(1) Prezentul cod reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.

(2) Prezentul cod se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale, precum şi pentru administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.

(3) Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu:

a) înregistrarea fiscală;

b) declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;

c) soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.

Art. 2 Raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative

(1) Administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute la art. 1, se îndeplineşte potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, ale Codului fiscal, precum şi ale altor reglementări date în aplicarea acestora.

(2) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.

(3) Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.

(4) Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanțelor datorate bugetului general consolidat rezultate din raporturi juridice contractuale, cu excepția redevențelor miniere și a redevențelor petroliere.

Art. 3 Modificarea şi completarea Codului de procedură fiscală

(1) Prezentul cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.

(2) Orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.

Art. 4 *** Abrogat

CAP. 2 Principii generale de conduită în administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat

Art. 5 Aplicarea unitară a legislaţiei

(1) Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Norme metodologice

(2) Comisia fiscală centrală constituită potrivit art. 6 din Codul fiscal are responsabilităţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod, a legislaţiei subsecvente acestuia, precum şi a legislaţiei care intră în sfera de aplicare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Art. 6 Exercitarea dreptului de apreciere

Organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.

Norme metodologice

Art. 7 Rolul activ

(1) Organul fiscal înştiinţează contribuabilul asupra drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin în desfăşurarea procedurii potrivit legii fiscale.

(2) Organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului. În analiza efectuată organul fiscal va identifica şi va avea în vedere toate circumstanţele edificatoare ale fiecărui caz.

(3) Organul fiscal are obligaţia să examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum şi să îndrume contribuabilii pentru depunerea declaraţiilor şi a altor documente, pentru corectarea declaraţiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul.

(4) Organul fiscal decide asupra felului şi volumului examinărilor, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte şi de limitele prevăzute de lege.

(5) Organul fiscal îndrumă contribuabilul în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din iniţiativa organului fiscal.

Norme metodologice

Art. 8 Limba oficială în administraţia fiscală

(1) Limba oficială în administraţia fiscală este limba română.

(2) Dacă la organele fiscale se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, organele fiscale vor solicita ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română certificate de traducători autorizaţi.

(3) Dispoziţiile legale cu privire la folosirea limbii minorităţilor naţionale se aplică în mod corespunzător.

Norme metodologice

Art. 9 Dreptul de a fi ascultat

(1) Înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei.

(2) Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când:

a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;

b) situaţia de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanţelor fiscale;

c) se acceptă informaţiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere;

d) urmează să se ia măsuri de executare silită.

Art. 10 Obligaţia de cooperare

(1) Contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realităţii, şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.

(2) Contribuabilul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităţilor juridice şi efective ce îi stau la dispoziţie.

Art. 11 Secretul fiscal

(1) Funcţionarii publici din cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care nu mai deţin această calitate, sunt obligaţi, în condiţiile legii, să păstreze secretul asupra informaţiilor pe care le deţin ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.

(2) Informaţiile referitoare la impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat pot fi transmise numai:

a) autorităţilor publice, în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege;

b) autorităţilor fiscale ale altor ţări, în condiţii de reciprocitate în baza unor convenţii;

c) autorităţilor judiciare competente, potrivit legii;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

(3) Autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informaţiilor primite.

(3^1) Este permisă transmiterea informațiilor de natura celor prevăzute la alin. (1), inclusiv pentru perioada în care a avut calitatea de contribuabil:

a) contribuabilului însuși;

b) succesorilor acestuia.

(3^2) În scopul aplicării prevederilor alin. (2) lit. a), autoritățile publice pot încheia protocoale privind schimbul de informații.

(4) Este permisă transmiterea de informaţii cu caracter fiscal în alte situaţii decât cele prevăzute la alin. (2), în condiţiile în care se asigură că din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice sau juridice.

(4^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), cazurile de nerespectare a legislaţiei financiar-fiscale pot fi făcute publice prin mass-media.

(5) Nerespectarea obligaţiei de păstrare a secretului fiscal atrage răspunderea potrivit legii.

Norme metodologice

Art. 12 Buna-credinţă

Relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii.

CAP. 3 Aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale

Art. 13 Interpretarea legii

Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului aşa cum este exprimată în lege.

Art. 14 Criteriile economice

(1) Veniturile, alte beneficii şi valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent dacă sunt obţinute din activităţi ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale.

(2) Situațiile de fapt relevante din punct de vedere fiscal se apreciază de organul fiscal după conținutul lor economic.

Art. 15 Eludarea legislaţiei fiscale

(1) În cazul în care, eludându-se scopul legii fiscale, obligaţia fiscală nu a fost stabilită ori nu a fost raportată la baza de impunere reală, obligaţia datorată şi, respectiv, creanţa fiscală corelativă sunt cele legal determinate.

(2) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 23.

CAP. 4 Raportul juridic fiscal

Art. 16 Conţinutul raportului de drept procedural fiscal

Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul de drept material fiscal.

Art. 17 Subiectele raportului juridic fiscal

(1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, definite potrivit Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.

(2) Contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii.

(3) Statul este reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate cu personalitate juridică.

(4) Unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective.

(5) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.

Art. 18 Împuterniciţii

(1) În relaţiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz. Desemnarea unui împuternicit nu îl împiedică pe contribuabil să îşi îndeplinească personal obligaţiile fiscale, chiar dacă nu a procedat la revocarea împuternicirii potrivit alin. (2).

(2) Împuternicitul este obligat să depună la organul fiscal actul de împuternicire, în original sau în copie legalizată. Revocarea împuternicirii operează faţă de organul fiscal de la data depunerii actului de revocare.

(3) În cazul reprezentării contribuabililor în relaţiile cu organele fiscale prin avocat, forma şi conţinutul împuternicirii sunt cele prevăzute de dispoziţiile legale privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

(4) Contribuabilul fără domiciliu fiscal în România, care are obligaţia de a depune declaraţii la organele fiscale, trebuie să desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care să îndeplinească, în numele şi din averea contribuabilului, obligaţiile acestuia din urmă faţă de organul fiscal.

(5) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile şi reprezentanţilor fiscali desemnaţi potrivit Codului fiscal, dacă legea nu prevede altfel.

Norme metodologice

Art. 19 Numirea curatorului fiscal

(1) Dacă nu există un împuternicit potrivit art. 18, organul fiscal, în condiţiile legii, va solicita instanţei judecătoreşti competente numirea unui curator fiscal pentru contribuabilul absent, al cărui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii, unei infirmităţi, bătrâneţii sau unui handicap de orice fel, nu poate să îşi exercite şi să îşi îndeplinească personal drepturile şi obligaţiile ce îi revin potrivit legii.

(2) Pentru activitatea sa curatorul fiscal va fi remunerat potrivit hotărârii judecătoreşti, toate cheltuielile legate de această reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.

Art. 20 Obligaţiile reprezentanţilor legali

(1) Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele şi din averea acestora.

(2) În cazul în care, din orice motiv, obligaţiile fiscale ale asocierilor fără personalitate juridică nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociaţii răspund solidar pentru îndeplinirea acestora.

TITLUL II Dispoziţii generale privind raportul de drept material fiscal

CAP. 1 Dispoziţii generale

NOTĂ: Reproducem prevederile art. 7 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2009, cu modificările ulterioare.

"(2) Prin excepţie de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada de valabilitate a amânării la plată contribuabilii datorează dobânzi. Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi a perioadei de amânare la plată, începând cu data emiterii deciziei şi până la:

a) data la care se împlineşte termenul de amânare; sau, după caz

b) data la care încetează valabilitatea înlesnirii conform art. 5.

(3) În situaţia în care la împlinirea termenului stabilit pentru plata obligaţiilor fiscale amânate contribuabilul nu îşi achită aceste obligaţii, va datora majorări de întârziere conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe întreaga perioadă de amânare."

Art. 21 Creanţele fiscale

(1) Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.

(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale;

b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii.

(3) În cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptăţit să solicite stingerea obligaţiei fiscale de către cel îndatorat să execute acea obligaţie în locul debitorului.

(4) În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Art. 22 Obligaţiile fiscale

Prin obligaţii fiscale, în sensul prezentului cod, se înţelege:

a) obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;

b) obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;

c) obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;

d) obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii;

e) obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă;

f) orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

Art. 23 Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale

(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.

(2) Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată.

Art. 24 Stingerea creanţelor fiscale

Creanţele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.

Art. 25 Creditorii şi debitorii

(1) În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanţă fiscală prevăzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaţia corelativă de plată a acestor drepturi.

(2) În cazul în care obligaţia de plată nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în condiţiile legii, următorii:

a) moştenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;

b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz;

c) persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;

d) persoana care îşi asumă obligaţia de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată;

e) persoana juridică, pentru obligaţiile fiscale datorate de sediile secundare ale acesteia;

f) alte persoane, în condiţiile legii.

Art. 26 Plătitorul

(1) Plătitor al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care în numele debitorului, conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume datorate bugetului general consolidat.

(2) Pentru contribuabilii care au sedii secundare, plătitor de obligații fiscale este contribuabilul, cu excepția impozitului pe venitul din salarii, pentru care plătitor de impozit este sediul secundar obligat, potrivit legii, să se înregistreze fiscal ca plătitor de salarii și de venituri asimilate salariilor.

(3) Contribuabilii prevăzuți la alin. (2) au obligația de a declara, în numele sediilor secundare înregistrate fiscal,impozitul pe venitul din salarii datorat, potrivit legii, de acestea.

Art. 27 Răspunderea solidară

(1) Răspund solidar cu debitorul urmãtoarele persoane:

a) asociaţii din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligaţiile fiscale datorate de acestea, în condiţiile prevăzute la art. 20, alături de reprezentanţii legali care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea obligaţiilor fiscale la scadenţă;

b) terţii popriţi, în situaţiile prevăzute la art. 149 alin. (9), (10), (12) şi (15), în limita sumelor sustrase indisponibilizării.

(2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului;

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu reacredinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la

scadenţă a obligaţiilor fiscale;

e) administratorii sau orice alte persoane care, cu reacredinţă, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.

(3) Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului;

b) are sau a avut raporturi comerciale contractuale cu clienţii şi/sau cu furnizorii, alţii decât cei de utilităţi, care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul în proporţie de cel puţin jumătate din totalul valoric al tranzacţiilor;

c) are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului.

(4) În înţelesul alin. (3), termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) control — majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaţilor unei societăţi comerciale ori a unei asociaţii sau fundaţii, fie în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale ori consiliul director al unei asociaţii sau fundaţii;

b) control indirect — activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane.

Art. 28 Dispoziţii speciale privind stabilirea răspunderii

(1) Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 27 se va stabili potrivit dispoziţiilor prezentului articol.

(2) În scopul prevăzut la alin. (1) organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arătate motivele de fapt şi de drept pentru care este angajată răspunderea persoanei în cauză. Decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal.

(3) Decizia aprobată potrivit alin. (2) constituie titlu de creanţă privind obligaţia la plată a persoanei răspunzătoare potrivit art. 27 şi va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi următoarele:

a) codul de identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligaţiei debitorului principal, precum şi orice alte date de identificare;

b) numele şi prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscală; domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare;

c) cuantumul şi natura sumelor datorate;

d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului principal;

e) temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii.

(4) Răspunderea va fi stabilită atât pentru obligaţia fiscală principală, cât şi pentru accesoriile acesteia.

(5) Titlul de creanță prevăzut la alin. (3) se comunică persoanei obligate la plată. Dispozițiile art. 111 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător .

(6) Titlul de creanţă comunicat potrivit alin. (5) poate fi atacat în condiţiile legii.

Art. 29 Drepturile şi obligaţiile succesorilor

(1) Drepturile şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în condiţiile dreptului comun.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligaţiei de plată a sumelor ce reprezintă amenzi aplicate, potrivit legii, debitorului persoană fizică.

Art. 30 Dispoziţii privind cesiunea creanţelor fiscale ale contribuabililor

(1) Creanţele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum şi sumele afectate garantării executării unei obligaţii fiscale pot fi cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii.

(2) Cesiunea produce efecte faţă de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificată.

(3) Desfiinţarea cesiunii sau constatarea nulităţii acesteia ulterior stingerii obligaţiei fiscale nu este opozabilă organului fiscal.

Norme metodologice

CAP. 2 Domiciliul fiscal

Art. 31 Domiciliul fiscal

(1) În cazul creanţelor fiscale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se înţelege:

a) pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu;

b) pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală;

c) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;

d) pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, sediul acestora sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală.

(2) Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înţelege adresa locuinţei pe care o persoană o foloseşte în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de scurtă durată nefiind luate în considerare. Dacă şederea are un scop exclusiv de vizită, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemănătoare şi nu depăşeşte perioada unui an, nu se consideră adresa unde locuiesc efectiv.

(3) În situaţia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. c) şi d), domiciliul fiscal este locul în care se află majoritatea activelor.

(4) În cazul celorlalte creanţe fiscale ale bugetului general consolidat, prin domiciliu fiscal se înţelege domiciliul reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat potrivit legii.

Norme metodologice

TITLUL III Dispoziţii procedurale generale

CAP. 1 Competenţa organului fiscal

Art. 32 Competenţa generală

(1) Organele fiscale au competenţă generală privind administrarea creanţelor fiscale, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.

(2) În cazul impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili altă competență specială de administrare.

(3) Impozitele, taxele şi alte sume care se datorează, potrivit legii, în vamă sunt administrate de către organele vamale.

Norme metodologice

(4) Asistenţa şi îndrumarea contribuabililor privind aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se realizează de către aceasta şi de unităţile sale subordonate, conform procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Art. 33 Competenţa teritorială

(1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenţa revine acelui organ fiscal, judeţean, local sau al municipiului Bucureşti, stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor şi contribuţiilor realizate prin stopaj la sursă, în condiţiile legii.

(2) În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii permanente, competenţa revine organului fiscal pe a cărui rază teritorială se află situat fiecare sediu permanent. În cazul în care activitatea unui sediu permanent se desfăşoară pe raza teritorială a mai multor organe fiscale, competenţa revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială începe activitatea acelui sediu permanent.

(3) Pentru administrarea de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a creanţelor fiscale datorate de marii contribuabili, inclusiv de sediile secundare ale acestora, competenţa poate fi stabilită în sarcina altor organe fiscale decât cele prevăzute la alin. (1), prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Art. 34 Competenţa în cazul sediilor secundare

(1) În cazul sediilor secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, competența teritorială pentru administrarea impozitului pe venitul din salarii datorat de acestea revine organului fiscal competent pentru administrarea obligațiilor datorate de contribuabilul care le-a înființat.

(2) Competența pentru înregistrarea fiscală a sediilor secundare ca plătitoare de salarii și venituri asimilate salariilor, potrivit legii, revine organului fiscal în a cărui rază teritorială se află situate acestea.

Norme metodologice

Art. 35 Competenţa teritorială a compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale

Compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt competente pentruadministrarea impozitelor, taxelor și altor sume datorate bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor.

Art. 36 Competenţa specială

(1) În situaţia în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenţa teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi pentru luarea de urgenţă a măsurilor legale ce se impun în cazurile de dispariţie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum şi în caz de executare silită.

(3) Pentru administrarea de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a creanţelor datorate de contribuabilii nerezidenţi, care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, competenţa revine organului fiscal stabilit prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Norme metodologice

Art. 37 Conflictul de competenţă

(1) Există conflict de competenţă când două sau mai multe organe fiscale se declară deopotrivă competente sau necompetente. În acest caz organul fiscal care s-a învestit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura în derulare şi va solicita organului ierarhic superior comun să hotărască asupra conflictului.

(2) În situaţia în care organele fiscale între care apare conflictul de competenţă nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, conflictul de competenţă ivit se soluţionează de către Comisia fiscală centrală din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.

(3) În cazul bugetelor locale, Comisia fiscală centrală se completează cu câte un reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Municipiilor din România, Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, precum şi al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

Norme metodologice

(4) Organul competent să soluționeze conflictul de competență va hotărî de îndată asupra conflictului, iar soluția adoptată va fi comunicată organelor fiscale aflate în conflict, pentru a fi dusă la îndeplinire, cu informarea, după caz, a persoanelor interesate.

Art. 38 Acord asupra competenţei

Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor prezentului cod, deţine competenţa teritorială, precum şi al contribuabilului în cauză, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia.

Art. 38^1 Schimbarea competenţei

(1) În cazul în care se schimbă domiciliul fiscal, potrivit legii,competența teritorială trece la noul organ fiscal de la dataschimbării domiciliului fiscal.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător șicontribuabililor mari și mijlocii, definiți potrivit legii, în cazul încare se modifică această calitate.

(3) În situația în care se află în curs de derulare o procedurăfiscală, cu excepția procedurii de executare silită, organul fiscalcare a început procedura este competent să o finalizeze.

Art. 39 Conflictul de interese

Funcţionarul public din cadrul organului fiscal implicat într-o procedură de administrare se află în conflict de interese, dacă:

a) în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil, este soţ/soţie al/a contribuabilului, este rudă până la gradul al treilea inclusiv a contribuabilului, este reprezentant sau împuternicit al contribuabilului;

b) în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct;

c) există un conflict între el, soţul/soţia, rudele sale până la gradul al treilea inclusiv şi una dintre părţi sau soţul/soţia, rudele părţii până la gradul al treilea inclusiv;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

Art. 40 Abţinerea şi recuzarea

(1) Funcţionarul public care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 39 este obligat să înştiinţeze conducătorul organului fiscal şi să se abţină de la îndeplinirea procedurii.

(2) În cazul în care conflictul de interese se referă la conducătorul organului fiscal, acesta este obligat să înştiinţeze organul ierarhic superior.

(3) Abţinerea se propune de funcţionarul public şi se decide de îndată de conducătorul organului fiscal sau de organul ierarhic superior.

(4) Contribuabilul implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea funcţionarului public aflat în conflict de interese.

(5) Recuzarea funcţionarului public se decide de îndată de către conducătorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior. Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă. Cererea de recuzare nu suspendă procedura de administrare în derulare.

CAP. 2 Actele emise de organele fiscale

Art. 41 Noţiunea de act administrativ fiscal

În înţelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.

Art. 42 Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans

(1) Soluția fiscală individuală anticipată este actul administrativ emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală în vederea soluționării unei cereri a contribuabilului referitoare la reglementarea unor situații fiscale de fapt viitoare. Situația fiscală de fapt viitoare se apreciază în funcție de data depunerii cererii.

(2) Acordul de preţ în avans este actul administrativ emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului, referitoare la stabilirea condiţiilor şi modalităţilor în care urmează să fie determinate, pe parcursul unei perioade fixe, preţurile de transfer, în cazul tranzacţiilor efectuate între persoane afiliate, astfel cum sunt definite în Codul fiscal.

(3) Soluţia fiscală individuală anticipată sau acordul de preţ în avans se comunică numai contribuabilului căruia îi sunt destinate.

(4) Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans sunt opozabile şi obligatorii faţă de organele fiscale, numai dacă termenii şi condiţiile acestora au fost respectate de contribuabil.

(5) Prin cerere contribuabilul propune conţinutul soluţiei fiscale individuale anticipate sau al acordului de preţ în avans, după caz.

(6) În soluţionarea cererii contribuabilului se emite soluţia fiscală individuală anticipată sau acordul de preţ în avans. În situaţia în care contribuabilul nu este de acord cu soluţia fiscală individuală anticipată sau cu acordul de preţ în avans emis, va transmite, în termen de 15 zile de la comunicare, o notificare la organul fiscal emitent. Soluţia fiscală individuală anticipată sau acordul de preţ în avans pentru care contribuabilul a transmis o notificare organului fiscal emitent nu produce niciun efect juridic.

(7) Contribuabilul, titular al unui acord de preţ în avans, are obligaţia de a depune anual la organul emitent al acordului un raport privind modul de realizare a termenilor şi condiţiilor acordului în anul de raportare. Raportul se depune până la termenul prevăzut de lege pentru depunerea situaţiilor financiare anuale.

(8) Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans nu mai sunt valabile dacă prevederile legale de drept material fiscal în baza cărora a fost luată decizia se modifică.

(9) Pentru emiterea unei soluţii fiscale individuale anticipate, precum şi pentru emiterea sau modificarea unui acord de preţ în avans, emitentul încasează tarife care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(10) Contribuabilul solicitant are dreptul la restituirea tarifului achitat în cazul în care organul fiscal competent respinge emiterea/modificarea soluţiei fiscale individuale anticipate sau a acordului de preţ în avans ori se întrerupe procedura de emitere, în condiţiile aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(11) Termenul pentru emiterea unui acord de preț în avans este de 12 luni în cazul unui acord unilateral, respectiv de 18 luni în cazul unui acord bilateral sau multilateral, după caz. Termenul pentru emiterea soluției fiscale individuale anticipate este de până la 3 luni. Dispoziţiile art. 70 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(12) Procedura referitoare la emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate şi a acordului de preţ în avans va fi aprobată prin hotărâre a Guvernului.

Art. 43 Conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă.

(2) Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;

c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;

d) obiectul actului administrativ fiscal;

e) motivele de fapt;

f) temeiul de drept;

g) numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;

h) ştampila organului fiscal emitent;

i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia;

j) menţiuni privind audierea contribuabilului.

(3) Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie.

(4) Prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condiţiile alin. (3).

Norme metodologice

Art. 44 Comunicarea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care şi-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(2^1) În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă prin modalitatea prevăzută la alin. (2), actul administrativ fiscal se comunică utilizând cel puțin unul dintre următoarele mijloace:

a) prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/împuternicitului la sediul organului fiscal, dacă se asigură primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal;

b) prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia.

(2^2) În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă potrivit alin. (2^1), aceasta se realizează prinpublicitate.

(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.

(4) Dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.

Norme metodologice

Art. 45 Opozabilitatea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

(2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici unefect juridic.

Art. 46 Nulitatea actului administrativ fiscal

Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.

Norme metodologice

Art. 47 Desfiinţarea sau modificarea actelor administrative fiscale

(1) Actul administrativ fiscal poate fi modificat, anulat sau desființat în condițiile prezentului cod.

(2) Anularea ori desființarea totală sau parțială, cu titlu irevocabil, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale principale atrage anularea, desființarea ori modificarea atât a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale individualizate în actele administrative fiscale anulate ori desființate, cât și a actelor administrative fiscale subsecvente emise în baza actelor administrative fiscale anulate sau desființate, chiar dacă actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare. În acest caz, organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea contribuabilului, va emite un nou act administrativ fiscal, prin care va desființa sau modifica în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente.

(3) Se anulează ori se desființează, total sau parțial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat sau nu căi de atac, actele administrative fiscale prin care s-au stabilit, în mod eronat, creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale prin orice modalitate.

Norme metodologice

Art. 48 Îndreptarea erorilor materiale din actele administrative fiscale

(1) Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică actelor administrative fiscale pentru care s-au exercitat căile de atac prevăzute de lege, iar soluția este definitivă.

(3) Prin erori materiale, în sensul prezentului articol, se înțelege orice greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite din actele administrative fiscale, cu excepția acelora care atrag nulitatea actului administrativ fiscal, potrivit legii, sau care privesc fondul actului administrativ fiscal.

(4) În cazul în care după comunicarea actului administrativ fiscal organul fiscal constată, din oficiu, că există erori materiale în cuprinsul său, acesta comunică contribuabilului un act de îndreptare a erorii materiale.

(5) În situația în care îndreptarea erorii materiale este solicitată de contribuabil, organul fiscal procedează astfel:

a) dacă cererea de îndreptare a erorii materiale este întemeiată, emite și comunică contribuabilului actul de îndreptare a erorii materiale;

b) dacă cererea de îndreptare a erorii materiale nu este întemeiată, respinge cererea printr-o decizie ce se comunică contribuabilului.

(6) Actul de îndreptare a erorii materiale și decizia de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale urmează regimul juridic al actului inițial și pot fi contestate în condițiile legii în care putea fi contestat actul inițial.

Art. 48^1 Prevederi aplicabile actelor de executare și altor acte emise de organele fiscale

Dispozițiile art. 44, 45 și 48 se aplică în mod corespunzător și actelor de executare și altor acte emise de organele fiscale, cu excepția cazului în care prin lege se prevede altfel.

CAP. 3 Administrarea şi aprecierea probelor

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale

Art. 49 Mijloace de probă

(1) Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la:

a) solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabililor şi a altor persoane;

b) solicitarea de expertize;

c) folosirea înscrisurilor;

d) efectuarea de cercetări la faţa locului.

(2) Probele administrate vor fi coroborate şi apreciate ţinându-se seama de forţa lor doveditoare recunoscută de lege.

Norme metodologice

Art. 50 Dreptul organului fiscal de a solicita prezenţa contribuabilului la sediul său

(1) Organul fiscal poate solicita prezenţa contribuabilului la sediul său pentru a da informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei sale fiscale reale. Odată cu această solicitare, când este cazul, organul fiscal va indica şi documentele pe care contribuabilul este obligat să le prezinte.

(2) Solicitarea se face în scris și cuprinde în mod obligatoriu:

a) data, ora și locul la care contribuabilul este obligat să se prezinte;

b) baza legală a solicitării;

c) scopul solicitării;

d) documentele pe care contribuabilul este obligat să le prezinte.

Art. 51 Comunicarea informaţiilor între organele fiscale

Dacă într-o procedură fiscală se constată fapte care prezintă importanţă pentru alte raporturi juridice fiscale, organele fiscale îşi vor comunica reciproc informaţiile deţinute.

SECŢIUNEA a 2-a

Informaţii şi expertize

Art. 52 Obligaţia de a furniza informaţii

(1) Contribuabilul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligaţia de a furniza organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite informaţii şi altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice. Informaţiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de probă.

(2) Cererea de furnizare a informaţiilor se formulează în scris şi va specifica natura informaţiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale şi documentele care susţin informaţiile furnizate.

(3) Declaraţia persoanelor obligate potrivit alin. (1) să furnizeze informaţii va fi, după caz, prezentată sau consemnată în scris.

(4) În situaţia în care persoana obligată să furnizeze informaţia în scris este, din motive independente de voinţa sa, în imposibilitate de a scrie, organul fiscal întocmeşte un proces-verbal.

Art. 53 Furnizarea periodică de informaţii

(1) Contribuabilii sunt obligaţi să furnizeze periodic organelor fiscale informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.

(2) Furnizarea informaţiilor prevăzute la alin. (1) se face prin completarea unei declaraţii pe proprie răspundere.

(3) Natura informaţiilor, periodicitatea, precum şi modelul declaraţiilor se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Norme metodologice

Art. 54 Obligaţia băncilor de a furniza informaţii

(1) Băncile sunt obligate să comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, forma juridică pe care aceştia o au şi domiciliul sau sediul acestora. Comunicarea se va face bilunar, cu referire la conturile deschise sau închise în perioada anterioară acesteia şi va fi adresată Ministerului Economiei şi Finanţelor.

(2) Ministerul Economiei şi Finanţelor împreună cu Banca Naţională a României vor elabora proceduri privind transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1).

(3) Ministerul Economiei şi Finanţelor, la cererea justificată a autorităţilor publice centrale şi locale, va transmite informaţiile deţinute în baza alin. (1), în scopul îndeplinirii de către aceste autorităţi a atribuţiilor prevăzute de lege.

(4) Instituţiile de credit au obligaţia ca, la solicitarea organelor fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, să comunice toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul de semnătură, precum şi dacă debitorul are sau nu închiriate casete de valori. Solicitarea se face pentru fiecare titular în parte. Prin excepţie de la prevederile art. 11 alin. (2), informaţiile astfel obţinute vor fi utilizate doar în scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Norme metodologice

Art. 55 Expertiza

(1) Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal are dreptul să apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat să comunice contribuabilului numele expertului.

(2) Contribuabilul poate să numească un expert pe cheltuiala proprie.

(3) Experţii au obligaţia să păstreze secretul fiscal asupra datelor şi informaţiilor pe care le dobândesc.

(4) Expertiza se întocmeşte în scris.

(5) Onorariile stabilite pentru expertizele prevăzute de prezentul articol vor fi plătite de la bugetele organelor fiscale care au apelat la serviciile expertului, după caz.

(6) Dacă organul fiscal nu este lămurit prin expertiza efectuată, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.

Norme metodologice

SECŢIUNEA a 3-a

Verificarea înscrisurilor şi cercetarea la faţa locului

Art. 56 Prezentarea de înscrisuri

(1) În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice.

(2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte.

(3) Organul fiscal are dreptul să reţină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente, acte, înscrisuri, registre şi documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabili, pe o perioadă de maximum 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungită cu maximum 90 de zile.

(4) Dovada reținerii documentelor prevăzute la alin. (3) o constituie actul întocmit de organul fiscal, în care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii respective, precum și mențiunea că aceasta a fost reținută, potrivit dispozițiilor legale, de către organul fiscal. Actul se întocmește în două exemplare și se semnează de organul fiscal și de contribuabil, un exemplar comunicându-i-se contribuabilului.

(5) În cazul în care pentru stabilirea stării de fapt fiscale contribuabilul pune la dispoziția organului fiscal înscrisuri sau alte documente, în original, acestea se înapoiază contribuabilului, păstrându-se în copie, conform cu originalul, numai înscrisuri relevante din punct de vedere fiscal. Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de către contribuabil prin înscrierea mențiunii «conform cu originalul» și prin semnătura acestuia.

Art. 57 Cercetarea la faţa locului

(1) În condiţiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la faţa locului, întocmind în acest sens proces-verbal.

(2) Contribuabilii au obligaţia să permită funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.

(3) Deţinătorii terenurilor ori incintelor respective vor fi înştiinţaţi în timp util despre cercetare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b). Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reşedinţă.

(4) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţială din Codul de procedură civilă fiind aplicabile.

(5) La cererea organului fiscal, organele de poliţie, jandarmerie ori alţi agenţi ai forţei publice sunt obligaţi să îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.

SECŢIUNEA a 4-a

Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi

Art. 58 Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize şi prezentarea unor înscrisuri

(1) Soţul/soţia şi rudele contribuabilului până la gradul al treilea inclusiv pot refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) vor fi înştiinţate asupra acestui drept.

Art. 59 Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informaţii

(1) Pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţă în exercitarea activităţii lor preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecătoreşti, auditorii, experţii contabili, medicii şi psihoterapeuţii, cu excepţia informaţiilor cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale stabilite de lege în sarcina lor.

(2) Sunt asimilate persoanelor prevăzute la alin. (1) asistenţii, precum şi persoanele care participă la activitatea profesională a acestora.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1), cu excepţia preoţilor, pot furniza informaţii, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informaţiile.

(4) În regim derogatoriu de la prevederile alin. (1)—(3), în vederea clarificării și stabilirii reale a situației fiscale a contribuabililor, organele fiscale au competența de a solicita informații și documente cu relevanță fiscală ori pentru identificarea contribuabililor sau a materiei impozabile ori taxabile, după caz, iar notarii publici, avocații, executorii judecătorești, organele de poliție, organele vamale, serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatricularea vehiculelor, serviciile publice comunitare pentru eliberarea pașapoartelor simple, serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, precum și orice altă entitate care deține informații ori documente cu privire la bunuri impozabile sau taxabile, după caz, ori la persoane care au calitatea de contribuabil au obligația furnizării acestora fără plată.

SECŢIUNEA a 5-a

Colaborarea dintre autorităţile publice

Art. 60 Obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice de a furniza informaţii şi de a prezenta acte

(1) Autorităţile publice, instituţiile publice şi de interes public, centrale şi locale, precum şi serviciile deconcentrate ale autorităţilor publice centrale vor furniza informaţii şi acte organelor fiscale, la cererea acestora.

(2) În realizarea scopului prezentului cod, organele fiscale pot accesa on-line baza de date a instituţiilor prevăzute la alin. (1), pentru informaţiile stabilite pe bază de protocol.

Art. 61 Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public

(1) Autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public sunt obligate să colaboreze în realizarea scopului prezentului cod.

(2) Nu constituie activitate de colaborare acţiunile întreprinse de autorităţile prevăzute la alin. (1), în conformitate cu atribuţiile ce le revin potrivit legii.

(3) Organul fiscal care solicită colaborarea răspunde pentru legalitatea solicitării, iar autoritatea solicitată răspunde pentru datele furnizate.

Art. 62 Condiţii şi limite ale colaborării

(1) Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public se realizează în limita atribuţiilor ce le revin potrivit legii.

(2) Dacă autoritatea publică, instituţia publică sau de interes public solicitată refuză colaborarea, autoritatea publică superioară ambelor organe va decide. Dacă o asemenea autoritate nu există, decizia va fi luată de autoritatea superioară celei solicitate.

Art. 63 Colaborarea interstatală dintre autorităţile publice

(1) În baza convenţiilor internaţionale, organele fiscale vor colabora cu autorităţile fiscale similare din alte state.

(2) În lipsa unei convenţii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autorităţi fiscale din alt stat pe bază de reciprocitate.

SECŢIUNEA a 6-a

Sarcina probei

Art. 64 Forţa probantă a documentelor justificative şi evidenţelor contabile

Documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care există şi alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.

Art. 65 Sarcina probei în dovedirea situaţiei de fapt fiscale

(1) Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale şi a oricăror cereri adresate organului fiscal.

(2) Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii.

Art. 66 Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impunerii

(1) În cazul în care constată că anumite bunuri, venituri sau alte valori care, potrivit legii, constituie baza impozabilă sunt deţinute de persoane care în mod continuu beneficiază de câştigurile sau de orice foloase obişnuite aduse de acestea şi că persoanele respective declară în scris că nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauză, fără să arate însă care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligaţiei fiscale corespunzătoare în sarcina acelor persoane.

(2) În condiţiile legii, obligaţia fiscală privind baza impozabilă prevăzută la alin. (1) va putea fi stabilită în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel aceştia datorează despăgubiri persoanelor care au făcut plata pentru stingerea obligaţiei stabilite potrivit alin. (1).

Art. 67 Stabilirea prin estimare a bazei de impunere

(1) Organul fiscal stabilește baza de impunere și obligația fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă și mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situația fiscală corectă.

(2) Stabilirea prin estimare a bazei de impunere se efectuează în situații cum ar fi:

a) în situația prevăzută la art. 83 alin. (4);

b) în situațiile în care organele de inspecție fiscală constată că evidențele contabile sau fiscale ori declarațiile fiscale sau documentele și informațiile prezentate în cursul inspecției fiscale sunt incorecte, incomplete, precum și în situația în care acestea nu există sau nu sunt puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală.

(3) În situațiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptățite să stabilească prin estimare bazele de impunere, acestea identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.

(4) În scopul stabilirii prin estimare a bazei de impunere, organele fiscale pot folosi metode de stabilire prin estimare a bazelor de impunere, aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(5) Cuantumul obligațiilor fiscale rezultate din aplicarea prevederilor prezentului articol sunt stabilite sub rezerva verificării ulterioare, cu excepția celor stabilite în cadrul unei inspecții fiscale.

Norme metodologice

Art. 67^1 Verificarea documentară

(1) Pentru stabilirea corectă a situației fiscale a contribuabililor, organul fiscal poate proceda la o verificare documentară.

(2) Verificarea documentară constă în efectuarea unei analize de coerență a situației fiscale a contribuabilului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului, precum și pe baza oricăror informații și documente transmise de terți sau deținute de organul fiscal, care au relevanță pentru determinarea situației fiscale.

(3) În situația în care, ca urmare a verificării documentare,organul fiscal constată diferențe față de obligațiile fiscale declarate de contribuabili, procedează la notificarea acestora. Odată cu notificarea, organul fiscal solicită și documentele pe care contribuabilul trebuie să le prezinte în vederea clarificării situației fiscale.

(4) În cazul în care documentele solicitate potrivit alin. (3) nu au fost prezentate de contribuabil în termen de 30 de zile de la comunicarea notificării sau documentele prezentate nu sunt suficiente pentru clarificarea situației fiscale, organul fiscal procedează la stabilirea diferențelor de obligații fiscale datorate prin emiterea unei decizii sau dispune măsurile necesare respectării prevederilor legale, după caz.

(5) Decizia prevăzută la alin. (4) este o decizie sub rezerva verificării ulterioare și poate fi contestată de către contribuabil în condițiile prezentului cod.

(6) Procedura de aplicare a prezentului articol va fi aprobată prin ordin al președintelui Agenției Naționale de AdministrareFiscală.

CAP. 4 Termene

Art. 68 Calcularea termenelor

Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi de alte dispoziţii legale aplicabile în materie, dacă legea fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

Norme metodologice

Art. 69 Prelungirea termenelor

Termenele pentru depunerea declaraţiilor fiscale şi termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite în situaţii temeinic justificate, potrivit competenţei stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.

Norme metodologice

Art. 70 Termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor

(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.

Art. 71 Cazul de forţă majoră şi cazul fortuit

(1) Termenele prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale, după caz, nu încep să curgă sau se suspendă în situaţia în care îndeplinirea acestor obligaţii a fost împiedicată de ivirea unui caz de forţă majoră sau a unui caz fortuit.

(2) Obligaţiile fiscale se consideră a fi îndeplinite în termen, fără perceperea de dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, ori aplicarea de sancţiuni prevăzute de lege, dacă acestea se execută în termen de 60 de zile de la încetarea evenimentelor prevăzute la alin. (1).

Norme metodologice

TITLUL IV Înregistrarea fiscală şi evidenţa contabilă şi fiscală

Art. 72 Obligaţia de înregistrare fiscală

(1) Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală este:

a) pentru persoanele juridice, precum și pentru asocieri și alte entități fără personalitate juridică, cu excepția celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;

b) pentru comercianți, persoane fizice și juridice, precum și pentru alte entități care se înregistrează potrivit legii speciale la registrul comerțului, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;

c) pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, cu excepția celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;

d) pentru persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la lit. c), codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;

e) pentru persoanele fizice care nu dețin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal.

