii
executării silite, cât şi în timpul efectuării acesteia,
înlesniri la plată, în condiţiile legii.
(2) La cererea
temeinic justificată a debitorilor, persoane fizice sau juridice,
creditorii bugetari locali, prin autorităţile administraţiei
publice locale care administrează aceste bugete, pot acorda, pentru
obligaţiile bugetare restante pe care le administrează,
următoarele înlesniri la plată:
a) eşalonări la plata impozitelor, taxelor,
chiriilor, redevenţelor, contribuţiilor şi a altor
obligaţii la bugetul local;
b) amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor,
contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local;
c) eşalonări la plata majorărilor de
întârziere de orice fel, cu excepţia majorărilor de întârziere
datorate pe perioada de eşalonare;
d) amânări şi/sau scutiri ori amânări
şi/sau reduceri de majorări de întârziere, cu excepţia
majorărilor de întârziere datorate pe perioada de amânare;
e) scutiri sau reduceri de impozite şi taxe locale,
în condiţiile legii.
(3) Procedura de
acordare a înlesnirilor la plată pentru creanţele bugetare locale se
stabileşte prin acte normative speciale.
(4) Pentru
acordarea înlesnirilor la plată creditorii bugetari locali vor cere
debitorilor constituirea de garanţii.
(5) Pentru
obligaţiile la bugetul local, datorate şi neachitate după data
de 1 iulie 2003 de către persoanele fizice, garanţia este:
a) o sumă egală cu două rate medii din
eşalonare, reprezentând obligaţii bugetare locale eşalonate
şi majorări de întârziere calculate, în cazul eşalonărilor
la plată;
b) o sumă rezultată din raportul dintre
contravaloarea debitelor amânate şi majorările de întârziere
calculate şi numărul de luni aprobate pentru amânare la plată,
în cazul amânărilor la plată.
(6) Pentru
obligaţiile la bugetul local, datorate şi neachitate după data
de 1 iulie 2003 de către persoanele juridice, garanţia este de 100%
din totalul creanţei bugetare locale pentru care s-a acordat înlesnirea.
Organul fiscal solicită constituirea unei
garanţii pentru:
a) suspendarea executării silite în condiţiile art. 148
alin. (7);
b) ridicarea măsurilor asigurătorii;
c) asumarea obligaţiei de plată de către
altă persoană prin angajament de plată, în condiţiile art. 25
alin. (2) lit. d);
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
Garanţiile pentru luarea măsurilor
prevăzute la art. 126 se pot constitui, în
condiţiile legii, prin:
a) consemnarea de mijloace băneşti la o unitate
a Trezoreriei Statului;
b) scrisoare de garanţie bancară;
c) ipotecă asupra unor bunuri imobile din
ţară;
d) gaj asupra unor bunuri mobile;
e) fidejusiune.
Organul competent, în condiţiile legii, se
îndestulează din garanţiile depuse, dacă nu s-a realizat scopul
pentru care acestea au fost solicitate.
Poprirea şi sechestrul asigurătoriu
(1) Măsurile
asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la
îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale
competente.
(2) Se dispun
măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi
sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile
proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când
există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi
ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau
îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3) Aceste
măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de
creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al
antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii
dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele
judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost
desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată
perioada executării silite, fără îndeplinirea altor
formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi
ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii,
măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4) Măsurile asigurătorii
se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie
organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei
garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz,
măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5) Decizia de
instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi
semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
(6) Măsurile
asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de
instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la
îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea
silită, care se aplică în mod corespunzător.
(7) Bunurile
perisabile şi/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi
valorificate, cu acordul organului de executare, de către debitor, sumele
obţinute consemnându-se la dispoziţia organului de executare.
(8) În cazul
înfiinţării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile,
un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se
comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.
(9) Înscrierea
face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi
vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar
interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (7) sunt lovite de
nulitate absolută.
10) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului
nu acoperă integral creanţa fiscală a bugetului general
consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate şi
asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comună
cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.
(11) Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc
la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face
contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172.
Ridicarea
măsurilor asigurătorii
Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 129
se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii fiscali,
când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea
garanţiei prevăzute la art. 127, după caz.
Începerea termenului de prescripţie
(1) Dreptul de a
cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de
5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere
acest drept.
(2) Termenul de
prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi
creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.
Suspendarea termenului
de prescripţie
Termenul de prescripţie prevăzut la art. 131
se suspendă:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de
lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la
acţiune;
b) în cazurile şi în condiţiile în care
suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost
dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ
competent, potrivit legii;
c) pe perioada valabilităţii înlesnirii
acordate potrivit legii;
d) cât timp debitorul îşi sustrage veniturile
şi bunurile de la executarea silită;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.
Întreruperea termenului
de prescripţie
Termenul de prescripţie prevăzut la art. 131
se întrerupe:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de
lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la
acţiune;
b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de
începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de
plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a
recunoaşterii în orice alt mod a datoriei;
c) pe data îndeplinirii, în cursul executării
silite, a unui act de executare silită;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
Efecte ale împlinirii termenului de prescripţie
(1) Dacă
organul de executare constată împlinirea termenului de prescripţie a
dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va
proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea
acestora din evidenţa analitică pe plătitori.
(2) Sumele
achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea
termenului de prescripţie, nu se restituie.
Prescripţia
dreptului de a cere compensarea sau restituirea
Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau
restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data
de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul
la compensare sau restituire.
(1) În cazul în
care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile
fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor
proceda la acţiuni de executare silită, potrivit prezentului cod.
(2) Organele
fiscale care administrează creanţe fiscale sunt abilitate să
ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să
efectueze procedura de executare silită.
(3) Creanţele
bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează
şi se utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri
proprii şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale, precum
şi creanţele care se încasează, se administrează, se
contabilizează şi se utilizează de Banca de Export-Import a
României EXIMBANK - S.A., provenite din fondurile alocate de la bugetul de
stat, se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să
ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să
efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului
cod.
(4) Organele
prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de
executare silită.
(5) Pentru
efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de
executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile
urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de
executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul
fiscal debitorul sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33,
după caz. În cazul în care executarea silită se face prin poprire,
aplicarea măsurii de executare silită se face de către organul
de executare coordonator.
(6) În cazul în
care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor
de conducere, în conformitate cu dispoziţiile cap.
IV din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, şi pentru
creanţe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din Legea
nr. 85/2006, executarea silită se efectuează de organul de executare
în condiţiile prezentului cod.
(7) Atunci când se
constată că există pericolul evident de înstrăinare,
substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor şi
veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare în a
cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al
debitorului poate proceda la indisponibilizarea şi executarea silită
a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.
(8) Organul de
executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe prevăzute la
alin. (5), comunicându-le titlul executoriu în copie certificată,
situaţia debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum
şi orice alte date utile pentru identificarea debitorului şi a
bunurilor ori veniturilor urmăribile.
(9) În cazul în
care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost
pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind
creanţe fiscale, cât şi pentru titluri ce se execută în
condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea
silită se va face, potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de
către organele de executare prevăzute de acesta.
(10) Când se constată că domiciliul fiscal al
debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare,
titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise
acestuia, înştiinţându-se, dacă este cazul, organul de la care
s-a primit titlul executoriu.
Executarea silită
în cazul debitorilor solidari
(1) Organul de
executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui
rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care
există indicii că deţine mai multe venituri sau bunuri
urmăribile.
(11) Coordonarea
executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii
solidare în condiţiile art. 27 şi 28 revine organului de executare în
a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal
debitorul aflat în stare de insolvabilitate sau insolvenţă sau
organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz.
(2) Organul de
executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidenţele sale
şi ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit
organelor de executare în a căror rază teritorială se află
domiciliile fiscale ale celorlalţi codebitori, aplicându-se
dispoziţiile art. 136.
(3) Organele de
executare sesizate, cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea
acestuia într-o evidenţă nominală, vor lua măsuri de
executare silită şi vor comunica organului de executare coordonator
sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea
acestora.
(4) Dacă
organul de executare coordonator, care ţine evidenţa întregului
debit, constată că acesta a fost realizat prin actele de executare
silită făcute de el însuşi şi de celelalte organe sesizate
potrivit alin. (3), el este obligat să ceară în scris acestora din
urmă să înceteze de îndată executarea silită.
(1) Executarea
silită se face de organul de executare competent prin intermediul
executorilor fiscali. Aceştia trebuie să deţină o
legitimaţie de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea
activităţii.
(2) Executorul
fiscal este împuternicit în faţa debitorului şi a terţilor prin
legitimaţia de executor fiscal şi delegaţie emisă de
organul de executare silită.
(3) În exercitarea
atribuţiilor ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare
silită, executorii fiscali pot:
a) să intre în orice incintă de afaceri a
debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta
îşi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor
sau valorilor care pot fi executate silit, precum şi să analizeze
evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării
terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori
bunuri ale debitorului;
b) să intre în toate încăperile în care se
găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică,
precum şi să cerceteze toate locurile în care acesta îşi
păstrează bunurile;
c) să solicite şi să cerceteze orice
document sau element material care poate constitui o probă în determinarea
bunurilor proprietate a debitorului.
(4) Executorul
fiscal poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul sau
reşedinţa unei persoane fizice, cu consimţământul acesteia,
iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instanţei
judecătoreşti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
(5) Accesul
executorului fiscal în locuinţă, în incinta de afaceri sau în orice
altă încăpere a debitorului, persoană fizică sau
juridică, se poate efectua între orele 6,00 - 20,00, în orice zi
lucrătoare. Executarea începută va putea continua în aceeaşi zi
sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul
înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului va
avea loc şi la alte ore decât cele menţionate, precum şi în
zilele nelucrătoare, în baza autorizaţiei prevăzute la alin.
(4).
(6) În
absenţa debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare
dintre încăperile prevăzute la alin. (3), executorul fiscal poate
să pătrundă în acestea în prezenţa unui reprezentant al
poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice
şi a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) şi
(5).
Executarea silită
împotriva veniturilor bugetului general consolidat
Impozitele, taxele, contribuţiile şi orice alte
venituri ale bugetului general consolidat nu pot fi urmărite de nici un
creditor pentru nici o categorie de creanţe în cadrul procedurii de
executare silită.
Executarea silită
împotriva unei asocieri fără personalitate juridică
Pentru executarea silită a creanţelor fiscale
datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar
dacă există un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate
silit atât bunurile mobile şi imobile ale asocierii, cât şi bunurile
personale ale membrilor acesteia.
Titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea
executării silite
(1) Executarea
silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu
executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de
executare competent în a cărui rază teritorială îşi are
domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii,
constituie titlu executoriu.
(11) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de
executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanţele fiscale neachitate
la scadenţă, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi
alte venituri ale bugetului general consolidat, precum şi accesoriile
aferente acestora, stabilite în condiţiile legii.
(2) Titlul de
creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală
este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de
lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
(3) Modificarea
titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod
corespunzător.
(4) Titlul executoriu
emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conţine, pe
lângă elementele prevăzute la art. 43 alin.
(2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al
acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi
natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii
a titlului.
(5) Pentru
debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor fiscale se va
întocmi un singur titlu executoriu.
(6) Titlurile
executorii emise de alte organe competente, care privesc creanţe fiscale,
se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare
silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 136.
(7) Netransmiterea
titlurilor executorii provenite în urma sancţionării
contravenţionale, în termen de 90 de zile de la emiterea de către
organele competente, conduce la anularea acestora. Conducătorul organului
emitent al titlului executoriu are obligaţia emiterii deciziei de imputare
a contravalorii contravenţiei personalului care se face vinovat de
întârziere. Termenul de 90 de zile se prelungeşte cu perioada scursă
în procedura de contestare a proceselor-verbale de constatare a
contravenţiei.
(8) În cazul în
care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33
alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi
prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de
înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal,
semnătura organului care l-a emis şi dovada comunicării
acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii
organelor emitente.
(9) În cazul în care
titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ,
organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.
(10) Instituţiile publice care nu au organe de executare proprii pot
transmite titluri executorii privind veniturile proprii, spre executare
silită, organelor fiscale, în baza unei convenţii încheiate cu
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau cu
autorităţile administraţiei publice locale, după caz. (se aplică procedurilor de executare silită
începute după data intrării în vigoare a OG 47/2007).
(11) Pentru realizarea creanţelor prevăzute la alin. (10),
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau
autorităţile administraţiei publice locale, după caz,
reţin o cotă de 15% din valoarea creanţelor fiscale stinse.
Sumele se utilizează de Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală sau autorităţile administraţiei publice locale,
după caz, ca venituri proprii, în condiţiile legii, pentru
finanţarea cheltuielilor necesare îmbunătăţirii
activităţii de administrare a creanţelor fiscale. (se aplică procedurilor de executare silită
începute după data intrării în vigoare a OG 47/2007).
(12) Prevederile alin. (11) se aplică şi în cazul în care prin
legi speciale se stabilesc atribuţii de executare silită pentru
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin
unităţile sale subordonate şi pentru alte venituri decât cele
menţionate în prezentul cod.(se aplică
procedurilor de executare silită începute după data intrării în
vigoare a OG 47/2007).
Reguli privind executarea silită
(1) Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi
bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar
valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru
realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare.
Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile
potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din
valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.
(11) Sunt supuse sechestrării şi valorificării
bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta
şi/sau identificate de către organul de executare, în următoarea
ordine:
a) bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct
folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;
b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru
desfăşurarea activităţii care constituie principala
sursă de venit;
c) bunurile mobile şi imobile ce se află
temporar în deţinerea altor persoane în baza contractelor de arendă,
de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele;
d) ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor
art. 158;
e) maşini-unelte, utilaje, materii prime şi
materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri imobile ce servesc
activităţii care constituie principala sursă de venit;
f) produse finite.
(12) Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din
următoarea categorie din cele prevăzute la alin. (11) ori
de câte ori valorificarea nu este posibilă.
(2) Bunurile
supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu
respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(3) În cadrul
procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent
modalităţile de executare silită prevăzute de prezentul
cod.
(4) Executarea
silită a creanţelor fiscale nu se perimează.
(5) Executarea
silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor
fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a majorărilor de
întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta,
precum şi a cheltuielilor de executare.
(6) În cazul în
care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, majorări
de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul
acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi
consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se
comunică debitorului.
(7) Faţă
de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală
şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care
se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice
prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.
În vederea începerii executării silite, organul de executare
competent se poate folosi de mijloacele de probă prevăzute la art. 49,
în vederea determinării averii şi a venitului debitorului. La cererea
organului fiscal, debitorul este obligat să furnizeze în scris, pe propria
răspundere, informaţiile solicitate.
În toate actele de executare silită trebuie să
se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi cuantumul
debitului ce face obiectul executării.
(1) Executarea silită
începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la
comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile
de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar
al titlului executoriu.
(2) Somaţia
cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43
alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru
care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează
să plătească suma prevăzută în titlul executoriu,
precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia.
Drepturi şi
obligaţii ale terţului
Terţul nu se poate opune sechestrării unui bun
al debitorului, invocând un drept de gaj, drept de ipotecă sau un
privilegiu. Terţul va participa la distribuirea sumelor rezultate din
valorificarea bunului, potrivit legii.
Evaluarea bunurilor
supuse executării silite
(1) Înaintea
valorificării bunurilor, acestea vor fi evaluate. Evaluarea se
efectuează de organul de executare prin experţi evaluatori proprii
sau prin experţi evaluatori independenţi. Evaluatorii
independenţi sunt desemnaţi în condiţiile art. 55.
Atât evaluatorii proprii, cât şi evaluatorii independenţi sunt
obligaţi să îşi îndeplinească atribuţiile ce le revin,
astfel cum reies din prezentul cod, din actul prin care s-a dispus expertiza,
precum şi din actul prin care au fost numiţi.
(2) Organul de
executare va actualiza preţul de evaluare ţinând cont de rata
inflaţiei.
(3) Atunci când se
consideră necesar, organul de executare va proceda la o nouă
evaluare.
Suspendarea, întreruperea sau încetarea executării silite
(1) Executarea
silită se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta în cazurile prevăzute
de prezentul cod.
(2) Executarea
silită se suspendă:
a) când suspendarea a fost dispusă de
instanţă sau de creditor, în condiţiile legii;
b) la data comunicării aprobării înlesnirii la
plată, în condiţiile legii;
c) în cazul prevăzut la art. 156;
d) pe o perioadă de cel mult 6 luni, în cazuri
excepţionale, şi doar o singură dată pentru acelaşi
debitor, prin hotărâre a Guvernului;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
(3) Executarea
silită se întrerupe în cazurile prevăzute expres de lege. Executarea
silită nu se întrerupe pe perioada în care un contribuabil este declarat
insolvabil.
(4) Executarea
silită încetează dacă:
a) s-au stins integral obligaţiile fiscale
prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligaţiile de plată
accesorii, cheltuielile de executare şi orice alte sume stabilite în
sarcina debitorului, potrivit legii;
b) a fost desfiinţat titlul executoriu;
c) în alte cazuri prevăzute de lege.
(5) Măsurile de executare silită aplicate în condiţiile prezentului
cod se ridică prin decizie întocmită în cel mult două zile de la
data la care a încetat executarea silită, de către organul de
executare.
(51) În măsura în care creanţele
fiscale înscrise în titluri executorii se sting prin plată, prin poprire sau
prin alte modalităţi prevăzute de prezentul cod, sechestrele
aplicate pe acele titluri asupra bunurilor, cu valoare mai mică sau
egală cu suma creanţelor fiscale astfel stinse, se ridică, prin
decizie întocmită de organul de executare, în cel mult două zile de
la data stingerii.
(6) În cazul în care popririle
înfiinţate de organul de executare generează imposibilitatea
debitorului de a-şi continua activitatea economică, cu
consecinţe sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea
debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, fie
suspendarea temporară totală, fie suspendarea temporară
parţială a executării silite prin poprire. Suspendarea se poate
dispune pentru o perioadă de cel mult 6 luni de la data comunicării
către bancă sau alt terţ poprit a suspendării popririi de
către organul fiscal.
(7) Odată cu
cererea de suspendare prevăzută la alin. (6) debitorul va indica
bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, sau
alte garanţii prevăzute de lege, la nivelul sumei pentru care s-a
început executarea silită.
(8)
Dispoziţiile alin. (7) nu se aplică în cazul în care valoarea
bunurilor deja sechestrate de creditorul fiscal acoperă valoarea
creanţei pentru care s-a început executarea silită prin poprire.
Executarea silită
a sumelor ce se cuvin debitorilor
(1) Sunt supuse
executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând
venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în
valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale,
deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către
terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau
deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
(2) Sumele
reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la
instituţii sau organizaţii internaţionale pentru derularea unor
programe ori proiecte nu sunt supuse executării silite prin poprire, în
cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită procedura
executării silite.
(3) În cazul
sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi
în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în
lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului
de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua
respectivă.
(4) Sumele ce
reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană
fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi
ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse
urmăririi numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
(5) Poprirea
asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se
înfiinţează de către organul de executare printr-o adresă
care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire,
terţului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul
executoriu. Totodată va fi înştiinţat şi debitorul despre
înfiinţarea popririi.
(6) Poprirea nu
este supusă validării.
(7) Poprirea
înfiinţată anterior, ca măsură asigurătorie, devine
executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu,
făcută terţului poprit, şi înştiinţarea despre
aceasta a debitorului.
(8) Poprirea se
consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare
de către terţul poprit. În acest sens, terţul poprit este
obligat să înregistreze atât ziua, cât şi ora primirii adresei de
înfiinţare a popririi.
(9) După
înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat:
a) să plătească, de îndată sau
după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal,
suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de
executare;
b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale
poprite, înştiinţând despre aceasta organul de executare.
(10) În cazul în care sumele datorate debitorului sunt
poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit îi va anunţa în
scris despre aceasta pe creditori şi va proceda la distribuirea sumelor
potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 170.
(11) Pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorii
titulari de conturi bancare pot fi urmăriţi prin poprire asupra
sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod
corespunzător. În acest caz, odată cu comunicarea somaţiei
şi a titlului executoriu, făcută debitorului potrivit art. 44,
o copie certificată de pe acest titlu va fi comunicată băncii la
care se află deschis contul debitorului. Despre această
măsură va fi înştiinţat şi debitorul.
(12) În măsura în care este necesar, pentru
achitarea sumei datorate la data sesizării băncii, potrivit alin.
(11), sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din
încasările zilnice în conturile în lei şi în valută sunt
indisponibilizate. Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data
şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi asupra
disponibilităţilor băneşti, băncile nu vor proceda la
decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea
conturilor debitorilor, şi nu vor accepta alte plăţi din
conturile acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor
fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi, cu excepţia
sumelor necesare plăţii drepturilor salariale.
(13) Încălcarea prevederilor alin. (9), (10), (12)
şi (15) atrage nulitatea oricărei plăţi şi
răspunderea solidară a terţului poprit cu debitorul, în limita
sumelor sustrase indisponibilizării. Prevederile art. 28
se aplică în mod corespunzător.
(14) Dacă debitorul face plata în termenul
prevăzut în somaţie, organul de executare va înştiinţa de
îndată în scris băncile pentru sistarea totală sau
parţială a indisponibilizării conturilor şi
reţinerilor. În caz contrar banca este obligată să procedeze
conform dispoziţiilor alin. (12).
(15) În situaţia în care titlurile executorii nu pot
fi onorate în aceeaşi zi, băncile vor urmări executarea acestora
din încasările zilnice realizate în contul debitorului.
(16) Dispoziţiile alin. (10) se aplică în mod
corespunzător.
Executarea silită
a terţului poprit
(1) Dacă
terţul poprit înştiinţează organul de executare că nu
datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum şi
în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind
înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a
cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul
terţului poprit, la cererea organului de executare ori a altei
părţi interesate, pe baza probelor administrate, va pronunţa
menţinerea sau desfiinţarea popririi.
(2) Judecata se
face de urgenţă şi cu precădere.
(3) Pe baza
hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu,
organul de executare poate începe executarea silită a terţului
poprit, în condiţiile prezentului cod.
Executarea silită a bunurilor mobile
(1) Sunt supuse
executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile
prevăzute de lege.
(2) În cazul debitorului
persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind
necesare vieţii şi muncii debitorului, precum şi familiei sale:
a) bunurile mobile de orice fel care servesc la
continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi
cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu
caracter permanent, inclusiv cele necesare desfăşurării
activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele,
îngrăşămintele, furajele şi animalele de producţie
şi de lucru;
b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al
debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios,
dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale
pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu
agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;
d) combustibilul necesar debitorului şi familiei
sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit pentru 3
luni de iarnă;
e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau
destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
f) bunurile declarate neurmăribile prin alte
dispoziţii legale.
(3) Bunurile
debitorului persoană fizică necesare desfăşurării
activităţii de comerţ nu sunt exceptate de la executare
silită.
(4) Executarea
silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea
acestora, chiar dacă acestea se află la un terţ. Sechestrul se
instituie printr-un proces-verbal.
(5) Pentru
bunurile mobile anterior sechestrate ca măsură asigurătorie nu
este necesară o nouă sechestrare.
(6) Executorul
fiscal, la începerea executării silite, este obligat să verifice
dacă bunurile prevăzute la alin. (5) se găsesc la locul
aplicării sechestrului şi dacă nu au fost substituite sau
degradate, precum şi să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în
cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru
stingerea creanţei.
(7) Bunurile nu
vor fi sechestrate dacă prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi
decât cheltuielile executării silite.
(8) Prin
sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal
dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu
alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul
prevederilor dreptului comun.
(9) De la data
întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt
indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu
poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de
organul competent. Nerespectarea acestei interdicţii atrage
răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă.
(10) Actele de dispoziţie care ar interveni ulterior
indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate
absolută.
(11) În cazurile în care nu au fost luate măsuri
asigurătorii pentru realizarea integrală a creanţei fiscale
şi la începerea executării silite se constată că
există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere
de la urmărire a bunurilor urmăribile ale debitorului, sechestrarea
lor va fi aplicată o dată cu comunicarea somaţiei.
(1)
Procesul-verbal de sechestru va cuprinde:
a) denumirea organului de executare, indicarea locului, a
datei şi a orei când s-a făcut sechestrul;
b) numele şi prenumele executorului fiscal care aplică
sechestrul, numărul legitimaţiei şi al delegaţiei;
c) numărul dosarului de executare, data şi
numărul de înregistrare a somaţiei, precum şi titlul executoriu
în baza căruia se face executarea silită;
d) temeiul legal în baza căruia se face executarea
silită;
e) sumele datorate pentru a căror executare
silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând majorări
de întârziere, menţionându-se şi cota acestora, precum şi actul
normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia de
plată;
f) numele, prenumele şi domiciliul debitorului
persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce
locuieşte împreună cu debitorul sau denumirea şi sediul
debitorului, numele, prenumele şi domiciliul altor persoane majore care au
fost de faţă la aplicarea sechestrului, precum şi alte elemente
de identificare a acestor persoane;
g) descrierea bunurilor mobile sechestrate şi
indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea
executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora,
menţionându-se starea de uzură şi eventualele semne particulare
ale fiecărui bun, precum şi dacă s-au luat măsuri spre
neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul
unde se află, sau de administrare ori conservare a acestora, după
caz;
h) menţiunea că evaluarea se va face înaintea
începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a
putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoştinţe de
specialitate;
i) menţiunea făcută de debitor privind
existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj, ipotecă ori
privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru
bunurile sechestrate;
j) numele, prenumele şi adresa persoanei căreia
i s-au lăsat bunurile, precum şi locul de depozitare a acestora,
după caz;
k) eventualele obiecţii făcute de persoanele de
faţă la aplicarea sechestrului;
l) menţiunea că, în cazul în care în termen de
15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu
plăteşte obligaţiile fiscale, se va trece la valorificarea
bunurilor sechestrate;
m) semnătura executorului fiscal care a aplicat
sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost de faţă la
sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea
să semneze, executorul fiscal va menţiona această împrejurare.
