Statutul pe care Romānia l-a dobāndit la data aderării la Uniunea Europeană şi dezvoltarea preconizată a ţării noastre īn perioada postaderării a influenţat considerabil implicarea al ANAF īn domeniul relaţiilor internaţionale. Participarea intensă īn domeniul relaţiilor internaţionale este o consecinţă directă a faptului că mediul economic se află īntr-o continuă dinamică. De asemenea, īn ultimii ani au apărut o serie īntreagă de provocări legate de armonizarea la nivel european a legislaţiei şi a procedurilor referitoare la administrarea impozitelor şi taxelor. Aderarea Romāniei la Uniunea Europeană obligă ANAF să participe la procesul decizional european şi să joace un rol cāt mai activ prin promovarea propriilor idei şi interese. De asemenea, noul context economic impune o cooperare administrativă intensă, mai ales cu statele membre ale Uniunii Europene, pentru a combate frauda fiscală şi pentru a asigura asistenţa reciprocă la recuperarea creanţelor fiscale. Īn cadrul activităţilor de cooperare internaţională, administraţia noastră a beneficiat masiv de schimburi de experienţă cu parteneri externi pentru a susţine procesul intern de reformă prin transferul bunelor practici. Pe viitor, tocmai din perspectiva unei organizaţii tinere şi care a parcurs recent un intens proces de schimbare, ne dorim să putem oferi la rāndul nostru asistenţă tehnică unor administraţii fiscale din ţări īn curs de dezvoltare. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a reuşit să stabilească relaţii de colaborare şi asistenţă reciprocă cu administraţiile fiscale europene, atāt direct, cāt şi īn contextul participării Romāniei īn Organizaţia Intra-Europeană a Administraţiilor Fiscale (I.O.T.A.). Īn acelaşi timp, s-a urmărit asigurarea unei relaţii deschise cu instituţiile Uniunii Europene, demonstrānd īn acest fel sprijinul nostru pentru continuarea procesului de integrare europeană şi īndeplinirea obiectivelor care stau la baza construcţiei europene. Īn prezent, reprezentanţii ANAF participă la o gamă largă de activităţi legate de cooperarea internaţională: reuniuni ale grupurilor de lucru organizate la nivelul instituţiilor europene, vizite şi ateliere de lucru desfăşurate prin programul FISCALIS, evenimente organizate īn cadrul oferit de I.O.T.A., precum şi activităţi din cadrul proiectelor desfăşurate pe baze bilaterale cu reprezentanţii altor administraţii fiscale. Īn acelaşi timp, ANAF a beneficiat īn ultimii ani de un număr mare de proiecte de īnfrăţire şi de asistenţă tehnică cu finanţare din partea Uniunii Europene sau a Băncii Mondiale, proiecte care au contribuit, prin experţii străini prezenţi īn Romānia, la consolidarea şi modernizarea ANAF. |