(2) În scopul administrării impozitului pe venit, în cazul persoanelor fizice care sunt contribuabili potrivit titlului III privind impozitul pe venit din Codul fiscal, codul de identificare fiscală este codul numeric personal.

(3) În cazul persoanelor sau al entităților prevăzute la alin.(1) lit. a), c) și e), atribuirea codului de identificare fiscală se face exclusiv de către organul fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pe baza declarației de înregistrare fiscală depuse de aceste persoane sau entități.

(4) Prin excepție de la dispozițiile art. 18 alin. (1), pentru contribuabilii prevăzuți la alin. (1) lit. e) care realizează numai venituri supuse regulilor de impunere la sursă, iar impozitul reținut este final, atribuirea codului de identificare fiscală se poate face de organul fiscal la solicitarea plătitorului de venit.

(5) Au obligația depunerii declarației de înregistrare fiscală și persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) care au calitatea de angajator.

(6) Persoanele fizice care dețin cod numeric personal și sunt supuse impozitului pe venit se înregistrează fiscal la data depunerii primei declarații fiscale.

(7) Declarația de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:

a) data înființării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor și al altor entități fără personalitate juridică;

b) data eliberării actului legal de funcționare, data începerii activității, data obținerii primului venit sau dobândirii calității de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice.

(8) În scopul administrării creanțelor fiscale, organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală pot să înregistreze, din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, un subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, potrivit legii.

(9) În cazurile prevăzute la alin. (4) și (8), atribuirea codului de identificare fiscală se face pe baza cererii depuse de solicitant, cu excepția cazului în care înregistrarea fiscală se efectuează din oficiu.

Norme metodologice

Art. 73 Obligaţia înscrierii codului de identificare fiscală pe documente

Plătitorii de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat au obligaţia de a menţiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente emise codul de identificare fiscală propriu.

Art. 74 Declararea filialelor şi sediilor secundare

(1) Contribuabilii au obligaţia de a declara organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile, înfiinţarea de sedii secundare.

(2) Contribuabilii cu domiciliul fiscal în România au obligaţia de a declara în termen de 30 de zile înfiinţarea de filiale şi sedii secundare în străinătate.

(3) În sensul prezentului articol, prin sediu secundar se înțelege un loc prin care se desfășoară integral sau parțial activitatea contribuabilului, cum ar fi: birou, magazin, atelier, depozit și altele asemenea.

(4) Prin sediu secundar se înțelege și un șantier de construcții, un proiect de construcție, ansamblu sau montaj ori activități de supervizare legate de acestea, numai dacă șantierul, proiectul sau activitățile durează mai mult de 6 luni.

(5) Contribuabilii care înregistrează sediile secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate salariilor potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, nu au obligația declarării acestor sedii potrivit prezentului articol.

Norme metodologice

Art. 75 Forma şi conţinutul declaraţiei de înregistrare fiscală

(1) Declaraţia de înregistrare fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi va fi însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta.

(2) Declaraţia de înregistrare fiscală va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de obligaţii de plată datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele privind situaţia juridică a contribuabilului, precum şi alte informaţii necesare administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.

Norme metodologice

Art. 76 Certificatul de înregistrare fiscală

(1) Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală, depusă potrivit art. 72 alin. (3) sau, după caz, a cererii depuse potrivit art. 72 alin. (9), organul fiscal eliberează certificatul de înregistrare fiscală, în termen de 10 zile de la data depunerii declarației sau a cererii. În certificatul de înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală.

(2) Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor de timbru.

(3) Contribuabilii care realizează venituri din activitatea de comerţ sau prestări de servicii către populaţie sunt obligaţi să afişeze certificatul de înregistrare fiscală în locurile unde se desfăşoară activitatea.

(4) În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscală, organul fiscal va elibera un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabililor şi a dovezii de publicare a pierderii, furtului sau distrugerii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

Norme metodologice

Art. 77 Modificări ulterioare înregistrării fiscale

(1) Modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoştinţă organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea şi depunerea declaraţiei de menţiuni.

(2) La încetarea condiţiilor care au generat înregistrarea fiscală, contribuabilii au obligaţia de a preda organelor fiscale, în vederea anulării, certificatul de înregistrare fiscală, odată cu depunerea declaraţiei de menţiuni.

(3) În cazul modificărilor intervenite în datele declarate inițial și înscrise în certificatul de înregistrare fiscală, contribuabilii depun, odată cu declarația de mențiuni, și certificatul de înregistrare fiscală, în vederea anulării acestuia și eliberării unui nou certificat.

(4) Declarația de mențiuni este însoțită de documente care atestă modificările intervenite.

Norme metodologice

Art. 77^1 Modificări ulterioare înregistrării fiscale în cazul comercianților

(1) Modificările intervenite în datele declarate inițial de comercianți sau de alte entități care se înregistrează potrivit legii speciale la registrul comerțului se fac potrivit dispozițiilor legale privind înregistrarea comercianților.

(2) Modificările intervenite în datele declarate inițial în vectorul fiscal se declară la organul fiscal.

Art. 78 Registrul contribuabililor

(1) Organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală organizează evidenţa plătitorilor de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cadrul registrului contribuabililor, care conţine:

a) datele de identificare a contribuabilului;

b) categoriile de obligaţii fiscale de declarare, potrivit legii, denumite vector fiscal; categoriile de obligaţii fiscale care se înscriu în vectorul fiscal se stabilesc prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor;

c) alte informaţii necesare administrării obligaţiilor fiscale.

(2) Datele prevăzute la alin. (1) se completează pe baza informaţiilor comunicate de contribuabili, de oficiul registrului comerţului, de serviciul de evidenţă a populaţiei, de la alte autorităţi şi instituţii, precum şi din constatările proprii ale organului fiscal.

(3) Datele din registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constată că acestea nu corespund stării de fapt reale şi vor fi comunicate contribuabililor.

(4) Modificarea din oficiu a domiciliului fiscal pe baza constatărilor făcute potrivit alin. (3) se face prin decizie emisă de organul fiscal competent, după ascultarea prealabilă a contribuabilului, potrivit art. 9.

(5) *** Abrogat.

(6) *** Abrogat.

Art. 78^1 Registrul contribuabililor inactivi/reactivați

(1) Contribuabilii persoane juridice sau orice entități fără personalitate juridică se declară inactivi și acestora le sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (11) și (12) din Codul fiscal dacă se află în una dintre următoarele situații:

a) nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege;

b) se sustrag de la efectuarea inspecției fiscale prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;

c) organele fiscale au constatat că nu funcționează la domiciliul fiscal declarat, potrivit procedurii stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(2) Declararea contribuabililor inactivi, precum și reactivarea acestora se fac de către organul fiscal, prin decizie, emisă conform competențelor și procedurii stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care se comunică contribuabilului.

(3) Contribuabilii declarați inactivi se reactivează dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) își îndeplinesc toate obligațiile declarative prevăzute de lege;

b) își îndeplinesc toate obligațiile de plată;

c) organele fiscale au constatat că funcționează la domiciliul fiscal declarat.

(4) Condiția prevăzută la alin. (3) lit. a) se consideră îndeplinită și în cazul în care obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organele fiscale.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3), contribuabilii pentru care s-a deschis procedura insolvenței în formă simplificată, contribuabilii care au intrat în faliment sau contribuabilii pentru care s-a pronunțat ori a fost adoptată o hotărâre de dizolvare se reactivează de organul fiscal, la cererea acestora, după îndeplinirea obligațiilor declarative.

(6) Ori de câte ori se constată că un contribuabil a fost declarat inactiv din eroare, organul fiscal emitent anulează decizia de declarare a contribuabilului ca inactiv, cu efect pentru viitor și pentru trecut.

(7) Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează evidența contribuabililor declarați inactivi/reactivați în cadrul Registrului contribuabililor inactivi/reactivați, care conține:

a) datele de identificare a contribuabilului;

b) data declarării ca inactiv a contribuabilului;

c) data reactivării;

d) denumirea organului fiscal care a emis decizia de declarare în inactivitate/reactivare;

e) alte mențiuni.

(8) Registrul contribuabililor inactivi/reactivați este public și se afișează pe site-ul Agenției Naționale de AdministrareFiscală.

(9) Înscrierea în registrul prevăzut la alin. (8) se face de către organul fiscal emitent, după comunicarea deciziei de declarare în inactivitate/reactivare, în termen de cel mult 3 zile de la data comunicării.

(10) Decizia de declarare în inactivitate/reactivare produce efecte față de terți de la data înscrierii în registrul prevăzut la alin. (8).

Art. 79 Obligaţia de a conduce evidenţa fiscală

(1) În vederea stabilirii stării de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt obligaţi să conducă evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.

(2) În vederea stabilirii preţurilor de transfer, contribuabilii care desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate au obligaţia ca, la solicitarea organului fiscal competent, să întocmească şi să prezinte, în termenele stabilite de acesta, dosarul preţurilor de transfer. Conţinutul dosarului preţurilor de transfer va fi aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(3) Sunt evidențe fiscale registrele, situațiile, precum și orice alte înscrisuri care, potrivit legislației fiscale, trebuie întocmite în mod obligatoriu în scopul stabilirii stării de fapt fiscale și a creanțelor și obligațiilor fiscale, cum ar fi: jurnalul pentru vânzări, jurnalul pentru cumpărări, registrul de evidență fiscală și altele asemenea.

Norme metodologice

Art. 80 Reguli pentru conducerea evidenţei contabile şi fiscale

(1) Evidenţele contabile şi fiscale vor fi păstrate, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabilului, la sediile secundare ale acestuia, inclusiv pe suport electronic, sau pot fi încredinţate spre păstrare unei societăţi autorizate, potrivit legii, să presteze servicii de arhivare.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), evidenţele contabile şi fiscale ale exerciţiului financiar în curs se păstrează, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabililor, la sediile secundare ale acestora sau, în perioada 1 - 25 a lunii următoare, la sediul persoanei fizice ori juridice autorizate pentru prelucrarea lor în vederea întocmirii declaraţiilor fiscale.

(3) Dispoziţiile legale privind păstrarea, arhivarea şi limba folosită pentru evidenţele contabile sunt aplicabile şi pentru evidenţele fiscale.

(4) În cazul în care evidenţele contabile şi fiscale sunt ţinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic contribuabilul este obligat să păstreze şi să prezinte aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora le-a generat.

(5) Contribuabilii sunt obligaţi să evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile efectuate din activităţile desfăşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege.

(6) Contribuabilii sunt obligaţi să utilizeze pentru activitatea desfăşurată documente primare şi de evidenţă contabilă stabilite prin lege, achiziţionate numai de la unităţile stabilite prin normele legale în vigoare, şi să completeze integral rubricile formularelor, corespunzător operaţiunilor înregistrate.

(7) Organul fiscal poate lua în considerare orice evidenţe relevante pentru impunere ţinute de contribuabil.

TITLUL V Declaraţia fiscală

Art. 81 Obligaţia de a depune declaraţii fiscale

(1) Declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.

(1^1) Declarațiile fiscale sunt documente care se referă la:

a) impozitele, taxele și contribuțiile datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligația calculării impozitelor și taxelor revine plătitorului;

b) impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are obligația de a calcula, de a reține și de a vărsa impozite și taxe;

c) bunurile și veniturile impozabile, precum și alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea prevede declararea acestora;

d) orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora.

(2) În cazul în care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Economiei şi Finanţelor va stabili termenul de depunere a declaraţiei fiscale.

(3) Obligaţia de a depune declaraţia fiscală se menţine şi în cazurile în care:

a) a fost efectuată plata obligaţiei fiscale;

b) obligaţia fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale;

c) *** Abrogat;

d) pentru obligaţia fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există obligaţia declarativă, conform legii.

(4) În caz de inactivitate temporară sau în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesităţile administrării obligaţiilor fiscale. Asupra termenelor şi condiţiilor va decide organul fiscal potrivit competenţelor aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Norme metodologice

Art. 82 Forma şi conţinutul declaraţiei fiscale

(1) Declaraţia fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal.

(2) În declaraţia fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligaţiei fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.

(3) Contribuabilul are obligaţia de a completa declaraţiile fiscale înscriind corect, complet şi cu bună-credinţă informaţiile prevăzute de formular, corespunzătoare situaţiei sale fiscale. Declaraţia fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit.

(4) Obligaţia de semnare a declaraţiei fiscale se consideră a fi îndeplinită şi în următoarele situaţii:

a) în cazul transmiterii declaraţiilor fiscale prin sistemul electronic de plăţi. Data depunerii declaraţiei se consideră a fi data debitării contului plătitorului în baza acesteia;

b) în cazul transmiterii declaraţiilor fiscale prin sisteme electronice de transmitere la distanţă în condiţiile art. 83 alin. (1).

(5) Declaraţia fiscală trebuie însoţită de documentaţia cerută de prevederile legale.

(6) Pentru anumite categorii de obligaţii fiscale, stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, instrucţiunile de completare a acestora, alte informaţii utile, precum şi plicurile preadresate. În acest caz, contravaloarea corespondenţei se suportă de către organul fiscal.

Norme metodologice

Art. 83 Depunerea declaraţiilor fiscale

(1) Declaraţia fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau se comunică prin poştă cu confirmare de primire. Declaraţia fiscală poate fi transmisă prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţă. În cazul impozitelor, taxelor şi al contribuţiilor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, procedura privind transmiterea declaraţiilor prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţă se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(2) Declaraţiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub formă de proces-verbal, dacă din motive independente de voinţa contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.

(3) Data depunerii declaraţiei fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz. În situaţia în care declaraţia fiscală se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia pe pagina de internet a organului fiscal, astfel cum rezultă din mesajul electronic de confirmare transmis ca urmare a primirii declaraţiei.

(3^1) Data depunerii declarațiilor prin mijloace electronice de transmitere la distanță pe portalul e-România este data înregistrării acestora pe portal, astfel cum rezultă din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacționare a informațiilor, cu condiția validării conținutului declarațiilor.

(3^2) Prevederile alin. (3^1) se aplică corespunzător și declarațiilor privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, depuse la organul fiscal competent sau la oficiile acreditate de Ministerul Finanțelor Publice, în format hârtie, semnat și ștampilat, conform legii.

(4) Nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale. În cazul contribuabililor care au obligaţia declarării bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligaţiei fiscale se face prin estimarea bazei de impunere, potrivit art. 67. Pentru impozitele, taxele şi contribuţiile administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, înştiinţarea pentru nedepunerea declaraţiilor şi stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se face în cazul contribuabililor inactivi, atât timp cât se găsesc în această situaţie.

(4^1) Contribuabilul poate depune declarația fiscală pentru obligațiile fiscale ce au format obiectul deciziei de impunere prin care au fost stabilite din oficiu obligațiile fiscale, în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei. Decizia de impunere se desființează de organul fiscal la data depunerii declarațieifiscale.

(5) Declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice vor fi certificate de către un consultant fiscal, în condiţiile legii, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea. (se suspendă până la 1 ianuarie 2010)

Art. 84 Corectarea declaraţiilor fiscale

(1) Declarațiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie inițiativă, pe perioada termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale.

(2) Declarațiile fiscale pot fi corectate ori de câte ori contribuabilul constată erori în declarația inițială, prin depunereaunei declarații rectificative.

(3) În cazul taxei pe valoarea adăugată, corectarea erorilor din deconturile de taxă se realizează potrivit prevederilor Codului fiscal. Erorile materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată se corectează potrivit procedurii aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(4) Declarațiile fiscale nu pot fi depuse și nu pot fi corectate după anularea rezervei verificării ulterioare, cu excepția situațiilor în care corecția se datorează îndeplinirii sau neîndeplinirii unei condiții prevăzute de lege care impune corectarea bazei de impunere și/sau a impozitului aferent.

(5) Prin erori, în sensul prezentului articol, se înțelege erori cu privire la cuantumul impozitelor, taxelor și contribuțiilor, bunurile și veniturile impozabile, precum și alte elemente ale bazei de impunere.

(6) În situația în care în timpul inspecției fiscale contribuabilul depune sau corectează declarațiile fiscale aferente perioadelor și impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor venituri ce fac obiectul inspecției fiscale, acestea nu vor fi luate în considerare de organul fiscal.

Norme metodologice

TITLUL VI Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat

CAP. 1 Dispoziţii generale

Art. 85 Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat

(1) Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:

a) prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 82 alin. (2) şi art. 86 alin. (4);

b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazurile în care impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat sunt scutite la plată conform reglementărilor legale, precum şi în cazul unei rambursări de taxă pe valoarea adăugată.

(3) *** Abrogat

Art. 86 Decizia de impunere

(1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecții fiscale.

(2) Pentru creanţele administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor se pot stabili şi alte competenţe pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspecţiei fiscale.

(3) Decizia de impunere se emite, dacă este necesar, şi în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere potrivit art. 89.

(4) Declaraţia fiscală întocmită potrivit art. 82 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia.

(5) În situaţia în care legea nu prevede obligaţia de calculare a impozitului, declaraţia fiscală este asimilată unei decizii referitoare la baza de impunere.

(6) Decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii constituie şi înştiinţări de plată, de la data comunicării acestora, în condiţiile în care se stabilesc sume de plată.

(7) Până la 1 iulie 2005, sumele reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, înscrise în deciziile de impunere, în actele administrative fiscale asimilate acestora, precum şi în declaraţiile fiscale, vor fi rotunjite la 1.000 lei prin reducere când suma ce urmează a fi rotunjită este sub 500 lei şi prin majorare când aceasta este peste 500 lei^*1).

------------

^*1) Sumele sunt exprimate în monedă veche.

Art. 87 Forma şi conţinutul deciziei de impunere

Decizia de impunere trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 43. Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi categoria de impozit, taxă, contribuţie sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum şi cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă.

Art. 88 Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere

Sunt asimilate deciziilor de impunere şi următoarele acte administrative fiscale:

a) deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adăugată şi deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat;

b) deciziile referitoare la bazele de impunere;

c) deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii;

d) *** Abrogat.

e) deciziile privind nemodificarea bazei de impunere.

Art. 89 Deciziile referitoare la bazele de impunere

(1) Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în următoarele situaţii:

a) când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde şi repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea venitului;

b) când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competenţa de a stabili baza de impunere o deţine organul fiscal pe raza căruia se află sursa venitului.

Norme metodologice

(2) Dacă venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot să-şi numească un împuternicit comun în relaţia cu organul fiscal.

Art. 90 Stabilirea obligaţiilor fiscale sub rezerva verificării ulterioare

(1) Cuantumul obligaţiilor fiscale se stabileşte sub rezerva verificării ulterioare.

(2) Decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desfiinţată sau modificată, din iniţiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatărilor organului fiscal competent.

(3) Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripţie sau ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripţie.

(4) În situația în care contribuabilul corectează declarațiile fiscale în condițiile art. 84 alin. (4), se redeschide rezerva verificării ulterioare.

CAP. 2 Prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale

Art. 91 Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale

(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.

(3) Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Art. 92 Întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale

(1) Termenele de prescripție prevăzute la art. 91 se întrerup:

a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;

b) la data depunerii de către contribuabil a declarației fiscale după expirarea termenului legal de depunere a acesteia;

c) la data la care contribuabilul corectează declarația fiscală sau efectuează un alt act voluntar de recunoaștere a impozituluidatorat.

(2) Termenele de prescripție prevăzute la art. 91 se suspendă:

a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;

b) pe perioada cuprinsă între data începerii inspecției fiscale și data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecției fiscale;

c) pe timpul cât contribuabilul se sustrage de la efectuarea inspecției fiscale;

d) pe perioada cuprinsă între data declarării unui contribuabil inactiv și data reactivării acestuia.

(3) Dispozițiile dreptului comun privitoare la prescripția extinctivă sunt aplicabile în mod corespunzător.

Norme metodologice

Art. 93 Efectul împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale

Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanţă fiscală.

TITLUL VII Inspecţia fiscală

CAP. 1 Sfera inspecţiei fiscale

Art. 94 Obiectul şi funcţiile inspecţiei fiscale

(1) Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora.

(2) Inspecţia fiscală are următoarele atribuţii:

a) constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;

b) analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu informaţiile proprii sau din alte surse;

c) sancţionarea potrivit legii a faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale.

(3) Pentru ducerea la îndeplinire a atribuţiilor prevăzute la alin. (2) organul de inspecţie fiscală va proceda la:

a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;

b) verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilă a contribuabilului;

c) discutarea constatărilor şi solicitarea de explicaţii scrise de la reprezentanţii legali ai contribuabililor sau împuterniciţii acestora, după caz;

d) solicitarea de informaţii de la terţi;

e) stabilirea corectă a bazei de impunere, a diferenţelor datorate în plus sau în minus, după caz, faţă de creanţa fiscală declarată şi/sau stabilită, după caz, la momentul începerii inspecţiei fiscale;

f) stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale de plată, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestora;

g) verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de venituri impozabile;

h) dispunerea măsurilor asigurătorii în condiţiile legii;

i) efectuarea de investigaţii fiscale potrivit alin. (2) lit. a);

j) aplicarea de sancţiuni potrivit prevederilor legale;

k) aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal.

(4) *** Abrogat.

(5) Nu intră în atribuțiile inspecției fiscale efectuarea de constatări tehnico-științifice sau orice alte verificări solicitate de organele de urmărire penală în vederea lămuririi unor fapte ori împrejurări ale cauzelor aflate în lucru la aceste instituții.

Norme metodologice

Art. 95 Persoanele supuse inspecţiei fiscale

Inspecţia fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute de lege.

Norme metodologice

Art. 96 Formele şi întinderea inspecţiei fiscale

(1) Formele de inspecţie fiscală sunt:

a) inspecţia fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a tuturor obligaţiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată;

b) inspecţia fiscală parţială, care reprezintă activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligaţii fiscale, pentru o perioadă de timp determinată.

(2) Inspecţia fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legii fiscale.

Norme metodologice

Art. 97 Proceduri şi metode de control fiscal

(1) În realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele proceduri de control:

a) controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului;

b) controlul încrucişat, care constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului, în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul încrucişat poate fi şi inopinat.

(2) La finalizarea controlului inopinat sau încrucişat se încheie proces-verbal.

(3) În realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele metode de control:

a) controlul prin sondaj, care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor şi operaţiunilor semnificative, în care sunt reflectate modul de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat;

b) controlul electronic, care constă în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente informatice specializate.

Norme metodologice

(4) *** Abrogat.

Art. 98 Perioada supusă inspecţiei fiscale

(1) Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale.

(2) La contribuabilii mari, perioada supusă inspecţiei fiscale începe de la sfârşitul perioadei controlate anterior, în condiţiile alin. (1).

(3) La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale. Inspecţia fiscală se poate extinde pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, dacă este identificată cel puţin una dintre următoarele situaţii:

a) există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;

b) nu au fost depuse declaraţii fiscale în interiorul termenului de prescripţie;

c) nu au fost îndeplinite obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.

CAP. 2 Realizarea inspecţiei fiscale

Art. 99 Competenţa

(1) Inspecţia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi neîngrădit prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, conform dispoziţiilor prezentului titlu, ori de alte autorităţi care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.

(2) Competenţa de exercitare a inspecţiei fiscale pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Organele de inspecţie fiscală din aparatul central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au competenţă în efectuarea inspecţiei fiscale pe întregul teritoriu al ţării.

(3) Competenţa privind efectuarea inspecţiei fiscale se poate delega altui organ fiscal. În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală condiţiile în care se poate efectua delegarea altui organ fiscal se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Norme metodologice

Art. 100 Selectarea contribuabililor pentru inspecţie fiscală

(1) Selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuată de către organul fiscal competent.

(2) Contribuabilul nu poate face obiecţii cu privire la procedura de selectare folosită.

Art. 101 Avizul de inspecţie fiscală

(1) Înaintea desfășurării inspecției fiscale, organul fiscal are obligația să înștiințeze contribuabilul în legătură cu acțiunea care urmează să se desfășoare, prin transmiterea unui aviz de inspecție fiscală.

(2) După primirea avizului de inspecție fiscală, contribuabilul poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate, amânarea datei de începere a inspecției fiscale. Amânarea se aprobă sau se respinge de către organul fiscal prin decizie. În cazul în care organul fiscal a admis cererea de amânare a inspecției fiscale, comunică contribuabilului data la care a fost reprogramată inspecția fiscală.

(3) Avizul de inspecție fiscală cuprinde:

a) temeiul juridic al inspecției fiscale;

b) data de începere a inspecției fiscale;

c) obligațiile fiscale și perioadele ce urmează a fi supuse inspecției fiscale;

d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecției fiscale.

Norme metodologice

Art. 102 Comunicarea avizului de inspecţie fiscală

(1) Avizul de inspecție fiscală se comunică contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecției fiscale, astfel:

a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;

b) cu 15 zile pentru ceilalți contribuabili.

(2) În situația în care data de începere a inspecției fiscale înscrisă în aviz este ulterioară împlinirii termenului prevăzut la alin. (1), inspecția fiscală nu poate începe înainte de data înscrisă în aviz.

(3) Avizul de inspecție fiscală se comunică la începerea inspecției fiscale în următoarele situații:

a) în cazul efectuării unei inspecții fiscale la un contribuabil aflat în procedura de insolvență;

b) în cazul în care, ca urmare a unui control inopinat sau încrucișat, se impune începerea imediată a inspecției fiscale;

c) pentru extinderea inspecției fiscale la perioade, impozite, taxe și contribuții, altele decât cele cuprinse în avizul de inspecție fiscală.

(4) Emiterea avizului de inspecție fiscală nu este necesară:

a) în cazul controlului inopinat și al controlului încrucișat;

b) în cazul unor acțiuni îndeplinite ca urmare a solicitării unor autorități, potrivit legii;

c) în cazul refacerii inspecției fiscale ca urmare a unei decizii de soluționare a contestației;

d) pentru soluționarea unor cereri ale contribuabilului.

(5) Contribuabilul poate renunța la beneficiul perioadei de comunicare a avizului de inspecție fiscală prevăzut la alin. (1).

(6) Data începerii inspecției fiscale este data menționată în registrul unic de control. În cazul contribuabililor care nu dețin sau nu prezintă organelor de inspecție fiscală registrul unic de control, această dată se înscrie într-un proces-verbal de constatare.

(7) Dacă inspecția fiscală nu începe la 15 zile de la data prevăzută în aviz, contribuabilul va fi înștiințat, în scris, asupra noii date de începere a inspecției fiscale.

Norme metodologice

Art. 103 Locul şi timpul desfăşurării inspecţiei fiscale

(1) Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în spaţiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica necesară desfăşurării inspecţiei fiscale.

(2) Dacă nu există un spaţiu de lucru adecvat pentru derularea inspecţiei fiscale, atunci activitatea de inspecţie se va putea desfăşura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.

(3) Indiferent de locul unde se desfăşoară inspecţia fiscală, organul fiscal are dreptul să inspecteze locurile în care se desfăşoară activitatea, în prezenţa contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta.

(4) Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afara programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia şi cu aprobarea conducătorului organului fiscal.

Norme metodologice

Art. 104 Durata efectuării inspecţiei fiscale

(1) Durata efectuării inspecţiei fiscale este stabilită de organele de inspecţie fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, în funcţie de obiectivele inspecţiei, şi nu poate fi mai mare de 3 luni.

(2) În cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata inspecţiei nu poate fi mai mare de 6 luni.

(3) Perioadele în care derularea inspecţiei fiscale este suspendată nu sunt incluse în calculul duratei acesteia, conform prevederilor alin. (1) şi (2).

(4) Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale ori de câte ori sunt motive justificate pentru aceasta.

(5) Condiţiile şi modalităţile de suspendare a unei inspecţii fiscale se vor stabili prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv prin ordin comun al ministrului economiei şi finanţelor şi al ministrului internelor reformei administrative, în cazul inspecţiilor fiscale efectuate de organele fiscale prevăzute la art. 35, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 105 Reguli privind inspecţia fiscală

(1) Inspecţia fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.

(2) Inspecţia fiscală va fi efectuată în aşa fel încât să afecteze cât mai puţin activitatea curentă a contribuabililor şi să utilizeze eficient timpul destinat inspecţiei fiscale.

(3) Inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

(4) *** Abrogat.

(5) Inspecţia fiscală se exercită pe baza principiilor independenţei, unicităţii, autonomiei, ierarhizării, teritorialităţii şi descentralizării.

(6) Activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv prin acte ale autorităţilor administraţiei publice locale, după caz.

(7) La începerea inspecţiei fiscale, inspectorul este obligat să prezinte contribuabilului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. Începerea inspecţiei fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control.

(8) La finalizarea inspecţiei fiscale, contribuabilul este obligat să dea o declaraţie scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile solicitate pentru inspecţia fiscală. În declaraţie se va menţiona şi faptul că au fost restituite toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie de contribuabil.

(9) Contribuabilul are obligaţia să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală.

Norme metodologice

Art. 105^1 Reguli privind reverificarea

(1) Prin excepție de la prevederile art. 105 alin. (3), conducătorul inspecției fiscale poate decide reverificarea unei anumite perioade.

(2) Prin reverificare se înțelege inspecția fiscală efectuată ca urmare a apariției unor date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor, care influențează rezultatele acestora.

(3) Prin date suplimentare se înțelege informații, documente sau alte înscrisuri obținute ca urmare a unor controale încrucișate, inopinate ori comunicate organului fiscal de către organele de urmărire penală sau de alte autorități publice ori obținute în orice mod de organele de inspecție, de natură să modifice rezultatele inspecției fiscale anterioare.

(4) La începerea acțiunii de reverificare, organul de inspecție fiscală este obligat să comunice contribuabilului decizia de reverificare, care poate fi contestată în condițiile prezentului cod. Dispozițiile referitoare la conținutul și comunicarea avizului de inspecție sunt aplicabile în mod corespunzător și deciziei de reverificare.

Art. 106 Obligaţia de colaborare a contribuabilului

(1) Contribuabilul are obligaţia să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta este obligat să dea informaţii, să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

(2) La începerea inspecţiei fiscale, contribuabilul va fi informat că poate numi persoane care să dea informaţii. Dacă informaţiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea de informaţii.

(3) Pe toată durata exercitării inspecţiei fiscale contribuabilii supuşi acesteia au dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică.

Art. 107 Dreptul contribuabilului de a fi informat

(1) Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale asupra constatărilor rezultate din inspecţia fiscală.

(2) Organul fiscal prezintă contribuabilului proiectul de raport de inspecție fiscală, care conține constatările și consecințele lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu excepția cazului în care bazele de impozitare nu au suferit nicio modificare în urma inspecției fiscale sau a cazului în care contribuabilul renunță la acest drept și notifică acest fapt organelor de inspecție fiscală.

(3) Data, ora şi locul prezentării concluziilor vor fi comunicate contribuabilului în timp util.

(4) Contribuabilul are dreptul să își prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatările inspecției fiscale, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încheierii inspecției fiscale.

(5) Data încheierii inspecției fiscale este data programată pentru discuția finală cu contribuabilul sau data notificării de către contribuabil că renunță la acest drept.

Art. 108 Sesizarea organelor de urmărire penală

(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecţie au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.

Art. 109 Raportul privind rezultatul inspecţiei fiscale

(1) Rezultatul inspecției fiscale se consemnează, în scris, într-un raport de inspecție fiscală, în care se prezintă constatările inspecției fiscale din punct de vedere faptic și legal.

(2) Raportul de inspecție fiscală se întocmește la finalizarea inspecției fiscale și cuprinde toate constatările în legătură cu perioadele și obligațiile fiscale verificate. În cazul în care contribuabilul și-a exercitat dreptul prevăzut la art. 107 alin. (4), raportul de inspecție fiscală cuprinde și opinia organului de inspecție fiscală, motivată în drept și în fapt, cu privire la acest punct de vedere.

(3) Raportul de inspecție fiscală stă la baza emiterii:

a) deciziei de impunere, pentru diferențe de obligații fiscaleaferente perioadelor verificate;

b) deciziei de nemodificare a bazei de impunere, dacă nu se constată diferențe de obligații fiscale.

(4) Deciziile prevăzute la alin. (3) se comunică în termen de 30 de zile lucrătoare de la data încheierii inspecției fiscale.

Norme metodologice

Cap. 3 Dispoziţii speciale privind verificarea persoanelor fizice supuse impozitului pe venit

Art. 109^1 Persoanele supuse verificării

(1) Organul fiscal are dreptul de a efectua o verificare fiscală prealabilă documentară a ansamblului situaţiei fiscale personale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit reglementat de Titlul III din Codul fiscal, în condiţiile prezentului cod, care se aplică în mod corespunzător.

(1^1) Competența de exercitare a verificării situației fiscale personale pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Aparatul central al Agenției Naționale de Administrare Fiscală are competență în efectuarea verificării persoanelor fizice, potrivit prezentului capitol, pe întregul teritoriu al țării.

(2) Prin situaţie fiscală personală se înţelege totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente de natură să determine starea de fapt fiscală reală a contribuabilului pe perioada verificată.

(3) Verificarea prevăzută la alin. (1) constă în compararea între, pe de o parte, veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit şi, pe de altă parte, situaţia fiscală personală a contribuabilului.

(4) Dacă organul fiscal constată o diferenţă semnificativă între, pe de o parte, veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit şi, pe de altă parte, situaţia fiscală personală, acesta continuă verificarea prevăzută la alin. (1) prin comunicarea avizului de verificare şi stabileşte baza impozabilă ajustată prin utilizarea metodelor indirecte prevăzute la alin. (6). Diferenţa este semnificativă dacă între veniturile estimate calculate în baza situaţiei fiscale personale şi veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit este o diferenţă mai mare de 10%, dar nu mai puţin de 50.000 lei.

(5) În situaţia în care organul fiscal constată diferenţe semnificative conform alin. (4), acesta solicită contribuabilului prezentarea, în termen de cel mult 60 de zile de la comunicarea avizului de verificare, sub sancţiunea decăderii, de documente justificative sau alte clarificări relevante pentru situaţia sa fiscală. Termenul se poate prelungi cu 30 de zile, o singură dată, la solicitarea justificată a contribuabilului, cu acordul organului fiscal.

(6). Metodele indirecte pentru stabilirea bazei impozabile ajustate sunt următoarele:

a) metoda sursei şi cheltuirii fondului. Metoda constă în compararea cheltuielilor efectuate cu veniturile declarate în perioada supusă verificării ;

b) metoda fluxurilor de trezorerie. Metoda constă în analiza conturilor bancare şi a fluxurilor de numerar pentru a stabili mişcările de disponibilităţi băneşti şi asocierea acestora cu sursele de venit şi utilizarea lor;

c) metoda patrimoniului. Metoda constă în determinarea venitului impozabil pe baza creşterii valorii patrimoniului net al unui contribuabil pe parcursul unui an fiscal. Creşterea sau descreşterea valorii patrimoniului net se determină prin compararea valorii patrimoniului net la începutul perioadei cu cea de la sfârşitul perioadei.

(7) Procedura de aplicare a metodelor indirecte prevăzute la alin. (6) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(8) Obligaţia de păstrare a secretului fiscal prevăzută la art. 11 se aplică funcţionarilor publici implicaţi în procedura de verificare a situaţiei fiscale personale.

Art. 109^2 Locul desfăşurării verificării

Verificarea se desfăşoară la sediul organului fiscal sau, la cererea persoanei supuse verificării, la domiciliul său sau la domiciliul/sediul persoanei care îi acordă asistenţă potrivit art. 106 alin. (3) din prezentul cod.

Art. 109^3 Avizul de verificare

Avizul de verificare prevăzut la art. 109^1 alin. (4) va cuprinde:

a) temeiul juridic al verificării;

b) data de începere a verificării;

c) perioada ce urmează a fi supusă verificării;

d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a verificării. Amânarea se poate solicita o singură dată, pentru motive justificate;

e) solicitarea de informaţii şi înscrisuri relevante pentru verificare.

Art. 109^4 Raportul de verificare şi decizia de impunere

Rezultatul verificării va fi consemnat într-un raport scris în care se vor prezenta constatările din punct de vedere faptic şi legal. Raportul va sta la baza emiterii deciziei de impunere sau, după caz, a unei decizii de încetare a procedurii de verificare, în cazul în care nu se ajustează baza impozabilă

TITLUL VIII Colectarea creanţelor fiscale

CAP. 1 Dispoziţii generale

Art. 110 Colectarea creanţelor fiscale

(1) În sensul prezentului titlu, colectarea constă în exercitarea acţiunilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscale.

(2) Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz.

(3) Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:

a) decizia de impunere;

b) declarația fiscală;

c) decizia referitoare la obligații de plată accesorii;

d) declarația vamală;

e) decizia prin care se stabilesc și se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele și alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;

f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale;

g) decizia de atragere a răspunderii solidare emisă potrivit art. 28;

h) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.

Norme metodologice

Art. 111 Termenele de plată

(1) Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.

(2) Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora, astfel:

a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;

b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.

(3) Pentru obligaţiile fiscale eşalonate sau amânate la plată, precum şi pentru accesoriile acestora termenul de plată se stabileşte prin documentul prin care se acordă înlesnirea respectivă.

(4) Pentru creanţele fiscale, administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, care nu au prevăzute termene de plată, acestea vor fi stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.

(4^1) Pentru creanţele fiscale stabilite pe baza declaraţiilor fiscale cărora li se aplică prevederile art. 114 alin. (2^1) şi care au termenul de plată diferit de data de 25, acesta se înlocuieşte cu data de 25 a lunii prevăzute de actul normativ care le reglementează.