(2) Câte un
exemplar al procesului-verbal de sechestru se predă debitorului sub
semnătură sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia,
precum şi, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmă
semnând cu menţiunea de primire a bunurilor în păstrare.
(3) În vederea
valorificării organul de executare este obligat să verifice dacă
bunurile sechestrate se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal
de sechestru, precum şi dacă nu au fost substituite sau degradate.
(4) Când bunurile
sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru
realizarea creanţei fiscale, organul de executare va face
investigaţiile necesare pentru identificarea şi urmărirea altor
bunuri ale debitorului.
(5) Dacă se
constată că bunurile nu se găsesc la locul menţionat în
procesul-verbal de sechestru sau dacă au fost substituite sau degradate,
executorul fiscal încheie proces-verbal de constatare. Pentru bunurile
găsite cu prilejul investigaţiilor efectuate conform alin. (4) se va
încheia procesul-verbal de sechestru.
(6) Dacă se
sechestrează şi bunuri gajate pentru garantarea creanţelor altor
creditori, organul de executare le va trimite şi acestora câte un exemplar
din procesul-verbal de sechestru.
(7) Executorul
fiscal care constată că bunurile fac obiectul unui sechestru anterior
va consemna aceasta în procesul-verbal, la care va anexa o copie de pe
procesele-verbale de sechestru respective. Prin acelaşi proces-verbal
executorul fiscal va declara sechestrate, când este necesar, şi alte bunuri
pe care le va identifica.
(8) Bunurile
înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se consideră
sechestrate şi în cadrul noii executări silite.
(9) În cazul în
care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile
sechestrate s-au săvârşit fapte care pot constitui infracţiuni
va consemna aceasta în procesul-verbal de sechestru şi va sesiza de
îndată organele de urmărire penală competente.
(1) Bunurile
mobile sechestrate vor putea fi lăsate în custodia debitorului, a
creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de
executorul fiscal, după caz, ori vor fi ridicate şi depozitate de
către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia
debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii şi când se
constată că există pericol de substituire ori de degradare,
executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.
(2) În cazul în
care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri
de valoare, obiecte de metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de
artă, colecţii de valoare, acestea se ridică şi se depun,
cel târziu a doua zi lucrătoare, la unităţile specializate.
(3) Cel care
primeşte bunurile în custodie va semna procesul-verbal de sechestru.
(4) În cazul în
care custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul,
organul de executare îi va stabili acestuia o remuneraţie ţinând
seama de activitatea depusă.
Executarea silită a bunurilor imobile
(1) Sunt supuse
executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În
situaţia în care debitorul deţine bunuri în proprietate comună
cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor
atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.
(2) Executarea
silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra bunurilor
accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul
civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât odată cu
imobilul.
(3) În cazul
debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite
spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în
conformitate cu normele legale în vigoare.
(4) Dispoziţiile
alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face
pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de
infracţiuni.
(5) Executorul
fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru,
dispoziţiile art. 151 alin. (9) şi (10)
şi ale art. 152 alin. (1) şi (2)
fiind aplicabile.
(6) Sechestrul
aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă
legală.
(7) Dreptul de
ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alţi creditori
aceleaşi drepturi ca şi dreptul de ipotecă, în sensul
prevederilor dreptului comun.
(8) Pentru
bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul
va solicita de îndată biroului de carte funciară efectuarea
inscripţiei ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de
sechestru.
(9) Biroul de
carte funciară va comunica organelor de executare, la cererea acestora, în
termen de 10 zile, celelalte drepturi reale şi sarcini care grevează
imobilul urmărit, precum şi titularii acestora, care vor fi
înştiinţaţi de către organul de executare şi
chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi
distribuirea preţului.
(10) Creditorii debitorului, alţii decât titularii
drepturilor menţionate la alin. (9), sunt obligaţi ca, în termen de
30 de zile de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil în
evidenţele de publicitate imobiliară, să comunice în scris
organului de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.
Instituirea
administratorului-sechestru
(1) La instituirea
sechestrului şi în tot cursul executării silite, organul de executare
poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură
este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a
arendei şi a altor venituri obţinute din administrarea acestuia,
inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.
(2)
Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă
persoană fizică sau juridică.
(3)
Administratorul-sechestru va consemna veniturile încasate potrivit alin. (1) la
unităţile abilitate şi va depune recipisa la organul de
executare.
(4) Când
administrator-sechestru este numită o altă persoană decât
creditorul sau debitorul, organul de executare îi va fixa o remuneraţie
ţinând seama de activitatea depusă.
Suspendarea executării silite a bunurilor imobile
(1) După
primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de
executare, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata
integrală a creanţelor fiscale să se facă din veniturile
bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult
6 luni.
(2) De la data
aprobării cererii debitorului, executarea silită începută asupra
bunului imobil se suspendă.
(3) Pentru motive
temeinice organul de executare poate relua executarea silită
imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni.
(4) Dacă
debitorul persoană juridică căruia i s-a aprobat suspendarea
conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silită
sau îşi provoacă insolvabilitatea, se vor aplica în mod
corespunzător prevederile art. 27.
Executarea silită
a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini
(1) Executarea
silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de
rădăcini, care sunt ale debitorului, se efectuează în
conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile.
(2) Pentru
executarea silită a recoltelor şi a fructelor culese sunt aplicabile
prevederile prezentului cod privind bunurile mobile.
(3) Organul de
executare va hotărî, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a
recoltelor aşa cum sunt prinse de rădăcini sau după ce vor
fi culese.
Executarea silită
a unui ansamblu de bunuri
(1) Bunurile
mobile şi/sau imobile, proprietate a debitorului, pot fi valorificate
individual şi/sau în ansamblu dacă organul de executare
apreciază că astfel acestea pot fi vândute în condiţii mai
avantajoase.
(2) Organul de
executare îşi poate schimba opţiunea în orice fază a
executării, cu reluarea procedurii.
(3) Pentru
executarea silită a bunurilor prevăzute la alin. (1) organul de
executare va proceda la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor
prezentului cod.
(4) Prevederile secţiunii
a 3-a privind executarea silită a bunurilor mobile
şi ale secţiunii a 4-a privind executarea
silită a bunurilor imobile, precum şi ale art. 165 privind
plata în rate se aplică în mod corespunzător.
Valorificarea bunurilor sechestrate
(1) În cazul în
care creanţa fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la
data încheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda, fără
efectuarea altei formalităţi, la valorificarea bunurilor sechestrate,
cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii, s-a dispus
desfiinţarea sechestrului, suspendarea sau amânarea executării
silite.
(2) Pentru a
realiza executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, ţinând seama
atât de interesul legitim şi imediat al creditorului, cât şi de
drepturile şi obligaţiile debitorului urmărit, organul de
executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre
modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare
şi care, faţă de datele concrete ale cauzei, se dovedeşte a
fi mai eficientă.
(3) În sensul
alin. (2) organul de executare competent va proceda la valorificarea bunurilor
sechestrate prin:
a) înţelegerea părţilor;
b) vânzare în regim de consignaţie a bunurilor
mobile;
c) vânzare directă;
d) vânzare la licitaţie;
e) alte modalităţi admise de lege, inclusiv
valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare
sau societăţi de brokeraj, după caz.
(4) Dacă au
fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi
vândute în regim de urgenţă.
(5) Dacă din
cauza unei contestaţii sau a unei învoieli între părţi data,
locul sau ora vânzării directe sau la licitaţie a fost schimbată
de organul de executare, se vor face alte publicaţii şi
anunţuri, potrivit art. 162.
(6) Vânzarea
bunurilor sechestrate se face numai către persoane fizice sau juridice
care nu au obligaţii fiscale restante.
(7) În sensul
alin. (6), în categoria obligaţiilor fiscale restante nu se cuprind
obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat, potrivit legii, reduceri,
amânări sau eşalonări la plată.
Valorificarea bunurilor
potrivit înţelegerii părţilor
(1) Valorificarea bunurilor
potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul
însuşi, cu acordul organului de executare, astfel încât să se asigure
o recuperare corespunzătoare a creanţei fiscale. Debitorul este
obligat să prezinte în scris organului de executare propunerile ce i s-au
făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând
numele şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi
termenul în care acesta din urmă va achita preţul propus.
(2) Preţul
propus de cumpărător şi acceptat de organul de executare nu
poate fi mai mic decât preţul de evaluare.
(3) Organul de
executare, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), va
comunica aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul
bunului va fi virat de cumpărător.
(4)
Indisponibilizarea prevăzută la art. 151
alin. (9) şi (10) se ridică după creditarea contului bugetar
menţionat la alin. (3).
Valorificarea bunurilor
prin vânzare directă
(1) Valorificarea
bunurilor prin vânzare directă se poate realiza în următoarele
cazuri:
a) pentru bunurile prevăzute la art. 159
alin. (4);
b) înaintea începerii procedurii de valorificare prin
licitaţie, dacă se recuperează integral creanţa
fiscală;
c) după finalizarea unei licitaţii, dacă
bunul/bunurile sechestrate nu au fost vândute şi se oferă cel
puţin preţul de evaluare.
(2) Vânzarea
directă se realizează prin încheierea unui proces-verbal care
constituie titlu de proprietate.
(3) În cazul în
care organul de executare înregistrează în condiţiile prevăzute
la alin. (1) mai multe cereri, va vinde bunul persoanei care oferă cel mai
mare preţ faţă de preţul de evaluare.
Vânzarea bunurilor la licitaţie
(1) Pentru valorificarea
bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie organul de executare este
obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile
înainte de data fixată pentru desfăşurarea licitaţiei.
(2) Publicitatea
vânzării se realizează prin afişarea anunţului privind
vânzarea la sediul organului de executare, al primăriei în a cărei
rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul şi
domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul
decât cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare,
în cazul vânzării bunurilor imobile, şi prin anunţuri într-un
cotidian naţional de largă circulaţie, într-un cotidian local,
în pagina de Internet sau, după caz, în Monitorul Oficial al României,
Partea a IV-a, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de
lege.
(3) Despre data,
ora şi locul licitaţiei vor fi înştiinţaţi şi
debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum şi titularii
drepturilor reale şi ai sarcinilor care grevează bunul urmărit.
(4) Anunţul
privind vânzarea cuprinde următoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis;
c) numele şi semnătura persoanelor
împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila
organului fiscal emitent;
d) numărul dosarului de executare silită;
e) bunurile care se oferă spre vânzare şi
descrierea lor sumară;
f) preţul de evaluare ori preţul de pornire a
licitaţiei, în cazul vânzării la licitaţie, pentru fiecare bun
oferit spre vânzare;
g) indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale
şi a privilegiilor care grevează bunurile;
h) data, ora şi locul vânzării;
i) invitaţia, pentru toţi cei care pretind
vreun drept asupra bunurilor, să înştiinţeze despre aceasta
organul de executare înainte de data stabilită pentru vânzare;
j) invitaţia către toţi cei
interesaţi în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de
vânzare la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să
prezinte oferte de cumpărare;
k) menţiunea că ofertanţii sunt
obligaţi să depună în cazul vânzării la licitaţie,
până la termenul prevăzut la alin. (7), o taxă de participare
ori o scrisoare de garanţie bancară, reprezentând 10% din preţul
de pornire a licitaţiei;
l) menţiunea că toţi cei interesaţi
în cumpărarea bunurilor trebuie să prezinte dovada emisă de
organele fiscale că nu au obligaţii fiscale restante;
m) data afişării publicaţiei de vânzare.
(5) Licitaţia
se ţine la locul unde se află bunurile sechestrate sau la locul
stabilit de organul de executare, după caz.
(6) Debitorul este
obligat să permită ţinerea licitaţiei în spaţiile pe
care le deţine, dacă sunt adecvate acestui scop.
(7) Pentru
participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi
înainte de data licitaţiei, următoarele documente:
a) oferta de cumpărare;
b) dovada plăţii taxei de participare sau a
constituirii garanţiei sub forma scrisorii de garanţie bancară,
potrivit alin. (11) ori (12);
c) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe
ofertant;
d) pentru persoanele juridice de naţionalitate
română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul
registrului comerţului;
e) pentru persoanele juridice străine, actul de
înmatriculare tradus în limba română;
f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de
identitate;
g) pentru persoanele fizice străine, copie de pe
paşaport;
h) dovada, emisă de organele fiscale, că nu are
obligaţii fiscale restante faţă de acestea.
(8) Preţul de
pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima
licitaţie, diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie şi cu 50%
pentru a treia licitaţie.
(9) Licitaţia
începe de la cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare scrise,
dacă acesta este superior celui prevăzut la alin. (8), iar în caz
contrar va începe de la acest din urmă preţ.
(10) Adjudecarea se face în favoarea participantului care
a oferit cel mai mare preţ, dar nu mai puţin decât preţul de
pornire. În cazul prezentării unui singur ofertant la licitaţie,
comisia poate să îl declare adjudecatar dacă acesta oferă cel
puţin preţul de pornire a licitaţiei.
(11) Taxa de participare reprezintă 10% din
preţul de pornire a licitaţiei şi se plăteşte în lei
la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la
data întocmirii procesului-verbal de licitaţie, organul fiscal va restitui
taxa de participare participanţilor care au depus oferte de cumpărare
şi care nu au fost declaraţi adjudecatari, iar în cazul
adjudecării, taxa se reţine în contul preţului. Taxa de
participare nu se restituie ofertanţilor care nu s-au prezentat la
licitaţie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de
adjudecare, precum şi adjudecatarului care nu a plătit preţul.
Taxa de participare care nu se restituie se face venit la bugetul de stat, cu
excepţia cazului în care executarea silită este organizată de
organele fiscale prevăzute la art. 35, caz în care taxa de
participare se face venit la bugetele locale.
(12) Pentru participarea la licitaţie,
ofertanţii pot constitui şi garanţii, în condiţiile legii,
sub forma scrisorii de garanţie bancară.
(13) Scrisoarea de garanţie bancară,
constituită în condiţiile alin. (12), se valorifică de organul
de executare în cazul în care ofertantul este declarat adjudecatar şi/sau
în situaţiile prevăzute la alin. (11) teza a treia.
(1) Vânzarea la
licitaţie a bunurilor sechestrate este organizată de o comisie
condusă de un preşedinte.
(2) Comisia de
licitaţie este constituită din 3 persoane desemnate de organul de conducere
al creditorului bugetar.
(3) Comisia de
licitaţie verifică şi analizează documentele de participare
şi afişează la locul licitaţiei, cu cel puţin o
oră înaintea începerii acesteia, lista cuprinzând ofertanţii care au
depus documentaţia completă de participare.
(4)
Ofertanţii se identifică după numărul de ordine de pe lista
de participare, după care preşedintele comisiei anunţă
obiectul licitaţiei, precum şi modul de desfăşurare a
acesteia.
(5) La termenele
fixate pentru ţinerea licitaţiei executorul fiscal va da citire mai
întâi anunţului de vânzare şi apoi ofertelor scrise primite până
la data prevăzută la art. 162 alin. (7).
(6) Dacă la
prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut
cel puţin preţul de pornire a licitaţiei conform art. 162
alin. (8), organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în
vederea ţinerii celei de-a doua licitaţii.
(7) În cazul în
care nu s-a obţinut preţul de pornire nici la a doua licitaţie
ori nu s-au prezentat ofertanţi, organul de executare va fixa un termen în
cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a treia licitaţii.
(8) La a treia
licitaţie creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să
adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 50% din
preţul de evaluare.
(9) Pentru fiecare
termen de licitaţie se va face o nouă publicitate a vânzării,
conform prevederilor art. 162.
(10) După licitarea fiecărui bun se va întocmi
un proces-verbal privind desfăşurarea şi rezultatul
licitaţiei.
(11) În procesul-verbal prevăzut la alin. (10) se
vor menţiona, pe lângă elementele prevăzute la art. 43
alin. (2), şi următoarele: numele şi prenumele sau denumirea
cumpărătorului, precum şi domiciliul fiscal al acestuia;
numărul dosarului de executare silită; indicarea bunurilor
adjudecate, a preţului la care bunul a fost adjudecat şi a taxei pe
valoarea adăugată, dacă este cazul; toţi cei care au
participat la licitaţie şi sumele oferite de fiecare participant,
precum şi, dacă este cazul, menţionarea situaţiilor în care
vânzarea nu s-a realizat.
(1) După
adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat să plătească
preţul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, în lei, în
numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau prin decontare bancară, în
cel mult 5 zile de la data adjudecării.
(2) Dacă
adjudecatarul nu plăteşte preţul, licitaţia se va relua în
termen de 10 zile de la data adjudecării. În acest caz, adjudecatarul este
obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua
licitaţie şi, în cazul în care preţul obţinut la noua
licitaţie este mai mic, diferenţa de preţ. Adjudecatarul va
putea să achite preţul oferit iniţial şi să facă
dovada achitării acestuia până la termenul prevăzut la art. 162
alin. (7), caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de
noua licitaţie.
(3) Cu sumele
încasate din eventuala diferenţă de preţ, percepute în temeiul
alin. (2), se vor stinge creanţele fiscale înscrise în titlul executoriu
în baza căruia s-a început executarea silită.
(4) Dacă la
următoarea licitaţie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este
obligat să plătească toate cheltuielile prilejuite de
urmărirea acestuia.
(5) Termenul
prevăzut la alin. (1) se aplică şi în cazul valorificării
conform înţelegerii părţilor sau prin vânzare directă.
(1) În cazul
vânzării la licitaţie a bunurilor imobile cumpărătorii pot
solicita plata preţului în rate, în cel mult 12 rate lunare, cu un avans
de minimum 50% din preţul de adjudecare a bunului imobil şi cu plata
unei majorări de întârziere stabilite conform prezentului cod. Organul de executare
va stabili condiţiile şi termenele de plată a preţului în
rate.
(2)
Cumpărătorul nu va putea înstrăina bunul imobil decât după
plata preţului în întregime şi a majorării de întârziere
stabilite.
(3) În cazul
neplăţii avansului prevăzut la alin. (1), dispoziţiile art. 164
se aplică în mod corespunzător.
(4) Suma
reprezentând majorarea de întârziere nu stinge creanţele fiscale pentru
care s-a început executarea silită şi constituie venit al bugetului
corespunzător creanţei principale.
(1) În cazul
vânzării bunurilor imobile, organul de executare va încheia
procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în
întregime a preţului sau a avansului prevăzut la art. 165
alin. (1), dacă bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de
adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate
operând la data încheierii acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de adjudecare
a bunului imobil va fi trimis, în cazul vânzării cu plata în rate,
biroului de carte funciară pentru a înscrie interdicţia de
înstrăinare şi grevare a bunului până la plata integrală a
preţului şi a majorării de întârziere stabilite pentru imobilul
transmis, pe baza căruia se face înscrierea în cartea funciară.
(2)
Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (1) va
cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43
alin. (2), şi următoarele menţiuni:
a) numărul dosarului de executare silită;
b) numărul şi data procesului-verbal de
desfăşurare a licitaţiei;
c) numele şi domiciliul sau, după caz,
denumirea şi sediul cumpărătorului;
d) codul de identificare fiscală a debitorului
şi cumpărătorului;
e) preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa
pe valoarea adăugată, dacă este cazul;
f) modalitatea de plată a diferenţei de
preţ în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;
g) datele de identificare a bunului;
h) menţiunea că acest document constituie titlu
de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară;
i) menţiunea că pentru creditor procesul-verbal
de adjudecare constituie documentul pe baza căruia se emite titlu
executoriu împotriva cumpărătorului care nu plăteşte
diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata
preţului în rate;
j) semnătura cumpărătorului sau a
reprezentantului său legal, după caz.
(3) În cazul în
care cumpărătorul căruia i s-a încuviinţat plata
preţului în rate nu plăteşte restul de preţ în
condiţiile şi la termenele stabilite, el va putea fi executat silit
pentru plata sumei datorate în temeiul titlului executoriu emis de organul de
executare competent pe baza procesului-verbal de adjudecare.
(4) În cazul
vânzării bunurilor mobile, după plata preţului, executorul
fiscal întocmeşte în termen de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care
constituie titlu de proprietate.
(5)
Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (4) va
cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43
alin. (2), şi elementele prevăzute la alin. (2) din prezentul
articol, cu excepţia lit. f), h) şi i), precum şi menţiunea
că acest document constituie titlu de proprietate. Câte un exemplar al
procesului-verbal de adjudecare se va transmite organului de executare
coordonator şi cumpărătorului.
Reluarea procedurii de
valorificare
(1) Dacă
bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin
modalităţile prevăzute la art. 159,
acestea vor fi restituite debitorului cu menţinerea măsurii de
indisponibilizare, până la împlinirea termenului de prescripţie. În
cadrul acestui termen organul de executare poate relua oricând procedura de
valorificare şi va putea, după caz, să ia măsura numirii,
menţinerii ori schimbării administratorului-sechestru ori custodelui.
(2) În cazul
bunurilor sechestrate ce nu au putut fi valorificate nici la a treia
licitaţie, cu ocazia reluării procedurii în cadrul termenului de
prescripţie, dacă organul de executare consideră că nu se
impune o nouă evaluare, preţul de pornire a licitaţiei nu poate
fi mai mic decât 50% din preţul de evaluare a bunurilor.
(3) În cazul în
care debitorii cărora urma să li se restituie bunuri potrivit alin.
(1) nu se mai află la domiciliul fiscal declarat şi, în urma
demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificaţi, organul fiscal va
proceda la înştiinţarea acestora, cu procedura prevăzută
pentru comunicarea prin publicitate potrivit art. 44 alin.
(3), că bunul în cauză este păstrat la dispoziţia
proprietarului până la împlinirea termenului de prescripţie,
după care va fi valorificat potrivit dispoziţiilor legale privind
valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului,
dacă legea nu prevede altfel.
(4) Cele arătate
la alin. (3) vor fi consemnate într-un proces-verbal întocmit de organul
fiscal.
(5) În cazul
bunurilor imobile, în baza procesului-verbal prevăzut la alin. (4) în
condiţiile legii se va sesiza instanţa judecătorească
competentă cu acţiune în constatarea dreptului de proprietate
privată a statului asupra bunului respectiv.
Cheltuieli de executare silită
(1) Cheltuielile
ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina
debitorului.
(2) Suma cheltuielilor
cu executarea silită se stabileşte de organul de executare, prin
proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod, care
are la bază documente privind cheltuielile efectuate.
(3) Cheltuielile
de executare silită a creanţelor fiscale se avansează de
organele de executare, din bugetul acestora.
(4) Cheltuielile
de executare silită care nu au la bază documente care să ateste
că au fost efectuate în scopul executării silite nu sunt în sarcina
debitorului urmărit.
(5) Sumele recuperate
în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din
care au fost avansate, cu excepţia sumelor reprezentând cheltuieli de
executare silită a creanţelor fiscale administrate de Ministerul
Economiei şi Finanţelor, care se fac venit la bugetul de stat,
dacă legea nu prevede altfel.
Sumele realizate din
executare silită
(1) Suma
realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă
totalitatea sumelor încasate după comunicarea somaţiei prin orice
modalitate prevăzută de prezentul cod.
(2) Creanţele
fiscale înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele realizate conform
alin. (1), în ordinea vechimii, mai întâi creanţa principală şi
apoi accesoriile acesteia.
(3) Dacă suma
ce reprezintă atât creanţa fiscală, cât şi cheltuielile de
executare este mai mică decât suma realizată prin executare
silită, cu diferenţa se va proceda la compensare, potrivit art. 116,
sau se restituie, la cerere, debitorului, după caz.
(4) Despre sumele
de restituit debitorul va fi înştiinţat de îndată.
(1) În cazul în
care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau
când până la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au
depus şi alţi creditori titlurile lor, organele prevăzute la art. 136
vor proceda la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de
preferinţă, dacă legea nu prevede altfel:
a) creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel,
făcute cu urmărirea şi conservarea bunurilor al căror
preţ se distribuie;
b) creanţele reprezentând salarii şi alte
datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit
legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru
maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru
prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea
sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul
asigurărilor sociale de stat, precum şi creanţele reprezentând
obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) creanţele rezultând din obligaţii de
întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor sume
periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
d) creanţele fiscale provenite din impozite, taxe,
contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate
bugetului de stat, bugetului Trezoreriei Statului, bugetului asigurărilor
sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale;
e) creanţele rezultând din împrumuturi acordate de
stat;
f) creanţele reprezentând despăgubiri pentru
repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte
ilicite;
g) creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din
livrări de produse, prestări de servicii sau executări de
lucrări, precum şi din chirii sau arenzi;
h) creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului
de stat sau bugetelor locale;
i) alte creanţe.
(2) Pentru plata
creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, dacă
legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează
între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia.
Reguli privind eliberarea şi distribuirea
(1) Creditorii
fiscali care au un privilegiu prin efectul legii şi care îndeplinesc
condiţia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în
condiţiile prevăzute la art. 142 alin. (7), la
distribuirea sumei rezultate din vânzare faţă de alţi creditori
care au garanţii reale asupra bunului respectiv.
(2) Accesoriile
creanţei principale prevăzute în titlul executoriu vor urma ordinea
de preferinţă a creanţei principale.
(3) Dacă
există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj,
ipotecă sau alte drepturi reale, despre care organul de executare a luat
cunoştinţă în condiţiile art. 152
alin. (6) şi ale art. 154 alin. (9), la
distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor vor fi
plătite înaintea creanţelor prevăzute la art. 170
alin. (1) lit. b). În acest caz, organul de executare este obligat să îi
înştiinţeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost
conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea preţului.
(4) Creditorii
care nu au participat la executarea silită pot depune titlurile lor în
vederea participării la distribuirea sumelor realizate prin executare
silită, numai până la data întocmirii de către organele de
executare a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.
