Certificatele digitale calificate

Conform OMEF 858/2008, începând cu data de 1 mai  2008 certificatele digitale se pot solicitata numai de la furnizorii de servicii de certificare, acreditaţi în condiţiile  Legii 455/2001 privind semnătura electronică, publicată în Monitorul Oficial nr. 429 din 31 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare. Acest certificat digital este denumit în continuare "certificat calificat".

 Registrul furnizorilor de servicii de certificare acreditaţi, este stabilită şi publicată de Ministerul Comunicaţiilor si Societaţii Informaţionale pe site-ul www.mcsi.ro

Utilizarea certificatelor digitale calificate

Descărcaţi documentul de confirmare a certificatului digital calificat de pe portalul ANAF, pagina Asistenţă Contribuabili, modulul "Toate formularele cu explicaţii".

Completaţi Documentul de confirmare, aplicând semnătura digitală în căsuţa „Semnătură utilizator”, folosind certificatul digital calificat pe care îl aveţi deja.

Intraţi pe portalul ANAF, apoi navigaţi în meniul Depunere Declaratii si accesaţi modulul „Înregistrare certificate calificate”.

Selectaţi (cu butonul Browse) de pe calculatorul dvs. fişierul .pdf conţinând documentul de confirmare, apoi îl trimiteţi apăsând butonul TRANSMITE DOCUMENTUL.

În continuare introduceţi următoarele date:

- codul unic de identificare al agentului economic pentru care veţi transmite declaraţiile fiscale;

- denumirea contribuabilului, unde veţi introduce denumirea agentului  economic de mai sus;

- adresa contribuabilului.

 Apăsaţi apoi butonul SUBMIT pentru transmiterea acestor date.

 

Pe ecranul dvs. se va afişa formularul 150 „Cerere pentru utilizarea unui certificat digital calificat”, completat cu datele pe care le-aţi introdus mai înainte. Apăsaţi butonul TIPARESTE CEREREA pentru a obţine un formular pe hârtie.

 

Obţineţi semnătura şi ştampila agentului economic pentru care veţi depune declaraţiile fiscale on-line. Cu această ocazie, solicitaţi şi un document prin care contribuabilul vă împuterniceşte să semnaţi declaraţiile fiscale. Depuneţi această cerere la Direcţia generală a finanţelor publice judeţeană sau, după caz, la Direcţia generală a finanţelor publice a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal. Cererea în format hârtie  va fi însoţită de următoarele documente:

Pe baza documentelor depuse, organul fiscal verifică realitatea datelor înscrise în cerere.

Veţi primi confirmarea dreptului de utilizare a serviciului "Depunere declaraţii on-line" prin poşta electronică, la adresa menţionată în cerere. Din acest moment puteţi depune declaraţii fiscale on-line, pentru contribuabilul cu Codul Unic de Identificare de la care aveţi această împuternicire.