(5) Pentru creanţele fiscale ale bugetelor locale care nu au prevăzute termene de plată, acestea se stabilesc prin ordin comun al ministrului internelor şi reformei administrative şi al ministrului economiei şi finanţelor.

(6) Contribuţiile sociale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, după calcularea şi reţinerea acestora conform reglementărilor legale în materie, se virează până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale.

(7) *** Abrogat.

(8) *** Abrogat.

(9) *** Abrogat.

Notă : Conform cu Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 :

"ART. XI

(1) Pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, penalităţile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel:

a) penalităţile de întârziere se anulează dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;

b) penalităţile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.

(2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii şi stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiţia se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1), se desfiinţează, total sau parţial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1).

(4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător şi pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale stinse prin plată sau compensare."

Art. 112 Certificatul de atestare fiscală

(1) Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent la solicitarea contribuabililor. Certificatul se emite şi din oficiu sau la solicitarea altor autorităţi publice, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare. Prevederile art. 11 se aplică în mod corespunzător.

(2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii, denumită lună de referinţă, şi neachitate până la data eliberării acestuia.

(3) În situaţia în care se emit certificate de atestare fiscală în primele 5 zile lucrătoare ale lunii, acestea vor cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold la sfârşitul lunii anterioare lunii de referinţă şi neachitate până la data eliberării acestora.

(4) Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii şi poate fi utilizat de persoana interesată pe o perioadă de până la 30 de zile de la data eliberării. În cazul persoanelor fizice, perioada în care poate fi utilizat este de până la 90 de zile de la data eliberării. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.

(4^1) Organul fiscal emitent poate înscrie în certificatul de atestare fiscală sumele certe, lichide și exigibile pe care contribuabilul solicitant le are de încasat de la autorități contractante definite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006. Înscrierea se face în baza unui document eliberat de autoritatea contractantă prin care se certifică că sumele sunt certe, lichide și exigibile.

(5) În certificatul de atestare fiscală vor fi cuprinse orice alte menţiuni cu privire la situaţia fiscală a contribuabilului, prevăzute prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Art. 113 Certificatul de atestare fiscală emis de autorităţile administraţiei publice locale

(1) Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorității administrației publice locale, la solicitarea contribuabilului.

(2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidența pe plătitor a organului fiscal competent și cuprinde creanțele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii.

(3) Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data solicitării și poate fi utilizat de contribuabil pe toată perioada lunii în care se emite. Certificatul de atestare fiscală emis în intervalul cuprins între data de 25 a lunii și finele lunii este valabil pe toată perioada lunii următoare emiterii. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.

(4) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2), inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidența organului fiscal. Pentru bunul care se înstrăinează, impozitul datorat este cel recalculat pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică persoanei care înstrăinează, potrivit Codului fiscal.

(5) Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (4), sunt nule de drept.

(6) Prevederile alin. (4) și (5) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenței și procedurilor de lichidare.

CAP. 2 Stingerea creanţelor fiscale prin plată, compensare şi restituire

Art. 114 Dispoziţii privind efectuarea plăţii

(1) Plăţile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al altor instituţii autorizate să deruleze operaţiuni de plată.

(2) *** Abrogat.

(2^1) Debitorii vor efectua plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile datorate bugetului de stat şi a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru celelalte obligaţii de plată.

(2^2) Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporţional cu obligaţiile datorate.

(2^3) În cazul în care suma plătită nu acoperă obligațiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond se face în următoarea ordine:

a) pentru toate impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă;

b) pentru toate celelalte obligații fiscale principale;

c) pentru obligațiile fiscale accesorii aferente obligațiilorprevăzute la lit. a) și b).

(2^4) Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(2^5) Plata obligaţiilor fiscale, altele decât cele prevăzute la alin. (2^1), se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat.

(2^6) În situaţia în care plata se efectuează de către o altă persoană decât debitorul, dispoziţiile art. 1093 din Codul civil se aplică în mod corespunzător.

(art. 2^1-2^6 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008. La aceeaşi dată se abrogă prevederile art. 114 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.

Pentru contribuabilii care plătesc integral şi la termenele prevăzute de lege obligaţiile fiscale şi care nu au alte obligaţii fiscale restante, prevederile se aplică pentru plata obligaţiilor fiscale începând cu cele aferente lunii septembrie 2007.)

(2^7) Prin excepție de la prevederile alin. (2^2), în cazul în care debitorii beneficiază de înlesniri la plată potrivit reglementărilor legale în vigoare ori se află sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, distribuirea sumelor achitate în contul unic se efectuează de către organul fiscal competent, potrivit ordinii prevăzute la art. 115 alin. (1) sau (3), după caz, indiferent de tipul de creanță.

(3) În cazul stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, momentul plăţii este:

a) în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;

b) în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal, data poştei, înscrisă pe mandatul poştal;

c) în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această informaţie este transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituţia bancară iniţiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 121, data putând fi dovedită prin extrasul de cont al contribuabilului;

c^1) în cazul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia; procedura şi categoriile de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

d) pentru obligaţiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrării la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus şi anulat timbrele datorate potrivit legii.

(4) Pentru creanţele fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate, organul fiscal, la cererea debitorului, va efectua îndreptarea erorilor din documentele de plată întocmite de acesta şi va considera valabilă plata de la momentul efectuării acesteia, în suma şi din contul debitorului înscrise în documentul de plată, cu condiţia debitării contului acestuia şi a creditării unui cont bugetar.

(5) Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi de către celelalte autorităţi publice care, potrivit legii, administrează creanţe fiscale.

(6) Cererea poate fi depusă în termen de 5 ani, sub sancțiunea decăderii. Termenul începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a efectuat plata.

(7) Procedura de îndreptare a erorilor va fi aprobată prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.

Norme metodologice

Art. 115 Ordinea stingerii datoriilor

(1) Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:

a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat o eşalonare la plată, precum şi dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată pe perioada amânării, în cazul în care termenul stabilit pentru plata sumelor respective se împlineşte în luna curentă, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii acordate;

b) toate obligațiile fiscale principale, în ordinea vechimii, și apoi obligațiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii. În cazul stingerii creanțelor fiscale prin dare în plată, se aplică prevederile art. 175 alin. (41)

c) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonarea, până la concurenţa cu suma eşalonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz, precum şi suma amânată la plată împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere datorată pe perioada amânării, după caz;

d) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea contribuabilului.

(2) Vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte astfel:

a) în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;

b) în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organele competente, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii;

c) în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil.

(3) Pentru debitorii care se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, ordinea de stingere este următoarea:

a) obligaţii fiscale cu termene de plată după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii, cu excepţia celor prevăzute în planul de reorganizare confirmat;

b) sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară confirmat, precum şi obligaţiile accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea şi plata acestora;

c) obligaţii fiscale datorate şi neachitate cu termene de plată anterioare datei la care s-a deschis procedura insolvenţei, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, în situaţia contribuabililor aflaţi în stare de faliment;

d) alte obligaţii fiscale în afara celor prevăzute la lit. a) - c).

(4) Organul fiscal competent va comunica debitorului modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor prevăzută la alin. (1), cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.

(5) *** Abrogat

Norme metodologice

Art. 116 Compensarea

(1) Prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de aceeaşi autoritate publică.

(2) Creanţele fiscale ale debitorului se compensează cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporțional, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin.(1).

(3) Creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanţele fiscale ale debitorului reprezentând sume de restituit de aceeaşi natură. Eventualele diferențe rămase se compensează cu alte obligaţii fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (2).

(4) Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile.

(5) În sensul prezentului articol, creanţele sunt exigibile:

a) la data scadenței, potrivit art. 111;

b) la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, în limita sumei aprobate la rambursare prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii;

c) la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru cererile de restituire a accizei sau taxei pe valoarea adăugată, după caz, depuse potrivit Codului fiscal;

d) la data comunicării deciziei, pentru obligaţiile fiscale principale, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii stabilite de organele competente prin decizie;

e) la data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil;

f) la data comunicării actului de individualizare a sumei, pentru obligațiile de plată de la buget;

g) la data primirii, în condiţiile legii, de către organul fiscal a titlurilor executorii emise de alte instituţii, în vederea executării silite;

h) la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru sumele de restituit conform art. 117.

(5^1) Creanțele fiscale rezultate din cesiunea notificată potrivit prevederilor art. 30 se sting prin compensare cu obligațiile cesionarului la data notificării cesiunii.

(6) Compensarea se constată de către organul fiscalcompetent, la cererea debitorului sau din oficiu. Dispoziţiile art.115 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.

(7) Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cuprivire la efectuarea compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii.

Norme metodologice

Art. 117 Restituiri de sume

(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:

a) cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;

b) cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;

c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

e) cele de rambursat de la bugetul de stat;

f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;

g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;

h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

(3) Diferenţele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei (RON) vor rămâne în evidenţa fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând a se restitui atunci când suma cumulată a acestora depăşeşte limita menţionată.

(4) Prin excepţie de la alin. (3), diferenţele mai mici de 5 lei (RON) se vor putea restitui în numerar numai la solicitarea contribuabilului.

(5) În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referinţă al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţională a României, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea.

(6) Dacă debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante, sumele prevăzute la alin. (1) şi (2) se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.

(7) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.

(8) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenţa obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultată restituindu-se debitorului.

(9) Procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.

Art. 118 Obligaţia băncilor supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială

Băncile supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială şi care efectuează plăţile dispuse în limita încasărilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând obligaţii fiscale cuprinse în ordinele de plată emise de debitori şi/sau creanţe fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi transmisă de organele fiscale.

CAP. 3 Dobânzi, penalităţi de intârziere sau majorări de întârziere

Art. 119 Dispoziţii generale privind dobânzi şi penalităţi de întârziere

(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.

(2) Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.

(3) Dobânzile şi penalităţile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.

(4) Dobânzile şi penalităţile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. art. 142 alin. (6).

Norme metodologice

Art. 120 Dobânzi

(1). Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

(2) Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv.

(3) În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii acesteia inclusiv.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează:

a) pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile sunt datorate de către cumpărător;

b) pentru impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri şi bunuri urmăribile, până la data trecerii în evidenţa separată, potrivit prevederilor art. 176.

(5) Modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferenţe între impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere şi impozitul pe profit datorat conform declaraţiei de impunere întocmite pe baza situaţiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(6) Pentru obligaţiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venit, se datorează dobânzi după cum urmează:

a) pentru anul fiscal de impunere, dobânzile pentru plăţile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plăţi anticipate se calculează până la data plăţii debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie;

b) dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora inclusiv;

c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plăţi anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător.

(7) Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.

Art. 120^1 Penalităţi de întârziere

(1) Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale.

(2) Nivelul penalităţii de întârziere se stabileşte astfel:

a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse;

b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse;

c) după împlinirea termenului prevăzut la lit. b), nivelul penalităţii de întârziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse.

(3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor

Art. 121 Dobanzi şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară

(1) Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 120 şi 120^1, după termenul de 3 zile.

(2) Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului şi nedecontate de unităţile bancare, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere prevăzute la alin. (1), plătitorul se poate îndrepta împotriva unităţii bancare respective.

Art. 122 Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul compensării

Art. 122^1 Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul deschiderii procedurii insolvenţei

În cazul contribuabililor cărora li s-a deschis procedura insolvenței, pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței se datorează dobânzi și penalități de întârziere potrivit legii care reglementează aceastăprocedură.

Art. 122^2 Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul contribuabililor pentru care s-a pronunţat o hotărâre de dizolvare

(1) Pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a contribuabilului la registrul comerţului, începând cu această dată nu se mai datorează şi nu se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere.

(2) În cazul în care prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost desfiinţat actul care a stat la baza înregistrării dizolvării, se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere între data înregistrării la registrul comerţului a actelor de dizolvare şi data rămânerii irevocabile a hotărârii de desfiinţare.

Art. 123 Dobânzi în cazul înlesnirilor la plată

Pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plata obligaţiilor fiscale restante se datorează dobânzi pentru obligaţiile fiscale ce fac obiectul înlesnirii la plată, cu excepţia celor prevăzute la art. 119 alin. (2).

Norme metodologice

Art. 124 Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget

(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

(2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) şi se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.

Norme metodologice

Art 124^1 Majorări de întârziere în cazul creanţelor datorate bugetelor locale

(1) Prin excepţie de la prevederile art. 119 alin. (1) şi art. 120^1, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere.

(2) Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

(3) Prevederile art. 119—124 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(4) Pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează dobândă. Nivelul şi modul de calcul al dobânzii sunt cele prevăzute la alin. (2)

CAP. 4 Înlesniri la plată

Art. 125 Înlesniri la plata obligaţiilor fiscale

(1) La cererea temeinic justificată a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru obligaţiile fiscale restante, atât înaintea începerii executării silite, cât şi în timpul efectuării acesteia, înlesniri la plată, în condiţiile legii.

(2) La cererea temeinic justificată a debitorilor, persoane fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autorităţile administraţiei publice locale care administrează aceste bugete, pot acorda, pentru obligaţiile bugetare restante pe care le administrează, următoarele înlesniri la plată:

a) eşalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local;

b) amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local;

c) eşalonări la plata majorărilor de întârziere de orice fel, cu excepţia majorărilor de întârziere datorate pe perioada de eşalonare;

d) amânări şi/sau scutiri ori amânări şi/sau reduceri de majorări de întârziere, cu excepţia majorărilor de întârziere datorate pe perioada de amânare;

e) scutiri sau reduceri de impozite şi taxe locale, în condiţiile legii.

(3) Procedura de acordare a înlesnirilor la plată pentru creanţele bugetare locale se stabileşte prin acte normative speciale.

(4) Pentru acordarea înlesnirilor la plată creditorii bugetari locali vor cere debitorilor constituirea de garanţii.

(5) Pentru obligaţiile la bugetul local, datorate şi neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele fizice, garanţia este:

a) o sumă egală cu două rate medii din eşalonare, reprezentând obligaţii bugetare locale eşalonate şi majorări de întârziere calculate, în cazul eşalonărilor la plată;

b) o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea debitelor amânate şi majorările de întârziere calculate şi numărul de luni aprobate pentru amânare la plată, în cazul amânărilor la plată.

(6) Pentru obligaţiile la bugetul local, datorate şi neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele juridice, garanţia este de 100% din totalul creanţei bugetare locale pentru care s-a acordat înlesnirea.

CAP. 5 Constituirea de garanţii

Art. 126 Constituirea de garanţii

Organul fiscal solicită constituirea unei garanţii pentru:

a) suspendarea executării silite în condiţiile art. 148 alin. (7);

b) ridicarea măsurilor asigurătorii;

c) asumarea obligaţiei de plată de către altă persoană prin angajament de plată, în condiţiile art. 25 alin. (2) lit. d);

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

Art. 127 Tipuri de garanţii

Garanţiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 126 se pot constitui, în condiţiile legii, prin:

a) consemnarea de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului;

b) scrisoare de garanţie bancară;

c) ipotecă asupra unor bunuri imobile din ţară;

d) gaj asupra unor bunuri mobile;

e) fidejusiune.

Norme metodologice

Art. 128 Valorificarea garanţiilor

(1) Organul fiscal competent se îndestulează din garanțiile depuse dacă nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost constituite.

(2) În cazul garanțiilor prevăzute la art. 127 lit. a) și b),organul fiscal va dispune instituției de credit ori unității de trezorerie a statului, după caz, virarea sumei de bani în conturile de venituri bugetare corespunzătoare.

(3) Valorificarea garanțiilor prevăzute la art. 127 lit. c)—e) se realizează prin modalitățile și procedurile prevăzute de dispozițiile art. 159 alin. (2)—(7) și ale art. 160—171, care se aplică în mod corespunzător.

Norme metodologice

CAP. 6 Măsuri asigurătorii

Art. 129 Poprirea şi sechestrul asigurătoriu

(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.

(6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.

(7) Bunurile perisabile şi/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate:

a) de către debitor cu acordul organului de executare, sumele obţinute consemnându-se la dispoziţia organului de executare;

b) prin vânzare în regim de urgenţă în condiţiile art. 159 alin. (4).

(8) În cazul înfiinţării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.

(9) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (7) sunt lovite de nulitate absolută.

10) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.

(11) Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172.

Norme metodologice

Art. 130 Ridicarea măsurilor asigurătorii

Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 129 se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei prevăzute la art. 127, după caz.

Norme metodologice

CAP. 7 Prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere compensarea sau restituirea

Art. 131 Începerea termenului de prescripţie

(1) Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

(2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.

Art. 132 Suspendarea termenului de prescripţie

Termenul de prescripţie prevăzut la art. 131 se suspendă:

a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;

b) în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;

c) pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate potrivit legii;

d) cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită;

e) în alte cazuri prevăzute de lege.

Art. 133 Întreruperea termenului de prescripţie

Termenul de prescripţie prevăzut la art. 131 se întrerupe:

a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;

b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei;

c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

Art. 134 Efecte ale împlinirii termenului de prescripţie

(1) Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenţa analitică pe plătitori.

(2) Sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie.

Norme metodologice

Art. 135 Prescripţia dreptului de a cere compensarea sau restituirea

Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire.

CAP. 8 Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale

Art. 136 Organele de executare silită

(1) În cazul în care debitorul nu îşi plătește de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acţiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepţia cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală datorată de debitor.

(2) Organele fiscale care administrează creanţe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.

(3) Creanţele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri proprii şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale, precum şi creanţele care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., provenite din fondurile alocate de la bugetul de stat, se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod.

(4) Organele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită.

(4^1) Organele de executare prevăzute la alin. (4) sunt competente și pentru executarea silită a creanțelor prevăzute la art. 141 alin. (12).

(5) Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii de executare silită se face de către organul de executare coordonator.

(5^1) Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare cu debitorul aflat în stare de insolvabilitate, în condițiile art. 27, ori în cazul prevăzut la art.25 alin. (2) lit. e) revine organului de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau organului de executare competent desemnat potrivit art. 33 alin. (3), după caz.

(5^2) Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit dispozițiilor cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, revine organului de executare în acărui rază teritorială își are/și-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent sau organului de executare competent desemnat potrivit art. 33 alin. (3), după caz.

(5^3) Organul de executare coordonator în cazul prevăzut la art. 164 alin. (2) este cel în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal sau își desfășoară activitatea debitorul ale cărui bunuri au fost adjudecate.

(6) În cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, şi pentru creanţe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006, executarea silită se efectuează de organul de executare în condiţiile prezentului cod.

(7) Atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea şi executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.

(8) Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe prevăzute la alin. (5), comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situaţia debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum şi orice alte date utile pentru identificarea debitorului şi a bunurilor ori veniturilor urmăribile.

(9) În cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cât şi pentru titluri ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se va face, potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de către organele de executare prevăzute de acesta.

(10) Când se constată că domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia, înştiinţându-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.

(1) Autoritățile administrației publice locale sunt obligate să colaboreze și să efectueze procedura de executare silită a creanțelor fiscale datorate bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor.

(2) În situația în care debitorul datorează impozite, taxe sau alte venituri la bugetul local și nu are bunuri urmăribile pe raza teritorială a respectivei unități administrativ-teritoriale sau a subdiviziunii unității administrativ-teritoriale a municipiului, competența pentru efectuarea procedurii de executare silită revine organului fiscal în a cărui rază teritorială se află bunurile urmăribile.

(3) Organul fiscal din cadrul autorității administrației publice locale care administrează creanțele fiscale prevăzute la alin. (2), denumit în prezentul articol autoritate solicitantă, solicită, înscris, organului fiscal din cadrul autorității administrației publice locale în a cărui rază teritorială se află situate bunurile mobile sau imobile, denumit în prezentul articol autoritate solicitată, efectuarea procedurii de executare silită.

(4) Cererea conține, în mod obligatoriu, următoareleinformații:

a) datele de identificare a debitorului;

b) valoarea creanței de recuperat;

c) valoarea creanțelor fiscale accesorii stabilite, potrivit legii, până la data solicitării;

d) contul în care se virează sumele încasate;

e) orice date necesare pentru identificarea bunurilor urmăribile, dacă este cazul.

(5) Cererea este însoțită obligatoriu de o copie a titlului executoriu.

(6) Autoritatea solicitată confirmă, în scris, primirea cererii, în termen de 10 zile de la data primirii.

(7) Autoritatea solicitată poate refuza efectuarea procedurii de executare silită în următoarele cazuri:

a) titlul executoriu nu este valabil;

b) cererea nu conține toate informațiile prevăzute la alin. (4).

(8) Sumele realizate prin executare silită se virează autorității solicitante. Prevederile art. 168 se aplică în mod corespunzător.

Art. 137 Executarea silită în cazul debitorilor solidari

(1) Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe venituri sau bunuri urmăribile.

(1^1) Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare în condiţiile art. 27 şi 28 revine organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul aflat în stare de insolvabilitate sau insolvenţă sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz.

(2) Organul de executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidenţele sale şi ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit organelor de executare în a căror rază teritorială se află domiciliile fiscale ale celorlalţi codebitori, aplicându-se dispoziţiile art. 136.

(3) Organele de executare sesizate, cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidenţă nominală, vor lua măsuri de executare silită şi vor comunica organului de executare coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.

(4) Dacă organul de executare coordonator, care ţine evidenţa întregului debit, constată că acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însuşi şi de celelalte organe sesizate potrivit alin. (3), el este obligat să ceară în scris acestora din urmă să înceteze de îndată executarea silită.

Art. 138 Executorii fiscali

(1) Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Aceştia trebuie să deţină o legitimaţie de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activităţii.

(2) Executorul fiscal este împuternicit în faţa debitorului şi a terţilor prin legitimaţia de executor fiscal şi delegaţie emisă de organul de executare silită.

(3) În exercitarea atribuţiilor ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare silită, executorii fiscali pot:

a) să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta îşi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum şi să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;

b) să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum şi să cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile;

c) să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.

(4) Executorul fiscal poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instanţei judecătoreşti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

(5) Accesul executorului fiscal în locuinţă, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00 - 20,00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută va putea continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului va avea loc şi la alte ore decât cele menţionate, precum şi în zilele nelucrătoare, în baza autorizaţiei prevăzute la alin. (4).

(6) În absenţa debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la alin. (3), executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezenţa unui reprezentant al poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice şi a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) şi (5).

Art. 139 Executarea silită împotriva veniturilor bugetului general consolidat

Impozitele, taxele, contribuţiile şi orice alte venituri ale bugetului general consolidat nu pot fi urmărite de nici un creditor pentru nici o categorie de creanţe în cadrul procedurii de executare silită.

Art. 140 Executarea silită împotriva unei asocieri fără personalitate juridică

Pentru executarea silită a creanţelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar dacă există un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile şi imobile ale asocierii, cât şi bunurile personale ale membrilor acesteia.

Art. 141 Titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite

(1) Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, nici un titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.

(1^2) Executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(2) Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

(3) Modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.

(4) Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conţine, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.

(5) Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu.

(6) Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanţe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 136.

(7) Netransmiterea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în termen de 90 de zile de la emiterea de către organele competente atrage anularea acestora prin decizie de către conducătorul organului emitent. Conducătorul organului emitent al titlului executoriu are obligația emiterii deciziei de imputare a contravalorii contravenției personalului care se face vinovat de întârziere. Decizia de imputare se comunică de către organul emitent persoanei vinovate, care trebuie să achite contravaloarea contravenției în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei. La expirarea acestui termen, decizia devine titlu executoriu. Contravaloarea contravenției înscrise în decizia de imputare se face venit la bugetul de stat sau bugetul local căruia i se datora, potrivit legii,amenda contravențională. Termenul de 90 de zile se prelungește cu perioada scursă în procedura de contestare a proceselor-verbale de constatare a contravenției.

(8) În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis şi dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente.

(9) În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.

(10) Instituțiile publice finanțate total sau parțial de la bugetul de stat, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului general consolidat, spre executare silită, organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.

(11) Instituțiile publice finanțate total sau parțial de la bugetul local, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului local, spre executare silită, organelor fiscale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul local.

(12) Prevederile alin. (11) se aplică şi în cazul în care prin legi speciale se stabilesc atribuţii de executare silită pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin unităţile sale subordonate şi pentru alte venituri decât cele menţionate în prezentul cod.

Norme metodologice

Art. 142 Reguli privind executarea silită

(1) Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.

(1^1) Sunt supuse sechestrării şi valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta şi/sau identificate de către organul de executare, în următoarea ordine:

a) bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;

b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie principala sursă de venit;

c) bunurile mobile şi imobile ce se află temporar în deţinerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele;

d) ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 158;

e) maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri imobile ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit;

f) produse finite.

(1^2) Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute la alin. (1^1) ori de câte ori valorificarea nu este posibilă.

(2) Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalităţile de executare silită prevăzute de prezentul cod.

(4) Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează.

(5) Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.

(6) În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului

(7) Faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.

Art. 143 Obligaţia de informare

În vederea începerii executării silite, organul de executare competent se poate folosi de mijloacele de probă prevăzute la art. 49, în vederea determinării averii şi a venitului debitorului. La cererea organului fiscal, debitorul este obligat să furnizeze în scris, pe propria răspundere, informaţiile solicitate.

Art. 144 Precizarea naturii debitului

În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi cuantumul debitului ce face obiectul executării.

Art. 145 Somaţia

(1) Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu.

(2) Somaţia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia.

Art. 146 Drepturi şi obligaţii ale terţului

Terţul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept de ipotecă sau un privilegiu. Terţul va participa la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunului, potrivit legii.

Art. 147 Evaluarea bunurilor supuse executării silite

(1) Înaintea valorificării bunurilor, acestea vor fi evaluate. Evaluarea se efectuează de organul de executare prin experţi evaluatori proprii sau prin experţi evaluatori independenţi. Evaluatorii independenţi sunt desemnaţi în condiţiile art. 55. Atât evaluatorii proprii, cât şi evaluatorii independenţi sunt obligaţi să îşi îndeplinească atribuţiile ce le revin, astfel cum reies din prezentul cod, din actul prin care s-a dispus expertiza, precum şi din actul prin care au fost numiţi.

(2) Organul de executare va actualiza preţul de evaluare ţinând cont de rata inflaţiei.

(3) Atunci când se consideră necesar, organul de executare va proceda la o nouă evaluare.

(4) Organul de executare poate proceda la o nouă evaluare în situații cum sunt: când se constată modificări ale prețurilor de circulație pe piața liberă a bunurilor, când valoarea bunului s-a modificat prin deteriorări sau prin amenajări. Prevederile alin.(1) sunt aplicabile în mod corespunzător.

Norme metodologice

Art. 148 Suspendarea, întreruperea sau încetarea executării silite

(1) Executarea silită se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta în cazurile prevăzute de prezentul cod.

(2) Executarea silită se suspendă:

a) când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii;

b) la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în condiţiile legii;

c) în cazul prevăzut la art. 156;

d) pe o perioadă de cel mult 6 luni, în cazuri excepţionale, şi doar o singură dată pentru acelaşi debitor, prin hotărâre a Guvernului;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

(2^1) Executarea silită se suspendă şi în cazul în care, ulterior începerii executării silite, se depune o cerere derestituire/rambursare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală pentru care s-a început executarea silită. În acest caz, executarea silită se suspendă la data depunerii cererii.

(2^2) Pe perioada suspendării executării silite, actele de executare efectuate anterior, precum și orice alte măsuri de executare, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor ori sumelor din conturile bancare, rămân în ființă.

(2^3) Suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și în valută, începând cu data și ora comunicării către instituțiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire.

(3) Executarea silită se întrerupe în cazurile prevăzute expres de lege. Executarea silită nu se întrerupe pe perioada în care un contribuabil este declarat insolvabil.

(4) Executarea silită încetează dacă:

a) s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligaţiile de plată accesorii, cheltuielile de executare şi orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;

b) a fost desfiinţat titlul executoriu;

c) în alte cazuri prevăzute de lege.

(5) Măsurile de executare silită aplicate în condiţiile prezentului cod se ridică prin decizie întocmită în cel mult două zile de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de executare.

(5^1) În măsura în care creanţele fiscale înscrise în titluri executorii se sting prin plată, prin poprire sau prin alte modalităţi prevăzute de prezentul cod, sechestrele aplicate pe acele titluri asupra bunurilor, cu valoare mai mică sau egală cu suma creanţelor fiscale astfel stinse, se ridică, prin decizie întocmită de organul de executare, în cel mult două zile de la data stingerii.

(6) În cazul în care popririle înfiinţate de organul de executare generează imposibilitatea debitorului de a-şi continua activitatea economică, cu consecinţe sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, fie suspendarea temporară totală, fie suspendarea temporară parţială a executării silite prin poprire. Suspendarea se poate dispune pentru o perioadă de cel mult 6 luni de la data comunicării către bancă sau alt terţ poprit a suspendării popririi de către organul fiscal.

(7) Odată cu cererea de suspendare prevăzută la alin. (6) debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, sau alte garanţii prevăzute de lege, la nivelul sumei pentru care s-a început executarea silită.

(8) Dispoziţiile alin. (7) nu se aplică în cazul în care valoarea bunurilor deja sechestrate de creditorul fiscal acoperă valoarea creanţei pentru care s-a început executarea silită prin poprire.

Norme metodologice

SECŢIUNEA a 2-a

Executarea silită prin poprire

Art. 149 Executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor

(1) Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

(2) Sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse executării silite prin poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită procedura executării silite.

(3) În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă.

(4) Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

(5) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terţului poprit, dispoziţiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înştiinţat şi debitorul despre înfiinţarea popririi.

(6) Poprirea nu este supusă validării.

(7) Poprirea înfiinţată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, făcută terţului poprit, şi înştiinţarea despre aceasta a debitorului.

(8) Poprirea se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul poprit. În acest sens, terţul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi.

(9) După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat:

a) să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal, suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare;

b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înştiinţând despre aceasta organul de executare.

(10) În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit îi va anunţa în scris despre aceasta pe creditori şi va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 170.

(11) Pentru stingerea creanțelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriți prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, odată cu transmiterea somației și a titlului executoriu, făcută debitorului potrivit art. 44, se transmite băncii la care se află deschis contul debitorului adresa de înființare a popririi. Despre această măsură va fi înștiințat și debitorul.

(12) În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii, potrivit alin. (11), sumele existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și în valută sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data și ora primirii adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, băncile nu procedează la decontarea documentelor de plată primite,respectiv la debitarea conturilor debitorilor, și nu acceptă alte plăți din conturile acestora până la achitarea integrală a obligațiilor fiscale înscrise în adresa de înființare a popririi, cu excepția:

a) sumelor necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a impozitelor și contribuțiilor aferente acestora, reținute la sursă;

b) sumelor necesare plății accizelor de către antrepozitarii autorizați. În acest caz, debitorul va prezenta unității bancare odată cu dispoziția de plată și copia certificată, conform cu originalul, a autorizației de antrepozitar;

c) sumelor necesare plății accizelor, în numele antrepozitarilor autorizați, de către cumpărătorii de produse energetice;

d) sumelor necesare plății impozitelor, taxelor și contribuțiilor de care depinde menținerea valabilității înlesnirii. În acest caz, debitorul va prezenta unității bancare odată cu dispoziția de plată și copia certificată, conform cu originalul, a documentului prin care s-a aprobat înlesnirea la plată.

(12^1) Pe perioada popririi asigurătorii, băncile acceptă plăți din conturile debitorilor dispuse pentru stingerea sumelor prevăzute la alin. (12), precum și pentru stingerea obligațiilor fiscale aferente bugetelor administrate de organul fiscal care a înființat poprirea.

(13) Încălcarea prevederilor alin. (9), (10), (12) şi (15) atrage nulitatea oricărei plăţi.

(14) În cazul în care executarea silită este suspendată ori încetează, potrivit legii, organul de executare înștiințează de îndată, în scris, băncile ori, după caz, terțul poprit pentru sistarea, temporară, totală sau parțială a indisponibilizării conturilor și reținerilor. În caz contrar banca este obligată să procedeze potrivit dispozițiilor alin. (12).

(15) În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, băncile vor urmări executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.

(16) Dispoziţiile alin. (10) se aplică în mod corespunzător.

Norme metodologice

Art. 150 Executarea silită a terţului poprit

(1) Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, va pronunţa menţinerea sau desfiinţarea popririi.

(2) Judecata se face de urgenţă şi cu precădere.

(3) Pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terţului poprit, în condiţiile prezentului cod.

SECŢIUNEA a 3-a

Executarea silită a bunurilor mobile

Art. 151 Executarea silită a bunurilor mobile

(1) Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege.

(2) În cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieţii şi muncii debitorului, precum şi familiei sale:

a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, îngrăşămintele, furajele şi animalele de producţie şi de lucru;

b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;

c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;

d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă;

e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;

f) bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.

(3) Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activităţii de comerţ nu sunt exceptate de la executare silită.

(4) Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un terţ. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal.

(5) Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsură asigurătorie nu este necesară o nouă sechestrare.

(6) Executorul fiscal, la începerea executării silite, este obligat să verifice dacă bunurile prevăzute la alin. (5) se găsesc la locul aplicării sechestrului şi dacă nu au fost substituite sau degradate, precum şi să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanţei.

(7) Bunurile nu vor fi sechestrate dacă prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cheltuielile executării silite.

(8) Prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.

(9) De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicţii atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă.

(10) Actele de dispoziţie care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolută.

(11) În cazurile în care nu au fost luate măsuri asigurătorii pentru realizarea integrală a creanţei fiscale şi la începerea executării silite se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmăribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicată o dată cu comunicarea somaţiei.

Norme metodologice

Art. 152 Procesul-verbal de sechestru

(1) Procesul-verbal de sechestru va cuprinde:

a) denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei şi a orei când s-a făcut sechestrul;

b) numele şi prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimaţiei şi al delegaţiei;

c) numărul dosarului de executare, data şi numărul de înregistrare a somaţiei, precum şi titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;

d) temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;

e) sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, menţionându-se şi cota acestora, precum şi actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia de plată;

f) numele, prenumele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuieşte împreună cu debitorul sau denumirea şi sediul debitorului, numele, prenumele şi domiciliul altor persoane majore care au fost de faţă la aplicarea sechestrului, precum şi alte elemente de identificare a acestor persoane;

g) descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora, menţionându-se starea de uzură şi eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum şi dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz;

h) menţiunea că evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoştinţe de specialitate;

i) menţiunea făcută de debitor privind existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;

j) numele, prenumele şi adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum şi locul de depozitare a acestora, după caz;

k) eventualele obiecţii făcute de persoanele de faţă la aplicarea sechestrului;

l) menţiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;

m) semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost de faţă la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul fiscal va menţiona această împrejurare.

(2) Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predă debitorului sub semnătură sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum şi, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmă semnând cu menţiunea de primire a bunurilor în păstrare.

(3) În vederea valorificării organul de executare este obligat să verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru, precum şi dacă nu au fost substituite sau degradate.

(4) Când bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea creanţei fiscale, organul de executare va face investigaţiile necesare pentru identificarea şi urmărirea altor bunuri ale debitorului.

(5) Dacă se constată că bunurile nu se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru sau dacă au fost substituite sau degradate, executorul fiscal încheie proces-verbal de constatare. Pentru bunurile găsite cu prilejul investigaţiilor efectuate conform alin. (4) se va încheia procesul-verbal de sechestru.

(6) Dacă se sechestrează şi bunuri gajate pentru garantarea creanţelor altor creditori, organul de executare le va trimite şi acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.

(7) Executorul fiscal care constată că bunurile fac obiectul unui sechestru anterior va consemna aceasta în procesul-verbal, la care va anexa o copie de pe procesele-verbale de sechestru respective. Prin acelaşi proces-verbal executorul fiscal va declara sechestrate, când este necesar, şi alte bunuri pe care le va identifica.

(8) Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se consideră sechestrate şi în cadrul noii executări silite.

(9) În cazul în care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvârşit fapte care pot constitui infracţiuni va consemna aceasta în procesul-verbal de sechestru şi va sesiza de îndată organele de urmărire penală competente.

Art. 153 Custodele

(1) Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de executorul fiscal, după caz, ori vor fi ridicate şi depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii şi când se constată că există pericol de substituire ori de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.

(2) În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare, obiecte de metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii de valoare, acestea se ridică şi se depun, cel târziu a doua zi lucrătoare, la unităţile specializate.

(3) Cel care primeşte bunurile în custodie va semna procesul-verbal de sechestru.

(4) În cazul în care custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili acestuia o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.

Art. 153^1 Înlocuirea bunurilor sechestrate

La solicitarea debitorului, organul fiscal poate înlocui sechestrul asupra unui bun mobil cu sechestrul asupra altui bun mobil sau imobil și numai dacă bunul oferit în vederea sechestrării este liber de orice sarcini. Dispozițiile art. 142 alin.(1) sunt aplicabile în mod corespunzător.

SECŢIUNEA a 4-a

Executarea silită a bunurilor imobile

Art. 154 Executarea silită a bunurilor imobile

(1) Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situaţia în care debitorul deţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.

(2) Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât odată cu imobilul.

(3) În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.

(4) Dispoziţiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni.

(5) Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispozițiile art. 151 alin. (9), (10) și (11), art. 152 alin. (1) și (2) și art. 153^1 fiind aplicabile.

(6) Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală.

(7) Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.

(8) Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de îndată biroului de carte funciară efectuarea inscripţiei ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

(9) Biroul de carte funciară va comunica organelor de executare, la cererea acestora, în termen de 10 zile, celelalte drepturi reale şi sarcini care grevează imobilul urmărit, precum şi titularii acestora, care vor fi înştiinţaţi de către organul de executare şi chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi distribuirea preţului.