(5) Eliberarea sau
distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va face numai
după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când
organul de executare va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea
sumei, cu înştiinţarea părţilor şi a creditorilor care
şi-au depus titlurile.
(6) Eliberarea sau
distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va consemna de
executorul fiscal de îndată într-un proces-verbal, care se va semna de
toţi cei îndreptăţiţi.
(7) Cel
nemulţumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei
rezultate din executarea silită poate cere executorului fiscal să
consemneze în procesul-verbal obiecţiile sale.
(8) După
întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (6) nici un creditor nu mai
este în drept să ceară să participe la distribuirea sumelor
rezultate din executarea silită.
Contestaţia
la executare
silită
(1) Persoanele
interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare
efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele
de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să
îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
(2)
Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin
ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. (4) din Codul de procedură
civilă nu sunt aplicabile.
(3)
Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului
executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în
care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă
judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă
pentru contestarea lui nu există o altă procedură
prevăzută de lege.
(4)
Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească
competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.
(1)
Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea
decăderii, de la data când:
a) contestatorul a luat cunoştinţă de
executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea
somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în
lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt
mod;
b) contestatorul a luat cunoştinţă,
potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de
executare;
c) cel interesat a luat cunoştinţă,
potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le
contestă.
(2)
Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are
un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate
fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea
executării.
(3) Neintroducerea
contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică
pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri
separate, potrivit dreptului comun.
(1) La judecarea
contestaţiei instanţa va cita şi organul de executare în a
cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite
ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul
terţul poprit.
(2) La cererea
părţii interesate instanţa poate decide, în cadrul
contestaţiei la executare, asupra împărţirii bunurilor pe care
debitorul le deţine în proprietate comună cu alte persoane.
(3) Dacă
admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, poate
dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia,
anularea ori încetarea executării înseşi, anularea sau lămurirea
titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire
a fost refuzată.
(4) În cazul
anulării actului de executare contestat sau al încetării
executării înseşi şi al anulării titlului executoriu,
instanţa poate dispune prin aceeaşi hotărâre să i se
restituie celui îndreptăţit suma ce i se cuvine din valorificarea
bunurilor sau din reţinerile prin poprire.
(5) În cazul
respingerii contestaţiei contestatorul poate fi obligat, la cererea
organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin
întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată
cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi de la
50 lei (RON) la 1.000 lei (RON).
(1) Creanţele fiscale administrate de Ministerul Economiei şi
Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală, cu excepţia celor cu reţinere la sursă şi a
accesoriilor aferente acestora, precum şi creanţele bugetelor locale
pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal,
prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a
unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor imobile, inclusiv a
celor supuse executării silite.
(2) În scopul
prevăzut la alin. (1), organul fiscal va transmite cererea,
însoţită de propunerile sale, comisiei numite prin ordin al
ministrului economiei şi finanţelor sau, după caz, de către
unitatea administrativ-teritorială. Cererea va fi însoţită de
documentaţia care se stabileşte prin ordin al ministrului economiei
şi finanţelor.
(3) Comisia
prevăzută la alin. (2) va analiza cererea numai în condiţiile
existenţei unor solicitări de preluare în administrare, potrivit
legii, a acestor bunuri şi va hotărî, prin decizie, asupra modului de
soluţionare a cererii. În cazul admiterii cererii, comisia va dispune
organului fiscal competent încheierea procesului-verbal de trecere în
proprietatea publică a bunului imobil şi stingerea creanţelor
fiscale. Comisia poate respinge cererea în situaţia în care bunurile
imobile oferite nu sunt de uz sau de interes public.
(4)
Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil
constituie titlu de proprietate. Operaţiunea de transfer al dreptului de
proprietate, ca efect al dării în plată, este scutită de taxa pe
valoarea adăugată.
(41) În cazul în care operaţiunea de transfer al
proprietăţii bunurilor imobile prin dare în plată este
taxabilă, cu valoarea stabilită, potrivit legii, plus taxa pe
valoarea adăugată, se stinge cu prioritate taxa pe valoarea
adăugată aferentă operaţiunii de dare în plată.
(5) Bunurile
imobile trecute în proprietatea publică conform alin. (1) vor fi date în
administrare în condiţiile legii. Până la intrarea în vigoare a
actului prin care s-a dispus darea în administrare, imobilul se află în
custodia instituţiei care a solicitat preluarea în administrare.
(6) La data
întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a
statului a bunului imobil încetează măsura de indisponibilizare a
acestuia, precum şi calitatea de administrator-sechestru a persoanelor
desemnate conform legii, dacă este cazul.
(7) Eventualele
cheltuieli de administrare efectuate în perioada cuprinsă între data
încheierii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului
a bunurilor imobile şi preluarea în administrare prin hotărâre a
Guvernului sunt suportate de instituţia publică solicitantă. În
cazul în care Guvernul hotărăşte darea în administrare
către altă instituţie publică decât cea solicitantă,
cheltuielile de administrare se suportă de instituţia publică
căreia i-a fost atribuit bunul în administrare.
(8) În cazul în
care bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform prezentului
cod au fost revendicate şi restituite, potrivit legii, terţelor
persoane, debitorul va fi obligat la plata sumelor stinse prin această
modalitate. Creanţele fiscale renasc la data la care bunurile imobile au
fost restituite terţului.
(9) În cazul în
care, în interiorul termenului de prescripţie a creanţelor fiscale,
comisia prevăzută la alin. (3) ia cunoştinţă despre
unele aspecte privind bunurile imobile, necunoscute la data aprobării
cererii debitorului, aceasta poate decide, pe baza situaţiei de fapt,
revocarea, în tot sau în parte, a deciziei prin care s-a aprobat stingerea unor
creanţe fiscale prin trecerea bunurilor imobile în proprietatea
publică, dispoziţiile alin. (8) aplicându-se în mod
corespunzător.
(10) În situaţiile prevăzute la alin. (8)
şi (9), pentru perioada cuprinsă între data trecerii în proprietatea
publică şi data la care au renăscut creanţele fiscale,
respectiv data revocării deciziei prin care s-a aprobat darea în
plată, nu se datorează majorări de întârziere.
ART. 1751
Cesiunea
creanţelor fiscale administrate de Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală
(1) Agenţia Naţională
de Administrare Fiscală poate cesiona creanţele fiscale pe care le
administrează, astfel cum acestea sunt individualizate prin titlurile de
creanţă şi confirmate prin certificate de atestare fiscală,
emise pentru data stabilită prin contractul de cesiune.
(2) Agenţia Naţională
de Administrare Fiscală nu poate cesiona creanţele fiscale principale
şi accesorii pe care le administrează pentru un preţ mai mic
decât valoarea nominală a acestora. În situaţia în care există
mai mulţi ofertanţi pentru preluarea creanţelor fiscale,
cesiunea de creanţă se va realiza ca urmare a unei licitaţii organizate
de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
(3) Cesionarul creanţei fiscale
preia ca urmare a cesiunii de creanţă toate drepturile cedentului, cu
excepţia celor conferite de calitatea de creditor bugetar.
(4) În situaţia în care
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală intenţionează
să cesioneze creanţele fiscale, notifică debitorul asupra
intenţiei sale. Începând cu data de 1 a lunii următoare lunii în care
s-a făcut notificarea, până la data realizării cesiunii de
creanţă, orice plată se consideră a fi efectuată în
contul creanţelor fiscale curente sau viitoare. În situaţia în care
nu se realizează cesiunea de creanţă, debitorul va fi notificat
asupra acestui fapt, prevederile art. 114 şi 115 aplicându-se în mod
corespunzător.
(5) Agenţia Naţională
de Administrare Fiscală are obligaţia de a răspunde pentru
existenţa creanţei stabilite prin certificatul de atestare
fiscală şi cuprinsă în contractul de cesiune de
creanţă. După semnarea contractului de cesiune, Agenţia Naţională
de Administrare Fiscală va fi descărcată de orice obligaţie
de garanţie.
(6) În situaţia în care
creanţa fiscală care face obiectul cesiunii este contestată,
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu are nicio
obligaţie de garanţie.
(7) Cesiunea creanţelor fiscale se poate realiza potrivit procedurii
stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală.
(1) În sensul
prezentului cod, este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri
urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de
plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile.
(2) Pentru
creanţele fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de
insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri urmăribile,
conducătorul organului de executare dispune scoaterea creanţei din evidenţa
curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată.
(3) În cazul
debitorilor prevăzuţi la alin. (2), prin excepţie de la
dispoziţiile art. 148 alin. (3), executarea
silită se întrerupe. Organele fiscale au obligaţia ca cel puţin
o dată pe an să efectueze o investigaţie asupra stării
acestor contribuabili, care nu constituie acte de executare silită.
(4) În cazurile în
care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri
urmăribile, organele de executare vor lua măsurile necesare de
trecere din evidenţă separată în evidenţa curentă
şi de executare silită.
(5) Dacă la
sfârşitul perioadei de prescripţie nu se constată dobândirea
unor bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare vor proceda la
scăderea creanţelor fiscale din evidenţa analitică pe
plătitor, potrivit art. 134. Scăderea se face
şi în cursul perioadei de prescripţie în cazul debitorilor, persoane
fizice, decedaţi sau dispăruţi, pentru care nu există
moştenitori care au acceptat succesiunea.
(6) Creanţele
fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrul
comerţului, se scad din evidenţa analitică pe plătitor
după radiere, indiferent dacă s-a atras sau nu răspunderea altor
persoane pentru plata obligaţiilor fiscale, în condiţiile legii.
Deschiderea procedurii
insolvenţei
(1) În vederea
recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se află în
stare de insolvenţă, Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală şi unităţile sale subordonate, respectiv
compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei
publice locale, vor declara lichidatorilor creanţele existente, la data
declarării, în evidenţa fiscală pe plătitor.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se
aplică şi în vederea recuperării creanţelor fiscale de la
debitorii aflaţi în lichidare în condiţiile legii.
(3) Cererile organelor fiscale privind
începerea procedurii insolvenţei se vor înainta instanţelor
judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei
cauţiuni.
(4) În situaţia
în care organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală deţine cel puţin 50% din valoarea
totală a creanţelor, Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală poate decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator,
stabilindu-i şi remuneraţia. Confirmarea administratorului
judiciar/lichidatorului desemnat de Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală de către judecătorul-sindic se va face în
cadrul primei şedinţe, conform art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea
nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.
(5) În
dosarele în care organul fiscal deţine cel puţin 50% din valoarea
totală a creanţelor, acesta are dreptul să verifice activitatea
administratorului judiciar/lichidatorului şi să îi solicite
prezentarea documentelor referitoare la activitatea desfăşurată
şi onorariile încasate.
(1) În
situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind
comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale
supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate
aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea
somaţiei prin poştă sunt suportate de organul fiscal.
(2) Creanţele
fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de
10 lei (RON), se anulează. Anual, prin hotărâre a Guvernului se
stabileşte plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.
(3) În cazul
creanţelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la
alin. (2) reprezintă limita maximă până la care, prin
hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul
creanţelor fiscale care pot fi anulate.
Prezentul capitol stabileşte norme pentru
recuperarea în România a unor creanţe stabilite într-un alt stat membru al
Uniunii Europene, precum şi pentru recuperarea într-un alt stat membru al
Uniunii Europene a creanţelor stabilite în România.
(1) Prezentul
capitol se aplică tuturor creanţelor aferente:
a) restituţiilor, intervenţiilor şi altor
măsuri care fac parte din sistemul de finanţare integrală sau
parţială a Fondului European de Garantare a Agriculturii (FEGA)
şi a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR),
inclusiv sumelor datorate în cadrul acestor acţiuni;
b) contribuţiilor, cotizaţiilor şi altor
drepturi prevăzute în cadrul organizării comune a pieţelor din
sectorul zahărului;
c) drepturilor de import reprezentând taxele vamale
şi taxele cu efect echivalent prevăzute la importul de mărfuri,
precum şi taxele la import prevăzute în cadrul politicii agricole
comune sau în cadrul regimurilor specifice aplicabile anumitor mărfuri
care rezultă din transformarea produselor agricole;
d) drepturilor de export reprezentând taxele vamale
şi taxele cu efect echivalent prevăzute la exportul de mărfuri,
precum şi taxele la export prevăzute în cadrul politicii agricole
comune sau în cadrul regimurilor specifice aplicabile anumitor mărfuri
care rezultă din transformarea produselor agricole;
e) taxei pe valoarea adăugată;
f) accizelor pentru: bere, vinuri, băuturi
fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse intermediare, alcool
etilic, tutun prelucrat, produse energetice şi energie electrică;
g) impozitelor pe venit şi pe capital, astfel cum
sunt definite în Codul fiscal;
h) taxelor pe primele de asigurare, inclusiv taxelor de
natură identică sau similară, care completează ori
înlocuiesc taxele pe primele de asigurare prevăzute la alin. (2);
i) dobânzilor, majorărilor de întârziere,
penalităţilor şi amenzilor administrative şi cheltuielilor
privind creanţele menţionate la lit. a) - h), cu excepţia
oricărei sancţiuni penale prevăzute de legislaţia în
vigoare în statul membru în care îşi are sediul autoritatea
solicitată.
(2) Taxele pe
primele de asigurări prevăzute la alin. (1) lit. h) sunt cele
prevăzute de legea naţională, cunoscute ca:
a) în Austria: "Versicherungssteuer" şi
"Feuerschutzsteuer";
b) în Belgia: "Taxe annuelle sur les contrats
d'assurance" şi "Jaarlijkse taks op de
verzekeringscontracten";
c) în Germania: "Versicherungssteuer" şi
"Feuerschutzsteuer";
d) în Danemarca: "Afgift af lysfartøjsforsikringer", "Afgift af
ansvarsforsikringer for motorkøretøjer m.v." şi "Stempelafgift
af forsikringspraemier";
e) în Spania: "Impuesto sobre la prima de
seguros";
f) în
Grecia:
"Φòροςκύκλου εργασιών (Φ.Κ.Ε)" şi
"Τέλη
Χαρτοσήμου";
g) în Franţa: "Taxe sur les conventions
d'assurances";
h) în Finlanda: "Eräistä vakuutusmaksuista
suoritettava vero/skatt på vissa försäkringspremier" şi
"Palosuojelumaksu/brandskyddsavgift";
i) în Italia: "Imposte sulle assicurazioni private
ed i contratti vitalizi di cui alla legge 29.10.1967 no 1216";
j) în Irlanda: "Levy on insurance premiums";
k) în Luxemburg: "Impôt sur les assurances"
şi "Impôt dans l'interêt du service d'incendie";
l) în Ţările de Jos:
"Assurantiebelasting";
m) în Portugalia: "Imposto de selo sobre os prémios
de seguros";
n) în Suedia: nici unul;
o) în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de
Nord: "insurance premium tax (IPT)";
p) în Malta: "Taxxa fuq Dokumenti u
Trasferimenti";
q) în Slovenia: "davek od prometa zavarovalnih
poslov" şi "požarna taksa".
Autoritatea competentă din România
(1)
Autorităţile competente din România pentru aplicarea prevederilor
prezentului capitol sunt:
a) pentru creanţele prevăzute la art. 180
alin. (1) lit. a), e), f) şi h), Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală;
b) pentru creanţele prevăzute la art. 180
alin. (1) lit. b), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie
pentru Agricultură;
c) pentru creanţele prevăzute la art. 180
alin. (1) lit. c) - f) care se datorează în cadrul operaţiunilor vamale,
Autoritatea Naţională a Vămilor;
d) pentru creanţele prevăzute la art. 180
alin. (1) lit. g), Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală şi autorităţile administraţiei publice locale,
după caz;
(2)
Autorităţile prevăzute la alin. (1) sunt competente şi
pentru recuperarea dobânzilor, majorărilor de întârziere,
penalităţilor şi amenzilor administrative, precum şi
cheltuielilor prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. i),
aferente creanţelor principale pentru a căror recuperare sunt
competente.
(1)
Autorităţile competente prevăzute la art. 181
vor furniza, la cererea autorităţii competente dintr-un alt stat
membru, denumit în prezenta secţiune autoritate solicitantă, toate
informaţiile utile pentru recuperarea unei creanţe, cu excepţia
cazului în care:
a) informaţia nu poate fi furnizată potrivit
dispoziţiilor prezentului cod;
b) informaţia constituie secret comercial,
industrial sau profesional;
c) furnizarea informaţiei ar aduce atingere
securităţii sau ordinii publice din România.
(2) Autoritatea
competentă din România confirmă în scris primirea cererii de
informaţii, de îndată, sau, în cazuri justificate, în termen de cel
mult 7 zile de la data primirii.
(3) Pentru a
obţine informaţiile solicitate, autoritatea competentă din
România exercită atribuţiile prevăzute de lege ca şi în
cazul recuperării unor creanţe similare stabilite în România.
Prevederile prezentului cod cu privire la furnizarea de informaţii se
aplică în mod corespunzător.
(4) Autoritatea
competentă prevăzută la art. 181
va informa autoritatea solicitantă în legătură cu motivele care
o împiedică să furnizeze informaţiile solicitate, de îndată
sau în cel mult 3 luni de la data confirmării de primire a cererii.
(5) În cazul în
care consideră necesar, autoritatea competentă din România poate
solicita autorităţii solicitante furnizarea de informaţii
suplimentare necesare soluţionării cererii.
(6) Autoritatea
competentă din România transmite autorităţii solicitante
informaţiile pe măsură ce sunt obţinute, iar în cazul în care
nu au fost obţinute va informa autoritatea solicitantă cu privire la
aceasta şi la motivele care au determinat această situaţie.
(7) În termen de 6
luni de la confirmarea de primire a cererii de furnizare de informaţii,
dacă cererea nu a fost soluţionată, autoritatea competentă
din România informează autoritatea solicitantă asupra
rezultatului cercetărilor efectuate pentru obţinerea
informaţiilor cerute.
(8) Dacă
autoritatea solicitantă cere, în scris, în termen de două luni de la
primirea informării prevăzute la alin. (7), ca cercetările
să fie continuate, autoritatea competentă din România
soluţionează cererea conform prevederilor aplicabile cererii
iniţiale.
Comunicarea actelor
emise în statul membru în care se află autoritatea solicitantă
(1) La cererea
autorităţii solicitante, autoritatea competentă din România
comunică destinatarului toate actele şi deciziile, inclusiv
judiciare, privind o creanţă sau recuperarea acesteia, emise în
statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante.
Prevederile art. 182 alin. (2) se
aplică în mod corespunzător.
(2) Autoritatea
prevăzută la art. 181 va comunica actele
astfel cum acestea au fost emise, fără a pune în cauză
valabilitatea acestora.
(3) Imediat
după primirea cererii de comunicare, autoritatea prevăzută la art. 181
ia toate măsurile necesare pentru realizarea comunicării.
Dispoziţiile privind comunicarea actelor administrative din prezentul cod
se aplică în mod corespunzător. Dacă îi sunt necesare,
autoritatea competentă din România poate solicita informaţii
suplimentare, fără a periclita data limită de comunicare
indicată în cererea autorităţii solicitante.
(4) Imediat
după efectuarea comunicării, autoritatea competentă din România
informează autoritatea solicitantă despre aceasta şi despre data
la care au fost comunicate actele destinatarului, prin certificarea
corespunzătoare pe verso-ul celui de-al doilea exemplar al cererii de
comunicare şi transmiterea acestuia către autoritatea
solicitantă.
Recuperarea
creanţei şi aplicarea măsurilor asigurătorii
(1) La cererea
autorităţii solicitante, autoritatea competentă din România
procedează, potrivit dispoziţiilor privind executarea creanţelor
fiscale din prezentul cod, la recuperarea creanţelor care fac obiectul
titlului executoriu transmis de autoritatea solicitantă, precum şi la
ducerea la îndeplinire, după caz, a măsurilor asigurătorii.
(2) Autoritatea
competentă din România va confirma în scris primirea cererii, în
condiţiile art. 182 alin. (2), putând
solicita autorităţii solicitante completarea cererii în cazul în care
nu sunt menţionate informaţiile şi elementele prevăzute la art. 192.
(3) În aplicarea
prevederilor alin. (1), orice creanţă care face obiectul unei cereri
de recuperare este considerată ca fiind o creanţă fiscală
în sensul prezentului cod, cu excepţia situaţiilor în care sunt
aplicabile dispoziţiile art. 198. Sumele recuperate vor
intra la distribuire împreună cu creanţele fiscale, dispoziţiile
art.
170 şi 171 aplicându-se în mod
corespunzător.
(4) Dacă este
cazul, autoritatea competentă din România va reţine suma
solicitată a fi recuperată din sumele cuvenite debitorului cu titlu
de restituiri sau rambursări, după efectuarea compensării în
condiţiile art. 116. Eventualele
diferenţe urmează să fie restituite debitorului sau să fie
recuperate de la acesta şi transferate autorităţii solicitante,
după caz.
(1) Titlul
transmis de autoritatea solicitantă, anexat la cererea de recuperare,
reprezintă titlu executoriu în conformitate cu dispoziţiile art. 141
alin. (2). În condiţiile în care titlul executoriu anexat la cererea de
recuperare nu conţine elementele unui titlu executoriu necesar pentru
recuperarea, potrivit prezentului cod, a creanţelor fiscale, autoritatea
competentă din România va aplica în mod corespunzător prevederile art. 141
alin. (1).
(2) În termen de 3
luni de la data primirii cererii, autoritatea prevăzută la art. 181
va finaliza formalităţile de emitere şi transmitere a titlului
executoriu. În cazul depăşirii termenului de 3 luni, autoritatea
competentă din România informează autoritatea solicitantă asupra
motivelor care au determinat depăşirea, în cel mai scurt timp
şi, în orice caz, în termen de 7 zile de la expirarea celor 3 luni.
(3) Recuperarea
creanţei se face în moneda naţională a României. Întregul
cuantum al creanţei recuperate se transferă, în moneda
naţională a României, autorităţii solicitante în luna
următoare datei la care s-a realizat recuperarea.
(4) Pentru
creanţa înscrisă în titlul executoriu, debitorul datorează
majorări de întârziere, începând cu ziua următoare datei
comunicării titlului executoriu către debitor şi până la
data stingerii sumei datorate, inclusiv. Dispoziţiile prezentului cod
privind stabilirea şi calculul majorărilor de întârziere sunt
aplicabile în mod corespunzător. Majorările de întârziere recuperate
de autoritatea competentă din România se transferă
autorităţii solicitante, în condiţiile alin. (3).
(5) Autoritatea
prevăzută la art. 181 informează în cel
mai scurt timp autoritatea solicitantă despre cursul dat cererii de
recuperare, astfel:
a) în cazul în care, în funcţie de
circumstanţele fiecărui caz, nu este posibilă recuperarea
integrală sau parţială a creanţei ori ducerea la
îndeplinire a unor măsuri asigurătorii în termene rezonabile,
autoritatea competentă din România informează autoritatea
solicitantă, indicând motivele care au determinat această
situaţie;
b) cel târziu la expirarea fiecărei perioade de 6
luni de la data confirmării de primire a cererii, autoritatea
prevăzută la art. 181 informează
autoritatea solicitantă asupra situaţiei sau rezultatului procedurii
de recuperare ori de ducere la îndeplinire a unor măsuri
asigurătorii.
Modificarea ulterioară a creanţei
(1) În
situaţia în care autoritatea competentă din România este
informată de autoritatea solicitantă asupra modificării în minus
a cuantumului creanţei a cărei recuperare s-a solicitat, aceasta va
continua acţiunea pe care a întreprins-o pentru recuperare sau pentru
ducerea la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii, cu limitarea
acţiunii la suma rămasă de recuperat. Dacă, în momentul în
care este informată asupra reducerii valorii creanţei, autoritatea
din România a recuperat deja o sumă care depăşeşte valoarea
rămasă de perceput, fără să fi iniţiat procedura
de transfer către autoritatea solicitantă, autoritatea
competentă prevăzută la art. 181
restituie suma percepută în plus persoanei îndreptăţite,
potrivit legii.
(2) Dacă
autoritatea solicitantă informează asupra modificării în plus a
cuantumului creanţei, prin transmiterea unei cereri suplimentare de
recuperare sau de ducere la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii,
autoritatea competentă din România va soluţiona cererea
suplimentară, în măsura în care este posibil, împreună cu
cererea iniţială. În situaţia în care, ţinând seama de stadiul
de realizare a procedurii în curs, cererea suplimentară nu poate fi
conexată cu cererea iniţială, autoritatea competentă din
România va da curs cererii suplimentare numai dacă aceasta are ca obiect o
creanţă în valoare egală sau mai mare decât valoarea prevăzută
la art. 203.
Posibilitatea de a
refuza acordarea asistenţei
(1) Autoritatea
competentă din România nu este obligată:
a) să acorde asistenţă la recuperare, ori
de câte ori executarea silită ar implica venituri şi bunuri care,
potrivit reglementărilor legale în vigoare, sunt exceptate de la executare
silită;
b) să acorde asistenţa prevăzută la art.
182-186 , în cazul în care cererea iniţială
formulată pentru furnizare de informaţii, pentru comunicare sau
pentru recuperare vizează creanţe pentru care perioada dintre
momentul în care titlul executoriu care permite recuperarea este emis în
conformitate cu dispoziţiile legale, reglementările sau practicile
administrative în vigoare în statul membru în care îşi are sediul autoritatea
solicitantă şi data cererii depăşeşte 5 ani. Cu toate
acestea, în cazul în care creanţa sau titlul face obiectul unei
contestaţii, termenul începe să curgă din momentul în care
statul solicitant stabileşte că acestea nu mai pot fi contestate.
(2) Autoritatea
competentă din România informează autoritatea solicitantă în
legătură cu motivele refuzului de a nu acorda asistenţă.
Refuzul motivat este, de asemenea, comunicat Comisiei Europene.