(10) Creditorii debitorului, alţii decât titularii drepturilor menţionate la alin. (9), sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil în evidenţele de publicitate imobiliară, să comunice în scris organului de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.

Norme metodologice

Art. 155 Instituirea administratorului-sechestru

(1) La instituirea sechestrului şi în tot cursul executării silite, organul de executare poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei şi a altor venituri obţinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.

(2) Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizică sau juridică.

(3) Administratorul-sechestru va consemna veniturile încasate potrivit alin. (1) la unităţile abilitate şi va depune recipisa la organul de executare.

(4) Când administrator-sechestru este numită o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul de executare îi va fixa o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.

Norme metodologice

Art. 156 Suspendarea executării silite a bunurilor imobile

(1) După primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a creanţelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.

(2) De la data aprobării cererii debitorului, executarea silită începută asupra bunului imobil se suspendă.

(3) Pentru motive temeinice organul de executare poate relua executarea silită imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni.

(4) Dacă debitorul persoană juridică căruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silită sau îşi provoacă insolvabilitatea, se vor aplica în mod corespunzător prevederile art. 27.

SECŢIUNEA a 5-a

Executarea silită a altor bunuri

Art. 157 Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini

(1) Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului, se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile.

(2) Pentru executarea silită a recoltelor şi a fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentului cod privind bunurile mobile.

(3) Organul de executare va hotărî, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor aşa cum sunt prinse de rădăcini sau după ce vor fi culese.

Art. 158 Executarea silită a unui ansamblu de bunuri

(1) Bunurile mobile şi/sau imobile, proprietate a debitorului, pot fi valorificate individual şi/sau în ansamblu dacă organul de executare apreciază că astfel acestea pot fi vândute în condiţii mai avantajoase.

(2) Organul de executare îşi poate schimba opţiunea în orice fază a executării, cu reluarea procedurii.

(3) Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la alin. (1) organul de executare va proceda la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.

(4) Prevederile secţiunii a 3-a privind executarea silită a bunurilor mobile şi ale secţiunii a 4-a privind executarea silită a bunurilor imobile, precum şi ale art. 165 privind plata în rate se aplică în mod corespunzător.

SECŢIUNEA a 6-a

Valorificarea bunurilor

Art. 159 Valorificarea bunurilor sechestrate

(1) În cazul în care creanţa fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda, fără efectuarea altei formalităţi, la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desfiinţarea sechestrului, suspendarea sau amânarea executării silite.

(2) Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, ţinând seama atât de interesul legitim şi imediat al creditorului, cât şi de drepturile şi obligaţiile debitorului urmărit, organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare şi care, faţă de datele concrete ale cauzei, se dovedeşte a fi mai eficientă.

(3) În sensul alin. (2) organul de executare competent va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin:

a) înţelegerea părţilor;

b) vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;

c) vânzare directă;

d) vânzare la licitaţie;

e) alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.

(4) Dacă au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute în regim de urgenţă. Evaluarea şi valorificarea acestor bunuri se vor face de către organele fiscale, la preţul pieţei. Procedura de evaluare şi valorificare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(5) Dacă din cauza unei contestaţii sau a unei învoieli între părţi data, locul sau ora vânzării directe sau la licitaţie a fost schimbată de organul de executare, se vor face alte publicaţii şi anunţuri, potrivit art. 162.

(6) Vânzarea bunurilor sechestrate se face numai către persoane fizice sau juridice care nu au obligaţii fiscale restante.

(7) În sensul alin. (6), în categoria obligaţiilor fiscale restante nu se cuprind obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat, potrivit legii, reduceri, amânări sau eşalonări la plată.

Norme metodologice

Art. 160 Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor

(1) Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu acordul organului de executare, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanţei fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare propunerile ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urmă va achita preţul propus.

(2) Preţul propus de cumpărător şi acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare.

(3) Organul de executare, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), va comunica aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul bunului va fi virat de cumpărător.

(4) Indisponibilizarea prevăzută la art. 151 alin. (9) şi (10) se ridică după creditarea contului bugetar menţionat la alin. (3).

Art. 161 Valorificarea bunurilor prin vânzare directă

(1) Valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza în următoarele cazuri:

a) pentru bunurile prevăzute la art. 159 alin. (4);

b) înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se recuperează integral creanţa fiscală;

c) după finalizarea unei licitaţii, dacă bunul/bunurile sechestrate nu au fost vândute şi se oferă cel puţin preţul de evaluare.

(2) Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.

(3) În cazul în care organul de executare înregistrează în condiţiile prevăzute la alin. (1) mai multe cereri, va vinde bunul persoanei care oferă cel mai mare preţ faţă de preţul de evaluare.

(4) Vânzarea directă a bunurilor se face chiar dacă se prezintă un singur cumpărător.

Norme metodologice

Art. 162 Vânzarea bunurilor la licitaţie

(1) Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie organul de executare este obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea licitaţiei.

(2) Publicitatea vânzării se realizează prin afişarea anunţului privind vânzarea la sediul organului de executare, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul şi domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile, şi prin anunţuri într-un cotidian naţional de largă circulaţie, într-un cotidian local, în pagina de Internet sau, după caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.

(3) Despre data, ora şi locul licitaţiei vor fi înştiinţaţi şi debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum şi titularii drepturilor reale şi ai sarcinilor care grevează bunul urmărit.

(4) Anunţul privind vânzarea cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis;

c) numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului fiscal emitent;

d) numărul dosarului de executare silită;

e) bunurile care se oferă spre vânzare şi descrierea lor sumară;

f) preţul de evaluare ori preţul de pornire a licitaţiei, în cazul vânzării la licitaţie, pentru fiecare bun oferit spre vânzare;

g) indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale şi a privilegiilor care grevează bunurile;

h) data, ora şi locul vânzării;

i) invitaţia, pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, să înştiinţeze despre aceasta organul de executare înainte de data stabilită pentru vânzare;

j) invitaţia către toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;

k) menţiunea că ofertanţii sunt obligaţi să depună în cazul vânzării la licitaţie, până la termenul prevăzut la alin. (7), o taxă de participare ori o scrisoare de garanţie bancară, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei;

l) menţiunea că toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor trebuie să prezinte dovada emisă de organele fiscale că nu au obligaţii fiscale restante;

m) data afişării publicaţiei de vânzare.

(5) Licitaţia se ţine la locul unde se află bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare, după caz.

(6) Debitorul este obligat să permită ţinerea licitaţiei în spaţiile pe care le deţine, dacă sunt adecvate acestui scop.

(7) Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei, următoarele documente:

a) oferta de cumpărare;

b) dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanţiei sub forma scrisorii de garanţie bancară, potrivit alin. (11) ori (12);

c) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;

d) pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului;

e) pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;

f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;

g) pentru persoanele fizice străine, copie de pe paşaport;

h) dovada, emisă de organele fiscale, că nu are obligaţii fiscale restante faţă de acestea.

(7^1) Ofertele de cumpărare pot fi depuse direct sau transmise prin poștă. Nu se admit oferte telefonice, telegrafice, transmise prin telex sau telefax.

(7^2) Persoanele înscrise la licitație se pot prezenta și prin mandatari care trebuie să își justifice calitatea prin procură specială autentică. Debitorul nu va putea licita nici personal, nici prin persoană interpusă.

(7^3) În cazul plății taxei de participare la licitație prin decontare bancară sau prin mandat poștal, executorul fiscal va verifica, la data ținerii licitației, creditarea contului curent general al Trezoreriei Statului indicat de organul de executare pentru virarea acesteia.

(8) Preţul de pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie şi cu 50% pentru a treia licitaţie.

(9) Licitaţia începe de la cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior celui prevăzut la alin. (8), iar în caz contrar va începe de la acest din urmă preţ.

(10) Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preţ, dar nu mai puţin decât preţul de pornire. În cazul prezentării unui singur ofertant la licitaţie, comisia poate să îl declare adjudecatar dacă acesta oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.

(11) Taxa de participare reprezintă 10% din preţul de pornire a licitaţiei şi se plăteşte în lei la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de licitaţie, organul fiscal va restitui taxa de participare participanţilor care au depus oferte de cumpărare şi care nu au fost declaraţi adjudecatari, iar în cazul adjudecării, taxa se reţine în contul preţului. Taxa de participare nu se restituie ofertanţilor care nu s-au prezentat la licitaţie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum şi adjudecatarului care nu a plătit preţul. Taxa de participare care nu se restituie se face venit la bugetul de stat, cu excepţia cazului în care executarea silită este organizată de organele fiscale prevăzute la art. 35, caz în care taxa de participare se face venit la bugetele locale.

(12) Pentru participarea la licitaţie, ofertanţii pot constitui şi garanţii, în condiţiile legii, sub forma scrisorii de garanţie bancară.

(13) Scrisoarea de garanţie bancară, constituită în condiţiile alin. (12), se valorifică de organul de executare în cazul în care ofertantul este declarat adjudecatar şi/sau în situaţiile prevăzute la alin. (11) teza a treia.

Norme metodologice

Art. 163 Comisia de licitaţie

(1) Vânzarea la licitaţie a bunurilor sechestrate este organizată de o comisie condusă de un preşedinte.

(2) Comisia de licitaţie este constituită din 3 persoane desemnate de organul de conducere al creditorului bugetar.

(3) Comisia de licitaţie verifică şi analizează documentele de participare şi afişează la locul licitaţiei, cu cel puţin o oră înaintea începerii acesteia, lista cuprinzând ofertanţii care au depus documentaţia completă de participare.

(4) Ofertanţii se identifică după numărul de ordine de pe lista de participare, după care preşedintele comisiei anunţă obiectul licitaţiei, precum şi modul de desfăşurare a acesteia.

(5) La termenele fixate pentru ţinerea licitaţiei executorul fiscal va da citire mai întâi anunţului de vânzare şi apoi ofertelor scrise primite până la data prevăzută la art. 162 alin. (7).

(6) Dacă la prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut cel puţin preţul de pornire a licitaţiei conform art. 162 alin. (8), organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a doua licitaţii.

(7) În cazul în care nu s-a obţinut preţul de pornire nici la a doua licitaţie ori nu s-au prezentat ofertanţi, organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a treia licitaţii.

(8) La a treia licitaţie creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 50% din preţul de evaluare.

(9) Pentru fiecare termen de licitaţie se va face o nouă publicitate a vânzării, conform prevederilor art. 162.

(10) După licitarea fiecărui bun se va întocmi un proces-verbal privind desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei.

(11) În procesul-verbal prevăzut la alin. (10) se vor menţiona, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi următoarele: numele şi prenumele sau denumirea cumpărătorului, precum şi domiciliul fiscal al acestuia; numărul dosarului de executare silită; indicarea bunurilor adjudecate, a preţului la care bunul a fost adjudecat şi a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul; toţi cei care au participat la licitaţie şi sumele oferite de fiecare participant, precum şi, dacă este cazul, menţionarea situaţiilor în care vânzarea nu s-a realizat.

Norme metodologice

Art. 164 Adjudecarea

(1) După adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat să plătească preţul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau prin decontare bancară, în cel mult 5 zile de la data adjudecării.

(2) Dacă adjudecatarul nu plăteşte preţul, licitaţia se va relua în termen de 10 zile de la data adjudecării. În acest caz, adjudecatarul este obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua licitaţie şi, în cazul în care preţul obţinut la noua licitaţie este mai mic, diferenţa de preţ. Adjudecatarul va putea să achite preţul oferit iniţial şi să facă dovada achitării acestuia până la termenul prevăzut la art. 162 alin. (7), caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie.

(3) Cu sumele încasate din eventuala diferenţă de preţ, percepute în temeiul alin. (2), se vor stinge creanţele fiscale înscrise în titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită.

(4) Dacă la următoarea licitaţie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea acestuia.

(4^1) Suma reprezentând diferenţa de preţ şi/sau cheltuielile prevăzute la alin. (1) şi (4) se stabilesc de organul de executare, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod. Contestarea procesului-verbal se face potrivit procedurii prevăzute la titlul IX.

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică şi în cazul valorificării conform înţelegerii părţilor sau prin vânzare directă.

Art. 165 Plata în rate

(1). În cazul vânzării la licitaţie a bunurilor imobile cumpărătorii pot solicita plata preţului în rate, în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din preţul de adjudecare a bunului imobil şi cu plata unei dobânzi sau majorări de întârziere, după caz, stabilite conform prezentului cod. Organul de executare va stabili condiţiile şi termenele de plată a preţului în rate.

(2) Cumpărătorul nu va putea înstrăina bunul imobil decât după plata preţului în întregime şi a dobânzii sau majorării de întârziere stabilite.

(3) În cazul neplăţii avansului prevăzut la alin. (1), dispoziţiile art. 164 se aplică în mod corespunzător.

(4) Suma reprezentând dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, nu stinge creanţele fiscale pentru care s-a început executarea silită şi constituie venit al bugetului corespunzător creanţei principale.

Art. 166 Procesul-verbal de adjudecare

(1) În cazul vânzării bunurilor imobile, organul de executare va încheia procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a preţului sau a avansului prevăzut la art. 165 alin. (1), dacă bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de adjudecare a bunului imobil va fi trimis, în cazul vânzării cu plata în rate, biroului de carte funciară pentru a înscrie interdicţia de înstrăinare şi grevare a bunului până la plata integrală a preţului şi a dobânzii sau majorării de întârziere, după caz, stabilite pentru imobilul transmis, pe baza căruia se face înscrierea în cartea funciară.

(2) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (1) va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi următoarele menţiuni:

a) numărul dosarului de executare silită;

b) numărul şi data procesului-verbal de desfăşurare a licitaţiei;

c) numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul cumpărătorului;

d) codul de identificare fiscală a debitorului şi cumpărătorului;

e) preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;

f) modalitatea de plată a diferenţei de preţ în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;

g) datele de identificare a bunului;

h) menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară;

i) menţiunea că pentru creditor procesul-verbal de adjudecare constituie documentul pe baza căruia se emite titlu executoriu împotriva cumpărătorului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate;

j) semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său legal, după caz.

(3) În cazul în care cumpărătorul căruia i s-a încuviinţat plata preţului în rate nu plăteşte restul de preţ în condiţiile şi la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata sumei datorate în temeiul titlului executoriu emis de organul de executare competent pe baza procesului-verbal de adjudecare.

(4) În cazul vânzării bunurilor mobile, după plata preţului, executorul fiscal întocmeşte în termen de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.

(5) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (4) va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi elementele prevăzute la alin. (2) din prezentul articol, cu excepţia lit. f), h) şi i), precum şi menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate. Câte un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se va transmite organului de executare coordonator şi cumpărătorului.

(6) În cazul valorificării bunurilor prin vânzare directă sau licitație, predarea bunului către cumpărător se face de către organul de executare pe bază de proces-verbal de predare-primire.

Art. 167 Reluarea procedurii de valorificare

(1) Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin modalităţile prevăzute la art. 159, acestea vor fi restituite debitorului cu menţinerea măsurii de indisponibilizare, până la împlinirea termenului de prescripţie. În cadrul acestui termen organul de executare poate relua oricând procedura de valorificare şi va putea, după caz, să ia măsura numirii, menţinerii ori schimbării administratorului-sechestru ori custodelui.

(2) În cazul bunurilor sechestrate ce nu au putut fi valorificate nici la a treia licitaţie, cu ocazia reluării procedurii în cadrul termenului de prescripţie, dacă organul de executare consideră că nu se impune o nouă evaluare, preţul de pornire a licitaţiei nu poate fi mai mic decât 50% din preţul de evaluare a bunurilor.

(3) În cazul în care debitorii cărora urma să li se restituie bunuri potrivit alin. (1) nu se mai află la domiciliul fiscal declarat şi, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificaţi, organul fiscal va proceda la înştiinţarea acestora, cu procedura prevăzută pentru comunicarea prin publicitate potrivit art. 44 alin. (3), că bunul în cauză este păstrat la dispoziţia proprietarului până la împlinirea termenului de prescripţie, după care va fi valorificat potrivit dispoziţiilor legale privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, dacă legea nu prevede altfel.

(4) Cele arătate la alin. (3) vor fi consemnate într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.

(5) În cazul bunurilor imobile, în baza procesului-verbal prevăzut la alin. (4) în condiţiile legii se va sesiza instanţa judecătorească competentă cu acţiune în constatarea dreptului de proprietate privată a statului asupra bunului respectiv.

CAP. 9 Cheltuieli

Art. 168 Cheltuieli de executare silită

(1) Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului.

(1^1) Sumele reprezentând cheltuieli de înscriere la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a creanțelor cuprinse în titlurile executorii emise de către organele fiscale sunt considerate cheltuieli de executare silită.

(2) Suma cheltuielilor cu executarea silită se stabileşte de organul de executare, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod, care are la bază documente privind cheltuielile efectuate.

(3) Cheltuielile de executare silită a creanţelor fiscale se avansează de organele de executare, din bugetul acestora.

(4) Cheltuielile de executare silită care nu au la bază documente care să ateste că au fost efectuate în scopul executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.

(5) Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost avansate, cu excepţia sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită a creanţelor fiscale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, care se fac venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede altfel.

Norme metodologice

CAP. 10 Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită

Art. 169 Sumele realizate din executare silită

(1) Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după comunicarea somaţiei prin orice modalitate prevăzută de prezentul cod.

(2) Creanțele fiscale înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele realizate conform alin. (1), mai întâi creanțele fiscale principale, în ordinea vechimii, și apoi creanțele fiscale accesorii, în ordinea vechimii. Prevederile art. 115 alin. (2) referitoare la ordinea vechimii sunt aplicabile în mod corespunzător.

(2^1) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul sumelor realizate prin plată sau compensare, stingerea se face potrivit prevederilor art. 114 și 115.

(3) Dacă suma ce reprezintă atât creanţa fiscală, cât şi cheltuielile de executare este mai mică decât suma realizată prin executare silită, cu diferenţa se va proceda la compensare, potrivit art. 116, sau se restituie, la cerere, debitorului, după caz.

(4) Despre sumele de restituit debitorul va fi înştiinţat de îndată.

Norme metodologice

Art. 170 Ordinea de distribuire

(1) În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când până la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus şi alţi creditori titlurile lor, organele prevăzute la art. 136 vor proceda la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel:

a) creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea şi conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie;

b) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;

c) creanţele rezultând din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;

d) creanţele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului Trezoreriei Statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale;

e) creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;

f) creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite;

g) creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum şi din chirii sau arenzi;

h) creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;

i) alte creanţe.

(2) Pentru plata creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia.

Art. 171 Reguli privind eliberarea şi distribuirea

(1) Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii şi care îndeplinesc condiţia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în condiţiile prevăzute la art. 142 alin. (7), la distribuirea sumei rezultate din vânzare faţă de alţi creditori care au garanţii reale asupra bunului respectiv.

(2) Accesoriile creanţei principale prevăzute în titlul executoriu vor urma ordinea de preferinţă a creanţei principale.

(3) Dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi reale, despre care organul de executare a luat cunoştinţă în condiţiile art. 152 alin. (6) şi ale art. 154 alin. (9), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor vor fi plătite înaintea creanţelor prevăzute la art. 170 alin. (1) lit. b). În acest caz, organul de executare este obligat să îi înştiinţeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea preţului.

(4) Creditorii care nu au participat la executarea silită pot depune titlurile lor în vederea participării la distribuirea sumelor realizate prin executare silită, numai până la data întocmirii de către organele de executare a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.

(5) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea sumei, cu înştiinţarea părţilor şi a creditorilor care şi-au depus titlurile.

(6) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va consemna de executorul fiscal de îndată într-un proces-verbal, care se va semna de toţi cei îndreptăţiţi.

(7) Cel nemulţumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită poate cere executorului fiscal să consemneze în procesul-verbal obiecţiile sale.

(8) După întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (6) nici un creditor nu mai este în drept să ceară să participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.

Norme metodologice

CAP. 11 Contestaţia la executare silită

Art. 172 Contestaţia la executare silită

(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.

(2) Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.

(3) Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

(4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.

Art. 173 Termen de contestare

(1) Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când:

a) contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;

b) contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;

c) cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.

(2) Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.

(3) Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.

Art. 174 Judecarea contestaţiei

(1) La judecarea contestaţiei instanţa va cita şi organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit.

(2) La cererea părţii interesate instanţa poate decide, în cadrul contestaţiei la executare, asupra împărţirii bunurilor pe care debitorul le deţine în proprietate comună cu alte persoane.

(3) Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.

(4) În cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării înseşi şi al anulării titlului executoriu, instanţa poate dispune prin aceeaşi hotărâre să i se restituie celui îndreptăţit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reţinerile prin poprire.

(5) În cazul respingerii contestaţiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi de la 50 lei (RON) la 1.000 lei (RON).

CAP. 12 Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi

Art. 175 Darea în plată

(1) Creanţele fiscale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu excepţia celor cu reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente acestora, precum şi creanţele bugetelor locale pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor imobile, inclusiv a celor supuse executării silite.

(1^1) În cazul creanțelor fiscale stinse prin dare în plată, data stingerii este data emiterii deciziei prevăzute la alin. (3).

(2) În scopul prevăzut la alin. (1), organul fiscal transmite cererea, însoțită de propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finanțelor publice sau, după caz, prin act administrativ emis în condițiile legii de către autoritățile administrației publice locale. În aceleași condiții se stabilește ș idocumentația care însoțește cererea.

(3) Comisia prevăzută la alin. (2) va analiza cererea numai în condiţiile existenţei unor solicitări de preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri şi va hotărî, prin decizie, asupra modului de soluţionare a cererii. În cazul admiterii cererii, comisia va dispune organului fiscal competent încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil şi stingerea creanţelor fiscale. Comisia poate respinge cererea în situaţia în care bunurile imobile oferite nu sunt de uz sau de interes public.

(4) Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil constituie titlu de proprietate. Operaţiunea de transfer al dreptului de proprietate, ca efect al dării în plată, este scutită de taxa pe valoarea adăugată.

(4^1) În cazul în care operaţiunea de transfer al proprietăţii bunurilor imobile prin dare în plată este taxabilă, cu valoarea stabilită, potrivit legii, plus taxa pe valoarea adăugată, se stinge cu prioritate taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunii de dare în plată.

(5) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform alin. (1) sunt date în administrare în condițiile legii. Până la intrarea în vigoare a actului prin care s-a dispus darea în administrare, imobilul se află în custodia instituției care a solicitat preluarea în administrare. Instituția care are bunul în custodie are obligația inventarierii acestuia, potrivit legii.

(6) La data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a statului a bunului imobil încetează măsura de indisponibilizare a acestuia, precum şi calitatea de administrator-sechestru a persoanelor desemnate conform legii, dacă este cazul.

(7) Eventualele cheltuieli de administrare efectuate în perioada cuprinsă între data încheierii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile şi preluarea în administrare prin hotărâre a Guvernului sunt suportate de instituţia publică solicitantă. În cazul în care Guvernul hotărăşte darea în administrare către altă instituţie publică decât cea solicitantă, cheltuielile de administrare se suportă de instituţia publică căreia i-a fost atribuit bunul în administrare.

(8) În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform prezentului cod au fost revendicate şi restituite, potrivit legii, terţelor persoane, debitorul va fi obligat la plata sumelor stinse prin această modalitate. Creanţele fiscale renasc la data la care bunurile imobile au fost restituite terţului.

(9) În cazul în care, în interiorul termenului de prescripţie a creanţelor fiscale, comisia prevăzută la alin. (3) ia cunoştinţă despre unele aspecte privind bunurile imobile, necunoscute la data aprobării cererii debitorului, aceasta poate decide, pe baza situaţiei de fapt, revocarea, în tot sau în parte, a deciziei prin care s-a aprobat stingerea unor creanţe fiscale prin trecerea bunurilor imobile în proprietatea publică, dispoziţiile alin. (8) aplicându-se în mod corespunzător.

(10). În situaţiile prevăzute la alin. (8) şi (9), pentru perioada cuprinsă între data trecerii în proprietatea publică şi data la care au renăscut creanţele fiscale, respectiv data revocării deciziei prin care s-a aprobat darea în plată, nu se datorează dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz

ART. 175^1 *** Abrogat

Art. 176 Insolvabilitatea

(1) În sensul prezentului cod, este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile.

(2) Pentru creanţele fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri urmăribile, conducătorul organului de executare dispune scoaterea creanţei din evidenţa curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată.

(3) În cazul debitorilor prevăzuţi la alin. (2), prin excepţie de la dispoziţiile art. 148 alin. (3), executarea silită se întrerupe. Organele fiscale au obligaţia ca cel puţin o dată pe an să efectueze o investigaţie asupra stării acestor contribuabili, care nu constituie acte de executare silită.

(4) În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile, organele de executare vor lua măsurile necesare de trecere din evidenţă separată în evidenţa curentă şi de executare silită.

(5) Dacă la sfârşitul perioadei de prescripţie nu se constată dobândirea unor bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare vor proceda la scăderea creanţelor fiscale din evidenţa analitică pe plătitor, potrivit art. 134. Scăderea se face şi în cursul perioadei de prescripţie în cazul debitorilor, persoane fizice, decedaţi sau dispăruţi, pentru care nu există moştenitori care au acceptat succesiunea.

(6) Creanţele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrul comerţului, se scad din evidenţa analitică pe plătitor după radiere, indiferent dacă s-a atras sau nu răspunderea altor persoane pentru plata obligaţiilor fiscale, în condiţiile legii.

Norme metodologice

Art. 177 Deschiderea procedurii insolvenţei

(1) În vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvenţă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate, respectiv compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, vor declara lichidatorilor creanţele existente, la data declarării, în evidenţa fiscală pe plătitor.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii aflaţi în lichidare în condiţiile legii.

(3) Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenţei se vor înainta instanţelor judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.

(4) În situaţia în care organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală poate decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia. Confirmarea administratorului judiciar/lichidatorului desemnat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală de către judecătorul-sindic se va face în cadrul primei şedinţe, conform art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.

(5) În dosarele în care organul fiscal deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, acesta are dreptul să verifice activitatea administratorului judiciar/lichidatorului şi să îi solicite prezentarea documentelor referitoare la activitatea desfăşurată şi onorariile încasate.

Art. 178 Anularea creanţelor fiscale

(1) În situațiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari decât creanțele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somației și a adresei de înființare a popririi sunt suportate de organul fiscal.

(2) Creanțele fiscale restante aflate în sold la data de 31decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanțelor fiscale datorate și neachitate de debitori.

(3) În cazul creanţelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. (2) reprezintă limita maximă până la care, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.

CAP. 13 Aspecte internaţionale (valabil până la 1 ianuarie 2012, când se înlocuieşte cu Cap. XII^1).

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale

Art. 179 Scopul

Prezentul capitol stabileşte norme pentru recuperarea în România a unor creanţe stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, precum şi pentru recuperarea într-un alt stat membru al Uniunii Europene a creanţelor stabilite în România.

Art. 180 Sfera de aplicare

(1) Prezentul capitol se aplică tuturor creanţelor aferente:

a) restituţiilor, intervenţiilor şi altor măsuri care fac parte din sistemul de finanţare integrală sau parţială a Fondului European de Garantare a Agriculturii (FEGA) şi a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), inclusiv sumelor datorate în cadrul acestor acţiuni;

b) contribuţiilor, cotizaţiilor şi altor drepturi prevăzute în cadrul organizării comune a pieţelor din sectorul zahărului;

c) drepturilor de import reprezentând taxele vamale şi taxele cu efect echivalent prevăzute la importul de mărfuri, precum şi taxele la import prevăzute în cadrul politicii agricole comune sau în cadrul regimurilor specifice aplicabile anumitor mărfuri care rezultă din transformarea produselor agricole;

d) drepturilor de export reprezentând taxele vamale şi taxele cu efect echivalent prevăzute la exportul de mărfuri, precum şi taxele la export prevăzute în cadrul politicii agricole comune sau în cadrul regimurilor specifice aplicabile anumitor mărfuri care rezultă din transformarea produselor agricole;

e) taxei pe valoarea adăugată;

f) accizelor pentru: bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse intermediare, alcool etilic, tutun prelucrat, produse energetice şi energie electrică;

g) impozitelor pe venit şi pe capital, astfel cum sunt definite în Codul fiscal;

h) taxelor pe primele de asigurare, inclusiv taxelor de natură identică sau similară, care completează ori înlocuiesc taxele pe primele de asigurare prevăzute la alin. (2);

i) dobânzilor, majorărilor de întârziere, penalităţilor şi amenzilor administrative şi cheltuielilor privind creanţele menţionate la lit. a) - h), cu excepţia oricărei sancţiuni penale prevăzute de legislaţia în vigoare în statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitată.

(2) Taxele pe primele de asigurări prevăzute la alin. (1) lit. h) sunt cele prevăzute de legea naţională, cunoscute ca:

a) în Austria: "Versicherungssteuer" şi "Feuerschutzsteuer";

b) în Belgia: "Taxe annuelle sur les contrats d'assurance" şi "Jaarlijkse taks op de verzekeringscontracten";

c) în Germania: "Versicherungssteuer" şi "Feuerschutzsteuer";

d) în Danemarca: "Afgift af lysfartøjsforsikringer", "Afgift af ansvarsforsikringer for motorkøretøjer m.v." şi "Stempelafgift af forsikringspraemier";

e) în Spania: "Impuesto sobre la prima de seguros";

f) în Grecia: "Φòροςκύκλου εργασιών (Φ.Κ.Ε)" şi "Τέλη

Χαρτοσήμου";

g) în Franţa: "Taxe sur les conventions d'assurances";

h) în Finlanda: "Eräistä vakuutusmaksuista suoritettava vero/skatt på vissa försäkringspremier" şi "Palosuojelumaksu/brandskyddsavgift";

i) în Italia: "Imposte sulle assicurazioni private ed i contratti vitalizi di cui alla legge 29.10.1967 no 1216";

j) în Irlanda: "Levy on insurance premiums";

k) în Luxemburg: "Impôt sur les assurances" şi "Impôt dans l'interêt du service d'incendie";

l) în Ţările de Jos: "Assurantiebelasting";

m) în Portugalia: "Imposto de selo sobre os prémios de seguros";

n) în Suedia: nici unul;

o) în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: "insurance premium tax (IPT)";

p) în Malta: "Taxxa fuq Dokumenti u Trasferimenti";

q) în Slovenia: "davek od prometa zavarovalnih poslov" şi "požarna taksa".

Art. 181 Autoritatea competentă din România

(1) Autorităţile competente din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol sunt:

a) pentru creanţele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. a), e), f) şi h), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

b) pentru creanţele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. b), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;

c) pentru creanţele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. c) - f) care se datorează în cadrul operaţiunilor vamale, Autoritatea Naţională a Vămilor;

d) pentru creanţele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. g), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi autorităţile administraţiei publice locale, după caz;

(2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) sunt competente şi pentru recuperarea dobânzilor, majorărilor de întârziere, penalităţilor şi amenzilor administrative, precum şi cheltuielilor prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. i), aferente creanţelor principale pentru a căror recuperare sunt competente.

SECŢIUNEA a 2-a

Asistenţa pentru recuperarea în România a creanţelor stabilite prin titluri de creanţă emise într-un alt stat membru

Art. 182 Furnizarea de informaţii

(1) Autorităţile competente prevăzute la art. 181 vor furniza, la cererea autorităţii competente dintr-un alt stat membru, denumit în prezenta secţiune autoritate solicitantă, toate informaţiile utile pentru recuperarea unei creanţe, cu excepţia cazului în care:

a) informaţia nu poate fi furnizată potrivit dispoziţiilor prezentului cod;

b) informaţia constituie secret comercial, industrial sau profesional;

c) furnizarea informaţiei ar aduce atingere securităţii sau ordinii publice din România.

(2) Autoritatea competentă din România confirmă în scris primirea cererii de informaţii, de îndată, sau, în cazuri justificate, în termen de cel mult 7 zile de la data primirii.

(3) Pentru a obţine informaţiile solicitate, autoritatea competentă din România exercită atribuţiile prevăzute de lege ca şi în cazul recuperării unor creanţe similare stabilite în România. Prevederile prezentului cod cu privire la furnizarea de informaţii se aplică în mod corespunzător.

(4) Autoritatea competentă prevăzută la art. 181 va informa autoritatea solicitantă în legătură cu motivele care o împiedică să furnizeze informaţiile solicitate, de îndată sau în cel mult 3 luni de la data confirmării de primire a cererii.

(5) În cazul în care consideră necesar, autoritatea competentă din România poate solicita autorităţii solicitante furnizarea de informaţii suplimentare necesare soluţionării cererii.

(6) Autoritatea competentă din România transmite autorităţii solicitante informaţiile pe măsură ce sunt obţinute, iar în cazul în care nu au fost obţinute va informa autoritatea solicitantă cu privire la aceasta şi la motivele care au determinat această situaţie.

(7) În termen de 6 luni de la confirmarea de primire a cererii de furnizare de informaţii, dacă cererea nu a fost soluţionată, autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă asupra rezultatului cercetărilor efectuate pentru obţinerea informaţiilor cerute.

(8) Dacă autoritatea solicitantă cere, în scris, în termen de două luni de la primirea informării prevăzute la alin. (7), ca cercetările să fie continuate, autoritatea competentă din România soluţionează cererea conform prevederilor aplicabile cererii iniţiale.

Art. 183 Comunicarea actelor emise în statul membru în care se află autoritatea solicitantă

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea competentă din România comunică destinatarului toate actele şi deciziile, inclusiv judiciare, privind o creanţă sau recuperarea acesteia, emise în statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante. Prevederile art. 182 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(2) Autoritatea prevăzută la art. 181 va comunica actele astfel cum acestea au fost emise, fără a pune în cauză valabilitatea acestora.

(3) Imediat după primirea cererii de comunicare, autoritatea prevăzută la art. 181 ia toate măsurile necesare pentru realizarea comunicării. Dispoziţiile privind comunicarea actelor administrative din prezentul cod se aplică în mod corespunzător. Dacă îi sunt necesare, autoritatea competentă din România poate solicita informaţii suplimentare, fără a periclita data limită de comunicare indicată în cererea autorităţii solicitante.

(4) Imediat după efectuarea comunicării, autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă despre aceasta şi despre data la care au fost comunicate actele destinatarului, prin certificarea corespunzătoare pe verso-ul celui de-al doilea exemplar al cererii de comunicare şi transmiterea acestuia către autoritatea solicitantă.

Art. 184 Recuperarea creanţei şi aplicarea măsurilor asigurătorii

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea competentă din România procedează, potrivit dispoziţiilor privind executarea creanţelor fiscale din prezentul cod, la recuperarea creanţelor care fac obiectul titlului executoriu transmis de autoritatea solicitantă, precum şi la ducerea la îndeplinire, după caz, a măsurilor asigurătorii.

(2) Autoritatea competentă din România va confirma în scris primirea cererii, în condiţiile art. 182 alin. (2), putând solicita autorităţii solicitante completarea cererii în cazul în care nu sunt menţionate informaţiile şi elementele prevăzute la art. 192.

(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), orice creanţă care face obiectul unei cereri de recuperare este considerată ca fiind o creanţă fiscală în sensul prezentului cod, cu excepţia situaţiilor în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 198. Sumele recuperate vor intra la distribuire împreună cu creanţele fiscale, dispoziţiile art. 170 şi 171 aplicându-se în mod corespunzător.

(4) Dacă este cazul, autoritatea competentă din România va reţine suma solicitată a fi recuperată din sumele cuvenite debitorului cu titlu de restituiri sau rambursări, după efectuarea compensării în condiţiile art. 116. Eventualele diferenţe urmează să fie restituite debitorului sau să fie recuperate de la acesta şi transferate autorităţii solicitante, după caz.

Art. 185 Titlul executoriu

(1) Titlul transmis de autoritatea solicitantă, anexat la cererea de recuperare, reprezintă titlu executoriu în conformitate cu dispoziţiile art. 141 alin. (2). În condiţiile în care titlul executoriu anexat la cererea de recuperare nu conţine elementele unui titlu executoriu necesar pentru recuperarea, potrivit prezentului cod, a creanţelor fiscale, autoritatea competentă din România va aplica în mod corespunzător prevederile art. 141 alin. (1).

(2) În termen de 3 luni de la data primirii cererii, autoritatea prevăzută la art. 181 va finaliza formalităţile de emitere şi transmitere a titlului executoriu. În cazul depăşirii termenului de 3 luni, autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă asupra motivelor care au determinat depăşirea, în cel mai scurt timp şi, în orice caz, în termen de 7 zile de la expirarea celor 3 luni.

(3) Recuperarea creanţei se face în moneda naţională a României. Întregul cuantum al creanţei recuperate se transferă, în moneda naţională a României, autorităţii solicitante în luna următoare datei la care s-a realizat recuperarea.

(4) Pentru creanţa înscrisă în titlul executoriu, debitorul datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, începând cu ziua următoare datei comunicării titlului executoriu către debitor şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Dispoziţiile prezentului cod privind stabilirea şi calculul dobânzilor şi penalităţilor de întârziere sunt aplicabile în mod corespunzător. Dobânzile şi penalităţile de întârziere recuperate de autoritatea competentă din România se transferă autorităţii solicitante, în condiţiile alin. (3).

(5) Autoritatea prevăzută la art. 181 informează în cel mai scurt timp autoritatea solicitantă despre cursul dat cererii de recuperare, astfel:

a) în cazul în care, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz, nu este posibilă recuperarea integrală sau parţială a creanţei ori ducerea la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii în termene rezonabile, autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă, indicând motivele care au determinat această situaţie;

b) cel târziu la expirarea fiecărei perioade de 6 luni de la data confirmării de primire a cererii, autoritatea prevăzută la art. 181 informează autoritatea solicitantă asupra situaţiei sau rezultatului procedurii de recuperare ori de ducere la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii.