Confidenţialitatea
asupra documentelor şi informaţiilor primite
Documentele şi informaţiile comunicate
autorităţii competente din România pentru punerea în aplicare a
prezentului capitol nu pot fi comunicate de către aceasta decât:
a) persoanei fizice sau juridice vizate de cererea de
asistenţă;
b) persoanelor şi autorităţilor
însărcinate cu recuperarea creanţelor, numai în scopul
recuperării;
c) autorităţilor judiciare sesizate în
legătură cu cazurile referitoare la recuperarea creanţelor.
Cheltuielile privind
asistenţa
(1) Cheltuielile
pentru acordarea în România a asistenţei privind furnizarea de
informaţii sau comunicarea prevăzute de prezenta secţiune se
suportă de autoritatea competentă din România.
(2) Cheltuielile
efectuate de autoritatea competentă din România ca urmare a primirii unei
cereri de recuperare a creanţei sau de măsuri asigurătorii sunt
în sarcina debitorului. Dispoziţiile art. 168
alin. (2) - (5) se aplică în mod corespunzător.
(1) În vederea
recuperării într-un alt stat membru a unei creanţe stabilite
printr-un titlu de creanţă emis în România, autorităţile
competente prevăzute la art. 181 vor solicita, în
legătură cu o persoană fizică sau juridică dintr-un
alt stat membru, orice informaţii utile pentru recuperarea acestei
creanţe, de la autoritatea competentă a statului membru,
denumită în prezenta secţiune autoritate solicitată. Solicitarea
priveşte atât debitorul, cât şi oricare altă persoană din
acel stat membru, care este obligată la plata creanţei potrivit
prezentului cod sau care deţine bunuri aparţinând debitorului ori
persoanei obligate la plată.
(2) În cererea de
informaţii se indică numele, adresa şi orice altă
informaţie utilă identificării persoanelor prevăzute la
alin. (1), deţinută de autoritatea competentă din România,
precum şi tipul de creanţă şi valoarea creanţei pentru
care se formulează cererea.
(3) Cererea de
informaţii va conţine, pe lângă elementele prevăzute la
alin. (2), semnătura persoanei împuternicite, precum şi ştampila
autorităţii emitente.
(4) În măsura
în care acest lucru este posibil, cererea va fi transmisă prin mijloace
electronice, caz în care nu mai sunt necesare semnătura şi
ştampila prevăzute la alin. (3). Cu toate acestea, în toate cazurile
în care cererea se transmite prin mijloace electronice, aceasta va fi
redactată în mod obligatoriu şi în scris, în condiţiile
prevăzute la alin. (3).
(5) Autoritatea
competentă din România poate să retragă în orice moment cererea
de informaţii pe care a transmis-o autorităţii solicitate.
Decizia de retragere se comunică în scris autorităţii
solicitate.
(6) Dacă
autoritatea competentă din România a adresat unei alte
autorităţi o cerere de informaţii similară, va
menţiona în cererea întocmită în condiţiile prezentului articol
şi numele acestei din urmă autorităţi.
(7) Ţinând
seama de informaţiile primite de la autoritatea solicitată,
autoritatea competentă din România îi poate cere acesteia să continue
cercetările. Cererea se face în scris, în termen de două luni de la
data comunicării rezultatelor cercetărilor efectuate de autoritatea
solicitată.
Comunicarea actelor
emise în România
(1) În scopul
recuperării unei creanţe, precum şi în scopul comunicării
oricărui act emis în România privind o creanţă dintre cele
prevăzute la art. 180, inclusiv a deciziilor
judiciare, în legătură cu o persoană fizică sau
juridică căreia, potrivit legii, trebuie să i se comunice aceste
acte, autoritatea prevăzută la art.181 va
transmite autorităţii solicitate o cerere de comunicare,
însoţită de documentele pentru a căror comunicare se
solicită asistenţă. Cererea şi documentele anexate se
transmit în dublu exemplar.
(2) Cererea va
cuprinde numele, adresa şi orice altă informaţie utilă
identificării destinatarului, deţinută de autoritatea
competentă din România, natura şi obiectul actului sau deciziei care
urmează să fie comunicată şi, dacă este cazul, numele
şi adresa debitorului şi creanţa menţionată în act sau
în decizie, precum şi alte informaţii utile.
(3) În cerere se
va face trimitere la prevederile legale în vigoare privind procedura de
contestare a creanţei sau de recuperare a acesteia, ori de câte ori actul
administrativ comunicat nu conţine acest lucru.
(4) Cererea de
comunicare va conţine, pe lângă elementele prevăzute la alin.
(2), semnătura persoanelor împuternicite de autoritatea competentă
din România, precum şi ştampila acestei autorităţi.
(5) În
situaţia în care autoritatea solicitată cere autorităţii
competente din România informaţii suplimentare, aceasta va comunica toate
informaţiile suplimentare pe care le deţine sau pe care le poate
obţine potrivit legii.
Recuperarea creanţelor stabilite în România
(1) Pentru
recuperarea într-un alt stat membru a unei creanţe stabilite în România,
autoritatea competentă prevăzută la art. 181
adresează autorităţii solicitate o cerere de recuperare sau de ducere
la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii, însoţită de
exemplarul original sau de o copie certificată conformă a titlului
care permite executarea, emis în România, şi, după caz, de exemplarul
original sau de o copie certificată conformă a altor documente
necesare pentru recuperare sau privind instituirea măsurilor
asigurătorii.
(2) Autoritatea
prevăzută la art. 181 nu poate formula o
cerere de recuperare decât dacă:
a) creanţa sau titlul executoriu nu este contestat
în România, cu excepţia cazurilor în care se aplică prevederile art. 198;
b) a realizat, potrivit dispoziţiilor legale în
vigoare în România, procedurile de recuperare în temeiul titlului executoriu,
iar măsurile luate nu au condus la plata integrală a creanţei.
(3) Cererea de
recuperare sau de măsuri asigurătorii indică:
a) numele, adresa şi orice alte informaţii
utile pentru identificarea persoanei în cauză şi/sau a oricărei
terţe persoane care deţine bunurile acesteia;
b) numele, adresa şi orice alte informaţii
utile privind autoritatea competentă din România;
c) titlul care permite executarea creanţei, emis în
România, potrivit legii;
d) natura şi cuantumul creanţei, cu indicarea
separată a creanţei principale, majorărilor de întârziere,
dobânzilor şi celorlalte penalităţi, amenzi şi cheltuieli
datorate, după caz. Cuantumul creanţei va fi indicat atât în moneda
naţională a României, cât şi în moneda naţională a
autorităţii solicitate, la cursul de schimb comunicat de Banca
Naţională a României, valabil în ziua semnării cererii;
e) data la care titlul a fost comunicat destinatarului de
către autoritatea din România şi/sau de autoritatea solicitată;
f) data de la care şi perioada în cursul căreia
este posibilă executarea, în conformitate cu dispoziţiile legale în
vigoare din România;
g) orice alte informaţii utile.
(4) Cererea de
recuperare sau de măsuri asigurătorii conţine, de asemenea, o
declaraţie a autorităţii competente din România, prin care se
confirmă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2), precum
şi semnătura persoanelor împuternicite de autoritatea competentă
şi ştampila acestei autorităţi.
(5) În
situaţia în care autoritatea solicitată cere autorităţii
competente din România să completeze cererea de recuperare sau de
măsuri asigurătorii cu informaţii suplimentare, aceasta va
comunica autorităţii solicitate, imediat ce le obţine, orice
informaţii utile în legătură cu obiectul cererii de recuperare.
(6) Cererea de
recuperare sau de măsuri asigurătorii poate privi oricare dintre
persoanele prevăzute la art. 190 alin. (1).
Cheltuielile privind
asistenţa
(1) Cheltuielile
pentru acordarea asistenţei privind furnizarea de informaţii sau
comunicarea prevăzute de prezenta secţiune se suportă de
autoritatea solicitată.
(2) Cheltuielile
efectuate de autoritatea solicitată ca urmare a primirii unei cereri de
recuperare a creanţei sau de măsuri asigurătorii, transmisă
de autoritatea competentă din România, sunt în sarcina debitorului, urmând
ca autoritatea solicitată să le recupereze de la acesta.
În cazul în care nu a fost posibilă recuperarea
integrală sau parţială a creanţei ori ducerea la
îndeplinire a unor măsuri asigurătorii, ţinând seama de informaţiile
comunicate de autoritatea solicitată, autoritatea competentă din
România îi poate cere acesteia să redeschidă procedura de recuperare
sau de ducere la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii. Cererea se
face în scris, în termen de două luni de la primirea comunicării
privind rezultatul procedurii.
Modificarea sau
stingerea creanţei
(1) În cazul în
care valoarea creanţei care face obiectul cererii de recuperare sau de
măsuri asigurătorii a fost modificată, autoritatea
competentă din România informează de îndată autoritatea
solicitată, în scris, şi, dacă este necesar, emite şi
comunică un nou titlu executoriu.
(2) În
situaţia în care valoarea creanţei se modifică în plus,
autoritatea competentă din România va adresa în cel mai scurt timp posibil
autorităţii solicitate o cerere suplimentară de recuperare sau
de măsuri asigurătorii. Dispoziţiile art. 192
alin. (3) lit. d) sunt aplicabile.
(3) Dacă
cererea de recuperare ori de măsuri asigurătorii rămâne fără
obiect ca urmare a încasării creanţei, a anulării ei sau din
orice alt motiv, autoritatea competentă din România va informa de
îndată autoritatea solicitată cu privire la acest lucru, în scris,
pentru ca aceasta din urmă să înceteze acţiunea întreprinsă.
Limba utilizată în
procedura de asistenţă
Cererile de asistenţă întocmite în temeiul
prezentei secţiuni, inclusiv titlul executoriu şi celelalte documente
anexate, vor fi însoţite de traducerea în limba oficială sau în una
dintre limbile oficiale ale statului membru în care se află autoritatea
solicitată ori într-o altă limbă convenită cu autoritatea
solicitată.
Modelul cererilor întocmite de autorităţile
competente din România, în condiţiile prezentei secţiuni, se
aprobă prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
Contestarea creanţei sau a titlului executoriu
(1) Dacă, în cursul
procedurii de recuperare, creanţa sau titlul care permite recuperarea sa,
emis în statul membru în care se află sediul autorităţii
solicitante, este contestat de o persoană interesată, aceasta depune
contestaţia la instanţa sau la autoritatea competentă pentru
soluţionarea contestaţiilor din statul membru în care se află
sediul autorităţii solicitante, în conformitate cu dispoziţiile
legale în vigoare în statul respectiv. Autoritatea solicitantă
notifică de îndată autorităţii solicitate această
acţiune. Persoana interesată poate, de asemenea, să notifice
această acţiune autorităţii solicitate.
(2) De îndată
ce autoritatea solicitată primeşte notificarea prevăzută la
alin. (1) fie din partea autorităţii solicitante, fie din partea
persoanei interesate, ea suspendă procedura de executare şi
aşteaptă decizia instanţei sau a autorităţii
competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu excepţia
cazurilor în care autoritatea solicitantă formulează o cerere
contrară, în condiţiile alin. (3). În cazul în care consideră
necesar acest lucru, autoritatea solicitată poate dispune măsuri
asigurătorii pentru a garanta recuperarea, în măsura în care
dispoziţiile legale sau reglementările în vigoare în statul membru în
care se află sediul său permit acest lucru pentru creanţe
similare.
(3) În
conformitate cu dispoziţiile legale, reglementările şi cu
practicile administrative în vigoare în statul membru în care îşi are
sediul, autoritatea solicitantă poate cere autorităţii
solicitate să recupereze o creanţă contestată, în
măsura în care dispoziţiile legale, reglementările şi
practicile administrative în vigoare în statul membru în care îşi are
sediul autoritatea solicitată permit acest lucru; dacă acest lucru nu
este permis, autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă
în cel mai scurt timp şi în orice caz în termen de o lună de la
primirea cererii de recuperare a unei creanţe contestate. Dacă
rezultatul contestaţiei este favorabil persoanei interesate, autoritatea
solicitantă trebuie să ramburseze orice sumă recuperată,
precum şi să plătească orice compensaţie
datorată, în conformitate cu legislaţia în vigoare în statul membru
în care îşi are sediul autoritatea solicitată.
(4) Orice
acţiune iniţiată în statul membru al autorităţii
solicitate pentru rambursarea sumelor recuperate sau compensare, în ceea ce
priveşte recuperarea creanţelor constatate în temeiul alin. (3),
trebuie notificată autorităţii solicitante în scris de
către autoritatea solicitată, de îndată ce aceasta din urmă
este informată asupra acţiunii în cauză. În măsura în care
este posibil, autoritatea solicitată implică autoritatea
solicitantă în procedurile de regularizare a sumei de rambursat şi a
compensaţiei datorate. Pe baza unei motivări scrise a autorităţii
solicitate, autoritatea solicitantă transferă sumele rambursate
şi compensaţia plătită, în termen de două luni de la
primirea cererii.
(5) În cazul în
care contestaţia se referă la măsurile de executare luate în
statul membru în care se află sediul autorităţii solicitate,
contestaţia este depusă în faţa instanţei sau a
autorităţii competente pentru soluţionarea contestaţiilor
din statul membru respectiv, în conformitate cu dispoziţiile legale
şi cu reglementările din acest stat.
(6) În cazul în
care autoritatea competentă la care a fost depusă contestaţia,
în conformitate cu alin. (1), este un tribunal judiciar sau administrativ,
decizia acestuia, dacă este favorabilă autorităţii
solicitante şi dacă permite recuperarea creanţei în statul
membru în care se află sediul autorităţii solicitante, constituie
titlu executoriu, iar recuperarea creanţei la care se referă cererea
de asistenţă se efectuează pe baza acestei decizii.
Prescripţia
dreptului de a cere executarea silită
(1)
Prescripţia dreptului de a cere executarea silită operează în
conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în statul membru în care se
află sediul autorităţii solicitante.
(2) Actele de
recuperare efectuate de autoritatea solicitată în conformitate cu cererea
de asistenţă, care, dacă ar fi fost efectuate de autoritatea
solicitantă ar fi avut drept efect suspendarea ori întreruperea termenului
de prescripţie în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în
statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante,
sunt considerate, în ceea ce priveşte acest efect, ca fiind realizate în
statul membru respectiv.
Rambursarea
cheltuielilor de recuperare
(1) Autoritatea
solicitată va cere autorităţii solicitante rambursarea
cheltuielilor de recuperare în următoarele situaţii:
a) în situaţia în care autoritatea solicitată a
efectuat acţiuni recunoscute ca fiind nejustificate din punctul de vedere
al realităţii creanţei sau al valabilităţii titlului
emis de autoritatea solicitantă;
b) atunci când statul membru în care îşi are sediul
autoritatea solicitată convine cu statul membru în care îşi are
sediul autoritatea solicitantă asupra unor modalităţi specifice
de rambursare, în cazul în care recuperarea creanţei pune probleme
deosebite, implică cheltuieli foarte mari sau se înscrie în cadrul luptei
împotriva crimei organizate. În această situaţie, autoritatea
solicitată formulează o cerere motivată şi anexează o
estimare detaliată a costurilor cerute a fi rambursate de autoritatea
solicitantă. Aceasta confirmă în scris primirea cererii de rambursare
în cel mai scurt timp şi în orice caz în termen de 7 zile de la primire.
În termen de două luni de la data confirmării de primire a cererii,
autoritatea solicitantă anunţă autoritatea solicitată
dacă şi în ce măsură acceptă modalităţile de
rambursare propuse. În cazul în care autoritatea solicitată şi
autoritatea solicitantă nu ajung la un acord, autoritatea solicitată
va continua procedurile de recuperare prevăzute de legislaţia în
vigoare în statul membru în care aceasta din urmă îşi are sediul.
(2) În cazul în
care recuperarea creanţelor de către autorităţile
solicitate din celelalte state membre se face în condiţiile alin. (1) lit.
b), aprobarea costurilor cerute a fi rambursate se face de către
conducătorii autorităţilor competente prevăzute la art. 181.
Transmiterea informaţiilor pe cale electronică
(1) Toate
informaţiile comunicate în scris potrivit prezentului capitol sunt
transmise, în măsura în care este posibil, doar prin mijloace electronice,
cu următoarele excepţii:
a) cererea de comunicare, precum şi actul sau
decizia a cărei comunicare este solicitată;
b) cererile de recuperare sau de măsuri
asigurătorii şi titlul executoriu ori un alt act care le
însoţeşte.
(2) În condiţii
de reciprocitate, se poate conveni transmiterea/primirea pe cale
electronică şi a actelor prevăzute la alin. (1).
(3) Prin
transmitere pe cale electronică se înţelege transmiterea prin
intermediul unor echipamente electronice de prelucrare a datelor, inclusiv
compresie digitală, prin cablu, radio, procedee optice sau orice alt
procedeu electromagnetic.
(4)
Autorităţile competente prevăzute la art. 181,
care prelucrează informaţiile primite conform prezentului capitol în
baze de date electronice şi fac schimb de astfel de informaţii prin
mijloace electronice, iau toate măsurile necesare pentru păstrarea
confidenţialităţii acestor informaţii şi pentru ca
orice transmitere pe cale electronică să fie autorizată în mod
corespunzător.
Biroul central şi
birourile de legătură
(1) În scopul
transmiterii şi/sau primirii pe cale electronică, în condiţiile art. 201,
a informaţiilor privind acordarea asistenţei potrivit prezentului
capitol, se înfiinţează Biroul central în condiţiile
prevăzute prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(2) În scopul
aplicării prevederilor prezentului capitol, la nivelul fiecărei
autorităţi competente prevăzute la art. 181,
cu excepţia autorităţilor administraţiei publice locale, se
înfiinţează birouri de legătură.
(3) Procedura de
realizare a schimbului de informaţii dintre autorităţile
competente din România se aprobă prin ordin comun al ministrului economiei
şi finanţelor, al ministrului agriculturii, pădurilor şi
dezvoltării rurale şi al ministrului
internelor şi reformei administrative.
Condiţii de admitere a cererii de asistenţă
Cererea de asistenţă poate viza fie o
singură creanţă, fie mai multe creanţe, cu condiţia ca
acestea să fie în sarcina aceleiaşi persoane. Nu se poate formula o
cerere de asistenţă dacă valoarea totală a creanţei
sau creanţelor este mai mică decât echivalentul în lei a 1.500 euro,
la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României din ziua
semnării cererii de recuperare.
În aplicarea prezentului capitol, ministrul
finanţelor publice emite instrucţiuni în condiţiile legii.
(1) Împotriva
titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte
administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii.
Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu
înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră
lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa
acestuia, în condiţiile legii.
(2) Este
îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că
a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin
lipsa acestuia.
(3) Baza de
impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin decizie de
impunere se contestă numai împreună.
(4) Pot fi
contestate în condiţiile alin. (3) şi deciziile de impunere prin care
nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate
bugetului general consolidat.
(5) În cazul
deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 89
alin. (1), contestaţia se poate depune de orice persoană care
participă la realizarea venitului.
(6) Bazele de
impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot
fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.
Forma şi
conţinutul contestaţiei
(1)
Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:
a) datele de identificare a contestatorului;
b) obiectul contestaţiei;
c) motivele de fapt şi de drept;
d) dovezile pe care se întemeiază;
e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului
acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice. Dovada
calităţii de împuternicit al contestatorului, persoană
fizică sau juridică, se face potrivit legii.
(2) Obiectul
contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite
şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ
fiscal atacat, cu excepţia contestaţiei împotriva refuzului
nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.
(3)
Contestaţia se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui
act administrativ este atacat şi nu este supusă taxelor de timbru.
Termenul de depunere a
contestaţiei
(1)
Contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data
comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.
(2) În cazul în
care competenţa de soluţionare nu aparţine organului emitent al
actului administrativ fiscal atacat, contestaţia va fi înaintată de
către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de
soluţionare competent.
(3) În cazul în
care contestaţia este depusă la un organ fiscal necompetent, aceasta
va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal
emitent al actului administrativ atacat.
(4) Dacă
actul administrativ fiscal nu conţine elementele prevăzute la art. 43
alin. (2) lit. i), contestaţia poate fi depusă, în termen de 3 luni
de la data comunicării actului administrativ fiscal, organului de
soluţionare competent.
(1) Contestaţia
poate fi retrasă de contestator până la soluţionarea acesteia.
Organul de soluţionare competent va comunica contestatorului decizia prin
care se ia act de renunţarea la contestaţie.
(2) Prin
retragerea contestaţiei nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă
contestaţie în interiorul termenului general de depunere a acesteia.
(1) Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor
administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum şi a
deciziilor pentru regularizarea situaţiei, emise în conformitate cu
legislaţia în materie vamală, se soluţionează după cum
urmează:
a) contestaţiile care au ca obiect impozite,
taxe, contribuţii, datorie vamală, precum şi accesorii ale
acestora, al căror cuantum este sub 1.000.000 lei, se
soluţionează de către organele competente constituite la nivelul
direcţiilor generale unde contestatarii au domiciliul fiscal; (se aplică începând cu 1 octombrie 2007)
b)
contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie
vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 1.000.000 lei
sau mai mare, cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale, cele
formulate de marii contribuabili care au ca obiect impozite, taxe,
contribuţii, datorie vamală, inclusiv accesoriile aferente acestora,
indiferent de cuantum, şi cele formulate împotriva actelor de control
financiar se soluţionează de către Direcţia generală
de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală.(se aplică tuturor contestaţiilor înregistrate
la organele fiscale şi nesoluţionate până la data intrării
în vigoare a ordonanţei de urgenţă nr. 19/2008, adică la
data publicării în Monitorul Oficial al României, care este MO 163 din 3
martie 2008)
(2)
Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se
soluţionează de către organele fiscale emitente.
(3)
Contestaţiile formulate de cei care se consideră lezaţi de refuzul
nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se
soluţionează de către organul ierarhic superior organului fiscal
competent să emită acel act.
(4)
Contestaţiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de
autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de
alte autorităţi publice care, potrivit legii, administrează
creanţe fiscale se soluţionează de către aceste
autorităţi.
(5) Cuantumul
sumelor prevăzute la alin. (1) se actualizează prin hotărâre a
Guvernului.
Decizia sau
dispoziţia de soluţionare
(1) În
soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă
prin decizie sau dispoziţie, după caz.
(2) Decizia sau
dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este
definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
Forma şi
conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei
(1) Decizia de
soluţionare a contestaţiei se emite în formă scrisă şi
va cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul.
(2) Preambulul
cuprinde: denumirea organului învestit cu soluţionarea, numele sau
denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de
înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent,
obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor
atunci când organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este
organul emitent al actului atacat.
(3) Considerentele
cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului
de soluţionare competent în emiterea deciziei.
(4) Dispozitivul
cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care
aceasta poate fi exercitată şi instanţa competentă.
(5) Decizia se
semnează de către conducătorul direcţiei generale,
directorul general al organului competent constituit la nivel central,
conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau
de înlocuitorii acestora, după caz.
Introducerea altor
persoane în procedura de soluţionare
(1) Organul de soluţionare
competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluţionarea
contestaţiei, după caz, alte persoane ale căror interese
juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de
soluţionare a contestaţiei. Înainte de introducerea altor persoane,
contestatorul va fi ascultat conform art. 9.
(2) Persoanele
care participă la realizarea venitului în sensul art. 205
alin. (5) şi nu au înaintat contestaţie vor fi introduse din oficiu.
(3) Persoanei
introduse în procedura de contestaţie i se vor comunica toate cererile
şi declaraţiile celorlalte părţi. Această
persoană are drepturile şi obligaţiile părţilor
rezultate din raportul de drept fiscal ce formează obiectul
contestaţiei şi are dreptul să înainteze propriile sale cereri.
(4)
Dispoziţiile Codului de procedură
civilă referitoare la intervenţia forţată şi
voluntară sunt aplicabile.
(1) În
soluţionarea contestaţiei organul competent va verifica motivele de
fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ
fiscal. Analiza contestaţiei se face în raport de susţinerile
părţilor, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de
documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea contestaţiei se
face în limitele sesizării.
(2) Organul de
soluţionare competent pentru lămurirea cauzei poate solicita punctul
de vedere al direcţiilor de specialitate din minister sau al altor
instituţii şi autorităţi.
(3) Prin
soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea
contestatorului în propria cale de atac.
(4) Contestatorul,
intervenienţii sau împuterniciţii acestora pot să depună
probe noi în susţinerea cauzei. În această situaţie, organului
fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a
efectuat activitatea de control, după caz, i se va oferi posibilitatea
să se pronunţe asupra acestora.
(5) Organul de
soluţionare competent se va pronunţa mai întâi asupra
excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar când se
constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza
pe fond a cauzei.
Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe
cale administrativă
(1) Organul de
soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată,
soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a
sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor
săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o
înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie
dată în procedură administrativă;
b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte,
de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte
judecăţi.
(2) Organul de
soluţionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt
motive întemeiate. La aprobarea suspendării, organul de soluţionare
competent va stabili şi termenul până la care se suspendă
procedura. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.
(3) Procedura
administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat
suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de
soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul
care a determinat suspendarea a încetat sau nu.
(4) Hotărârea
definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează
acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente
pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care
statul s-a constituit parte civilă.
Suspendarea
executării actului administrativ fiscal
(1) Introducerea
contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă
executarea actului administrativ fiscal.
(2)
Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului
contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ
fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ
nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa
competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune
de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al
căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la
2.000 lei.
(1) Prin decizie
contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori
respinsă.
(2) În cazul
admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau
parţială a actului atacat.
(3) Prin decizie
se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat,
situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ
fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de
soluţionare.
(4) Prin decizie
se poate suspenda soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute
de art.
214.
Respingerea
contestaţiei pentru neîndeplinirea condiţiilor procedurale
(1) Dacă
organul de soluţionare competent constată neîndeplinirea unei
condiţii procedurale, contestaţia va fi respinsă fără
a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
(2)
Contestaţia nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire
greşită.
Comunicarea deciziei
şi calea de atac
(1) Decizia
privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului,
persoanelor introduse, în condiţiile art. 44,
precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate
de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura
de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa
judecătorească de contencios administrativ competentă, în
condiţiile legii.
(1) Constituie
contravenţii următoarele fapte:
a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a
declaraţiilor de înregistrare fiscală sau de menţiuni;
b) neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de
declarare prevăzute de lege, a bunurilor şi veniturilor impozabile
sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor
sume;
b1) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a
declaraţiilor recapitulative reglementate la titlul VI din Legea nr.
571/2003, cu modificările şi completările ulterioare; (intră în vigoare la 30 zile după data
publicării)
c) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 56
şi art. 57 alin. (2);
d) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 105
alin. (8);
e) neducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite potrivit art. 79 alin. (2), art.
80 alin. (4) şi art. 105
alin. (9); (intră în vigoare la 30
zile după data publicării)
f) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 53;
g) nerespectarea obligaţiei înscrierii codului de
identificare fiscală pe documente, potrivit art. 73;
h) nerespectarea de către plătitorii de salarii
şi venituri asimilate salariilor a obligaţiilor privind completarea
şi păstrarea fişelor fiscale;
i) neîndeplinirea obligaţiilor privind transmiterea
la organul fiscal competent sau, după caz, la terţe persoane a
formularelor şi documentelor prevăzute de legea fiscală, altele
decât declaraţiile fiscale şi declaraţiile de înregistrare fiscală
sau de menţiuni;
j) nerespectarea de către bănci a
obligaţiilor privind furnizarea informaţiilor şi a
obligaţiilor de decontare prevăzute de prezentul cod;
k) nerespectarea obligaţiilor ce-i revin
terţului poprit, potrivit prezentului cod;
k) nerespectarea obligaţiei de comunicare
prevăzute la art. 154 alin. (9);
m) refuzul debitorului supus executării silite de a
preda bunurile organului de executare spre a fi sechestrate sau de a le pune la
dispoziţie acestuia pentru a fi identificate şi evaluate;
n) refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal
bunurile materiale supuse impozitelor, taxelor, contribuţiilor datorate
bugetului general consolidat, în vederea stabilirii realităţii
declaraţiei fiscale;
o) nereţinerea, potrivit legii, de către
plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite
şi contribuţii cu reţinere la sursă;
o) reţinerea şi nevărsarea în totalitate,
de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor reprezentând
impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, dacă nu
sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii,
să fie considerate infracţiuni;
r) refuzul de a îndeplini obligaţia
prevăzută la art. 52 alin. (1).
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se
sancţionează astfel (intră în
vigoare la 30 zile după data publicării):
a) cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru
persoanele fizice, şi cu amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei,
pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor
prevăzute la alin. (1) lit. c);
b) cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru
persoanele fizice, şi cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei, pentru
persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la
alin. (1) lit. d);
c) cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei, pentru
persoanele fizice, şi cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei,
pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute
la alin. (1) lit. e) şi f);
d) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru
persoanele fizice, şi cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru
persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la
alin. (1) lit. a), b), g) - m);
e) cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru
persoanele fizice, şi cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, pentru
persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la
alin. (1) lit. n) - r), dacă obligaţiile fiscale sustrase la
plată sunt de până la 50.000 lei inclusiv;
f) cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, pentru
persoanele fizice, şi cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei,
pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor
prevăzute la alin. (1) lit. n) - r), dacă obligaţiile fiscale
sustrase la plată sunt cuprinse între 50.000 lei şi 100.000 lei
inclusiv;
g) cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru
persoanele fizice, şi cu amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei,
pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor
prevăzute la alin. (1) lit. n) - r), dacă obligaţiile fiscale
sustrase la plată sunt mai mari de 100.000 lei;
h) cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei, în cazul săvârşirii
faptei prevăzute la alin. (1) lit. b1).
(3) În cazul
persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevăzute de lege a
declaraţiilor de venit constituie contravenţie şi se sancţionează
cu amendă de la 10 lei la 100 lei.
(4) În cazul
asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate
juridică, contravenţiile prevăzute la alin. (1) se
sancţionează cu amenda prevăzută pentru persoanele fizice.
(5) Nedepunerea la
termen a declaraţiilor fiscale pentru obligaţiile datorate bugetelor
locale se sancţionează potrivit Legii nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare.
(6) Sumele
încasate în condiţiile prezentului titlu se fac venit la bugetul de stat sau
bugetele locale, după caz.
Contravenţii
şi sancţiuni
la regimul produselor accizabile
(1) Constituie
contravenţii următoarele fapte:
a) deţinerea de produse accizabile în afara regimului
suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform titlului VII din Codul fiscal;
b) neanunţarea autorităţii fiscale
competente, în termenul legal, despre modificările aduse datelor
iniţiale avute în vedere la eliberarea autorizaţiei;
c) deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau
comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse
marcării, potrivit titlului VII din Codul
fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu
marcaje false;
d) nerespectarea programului de lucru al antrepozitului
fiscal de producţie de alcool etilic şi de distilate, aşa cum a
fost aprobat de autoritatea fiscală competentă;
e) practicarea, de către producători sau de
către importatori, de preţuri de vânzare mai mici decât costurile
ocazionate de producerea sau importul produselor accizabile vândute, la care se
adaugă acciza şi taxa pe valoarea adăugată;
f) neînscrierea distinctă în facturi a valorii
accizelor sau a impozitului la ţiţeiul şi gazele naturale din
producţia internă, în cazurile prevăzute la titlul VII din Codul fiscal;
g) neutilizarea documentelor fiscale prevăzute de titlul VII din Codul fiscal;
h) neefectuarea, prin unităţi bancare, a
decontărilor între furnizori şi cumpărători, ca persoane
juridice, de produse accizabile;
i) amplasarea mijloacelor de măsurare a
producţiei şi a concentraţiei de alcool şi distilate în
alte locuri decât cele prevăzute expres în titlul
VIII din Codul fiscal sau deteriorarea sigiliilor aplicate de către
supraveghetorul fiscal şi nesesizarea organului fiscal în cazul
deteriorării lor;
j) nesolicitarea desemnării supraveghetorului fiscal
în vederea desigilării cisternelor sau recipientelor în care se
transportă alcoolul şi distilatele în vrac;
k) transportul de
produse accizabile care nu sunt însoţite de documentul administrativ de
însoţire a mărfii - DAI - prevăzut la titlul VII din Codul
fiscal sau pentru care documentul este completat cu date incorecte ori
incomplete referitoare la cantitate, cod NC sau mijlocul de transport, precum şi
transportul de produse accizabile efectuat prin cisterne ori recipiente care nu
poartă sigiliile supraveghetorului fiscal ori au sigilii deteriorate; (intră în
vigoare începând cu 1 aprilie 2008)
l) fabricarea de alcool sanitar de către alte persoane
decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie de alcool etilic;
m) comercializarea în vrac, pe piaţa internă, a
alcoolului sanitar;
n) circulaţia şi comercializarea în vrac a
alcoolului etilic rafinat şi a distilatelor în alte scopuri decât cele
expres prevăzute în titlul VIII din Codul
fiscal;
o) neevidenţierea corectă în registrul special
a cantităţilor de alcool şi distilate importate în vrac;
p) neevidenţierea la organele fiscale teritoriale a
situaţiilor privind modul de valorificare a alcoolului şi
distilatelor;
q) nesolicitarea organului fiscal teritorial în vederea
desigilării instalaţiilor de fabricaţie, precum şi
neevidenţierea în registrul destinat acestui scop a informaţiilor
privind capacităţile reale de distilare, data şi ora sigilării
şi desigilării cazanelor sau a celorlalte instalaţii de
fabricaţie a ţuicii şi a rachiurilor de fructe;
r) comercializarea, la preţuri mai mari decât
preţurile maxime de vânzare cu amănuntul declarate, a produselor
pentru care s-au stabilit astfel de preţuri;
s) comercializarea produselor ce nu se regăsesc în
listele cuprinzând preţurile maxime de vânzare cu amănuntul declarate
de către operatorii economici producători şi importatori;
ş) refuzul operatorilor economici producători
de ţigarete de a prelua şi de a distruge, în condiţiile
prevăzute de lege, cantităţile de produse din tutun confiscate;
t) folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice
sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum
şi amplasarea înaintea contoarelor a unor canele sau robinete prin care se
pot extrage cantităţi de alcool sau distilate necontorizate;
ţ) comercializarea în vrac şi utilizarea ca
materie primă, pentru fabricarea băuturilor alcoolice, a alcoolului
etilic şi a distilatelor cu concentraţia alcoolică sub 96,0% în
volum;
u) desfăşurarea activităţilor de
distribuire şi comercializare angro a băuturilor alcoolice şi
produselor din tutun fără îndeplinirea condiţiilor
prevăzute de art. 2441 alin.
(1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările
ulterioare;
v) comercializarea, prin pompele staţiilor de
distribuţie, a altor uleiuri minerale decât cele din categoria gazelor
petroliere lichefiate, benzinelor şi motorinelor auto, precum şi a
petrolului lampant, care corespund standardelor naţionale de calitate;
x) funcţionarea instalaţiilor de producere
alcool etilic şi de distilate, fără program aprobat;
y) comercializarea
produselor accizabile într-un antrepozit fiscal în perioada în care
autorizaţia a fost suspendată, revocată sau anulată,
fără acordul autorităţii fiscale competente pentru
valorificarea stocurilor de produse, acordat în condiţiile prevăzute
de lege, precum şi nerespectarea prevederilor art. 178 alin. (3) din Codul
fiscal. (intră
în vigoare începând cu 1 aprilie 2008)
(2)
Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu
amendă de la 20.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), precum şi cu:
a) confiscarea produselor, iar în situaţia în care
acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare,
în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), k), l), m), n), v), x)
şi y);
b) confiscarea
cisternelor, recipientelor şi a mijloacelor de transport utilizate în
transportul produselor accizabile, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. k);
(intră în vigoare începând cu 1
aprilie 2008)
c) oprirea activităţii de comercializare a
produselor accizabile pe o perioadă de 1 - 3 luni, în cazul
comercianţilor în sistem angro sau cu amănuntul, pentru
situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c), m), u) şi v);
d) oprirea activităţii de producţie a
produselor accizabile prin sigilarea instalaţiei, în cazul
producătorilor, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit.
d), i), l), n) şi x).
(21) Constituie contravenţie şi se
sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei
următoarele fapte:
a) netransmiterea în termenul legal a
documentului administrativ de însoţire a mărfii către
autoritatea fiscală competentă, la momentul expedierii produselor
accizabile în regim suspensiv;
b) primirea produselor
accizabile fără prezentarea documentului administrativ de
însoţire a mărfii la destinaţie, cu excepţia cazului în
care prin lege se prevede altfel. (intră
în vigoare începând cu 1 aprilie 2008)
(3) Autoritatea
fiscală competentă suspendă, la propunerea organului de control,
autorizaţia de antrepozit fiscal pentru situaţiile prevăzute la
alin. (1) lit. d), i), m), n), t) şi x).
Constatarea
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor
(1) Constatarea
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către
organele fiscale competente.
(2)
Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 219
şi art. 220 se aplică persoanelor fizice sau
persoanelor juridice care au calitatea de subiect în raportul juridic fiscal.
În cazul asocierilor şi al altor entităţi fără
personalitate juridică, sancţiunile se aplică
reprezentanţilor acestora.
(3) Constatarea
şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie potrivit art. 220
se fac de personalul de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi
Finanţelor şi al unităţilor sale teritoriale, cu
excepţia sancţiunii privind suspendarea autorizaţiei de
antrepozit fiscal, care se dispune de autoritatea fiscală competentă,
la propunerea organului de control.
(4)
Contravenţiile prevăzute la art. 219
alin. (1) lit. b) se aplică pentru faptele constatate după data
intrării în vigoare a prezentului cod.
(5) În cazul
aplicării sancţiunii amenzii potrivit art. 219
şi art. 220, contribuabilul are
posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul
amenzii prevăzute în prezentul cod, agentul constatator făcând
menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare
şi sancţionare contravenţională.
Limitele amenzilor contravenţionale prevăzute
în prezentul cod pot fi actualizate anual, în funcţie de evoluţia
ratei inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea
Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Dispoziţiile prezentului titlu se completează
cu dispoziţiile legale referitoare la regimul juridic al
contravenţiilor.
ORDONANTA 2/2001 publicata
in M.O. nr.410 din 25 iulie 2001
Dispoziţii privind
regimul vamal
Neplata la termenul legal a impozitelor, taxelor sau
altor sume ce se datorează, potrivit legii, în vamă atrage
interzicerea efectuării altor operaţiuni de vămuire până la
stingerea integrală a acestora.
Dispoziţii
privind stoparea
ajutorului de stat
(1) Stoparea
acordării ajutoarelor de stat se realizează, de drept, prin:
a) emiterea unei decizii a Consiliului Concurenţei
în acest sens;
b) emiterea unei decizii de către furnizorul
ajutorului de stat ca urmare a exercitării activităţii de
supraveghere, când constată incompatibilitatea între ajutoarele de stat
acordate şi dispoziţiile Legii nr. 143/1999
privind ajutorul de stat, republicată1, precum şi ale
actelor normative emise în aplicarea acesteia.
(2) Deciziile
emise în condiţiile alin. (1) trebuie să cuprindă
următoarele elemente:
a) denumirea operatorului economic şi datele de
identificare a acestuia;
b) modalitatea de acordare a ajutorului de stat;
c) data la care se realizează stoparea.
------------------------------------
1) Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de
stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din
16 august 2005, a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul
ajutorului de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1.042 din 28 decembrie 2006.
Dispoziţii
privind recuperarea
ajutorului de stat ilegal sau interzis
(1) Deciziile
Consiliului Concurenţei, precum şi deciziile furnizorilor de ajutor de
stat prin care se dispune recuperarea unui ajutor de stat ilegal sau interzis
constituie titlu executoriu. Dispoziţiile art. 141
alin. (6) - (9) se aplică în mod corespunzător.
(2) Recuperarea
ajutoarelor de stat dispusă potrivit alin. (1) se realizează de
către unităţile teritoriale ale Ministerului Economiei şi
Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală, respectiv de compartimentele de specialitate ale autorităţilor
administraţiei publice locale, potrivit Codului de
procedură fiscală, cu excepţia Autorităţii
pentru Valorificarea Activelor Statului, care va aplica propria procedură
de recuperare.
(3) Pentru sumele
reprezentând ajutoare de stat de recuperat se datorează dobândă de la
data la care ajutorul de stat a fost pus la dispoziţie beneficiarului
şi până la recuperarea sa.
(4) Nivelul
dobânzii aferente sumelor de recuperat cu titlu de ajutor de stat ilegal sau
interzis va fi stabilit anual prin hotărâre a Guvernului.
(5) Sumele
recuperate reprezentând ajutoare de stat ilegale sau interzise se fac venit la
bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.
Dispoziţii privind
funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale
(1) În exercitarea
atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici din cadrul organelor
fiscale sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice
şi beneficiază de protecţie potrivit legii.
(2) Statul şi
unităţile administrativ-teritoriale răspund patrimonial pentru
prejudiciile cauzate contribuabilului de funcţionarii publici din cadrul
organelor fiscale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
(3)
Răspunderea statului şi a unităţilor
administrativ-teritoriale nu înlătură răspunderea
funcţionarilor publici din cadrul organelor fiscale în exercitarea cu
rea-credinţă sau gravă neglijenţă a atribuţiilor
de serviciu.
(4) Ministerul
Economiei şi Finanţelor şi unităţile
administrativ-teritoriale constituie lunar fonduri pentru acordarea de
stimulente personalului din aparatul propriu al Ministerului Economiei şi
Finanţelor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală şi din unităţile subordonate, respectiv compartimentelor
de specialitate cu atribuţii în administrarea creanţelor fiscale
locale, după caz, prin reţinerea unei cote de 15% din:
a) sumele reprezentând valoarea creanţelor fiscale
stinse prin executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod;
b) sumele încasate în cadrul procedurii insolvenţei;
c) sumele reprezentând impozite, taxe şi
contribuţii stabilite suplimentar ca urmare a inspecţiei fiscale,
stinse prin încasare sau compensare;
d) sumele reprezentând obligaţii fiscale accesorii
stabilite de organele fiscale, stinse prin încasare sau compensare;
e) sumele reprezentând valoarea amenzilor stinse prin
încasare sau compensare;
f) sumele reprezentând valoarea bunurilor confiscate
şi valorificate.
(5) Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală poate reţine, în
condiţiile legii, o cotă de 75% din tarifele încasate în
condiţiile art. 42 alin. (9), pentru
constituirea unui fond de stimulare a personalului din aparatul propriu şi
al unităţilor subordonate.
(6) Aprobarea
stimulentelor în cazul unităţilor administrativ-teritoriale se face
de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului
compartimentului de specialitate.
(7) Sistemul de acordare a stimulentelor pentru
personalul din aparatul propriu al Ministerului Economiei şi
Finanţelor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală, precum şi din unităţile subordonate va fi stabilit
similar sistemului de salarizare pentru personalul bugetar şi va fi
aprobat prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, la
propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală. Până la data aprobării ordinului, reglementările
privind distribuirea fondului de stimulente rămân aplicabile.
(8) Plata
stimulentelor aprobate se face în cursul lunii curente pentru luna
precedentă.
(9) Sumele
rămase neutilizate la sfârşitul lunii, respectiv al anului, din
fondul de stimulare constituit în condiţiile alineatelor precedente se
reportează lunar şi anual, urmând să fie utilizate în
acelaşi scop.
(10) Din fondurile
prevăzute la alin. (4) şi (5), Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală poate finanţa următoarele cheltuieli:
a) cheltuieli pentru finalizarea obiectivelor de
investiţii în derulare - construcţii-montaj, cuprinse în bugetul de
cheltuieli al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi
în bugetele unităţilor subordonate;
b) cheltuieli cu amenajarea unor sedii ale
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a
unităţilor subordonate;
c) cheltuieli pentru dotări independente şi
achiziţii de sedii ale Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală şi ale unităţilor subordonate, inclusiv pentru
dotări de tehnologia informaţiei şi comunicaţii;
d) cheltuieli materiale şi cheltuieli cu
prestări de servicii, necesare îmbunătăţirii
activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
şi a unităţilor subordonate.
(11) Aplicarea alin. (10) se face cu respectarea prevederilor Legii nr.
500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare.
(1) În aplicarea
prezentului cod, Guvernul adoptă norme metodologice de aplicare, în termen
de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanţe.
(2) Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora
privind administrarea creanţelor fiscale se aprobă prin ordin al
preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. (intră în vigoare la 1 ianuarie 2008)
(3) Formularele necesare
şi instrucţiunile de
utilizare a acestora, pentru
administrarea impozitelor şi taxelor locale, se aprobă prin ordin
comun al ministrului internelor şi reformei administrative şi
ministrului economiei şi finanţelor.
(4) Formularele
necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, privind
realizarea creanţelor bugetului general consolidat administrate de alte
organe, se aprobă prin al
ministrului de resort sau al conducătorului instituţiei publice,
după caz.
(5) În aplicarea
dispoziţiilor art. 225 şi 226,
Ministerul Economiei şi Finanţelor va emite instrucţiuni de aplicare,
aprobate prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
Scutirea organelor
fiscale de plata taxelor
Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane
sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte
măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării
creanţelor fiscale, cu excepţia celor privind comunicarea actului
administrativ fiscal.
Înscrierea
creanţelor la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare
Pentru creanţele fiscale administrate de către
Ministerul Economiei şi Finanţelor, acesta este autorizat ca operator
care, prin unităţile sale teritoriale, ca agenţi
împuterniciţi, să înscrie creanţe cuprinse în titluri executorii
la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Termenele în curs la data intrării în vigoare a
prezentului cod se calculează după normele legale în vigoare la data
când au început să curgă.
(1)
Confiscările dispuse potrivit legii se duc la îndeplinire de către
organele care au dispus confiscarea. Confiscările dispuse de procurori sau
de instanţele de judecată se duc la îndeplinire de către
Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Administraţiei
şi Internelor sau, după caz, de către alte autorităţi
publice abilitate de lege, prin organele competente, stabilite prin ordin comun
al conducătorilor instituţiilor în cauză, iar valorificarea se
face de organele competente ale Ministerului Economiei şi Finanţelor,
conform legii.
(2) În situaţia în care confiscările dispuse de procurori sau de
instanţele de judecată privesc sume exprimate în monedă
străină, sumele se vor converti în lei la cursul de schimb comunicat
de Banca Naţională a României, valabil la data rămânerii
definitive a măsurii confiscării.
(3) Sumele
confiscate, precum şi cele realizate din valorificarea bunurilor
confiscate, mai puţin cheltuielile impuse de ducerea la îndeplinire
şi de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale,
după caz, conform legii.
Constatarea faptelor ce
pot constitui infracţiuni
Constatarea faptelor ce pot constitui infracţiuni în
condiţiile art. 2961 din Legea
nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare, este de competenţa organului fiscal din
cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a
Gărzii Financiare.
Dispoziţii
procedurale privind înregistrarea în cazul unor activităţi cu produse
accizabile
(1) Înregistrarea
prevăzută la art. 2441
alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările
şi completările ulterioare, se face prin depunerea la organul fiscal
competent a unei cereri de înregistrare.
(2) Pe baza
cererii de înregistrare organul fiscal competent eliberează un atestat
care dă dreptul titularului să distribuie şi să
comercializeze angro băuturi alcoolice şi produse din tutun.
(3) Organul fiscal
competent va elibera atestatul numai dacă sunt îndeplinite toate
condiţiile prevăzute la art. 2441
alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare.
(4) Organul fiscal
emitent va revoca atestatul ori de câte ori constată neîndeplinirea uneia
dintre condiţiile prevăzute la art. 2441
alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare.
(5) Prin derogare
de la dispoziţiile legale privind folosirea antrepozitelor fiscale, la
cererea antrepozitarului autorizat pentru producţia şi îmbutelierea
produsului bere, comisia competentă pentru autorizarea antrepozitelor
fiscale poate aproba, prin decizie, utilizarea instalaţiilor de
îmbuteliere a produsului bere şi pentru îmbutelierea băuturilor
răcoritoare şi a apei plate. Celelalte prevederi privind regimul de
antrepozitare fiscală sunt aplicabile în mod corespunzător.
(6) Prin decizie,
comisia poate stabili condiţiile de utilizare a instalaţiilor.
Dispoziţii
tranzitorii privind înregistrarea fiscală
(1) Persoanele
prevăzute la art. 72 alin. (4), care sunt
deja înregistrate, au obligaţia de a depune declaraţia de
înregistrare fiscală în termen de 30 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentului cod.
(2) Codurile de
identificare fiscală şi certificatele de înregistrare fiscală
atribuite anterior intrării în vigoare a prezentului cod rămân
valabile.
(3) Persoanele
înregistrate în registrul contribuabililor la data intrării în vigoare a
prezentului cod, al căror domiciliu fiscal diferă de sediul social,
în cazul persoanelor juridice, sau de domiciliu, în cazul persoanelor fizice,
după caz, au obligaţia de a depune declaraţia de înregistrare
fiscală în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului
cod. În caz contrar se consideră valabil ca domiciliu fiscal ultimul
domiciliu sau sediu declarat.
Dispoziţii tranzitorii
privind soluţionarea cererilor de rambursare a taxei pe valoarea
adăugată
Cererile de rambursare a taxei pe valoarea
adăugată, depuse potrivit legii privind taxa pe valoarea
adăugată şi nesoluţionate până la data intrării
în vigoare a prezentului cod, se soluţionează potrivit
reglementărilor în temeiul cărora au fost depuse.
Dispoziţii
tranzitorii privind inspecţia fiscală
Inspecţiile fiscale începute înainte de data
intrării în vigoare a prezentului cod se vor continua potrivit procedurii
existente la data când au fost începute. În aceste condiţii, măsurile
dispuse prin procesul-verbal de control au valoare de act administrativ fiscal.
Dispoziţii
tranzitorii privind soluţionarea contestaţiilor
(1)
Contestaţiile depuse înainte de data intrării în vigoare a
prezentului cod se soluţionează potrivit procedurii
administrativ-jurisdicţionale existente la data depunerii
contestaţiei.
(2) În
situaţia contestaţiilor aflate în curs de soluţionare formulate
împotriva actelor de control prin care au fost reverificate aceeaşi
perioadă şi acelaşi tip de obligaţie fiscală şi
pentru care din instrumentarea cauzelor penale de către organele
competente nu rezultă existenţa prejudiciului, se vor menţine
obligaţiile stabilite anterior.
Dispoziţii
tranzitorii privind executarea silită
Executările silite, în curs la data intrării în
vigoare a prezentului cod, se continuă potrivit dispoziţiilor
acestuia, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.
Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie
2004. Dispoziţiile titlului X
"Sancţiuni" intră în vigoare la data de 10 ianuarie 2004.
Conflictul temporal al
actelor normative
Reglementările emise în temeiul ordonanţelor
şi ordonanţelor de urgenţă prevăzute la art. 242
rămân aplicabile până la data aprobării actelor normative de
aplicare a prezentului cod, prevăzute la art. 228, în
măsura în care nu contravin prevederilor acestuia.
La data intrării în vigoare a prezentului cod se
abrogă:
a) Ordonanţa Guvernului
nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de
impozite şi taxe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 712 din 1 octombrie 2002, cu modificările şi completările
ulterioare;
b) Ordonanţa Guvernului
nr. 68/1997 privind procedura de întocmire şi depunere a
declaraţiilor de impozite şi taxe, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 24 martie 1999, cu modificările
şi completările ulterioare;
c) Ordonanţa Guvernului
nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14
august 2003, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Ordonanţa Guvernului
nr. 70/1997 privind controlul fiscal, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea
nr. 64/1999, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea
contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau
de impunere întocmite de organele Ministerului Economiei şi
Finanţelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
62 din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 506/2001, cu
modificările şi completările ulterioare;
f) Ordonanţa Guvernului
nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor
bugetelor locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 66 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 358/2003;
g) pct. 5 din cap. I al
anexei la Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 6 iulie
1999, cu modificările şi completările ulterioare;
h) art. 3 din Legea nr.