Art. 186 Modificarea ulterioară a creanţei

(1) În situaţia în care autoritatea competentă din România este informată de autoritatea solicitantă asupra modificării în minus a cuantumului creanţei a cărei recuperare s-a solicitat, aceasta va continua acţiunea pe care a întreprins-o pentru recuperare sau pentru ducerea la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii, cu limitarea acţiunii la suma rămasă de recuperat. Dacă, în momentul în care este informată asupra reducerii valorii creanţei, autoritatea din România a recuperat deja o sumă care depăşeşte valoarea rămasă de perceput, fără să fi iniţiat procedura de transfer către autoritatea solicitantă, autoritatea competentă prevăzută la art. 181 restituie suma percepută în plus persoanei îndreptăţite, potrivit legii.

(2) Dacă autoritatea solicitantă informează asupra modificării în plus a cuantumului creanţei, prin transmiterea unei cereri suplimentare de recuperare sau de ducere la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii, autoritatea competentă din România va soluţiona cererea suplimentară, în măsura în care este posibil, împreună cu cererea iniţială. În situaţia în care, ţinând seama de stadiul de realizare a procedurii în curs, cererea suplimentară nu poate fi conexată cu cererea iniţială, autoritatea competentă din România va da curs cererii suplimentare numai dacă aceasta are ca obiect o creanţă în valoare egală sau mai mare decât valoarea prevăzută la art. 203.

Art. 187 Posibilitatea de a refuza acordarea asistenţei

(1) Autoritatea competentă din România nu este obligată:

a) să acorde asistenţă la recuperare, ori de câte ori executarea silită ar implica venituri şi bunuri care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, sunt exceptate de la executare silită;

b) să acorde asistenţa prevăzută la art. 182-186 , în cazul în care cererea iniţială formulată pentru furnizare de informaţii, pentru comunicare sau pentru recuperare vizează creanţe pentru care perioada dintre momentul în care titlul executoriu care permite recuperarea este emis în conformitate cu dispoziţiile legale, reglementările sau practicile administrative în vigoare în statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitantă şi data cererii depăşeşte 5 ani. Cu toate acestea, în cazul în care creanţa sau titlul face obiectul unei contestaţii, termenul începe să curgă din momentul în care statul solicitant stabileşte că acestea nu mai pot fi contestate.

(2) Autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele refuzului de a nu acorda asistenţă. Refuzul motivat este, de asemenea, comunicat Comisiei Europene.

Art. 188 Confidenţialitatea asupra documentelor şi informaţiilor primite

Documentele şi informaţiile comunicate autorităţii competente din România pentru punerea în aplicare a prezentului capitol nu pot fi comunicate de către aceasta decât:

a) persoanei fizice sau juridice vizate de cererea de asistenţă;

b) persoanelor şi autorităţilor însărcinate cu recuperarea creanţelor, numai în scopul recuperării;

c) autorităţilor judiciare sesizate în legătură cu cazurile referitoare la recuperarea creanţelor.

Art. 189 Cheltuielile privind asistenţa

(1) Cheltuielile pentru acordarea în România a asistenţei privind furnizarea de informaţii sau comunicarea prevăzute de prezenta secţiune se suportă de autoritatea competentă din România.

(2) Cheltuielile efectuate de autoritatea competentă din România ca urmare a primirii unei cereri de recuperare a creanţei sau de măsuri asigurătorii sunt în sarcina debitorului. Dispoziţiile art. 168 alin. (2) - (5) se aplică în mod corespunzător.

SECŢIUNEA a 3-a

Asistenţa pentru recuperarea într-un stat membru a creanţelor stabilite prin titluri de creanţă emise în România

Art. 190 Solicitarea de informaţii

(1) În vederea recuperării într-un alt stat membru a unei creanţe stabilite printr-un titlu de creanţă emis în România, autorităţile competente prevăzute la art. 181 vor solicita, în legătură cu o persoană fizică sau juridică dintr-un alt stat membru, orice informaţii utile pentru recuperarea acestei creanţe, de la autoritatea competentă a statului membru, denumită în prezenta secţiune autoritate solicitată. Solicitarea priveşte atât debitorul, cât şi oricare altă persoană din acel stat membru, care este obligată la plata creanţei potrivit prezentului cod sau care deţine bunuri aparţinând debitorului ori persoanei obligate la plată.

(2) În cererea de informaţii se indică numele, adresa şi orice altă informaţie utilă identificării persoanelor prevăzute la alin. (1), deţinută de autoritatea competentă din România, precum şi tipul de creanţă şi valoarea creanţei pentru care se formulează cererea.

(3) Cererea de informaţii va conţine, pe lângă elementele prevăzute la alin. (2), semnătura persoanei împuternicite, precum şi ştampila autorităţii emitente.

(4) În măsura în care acest lucru este posibil, cererea va fi transmisă prin mijloace electronice, caz în care nu mai sunt necesare semnătura şi ştampila prevăzute la alin. (3). Cu toate acestea, în toate cazurile în care cererea se transmite prin mijloace electronice, aceasta va fi redactată în mod obligatoriu şi în scris, în condiţiile prevăzute la alin. (3).

(5) Autoritatea competentă din România poate să retragă în orice moment cererea de informaţii pe care a transmis-o autorităţii solicitate. Decizia de retragere se comunică în scris autorităţii solicitate.

(6) Dacă autoritatea competentă din România a adresat unei alte autorităţi o cerere de informaţii similară, va menţiona în cererea întocmită în condiţiile prezentului articol şi numele acestei din urmă autorităţi.

(7) Ţinând seama de informaţiile primite de la autoritatea solicitată, autoritatea competentă din România îi poate cere acesteia să continue cercetările. Cererea se face în scris, în termen de două luni de la data comunicării rezultatelor cercetărilor efectuate de autoritatea solicitată.

Art. 191 Comunicarea actelor emise în România

(1) În scopul recuperării unei creanţe, precum şi în scopul comunicării oricărui act emis în România privind o creanţă dintre cele prevăzute la art. 180, inclusiv a deciziilor judiciare, în legătură cu o persoană fizică sau juridică căreia, potrivit legii, trebuie să i se comunice aceste acte, autoritatea prevăzută la art.181 va transmite autorităţii solicitate o cerere de comunicare, însoţită de documentele pentru a căror comunicare se solicită asistenţă. Cererea şi documentele anexate se transmit în dublu exemplar.

(2) Cererea va cuprinde numele, adresa şi orice altă informaţie utilă identificării destinatarului, deţinută de autoritatea competentă din România, natura şi obiectul actului sau deciziei care urmează să fie comunicată şi, dacă este cazul, numele şi adresa debitorului şi creanţa menţionată în act sau în decizie, precum şi alte informaţii utile.

(3) În cerere se va face trimitere la prevederile legale în vigoare privind procedura de contestare a creanţei sau de recuperare a acesteia, ori de câte ori actul administrativ comunicat nu conţine acest lucru.

(4) Cererea de comunicare va conţine, pe lângă elementele prevăzute la alin. (2), semnătura persoanelor împuternicite de autoritatea competentă din România, precum şi ştampila acestei autorităţi.

(5) În situaţia în care autoritatea solicitată cere autorităţii competente din România informaţii suplimentare, aceasta va comunica toate informaţiile suplimentare pe care le deţine sau pe care le poate obţine potrivit legii.

Art. 192 Recuperarea creanţelor stabilite în România

(1) Pentru recuperarea într-un alt stat membru a unei creanţe stabilite în România, autoritatea competentă prevăzută la art. 181 adresează autorităţii solicitate o cerere de recuperare sau de ducere la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii, însoţită de exemplarul original sau de o copie certificată conformă a titlului care permite executarea, emis în România, şi, după caz, de exemplarul original sau de o copie certificată conformă a altor documente necesare pentru recuperare sau privind instituirea măsurilor asigurătorii.

(2) Autoritatea prevăzută la art. 181 nu poate formula o cerere de recuperare decât dacă:

a) creanţa sau titlul executoriu nu este contestat în România, cu excepţia cazurilor în care se aplică prevederile art. 198;

b) a realizat, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare în România, procedurile de recuperare în temeiul titlului executoriu, iar măsurile luate nu au condus la plata integrală a creanţei.

(3) Cererea de recuperare sau de măsuri asigurătorii indică:

a) numele, adresa şi orice alte informaţii utile pentru identificarea persoanei în cauză şi/sau a oricărei terţe persoane care deţine bunurile acesteia;

b) numele, adresa şi orice alte informaţii utile privind autoritatea competentă din România;

c) titlul care permite executarea creanţei, emis în România, potrivit legii;

d) natura şi cuantumul creanţei, cu indicarea separată a creanţei principale, majorărilor de întârziere, dobânzilor şi celorlalte penalităţi, amenzi şi cheltuieli datorate, după caz. Cuantumul creanţei va fi indicat atât în moneda naţională a României, cât şi în moneda naţională a autorităţii solicitate, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil în ziua semnării cererii;

e) data la care titlul a fost comunicat destinatarului de către autoritatea din România şi/sau de autoritatea solicitată;

f) data de la care şi perioada în cursul căreia este posibilă executarea, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare din România;

g) orice alte informaţii utile.

(4) Cererea de recuperare sau de măsuri asigurătorii conţine, de asemenea, o declaraţie a autorităţii competente din România, prin care se confirmă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2), precum şi semnătura persoanelor împuternicite de autoritatea competentă şi ştampila acestei autorităţi.

(5) În situaţia în care autoritatea solicitată cere autorităţii competente din România să completeze cererea de recuperare sau de măsuri asigurătorii cu informaţii suplimentare, aceasta va comunica autorităţii solicitate, imediat ce le obţine, orice informaţii utile în legătură cu obiectul cererii de recuperare.

(6) Cererea de recuperare sau de măsuri asigurătorii poate privi oricare dintre persoanele prevăzute la art. 190 alin. (1).

Art. 193 Cheltuielile privind asistenţa

(1) Cheltuielile pentru acordarea asistenţei privind furnizarea de informaţii sau comunicarea prevăzute de prezenta secţiune se suportă de autoritatea solicitată.

(2) Cheltuielile efectuate de autoritatea solicitată ca urmare a primirii unei cereri de recuperare a creanţei sau de măsuri asigurătorii, transmisă de autoritatea competentă din România, sunt în sarcina debitorului, urmând ca autoritatea solicitată să le recupereze de la acesta.

Art. 194 Imposibilitatea recuperării

În cazul în care nu a fost posibilă recuperarea integrală sau parţială a creanţei ori ducerea la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii, ţinând seama de informaţiile comunicate de autoritatea solicitată, autoritatea competentă din România îi poate cere acesteia să redeschidă procedura de recuperare sau de ducere la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii. Cererea se face în scris, în termen de două luni de la primirea comunicării privind rezultatul procedurii.

Art. 194 Modificarea sau stingerea creanţei

(1) În cazul în care valoarea creanţei care face obiectul cererii de recuperare sau de măsuri asigurătorii a fost modificată, autoritatea competentă din România informează de îndată autoritatea solicitată, în scris, şi, dacă este necesar, emite şi comunică un nou titlu executoriu.

(2) În situaţia în care valoarea creanţei se modifică în plus, autoritatea competentă din România va adresa în cel mai scurt timp posibil autorităţii solicitate o cerere suplimentară de recuperare sau de măsuri asigurătorii. Dispoziţiile art. 192 alin. (3) lit. d) sunt aplicabile.

(3) Dacă cererea de recuperare ori de măsuri asigurătorii rămâne fără obiect ca urmare a încasării creanţei, a anulării ei sau din orice alt motiv, autoritatea competentă din România va informa de îndată autoritatea solicitată cu privire la acest lucru, în scris, pentru ca aceasta din urmă să înceteze acţiunea întreprinsă.

Art. 196 Limba utilizată în procedura de asistenţă

Cererile de asistenţă întocmite în temeiul prezentei secţiuni, inclusiv titlul executoriu şi celelalte documente anexate, vor fi însoţite de traducerea în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru în care se află autoritatea solicitată ori într-o altă limbă convenită cu autoritatea solicitată.

Art. 197 Formularistica

Modelul cererilor întocmite de autorităţile competente din România, în condiţiile prezentei secţiuni, se aprobă prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.

SECŢIUNEA a 4-a

Dispoziţii finale

Art. 198 Contestarea creanţei sau a titlului executoriu

(1) Dacă, în cursul procedurii de recuperare, creanţa sau titlul care permite recuperarea sa, emis în statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante, este contestat de o persoană interesată, aceasta depune contestaţia la instanţa sau la autoritatea competentă pentru soluţionarea contestaţiilor din statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în statul respectiv. Autoritatea solicitantă notifică de îndată autorităţii solicitate această acţiune. Persoana interesată poate, de asemenea, să notifice această acţiune autorităţii solicitate.

(2) De îndată ce autoritatea solicitată primeşte notificarea prevăzută la alin. (1) fie din partea autorităţii solicitante, fie din partea persoanei interesate, ea suspendă procedura de executare şi aşteaptă decizia instanţei sau a autorităţii competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu excepţia cazurilor în care autoritatea solicitantă formulează o cerere contrară, în condiţiile alin. (3). În cazul în care consideră necesar acest lucru, autoritatea solicitată poate dispune măsuri asigurătorii pentru a garanta recuperarea, în măsura în care dispoziţiile legale sau reglementările în vigoare în statul membru în care se află sediul său permit acest lucru pentru creanţe similare.

(3) În conformitate cu dispoziţiile legale, reglementările şi cu practicile administrative în vigoare în statul membru în care îşi are sediul, autoritatea solicitantă poate cere autorităţii solicitate să recupereze o creanţă contestată, în măsura în care dispoziţiile legale, reglementările şi practicile administrative în vigoare în statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitată permit acest lucru; dacă acest lucru nu este permis, autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în cel mai scurt timp şi în orice caz în termen de o lună de la primirea cererii de recuperare a unei creanţe contestate. Dacă rezultatul contestaţiei este favorabil persoanei interesate, autoritatea solicitantă trebuie să ramburseze orice sumă recuperată, precum şi să plătească orice compensaţie datorată, în conformitate cu legislaţia în vigoare în statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitată.

(4) Orice acţiune iniţiată în statul membru al autorităţii solicitate pentru rambursarea sumelor recuperate sau compensare, în ceea ce priveşte recuperarea creanţelor constatate în temeiul alin. (3), trebuie notificată autorităţii solicitante în scris de către autoritatea solicitată, de îndată ce aceasta din urmă este informată asupra acţiunii în cauză. În măsura în care este posibil, autoritatea solicitată implică autoritatea solicitantă în procedurile de regularizare a sumei de rambursat şi a compensaţiei datorate. Pe baza unei motivări scrise a autorităţii solicitate, autoritatea solicitantă transferă sumele rambursate şi compensaţia plătită, în termen de două luni de la primirea cererii.

(5) În cazul în care contestaţia se referă la măsurile de executare luate în statul membru în care se află sediul autorităţii solicitate, contestaţia este depusă în faţa instanţei sau a autorităţii competente pentru soluţionarea contestaţiilor din statul membru respectiv, în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu reglementările din acest stat.

(6) În cazul în care autoritatea competentă la care a fost depusă contestaţia, în conformitate cu alin. (1), este un tribunal judiciar sau administrativ, decizia acestuia, dacă este favorabilă autorităţii solicitante şi dacă permite recuperarea creanţei în statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante, constituie titlu executoriu, iar recuperarea creanţei la care se referă cererea de asistenţă se efectuează pe baza acestei decizii.

Art. 199 Prescripţia dreptului de a cere executarea silită

(1) Prescripţia dreptului de a cere executarea silită operează în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante.

(2) Actele de recuperare efectuate de autoritatea solicitată în conformitate cu cererea de asistenţă, care, dacă ar fi fost efectuate de autoritatea solicitantă ar fi avut drept efect suspendarea ori întreruperea termenului de prescripţie în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante, sunt considerate, în ceea ce priveşte acest efect, ca fiind realizate în statul membru respectiv.

Art. 200 Rambursarea cheltuielilor de recuperare

(1) Autoritatea solicitată va cere autorităţii solicitante rambursarea cheltuielilor de recuperare în următoarele situaţii:

a) în situaţia în care autoritatea solicitată a efectuat acţiuni recunoscute ca fiind nejustificate din punctul de vedere al realităţii creanţei sau al valabilităţii titlului emis de autoritatea solicitantă;

b) atunci când statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitată convine cu statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitantă asupra unor modalităţi specifice de rambursare, în cazul în care recuperarea creanţei pune probleme deosebite, implică cheltuieli foarte mari sau se înscrie în cadrul luptei împotriva crimei organizate. În această situaţie, autoritatea solicitată formulează o cerere motivată şi anexează o estimare detaliată a costurilor cerute a fi rambursate de autoritatea solicitantă. Aceasta confirmă în scris primirea cererii de rambursare în cel mai scurt timp şi în orice caz în termen de 7 zile de la primire. În termen de două luni de la data confirmării de primire a cererii, autoritatea solicitantă anunţă autoritatea solicitată dacă şi în ce măsură acceptă modalităţile de rambursare propuse. În cazul în care autoritatea solicitată şi autoritatea solicitantă nu ajung la un acord, autoritatea solicitată va continua procedurile de recuperare prevăzute de legislaţia în vigoare în statul membru în care aceasta din urmă îşi are sediul.

(2) În cazul în care recuperarea creanţelor de către autorităţile solicitate din celelalte state membre se face în condiţiile alin. (1) lit. b), aprobarea costurilor cerute a fi rambursate se face de către conducătorii autorităţilor competente prevăzute la art. 181.

Art. 201 Transmiterea informaţiilor pe cale electronică

(1) Toate informaţiile comunicate în scris potrivit prezentului capitol sunt transmise, în măsura în care este posibil, doar prin mijloace electronice, cu următoarele excepţii:

a) cererea de comunicare, precum şi actul sau decizia a cărei comunicare este solicitată;

b) cererile de recuperare sau de măsuri asigurătorii şi titlul executoriu ori un alt act care le însoţeşte.

(2) În condiţii de reciprocitate, se poate conveni transmiterea/primirea pe cale electronică şi a actelor prevăzute la alin. (1).

(3) Prin transmitere pe cale electronică se înţelege transmiterea prin intermediul unor echipamente electronice de prelucrare a datelor, inclusiv compresie digitală, prin cablu, radio, procedee optice sau orice alt procedeu electromagnetic.

(4) Autorităţile competente prevăzute la art. 181, care prelucrează informaţiile primite conform prezentului capitol în baze de date electronice şi fac schimb de astfel de informaţii prin mijloace electronice, iau toate măsurile necesare pentru păstrarea confidenţialităţii acestor informaţii şi pentru ca orice transmitere pe cale electronică să fie autorizată în mod corespunzător.

Art. 202 Biroul central şi birourile de legătură

(1) În scopul transmiterii şi/sau primirii pe cale electronică, în condiţiile art. 201, a informaţiilor privind acordarea asistenţei potrivit prezentului capitol, se înfiinţează Biroul central în condiţiile prevăzute prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.

(2) În scopul aplicării prevederilor prezentului capitol, la nivelul fiecărei autorităţi competente prevăzute la art. 181, cu excepţia autorităţilor administraţiei publice locale, se înfiinţează birouri de legătură.

(3) Procedura de realizare a schimbului de informaţii dintre autorităţile competente din România se aprobă prin ordin comun al ministrului economiei şi finanţelor, al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului internelor şi reformei administrative.

Art. 203 Condiţii de admitere a cererii de asistenţă

Cererea de asistenţă poate viza fie o singură creanţă, fie mai multe creanţe, cu condiţia ca acestea să fie în sarcina aceleiaşi persoane. Nu se poate formula o cerere de asistenţă dacă valoarea totală a creanţei sau creanţelor este mai mică decât echivalentul în lei a 1.500 euro, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României din ziua semnării cererii de recuperare.

Art. 204 Instrucţiuni de aplicare

În aplicarea prezentului capitol, ministrul finanţelor publice emite instrucţiuni în condiţiile legii.

CAPITOLUL XII^1 Asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelo rlegate de taxe, impozite, drepturi și alte măsuri (Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2012)

SECȚIUNEA 1

Dispoziții generale

Art. 178^1 Scopul

Prezentul capitol stabilește norme privind asistența în vederea recuperării în România a unor creanțe stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, precum și asistența în vederea recuperării într-un alt stat membru al Uniunii Europene a creanțelor stabilite în România.

Art. 178^2 Sfera de aplicare

(1) Prezentul capitol se aplică următoarelor creanțe:

a) tuturor taxelor, impozitelor și drepturilor de orice fel prelevate de către un stat membru sau în numele acestuia ori de către subdiviziunile sale teritoriale sau administrative, inclusiv autorități locale, sau în numele acestora ori în numele UniuniiEuropene;

b) rambursărilor, intervențiilor și altor măsuri care fac parte din sistemul de finanțare integrală sau parțială a FonduluiEuropean de Garantare Agricolă (FEGA) și a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), inclusiv sumelor care se percep în legătură cu aceste acțiuni;

c) prelevărilor și altor drepturi prevăzute în cadrul organizării comune a pieței din sectorul zahărului.

(2) Prezentul capitol se aplică și pentru:

a) sancțiunile administrative, amenzile, taxele și suprataxele în legătură cu creanțele pentru care se poate solicita asistență reciprocă potrivit alin. (1), care sunt stabilite de autoritățile administrative responsabile de perceperea taxelor, impozitelor sau drepturilor în cauză sau de desfășurarea de anchete administrative în privința acestora ori care sunt confirmate de organismele administrative sau judiciare la cererea autorităților administrative menționate;

b) taxele pentru certificate și alte documente similare emise în legătură cu procedurile administrative privind taxele, impozitele și drepturile;

c) dobânzile, majorările de întârziere, penalitățile de întârziere și costurile în legătură cu creanțele pentru care poate fi solicitată asistență reciprocă potrivit alin. (1) ori potrivit lit. a) sau b) a prezentului alineat, după caz.

(3) Prezentul capitol nu se aplică:

a) contribuțiilor obligatorii la sistemul de securitate socială care trebuie plătite fie statului membru sau unei subdiviziuni a acestuia, fie instituțiilor de securitate socială de drept public;

b) taxelor care nu sunt prevăzute la alin. (2);

c) drepturilor de natură contractuală, cum ar fi sumele stabilite pentru utilități publice;

d) sancțiunilor cu caracter penal impuse în cadrul unei proceduri penale sau altor sancțiuni cu caracter penal care nu intră sub incidența prevederilor alin. (2) lit. a).

Art. 178^3 Definiții

În sensul prezentului capitol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) autoritate solicitantă - un birou central de legătură, un birou de legătură sau un departament de legătură al unui stat membru care transmite o cerere de asistenţă cu privire la o creanţă prevăzută la art. 178^2;

b) autoritate solicitată - un birou central de legătură, un birou de legătură sau un departament de legătură al unui stat membru căruia îi este transmisă o cerere de asistenţă;

c) persoană - orice persoană fizică sau juridică, orice asociere de persoane căreia îi este recunoscută, prin lege, capacitatea de a încheia acte juridice, dar care nu are statut de persoană juridică, sau orice altă entitate, indiferent de natura ori forma acesteia, fie că are sau nu personalitate juridică, ce deţine ori gestionează active care, alături de venitul generat de acestea, sunt supuse unor taxe, impozite sau drepturi care fac obiectul prezentului capitol;

d) mijloace electronice - utilizarea unui echipament electronic pentru procesarea, inclusiv compresia digitală, şi stocarea datelor şi utilizarea transmisiei prin fir, a transmisiei radio, a tehnologiilor optice sau a altor mijloace electromagnetice;

e) reţea RCC - platforma comună bazată pe reţeaua comună de comunicaţii (RCC) dezvoltată de Uniunea Europeană pentru toate transmisiile prin mijloace electronice între autorităţile competente din domeniul vamal şi fiscal.

ART. 178^4 Autoritatea competentă din România

(1) Autorităţile competente din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol sunt:

a) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru creanţele prevăzute la art. 178^2 alin. (1) lit. a) şi b), cu excepţia creanţelor prevăzute la lit. b);

b) Autoritatea Naţională a Vămilor, pentru creanţele prevăzute la art. 178^2 alin. (1) lit. a) şi b) care se datorează în cadrul operaţiunilor vamale;

c) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru creanţele prevăzute la art. 178^2 alin. (1) lit. c).

(2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) sunt competente şi pentru asistenţă la recuperarea creanţelor prevăzute la art. 178^2 alin. (2), aferente creanţelor principale pentru a căror asistenţă la recuperare sunt competente.

(3) Prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se desemnează biroul central de legătură, care este responsabil pentru contactele cu alte state membre în domeniul asistenţei reciproce care face obiectul prezentului capitol, precum şi pentru contactele cu Comisia Europeană.

(4) Autorităţile competente din România pot desemna birouri de legătură care să fie responsabile de contactele cu alte state membre în materie de asistenţă reciprocă în ceea ce priveşte unul sau mai multe tipuri sau categorii specifice de taxe, impozite şi drepturi prevăzute la art. 178^2.

(5) În cazul în care un birou de legătură primeşte o cerere de asistenţă reciprocă ce necesită măsuri care nu ţin de competenţa ce i-a fost atribuită, acesta înaintează cererea, fără întârziere, biroului competent, dacă este cunoscut, sau biroului central de legătură şi informează autoritatea solicitantă în consecinţă.

(6) Autorităţile competente din România informează Comisia cu privire la biroul său central de legătură şi la orice birouri de legătură pe care le-a desemnat.

(7) Toate comunicările sunt trimise de către biroul central de legătură sau în numele acestuia, de la caz la caz, cu acordul biroului central de legătură, asigurându-se eficienţa comunicării.

SECŢIUNEA a 2-a

Schimbul de informaţii

Art. 178^5 Furnizarea de informaţii

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată furnizează orice informaţii pe care le apreciază că sunt relevante pentru autoritatea solicitantă, în vederea recuperării creanţelor sale prevăzute la art. 178^2. În scopul furnizării acestor informaţii, autoritatea solicitată asigură realizarea oricăror anchete administrative necesare pentru obţinerea acestora.

(2) Autoritatea solicitată nu este obligată să furnizeze informaţii:

a) pe care nu le-ar putea obţine în vederea recuperării creanţelor similare născute în statul membru solicitat;

b) care ar divulga un secret comercial, industrial sau profesional;

c) a căror divulgare ar aduce atingere securităţii statului membru solicitat sau ar fi contrare ordinii publice a acestuia.

(3) Autoritatea solicitată nu poate refuza furnizarea de informaţii pentru simplul motiv că aceste informaţii sunt deţinute de o bancă, de o altă instituţie financiară, de o persoană desemnată sau care acţionează în calitate de agent ori de administrator sau că informaţiile respective se referă la participaţiile la capitalul unei persoane.

(4) Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele de refuz al unei cereri de informaţii.

Art. 178^6 Schimbul de informaţii fără cerere prealabilă

În cazul în care urmează să se efectueze o rambursare/restituire de impozite, taxe sau drepturi, altele decât taxa pe valoarea adăugată, către o persoană stabilită ori având domiciliul într-un alt stat membru, statul membru din care urmează să se efectueze rambursarea/restituirea poate informa statul membru unde este stabilită sau unde îşi are domiciliul persoana respectivă cu privire la rambursarea/restituirea ce urmează a se efectua.

Art. 178^7 Prezenţa în birourile administrative şi participarea la anchetele administrative

(1) Prin acord între autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată şi în concordanţă cu procedurile stabilite de autoritatea solicitată, funcţionarii autorizaţi de autoritatea solicitantă pot, în vederea promovării asistenţei reciproce prevăzute de prezentul capitol:

a) să fie prezenţi în birourile în care autorităţile administrative ale statului membru solicitat îşi desfăşoară activitatea;

b) să fie prezenţi la anchetele administrative efectuate pe teritoriul statului membru solicitat;

c) să însoţească funcţionarii competenţi din statul membru solicitat în cursul procedurilor judiciare din respectivul stat membru.

(2) Acordul prevăzut la alin. (1) lit. b) poate prevedea ca funcţionarii din statul membru solicitant să poată intervieva persoane şi examina registre, în cazul în care legislaţia în vigoare în statul membru solicitat permite acest lucru.

(3) Funcţionarii autorizaţi de autoritatea solicitantă care utilizează posibilităţile oferite prin alin. (1) şi (2) sunt în măsură să prezinte în orice moment o împuternicire scrisă în care le sunt indicate identitatea şi calitatea oficială.

SECŢIUNEA a 3-a

Asistenţă pentru notificarea documentelor

Art. 178^8 Cererea de notificare a anumitor documente referitoare la creanţe

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată notifică persoanei căreia îi sunt destinate, denumită în continuare destinatar, toate actele şi deciziile, inclusiv pe cele de natură judiciară, privind o creanţă sau recuperarea acesteia, emise de statul membru solicitant.

(2) Cererea de notificare prevăzută la alin. (1) este însoţită de un formular-tip care conţine cel puţin următoarele informaţii:

a) numele, adresa şi orice alte informaţii utile pentru identificarea destinatarului;

b) scopul notificării şi termenul în care aceasta ar trebui efectuată;

c) o descriere a documentelor anexate, a tipului de creanţă şi a valorii creanţei pentru care se formulează cererea;

d) numele, adresa şi alte date de contact cu privire la biroul responsabil de documentele anexate şi, în cazul în care este diferit, biroul de la care se pot obţine informaţii suplimentare privind documentele notificate sau posibilităţile de a contesta obligaţia de plată.

(3) Autoritatea solicitantă depune o cerere de notificare în temeiul prezentului capitol numai atunci când nu poate efectua notificarea în conformitate cu normele care reglementează notificarea documentului în cauză în statul membru solicitant sau atunci când o astfel de notificare ar cauza dificultăţi disproporţionate.

(4) Autoritatea solicitată informează de îndată autoritatea solicitantă în privinţa oricărei acţiuni întreprinse în urma cererii de notificare, în special în legătură cu data notificării documentului către destinatar.

Art. 178^9 Mijloace de notificare

(1) Autoritatea solicitată se asigură că procedura de notificare în statul membru solicitat se efectuează potrivit reglementărilor legale şi practicilor administrative naţionale în vigoare în statul membru solicitat.

(2) Prevederile alin. (1) nu aduc atingere niciunei alte forme de notificare utilizate de o autoritate competentă a statului membru solicitant, în conformitate cu normele în vigoare în respectivul stat membru.

(3) O autoritate competentă stabilită pe teritoriul statului membru solicitant poate notifica direct orice document prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică unei persoane dintr-un alt stat membru.

SECŢIUNEA a 4-a

Măsurile asigurătorii sau de recuperare

Art. 178^10 Cererea de recuperare

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată recuperează creanţele care fac obiectul unui titlu ce permite executarea în statul membru solicitant.

(2) De îndată ce autoritatea solicitantă are cunoştinţă despre orice informaţii relevante cu privire la cazul care a motivat cererea de recuperare, aceasta le transmite autorităţii solicitate.

Art. 178^11 Condiţii aplicabile cererilor de recuperare

(1) Autoritatea solicitantă nu poate formula o cerere de recuperare dacă şi atâta vreme cât creanţa şi/sau titlul care permite executarea acesteia în statul membru solicitant sunt contestate în statul membru respectiv, cu excepţia cazurilor în care se aplică art. 178^14 alin. (6).

(2) Înainte ca autoritatea solicitantă să formuleze o cerere de recuperare se aplică procedurile de recuperare adecvate disponibile în statul membru solicitant, cu următoarele excepţii:

a) atunci când este evident că nu există active pentru recuperare în statul membru solicitant sau că astfel de proceduri nu vor duce la plata integrală a creanţei şi că autoritatea solicitantă deţine informaţii specifice care indică faptul că persoana în cauză are active în statul membru solicitat;

b) atunci când aplicarea unor astfel de proceduri în statul membru solicitant ar cauza dificultăţi disproporţionate.

Art. 178^12 Titlul executoriu şi alte documente însoţitoare

(1) Orice cerere de recuperare este însoţită de un titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat. Acest titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat reflectă conţinutul principal al titlului iniţial care permite executarea şi constituie baza unică a măsurilor asigurătorii şi de recuperare luate în statul membru solicitat. Acesta nu face obiectul niciunui act de recunoaştere, completare sau înlocuire în respectivul stat membru.

(2) Titlul uniform care permite executarea conţine cel puţin următoarele informaţii:

a) informaţii relevante pentru identificarea titlului iniţial care permite executarea, o descriere a creanţei, inclusiv natura acesteia, perioada acoperită de creanţă, orice date relevante pentru procesul de executare şi valoarea creanţei şi diferitele componente ale acesteia, precum creanţa principală şi creanţele fiscale accesorii datorate;

b) numele, adresa şi alte informaţii utile pentru identificarea debitorului;

c) numele, adresa şi alte date de contact cu privire la biroul responsabil de evaluarea creanţei şi, în cazul în care acesta este diferit, biroul de la care se pot obţine informaţii suplimentare privind creanţa sau posibilităţile de a contesta obligaţia de plată.

(3) Cererea de recuperare a unei creanţe poate fi însoţită de alte documente referitoare la creanţă emise de statul membru solicitant.

Art. 178^13 Recuperarea creanţei

(1) În scopul recuperării creanţei în statul membru solicitat, orice creanţă pentru care a fost formulată o cerere de recuperare este tratată ca şi când ar fi o creanţă a statului membru solicitat, cu excepţia cazului în care prezentul capitol prevede altfel. Autoritatea solicitată utilizează prerogativele conferite şi procedurile legale din statul membru solicitat aplicabile creanţelor cu privire la aceleaşi taxe, impozite sau drepturi ori, în absenţa acestora, cu privire la taxe, impozite sau drepturi similare, cu excepţia cazului în care prezentul capitol prevede altfel.

(2) Dacă autoritatea solicitată consideră că pe teritoriul statului său nu se colectează taxe, impozite sau drepturi identice ori similare, aceasta utilizează prerogativele conferite şi procedurile legale din statul membru solicitat aplicabile creanţelor rezultate din impozitul pe venitul persoanelor fizice, cu excepţia cazului în care prezentul capitol prevede altfel.

(3) Statul membru solicitat nu este obligat să acorde creanţelor altor state membre preferinţele acordate pentru creanţe similare apărute în respectivul stat membru, cu excepţia cazurilor în care statele membre vizate convin altfel sau există dispoziţii contrare în legislaţia statului membru solicitat. Un stat membru care acordă preferinţe pentru creanţe altui stat membru nu poate refuza acordarea aceloraşi facilităţi pentru aceleaşi creanţe sau pentru creanţe similare altor state membre, în aceleaşi condiţii.

(4) Statul membru solicitat recuperează creanţa în moneda sa naţională.

(5) Autoritatea solicitată informează cu diligenţa necesară autoritatea solicitantă cu privire la orice acţiune întreprinsă cu privire la cererea de recuperare.

(6) Începând cu data la care este primită cererea de recuperare, autoritatea solicitată percepe dobânzi pentru plata cu întârziere, potrivit legislaţiei în vigoare în statul membru solicitat. În cazul României sunt aplicabile prevederile art. 120.

(7) Autoritatea solicitată poate, în cazul în care legislaţia în vigoare în statul membru solicitat permite acest lucru, să acorde debitorului un termen de plată sau să acorde pentru aceste creanţe eşalonarea la plată şi să perceapă dobândă în acest sens. Autoritatea solicitată informează ulterior autoritatea solicitantă cu privire la orice astfel de decizie.

(8) Fără a aduce atingere art. 178^20 alin. (1), autoritatea solicitată îi transferă autorităţii solicitante sumele recuperate aferente creanţei, precum şi dobânzile prevăzute la alin. (6) şi (7).

Art. 178^14 Litigii

(1) Litigiile cu privire la creanţă, la titlul iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau la titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat şi litigiile legate de validitatea unei notificări efectuate de o autoritate competentă a statului membru solicitant sunt de competenţa autorităţilor competente ale statului membru solicitant. Dacă, în cursul procedurii de recuperare, creanţa, titlul iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat este contestat(ă) de o parte interesată, autoritatea solicitată informează respectiva parte interesată că o astfel de acţiune trebuie introdusă de aceasta din urmă în faţa autorităţii competente a statului membru solicitant, potrivit legislaţiei în vigoare în statul respectiv.

(2) Litigiile cu privire la măsurile de executare luate în statul membru solicitat sau cu privire la validitatea unei notificări efectuate de o autoritate competentă a statului membru solicitat sunt introduse în faţa organismului competent pentru soluţionarea litigiului al statului membru respectiv, potrivit legislaţiei în vigoare a acestui stat.

(3) Atunci când una dintre acţiunile prevăzute la alin. (1) a fost introdusă în faţa organismului competent al statului membru solicitant, autoritatea solicitantă informează autoritatea solicitată cu privire la aceasta şi precizează care sunt elementele creanţei ce nu fac obiectul contestaţiei.

(4) De îndată ce autoritatea solicitată primeşte informaţiile prevăzute la alin. (3), fie din partea autorităţii solicitante, fie din partea părţii interesate, aceasta suspendă procedura de executare în ceea ce priveşte partea contestată a creanţei, în aşteptarea deciziei organismului competent în materie, cu excepţia cazurilor în care autoritatea solicitantă formulează o cerere contrară, potrivit alin. (6).

(5) La cererea autorităţii solicitante sau în cazul în care se consideră necesar de către autoritatea solicitată, fără să se aducă atingere art. 178^16, autoritatea solicitată poate recurge la măsuri asigurătorii pentru a garanta recuperarea, în măsura în care reglementările legale în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru.

(6) Potrivit reglementărilor legale şi practicilor administrative în vigoare în statul membru în care îşi are sediul, autoritatea solicitantă poate cere autorităţii solicitate să recupereze o creanţă contestată sau o parte contestată a creanţei, în măsura în care reglementările legale şi practicile administrative în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru. Orice astfel de cerere se motivează. Dacă rezultatul ulterior al contestaţiei este favorabil debitorului, autoritatea solicitantă are obligaţia de a rambursa orice sumă recuperată, precum şi de a plăti orice compensaţie datorată, potrivit reglementărilor legale în vigoare în statul membru solicitat.

(7) Dacă autorităţile competente ale statului membru solicitant sau ale statului membru solicitat au iniţiat o procedură amiabilă, iar rezultatul procedurii poate afecta creanţa cu privire la care a fost solicitată asistenţă, măsurile de recuperare sunt suspendate sau blocate până la încheierea procedurii respective, cu excepţia cazurilor de urgenţă imediată datorate fraudei sau insolvenţei. În cazul în care măsurile de recuperare sunt suspendate sau blocate, sunt aplicabile prevederile alin. (5).

Art. 178^15 Modificarea sau retragerea cererii de asistenţă pentru recuperare

(1) Autoritatea solicitantă informează imediat autoritatea solicitată cu privire la orice modificare ulterioară adusă cererii sale de recuperare sau cu privire la retragerea cererii sale, precizând motivele modificării sau retragerii acesteia.

(2) Dacă modificarea cererii este rezultatul unei decizii luate de organismul competent prevăzut la art. 178^14 alin. (1), autoritatea solicitantă comunică decizia respectivă împreună cu un titlu uniform revizuit care permite executarea în statul membru solicitat. Autoritatea solicitată continuă măsurile de recuperare pe baza titlului revizuit. Măsurile asigurătorii sau de recuperare deja luate pe baza titlului uniform iniţial care permite executarea în statul membru solicitat pot continua pe baza titlului revizuit, cu excepţia cazului în care modificarea cererii se datorează lipsei de valabilitate a titlului iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau a titlului uniform iniţial care permite executarea în statul membru solicitat. Dispoziţiile art. 178^12 şi 178^14 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Art. 178^16 Cererea de măsuri asigurătorii

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată ia măsurile asigurătorii necesare, dacă acestea sunt permise de legislaţia sa naţională şi în conformitate cu practicile sale administrative, pentru a asigura recuperarea în cazul în care creanţa sau titlul care permite executarea în statul membru solicitant este contestat(ă) la momentul formulării cererii sau în cazul în care creanţa nu face încă obiectul unui titlu care să permită executarea în statul membru solicitant, în măsura în care sunt, de asemenea, posibile măsuri asigurătorii, într-o situaţie similară, în temeiul legislaţiei naţionale şi al practicilor administrative ale statului membru solicitant. Documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant şi referitor la creanţa pentru care se solicită asistenţa reciprocă, dacă este cazul, însoţeşte cererea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitat. Acest document nu face obiectul niciunui act de recunoaştere, completare sau înlocuire în statul membru solicitat.

(2) Cererea de măsuri asigurătorii poate fi însoţită de alte documente referitoare la creanţă, emise în statul membru solicitant.

Art. 178^17 Normele aplicabile cererilor de măsuri asigurătorii

Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 178^16 sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 178^10 alin. (2), art. 178^13 alin. (1) - (5), art. 178^14 şi 178^15.

Art. 178^18 Limite ale obligaţiilor autorităţii solicitate

(1) Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţa prevăzută la art. 178^10 - art. 178^16 dacă recuperarea creanţei este de natură să genereze, din cauza situaţiei debitorului, grave dificultăţi de ordin economic sau social în statul membru solicitat, în măsura în care reglementările legale şi practicile administrative în vigoare în respectivul stat membru permit o astfel de excepţie în cazul creanţelor naţionale.

(2) Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţa prevăzută la art. 178^5 şi la art. 178^7 - 178^16 dacă cererea iniţială de asistenţă, potrivit art. 178^5, 178^7, 178^8, 178^10 sau 178^16, este efectuată cu privire la creanţe care au o vechime mai mare de 5 ani, acest termen începând de la momentul scadenţei creanţei în statul membru solicitant şi până la momentul cererii iniţiale de asistenţă. În cazul în care creanţa sau titlul iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sunt contestate, termenul de 5 ani începe din momentul în care în statul membru solicitant se stabileşte faptul că nu mai este posibilă contestarea creanţei sau a titlului care permite executarea. În cazul în care se acordă o amânare a plăţii sau un plan de eşalonare a plăţii de către autorităţile competente din statul membru solicitant, termenul de 5 ani începe din momentul în care întregul termen de plată a expirat. Cu toate acestea, în aceste cazuri, autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţă cu privire la creanţe care sunt mai vechi de 10 ani, termen calculat de la momentul scadenţei creanţei în statul membru solicitant.

(3) Un stat membru nu este obligat să acorde asistenţă dacă valoarea totală a creanţelor reglementate de prezentul capitol, pentru care se solicită asistenţă, este mai mică de 1.500 euro.

(4) Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele refuzului unei cereri de asistenţă.

Art. 178^19 Aspecte privind prescripţia

(1) Aspectele privind termenele de prescripţie sunt reglementate exclusiv de legislaţia în vigoare în statul membru solicitant.

(2) În ceea ce priveşte suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie, toate demersurile efectuate în vederea recuperării creanţelor de către autoritatea solicitată sau în numele acesteia, în temeiul unei cereri de asistenţă, care au drept efect suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie, în conformitate cu legislaţia în vigoare în statul membru solicitat, sunt considerate a avea acelaşi efect în statul membru solicitant, cu condiţia ca efectul corespunzător să fie prevăzut în reglementările legale în vigoare în statul membru solicitant.

(3) Dacă suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie nu este posibilă în temeiul reglementărilor legale în vigoare în statul membru solicitat, toate demersurile efectuate în vederea recuperării creanţelor de către autoritatea solicitată sau în numele acesteia în temeiul unei cereri de asistenţă care, dacă ar fi fost efectuate de către autoritatea solicitantă în propriul stat membru sau în numele acesteia, ar fi dus la suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie, potrivit legislaţiei în vigoare în statul membru solicitant, sunt considerate a fi fost efectuate în statul membru solicitant, în ceea ce priveşte efectul respectiv.

(4) Prevederile alin. (2) şi (3) nu afectează dreptul autorităţilor competente din statul membru solicitant de a lua măsuri pentru a suspenda, întrerupe sau prelungi termenul de prescripţie, potrivit reglementărilor în vigoare în statul membru respectiv.

(5) Autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată se informează reciproc cu privire la orice acţiune care întrerupe, suspendă sau prelungeşte termenul de prescripţie a creanţei pentru care au fost solicitate măsuri asigurătorii sau de recuperare sau care poate produce acest efect.

Art. 178^20 Costuri

(1) În plus faţă de sumele prevăzute la art. 178^13 alin. (8), autoritatea solicitată urmăreşte să recupereze de la debitor cheltuielile legate de recuperare pe care le-a suportat şi le reţine, potrivit reglementărilor legale în vigoare din statul membru solicitat.

(2) Statele membre renunţă reciproc la toate cererile privind rambursarea cheltuielilor rezultate din asistenţa reciprocă pe care şi-o acordă potrivit prezentului capitol.

(3) Cu toate acestea, în cazul unor recuperări care creează dificultăţi deosebite, care implică cheltuieli foarte mari sau care se referă la crima organizată, autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată pot să convină asupra unor modalităţi de rambursare specifice cazurilor în speţă.

(4) Fără a aduce atingere alin. (2) şi (3), statul membru solicitant rămâne răspunzător faţă de statul membru solicitat pentru toate cheltuielile şi toate pierderile suportate în legătură cu acţiunile recunoscute ca fiind nejustificate, în ceea ce priveşte fie fondul creanţei, fie valabilitatea titlului emis de autoritatea solicitantă care permite executarea şi/sau aplicarea de măsuri asigurătorii.

SECŢIUNEA a 5-a

Dispoziţii generale aplicabile tuturor tipurilor de cereri de asistenţă

Art. 178^21 Formulare-tip şi mijloace de comunicare

(1) Cererile de informaţii în temeiul art. 178^5 alin. (1), cererile de notificare în temeiul art. 178^8 alin. (1), cererile de recuperare în temeiul art. 178^10 alin. (1) sau cererile de măsuri asigurătorii în temeiul art. 178^16 alin. (1) se transmit prin mijloace electronice, utilizându-se un formular-tip, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice. În măsura posibilului, aceste formulare se folosesc şi pentru comunicările ulterioare cu privire la cerere.

(2) Titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat, documentul care permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant şi celelalte documente prevăzute la art. 178^12 şi 178^16 se transmit, de asemenea, prin mijloace electronice, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice.

(3) Formularul-tip poate fi însoţit, dacă este cazul, de rapoarte, declaraţii şi orice alte documente sau de copii certificate pentru conformitate sau extrase din acestea, care sunt, de asemenea, transmise pe cale electronică, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice.

(4) Formularele-tip şi comunicările pe cale electronică pot, de asemenea, să fie utilizate pentru schimbul de informaţii în temeiul art. 178^6.

(5) Dispoziţiile alin. (1) - (4) nu se aplică informaţiilor şi documentaţiei obţinute prin prezenţa în birourile administrative dintr-un alt stat membru sau prin participarea la anchetele administrative dintr-un alt stat membru, potrivit art. 178^7.

(6) În cazul în care comunicările nu se efectuează pe cale electronică sau prin intermediul formularelor-tip, acest lucru nu va afecta valabilitatea informaţiilor obţinute sau a măsurilor luate pentru executarea cererii de asistenţă.

Art. 178^22 Limba utilizată

(1) Toate cererile de asistenţă, formularele-tip pentru notificare şi titlurile uniforme care permit executarea în statul membru solicitat sunt trimise în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat sau sunt însoţite de o traducere în una dintre aceste limbi. Faptul că anumite părţi sunt scrise într-o limbă alta decât limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat nu afectează valabilitatea acestora sau a procedurii, în măsura în care acea limbă este stabilită de comun acord între statele membre interesate.

(2) Documentele a căror notificare este solicitată potrivit art. 178^8 pot fi transmise autorităţii solicitate într-o limbă oficială a statului membru solicitant.

(3) În cazul în care o cerere este însoţită de alte documente decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2), autoritatea solicitată poate, dacă este necesar, să ceară autorităţii solicitante o traducere a acestor documente în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat sau în orice altă limbă asupra căreia statele membre interesate au convenit bilateral.

Art. 178^23 Divulgarea informaţiilor şi a documentelor

(1) Informaţiile comunicate sub orice formă, în temeiul prezentului capitol, sunt reglementate de obligaţia păstrării secretului fiscal şi beneficiază de protecţia acordată informaţiilor similare în temeiul legislaţiei naţionale a statului membru care le-a primit. Astfel de informaţii pot fi utilizate în scopul aplicării de măsuri asigurătorii sau de executare în privinţa creanţelor care intră sub incidenţa prezentului capitol. De asemenea, astfel de informaţii pot fi utilizate pentru evaluarea şi impunerea contribuţiilor obligatorii la sistemul de securitate socială.

(2) Persoanele acreditate în mod corespunzător de Autoritatea de Acreditare de Securitate a Comisiei Europene pot avea acces la aceste informaţii numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru întreţinerea şi dezvoltarea reţelei RCC.

(3) Statul membru care furnizează informaţiile permite utilizarea acestora în alte scopuri decât cele prevăzute la alin. (1) în statul membru care primeşte informaţiile, în cazul în care, în temeiul legislaţiei statului membru care furnizează informaţiile, informaţiile pot fi utilizate în scopuri similare.

(4) În cazul în care autoritatea solicitantă sau solicitată consideră că informaţiile obţinute în temeiul prezentului capitol ar putea fi folositoare, în scopurile prevăzute la alin. (1), unui al treilea stat membru, ea poate să transmită respectivele informaţii acestui al treilea stat membru, cu condiţia ca transmiterea acestor informaţii să fie conformă cu normele şi procedurile stabilite în prezentul capitol. Aceasta informează statul membru de la care provin informaţiile cu privire la intenţia sa de a transmite informaţiile respective unui stat membru terţ. Statul membru de la care provin informaţiile se poate opune acestei transmiteri a informaţiilor, în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care a primit comunicarea din partea statului membru care doreşte să transmită informaţiile.

(5) Permisiunea de a utiliza, în temeiul alin. (3), informaţii care au fost transmise în temeiul alin. (4) poate fi acordată numai de către statul membru de unde provin informaţiile.

(6) Informaţiile comunicate sub orice formă în temeiul prezentului capitol pot fi invocate sau utilizate drept probe de toate autorităţile din statul membru care primeşte informaţiile, pe aceeaşi bază ca şi informaţiile similare obţinute în respectivul stat.

SECŢIUNEA a 6-a

Dispoziţii finale

Art. 178^24 Aplicarea altor acorduri privind asistenţa

(1) Prezentul capitol nu aduce atingere îndeplinirii niciunei obligaţii de furnizare de asistenţă mai extinsă, care decurge din acorduri sau înţelegeri bilaterale ori multilaterale, inclusiv în domeniul notificării actelor judiciare sau extrajudiciare.

(2) În cazul în care România încheie astfel de acorduri sau înţelegeri bilaterale ori multilaterale cu privire la aspecte reglementate de prezentul capitol şi care nu se referă la cazuri individuale, informează fără întârziere Comisia în acest sens.

(3) Atunci când acordă asistenţă reciprocă mai extinsă în temeiul unui acord sau al unei înţelegeri bilateral(e) ori multilateral(e), România poate utiliza reţeaua de comunicaţii electronice şi formularele-tip adoptate pentru punerea în aplicare a prezentului capitol.

Art. 178^25 Norme de aplicare

Normele de aplicare a dispoziţiilor art. 178^4 alin. (3) şi (4), art. 178^5 alin. (1), art. 178^8, art. 178^10, art. 178^12 alin. (1) şi (2), art. 178^13 alin. (5) - (8), art. 178^15, art. 178^16 alin. (1) şi ale art. 178^21 alin. (1) - (4) sunt normele aprobate de Comisie.

Art. 178^26 Raportare

(1) România, prin intermediul biroului central de legătură, informează Comisia anual, cel târziu până la 31 martie, cu privire la următoarele:

a) numărul de cereri de informaţii, de comunicare şi de recuperare sau de măsuri asigurătorii transmise fiecărui stat membru solicitat şi primite de la fiecare stat membru solicitant în fiecare an;

b) valoarea creanţelor pentru care se solicită asistenţă pentru recuperare şi sumele recuperate.

(2) România, prin intermediul biroului central de legătură, poate furniza, de asemenea, orice alte informaţii care ar putea fi folositoare pentru a evalua asistenţa reciprocă oferită în temeiul prezentului capitol."

TITLUL IX Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale

CAP. 1 Dreptul la contestaţie

Art. 205 Posibilitatea de contestare

(1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.

(2) Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

(3) Baza de impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.

(4) Pot fi contestate în condiţiile alin. (3) şi deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.

(5) În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 89 alin. (1), contestaţia se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.

(6) Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.

Art. 206 Forma şi conţinutul contestaţiei

(1) Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:

a) datele de identificare a contestatorului;

b) obiectul contestaţiei;

c) motivele de fapt şi de drept;

d) dovezile pe care se întemeiază;

e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calităţii de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.

(2) Obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepţia contestaţiei împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.

(3) Contestaţia se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat şi nu este supusă taxelor de timbru.

Norme metodologice

Art. 207 Termenul de depunere a contestaţiei

(1) Contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.

(2) În cazul în care competenţa de soluţionare nu aparţine organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestaţia va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de soluţionare competent.

(3) În cazul în care contestaţia este depusă la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

(4) Dacă actul administrativ fiscal nu conţine elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) lit. i), contestaţia poate fi depusă, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, la organul fiscal emitent al actului administrativ atacat.

Art. 208 Retragerea contestaţiei

(1) Contestaţia poate fi retrasă de contestator până la soluţionarea acesteia. Organul de soluţionare competent va comunica contestatorului decizia prin care se ia act de renunţarea la contestaţie.

(2) Prin retragerea contestaţiei nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestaţie în interiorul termenului general de depunere a acesteia.

CAP. 2 Competenţa de soluţionare a contestaţiilor. Decizia de soluţionare

Art. 209 Organul competent

Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situaţiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziţie de măsuri, precum şi împotriva deciziei de reverificare se soluţionează de către:

a) structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, în a căror rază teritorială îşi au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 3 milioane lei, precum şi pentru contestaţiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepţia celor emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscală;

b) structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, competentă conform art. 36 alin. (3) pentru administrarea contribuabililor nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, pentru contestaţiile formulate de aceştia, ce au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 3 milioane lei, precum şi pentru contestaţiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepţia celor emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscală;

c) Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare, pentru contestaţiile formulate de marii contribuabili, precum şi cele formulate împotriva actelor enumerate în prezentul articol, emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscală, indiferent de cuantum

(2) Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţionează de către organele fiscale emitente.

(3) Contestaţiile formulate de cei care se consideră lezaţi de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluţionează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel act.

(3^1) Competenţa de soluţionare a contestaţiilor prevăzută la alin. (1) se poate delega altui organ de soluţionare prevăzut la alin. (1), în condiţiile stabilite prin ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Contestatorul şi persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei sunt informaţi cu privire la schimbarea competenţei de soluţionare a contestaţiei.

(4) Contestaţiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de alte autorităţi publice care, potrivit legii, administrează creanţe fiscale se soluţionează de către aceste autorităţi.

(5) Cuantumul sumelor prevăzute la alin. (1) se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

Norme metodologice

Art. 210 Decizia sau dispoziţia de soluţionare

(1) În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, după caz.

(2) Decizia sau dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Norme metodologice

Art. 211 Forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei

(1) Decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în formă scrisă şi va cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul.

(2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluţionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat.

(3) Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei.

(4) Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată şi instanţa competentă.

(5) Decizia se semnează de către conducătorul direcţiei generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz.

CAP. 3 Dispoziţii procedurale

Art. 212 Introducerea altor persoane în procedura de soluţionare

(1) Organul de soluţionare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluţionarea contestaţiei, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei. Înainte de introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 9.

(2) Persoanele care participă la realizarea venitului în sensul art. 205 alin. (5) şi nu au înaintat contestaţie vor fi introduse din oficiu.

(3) Persoanei introduse în procedura de contestaţie i se vor comunica toate cererile şi declaraţiile celorlalte părţi. Această persoană are drepturile şi obligaţiile părţilor rezultate din raportul de drept fiscal ce formează obiectul contestaţiei şi are dreptul să înainteze propriile sale cereri.

(4) Dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la intervenţia forţată şi voluntară sunt aplicabile.

Art. 213 Soluţionarea contestaţiei

(1) În soluţionarea contestaţiei organul competent va verifica motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestaţiei se face în raport de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea contestaţiei se face în limitele sesizării.

(2) Organul de soluţionare competent pentru lămurirea cauzei poate solicita punctul de vedere al direcţiilor de specialitate din minister sau al altor instituţii şi autorităţi.

(3) Prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria cale de atac.

(4) Contestatorul, intervenienţii sau împuterniciţii acestora pot să depună probe noi în susţinerea cauzei. În această situaţie, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, după caz, i se va oferi posibilitatea să se pronunţe asupra acestora.

(5) Organul de soluţionare competent se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.

Norme metodologice

Art. 214 Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă

(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;

b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

(2) Organul de soluţionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate. La aprobarea suspendării, organul de soluţionare competent va stabili şi termenul până la care se suspendă procedura. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.

(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.

(4) Hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Art. 215 Suspendarea executării actului administrativ fiscal

(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.

(3) În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanţele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia.

CAP. 4 Soluţii asupra contestaţiei

Art. 216 Soluţii asupra contestaţiei

(1) Prin decizie contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.

(2) În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat.

(3) Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.

(3^1) Soluţia de desfiinţare este pusă în executare în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, iar noul act administrativ fiscal emis vizează strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a pronunţat soluţia de desfiinţare.

(4) Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute de art. 214.

Art. 217 Respingerea contestaţiei pentru neîndeplinirea condiţiilor procedurale

(1) Dacă organul de soluţionare competent constată neîndeplinirea unei condiţii procedurale, contestaţia va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.

(2) Contestaţia nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire greşită.

Art. 218 Comunicarea deciziei şi calea de atac

(1) Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condiţiile art. 44, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

(2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

(3) În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a dispus desfiinţarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca urmare a soluţiei de desfiinţare emise în procedura de soluţionare a contestaţiei se face după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă şi irevocabilă.

TITLUL X Sancţiuni

Art. 219 Contravenţii

(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de înregistrare fiscală sau de menţiuni;

b) neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor şi veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume, precum şi orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile, bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora;

b^1) abrogat.

c) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 56 şi art. 57 alin. (2);

d) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 105 alin. (8);

e) neducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite potrivit art. 79 alin. (2), art. 80 alin. (4) şi art. 105 alin. (9); (intră în vigoare la 30 zile după data publicării)

f) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 53;

g) nerespectarea obligaţiei înscrierii codului de identificare fiscală pe documente, potrivit art. 73;

h) nerespectarea de către plătitorii de salarii şi venituri asimilate salariilor a obligaţiilor privind completarea şi păstrarea fişelor fiscale;

i) neîndeplinirea obligaţiilor privind transmiterea la organul fiscal competent sau, după caz, la terţe persoane a formularelor şi documentelor prevăzute de legea fiscală, altele decât declaraţiile fiscale şi declaraţiile de înregistrare fiscală sau de menţiuni;

j) nerespectarea de către bănci a obligaţiilor privind furnizarea informaţiilor şi a obligaţiilor de decontare prevăzute de prezentul cod;

k) nerespectarea obligaţiilor ce-i revin terţului poprit, potrivit prezentului cod;

k) nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 154 alin. (9);

m) refuzul debitorului supus executării silite de a preda bunurile organului de executare spre a fi sechestrate sau de a le pune la dispoziţie acestuia pentru a fi identificate şi evaluate;

n) refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal bunurile materiale supuse impozitelor, taxelor, contribuţiilor datorate bugetului general consolidat, în vederea stabilirii realităţii declaraţiei fiscale;

o) nereţinerea, potrivit legii, de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă;

o) reţinerea şi nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni;

r) refuzul de a îndeplini obligaţia prevăzută la art. 52 alin. (1).

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel (intră în vigoare la 30 zile după data publicării):

a) cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. c);

b) cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. d);

c) cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f);

d) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), g) - m);

e) cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. n) - r), dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt de până la 50.000 lei inclusiv;

f) cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. n) - r), dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt cuprinse între 50.000 lei şi 100.000 lei inclusiv;

g) cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. n) - r), dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt mai mari de 100.000 lei;

h) abrogat.

(3) În cazul persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de venit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei.

(4) În cazul asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică, contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amenda prevăzută pentru persoanele fizice.

(5) Nedepunerea la termen a declaraţiilor fiscale pentru obligaţiile datorate bugetelor locale se sancţionează potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(6) Sumele încasate în condiţiile prezentului titlu se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.

Art. 219^1 Contravenţii în cazul declaraţiilor recapitulative

(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor recapitulative reglementate la titlul VI din Codul fiscal;

b) depunerea de declaraţii recapitulative incorecte ori incomplete.

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:

a) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. a);

b) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. b).

(3) Nu se sancţionează contravenţional:

a) persoanele care corectează declaraţia recapitulativă până la termenul legal de depunere a următoarei declaraţii recapitulative, dacă fapta prevăzută la alin. (1) lit. b) nu a fost constatată de organul fiscal anterior corectării;

b) persoanele care, ulterior termenului legal de depunere, corectează declaraţiile ca urmare a unui fapt neimputabil persoanei impozabile.

(4) În cazul aplicării sancţiunii amenzii prevăzute la alin. (2), contravenientul are posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională

Art. 219^2 Contravenţii şi sancţiuni la regimul «Registrului operatorilor intracomunitari»

(1) Constituie contravenţie efectuarea de operaţiuni intracomunitare de către persoanele care au obligaţia înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari fără a fi înscrise, conform legii, în acest registru.

(2) Contravenţia pentru fapta prevăzută la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.

Art. 220 Contravenţii şi sancţiuni la regimul produselor accizabile

(valabil până la 1 ianuarie 2012)

(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) deţinerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform titlului VII din Codul fiscal;

b) neanunţarea autorităţii fiscale competente, în termenul legal, despre modificările aduse datelor iniţiale avute în vedere la eliberarea autorizaţiei;

c) deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII din Codul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 296¹alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;

d) nerespectarea programului de lucru al antrepozitului fiscal de producţie de alcool etilic şi de distilate, aşa cum a fost aprobat de autoritatea fiscală competentă;

e) practicarea, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege, de către producători, importatori sau de către persoane care comercializează, sub orice formă, de preţuri de vânzare mai mici decât costurile ocazionate de producerea, importul sau desfacerea produselor vândute, la care se adaugă acciza şi taxa pe valoarea adăugată, dacă fapta nu a fost săvârşită astfel încât să constituie infracţiune;

f) neînscrierea distinctă în facturi a valorii accizelor sau a impozitului la ţiţeiul şi gazele naturale din producţia internă, în cazurile prevăzute la titlul VII din Codul fiscal;

g) neutilizarea documentelor fiscale prevăzute de titlul VII din Codul fiscal;

h) neefectuarea, prin unităţi bancare, a decontărilor între furnizori şi cumpărători, ca persoane juridice, de produse accizabile;

i) amplasarea mijloacelor de măsurare a producţiei şi a concentraţiei de alcool şi distilate în alte locuri decât cele prevăzute expres în titlul VIII din Codul fiscal sau deteriorarea sigiliilor aplicate de către supraveghetorul fiscal şi nesesizarea organului fiscal în cazul deteriorării lor;

j) nesolicitarea desemnării supraveghetorului fiscal în vederea desigilării cisternelor sau recipientelor în care se transportă alcoolul şi distilatele în vrac;

k) transportul de produse accizabile care nu sunt însoţite de documentul administrativ de însoţire a mărfii - DAI - prevăzut la titlul VII din Codul fiscal sau pentru care documentul este completat cu date incorecte ori incomplete referitoare la cantitate, cod NC sau mijlocul de transport, precum şi transportul de produse accizabile efectuat prin cisterne ori recipiente care nu poartă sigiliile supraveghetorului fiscal ori au sigilii deteriorate; (intră în vigoare începând cu 1 aprilie 2008)

l) fabricarea de alcool sanitar de către alte persoane decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie de alcool etilic;

m) comercializarea în vrac, pe piaţa internă, a alcoolului sanitar;

n) circulaţia şi comercializarea în vrac a alcoolului etilic rafinat şi a distilatelor în alte scopuri decât cele expres prevăzute în titlul VIII din Codul fiscal;

o) neevidenţierea corectă în registrul special a cantităţilor de alcool şi distilate importate în vrac;

p) neevidenţierea la organele fiscale teritoriale a situaţiilor privind modul de valorificare a alcoolului şi distilatelor;

q) nesolicitarea organului fiscal teritorial în vederea desigilării instalaţiilor de fabricaţie, precum şi neevidenţierea în registrul destinat acestui scop a informaţiilor privind capacităţile reale de distilare, data şi ora sigilării şi desigilării cazanelor sau a celorlalte instalaţii de fabricaţie a ţuicii şi a rachiurilor de fructe;

r) comercializarea, la preţuri mai mari decât preţurile maxime de vânzare cu amănuntul declarate, a produselor pentru care s-au stabilit astfel de preţuri;

s) comercializarea produselor ce nu se regăsesc în listele cuprinzând preţurile maxime de vânzare cu amănuntul declarate de către operatorii economici producători şi importatori;

ş) refuzul operatorilor economici producători de ţigarete de a prelua şi de a distruge, în condiţiile prevăzute de lege, cantităţile de produse din tutun confiscate;

t) *** Abrogat;

ţ) comercializarea în vrac şi utilizarea ca materie primă, pentru fabricarea băuturilor alcoolice, a alcoolului etilic şi a distilatelor cu concentraţia alcoolică sub 96,0% în volum;

u) desfăşurarea activităţilor de distribuire şi comercializare angro a băuturilor alcoolice şi produselor din tutun fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 244¹ alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;

v) comercializarea, prin pompele staţiilor de distribuţie, a altor uleiuri minerale decât cele din categoria gazelor petroliere lichefiate, benzinelor şi motorinelor auto, precum şi a petrolului lampant, care corespund standardelor naţionale de calitate;

x) funcţionarea instalaţiilor de producere alcool etilic şi de distilate, fără program aprobat;

y) comercializarea produselor accizabile într-un antrepozit fiscal în perioada în care autorizaţia a fost suspendată, revocată sau anulată, fără acordul autorităţii fiscale competente pentru valorificarea stocurilor de produse, acordat în condiţiile prevăzute de lege, precum şi nerespectarea prevederilor art. 178 alin. (3) din Codul fiscal. (intră în vigoare începând cu 1 aprilie 2008)

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), precum şi cu:

a) confiscarea produselor, iar în situaţia în care acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), k), l), m), n), v), x) şi y);

b) confiscarea cisternelor, recipientelor şi a mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. k); (intră în vigoare începând cu 1 aprilie 2008)

c) oprirea activităţii de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de 1 - 3 luni, în cazul comercianţilor în sistem angro sau cu amănuntul, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c), m), u) şi v);

d) oprirea activităţii de producţie a produselor accizabile prin sigilarea instalaţiei, în cazul producătorilor, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d), i), l), n) şi x).

(2¹) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei următoarele fapte:

a) netransmiterea în termenul legal a documentului administrativ de însoţire a mărfii către autoritatea fiscală competentă, la momentul expedierii produselor accizabile în regim suspensiv;

b) primirea produselor accizabile fără prezentarea documentului administrativ de însoţire a mărfii la destinaţie, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel.

(2²) Fapta prevăzută la art. 206⁶⁹alin. (7) din Codul fiscal se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei, confiscarea sumelor rezultate din vânzare şi revocarea atestatului.

(3) Autoritatea fiscală competentă suspendă, la propunerea organului de control, autorizaţia de antrepozit fiscal pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d), i), m), n), t) şi x).

Art. 221 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor

(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele fiscale competente.

(2) Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 219 - art. 220 se aplică, după caz, persoanelor fizice sau persoanelor juridice. În cazul asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică, sancţiunile se aplică reprezentanţilor acestora.

(3) Constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie potrivit art. 220 se fac de personalul de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al unităţilor sale teritoriale, cu excepţia sancţiunii privind suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, care se dispune de autoritatea fiscală competentă, la propunerea organului de control.

(4) Contravenţiile prevăzute la art. 219 alin. (1) lit. b) se aplică pentru faptele constatate după data intrării în vigoare a prezentului cod.

(5) În cazul aplicării sancţiunii amenzii potrivit art. 219 şi art. 220, contribuabilul are posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezentul cod, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională.

Reproducem mai jos prevederile art. 1 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2009

"ART. 1

(1) Prin derogare de la dispoziţiile art. 221 alin. (3) teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiei prevăzute de art. 220 alin. (1) lit. k) din aceeaşi ordonanţă, controlul asupra mijloacelor de transport se efectuează de către echipe mixte alcătuite din personalul de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate şi personalul anume desemnat din cadrul Poliţiei Române.

(2) La solicitarea personalului anume desemnat din cadrul Poliţiei Române, care face parte din echipa mixtă prevăzută la alin. (1), personalul de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate are obligaţia de a efectua controlul de specialitate prevăzut la alin. (1).

(3) Personalul anume desemnat din cadrul Poliţiei Române care face parte din echipa mixtă prevăzută la alin. (1) va opri în trafic mijloacele de transport marfă, în vederea efectuării controlului de specialitate, din oficiu sau la solicitarea personalului de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate.

(4) Constatarea contravenţiei prevăzute de art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi aplicarea sancţiunilor stabilite prin dispoziţiile art. 220 alin. (2) din acelaşi act normativ se fac de către personalul de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate."

"ART. 3

(1) Veniturile rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi ca urmare a aplicării sancţiunilor potrivit art. 1 şi art. 2 constituie venituri la bugetul de stat. Din aceste venituri se reţine o cotă de 15% care se constituie într-un fond de premiere la dispoziţia ministrului administraţiei şi internelor şi a ministrului finanţelor publice, în cote egale.

(2) Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice vor emite ordine în aplicarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 3 alin. (1)."

Art. 222 Actualizarea sumei amenzilor

Limitele amenzilor contravenţionale prevăzute în prezentul cod pot fi actualizate anual, în funcţie de evoluţia ratei inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Art. 223 Dispoziţii aplicabile

Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile legale referitoare la regimul juridic al contravenţiilor.

TITLUL XI Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 224 Dispoziţii privind regimul vamal

Neplata la termenul legal a impozitelor, taxelor sau altor sume ce se datorează, potrivit legii, în vamă atrage interzicerea efectuării altor operaţiuni de vămuire până la stingerea integrală a acestora.

Art. 225 Dispoziţii privind stoparea ajutorului de stat

(valabil până la 1 ianuarie 2012)

(1) Stoparea acordării ajutoarelor de stat se realizează, de drept, prin:

a) emiterea unei decizii a Consiliului Concurenţei în acest sens;

b) emiterea unei decizii de către furnizorul ajutorului de stat ca urmare a exercitării activităţii de supraveghere, când constată incompatibilitatea între ajutoarele de stat acordate şi dispoziţiile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată¹, precum şi ale actelor normative emise în aplicarea acesteia.

(2) Deciziile emise în condiţiile alin. (1) trebuie să cuprindă următoarele elemente:

a) denumirea operatorului economic şi datele de identificare a acestuia;

b) modalitatea de acordare a ajutorului de stat;

c) data la care se realizează stoparea.

------------------------------------

1) Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 16 august 2005, a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006.

Art. 226 Dispoziţii privind recuperarea ajutorului de stat ilegal sau interzis

(valabil până la 1 ianuarie 2012)

(1) Deciziile Consiliului Concurenţei, precum şi deciziile furnizorilor de ajutor de stat prin care se dispune recuperarea unui ajutor de stat ilegal sau interzis constituie titlu executoriu. Dispoziţiile art. 141 alin. (6) - (9) se aplică în mod corespunzător.

(2) Recuperarea ajutoarelor de stat dispusă potrivit alin. (1) se realizează de către unităţile teritoriale ale Ministerului Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, respectiv de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, potrivit Codului de procedură fiscală, cu excepţia Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, care va aplica propria procedură de recuperare.

(3) Pentru sumele reprezentând ajutoare de stat de recuperat se datorează dobândă de la data la care ajutorul de stat a fost pus la dispoziţie beneficiarului şi până la recuperarea sa.

(4) Nivelul dobânzii aferente sumelor de recuperat cu titlu de ajutor de stat ilegal sau interzis va fi stabilit anual prin hotărâre a Guvernului.

(5) Sumele recuperate reprezentând ajutoare de stat ilegale sau interzise se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.

Art. 227 Dispoziţii privind funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale

(1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice şi beneficiază de protecţie potrivit legii.

(2) Statul şi unităţile administrativ-teritoriale răspund patrimonial pentru prejudiciile cauzate contribuabilului de funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

(3) Abrogat.

(4) – (11) Abrogat.

Art. 228 Acte normative de aplicare

(1) În aplicarea prezentului cod, Guvernul adoptă norme metodologice de aplicare, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanţe.

(2) Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora privind administrarea creanţelor fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(2^1) Pentru aplicarea Codului de procedură fiscală, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală poate emite ordine.

(2^2) Prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice se pot emite norme pentru administrarea creanţelor fiscale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor.

(3) Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, pentru administrarea impozitelor şi taxelor locale, se aprobă prin ordin comun al ministrului internelor şi reformei administrative şi ministrului economiei şi finanţelor.

(4) Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, privind realizarea creanţelor bugetului general consolidat administrate de alte organe, se aprobă prin al ministrului de resort sau al conducătorului instituţiei publice, după caz.

(5) *** Abrogat.

Art. 229 Scutirea organelor fiscale de plata taxelor

Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanţelor fiscale, cu excepţia celor privind comunicarea actului administrativ fiscal.

Art. 230 Înscrierea creanţelor la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare

Pentru creanţele fiscale administrate de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, acesta este autorizat ca operator care, prin unităţile sale teritoriale, ca agenţi împuterniciţi, să înscrie creanţe cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Art. 231 Dispoziţii privind termenele

Termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale în vigoare la data când au început să curgă.

Art. 232 Confiscări

(1) Confiscările dispuse potrivit legii se duc la îndeplinire de către organele care au dispus confiscarea. Confiscările dispuse de procurori sau de instanţele de judecată se duc la îndeplinire de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Administraţiei şi Internelor sau, după caz, de către alte autorităţi publice abilitate de lege, prin organele competente, stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor în cauză, iar valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Economiei şi Finanţelor, conform legii.

(2) În situaţia în care confiscările dispuse de procurori sau de instanţele de judecată privesc sume exprimate în monedă străină, sumele se vor converti în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data rămânerii definitive a măsurii confiscării.

(3) Sumele confiscate, precum şi cele realizate din valorificarea bunurilor confiscate, mai puţin cheltuielile impuse de ducerea la îndeplinire şi de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, conform legii.

Art. 233 Constatarea faptelor ce pot constitui infracţiuni

Constatarea faptelor ce pot constitui infracţiuni în condiţiile art. 296^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de competenţa organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Procesul-verbal întocmit constituie mijloc de probă în condiţiile art. 214 din Codul de procedură penală.

Art. 233^1 Colaborarea cu organele de urmărire penală

(1) În situaţia în care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni ce vizează bunuri prevăzute la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ce intră în sfera de aplicare a accizei, organele de urmărire penală pot efectua activităţi de constatare, cercetare şi conservare de probe.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) organele de urmărire penală solicită de îndată organelor cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale conform obiectivelor stabilite.