87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 20031;
i) art. IV alin. (1) -
(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor
măsuri financiare, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 116/2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31
ianuarie 2004;
j) art. 246 din Legea
nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003;
k) art. 61 alin. (3) din
Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările
şi completările ulterioare2;
l) cap. III
"Contravenţii şi sancţiuni" din Legea nr. 87/1994
pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, cu modificările ulterioare3.
_________________________
1) Legea nr. 87/1994 pentru combaterea
evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 545 din 29 iulie 2003, a fost abrogată prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005.
2) Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, a fost
abrogată prin Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19
aprilie 2006.
3) Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, a fost
abrogată prin Legea nr.
241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005.
-------------------------------------------------------------------
NOTĂ:
Reproducem mai jos dispoziţiile tranzitorii
şi finale ale actelor normative modificatoare ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, precum şi nota de
transpunere a directivelor, care nu sunt încorporate în textul republicat al acesteia.
1. Art. II din Legea nr. 158/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 165/2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 23 mai 2006:
"Art. II. — (1) Dispoziţiile prezentei
legi intră în vigoare la 30 de
zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică
actelor de procedură îndeplinite începând cu această dată. Prin excepţie, dispoziţiile art. 1091 din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare1), se aplică de la data de întâi a lunii
următoare celei în care a intrat
în vigoare prezenta lege.
(2) Suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă de organul de soluţionare a contestaţiei înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi
continuă să îşi producă efectele până la soluţionarea contestaţiei."
2. Art.
III şi IV din Ordonanţa Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 7 august
2006, rectificată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 31 august 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.505/2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.054 din 30 decembrie 2006.
"Art. III. — Prezenta ordonanţă
intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, cu următoarele
excepţii:
a) dispoziţiile art. 17419 şi 17424 de la pct. 36 al
art. I2), care intră
în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I;
b) pct. 2—43), 94), 125)
şi 366), cu excepţiile
prevăzute la lit. a), ale art. I, care intră în vigoare
la data de 1 ianuarie 2007. Art.
IV. — (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se
abrogă dispoziţiile art. 261 alin. (3) din Legea nr.
95/2006 privind reforma
în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.
(2) Pe data de 1 ianuarie 2007 se abrogă:
a) dispoziţiile art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi ale art. 12
alin. (2) din Legea nr.
359/2004 privind simplificarea formalităţilor la
înregistrarea în registrul
comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a
acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13
septembrie 2004;
c) dispoziţiile art. 1711 alin. (4) teza a
doua7) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu
cele aduse prin prezenta ordonanţă".
3. Nota de transpunere a directivelor din cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de
procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 7 august 2006,
rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 31 august 2006,
aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 505/2006, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1054 din
30 decembrie
2006:
"Art. I pct. 368) din prezenta ordonanţă transpune Directiva Consiliului 76/308/CEE privind asistenţa mutuală în materie de recuperare a creanţelor privind
anumite cotizaţii, drepturi, taxe şi alte măsuri, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene
nr. L 073 din 19 martie 1976, amendată prin: Directiva Consiliului 79/1071/CEE şi Directiva Consiliului 2001/44/CE.
Art. I pct. 369) din prezenta ordonanţă transpune şi Directiva Comisiei 2002/94/CE de stabilire a normelor
de aplicare a anumitor dispoziţii din Directiva Consiliului 76/308/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene nr. L 337 din 13 decembrie
2002, cu excepţia anexelor I—IV, care vor fi transpuse prin ordin al ministrului finanţelor publice pentru aprobarea formularelor utilizate pentru recuperarea creanţelor, în
sensul cap. XIII din titlul VIII al Codului de procedură
fiscală."
1) Art. 1091 a devenit în forma republicată art. 112.
2) Art. 17419 şi 17424 au devenit în forma republicată
art. 197 şi art. 202.
3) Pct. 2 se referă la art. 31
alin. (1) lit. a1) devenit în forma republicată
art. 31 alin. (1) lit. b); pct. 3 se referă la art. 31 alin. (1) lit. c)
devenit în forma republicată art. 31 alin. (1) lit. d); pct. 31 se referă la art. 33 alin. (2); pct. 4
se referă la art. 36 alin. (3).
4) Pct. 9 se referă la art. 69
alin. (1) lit. e) devenit în forma republicată art. 72 alin. (1) lit. e).
5) Pct. 12 se referă la art. 109
alin. (7) şi (8) devenit în forma republicată art. 111 alin. (7)
şi (8).
6) Pct. 36 se referă la art. 1741—17426 devenite în forma republicată
art. 179—204.
7) Art. 1711 alin. (4) a devenit în forma republicată art. 175 alin. (4).
8) Pct. 36 se referă la art. 1741—17426 devenite în forma republicată
art. 179—204.
8) Pct. 36 se referă la art. 1741—17426 devenite în forma republicată art. 179—204.
Reproducem mai jos prevederile art. II şi art. III
din ORDONANŢA
GUVERNULUI Nr. 47 din 28 august 2007 privind reglementarea unor măsuri
financiar-fiscale publicată în Monitorul Oficial nr. 603 din 31
august 2007:
ART. II
(1) Articolul I intră în vigoare la 3 zile de la data publicării
prezentei ordonanţe, cu excepţia pct. 34 - 36, care intră în
vigoare la 30 de zile de la data publicării, şi a pct. 38, care
intră în vigoare la 1 ianuarie 2008.
(3) Dispoziţiile art. I pct. 13, 18, 19, 23, 30 şi 37 se aplică
şi procedurilor în curs la data intrării în vigoare a prezentei
ordonanţe.
(4) Dispoziţiile art. I pct. 14 se aplică începând cu data de 1
ianuarie 2008.
(5) Dispoziţiile art. I pct. 24 - 27 se aplică procedurilor de
executare silită începute după data intrării în vigoare a
prezentei ordonanţe.
(6) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei
ordonanţe, organele fiscale vor calcula obligaţiile fiscale accesorii
datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de
către contribuabilii aflaţi în stare de insolvenţă,
potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu
modificările ulterioare, şi vor depune diligenţe pentru
înscrierea creanţelor în tabelul creditorilor.
(7) Dispoziţiile art. I pct. 32 se aplică contestaţiilor
înregistrate la organul fiscal începând cu data de 1 octombrie 2007.
(8) Reglementările emise până la intrarea în vigoare a prezentei
ordonanţe în temeiul art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată,
rămân aplicabile până la data aprobării actelor normative de
aplicare prevăzute în modificările cuprinse în prezenta
ordonanţă.
ART. III
(1) Prevederile art. I pct. 17 se aplică începând cu data de 1 ianuarie
2008. La aceeaşi dată se abrogă prevederile art. 114 alin. (2)
din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, republicată.
(2) Pentru contribuabilii care plătesc integral şi la termenele
prevăzute de lege obligaţiile fiscale şi care nu au alte obligaţii
fiscale restante, prevederile art. I pct. 17 se aplică pentru plata
obligaţiilor fiscale începând cu cele aferente lunii septembrie 2007.
ART. IV
Obligaţiile fiscale datorate bugetului general consolidat de către
contribuabili în anul 2006 şi achitate de către aceştia cu
indicarea eronată a numărului de evidenţă a
plăţii se sting de către organele fiscale competente, potrivit
ordinii de stingere a datoriilor în vigoare la data plăţii.
Norme metodologice:
Art. 5
5.1. In scopul aplicării unitare a prevederilor legislaţiei fiscale, Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Administratiei si Internelor pot elabora ghiduri practice pentru indrumarea functionarilor din domeniul fiscal.
Norme metodologice:
Art. 6
6.1. In aprecierea unei situatii fiscale asupra careia urmeaza a lua o decizie, organul fiscal va determina starile de fapt relevante din punct de vedere fiscal prin utilizarea mijloacelor de proba prevazute de lege.
Norme metodologice:
Art. 7
7.1. Instiintarea contribuabililor asupra
drepturilor si obligatiilor in cadrul procedurii in desfasurare se face verbal
sau in scris. Daca informarea se face verbal, organul fiscal va intocmi o nota
in care va consemna indeplinirea obligatiei si orice alte detalii legate de
aceasta pe care le considera relevante. Nota se va atasa la dosarul cazului.
7.2. Indrumarea ca urmare a
solicitarii contribuabililor se face de catre organul fiscal prin asistenta
directa la sediul acestuia, precum si prin corespondenta scrisa, e-mail,
telefon si altele asemenea.
7.3. Indrumarea
contribuabililor din initiativa organului fiscal se face prin furnizarea de
servicii menite sa le faciliteze acestora indeplinirea obligatiilor fiscale,
precum si prin actiuni de educare in domeniul fiscal. Aceasta indrumare se poate
realiza atat la nivel central, cat si la nivel local, prin orice instrument
aflat la dispozitia organului fiscal, cum ar fi: transmiterea formularelor de
declaratii, furnizarea de programe informatice pentru completarea acestora,
elaborarea si distribuirea de materiale publicitare (ghiduri, brosuri, pliante,
afise si altele asemenea), difuzarea in presa scrisa de articole, comunicate si
materiale de presa, intalniri de lucru cu grupuri de contribuabili, furnizarea
de informatii in cadrul emisiunilor informative ale posturilor de radio si
televiziune, introducerea in programele de invatamant a unor lectii cu subiect
de fiscalitate si altele asemenea.
Norme metodologice:
Art. 8
8.1. Potrivit dispozitiilor Legii
administratiei publice locale nr. 215/2001, cu modificarile si completarile
ulterioare, in unitatile administrativ-teritoriale in care cetatenii apartinand
minoritatilor nationale au o pondere de peste 20% din numarul locuitorilor
organele fiscale vor aplica prevederile legale privind dreptul cetatenilor
apartinand unei minoritati nationale de a se adresa oral sau in scris si in
limba materna, precum si comunicarea catre acestia a raspunsurilor atat in
limba romana, cat si in limba materna. Actele administrative fiscale emise in
astfel de situatii se intocmesc in mod obligatoriu in limba romana.
8.2. Organele fiscale
competente teritorial sunt obligate sa asigure conditiile pentru folosirea
limbii materne in toate situatiile prevazute de lege, potrivit pct. 8.1.
Norme metodologice:
Art. 11
11.1. In categoria
informatiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intra datele
referitoare la identitatea contribuabililor, natura si cuantumul obligatiilor
fiscale, natura, sursa si suma veniturilor debitorului, plati, conturi, rulaje,
transferuri de numerar, solduri, incasari, deduceri, credite, datorii, valoarea
patrimoniului net sau orice fel de informatii obtinute din declaratii ori
documente prezentate de catre contribuabili sau orice alte informatii cunoscute
de organul fiscal ca urmare a exercitarii atributiilor de serviciu.
Norme metodologice:
Art. 18
18.1. Desemnarea
reprezentantului fiscal de catre persoanele impozabile stabilite in
strainatate, care realizeaza operatiuni supuse taxei pe valoarea adaugata pe teritoriul
Romaniei, se face potrivit art. 151 din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, cu modificarile ulterioare, denumita in continuare Codul fiscal.
Norme metodologice:
Art. 28
30.1. Cesiunea de creanta trebuie sa
indeplineasca cerintele de validitate din dreptul comun. Platile efectuate
intre organul fiscal si contribuabilul cedent pana la notificarea cesiunii sunt
valabile.
30.2. Din momentul notificarii
cesiunii, creanta fiscala se transfera catre cesionar cu toate drepturile pe
care i le conferea cedentului, inclusiv accesoriile acesteia, in conditiile
legii. Cesionarul devine creditor pentru valoarea creantei inscrisa in actul de
cesiune, indiferent de pretul pe care l-a platit si chiar daca cesiunea s-a
facut cu titlu gratuit.
30.3. In cazul in care organul
fiscal constata ca aceeasi creanta fiscala a fost cesionata mai multor
cesionari, cesionarul care a notificat primul organul fiscal va deveni creditor
al creantei cesionate.
Norme metodologice:
Art. 31
31.1. Domiciliul fiscal se inregistreaza
la organul fiscal in toate cazurile in care acesta este diferit de domiciliul
sau de sediul social.
31.2. Inregistrarea domiciliului
fiscal, pentru persoanele fizice, se face prin depunerea unei cereri de
inregistrare a domiciliului fiscal, insotita, dupa caz, de urmatoarele
documente:
a) copie de pe actul care face dovada
titlului in temeiul caruia, potrivit legii, persoana detine spatiul destinat
domiciliului fiscal (calitatea de proprietar, chirias, uzufructuar si altele
asemenea);
b) copie de pe actul de identitate in
care a fost inscrisa, potrivit legii speciale, mentiunea de stabilire a
domiciliului si a resedintei la care se solicita inregistrarea domiciliului
fiscal.
31.3. In cazul persoanelor juridice,
cererea de inregistrare a domiciliului fiscal va fi insotita de copii de pe
actele care fac dovada detinerii legale a spatiului pentru domiciliul fiscal.
31.4. Copiile de pe documente vor fi
certificate pe fiecare pagina de organul fiscal competent, pentru conformitate
cu originalul.
31.5. Cererea se depune la organul
fiscal in a carui raza teritoriala urmeaza a se stabili domiciliul fiscal.
31.6. La primirea cererii, aceasta va
fi transmisa de indata de catre organul fiscal prevazut la pct. 31.5 catre
organul fiscal in a carui raza teritoriala contribuabilul a avut ultimul
domiciliu fiscal, in vederea intocmirii formalitatilor de transfer al dosarului
fiscal.
31.7. Dosarul fiscal se transmite in
termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii si va fi insotit de
certificatul de atestare fiscala, precum si de fisa de evidenta pe platitor.
31.8. La primirea dosarului fiscal,
organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla noul domiciliu fiscal va
emite de indata decizia de inregistrare a noului domiciliu fiscal, care se va
comunica contribuabilului potrivit art. 43 din Codul de procedura fiscala.
31.9. Inregistrarea in
registrul contribuabililor de la noul organ fiscal, precum si scoaterea din
registrul contribuabililor de la vechiul organ fiscal se opereaza cu data
comunicarii deciziei prevazute la pct. 31.8. Pana la data la care s-au operat
modificarile in registrul contribuabililor, competenta pentru solutionarea
oricarei probleme privind administrarea revine organului fiscal de la vechiul
domiciliu fiscal.
Norme metodologice:
Art. 32
32.1. Ministerul Finantelor Publice,
prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala, si unitatile sale teritoriale
au competenta generala in ceea ce priveste administrarea, exercitarea
controlului si emiterea normelor de aplicare cu privire la creantele fiscale ce
se cuvin bugetului general consolidat, care, potrivit legii, sunt date in
competenta lor de administrare. In scopul administrarii unitare a acestor
creante, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala emite
instructiuni in conditiile legii.
32.2. Unitatile
administrativ-teritoriale au competenta generala in ceea ce priveste
administrarea creantelor fiscale care, potrivit legii, sunt date in competenta
lor de administrare.
Norme metodologice:
Art. 34
34.1. In cazul in care prin lege se
stabilesc in sarcina contribuabililor obligatii de plata la sedii secundare,
inclusiv pentru obligatiile conexe acestora, cum ar fi obligatii de declarare,
obligatii de depunere de documente, cereri, fise fiscale, precum si orice alte
obligatii prevazute de lege, competenta teritoriala pentru administrarea
acestor obligatii apartine organului fiscal in a carui raza teritoriala se afla
sediul secundar.
34.2. Pentru impozitul pe venitul din
salarii, datorat de sediul secundar, inregistrat ca platitor al obligatiei
fiscale la alt organ fiscal teritorial decat al contribuabilului persoana
juridica, platitor este sediul secundar. Plata se face in acest caz la unitatea
teritoriala a Trezoreriei Statului in a carei raza se afla sediul secundar,
documentele de plata cuprinzand obligatoriu si urmatoarele informatii:
a) codul de identificare fiscala si
denumirea persoanei juridice;
b) codul de identificare
fiscala al sediului secundar.
Norme metodologice:
Art. 36
36.1. Persoanele care nu au domiciliul
fiscal pe teritoriul Romaniei isi indeplinesc obligatiile fiscale la organul
fiscal in a carui raza teritoriala se obtin veniturile, alte beneficii sau
valori patrimoniale care, potrivit legii, constituie baza de impunere. In cazul
contribuabililor nerezidenti care desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei
printr-un sediu permanent, competenta revine organului fiscal in a carui raza
teritoriala se realizeaza, in intregime sau cu preponderenta, cifra de afaceri.
36.2. In cazul in care exista
pericol de disparitie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale,
precum si in caz de executare silita, pentru luarea de urgenta a masurilor
legale ce se impun, competent este organul fiscal in a carui raza teritoriala
se face constatarea actului sau faptului supus dispozitiilor legale fiscale ori
in raza caruia se afla bunurile supuse executarii silite. In acest caz organul
fiscal care a luat masura legala are obligatia de a face demersurile necesare
pentru identificarea domiciliului fiscal al contribuabilului si de a transmite
actul prin care s-au dispus masurile legale organului fiscal de la domiciliul
fiscal al contribuabilului.
Norme metodologice:
Art. 37
37.1. Conflictul ivit intre doua
administratii ale finantelor publice din raza teritoriala a aceluiasi judet se
solutioneaza de catre directia generala a finantelor publice careia acestea ii
sunt subordonate.
37.2. Conflictul ivit intre doua
administratii ale finantelor publice din judete diferite sau dintre o administratie
a finantelor publice si o directie a finantelor publice ori dintre doua
directii ale finantelor publice se solutioneaza de catre Agentia Nationala de
Administrare Fiscala.
37.3. Conflictul ivit intre organe
fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun se solutioneaza de
catre Comisia fiscala centrala din cadrul Ministerului Finantelor Publice.
37.4. Conflictul ivit intre doua
organe vamale se solutioneaza de catre Autoritatea Nationala a Vamilor.
37.5. Organul competent sa
solutioneze conflictul de competenta va hotari de indata asupra conflictului si
va comunica decizia organelor fiscale aflate in conflict.
Norme metodologice:
Art. 43
43.1. Dispozitiile art. 90, 91
si 92 din Codul de procedura civila sunt aplicabile, cu exceptia dispozitiilor
privind comunicarea prin afisare.
Norme metodologice:
Art. 44
44.1. Organul fiscal nu poate
pretinde executarea obligatiei stabilite in sarcina contribuabilului prin actul
administrativ, daca acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit
legii.
Norme metodologice:
Art. 46
46.1. Actele administrative fiscale se
modifica sau se desfiinteaza in situatii cum sunt:
a) indreptarea erorilor materiale
potrivit art. 47 din Codul de procedura fiscala;
b) constatarea nulitatii actului administrativ
fiscal potrivit art. 45 din Codul de procedura fiscala;
c) dovedirea titularului dreptului de
proprietate potrivit art. 64 din Codul de procedura fiscala;
d) desfiintarea sau modificarea deciziei
de impunere sub rezerva verificarii ulterioare potrivit art. 87 alin. (2) din
Codul de procedura fiscala;
e) anularea sau indreptarea actului de
executare ori a titlului executoriu contestat, ca urmare a solutionarii de
catre instanta judecatoreasca a contestatiei la executarea silita, potrivit
art. 170 din Codul de procedura fiscala;
f) desfiintarea, potrivit art.
185 alin. (3) din Codul de procedura fiscala, totala sau partiala, a actului
administrativ atacat, ca urmare a solutionarii de catre organul fiscal
competent a contestatiei formulate.
Norme metodologice:
Art. 47
47.1. Erorile materiale reprezinta
greselile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile
partilor din raportul juridic fiscal sau cele de calcul ori altele asemenea.
Aceste erori nu pot privi fondul actului, respectiv existenta sau inexistenta
obligatiilor fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal.
47.2. Daca indreptarea erorii
materiale se face prin adaugari sau stersaturi operate in cuprinsul actului administrativ
fiscal, acestea vor fi semnate si stampilate de organul fiscal, in caz contrar
nefiind luate in considerare. Indreptarea erorii materiale va fi operata pe
toate exemplarele originale ale actului administrativ fiscal.
47.3. Dupa efectuarea indreptarii
erorii materiale, organul fiscal are obligatia de a comunica contribuabilului
sau oricarei alte persoane interesate, de indata, operatiunea efectuata.
47.4. In cazul in care
indreptarea erorii materiale nu se poate efectua direct pe actul administrativ
fiscal, se emite un nou act administrativ fiscal care, de asemenea, va fi
comunicat contribuabilului.
Norme metodologice:
Art. 49
49.1. Ori de cate ori considera
necesar, organul fiscal va solicita prezenta contribuabilului la sediul sau
pentru a da informatii si lamuriri necesare stabilirii situatiei fiscale a
acestuia. Cand este cazul, solicitarea va fi facuta in scris.
49.2. In cazul in care solicitarea se
face in scris, aceasta va cuprinde in mod obligatoriu:
a) data, ora si locul la care contribuabilul
este obligat sa se prezinte;
b) baza legala a solicitarii;
c) scopul solicitarii;
d) documentele pe care
contribuabilul este obligat sa le prezinte.
Norme metodologice:
Art. 53
53.1. Cand, pentru lamurirea unor
imprejurari de fapt, organul fiscal considera necesara consultarea unor
experti, poate numi unul sau mai multi experti, stabilind obiectivele asupra
carora acestia trebuie sa se pronunte.
53.2. Dispozitiile art. 201 alin. 3 teza
I din Codul de procedura civila se aplica in mod corespunzator.
53.3. Expertii vor fi numiti
prin decizie de catre organul fiscal. Costul expertizei se suporta din bugetul
organului fiscal care a dispus expertiza. Daca organul fiscal nu este lamurit prin
expertiza efectuata, poate dispune intregirea expertizei sau o noua expertiza.
Norme metodologice:
Art. 54
54.1. Dovada retinerii documentelor
prevazute la art. 54 alin. (3) din Codul de procedura fiscala o constituie actul
intocmit de organul fiscal, in care sunt specificate toate elementele necesare
individualizarii probei sau dovezii respective, precum si mentiunea ca aceasta
a fost retinuta, potrivit dispozitiilor legale, de catre organul fiscal. Actul
se intocmeste in doua exemplare si va fi semnat de organul fiscal si de
contribuabil, un exemplar comunicandu-se contribuabilului.
54.2. In cazul in care pentru
stabilirea starii de fapt fiscale contribuabilul pune la dispozitia organului
fiscal inscrisuri sau alte documente, in original, acestea vor fi inapoiate
contribuabilului, pastrandu-se in copie la dosarul fiscal numai inscrisuri
relevante din punct de vedere fiscal.
Norme metodologice:
Art. 55
55.1. Despre efectuarea cercetarii la
fata locului se va incheia un proces-verbal care va cuprinde:
a) data si locul unde este incheiat;
b) numele, prenumele si calitatea
functionarului imputernicit, precum si denumirea organului fiscal din care face
parte acesta;
c) temeiul legal in baza caruia s-a
efectuat cercetarea la fata locului;
d) constatarile efectuate la fata
locului;
e) sustinerile contribuabilului, ale
expertilor sau ale altor persoane care au participat la efectuarea cercetarii;
f) semnatura functionarului si a
persoanelor prevazute la lit. e). In caz de refuz al semnarii de catre
persoanele prevazute la lit. e), se va face mentiune despre aceasta in
procesul-verbal;
g) alte mentiuni considerate
relevante.
Norme metodologice:
Art. 65
65.1. Estimarea bazelor de impunere va
avea loc in situatii cum sunt:
a) contribuabilul nu depune declaratii
fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corecta a bazei de impunere;
b) contribuabilul refuza sa colaboreze
la stabilirea starii de fapt fiscale, inclusiv situatiile in care
contribuabilul obstructioneaza sau refuza actiunea de inspectie fiscala;
c) contribuabilul nu conduce evidenta
contabila sau fiscala;
d) cand au disparut evidentele
contabile si fiscale sau actele justificative privind operatiunile producatoare
de venituri si contribuabilul nu si-a indeplinit obligatia de refacere a
acestora.
65.2. Organul fiscal va
identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situatiei de fapt
fiscale, luand in considerare pretul de piata al tranzactiei sau al bunului
impozabil, precum si informatii si documente existente la dosarul fiscal al
contribuabilului care sunt relevante pentru impunere, iar, in lipsa acestora,
organul fiscal va avea in vedere datele si informatiile detinute de acesta
despre contribuabilii cu activitati similare.
Norme metodologice:
Art. 67
67.1. In situatii temeinic
justificate, contribuabilul poate cere in scris prelungirea termenului de
depunere a declaratiei fiscale, inainte de expirarea acestuia.
67.2. In cazul in care,
dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa, contribuabilul nu depune
declaratia fiscala, acesta o va depune in termen de 30 de zile de la incetarea
imprejurarii, instiintand totodata in scris organul fiscal despre imprejurarea
in cauza.
Norme metodologice:
Art. 68/69
68.1. Inregistrarea fiscala a sediilor
permanente se face potrivit prevederilor art. 29 alin. (4) din Codul fiscal si
ale art. 68 si urmatoarele din Codul de procedura fiscala.
68.2. Inregistrarea in registrul
contribuabililor a persoanelor fizice care detin cod numeric personal atribuit
potrivit legii speciale, platitoare de impozit pe venit, se face la data
depunerii declaratiei estimative, a declaratiei speciale, a declaratiei de
venit global sau a fisei fiscale, dupa caz, in functie de natura venitului
obtinut.
68.3. Pentru persoanele
prevazute la art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura fiscala, care au
calitatea de comerciant, numarul de identificare fiscala se obtine conform
dispozitiilor legale privind inregistrarea comerciantilor.
Norme metodologice:
Art. 69
69.1. Persoanele impozabile care devin
platitoare de T.V.A. potrivit legii, la inregistrare sau ulterior inregistrarii
fiscale, vor completa si vor depune o declaratie de inregistrare fiscala sau,
dupa caz, o declaratie de mentiuni la organul fiscal in a carui raza
teritoriala isi au domiciliul fiscal, cu exceptia comerciantilor care isi
indeplinesc aceste obligatii conform dispozitiilor legale privind inregistrarea
comerciantilor.