(3) La solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, personalul desemnat din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuează verificări fiscale.

(4) În cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale, conform obiectivelor stabilite.

(5) Rezultatul verificărilor prevăzute la alin. (2)—(4) se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanţă fiscală în înţelesul art. 110.

Art. 234 Dispoziţii procedurale privind înregistrarea în cazul unor activităţi cu produse accizabile

(1) Înregistrarea prevăzută la art. 244^1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se face prin depunerea la organul fiscal competent a unei cereri de înregistrare.

(2) Pe baza cererii de înregistrare organul fiscal competent eliberează un atestat care dă dreptul titularului să distribuie şi să comercializeze angro băuturi alcoolice şi produse din tutun.

(3) Organul fiscal competent va elibera atestatul numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute la art. 244^1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Organul fiscal emitent va revoca atestatul ori de câte ori constată neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 244^1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Prin derogare de la dispoziţiile legale privind folosirea antrepozitelor fiscale, la cererea antrepozitarului autorizat pentru producţia şi îmbutelierea produsului bere, comisia competentă pentru autorizarea antrepozitelor fiscale poate aproba, prin decizie, utilizarea instalaţiilor de îmbuteliere a produsului bere şi pentru îmbutelierea băuturilor răcoritoare şi a apei plate. Celelalte prevederi privind regimul de antrepozitare fiscală sunt aplicabile în mod corespunzător.

(6) Prin decizie, comisia poate stabili condiţiile de utilizare a instalaţiilor.

Art. 235 Dispoziţii tranzitorii privind înregistrarea fiscală

(1) Persoanele prevăzute la art. 72 alin. (4), care sunt deja înregistrate, au obligaţia de a depune declaraţia de înregistrare fiscală în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

(2) Codurile de identificare fiscală şi certificatele de înregistrare fiscală atribuite anterior intrării în vigoare a prezentului cod rămân valabile.

(3) Persoanele înregistrate în registrul contribuabililor la data intrării în vigoare a prezentului cod, al căror domiciliu fiscal diferă de sediul social, în cazul persoanelor juridice, sau de domiciliu, în cazul persoanelor fizice, după caz, au obligaţia de a depune declaraţia de înregistrare fiscală în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului cod. În caz contrar se consideră valabil ca domiciliu fiscal ultimul domiciliu sau sediu declarat.

Art. 236 Dispoziţii tranzitorii privind soluţionarea cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată

Cererile de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, depuse potrivit legii privind taxa pe valoarea adăugată şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentului cod, se soluţionează potrivit reglementărilor în temeiul cărora au fost depuse.

Art. 237 Dispoziţii tranzitorii privind inspecţia fiscală

Inspecţiile fiscale începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod se vor continua potrivit procedurii existente la data când au fost începute. În aceste condiţii, măsurile dispuse prin procesul-verbal de control au valoare de act administrativ fiscal.

Art. 238 Dispoziţii tranzitorii privind soluţionarea contestaţiilor

(1) Contestaţiile depuse înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod se soluţionează potrivit procedurii administrativ-jurisdicţionale existente la data depunerii contestaţiei.

(2) În situaţia contestaţiilor aflate în curs de soluţionare formulate împotriva actelor de control prin care au fost reverificate aceeaşi perioadă şi acelaşi tip de obligaţie fiscală şi pentru care din instrumentarea cauzelor penale de către organele competente nu rezultă existenţa prejudiciului, se vor menţine obligaţiile stabilite anterior.

Art. 239 Dispoziţii tranzitorii privind executarea silită

Executările silite, în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod, se continuă potrivit dispoziţiilor acestuia, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.

Art. 240 Intrarea în vigoare

Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2004. Dispoziţiile titlului X "Sancţiuni" intră în vigoare la data de 10 ianuarie 2004.

Art. 241 Conflictul temporal al actelor normative

Reglementările emise în temeiul ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă prevăzute la art. 242 rămân aplicabile până la data aprobării actelor normative de aplicare a prezentului cod, prevăzute la art. 228, în măsura în care nu contravin prevederilor acestuia.

Norme metodologice

Art. 242 Abrogări

La data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă:

a) Ordonanţa Guvernului nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 1 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Ordonanţa Guvernului nr. 68/1997 privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 24 martie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;

c) Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările şi completările ulterioare;

d) Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 64/1999, cu modificările şi completările ulterioare;

e) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Economiei şi Finanţelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

f) Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 358/2003;

g) pct. 5 din cap. I al anexei la Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 6 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;

h) art. 3 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003^1;

i) art. IV alin. (1) - (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004;

j) art. 246 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003;

k) art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările şi completările ulterioare^2;

l) cap. III "Contravenţii şi sancţiuni" din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, cu modificările ulterioare^3.

_________________________

1) Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, a fost abrogată prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005.

2) Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, a fost abrogată prin Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006.

3) Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, a fost abrogată prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005.

-------------------------------------------------------------------

NOTĂ:

Reproducem mai jos dispoziţiile tranzitorii şi finale ale actelor normative modificatoare ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, precum şi nota de transpunere a directivelor, care nu sunt încorporate în textul republicat al acesteia.

1. Art. II din Legea nr. 158/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 165/2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 23 mai 2006:

"Art. II. — (1) Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică actelor de procedură îndeplinite începând cu această dată. Prin excepţie, dispoziţiile art. 109^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare^1), se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare prezenta lege.

(2) Suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă de organul de soluţionare a contestaţiei înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi continuă să îşi producă efectele până la soluţionarea contestaţiei."

2. Art. III şi IV din Ordonanţa Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 7 august 2006, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 31 august 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.505/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.054 din 30 decembrie 2006.

"Art. III. — Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu următoarele excepţii:

a) dispoziţiile art. 174^19 şi 174^24 de la pct. 36 al art. I^2), care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I;

b) pct. 2—4^3), 9^4), 12^5) şi 36^6), cu excepţiile prevăzute la lit. a), ale art. I, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007. Art. IV. — (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă dispoziţiile art. 261 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.

(2) Pe data de 1 ianuarie 2007 se abrogă:

a) dispoziţiile art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004;

c) dispoziţiile art. 171^1 alin. (4) teza a doua^7) din Ordonanţa

Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă".

3. Nota de transpunere a directivelor din cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 7 august 2006, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 31 august 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 505/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1054 din 30 decembrie 2006:

"Art. I pct. 36^8) din prezenta ordonanţă transpune Directiva Consiliului 76/308/CEE privind asistenţa mutuală în materie de recuperare a creanţelor privind anumite cotizaţii, drepturi, taxe şi alte măsuri, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 073 din 19 martie 1976, amendată prin: Directiva Consiliului 79/1071/CEE şi Directiva Consiliului 2001/44/CE.

Art. I pct. 36^9) din prezenta ordonanţă transpune şi Directiva Comisiei 2002/94/CE de stabilire a normelor de aplicare a anumitor dispoziţii din Directiva Consiliului 76/308/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 337 din 13 decembrie 2002, cu excepţia anexelor I—IV, care vor fi transpuse prin ordin al ministrului finanţelor publice pentru aprobarea formularelor utilizate pentru recuperarea creanţelor, în sensul cap. XIII din titlul VIII al Codului de procedură fiscală."

1) Art. 1091 a devenit în forma republicată art. 112.

2) Art. 17419 şi 17424 au devenit în forma republicată art. 197 şi art. 202.

3) Pct. 2 se referă la art. 31 alin. (1) lit. a1) devenit în forma republicată art. 31 alin. (1) lit. b); pct. 3 se referă la art. 31 alin. (1) lit. c) devenit în forma republicată art. 31 alin. (1) lit. d); pct. 31 se referă la art. 33 alin. (2); pct. 4 se referă la art. 36 alin. (3).

4) Pct. 9 se referă la art. 69 alin. (1) lit. e) devenit în forma republicată art. 72 alin. (1) lit. e).

5) Pct. 12 se referă la art. 109 alin. (7) şi (8) devenit în forma republicată art. 111 alin. (7) şi (8).

6) Pct. 36 se referă la art. 1741—17426 devenite în forma republicată art. 179—204.

7) Art. 1711 alin. (4) a devenit în forma republicată art. 175 alin. (4).

8) Pct. 36 se referă la art. 1741—17426 devenite în forma republicată art. 179—204.

Reproducem mai jos prevederile art. II şi art. III din ORDONANŢA GUVERNULUI Nr. 47 din 28 august 2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale publicată în Monitorul Oficial nr. 603 din 31 august 2007:

ART. II

(1) Articolul I intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei ordonanţe, cu excepţia pct. 34 - 36, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării, şi a pct. 38, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2008.

(2) Dispoziţiile art. I pct. 8 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008, pentru declaraţiile anuale aferente anului 2007.

(3) Dispoziţiile art. I pct. 13, 18, 19, 23, 30 şi 37 se aplică şi procedurilor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.

(4) Dispoziţiile art. I pct. 14 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008.

(5) Dispoziţiile art. I pct. 24 - 27 se aplică procedurilor de executare silită începute după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.

(6) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, organele fiscale vor calcula obligaţiile fiscale accesorii datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de către contribuabilii aflaţi în stare de insolvenţă, potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, şi vor depune diligenţe pentru înscrierea creanţelor în tabelul creditorilor.

(7) Dispoziţiile art. I pct. 32 se aplică contestaţiilor înregistrate la organul fiscal începând cu data de 1 octombrie 2007.

(8) Reglementările emise până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe în temeiul art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, rămân aplicabile până la data aprobării actelor normative de aplicare prevăzute în modificările cuprinse în prezenta ordonanţă.

ART. III

(1) Prevederile art. I pct. 17 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008. La aceeaşi dată se abrogă prevederile art. 114 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.

(2) Pentru contribuabilii care plătesc integral şi la termenele prevăzute de lege obligaţiile fiscale şi care nu au alte obligaţii fiscale restante, prevederile art. I pct. 17 se aplică pentru plata obligaţiilor fiscale începând cu cele aferente lunii septembrie 2007.

ART. IV

Obligaţiile fiscale datorate bugetului general consolidat de către contribuabili în anul 2006 şi achitate de către aceştia cu indicarea eronată a numărului de evidenţă a plăţii se sting de către organele fiscale competente, potrivit ordinii de stingere a datoriilor în vigoare la data plăţii.

Norme metodologice:

Art. 5

5.1. În scopul aplicării unitare a prevederilor legislaţiei fiscale, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor pot elabora ghiduri practice pentru îndrumarea funcţionarilor din domeniul fiscal.

Norme metodologice:

Art. 6

6.1. În aprecierea unei situaţii fiscale asupra căreia urmează a lua o decizie, organul fiscal va determina stările de fapt relevante din punct de vedere fiscal prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege.

Norme metodologice:

Art. 7

7.1. Înştiinţarea contribuabililor asupra drepturilor şi obligaţiilor în cadrul procedurii în desfăşurare se face verbal sau în scris. Dacă informarea se face verbal, organul fiscal va întocmi o notă în care va consemna îndeplinirea obligaţiei şi orice alte detalii legate de aceasta pe care le consideră relevante. Nota se va ataşa la dosarul cazului.

7.2. Îndrumarea ca urmare a solicitării contribuabililor se face de către organul fiscal prin asistenţă directă la sediul acestuia, precum şi prin corespondenţă scrisă, e-mail, telefon şi altele asemenea.

7.3. Îndrumarea contribuabililor din iniţiativa organului fiscal se face prin furnizarea de servicii menite să le faciliteze acestora îndeplinirea obligaţiilor fiscale, precum şi prin acţiuni de educare în domeniul fiscal. Această îndrumare se poate realiza atât la nivel central, cât şi la nivel local, prin orice instrument aflat la dispoziţia organului fiscal, cum ar fi: transmiterea formularelor de declaraţii, furnizarea de programe informatice pentru completarea acestora, elaborarea şi distribuirea de materiale publicitare (ghiduri, broşuri, pliante, afişe şi altele asemenea), difuzarea în presa scrisă de articole, comunicate şi materiale de presă, întâlniri de lucru cu grupuri de contribuabili, furnizarea de informaţii în cadrul emisiunilor informative ale posturilor de radio şi televiziune, introducerea în programele de învăţământ a unor lecţii cu subiect de fiscalitate şi altele asemenea.

Norme metodologice:

Art. 8

8.1. Potrivit dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor organele fiscale vor aplica prevederile legale privind dreptul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a se adresa oral sau în scris şi în limba maternă, precum şi comunicarea către aceştia a răspunsurilor atât în limba română, cât şi în limba maternă. Actele administrative fiscale emise în astfel de situaţii se întocmesc în mod obligatoriu în limba română.

8.2. Organele fiscale competente teritorial sunt obligate să asigure condiţiile pentru folosirea limbii materne în toate situaţiile prevăzute de lege, potrivit pct. 8.1.

Norme metodologice:

Art. 11

11.1. În categoria informaţiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intră datele referitoare la identitatea contribuabililor, natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale, natura, sursa şi suma veniturilor debitorului, plăţi, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informaţii obţinute din declaraţii ori documente prezentate de către contribuabili sau orice alte informaţii cunoscute de organul fiscal ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.

Norme metodologice:

Art. 18

18.1. Desemnarea reprezentantului fiscal de către persoanele impozabile stabilite în străinătate, care realizează operaţiuni supuse taxei pe valoarea adăugată pe teritoriul României, se face potrivit art. 151 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal.

Norme metodologice:

Art. 30

30.1. Cesiunea de creanţă trebuie să îndeplinească cerinţele de validitate din dreptul comun. Plăţile efectuate între organul fiscal şi contribuabilul cedent până la notificarea cesiunii sunt valabile.

30.2. Din momentul notificării cesiunii, creanţa fiscală se transferă către cesionar cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, inclusiv accesoriile acesteia, în condiţiile legii. Cesionarul devine creditor pentru valoarea creanţei înscrisă în actul de cesiune, indiferent de preţul pe care l-a plătit şi chiar dacă cesiunea s-a făcut cu titlu gratuit.

30.3. În cazul în care organul fiscal constată că aceeaşi creanţă fiscală a fost cesionată mai multor cesionari, cesionarul care a notificat primul organul fiscal va deveni creditor al creanţei cesionate.

Norme metodologice:

Art. 31

31.1. Domiciliul fiscal se înregistrează la organul fiscal în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social.

31.2. Înregistrarea domiciliului fiscal, pentru persoanele fizice, se face prin depunerea unei cereri de înregistrare a domiciliului fiscal, însoţită, după caz, de următoarele documente:

a) copie de pe actul care face dovada titlului în temeiul căruia, potrivit legii, persoana deţine spaţiul destinat domiciliului fiscal (calitatea de proprietar, chiriaş, uzufructuar şi altele asemenea);

b) copie de pe actul de identitate în care a fost înscrisă, potrivit legii speciale, menţiunea de stabilire a domiciliului şi a reşedinţei la care se solicită înregistrarea domiciliului fiscal.

31.3. În cazul persoanelor juridice, cererea de înregistrare a domiciliului fiscal va fi însoţită de copii de pe actele care fac dovada deţinerii legale a spaţiului pentru domiciliul fiscal.

31.4. Copiile de pe documente vor fi certificate pe fiecare pagină de organul fiscal competent, pentru conformitate cu originalul.

31.5. Cererea se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal.

31.6. La primirea cererii, aceasta va fi transmisă de îndată de către organul fiscal prevăzut la pct. 31.5 către organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul a avut ultimul domiciliu fiscal, în vederea întocmirii formalităţilor de transfer al dosarului fiscal.

31.7. Dosarul fiscal se transmite în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii şi va fi însoţit de certificatul de atestare fiscală, precum şi de fişa de evidenţă pe plătitor.

31.8. La primirea dosarului fiscal, organul fiscal în a cărui rază teritorială se află noul domiciliu fiscal va emite de îndată decizia de înregistrare a noului domiciliu fiscal, care se va comunica contribuabilului potrivit art. 43 din Codul de procedură fiscală.

31.9. Înregistrarea în registrul contribuabililor de la noul organ fiscal, precum şi scoaterea din registrul contribuabililor de la vechiul organ fiscal se operează cu data comunicării deciziei prevăzute la pct. 31.8. Până la data la care s-au operat modificările în registrul contribuabililor, competenţa pentru soluţionarea oricărei probleme privind administrarea revine organului fiscal de la vechiul domiciliu fiscal.

Norme metodologice:

Art. 32

32.1. Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi unităţile sale teritoriale au competenţă generală în ceea ce priveşte administrarea, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare cu privire la creanţele fiscale ce se cuvin bugetului general consolidat, care, potrivit legii, sunt date în competenţa lor de administrare. În scopul administrării unitare a acestor creanţe, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite instrucţiuni în condiţiile legii.

32.2. Unităţile administrativ-teritoriale au competenţă generală în ceea ce priveşte administrarea creanţelor fiscale care, potrivit legii, sunt date în competenţa lor de administrare.

Norme metodologice:

Art. 34

34.1. În cazul în care prin lege se stabilesc în sarcina contribuabililor obligaţii de plată la sedii secundare, inclusiv pentru obligaţiile conexe acestora, cum ar fi obligaţii de declarare, obligaţii de depunere de documente, cereri, fişe fiscale, precum şi orice alte obligaţii prevăzute de lege, competenţa teritorială pentru administrarea acestor obligaţii aparţine organului fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul secundar.

34.2. Pentru impozitul pe venitul din salarii, datorat de sediul secundar, înregistrat ca plătitor al obligaţiei fiscale la alt organ fiscal teritorial decât al contribuabilului persoană juridică, plătitor este sediul secundar. Plata se face în acest caz la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului în a cărei rază se află sediul secundar, documentele de plată cuprinzând obligatoriu şi următoarele informaţii:

a) codul de identificare fiscală şi denumirea persoanei juridice;

b) codul de identificare fiscală al sediului secundar.

Norme metodologice:

Art. 36

36.1. Persoanele care nu au domiciliul fiscal pe teritoriul României îşi îndeplinesc obligaţiile fiscale la organul fiscal în a cărui rază teritorială se obţin veniturile, alte beneficii sau valori patrimoniale care, potrivit legii, constituie baza de impunere. În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României printr-un sediu permanent, competenţa revine organului fiscal în a cărui rază teritorială se realizează, în întregime sau cu preponderenţă, cifra de afaceri.

36.2. În cazul în care există pericol de dispariţie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum şi în caz de executare silită, pentru luarea de urgenţă a măsurilor legale ce se impun, competent este organul fiscal în a cărui rază teritorială se face constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale ori în raza căruia se află bunurile supuse executării silite. În acest caz organul fiscal care a luat măsura legală are obligaţia de a face demersurile necesare pentru identificarea domiciliului fiscal al contribuabilului şi de a transmite actul prin care s-au dispus măsurile legale organului fiscal de la domiciliul fiscal al contribuabilului.

Norme metodologice:

Art. 37

37.1. Conflictul ivit între două administraţii ale finanţelor publice din raza teritorială a aceluiaşi judeţ se soluţionează de către direcţia generală a finanţelor publice căreia acestea îi sunt subordonate.

37.2. Conflictul ivit între două administraţii ale finanţelor publice din judeţe diferite sau dintre o administraţie a finanţelor publice şi o direcţie a finanţelor publice ori dintre două direcţii ale finanţelor publice se soluţionează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

37.3. Conflictul ivit între organe fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun se soluţionează de către Comisia fiscală centrală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

37.4. Conflictul ivit între două organe vamale se soluţionează de către Autoritatea Naţională a Vămilor.

37.5. Organul competent să soluţioneze conflictul de competenţă va hotărî de îndată asupra conflictului şi va comunica decizia organelor fiscale aflate în conflict.

Norme metodologice:

Art. 43

43.1. Dispoziţiile art. 90, 91 şi 92 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepţia dispoziţiilor privind comunicarea prin afişare.

Norme metodologice:

Art. 44

44.1. Organul fiscal nu poate pretinde executarea obligatiei stabilite in sarcina contribuabilului prin actul administrativ, daca acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii.

Norme metodologice:

Art. 46

46.1. Actele administrative fiscale se modifică sau se desfiinţează în situaţii cum sunt:

a) îndreptarea erorilor materiale potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală;

b) constatarea nulităţii actului administrativ fiscal potrivit art. 45 din Codul de procedură fiscală;

c) dovedirea titularului dreptului de proprietate potrivit art. 64 din Codul de procedură fiscală;

d) desfiinţarea sau modificarea deciziei de impunere sub rezerva verificării ulterioare potrivit art. 87 alin. (2) din Codul de procedură fiscală;

e) anularea sau îndreptarea actului de executare ori a titlului executoriu contestat, ca urmare a soluţionării de către instanţa judecătorească a contestaţiei la executarea silită, potrivit art. 170 din Codul de procedură fiscală;

f) desfiinţarea, potrivit art. 185 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, totală sau parţială, a actului administrativ atacat, ca urmare a soluţionării de către organul fiscal competent a contestaţiei formulate.

Norme metodologice:

Art. 47

47.1. Erorile materiale reprezintă greşelile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor din raportul juridic fiscal sau cele de calcul ori altele asemenea. Aceste erori nu pot privi fondul actului, respectiv existenţa sau inexistenţa obligaţiilor fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal.

47.2. Dacă îndreptarea erorii materiale se face prin adăugări sau ştersături operate în cuprinsul actului administrativ fiscal, acestea vor fi semnate şi ştampilate de organul fiscal, în caz contrar nefiind luate în considerare. Îndreptarea erorii materiale va fi operată pe toate exemplarele originale ale actului administrativ fiscal.

47.3. După efectuarea îndreptării erorii materiale, organul fiscal are obligaţia de a comunica contribuabilului sau oricărei alte persoane interesate, de îndată, operaţiunea efectuată.

47.4. În cazul în care îndreptarea erorii materiale nu se poate efectua direct pe actul administrativ fiscal, se emite un nou act administrativ fiscal care, de asemenea, va fi comunicat contribuabilului.

Norme metodologice:

Art. 49

49.1. Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal va solicita prezenţa contribuabilului la sediul său pentru a da informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei fiscale a acestuia. Când este cazul, solicitarea va fi făcută în scris.

49.2. În cazul în care solicitarea se face în scris, aceasta va cuprinde în mod obligatoriu:

a) data, ora şi locul la care contribuabilul este obligat să se prezinte;

b) baza legală a solicitării;

c) scopul solicitării;

d) documentele pe care contribuabilul este obligat să le prezinte.

Norme metodologice:

Art. 53

53.1. Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, organul fiscal consideră necesară consultarea unor experţi, poate numi unul sau mai mulţi experţi, stabilind obiectivele asupra cărora aceştia trebuie să se pronunţe.

53.2. Dispoziţiile art. 201 alin. 3 teza I din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.

53.3. Experţii vor fi numiţi prin decizie de către organul fiscal. Costul expertizei se suportă din bugetul organului fiscal care a dispus expertiza. Dacă organul fiscal nu este lămurit prin expertiza efectuată, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.

Norme metodologice:

Art. 54

54.1. Dovada reţinerii documentelor prevăzute la art. 54 alin. (3) din Codul de procedură fiscală o constituie actul întocmit de organul fiscal, în care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii respective, precum şi menţiunea că aceasta a fost reţinută, potrivit dispoziţiilor legale, de către organul fiscal. Actul se întocmeşte în două exemplare şi va fi semnat de organul fiscal şi de contribuabil, un exemplar comunicându-se contribuabilului.

54.2. În cazul în care pentru stabilirea stării de fapt fiscale contribuabilul pune la dispoziţia organului fiscal înscrisuri sau alte documente, în original, acestea vor fi înapoiate contribuabilului, păstrându-se în copie la dosarul fiscal numai înscrisuri relevante din punct de vedere fiscal.

Norme metodologice:

Art. 55

55.1. Despre efectuarea cercetării la faţa locului se va încheia un proces-verbal care va cuprinde:

a) data şi locul unde este încheiat;

b) numele, prenumele şi calitatea funcţionarului împuternicit, precum şi denumirea organului fiscal din care face parte acesta;

c) temeiul legal în baza căruia s-a efectuat cercetarea la faţa locului;

d) constatările efectuate la faţa locului;

e) susţinerile contribuabilului, ale experţilor sau ale altor persoane care au participat la efectuarea cercetării;

f) semnătura funcţionarului şi a persoanelor prevăzute la lit. e). În caz de refuz al semnării de către persoanele prevăzute la lit. e), se va face menţiune despre aceasta în procesul-verbal;

g) alte menţiuni considerate relevante.

Norme metodologice:

Art. 65

65.1. Estimarea bazelor de impunere va avea loc în situaţii cum sunt:

a) contribuabilul nu depune declaraţii fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere;

b) contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situaţiile în care contribuabilul obstrucţionează sau refuză acţiunea de inspecţie fiscală;

c) contribuabilul nu conduce evidenţa contabilă sau fiscală;

d) când au dispărut evidenţele contabile şi fiscale sau actele justificative privind operaţiunile producătoare de venituri şi contribuabilul nu şi-a îndeplinit obligaţia de refacere a acestora.

65.2. Organul fiscal va identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale, luând în considerare preţul de piaţă al tranzacţiei sau al bunului impozabil, precum şi informaţii şi documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului care sunt relevante pentru impunere, iar, în lipsa acestora, organul fiscal va avea în vedere datele şi informaţiile deţinute de acesta despre contribuabilii cu activităţi similare.

Norme metodologice:

Art. 69

67.1. În situaţii temeinic justificate, contribuabilul poate cere în scris prelungirea termenului de depunere a declaraţiei fiscale, înainte de expirarea acestuia.

67.2. În cazul în care, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, contribuabilul nu depune declaraţia fiscală, acesta o va depune în termen de 30 de zile de la încetarea împrejurării, înştiinţând totodată în scris organul fiscal despre împrejurarea în cauză.

Norme metodologice:

Art. 68

68.1. Înregistrarea fiscală a sediilor permanente se face potrivit prevederilor art. 29 alin. (4) din Codul fiscal şi ale art. 68 şi următoarele din Codul de procedură fiscală.

68.2. Înregistrarea în registrul contribuabililor a persoanelor fizice care deţin cod numeric personal atribuit potrivit legii speciale, plătitoare de impozit pe venit, se face la data depunerii declaraţiei estimative, a declaraţiei speciale, a declaraţiei de venit global sau a fişei fiscale, după caz, în funcţie de natura venitului obţinut.

68.3. Pentru persoanele prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, care au calitatea de comerciant, numărul de identificare fiscală se obţine conform dispoziţiilor legale privind înregistrarea comercianţilor.

Norme metodologice:

Art. 69

69.1. Persoanele impozabile care devin plătitoare de T.V.A. potrivit legii, la înregistrare sau ulterior înregistrării fiscale, vor completa şi vor depune o declaraţie de înregistrare fiscală sau, după caz, o declaraţie de menţiuni la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul fiscal, cu excepţia comercianţilor care îşi îndeplinesc aceste obligaţii conform dispoziţiilor legale privind înregistrarea comercianţilor.

69.2. Pentru înregistrarea menţiunilor privind luarea în/scoaterea din evidenţă ca plătitor de T.V.A., comercianţii vor completa şi vor depune cererea de preschimbare a certificatului de înregistrare, potrivit dispoziţiilor legale privind înregistrarea comercianţilor, însoţită de avizul organelor fiscale competente.

69.3. În cazul persoanelor impozabile stabilite în străinătate, care realizează pe teritoriul României operaţiuni taxabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, o dată cu depunerea cererii de desemnare a reprezentantului fiscal, potrivit prevederilor Codului fiscal, se depune la organul fiscal competent şi declaraţia de înregistrare fiscală a persoanei impozabile stabilite în străinătate. Înregistrarea fiscală a persoanei străine impozabile şi atribuirea codului de identificare fiscală al acesteia se efectuează anterior transmiterii deciziei de aprobare a reprezentantului fiscal propus.

69.4. Codul de identificare fiscală atribuit potrivit pct. 69.3 este şi codul de identificare fiscală atribuit reprezentantului fiscal potrivit reglementărilor speciale în materie de taxă pe valoarea adăugată şi care este diferit de codul de identificare fiscală atribuit reprezentantului fiscal pentru activitatea proprie.

69.5. Modificările ulterioare referitoare la desemnarea reprezentantului fiscal se fac pe baza cererii de renunţare la reprezentare şi a declaraţiei de menţiuni. În cazul în care schimbarea reprezentantului fiscal se datorează desemnării de către persoanele impozabile străine a unui alt reprezentant fiscal, la declaraţia de menţiuni se anexează aprobarea de către organul fiscal competent a noului reprezentant fiscal desemnat.

69.6. În cazul în care persoana impozabilă străină îşi încetează activitatea sau în cazul în care este obligată să îşi înregistreze sediul permanent în România, prin declaraţia de menţiuni depusă, reprezentantul fiscal va solicita radierea din registrul contribuabililor a persoanei impozabile străine.

69.7. Orice persoană impozabilă, care, ulterior înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată nu mai realizează decât operaţiuni fără drept de deducere datorită modificării obiectului de activitate, are obligaţia să solicite scoaterea din evidenţă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a depus declaraţia de menţiuni pentru modificarea obiectului de activitate.

Norme metodologice:

Art. 74

71.1. Prin sediu secundar se înţelege o sucursală, agenţie, reprezentanţă sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, inclusiv de tipul celor definite de art. 8 din Codul fiscal.

71.2. Declararea sediilor secundare se face prin completarea datelor corespunzătoare din declaraţia privind sediile secundare. Declaraţia se depune la organul fiscal competent care va înregistra informaţiile respective în registrul contribuabililor fără a atribui cod de identificare propriu sediilor secundare astfel declarate.

71.3. Contribuabilii care, potrivit legii, au obligaţii de plată la sedii secundare vor înregistra sediile secundare la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află situate acestea, prin completarea şi depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală. Declaraţia va fi însoţită de o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală a contribuabilului de care aparţine sediul secundar şi de pe dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului.

Norme metodologice:

Art.75

72.1. În cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 68 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, actele doveditoare ale informaţiilor înscrise în declaraţia de înregistrare fiscală sunt:

a) copie de pe autorizaţia de funcţionare eliberată de autoritatea competentă sau de pe actul legal de înfiinţare, după caz;

b) dovada deţinerii sediului (act de proprietate, contract de închiriere şi altele asemenea);

c) alte acte doveditoare.

72.2. În cazul contribuabililor persoane fizice care nu au cod numeric personal, declaraţia de înregistrare fiscală va fi însoţită de copia de pe paşaport sau de pe alt document de identitate eliberat de organele abilitate potrivit legii. Dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Codul de procedură fiscală sunt aplicabile.

72.3. Pentru înregistrarea ca plătitori de T.V.A. a persoanelor fizice care nu au calitatea de comerciant, precum şi a contribuabililor prevăzuţi la art. 68 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, declaraţia de înregistrare fiscală va fi însoţită, după caz, de următoarele documente:

a) copie de pe actul de identitate;

b) copie de pe documentul eliberat de autoritatea competentă, care atestă dreptul de exercitare a activităţii;

c) copie de pe alte acte doveditoare în baza cărora se exercită activităţi.

72.4. Copiile de pe documentele prevăzute la pct. 72.1 - 72.3 se certifică pe fiecare pagină de organul fiscal competent, pentru conformitate cu originalul.

Norme metodologice:

Art. 76

73.1. Certificatul de înregistrare fiscală se emite în două exemplare; primul exemplar se înmânează contribuabilului, iar al doilea exemplar se păstrează la dosarul fiscal al acestuia.

73.2. Certificatul de înregistrare fiscală eliberat plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată va avea înscrise codul de identificare fiscală precedat de litera "R", precum şi data luării în evidenţă ca plătitor de T.V.A. Această dată va rămâne neschimbată ori de câte ori plătitorul îşi schimbă certificatul de înregistrare, cu excepţia situaţiei în care este scos din evidenţa plătitorilor de T.V.A. În acest caz, atributul fiscal "R" nu va mai fi înscris pe certificatul de înregistrare.

73.3. Certificatul de înregistrare fiscală conţinând atributul fiscal "R" constituie dovada luării în evidenţă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

Norme metodologice:

Art. 77

74.1. Modificările privitoare la domiciliul fiscal se înregistrează potrivit normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 31 din Codul de procedură fiscală.

74.2. În cazul modificărilor intervenite în datele declarate iniţial şi înscrise în certificatul de înregistrare fiscală, contribuabilii vor depune, o dată cu declaraţia de menţiuni, şi certificatul de înregistrare fiscală în vederea anulării acestuia şi eliberării unui nou certificat.

74.3. Declaraţia de menţiuni va fi însoţită de documente care atestă modificările intervenite.

74.4. În cazul comercianţilor, modificările intervenite în datele declarate iniţial de comercianţi şi înscrise în certificatul de înregistrare, inclusiv cele privitoare la înregistrarea în/scoaterea din evidenţă ca plătitori de T.V.A., se fac prin completarea şi depunerea cererii de înregistrare a menţiunilor/cererii de preschimbare a certificatului de înregistrare, potrivit dispoziţiilor legale privind înregistrarea comercianţilor. Modificările intervenite în datele declarate iniţial în vectorul fiscal vor fi declarate la organul fiscal competent.

Norme metodologice:

Art. 79

76.1. Sunt evidenţe fiscale registrele, situaţiile, precum şi orice alte înscrisuri care, potrivit legislaţiei fiscale, trebuie întocmite în mod obligatoriu în scopul stabilirii stării de fapt fiscale şi a creanţelor şi obligaţiilor fiscale, cum ar fi: jurnal pentru vânzări, jurnal pentru cumpărări, registrul de evidenţă fiscală şi altele asemenea.

Norme metodologice:

Art. 81

78.1. Declaraţiile fiscale sunt documente prin care se declară:

a) impozitele, taxele şi contribuţiile datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligaţia calculării impozitelor şi taxelor revine plătitorului;

b) bunurile şi veniturile impozabile, în cazul în care, potrivit legii, stabilirea impozitului şi a taxei se face de organul fiscal;

c) impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vărsa impozite şi taxe.

Norme metodologice:

Art. 82

79.1. În costul corespondenţei intră şi costul transmiterii de către contribuabil a plicului preadresat.

Norme metodologice:

Art. 84

81.1. Declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabili, din proprie iniţiativă, ori de câte ori constată erori în declaraţia iniţială, prin depunerea unei declaraţii rectificative la organul fiscal competent.

81.2. Declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de formular ca şi cel care se corectează, situaţie în care se va înscrie "X" în căsuţa prevăzută în acest scop, cu excepţia situaţiei prevăzute la pct. 81.3, precum şi a impozitelor care se stabilesc de plătitori prin autoimpunere sau reţinere la sursă, pentru care se completează un formular distinct. Declaraţia rectificativă va fi completată înscriindu-se toate datele şi informaţiile prevăzute de formular, inclusiv cele care nu diferă faţă de declaraţia iniţială.

81.3. În cazul taxei pe valoarea adăugată, sumele rezultate din corectarea erorilor de înregistrare în evidenţele de taxă pe valoarea adăugată se înregistrează la rândurile de regularizări din decontul lunii în care au fost operate corecţiile.

Norme metodologice:

Art. 89

86.1. Pentru situaţia prevăzută la art. 86 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, competent în stabilirea bazei de impunere, va transmite decizia privind bazele de impunere organului fiscal de la domiciliul fiscal, competent pentru emiterea deciziei de impunere.

Norme metodologice:

Art. 92

89.1. Dispoziţiile referitoare la cazurile şi condiţiile de suspendare şi întrerupere a termenului de prescripţie sunt cele cuprinse în Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, cu modificările ulterioare.

Norme metodologice:

Art. 94

91.1. Solicitarea de explicaţii scrise se va face în timpul inspecţiei fiscale, ori de câte ori acestea sunt necesare pentru clarificarea şi definitivarea constatărilor privind situaţia fiscală a contribuabilului.

91.2. În cazul în care persoana în cauză refuză să furnizeze explicaţiile solicitate sau să răspundă la unele întrebări, organele de inspecţie fiscală vor transmite întrebările printr-o adresă scrisă, stabilind un termen util de cel puţin 5 zile lucrătoare pentru formularea răspunsului. În cazul în care nu se primeşte răspunsul solicitat, se va consemna refuzul în raportul privind rezultatul inspecţiei fiscale sau în procesul-verbal.

91.3. În toate cazurile, explicaţiile la întrebările puse de organele de inspecţie fiscală se vor da în scris prin "nota explicativă".

91.4. Stabilirea bazei de impunere, precum şi a diferenţelor de impozite, taxe şi contribuţii, în activitatea de inspecţie fiscală, se face pe baza evidenţelor contabile, fiscale sau a oricăror alte evidenţe relevante pentru impunere ori folosindu-se metode de estimare în conformitate cu prevederile art. 65 din Codul de procedură fiscală.

91.5. Când organele de inspecţie fiscală sunt îndreptăţite potrivit legii să estimeze baza de impunere, se vor menţiona în actul de inspecţie motivele de fapt şi temeiul legal care au determinat folosirea estimării, precum şi criteriile de estimare.

Norme metodologice:

Art. 95

92.1. În cazul contribuabililor care au sedii secundare, inspecţia fiscală se va exercita, de regulă, concomitent la sediul principal şi la sediile secundare de către organul fiscal competent.

92.2. Organul fiscal competent poate delega competenţa de efectuare a inspecţiei fiscale organelor fiscale în a căror rază teritorială se află sediile secundare, în condiţiile art. 96 alin. (3) din Codul de procedură fiscală. În acest caz, coordonarea activităţii de inspecţie fiscală se face de către organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.

92.3. La sediile secundare se încheie, de regulă, acte de inspecţie care se centralizează şi se definitivează în actul de inspecţie încheiat de organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.