69.2. Pentru inregistrarea mentiunilor
privind luarea in/scoaterea din evidenta ca platitor de T.V.A., comerciantii
vor completa si vor depune cererea de preschimbare a certificatului de
inregistrare, potrivit dispozitiilor legale privind inregistrarea
comerciantilor, insotita de avizul organelor fiscale competente.
69.3. In cazul persoanelor impozabile
stabilite in strainatate, care realizeaza pe teritoriul Romaniei operatiuni
taxabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adaugata, o data cu depunerea
cererii de desemnare a reprezentantului fiscal, potrivit prevederilor Codului
fiscal, se depune la organul fiscal competent si declaratia de inregistrare
fiscala a persoanei impozabile stabilite in strainatate. Inregistrarea fiscala
a persoanei straine impozabile si atribuirea codului de identificare fiscala al
acesteia se efectueaza anterior transmiterii deciziei de aprobare a
reprezentantului fiscal propus.
69.4. Codul de identificare fiscala
atribuit potrivit pct. 69.3 este si codul de identificare fiscala atribuit
reprezentantului fiscal potrivit reglementarilor speciale in materie de taxa pe
valoarea adaugata si care este diferit de codul de identificare fiscala
atribuit reprezentantului fiscal pentru activitatea proprie.
69.5. Modificarile ulterioare
referitoare la desemnarea reprezentantului fiscal se fac pe baza cererii de
renuntare la reprezentare si a declaratiei de mentiuni. In cazul in care
schimbarea reprezentantului fiscal se datoreaza desemnarii de catre persoanele
impozabile straine a unui alt reprezentant fiscal, la declaratia de mentiuni se
anexeaza aprobarea de catre organul fiscal competent a noului reprezentant
fiscal desemnat.
69.6. In cazul in care persoana
impozabila straina isi inceteaza activitatea sau in cazul in care este obligata
sa isi inregistreze sediul permanent in Romania, prin declaratia de mentiuni
depusa, reprezentantul fiscal va solicita radierea din registrul
contribuabililor a persoanei impozabile straine.
69.7. Orice persoana
impozabila, care, ulterior inregistrarii ca platitor de taxa pe valoarea
adaugata nu mai realizeaza decat operatiuni fara drept de deducere datorita
modificarii obiectului de activitate, are obligatia sa solicite scoaterea din
evidenta ca platitor de taxa pe valoarea adaugata, in termen de 10 zile de la
sfarsitul lunii in care a depus declaratia de mentiuni pentru modificarea
obiectului de activitate.
Norme metodologice:
71.1. Prin sediu secundar se intelege
o sucursala, agentie, reprezentanta sau alte asemenea unitati fara
personalitate juridica, inclusiv de tipul celor definite de art. 8 din Codul
fiscal.
71.2. Declararea sediilor secundare se
face prin completarea datelor corespunzatoare din declaratia privind sediile
secundare. Declaratia se depune la organul fiscal competent care va inregistra
informatiile respective in registrul contribuabililor fara a atribui cod de
identificare propriu sediilor secundare astfel declarate.
71.3. Contribuabilii care,
potrivit legii, au obligatii de plata la sedii secundare vor inregistra sediile
secundare la organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla situate
acestea, prin completarea si depunerea declaratiei de inregistrare fiscala.
Declaratia va fi insotita de o copie de pe certificatul de inregistrare fiscala
a contribuabilului de care apartine sediul secundar si de pe dovada detinerii cu
titlu legal a spatiului.
Norme metodologice:
72.1. In cazul contribuabililor
prevazuti la art. 68 / 69
alin. (1) lit. a) din Codul de procedura fiscala, actele doveditoare ale informatiilor
inscrise in declaratia de inregistrare fiscala sunt:
a) copie de pe autorizatia de
functionare eliberata de autoritatea competenta sau de pe actul legal de
infiintare, dupa caz;
b) dovada detinerii sediului (act de
proprietate, contract de inchiriere si altele asemenea);
c) alte acte doveditoare.
72.2. In cazul contribuabililor
persoane fizice care nu au cod numeric personal, declaratia de inregistrare
fiscala va fi insotita de copia de pe pasaport sau de pe alt document de
identitate eliberat de organele abilitate potrivit legii. Dispozitiile art. 8 alin. (2)
din Codul de procedura fiscala sunt aplicabile.
72.3. Pentru inregistrarea ca
platitori de T.V.A. a persoanelor fizice care nu au calitatea de comerciant,
precum si a contribuabililor prevazuti la art. 68 / 69 alin. (5) din Codul de
procedura fiscala, declaratia de inregistrare fiscala va fi insotita, dupa caz,
de urmatoarele documente:
a) copie de pe actul de identitate;
b) copie de pe documentul eliberat de
autoritatea competenta, care atesta dreptul de exercitare a activitatii;
c) copie de pe alte acte doveditoare
in baza carora se exercita activitati.
72.4. Copiile de pe
documentele prevazute la pct. 72.1 - 72.3 se certifica pe fiecare pagina de
organul fiscal competent, pentru conformitate cu originalul.
Norme metodologice:
73.1. Certificatul de inregistrare
fiscala se emite in doua exemplare; primul exemplar se inmaneaza
contribuabilului, iar al doilea exemplar se pastreaza la dosarul fiscal al
acestuia.
73.2. Certificatul de inregistrare
fiscala eliberat platitorilor de taxa pe valoarea adaugata va avea inscrise
codul de identificare fiscala precedat de litera "R", precum si data
luarii in evidenta ca platitor de T.V.A. Aceasta data va ramane neschimbata ori
de cate ori platitorul isi schimba certificatul de inregistrare, cu exceptia
situatiei in care este scos din evidenta platitorilor de T.V.A. In acest caz,
atributul fiscal "R" nu va mai fi inscris pe certificatul de inregistrare.
73.3. Certificatul de
inregistrare fiscala continand atributul fiscal "R" constituie dovada
luarii in evidenta ca platitor de taxa pe valoarea adaugata.
Norme metodologice:
74.1. Modificarile privitoare la domiciliul
fiscal se inregistreaza potrivit normelor metodologice de aplicare a
prevederilor art. 31 din Codul de procedura fiscala.
74.2. In cazul modificarilor
intervenite in datele declarate initial si inscrise in certificatul de
inregistrare fiscala, contribuabilii vor depune, o data cu declaratia de
mentiuni, si certificatul de inregistrare fiscala in vederea anularii acestuia
si eliberarii unui nou certificat.
74.3. Declaratia de mentiuni va fi
insotita de documente care atesta modificarile intervenite.
74.4. In cazul comerciantilor,
modificarile intervenite in datele declarate initial de comercianti si inscrise
in certificatul de inregistrare, inclusiv cele privitoare la inregistrarea
in/scoaterea din evidenta ca platitori de T.V.A., se fac prin completarea si
depunerea cererii de inregistrare a mentiunilor/cererii de preschimbare a
certificatului de inregistrare, potrivit dispozitiilor legale privind
inregistrarea comerciantilor. Modificarile intervenite in datele declarate
initial in vectorul fiscal vor fi declarate la organul fiscal competent.
Norme metodologice:
76.1. Sunt evidente fiscale
registrele, situatiile, precum si orice alte inscrisuri care, potrivit
legislatiei fiscale, trebuie intocmite in mod obligatoriu in scopul stabilirii
starii de fapt fiscale si a creantelor si obligatiilor fiscale, cum ar fi:
jurnal pentru vanzari, jurnal pentru cumparari, registrul de evidenta fiscala
si altele asemenea.
Norme metodologice:
78.1. Declaratiile fiscale sunt
documente prin care se declara:
a) impozitele, taxele si contributiile
datorate, in cazul in care, potrivit legii, obligatia calcularii impozitelor si
taxelor revine platitorului;
b) bunurile si veniturile impozabile,
in cazul in care, potrivit legii, stabilirea impozitului si a taxei se face de
organul fiscal;
c) impozitele colectate prin
stopaj la sursa, in cazul in care platitorul are obligatia de a calcula, de a
retine si de a varsa impozite si taxe.
Norme metodologice:
79.1. In costul corespondentei
intra si costul transmiterii de catre contribuabil a plicului preadresat.
Norme metodologice:
81.1. Declaratiile fiscale pot fi
corectate de catre contribuabili, din proprie initiativa, ori de cate ori
constata erori in declaratia initiala, prin depunerea unei declaratii
rectificative la organul fiscal competent.
81.2. Declaratia rectificativa se
intocmeste pe acelasi model de formular ca si cel care se corecteaza, situatie
in care se va inscrie "X" in casuta prevazuta in acest scop, cu
exceptia situatiei prevazute la pct. 81.3, precum si a impozitelor care se
stabilesc de platitori prin autoimpunere sau retinere la sursa, pentru care se
completeaza un formular distinct. Declaratia rectificativa va fi completata
inscriindu-se toate datele si informatiile prevazute de formular, inclusiv cele
care nu difera fata de declaratia initiala.
81.3. In cazul taxei pe
valoarea adaugata, sumele rezultate din corectarea erorilor de inregistrare in
evidentele de taxa pe valoarea adaugata se inregistreaza la randurile de
regularizari din decontul lunii in care au fost operate corectiile.
Norme metodologice:
86.1. Pentru situatia
prevazuta la art. 86 / 87
alin. (1) lit. b) din Codul de procedura fiscala, organul fiscal in a carui
raza teritoriala se afla sursa de venit, competent in stabilirea bazei de
impunere, va transmite decizia privind bazele de impunere organului fiscal de
la domiciliul fiscal, competent pentru emiterea deciziei de impunere.
Norme metodologice:
89.1. Dispozitiile referitoare
la cazurile si conditiile de suspendare si intrerupere a termenului de
prescriptie sunt cele cuprinse in Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia
extinctiva, cu modificarile ulterioare.
Norme metodologice:
91.1. Solicitarea de explicatii scrise
se va face in timpul inspectiei fiscale, ori de cate ori acestea sunt necesare
pentru clarificarea si definitivarea constatarilor privind situatia fiscala a
contribuabilului.
91.2. In cazul in care persoana in
cauza refuza sa furnizeze explicatiile solicitate sau sa raspunda la unele intrebari,
organele de inspectie fiscala vor transmite intrebarile printr-o adresa scrisa,
stabilind un termen util de cel putin 5 zile lucratoare pentru formularea
raspunsului. In cazul in care nu se primeste raspunsul solicitat, se va
consemna refuzul in raportul privind rezultatul inspectiei fiscale sau in
procesul-verbal.
91.3. In toate cazurile, explicatiile
la intrebarile puse de organele de inspectie fiscala se vor da in scris prin
"nota explicativa".
91.4. Stabilirea bazei de impunere, precum
si a diferentelor de impozite, taxe si contributii, in activitatea de inspectie
fiscala, se face pe baza evidentelor contabile, fiscale sau a oricaror alte
evidente relevante pentru impunere ori folosindu-se metode de estimare in
conformitate cu prevederile art.
65 din Codul de procedura fiscala.
91.5. Cand organele de
inspectie fiscala sunt indreptatite potrivit legii sa estimeze baza de
impunere, se vor mentiona in actul de inspectie motivele de fapt si temeiul legal
care au determinat folosirea estimarii, precum si criteriile de estimare.
Norme metodologice:
92.1. In cazul contribuabililor care
au sedii secundare, inspectia fiscala se va exercita, de regula, concomitent la
sediul principal si la sediile secundare de catre organul fiscal competent.
92.2. Organul fiscal competent poate
delega competenta de efectuare a inspectiei fiscale organelor fiscale in a
caror raza teritoriala se afla sediile secundare, in conditiile art.96/ 97 alin. (3) din
Codul de procedura fiscala. In acest caz, coordonarea activitatii de inspectie
fiscala se face de catre organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla
domiciliul fiscal al contribuabilului.
92.3. La sediile secundare se incheie,
de regula, acte de inspectie care se centralizeaza si se definitiveaza in actul
de inspectie incheiat de organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla
domiciliul fiscal al contribuabilului.
92.4. Pentru impozitele, taxele si
contributiile care, potrivit legii, se datoreaza si se platesc de un sediu
secundar, se incheie acte de inspectie fiscala definitive de catre organul de
inspectie fiscala in a carui raza teritoriala se afla situat sediul secundar.
92.5. Activitatea de inspectie
fiscala prevazuta la pct. 92.1 - 92.4 se desfasoara cu respectarea prevederilor
art. 33, 34 si 96 din Codul de procedura fiscala.
Norme metodologice:
93.1. Organul de inspectie
fiscala decide asupra efectuarii unei inspectii fiscale generale sau partiale,
in temeiul dispozitiilor art.
6 si 7
din Codul de procedura fiscala.
Norme metodologice:
94.1. Utilizarea procedurilor de
control se poate face individual sau combinat, in functie de scopul,
obiectivele, complexitatea, dificultatile, specificul activitatii desfasurate
si de perioada inspectiei fiscale.
94.2. Selectarea documentelor si a
operatiunilor semnificative se apreciaza de inspector si va avea in vedere
volumul, valoarea si ponderea lor in activitatea contribuabilului.
94.3. Controlul inopinat implica o
verificare faptica si documentara si se desfasoara oricand, fara instiintarea
prealabila a persoanelor supuse inspectiei fiscale, indiferent de locul unde
acestea desfasoara activitati supuse impunerii.
94.4. Prevederile art. 55 din
Codul de procedura fiscala sunt aplicabile.
Norme metodologice:
96.1. Agentia Nationala de
Administrare Fiscala are competenta generala materiala si teritoriala in
efectuarea inspectiei fiscale in domeniul impozitelor, taxelor, contributiilor
sociale si al celorlalte sume datorate bugetului general consolidat pentru a
caror administrare este competenta potrivit legii.
96.2. Unitatile
administrativ-teritoriale, prin compartimentele de specialitate din structura
acestora, au competenta materiala si teritoriala pentru efectuarea inspectiei
fiscale in domeniul impozitelor, taxelor si al altor venituri pentru a caror
administrare sunt competente, potrivit legii.
96.3. Delegarea de competenta
se face prin emiterea unui ordin de serviciu. Potrivit art. 96 alin. (3) din
Codul de procedura fiscala, competenta se poate delega si in cazul controalelor
incrucisate sau in alte cazuri fundamentate.
Norme metodologice:
98.1. La cererea temeinic
justificata a contribuabililor, organul de inspectie fiscala poate aproba
amanarea datei inceperii inspectiei fiscale, comunicandu-le acestora data la
care a fost reprogramata inspectia fiscala.
Norme metodologice:
99.1. Avizul de inspectie
fiscala se comunica contribuabilului in conformitate cu dispozitiile art. 43 alin.
(2) din Codul de procedura fiscala.
Norme metodologice:
100.1. Prin spatiul adecvat
necesar desfasurarii inspectiei fiscale se intelege asigurarea unui spatiu in
limita posibilitatilor contribuabilului, dupa caz, dotat cu necesarul minim de
birotica si care sa permita pastrarea in siguranta a documentelor primite
pentru inspectia fiscala sau elaborate de catre organele de inspectie fiscala.
In cazul in care contribuabilul nu poate asigura un spatiu corespunzator, va
anunta in scris si motivat organul de inspectie fiscala competent.
Norme metodologice:
102.1. La examinarea starii de fapt
fiscale pentru stabilirea bazei de impunere, organul fiscal competent va avea
in vedere toate documentele justificative si evidentele financiar-contabile si
fiscale care constituie mijloace de proba si sunt relevante pentru stabilirea
drepturilor si obligatiilor fiscale.
102.2. Cand este necesar, organul de
inspectie fiscala va anexa la actul de inspectie fiscala copii de pe
documentele care au stat la baza constatarilor efectuate cu ocazia inspectiei.
Dispozitiile art. 54 din Codul de procedura fiscala sunt aplicabile.
102.3. Cand este necesar, organele de
inspectie fiscala vor dispune masurile asiguratorii in conditiile art. 125 din
Codul de procedura fiscala.
102.4. Datele suplimentare,
necunoscute organelor de inspectie fiscala la data efectuarii inspectiei
fiscale la un contribuabil, pe care se fundamenteaza decizia de reverificare a
unei anumite perioade, pot rezulta in situatii, cum sunt:
a) efectuarea unui control incrucisat,
potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura fiscala,
asupra documentelor justificative ale unui grup de contribuabili din care face
parte si contribuabilul in cauza;
b) obtinerea pe parcursul actiunilor
de inspectie fiscala efectuate la alti contribuabili a unor documente sau
informatii suplimentare referitoare la activitatea contribuabilului, intr-o
perioada care a fost deja supusa inspectiei fiscale;
c) solicitari ale organelor de
urmarire penala sau ale altor organe ori institutii indreptatite potrivit
legii;
d) informatii obtinute in orice alt
mod, de natura sa modifice rezultatele controlului fiscal anterior.
102.5. In cazul in care, ca urmare a
desfiintarii actului administrativ conform art. 185 alin. (3) din Codul de
procedura fiscala, este necesara reverificarea unei perioade impozabile,
aceasta se va efectua de catre o alta echipa de inspectie fiscala decat cea
care a incheiat actul contestat.
102.6. Organul fiscal competent poate
solicita, pana la implinirea termenului de prescriptie prevazut la art. 88 din
Codul de procedura fiscala, reverificarea unei perioade impozabile, prin
intocmirea unui referat in care sunt prezentate motivele solicitarii. Referatul
este supus aprobarii conducatorului organului de inspectie fiscala competent,
iar dupa aprobare se programeaza actiunea de inspectie fiscala.
102.7. Masurile, termenele si
conditiile stabilite de organele de inspectie fiscala potrivit art. 102 alin.
(9) din Codul de procedura fiscala vor fi aduse la cunostinta contribuabilului
prin actul emis de organul de inspectie fiscala competent.
Norme metodologice:
106.1. Rezultatul inspectiei fiscale
generale sau partiale va fi consemnat intr-un raport de inspectie fiscala.
106.2. La raportul privind rezultatele
inspectiei fiscale se vor anexa, ori de cate ori este cazul, actele privind
constatarile preliminare, cum sunt procesele-verbale incheiate inclusiv cu
ocazia controalelor inopinate si/sau incrucisate si orice alte acte.
106.3. Raportul de inspectie fiscala se
semneaza de catre organele de inspectie fiscala, se verifica si se avizeaza de
seful de serviciu. Dupa aprobarea raportului de catre conducatorul organului de
inspectie fiscala, se va emite decizia de impunere de catre organul fiscal
competent teritorial.
106.4. Modelul si continutul
raportului privind rezultatul inspectiei fiscale se aproba prin ordin al
presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Norme metodologice:
107.1. Titlul de creanta este actul prin
care, potrivit legii, se stabileste si se individualizeaza obligatia de plata
privind creantele fiscale, intocmit de organele competente sau de alte persoane
indreptatite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:
a) decizia de impunere emisa de
organele competente, potrivit legii;
b) declaratia fiscala, angajamentul de
plata sau documentul intocmit de platitor prin care acesta declara obligatiile
fiscale, in cazul in care acestea se stabilesc de catre platitor, potrivit
legii;
c) decizia prin care se stabileste si
se individualizeaza suma de plata, pentru creantele fiscale accesorii,
reprezentand dobanzi si penalitati de intarziere, stabilite de organele
competente;
d) declaratia vamala pentru
obligatiile de plata in vama;
e) documentul prin care se stabileste
si se individualizeaza datoria vamala, inclusiv accesorii, potrivit legii;
f) procesul-verbal de constatare si
sanctionare a contraventiei, intocmit de organul prevazut de lege, pentru
obligatiile privind plata amenzilor contraventionale;
g) ordonanta procurorului,
incheierea sau dispozitivul hotararii instantei judecatoresti ori un extras
certificat intocmit in baza acestor acte in cazul amenzilor, al cheltuielilor
judiciare si al altor creante fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror
sau de instanta judecatoreasca.
Norme metodologice:
109.1. In documentul de plata
platitorul definit conform art. 26 din Codul de procedura fiscala mentioneaza
in mod obligatoriu actul prin care s-a instituit obligatia de plata, numarul si
data acestuia, cuantumul obligatiei de plata, precum si organul care l-a
intocmit.
Norme metodologice:
110.1. In categoria
obligatiilor fiscale cu termene de plata in anul curent, prevazute la art. 110
alin. (2) lit. b) din Codul de procedura fiscala, intra acele obligatii care la
data efectuarii platii sunt considerate scadente.
Norme metodologice:
111.1. Competent in efectuarea
compensarii este organul fiscal in a carui raza teritoriala debitorul isi are
domiciliul fiscal.
111.2. Cererea de compensare trebuie sa
cuprinda elementele de identificare a solicitantului, precum si suma si natura
creantelor fiscale ce fac obiectul compensarii.
111.3. Cererea de compensare va fi
insotita de documente care dovedesc dreptul contribuabilului la rambursarea sau
restituirea de la buget a sumelor, cum sunt: copii legalizate de pe hotararile
judecatoresti definitive si irevocabile sau de pe deciziile de solutionare a
contestatiilor, ramase definitive, ori de pe deciziile de impunere emise de
organele fiscale, precum si copii de pe orice documente din care sa rezulte ca
suma platita nu reprezinta obligatie fiscala.
111.4. Compensarea din oficiu
prevazuta de art. 111 alin. (4) din Codul de procedura fiscala poate fi
efectuata de organul fiscal in tot cursul termenului de prescriptie prevazut de
lege pentru fiecare dintre obligatiile supuse compensarii, incepand cu momentul
in care ambele obligatii indeplinesc conditiile prevazute de art. 1145 din
Codul civil, respectiv din momentul in care acestea sunt lichide si exigibile.
111.5. Rezultatul compensarii
la cerere sau din oficiu va fi consemnat intr-o nota de compensare care va fi
comunicata contribuabilului.
Norme metodologice:
115.1. In exemplul urmator se prezinta
modul de calcul al dobanzilor datorate pentru neplata in termen a impozitului
pe venitul global.
Exemplu:
Se considera ca un contribuabil are de
achitat in cursul anului 2004, conform deciziei de plati anticipate,
urmatoarele sume:
Termenul de plata Suma
datorata (lei)
15 martie 2004 1.500.000
15 iunie 2004 1.500.000
15 septembrie 2004 1.500.000
15 decembrie 2004
1.500.000
Contribuabilul achita debitul in data
de 25 ianuarie 2005.
Avem urmatoarele cazuri:
a) Pentru situatia in care impozitul
stabilit prin decizia de impunere anuala este egal cu cel stabilit prin decizia
de plati anticipate, respectiv de 6.000.000 lei, contribuabilul datoreaza cu
titlu de dobanzi urmatoarele:
_________________________________________________________________________
| d1 = 1.500.000 lei x 291 zile
x 0,06% = 261.900 lei | pentru anul 2004 |
| d2 = 1.500.000 lei x 199 zile
x 0,06% = 179.100 lei |
|
| d3 = 1.500.000 lei x 107 zile
x 0,06% = 96.300 lei |
|
| d4 = 1.500.000 lei x 16 zile
x 0,06% = 14.400 lei |
|
|______________________________________________________|
|
| TOTAL: 550.700
lei
| |
|______________________________________________________|__________________
|
| Sold = 6.000.000 lei x 25
zile x 0,06% = 90.000 lei | pentru anul 2005 |
|______________________________________________________|__________________
|
| TOTAL GENERAL:
640.700 lei
|
|
|______________________________________________________|______________
____|
b) Pentru situatia in care impozitul
stabilit prin decizia de impunere anuala este mai mic decat cel stabilit prin
decizia de plati anticipate, fiind in suma de 4.000.000 lei, contribuabilul
datoreaza cu titlu de dobanzi urmatoarele:
_________________________________________________________________________
| d1 = 1.500.000 lei x 291 zile
x 0,06% = 261.900 lei | pentru anul 2004 |
| d2 = 1.500.000 lei x 199 zile
x 0,06% = 179.100 lei
|
|
| d3 = 1.500.000 lei x 107 zile
x 0,06% = 96.300 lei
|
|
| d4 = 1.500.000 lei x 16 zile
x 0,06% = 14.400 lei
|
|
|______________________________________________________|
|
| TOTAL: 550.700
lei
|
|
|______________________________________________________|__________________|
| Sold = 4.000.000 lei x 25
zile x 0,06% = 60.000 lei | pentru anul 2005 |
|______________________________________________________|__________________|
| TOTAL GENERAL:
610.700 lei | |
|______________________________________________________|__________________|
Norme metodologice:
117.1. In cazul creantelor
fiscale stinse prin compensarea prevazuta de art. 111 alin. (4) din Codul de
procedura fiscala, data stingerii este data notei de compensare intocmite de
organul fiscal competent potrivit pct. 111.5.
Norme metodologice:
118.1. Pe perioada amanarii si/sau
esalonarii la plata obligatiilor fiscale restante se datoreaza dobanzi
calculate incepand cu data aprobarii de catre organul competent a inlesnirii
acordate si pana la data efectuarii ultimei plati datorate.
118.2. Dobanzile datorate pe perioada
amanarii sau esalonarii la plata a obligatiilor fiscale se calculeaza de catre
organele competente care aproba inlesnirea la plata, urmand ca acestea sa fie
comunicate debitorului. Dobanzile se achita lunar, inclusiv pe perioada de
gratie acordata la esalonare si pe perioada amanarii la plata, conform
graficelor care constituie anexa la documentul de aprobare a inlesnirilor la
plata. Nu se datoreaza dobanzi pentru amanarea sau esalonarea la plata a
dobanzilor si a penalitatilor de intarziere.
118.3. Pana la data aprobarii de catre
organul competent a inlesnirii la plata debitorul datoreaza dobanzi conform
prevederilor art. 115 din Codul de procedura fiscala.
118.4. In situatia in care debitorul
beneficiar al unei inlesniri la plata achita debitul integral intr-o perioada
mai mica decat cea acordata prin inlesnire, organul fiscal competent va
recalcula cuantumul dobanzilor in functie de data la care a fost facuta plata.
118.5. Calculul dobanzilor datorate pe
perioada amanarii sau esalonarii la plata se face pentru fiecare termen de
plata lunar, inclusiv pe perioada de gratie sau pe perioada amanarii la plata,
prin inmultirea soldului ramas de plata la termenul anterior ratei curente cu
numarul de zile calendaristice ale intervalului de timp si cu nivelul cotei
dobanzii, conform exemplului urmator:
118.6. Se considera, de exemplu, o
inlesnire acordata in urmatoarele conditii:
a) data aprobarii inlesnirii: 13
ianuarie 2005;
b) esalonare pe 12 luni, cu o perioada
de gratie de 6 luni;
c) suma esalonata: 12.000.000 lei;
d) cota dobanzii: 0,06%/zi.
Termen de plata |
Rata debitului - lei - |
Sold (suma ramasa de plata) - lei - |
Nr. de zile calendaristice |
Nivelul cotei dobanzii - lei - |
Dobanda datorata - lei - |
15
februarie 2005 |
0 |
12.000.000 |
33 |
0,06% |
237.600 |
15
martie 2005 |
0 |
12.000.000 |
28 |
0,06% |
201.600 |
15
aprilie 2005 |
0 |
12.000.000 |
32 |
0,06% |
223.200 |
13
mai 2005 |
0 |
12.000.000 |
30 |
0,06% |
201.600 |
15
iunie 2005 |
0 |
12.000.000 |
29 |
0,06% |
237.600 |
15
iulie 2005 |
0 |
12.000.000 |
32 |
0,06% |
216.000 |
15
august 2005 |
2.000.000 |
10.000.000 |
31 |
0,06% |
223.200 |
15
septembrie 2005 |
2.000.000 |
8.000.000 |
31 |
0,06% |
186.000 |
14
octombrie 2005 |
2.000.000 |
6.000.000 |
30 |
0,06% |
139.200 |
15
noiembrie 2005 |
2.000.000 |
4.000.000 |
30 |
0,06% |
115.200 |
15
decembrie 2005 |
2.000.000 |
2.000.000 |
31 |
0,06% |
72.000 |
12
ianuarie 2006 |
2.000.000 |
0 |
31 |
0,06% |
34.800 |
TOTAL: |
12.000.000 |
|
|
|
2.088.000 |
Norme metodologice:
119.1. Dobanda se calculeaza pentru
fiecare zi, incepand cu ziua imediat urmatoare expirarii termenului prevazut la
art. 112 alin. (2) si art. 199 din Codul de procedura fiscala pana la data
stingerii inclusiv a obligatiei de plata prin compensare, restituire sau
rambursare.
123.1. Contractele de ipoteca
si/sau de gaj vor fi incheiate cu respectarea conditiilor de fond si de forma
prevazute de lege
124.1. Daca nu s-a realizat
scopul pentru care s-au solicitat garantiile prevazute la art. 122 si 123 din
Codul de procedura fiscala, organul competent va putea proceda la valorificarea
garantiilor prin modalitatile si procedura prevazute de dispozitiile art. 154
alin. (2) - (7) si ale art. 155 - 167 din acelasi cod, care se aplica in mod
corespunzator.
125.1. Prin masuri asiguratorii se pot
indisponibiliza bunuri si/sau venituri ale debitorului in scopul asigurarii
colectarii creantelor fiscale.
125.2. In conditiile art. 125 alin.
(2) din Codul de procedura fiscala, organele fiscale vor dispune organelor de
executare competente ducerea la indeplinire a masurilor asiguratorii.
125.3. Organul fiscal va dispune
luarea masurilor asiguratorii printr-o decizie motivata, aprobata de conducatorul
acestuia, care va fi comunicata de indata organelor de executare competente
potrivit legii.
125.4. Decizia va cuprinde, pe langa
elementele prevazute la art. 42 alin. (2) din Codul de procedura fiscala, si
urmatoarele mentiuni:
a) nivelul estimat sau stabilit al
creantei fiscale;
b) mentiunea ca prin constituirea unei
garantii la nivelul creantei stabilite sau estimate, dupa caz, masurile
asiguratorii vor fi ridicate; garantiile care se constituie sunt cele prevazute
la art. 123 din Codul de procedura fiscala.
125.5. Decizia va fi intocmita in doua
exemplare, dintre care un exemplar se va comunica organului de executare
coordonator, astfel cum este prevazut la art. 132 alin. (5) din Codul de
procedura fiscala, iar un exemplar se va pastra la organul care a dispus
instituirea masurilor asiguratorii. In cazul in care debitorul are bunuri pe
raza teritoriala a altor organe de executare, organul de executare coordonator
va comunica acestora copii certificate de pe decizie in vederea ducerii la
indeplinire a masurilor asiguratorii. Aceasta prevedere se aplica si in cazul
tertilor popriti.
125.6. Masurile asiguratorii se duc la
indeplinire de indata de catre organele de executare competente potrivit legii,
care vor proceda la indisponibilizarea bunurilor mobile si/sau imobile, precum
si a veniturilor urmaribile, potrivit legii.
125.7. O data cu ducerea la
indeplinire a masurilor asiguratorii organul de executare comunica debitorului
decizia emisa de organul care a dispus instituirea masurilor asiguratorii ori,
dupa caz, copia certificata a actului prin care instanta judecatoreasca sau
alte organe competente au dispus masuri asiguratorii.
125.8. Despre ducerea la indeplinire a
masurilor asiguratorii se va instiinta instanta judecatoreasca, organul fiscal
sau alte organe competente interesate care au dispus aceste masuri.
125.9. In cazul in care, cu
ocazia ducerii la indeplinire a masurilor asiguratorii, se constata ca bunurile
si/sau veniturile debitorului nu sunt suficiente sau lipsesc in totalitate,
organul de executare va incheia un proces-verbal in care se vor consemna cele
constatate, instiintandu-se totodata organul care le-a dispus.
126.1. Masurile asiguratorii
dispuse vor fi ridicate de catre organul de executare competent, in tot sau in
parte, in baza deciziei motivate emise de organul care le-a dispus, care va fi
comunicata tuturor celor carora le-a fost comunicata decizia de dispunere a
masurilor sau celelalte acte de executare in legatura cu acestea.
130.1. Scaderea din evidenta analitica
pe platitori a creantelor fiscale pentru care s-a implinit termenul de
prescriptie a dreptului de a cere executarea silita se va face pe baza unui
proces-verbal de constatare a implinirii termenului de prescriptie, insusit de
seful compartimentului de specialitate, avizat de compartimentul juridic din
cadrul aceluiasi organ fiscal sau din cadrul organului ierarhic superior, dupa
caz, si care va fi supus spre aprobare conducatorului organului fiscal,
impreuna cu dosarul.
130.2. Dosarul trebuie sa
cuprinda toate documentele si informatiile necesare pentru constatarea
implinirii termenului de prescriptie, precum si procesul-verbal de constatare.
136.1. Titlul executoriu se intocmeste
de organul de executare pentru fiecare tip de creanta fiscala reprezentand
impozite, taxe, contributii, alte venituri bugetare, precum si accesoriile
acestora.
136.2. In cazul in care exista
debitori care raspund solidar pentru aceeasi creanta fiscala, organul de
executare competent emite un singur titlu executoriu, facand mentiune despre
numele si prenumele sau denumirea tuturor debitorilor.
136.3. Titlurile executorii se
transmit printr-o adresa, care trebuie sa cuprinda:
a) denumirea completa a emitentului;
b) temeiul legal al transmiterii
titlului executoriu spre executare;
c) numele si prenumele sau denumirea
debitorului;
d) domiciliul sau sediul debitorului;
e) alte elemente de identificare a
acestuia: seria si numarul actului de identitate sau, dupa caz, codul de
identificare fiscala etc.;
f) natura debitului si suma de plata;
g) alte informatii necesare incasarii
creantelor fiscale prin executare silita: bunuri urmaribile, surse de venituri,
depozite bancare etc.
136.4. Atunci cand este cazul,
impreuna cu titlurile executorii se vor transmite si copii certificate de pe
procesele-verbale de ducere la indeplinire a masurilor asiguratorii.
142.1. Documentul prin care se
efectueaza evaluarea se anexeaza la procesul-verbal de sechestru. Organul de executare
va transmite o copie de pe acest document debitorului.
142.2. Organul de executare va
proceda la o noua evaluare in situatii cum sunt: cand se constata modificari
ale preturilor de circulatie pe piata libera a bunurilor, cand valoarea bunului
s-a modificat prin deteriorari sau prin amenajari. Prevederile art. 142 alin.
(1) din Codul de procedura fiscala se aplica in mod corespunzator.
143.1. In cazul in care se constata
implinirea termenului de prescriptie, se va proceda potrivit art. 130 din Codul
de procedura fiscala.
143.2. In cazul prevazut de art. 143
alin. (5) din Codul de procedura fiscala, organele competente sa dispuna
suspendarea popririi pentru creantele fiscale administrate de Ministerul
Finantelor Publice sunt directiile generale ale finantelor publice judetene, a
municipiului Bucuresti si Directia generala de administrare a marilor
contribuabili, dupa caz, cu aprobarea directorului executiv. Pentru creantele
bugetelor locale, competenta de a aproba suspendarea popririi apartine
reprezentantului legal al creditorului local. In cazul creantelor administrate
de organele vamale, cererile de suspendare a executarii silite prin poprire
sunt solutionate de catre directia regionala vamala in a carei raza teritoriala
isi are domiciliul fiscal debitorul si sunt aprobate de conducatorul acesteia.
Pentru creantele bugetului general consolidat, administrate de alte organe sau
institutii, cererile se aproba de catre conducatorul organului sau al
institutiei respective.
143.3. Cererea debitorului de
suspendare a executarii silite se depune la organul de executare in a carui
raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al acestuia si trebuie sa cuprinda:
a) datele de identificare a
debitorului, respectiv denumirea, domiciliul fiscal, codul de identificare
fiscala, precum si alte date necesare;
b) solicitarea expresa a suspendarii
popririi conturilor bancare;
c) precizarea bancilor si a tuturor
conturilor bancare deschise la acestea;
d) indicarea expresa a bunurilor
mobile/imobile libere de orice sarcini, aflate in proprietatea debitorului, in
vederea sechestrarii acestora, precum si orice alte garantii constituite in
formele prevazute la art. 123 din Codul de procedura fiscala, potrivit legii,
de debitor sau de terte persoane in favoarea debitorului, dupa caz;
e) motivele invocate in sustinerea
cererii.
143.4. Cererea va fi insotita de
urmatoarele documente:
a) copii legalizate de pe actele care
atesta dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile si imobile oferite de
debitor drept garantie in vederea sechestrarii;
b) dovada, in original, ca bunurile
oferite drept garantie nu sunt grevate de sarcini, emisa in conditiile legii;
c) cand este cazul, alte documente
care atesta constituirea altor garantii legale de catre debitor sau terte persoane.
In cazul in care garantiile sunt constituite, potrivit legii, de terte
persoane, acestea trebuie sa faca dovada ca nu au obligatii fiscale restante;
d) situatia privind soldurile
conturilor de disponibil si/sau de depozit in lei si in valuta la data
depunerii cererii;
e) copie certificata de pe ultima
balanta de verificare lunara;
f) situatia analitica a creantelor
debitorului;
g) orice alte documente si date
considerate utile pentru solutionarea cererii;
h) declaratie pe propria raspundere
privind cota de participare a debitorului la capitalul social al altor
societati comerciale, capitalul social subscris si cel varsat.
143.5. Cererea debitorului si
documentele anexate se vor transmite de catre organele de executare competente
sa aplice procedura de executare silita organelor competente sa dispuna
suspendarea potrivit pct. 143.2, insotite si de urmatoarele documente:
a) copii certificate de pe actele de
executare silita a debitorului;
b) referatul motivat, intocmit de
organul de executare competent sa aplice procedura de executare silita prin
poprire, impreuna cu propunerile acestuia.
143.6. In baza cererii si a
documentelor prezentate in sustinerea acesteia, organele competente sa dispuna
suspendarea executarii silite prin poprire asupra conturilor bancare pot
dispune aceasta masura in conditiile pct. 143.2, comunicand totodata, in scris,
atat debitorului, organului de executare competent, cat si bancilor la care
debitorul isi are deschise conturile bancare care fac obiectul suspendarii
popririi, proportia in care sumele indisponibilizate sunt supuse masurii de
suspendare a popririi si termenul de valabilitate a masurii aprobate.
De la data primirii comunicarii
bancile vor duce la indeplinire masura de suspendare a popririi, reluand
procedura de executare silita prin poprire dupa expirarea perioadei de
suspendare.
Cu 10 zile inainte de
expirarea termenului de aplicare a suspendarii, organul de executare competent
va comunica bancii reluarea procedurii de executare silita prin poprire in
situatia in care creantele fiscale nu au fost stinse in intregime prin
modalitatile prevazute de lege.
144.1. Cand debitorii detin titluri de
valoare sau alte bunuri mobile necorporale urmaribile, organul de executare
poate proceda la aplicarea masurilor de executare silita prin poprirea
veniturilor rezultate din acestea. In acest caz tertul poprit este societatea
comerciala si/sau autoritatea publica emitenta si/sau intermediara a titlurilor
de valoare respective.
144.2. Daca debitorul are conturi deschise
la mai multe banci sau urmeaza sa incaseze venituri rezultate din titluri de
valoare ori alte bunuri mobile necorporale de la terte persoane juridice pentru
realizarea creantei fiscale, in masura in care este necesar, executarea silita
prin poprire se poate intinde concomitent asupra mai multor conturi bancare ori
asupra mai multor terti popriti.
144.3. Adresa de infiintare a popririi
va cuprinde:
a) denumirea si sediul organului de
executare;
b) numarul si data emiterii;
c) denumirea si sediul sau numele,
prenumele si domiciliul tertului poprit;
d) temeiul legal al executarii silite
prin poprire;
e) datele de identificare a
debitorului;
f) numarul si data titlului
executoriu, precum si organul emitent;
g) natura creantei fiscale;
h) cuantumul creantei fiscale pentru
care s-a infiintat poprirea, cand acesta este mai mic decat cel evidentiat in
titlul executoriu, ca urmare a stingerii partiale a debitului;
i) contul in care urmeaza a se vira
suma retinuta;
j) semnatura si stampila organului de
executare.
144.4. Salariile si alte venituri
periodice realizate din munca, pensiile, precum si alte sume ce se platesc
periodic si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale debitorului
sunt urmaribile in conditiile prevazute de art. 409 din Codul de procedura
civila.
144.5. In cazul in care
debitorul isi schimba locul de munca sau este pensionat, continuarea urmaririi
prin poprire are loc potrivit art. 455 din Codul de procedura civila.
146.1. In cazul bunurilor care au un regim special de circulatie, organele
de executare vor sesiza de indata organele competente potrivit dispozitiilor
art. 3713 alin. 2 din Codul de procedura civila
149.1. Dispozitiile art. 489, 491, 493 si 496 din Codul de procedura civila
sunt aplicabile in mod corespunzator.
Norme metodologice:
150.1. Ori de cate ori este necesar,
administratorul-sechestru este obligat sa prezinte organului de executare
situatia veniturilor si a cheltuielilor facute cu administrarea bunului imobil
sechestrat.
150.2. Atributiile administratorului-sechestru sunt cele stabilite prin
art. 501, 502 si 600 din Codul de procedura civila.
154.1. Pentru valorificarea produselor
accizabile sunt aplicabile dispozitiile art. 137 alin. (2) din Codul de
procedura fiscala.
154.2. In cazul vanzarii in regim de
consignatie, organul de executare va preda bunurile mobile sechestrate unitatii
care se ocupa cu vanzarea in regim de consignatie. Predarea se face pe baza unui
proces-verbal de predare-primire, intocmit in doua exemplare, din care fiecare
parte ia cate un exemplar.
154.3. Procesul-verbal de
predare-primire va cuprinde in mod obligatoriu urmatoarele date:
a) numele si prenumele persoanelor intre
care are loc predarea-primirea bunurilor mobile;
b) datele de identificare a
persoanelor intre care are loc predarea-primirea;
c) denumirea fiecarui bun mobil, cu
descrierea caracteristicilor sale;
d) valoarea fiecarui bun mobil;
e) data si locul predarii-primirii
bunurilor mobile;
f) semnatura executorului fiscal si a
reprezentantului unitatii de vanzare in regim de consignatie.
154.4. Daca in perioada de expunere spre vanzare debitorul achita suma
datorata, organul de executare va comunica de indata unitatii de vanzare in
regim de consignatie sa inceteze vanzarea bunurilor. Bunurile mobile nevandute
vor fi ridicate de catre executorul fiscal pe baza de proces-verbal de
predare-primire.
156.1. Pentru valorificarea bunurilor
prin vanzare directa catre cumparatori, organul de executare va face anuntul
privind vanzarea, prevederile art. 157 alin. (1), (2), (3) si (4) din Codul de
procedura fiscala aplicandu-se in mod corespunzator.
156.2. Vanzarea directa a bunurilor se
face chiar daca se prezinta un singur cumparator.
156.3. La vanzarea directa, organul de
executare va intocmi un proces-verbal, care constituie titlu de proprietate si
care cuprinde pe langa elementele prevazute la art. 42 alin. (2) din Codul de
procedura fiscala si urmatoarele:
a) numarul dosarului de executare
silita;
b) titlul executoriu in temeiul caruia
se face executarea silita;
c) numele si domiciliul sau, dupa caz,
denumirea si sediul cumparatorului;
d) codul de identificare fiscala a
debitorului si al cumparatorului;
e) pretul la care s-a vandut bunul si
taxa pe valoarea adaugata, daca este cazul;
f) datele de identificare a bunului;
g) mentiunea ca acest document
constituie titlu de proprietate si ca poate fi inscris in cartea funciara;
h) semnatura cumparatorului sau a
reprezentantului sau legal, dupa caz.
156.4. Cumparatorul va efectua plata pretului convenit in contul bugetar
indicat de organul de executare, in termenul prevazut de art. 159 alin. (1) din
Codul de procedura fiscala. Un exemplar al procesului-verbal se elibereaza
cumparatorului a doua zi dupa creditarea contului indicat de organul de
executare.
157.1. In ziua tinerii licitatiei
pentru vanzarea bunurilor, executorul fiscal va merge la locul unde se afla
bunurile, va ridica, daca este cazul, sigiliul si va primi de la custode ori de
la administratorul-sechestru, dupa caz, bunurile, verificand starea si numarul
acestora conform procesului-verbal de sechestru.
157.2. Ofertele de cumparare pot fi
depuse direct sau transmise prin posta. Nu se admit oferte telefonice,
telegrafice, transmise prin telex sau telefax.
157.3. Persoanele inscrise la
licitatie se pot prezenta si prin mandatari care trebuie sa isi justifice
calitatea prin procura speciala autentica. Debitorul nu va putea licita nici
personal, nici prin persoana interpusa.
157.4. In cazul platii taxei de
participare la licitatie prin decontare bancara sau prin mandat postal,
executorul fiscal va verifica, la data tinerii licitatiei, creditarea contului
curent general al Trezoreriei Statului indicat de organul de executare pentru
virarea acesteia.
157.5. In situatia in care plata taxei de participare la licitatie se
efectueaza in numerar, dovada platii acesteia o constituie documentul eliberat
de unitatea teritoriala a Trezoreriei Statului.
163.1. Cererea debitorului va fi
depusa in scris la organul de executare competent si va cuprinde in mod
obligatoriu date referitoare la:
a) denumirea si sediul debitorului;
b) codul de identificare fiscala, precum
si alte date de identificare a debitorului;
c) structura capitalului social, a
asociatilor ori a actionariatului, dupa caz;
d) volumul si natura creantelor
fiscale;
e) bunurile imobile supuse executarii
silite, pentru care se solicita trecerea in proprietatea publica a statului,
denumirea, datele de identificare a acestora, precum si o scurta descriere;
f) mentiunea cu privire la actele
doveditoare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile respective;
g) titlul executoriu in temeiul caruia
este urmarit prin executare silita bunul imobil in cauza;
h) mentiunea debitorului ca bunurile
imobile nu sunt grevate de drepturi reale si de alte sarcini si ca nu fac
obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietatii, cu precizarea
documentelor doveditoare;
i) valoarea de inventar a bunurilor
imobile supuse executarii silite, evidentiata in contabilitate, reevaluata in
conformitate cu reglementarile legale in vigoare;
j) acordul expres al debitorului
privind pretul de evaluare a bunurilor imobile supuse executarii silite,
stabilit potrivit art. 142 din Codul de procedura fiscala;
k) acceptul debitorului cu privire la
compensarea diferentei, potrivit legii, in cazul in care valoarea bunului
imobil este mai mare decat creanta fiscala pentru care s-a pornit executarea
silita;
l) semnatura reprezentantului legal al
debitorului persoana juridica, precum si stampila acestuia.
163.2. La cerere se anexeaza:
a) copii legalizate de pe actele care
atesta dreptul de proprietate al debitorului asupra bunurilor imobile pentru
care acesta solicita trecerea in proprietatea publica a statului;
b) extras de carte funciara, in
original, emis la data depunerii cererii, din care sa rezulte ca bunul imobil
nu este grevat de sarcini;
c) declaratie pe propria raspundere
din care sa rezulte ca bunurile imobile nu fac obiectul unor cereri privind
retrocedarea proprietatii sau al altor litigii;
d) copii de pe fisa mijlocului fix;
e) alte acte necesare, potrivit legii,
in sustinerea cererii.
163.3. Partile stabilesc de comun acord
valoarea la care se va realiza darea in plata, intocmindu-se in acest sens un
inscris. La stabilirea acestei valori se poate avea in vedere valoarea de
inventar a bunului imobil, precum si pretul de piata al acestuia. Prevederile
art. 53 din Codul de procedura fiscala sunt aplicabile.
163.4. La data intocmirii procesului-verbal pentru trecerea in proprietatea
publica a statului a bunului imobil supus executarii silite, organul de
executare va actualiza nivelul dobanzii aferente creantelor fiscale inscrise in
titlul executoriu sau in titlurile executorii in baza carora s-a inceput
executarea silita, precum si nivelul cheltuielilor de executare pana la aceasta
data, cu aplicarea art. 3712 alin. 3 din Codul de procedura civila
164.1. Cheltuielile de executare
silita a creantelor fiscale reprezinta totalitatea cheltuielilor necesare
efectuarii procedurii de executare silita, reprezentand plati ale unor
servicii, cum ar fi:
a) sumele reprezentand cheltuieli pentru
comunicarea somatiei si a celorlalte acte procedurale;
b) sumele reprezentand cheltuieli de
evaluare a bunurilor supuse executarii;
c) sumele reprezentand alte cheltuieli
privind sechestrarea, ridicarea, manipularea, transportul, depozitarea, conservarea,
precum si culegerea fructelor etc., dupa caz;
d) sumele reprezentand cheltuieli
efectuate pentru administrarea bunurilor imobile;
e) remuneratia custodelui sau a
administratorului-sechestru;
f) sumele reprezentand cheltuieli
efectuate cu organizarea licitatiei;
g) alte cheltuieli necesare
indeplinirii procedurii de executare silita a creantelor fiscale.
165.1. Potrivit titlului VI
din Codul fiscal, taxa pe valoarea adaugata aferenta bunurilor valorificate se
stabileste si se achita in conditiile prevazute de Codul fiscal cu privire la
taxa pe valoarea adaugata
167.1. Cand s-a aprobat plata
in rate a pretului bunului imobil valorificat, eliberarea sau distribuirea
sumelor se va face pentru fiecare plata efectuata.
171.1. Pentru creantele
fiscale pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate a debitorului,
organele de executare sunt obligate sa urmareasca situatia debitorilor pe toata
perioada, pana la implinirea termenului de prescriptie a dreptului de a cere
executarea silita, inclusiv pe perioada in care cursul acesteia este suspendat
sau intrerupt. Verificarea situatiei debitorului se va face cel putin o data pe
an, repetandu-se, cand este necesar, investigatiile prevazute de lege.
175.1. In contestatiile care au ca
obiect sume se va specifica cuantumul sumei totale contestate, individualizata
pe categorii de impozite, taxe, datorie vamala, contributii, precum si
accesorii ale acestora. In situatia in care se constata nerespectarea acestei
obligatii, organele fiscale de solutionare competente vor pune in vedere
contestatorului, printr-o adresa, sa precizeze, in termen de 5 zile de la
comunicarea acesteia, cuantumul sumei contestate, individualizata.
175.2. In situatia in care
contestatia este formulata printr-un imputernicit al contestatorului, organele
de solutionare competente vor verifica imputernicirea, care trebuie sa poarte
semnatura si stampila persoanei juridice contestatoare, dupa caz.
178.1. Prin organe de solutionare
competente constituite la nivelul directiilor generale unde contestatorii au
domiciliul fiscal se intelege serviciile/birourile de solutionare a
contestatiilor din cadrul directiilor generale ale finantelor publice judetene,
respectiv a municipiului Bucuresti, sau, dupa caz, Directia generala de
administrare a marilor contribuabili, pentru marii contribuabili care sunt
administrati de aceasta.
178.2. Prin organe de
solutionare competente constituite la nivel central se intelege Directia
generala de solutionare a contestatiilor din cadrul Agentiei Nationale de
Administrare Fiscala.
179.1. In solutionarea
contestatiei organele de solutionare competente ale Agentiei Nationale de
Administrare Fiscala se pronunta prin decizie, iar cele ale autoritatilor
administratiei publice locale se pronunta prin dispozitie
182.1. In temeiul art. 182
alin. (4) din Codul de procedura fiscala, contestatorul, intervenientii si/sau
imputernicitii acestora, in fata organelor de solutionare a contestatiilor, se
pot folosi de orice probe noi relevante, chiar daca acestea anterior nu au fost
cercetate de organele de inspectie fiscala.
207.1. Reglementarile
metodologice aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice, emise
potrivit ordonantelor si ordonantelor de urgenta prevazute la art. 208 din
Codul de procedura fiscala, raman aplicabile pana la data intrarii in vigoare a
noilor ordine ale ministrului finantelor publice, respectiv a noilor ordine ale
presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in masura in care
dispozitiile acestora nu contravin prevederilor Codului de procedura fiscala si
ale prezentelor norme metodologice