92.4. Pentru impozitele, taxele şi contribuţiile care, potrivit legii, se datorează şi se plătesc de un sediu secundar, se încheie acte de inspecţie fiscală definitive de către organul de inspecţie fiscală în a cărui rază teritorială se află situat sediul secundar.

92.5. Activitatea de inspecţie fiscală prevăzută la pct. 92.1 - 92.4 se desfăşoară cu respectarea prevederilor art. 33, 34 şi 96 din Codul de procedură fiscală.

Norme metodologice:

Art. 96

93.1. Organul de inspecţie fiscală decide asupra efectuării unei inspecţii fiscale generale sau parţiale, în temeiul dispoziţiilor art. art. 6 şi 7 din Codul de procedură fiscală.

Norme metodologice:

Art. 97

94.1. Utilizarea procedurilor de control se poate face individual sau combinat, în funcţie de scopul, obiectivele, complexitatea, dificultăţile, specificul activităţii desfăşurate şi de perioada inspecţiei fiscale.

94.2. Selectarea documentelor şi a operaţiunilor semnificative se apreciază de inspector şi va avea în vedere volumul, valoarea şi ponderea lor în activitatea contribuabilului.

94.3. Controlul inopinat implică o verificare faptică şi documentară şi se desfăşoară oricând, fără înştiinţarea prealabilă a persoanelor supuse inspecţiei fiscale, indiferent de locul unde acestea desfăşoară activităţi supuse impunerii.

94.4. Prevederile art. 55 din Codul de procedură fiscală sunt aplicabile.

Norme metodologice:

Art. 99

96.1. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are competenţă generală materială şi teritorială în efectuarea inspecţiei fiscale în domeniul impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi al celorlalte sume datorate bugetului general consolidat pentru a căror administrare este competentă potrivit legii.

96.2. Unităţile administrativ-teritoriale, prin compartimentele de specialitate din structura acestora, au competenţa materială şi teritorială pentru efectuarea inspecţiei fiscale în domeniul impozitelor, taxelor şi al altor venituri pentru a căror administrare sunt competente, potrivit legii.

96.3. Delegarea de competenţă se face prin emiterea unui ordin de serviciu. Potrivit art. 96 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, competenţa se poate delega şi în cazul controalelor încrucişate sau în alte cazuri fundamentate.

Norme metodologice:

Art.101

98.1. La cererea temeinic justificată a contribuabililor, organul de inspecţie fiscală poate aproba amânarea datei începerii inspecţiei fiscale, comunicându-le acestora data la care a fost reprogramată inspecţia fiscală.

Norme metodologice:

Art.102

99.1. Avizul de inspecţie fiscală se comunică contribuabilului în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Norme metodologice:

Art. 103

100.1. Prin spaţiul adecvat necesar desfăşurării inspecţiei fiscale se înţelege asigurarea unui spaţiu în limita posibilităţilor contribuabilului, după caz, dotat cu necesarul minim de birotică şi care să permită păstrarea în siguranţă a documentelor primite pentru inspecţia fiscală sau elaborate de către organele de inspecţie fiscală. În cazul în care contribuabilul nu poate asigura un spaţiu corespunzător, va anunţa în scris şi motivat organul de inspecţie fiscală competent.

Norme metodologice:

Art. 105

102.1. La examinarea stării de fapt fiscale pentru stabilirea bazei de impunere, organul fiscal competent va avea în vedere toate documentele justificative şi evidenţele financiar-contabile şi fiscale care constituie mijloace de probă şi sunt relevante pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.

102.2. Când este necesar, organul de inspecţie fiscală va anexa la actul de inspecţie fiscală copii de pe documentele care au stat la baza constatărilor efectuate cu ocazia inspecţiei. Dispoziţiile art. 54 din Codul de procedură fiscală sunt aplicabile.

102.3. Când este necesar, organele de inspecţie fiscală vor dispune măsurile asigurătorii în condiţiile art. 125 din Codul de procedură fiscală.

102.4. Datele suplimentare, necunoscute organelor de inspecţie fiscală la data efectuării inspecţiei fiscale la un contribuabil, pe care se fundamentează decizia de reverificare a unei anumite perioade, pot rezulta în situaţii, cum sunt:

a) efectuarea unui control încrucişat, potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, asupra documentelor justificative ale unui grup de contribuabili din care face parte şi contribuabilul în cauză;

b) obţinerea pe parcursul acţiunilor de inspecţie fiscală efectuate la alţi contribuabili a unor documente sau informaţii suplimentare referitoare la activitatea contribuabilului, într-o perioadă care a fost deja supusă inspecţiei fiscale;

c) solicitări ale organelor de urmărire penală sau ale altor organe ori instituţii îndreptăţite potrivit legii;

d) informaţii obţinute în orice alt mod, de natură să modifice rezultatele controlului fiscal anterior.

102.5. În cazul în care, ca urmare a desfiinţării actului administrativ conform art. 185 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, este necesară reverificarea unei perioade impozabile, aceasta se va efectua de către o altă echipă de inspecţie fiscală decât cea care a încheiat actul contestat.

102.6. Organul fiscal competent poate solicita, până la împlinirea termenului de prescripţie prevăzut la art. 88 din Codul de procedură fiscală, reverificarea unei perioade impozabile, prin întocmirea unui referat în care sunt prezentate motivele solicitării. Referatul este supus aprobării conducătorului organului de inspecţie fiscală competent, iar după aprobare se programează acţiunea de inspecţie fiscală.

102.7. Măsurile, termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală potrivit art. 102 alin. (9) din Codul de procedură fiscală vor fi aduse la cunoştinţa contribuabilului prin actul emis de organul de inspecţie fiscală competent.

Norme metodologice:

Art. 109

106.1. Rezultatul inspecţiei fiscale generale sau parţiale va fi consemnat într-un raport de inspecţie fiscală.

106.2. La raportul privind rezultatele inspecţiei fiscale se vor anexa, ori de câte ori este cazul, actele privind constatările preliminare, cum sunt procesele-verbale încheiate inclusiv cu ocazia controalelor inopinate şi/sau încrucişate şi orice alte acte.

106.3. Raportul de inspecţie fiscală se semnează de către organele de inspecţie fiscală, se verifică şi se avizează de şeful de serviciu. După aprobarea raportului de către conducătorul organului de inspecţie fiscală, se va emite decizia de impunere de către organul fiscal competent teritorial.

106.4. Modelul şi conţinutul raportului privind rezultatul inspecţiei fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Norme metodologice:

Art. 110

107.1. Titlul de creanţă este actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată privind creanţele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptăţite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:

a) decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii;

b) declaraţia fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligaţiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legii;

c) decizia prin care se stabileşte şi se individualizează suma de plată, pentru creanţele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, stabilite de organele competente;

d) declaraţia vamală pentru obligaţiile de plată în vamă;

e) documentul prin care se stabileşte şi se individualizează datoria vamală, inclusiv accesorii, potrivit legii;

f) procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale;

g) ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei judecătoreşti ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare şi al altor creanţe fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanţa judecătorească.

Norme metodologice:

Art. 114

109.1. În documentul de plată plătitorul definit conform art. 26 din Codul de procedură fiscală menţionează în mod obligatoriu actul prin care s-a instituit obligaţia de plată, numărul şi data acestuia, cuantumul obligaţiei de plată, precum şi organul care l-a întocmit.

Norme metodologice:

Art. 115

110.1. În categoria obligaţiilor fiscale cu termene de plată în anul curent, prevăzute la art. 110 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală, intră acele obligaţii care la data efectuării plăţii sunt considerate scadente.

Norme metodologice:

Art. 116

111.1. Competent în efectuarea compensării este organul fiscal în a cărui rază teritorială debitorul îşi are domiciliul fiscal.

111.2. Cererea de compensare trebuie să cuprindă elementele de identificare a solicitantului, precum şi suma şi natura creanţelor fiscale ce fac obiectul compensării.

111.3. Cererea de compensare va fi însoţită de documente care dovedesc dreptul contribuabilului la rambursarea sau restituirea de la buget a sumelor, cum sunt: copii legalizate de pe hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile sau de pe deciziile de soluţionare a contestaţiilor, rămase definitive, ori de pe deciziile de impunere emise de organele fiscale, precum şi copii de pe orice documente din care să rezulte că suma plătită nu reprezintă obligaţie fiscală.

111.4. Compensarea din oficiu prevăzută de art. 111 alin. (4) din Codul de procedură fiscală poate fi efectuată de organul fiscal în tot cursul termenului de prescripţie prevăzut de lege pentru fiecare dintre obligaţiile supuse compensării, începând cu momentul în care ambele obligaţii îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 1145 din Codul civil, respectiv din momentul în care acestea sunt lichide şi exigibile.

111.5. Rezultatul compensării la cerere sau din oficiu va fi consemnat într-o notă de compensare care va fi comunicată contribuabilului.

Norme metodologice:

Art. 119

115.1. În exemplul următor se prezintă modul de calcul al dobânzilor datorate pentru neplata în termen a impozitului pe venitul global.

Exemplu:

Se consideră că un contribuabil are de achitat în cursul anului 2004, conform deciziei de plăţi anticipate, următoarele sume:

Termenul de plată Suma datorată (lei)

15 martie 2004 1.500.000

15 iunie 2004 1.500.000

15 septembrie 2004 1.500.000

15 decembrie 2004 1.500.000

Contribuabilul achită debitul în data de 25 ianuarie 2005.

Avem următoarele cazuri:

a) Pentru situaţia în care impozitul stabilit prin decizia de impunere anuală este egal cu cel stabilit prin decizia de plăţi anticipate, respectiv de 6.000.000 lei, contribuabilul datorează cu titlu de dobânzi următoarele:

_________________________________________________________________________

| d1 = 1.500.000 lei x 291 zile x 0,06% = 261.900 lei | pentru anul 2004 |

| d2 = 1.500.000 lei x 199 zile x 0,06% = 179.100 lei | |

| d3 = 1.500.000 lei x 107 zile x 0,06% = 96.300 lei | |

| d4 = 1.500.000 lei x 16 zile x 0,06% = 14.400 lei | |

|______________________________________________________| |

| TOTAL: 550.700 lei | |

|______________________________________________________|__________________|

| Sold = 6.000.000 lei x 25 zile x 0,06% = 90.000 lei | pentru anul 2005 |

|______________________________________________________|__________________|

| TOTAL GENERAL: 640.700 lei | |

|______________________________________________________|__________________|

b) Pentru situaţia în care impozitul stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin decizia de plăţi anticipate, fiind în sumă de 4.000.000 lei, contribuabilul datorează cu titlu de dobânzi următoarele:

_________________________________________________________________________

| d1 = 1.500.000 lei x 291 zile x 0,06% = 261.900 lei | pentru anul 2004 |

| d2 = 1.500.000 lei x 199 zile x 0,06% = 179.100 lei | |

| d3 = 1.500.000 lei x 107 zile x 0,06% = 96.300 lei | |

| d4 = 1.500.000 lei x 16 zile x 0,06% = 14.400 lei | |

|______________________________________________________| |

| TOTAL: 550.700 lei | |

|______________________________________________________|__________________|

| Sold = 4.000.000 lei x 25 zile x 0,06% = 60.000 lei | pentru anul 2005 |

|______________________________________________________|__________________|

| TOTAL GENERAL: 610.700 lei | |

|______________________________________________________|__________________|

Norme metodologice:

Art. 122

117.1. În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensarea prevăzută de art. 111 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, data stingerii este data notei de compensare întocmite de organul fiscal competent potrivit pct. 111.5.

Norme metodologice:

Art. 123

118.1. Pe perioada amânării şi/sau eşalonării la plata obligaţiilor fiscale restante se datorează dobânzi calculate începând cu data aprobării de către organul competent a înlesnirii acordate şi până la data efectuării ultimei plăţi datorate.

118.2. Dobânzile datorate pe perioada amânării sau eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale se calculează de către organele competente care aprobă înlesnirea la plată, urmând ca acestea să fie comunicate debitorului. Dobânzile se achită lunar, inclusiv pe perioada de graţie acordată la eşalonare şi pe perioada amânării la plată, conform graficelor care constituie anexă la documentul de aprobare a înlesnirilor la plată. Nu se datorează dobânzi pentru amânarea sau eşalonarea la plată a dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere.

118.3. Până la data aprobării de către organul competent a înlesnirii la plată debitorul datorează dobânzi conform prevederilor art. 115 din Codul de procedură fiscală.

118.4. În situaţia în care debitorul beneficiar al unei înlesniri la plată achită debitul integral într-o perioadă mai mică decât cea acordată prin înlesnire, organul fiscal competent va recalcula cuantumul dobânzilor în funcţie de data la care a fost făcută plata.

118.5. Calculul dobânzilor datorate pe perioada amânării sau eşalonării la plată se face pentru fiecare termen de plată lunar, inclusiv pe perioada de graţie sau pe perioada amânării la plată, prin înmulţirea soldului rămas de plată la termenul anterior ratei curente cu numărul de zile calendaristice ale intervalului de timp şi cu nivelul cotei dobânzii, conform exemplului următor:

118.6. Se consideră, de exemplu, o înlesnire acordată în următoarele condiţii:

a) data aprobării înlesnirii: 13 ianuarie 2005;

b) eşalonare pe 12 luni, cu o perioadă de graţie de 6 luni;

c) suma eşalonată: 12.000.000 lei;

d) cota dobânzii: 0,06%/zi.

______________________________________________________________________________

| | - lei - | - lei - | |- lei - | - lei - |

|___________________|___________|____________|______________|________|_________|

| 15 februarie 2005 | 0 | 12.000.000 | 33 | 0,06% | 237.600 |

| 15 martie 2005 | 0 | 12.000.000 | 28 | 0,06% | 201.600 |

| 15 aprilie 2005 | 0 | 12.000.000 | 32 | 0,06% | 223.200 |

| 13 mai 2005 | 0 | 12.000.000 | 30 | 0,06% | 201.600 |

| 15 iunie 2005 | 0 | 12.000.000 | 29 | 0,06% | 237.600 |

| 15 iulie 2005 | 0 | 12.000.000 | 32 | 0,06% | 216.000 |

| 15 august 2005 | 2.000.000 | 10.000.000 | 31 | 0,06% | 223.200 |

| 15 septembrie 2005| 2.000.000 | 8.000.000 | 31 | 0,06% | 186.000 |

| 14 octombrie 2005 | 2.000.000 | 6.000.000 | 30 | 0,06% | 139.200 |

| 15 noiembrie 2005 | 2.000.000 | 4.000.000 | 30 | 0,06% | 115.200 |

| 15 decembrie 2005 | 2.000.000 | 2.000.000 | 31 | 0,06% | 72.000 |

| 12 ianuarie 2006 | 2.000.000 | 0 | 31 | 0,06% | 34.800 |

|___________________|___________|____________|______________|________|_________|

| TOTAL: |12.000.000 | | | |2.088.000|

|___________________|___________|____________|______________|________|_________|

Norme metodologice:

Art. 124

119.1. Dobânda se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la art. 112 alin. (2) şi art. 199 din Codul de procedură fiscală până la data stingerii inclusiv a obligaţiei de plată prin compensare, restituire sau rambursare.

120.1. Pentru obligaţiile fiscale neplătite la termenul legal de plată, cu excepţia dobânzilor, penalităţilor şi a amenzilor, se datorează o penalitate de întârziere de 0,5% pe fiecare lună sau fracţiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea aveau scadenţa şi până la data stingerii acestora inclusiv. De exemplu, în cazul unei obligaţii fiscale cu termenul de plată scadent la data de 25 martie, dacă suma a fost achitată între 1 aprilie şi 30 aprilie, se datorează penalitatea de întârziere corespunzătoare unei luni, iar dacă se achită în perioada 1 mai - 31 mai, se datorează penalitatea de întârziere corespunzătoare pentru două luni.

120.2. Penalitatea de întârziere pentru sumele neachitate la termen se datorează pentru luna în care s-a comunicat către plătitor o somaţie de plată prin care, conform prevederilor art. 140 din Codul de procedură fiscală, începe executarea silită.

120.3. În cazul în care s-au acordat înlesniri la plata obligaţiilor fiscale pentru care nu s-a început executarea silită, penalitatea de întârziere se datorează inclusiv pentru luna în care a fost aprobată înlesnirea la plată.

Norme metodologice:

Art. 127

123.1. Contractele de ipotecă şi/sau de gaj vor fi încheiate cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege.

Norme metodologice:

Art. 128

124.1. Dacă nu s-a realizat scopul pentru care s-au solicitat garanţiile prevăzute la art. 122 şi 123 din Codul de procedură fiscală, organul competent va putea proceda la valorificarea garanţiilor prin modalităţile şi procedura prevăzute de dispoziţiile art. 154 alin. (2) - (7) şi ale art. 155 - 167 din acelaşi cod, care se aplică în mod corespunzător.

Norme metodologice:

Art. 129

125.1. Prin măsuri asigurătorii se pot indisponibiliza bunuri şi/sau venituri ale debitorului în scopul asigurării colectării creanţelor fiscale.

125.2. În condiţiile art. 125 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, organele fiscale vor dispune organelor de executare competente ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

125.3. Organul fiscal va dispune luarea măsurilor asigurătorii printr-o decizie motivată, aprobată de conducătorul acestuia, care va fi comunicată de îndată organelor de executare competente potrivit legii.

125.4. Decizia va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, şi următoarele menţiuni:

a) nivelul estimat sau stabilit al creanţei fiscale;

b) menţiunea că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate; garanţiile care se constituie sunt cele prevăzute la art. 123 din Codul de procedură fiscală.

125.5. Decizia va fi întocmită în două exemplare, dintre care un exemplar se va comunica organului de executare coordonator, astfel cum este prevăzut la art. 132 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, iar un exemplar se va păstra la organul care a dispus instituirea măsurilor asigurătorii. În cazul în care debitorul are bunuri pe raza teritorială a altor organe de executare, organul de executare coordonator va comunica acestora copii certificate de pe decizie în vederea ducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii. Această prevedere se aplică şi în cazul terţilor popriţi.

125.6. Măsurile asigurătorii se duc la îndeplinire de îndată de către organele de executare competente potrivit legii, care vor proceda la indisponibilizarea bunurilor mobile şi/sau imobile, precum şi a veniturilor urmăribile, potrivit legii.

125.7. O dată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii organul de executare comunică debitorului decizia emisă de organul care a dispus instituirea măsurilor asigurătorii ori, după caz, copia certificată a actului prin care instanţa judecătorească sau alte organe competente au dispus măsuri asigurătorii.

125.8. Despre ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii se va înştiinţa instanţa judecătorească, organul fiscal sau alte organe competente interesate care au dispus aceste măsuri.

125.9. În cazul în care, cu ocazia ducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, se constată că bunurile şi/sau veniturile debitorului nu sunt suficiente sau lipsesc în totalitate, organul de executare va încheia un proces-verbal în care se vor consemna cele constatate, înştiinţându-se totodată organul care le-a dispus.

Norme metodologice:

Art. 130

126.1. Măsurile asigurătorii dispuse vor fi ridicate de către organul de executare competent, în tot sau în parte, în baza deciziei motivate emise de organul care le-a dispus, care va fi comunicată tuturor celor cărora le-a fost comunicată decizia de dispunere a măsurilor sau celelalte acte de executare în legătură cu acestea.

Norme metodologice:

Art. 134

130.1. Scăderea din evidenţa analitică pe plătitori a creanţelor fiscale pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită se va face pe baza unui proces-verbal de constatare a împlinirii termenului de prescripţie, însuşit de şeful compartimentului de specialitate, avizat de compartimentul juridic din cadrul aceluiaşi organ fiscal sau din cadrul organului ierarhic superior, după caz, şi care va fi supus spre aprobare conducătorului organului fiscal, împreună cu dosarul.

130.2. Dosarul trebuie să cuprindă toate documentele şi informaţiile necesare pentru constatarea împlinirii termenului de prescripţie, precum şi procesul-verbal de constatare.

Norme metodologice:

Art. 141

136.1. Titlul executoriu se întocmeşte de organul de executare pentru fiecare tip de creanţă fiscală reprezentând impozite, taxe, contribuţii, alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora.

136.2. În cazul în care există debitori care răspund solidar pentru aceeaşi creanţă fiscală, organul de executare competent emite un singur titlu executoriu, făcând menţiune despre numele şi prenumele sau denumirea tuturor debitorilor.

136.3. Titlurile executorii se transmit printr-o adresă, care trebuie să cuprindă:

a) denumirea completă a emitentului;

b) temeiul legal al transmiterii titlului executoriu spre executare;

c) numele şi prenumele sau denumirea debitorului;

d) domiciliul sau sediul debitorului;

e) alte elemente de identificare a acestuia: seria şi numărul actului de identitate sau, după caz, codul de identificare fiscală etc.;

f) natura debitului şi suma de plată;

g) alte informaţii necesare încasării creanţelor fiscale prin executare silită: bunuri urmăribile, surse de venituri, depozite bancare etc.

136.4. Atunci când este cazul, împreună cu titlurile executorii se vor transmite şi copii certificate de pe procesele-verbale de ducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

Norme metodologice:

Art. 148

142.1. Documentul prin care se efectuează evaluarea se anexează la procesul-verbal de sechestru. Organul de executare va transmite o copie de pe acest document debitorului.

142.2. Organul de executare va proceda la o nouă evaluare în situaţii cum sunt: când se constată modificări ale preţurilor de circulaţie pe piaţa liberă a bunurilor, când valoarea bunului s-a modificat prin deteriorări sau prin amenajări. Prevederile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător.

Norme metodologice:

Art. 147

143.1. În cazul în care se constată împlinirea termenului de prescripţie, se va proceda potrivit art. 130 din Codul de procedură fiscală.

143.2. În cazul prevăzut de art. 143 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, organele competente să dispună suspendarea popririi pentru creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice sunt direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, a municipiului Bucureşti şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, după caz, cu aprobarea directorului executiv. Pentru creanţele bugetelor locale, competenţa de a aproba suspendarea popririi aparţine reprezentantului legal al creditorului local. În cazul creanţelor administrate de organele vamale, cererile de suspendare a executării silite prin poprire sunt soluţionate de către direcţia regională vamală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul şi sunt aprobate de conducătorul acesteia. Pentru creanţele bugetului general consolidat, administrate de alte organe sau instituţii, cererile se aprobă de către conducătorul organului sau al instituţiei respective.

143.3. Cererea debitorului de suspendare a executării silite se depune la organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al acestuia şi trebuie să cuprindă:

a) datele de identificare a debitorului, respectiv denumirea, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală, precum şi alte date necesare;

b) solicitarea expresă a suspendării popririi conturilor bancare;

c) precizarea băncilor şi a tuturor conturilor bancare deschise la acestea;

d) indicarea expresă a bunurilor mobile/imobile libere de orice sarcini, aflate în proprietatea debitorului, în vederea sechestrării acestora, precum şi orice alte garanţii constituite în formele prevăzute la art. 123 din Codul de procedură fiscală, potrivit legii, de debitor sau de terţe persoane în favoarea debitorului, după caz;

e) motivele invocate în susţinerea cererii.

143.4. Cererea va fi însoţită de următoarele documente:

a) copii legalizate de pe actele care atestă dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile oferite de debitor drept garanţie în vederea sechestrării;

b) dovada, în original, că bunurile oferite drept garanţie nu sunt grevate de sarcini, emisă în condiţiile legii;

c) când este cazul, alte documente care atestă constituirea altor garanţii legale de către debitor sau terţe persoane. În cazul în care garanţiile sunt constituite, potrivit legii, de terţe persoane, acestea trebuie să facă dovada că nu au obligaţii fiscale restante;

d) situaţia privind soldurile conturilor de disponibil şi/sau de depozit în lei şi în valută la data depunerii cererii;

e) copie certificată de pe ultima balanţă de verificare lunară;

f) situaţia analitică a creanţelor debitorului;

g) orice alte documente şi date considerate utile pentru soluţionarea cererii;

h) declaraţie pe propria răspundere privind cota de participare a debitorului la capitalul social al altor societăţi comerciale, capitalul social subscris şi cel vărsat.

143.5. Cererea debitorului şi documentele anexate se vor transmite de către organele de executare competente să aplice procedura de executare silită organelor competente să dispună suspendarea potrivit pct. 143.2, însoţite şi de următoarele documente:

a) copii certificate de pe actele de executare silită a debitorului;

b) referatul motivat, întocmit de organul de executare competent să aplice procedura de executare silită prin poprire, împreună cu propunerile acestuia.

143.6. În baza cererii şi a documentelor prezentate în susţinerea acesteia, organele competente să dispună suspendarea executării silite prin poprire asupra conturilor bancare pot dispune această măsură în condiţiile pct. 143.2, comunicând totodată, în scris, atât debitorului, organului de executare competent, cât şi băncilor la care debitorul îşi are deschise conturile bancare care fac obiectul suspendării popririi, proporţia în care sumele indisponibilizate sunt supuse măsurii de suspendare a popririi şi termenul de valabilitate a măsurii aprobate.

De la data primirii comunicării băncile vor duce la îndeplinire măsura de suspendare a popririi, reluând procedura de executare silită prin poprire după expirarea perioadei de suspendare.

Cu 10 zile înainte de expirarea termenului de aplicare a suspendării, organul de executare competent va comunica băncii reluarea procedurii de executare silită prin poprire în situaţia în care creanţele fiscale nu au fost stinse în întregime prin modalităţile prevăzute de lege.

Norme metodologice:

Art. 154

144.1. Când debitorii deţin titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale urmăribile, organul de executare poate proceda la aplicarea măsurilor de executare silită prin poprirea veniturilor rezultate din acestea. În acest caz terţul poprit este societatea comercială şi/sau autoritatea publică emitentă şi/sau intermediară a titlurilor de valoare respective.

144.2. Dacă debitorul are conturi deschise la mai multe bănci sau urmează să încaseze venituri rezultate din titluri de valoare ori alte bunuri mobile necorporale de la terţe persoane juridice pentru realizarea creanţei fiscale, în măsura în care este necesar, executarea silită prin poprire se poate întinde concomitent asupra mai multor conturi bancare ori asupra mai multor terţi popriţi.

144.3. Adresa de înfiinţare a popririi va cuprinde:

a) denumirea şi sediul organului de executare;

b) numărul şi data emiterii;

c) denumirea şi sediul sau numele, prenumele şi domiciliul terţului poprit;

d) temeiul legal al executării silite prin poprire;

e) datele de identificare a debitorului;

f) numărul şi data titlului executoriu, precum şi organul emitent;

g) natura creanţei fiscale;

h) cuantumul creanţei fiscale pentru care s-a înfiinţat poprirea, când acesta este mai mic decât cel evidenţiat în titlul executoriu, ca urmare a stingerii parţiale a debitului;

i) contul în care urmează a se vira suma reţinută;

j) semnătura şi ştampila organului de executare.

144.4. Salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile, precum şi alte sume ce se plătesc periodic şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale debitorului sunt urmăribile în condiţiile prevăzute de art. 409 din Codul de procedură civilă.

144.5. În cazul în care debitorul îşi schimbă locul de muncă sau este pensionat, continuarea urmăririi prin poprire are loc potrivit art. 455 din Codul de procedură civilă.

Norme metodologice

Art. 151

146.1. În cazul bunurilor care au un regim special de circulaţie, organele de executare vor sesiza de îndată organele competente potrivit dispoziţiilor art. 371^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Norme metodologice:

Art. 149

149.1. Dispoziţiile art. 489, 491, 493 şi 496 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile în mod corespunzător.

Norme metodologice:

Art. 156

150.1. Ori de câte ori este necesar, administratorul-sechestru este obligat să prezinte organului de executare situaţia veniturilor şi a cheltuielilor făcute cu administrarea bunului imobil sechestrat.

150.2. Atribuţiile administratorului-sechestru sunt cele stabilite prin art. 501, 502 şi 600 din Codul de procedură civilă.

Norme metodologice:

Art. 159

154.1. Pentru valorificarea produselor accizabile sunt aplicabile dispoziţiile art. 137 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

154.2. În cazul vânzării în regim de consignaţie, organul de executare va preda bunurile mobile sechestrate unităţii care se ocupă cu vânzarea în regim de consignaţie. Predarea se face pe baza unui proces-verbal de predare-primire, întocmit în două exemplare, din care fiecare parte ia câte un exemplar.

154.3. Procesul-verbal de predare-primire va cuprinde în mod obligatoriu următoarele date:

a) numele şi prenumele persoanelor între care are loc predarea-primirea bunurilor mobile;

b) datele de identificare a persoanelor între care are loc predarea-primirea;

c) denumirea fiecărui bun mobil, cu descrierea caracteristicilor sale;

d) valoarea fiecărui bun mobil;

e) data şi locul predării-primirii bunurilor mobile;

f) semnătura executorului fiscal şi a reprezentantului unităţii de vânzare în regim de consignaţie.

154.4. Dacă în perioada de expunere spre vânzare debitorul achită suma datorată, organul de executare va comunica de îndată unităţii de vânzare în regim de consignaţie să înceteze vânzarea bunurilor. Bunurile mobile nevândute vor fi ridicate de către executorul fiscal pe bază de proces-verbal de predare-primire.

Norme metodologice:

Art. 161

156.1. Pentru valorificarea bunurilor prin vânzare directă către cumpărători, organul de executare va face anunţul privind vânzarea, prevederile art. 157 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător.

156.2. Vânzarea directă a bunurilor se face chiar dacă se prezintă un singur cumpărător.

156.3. La vânzarea directă, organul de executare va întocmi un proces-verbal, care constituie titlu de proprietate şi care cuprinde pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2) din Codul de procedură fiscală şi următoarele:

a) numărul dosarului de executare silită;

b) titlul executoriu în temeiul căruia se face executarea silită;

c) numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul cumpărătorului;

d) codul de identificare fiscală a debitorului şi al cumpărătorului;

e) preţul la care s-a vândut bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;

f) datele de identificare a bunului;

g) menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară;

h) semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său legal, după caz.

156.4. Cumpărătorul va efectua plata preţului convenit în contul bugetar indicat de organul de executare, în termenul prevăzut de art. 159 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. Un exemplar al procesului-verbal se eliberează cumpărătorului a doua zi după creditarea contului indicat de organul de executare.

Norme metodologice:

Art. 163

157.1. În ziua ţinerii licitaţiei pentru vânzarea bunurilor, executorul fiscal va merge la locul unde se află bunurile, va ridica, dacă este cazul, sigiliul şi va primi de la custode ori de la administratorul-sechestru, după caz, bunurile, verificând starea şi numărul acestora conform procesului-verbal de sechestru.

157.2. Ofertele de cumpărare pot fi depuse direct sau transmise prin poştă. Nu se admit oferte telefonice, telegrafice, transmise prin telex sau telefax.

157.3. Persoanele înscrise la licitaţie se pot prezenta şi prin mandatari care trebuie să îşi justifice calitatea prin procură specială autentică. Debitorul nu va putea licita nici personal, nici prin persoană interpusă.

157.4. În cazul plăţii taxei de participare la licitaţie prin decontare bancară sau prin mandat poştal, executorul fiscal va verifica, la data ţinerii licitaţiei, creditarea contului curent general al Trezoreriei Statului indicat de organul de executare pentru virarea acesteia.

157.5. În situaţia în care plata taxei de participare la licitaţie se efectuează în numerar, dovada plăţii acesteia o constituie documentul eliberat de unitatea teritorială a Trezoreriei Statului.

Norme metodologice:

Art. 163

163.1. Cererea debitorului va fi depusă în scris la organul de executare competent şi va cuprinde în mod obligatoriu date referitoare la:

a) denumirea şi sediul debitorului;

b) codul de identificare fiscală, precum şi alte date de identificare a debitorului;

c) structura capitalului social, a asociaţilor ori a acţionariatului, după caz;

d) volumul şi natura creanţelor fiscale;

e) bunurile imobile supuse executării silite, pentru care se solicită trecerea în proprietatea publică a statului, denumirea, datele de identificare a acestora, precum şi o scurtă descriere;

f) menţiunea cu privire la actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile respective;

g) titlul executoriu în temeiul căruia este urmărit prin executare silită bunul imobil în cauză;

h) menţiunea debitorului că bunurile imobile nu sunt grevate de drepturi reale şi de alte sarcini şi că nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii, cu precizarea documentelor doveditoare;

i) valoarea de inventar a bunurilor imobile supuse executării silite, evidenţiată în contabilitate, reevaluată în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

j) acordul expres al debitorului privind preţul de evaluare a bunurilor imobile supuse executării silite, stabilit potrivit art. 142 din Codul de procedură fiscală;

k) acceptul debitorului cu privire la compensarea diferenţei, potrivit legii, în cazul în care valoarea bunului imobil este mai mare decât creanţa fiscală pentru care s-a pornit executarea silită;

l) semnătura reprezentantului legal al debitorului persoană juridică, precum şi ştampila acestuia.

163.2. La cerere se anexează:

a) copii legalizate de pe actele care atestă dreptul de proprietate al debitorului asupra bunurilor imobile pentru care acesta solicită trecerea în proprietatea publică a statului;

b) extras de carte funciară, în original, emis la data depunerii cererii, din care să rezulte că bunul imobil nu este grevat de sarcini;

c) declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că bunurile imobile nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii sau al altor litigii;

d) copii de pe fişa mijlocului fix;

e) alte acte necesare, potrivit legii, în susţinerea cererii.

163.3. Părţile stabilesc de comun acord valoarea la care se va realiza darea în plată, întocmindu-se în acest sens un înscris. La stabilirea acestei valori se poate avea în vedere valoarea de inventar a bunului imobil, precum şi preţul de piaţă al acestuia. Prevederile art. 53 din Codul de procedură fiscală sunt aplicabile.

163.4. La data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a statului a bunului imobil supus executării silite, organul de executare va actualiza nivelul dobânzii aferente creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu sau în titlurile executorii în baza cărora s-a început executarea silită, precum şi nivelul cheltuielilor de executare până la această dată, cu aplicarea art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Norme metodologice:

Art.168

164.1. Cheltuielile de executare silită a creanţelor fiscale reprezintă totalitatea cheltuielilor necesare efectuării procedurii de executare silită, reprezentând plăţi ale unor servicii, cum ar fi:

a) sumele reprezentând cheltuieli pentru comunicarea somaţiei şi a celorlalte acte procedurale;

b) sumele reprezentând cheltuieli de evaluare a bunurilor supuse executării;

c) sumele reprezentând alte cheltuieli privind sechestrarea, ridicarea, manipularea, transportul, depozitarea, conservarea, precum şi culegerea fructelor etc., după caz;

d) sumele reprezentând cheltuieli efectuate pentru administrarea bunurilor imobile;

e) remuneraţia custodelui sau a administratorului-sechestru;

f) sumele reprezentând cheltuieli efectuate cu organizarea licitaţiei;

g) alte cheltuieli necesare îndeplinirii procedurii de executare silită a creanţelor fiscale.

Norme metodologice:

Art. 169

165.1. Potrivit titlului VI din Codul fiscal, taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor valorificate se stabileşte şi se achită în condiţiile prevăzute de Codul fiscal cu privire la taxa pe valoarea adăugată.

Norme metodologice:

Art. 171

167.1. Când s-a aprobat plata în rate a preţului bunului imobil valorificat, eliberarea sau distribuirea sumelor se va face pentru fiecare plată efectuată.

Norme metodologice:

Art. 176

171.1. Pentru creanţele fiscale pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate a debitorului, organele de executare sunt obligate să urmărească situaţia debitorilor pe toată perioada, până la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, inclusiv pe perioada în care cursul acesteia este suspendat sau întrerupt. Verificarea situaţiei debitorului se va face cel puţin o dată pe an, repetându-se, când este necesar, investigaţiile prevăzute de lege.

Norme metodologice:

Art. 206

175.1. În contestaţiile care au ca obiect sume se va specifica cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe categorii de impozite, taxe, datorie vamală, contribuţii, precum şi accesorii ale acestora. În situaţia în care se constată nerespectarea acestei obligaţii, organele fiscale de soluţionare competente vor pune în vedere contestatorului, printr-o adresă, să precizeze, în termen de 5 zile de la comunicarea acesteia, cuantumul sumei contestate, individualizată.

175.2. În situaţia în care contestaţia este formulată printr-un împuternicit al contestatorului, organele de soluţionare competente vor verifica împuternicirea, care trebuie să poarte semnătura şi ştampila persoanei juridice contestatoare, după caz.

Norme metodologice:

Art.209

178.1. Prin organe de soluţionare competente constituite la nivelul direcţiilor generale unde contestatorii au domiciliul fiscal se înţelege serviciile/birourile de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sau, după caz, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, pentru marii contribuabili care sunt administraţi de aceasta.

178.2. Prin organe de soluţionare competente constituite la nivel central se înţelege Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscal.

Norme metodologice:

Art.210

179.1. În soluţionarea contestaţiei organele de soluţionare competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se pronunţă prin decizie, iar cele ale autorităţilor administraţiei publice locale se pronunţă prin dispoziţie.

Norme metodologice:

Art.213

182.1. În temeiul art. 182 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, contestatorul, intervenienţii şi/sau împuterniciţii acestora, în faţa organelor de soluţionare a contestaţiilor, se pot folosi de orice probe noi relevante, chiar dacă acestea anterior nu au fost cercetate de organele de inspecţie fiscală.

Norme metodologice:

Art. 241

207.1. Reglementările metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, emise potrivit ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă prevăzute la art. 208 din Codul de procedură fiscală, rămân aplicabile până la data intrării în vigoare a noilor ordine ale ministrului finanţelor publice, respectiv a noilor ordine ale preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în măsura în care dispoziţiile acestora nu contravin prevederilor Codului de procedură fiscală şi ale prezentelor norme metodologice.